Sunteți pe pagina 1din 7

Gelu Ruscanu

- personaj principal de drama psihologica moderna -


- personaj dramatic modern -
- intelectual insetat de absolut -
"Jocul ielelor",
de Camil Petrescu
- drama psihologica moderna -
Camil Petrescu (1894 - 1957) este un scriitor analitic atat in romane, cat si in piesele de
teatru, construind personaje framantate de idealuri ce raman la stadiul de teorie (utopice),
intelectuali lucizi traind in lumea ideilor pure, care sunt imposibil de aplicat in realitatea
concreta. Conceptia lui Camil Petrescu despre drama umana evidentiaza ideea ca "o drama nu
poate fi intemeiata pe indivizi de serie, ci axata pe personalitati puternice, a caror vedere
imbratiseaza zone pline de contraziceri", ca personajele nu sunt caractere, ci cazuri de constiinta,
personality plenare, singurele care pot trai existenta ca paradox: "Cata" luciditate, atata existenta
si deci atata drama ."
Crezul literar al lui Camil Petrescu este sintetizat de el insusi intr-un motto sugestiv - "Jocul
ideilor e jocul ielelor" - asezat in deschiderea volumului de "Versuri. Ideea. Ciclul mortii".
Titlul dramei psihologice "Jocul ielelor" ilustreaza, asadar, crezul artistic al lui Camil
Petrescu, exprimand conceptia literara, conform careia omul care vede idei absolute este mistuit
launtric de jocul lor halucinant si pedepsit, intocmai cum cel care are curajul sa priveasca dansul
ielelor moare sau innebuneste, oricum devine neom. Setea de absolut si lumea ideilor pure care
au pus stapanire pe protagonist, atat in ceea ce priveste dreptatea cat si iubirea, sunt ilustrate de
replica lui Penciulescu, singurul care descifreaza conceptia idealists a lui Gelu Ruscanu, care "nu
vede lucruri", ci "vede numai idei": "Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei?... Trece flacaul
prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si
despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el
ramane neom. Ori cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, oh cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu
nostalgia absolutului. Nu mai poate cobori pe pamant. Asa sunt ielele... pedepsesc... Nu leplace
sa fie vazute goale de muritori".
Prima forma artistica a dramei "Jocul ielelor" dateaza din 1916, dupa care Camil Petrescu a
realizat mai multe variante, piesa fiind publicata abia in 1947, in volumul "Teatru". Dramaturgul
insusi, fiind adept convins al absolutului, nu a fost de acord cu nicio viziune regizorala de punere
in scena a spectacolului, aspiratia sa de perfectiune impiedicand reprezentarea acestei piese atata
timp cat a trait.
Gelu Ruscanu, personajul principal al dramei, este simpatizant al ideilor socialiste si
directorului ziarului de stariga, "Dreptatea sociala". Fiu de magistrat, insetat de
dreptatea absoluta, de o echitate umana perfecta, Gelu Ruscanu, pledeaza cauza proletariatului
supus nedreptatilor sociale si politice exercitate de un capitalism imperfect.
In mod cu totul surprinzator, portretul fizic este realizat in mod direct de Camil Petrescu in
didascalii, acesta fiind un mijloc artistic modern, rareori utilizat intr-o piesa de teatru: "Gelu e un
barbat ca de 27-28 de ani de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire,
chiar cand face acte de energie. Are nervozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste
totdeauna drept in ochi pe cel cu care vorbeste si asta-i da o autoritate neobisnuita. Destul de
elegant imbracat, desi fara preocupari anume", infatisarea personajului sugereaza indirect si
cateva trasaturi morale: nobletea genetica a tatalui sau, inclinatia spre meditatie, de unde venea si
acea "melancolie in privire", onestitatea si franchetea cu care privea in ochi pe interlocutor, ceea
ce ii confera o autoritate de lider de opinie asupra celorlalti.
Portretul etic al protagonistului reiese indirect din trairile interioare si zbuciumul sufletesc,
reliefate prin analiza psihologica a starilor traite in profunzime de intelectualul insetat de absolut,
chinuit de incertitudini si de carentele societatii, toate aceste modalitati inscriindu-se in formula
artistica de construire a personajului modern.
Ca toti eroii camilpetrescieni, intelectuali lucizi insetati de absolut, infiexibili si inadaptati
superior, orgoliosi in aspiratii, Gelu Ruscanu este un invins, fiind devorat spiritual de propriile
idealuri ce nu puteau fi concretizate in realitatea sociala. Traind in lumea ideilor pure, Gelu
Ruscanu este incapabil sa ramana nepasator la imperfectiunile vietii pline de compromisuri, fiind
dominat de un hybris (mandrie nemasurata a unui individ, supraapreciere a fortelor si libertatii
sale in confruntarea cu destinul - considerate ca surse ale tragicului in teatrul antic - n.n.) cu totul
iesit din comun. Acest orgoliu excesiv ii conduce destinul catre iluzii, pe care le susfine cu
obstinatie (incapatanare - n.n.), facandu-l opac la orice solutie reala: "A avut trufia sa judece
totul. [...] Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nicio minte omeneasca n-a fost suficienta pana
astazi..." (Praida).

Conceptia literara a lui Camil Petrescu, reflectata atat in proza cat si in dramaturgie, poate fi
concentrata in replica lui Gelu Ruscanu, referitoare la drama intelectualului lucid: "Cata
luciditate, atata existenta si deci, atata drama...".

Asadar, intelectual lucid, analitic, Gelu Ruscanu intruchipeaza personajul modern inclinat
catre idealizarea valorilor umanitatii, cum ar fi dreptatea si iubirea, pe care le percepe in mod
absolut, din care cauza traieste drama inflexibilitatii constiintei, a pasiunii analizate cu luciditate,
amplificand semnificatia unui gest, a unei priviri, a unui cuvant pana la proportiile unei
catastrofe. Conflictul dintre idealul de justitie/iubire si neputinta aplicarii in viata reala
pricinuieste drama de constiinta a lui Gelu Ruscanu. insetat de absolut, eroul doreste cu patima
sa concretizeze in existenta obiectiva ideile pure, dar nu se detaseaza de lume ca geniul
eminescian, ci incearca sa creeze o societate perfecta din care sa dispara compromisurile, printr-o
lupta continua cu ordinea sociala, afacerismul, politicianismul, mondenitatea si superficialitatea
sentimentelor. Ca formula artistica moderna specifica lui Camil Petrescu, se manifesta aici
autenticitatea, care constituie esenta noului in creatia lui literara: perceperea realitatii numai prin
propria constiinta.

Chinuit de framantari, dominat de scepticism si tensiune intelectuala, Gelu Ruscanu este


asemenea tatalui sau, obsedat de "aceeasi sete cu neputinta de astamparat, aceeasi nebunie a
absolutului". Mostenind de la el un suflet tulburat si chinuit din

cauza imperfectiunilor vietii reale, Gelu traieste in lumea ideilor pure, dorind totul cu sete si
patima si, patrunzator ca si acesta pana la esente, "vedea parca prin lucruri...".
Dezamagit de ordinea sociala nedreapta, totul in jurul sau "ii aparea marunt si ridicol". Atunci
cand matusa lui, Irena, ii face o vizita la redactie si se plange ca este sufocata de mirosul
pestilential din tipografie, la subsol nefiind ferestre si neputandu-se aerisi, Gelu ii raspunde.
revoltat ca pe patronul tipografiei nu-l intereseaza conditiile mizerabile in care lucreaza oamenii,
ci "vrea sa castige csit mai mult, ca toti patronii tipografi". Femeia il dojeneste aspru pentru
aceasta conceptie, explicandu-i ca el nu poate salndrepte lumea, ca nu este "mai cu mot decat toti
ceilalti" si nu va putea lupta de unul singur pentru "ca sa fie putina dreptate pe lumea asta".
Ruscanu este dezamagit de incapacitatea matusii lui de a vibra la binele omenirii, la un ideal atat
de inalt, ca dreptatea absoluta.

Personaj modern, Gelu este spirit absolutizant si traieste drame de constiinta, intrucat
"naiucirile" lui nu se pot aplica in viata reala, asa cum constata Maria: "Vrei sa strangi totul in
camasa de forta a ideilor tale". Ideea justitiei supreme sta sub semnul principiului absolut al
dreptului roman, exprimat prin dictonul latin "Pereat mundus, fiat justitia!"("Sa piara lumea, dar
sa se faca dreptate"). Conceptia este periculoasa prin asumarea sibilica (profetica) a consecintelor
fatale ce decurg din aplicarea acestui ideal, care este evident utopic, intrucal daca piere lumea,
exercitarea dreptatii devine inutila, nemaiavand asupra cui sa se manifeste. Gelu Ruscanu
constientizeaza Utopia dreptatii absolute, pe care o doreste viabila si incearca o aplicare a
acesteia prin presiunea tenace facuta asupra lui Sinesti de a demisiona din functia de ministru al
Justitiei. Acesta era suspectat de sotia lui ca ar fi ucis-o pe batrana Manitti, care locuia la ei si
al carei testament nu fusese gasit. Numai faptul ca Serban Saru-Sinesti putea fi suspectat de
crima era un motiv suficient de concludent ca sa nu mai poata ocupa cel mai inalt fotoliu in
ministerul Justitiei. Ruscanu ameninta cu publicarea in gazeta a scrisorii m care Maria dezvaluia
banuielile sale si imprejurarile privind posibila crima comisa de sotul ei.

Intelectual incatusat al absolutului, protagonistul se inscrie in modernismul epocii


interbelice. Intransigent si obstinat
(indaratnic, refractar - n.n.), el nu se lasa induplecat de niciuna dintre rugamintile adresate de
celelalte personaje si nu vrea sa renunte la demascarea ministrului Justijiei. Matusa sa, Irena,
care-l crescuse ca o mama, ii dezvaluie ca tatal sau s-a sinucis pentru o delapidare, iar Sinesti
fiisese cel care-l ajutase sa puna banii la loc si care, apoi, a pastrat secretul douazeci de ani. Venit
la redactie, Sinesti insusi ii povesteste lui Gelu despre Grigore Ruscanu, care-i fusese mentor in
profesia de avocat, pe care-l admirase pentru "inspaimantatoarea inteligenta", avand "aceeasi
nebunie a absolutului" ca si fiul sau. Sinesti ii inapoiaza lui Gelu, cu generozitate, scrisoarea
tataiui, motivand ca o pastrase douazeci de ani pentru ca ea fusese scrisa cu cateva ceasuri
inainte de sinucidere. Gelu Ruscanu ramane perplex afland ca tatal sau nu murise intr-un
accident stupid de vanatoare, ci s-a sinucis. Sinesti ti relateaza ca aceasta este versiunea asupra
carora cazusera de acord sa se faca publica, adica aceea a accidentului "cu o pusca pe care o
cerceta in birou". Numai el, procurorul, medicul legist si matusa lui stiau adevarul si anume ca se
impuscase cu pistolul pe care i-l trimisese iubita lui, cu scopul de a se sinucide. Afland ca amanta
tataiui sau era Nora Ionescu, "actrita aceea vulgara si fara talent", Gelu este sfasiat de durere.
Sinesti ti povesteste ca in urma cu douazeci de ani actrita era frumoasa si in plina glorie, iar
Grigore Ruscanu o iubea cu patima. Ea isi comandase niste rochii, dar el nu avea bani sa le
plateasca, asa ca femeia nu mai voia sa-l primeasca. Pentru a face rost de bani, Ruscanu jucase
carti, la care pierduse si cei douazeci de mii de lei luati de la Societate. Voind cu ardoare sa o
vada, i-a scris ca se sinucide "daca nu-l primeste cateva clipe". Actrita i-a trimis "un biietel
batjocoritor" si revolverul, ca dar de adio. In noaptea aceea el s-a sinucis. Camil Petrescu
utilizeaza in aceasta scena intruziunea narativa, mod de expunere mai putin folosit tn piesele de
teatru, pentru care sunt specifice dialogul si monologuL in finalul discutiei, Sinesti promite sa-l
elibereze pe Boruga, un militant socialist aflat in inchisoare, in schimbul renuntarii la campania
de presa impotriva sa.
Maria Sinesti, ale carei scrisori Gelu le pastrase din perioada in care erau amanti, il implora, in
numele iubirii, sa. nu faca publica relatia lor amoroasa, deoarece Sinesti ar putea sa-i ia copiii,
sub acuzatia ca fusese o mama desfranate.
Cu toate aceste presiuni, Gelu ramane inflexibil in hotararea lui de a dezvalui adevarul despre
Sinesti si-si sustine idealul de dreptate, autocaracterizandu-se: "Am socotit totdeauna ca
dreptatea este absoluta. Daca lupt pentru o cauza, aceasta este dreptatea insasi". De altfel,
conceptia ideala despre o posibila lume perfecta este marturisite de Ruscanu pe parcursul intregii
piese, el sustinandu-si cu patinte dorinta de a schimba mentalitatea sociala: "Nu va fi niciodata
dreptate reala in lume, pana cand ideea de dreptate nu va ramane intangibila, absolute".
Gelu Ruscanu este un luptator incrancenat, straduindu-se sa puna in practica dreptatea absoluta,
mai ales in randul proletariatului, deoarece acesta constituie categoria umana cea mai
nedreptetite: "De altfel, dati-mi voie sa va atrag luarea aminte asupra faptului ca termenul
«dreptatea» nici nu are plural. [...] Curios este ca nedreptatea are plural: nedreptatile pe care le
sufera muncitorimea, de pilda... Toate puterea noastra de a spune ceea ce spunem, vine din
constiinta acestei dreptati absolute... Un singur caz de exceptie ar anula-o, precum daca o singura
data doi si cu unu ar face patru, toate matematica ar fi nula".
Etica umana a lui Gelu Ruscanu se reflecta in cautare de certitudini, pentru ca "fara
certitudine nu exista adevar si nu exista frumusete pe lume".
Personaj modern, Gelu este hipersensibil si lucid (despica firul in patru), analizeaza cu
minutiozitate semnificatia unui gest, a unei priviri, a unui cuvant pana la proportiile unei
catastrofe. Intr-o zi, trebuind sa o intalneasca pe Maria la unchiul ei, Gelu surprinde o scena in
biblioteca "unde credeam ca nu e nimeni". Acolo o vede pe Maria la fereastra, in picioare, iar
langa ea, stetea foarte "apropiat, acel Gaian, care-ti saruta mainile si tu radeai...". Acest flirt
nevinovat capata pentru Gelu proportiile unei catastrofe si din clipa aceea intrerupe defmitiv si
fara explicatii relatia amoroasa cu Maria Sinesti, careia ii dezvaluie motivul abia dupa trei ani de
la intamplarea respectiva: "Rasul teu alaturi de un barbat strain nu exista pe lume, iar de atunci
incoace exista...". Scena evidentiaza, indirect, faptul ca Ruscanu este insetat de absolut si in
iubire, conceptia lui fiind ca "iubirea nu poate admite greseala, [...] iubirea e un tot sau nu e
nimic...", ceea ce argumenteaza modernismul eroului.
Inadaptat superior, intelectual intransigent, Gelu Ruscanu manifesta o inversunare in lupta
permanent cu ordinea sociala, afacerismul si politicianismul, sustinand cu obstinatie
(incapatanare - n.n.) punerea in practica a propriilor conceptii ideale despre existenta. Gelu
traieste drama inflexibilitatii constiintei, a pasiunii analizate cu luciditate. Faptele sale, pe care le
considera generate de o inalta puritate morala, ii apar acum dezgustatoare, dictate de un orgoliu
nemasurat (hybris). Asezandu-se in fata "mastii lui Voltaire", eroul se intreaba daca are dreptul
moral de a cere imperativ aplicarea dreptatii absolute, de vreme ce el incalcase toate principiile
esentiale ale eticii si ale constiintei. Prin monolog interior, imagineaza o convorbire sincera cu
"acest uitat alter ego", Gelu rememorand toate erorile savarsite in viata, constientizand faptul ca
a fost inconsecvent in respectarea principiilor absolute. Ignorarea credintei religioase - "in
atotputernicia lui Dumnezeu nu am crezut" -, indiferenta fata de parinti - "memoria parintilor nu
mi-am cinstit-o" - ii provoaca puternice tulburari de constiintsi, pe care, pana atunci o crezuse
"atat de limpede, de cristal". Faptul ca tradase increderea lui Sinesti si-l dezonorase prin relatia
amoroasa cu sotia lui, precum si atitudinea intransigenta fata de inerentele greseli omenesti ale
celor din jur il fac sa se simta vinovat in raport direct cu sine insusi, cu propria constiinta: "Am
dorit femeia aproapelui si am mintit... am minfit mult.... am silit si pe altii la minciuna... cuvantul
datmi l-am calcat... am mahnit adanc pe cei care m-au iubit... purtarea mea a starnit mania celor
din jurul meu... Iertare nu am stiut ce este... am lovit crancen... fara indurare".
Puternic chinuit de suvoiul intrebarilor care "tasnesc din toate partile, ca focurile de arma [...]
cand se dau prin surprindere lupte de noapte", eroul lui Camil Petrescu este invins de propriul
ideal, traieste drama destinului tragic, prin plasarea lui intr-o lume abstracta, plina de ambiguitati
si de perceptie falsa a societatii concrete si se sinucide.
Caracterizarea directa a protagonistului este realizata si prin opiniile celorlalte personaje
ale dramei, formula estetica a relativismului inscriindu-se in modernismul lovinescian interbelic.
Penciulescu este singurul care descifreaza conceptia idealista a lui Gelu Ruscanu, despre care
afirma ca "nu vede lucruri", ci "vede numai idei", din care cauza isi poreclise directorul "Saint-
Just", al carui nume s-ar traduce "Sfantul Dreptate". Maria Sinesti pretuieste superioritatea
intelectuala a iubitului sau, marturisind ca "intre inima ta si inima mea simt mereu, mereu, lama
rece a mintii tale". Serban Saru-Sinesti persifleaza idealismul protagonistului, considerand ca
nazuintele lui sunt iluzii si idei utopice: "Cine e de vina ca iei fumurile dumitale drept realitate?".
Praida, un inginer ancorat in realitate prin pragmatismul firii sale, este impresionat de zbuciumul
interior al lui Gelu Ruscanu si-l avertizeaza logic si rational: "Tovarase Ruscanu, ia seama,
dezmeticeste-te... nu te lasa dus de suvoiul intrebarilor si raspunsurilor fara sens [...]. Delirul
acesta ideologic este foarte periculos... Nu parasi terenul solid al camaraderiei.... Nu te aventura
in apele tulburi ale intrebarilor fara raspunsuri. [...] In mocirla asta a indoielii, cu cat te zbati mai
mult, cu atat te duce mai afund...". Dar Gelu ramane un spirit absolutizant, insetat de
dreptatea ideala si anunta ca pleaca de la conducerea ziarului "Dreptatea sociala", argumentand
cu faptul ca el nu poate trai decat in autenticitate, nu poate gandi si percepe lumea decat din
punctul lui de vedere, prin ceea ce simte el, prin ceea ce se reflecta in propria constiinta: "eu nu
pot sa scriu decat ceea ce gandesc. Eu valorez cu condeiul atat cat valoreaza convingerile mele".
Cea mai aspra si categorica judecata asupra modului de a fi si a gandi al lui Ruscanu o
formuleaza Penciulescu, secretarul de redactie al gazetei "Dreptatea sociala", explicand simbolic
si structura acestei conceptii: "Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei?... Trece flacaul prin
padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si
despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el
ramane neom Ori cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu
nostalgia absolutulul. Nu mai poate cobori pe pamant. Asa sunt ielele... pedepsesc... Nu le place
sa fie vazute goale de muritori". Gelu Ruscanu se simte cuprins de hora ielelor si se
autoanalizeaza: "un joc... si eu sunt victima acestui joc... Victima acestui negot cu idei".
Se poate spune ca protagonistul traieste in lumea absoluta a ideilor lui Platon si nu poate accepta
mediocritatea. Idealul dreptatii este o utopie, Ruscanu constientizeaza ca "s-a destramat hora
ielelor", ca toate conceptiile trebuie sa se adapteze imprejurarilor si situatiilor individuale si,
sfartecat sufleteste, fara alte repere existentiale, se sinucide, impuscandu-se cu pistolul adus de
Maria. El repeta, astfel, destinul tatalui sau, care se impuscase cu pistolul adus de amanta sa.
Inadaptat superior, Gelu Ruscanu este un invins, devorat de propriile idealuri, esuand in plan
social, familial, erotic, moral si intelectual.
In finalul piesei, Praida afirma cu tristete ca drama lui Gelu Ruscanu a fost generata de un
orgoliu excesiv (hybris), care i-a determinat si condus destinul: "A avut trufia sa judece totul. [...]
Era prea inteligent ca sa accepte lumea asta asa cum este, dar nu destul de inteligent pentru ceea
ce voia el. Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nicio minte omeneasca nu a fost suficienta pana
azi...L-a pierdut orgoliul lui nemasurat...".
Criticul Marian Popa considera insa ca Gelu Ruscanu "nu este un invins: ar fi fost invins daca
ar fi continuat sa traiasca, dar moartea sa este moartea cauzei sale". ("Camil Petrescu" -M.Popa).
Exegetul sustine ideea ca eroul este un invingator prin faptul ca nu abdica de la idealurile sale,
prin atitudinea intransigents fata de imperfectiunile societatii, adica nu accepta sa faca nici un
compromis (sa nu publice scrisoarea incriminatoare despre Saru-Sinesti, sa nu scrie despre
delapidarea poetului Ion Zaprea sau despre intendentul Rapoi care fura din cimitir etc.). Daca
ar fi cedat siabiciunilor omenesti ar fi insemnat sa renunte la nazuintele sale, sa-si schimbe
structura spiritual si sa traiasca asemenea unui om obisnuit, ceea ce ar fi fost un esec pe toate
planurile.
Camil Petrescu isi absolva totusi eroul, avand fata de el o intelegere superioara, deoarece
vocea auctoriaia sugereaza cu subtilitate pericolul ce ameninta societatea. Omenirea admite
concesiile morale - minciuna, exagerarea, inselaciunea, lasitatea, compromisurile -, fara a
exercita un control sever asupra gradului de manifestare a acestora, care pot deveni foarte grave
si pot afecta in profunzime etica si echitatea sociala. Din demnitate, Gelu Ruscanu recurge la
sacrificiul de sine, in numele propriilor principii ideale, constientizand neputinta umana in
atingerea absolutului, in afara carora el se simte inutil: "Raul e in noi... Totul in lume este
coruptibil... Nimic nu e intreg si frumos... si nici nu poate deveni [...]. Mai merita viata asta sa fie
traita, daca totul ti se da atat de carpit si de indoielnic?...".
Camil Petrescu a construit un personaj dramatic, care nu este structurat pe o serie de
trasaturi caracteriale, ci este o constiinta mereu tensionata, care se zbuciuma din cauza
neconcordantei intre trairea interioara (subiectiva) .Si realitatea exterioara (obiectiva), ceea ce
genereazaputernice tulburari psihice si un acut sentiment de vinovatie. Postulatul "inteligenta nu
greseste niciodata, toate greselile sunt istorice..." este fals si de aici izvoraste drama personajului
principal, nevoit sa constientizeze faptul ca inteligenta construieste numai sisteme utopice
(utopic = iluzoriu, irealizabil, n.n.), bazate pe ideea de absolut, care nu concorda cu aplicarea
"valorilor simplu traite" in realitatea concreta.
Camil Petrescu este creatorul dramei de constiinta, in care dramatismul personajelor este
realizat prin revelatii succesive si, in mod firesc, de esecurile succesive petrecute in constiinta
acestora. Conflictul dramelor camilpetresciene este unul ce se manifesta in constiinta
personajelor, generat de imposibilitatea aplicarii in realitate a ideilor absolute care-i domina si le
determina destinul tragic. Asadar, conceptul de absolut nu este unul filozofic, ci unul moral,
personajele fiind insetate de certitudini etice, incapabili de compromisuri, traind in lumea ideilor
pure. Eroii lui Camil Petrescu sunt invinsi de propriul ideal, din cauza principii lor absolute care
nu se pot pune in practica, nu se pot aplica in societatea dominata de imperfectiuni.
Stilul lui Camil Petrescu este anticalofil (impotriva scrisului frumos) si se particularizeaza
prin formule estetice moderne, care se concretizeaza prin interesul pentru starile difuze ale
eroilor, prin exaltarea trairilor, sondarea pana in zonele cele mai adanci ale subconstientului.
Constiinta eroului selecteaza acele fapte care vor duce la optiunea finala a sinuciderii. Monologul
interior constituie un mijloc artistic de ilustrare a trairilor launtrice, de reflectare asupra
existentei.
Limbajul artistic este remarcabil prin imaginile intelectuale, introspectarea nuantelor
sufletesti, claritatea limbajului analitic. Figurile de stil se rezuma la comparatii si epitete, dar
"fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie". (Camil Petrescii)