Sunteți pe pagina 1din 13

Căut

Maria Tescanu
Rosetti
Maria Tescanu Rosetti

Maria Tescanu Rosetti


Date personale
Născută 17 iulie 1878
Berești-Tazlău, Bacău,
România
decembrie 1968 (90 de
Decedată ani)
Geneva, Elveția
Père-Lachaise Cemetery -
Înmormântată
Division 68[*]
Cetățenie România
Modifică date / text  

Maria Rosetti-Tescanu (cunoscută


ulterior ca Maruca Cantacuzino; n. 17
iulie 1879, Berești-Tazlău, Bacău,
România – d. decembrie 1968, Geneva,
Elveția) a aparținut unei vechi familii
boierești, a fost una din doamnele de
companie ale reginei Maria; la 18 ani
devine soția prințului Mihail G.
Cantacuzino, căpătând astfel și titlul de
„Prințesă”. Ulterior decesului acestuia
(1928), devine prietena intimă a
filosofului Nae Ionescu (care o părăsește
însă după câțiva ani în favoarea altei
femei), iar în 1937 soția lui George
Enescu. Este mama aviatorului
Constantin Cantacuzino și bunica
scriitoarei Oana Orlea.

Refugiul din Iași


În timpul Primului Război Mondial a fost
refugiată la Iași, unde l-a găzduit pe
compozitorul George Enescu. Aici, lângă
Spitalul Militar din Iași, își organizează un
pavilion din scândură, "somptuos
mobilat[1]". Nichifor Crainic, care în acea
vreme era soldat sanitar atașat la
respectivul spital, mărturisește cum
Măruca Cantacuzino era vizitată zilnic de
trei bărbați (amanți), dintre care cel de-al
treilea era însuși compozitorul George
Enescu. Când, revoltați, angajații
spitalului hotărăsc să descindă în
pavilion, găsesc, între altele, o "cărțulie
franțuzească"[1] ce conținea secretul
celor trei vizite periodice consecutive.
Cartea o sfătuia pe M. Cantacuzino că
"pentru a-și menține proaspete senzațiile
amoroase, femeia trebuie să aibă trei
amanți simultan"[1]. 

Mai mult, M. Cantacuzino oferea


banchete somptuoase unde invitații erau
serviți cu curcani, purcei și ouă, alimente
pe care le obținea dând la schimb
zahărul, tutunul și untdelemnul destinat
bolnavilor din spital[1]. O altă ispravă a
prințesei era de a pune soldații
convalescenți să danseze dansuri
românești într-o curte a unei mănăstiri de
lângă Iași, pentru a distra mesenii.
Nichifor Crainic estimează că
aproximativ 73 de astfel de
convalescenți au murit ca urmare a
acestor jocuri ce le solicitau rezervele de
energie rămase[1].

Când, într-un final, angajații spitalului,


alături de Nichifor Crainic, se hotărăsc să
denunțe aceste abuzuri criminale, soțul
de atunci al prințesei intervine (Mihail
Cantacuzino, ministru al justiției),
șantajându-i[1]. Deși nicio acuzația adusă
împotriva prințesei Cantacuzino nu poate
fi demontată, ea sfârșind prin a izbucni în
plâns, totuși cei pedepsiți au fost tot
angajații spitalului, alături de Nichifor
Crainic, care au fost dați afară din
spital[1]. Toate acestea se întâmplau într-
o vreme când zilnic căruțe de soldați
români morți erau transportați vrafuri de
la spital la cimitir, iar coridoarele erau
scăldate în țipetele de durere ale
bolnavilor[1].

Tot în această vreme a participat la


demonstrațiile organizate de doamnele
din înalta societate, sub patronajul
Reginei Maria, între 22-24 februarie 1918,
care protestau împotriva măsurilor luate
de guvernul generalului Averescu.[2]

Constantin Argetoianu, prezintă


activitatea ei din acele zile, în
caracteristicul său stil sarcastic: „Maruca
Cantacuzino, imaculata «pransesa
loantenă» nevăzută tot timpul războiului,
abandonase pridvoarele mănăstirești și
trăgând după dânsa pe Enescu - cu o
trâmbiță în gură și cu unghiile în doliu - se
pusese și ea în fruntea unei coloane de
vestale și se plimba cu curaj între Palatele
Regale, casa Generalului Berthelot și
gară”.[3]

Note
1. ^ a b c d e f g h Crainic, Nichifor (2015).
Zile albe, zile negre. Memorii. Floare
Albă de Colț. p. 157-159.
2. ^ Constantin Argetoianu, Memorii,
vol. V, Editura Machiavelli,
București,1995, pp. 11-12
3. ^ Argetoianu, p. 12

Bibliografie suplimentară
Umbre și lumini: amintirile unei prințese
moldave, Maria Cantacuzino-Enescu,
traducere din limba franceză de Elena
Botez, Editura Aristarc, Onești, 2005 -
[1]
Săndulescu, Al. (2008), Întoarcere în
timp: memorialiști români, Ediția a II-a,
revăzută și adăugită, București: Editura
Muzeul Național al Literaturii Române,
pp. 127–139

Legături externe
ISTORII DE AMOR Maria, soția lui
George Enescu, și-a turnat acid pe față,
de dorul lui și al lui Nae Ionescu , 19
februarie 2011, Adevărul - articol
Historia , 3 septembrie 2013
Românce celebre , agero-stuttgart.de
Doamna de la Tescani, Prințesa lui
Enescu , 15 iulie 2009, Miruna
Munteanu, Jurnalul Național
"Printesa iubita" și Enescu , 7 iunie
2004, Carmen Plesa, Jurnalul Național
Printesa iubita de marele Enescu , 12
decembrie 2004, Ana-Maria Luca,
Jurnalul Național
Maruca, prințesa blestemată , 8 martie
2011, Vlad Teodorescu, Jurnalul
Național
Prințesa uitată din viața marelui
Enescu , 17 iunie 2008, Ion Mitican,
Ziarul Lumina
Fabuloasele idile ale Mărucăi
Cantacuzino, soția lui George Enescu ,
31 august 2013, Laurențiu Ungureanu,
Adevărul
Maruca Enescu-Cantacuzino , Formula
AS - anul 1998, numărul 327

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Maria_Tescanu_Rosetti&oldid=13224702
Ultima modificare efectuată acum 17 zile de către un utilizator anonim.

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,


exceptând cazurile în care se specifică altfel.