Prelegerea 9

Tema: Îmbătrânirea umană ca proces biologic

I. Îmbătrânirea umană – definiție, clasificare, concept de vârstă

II. Mecanismul de îmbătrânire

2
 I. Îmbătrânirea umană – definiție, clasificare, concept de vârstă

Îmbătrânirea umană este un proces bilogic natural definit de programul său individual de
dezvoltare și condiționat genetic. Este un proces normal de distrugere treptată a sistemelor
reglatorii intercelulare care determină scăderea adaptabilității organismului. Pe parcursul
vieții, din momentul nașterii și până la moarte, în organismul uman au loc procese dinamice
de îmbătrânire a unor elemente constitutive ale organismului și de apariție altor noi elemente.
Dezvoltarea generală a unei persoane poate fi împărțită în două perioade:

1. Dezvoltarea ascendentă- maturitatea ( este creșterea și dezvoltarea până la atingerea

stadiului de adult)
2. Dezvoltarea descendentă- îmbătrânirea

Până la atingerea stadiului de adult, creșterea și dezvoltarea ascendentă respectă principiile

generale:

1. Dezvoltarea implică înlocuirea progresivă a structurilor și funcțiilor simple prin

structuri și funcții complexe.
2. Dezvoltarea este, în același timp, continuă și intermitentă. Adică, unele etape depind
de dezvoltarea anterioară, în timp ce anumite caracteristici și funcțiuni se dezvoltă într-
un mod independent, în raport cu experiența trecută și cu structurile stabilite.
3. Dezvoltarea este o funcție de integrare și interacțiune între factorii genetici și factorii
ecologici.

Analiza modului în care se desfășoară creșterea, ne arată că viteza acestui fenomen scade/
diminuează încă de la naștere, mai precis după luna a IV- a a vieții intrauterine, până în
momentul pubertății când se produce o accelerare puternică denumită puseul pubertar. De
la naștere până la 4-5 ani, viteza de creștere scade treptat, apoi se menține pe o pantă mai
puțin abruptă între 5 și 12-13 ani, când începe puseul de creștere pubertară, care durează cca
2 ani; după care scade din nou la 20; când încetează definitiv. Înălțimea atinsă este înălțimea
definitivă a adultului. Fenomenul creșterii în înălțime nu se face nici pe paliere, nici în salturi.

1. Prima perioadă sau dezvoltarea ascendentă se încheie cu maturitatea deplină a

organismului la 25-30 de ani.
2. Cea de-a doua perioadă sau dezvoltarea descendentă începe deja după 25-30 ani.
De la această vârstă începe schimbarea treptată a metabolismului (glucidic, proteic,

3
 lipidic) se modifică starea sistemelor funcționale ale organismului; care duc inevitabil
la restricționarea posibilităților adaptive, la creșterea probabilității de dezvoltare a
proceselor patologice, a bolilor acute și decesul.

Îmbătrânirea fiziologică se carecterizează prin conservarea sănătății fizice și mintale. În

organism, treptat și în mod uniform se produc schimbările în toate sistemele fiziologice cu
adaptarea la capacitățile sale reduse. Îmbătrânirea fiziologică nu poate fi considerată doar ca
un proces de dezvoltare inversă a organismului. Acesta este un nivel ridicat de mecanisme
adaptive care cauzează apariția unor noi factori compensatori, care susțin mijloacele de
existență ale diferitelor sisteme și organe. Natura și ritmul îmbătrânirii umane depind de
gradul de dezvoltare și îmbunătățire a acestor mecanisme adaptabile compensatorii.
Îmbătrânirea preamatură apare la majoritatea oamenilor. Se caracterizează prin dezvoltarea
timpurie a schimbărilor legate de vârstă, în comparație cu persoanele cu îmbătrânire
fiziologică normal, prin prezența eterogenității pronunțate în cadrul îmbătrânirii diferitelor
sisteme și organe. Îmbătrânirea preamatură este condiționată de boli, de expunerea la unii
factori negativi ai mediului extern. Sarcinile excesive, exagerate sau chiar abuzive asupra
sistemelor reglatorii ale organismului, asociate cu situații stresante, schimbă cursul proceselor
patologice și bolilor care o însoțesc.

Există multe teorii care explică atât mecanismele subiacente ( care este plasat dedesubt) ale
îmbătrânirii, cât și însăși existența acestui proces.

1. Astfel, zoologul german August Weismann a formulat o ipoteză conform căreia

îmbătrânirea nu este o proprietate inerentă a organismelor vii, dar a apărut ca urmare
a evoluției; funcția sa este aceea că organismele îmbătrânite și moartea lor eliberează
spațiu pentru cei mai tineri.
2. Conform altei teorii, imbătrânirea este un proces natural și caracteristic pentru fiecare
ființă vie, esența căruia constă în acumularea treptată a deteriorărilor ( uzărilor)
celulare cu care organismul încearcă să lupte. Cu timpul, eficacitatea acestei lupte
scade, care în cele din urmă duce la moartea ființei vii.

Datorită faptului că procesul de îmbătrânire la om este foarte individual și, adesea starea
organismului unei persoane care îmbătrânește nu corespunde standardelor de vârstă, a fost
necesar elaborarea unui concept de vârstă:

4
 a) Vârsta calendaristică (cronologică)
b) Vârsta biologică

Vârsta indicată în pașaport (calendaristică, cronologică) nu este întotdeauna un indicator

al stării fizice și psihologice a persoanei: uneori vârstnicii sunt plini de putere și energie, iar
reprezentanții generației mai tinere, dimpotrivă, obosesc repede după sport și nu au dorința să
facă o mișcare în plus.

Vârsta biologică reprezintă o reflectare reală a gradului de dezvoltare fiziologică a

organismului și este un indicator, care corespunde schimbărilor de vârstă și vitezei de
îmbătrânire. Organismul unor oameni îmbătrânește cu trei ani în 12 luni, iar al e altora doar
cu un an timp de 16,5 luni. Vârsta biologică poate precede ( adică să se producă ) înainte de
vârsta calendaristică și indică o îmbătrânire precoce, prematură. Gradul de discrepanță între
vârsta calendaristică și cea biologică caracterizează severitatea îmbătrânirii premature, ritmul
accelerat de dezvoltare a procesului de îmbătrânire. Vârsta biologică este determinată de
caracteristica complexă a stării funcționale a diferitelor sisteme. Definiția vârstei biologice a
unei persoane și conformitatea acesteia cu cea calendaristică este foarte importantă pentru
diagnostificarea și terapia corectă , deoarece permite determinarea schimbărilor de vârstă, a
cauzelor proceselor patologice și dacă aceste schimbări se supun tratamentului.

Cercetările s-au efectuat pe 954 de locuitori din Noua Zelandă. Vârsta participanților la
studiu era de 26 de ani. Durata studiilor a fost de 12 ani, când participanții au atins vârsta de
38 de ani. Au fost propuse pentru definirea vârstei biologice și a vitezei de îmbătrânire a
organismului au fost utilizate 18 indicatori- biomarkeri, inclusiv presiunea arterială, viteza
metabolismului, nivelul colesterolului, funcția ficatului, plămânilor, rinichilor, starea
sistemului imun. Acești biomarkeri au fost analizați la vârsta de 26, 32 și 38 ani. În studiul
genetic la persoanele supuse expermentului au fost efectuate măsurările lungimii telomerilor
( telomerii sunt extrimitățile cromozomilor) care se scurtează la fiecare diviziune celulară).
Acest fenomen se numește ,, replicarea incompletă= nedifinitivă = a extrimităților= capetelor”
și este unul dintre cei mai importanți factori de îmbătrânire biologică a organismului.
(Savanții din Universitatea Ebraică din Ierusalim și a Colegiului Regal din Londra. Echipa a
fost condusă de Daniel Belski). Ca urmare a studiului a fost stabilit:

 La momentul când persoanele testate atingeau vârsta de 38 de ani, vârsta lor biologică
a variat de la 28 ani la 62 de ani. Analiza biomarkerilor de îmbătrânire a arătat că

5
 organismul unor oameni îmbătrânește cu viteză triplă, trăind trei ani în douăsprezece
luni. La aceste persoane au fost înregistrate:
 Risc crescut de accident vascular cerebral și de demență ( alienație mentală =
din gr. aliena = a înnebuni = alienație este un termen grecesc pentru orice boală
mentală; nebunie, demență).
 Aveau mai puțină forță fizică și dexteritate ( abilitate, îndămânare).
 Valoarea coeficientului de dezvoltare mentală a fost mai redus decât cea a
persoanelor care îmbătrânesc ,, la timp”.
 La alți participanți la cercetarea vitezei de îmbătrânire , dimpotrivă, a fost
încetinită, iar ceasul lor biologic măsura un an timp de 16 luni jumătate.
 Vârsta biologică a unui organism pune amprentă și pe aspectul persoanei.
Participanții experienței de 38 de ani, au fost fotografiați și pozele lor au fost
prezentate persoanelor necunoscute. S-a dovedit că în ochii unor observatori
terți, bărbații și femeile, a căror vârstă biologică era depășită de cea din pașaport
arătau mai vârstnici decât semenii lor biologic mai tineri.
 Potrivit studiului viteza de îmbătrânire depinde în primul rând nu de ereditate
(contribuția genetică este de numai 20%), ci de factorii externi. Cercetătorii
afirmă că vârsta biologică poate fi controlată prin sport, nutriție, examene
medicale regulate, renunțarea la fumat și stilul de viață sănătos.

Periodizarea vârstelor este determinată de durata medie a vieții individuale. Se disting

patru perioade cronologice de clasificare a vârstei în antogenia târzie a persoanei (după 44 de
ani) :

1. Vârsta mijlocie este cuprinsă între 45 și 59 de ani

2. Etate – 60-74 ani ( pentru bărbați) și 55-77 ( pentru femei)
3. Bătrânețe – 75- 89 ani și mai în vârstă
4. Longevitate - 90 ani și mai mult.

La vârsta mijlocie 45-59 ani au loc schimbări intensive ale mecanismelor centrale de
reglare a funcțiilor endocrine. Schimbările apărute în sistemul glandelor hipotalamus-
hipofiza- glandele sexuale conduc la dezvoltarea perioadei climaterice și schimbarea relațiilor
neuroendocrine complexe. Schimbările neurohumorale de vârstă apărute afectează
metabolismul și funcționarea țesuturilor, pot determina dezvoltarea distrofiei și proceselor

6
degenerative în țesuturi și organe a organismului în starea de îmbătrânire, adaptarae acestuia
la noile condiții de existență.

Perioada de etate 60-74 de ani este difcil de a o numi perioada de bătrânețe timpurie, iar
oamenii de această vârstă să fie numiți oameni vârstnici sau persoane în vârstă. Acest lucru
este dictat de momente psihologice și poziția individuală în al șaptelea deceniu al vieții sale
în societate. Potrivit OMS mai mult de 20% din persoanele cu vârste cuprinse între 65 de ani
și mai mari își păstrează capacitatea profesională de muncă. Aceasta dă posibilitatea de a
percepe bătrânețea fiziologică a persoanei nu mai devreme de 75 ani.

II. Mecanismul de îmbătrânire

Îmbătrânirea se numește procesul biologic de reducere graduală sau deconectare completă

funcțiilor vitale ale organismului. Din cauza îmbătrinirii organismul este mai puțin adaptabil
la mediu, se reduce capacitatea de regenerare a țesuturilor, se dobăndesc boli și tulburări
metabolice. Rezultatul exterior al îmbătrinirii se manifestă în mușchii ramoliți, apariția
ridurilor și a părului cărunt + hiperpigmentarea cutanată.

Desigur, puteți face o intervenție plastică, să utulizați machiajul sau să aveți un medic
bun, dar vîrsta nu o poți înșela. Cu toate acestea, este necesar să se știe că fiecare îmbătrînește
diferit și în acesta este și meritul persoanei însăși.

Există bărbați și femei care la vîrsta de 50 de ani arată super bine, și din contra sunt
persoane care la 40 de ani vizual par mai în vârstă de 50 de ani.

Care este cauza mecanismului de îmbătriniri sau motivul exact de ce îmbătrinim nu

este cunoscut de nimeni, și de aici se nasc diferite teorii, ipoteze și presupuneri,

1. Prima ipoteză presupune efectul negativ al al substanțelor otrăvitoare, nocive apărute

în reacțiile de fermentație intestinală (digestie, putrefacție) cu organismul, -
I.I.Mechnicov – fondatorul biologiei îmbătrinirii.
2. Bogomolet A. A., fondatorul gerontologiei sovietice, consideră că acumularea cu vîrsta
a schimbărilor structurale metabolice în elementele țesutului conjunctiv duce, în mod
inevitabil, la dezvoltare apariția de schimburi complexe și semnificative în organism.
Pentru a preveni îmbătrinirea prmatură se propune stimularea atît a celulelor specifice,
cît și elementelor țesutului conjunctiv.

7
3. Nagornîi A.V., a înaintat ipoteza privind atenuarea geaduală a procesului de auto-
reînoire a proteinelor care duce la diminuarea, scăderea funcțiilor organismului și la
îmbătrinirea acestora, deoarece în procesul de auto-reînoie apar structuri de protein cu
metabolism scăzut care neparticipând la procesele de sinteză, de asimilare ( cu
înmagazinare de energie), de degradare și de dezasimilare ( însoțită de eliberare de
energie) contribuie la reducerea treptată a generării de energie.
4. I. P. Pavlov a demonstrat rolul tulburărilor funcționale ale activității nervoase
superioare în procesele patologice și în procesele de îmbătrânire prematură.
5. O serie de savanți au arătat că, în timpul îmbătrânirii are loc modificarea ( și anume
sporirea) intensității de renovare a ARN, starea cromatinei, scade rata de reînnoire a
unor proteine. Aceste modificări metabolice și structurale duc la schimbări
semnificative ale funcției celulelor, limitându-le capacitățile adaptive.
6. Teoriile moderne ale îmbătrânirii sunt strâns legate de esența biosintezei proteinelor și
a rolului acizilor nucleici în acest proces. Noile concepții ale rolului acizilor nucleici
au dus la ipoteza:
 Că îmbătrânirea organismului este legată cu schimbarea procesului de
biosinteză a proteinelor, cauzată de tulburări ale aparatului genetic, care crește
în timpul antogenezei. Modificările de vârstă la început se dezvoltă în genele
reglatorii, iar mai târziu în cele structurale. Procesul de îmbătrânire a celulelor
este cauzat în special de acumularea cu vârsta a metaboliților, care pot forma cu
molecule proteice complexe mari inactive, dereglând funcționarea normală a
celulelor. Astfel, îmbătrânirea reprezintă un set sau un complex de schimbări
metabolice în celule și modificări în reglarea nervoasă și umorală a
organismului.
 Așadar, în primul rând, organismul îmbătrânește, deoarece fiecare celulă a
corpului are propriul program.
 Precum și de câte ori să se divizeze, înlocuind ,, bătrânii” cu ,, recruții”. La
fiecare celulă în mediu, aceste înlocuiri au loc de aproximativ 70 de ori.
Cât de curând aceste 70 de ori a fiecărei dintre celule vor avea loc- depinde de
organisme și de metabolism, de atitudinea persoanei față de el. Dacă nu-i pasă
de sănătate, dacă nu se alimentează corect și dacă se va expune la factori nocivi
ai mediului, celulele corpului va trebui să se dividă mai des. De exemplu, pielea

8
 îmbătrânește mult mai rapid de la bronzarea frecventă și puternică, atunci când
este dobândită nuanța de ciocolată, și mai ales atunci când este brusc și însoțit
de arsuri.
 Un alt motiv de îmbătrânire este lansarea programului de autodistrugere a
celulelor din cauza daunelor active determinate de factorii externi de mediu și
tulburările interne. Celula deteriorată este potențial periculoasă pentru organism
prin renaștere în tumoare, astfel încât cel mai mic defect al celulelor este un
început de lansare a ,, sistemului de purificare”, și uneori este realizată de
măsuri foarte drastice ( cu efect puternic și violent) cu captarea tuturor celulelor
vecine și moartea unor fragmente întregi de țesuturi sau organe. În conformitate
cu acest principiu, are loc deteriorarea ficatului prin revărsările fără măsură
( figural, despre corpul omului sau despre părțile lui – a atârna de prea multă
grăsime, a se lăsa de prea multă grăsime)- se numește distrofia lipidică,
ameloida a ficatului, ciroza hepatică; afectarea bronhiilor și plămânilor în cazul
fumatului, leziunile vasculare în cazul aterosclerozei. Acest principiu de moarte
celulară este declanșat în cazul infarctului miocardic sau accidentului vascular
cerebral- este vorba de moartea celulelor neviabile.

De ce îmbătrânim? Poate cauza constă în gene?

Teoria îmbătrânirii genetice astăzi devine foarte o populară în lumea științifică,

deoarece ea ar putea explica o mulțime de fenomene:

 Și lansarea unui anumit număr de diviziuni celulare;

 Și moartea celulelor deteriorate;
 Și chiar schimbarea metabolismului cu vârsta.

Dacă vom identifica gena îmbătrânirii acum când se pot combina și schimba genele, atunci
s-ar putea anula și bătrânețea, Dar este cert că abolirea morții ar amenința în câțiva cu
suprapopularea planetei și moartea acesteia. Dar nimeni nu vrea să moară!
Dacă privim cu atenție la viața noastră cotidiană vedem:

 Un șir infinit de stresuri cu tensiunea maximă a sistemului nervos;

 Probleme la domiciliu și la serviciu;

9
  Copii cu lecții și vânătăi etc. Toate acestea ne adaugă emoții negative. Stresul
subminează imunitatea și sănătatea, provoacă dereglarea somnului, iar insomnia
cronică reduce semnificativ durata vieții. Deaceea dacă vreți să trăiți mult
deprindeți-vă să vă odihniți corect și să vă relaxați.
 Îmbătrânirea prematură este favorizată prin reducerea activității motorice și
obezității ( sau kilogramele în plus). Depunerea de grăsimi în zona inimii,
rinichilor, ficatului, intestine, vasele sangvine- oare pot să ne adauge sănătate și ani
lungi de viață. E timpul probabil pentru a reconsidera dependențele alimentare.
Alimentația trebuie să fie moderată, trebuie păstrată dieta, practicat mersul pe jos,
sportul.
 Dependențele dăunătoare- țigările și alcoolul la fel reduc durata vieții. Se consideră
că o țigară reduce viața cu 8 minute. Calculați cât timp din viață ați transformat în
fum?
Fiecare păhar de vin sec în plus pe zi reduce cu 24 de ore viața și minus o mie de
celule hepatice- merită oare plăcerile dubioase sănătatea noastră?
 Încă unul din ,, asasinii” organismului este zahărul. Pudra aceasta cristalină
dăunează la fel ca și țigările. De fapt, noi îl consumăm în cantități mai mari, decât
este necesar fiziologic. Cu toate acestea nu se recomandă substituirea lui cu
substanțe îndulcitoare, ele sunt chiar mai dăunătoare.
 Desigur, influențează și radiația solară, aerul poluat metalele grele etc. Totuși,
aceste influențe sunt foarte mici în comparație cu proporțiile ale experimentelor
noastre asupra organismului.

Cauzele îmbătrânirii sunt determinate de o multitudine de factori:

 Efectele acestora acționează asupra permeabilității membranelor la nivelul celular și

tisular.
 Determină proliferarea colagenului în organele vitale, care prin acumulare blochează
pătrunderea substanșelor nutritive prin membrană, accelerând astfel diminuarea
funcțiilor organismului.

10
  Cauzează scăderea funcției sistemului imun al organismului, deoarece anticorpii își
reduc treptat activitatea și în același timp exercită efecte inverse împotriva
organismului.
 Îmbătrânirea rezultă din cauza că formele superioare de viață au un cod genetic interior
care impune o programare specifică a evenimentelor, și îndeseobi, a sistemelor din
organism pe întreg ciclul vieții.

Deci îmbătrânirea ca și nașterea sunt 2 procese ale vieții. Așadar, îmbătrânirea este un
proces biologic complex, controversat, care avansează inevitabil și este determinat genetic.
Cu toate acestea, natura schimbărilor legate de vârstă, dinamica și viteza de avansare sunt în
mare parte determinate de motive pur psihologice.

11