ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE

„NICOLAE BĂLCESCU”
FCULTATEA DE ŞTIINŢE MILITARE
PROGRAMUL DE MASTER
INTELLIGENCE ÎN ORGANIZAŢII

REFERAT
SISTEME DE SECURITATE

Tema: Intervenţia ONU în Criza din Kosovo

Întocmit

Masterand

Georgiana-Maria Pricope

SIBIU
 2019

Abstract

Conflictul din Kosovo a implicat mai multe organizaţii internaţionale. Deşi

Belgradul susţine în continuare că aceasta este o afacere internă, nu poate fi
ignorat potenţialul de extindere a crizei în zonă, mai ales având în vedere poziţia
celorlalte provincii iugoslave. De asemenea, în abordarea crizei trebuie observată
care ar putea fi intenţia pe termen lung a albanezilor din Kosovo. Cu toate că
foarte uşor cineva s-ar putea gândi la alipirea Kosovo la Albania după secesiunea
de Iugoslavia, această posibilitate este destul de greu de prevăzut pe termen scurt
– Albania având o condiţie economică, mai proastă chiar decât cea a Kosovo –
este greu de crezut că ar putea constitui o atracţie pentru populaţia din Kosovo –
în plus, tendinţa în rândul refugiaţilor albanezi din Kosovo nu este cea de a fugi
în Albania, ci de a se răspândi în alte părţi ale Europei. Declararea independenţei
Kosovo, la data de 17 februarie 2008 ridică multe controverse, în pofida Avizului
consultativ al Curţii internaţionale de justiţie privind conformitatea acestei
declaraţii cu dreptul internaţional, din data de 22 iulie 2010. Pe de altă parte,
Kosovo poate fi un precedent pentru o serie de situaţii similare. Acesta este în
fond şi motivul nerecunoaşterii noului stat de către o serie de ţări ale Uniunii
Europene, care se tem de un eventual efect de domino în ceea ce priveşte
propriile lor teritorii.
Dincolo de relaţiile bilaterale Kosovo-Serbia, nu putem ignora implicarea
unor puteri externe, relaţiile dintre SUA şi Rusia reprezentând şi în această
privinţă un impas. Ar putea ajunge cele două comunităţi la o înţelegere fără o
prezenţă militară internaţională pe teritoriul provinciei? Răspunsul la această
întrebare este cu atât mai urgent cu cât el blochează aderarea acestor state la
Uniunea Europeană. Conflictul îngheţat din Kosovo reprezintă una dintre cele
mai importante bariere pentru extinderea UE în regiunea Balcanilor de Vest.

I. Introducere

Criza actuală din Kosovo are rădăcini istorice, politice şi social-economice

complexe. Provincia Kosovo a aparţinut puternicei dinastii sârbe, Nemanjic, timp
de 200 de ani, ca parte din statele sârbeşti Zeta şi Raska, fiind considerată leagăn
al culturii sârbe şi important centru ortodox. În 1398, în bătălia de la Kosovo
Polje (Câmpia Mierlei), Serbia şi aliaţii săi au fost învinşi de Imperiul Otoman, şi
Kosovo a devenit spaţiu otoman, ca întreaga Serbie.
În 1912, Serbia a recăpătat provincia Kosovo, ca urmare a înlăturării
dominaţiei otomane din Balcani, doar pentru scurt timp, deoarece în acelaşi an,
Kosovo a fost inclusă în Noua Albanie independentă, iar anul următor marile

2
puteri (Austria, Ungaria, Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Rusia) au
forţat Albania să cedeze Serbiei această reuniune. În 1918, Kosovo a fost
încorporată nou infiinţatului Regat al Sârbilor, Croatţilor şi Slovenilor, mai târziu
numit Iugoslavia.
Tratatul de la Londra (mai 1913) a recunoscut apartenenţa provinciei
Kosovo la Serbia şi a Metohiei la Muntenegru. Totodată, Tratatul de la Londra
recunoştea oficial Albania ca stat. În primul război mondial, Albania a fost aliată
cu Austro-Ungaria, care i-a învins pe sârbi şi a intrat în Kosovo. Mulţi albanezi s-
au alăturat atunci armatei austro-ungare şi au început o campanie de epurare
etnică contra sârbilor. În timpul celui de-al doilea război mondial, Kosovo a fost
ataşată Albaniei, iar în 1946 i-a fost oferit statut autonom în cadrul Serbiei.
Fostul preşedinte sârb Slobodan Milosevic a anulat autonomia provinciei
Kosovo în 1989. În 1997, Armata de Eliberare din Kosovo (AEK) a recurs la o
serie de asasinate a căror ţintă erau poliţiştii şi civilii sârbi. Până în luna martie
1997, albanezii din Kosovo au început să se înarmeze, situaţie care a condus la o
reacţie decisivă a forţelor de securitate sârbo-iugoslave la finele lunii mai 1998.
Eforturile internaţionale de a rezolva conflictul au condus la negocieri încununate
de succes la Rambouillet (Franţa), în februarie 1999, urmate de lansarea unei
campanii aeriene NATO împotriva Serbiei/Iugoslaviei, din martie până în iunie
1999.
În data de 10 iunie 1999, Consiliul de Securitate ONU a adoptat Rezoluţia
1244, acordând mandat internaţional forţelor de securitate din Kosovo şi cerând
ONU să asigure o administraţie interimară a provinciei, stabilind instituţii
provizorii de auto-guvernare şi facilitând un proces politic ce urma să determine
statutul final al provinciei.

II. Rezoluţiile ONU

În urma conflictelor din Kosovo, Consiliul de Securitate a emis un număr de

cinci rezoluţii cu rol de reglementare şi rezolvare a războiului din Kosovo dintre
populaţia sârbă şi cea albaneză.

1. Rezoluţia 1160–adoptată de Consiliul de Securitate în data de 31

martie 1989
La aceasta rezolutţie (miniştrii de externe din Franţa, Germania, Italia,
Federaţia Rusă, Marea Britanie şi SUA) este exprimată condamnarea utilizării
excesive a forţei de către poliţia sârbă împotriva civililor şi actele de terorism ale
Armatei de Eliberare a Kosovo, având în vedere mai multe documente şi
declaraţii.

2. Rezoluţia 1199–adoptată de Consiliul de Securitate în data de 23

septembrie 1989
3
 La această rezoluţie este prezentată îngrijorarea cu privire la luptele intense
din Kosovo şi folosirea excesivă a forţei de către forţele de securitate sârbe şi de
armata iugoslavă, ce au dus la numeroase victime şi adâncă preocupare în ceea ce
priveşte fluxul de refugiaţi, ca urmare a utilizării forţei, precum şi a numărului
mare de persoane strămutate din Kosovo şi alte părţi ale Republicii Federale
Iugoslavia, reafirmând dreptul tuturor refugiaţiilor şi persoanelor strămutate de a
se întoarce la casele lor, în siguranţă.
Condamnând toate actele de violenţă precum şi a terorismului în urmărirea
obiectivelor politice, precum şi a sprijinul extern în acest sens, ONU este profund
preocupată de deteriorarea rapidă a situaţiei de umanitate pe intreg teritoriul
Kosovo, de asemene aprofund îngrijorată de rapoartele de creştere a încălcării
drepturilor omului, subliniază necesitatea de a preveni acest lucru.
Reafirmând obiectivele Rezoluţiei 1160 (1998), de rezolvare pe cale paşnică
a problemei din Kosovo, reafirmând de asemenea angajamentul asumat de toate
statele membre, la suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Federale a
Iugoslaviei, solicită încetarea ostilităţilor de orice fel, cere luarea de măsuri
urgente de îmbunătăţire a situaţiei umanitare pentru a se evita o catastrofă.

3. Rezoluţia 1203–adoptată de Consiliul de Securitate în data de 24

octombrie 1989
În această rezoluţie se fac referiri la îngrijorări asupra actelor de violenţă, a
terorismului şi cu privire la rapoartele ce prezintă o continuă încălcare a
interdicţiilor impuse în rezoluţiile anterioare.
Este subliniată importanţa unei bune coordonări a iniţiativelor umanitare
întreprinse de către state si este subliniată necesitatea asigurării siguranţei şi
securităţii Misiunilor de verificare în Kosovo.

4. Rezoluţia 1239 –adoptată de Consiliul de Securitate în data de 14 mai

1989
Este exprimată îngrijorarea cu privire la catastrofa umanitară din jurul
Kosovo, dar şi cu privire la fluxul alarmant de refugiaţi, număr ce creşte
alarmant. Sunt comentate eforturile statelor membre, de Înaltul Comisariat de
Refugiaţi al Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale.

5. Rezoluţia 1244 –adoptată de Consiliul de Securitate în data de 10 iunie

1989
Aici este prevăzut faptul că o decizie politică trebuie să se bazeze pe
principiile generale, solicită retragerea armatei, poliţiei şi forţelor de către
Republica Federală Iugoslavă, se stabileşte responsabilitatea de securitate cerând
descurajarea desfăşurării ostilităţilor. Se decid principalele responsabilităţi
precum promovarea unităţii, efectuarea de funcţii administrative, organizarea şi
4
supravegherea evoluţiei instituţiilor provizorii democratice şi autonome,
facilitarea un proces politic.
III. Intervenţia ONU

Operaţiunea unică de pace organizata de Consiliul de Securitate în luna iunie

1999 a fost prima care a angajat alte organizaţii multilaterale în calitate de
parteneri, sub conducerea Naţiunilor Unite. Înaltul Comisariat ONU pentru
Refugiaţi (UNHCR), Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa
(OSCE) şi Uniunea Europeană (UE) – împreună cu ONU – au format patru piloni
sub umbrela unui Reprezentant Special al Secretarului General ONU, în timp ce
NATO a desfăşurat o forţă de securitate internaţională (KFOR). Pe măsură ce
ONU a renunţat, treptat, la responsabilităţile administrative ale instituţiilor
provizorii, instituţia şi-a păstrat autoritatea şi responsabilitatea administrativă a
provinciei.
Criza din Kosovo a marcat reculul ONU, divergenţele dintre membrii
permanenţi ai Consiliului de Securitate au blocat mecanismul decizional al
Naţiunilor Unite, împiedicând organizaţia să acţioneze eficient pentru
soluţionarea crizei.
În conflict s-a implicat Organizaţia Naţiunilor Unite cu trei rezoluţii
principale ale Consiliului de Securitate criticate de Guvernul de la Belgrad ca
fiind amestec în afacerile interne. Uniunea Europeană s-a manifestat prin
impunerea de sancţiuni Iugoslaviei, politică care însă s-a oprit la un anumit punct.
ONU s-a implicat cu cinci rezolutii: 1160, 1199, 1203, 1239 şi 1244 în
conflictul din Kosovo. Toate rezoluţiile emise în martie, septembrie şi octombrie
1998 respectiv mai şi iunie 1999 condamnă acţiunile din Iugoslavia şi cer
Armatei din Kosovo saă se abţină de la acte de terorism. Ca şi în cazul Irak-ului,
Consiliului de Securitate cere Iugoslaviei să admită şi să nu împiedice activitatea
observatorilor internaţionali. O altă problematică omniprezentă în aceste rezoluţii
este cea a respectării drepturilor omului, gravă în condiţiile în care masacre ale
populaţiei civile din zonă continuă să apară luni de-a rândul după emiterea
rezoluţiilor.
La şase ani de la conflictul din 1998-1999, Consiliul de Securitate al ONU a
decis că a venit timpul pentru lansarea unui proces politic destinat determinării
viitorului provinciei Kosovo.
Negocieri internaţionale au început în 2006 pentru a stabili un statut final
pentru Kosovo. Trimisul special ONU, finlandezul Martti Ahtisaari, şi-a început
activitatea în problema Kosovo în februarie 2006. În februarie 2007, Ahtisaari a
prezentat un proiect de statut liderilor de la Belgrad şi Pristina, care prevedea
pentru provincie o "independenţă supravegheată".
La începutul lui iulie 2007, textul - susţinut de SUA, Marea Britanie şi mai
multe ţări UE, a fost rescris de patru ori pentru a satisface exigenţele Rusiei, care
invoca rezoluţia 1244/1999 a Consiliului de Securitate ONU, rămasă valabilă.
5
Rusia, China şi cinci ţări membre UE au declarat că nu vor susţine independenţa
Kosovo. Rusia şi China au drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU. Între
timp, mişcările separatiştilor din Europa şi din fostele republici sovietice se
pregătesc să utilizeze un eventual "precedent Kosovo" pentru a cere, la rândul lor,
independenţa.

IV. Independenţa Kosovo

Deşi din punct de vedere tehnic încă face parte din Serbia, Kosovo este
protectorat de facto al ONU de la sfârşitul conflictului din 1998-1999 din
provincie. În 10 iunie 1999, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluţia
1244, care plasează provincia răvăşită de război sub administraţia ONU până la
determinarea statutului său final.
În luna noiembrie 2005, după mai bine de 6 ani de administraţie ONU în
Kosovo, Secretarul General Kofi Annan l-a numit pe fostul preşedinte finlandez
Martti Ahtisaari, negociator ONU, în calitate de Emisar Special pentru a conduce
demersurile politice de determinare a viitorului statut. În perioada 2005 – 2006,
Ahtisaari şi echipa sa au avut convorbiri intense la Belgrad şi la Pristina, dar şi
consultări cu reprezentanţii comunităţii internaţionale.
În cadrul unei sesiuni de urgenţă organizate duminică (17 noiembrie),
Parlamentul kosovar a aprobat în unanimitate declaraţia de independeţă faţă de
Serbia. "Noi, liderii instituţiilor din Kosovo, declarăm Kosovo ţară liberă şi
independentă", se afirmă în declaraţie. Documentul promite respectarea planului
prezentat anul trecut de reprezentantul special al ONU, Martti Ahtisaari.
Planul ONU privind independenţa provinciei Kosovo prevede însă anumite
limite, între care prezenţa unei forţe internaţionale, măsuri pentru protejarea
minorităţii sârbe şi este prevăzut clar că nici Kosovo nici vreo parte a provinciei
nu se va putea alipi unei alte ţări.

6
 V. Concluzii

Conflictul din Kosovo a implicat, aşa cum am arătat, mai multe organizaţii
internaţionale. Deşi Belgradul susţine în continuare că aceasta este o afacere
internă, nu poate fi ignorat potenţialul de extindere a crizei în zonă, mai ales
având în vedere poziţia celorlalte provincii iugoslave. Trebuie de asemenea
amintit faptul că Kosovo este regiunea cu concentrarea cea mai mare de locuitori
minoritari din Europa – nu mai există nici o regiune atât de întinsă care să
cuprindă o pondere de 90% din populaţie aparţinând unei minorităţi.
De asemenea, în abordarea crizei trebuie observată care ar putea fi intenţia
pe termen lung a albanezilor din Kosovo. Cu toate că foarte uşor cineva s-ar
putea gândi la alipirea Kosovo la Albania după secesiunea de Iugoslavia, această
posibilitate este destul de greu de prevăzut pe termen scurt – Albania având o
condiţie economică, mai proastă chiar decât cea a Kosovo – este greu de crezut
că ar putea constitui o atracţie pentru populaţia din Kosovo – în plus, tendinţa în
rândul refugiaţilor albanezi din Kosovo nu este cea de a fugi în Albania, ci de a se
răspândi în alte părţi ale Europei. Declararea independenţei Kosovo, la data de 17
februarie 2008 ridică multe controverse, în pofida Avizului consultativ al Curţii
internaţionale de justiţie privind conformitatea acestei declaraţii cu dreptul
internaţional, din data de 22 iulie 2010. Pe de altă parte, Kosovo poate fi un
precedent pentru o serie de situaţii similare. Acesta este în fond şi motivul
nerecunoaşterii noului stat de către o serie de ţări ale Uniunii Europene, care se
tem de un eventual efect de domino în ceea ce priveşte propriile lor teritorii:
Spania, Slovacia, România, Grecia şi Cipru.
La 10 ani de la independenţa Kosovo, încă putem vorbi despre un conflict
îngheţat în această zonă, relaţiile dintre cele două comunităţi (sârbă şi albaneză)
fiind în continuare tensionate. În oraşul Mitrovica pe care râul Ibar îl împarte în
două zone, una sârbească şi una albaneză, cele două comunităţi, despărţite de un
pod controlat de forţe KFOR, se află într-o tensiune continuă. Chiar anul acesta
un om politic sârb, bun cunoscător al limbii albaneze şi cu vederi moderate a fost
asasinat în Mitrovica. Totuşi, putem spera să perspectivele Serbiei de a adera la
Uniunea Europeană vor determina acest stat să ajungă la o conciliere cu Kosovo,
în ciuda rănilor încă deschise de pe urma conflictului de la sfârşitul mileniului
trecut.
Dincolo de relaţiile bilaterale Kosovo-Serbia, nu putem ignora implicarea
unor puteri externe, relaţiile dintre SUA şi Rusia reprezentând şi în această
privinţă un impas. Ar putea ajunge cele două comunităţi la o înţelegere fără o
prezenţă militară internaţională pe teritoriul provinciei? Răspunsul la această
întrebare este cu atât mai urgent cu cât el blochează aderarea acestor state la
7
Uniunea Europeană. Conflictul îngheţat din Kosovo reprezintă una dintre cele
mai importante bariere pentru extinderea UE în regiunea Balcanilor de Vest.

Bibliografie:

1. Jean-Baptiste Duroselle, Andre Kaspi, Istoria relaţiilor internaţionale

(1948 – până în zilele noastre), vol. II, Editura Ştiinţelor Sociale şi
Politice, Bucureşti, 2006.
2. www.onuinfo.ro/mass_media/comunicate_de_presa/396/, accesat la data
de 30.11.2019.
3. www.ziua.net/display.php?data=2008-01-12&id=231628, accesat la data
de 30.11.2019.
4. www.didyouknow.org/romania/story/kosovo_ro.html, accesat la data de
30.11.2019.
5. http://capriro.tripod.com/intaff/extpol01.htm, accesat la data de 30.11.2019
6. www.un.org, accesat la data de 30.11.2019.
7. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/kosovo-rana-deschisa-din-
inima-balcanilor, accesat la data de 30.11.2019.