Caută gustul 

Radu Anton Roman:

Pâine cu cartofi
 9 dec 2017

O pâine dulceagã, cu gust bogat, preferatã de

ţãranii ardeleni și pentru cã se poate pãstra
sãptãmâni întregi fãrã sã se usuce
1 kg cartofi
100 g drojdie
1 lingurã sare
2 linguri zahãr
1-1,5 litri apã caldã
2 kg fãinã (Transilvania e ţara pâinilor „cât roata carului“)
Drojdia se desface în puţinã apã cãlduţã și un pic de zahãr.
Cartofii se fierb, apoi se cojesc cât sunt încã fierbinţi și se
sfãrâmã pastã. În covatã, peste fainã, se rãstoarnã cartofii,
drojdia, zahãrul, sarea, apa
caldã cât suferã mâna. Se frãmântã bine, trebuie sã iasã un aluat
destul de ţapãn, se lasã sã creascã cam 1 orã. Se presarã cu
fãinã tãvile (sau, la ţarã, vatra cuptorului). Se formeazã pâini
rotunde (sau de forma tãvii) și se pun la copt, la foc potrivit, cam
1 ceas.
Respectul aproape mistic faţã de pâine a impus norme severe de
comportament, „legi“ nescrise,  conform cãrora aruncarea pâinii
rãmase de la masã sau chiar a firimiturilor echivaleazã cu
sãvârșirea unui pãcat.
Trasarea unei cruci imaginare pe pâine înainte de a fi tãiatã,
așezarea pâinii cu partea „de vatrã“ întotdeauna în jos, așezarea
ei pe un ștergar neapãrat alb și curat (gest care nu se referã
numai la igienã, ci, mai degrabã, la crearea cadrului de puritate
implicat de simbolistica pâinii), toate acestea fac parte din
semantismul comportamentului faţã de pâine.
Interdicţii speciale de viaţã tradiţionalã se referã la înţeparea
pâinii cu vârful cuţitului sau lãsarea cuţitului înfipt în pâine, gest
echivalent unei crime imaginare și, de aceea, condamnat în
mentalitatea popularã.
„Pâinea este om“, strãuechea credinţã care personificã pâinea
(credinţã preluatã de creștinism) îi conferã acesteia însușirile
unui organism viu, falã de care se impune un anumit
comportament.
Prescripţii speciale se referã la gestul ruperii sau tãierii pâinii și al
împãrţirii ei la masã, gest solemn prin care tatãl familiei
marcheazã, în vechi tipare de viaţã tradiţionalã, începutul mesei,
creând atmosfera emoţionalã caracteristicã unei ceremonii.
Prima bucãţicã (mai ales din pâinea de grâu nou) este
consideratã ofrandã entru cei morţi și trebuie aruncatã ritual
pentru aceștia.
Ultima, numitã și „bucãţica norocului“, „bucãţica puterii“,
concentreazã, în gândirea popularã, o putere magicã de
influenţare a viitorului copiilor, dar și al adulţilor. Captarea acestei
 forţe concentratã în ultima bucãţicã exclude lãsarea ei pe masã,
ea este mâncatã în credinţa cã, în acest fel, este asimilatã
întreaga energie beneficã a pâinii.
(din „Pași spre sacru“ – Ofelia Vãduva)

Cristina Călin

0 comentarii Sortează după Cele mai noi

Adaugă un comentariu...

Pluginul de comentarii Facebook

Gustă și
 © 2015 Mediafax Group

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media,
firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor
fără acordul Mediafax Group.