Baltagul- Mihail Sadoveanu

-mitul labirintului-

Scriere cu caracter mitic-baladesc, Baltagul este unul dintre cele mai bune, cunoscute
și traduse romane sadoveniene. Sub aparenta simplitate a operei cu întindere relativ redusă se
ascunde o capodoperă a literaturii române, întrucât propune multiple căi de lectură. Mai întâi,
aceasta poate fi considerată drept replică la balada populară Miorița, motto-ul din începutul
operei fiind sugestiv în acest sens: ,,Stăpâne, stăpâne/ Mai cheamă ș-un câne; roman realist
bazat pe observație; roman polițist, urmând etapele investigării polițiste: crima, arma înfăptuirii
acesteia, descoperirile, probele, suspansul, dezlegarea misterului crimei); roman al
transhumanței și al vieții păstorești, prezentând evenimentele principale din viața satului arhaic
muntenesc; roman cosmic prin restabilirea echilibrului tulburat de dispariția lui Nechifor
Lipan; roman de dragoste înfățișând iubirea discretă, dar adevărată a soției munteanului, care
își dorește să răzbune moartea soțului său; basm, respectând structura basmului, având eroi
care trebuie să îndeplinească o misiune și care parcurg o călătorie inițiatică, presărată cu probe
și încercări pe care, în cele din urmă, le depășesc; roman mitologic, valorificând mitul lui
Osiris; roman inițiatic, vizând maturizarea treptată a lui Gheorghiță, dar și contactul direct cu
realitatea morții.
Labirintul constituie un spațiu al confuziei și al lucidității, al rătăcirii și al redescoperirii,
fiind reprezentat de drumul parcurs de Vitoria Lipan în căutarea soțului pierdut, drum dificil și
alimentat de rătăciri, dar ghidat de iubire și consecvență. Titlul romanului este relevant în acest
sens, întrucât substantivul provine din grecescul ,,labrys” care înseamnă ,,secure cu două
tăișuri” și ,,labirint”. Baltagul constituie arma menită să îndeplinească dreptatea, fiind o unealtă
justițiară. Atâta timp cât se află în posesia criminalilor, identitatia îi este ascunsă, însă când este
recuperat de Vitoria, el iese la iveală, înfăptuind dreptatea: ,,Baltagul îi dă prilej Vitoriei Lipan
ca, prin abile întrebări, să-l ispitească pe Calistrat Bogza afară [...] este unealta magică, însușită
de răufăcător și recucerită de erou.”
Acest motiv este legat și de labirintul cretan în care Tezeu intra, cu ajutorul firul
Ariadnei, pentru a ucide Minotaurul, jumătate om- jumătate fiară, fiind o temă epică
inepuizabilă, aceea a căutării. Marin Mincu afirmă în lucrarea sa, Repere, că ,,labirintul este o
metaforă a căutării în care rătăcești calea sau te rătăcești în tine însuți căutând ceva, poate sensul
acelei fărâme de absolut [...] Negăsindu-l de prima dată, revii din nou, refăcând itinerariul iar

1
și iar până când afli un răspuns.” Ieșirea din labirint coincide cu găsirea drumului just, aflarea
unei soluții optime, rezolvarea unei probleme de cunoaștere.
În Baltagul, căutarea este tema fundamentală, precum și axul romanului. Căutarea
Vitoriei pornește dintr-un punct zero și până la dispariția soțului ei, trăiește într-o stare lăuntrică
de pace.
Înainte de intrarea propriu-zisă în labirint, au loc două dialoguri semnificative. Primul
este provocat de Gheorghiță care o întreabă pe mama sa despre durata drumului: ,,Dar cât o să
stăm?”. Raspunsul este abupt: ,,Nu stăm; umblăm , până găsim ce căutăm”, sugerând o acțiune
îndelungată, indecisă in spatiu si timp. Al doilea dialog are loc între călăuza David și eroina.
Acesta îi spune eroinei: ,,Dumneata nevastă, după câte văd eu, ești pornită pe cale lungă”,
,,calea lungă” fiind chiar labirintul care, nerezolvat, înseamnă un drum infinit. ,,Vreau să zic
că nu-i atât lungă calea, cât cotită”, aici David insinuează meandrele căutarii labirintice. Deci
drumul ce se va face, cu cotiturile și ocolișurile lui, nu este posibil decât individual, fiind în
esență un drum de cunoaștere și inițiere. Orice labirint presupune uneori itinerarii false, centrul
labirintului nu este descoperit de prima dată. Depășind centrul labirintului (Crucea Talienilor)
Vitoria se duce la Suha. Aici, însă, nimeni nu-și aduce aminte de Nechifor. În acest timp, eroina
rătăcește între Suha și Sabasa. În final, va ajunge in centrul labirintului, descoperindu-l se
rezolvă și dezlegarea căutării, adică găsirea rămășițelor soțului. Urmează pendulări între Suha
și Sabasa pentru potolirea și rezolvarea labirintului interior, odată cu săvârșirea pedepsei.
Până la declanșarea căutării, timpul și spațiul sunt entități indiferente, obiectivându-se
cosmic. În momentul în care eroina se lasă în voia labirintului interior, ,,timpul stă”. Aceasta
înseamnă că în spațiul său interior, Vitoria face abstracție de timp, oprindu-l să mai curgă,
fixându-l la starea ei sufletească. Însuși spațiul se subiectivează, răspunzând la solicitările
eroinei. În roman, vectorii timp și spațiu devin expresii oscilante ale labirintului interior.
În momentul atingerii centrului labirintului, labirintul este rezolvat ca problemă de
cunoaștere, dar rămâne de soluționat ieșirea din labirint. Această ieșire din labirint se realizează
printr-o străbatere inversă, care este cea mai dificilă, a aceluiași itinerar. Descoperirea
ucigașilor și pedepsirea lor, ca și riturile înmormântării ilustrează o ,,străbatere inversă” a
labirintului. Astfel, spațiul și timpul se reîntorc în sine, elementele cosmologice se liniștesc. În
centrul labirintului se află monstrul, Minotaurul care trebuie omorât. În roman, Minotaurul este
reprezentat de Calistrat Bogza care este dublat de Ilie Cuțui .
Un alt element mitic prezent în roman este labrys-ul, emblema ce figurează în fruntea
romanului, încă din titlu. Arma sacră este păstrată pentru scopul final- confruntarea decisivă cu
ucigașul. Baltagul este asemănător securii duble. El este destinat să confere nemurire unei legi
2
sacre, aceea a dreptății, împotriva unei arme identice, care a fost, însă, folosită într-un scop cu
totul opus. Aici, baltagul este destinat să reinstaureze norma, rezultând că opera are rădăcini
adânci în mit.
În mitologia universală, labirintul sugerează dualitatea existențială, fiind, totodată,
simbol al vieții și al morții. Centrul acestuia este reprezentat de râpa dintre Suha și Sabasa,
unde zace trupul neînsuflețit al lui Nechifor.
În romanul sadoveanian există două tipuri de conflict, aflate în strânsă relație cu
labirintul: unul interior și altul exterior. Primul se prefigurează de la început și este marcat de
stările de neliniște ale femeii muntence care nu înțelege absența prelungită a soțului ei. Îi vin
în minte mai multe supoziții, iar Vitoria preferă să accepte că soțul ei se află cu altă femeie
decât să își imagineze că i s-a întâmplat o nenorocire. Acest conflict se încheie în momentul în
care își dă seama că numai moartea l-ar fi putut opri să se întoarcă acasă.
Conflictul exterior se manifestă între Vitoria și cei care i-au ucis soțul, Calistrat
Bogza și Ilie Cuțui. Pentru a-i identifica, aceasta a refăcut pas cu pas scenariul uciderii lui
Nechifor. Nu găsește dovezi concrete care să-i confirme ceea ce a intuit, dar creează o stare de
tensiune asupra bănuiților, punându-le întrebări incomode și dând replici cu subînțeles care îi
blochează pe cei doi. Scena demascării lor este cea mai sugestivă în ceea ce privește acest tip
de conflict, bărbații mărturisind singuri crima comisă.
Drumul prin labirint presupune, de asemenea și parcurgerea unui drum inițiatic, încărcat
de obstacole. Gheorghiță, fiul Vitoriei, aflat în incipitul romanului la vârsta adolescenței,
pornește pe acest drum, ghidat de mama sa, iar la final devine bărbat. Mama este inițiatoarea
fiului său, punându-și speranța în forțele sale: ,,Eu te cresc pe tine, măcar că nu știu carte.
Înțelege că jucăriile au stat. [....] Eu n-am alt sprijin și am nevoie de brațul tău.” Pentru băiat,
căutarea întreprinsă depășește obiectivul aparent, acela al desccoperirii crimei și al pedepsirii
făptașilor. Este o călătorie educativă, o școală pentru el, iar înfruntarea ucigașului, un examen
de maturitate.
Călătoria celor doi nu se desfășoară doar pe acest tărâm, ci și pe celălalt, fiind asociată
cu o coborâre în infern. Condiție esențială a morții și a învierii rituale, cu scopul maturizării
feciorului, dar și a restabilirii ordinii dereglate prin dispariția lui Nechifor. Pentru înfăptuirea
acestui act ritual este necesar instrumentul magic, baltagul sfințit de preot și nepătat de sânge.
Relația dintre cei doi este una aparte, fapt demonstrat și de Alexandru Paleologu: ,,Ca
să fie eficace creanga de aur trebuie să fie una de vâsc, crescută pe un stejar, vâscul și stejarul
însemnând, unul înțelepciune și celălalt forță.”
Tema vieții și a morții, a trecerii și a restabilirii echilibrului cosmic și a binelui se află
3
în strânsă legătură cu motivul călătoriei și al labirintului, drumul având mai multe componente:
cea geografică, cea spirituală (drumul destinului), prin parcurgerea celor trei etape esențiale ale
vieții: botezul, nunta, înmormântarea, cea inițiatică, din perspectiva lui Gheorghiță, care
presupune, totodată, cunoașterea lumii, dar și a sinelui și un drum spre centru prin revelarea
adevărului, evidențiat de rezolvarea crimei.
Nicolae Manolescu, în Arca lui Noe, consideră discursul narativ al romanului Baltagul
un discurs polivalent deoarece face trimitere la un alt text, care este mitul osirian. Motivele
fundamentale ale romanului pe care le identifică Nicolae Manolescu sunt: ieșirea din spațiul
consacrat, al căutării și cel al nostosului, adică întoarcerea la locul crimei.
În romanul lui Sadoveanu, pentru Vitoria, lumea este o adevărată epifanie, adică o
revelare a sacrului. În viziunea lui Nicolae Manolescu, romanul are o structură duală, care se
situează între mit și realitate.
Așadar, Mihail Sadoveanu ne prezintă prin acest roman o lume arhaică, traiul
muntenilor, dar și nenoricirile care se abat pe parcurs: dereglarea echilibrului inițial prin
săvârșirea unei crime, căutarea soțului, înfruntarea obstacolelor, găsirea și pedepsirea făptașilor
și restabilirea ordinii. Toate aceste etape sunt asociate cu motivul labirintul, el aflându-se în
centrul acțiunii, sugerând drumul parcurs de mamă și fiu în căutarea soțului decedat, dar și
elementul fundamental în procesul de maturizare a lui Gheorghiță.

Bibliografie:

1. Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe

2. Mincu, Marin, Repere
3. Paleologu, Alexandru, Treptele luminii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu

Nume: Mărincean Iulia-Antonia

Anul III, specializarea RE