coordonatori
Editura Agir
Cuprins
scurtcircuit
8.6. Optimizarea regimului de funcţionare 628
8.6.1. Alegerea amplasării pentru minimizarea pierderilor de 628
putere
8.7. Influenţa surselor distribuite asupra calităţii serviciului de 629
furnizare a energiei electrice
8.7.1. Influenţa generatoarelor distribuite asupra parametrilor 629
primari ai calităţii energiei electrice
8.7.2. Continuitatea alimentării cu energie electrică în 638
prezenţa generării distribuite
Bibliografie 641
9. Hidrogenul un nou vector energetic 645
(Prof. dr. ing. Adrian Badea)
9.1. Istoric 646
9.2. Producţia hidrogenului 654
9.3. Stocarea hidrogenului 658
9.4. Transportul şi distribuţia 660
9.5. Pile cu combustibil 662
9.5.1. Principiul de funcţionare;clasificare 662
9.5.2. Pila AFC 664
9.5.3. Pila PEMFC 665
9.5.4. Pila PAFC 669
9.5.5. Pila MCFC 670
9.5.6. Pila SOFC 672
9.6. Aplicaţii ale pilelor cu combustibil 675
9.7. Elemente economice 681
9.8. Direcţii de cercetare-dezvoltare în domeniul hidrogenului 683
9.8.1. Statele Unite ale Americii 683
9.8.2. Japonia 685
9.8.3. Uniunea Europeană 686
Bibliografie 688
SURSE
REGENERABILE
DE ENERGIE
Adrian BADEA Horia NECULA
coordonatori
SURSE
REGENERABILE DE
ENERGIE
Contribuţia autorilor pe capitole:
Un recent raport ONU indica pentru anul 2075 un maxim istoric de 9.2
miliarde de locuitori, dată la care ar putea avea loc un punct de inflexiune : fie o
16 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
Din păcate în prezent 910 de milioane de oameni suferă de foame iar peste 1,5
miliarde nu au acces la electricitate (fig.1.2), iar mari zone ale emisferii sudice au
ca principală sursă de energie biomasa, utilizată cu tehnologii artizanale (fig. 1.3).
Aceasta definiţie a ramas până astăzi cea mai sintetică a conceptului de dezvoltare
durabilă, deşi conţinutul său s-a imbogăţit continuu după raportul Brundtland şi
personal consider cuvintele lui Saint Exupery, scrise cu ani în urmă, preluând un vechi
proverb amerindian, cea mai frumoasă definiţie a dezvoltării durabile : « Noi nu
moştenim pamântul de la strămoşi ci îl împrumutăm de la
copiii noştri «
Surseleregenerabile de energie, componentăimportantă a dezvoltăriidurabile 19
Cele mai necesare, pentru realizarea unei dezvoltări durabile, sunt schimbările
de la nivel economic, social si politic.
În ceea ce priveşte domeniul economic, trebuie introduse noi forme de
administrare, care să ţină mai mult cont de « natură » ca factor de producţie, poate
chiar şi la calcularea preţurilor finale. Aici nu va apărea însă doar întrebarea cum se
poate transpune acest lucru în cazurile singulare - prin reglementări politico-
administrative şi/sau economice -, vor apărea însăşi dispute referitoare la cât de
mare poate fi capacitatea de aclimatizare a economiei pe o piaţă globală care
operează descentralizat, dacă nu se stabilesc la nivel internaţional paşii pe calea
unei dezvoltări durabile.
Există argumente conform carora durabilitatea si capitalismul - cel puţin în
forma sa actuală - sunt incompatibile în ceea ce priveste obiectivele si principiile
care le conduc. În best-seller-ul sau celebru, " Die Kunst des Liebens" ("Arta de
a iubi") din anul 1956, specialistul în socio-psihologie, Erich Fromm, dădea
urmatorul diagnostic:
„Capitalismul modern are nevoie de oameni care să lucreze, în număr
mare, fară probleme, care să dorească să consume din ce în ce mai mult (...).
El are nevoie de oameni, care să creadă despre sine ca sunt liberi si
independenţi si care să pretinda că, în ceea ce îi priveşte, nu exista nici o
autoritate care să îi conduca, nici un fel de principii si nici o conştiintă - şi care
să fie gata, în ciuda acestui fapt, sa se lase conduşi în a face lucrurile care se
asteapta de la ei, şi care să se integreze fară probleme în maşinăria socială
(...). Si care ar fi rezultatul? Omul modern se înstrainează de sine, de semenii
săi şi de natură (...)". El "îşi surmontează ... disperarea inconştientă prin
cultivarea propriilor plăceri (...), şi, în plus, prin plăcerea de a-şi putea cumpăra
permanent lucruri noi, pe care sa le înlocuiască în curând cu altele (...).
Caracterul nostru este astfel constituit, în a ne deschide în faţa acestor
schimbări, în a achiziţiona lucruri, în a face comerţ şi a consuma. Absolut toate
bunurile noastre - fie ele spirituale sau materiale - devin obiecte de schimb si
de consum.”
Având în vedere punctul de cotitura în care ne aflam, spre o dezvoltare
durabilă, această analiză nu poate să nu ne pună întrbări. Pentru ca, într-adevar,
gândirea noastra economica se bazeaza pe acelasi slogan :
Conform acestui model « Economia unei vieţi mai bune constă dintr-o
combinaţie naturală de consum măsurat şi bunuri nemateriale ».
20 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
Regenerabile
25
20 Nuclear
15
Gaz
Gtep 10
5 Petrol
0 Carbune
2000 2050 WEC V12050 WEC V22050 WEC V3
Figura 1.5 Scenarii energetice alternative 2050
1986. Abia după încheierea protocolului de la Kyoto din 1998, ţările dezvoltate au
început să-şi propună programe extrem de ambiţioase. Astfel la Samitul de la
Johannesburg ţările Uniunii Europene şi-au propus o creştere anuală de 1% pentru
ponderea SRE în balanţa energetică până în anul 2010 şi o creştere a ponderii
biocarburanţilor până la 5,75 % în acelaşi an .
In anul 2000, conform Agenţiei Internationale a Energiei, SRE acopereau
13,8% din energia primară a globului care totaliza 9958 milioane de tone echivalent
petrol, tep, ( figura 1.7 ). Dintre aceste surse biomasa reprezenta circa 80 %, din
păcate utilizată în tehnologii neperformante.
a) b)
Figura 1.9. Structura productiei mondiale de electricitate în 2008
Dacă analizăm însă dinamica diferitelor SRE la nivel mondial rezultă clar că
energia eoliană şi solară au avut cea mai rapidă creştere în perioada 1998-2008,
urmate de energia geotermală (figura 1.10).
Din păcate acest potenţial este încă utilizat în insuficientă măsură , cu excepţia
energiei hidraulice şi a biomasei (lemn de foc), acesta din urmă fiind arsă în
majoritate cazurilor în instalaţii neperformante energetic.
Pentru promovarea utilizării SRE s-a emis legea 220/2008, care însă nu a fost
aplicată până în acest an când a fost modificată prin legea 139 din 7 iulie 2010.
Sistemul de promovare a energiei electrice produse din surse regenerabile de
energie, stabilit prin această lege se aplică pentru energia electrică livrată în reţeaua
electricăşi/sau la consumatori, produsă din:
0 energie hidraulică utilizată în centrale cu o putere instalată de cel mult 10
MW;b) energie eoliană; c) energie solară; d) energie geotermală; e) biomasă; f)
30 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
0 pentru energia electricădin centrale hidroelectrice cu puteri instalate de cel mult 10 MW: 3 certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs si̧livrat dacă centralele
hidroelectrice sunt noi; douăcertificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs si̧livrat dacăcentralele hidroelectrice sunt retehnologizate;
1 un certificat verde pentru fiecare 2 MWh din centrale hidroelectrice cu o putere instalatăde cel mult 10 MW, care nu sunt noi sau retehnologizate;
2 douăcertificate verzi, pânăîn anul 2017, si̧un certificat verde, începând cu anul 2018, pentru fiecare 1 MWh produs si̧livrat de producatoriĭ de energie electricădin energie eoliana;̆
3 3 certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs si̧livrat de producatoriĭ de energie electricădin sursele geotermala;̆ biomasa;̆biolichide; biogaz; gaz
rezultat din procesarea deseurilor;̧ gaz de fermentare a namolurilor̆ din instalatiilȩ de epurare a apelor uzate;
4 6 certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs si̧livrat de producatoriĭ de
energie electricădin energie solara.̆
Tabelul 1.3 Puterea instalată in instalaţii eoliene în anii 2009şi 2010 [1.7], în MW
2009 2010
Germania 25719,4 27214,7
Spania 19176,0 20759,0
Italia 4897,9 5814,3
Franţa 4621,0 6080,0
Marea Britanie 4424,0 5378,0
Danemarca 3482,0 3800,0
Portugalia 3326,0 3796,0
Olanda 2222,0 2245,0
Irlanda 1260,0 1428,0
Suedia 1448,0 2019,0
Austria 994,6 1 010,6
Grecia 1087,0 1208,0
Polonia 724,7 1185,0
Belgia 608,0 912,0
Bulgaria 177,0 375,0
Cehia 193,3 215.0
Cipru 0,0 82,0
Finlanda 147,0 188,0
Ungaria 203,0 293,0
Estonia 104,0 108,0
Lituania 98,0 154,0
Luxemburg 43,3 43,3
Letonia 28,0 31,0
România 18,0 418
Slovacia 5,0 5,0
Uniunea Europeană 75007,2 84761,9
Surseleregenerabile de energie, componentăimportantă a dezvoltăriidurabile 35
Anul 2008 a fost un an bun pentru piaţa solarului termic. Cu 4,5 milioane de m2
instalaţi ( 3172 MWt ) piaţa a crescut cu 51,5% faţă de 2007. La această creştere a
contribuit în special piaţa germană, cu o creştere de 100% în 2008, dar şi alte pieţe
sin sud (Spania, Italia, Grecia ). Aplicaţiile individuale au constituit cea mai mare
parte a sistemelor instalate, dar şi partea de instalaţii collective încep să se dezvolte ,
în special în ţările nordice ( 55% în Suedia sau 42% în Danemarca). Germania
rămâne şi în acest domeniu lider cu 1 920 000 m 2 instalaţi în 2008. Aceste succese
sunt legate şi de susţinerea guvernamentală pentru astfel de proiecte. Astfel
programul german MAP a finaţat cu 60 euro/m 2 instalaţiile de incălzire solară
individuală şi cu 105 euro/m 2 sistemele combinate apacaldă şi încălzire. In Spania
Asociaţia Industriei Solare Termice ASIT a anunţat o creştere a pieţei sale cu 466
5888 m2 în 2008, ceea ce reprezintă o creştere de 70% faţă de 2007. Această
creştere este datorată în special intrării în vigoare a noului cod în construcţii care
obligă orice clădire nouă sau reabilitată să acopere între 30 şi 70% cererea de apă
caldă prin instalaţii solare termice.
Cum era de asteptat, criza economica care a franat programele de constructii noi ,
astfel ca ritmul de crestere a suprafetelor noi de panouri solare termice a diminuat.
DupaEurObserv’ER, 3 753 644 m2 (cu o puteretermica de 2 627,6 MWt) au
fostinstalati in UE in 2010., cu 10 % maiputinca 2009 si 18,6 % maiputinca in 2008.
La sfarsitulanului 2010 existau in Europa 35,9milioane de m 2 de
panourisolaretermice cu o putere de 25,1 GWt (tabelul 1.5).
lui 2010 puteriea instalataa crescut până la 898 MW, iar puterea neta
(putereaexploatabila care poate fi furnizata in reteauaelectrica in
regimcontinucandfunctioneazatoateinstalatiile) la 777 MW.
Tabelul 1.5. Suprafaţa cumulată, in m2şi puterea termică, în MWt, cumulată pentru
panourile solare termice din ţările UE
2009 2010
m2 MWth m2 MWth
Germania 12909000 9036 14044000 9831
Spania 1865036 1306 2203636 1543
Grecia 4076200 2853 4079200 2855
Austria 4330000 3031 4610000 3227
Italia 2014875 1410 2503949 1753
Marea Britanie 476260 333 533927 374
Cipru 700715 491 700937 491
Franța 1839025 1287 2100000 1470
Portugalia 564066 395 751711 526
Olanda 761000 533 796000 557
Polonia 509836 357 655742 459
Danemarka 484080 339 541546 379
Belgia 330713 231 372151 261
Suedia 422000 295 445000 312
Cehia 517252 362 673252 471
Irlanda 121672 85 151152 106
Ungaria 84264 59 101264 71
România 114300 80 144300 101
Slovenia 157902 111 165302 116
Bulgaria 80000 56 88000 62
Slovacia 104520 73 119620 84
Finlanda 29000 20 33000 23
Luxemburg 20161 14 23161 16
Letonia 8350 6 9850 7
Lituania 4 850 3 55550 4
Estonia 2170 2 2520 2
Malta 44867 31 53267 37
Total EU 27 32 572 114 22 800 35 908 036 25 136
38 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
Utilizarea termica a energiei geotermale se poate face fie direct prin foraje
de mare profunzime la care temperatura apei poate fi cuprinsăîntre 60-150 oC
(aplicaţii de joasă şi medie energie ), fie cu foraje de suprafaţă (până la 100 m) şi
utilizarea unor pompe de căldură (aplicaţii de foarte joasă energie). In primul caz,
utilizarea termică directă în UE erau instalate, la sfârşitul lui 2008, capacităţi de
2560 MWt. Lider în acest domeniu este Ungaria cu o capacitate de 695 MWt,
România situându-se pe locul 5 cu o capacitate de145 MWt şi o producţie ce
echivalează 68 ktep.
Pompele de căldură reprezintă deja soluţii tehnice mature care pot recupera
căldura geotermală (PC geotermice) sau căldura aerului interior sau exterior (PC
aerotermice). Din inventarul SRE fac parte în prezent numai primele, însă datorită
creşterii performanţelor PCa în directiva Energiilor regenerabile (2009/28/CE) au
fost introduse şi acestea în sfera energiilor regenerabile. Numărul total de PCg
instalate in UE era la sfârşitul lui 2010, a depasit 1 milion de unităţi cu o
Surseleregenerabile de energie, componentăimportantă a dezvoltăriidurabile 39
Biogazul a fost utilizat atât pentru producerea de căldură, cât mai ales de
electricitate. Producţia de electricitate în 2008 a atins 20 TWh, cu o creştere de 3,9%
faţă de 2007. Din această energie produsă 18,3 % a fost în cogenerare.
Si în acest domeniu România este practic inexistentă, cu 1,1 ktep, după ce
inainte de 1990 era una dintre ţările europene cu o producţie semnificativă de
biogaz, în special la marile ferme de animale, dar şi la staţiile de epurare orăşeneşti.
In prezent există o serie de proiecte noi în execuţie, inclusive staţia de epurare a
Bucureştiului, ceea ce va conduce la o creştere a producţiei de biogaz .
Tabelul 1.8 Producţia de biogaz în UE în anii 2009şi 2010, în ktep
2009 2010
Depozit Stații de Altetipu Total Depozit Stații Altetipu
de gaze epurare ri de de gaze de ri de Total
biogaz epurare biogaz
Germania 265,5 386,7 3 561,2 4 213,4 232,5 402,6 6 034,5 6 669,6
Marea 1 474,4 222,6 0,0 1 697,0 1 499,4 272,8 0,0
1 772,2
Britanie
Italia 361,8 5,0 77,5 444,3 383,8 7,0 87,7 478,5
Franța 442,3 45,2 38,7 526,2 323,7 41,6 48,0 413,3
Olanda 39,2 48,9 179,8 267,9 36,7 50,2 206,5 293,4
Spania 140,9 10,0 32,9 183,7 119,6 12,4 66,7 198,7
Cehia 29,2 33,7 67,0 129,9 29,5 35,9 111,3 176,7
Austria 4,9 19,0 135,9 159,8 5,1 22,5 143,9 171,5
Belgia 42,7 2,1 80,5 125,3 41,9 14,6 70,9 127,4
Polonia 35,7 58,0 4,5 98,0 43,3 63,3 8,0 114,6
Suedia 34,5 60,0 14,7 109,2 35,7 60,7 14,8 111,2
Denmarca 6,2 20,0 73,4 99,6 8,1 20,1 74,0 102,2
Grecia 46,3 9,5 0,2 56,0 51,7 15,0 1,0 67,7
Irlanda 42,2 8,1 4,1 54,4 44,2 8,6 4,5 57,3
Finlanda 26,0 12,6 2,8 41,4 22,7 13,2 4,5 40,4
Ungaria 2,8 10,5 17,5 30,9 2,6 12,3 19,3 34,2
Portugalia 21,3 1,5 1,0 23,8 28,2 1,7 0,8 30,7
Slovenia 8,3 7,7 11,0 27,1 7,7 2,8 19,9 30,4
Letonia 6,8 2,7 0,2 9,7 7,9 3,3 2,2 13,3
Luxemburg 0,0 1,4 11,0 12,4 0,1 1,2 11,7 13,0
Slovacia 0,8 14,8 0,7 16,3 0,8 9,5 1,8 12,2
Lituania 1,3 2,1 1,2 4,7 2,0 3,0 5,0 10,0
Estonia 1,6 1,0 0,0 2,5 2,7 1,1 0,0 3,7
România 0,0 0,0 1,1 1,1 0,0 0,0 1,1 1,1
Cipru 0,0 0,0 0,2 0,2 0,0 0,0 0,2 0,2
Total EU 3 034,6 982,9 4 317,1 8 334,7 2 929,8 1 075,2 6 938,3 10 943,3
prevederile fiscale apărute în ultimul timp riscă însă să blocheze această dezvoltare,
mai ales ca există încă în România suprafeţe importante de terenuri necultivate, iar
unele ţări ale UE pentru a atinge ţintele 2010 şi 2020 vor fi obligate să importe
biocombustibili.
Valorizarea energetică a deşeurilor urbane reprezintă un interes major
pentru majoritatea ţărilor Uniunii, deşi ultima Directivă privind deşeurile
(2008/98/CE) stabileşte priorităţile în acest domeniu în următoarea ordine:
reducerea volumului de deşeuri, prepararea lor în vederea refolosiriii, reciclarea,
valorificarea energetică şi depozitarea controlată. Valorizarea energetică a
deşeurilor urbane, de obicei prin incinerare şi producere de căldură şi/sau
electricitate, nu se consideră în întregime energie regenerabilă, existând pentru
unele ţări chei de repartiţie a cotei regenerabile, pentru cele mai multe ţări, după
recomandările AIE, partea regenerabilă din energia produsă se consideră 50%.
Producţia de energie regenerabilă din deşeurile urbane a reprezentat în anul 2008 6
806 ktep, în creştere cu 3 % faţă de 2007. Topul ţărilor europene este format de
Germania, Franţa, Danemarca şi Olanda (tabelul 1.11), dar dacă se consideră
producţia pe cap de locuitor, Danemarca cu 174,7 tep/100 locuitor este de departe
lider, cu producţii specifice de aproape 10 ori mai mari ca Franţa (18,2 tep/100 loc.)
sau Germania (15 tep/1000 loc.). Filiera deşeuri urbane a produs în UE în anul
2008, 15,2 TWh electricitate. Din păcate Romînia nu are încă nici o instalaţie
industrială de valorificare a deşeurilor urbane.
Si alte forme de energii regenerabile, unele încă în faza de cercetare pot
completa necesarul de energie al omenirii cu energie electică curată.
Energia mărilor: mareele, valurile, diferenţa de presiune osmotică între apa
dulce şi cea a oceanelor, gradientul termic în profunzimea oceanelor, curenţii
marini, reprezintă un imens rezervor de electricitate estimat la o producţie anuală de
120 000 TWh.
In prezent filiera mareomotoare este cea mai matură, uzina de la Rance de 240
MW fiind în funcţiune din 1966. Un alt proiect este în construcţie în Coreea de Sud
(254MW), iar altele sunt în faza de proiectare
In încheierea acestei analize în tabelul 1.12 se prezintă realizarile din 2009şi
2010 pentru ţările UE în ceea ce priveşte cota regenerabilă din consumul brut de
electricitate.
44 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
Tabelul 1.12 Ponderea energ iei regenerabile în consumul brut de electricitate în ţările UE
BIBLIOGRAFIE
limită atmosferic, mişcarea aerului nu mai este influenţată de frecare, iar devierea
maselor de aer datorată rotaţiei Pământului este maximă. Forţa Coriolis este
proporţională cu viteza moleculelor de aer aflate în mişcare orizontală şi cu sinusul
latitudinii geografice.
3
Girueta este un instrument meteorologic cu care se determină direcţia şi intensitatea
vântului.
52 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
mU2
E [J], (2-5)
2
4
Se poate aproxima şi cu o lege de variaţie putere UH H α
cu α coeficient de
UHr
H
r
teren dar această lege de variaţie nu intră în specificaţiile codurilor de proiectare în vigoare
[2.83].
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 53
potenţial eolian ridicat este litoralul Mării Negre, Delta Dunării şi nordul Dobrogei
cu viteze medii anuale ale vântului de 6 m/s.
Delta Dunării şi nordul Dobrogei cu viteze medii anuale ale vântului de 6 m/s.
Podişul Bârladului, cu viteze ale vântului de 4 ÷ 5 m/s şi zone restrânse din vestul ţării,
în Banat, au potenţial eolian ce poate fi valorificat. Sunt recomandate trei zone potrivite
amplasamentelor de parcuri eoliene: Banat, Dobrogea şi Moldova,[2.19].
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 55
Figura 2.6: Modelul fizic pentru curgerea vântului printr-o turbină eoliană
energia fluxului de aer. În condiţii reale, coeficientul de putere este mai mic decât valoarea
teoretică deoarece trebuie incluse şi pierderile aerodinamice şi mecanice de energie ale
turbinei.Din relaţia (2.9) se poate exprima coeficientul de putere cu formula
P
abs
cp = 3 . (2-10)
0,5ρv A
1
Coeficientul de moment se defineşte analog
M
cm = 2 (2-11)
0,5ρv AR
1
în care M este momentul aerodinamic al rotorului, în Nm; şi R – raza turbinei,
în m.
Performanţele unei turbine eoliene sunt descrise de variaţia coeficientului
de putere cp şi a coeficientului de moment cm în funcţie de rapiditatea turbinei,
respectiv caracteristicile cp=cp(λ) şi c=cm(λ).
Rapiditatea turbinei este un parametru adimensional şi se defineşte ca
raportuldintre viteza liniară la vârful palei, u [m/s], şi viteza vântului, U, respectiv:
u ω R (2-12)
0 U U ,
unde R[m] este raza rotorului şi ω [rad/s]- viteza de rotaţie.
Asimilând viteza vântului U cu viteza vântului la intrarea în rotor v1, conform
figurii 2.6, şi având în vedere relaţia dintre putere şi moment, P = ω M 0rezultă
relaţiadintre coeficienţii de putere şi moment,
c p = λ ⋅ cm . (2-13)
(2-14)
a) b)
Figura 2.10: Clasificarea turbinelor după poziţia axului turbinei [2.43]:
5888 Turbină eoliana cu ax vertical (Darrieus), Eole (4 MW, Hydro-Quebec, 1987)
5888 Turbină eoliana cu ax orizontal, HWP-55 (1MW, Howden, UK, 1989)
Turbinele eoliene cu ax vertical sunt mai robuste, au o construcţie mai
simplă şi sunt mai fiabile decât turbinele cu ax orizontal. Generatorul şi partea
electrică sunt la sol sau pe o platformă în apropierea turbinei, drept pentru care
reparaţia şi întreţinerea acestui tip de turbină este mult mai uşoară. Sunt
caracterizate prin viteze de demaraj mai scăzute. Randamentele şi turaţiile sunt însă
mai mici, iar puterile sunt limitate. Aceste aspecte au făcut ca turbina cu ax vertical
(Darrieus) să nu reziste competiţiei decât pentru puteri mici şi viteze reduse ale
vântului.
După principiul de funcţionare, sau după modul de interacţiune dintre
paletajul turbinei şi curentul de aer, turbinele eoliene pot fi cu rezistenţă şi cu
portanţă, figura 2.11.
Turbinele eoliene cu rezistenţă funcţionează pe baza forţei de rezistenţă
aerodinamică, caz în care cuplul motor este produsul acestei forţe cu viteza relativă.
Forţa de rezistenţă aerodinamică are direcţia şi sensul vitezei relative; de aceea
palele acestor maşini au forme de placă şi cupă care produc rezistenţe aerodinamice
mari. În mişcarea rotorului nu toate palele sunt active. Palele active se deplasează
în sensul vitezei curentului de aer, neputând fi depăşită viteza acestuia. Dacă palele
pasive (se deplasează împotriva curentului de aer) sunt ecranate sau rotite
componenta forţei tangenţiale este minimă şi turbina se numeşte cu simplă
rezistenţă. Dacă momentul motor al turbinei este dat de diferenţa dintre
momentul activ, produs de componenta tangenţială a forţei aerodinamice ce apare
la palele care se deplasează în sensul curentului de aer, şi momentul pasiv, ce
corespunde palelor care se deplasează în sens contrar curentului de aer, atunci
turbinele se numesc cu diferenţă de rezistenţă.
60 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
a) b)
Figura 2.11: Clasificarea turbinelor după principiul de funcţionare:
23 Rotor de turbină eoliană cu rezistenţă, tip Savonius,
b) Turbină eoliană cu portanţă, tip multipale (roata
fermierului).
Rapiditatea turbinelor cu rezistenţă este subunitară, λ < 1. Aceste turbine au
turaţii mici, coeficienţi de putere, respectiv randamente, mici şi coeficient de
moment mare. De aceea sunt utilizate în acţionarea pompelor sau a morilor de
măcinat. Cel mai cunoscut tip de turbină cu rezistenţă este turbina cu palete
cilindrice de tip Savonius, λ = 0,9 ÷ 1 (fig. 2.11, a). Alte tipuri de turbine eoliene cu
rezistenţă sunt [2.5]: turbina cu cupe semisferice (anemometru) cu λ = 0,3 ÷ 0,6;
turbina cu cupe conice; turbina cu panouri semicilindrice cu λ = 0,3 ÷ 0,6; turbina
cu flux transversal sau de tip Lafondcuλ = 0,3 ÷ 0,4; turbina cu ecran şi turbina cu
palete batante cu λ = 0,2 ÷ 0,6.
Turbinele eoliene cu portanţă au cuplul motor produs de forţa de
portanţă aerodinamică. Astfel, palele acestor turbine au un profil aerodinamic
capabil să dezvolte o forţă portantă mare şi o forţă de rezistenţă la înaintare
minimă. Turbinele eoliene cu portanţă sunt rapide (λ ≥ 1), au coeficienţi de putere
mai mari (cp ≥ 0,3) şi extrag mai multă energie din curentul de aer pentru aceeaşi
arie baleiată, decât o turbină eoliană cu rezistenţă. Varianta comercială a turbinelor
eoliene cu portanţă este turbina tip elice. Rotorul acestor turbine este format din
una sau mai multe pale identice, dispuse radial şi montate solidar într-un butuc
central calat pe un arbore sprijinit în lagăre. Turbinele eoliene tip elice sunt turbine
rapide (λ ≥ 5), cu ax orizontal. Din categoria turbinelor cu portanţă fac parte şi
turbinele cu ax vertical de tip Darrieus, Giromill şi turbinele multipale (tip roata
fermierului şi tip roată de bicicletă).
În funcţie de rapiditate turbinele eoliene pot fi lente (λ <5) şi rapide (λ
≥ 5). Din cele prezentate anterior, se observă că toate turbinele eoliene cu principul
de funcţionare pe bază de rezistenţă şi turbinele multipală sunt turbine lente.
Turbinele care funcţionează pe bază de portanţă sunt turbine rapide. Particularităţile
constructive şi de performanţă energetică ale unei turbine eoliene depind de
rapiditate. Astfel, rapiditatea influenţează tipul constructiv de turbină şi
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 61
a) b)
Figura 2.13: Clasificarea turbinelor după poziţia turbinei
a) turbină amonte; b) turbină aval.
62 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
a) b) c) d)
Figura 2.14: Clasificarea turbinelor eoliene după numărul de pale:
5888 Turb ină eoliană cu o pală; b) Turbină eoliană cu 2 pale;
23 Turbină eoliană cu 3 pale; d) Turbină eoliană multipale.
În prezent s-a impus ca soluţie comercială "conceptul danez" ca re se referă
la agregate eoliene cu ax orizontal cu rotor tip elice având trei pale . Acesta nu
înseamnă că numărul de pale este un parametru şi o opţiune oarecare a
proiectantului. Număru l de pale se poate dimensiona din condiţia de o ptim având
drept criteriu puterea maximă [2.33]. Pe de altă parte, condiţia d e stabilitate
dinamică a turbinei im pune un număr impar de pale.
După destinaţie turbinele eoliene pot răspunde pentru două categorii de
aplicaţii, respectiv: tur bine eoliene cu aplicaţie insulară; turbine eolien e cuplate la
sistemul energetic naţi onal sau regional.
Turbinele eoliene cu aplicaţie insulară sunt turbine de puteri mici şi produc
energie electrică pentr u satisfacerea necesarului de energie într-o gospo dărie sau o
comunitate izolată, făr ă racordarea la sistemul energetic naţional(fig. 2.15). Aceste
sisteme sunt conceput e să asigure furnizarea constantă şi permanentă de energie,
indiferent de variaţiile de viteză ale vântului şi de regimul de potenţial eolian.
La sistemul e nergetic naţional sau regional se pot cupla un număr de
turbine de diferite put eri cunoscute sub denumirea de ferme eoliene s au
centrale aeroelectrice, dar şi din turbine eoliene individuale (fig. 2.16). Ferm ele
eoliene sunt amplasate în zonel e cu potenţial eolian favorabil.
64 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
6
Albert Betz, fizician german (1885-1968), a fost printre primii cercetători în studiul
funcţionării şi proiectării turbinelor eoliene. Legea lui Betz (1919) se referă la maximul de
energie pe care o turbină eoliană o poate extrage din curentul de aer.
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 65
v v1 v2 , (2-18)
2
iar expresia forţei axiale şi puterea corespunzătoare acestei forţe sunt
F = 0,5ρ A v 2 − v 2 şi P = 0, 25 ρ A v − v v + v
2 2
. (2-19)
1 2 1 2 1 2
Considerând viteza vântului în amonte de rotor v1 constantă, pentru a
determina puterea maximă pe care turbina eoliană o extrage din curentul de aerse
derivează puterea în raport cu viteza în aval v2 şi se obţine
dP = 0,25 ρA v12 − 2v1v2 − 3 v22 . (2-20)
dv2
66 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
P= 8ρ Av 3 . (2-21)
max 27 1
8 1
P = ρ A v3 , (2-22)
max 9 2 1 1
,
F = 2 ρA v1 − v2 = p A (2-23)
unde p este diferenţa de presiune dinamică amonte şi aval de rotor, în Pa. Din
relaţia de mai sus se obţine variaţia presiunii dinamice a curentului de aer la
trecerea prin turbina eoliană,
ρv12 − v22 .
1
p= (2-24)
2
Teoria lui Betz este valabilă atât pentru turbinele cu ax orizontal cât şi pentru
cele cu ax vertical.
2412, etc.) prin cinci cifre (NACA 23012, NACA 23112, etc.), prin şase cifre şi
litere (NACA 66AO12, NACA 63AO15, etc.).
Profilele NACA indicate prin patru cifre sunt construite din două arce de
parabolă racordate în punctul de săgeată maximă. Prima cifră a seriei indică
curbura relativă a scheletului f/c în procente. A doua cifră reprezintă distanţa săgeţii
scheletului faţă de bordul de atac xf /c exprimată în zeci de procente. A treia cifră şi
a patra cifră precizează grosimea relativă maximă d/c în procente. De exemplu,
NACA 2412 are f/c = 0,02; xf /c = 0,4 şi d/c = 0,12.
Acţiunea vântului asupra palei.
Considerând profilul aerodinamic în mişcare şi viteza vântului U , pe intrados
se formează o suprapresiune şi pe extrados o depresiune(fig. 2.19). Normal la
suprafaţa profilului acţionează forţele de presiune. Din relaţia lui Bernoulli scrisă
între un punct oarecare pe pală şi un punct aflat mult în amonte de pală (la infinit)
se determină raportul dintre presiunea relativă şi presiunea dinamică a curentului la
infinit numit coeficientlocal de presiune statică, kp este
p−
p≈
kp= . (2-25)
0,5ρ U 2
≈
În relaţia de mai sus p[Pa] este presiunea statică pe profil; p∞; ρ∞; Upresiunea,
densitatea, viteza curentului de aer la infinit amonte de profil, în Pa, kg/m 3, m/s.
Acţiunea unui fluid asupra unui corp (în cazul acesta pala turbinei) este o
forţă rezultantă F numită forţă de acţiune aerodinamică totală având expresia
F 0,5⋅ Cr ρ≈ 2
U A, (2-26)
R
Figura 2.19: Forţa F şi distribuţia de presiune pe un profil de pală
geometrică (α0) pentru care raportul dintre forţa portantă şi forţa de frecare
(rezistenţă) este maxim. Polara Lilienthal este reprezentarea grafică a coeficienţilor
obţinuţi din proiecţia forţei de acţiune aerodinamică totală F pe coarda profilului
şi pe normala la coardă. Astfel pentru proiecţia lui F pe normala la coardă se
obţine C n = C z cos α + C x sin α şi pentru proiecţia pe coardă:
C t = C x cos α − C z sin α .
notată Ft este o forţă tangenţială activă care produce momentul motor la axul elicei
şi turaţia acesteia.
Studiul teoretic al rotorului eolian de tip elice a cunoscut diferite modele
fizice.
Un prim model este dat de teoria impulsului (Rankine şi Froude) în care
elicea este asimilată cu un disc activ.Deoarece se presupune că viteza este un câmp
constant în secţiuni perpendiculare pe axa elicei, modelul se poate aplica cu o bună
aproximaţie numai pentru rotorul cu un număr mare de pale, deoarece viteza indusă
în orice punct pe pală nu diferă cu mult de valoarea medie. Modelul nu ţine seama
de forma elicei şi implicit a palelor.
Al doilea model este cunoscut sub denumirea de „teoria elementului de
pală”, model iniţiat de Froude şi dezvoltat de Drezewiecki. Modelul ia în
considerare forţele care apar pe palele elicei şi ţine seama de forma elicei. Pala este
împărţită în lungul razei într-un număr de elemente şi fiecare din aceste elemente
este asimilat cu un profil aerodinamic ale cărui polare sunt cunoscute. Este
construită geometria palei şi geometria elicei ceea ce înseamnă cunoaşterea
numărului de pale, z, variaţia corzii, c, variaţia unghiului de aşezare a palei, δ, şi
cunoaşterea coeficienţilor aerodinamici în funcţie de unghiul de incidenţă
geometrică optim, respectiv Cz(α0), Cx(α0). În funcţie de modul în care sunt alese
aripile generatoare, metoda elementului de pală se poate dezvolta prin metoda
aripii de alungire finită (de obicei alungirea este considerată Λ = 6); metoda
aripii de alungire infinită în care pe elementul de pală se consideră vitezele
induseşi metoda reţelei de profile în care elicea este asimilată cu o reţea infinită
de profile. Una din ipotezele în care se dezvoltă teoria elementului de pală este cea
de neglijare a interacţiunii cu elementele adiacente ale aceleiaşi pale, ipoteză
confirmată atât experimental [2.6] cât şi prin metoda reţelei de profile, cu
observaţia că profilele folosite sunt de curbură mică.
Al treilea model, modelul cu vârtejuri sau teoria turbionară dezvoltată de
Theodorsen, extinde modelul aripii portante prin înlocuirea palei cu o suprafaţă de
vârtejuri legate, continuată în aval de bordul de fugă cu o suprafaţă de vârtejuri
libere, după care ultima suprafaţă este dâra palei(fig. 2.22). Şi în cazul acestui
model apar viteze induse datorate vârtejurilor legate şi viteze induse datorate
vârtejurilor libere. Determinarea câmpului vitezelor induse are la bază metode
simplificatoare, şi anume: metode bazate pe modelul cu vârtejuri al elicei ideale cu
număr infinit de pale, metode bazate pe modelul Prandtl al liniei portante, metode
bazate pe teoria suprafeţei portante, metode în care forma dârei este prescrisă şi
metode în care forma dârei este lăsată liber [2.32].
Se aplică teoria elementului de pală pentru un rotor eolian cu un număr infinit
de pale, schematizat în figura 2.23, în care la raza r se consideră elementul de pală
dr. Viteza curentului de aer este notată U,iar viteza de rotaţie a rotorului eolianω.
Pe un element de pală vitezele induse şi forţele aerodinamice au reprezentarea din
figura 2.24, [2.43]. Din teoria lui Glauert vitezele induse pe pală au un factor de
inducţie axial notat a şi un factor de inducţie tangenţial notat a'.
72 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
dm
,
dF = U − u
t 1 = 2π rρ va U − u1 dr
dt (2-30)
unde u1 este viteza în dâra de fluid [2.45], respectiv u1 = 1 − 2 a U . Făcând
înlocuirile necesare rezultă
2
dFt = 4π rρ U a 1 − adr . (2-31)
Momentul elementar se determină din relaţia, [2.45]:
dM rC dm rC 2πrρv dr ,
θ & θ a (2-32)
Cθ = 2a' ωr
unde Cθ este componenta tangenţială a vitezei absolute în aval de pală ca efect
al dârei ce apare la rotaţia elicei. Cum şi va s-a definit anterior,
momentul elementar devine
3 '
dM = 4π r ρ U ω a 1− adr . (2-33)
a)
b)
Figura 2.28: Elemente constructive specifice unei turbine eoliene cu ax orizontal:
a) vedere generală; b) detaliu, rotor
78 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
a)
b)
Figura 2.29: Controlul unghiului de aşezare a palelor rotorului: a) sistem mecanic,
Hutter W-34, 1959; b) sistem electric Dutch Lagerwey LW-72, [2.38]
b)
a)
Figura 2.32: Tipuri de fundaţii: a) fundaţie standard; b) fundaţie pe piloni
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 81
Turbinele cu ax vertical, de tip Darrieus (fig. 2.33), au rotorul alcătuit din pale
şi ax rigidizat cu grindă la partea superioară şi inferioară. Axul turbinei este partea
centrală a turbinei şi susţine rotorul. Turbina are un lagăr axial inferior care preia
sarcina axială, greutatea rotorului şi reacţiunea radială dată de solicitările
aerodinamice. Lagărul superior preia reacţiunea dată de forţa aerodinamică.
Sistemul de ancorare este alcătuit din cabluri de susţinere, echipament de întindere
şi ancore.
Situaţia
proiectelor de Putere
energie eoliană
În construcţie 1559 MW
Proiect aprobat 5006 MW
Proiect propus 285 MW
.
Figura 2.36: Distribuţia potenţialului eolian în zona apelor de coastă ale Europei
84 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
Tabelul 2.4.
Vezi Potenţialul eolian, în Europa, în zona apelor de coastă
figura (la mai mult de 10 km în larg) pentru 5 înălţimi standard
2.36
10m 25m 50m 100m 200m
-1 -2
ms /Wm ms-1/Wm-2- ms-1/Wm-2- ms-1/Wm-2- ms-1/Wm-2-
>8.0 >8.5 >9.0 >10.0 >11.0
>600 >700 >800 >1100 >1500
7.0-8.0 7.5-8.5 8.0-9.0 8.5-10.0 9.5-11
350-600 450-700 600-800 650-1100 900-1500
6.0-7.0 6.5-7.5 7.0-8.0 7.5-8.5 8.0-9.5
250-300 300-450 400-600 450-650 600-900
4.5-6.0 5.0-6.5 5.5-7.0 6.0-7.5 6.5-8.0
100-250 150-300 200-400 250-450 300-600
< 4.5 <5.0 <5.5 <6.0 <6.5
< 100 < 150 <200 <250 <300
5888 Parametrul cel mai important care descrie intensitatea zgomotului este nivelul presiunii
acustice indicat ca amplitudine şi desemnat prin simbolul dB(A), nivel de zgomot ponderat A
88 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
unde: LW este nivelul global de putere acustică, DI- factorul de direcţie, K0-
factor steradian11, DW- factorul de influenţă a vântului, DS- factorul de distanţă,
DL-factorul de absorbţie atmosferică, DBM- factorul de absorbţie meteorologică şi
pedologică, DD- factorul de absorbţie al vegetaţiei, DG- factorul de absorbţie al
clădirilor. Standardele în vigoare specifică modul în care se aleg aceşti factori,
[2.85], [2.44].
r ~
CηA
(2-39)
λ m0
~
unde: A este proiecţia ariei rotorului (m2); η este randamentul rotorului;
λ
este lungimea de undă a semnalului TV (m); C este o constantă care depinde de
modul în care sunt aşezaţi transmiţătorul TV, receptorul şi turbina eoliană (C = 2
dacă turbina şi receptorul sunt în linie dreaptă cu transmiţătorul TV; C = 2 ÷ 5, dacă
turbina, receptorul şi transmiţătorul TV nu sunt în linie dreaptă); m0 este un factor
de interferenţă cu valoarea de 0,15.
turbine eoliene cu puteri de 2MW. Preţul de cost diferă de la o ţară la alta. În SUA
costul turbinei variază între 600 şi 1500 $/kW, fig. 2.42.
Pentru a aprecia costul unei turbine eoliene realizată în producţie de serie,
CTn, se poate folosi formula, [2.38]
lnTf / ln 2
CTn CTp ⋅ n (2-40)
unde: CTp este costul turbinei prototip, n este numărul de turbine în producţia
de serie, Tf este factorul tehnologic cu valori între 0,85 şi 0,95.
La costul turbinei se adaugă costurile aferente amplasamentului cu un aport de
15% până la 30% din costul turbinei. În cazul instalării parcurilor eoliene terestre
costurile legate de amplasament sunt mult mai mari. În Europa costul unui kW
instalat variază între 900 €/kW la 1150 €/kW, din care preţul turbinei este între 700
5888 900 €/kW, iar în SUA costul unui kW instalat este de 1000$, dacă proiectul
de finanţare al investiţiei în energie eoliană este susţinut de firme abilitate. Dacă
iniţiatorii investiţiei sunt investitori privaţi locali, preţul unui kW instalat se
măreşte considerabil.
Tabelul 2.5
Costurile aferente unei instalării unei turbine eoliene de 2MW
Europa 2006 (RisØ DTU)
Investiţie(€1000/MW) %
Turbina eoliană 928 75,6
Fundaţia 80 6,5
Instalaţia electrică 18 1,5
Conectare reţea 109 8,9
Consultanţă 15 1,2
Teren 48 3,9
Manoperă 15 1,2
Transport 11 0,9
TOTAL 1227 100
f
de recuperare (anuitatea) se calculează ca RK = ra , cu ra rata anuală
1− 1 + ra −NA
nivelul anului 2010 de 33%12, la nivelul anului 2015 de 35% şi la nivelul anului
2020 de 38%”. În acest scop, Programul Operaţional Sectorial „Creşterea
Competitivităţii Economice”, POS CCE, a fost aprobat de către Comisia Europeană
(CE) în data de 12 iulie 2007. Programul Operaţional Sectorial „Creşterea
Competitivităţii Economice” este finanţat în perioada 2007 - 2013 din Fondul
European de Dezvoltare Regională (FEDR) – unul din Fondurile Structurale ale
Uniunii Europene, la care se vor adăuga fonduri din bugetul de stat şi bugetele
locale. Obiectivul general al POS CCE este creşterea productivităţii companiilor
româneşti, în conformitate cu principiile dezvoltării durabile şi reducerea
decalajelor faţa de productivitatea la nivelul UE astfel încât România să atingă,
până în anul 2015, un nivel de aproximativ 55% din valoarea medie a
productivităţii a UE. În managementul Programului Operaţional Sectorial sunt cinci
direcţii de dezvoltare numite „Axă Prioritară”. Astfel Axa Prioritară 4 se referă la
„Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării, în contextul combaterii
schimbărilor climatice”.
Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, POS
CCE, este finanţat din Fondurile Structurale ; acestea sunt instrumente financiare
prin care Uniunea Europeana acţionează pentru eliminarea diferenţelor economice
şi sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice şi sociale
(Regulamentul CE 1083/2006). Un exemplu de fond structural este Fondul
European de Dezvoltare Regională care sprijină regiunile mai puţin
dezvoltate, prin finanţarea de investiţii în sectorul productiv, infrastructură,
educaţie, sănătate, dezvoltare locală şi întreprinderi mici şi mijlocii (Regulamentul
CE 1083/2006). În cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea
Competitivităţii Economice” finanţare este nerambursabilă.
Fondurile structurale şi de la bugetul de stat destinate finanţării investiţiilor în
producţia de energie din surse regenerabile se ridică la 263 milioane de euro,
disponibile în perioada 2007-2013.
Excedentul de fonduri atrase de către bănci au justificat politica de
creditareapopulaţiei şi întreprinzătorilor privaţi având ca termen de rambursare
perioade mai lungi de timp, de regulă 10-20 ani. Acest lucru facilitează finanţarea
proiectelor de instalare de turbine eoliene cu funcţionare insulară, fără conectarea la
Sistemul Energetic Naţional.
Liniile de credit externe sunt recomandate proiectelor de anvergură.
Creditarea externă este făcută de „Banca mondială (WB)”, „Corporaţia Financiară
Internaţională(IFC)”, „ Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
(BIRD)”, „Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD)” şi
„Banca Europeană de Investiţii (BEI)”. Fiecare bancă are politica sa de creditare a
activităţilor din sectorul privat. De exemplu, Corporaţia Financiară
9 2
wm B2 /( 2µ ) B2 4π⋅9⋅10 ⋅1 4
= 0 = = =10 (2-42)
2 2 −7 6
we εoE /2 εoµoE 4π ⋅10 ⋅(3⋅10 )2
expresie în care s-au considerat valorile tehnice uzuale ale inducţiei magnetice (B =
1T) şi ale câmpului electric (E = 30 kV/cm). Din relaţia (2.40) se deduce că
volumul generatoarelor electrice care utilizează sistemul magnetic ca sistem de
cuplaj este de 104 ori mai mic decât al acelora care utilizează sistemul electric.
2.6.1.2. Principiul de funcţionare al generatoarelor electrice
Câmpul magnetic din generatoarele electrice se numeşte câmp de excitaţie sau
inductor şi este produs fie de magneţi permanenţi (Fig. 2.46.a), fie de curenţi
electrici care circulă prin înfăşurări. (Fig. 2.46.b).
N Stator
S
Rotor S N
M
SN NS . M .
n n
S
N .
S Carcasă
N
a. b.
Figura 2.46: Crearea câmpului magnetic inductor în generatoarele electrice: a - cu
magneţi permanenţi; b – cu înfăşurări inductoare parcurse de curenţi.
Câmpul magnetic inductor al generatorului se închide prin ambele armături
statorică şi rotorică, tăind de două ori întrefierul. El generează în înfăşurările
induse, conform legii inducţiei electromagnetice, t.e.m. de mişcare, datorită
mişcării rotorului antrenat de turbina eoliană. Dacă înfăşurările induse sunt închise
pe impedanţe de sarcină sau pe reţele electrice, t.e.m. induse dau naştere la curenţi
electrici induşi. Din interacţiunea curenţilor electrici induşi cu câmpul magnetic
inductor ia naştere un cuplu electromagnetic M, care are sens opus cuplului activ de
antrenare al rotorului generatorului (conform regulii lui Lenz) şi implicit sens opus
turaţiei n (Fig. 2.46). În schimb t.e.m. induse prin mişcarea înfăşurărilor induse în
câmpul magnetic inductor (de excitaţie) sunt active, deoarece ele impun şi semnul
curenţilor electrici induşi.
Cuplul electromagnetic al generatorului este rezistent şi acest lucru face ca
energia mecanică primită de acesta (la antrenarea cu viteza n a rotorului) să se
transforme în energie electrică, cedată circuitului închis prin care circulă curentul i,
102 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
M
Ω
Înfăşurare
G G
3~ 3~
o o o
a b
Figura 2.49: Simbolizarea generatorului asincron: a – rotor bobinat; b – rotor în
colivie.
104 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
2
2
I 1c I 10
min min
min c c
X n
6πf U 2 12πf U 2
c 1 n 1 n
în care f1 este frecvenţa reţelei, egală cu aceea a generatorului. Bateria de
condensatoare este conectată în triunghi, Cmin fiind capacitatea unui singur
condensator al bateriei trifazate.
în care U1f este tensiunea de fază a generatorului, c este o constantă care se poate
aproxima cu un număr real din intervalul (1,02 ... 1,05), în funcţie de puterea
nominală a generatorului. Cuplul M este proporţional cu pătratul tensiunii de fază
'
U1f şi cu rezistenţa R2 a circuitului rotoric. Dacă se reprezintă grafic funcţia M =
f(s) dată de relaţia (2.52), se obţine graficul din Fig. 2.51, în care curba îngroşată
reprezintă caracteristica în regim de generator, alunecarea şi cuplul electromagnetic
fiind negative.
M
Mm
1
s
0
1
-1 -s m -sn sm
Mn
motor frână
Mm
2
Figura 2.51: Caracteristica alunecării maşinii asincrone.
Reţea
proprie
o o o
o o o
G
M
3~
Ma
U
A
Uo
U=f ( I )
U=XcI
O I
Ic=I
Figura 2.53: Structura generală a unui sistem eolian de producere a energiei electrice
tensiune şi frecvenţă, cum este prezentat în Fig. 2.56. Această schemă permite o
variaţie puternică a vitezei vântului şi este destul de folosită.
Figura 2.57: Schema de conectare la reţea a unei eoliene cu maşină asincronă dublu
alimentată şi reostat în circuitul rotoric
Figura 2.58: Schema de conectare la reţea a unei eoliene cu maşină asincr onă dublu
alimen tată şi convertor electronic în circuitul rotoric
1 Ie 1 I
e
2
.
2
.
3 .
.
Bo 3 . Bo
. .
4 .. 4
.
5 5
6 6
a. b.
Figura 2.59: Secţiune transversală printr-un generator sincron:
a - cu poli înecaţi bipolar; b - cu poli aparenţi tetrapolar: 1 - armătură statorică; 2
- talpă polară rotorică; 3 - armătură feromagnetică rotorică; 4 - înfăşurare rotorică (de
excitaţie); 5 - linie a câmpului magnetic de excitaţie; 6 - ax.
116 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
i (t) =I 2 cos(ωt− π −ε − 4π ),
W 2 3
în care ε reprezintă defazajul dintre t.e.m. e oşi curentul i. Sistemul trifazat de
curenţi (2.57) va crea un câmp magnetic învârtitor de natură electrică, numit câmp
magnetic de reacţie, care va avea aceeaşi viteză unghiulară Ω cu a câmpului
magnetic învârtitor de excitaţie. Câmpul magnetic de reacţie ba(α,t) este:
b ( α ,t )= B cos( ωt− pα− π − ε ) (2-58)
a am 2
Cele două câmpuri magnetice învârtitoare sincrone, de excitaţie şi de reacţie,
se compun şi dau un câmp magnetic învârtitor rezultant:
118 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
b( α ,t ) = bo ( α ,t ) + ba ( α ,t ) . (2-59)
Vectorii câmpurilor magnetice, care apar în relaţia (2.59), se reprezintă într-un
plan aşa cum se arată în Fig. 2.60. În regim de generator sincron, vectorul câmp
magnetic de excitaţie, situat în axa rotorică, se află înaintea câmpului magnetic
rezultant cu unghiul δ. Acest unghi se numeşte unghiul intern al maşinii. Unghiul
intern se mai numeşte unghi de sarcină şi are mare importanţă în studiul
generatorului sincron, tot aşa cum era alunecarea în studiul generatorului asincron.
Axa polului rotoric se mai numeşte axă longitudinală şi se notează cu (d), iar
axa interpolară, decalată la 90 grade electrice faţă de axa longitudinală, se numeşte
axă transversală şi se notează cu (q). Încărcarea generatorului cu putere activă duce
la mărirea unghiului intern δ. Ieşirea din sincronism a generatorului se produce la o
creştere exagerată a puterii mecanice de la axul acestuia, când unghiul intern ia
valoarea criticăδmegală cu 90° (la maşina cu poli înecaţi) şi se manifestă prin
ambalarea rotorului peste turaţia nominală.
(d)
Ω
bo
b
δ
(q)
ba
Rotor
M'
M"
În relaţiile (2.65) şi (2.66) cu Ω s-a notat viteza unghiulară a rotorului şi cu
23 unghiul intern al generatorului, definit în Fig. 2.60. Cuplul electromagnetic
al generatorului sincron cu poli aparenţi are două componente: una M', care
depinde de valoarea curentului de excitaţie (prin intermediul t.e.m. Eo = kIe) şi cea
de a doua M", care este nenulă şi în lipsa excitaţiei (când Eo = 0) şi care se numeşte
cuplu reactiv sau de cuplu de anizotropie. Se constată că valoarea cuplului reactiv
este cu atât mai mare cu cât raportul Xd/Xq este mai mare.Reprezentarea grafică a
caracteristicii unghiulareM = f(δ), pentru maşina cu poli înecaţi, se face în Fig.
2.59, iar pentru maşina cu poli aparenţi se face în Fig. 2.63.
Unghiul intern criticδm, este valoarea maximă a unghiului intern pentru
care generatorul sincron se menţine în sincronism. Depăşirea acestui unghi, printr-o
creştere lentă, duce la ieşirea generatorului din sincronism, urmată de ambalarea
rotorului. În cazul unor salturi bruşte de cuplu de antrenare la arborele
generatorului acesta poate ieşi din sincronism şi la alte valori ale unghiului intern
diferite de valorile critice, aşa cum se va arăta în paragraful stabilitatea dinamică a
generatorului sincron. Pentru generatoarele sincrone cu poli înecaţi valoarea
unghiului intern critic este de 90° (a se vedea Fig. 2.61) iar pentru generatoarele cu
poli aparenţi această valoare este mai mică decât 90° (a se vedea Fig. 2.62).
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 121
M (δ)
regim de
regim de
generator
motor
regim static Mm
instabil regim static
Mn instabil
−π −π/2 π/2 π δ
δ
n
regim static
stabil
În Fig. 2.61 şi în Fig. 2.62 cu linie continuă şi mai groasă este reprezentată
caracteristica cuplului electromagnetic în regim de generator.
M (δ)
regim de generator
regim de motor
−δ m δ
−π π
δ
n δm
P3>P2
P2>P1
P
1
P >P
cos ϕ 3 2
P2>P1
I
P1 e
*
I
regim subexcitat e regim supraexcitat
Figura 2.64: Caracteristicile în V ale generatorului sincron.
124 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
(Ma
− M )dδ = ( M − M a )dδ (2-68)
δ1 δ2
Criteriul ariilor exprimă faptul că aria triunghiului curbiliniu ABD din Fig.2.65
este egală cu aria triunghiului curbiliniu BCE.
Maşina este stabilă dinamic dacă la un salt de cuplu pe curba M = f(δ), există
posibilitatea construirii de arii egale ca în Fig. 2.65.
În Fig. 2.66, se prezintă un caz limită de salt al cuplului până la care maşina îşi
păstrează stabilitatea dinamică. Dacă maşina funcţionează în punctul (Ma1, δ1),
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 125
aceasta permite un salt maxim de cuplu până în punctul (Ma2, δ2), astfel încât aria
S1 să fie egală cu aria S2.
M forţarea
excitaţiei
Ma S2
M3
a B
2
M S1
a
1
δ
O
δ
1 δ2 δ3= π− δ2π
Figura 2.66: Caz limită de stabilitate dinamică.
Dacă se face însă, începând din punctul (Ma1, δ1), un salt de cuplu egal cu Ma3
0 Ma1, astfel încât Ma3>Ma2, maşina iese din sincronism. De asemenea, dacă iniţial
maşina funcţiona în gol şi se făcea saltul de cuplu tot până la Ma2, maşina iese
126 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
din sincronism, deoarece aria triunghiului curbiliniu OM a2B este mai mare decât
aria S2. Aşadar, stabilitatea dinamică a maşinii sincrone depinde atât de valoarea
iniţială a cuplului, cât şi de mărimea saltului de cuplu.
Forţarea excitaţiei
0 mărire a rezervei de stabilitate dinamică se face prin aşa-numitul fenomen
de forţare a excitaţiei în momentul apariţiei saltului de cuplu, când caracteristica
unghiulară devine ca aceea desenată punctat în Fig. 2.64 şi când aria S 2 se măreşte
considerabil, maşina având o rezervă de stabilitate dinamică mai mare. Forţarea
excitaţiei durează un timp relativ scurt până când pendulaţiile unghiului intern se
amortizează. După acest timp generatorul revine la excitaţia iniţială.
2
1 1 1 −T 1 −T ' "
i (t)=E + − e d − e d ⋅
o ' '
X d Xd
U
X
d Xd
"
d X
t
Eo 2 1
1 −T
a
⋅ cos(2ωt +
o Ta
− 2 X "
− X "
e γ)
d q
' "
supratranzitorii, Ta este constanta de timp aperiodică, reactanţele Xd , Xd , Xd
sunt reactanţele longitudinală de regim permanent respectiv de regim tranzitoriu şi
"
supratranzitoriu, iar Xq , Xq sunt reactanţele transversală de regim permanent
respectiv de regim supratranzitoriu. Toate aceste mărimi sunt caracteristice
generatorului sincron şi se dau în cartea tehnică a acestuia. Aceste mărimi se
exprimă, de cele mai multe ori, în unităţi relative. Reactanţele sincrone se
raportează la impedanţa nominală de fază a maşinii Znf, definită de relaţia Znf =
Unf/Inf. De exemplu, reactanţele sincrone longitudinale, exprimate în unităţi
relative, au expresiile:
Xd X" X"
xd [ u.r ] , x'd [ u.r ] , x"d
d
[ u.r ] d
(2-70)
Z Z Z
nf nf nf
Tabelul 2.8
Valorile uzuale ale parametrilor maşinilor sincrone
Parametrul Turbogeneratoare bipolare Hidrogeneratoare cu înfãşurãri de
amortizare
" "
unitatea) şi se consideră: cos(ωt + γ) = 1, cosγ = -1, X d X q . În aceste condiţii,
curentul maxim posibil de scurtcircuit este:
Generatoarele de c.c. sunt formate din două părţi: o parte fixă numită stator şi
0 parte mobilă numită rotor. Din punct de vedere electromagnetic, statorul este
inductorul, iar rotorul este indusul [2.27].
Statorul maşinii este format dintr-o carcasă din oţel masiv (cu rol şi de jug
statoric, pentru închiderea fluxului magnetic constant în timp) şi este echipat cu 2p
poli principali (sau de excitaţie) şi 2p poli auxiliari (sau de comutaţie). Pe părţile
laterale ale statorului, se fixează scuturile laterale, cu ajutorul cărora se centrează,
pe axul maşinii, subansamblul rotor. Pe polii principali se găsesc înfăşurările de
excitaţie, confecţionate din bobine concentrate din conductoare din cupru. Între
polii principali, se aşează polii auxiliari, care au rolul de a anihila câmpul magnetic
de reacţie a indusului din zona interpolară, adică, în final, de a reduce scânteile la
colector. Înfăşurările polilor auxiliari sunt parcurse de curentul continuu IA.
Rotorul este format din arbore, armătura feromagnetică rotorică, alcătuită din
tole crestate la exterior, înfăşurarea rotorică situată în crestăturile rotorice şi închisă
prin intermediul unei piese speciale numite colector. Colectorul este format din
lamele conductoare din cupru (la care se leagă capetele bobinelor rotorice), lamele
dispuse în coroană cilindrică şi separate de lamele izolante. Pe colector, se găsesc
periile maşinii, în număr par, egal cu numărul de poli ai maşinii, perii confecţionate
din grafit, prin intermediul cărora se alimentează înfăşurarea rotorică.
130 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
A1 A
1
F1 F2 E1 E2
o o o o
A A2
a. 2 b.
A
D1 D2 1 A1
o o E1 E2
o o o o
D
A2 1 D2
c. d. A2
F.R.
weIe
N
.
γ
F.S.
axă de referinţă
Generatorul are 2 poli (p = 1), iar înfăşurarea rotorului este formată dintr-o
singură spiră, antrenată din exterior cu o viteză unghiulară constantă Ω.
Repartiţia spaţială a câmpului magnetic de excitaţie arată ca în Fig. 2.68.
Unghiul γ este unghiul electric dintre axa de referinţă FS (fixă faţă de stator) şi axa
spirei rotorice FR (fixă faţă de rotor), fiind dat de relaţia γ = pΩ t în care p este
numărul de perechi de poli ai maşinii.
B o (γ )
Bo
π γ
Ο
τ 2π
T.e.m. indusă în spira rotorică este egală cu suma celor două tensiuni induse în
laturile active ale spirei, situate în crestăturile rotorice, având expresia:
e( t ) = 2 Bo ( γ )li v = 2 Bo ( pΩ t )li v (2-73)
în care v este viteza periferică (tangenţială) a spirei şi li este lungimea părţii
active a spirei, aşezată în crestătură (lungimea ideală). Prin urmare, variaţia
câmpului magnetic în spaţiu Bo(γ) din Fig.2.68 reprezintă, la altă scară, variaţia în
timp a tensiunii induse în spiră e(t).
IA
M o
Re E
o o G R UA
Ω A
Ie o
o o Ma
Ue
format din lamele izolante şi lamele conductoare. Tensiunea continuă este culeasă
la două perii şi transmisă sarcinii generatorului, care poate fi o reţea de c.c. sau un
consumator izolat. În Fig. 2.69 se prezintă o fotografie a unui colector împreună cu
legăturile înfăşurării rotorice la lamelele de colector.
U =E−R I −
A A A Up M = kΦI A
Ue = Re Ie Φ= f(Ie) (2-74)
E = kΦΩ M + M m + M Fe = M a
În ecuaţiile (2.74), Up reprezintă căderea de tensiune pe perechea de perii, Mm
şi MFe sunt cuplurile corespunzătoare frecărilor mecanice, respectiv pierderilor în
fierul armăturii rotorice, Φ = f(Ie) este funcţia care exprimă analitic caracteristica
de magnetizare a generatorului. Dacă maşina este liniară, funcţia de mai sus este o
dreaptă de ecuaţie Φ = kΦIe, în care kΦ se numeşte constanta de flux.
Bilanţul de puteri active al generatorului
Bilanţul de puteri se obţine pornind de la ultima relaţie din sistemul (2.74),
amplificată cu viteza unghiulară Ω: MΩ + M m Ω + M Fe Ω = M a Ω .
Puterea P = MΩ reprezintă puterea electromagnetică a maşinii, fiind valoarea
puterii care trece din rotor în stator, la nivelul întrefierului. Puterea P1 = MaΩ este
puterea activă absorbită de generator pe la ax, Pm = MmΩ reprezintă pierderile
mecanice şi PFe = MFeΩ sunt pierderile în miezul rotoric. Puterea electromagnetică
se scrie P = EIA. Ecuaţia de bilanţ de mai sus capătă forma:
+ )
P+P +P = P (U + R I U I +P +P =P (2-75)
mFe 1 A A A p A mFe 1
În Fig. 2.73, se prezintă o diagramă sugestivă a bilanţului de puteri active ale
generatorului de c.c. cu excitaţie separată.
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 133
P MΩ P=EI P=U I
A 2 AA
1
= a
2
P =U I PJ = RA IA
2 P P
Ue IeR e IeFe m p p A
Figura 2.73: Bilanţul de puteri al generatorului de c.c. cu excitaţie independentă
Convertor de
frecvenţă
Transformator
GCC
∼
Reţea de
distribuţie de turaţie
Multiplicator
Turbină Condensatoare
Figura 2.74: Schema generală de cuplare la reţea a unui generator de c.c.
Reţea Înfăşurarea
AC/DC/A de putere
DC
Convertor de Convertor de
c.a. de reţea c.a. de rotor
(AC) comandă (AC)
Înfăşurarea
auxiliară
i
Senzor
Sistem de
u, i ωr de viteză
comandă u, i
ω =ω
rp ra (2-76)
în care ωrp este pulsaţia curenţilor rotorici induşi de înfăşurarea de putere
având expresia: ωrp = ωp − ppωr şi ωra este pulsaţia curenţilor induşi de
înfăşurarea auxiliară având expresia: ωra = −ωa + paωr . Cu ω r s-a notat viteza
unghiulară electrică a rotorului. Pentru îndeplinirea condiţiei (2.73), sistemul de
comandă al generatorului trebuie, la orice viteză unghiulară electrică a rotorului
generatorului ω r , să comande pulsaţia ωa a mărimilor electrice din înfăşurarea
auxiliară (de comandă) astfel încât să verifice relaţia: .
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 135
ωa = ( pp + pa )ωr − ωp (2-77)
Turaţia turbinelor eoliene este redusă şi variază între câteva zeci şi câteva sute
de rotaţii pe minut. Soluţia tehnică aplicată în prezent este folosirea unui
multiplicator de turaţie care să mărească turaţia generatorului la valori de peste
1000 rot/min. Acest lucru conduce la micşorarea gabaritului generatorului electric
al sistemului eolian. Folosirea multiplicatorului mecanic de turaţie implică unele
dezavantaje printre ca se pot aminti:
23 Scăderea randamentului sistemului datorită pierderilor care se produc în
multiplicator;
24 Creşterea costului de întreţinere odată cu creşterea complexităţii legăturilor
mecanice ale sistemului;
25 Scăderea fiabilităţii sistemului deoarece multiplicatorul mecanic necesită o
ungere corespunzătoare, iar condiţiile meteo pot influenţa funcţionarea optimă sau
chiar pot duce la blocarea sistemului;
26 Zgomotul produs de multiplicator este supărător în cazul în care sistemul
este aşezat în zone locuite. Astfel, zgomotul produs de sistemele energetice cu
turaţii reduse este mai mic decât în cazul sistemelor energetice cu multiplicator
mecanic, multiplicatorul mecanic fiind un element determinant în zgomotul global
produs de întregul sistem.
Având în vedere cele menţionate mai sus soluţia către care se tinde este aceea
a eliminării multiplicatorului de turaţie şi realizarea unui generator de turaţie
136 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
redusă care are un număr mare de perechi de poli (peste 10 perechi în mod uzual).
În acest fel, chiar dacă gabaritul generatorului creşte (în special în diametru) şi
greutatea acestuia creşte şi ea, totuşi greutatea generatorului de turaţie redusă este
mai mică decât greutatea sistemului multiplicator, cuplaj mecanic şi generator de
turaţie ridicată. Acesta sunt motivele pentru care constructorii de sisteme eoliene
încep să prefere soluţia cuplării directe a generatorului la turbina eoliană şi
eliminarea multiplicatorului de turaţie [2.21].
Din motive de compactizare a soluţiei mecanice, în cazul în care sistemul are
prevăzut şi transformator de ridicare a tensiunii înainte de cuplarea la reţea, acesta
se montează în nacela sistemului, la înălţime, ca şi convertizorul electronic dintre
generator şi transformator, dacă acest convertizor există. Soluţia nu complică
suplimentar construcţia turnului mecanic al sistemului, deoarece rezistenţa
mecanică a turnului permite şi plasarea la înălţime a transformatorului electric.
Us
I L =IL1= ; ω=2π f, (2-78)
ωL
unde curentul inductorului constă numai din fundamentala frecvenţei, fără
armonici. Dearece i L este defazat în urma tensiunii Us cu 90º, după cum se
observă în Fig. 2.77.b, unghiul de comandă α în gama 0–90º nu modifică i L ,
valoarea sa efectivă rămânând aceeaşi cu valoarea din (2.78).
Dacă unghiul de comandă α creşte peste 90º, i L poate fi controlat după
cum se prezintă în Fig. 2.77.c şi Fig. 2.77.d pentru valori α egale cu 120º şi
respectiv 135º. Pe măsura ce unghiul de comandă α creşte I L 1 se reduce,
permiţând astfel controlul valorii inductorului conectat la tensiunea de sarcină,
astfel încât:
L Vs
eff (2-79)
ωI L1
Utilizând transformata Fourier se calculează fundamentala:
I Vs 1
L1 = 2π − 2α + sin 2α π ≤α ≤π (2-80)
ωI
L1 2
Corespunzător, puterea reactivă absorbită de un ICT monofazat la frecvenţa
fundamentală este:
I V 1
L1 = s 2 π − 2α + sin 2α π≤α≤π (2-81)
ωI
L1 2
Pentru unghiul de comandă α 90º , curentul inductorului nu mai este pur
sinusoidal, aşa cum se observă din formele de undă prezentate în Fig. 2.77.c. şi Fig.
2.77.d. Analiza Fourier a formei de undă a curentului inductorului i L indică
prezenţa armonicelor h de ordin 3, 5, 7, 9, 11, 13, .... a căror amplitudini raportate
la fundamentala I L 1 depind de α . Pentru a elimina armonicele superioare de
,ordinul trei şi multiplilor de trei, ICTurile trifazate se conectează în , celelalte
armonici închizându-se astfel prin inductoarele ICTurilor. Filtrarea armonicelor
rămase se realizează prin montarea în paralel cu ICTurile a capacităţilor.
142 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
(a)
(b)
Figura 2.87 : a - Turbină eoliană echipată cu generator asincron
cu rotor în scurtcircuit - GAS şi cu o cascadă de convertoare cu circuit
intermediar de curent continuu, b - Structura sistemului de control
152 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
(a)
Figura 2.89 : Sistemul de control al turbinei din Fig. 2.88.
a - Controlul vitezei generatorului (convertorul PWM de la maşină)
154 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
(b)
(c)
Figura 2.89 : Sistemul de control al turbinei din Fig. 2.88.
5888 - Controlul vitezei generatorului (convertorul PWM de la
maşină). b, c - Reglarea tensiunii continui şi a factorului
de putere (convertorul PWM de la reţea)
Pentru turbine eoliene mari (cu puteri nominale mai mari de 1 MW) se
utilizeză generatoare asincrone cu rotor bobinat cu controlul alunecării, asociate cu
cascade de convertoare statice cu circuit intermediar de curent continuu, [2.70] sau
cu cicloconvertoare (convertoare statice directe) conectate la înfăşurarea rotorică a
maşini. În comparaţie cu gneratoarele asincrone cu rotor în scurtcircuit, maşinile cu
rotor bobinat sunt mai scumpe, utilizarea lor mărind costurile de întreţinere şi
necesitând măsuri speciale pentru pornire. Pe de altă parte, convertorul cuplat la
bornele rotorice trebuie să utilizeze o parte a puterii de ieşire, proporţională cu
gama de reglare a alunecării. Pentru aplicaţii tipice de viteză reglabilă a turbinelor
eoliene, convertorul şi generatorul ajung la o putere de 50% şi respectiv 70% din
puterea nominală, [2.58], rezultând astfel o economie semnificativă a costurilor.
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 155
(a)
(b)
Figura 2.90 : a - Turbină eoliană cu viteză variabilă echipată cu generator asincron
cu control al alunecării şi cu o cascadă de convertoare cu circuit intermediar
de curent continuu (punte de diode şi invertor cu tiristoare).
b - Structura sistemului de control
(a)
(b)
(a) (b)
Figura 2.92: Reprezentarea schematică a convertorului cu stingere naturală de la
reţeaua de alimentare: a - funcţionarea în regim de redresor;
b - funcţionarea în regim de invertor.
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 159
(a)
(b) (c)
Figura 2.93: Convertor cu trei pulsuri complet comandat: a - circuitul
echivalent;b - formele de undă ale tensiunii şi curentului în regimul de curent
întrerupt; c - formele de undă ale tensiunii şi curentului în regimul de curent
neîntrerupt
160 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
αaβ 2
Um β β U β +I
Id = 1 id (ωt)dωt = β cosα a − 2sin cos(α a + ) − d 0 (2-88)
βαa βωL 2 2 2U m
Relaţia de mai sus are caracter de generalitate, fiind valabilă atât în regim de
conducţie întreruptă ( I 0 0; β 2π ), cât şi în regim de conducţie continuă (
q
5888 0 ≈0
;
β
2π
)
.q
În regimul de conducţie continuă, ţinând cont de legătura între unghiul de
aprindere α a şi unghiul de comandă α (2.87), relaţia (2.88) devine:
q U m 2π π π U d 2π 2
I
d
= sin
−α + 2 sin
sin α −
2 +I 0 (2-89)
2π ωL q q q Um q
Pentru calculul valorii medii redresate Ud, se pune condiţia de sfărşit a
conducţiei:
α
a +β
) = I0 i( (2-90)
ω
care este introdusă în relaţia curentului redresat (2.85), rezultând relaţia
general valabilă de mai jos:
cosα a − cos(α a + β ) Um β π β
U =U = cosα + − sin
d m β β
2 q
2 (2-91)
2
Pentru regimul de conducţie continuă, se particularizează relaţia (2.91) pentru
2π
β q :
ωL q q
162 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
2.7.7.1.2 Comutaţia
Prin comutaţie se înţelege procesul de trecere a curentului dintr-o ramură de
circuit pe altă ramură. Pe durata comutaţiei, în ambele ramuri circulă curent
(conduc atât tiristorul care intră în conducţie, cât şi cel care trebuie să iasă din
conducţie). Acest proces este influenţat de inductivitatea văzută între anodul
tiristorului şi sursa de tensiune care, în cazul real, reprezintă suma între
inductivitatea de scăpări a transformatorului de alimentare, inductivitatea datorată
conexiunilor şi cea care limitează panta de creştere a curentului prin tiristor (dacă
aceasta există). Ca un rezultat imediat al comutaţiei, se evidenţiază neaplicarea
tensiunii inverse la bornele tiristorului care iese din conducţie în acelaşi timp cu
impulsul de comandă al tiristorului care trebuie să intre în conducţie, neaplicarea
fiind astfel întârziată cu un timp proporţional cu unghiul de comutaţie .
Formele de undă ale tensiunii de alimentare şi ale curenţilor prin tiristorul care
intră în conducţie şi prin tiristorul care iese din conducţie, în procesul de comutaţie
(referitor la circuitul din Fig. 2.93), sunt prezentate în Fig. 2.94.
Neglijând rezistenţa conexiunilor între convertor şi sursa de alimentare şi
presupunând că tiristoarele sunt comutatoare ideale, curenţii care apar în procesul
comutaţiei sunt descrişi de următoarele ecuaţii:
did di1
u1 − E = Rid + L + Lc (2-94)
dt dt
did di2
u2 − E = Rid + L + Lc (2-95)
dt dt
La care se adaugă condiţia de comutaţie reuşită:
i1 i2 id (2-96)
Prin adunarea ecuaţiilor (2.94) şi (2.95) şi ţinând cont de (2.96), rezultă:
1 1 did
(u1 + u 2 ) − E = Ri d +(L+ Lc ) (2-97)
2 2 dt
Valoarea instantanee a tensiunii redresate este dată de relaţia:
did
u d (t ) = E + Ri d + L (2-98)
dt
Din (2.97) şi (2.98), valoarea instantanee a tensiunii redresate devine:
1 1 L did
ud (t ) = 2 (u1 + u2 ) − 2 c dt (2-99)
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 163
Udc = q udc (t)dωt = q ωLc [ di2 − di1] = q ωLc [I1µ + I1α ] (2-102)
2π α 4π 0 I 4π
1α
164 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
unde Udc este tensiunea medie redresată când se ţine cont de efectul
comutaţiei, care, conform Fig. 2.94, se calculează ca mai jos:
q α αµ u 1 u 2 2π / q
U [ u dωt dωt u dωt]
dc 2π 1 2 2
0 α αµ (2-105)
q π cosα cos(α µ ) cosα cos(α µ )
Um π sin q 2 Ud0 2
Conform Fig. 2.92, în relaţia (2.105) s-a ţinut seama că:
ωLc I d
cosα − cos(α + µ) = U m sin(π / q) (2-108)
sau:
ωLc I d
µ=µ0 = arccos cos α − (2-110)
U m sin(π / q)
În timp ce, pentru α = π / 2 , unghiul are cea mai mică valoare:
ωLc I d π
µ
min = arccos − − (2-111)
2 U m sin(π / q)
Datorită faptului că relaţia i1 i2 Id este satisfăcută, se poate considera că
sursele de tensiune ale fazelor (care sunt în conducţie) sunt scurtcircuitate de
inductivitatea 2Lc în procesul de comutaţie. În acest caz, curentul i2 poate fi privit
ca un curent de scurtcircuit isc .
Pentru a determina expresiile curenţilor i1(t) şi i2(t) în procesul de comutaţie,
se ţine seama de următoarele ecuaţii de tensiune scrise pe ochiurile de reţea formate
de sursele de tensiune şi sarcină:
u di1
− u1 = − Lc
d
dt
(2-112)
u di 2
d − u2 = − Lc
dt
Se elimină curentul i2(t) din cele două ecuaţii ale sistemului (2.112), rezultănd
următoarea ecuaţie diferenţială:
Um π
isc (t) = sin (1− cosωt) = I sc,m (1− cosωt) (2-116)
ωLc q
166 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
(a) (b)
Figura 2.97: Reprezentarea schematică a convertorului cu stingere naturală:
a- regimul de redresor; b - regimul de invertor
Figura 2.98 prezintă formele de undă ale tensiunii şi curentului pentru un
invertor multipuls (spre exemplu cu 3 pulsuri conform Fig. 2.93.a) pentru cazul
conducţiei continue şi cu considerarea comutaţiei. Utilizând Fig. 2.98, se pot
formula condiţiile de funcţionare sigură în regimul de invertor:
(a)
(b)
Figura 2.99: Cicloconvertoare trifazate cu stingere naturală:
b - convertoare trifazate în punte fără curenţi de circulaţie
Având în vedere că cicloconvertoarele trebuie să genereze, la ieşire, tensiuni
sinusoidale (în cazul ideal) de amplitudini şi frecvenţe diferite de cele de intrare
(care au amplitudine şi frecvenţă fixe), se vor determina legile de comandă ale
acestora.
Astfel, presupunem că cicloconvertorul trebuie să genereze la ieşire o tensiune
sinusoidală de forma:
Din cele două relaţii de mai sus se determină variaţia în timp a unghiului de
comandă α pentru a genera tensiunea dorită:
U
cosα (t) m0
sinω t r ⋅ sinω t (2-120)
U 0 0
d0
F = 2π − ω t (2-123)
1
6 i
ieşire a unui cicloconvertor cu şase pulsuri, fără curenţi de circulaţie, când sarcina
este rezistiv-inductivă.
a)
(b)
(c)
(d)
Figura 2.103: Invertor de tensiune trifazat în punte cu tranzistoare bipolare:
d - circuitul echivalent al sarcinii rezistive
În Fig. 2.104, sunt prezentate formele de undă ale tensiunii şi curentului de
fază precum şi curentul din circuitul intermediar. Sunt, de asemenea, prezentate
perioadele de conducţie ale tranzistoarelor şi ale diodelor de recuperare. Se face
precizarea că, în circuitul intermediar, curentul continuu id are un riplu cu frecvenţa
de şase ori mai mare decât cea a tensiunii de ieşire. În cazul sarcinii pur inductive,
curentul id este alternativ, având valoarea medie zero pe o perioadă a tensiunii de
ieşire.
Tensiunea de fază din Fig. 2.103.c poate fi descrisă în termenii unei serii
Fourier sub forma:
≈
Ud [1 cos( 13 nπ )] sin(nω0t)
4 1
u0 (t) (2-125)
3π n1 n
unde n 1 şi n 6k 1 pentru k = 1,2,3,... .
Valoarea medie a acestei tensiuni este U0 2Ud / 3 şi valoarea medie a
(1)
armonicii fundamentale este U0 2Ud /π .
Considerând că o fază a maşinii este reprezentată de rezistenţa R0 ,
inductivitatea L0 şi tensiunea electromotoare indusă E0 conectate în serie, curentul de
fază poate fi exprimat ca o sumă de armonici, după cum urmează:
(1) (1) ( n) n
U (1) sin(ω 0 t − ϕ ) − E 0m sin(ω 0t − ϕ − ϕ E ) ≈ U sin( nω t − ϕ )
i ( t) = 0m + 0m 0
0 2 2 n5 2 2 (2-124)
R0 + (ω0L0) R0 + ( nω 0 L0 )
unde:
U(1) este amplitudinea fundamentalei tensiunii de fază;
0m
U(n) este amplitudinea armonicii de ordin ( n);
0m
E
0m este amplitudinea tensiunii electromotoare induse;
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 177
ϕ(1) arctg(ω0L0 / R0 ) ;
ϕ este unghiul de defazaj între e(t) şi u01(t);
E
(n)
5888 arctg(nω0 L0 / R0 ) , n 6k 1 , k 1,2,3 .
(a)
(b)
Figura 2.105: Formele de undă ale tensiunilor de linie, ale tensiunii şi curentului
de fază pentru tehnica CAM: a - funcţia de existenţă pentru un singur întrerupător;
b - cazul sarcinii pur rezistive;
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 179
(c)
1 1 1 1 3 3 3 3 5 5 5 5
6 6 2 2 2 2 4 4 4 4 6 6
2 3 4 5 6 1
(d)
Figura 2.105: Formele de undă ale tensiunilor de linie, ale tensiunii şi curentului
de fază pentru tehnica CAM: c - cazul sarcinii rezistiv-inductive;
d - diagrama conducţiei ventilelor pentru cazul (c)
Se precizează faptul că forma de undă a tensiunii de ieşire, pentru β>0 şi
sarcină rezistiv-inductivă, depinde de unghiul de conducţie al diodelor de
recuperare, care, la rîâdul lui depinde de constanta de timp L0/R0. Pentru sarcina
pur rezistivă, se obţine tensiunea de ieşire zero pentru β=2π/3. În cazul sarcinii pur
inductive, tensiunea de ieşire se modifică de la zero la valoarea sa maximă, pentru
5888 variind în intervalul de la π/2 la 2π/3.
În acest mod de control, o jumătate a formei de undă a tensiunii de ieşire este
formată printr-un singur puls de comandă (comandă monopuls). Se poate utiliza, de
asemenea, comanda multipuls, când întrerupătoarele electronice ale invertorului
sunt comandate sau blocate de câteva ori pe fiecare jumătate de perioadă.
Reducerea armonicilor tensiunii de ieşire se poate face utilizând tehnica
PWM, aşa cum se poate vedea în Fig. 2.106.
180 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
(a)
(b)
23 stabilitatea în buclă deschisă este mai bună; stabilitatea la sarcină mică sau
la mersul în gol este, de asemenea, mai bună decât în cazul controlului cu
convertoare de curent;
24 posibilitatea de funcţionare în regim de frână dinamică, în condiţiile căderii
tensiunii de alimentare a convertorului de frecvenţă, datorită prezenţei
circuitului intermediar de tensiune continuă (bateria de condensatoare din
cadrul filtrului de tensiune);
25 pulsaţiile de cuplu în zona turaţiilor joase sunt mai mici, datorită frecvenţei
de comutaţie ridicate.
(a)
(b)
(c)
(d)
i =i 1
sα sa ; isβ = 3 (isb − isc ) (2-128)
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 183
2 e j (νπ / 3π / 6)
i i ji i , ν 1,...,6,
sν sαν sβν 3 d (2-129)
0, ν 7,8,9
În cazul funcţionării cu şase pulsuri, vectorul de curent rămâne constant pe o
perioadă ωst π /3, schimbându-şi poziţia cu pasul π/3 (Fig. 2.108.c). Spre
exemplu, vectorul i1 reprezintă starea din Fig. 2.108.a. (tiristoarele T1 şi T2 din
Fig. 2.107 sunt în conducţie) şi circuitul echivalent corespunzător este ca în Fig.
2.108.d.
Astfel, curentul de ieşire al invertorului poate fi privit ca un vector care ocupă
şase poziţii fixe. Poziţiile intermediare sunt posibile numai prin comutaţia între doi
vectori vecini (două stări vecine). Amplitudinea sa poate fi modificată prin variaţia
curentului i0 din circuitul intermediar sau, dacă i 0=const., prin comutaţii pe stări de
scurtcircuit (PWM).
BIBLIOGRAFIE
[2.28] C. Ghiţă, A.I. Chirilă, I.D. Deaconu, D.I. Ilina, Digsilent 13.1 control
system implementation for doubly fed induction generator wind
turbine, Buletinul Inst. Politehnic din Iaşi, Tomul LII (LVI), Fasc. 5A,
pg. 323-328, 2006;
[2.29] C. Ghiţă, A.I. Chirilă, I.D. Deaconu, D.I. Ilina, Wind turbine
permanent magnet synchronous generator magnetic field study,
International Conference of Renewable Energy, Santander, Spain,
March 12-14, 2008, paper 247 (http://www.icrepq.com/papers-
icrepq08.htm);
[2.30] C. Ghiţă, I.D. Deaconu, A.I. Chirilă, V. Năvrăpescu, D.I. Ilina, Lab
Model for a Low Power Wind Power Turbine System, International
Conference of Renewable Energy and Power, Valencia, Spain, Aprilie 15
- 17, 2009, paper 341,http://www.icrepq.com/papers-icrepq09.htm.
[2.31] Gijs A.M. van Kuik, The Lanchester–Betz–Joukowsky Limit, Wind
Energ. Vol. 10, pp. 289–291, 2007.
[2.32] H. Glauert, Aerodynamic theory, Dover Pub. Inc., New York, 1963.
[2.33] B. Godfrey, Renewable Energy, Oxford University Press, 2004.
[2.34] A.N. Gorban, A.M. Gorlov, V.M. Silantyev, Limits of the Turbine
Efficiency for Free Fluid Flow, Journal of Energy Resources
Technology - December 2001 - Volume 123, Issue 4, pp. 311-317.
[2.35] F. Gyulai, Mathematical models for dynamic study of wind
turbines, Proceedings of the 6th International Conference on
Hydraulic Machinary and Hydrodynamics, Politehnica University of
Timişoara, 2004.
[2.36] Martin O. L.Hansen, Aerodinamics of wind turbines, Editura
Earthscan, 2008.
[2.37] D. Hartwanger, A. Horvat, 3D Modelling of A Wind Turbine Using
CFD, NAFEMS UK Conference 2008 „Engineering Simulation:
Effective Use and Best Practice”, Cheltenham, UK, June 10-11, 2008,
Proceedings.
[2.38] E. Hau, Wind turbines: fundamentals, technologies, application,
economics, Ed. Springer, 2006.
[2.39] S. Heier, Grid Integration of Wind Energy Conversion Systems,
John Wiley & Sons Ltd., 1998.
[2.40] R.M. Hilloowala, A.M. Sharaf, A Utilty Interactive Wind Energy
Conversion Scheme with an Asyncron DC Link Using a
Suplementary Control Loop, Paper 94 WM 102-4 EC, IEEEîPES
Winter Meeting, New York.
Sisteme eoliene de producere a energiei electrice 187
Pentru studiul radiaţiei solare, se vor defini câteva mărimi importante [3.1].
Constanta solară, Isc, reprezintă fluxul unitar de energie termică primit de la
Soare, măsurată în straturile superioare ale atmosferei terestre, perpendicular pe
direcţia razelor solare. Valoarea general acceptată pentru constanta solară este de
23 350 W/m2, reprezentând o valoare medie anuală, măsurată cu ajutorul
sateliţilor de cercetare ştiinţifică.
Fluxul de energie radiantă incident pe unitatea de suprafaţă a Pământului se
numeşte iradianţă (W/m2).
Fluxul de energie radiantă solară, care ajunge la suprafaţa Pământului este mai
mic decât constanta solară, deoarece în timp ce traversează atmosfera terestră, cu o
grosime de peste 50 km, intensitatea radiaţiei solare este redusă treptat.
Mecanismele prin care se modifică intensitatea radiaţiei solare, la traversarea
atmosferei, sunt absorbţia şi difuzia.
În atmosferă, radiaţia X şi o parte din radiaţia ultravioletă este absorbită
(reţinută, filtrată). Vaporii de apă, dioxidul de carbon şi alte gaze existente în
atmosferă, contribuie la absorbţia radiaţiei solare de către atmosferă.
Radiaţia absorbită este în general transformată în căldură, iar radiaţia difuză
astfel obţinută este retrimisă în toate direcţiile. Prin aceste procese, atmosfera se
încălzeşte şi produce la rândul ei, o radiaţie cu lungime de undă mare, denumită
radiaţie atmosferică. În plus, faţa de cele două mecanisme de modificare a
intensităţii radiaţiei solare, o parte din radiaţia solară este reflectată de atmosfera
terestră, sau de unele componente ale sale (moleculele de aer şi anumite categorii
de nori). Prin reflexie, o parte din radiaţia solară este disipată, mecanismul acestui
proces fiind denumit difuzie Rayleigh, iar acest fenomen reprezintă radiaţia bolţii
cereşti.
Radiaţia globală ajunsă de la Soare, pe o suprafaţă orizontală la nivelul solului
într-o zi senină, reprezintă suma dintre radiaţia directă şi radiaţia difuză. Radiaţia
solară directă depinde de orientarea suprafeţei receptoare. Radiaţia solară difuză
poate fi considerată aceeaşi, indiferent de orientarea suprafeţei receptoare, chiar
dacă în realitate există mici diferenţe.
Energia termică unitară primită de la Soare, măsurată la nivelul suprafeţei
Pământului, perpendicular pe direcţia razelor solare, pentru condiţiile în care cerul
este perfect senin şi lipsit de poluare, în zonele Europei de Vest, Europei Centrale şi
Europei de Est, în jurul prânzului, poate atinge 1 000 W/m 2. Această valoare
reprezintă suma dintre radiaţia directă şi difuză.
Radiaţia solară este influenţată de modificarea permanentă a câtorva
parametrii importanţi, cum sunt:
23 Înălţimea Soarelui pe cer (unghiul format de direcţia razelor Soarelui cu
planul orizontal);
24 Unghiul de înclinare a axei Pământului;
25 Modificarea distanţei Pământ – Soare (aproximativ 150 milioane kilometri
pe o traiectorie eliptică, uşor excentrică);
26 Latitudinea geografică.
Valorificarea termică a energiei solare 193
aplicaţiile energiei solare, numai radiaţia termică este importantă. Radiaţia termică
este emisă de corpuri pe baza temperaturii lor (atomii, moleculele sau electronii
ridicaţi la stări de excitare revin spontan la stări mici de energie emiţând energie
sub formă de radiaţie). Datorită variaţiei stărilor atomilor şi moleculelor care se
manifestă din punct de vedere electronic, rotaţional şi vibraţional, radiaţia emisă
este în general distribuită într-un domeniu de lungimi de undă.
Spectrul radiaţiei electromagnetice este împărţit în intervale de lungimi de
undă. În figura 3.2 se arată limitele aproximative ale acestor intervale şi lungimile
de undă.
10-8 10-6 10-4 10-2 100 102 104 106 108 1010
radiaţie
termică
raze ultra Radio, TV
gama
violet
aproape departe
raze raze X undă undă
cosmice 0,78-25 25-1000 scurtă lungă
vizibil infraroşu
0,38 – 0,78
solar
Q n
QR
QA
QD
Q=QA+QR+QD,[W] (3-3)
A+R+D=1, (3-4)
unde: A este coeficientul de absorbţie, R – coeficientul de reflexie; D – coeficientul
de difuzie.
Coeficienţii A, R, D pot avea valori cuprinse între 0 şi 1, în funcţie de natura
corpului, starea suprafeţei, spectrul radiaţiei incidente şi temperatură.
Corpul negru absoarbe toată radiaţia incidentă, astfel că: A = 1; R=D=0.
Corpul alb reflectă toată radiaţia incidentă: R = 1; A=D=0.
Corpul diaterm este transparent pentru radiaţia incientă: D = 1; A=R=0.
Suprafaţa unui corp este lucie dacă reflectă radiaţia incidentă într-o singură
direcţie, unghiul de incidenţă fiind egal cu cel de reflexie; este mată dacă reflectă
radiaţia incidentă în toate direcţiile.
Dacă considerăm o suprafaţă elementară dS, care emite radiaţia în direcţia
unei suprafeţe dSn, caracterizată în coordonate sferice de unghiul zenital θ şi
azimutal ϕ, (figura 3.4) se defineşte intensitatea de radiaţie monocromatică
23 e,λ λ, θ , ϕ , cu relaţia:
196 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
&
I e,λ λ, θ , ϕ =
dQe 2
, [W/(m ·sr·µm)] (3-5)
dS1 cosθdΩdλ
unde: Ω este unghiul solid sub care se vede suprafaţa dSn din centrul suprafeţei dS1.
Radiaţie
n emisă
dSn
θ r
dS 1 dΩ
+ +
dSn
dΩ ≡
ϕ 2
r dSn
a) b)
Figura 3.4: Definirea intensităţii de radiaţie (a)
şi a unghiului solid (b)
Rezultă:
&
dQ eλ = I λ ,e λ, θ, ϕdS1 cos θdΩ (3-9)
Rezolvând integralele:
Eλ λ πIλ ,e λ (3-16)
şi:
E = πIe (3-17)
Iradiaţia reprezintă radiaţia incidentă pe o suprafaţă care provine din emisia
sau reflexia altor suprafeţe.
Iradiaţia monocromatică (figura 3.5) se defineşte cu relaţia:
198 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
2ππ /2
Radiaţia
Incident Iλ, n
dΩ dS
sau:
5888 2ππ /2
Gλ λ πIλ ,i λ (3-21)
G = πIi (3-22)
Radiozitatea
Emisia
Iradiaţia
Iradiaţia
reflectată
I 2hc02
λ0 λ,T = [W/( m2· m)] (3-25)
λ exphc0 / λkT −1
5
unde: h este constanta lui Planck, k este constanta lui Boltzmann (1,3805·10-23
[J/K]), c0 viteza luminii in vid (2,998·108 [m/s]), T temperatura absorbantă a
suprafeţei, [K], λ lungimea de undă, [m].
Radiaţia în regiunea spectrului electromagnetic de la aproximativ 0,2 μm la
1000 μm, se numeşte radiaţie termică şi este emisă de toate substanţele prin
intermediul temperaturii lor. Distribuţia lungimii de undă a radiaţiei emise de un
corp este dată de legea lui Planck:
200 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
E 2 ⋅ π ⋅ h ⋅ C02
λ ,b
⋅ [exp(h ⋅ C0 / λ ⋅ k ⋅ T ) − , (3-26)
5
λ 1]
Este de asemenea important de cunoscut lungimea de undă corespunzătoare
intensităţii maxime a radiaţiei corpului negru. Prin diferenţierea distribuţiei Planck
şi egalând cu zero, lungimea de undă corespunzătoare distribuţiei maxime poate fi
derivată. Aceasta duce la legea deplasării punţii Wien, care poate fi scrisă astfel:
λmaxT 2897.8 ⋅ µ , mK , (3-27)
Legea lui Planck şi legea deplasării Wien prezintă distribuţia radiaţiei spectrale
pentru radiaţia corpului negru de la o sursă cu temperatură de 6 000 K, 1 000 K şi
400 K.
Puterea de emisie va fi atunci:
C1
Eλ0 λ,T πIλ0 (λT) [W/( m2· m)] (3-28)
−
λ5 expC2 / λT 1
Relaţia (3-28) este cea mai cunoscută formă a legii lui Planck, unde
h
W ⋅ m4 c
C 2≈hc2 2,742 ⋅108 şi C 0 1,439 ⋅104m ⋅ K sunt
2
1 0 m 2 k
constante ale radiaţiei introduse de Planck [3.1].
Reprezentarea grafică a legii lui Planck se poate observa în figura 3.7 [3.1].
C / λT 1 C 2 1C
e 2
=1 + + 2 2 + ..... (3-29)
1! λT 2! λT
şi relaţia (3-28) devine:
C1T
Eλ,0 λ,T = 4 , [W/( m2· µm)] (3-30)
C2 λ
T 4
E0 =σT4 = C0 , [W/m2] (3-33)
100
unde: σ = 5,67·10-8; C0 = 5,67 [W/(m2K4)] reprezintă coeficienţii de radiaţie a
corpului negru.
Pentru corpurile cenuşii puterea totală de emisie se calculează cu relaţia:
202 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
T
E = εT E0 = εT C0
4
, [W/m2] (3-34)
100
unde: ε(T) este factorul de emisie total al corpului.
Se poate defini şi un factor de emisie spectral (monocromatic):
Eλ λ,T
ελ,T = Eλ 0λT , (3-35)
Ts
G
A1 G=Eb(Ts)
A2
E1 A3 E2
E3
E1Ts
A
GE0 T (3-38)
1
Generalizând pentru toate suprafeţele se obţine forma matematică a legii lui
Kirchhoff:
E1 Ts E2 Ts
ε1 = ε 2 = ....1 (3-40)
A A
1 2
sau:
ε=A (3-41)
Deci factorul total de emisie a unui corp este egal cu coeficientul său
total de absorbţie.
I g I s ⋅ cosθ Id (3-45)
unde:
cosθ sin δ ⋅ sin ϕ ⋅ cos i − sin δ ⋅ cosϕ ⋅ sin i ⋅ cos γ cosδ ⋅ cosϕ ⋅ cos
i⋅
⋅ cos H cosδ ⋅ sin ϕ ⋅ sin i ⋅ cos H ⋅ cos γ cos δ ⋅ sin i ⋅ sin γ ⋅ sin (3-46)
H
unde: φ - latitudinea locului; δ – declinaţia Soarelui; γ – unghiul azimutal al
planului (deviaţia normalei la planul colectorului faţă de direcţia sud a meridianului
locului, pozitivă către vest şi negativă către est); H – unghiul orar al Soarelui; i –
înclinarea planului (unghiul dintre planul colectorului şi orizontul locului); Z –
unghiul dintre raza solară şi zenitul locului respectiv; α – unghiul dintre orizontala
locului şi o dreaptă dusă din punctul respectiv până în centrul Soarelui; I – unghiul
de incidenţă sub care razele solare lovesc Pământul; s – unghiul de înclinare a
suprafeţei.
Declinaţia Soarelui δ reprezintă unghiul dintre raza solară şi planul ecuatorial
al Pământului. Ea se consideră pozitivă de la ecuator spre nord şi negativă spre sud.
Pentru o determinare mai simplă a valorii declinaţiei într-o zi oarecare n a anului se
utilizează relaţia lui Cooper:
Valorificarea termică a energiei solare 205
284 n
δ 23,45 ⋅ sin360 ⋅ (3-47)
365
Unghiul orar H, sau azimutul, reprezintă unghiul în plan ecuatorial între
direcţia locală sud şi poziţia Soarelui la ora dată (figura 3.9). Valoarea lui este
determinată de ora măsurată faţă de amiaza solară locală, având valoare pozitivă
după amiază şi fiecare oră fiind egală cu 15 grade (360 0/24 h). De notat că timpul
solar nu coincide cu timpul local fiind necesare anumite corecţii legate de[3.2]:
5888 diferenţa dintre longitudinea locului şi meridianul faţă de care se
consideră timpul local;
5889 perturbaţiile orbitei Pământului şi ale vitezei de rotaţie, care
afectează momentul trecerii Soarelui pe deasupra meridianului (în acest caz se
utilizează ecuaţia timpului).
normală pe plan
Δω
planul imaginar
I = lim E ,
A→0 A ⋅ ω (3-48)
5888 →0
θ
I
A’
‚
Φ=0
A
‚ Φ
2
Ts Ta ⋅ 0,711 0,0056 ⋅ tdp 0,000073⋅ tdp 0,013⋅ cos(15tdp ) 1/ 4 , (3-57)
unde: Tsşi Ta sunt în Kelvin şi tdp este temperatura punctului de rouă în grade
Celsius. Valorile experimentale acoperă intervalul pentru temperatura punctul de
rouă de la (-200 C…300 C).
=× (3-58)
unde: Ireprezintă intensitatea radiaţiei solare directe exprimată în W/m2;
Kreprezintă constanta aparatului determinată prin comparare cu un
instrument de precizie superioară;
ireprezintă intensitatea medie a curentului de încălzire, exprimată în A;
Actinometrul termoelectric Linke - Feussner este un aparat de măsură relativ
5888 cărui constantă instrumentală (factor de transformare în unităţi absolute) este
determinată prin etalonare cu un pirheliometru absolut. Partea receptoare este
formată dintr-o termopilă Moll. Ea este introdusă într-un tub actinometric din cupru
masiv pentru o cât mai bună izolaţie termică faţă de mediul ambiant. Corpul
actinometrului este prevăzut cu o serie de diafragme a căror deschidere se
micşorează progresiv spre termopilă. Spaţiile dintre ele sunt special construite
pentru eliminarea curenţilor de aer turbulent din interiorul instrumentului. El este
înegrit în interior şi cromat în exterior. Actinometrul este echipat cu un dispozitiv
de orientare după soare şi altul pentru citirea unghiului de înălţime al Soarelui.
Temperatura din interiorul incintei, la nivelul termopilei se citeşte cu un
termometru. Semnalul de ieşire al actinometrului (curentul termoelectric) este citit
cu un milivoltmetru de precizie. Domeniul spectral de măsurare inferior lui 4µm;
Eroarea de măsură maximă admisă 2%.
Pirheliometrele standard nu sunt uşor de folosit şi instrumentele tehnice (clasa
II) au fost calibrate după pirheliometrele standard. Instrumentul tehnic este folosit
pentru calibrarea câmpului de măsurare al instrumentelor.
În figura 3.12 se prezintă un pirheliometru. Pirheliometrul Abbot cu disc de
argint, prima dată construit de Aboot în 1905 şi modificat în 1909 şi 1927, foloseşte
un disc de argint cu diametrul de 38 mm şi grosime de 7 mm ca receptor al
radiaţiei.
Discul este montat într-un cilindru de cupru care la rândul lui este introdus
într-o cutie de lemn cilindrică care izolează cuprul şi discul de mediul ambiant.
Celălalt instrument de o importanţă deosebită este pirheliometrul de
compensaţie construit pentru prima oară de K. Angstrom în 1983 şi modificat de
mai multe ori până în prezent. În acest instrument doua benzi identice din magneziu
negru sunt aranjate, astfel încât fiecare să poată fi expusă radiaţiei la baza tubului
colimator prin mişcarea unui obturator reversibil. Fiecare bandă poate fi încălzită
electric fiind prevăzută cu un termocuplu. Cu o bandă umbrită şi cu una expusă
radiaţiei, se trece un curent prin banda umbrită pentru a o aduce la aceeaşi
212 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
u u
Q livrat i 1
n , (3-64)
τ
i
i 1
Q = 0
disponibil timp , (3-65)
dτ
0
n
I global _ i ⋅ τi
Q = i 1
disponibil n , (3-66)
τi
i 1
218 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
Figura 3.17: Distribuţia temperaturii în placa absorbantă a unui colector solar plan
[3.12]
∙
∙ᄂ !" !#∙ "$(&#' ./
unde:
1 – reprezintă debitul masic al fluidului, în kg/s,
0 – reprezintă căldura specifică a fluidului, în kJ/kg/K ;
2p - absorbanţa plăcii,
n – indicele de refracţie al plăcii transparente ;
220 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
3 (3-69)
(3-70)
38 :<
T N + f
⋅
ε
p w
ε
g
p
unde: N – reprezintă numărul de plăci transparente;
εp – emisivitatea termică a suprafeţei plăcii absorbante; εg
– emisivitatea termică a suprafeţei transparente;
23 – unghiul de înclinare al colectorului, în grade;
23 – constanta lui Stefan – Boltzmann: 5,67 x 10-8 W/m2/K4;
hw – coeficientul de transfer de căldură prin convecţie datorat vântului:
hw 2,8 3⋅V , V – viteza vântului în m/s
Coeficienţii C şi f se determină folosind relaţiile de mai jos:
5888 1,0 − 0,04 ⋅ hw 0,0005 ⋅ hw
2
⋅ 1,0 0,091⋅ N şi
0
365,9 ⋅ 1,0 − 0,00883 ⋅ β 0,0001298 ⋅ β
2
Eficienţa colectorului s-a notat cu F’ şi se calculează utilizând relaţia de mai
jos:
Valorificarea termică a energiei solare 221
1
UL
F '
(3-72)
Dd ⋅
1 R 1
o ' b
U L ⋅ do f ⋅ D π ⋅ di ⋅ h f
unde: D – reprezintă distanţa dintre tuburi, în m;
do – diametrul exterior al tuburilor, în mm;
di – diametrul interior al tuburilor, în mm;
hf – coeficentul de schimb de căldură prin convecţie termic de la placa
absorbantă la fluidul care curgere prin interiorul conductei, în W/m 2/K;
f ' tanhy (3-73)
y
unde:
1
UL 2
y 0,5 (3-74)
k ⋅x
⋅D⋅
a
în care ka – conductivitatea termică a plăcii absorbante, în W/m/K; x –
grosimea plăcii absorbante, în m.
Utilizând relaţiile de mai sus s-a determinat eficienţa colectorului plan în
anumite ipoteze referitoare la parametrii constructivi şi funcţionali prezentaţi în
tabelul 3.1.
Tabelul 3.1: Parametrii constructivi ai colectorului solar
Parametrii constructivi Valoare
Numărul plăcilor transparente, N 1
Emitanţa suprafeţei transparente, εg 0,95
Indicele de refracţie al suprafeţei transparente, n 1,2
0,9 (sticlă);
Transmitanţa suprafeţei transparente; transmitanţa a N plăci, σ 0,9N
Emisivitatea termică a suprafeţei plăcii absorbante, ε p 0,05
Conductivitatea termică a plăcii absorbante, k a în W/m/K 350
Grosimea plăcii absorbante, x, în mm 0,3
Coeficientul de transfer de căldură corespunzător plăcii absorbante, h f, în
W/m2/K 1 100
Absorbanţa suprafeţei absorbante, α 0,96
Distanţa dintre tuburi, D, în mm 90
Diametrul interior al tubulaturii, di, în mm 35
Diametrul exterior al tubulaturii, d0, în mm 40
Conductivitatea termică a izolaţiei de la baza colectorului, k în W/m/K 0,03
Grosimea izolaţiei de la baza colectorului, L în mm 35
Conductivitatea termică a izolaţiei laterale, U în W/m/K 0,03
Grosimea izolaţiei laterale a colectorului L iz, în mm 30
Aria suprafeţei colectorului, Ac în m2 2,5
Aria suprafeţei laterale a colectorului, în m2 0,9
222 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
Pe baza calculului realizat cu valorile din tabelul 3.2, s-a obţinut influenţa
diverşilor parametrii asupra eficienţei colectorului. Parametrii variaţi au fost
următorii:
0 numărul de plăci ce alcătuiesc colectorul;
1 debitul agentului termic care circulă prin colector;
2 grosimea placii absorbante;
3 viteza vântului;
4 intensitatea radiaţiei pe colector.
În figura de mai jos se prezintă variaţia eficienţei colectorului în funcţie de
numărul de plăci transparente.
90
85
80
Eficienta colectorului, [%]
75
70
65
60
55
50
45
40
1 2 3 4 5
Numarul de placi transparente
Valorificarea termică a energiei solare 223
90
88
86
Eficienta colectorului, [%]
84
82
80
78
76
74
72
70
0.02 0.022 0.024 0.026 0.028 0.03 0.032 0.034 0.036 0.038 0.04
Debit agent termic, in kg/s
87
86
Eficienta colectorului, [%]
85
84
83
82
81
80
0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8
Grosimea placii absorbante, in mm
86
85.5
Eficienta colectorului, [%]
85
84.5
84
83.5
83
82.5
82
2 2.2 2.4 2.6 2.8 3 3.2 3.4 3.6 3.8 4
Viteza vantului, in m
86
85.5
Eficienta colectorului, [%]
85
84.5
84
83.5
83
82.5
82
287 288 289 290 291 292 293 294 295 296 297
Temperatura mediului ambiant, in K
Di
δ
Tf
s−D
2
pentru prima dată în 1971 de către Hollands, iar apoi de către alţi cercetători printre
care Selcuk în 1979 [3.15]. În figura 3.25 (d) este prezentată o secţiune printr-un
reflector parabolic, care poate fi o suprafaţă cilindrică (cu un receptor tubular) sau
0 suprafaţă de rotaţie (cu un receptor sferic sau semisferic). Colectoarele cilindrice
de acest tip au fost studiate îndelung şi sunt în prezent cele mai utilizate.
Reflectoarele parabolice continue pot fi înlocuite de reflectoare Fresnel, de o
serie de reflectoare plane sau de o matrice mobilă asemenea celei din figura 3.25
(e). Feţele reflectoarelor pot fi de asemenea montate individual şi ajustate pe
poziţie ca în figura 3.25 (f). Un număr mare de matrici heliostatice cu receptoare
montate pe un turn, stau la baza acestor colectoare. În figura 3.25 (c), (e) şi (f) sunt
prezentate o serie de reflectoare cu o singură faţă plată. De asemenea, se pot utiliza
diverse forme de receptoare (captatoare), rotunde, semisferice, convexe sau
concave.
C Aa , (3-75)
A
r
maşini termice de putere mai mică în focarul fiecărui colector. Avantajul principal
al utilizării mai multor maşini termice este acela că de cele mai multe ori este mai
uşor de transportat energia electrică decât cea termică. Alte avantaje constau în:
0 scoaterea din funcţiune a maşinilor termice mici pentru a fi înlocuite sau
reparate se poate face menţinând constantă puterea electrică;
1 puterea centralei poate fi crescută prin adăugarea de noi module.
Principalul dezavantaj al modularităţii constă în aceea că trebuie folosite multe
maşini termice mici (10-100 kW) şi prin urmare nu se poate vorbi de avantajele
economice şi de eficienţa corespunzatoare unităţilor mari. În plus, integrarea unui
număr considerabil de unităţi de acumulare a căldurii nu este considerată fezabilă.
În cazul maşinilor termice plasate în interiorul focarelor colectoarelor a căror
funcţionare este dependentă de poziţia Soarelui (specific maşinilor termice în care
are loc schimbarea de fază a fluidului de lucru) trebuie supravegheat sistemul de
ungere. În figura 3.27 este prezentată schema centralei solare Solel ce funcţionează
în deşertul Mojave din sudul Californiei, SUA, cu o puterea electrică de 354 MW,
care este în prezent cea mai mare centrală solară cu colectoare cilindro parabolice
în funcţiune [3.18].
Figura 3.27: Schema centralei electrice termo-solare Solel din deşertul Mojave, SUA
Figura 3.30: Sistemul de pompare solară realizat de G. Alexander în anul 1979 [3.19]
Pentru a obţine vapori de apă care să evolueze într-un ciclu Stirling este
necesară o temperatură de cel puţin o 100 0C. Dacă temperatura obţinută de la
colectorul solar este mai mică, atunci poate fi folosit un motor termic care
funcţionează conform ciclului Rankine. Aici, în calitate de fluid caloportor se
folosesc substanţe cu temperatura de fierbere mai mică de 100 0C de tipul celor
folosite în frigidere sau pompe de căldură (agenţi frigorifici). Un astfel de motor
termic va avea un randament şi mai mic.
De exemplu, eficienţa unui motor termic care funcţionează cu vapori de 85 0C,
obţinuţi de la un colector solar plan şi temperatura la condensare de 30 0C, nu va
depăşi 15 %. Primul Război Mondial a provocat folosirea pe scară largă a
motoarelor cu ardere internă care funcţionează cu benzină sau motorină. A început
era petrolului ieftin şi motoarele termice solare au fost date uitării pentru o perioadă
de peste 50 de ani. S-a revenit la ele după începerea crizei petrolului din anul 1973.
Un grup de ingineri din SUA sub conducerea lui G. Alexander realizează în 1979
un nou proiect de irigare solară în localitatea Gila Bend [3.20].
Schema de funcţionare a sistemului este prezentată în figura 3.30. Energia
primară este obţinută de la un colector solar cilindro-parabolic cu o suprafaţă de
537 m2, care încălzeşte apa până la temperatura de 150 0C la o presiune de circa 7
bar. Apa caldă circulă prin schimbătorul de căldură, care îndeplineşte şi funcţia de
cazan, preîncălzitor şi receptor. În circuitul secundar (în schemă nu este arătat) al
schimbătorului de căldură se foloseşte fluidul de lucru Refrigerant 113 cu o
238 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
energie electrică pe parcursul a 5694 h. Cea mai mare putere electrică produsă de
grupul turbină – generator a fost de 11,6 MW.
Principalele părţi componente sunt: aşa numita “cutie sau ladă neagră” (5), cu
izolaţia termică a trei pereţi (4), acoperită cu suprafaţa transparentă (ST) (3).
Schimbătorul de căldură este de tip placă metalică-ţeavă, respectiv suprafaţa
absorbantă (SA) (1) şi ţevile (2).
Izolarea termică. Rolul de izolaţie termică în partea frontală a colectorului îl
joacă suprafaţa transparentă (sticla) şi pătura de aer formată între suprafaţa
absorbantă SA şi suprafaţa transarentă ST. Spaţiul de aer trebuie să fie cuprins între
0 şi 40 mm. Se consideră o grosime optimă de 28 mm. Celelalte părţi ale
colectorului - spatele şi părţile laterale trebuie să fie izolate cu un strat de 5-10 cm
de vată de sticlă sau alt material izolator cu caracteristici termice asemănătoare.
Vata din sticlă are următoarele avantaje:
Este relativ ieftină;
Proprietăţi izolatoare foarte bune (λ=0,05-0,06 W/(m·K));
Rezistă la temperaturi de peste 100 0C;
Greutate specifică mică (ρ=150-200 kg/m3);
Dezavantaje: îşi pierde calităţile izolante în condiţii de umiditate ridicată.
Se recomandă folosirea panourilor din vată de sticlă, evitându-se tasarea la
plasarea înclinată a colectorului solar. O soluţie rezonabilă din punctul de vedere
cost-calitate poate fi izolaţia termică hibridă formată dintr-un panou de vată de
sticlă cu grosimea de 4 cm şi unul de 3 cm din polistiren expandat. Vata de sticlă,
fiind mai rezistentă la temperaturi mari, se amplasează imediat după placa
absorbantă, iar polistirenul – după panoul din vată de sticlă. La rândul său
polistirenul este mai rezistent la umiditate. Pentru a îmbunătăţi izolaţia termică a
unui colector se recomandă introducerea unei folii subţiri de aluminiu între izolaţie
şi placa absorbantă. Folia va servi ca ecran pentru radiaţia infraroşie care va fi
reflectată spre placa absorbantă. Între placa absorbantă şi folie se lasă un spaţiu de
aer ce va avea un rol de izolator termic suplimentar.
Etanşarea colectorului. Pentru a preveni pătrunderea apei şi a prafului în
interiorul colectorului este necesară etanşarea acestuia. În condiţii de cer noros
vaporii de apă se vor condensa pe suprafaţa internă a sticlei ce va conduce la
micşorarea transparenţei şi a randamentului. Condensul va exista în interiorul
colectorului până ce sticla va fi suficient de caldă pentru ca el să se vaporizeze.
Existenţa aerului umed în interiorul colectorului va conduce la decalarea
funcţionării acestuia corespunzător parametrilor de proces. Dacă colectorul nu este
etanş, praful va pătrunde în interior şi se va depozita atât pe suprafaţa interioară a
sticlei, cât şi pe placa transparentă. Dacă din considerente economice este dificil de
etanşat corespunzător, atunci este indicat să se realizeze o ventilare interioară a
colectorului. În acest scop, între SA şi ST se dau câteva găuri cu diametrul de 2-3
mm, pozoţionate astfel încât să se evite pătrunderea apei pluviale.
Carcasa. Are funcţia de a menţine ansamblul şi de a asigura etanşarea
colectorului. Cel mai indicat material este cornierul din aluminiu anodizat şi folii
din oţel zincat. Carcasa nu trebuie să aibă o rezistenţă mecanică mare. De obicei,
colectoarele se amplasează pe acoperişul casei sau este sprijinită pe un suport din
oţel cornier. Acest suport va prelua şi solicitările provocate de vânt. Carcasa are o
Valorificarea termică a energiei solare 243
construcţie simplă în forma unei cutii cu un fund plat sau ondulat (pentru o
rigiditate mai mare) şi patru laturi. Înălţimea laturilor trebuie să corespundă
condiţiilor de montare a izolaţiei termice, suprafeţei transparente şi celei absorbante
şi a spaţiului de aer, în total 10-15 cm. Este important ca greutatea carcasei şi a
colectorului să fie mică pentru a uşura montarea.
Montarea colectoarelor. Se va efectua în serie sau în paralel (figura 3.34).
La conectarea în serie, apa trece succesiv prin colectoare încălzindu-se din ce în ce
mai mult.
Figura 3.34: Conectarea colectoarelor solare în serie (a) sau în paralel (b)
Figura 3.41: Colectoare solare pentru încălzirea aerului: scheme constructive ale
suprafeţelor absorbante
1. Suprafaţa absorbantă; 2. Suprafaţă transparentă; 3. Izolaţie
248 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
În figura 3.41 sunt prezentate patru variante constructive ale ST al căror scop
este mărirea suprafeţei de contact dintre aer şi SA, crearea circulaţiei turbulente a
aerului şi în consecinţă creşterea coeficientului global de schimb de caldură:
23Suprafaţă ondulată, fluxul de aer circulând prin ambele canale;
24 Fluxul de aer circulă prin canale formate din plăci metalice sudate pe
partea interioară a SA, formând un registru, direcţia fluxului de aer fiind
perpendiculară pe suprafaţa plăcii;
25 Se deosebeşte de varianta precedentă prin forma triunghiulară a
canalelor;
26 SA este formată din plasă metalică sau plasă metalică umplută cu
material granulos prin care circulă fluxul de aer.
Densitatea de putere a radiaţiei solare la suprafaţa pământului depăşeşte rar
valoarea de 1 000 W/m2. Datorită acestui fapt este imposibil din punct de vedere
tehnologic obţinerea de temperaturi mai mari de 100 0C in cazul utilizarii
colectoarelor de formă plană. Temperaturi de sute şi chiar mii de grade pot fi
obţinute concentrând componenta directă a radiaţiei solare. Legenda spune că în
anul 212 înainte de Hristos, Arhimede a folosit oglinzi din bronz pentru a reflecta şi
concentra razele solare pentru a incendia corăbiile romane, care blocase fortăreaţa
Syracuse. Pentru a verifica legenda, Autoritatea Navală din Grecia a demonstrat în
anul 1973 cum 60 persoane, având fiecare o oglindă cu dimensiunile 1x1,5 m (1,5
m2) au incendiat o navă din lemn de la distanţa de 50 m. Dacă în momentul
experienţei densitatea radiaţiei era de 800 W/m 2, atunci puterea termică realizată a
fost de 0,8x1,5x60 = 72 kW/m2, depăşind de 1,5 ori densitatea de putere pe
suprafaţa unui reşou electric. Dacă o suprafaţa nu are rugozităţi sau mărimile
liniare a acestora sunt cu mult mai mici decât lungimea de undă a razei de lumină
incidentă atunci aceasta se reflectă. Capacitatea de reflexie a suprafeţei este
caracterizată de către coeficientul de reflexie.
Valorile acestui coeficient pentru materiale uzuale sunt:
24 Argint galvanizat - 0,96
25 Aluminiu pur - 0,91
26 Argint depus pe suprafaţa interioară a sticlei (oglinda) - 0,88
27 Argint depus pe suprafaţa exterioară a sticlei - 0,93
28 Film acrilic aluminizat pe suprafaţa posterioară - 0,85.
Oglindă parabolică. Este reprezentată de o oglindă concavă cu suprafaţa
descrisă de parabola y2 =2fx în jurul axei optice x. Figura obţinută se mai numeşte
şi paraboloid. Dacă parabola este mişcată în direcţia axei z (axa perpendiculară pe
suprafaţa paginii) – vom obţine o oglindă cilindro-parabolică. Razele de lumină
paralele cu axa optică x incidente pe suprafaţa reflectoare se concentrează în
punctul F, numit focar.
Lentila Fresnel. Ansamblu compus din mai multe lentile concentrice care
funcţionează ca o lentilă integrată. Cheltuielile de material şi masa unei lentile
Fresnel sunt cu mult mai mici decât pentru una convenţională. Fluxul paralel de
lumină este concentrat în focarul F.
Valorificarea termică a energiei solare 249
Cr r , (3-76)
I
a
Pentru un concentrator ideal Gg=Cr, în realitate Cr<Gg. Luând în consideraţie
distanţa dintre Pământ şi Soare respectiv diametrul discului solar, coeficientul de
concentrare geometric nu poate fi mai mare decât:
2
2L
Gg 45000, (3-77)
D
s
În figura 3.42 este prezentată schema constructivă a concentratorului cu trei
oglinzi cilindro-parabolice reflectoare – 1 (au forma unui jgheab). Receptorul de
radiaţie solară (2) prezintă o conductă prin care circulă lichidul caloportor, de
obicei, apă.
Prad ε ⋅ σ ⋅ π ⋅ d ⋅ l ⋅ (1 − ξ / π ) , (3-79)
unde: ε este emisivitatea receptorului; σ - constanta lui Stefan-Boltzman; ξ- factorul
de ecranare a receptorului, de obicei ξ=2/3π; d – diametrul receptorului, se
determină în funcţie de deschizătura D: d = Dθs. În regim staţionar termic puterea
absorbită este egală cu puterea radiată (alte pierderi de putere a receptorului sunt
neglijate), de unde determinăm temperatura maximală a receptorului:
252 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
ρc ⋅ α ⋅
B
Tr 4 , (3-80)
ε ⋅ σ ⋅θ
s
rad [3.27], obţinem temperatura maximă de 1687 K sau 1 414 0C. În sistemele
uzuale cu concentratoare cilindro-parabolice se obţin temperaturi de până la 950
0
C. Micşorarea temperaturii se explică prin abaterea suprafeţei oglinzii de la forma
ideală parabolică şi prin faptul că fluidul caloportor, care circulă prin receptor,
conduce la micşorarea Prad.
Temperatura receptorului concentratorului paraboloidal. Pentru un
receptor în formă de sferă cu diametrul egal cu d, celelalte dimensiuni rămân
aceleaşi ca şi în cazul precedent. Din condiţia echilibrului termic, obţinem:
3⋅ρc⋅α⋅
B
Tr 4 2
, (3-81)
8 ⋅ ε ⋅ σ ⋅ θs
Pentru aceeaşi valoare a radiaţiei solare directe obţinem T r=4 445 K sau 4 172
0
C. În instalaţiile reale pot fi obţinute temperaturi de până la 3 500 0C.
Bilanţul energetic. În figura 3.46 se prezintă bilanţul energetic simplificat
al unui colector plan standard. Dimensiunile elementelor constructive sunt
convenţionale. Din radiaţia solară globală G de unde scurte, directă şi difuză,
incidentă pe suprafaţa transparentă ST, o parte importantă, τG, determinată de
coeficientul de transparenţă τ, ajunge pe suprafaţa absorbantă SA unde se
transformă în căldură. Suprafaţa transparentă ST reflectă în spaţiu radiaţia ρG şi
absoarbe αTG, în funcţie de coeficientul de reflectanţă ρ şi absorbtanţă α T a
materialului ST. O parte din radiaţia τG incidentă pe suprafaţa absorbantă SA este
reflectată, iar cea mai mare parte se transformă în căldură. Este evident că, pentru
ST, suma coeficienţilor este:
G , (3-86)
Din expresia (3-86) rezultă următoarele concluzii (figura 3.47):
23 În condiţia UP=constant şi (ατ)=constant randamentul descreşte liniar
depinzând de (TP-Ta)/G;
24 Randamentul este maxim dacă TP=Ta şi depinde numai de proprietăţile
optice ale materialelorutilizate la realizarea ST şi SA;
25 Micşorarea radiaţiei globale G conduce la micşorarea randamentului.
254 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
Figura 3.49: Absorbţia (a), transmisia (b) şi reflecţia radiaţiei de unde scurte (c).
Un corp (o suprafaţă) cu temperatura T emite în spaţiu radiaţie de unde lungi (d)
α Ga , (3-89)
G
2.Transmitanţa τ definită ca raportul puterii radiante transmisă prin materialul
respectiv şi puterea radiantă incidentă
τ Gτ , (3-90)
G
23Reflectanţa ρ care se determină ca raportul dintre puterea radiantă reflectată şi
puterea radiantă incidentă
ρ Gρ ,
G
(3-91)
≈
23 ≈
≈≈G≈a≈d≈
0
α ≈
, (3-92)
5888 Gλ ⋅ dλ
0
Materiale tradiţionale
Fier curat 0,44 0,11 4,0
Aluminiu curat 0,10 0,10 1,0
Cupru poleit 0,35 0,08 8,8
Tablă de oţel oxidat 0,74 0,82 0,90
Tablă de oţel acoperită
0,95 0,95 1,0
cu vopsea neagră
Grafit 0,78 0,41 1,90
Funingine 0,96 0,89 1,08
Vopsea albă 0,12-0,18 0,93 0,13-0,19
Materiale şi suprafeţe selective
Crom negru pe o
0,95 0,09 10,7
suprafaţă de nichel
Ceramică poroasă pe o
0,96 0,16 6,0
suprafaţă de oţel
Oxid negru de nichel pe
0,85-0,93 0,06-0,10 14,5-15,5
o suprafaţă de aluminiu
Oxid de cupru, Cu2O, pe
0,96 0,16 6,0
o suprafaţă de cupru
În figura 3.50 (a) sunt prezentate caracteristicile spectrale pentru diferite
suprafeţe absorbante, iar în 3.50 (b) – efectul existenţei unei suprafeţe selective.
260 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
Figura 3. 50: Caracteristicile spectrale ale diferitor materiale (a) şi efectul suprafeţei
selective (b)
Figura 3.51 : Scheme uzuale ale sistemelor solare pentru încălzirea apei:
a - cu circulaţie naturală; b - cu circulaţie forţată; c - cu două contururi
262 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
– 300 l, atunci pe parcursul unei zile solare acest volum va fi vehiculat de câteva
ori prin sistem, încălzindu-se. Este evident, că spre sfârşitul zilei diferenţa de
temperaturi între stratul de sus şi cel de jos al apei din rezervor va fi minimă şi
circulaţia apei se va opri.
SSIA cu circulaţie naturală se utilizează pe scară largă în Israel, Australia,
statele California şi Florida din SUA unde pericolul îngheţului este redus şi ele pot
funcţiona tot timpul anului. Construcţia acestora este cea mai simplă şi nu necesită
cheltuieli suplimentare pentru circulaţia apei, acestea fiind în general proiectate
pentru încălzirea apei până la temperatura de 65 0C .
În România, SSIA cu circulaţie naturală poate fi exploatată în perioada aprilie
– septembrie. Pentru a evita distrugerea instalaţiei în perioada rece a anului, se
recomandă golirea acesteia de apă. În cazul când condiţiile financiare permit, se
poate instala şi o sursă auxiliară de energie, fie electrică sau utilizând un
combustibil fosil – gazul natural, care permite acoperirea lipsei de putere livrată de
SSIA. Ea poate fi conectată în paralel cu colectorul solar.
În ultimul caz SSIA îndeplineşte funcţia de preîncălzitor. Este important să
menţionăm, că SSIA cu circulaţie naturală va funcţiona mai eficient dacă consumul
principal de apă caldă revine orelor de dimineaţă. Altfel spus, apa rece trebuie
introdusă în acumulator înainte de orele de maximă radiaţie solară pentru a asigura
gradientul de temperatură necesar unei funcţionări normale în perioada însorită.
SSIA cu circulaţie forţată este prezentat în figura 3.50 (b). Pompa de circulaţie
este comandată independent de diferenţa dintre temperatura T2 în partea de sus a
colectorului şi temperatura T1 în partea de jos a rezervorului. Temperatura este
controlată de un releu diferenţial şi pompa va funcţiona doar atunci când diferenţa
de temperaturi scade sub valoarea critică. Pentru a exclude circulaţia inversă a apei
pe timp de noapte este prevăzută o valvă unidirecţională. În zonele cu pericol de
îngheţ schema SSIA se modifică şi va avea două contururi de circulaţie. În figura
3.50 (c) primul contur cuprinde colectorul, pompa de circulaţie şi schimbătorul de
căldură care se umple cu lichid antigel. Al doilea contur prezintă circuitul propriu
zis de apă caldă. Transferul de căldură dintre primul şi al doilea contur se
efectuează prin intermediul unui schimbător de căldură lichid – lichid (vezi
serpentina din acumulator). Această schemă este mai răspândită în ţările din centul
şi nordul Europei şi America de Nord. Un SSIA standard conţine 2-3 colectoare cu
dimensiunea de 1x2 m, rezervorul de apă are un volum de 200-400 l iar debitul
specific este de 50-60 l/m2h. Colectorul solar se realizează cu un singur strat de
sticlă, suprafaţa absorbantă este selectivă, iar în unele cazuri - prezintă o suprafaţă
înnegrită. Un rol important în funcţionarea unui SSIA îl are distribuţia stratificată
după temperatură a coloanei de apă în rezervor. Cu cât gradul de stratificare este
mai mare cu atât este mai mare aportul energiei solare în acoperirea necesităţii
anuale de apă caldă. În acest context, este raţional să se micşoreze debitul specific.
Studiile efectuate in trecut în Suedia [3.6] au condus la concluzia că debitul optim
în SSIA cu circulaţie forţată este de 7-20 l/m 2 h.
264 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
6000
Economia pe un ciclu de viaţă, $
2000
0
50 100 150
-2000 2
Suprafaţa, m
-6000
După cum se poate observa şi din figura 3.54, rezultatele acestui tip de calcul
pot fi integrate sub forma unui grafic, care permite optimizarea fie a suprafeţei
panourilor solare care poate fi instalată, fie de a estima câştigul după un ciclu de
viaţă de circa 20 de ani.
Definirea obiectivelor şi a
domeniului de studiu
Analiza de impact
Centrala solară
Construcţia
centralei şi a Activităţi din Operare şi Activităţi de
Energie componentelor etapa de mentenanţă dezafectare
auxiliare construcţie
Emisii
Panouri Energie Dezafectare
Macarale
solare electrică macarale
Resurse
Centrală cu Mijloace de Gaz natural Transport
turn solar transport către groapa Energie
de gunoi electrică
Sistemul de Apă – 1 kWh
stocare
Înlocuire Groapa de
Clădiri materiale gunoi
uzate
X X i ⋅ mi (3-97)
i
Principalele gaze cu efect de seră sunt (tabelul 3.9): bioxidul de carbon (CO 2),
gazul metan (CH4), protoxidul de azot (N2O), vaporii de apă (H2O), derivaţi
clorofloruraţi ai hidrocarburilor saturate (CFC, HCFC), ozonul, monoxidul de
carbon (CO), precum şi compuşii organici volatili (COV). Primele trei gaze au un
efect direct asupra efectului de seră în timp ce ultimele au un efect indirect.
Ponderea acestor gaze în producerea efectului de seră ţine cont de trei
parametrii:
0 durata de viaţă a compusului în atmosferă;
1 capacitatea fiecărui compus de a absorbi căldură;
2 concentraţia acestora în atmosferă pentru fiecare compus în parte.
Indicele ce permite compararea potenţialelor de încălzire a emisiilor de gaze
cu efect de seră este GWP (Global Warning Potential). GWP este o mărime care
indică de câte ori potenţialul de încălzire al unui gaz este mai mare ca cel al CO 2,
pentru care se consideră GWP = 1. GWP-ul poate aprecia potenţialul de încălzire
pentru perioade de 20, 100 şi 500 de ani. În calcule se consideră în special perioada
cea mai scurtă, respectiv cea de 20 de ani.
Tabelul 3.9 GWP pentru principalele substanţe [3.36]
Poluant GWP100i (kg CO2 GWP20i (kg CO2 GWP500i (kg CO2
echiv./kg) echiv./kg) echiv./kg)
CO2 1 1 1
CH4 21 56 6,5
N 2O 310 280 170
CFC – 11 4 000 5 000 1 400
CFC – 12 8 500 7 900 4 200
CFC – 13 11 700 8 100 13 600
Relaţia utilizată pentru determinarea indicatorului efectului de seră este (3-85),
unde : Xi = GWPi – reprezintă GWP pentru o anumită perioadă şi pentru un
anumit poluant i .
Formarea ozonului fotochimic. În tabelul de mai jos se prezintă
substanţele care contribuie la acestă clasă de impact.
Tabelul 3.10 POCP pentru diferite substante [3.36]
Poluant POCPi (kg etilenă echiv./kg)
etilena 1
CO 0,04
Formaldehida 0,3
Metan 0,007
Mare parte din cererea de energie de origine fosilă provine din faza de operare
(utilizarea centralei solare în vederea producerii de energie electrică) şi se datorează
în principal consumului de gaz natural şi de electricitate. Fără a lua în considerare
necesarul de energie din etapa de generare electricitate, cererea de energie pentru
etapele de construcţie şi dezafectare este de 0,18 MJ/kWh pentru centrala cu turn
solar şi 0,36 MJ/kWh pentru centrala cu jgheaburi parabolice.
În tabelul 3.17 se prezintă timpul de recuperare a energiei pentru centralele
studiate, acesta fiind comparat cu cel obţinut în cazul altor centrale solare. Timpul
de recuperare a energiei calculat pentru centralele studiate este mai mare decât în
cazul altor centrale solare datorită, în principal, consumului de energie în etapa de
generare de electricitate (în special datorită consumului de gaz natural şi de
electricitate).
Tabelul 3.17 Timpul de recuperare a energiei calculat pentru
centrale solare precum şi valori de referinţă, [3.32, 3.33]
Tehnologie EPT (luni)
Centrala cu turn solar cu puterea instalată 20 MW 12,3
Centrale solare cu jgheaburi parabolice cu puterea instalată de 30 MW 13,9
Centrală solară SEGS* 4,5
Centrală solară ce utilizează oglinzi de tip Fresnel 6,7
Centrală solară DSG** 2,7
Centrale eoliene 3-7
Fotovoltaic, în an 4-8
0 SEGS – solar energy generation systems
** DSG – direct steam generation
Emisii de gaze cu efect de seră. În tabelul 3.18 se prezintă emisiile de
gaze cu efect de seră produse pe durata de viaţă a centralelor solare analizate.
Valoarea medie a acestora este în jurul a 200 g/kWh, şi majoritatea provin în timpul
etapei de generare de electricitate. Emisiile datorate etapelor de construcţie şi
dezafectare a centralei solare se situează între 17 – 35 g/kWh, valori similare cu
cele din literatură [3.37].
Tabelul 3.18 Emisii de gaze cu efect de seră pe ciclul de viaţă a
centralelor solare analizate, în g CO2 echiv/kWh
Centrală solară cu Centrală solară cu
g CO2 echiv/kWh
turn jgheaburi parabolice
Panouri solare 5,6 18,6
Grup energetic 0,64 0,46
Sistem de stocare energie
9,49 14,9
termică
Turn 0,04
Clădiri 1,03 0,47
Construcţie 0,09 0,37
Dezafectare 2,8 10-3 7,07 10-2
Subtotal 17 35
Generare elecricitate 185 160,5
Total 202 196
276 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
Electricitate Electricitate
din utilizarea din utilizarea
de centrale pe centralei pe
cărbune gaz natural
Figura 3.57: Emisiile globale de gaze cu efect de seră pentru o centrala solară cu
jgheaburi parabolice (g/kWh)
100%
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
Cons um ul Distrugerea Toxicitate Ecotoxicitate Ecotoxicitate Ecotoxicitate Oxidare Acidificare, Eutrofizare,
de resurse stratului de umană, g 1,4 – impactul – impactul – impactul fotochimică, mg SO2 mg PO4
naturale, g ozon, mg DCB echiv asupra asupra asupra mg C2H4 echiv. echiv.
Sb echiv. CFC-11 pânzei de m ărilor şi solului, mg echiv.
echiv. apă freatică, oceanelor, kg 1,4 DCB
g 1,4 DCB 1,4 DCB echiv.
echiv. echiv.
100%
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
Consumul de Distrugerea Toxicitate Ecotoxicitate – Ecotoxicitate – Ecotoxicitate – Oxidare Acidificare, mg Eutrofizare, mg
resurse stratului de umană, g 1,4 impactul impactul impactul fotochimică, mg SO2 echiv. PO4 echiv.
naturale, g Sb ozon, mg CFC- DCB echiv asupra pânzei asupra mărilor asupra solului, C2H4 echiv.
echiv. 11 echiv. de apă şi oceanelor, mg 1,4 DCB
freatică, g 1,4 kg 1,4 DCB echiv.
DCB echiv. echiv.
Panouri solare Grup energetic Sistem de stocare energie termică Turn Clădiri Construcţie Dezafectare Generare elecricitate
BIBLIOGRAFIE
[3.1] Badea, A. – Bazele transferului de căldură şi masă, Bucureşti,
Editura Academiei, 2005, 300 pag.,
[3.2] Anderson, E. E. -Fundamentals of Solar Energy Conversion, Addison
– Wesley Publishing Co., ISBN – 978-0201000085, 1982. 636 pag.,
[3.3] Sebastijan, S. and Stumberger, G. -A novel prediction algorithm for
solar angles using solar radiation and differential evolution for
dual axis sun tracking purposes, Solar energy, Volume 85, Issue
11, 2011, 2757-2770 pag.,
[3.4] Gueymard, C. – Prediction and validation of cloudless shortwave
solar spectra incident on horizontal, tilted, or tracking surfaces,
Solar energy, Volume 82, Issue 3, 2008, 260-271 pag.,
[3.5] Hughes, R. – Effects of tracking errors on the performance of
point focusing solar collectors, Solar energy, Volume 24, Issue 1,
1980, 83-92 pag.,
[3.6] Thekaekara, M. P. – Solar radiation measurement: Techniques
and instrumentation, Solar energy, Volume 18, Issue 4, 1976, 309-
325 pag.,
[3.7] Norris, D. J. -Correlation of solar radiation with clouds. Solar
energy, Volume 12, 1968, 107-112 pag.,
[3.8] Coulson, K.L. – Solar and terrestrial radiation: Methods and
measurements. New York, Academic Press, 1975, 343 pag.,
[3.9] Latimer, J. R. –Calibration program of the Canadian Meteorological
Service, Solar energy, Volume 10, Issue 4, 1966, 187-190 pag.,
[3.10] Soteris A. Kalogirou – Solar thermal collectors and applications,
Progress in energy and combustion science, Volume 30, Issue 3, 2004,
231-295 pag.,
[3.11] Beckman, W. A., Klein, S. A., and Duffie, J.A. –Solar heating
design by the f-chart method,ERDA – University of Wisconsin,
Wiley-Interscience,New –York, 1977, 214 pag.,
[3.12] Duffie, J.A.,and Beckman, W.A.- Solar engineering of thermal
processes,Wiley-Interscience, 1991, 944 pag.,
[3.13] Tabor, H. –Radiation, convection and conduction coefficients in
solar collectors, Bulletin of the Research Council of Israel, Nr. 5,
1958, 155 p.,
[3.14] Laszlo, T. S. –Image Furnace Techniques, Technologies
International Conference, New-York, 1965, 213 pag.,
280 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
4.1 Introducere
Efectul fotovoltaic1 a fost descoperit de Henri Becquerel (1839), care a
observat că prin iluminarea unei soluţii chimice poate fi produs curent electric.
Efectul este observat ulterior în legătură cu seleniul (1877), însă celulele solare
funcţionale au apărut abia în anii 1950, când tehnologia epocii a permis utilizarea
sa eficientă. Einstein (1905) şi Schottky (1930) au formulat principiul conversiei
fotovoltaice. Descoperirea materialelor semiconductoare şi producerea primei
joncţiuni p-n (Shockley) au condus la construcţia primelor celule solare 2, în cadrul
programelor spaţiale (de ex. sateliţii orbitali, 1958), cu o eficienţă de conversie a
luminii în electricitate de doar 5%. Chapin, Pearson şi Fuller (1954) produc o
celulă solară pe bază de siliciu, utilizată pentru început în aplicaţii speciale, care
convertea 6% din lumina incidentă în electricitate. Celulele contemporane au o
eficienţă de conversie a luminii incidente în electricitate de aprox. 18% la o
fracţiune din preţul de fabricaţie de acum 30 de ani. În condiţii de laborator,
eficienţa celulelor foto fabricate din siliciu ajunge la 25%.
Principalul material utilizat în fabricarea celulelor fotovoltaice este în
continuare siliciul. Există o gamă largă de tehnologii de producţie a celulelor solare
din siliciu (amorfe, cristale, policristale) sau din alte materiale (cupru-indiu
diseleniu, cadmiu teluric, etc.). Deşi costurile au scăzut, energia electrică produsă
pe această cale este, în prezent, încă scumpă faţă de aceea produsă convenţional.
Convertoarele fotovoltaice sunt modulare, permiţând fabricarea unor surse
fotovoltaice pentru puteri de la ordinul miliwatt-ilor până la ordinul megawatt-ilor.
Mai mult, sursele fotovoltaice pot fi înglobate în dispozitive sau echipamente,
asigurând independenţa lor energetică – de la ceasuri şi telecomenzi până la sisteme
de telecomunicaţii sau centrale solare domestice.
Începând cu anul 1990 au fost instalate zeci de mii de sisteme conectate la
reţea. Teoretic, sistemele fotovoltaice pot asigura întregul necesar de energie pentru
majoritatea ţărilor.În particluar, în Româniase derulează programe naţionale pentru
dezvoltarea şi instalarea centralelor fotovoltaice, inclusiv cu conectare la reţelele de
alimenatre electrice, publice.Figura 4.1 arată un exemplu de sistem fotovoltaic,
integrat acoperişului, instalat în anul 2000, în Bucureşti. Alte exemple sunt
0“fotovoltaic” provine de la “foto” –foto, feos care înseamnă “lumină”, în limba greacă – şi “Volta” –
de la numele fizicianului italian Alessandro Volta, a.d. 1745-1827.
2
Bell Laboratories, SUA, în anul 1954.
284 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
sistemul fotovoltaic de 337 kWp instalat (1984) la Universitatea Geor getown din
Washington, SUA, sa u sistemul fotovoltaic de 1 MW, instalat (199 7) la târgul
expoziţional de la M ünchen, Germania alcătuit din 7812 module fotovoltaice
defăşurate pe o suprafaţă de 38.100 m 2 şi care generează cca. 1 milion kWh de
electricitate anual, acop erind echivalentul a 340 gospodării germane.
I x = I 0 e−αx , (4-1)
unde α este coeficientu l de absorbţie, o proprietate de material [4.1]. Apariţia
unui câmp electric (imprima t) într-un semiconductor omogen, iluminat, se nu
meşte efect fotovoltaic.
Transmitanţa = I1 I0 = e
−αlc
, Absorbanţa = − log10 I1 I0 = εlc , (4-2)
unde ε = α 2.303, iar c este concentraţia componentei matriale care absoarbe
lumina.
În principiu, prin absorţia luminiisunt produşi purtători de sarcină, a căror rată
de generare scade exponenţial cu distanţa de la suprafaţa iluminată a materialului
G x = G 0 e−αx , G 0 = ηαq 0 . (4-3)
Ze2
FC = . (4-5)
4πε r2
0 n
orbită (n = 1), 2; pe a doua orbită (n = 2), 8; pe a treia orbită (n = 3), 18; apoi 32,
50… Energia descreşte cu creşterea indicelui n. Pentru n→∞, rezultăE∝ = 0.
3
Principiul dualităţii undă-corpusculafirmă că particulele subatomice posedă proprietăţi
caracteristice undelor, iar undele electromagnetice posedă proprietăţi specifice particulelor [4.3].
Albert Einstein a arătat (1905) că lumina, interpretată până atunci ca undă electromagnetică, trebuie
considerată şi localizată în pachete discrete numite “fotoni”, care posedă energie. În anul 1924, Louis-
Victor de Broglie a arătat că electronii au proprietăţi precum lungime de undă şi fecvenţă; natura lor
ondulatorie a fost stabilită experimental în 1927, prin demonstrarea difracţiei lor. Electrodinamica
cuantică îmbină teoriile ondulatorie (unde) şi corpusculară ale radiaţiei electromagnetice.
Sisteme fotovoltaice 287
Corpurile izolatoare au rezitivitate electrică foarte mare (ρ> 107Ω m). În cazul
lor BC este complet goală şi este necesară o cantitate relativ mare de en ergie
pentru a “ridica” electroni din BV în BC, datorită ecartului, Eg, mare (Eg> 5 eV).
Materialele semiconductoare sunt importante în construcţi a celulelor
fotovoltaice. Rezistivitatea lor este între 10 -5 şi 107Ωm, iar BC sunt go ale (similar
izolatorilor). Datorită unui Eg mic (Eg< 5 eV) electronii pot fi uşor depla saţi din
BV în BC, de exemplu prin efect fotoelectric intern [4.6] (figura 4.5).
Dacă energia unui foton incident care “ciocneşte” un semiconduc tor este mai
mică decât Eg, atunci electronul extras nu poate fi deplasat din BV î n BC. Dacă
însă energia fotonului e ste mai mare decât Eg atunci electronul este deplasat din
BV în BC, cu o parte din această energie. Surplusul de energie este “pierdu t”
deoarece electronul revine la limita inferioară a BC (figura 4.5).
Cele mai importa nte aplicaţii ale efectului fotoelectric intern s unt celulele
fotovoltaice şi fotorezi stenţele.
din BV în BC, care devin astfel liberi să se circule în latice.Un electron “defect”,
sau un “gol”, rămâne în BV. Formarea electronului defect sau a golului explică
conducţia intrinsecă în semiconductori.
Electronii şi golurile sunt generaţi în perechi: sunt tot atât de multe goluri şi
electroni, respectivn = p. Produsul dintre densităţile de goluri şi electroni este
numit densitatea de purtători de sarcină intrinseci. Această mărime depinde de
temperatură, T, şi de ecartul de energie, Eg (k = 1.380658⋅10-23 J/K este constanta
Boltzmann, iar pentru Si, ni0 = 4.62 ⋅ 1015 cm-3 K-3 2 ):
np = n2 = n2 T 3e g ( ). (4-8)
−E kT
i i
0
σ = 1 ρ = e nµ n + pµ p = en µ n + µ p , (4-10)
Atomii din grupa a V-a (de ex., P, Sb) prezintă cinci electroni de valenţă
(Figura 4.7). Dacă aceşti atomi sunt înglobaţi într-o latice de siliciu, doar patru
electroni sunt legaţi covalent – al cincelea electron rămâne liber, şi o cantitate mică
de energie îl poate trece în BC.
Înglobarea unor atomi din grupa a V-a constituie doparea de tip n. Atomii
impurităţii (de ex. fosfor, P) sunt donori. În semiconductorii dopaţi n purtătorii
majoritari sunt electronii, deoarece aceştia au mult mai mulţi electroni decât goluri.
Densitatea electronilor liberi în doparea de tip neste
n = nD N L 2e D , (4-11)
−E 2kT
unde nD este densitatea de atomi donori, NL este densitatea stării efective în banda
de conducţie şi ED este energia de ionizare necesară extragerii electronilor din
atom. Pentru cristalul de Si impurificat cu P, la T = 300 K, aceste valori sunt,
estimativ,NL = 3.22⋅1019 cm-3, ED = 0.044 eV.
Înglobarea unor atomi din grupa a III-a (de ex. bor, B, aluminiu, Al), cu trei atomi
de valenţă, în laticea de Sicrează un gol de valenţă astfel încât golurile sunt purtătorii
majoritari. O canitate mică de energie, EA, poate elibera un gol care devine mobil.
Acest proces este numit dopare de tip p, iar atomii de impurităţi se numesc acceptori.
Densitatea de acceptori,nA, densitatea stării efective BV, NV (NV = 1.83⋅1019 cm-3
pentru Si la T = 300 K) şi energia de ionizare EA a acceptorilor (EA = 0.045 eV pentru
B) dau densitatea de goluri pentru semiconductorul pe tip p
290 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
p n A NV 2e
A . (4-12)
−E 2 kT
kT ⋅ nA n D
Ub n . (4-13)
e ni2
Sarcinile spaţiale localiz