Oglinda si pragul in misticismul romanesc

OGLINDA:
După cum atestă datele arheologiei, oglinda e un străvechi atribut al civilizației umane.
Primele oglinzi datează de aproximativ 5 000 de ani. Centrul lor de expansiune pare a fi Egiptul si China.
Ele erau din bronz sau argint slefuit si aveau o formă ovală; pe lângă rosturi practice, mai aveau si o seamă de
funcții magicoreligioase foarte importante. Latinescul speculum „oglindă", care a dat nastere speculației filosofice,
era inițial un instrument al observării cerului. în istoria culturii vechi si noi, oglinda s-a dovedit a fi un adevărat
„mecanism semiotic". E simbol al cunoasterii, metaforă a literaturii si artei, punctul de plecare al tuturor
dedublărilor. Dar oglinda nu semnifică o cunoastere directă (solară, la lumina zilei), ci una reflectată, mijlocită,
pusă sub incidența lunei, apei, principiului feminin si a nopții. Oglinda dă o imagine inversată a obiectului si, ca
atare, este o îndepărtare de Principiu si de Esență.
Multe popoare cred că în oglindă se reflectă nu chipul cel adevărat al omului, ci o dublură a sa,
având adesea unele însusiri malefice. De această credință sunt legate numeroase tabu-uri de a nu privi
în apă de frica să nu fie atras omul de umbra sa, aflată în lumea de dincolo. Tot de acest complex țin,
probabil, si obiceiurile de a acoperi oglinzile sau a le întoarce cu fața la perete în camera unde se află
mortul. Oglinda e un ,,ochi« străin în care căutăm adevărul despre noi, de aceea, ea apare ca simbol al virtuților si
păcatelor. Oglinda curată e simbolul purității si una din emblemele Sf. Fecioare. în acelasi timp, oglinda murdară
sau deformată va simboliza păcatul, minciuna, caricatura, autoamăgirea, vanitatea. Motivul oglinzii „mincinoase"
e răspândit în folclorul si în literatura cultă.
În credința romanească oglinzii i se atribuie diferite cutume in functie de zonă, perioadă a anului respectiv
de calitatea persoanei la care se raportează:
Se crede că nu este bine să se prindă oglinda în peretele dinspre răsărit - Tecuci;
Femeia lăuză să nu se uite în oglindă, pentru că se îmbolnăvește sau va rămâne din nou gravidă - Vâlcea;
Nu este bine ca, până la împlinirea a vârstei de un an, copilul să fie pus în fața oglinzii, pentru că, văzându-
și chipul, se deoache singur sau îi ies dinții anevoie sau, când va fi mare, va deveni afemeiat Buzău; Ialomița;
Botoșani;
Înainte de a se duce la joc, fata să spele oglinda și cu acea apă să se spele apoi pe față, pentru a fi curtată
de flăcăii veniți la horă - Botoșani;
La jocurile de aflarea ursitei practicate în noaptea Anului Nou (Sfântul Vasile) sau la Vergel, cine
nimerește oglinda pusă sub o farfurie va lua soț sau soție frumoasă și mândră - Bucovina;Vâlcea;
În seara de ajun a Bobotezei (5/6 ianuarie), sub mai multe farfurii se pun diferite obiecte, fiecare având altă
semnificație; astfel, flăcăul care indică farfuria sub care se află o oglinjoară se crede că va lua de soție o fată
mândră, fudulă; se repetă de trei ori procedeul, pentru conturarea unui profil moral și fizic mai complex al viitoarei
soții; înainte de a pleca spre biserică, pentru a se cununa, mireasa își pune în sân o mică oglindă și o bucată de
zahăr, pe acesta din urmă urmând a-l folosi la unele preparate, pe care i le dă soacrei sale, în credința că aceasta se
va purta bine cu ea - Suceava;
PRAG
Pragul marchează trecerea dintr-un spațiu în altul, într-o nouă fază a existenței.
Pragul poate fi o trecere dintr-un spațiu profan în unul sacru, de unde obligația de purificare sau de
descălțare la unele popoare la intrarea în templu sau într-o casă. Este sacralizat în
multe civilizații, fiind legat de cultul strămosilor, căci a existat si obiceiul îngropării lor sub pragul
casei. Pelerinii aveau obiceiul de a lua cu ei la plecare țărână din patria lor; ea era luată adesea de sub
pragul casei. Pragul casei joacă un rol important în riturile'de trecere:la nastere, copilul se cumpănea pe prag cu un
pietroi pus pe o scândură-cumpănă, iar piatra era apoi îngropată în fundul curții: la căsătorie — mireasa trecea
pragul casei în brațele mirelui ca să nu calce pragul, jignind astfel memoria strămosilor; sicriul mortului este oprit
pentru câteva clipe pe prag, la scoaterea lui din casă Se asociază momentelor de cotitură si criză ale vieții.
La Dostoievski, pragul, cu cronotopii săi apropiați (scara, anticamera, coridorul) este locul unde se
desfăsoară scenele, crizelor, căderilor, renasterilor, clarviziunilor, care determină întreaga viață a
omului( B. Bahtin, 1982, 480).
În credinta romaneasca este unul dintre elementele de arhitectură care conotează deosebit de multe practici
rituale și credințe, deoarece el este acela care delimitează spațiul interior de cel exterior; din acest motiv, mirele
trece mireasa peste pragul casei; sub prag, se îngroapă bani, măsura mortului etc.; este locul unde stă șarpele alb
sau șarpele casei; pragul protejează pe noul-născut, izolează lehuza, amendează unele deprinderi proaste ale
copiilor, contracarează intervenția malefică a Mumei Pădurii și a strigoilor, conservă sporul și norocul casei la
scoaterea mortului din locuința sa etc.; de pildă, dormitul, noaptea, cu capul pe prag, la limita dintre cele două
spații, este sancționat prin provocarea de infirmități fizice de către Ceasul-rău.
Pentru ca anul să fie îmbelșugat, se pun, de Paște, de o parte și de cealaltă a pragului, glii de iarbă verde, pe
care calcă toți cei care se întorc de la biserică. - Vâlcea;Tecuci;
Ca să-i meargă bine celui care pleacă într-o călătorie, să i se pună pe pragul ușii puțină făină - Tecuci;
Cine va întinde mâna peste prag, ca să-i fie sărutată, va avea mulți copii - Suceava;
Cu deosebire la prima naștere, se face în pragul ușii de acces în casă o gaură, unde se pun, pe o bucată de
pâine, câteva picături din laptele de la sânul mamei, împreună cu trei boabe de piper, trei de tămâie, puțină sare și
un petic din cămașa pătată de sângele scurs la naștere, totul învelit într-o cârpă pusă în acel orificiu, crezânduse că
mama nu va mai pierde laptele, indiferent cine-i va intra în casă, deoarece pragul este considerat ca fiind talpa
casei - Țara Oltului;

Bibliografie:
Romulus Antonescu- Dicționar de simboluri și credințe tradiționale Românești
Ivan Evseev- Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale