ARMELE PRIMULUI RAZBOI MONDIAL

Primul Război Mondial refectă tendința spre aplicarea conceptelor producției de masă în armament și
în general în tehnologia folosită în război, proces care a început în urmă cu 50 de ani în Războiul Civil
American.
Primul Război Mondial a transformat tacticile de manevră caracteristice confictelor armate pană
atunci caracteristice de exemplu Războaielor apoleoniene în războaie de tranșee datorită utilizării
unor noi descoperiri ca:
•mitraliera
•sarma ghimpată
•avionul
•tancul

Gaze de luptă

La începutul războiului Germania a avut industria chimică cea mai avansată din lume, avand cele
mai multe mijloace de luptă interzise în Conventiile de la Haga din 1899 si 1907. Germania a apelat
la această industrie pentru ceea ce spera că va fi o armă decisivă pentru a scoate din impas războiul
de tranșee. Gazul de clor a fost folosit pentru prima dată pe campul de luptă în aprilie 1915 în a
doua bătălie de la Ypres din Belgia. Gazul necunoscut părea să fie o perdea de fum simplu folosit
pentru a ascunde soldații în atac, iar trupele aliate au fost comandate în tranșeele din față pentru a
respinge atacul așteptat. Gazul a avut un efect devastator ucigand multi aparatori.

Marea Britanie și Franța au urmat în scurt timp exemplul cu propriile lor gaze de luptă. Primele
mijloace de apărare împotriva gazului au fost improvizate, în principal erau carpe înmuiate în apă
sau urină. Mai tarziu au fost dezvoltate măsti de gaze relativ efciente,, care au redus considerabil
eficiența gazelor de luptă.

Militari britanici orbiti de gaze de luptă în Bătălia de la ESTAIRES, 1918

AVIOANELE

In timpul războiului Serviciului Aerian a Armatei Imperiale Germane a utilizat o mare varietate de
avioane: de la avioane de vanătoare, la cele de recunoaștere, pană la bombardierele grele.

Triplanul Fokker al lui Manfred von Richthofen

TANCURILE

Condițiile de luptă pe frontul occidental au împins armata britanică să înceapă studiul unui vehicul
autopropulsat care să poată traversa tranșeele și barajele de sârmă ghimpată și să nu fie afectat de
focul de mitralieră. După ce a văzut automobilele Rolls Royce blindate utilizate de către Royal Naval
Air Service în 1914, și cunoscând schemele pentru a crea un vehicul blindat de luptă cu tracțiune pe
șenile, Primul Lord Winston Churchill a condus un comitet, Landships Committee, pentru a coordona
crearea acestei noi arme.
Sub conducerea Colonelului Ernst Swinton, Landships Committee a creat primul prototip care a avut
succes, poreclit Little Willie, care a fost încercat de armata britanică pe 6 septembrie 1915. Dacă la
început se numeau nave de uscat (landships), primele vehicule s-au numit tank (rezervoare) de apă
pentru a menține secretul. Cuvântul „tanc” a fost utilizat pentru a da senzația că muncitorii din
fabricile britanice construiesc rezervoare de apă mobile pentru armata britanică din Mesopotamia -
dar în realitate fabricau un vehicul de luptă secret - și așa a fost considerat oficial până pe 24
decembrie 1915.
Prima participare în luptă a unui tanc operativ a avut loc când Căpitanul H.W. Mortimore din Royal
Navy a condus un tanc Mark I în timpul Bătăliei de pe Somme, pe 15 septembrie 1916. Francezii au
dezvoltat Schneider CA1 și l-au folosit pentru prima dată pe 16 aprilie 1917. Prima bătălie în care s-
au folosit multe tancuri a fost cea de la Cambrai, din 20 noiembrie 1917.
 Tanc britanic Mark V

RAZBOIUL MARITIM

Anii care au dus la război au arătat îmbunătățirea tehnologiei metalurgice și mecanicii, făcând
posibilă producerea unor nave mai mari cu tunuri mai mari și, ca reacție la aceste tunuri, blindaj
mai gros. Lansarea cuirasatului HMS Dreadnought (în 1906) a revoluționat construcția navelor
război, făcând ca multe nave să fie depășite înainte ca acestea să fie finalizate. Prin urmare, la
începutul războiului, multe forțe navale aveau în dotare nave noi alături de cele vechi, depășite.
Avantajul a fost creșterea razei artileriei, și bătăliile navale aveau loc la distanțe mult mai mari decât
înainte. Bătălia Iutlandei (1916) a fost singura bătălie pe scară largă între flote în război.
Rivalitatea dintre puterile maritime, în primul rând între Marea Britanie și Imperiul German la
începutul secolului al XX-lea a condus la construirea a aproape șaptezeci de cuirasate în mai puțin
de zece ani. Bătălia Iutlandei (Skaggerak) a fost bătălia în care s-au confruntat cel mai mare număr
de nave de acest tip. După războiul din anii 1914-1918, tratatele au limitat construcția acestor nave
aproape timp de cincisprezece ani, ceea ce nu a împiedicat folosirea lor, atât ale celor vechi și ale
celor noi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Primul cuirasat, nava Le Napoléon (1850)

 HMS Dreadnought - cuirasatul care a
revoluţionat construcţia de nave militare. Numele lui era asociat cu o întreagă generaţie
de cuirasate moderne

SUBMARINE

Primul Război Mondial a fost primul conflict în care submarinele au fost o armă de temut. Cu puțin
înainte de război, au fost dezvoltate sisteme de propulsie diesel relativ sofisticate pentru deplasare
la suprafață, și baterie de acumulatori pentru deplasare în apă.
Marea Britanie s-a bazat foarte mult pe importuri pentru a hrăni populația sa și a-și susține industria
sa de război, iar Marina germană spera, ca folosind submarinele sale să realizeze o blocadă prin
care să poată înfometa britanicii, atacând navele comerciale fără apărare.
Această luptă între submarinele germane și contramăsurile britanice a devenit cunoscută sub
numele de Prima Bătălie a Atlanticului.
Cum submarinele germane au devenit mai numeroase și mai eficace, britanicii au căutat modalități
de a proteja navele comerciale. Astfel au aparut „Navele Q„. Acestea erau vase de atac deghizate
ca navele civile.
Organizarea navelor comerciale în convoaie protejate de unul sau mai multe nave marinei militare a
fost adoptat mai târziu în război. Inițial a fost o mare dezbatere cu privire la abordarea acestei
probleme, de teamă că le-ar fi oferit submarinelor germane U-boot, o multitudine de ținte
convenabile și facile. Datorită dezvoltării sonarelor active și pasive, împreună cu arme anti-submarin
din ce în ce mai mortale, sistemul convoaielor a redus pierderile britanice la o mică parte din nivelul
pierderilor anterioare.

Submarin german U-9 (1910)