UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII DREPT

DISCIPLINA:

INSTITUȚII DE DREPT CIVIL

TEMA:

Doctrină și jurisprudență în materia încuviințării actelor

minorului

Elev: Alupei Marian-Cristian

Masterat Legislație Europeană și Carieră Judiciară
Anul I

BRAŞOV
- 2020-
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

CUPRINS
INTRODUCERE ................................................................................................. 3
Cap. I. ACTELE JURIDICE CIVILE PE CARE LE POATE ÎNCHEIA
MINORUL CU CAPACITATE DE EXERCIȚIU RESTRÂNSĂ ...................... 6
I.I. ACTELE JURIDICE CIVILE PE CARE MINORUL CU CAPACITATE
DE EXERCIȚIU RESTRÂNSĂ LE POATE ÎNCHEIA VALABIL,
PERSONAL ȘI SINGUR .................................................................................. 6
I.II. ACTELE JURIDICE CIVILE PE CARE MINORUL CU CAPACITATE
DE EXERCIȚIU RESTRÂNSĂ LE POATE ÎNCHEIA VALABIL, NUMAI
CU ÎNCUVIINȚARE PREALABILĂ A OCROTITORULUI LEGAL .......... 9
I.III. ACTELE JURIDICE CIVILE PE CARE MINORUL CU CAPACITATE
DE EXERCIȚIU RESTRÂNSĂ LE POATE ÎNCHEIA VALABIL, NUMAI
CU DUBLĂ ÎNCUVIINȚARE ....................................................................... 10
Cap. II. CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND TUTELA MINORULUI... 13
II.I PERSOANELE CARE POT FI NUMITE TUTORE ............................... 13
II.I.I. DESEMNAREA TUTORELUI DE CĂTRE PĂRINTE ....................... 14
II.I.II. NUMIREA TUTORELUI DE CĂTRE INSTANȚA DE TUTELĂ ...... 15
II.II. EXERCITAREA TUTELEI.................................................................... 15
II.II.I. EXERCITAREA TUTELEI CU PRIVIRE LA PERSOANA
MINORULUI .................................................................................................. 16
II.II.II. EXERCITAREA TUTELEI CU PRIVIRE LA BUNURILE
MINORULUI .................................................................................................. 17
II.III. ÎNCETAREA TUTELEI ....................................................................... 18
CONCLUZII...................................................................................................... 20

2
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

INTRODUCERE

Având ca punct de plecare în tratarea temei alese pentru prezentul referat

prevederile art. 43 din N.C.civ., putem menționa că, minorii care nu au împlinit
vârsta de 14 ani, precum și interzișii judecătorești, chiar dacă nu au capacitate
deplină de exercițiu, pot încheia acte juridice producătoare de efecte în nume
propriu. Acestea sunt enumerate de către articolul mai sus menționat ca fiind
actele de consevare1, precum și actele de dispoziție de mică valoare2, cu caracter
curent și care se execută la momentul încheierii lor, încălcarea acestor prevederi
făcând aplicabile regulile din materia anulabilității actelor juridice. Se poate
observa că persoana lipsită de capacitate de exercițiu poate încheia singură, îm
general, aceleași acte pe care le poate încheia și persoana cu capacitate de
exercițiu restrânsă, cu excepția actelor de administrare.
Posibilitatea minorului lipsit de capacitate de exercițiu de a încheia personal
și singur acte juridice de conservare este justificată de faptul că printr-un
asemenea act se urmărește preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil,
deci, întotdeauna este vorba despre un act profitabil acestuia.
Explicația încheierii valabile de către cel lipsit de capacitate de exercițiu a
actelor juridice patrimoniale mărunte o găsim nu în existența unui mandat tacit
din partea reprezentantului legal, ci în caracterul curent al unor astfel de acte, în
natura acestor acte juridice, în faptul că ele nu pot să aducă atingere intereselor
autorului lor3.
Cu privire la celelalte categorii de acte juridice, este de menționat că acestea
se vor încheia în numele celor fără capacitate de exercițiu, de către reprezentanții
lor legali, în condițiile legii.
Așadar, în cazul minorilor ce nu au împlinit vârsta de 14 ani, este
reglementată instituția reprezentării. Reprezentarea este definită ca fiind
procedeul prin care o persoană (reprezentantul) încheie un act juridic în numele
și în contul altei persoane (reprezentat), în așa fel încât efectele actului încheiat
se produc direct în persoana reprezentatului. Cât privește capacitatea părților de-
a încheia acte juridice prin procedeul reprezentării, în ipoteza în care avem în
vedere o reprezentare convențională, legiuitorul impune atât reprezentatului cât
și reprezentantului să aibă capacitatea de a încheia actul pentru care reprezentarea
a fost dată4. Legea fixează, așadar, drept criteriu de apreciere a capacității cerute
părților, natura actului ce urmează a fi încheiat, spre deosebire de vechea
reglementare a Codului civil, care impunea mandatarului o capacitate deplină de
1
A se vedea: https://legeaz.net/dictionar-juridic/act-de-conservare: actele de conservare au ca scop ocrotirea și
păstrarea unui drept patrimonial sau preîntâmpinarea pierderii lui, ca de exemplu: întocmirea unui inventar,
înscrierea unei ipoteci ori a unui privilegiu în registrele de publicitate
2
A se vedea: http://abcjuridic.ro/cateva-dintre-actele-pe-care-le-incheie-minorul/: actele de dispoziție sunt actele
care au ca efect înstrăinarea unor bunuri, consumarea sau distrugerea lor materială, instituirea unor sarcini asupra
acestora sau renunțarea la drepturi (vânzarea, donația, constituirea unor ipoteci)
3
A se vedea: D. Vasile, I. Dascălu, Drepturile minorului și răspunderea pentru faptele sale, Ed. Lumen, Iași,
2009, p. 47
4
A se vedea art. 1298 C. civ.

3
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

exercițiu, în timp ce pentru reprezentat era suficient să aibă capacitatea necesară

pentru a încheia tipul de act juridic cu care l-a însărcinat pe reprezentant. O astfel
de cerință de capacitate de exercițiu deplină din perspectiva celui reprezentat la
încheierea anumitor acte juridice civile nu se impune în cazul minorilor sub 14
ani precum și persoanelor puse sub interdicție5.
În cazul minorilor cu capacitate de exercițiu restrânsă, respectiv cazul celor
cu vârsta de 14 ani, este de menționat că sfera actelor juridice ce pot fi încheiate
de aceștia, este, de la sine înțeles, odată cu amplificarea discernământului, mai
largă. Așadar, minorii având capacitate de exercițiu restrânsă pot încheia acte
juridice singuri, ori cu încuviințarea ocrotitorilor legali, respectiv a parinților sau
tutorilor și, uneori, și cu autorizarea instanței de tutelă. Cu toate acestea, minorii
cu capacitate de exercițiu restrânsă pot face singuri acte de conservare, acte de
administrare6 și acte de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se
execută la data încheierii lor. Cu toate acestea, N.C.civ. în cuprinsul art. 164
reglementează trei cazuri în care apariția capacității de exercițiu nu își face simțită
prezența și anume: cazul minorului care rămâne, ca urmare a lipsei
discernământului, fără capacitate de exercițiu și căruia i se vor aplica regulile
menționate în cuprinsul primului paragraf; cazul minorului cu vârsta de peste 16
ani care se căsătorește și dobândește în acest mod capacitate deplină de exercițiu,
fiindu-i aplicabile prevederile cu privire la capacitatea deplină de exercițiu și
cazul minorului care a împlinit vârsta de 16 ani și care dobândește capacitate
deplină de exercițiu cu acordul instanței de tutelă.
Textul de principiu care reglementează capacitatea de exercițiu restrânsă este
cel al art. 9 din cadrul Decretului nr. 31/1954 care dispune (1) Minorul care a
împlinit vârsta de 14 ani are capacitate de exercițiu restrânsă, (2) Actele juridice
ale minorului cu capacitate de exercițiu restrânsă se încheie de către acesta cu
încuviințarea prealabilă a părinților sau a tutorelui. N.C.civ. a preluat
prevederile din cuprinsul decretului mai sus menționat în cadrul art. 41, care au
fost completate raportat la noile prevederi ale codului privind atribuțiile instanței
de tutelă, adâugând în cadrul alin. (2) precizarea expresă a faptului că
încuviințarea sau autorizarea pentru ca actul să fie valabil, poate fi dată, cel mai
târziu, în momentul încheierii actului, iar nu și după încheierea acestuia. În
aceeași ordine de idei, este de menționat că au fost prevăzute expres și actele care
pot fi făcute de către minor singur. Astfel, în ceea ce privește actele de conservare
și de administrare, condiția este ca acestea să nu îl prejudicieze.
În aceste condiții, capacitatea de exercițiu restrânsă este definită constant în
doctrina noastră ca aptitudinea minorului de 14-18 ani de a dobândi și exercita
drepturi civile și de a-și asuma și executa obligații civile prin încheierea, personal,

5
A se vedea: T. Prescure, R. Matefi, Despre condițiile și efectele încheierii actelor juridice civile prin procedeul
reprezentării, în reglementarea noului Cod civil, Revista Universul Juridic nr. 10/2018, pg. 3
6
A se vedea: http://abcjuridic.ro/cateva-dintre-actele-pe-care-le-incheie-minorul/: prin actele de administrare se
tinde la punerea în valoare, la normala folosire și exploatare a unui bun sau a unui patrimoniu, fără pierderea sau
înstrăinarea lui

4
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

a anumitor acte juridice civile7. Caracteristicile definitorii ale acestei ipostaze a

capacității de exercițiu sunt faptul că, în primul rând, aceasta aparține doar
persoanelor fizice cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, iar pe de altă parte, că
aceasta constă în aptitudinea minorului de a-și exercita drepturile civile și de a-și
asuma obligații civile prin încheierea, personal, numai a anumitor acte juridice.
Totodată, această capacitate nu îi oferă posibilitatea minorului de încheia acte
juridice și singur, ci cu anumite încuviințări prealabile.
Situația juridică a capacității civile de exercițiu restrânse nu este perpetuă,
dimpotrivă, prin ipoteză, are o durată scurtă, limitată la 4 ani, ea fiind anunțată de
legiuitor de la început ca o etapă intermediară, menită să îl pregătească pe titular
pentru asumarea deplinei responsabilități juridice. Astfel, legea îi acordă
minorului încredere și îi asigură o anumită libertate în participarea la viața
juridică, foarte important fiind, că, în această perioadă, nu mai vorbim despre
reprezentare legală, iar minorul dobândește o experiență importantă prin faptul că
participă personal la încheierea tuturor actelor juridice8.
Având în vedere cele exemplificate mai sus, putem afirma că această
capacitate de exercițiu restrânsă încetează, în mod firesc, la împlinirea vârstei de
18 ani, la majoratul civil, moment de la care se dobândește capacitatea deplină de
exercițiu. Cu toate acestea, capacitatea de exercițiu restrână, poate înceta și în alte
cazuri, spre exemplu, atunci când minorul se căsătorește înainte de 18 ani; când
minorul este pus sub interdicție judecătorească sau prin moarte, când încetează și
capacitatea de folosință.
Aspectele cu privire la încuviințarea actelor încheiate de către minori vor fi
tratate pe larg, in capitolele destinate analizei temei prezentului referat.

7
A se vedea: G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. C.H. Beck, 2002, p. 369; I. Dogaru, S.
Cercel, Drept civil. Persoanele, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, p. 92
8
A se vedea: S. Cercel, Considerații privind capacitatea de exercițiu restrânsă a persoanei fizice în dreptul civil
român, Revista de Științe Juridice, 2009, pg. 19, disponibilă în format electronic la
https://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2009/RSJ1/A02Cercel_Olteanu.pdf

5
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

Cap. I. ACTELE JURIDICE CIVILE PE CARE LE POATE ÎNCHEIA MINORUL

CU CAPACITATE DE EXERCIȚIU RESTRÂNSĂ
Capacitatea de exercțiu a persoanei fizice este definită de către legiuitorul
român în cuprinsul art. 37 N.C.civ., potrivit căruia, aceasta reprezintă aptitudinea
persoanei de a încheia singură acte juridice civile. Observaţiile doctrinei sunt
întemeiate faţă de lacunele definiţiei legale, putând afirma ca fiind riguroasă şi
completă calificarea doctrinară potrivit căreia capacitatea de exerciţiu a persoanei
fizice este „acea parte a capacităţii civile constând în aptitudinea persoanei fizice
de a dobândi/ exercita drepturi şi asuma/executa obligaţii prin încheierea de acte
juridice civile personal şi singură9.
Putem observa că dreptul civil român reglementează capacitatea de
exercițiu a persoanei fizice pe trei segmente, respectiv lipsa capacității de
exercițiu, capacitatea de exercițiu restrânsă și capacitatea deplină de exercițiu.

I.I. ACTELE JURIDICE CIVILE PE CARE MINORUL CU CAPACITATE DE

EXERCIȚIU RESTRÂNSĂ LE POATE ÎNCHEIA VALABIL, PERSONAL ȘI
SINGUR

Minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă nu are mereu nevoie de

încuviințarea prealabilă a părinților ori a tutorelui, putând încheia personal și
singur, câteva categorii de acte juridice civile, enumerate exhaustiv de către
N.C.civ. Astfel, acesta poate încheia actele pe care le putea face și până la
împlinirea vârstei de 14 ani, respectiv actele de conservare și cele de dispoziție
de mică valoare, la care se adaugă, odată cu dobândirea capacității de exercițiu
restrânse și actele de administrare care nu îl prejudiciază.
Pe de altă parte, minorul mai poate încheia contracte de depozit bancar, în
condițiile legislației în vigoare, la instituțiile bancare în limita plafonului garantat
de stat10.
Actele juridice de conservare, administrare și dispoziție sunt clasificate
astfel, ținându-se seama de importanța sau gravitatea pe care unele acte juridice
o prezintă în raport cu patrimoniul persoanei care le încheie11. Este de menționat,
așa cum am arătat și în introducerea prezentei lucrări că, scopul actelor de
conservare este acela de păstrare a unor drepturi în patrimoniul persoanei, de
consolidare și de preîntâmpinare a pierderii lor, ele fiind necesare și urgente.
Ca și exemple de acte juridice de conservare, având la bază reglementările
N.C.civ., putem menționa: înscrierea unei ipoteci ori a unui privilegiu imobiliar

9
A se vedea: E. Lupan, Persoanele în concepția Noului Cod civil, Ed. C.H.Beck, București, 2012, p. 68
10
ibidem
11
A se vedea: O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2013,
p. 181

6
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

în cartea funciară, statuat de art. 2377 alin. (1): ipoteca asupra unui bun imobil
se constituie prin înscrierea în cartea funciară; întreruperea termenului de
prescripție reglementat de art. 2537: prescripția se întrerupe:
- printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod,
a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia
curge prescripția;
- prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin
înscrierea creanței la masa credală în cadrul procedurii insolvenței, prin
depunerea cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți
creditori ori prin invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui
acțiune se prescrie;
- prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fața
instanței de judecată până la începerea cercetării judecătorești; în cazul în
care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi
penale întrerupe cursul prescripției, chiar dacă nu a avut loc constituirea
ca parte civilă;
- prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în
întârziere;
- în alte cazuri prevăzute de lege.
Este de reținut că actul juridic de conservare este conservatorist de drepturi,
nici cum conservatorist de bunuri în sens material (cum ar fi întreținerea sau
repararea imobilului), de aceea pot fi efectuate și de către o persoană incapabilă
și chiar fără autorizare12.
Prin intermediul actului de administrare se urmărește ”punerea în valoare,
la normala folosire și exploatare a unui bun sau a unui patrimoniu, fără pierderea
(înstrăinarea) lui, ele folosesc pentru a-l fructifica și presupun o gestionare
normală și curentă13. Este important de reținut că actualul nostru cod civil impune
cu privire la actele de administrare încheiate de minorul cu capacitate de exercițiu
restrânsă condiția ca acestea să nu îl prejudicieze, deci să nu fie lezionare.
Prin leziune se înțelege prejudiciul material de una dintre părțile care
încheie un act juridic, din cauza disproporției vădite de valoare dintre
contraprestații, ce există chiar în momentul încheierii actului14. În cazul instituției
leziunii, spre deosebire de vechea reglementare, care se referea numai la minori,
N.C.civ., a extins aplicabilitatea acestui viciu de consimțământ, fiind susceptibilă
la momentul actual de a se aplica de fiecare dată când între prestațiile părților
există o diferență simnificativă. Cu toate acestea, în cazul minorilor, leziunea se
poate reține în condiții mai favorabile, respectiv dacă aceștia își asumă o obligație

12
A se vedea: Actul juridic de consevare, actul juridic de administrare și actul juridic de dispoziție, articol
disponibil în format electronic la https://legislatiero.com/2016/04/27/actul-juridic-de-conservare-actul-juridic-de-
administrare-si-actul-juridic-de-dispozitie/
13
A se vedea: G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012,
p. 117
14
A se vedea: G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Ed.
Hamangiul, 2008, Bucureşti, p.229

7
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

excesivă prin raportare la situația lor materială, la avantajele pe care le obțin din
contract ori la ansamblul circumstanțelor.
În susținerea prezentelor afirmații, putem aduce în discuție prevederile art.
25 alin. (1) din Decretul nr. 32/1954 care prevede că aplicarea dispozițiilor legale
cu privire la acțiunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care, având
vărsta de 14 ani împliniți, încheie singuri, fără încuviințarea părinților sau a
tutorelui, acte juridice pentru a căror validitate nu se cere și încuviințarea
prealabilă a autorității tutelare, dacă acestea le pricinuiesc vreo vătămare. Așadar,
dacă astfel de acte nu aduc vreun prejudiciu minorului, sunt pe deplin valabile.
Un exemplu de act juridic de administrare îl reprezintă contractul de
locațiune, atât a bunurilor mobile și imobile, cât și a bunurilor agricole, așa numita
arendare. N.C.civ. definește locațiunea ca fiind contractul prin care o parte,
numită locator, se obligă să asigure celeilalte părți, numită locatar, folosința
unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preț, denumit chirie. Este
de menționat că locațiunea încheiată de persoana care poate face numai acte de
administrare nu se poate întocmi pentru o perioadă mai mare de 5 ani, depășirea
acestei perioade făcând ca actul de administrare să se transforme în act de
dispoziție.
Astfel, pentru a încheia un contract de locațiune pentru un termen de până
la 5 ani inclusiv, atât locatorul, cât și locatarul trebuie să aibă capacitatea cerută
pentru a încheia acte juridice de administrare. Așa cum am menționat anterior,
pentru locațiunea încheiată pentru o durată mai mare de 5 ani, atât locatorul, cât
și locatarul trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu deoarece locațiunea în
acest caz este considerată a fi un act juridic de dispoziție15. Pot avea calitatea de
locator minorul de peste 14 ani, în acest caz locațiunea va fi încheiată ca act de
administrare, dacă nu-l prejudiciază, precum și locatarul principal, potrivit art.
1805 C. civ., de asemenea, poate avea calitatea de locatar însuși proprietarul
lucrului, dacă nu are prerogativa folosinței, spre exemplu, nudul proprietar16.
Dacă actele de administrare se dovedesc prejudiciabile pentru minor, de
această dată nu va mai interveni nulitatea actului încheiat, ci va fi angajată
răspunderea ocrotitoriilor săi legali.
În fine, minorii cu capacitate de exercițiu restrânsă mai pot încheia acte de
dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la data încheierii
lor.
De asemenea, minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă mai poate
încheia potrivit N.C.civ. și acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice
sau sportive ori referitoare la profesia sa, veniturile din astfel de activități,
putându-le gestiona singur. În plus, minorul se poate angaja odată cu împlinirea
vârstei de 15 ani (cu acordul reprezentanților legali și doar dacă realizează
activități potrivite dezvoltării sale fizice, aptitudinilor și cunoștințelor, dacă nu îi

A se vedea: I. Nicolae, Despre contractul de locațiune (I), Revista de Științe Juridice nr. 6/2018
15
16
A se vedea: G. Boroi, I. Nicolae, în G. Boroi ș.a., Fișe de drept civil, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed.
Hamangiu, București, 2017, p. 614.

8
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

sunt periclitate sănătatea ori pregătirea profesională) sau de la 16 ani (nemaifiind

necesar acordul reprezentanților legali).

I.II. ACTELE JURIDICE CIVILE PE CARE MINORUL CU CAPACITATE DE

EXERCIȚIU RESTRÂNSĂ LE POATE ÎNCHEIA VALABIL, NUMAI CU
ÎNCUVIINȚARE PREALABILĂ A OCROTITORULUI LEGAL

Este de menționat în primul rând că, actele pe care le poate încheia minorul
cu capacitate de exercițiu restrânsă reprezintă o categorie de acte intermediară, în
sensul că se plasează între actele pe care minorul le poate încheia personal și
singur, pe de o parte, și actele pentru care are nevoie și de încuviințarea prealabilă
a părinților ori a tutorelui sau de autorizarea instanței de tutelă, pe de altă parte.
Din categoria actelor pe care minorul le poate încheia cu încuviințarea
ocrotitorilor legali fac parte actele de administrare și cele de dispoziție, altele
decât cele pe care acesta le poate încheia singur în mod valabil. În acest caz, dacă
actele se dovedesc a fi prejudiciabile pentru minori, este lesne de înțeles ca nu se
va mai pune problema anulării acestora, ci se va angaja, în mod corespunzător,
răspunderea ocrotitorilor legali.
Se poate observa că actele de administrare sunt menționate atât în categoria
actelor pe care minorul le poate încheia singur, cât și în categoria acelora pentru
care acesta are nevoie de încuviințarea ocrotitorului legal, ceea ce ar putea
conduce la anumite nelămuriri. Așadar, regula este că minorul cu capacitate de
exercițiu restrânsă trebuie să încheie actul cu încuviințarea prelabilă, iar acesta,
dacă se încheie fără încuviințare și se dovedește lezionar, va fi anulabil pentru
leziune. Totodată, dacă îl încheie singur și nu este lezionar, actul va fi perfect
valabil.
Pe de altă parte, nu există unanimitate cu privire la calificarea unor acte
juridice civile ca fiind de administrare ori de dispoziţie. Cu titlu de exemplu, iată
situaţia contractului de închiriere a unui imobil aparţinând minorului. Contractul
de locaţiune este un contract prin care locatorul se obligă să asigure locatarului
folosinţa temporară, totală sau parţială a unui bun în schimbul unei sume de bani
sau altei prestaţii, numită chirie. Se admite că, în principiu, locaţiunea este un act
de administrare. În cazul imobilelor, în funcţie de durata locaţiunii, lucrurile se
schimbă: într-o opinie, dacă termenul depăşeşte 5 ani, este considerat ca act de
dispoziţie17.
Vorbind despre încuviințarea actelor minorului de către părinți este de
menționat că, art. 110 N.C.civ., articol ce reglementează tutela minorului, prevede
că aceasta se instituie atunci când ambii părinți sunt, după caz, decedați,
necunoscuți, decăzuți din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat
pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie
17
Idem 5

9
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

judecătorească, dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, precum şi în cazul în

care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul minorului
instituirea unei tutele.

I.III. ACTELE JURIDICE CIVILE PE CARE MINORUL CU CAPACITATE DE

EXERCIȚIU RESTRÂNSĂ LE POATE ÎNCHEIA VALABIL, NUMAI CU DUBLĂ
ÎNCUVIINȚARE

Potrivit art. 146 alin. (2) N.C.civ., dacă actul pe care minorul care a împlinit
vârsta de 14 ani urmează să îl încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu
le poate face decât cu autorizarea instanţei de tutelă şi cu avizul consiliului de
familie, va fi necesară atât autorizarea acesteia, cât şi avizul consiliului de familie.
De asemenea, prevederile art. 144 alin. (2) N.C.civ. menționează că tutorele nu
poate, fără avizul consiliului de familie și autorizarea instanței de tutelă, să facă
acte de înstrăinare, împărțeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a
bunurilor minorului, să renunțe la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum și
să încheie în mod valabil orice alte acte ce depășesc dreptul de administre.
Astfel, tutorele este îngrădit în activitatea sa de administrare a
patrimoniului minorului, mai precis cu privire la încheierea actelor de dispoziție
care, datorită importanței sau caracterului lor excepțional, ies din sfera gestiunii
curente a patrimoniului, spre exemplu actele de înstrăinare a bunurilor minorului.
De asemenea, din aceeași categorie fac parte și actele de împărțeală, actele de
constituire de drepturi reale principale sau accesorii, actele de renunțare la
drepturile patrimoniale ale minorului. Toate aceste acte de dispoziție pot fi
încheiate de către tutore numai cu avizul consiliului de familie și cu autorizarea
instanței de tutelă, sancțiunea nerespectării acestei condiții fiind nulitatea relativă
a actului juridic.
Așadar, având ca punct de plecare reglementările N.C.civ., expuse mai sus,
este de menționat că actele de dispoziție, cele de valoare mai mare și care poate
nu au caracter curent și nu se execută la momentul încheierii, pentru a fi valabile,
au nevoie de dubla încuviințare, respectiv a ocrotitorului legal și a instanței de
tutelă.
Referitor la categoria actelor de înstrăinare făcute de către tutore, consider
relevant a face referire la sentința civilă nr. 1721 din 2016 cu privire la autorizarea
unei vânzări de către tutore18. În speța de față, intimata (mama minorului) este
pusă sub interdicție în urma unei sentințe civile, aceasta locuind împreună cu soțul
său în casa pe care doresc să o vândă uneia dintre fiice. Instanța, apreciind că
vânzarea unei nude proprietăți cu păstrarea dreptului de uzufruct, așa cum aceasta
apare în prezenta speță, nu este de natură a aduce prejudicii intimatei, interzisa

18
A se vedea sentința civilă nr. 1721 din 2016, disponibilă în format electronic la
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-102mqo6m/

10
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

putând locui în continuare în casa la care se face referire sub îngrijirea fiicei sale,
motiv pentru care admite cererea de vânzare.
Este important a se sublinia, că actele încheiate cu nerespectarea condiției
privind autorizarea instanței de tutelă sunt anulabile. În aceste cazuri, acțiunea în
anulare poate fi exercitată de către tutore, de consiliul de familie sau de către
oricare membru al acestuia, precum și de către procuror, din oficiu sau la
sesizarea instanței de tutelă.
Reglementând acțiunea în anulare, legiuitorul nostru a urmărit să pună la
adăpost activitatea minorului, fiind încă în dezvoltare atât pe plan fizic, cât și
psihic și să nu sufere în cazul încheierii unor acte care l-ar prejudicia, din lipsa
îndrumării și reprezentării juridice19.
Cu toate acestea, tutorele poate înstrăina, fără avizul consiliului de familie
și fără autorizarea instanței de tutelă, bunurile supuse pieirii, degradării, alterării
ori deprecierii, precum și cele devenite nefolositoare pentru minor.
În ceea ce privește autorizarea instanței de tutelă, este de menționat că,
potrivit art. 145 alin. (1) N.C.civ., instanța de tutelă acordă tutorelui autorizarea
numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru
minor. Referitor la cele menționate, consider relevant a face referire la decizia
73/R/MF din 2012 a Tribunalului Mehedinți20, având ca obiect curatela. Prin
cererea înregistrată la nr.2669/215/2012, astfel cum aceasta a fost precizată,
reclamanta B.M., în calitatea sa de tutore al persoanei pusa sub interdicţie-parata
B.C. a solicitat constituirea Consiliului de familie pentru a supraveghea modul în
care ea îşi exercita drepturile si îşi îndeplineşte îndatoririle cu privire la persoana
paratei, precum şi autorizarea vânzării garsonierei pe care parata o deţine în
proprietate în municipiul Craiova. In motivarea cererii reclamanta a susţinut că
pârâta, deţine imobilul mai sus menţionat in proprietate şi că in prezent exista
riscul ca acesta sa fie vândut in contul datoriilor pe care parata le-a acumulat de-
a lungul timpului în contul întreţinerii. Sub acest aspect se reţine că, în cauză nu
s-a dovedit de către tutore împrejurarea că, un asemenea act de dispoziţie, ar
răspunde unei nevoi curente a persoanei ocrotite prin tutelă sau că ar prezenta un
folos neîndoielnic pentru aceasta, astfel cum impune art.145 alin.1 cod civil și
astfel, cererea nu a fost admisă.
Încă o dată, se poate observa că, leguitorul român urmărește protejarea
minorului cu capacitate de exercițiu restrânsă, astfel încăt acesta să fie la adăpost
de prejudiciile pe care le pot aduce unele acte juridice civile.
De asemenea, este de adus în discuție că, potrivit dispozițiilor art. 146 alin.
(3), minorul nu poate să facă donații, altele decât darurile obișnuite potrivit stării
lui materiale, și nici să garanteze obligația altuia. Astfel, minorii și persoanele
puse sub interdicție nu pot să dispună prin donație personal sau prin reprezentanții
săi legali, chiar dacă ar avea încuviințarea acestora. Totuși, în practică se
19
A se vedea: http://abcjuridic.ro/cateva-dintre-actele-pe-care-le-incheie-minorul/
20
A se vedea decizia 73/R/MF din 2012 a Tribunalului Mehedinți, disponibilă în variantă electronică la
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-wjlf00m/

11
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

recunoaște ca valabil numai darul obișnuit făcut de minor, cum ar fi, spre
exemplu, oferirea unui cadou cu ocazia unei aniversări. De asemenea, minorului
devenit major îi este interzis să dispună prin testament sau donaţie în favoarea
tutorelui său dacă autoritatea tutelară nu i-a dat acestuia din urmă descărcare
pentru gestiunea sa. Există totuşi o excepţie în ceea ce îi priveşte pe ascendenţii
minorului. Prin urmare, cel care are mai puţin de 14 ani, dar şi minorul devenit
major, poate dispune prin donaţie în favoarea unui ascendent care este sau a fost
tutorele său21.

21
A se vedea: În ce condiții poate un minor să facă o donație sau să o primească, articol disponibil în variantă
electronică la https://notariat-tineretului.net/intrebari/minor-donatie-conditii

12
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

Cap. II. CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND TUTELA MINORULUI

II.I PERSOANELE CARE POT FI NUMITE TUTORE

Potrivit art. 110 N.C.civ., tutela este definită ca fiind instituită atunci când
ambii părinți sunt, după caz, decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul
drepturilor părintești sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor
părintești, puși sub interdicție judecătorească, dispăruți ori declarați judecătorește
morți, precum și în cazul în care, la încetarea adopției, instanța hotărăște că este
în interesul minorului instituirea unei tutele.
Putem afirma că persoana tutorelui reprezintă figura centrală a instituției
tutelei, alegerea sa fiind o problemă centrală, de care depinde ocrotirea minorului
și administrarea patrimoniului său. Astfel, legea instituie unele condiții legale,
dar și sociale pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a fi numită
tutore. Cea mai importantă condiție este aceea potrivit căreia tutorele trebuie să
aibe capacitate deplină de exercițiu.
Referitor la cele menționate mai sus, consider relevant a aduce pe scurt în
discuție sentința civilă nr. 772 din 201522, având ca obiect minor lipsit de ocrotire
părintească, instituire tutelă, hotărâre de decădere din drepturile părintești
nedefinitivă. Instanța reține în acest caz, având în vedere că hotărârea de decădere
din drepturile părinteşti pentru mama minorului nu este definitivă, nu este
executorie, şi ca atare nu se poate considera că minorul se află în situaţia în care
să se impună instituirea tutelei, împrejurarea că faţă de minor s-a dispus măsura
plasamentului în regim de urgenţă neschimbând situaţia.
N.C.civ. enumeră exhaustiv persoanele care îndeplinesc condițiile necesare
pentru a putea fi numiți tutori, respectiv o persoana fizică sau soțul și soția,
împreună, dacă nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute
de prezentul cod. De asemenea, se precizează că în cazul în care există mai mulți
frați sau surori pentru care este necesară instituirea tutelei, se va numi un singur
tutore pentru toți.
De asemenea, este important a aduce în discuție și categoria persoanelor
care nu pot fi numite tutori, respectiv:
- minorul, persoana pusă sub interdicție judecătorească sau cel pus sub
curatelă23;
- cel decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau declarat incapabil de a
fi tutore;
Decăderea din drepturile părintești reprezintă o sancțiune specifică
dreptului familiei al cărei efect constă în pierderea de către părintele/părinții în
cauză, a exercițiului drepturilor părintești, în anumite cazuri expres prevăzute de
22
A se vedea sentința civilă nr. 772 din 2015 disponibilă în format electronic la
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-wjlf00m/
23
A se vedea sentința civilă nr. 655 din 2016, disponibilă în format electronic la
https://www.avocatura.com/speta/485102/curatela-judecatoria-buzau.html

13
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

lege, respectiv pentru abateri grave în privința persoanei copilului. Decăderea din
exercițiul drepturilor părintești constituie o excepție de la regula potrivit căreia
autoritatea părintească aparține în mod egal ambilor părinți24.
- cel căruia i s-a restrâns exercițiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii,
fie prin hotărâre judecătorească, precum și cel cu rele purtări reținute ca
atare de către o instanță judecătorească;
„Relele purtari” ale persoanei care ar urma sa fie numita tutore si care o
exclud pe aceasta de la tutela, se refera la orice manifestari comportamentale cu
ar fi: alcoolismul, conduita morala necorespunzatoare, etc, care ar putea influenta
negativ cresterea si educarea minorului25.
- cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta (dacă săvârşeşte
un abuz, o neglijenţă gravă sau alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore,
precum şi dacă nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător sarcina);
- cel aflat în stare de insolvabilitate;
- cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea
îndeplini sarcina tutelei;
- cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care
exercita singur, în momentul morții, autoritatea părintească.

II.I.I. DESEMNAREA TUTORELUI DE CĂTRE PĂRINTE

Cu titlu de inovație față de vechile prevederi, N.C.civ., instituie în cadrul

art. 114, posibilitatea ca tutorele să fie desemnat de către părinte.
Legiuitorul afirmă astfel, o dată în plus, principiul întâietății familiei cu
privire la minor. Prin urmare, pe viitor, părinții, tatăl sau mama, pot desemna
persoana care, fie la decesul lor, fie în momentul în care ei ar deveni inapți, își va
asuma tutela copiilor lor minori26.
Reprezentând o preluare a dreptului anglo-saxon, instituirea posibilității ca
părintele în viață și cu deplină capacitate de exercițiu să numească un tutore
pentru copilul său consolidează premisele exercitării drepturilor și a îndatoririlor
părintești și respectă în totalitate principiul respectării interesului superior al
minorului27.
Astfel, potrivit prevederilor N.C.civ., părintele poate desemna, prin act
unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, ori, după caz,
prin testament, persoana care urmează a fi numită tutore al copiilor săi. De
asemenea, este de menționat că, această desemnare poate fi revocată oricând de
către părinte, chiar și printr-un înscris sub semnătură privată.
24
A se vedea: I. Nicolae, Scurte considerații privind decăderea din exercițiul drepturilor părintești, Revista
Universul Juridic nr. 11/2016
25
A se vedea: Organizarea și funcționarea tutelei, articol disponibil în variantă electronică la
http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Organizarea-si-functionarea-tu98.php
26
A se vedea: Desemnarea tutorelui de către părinte, articol disponibil în variantă electronică la
http://www.infospecialconsulting.ro/desemnarea-tutorelui-de-catre-parinte/
27
Ibidem

14
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

II.I.II. NUMIREA TUTORELUI DE CĂTRE INSTANȚA DE TUTELĂ

Cu privire la numirea tutorelui de către instanța de tutelă, este de menționat

că legiuitorul nostru a reglementat această posibilitate în cadrul art. 118, potrivit
căruia în lipsa unui tutore desemnat, instanța de tutelă numește cu prioritate ca
tutore, dacă nu se opun motive întemeiate, o rudă sau un afin ori un prieten al
familiei minorului, în stare să îndeplinească această sarcină, ținând seama, după
caz, de relațiile personale, de apropierea domiciliilor, de condițiile materiale și de
garanțiile morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă.
În cazul în care mai multe rude sau afini își manifestă dorința de a fi numiți
tutore, instanța de tutelă trebuie să desemneze o persoană dintre acestea, având în
vedere relațiile personale ale acestuia cu minorul, condițiile materiale și morale
pe care le îndeplinește fiecare.
Este important a sublinia faptul că, tutela, indiferent de modalitatea prin
care aceasta a fost instituită, are caracter personal și este gratuită. Astfel, în cadrul
art. 222 N.C.civ., se precizează în mod clar că, tutela este o sarcină personală.
Totuși, art. 223 N.C.civ., instituie o excepție de la regula mai sus menționată, și
afirmă că, instanța de tutelă, cu avizul consiliului de familie, poate, ținând seama
de mărimea și compunerea patrimoniului minorului, să decidă ca administrarea
patrimoniului ori doar a unei părți a acestuia să fie încredințată, potrivit legii, unei
persoane fizice sau persoane juridice specializate.
În ceea ce privește gratuitatea tutelei, legiuitorul român a afirmat cu titlu
de principiu că, tutela este o sarcină gratuită. Cu toate acestea a fost, la fel ca și
în cazul caracterului personal al tutelei, instituită o excepție, potrivit căreia
tutorele poate fi îndreptățit, pe perioada exercitării sarcinilor tutelei, la o
remunerație al cărei cuantum va fi stabilit de instanța de tutelă, cu avizul
consiliului de familie, ținând seama de munca depusă în administrarea averii și
de starea materială a minorului și a tutorelui, dar nu mai mult de 10% din
veniturile produse de bunurile minorului. Instanța de tutelă, cu avizul consiliului
de familie, va putea modifica sau suprima această remunerație, potrivit
împrejurărilor.

II.II. EXERCITAREA TUTELEI

Referitor la regulile de exercitare a tutelei, menţionăm că principiul

fundamental este că aceasta trebuie să se desfăşoare numai în interesul superior
al minorului „atât în ceea ce priveşte persoana cât şi bunurile acestuia”. Astfel,
este lesne de observat că, legiuitorul român a urmărit încă o dată protejarea
eficientă a minorului lipsit de capacitate de exercițiu ori având capacitate de
exercițiu restrânsă.

15
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

În principal, potrivit art. 134 N.C.civ., tutorele are îndatorirea de a îngriji

de minor. Alin. (2) al aceluiași articol vine și dezvoltă cele menționate cu titlu de
principiu, menționând că el este obligat să asigure îngrijirea minorului, sănătatea
și dezvoltarea lui fizică și mentală, educarea, învățătura și pregătirea profesională
a acestuia, potrivit cu aptitudinile lui.
Este necesar a face mențiune că în cazul instituirii tutelei, domiciliul
minorului va fi la tutorele său. Astfel, dacă tutela urmează a fi exercitată de către
doi soți impreună, care au domicilii separate, aceștia vor hotârî care va fi
domiciliul minorului iar, în caz de neînțelegere, hotărârea va fi luată de instanța
de tutelă. Având la bază dispozițiile art. 137 alin. (2) N.C.civ., putem afirma că,
în privința reședinței, prevederile legale sunt restrictive, în sensul că minorul
poate avea și o reședință numai cu încuviințarea instanței de tutelă și numai în
mod excepțional, aceasta nereprezentând o regulă în materie.

II.II.I. EXERCITAREA TUTELEI CU PRIVIRE LA PERSOANA MINORULUI

Raportându-ne la vechile reglementări conţinute de art. 126 şi urm. din

vechiul Cod al familiei, observăm că, prin dispoziţiile noului Cod Civil,
legiuitorul transferă atribuţiile autorităţii tutelare şi ale delegatului acestuia către
instanţa de tutelă şi Consiliul de familie (dacă acesta există). Astfel, cu privire la
exercitarea tutelei asupra persoanei minorului, hotărârile se vor lua de către
tutore, „cu avizul Consiliului de familie” (art. 136 din Legea nr. 287/2009). Sunt
exceptate de la această regulă, măsurile cu caracter curent28.
Potrivit prevederilor N.C.civ., minorul va avea domiciliul la tutore şi numai
pe cale de excepţie, şi cu autorizarea instanţei de tutelă, acesta va putea avea şi o
reşedinţă. Cu toate acestea, în situaţiile în care educarea şi pregătirea profesională
a minorului reclamă acest lucru, tutorele poate decide ca minorul să aibă o
reşedinţă, instanţa de tutelă fiind încunoştiinţată de îndată.
În spiritul protejării interesului superior al minorului, art. 138-139 N.C.civ.
limitează puterea de decizie a tutorelui asupra schimbării felului învăţăturii sau al
pregătirii profesionale pe care minorul o primea la data instituirii tutelei (şi care
în cele mai multe cazuri fusese aleasă de părinte). Astfel, se menționează cu titlu
de regulă că, instanța de tutelă, nu poate, împotriva voinței minorului care a
împlinit vârsta de 14 ani (minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă) să schimbe
felul învățăturii sale.

28
A se vedea: A. Dumitrescu, Tutela în Noul cod civil, articol disponibil în format electronic la
https://www.juridice.ro/177241/tutela-in-noul-cod-civil.html

16
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

II.II.II. EXERCITAREA TUTELEI CU PRIVIRE LA BUNURILE MINORULUI

O a doua componentă a exerciţiului tutelei o reprezintă drepturile pe care

tutorele le are asupra bunurilor minorului. Oferind o reglementare mult mai
detaliată decât cea prevăzută de fostul Cod al familiei, N.C.civ., încearcă să
protejeze într-o modalitate cât mai eficientă patrimoniul minorului rămas fără
ocrotire legală. Astfel, se dă o mai mare importanţă activităţii de inventariere a
bunurilor minorului şi se acordă o atenţie sporită creanţelor pe care tutorele sau
membrii Consiliului de familie le au faţă de minor.
Până la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul va fi reprezentat în actele
juridice de către tutore, iar după împlinirea vârstei de 14 ani, acesta le va putea
încheia singur, cu „încuviinţarea scrisă a tutorelui” sau a „curatorului” (conform
art. 143 şi art.146 din N.C.civ.), excepţie făcând donaţiile şi actele prin care se
garantează obligaţia altuia, care îi sunt total prohibite.
Obligațiile ce îi revin tutorelui la instituirea tutelei sunt reglementate în
ceea ce privește bunurile minorului în cuprinsul art. 140 N.C.civ. Astfel, cu
prilejul inventarierii acestor bunuri, tutorele membrii consiliului de familie sunt
ținuți să declare în scris, la întrebarea expresă a delegatului instanței de tutelă,
creanțele, datoriile sau alte pretenții pe care le au față de minor, declarații ce vor
fi consemnate în cuprinsul procesului-verbal întocmit cu această ocazie. Potrivit
alin. (3) al aceluiași articol, tutorele sau membrii consiliului de familie care,
cunoscând creanțele sau pretențiile proprii față de minori, nu le-au declarat, deși
au fost somați să le declare, sunt prezumați că au renunțat la ele. Dacă tutorele
sau membrii consiliului de familie nu declară datoriile pe care le au față de minor,
deși au fost somați să le declare, pot fi îndepărtați din funcție. Aliniatul (4) al
aceluiaşi text de lege consfiinţeşte posibilitatea plăţii voluntare a creanţelor pe
care la au faţă de minor, tutorele, soţul acestuia, o rudă în linie dreaptă a acestuia
sau fraţii sau surorile acestora, doar cu autorizarea instanţei de tutelă.
Cu privire la administrarea bunurilor minorului, menţionăm că aceasta
trebuie să se realizeze cu bună credinţă, finalitatea acesteia constituind-o
bunăstarea minorului. În desfăşurarea acestei activităţi, tutorele numit are, de
plano, calitatea de administrator al bunurilor altuia, fiind ţinut de respectarea
dispoziţiilor legale în această materie29.
Astfel, putem afirma că administrarea bunurilor minorului de către tutore
include toate activitățile de ordin material sau juridic pe care tutorele le desfășoară
sau trebuie să le desfășoare în scopul unei bune gospodăriri juridice, în interesul
exclusiv al minorului, a tuturor bunurilor acestuia.
Potrivit art. 142 alin. (2) N.C.civ., este de menționat că, nu sunt supuse
administrării bunurile dobândite de minor cu titlu gratuit decât dacă testatorul sau
donatorul a stipulat altfel. Aceste bunuri sunt administrate de curatorul ori de cel
desemnat prin actul de dispoziție sau, după caz, numit de către instanța de tutelă.

29
A se vedea: Colectiv, Noul Cod civil – note, corelații, explicații, Ed. C.H.Beck, București, 2011, pg. 48

17
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

De asemenea, legiuitorul român a reglementat, în cuprinsul art. 147

N.C.civ. și categoriile de acte care sunt interzise a fi încheiate pe perioada tutelei.
Astfel, este interzisă, sub sancțiunea nulității relative, încheierea de acte juridice
între tutore sau soțul, o rudă în linie dreaptă ori frații sau surorile tutorelui, pe de
o parte, și minor, pe de altă parte. Alin. (2) instituie totuși o derogare de la regula
de mai sus, menționând că, persoanele enumerate în cuprinsul primului articol,
pot cumpăra la licitație publică un bun al minorului, dacă are o garanție reală
asupra acestuia, ori îl deține.
Tot pentru o mai mare responsabilizare a celui care desfăşoară activitatea
de tutore cât şi pentru a întări garanţia respectării drepturilor minorului, N.C.civ.
reconfirmă posibilitatea de a formula plângere împotriva tuturelui cu privire la
„actele sau faptele păgubitoare pentru minor”. Plângerea poate fi făcută de
minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, de Consiliul de familie şi de membrii
acestuia, dar şi de oricare dintre persoanele amintite la art.111 din N.C.civ.
Plângerea va fi soluţionată de instanţa de tutelă în regim de urgenţă, printr-o
încheiere executorie.

II.III. ÎNCETAREA TUTELEI

Cu privire la cazurile de încetare a tutelei, N.C.civ. identifică două tipuri
de situaţii: cele care duc la încetarea propriu-zisă a tutelei (situaţia care a dus la
instituirea tutelei nu se mai menţine şi moartea minorului) şi cele care duc la
încetarea funcţiei tutorelui (moartea acestuia, îndepărtarea acestuia de la tutelă
sau înlocuirea sa).
Așa cum am menționat mai sus, moartea tutorelui reprezintă un caz de
încetare a tutelei. Ca o excepție de la caracterul personal al acestei instituții de
drept, atribuțiile acestuia vor trece către moștenitori, legiuitorul român urmărind
ca ocrotirea minorului să subziste în continuare, până la numirea unui nou tutore.
Referitor la încetarea funcţiei tutorelui prin moartea acestuia, noutatea
introdusă de legiuitorul nostru o reprezintă transmiterea sarcinilor tutelei către
moştenitorii tutorelui decedat, până la numirea unui nou tutore. Astfel, din nou,
se urmărește protejarea drepturilor și intereselor minorului pus sub tutelă. Așadar,
prin preluarea temporară a sarcinilor specifice tutelei de către moştenitorul
tutorelui decedat până la numirea unui nou tutore, se urmăreşte înlăturarea şi
minimizarea efectelor pe care decesul tutorelui le-ar putea avea asupra drepturilor
şi intereselor minorului30
Conform prevederilor art. 160 şi urm. din N.C.civ., se poate observa
obligaţia tutorelui sau a moştenitorilor acestuia ca la încetarea din orice cauză a
tutelei, să prezinte instanţei o dare de seamă generală. Numai după verificarea
socotelilor şi predarea bunurilor, instanţa de tutelă va da fostului tutore sau
moştenitorilor săi descărcare de gestiune. Această descărcare de gestiune nu îl
30
Ibidem

18
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

exonerează de răspundere pe fostul tutore pentru un prejudiciu cauzat minorului

din culpa sa, iar noul tutore numit are obligaţia să ceară celui dintâi repararea
pagubei, în caz contrar, noul tutore fiind obligat el însuşi la repararea
prejudiciului.
În plus, bunurile care au fost date în administrarea tutorelui se predau, după
caz, fostului minor, moștenitorilor acestuia sau noului tutore, de către tutore,
moștenitorii acestuia sau reprezentantului său legal ori, în lipsă, de către curatorul
special.
De asemenea, este de menționat că tutorele poate fi și îndepărtat din
funcție, îndepărtarea acestuia fiind o sancțiune de ordin nepatrimonial, care
intervine în cazul în care acesta săvârșește un abuz, se face vinovat de o neglijență
gravă sau de alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore.

19
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

CONCLUZII

În urma tratării temei alese pentru prezentul referat, ajungem la concluzia

că, capacitatea de exercițiu a unei persoane este acordată în considerarea
discernământului persoanei fizice și privește în mod exclusiv actele juridice ale
acesteia, astfel încât nu are legătură cu faptele juridice stricto sensu.
Observând posibilitatea încheierii unor anumite acte juridice civile de către
persoanele fără capacitate de exercițiu, ori cu capacitate de exercițiu restrânsă,
putem afirma că, nimic nu se opune ca persoanele aflate în situațiile expuse mai
sus, să intre în raporturi juridice civile personal și singure, nereprezentate și fără
a fi necesară vreo încuviințare, în cazul în care anumite evenimente juridice au
creat astfel de raporturi.
Este important a face mențiune că, potrivit principiului de drept conform
căruia nimănui nu îi este permis să se îmbogățească în detrimentul altei persoane,
justificându-se astfel obligația ca, indiferent în ce ipostază a capacității de
exercițiu se află individul, să restituie tot ceea ce reprezintă o îmbogățire fără justă
cauză. În considerarea celor expuse mai sus, putem lua ca exemplu cazul gestiunii
de afaceri. Astfel, putem afirma că geratul poate fi și o persoană lipsită de
capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă, de vreme ce
gerantul acționează independent de o manifestare de voință a geratului. În
consecință, incapabilul gerat va fi obligat să plătească gerantului toate cheltuielile
necesare și utile pe care le-a făcut.
Analizând de-a lungul tratării acestei teme problemele capacității de
exercițiu, putem afirma că pot fi reținute o serie de reguli. În primul rând, lipsa
capacității de exercițiu face necesară reprezentarea persoanei în cauză pentru
încheierea actelor juridice civile, însă, restrângerea capacității de exercițiu se
manifestă prin aceea că persoana încheie singură acte juridice civile dar, are
nevoie de încuviințarea prealabilă a ocrotitorului legal.
Pe de altă parte, cu titlu de excepție, există și o serie de acte, pe care le-am
tratat de-a lungul lucrării, a căror încheiere valabilă se poate face personal și
singură de către persoana lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de
exercițiu restrânsă.

20
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

BIBLIOGRAFIE

1. Doctrină
 G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. C.H. Beck, 2002
 I. Dogaru, S. Cercel, Drept civil. Persoanele, Ed. CH Beck, Bucureşti,
2007
 O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Partea generală, Ed. Universul
Juridic, București, 2013
 G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Ed.
Hamangiu, București, 2012
 G. Boroi, I. Nicolae, în G. Boroi ș.a., Fișe de drept civil, ed. a 2-a, revizuită
și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2017
 Colectiv, Noul Cod civil – note, corelații, explicații, Ed. C.H.Beck,
București, 2011
 D. Vasile, I. Dascălu, Drepturile minorului și răspunderea pentru faptele
sale, Ed. Lumen, Iași, 2009
 G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a III-a, revizuită
şi adăugită, Ed. Hamangiul, 2008
 E. Lupan, Persoanele în concepția Noului Cod civil, Ed. C.H.Beck,
București, 2012

2. Reviste de specialitate
 T. Prescure, R. Matefi, Despre condițiile și efectele încheierii actelor
juridice civile prin procedeul reprezentării, în reglementarea noului Cod
civil, Revista Universul Juridic nr. 10/2018
 S. Cercel, Considerații privind capacitatea de exercițiu restrânsă a
persoanei fizice în dreptul civil român, Revista de Științe Juridice, 2009
 I. Nicolae, Despre contractul de locațiune (I), Revista de Științe Juridice
nr. 6/2018
 I. Nicolae, Scurte considerații privind decăderea din exercițiul drepturilor
părintești, Revista Universul Juridic nr. 11/2016

3. Jurisprudență
 sentința civilă nr. 1721 din 2016
 sentința civilă nr. 655 din 2016
 sentința civilă nr. 772 din 2015
 decizia 73/R/MF din 2012

21
 Alupei Marian – Cristian
DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA ÎNCUVIINȚĂRII ACTELOR MINORULUI

4. Legislație
 Legea 287/2009, republicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 505 din 15
iulie 2011
 Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice şi
persoanele juridice

5. Webografie
 http://abcjuridic.ro
 https://legeaz.net/dictionar-juridic
 https://drept.ucv.ro
 https://legislatiero.com
 https://www.jurisprudenta.com
 https://notariat-tineretului.net
 http://www.infospecialconsulting.ro
 https://www.juridice.ro

22