1.

Absorbţia cantitativă a raZELOR X în corpul omenesc depinde de numărul atomic al

elementelor din tabloul lui MENDELEEV (notat cu Z), de lungimea de undă, de densitatea
ţesuturilor prin care trece fasciculul de raze X şi de grosimea regiunii iradiate.
Conform legii elaborate de Bragg şi Pierce, absorbţia este proporţională cu puterea a patra a
numărului atomic. Iată de ce diferitele părţi moi ale corpului omenesc compuse din carbon,
hidrogen, oxigen, azot sunt mai transparente la raze X şi absorb mai puţine raze X decât oasele
compuse din calciu şi fosfor, elemente care au număr atomic mare A=40 pentru Ca şi A=32 pentru
fosfor şi despre care se spune că sunt opace la razele X. În acest mod se crează contraste între două
ţesuturi diferite, între două medii cu structură diferită.
Tot datorită acestei modalităţi de absorbţie, rezultă că atomii de iod cu Z=53 sau de bariu cu Z=56
care se găsesc în compoziţia chimică a substanţelor de contrast întrebuinţate în radiologie absorb
foarte multe raze X constituind un contrast pozitiv; oxigenul şi aerul sunt întrebuinţate pentru
contrast negativ. Plumbul cu Z=82 în foiţe de anumite grosimi opreşte complet razele X, încât este
întrebuinţat pentru confecţionarea dispozitivelor, ecranelor, paravanelor, şorţurilor de protecţie în
radiologie.
Absorbţia este proporţională cu puterea a 3-a a lungimii de undă, cu cât se sporeşte kilovoltajul,
razele X vor fi de lungime de undă mai mică, deci şi absorbţia va fi mai mică; razele X, fiind dure,
sunt mai penetrante nu se absorb şi aproape tot fasciculul va străbate organismul ceea ce explică de
ce nu vom avea contraste radiologice.
Absorbţia razelor X depinde de densitatea corpului străbătut (cu numărul de atomi dintr-un volum
dat). Osul, masa hepatică, sunt mai dense şi absorb mai multe raze X.
Absorbţia este direct proporţională cu grosimea regiunii de examinat.
Efectul de ionizare şi efectul biologic vor fi studiate odată cu problemele de radiobiologie şi cele de
radioterapie.
Cunoscând proprietăţile fizice ale razelor X, ne explicăm mai uşor fenomenele optice şi biologice
care se produc în diagnostic sau în radioterapie:
- formarea imaginii radiologice şi diferitele ei particularităţi,
- efectele terapeutice sau nocive ale razelor X.

 PROPRIETĂŢILE CHIMICE
Razele X modifică culoarea platinicianurii de bariu, din verde în galben, apoi brun şi această
proprietate era folosită în trecut pentru dozarea razelor X.
Razele X impresionează placa fotografică care conţine în structura ei bromura de argint,
transformând-o într-o subhalogenură.
 Ele modifică conductibilitatea unor metale cum ar fi seleniu – proprietate care este şi
ea folosită în dozimetrie.

 PROPRIETĂŢILE BIOLOGICE
Sub influenţa razelor X toate ţesuturile biologice suferă o serie de modificări în
funcţie de doza de radiaţii absorbite care pot merge până la moartea celulei.
Efectele biologice au la bază proprietatea de ionizare a razelor X. În doze mici
radiaţiile au acţiune de biostimulare.
Primele modificări apar în nucleul celulelor care se fragmentează, iar armătura
nucleară se dispersează în citoplasmă şi celula se distruge.
Modificările biologice sunt dependente şi de tipul de celule care a fost iradiat. Din
acest punct de vedere există celule radiosensibile şi celule radiorezistente. Sensibilitatea
celulelor la radiaţii este cu atât mai mare cu cât:
- activitatea reproducătoare este mai mare,
- perioada şi evoluţia cariochinetică este mai lungă,
- morfologia şi funcţiile sunt mai puţin fixate.
Razele X, chiar dacă sunt aplicate local, au şi o acţiune generală asupra organismului.
Diferitele cantităţi de raze pe care le primeşte organismul, la diferite intervale de timp
se însumează constituind acţiunea cumulativă a radiaţiei ionizante.
În cazul iradierii multiple, între iradieri ţesuturile se refac parţial şi pentru a obţine