Sunteți pe pagina 1din 60

Căut

Gulag

O hartă a diferitelor tabere de detenție de Gulag ale


Uniunii Sovietice, care au existat între 1923 și 1961,
pe baza datelor de la Memorial, un grup pentru
drepturile omului. Unele dintre aceste tabere au
funcționat doar pentru scurt timp în întreaga
perioadă de 38 de ani de existență a Gulagulilor iar
perioadă de 38 de ani de existență a Gulagulilor, iar
altele au funcționat pentru întreaga sa durată.

GULAG ► pronunţie ► (din rusă ГУЛаг:


Главное управление исправительно—
трудовых лагерей, transliterat „Glavnoe
upravlenie ispravitelno—trudovîh
lagherei”, „Administrația Generală a
Lagărelor de muncă forțată”) a fost o
ramură a poliției interne și serviciilor de
securitate sovietice care controla
sistemul penal al lagărelor de muncă
forțată și a închisorilor și lagărelor de
detenție și de tranzit asociate. Cum
aceste lagăre găzduiau criminali de toate
tipurile, sistemul Gulag-ului a devenit
cunoscut ca un loc pentru deținuții
politici și ca un mecanism de represiune
a opoziției politice în Uniunea Sovietică.
Chiar dacă a întemnițat milioane de
oameni, numele a devenit familiar în
Occident abia după publicarea de către
Aleksandr Soljenițîn a cărții Arhipelagul
Gulag în 1973 care făcea asemănarea
dintre numeroasele lagăre împrăștiate în
toată țara cu un lanț de insule.

Terminologia
Unii autori se referă la toți prizonierii și la
toate lagărele din istoria sovietică (1917
– 1991) ca la Gulag-uri. De asemenea,
folosirea modernă a termenului este
deseori în mod notabil nelegată de URSS:
de exemplu, în expresii precum: "Gulagul
din Coreea de Nord ", sau chiar "Gulagul
privat american ". Trebuie notat că
abrevierea originală rusească, folosit
numai la singular, nu a descris niciodată
un singur lagăr, ci o instituție
guvernamentală care avea în subordine
întregul sistem de lagăre.

Un nume familiar pentru întemnițații din


Gulag-ul sovietic era "zeka" sau "zek". În
rusă, "internat", "încarcerat" is
"заключённый", zacliucionnîi, abreviat
deseori ca 'з/к' ('z/k') în acte pronunțat
ca 'зэка' ('ză-KA'), transformat cu timpul
în 'зэк' ('zăc') și mai apoi în 'зек' ('zec').
Acest cuvânt este încă în uzul colocvial,
fără nici o legătură cu lagărele de muncă.
'з/к' a fost la început un acronim folosit
pentru "заключённый
каналостроитель", "zacliucionnîi
kanalostroitel'" (pușcăriaș-constructor al
canalului), membrii brigăzilor de
condamnați la muncă silnică la Canalul
Volga-Don. Mai târziu, termenul scurtat,
devenind numai "zacliucionnîi".

Categorii
Alături de categoriile obișnuite de lagăre
care practicau munca fizică grea și de
închisorile de diferite categorii, au mai
existat de asemenea alte forme de
încarcerare:

O formă unică a lagărelor de muncă


denumite șarașka (шарашка, locul de
chefuială) erau de fapt laboratoare
secrete de cercetare, unde oameni de
știința condamnați și întemnițați
dezvoltau neștiuți de nimeni noi
tehnologii și de asemenea făceau și
cercetare fundamentală.
Psihușca (психушка, casa de nebuni),
tratamentul medical forțat în
închisoare psihiatrică a fost folosit în
locul lagărelor, pentru izolarea și
ruinarea psihică a prizonierilor politici.
Această practică a devenit mai
obișnuită după dezmembrarea
sitemului oficial al lagărelor de muncă.
Vezi Vladimir Bukovski, Piotr
Grigorenko.
lagărele speciale sau zonele pentru
copii (în jargonul de Gulag:
"малолетки", maloletki, adolescenți),
pentru invalizi (în Spassk), și pentru
mame ("мамки", mamki) cu copii.
Aceste categorii erau socotite că nu
produc nici un venit folositor și erau
deseori ținta unor noi abuzuri.
Lagăre pentru "nevestele trădătorilor
patriei " (era o categorie specială de
reprimați: "Membru al familiei
trădătorului de patrie" (ЧСИР, член
семьи изменника Родины)).
Sub directa supraveghere a lui Lavrenti
Beria, care a condus atât NKVD-ul cât
și programul pentru bomba atomică
sovietică până la demiterea sa din
1953, mii de zeki au fost folosiți la
minele de minereu de uraniu și la
fabricile de îmbogătire din Novaia
Zemlia, Insula Vaigach, Semipalatinsk
și alte locații. Există rapoarte privind
folosirea prizonierilor pe post de cobai
umani în testele nucleare, (primul a
fost făcut în Semipalatinsk în 1949), în
decontaminarea zonelor radioactive și
a submarinelor nucleare.

Istorie
Gulagul epocii sovietice nu este o
inovație a bolșevicilor, sistemul având
antecedent în „brigăzile de muncă
forțată” existente în Rusia țaristă,
acestea din urmă fiind la rândul lor
introduse începând cu secolul al XVII-lea
(1649[1]) și funcționând continuu sub
vechiul regim imperial, până la Revoluția
Rusă din 1917.[1]

Pentru bolșevici, sistemul carceral țarist


din Siberia a reprezentat o lecție despre
necesitatea de măsuri punitive
excepționale, și un model timpuriu pe
care să-l perfecționeze.[1] Amplasarea de
către autoritățile sovietice a instituțiilor
punitive din sistemul gulag în locuri
izolate, pe vastele și firav populatele
întinderi ale Siberiei, este, astfel, o
moștenire a exilului forțat din epoca
țaristă[1], în acea perioadă exilul putând fi
provocat de variate delicte, dintre care
unele puteau fi chiar și încălcări minore
ale legilor sau doar a cutumelor, precum
era cazul cu inhalarea tutunului sau
ghicitul. În istoria sistemului penitenciar
țarist pot fi găsite numeroase ecouri ale
practicilor folosite mai apoi în gulagul
sovietic: faptul însuși de a avea rolul să
pedepsească nu numai infracțiunea
articulată în codurile scrise, ci și
persoanele desemnate vag de
comunitate a fi o prezență nocivă,
reprezintă un astfel de ecou: o lege
țaristă din 1746 prevedea că dacă un
individ era considerat de comunitatea în
care trăia o influență nefastă, fără a trece
printr-un proces și fără o procedură de
condamnare, acestuia i se confisca
proprietatea și era exilat, sistemul fiind
folosit și pentru pedepsirea oponenților
politici ai regimului sau disidenților
religioși.[1]

Alături de acești exilați pe motive


extrajudiciare, existau, firește, în sistemul
carceral țarist (Dostoievski și-a numit un
roman despre brutalul sistem carceral
siberian "Amintiri Din Casa Morților") din
Siberia și exilați pe motive politice care
fuseseră condamnați în curți de judecată:
unii dintre acești deținuți politici au fost,
de exemplu, "decembriștii" care au
scăpat de pedeapsa capitală.[1] În
pușcăriile țariste munca silnică (forțată,
katorga) este introdusă începând cu
secolul al XVIII-lea, țarul Petru cel Mare
construind drumuri, forturi, fabrici, vase
și chiar orașul Sankt-Petersburg, folosind
munca forțată a condamnaților și
iobagilor. Țarul ordonă în aceeași
perioadă și trimiterea condamnaților în
Siberia, la minele de argint din Dauria.[1]

O altă categorie de indivizi din sistemul


penitenciar siberian al Rusiei presovietice
este și aceea a "colonilor consemnați".
Acești deținuți erau obligați în exil
siberian fără a fi închiși într-o pușcărie, o
dată ce ajungeau la locul consemnat în
sentință. Doar între 1824 și 1889, mai
bine de sapte sute de mii de astfel de
condamnați au fost trimiși în Siberia,
mulți însoțiți de familiile lor. Deși nu
munceau în lanțuri ca ceilalți membrii ai
sistemului carceral țarist, unii dintre ei
considerau că situația lor e chiar mai rea
decât aceea a celor condamnați la
muncă silnică ("katorga"), întrucât colonii
consemnați erau trimiși în regiuni
îndepărtate, pustii, unde pământul putea
fi doar cu greu cultivat, mulți dintre ei
murind de foame în timpul lungilor ierni
la capătul a doar câțiva ani de exil
siberian, așa cum povestea cândva
Cehov, care a traversat Siberia pentru a
vizita Sahalinul.[1] În 1912 în Rusia trăiau
sub legea marțială 2,300,000 de indivizi,
alți aproximativ 63 milioane afându-se
sub un regim de supraveghere sporită.[2]

Ca și gulagul sovietic[3], sistemul


penitenciar țarist a cunoscut perioade de
cruzime și perioade de relativă blândețe,
după 1900 trecându-se printr-o astfel de
perioadă de laxitate.[1] În afară de a fi
continuatorul sistemului carceral țarist,
gulagul este de asemenea și un fenomen
integral al istoriei europene, Uniunea
Sovietică nefiind unica țară care a
înființat un sistem social totalitar, sau
care să construiască în aceeași perioadă
și pe același continent un sistem de
lagăre de concentrare.[1] Nu este deloc o
întâmplare că atât comunismul sovietic
cât și nazismul german au apărut ca
urmare a experiențelor traumatizante ale
Primului Război Mondial și, în cazul
Rusiei, ca efect al barbarului război civil
care a urmat acestuia.[1] Scara
industrială a metodelor de încarcerare
folosite pe continent în timpul marii
conflagrații, care ele erau parte
integrantă din tendința mai largă de
adoptare în epocă a metodelor
industriale de a duce războiul de către
națiunile europene, stă la originea atât a
lagărului de concentrare nazist, cât și a
gulagului sovietic[1]; de altfel unele dintre
primele pușcării ale sistemului "gulag",
au fost construite peste lagărele de
prizonieri de război.[1]

Lagărele naziste și sovietice fac parte, de


altfel, din sistemul mai amplu de lagăre
de concentrare - imense pușcării unde
oamenii erau închiși nu pentru ceea ce au
comis, ci pentru ceea ce erau, deținuții
fiind doar membrii unui grup desemnat
de către puterea vremii drept "dușman" -
introduse de către țările Europei la finele
secolului al XIX-lea.[1]

Primul lagăr de concentrare n-a fost


astfel construit de către Germania
nazistă sau de către Rusia sovietică, ci
de către Spania colonială, în Cuba, în
1895, și asta pentru a "concentra" în
lagăre țăranii - populație civilă! -, lipsind
astfel rebelii de sprijinul material
(alimente) al acestora.[1] Imediat după
aceea, sistemul colonial britanic copiază
modelul, și pentru prima dată îl folosește
contra unei populații de rasă albă, în
Africa de sud, cu ocazia celui de-al doilea
războiul bur: populația civilă, formată în
cea mai mare parte din olandezii instalați
în regiune anterior, va fi internată în
lagăre de concentrare, o dată în plus
pentru același motiv, anume lipsirea
combatanților buri de adăpost și sprijin
alimentar din partea populației civile.[1] În
lagărele de concentrare britanice, în care
erau internați chiar și copii, condițiile de
încarcerare puteau fi suficient de severe
pentru a provoca subnutriția și ulterior
moartea deținuților.[4] În 1904 sistemul
lagărelor de concentrare este copiat de la
britanici și de Imperiul German, în Africa
de sud-vest, coloniștii germani inovând la
rândul lor, prin introducerea muncii
silnice pentru populația Herero.[5] În mod
evident, experiența corupătoare a
colonialismului european a deschis calea
totalitarismului european din secolul al
XX-lea, întărind atât mitul superiorității
rasiale a albilor cât și legitimând
folosirea violenței unei rase contra
celeilalte.[1]

După Revoluția bolșevică din 1917, Lenin


a anunțat că orice "inamic de clasă ",
chiar în absența oricărei dovezi a vreunei
crime împotriva statului, nu poate fi un
cetățean de încredere și nu trebuie tratat
mai bine decât un criminal. Din 1918, au
fost construite locuri de detenție de tipul
lagărelor, ca o extensie reformată a mai
vechilor lagăre de muncă (katorga),
dezvoltate în Siberia ca parte a
sistemului penal în Imperiul Țarist. Cele
două tipuri principale au fost: "Lagărele
cu scopuri speciale VCK " (особые
лагеря ВЧК) și lagărele de muncă
forțată (лагеря принудительных
работ). Ele erau concepute pentru
diferite tipuri de oameni considerați
periculoși pentru stat: criminalii de drept
comun, prizonierii din Războiul civil rus,
pentru oficialii acuzați de corupție,
sabotaj și delapidare, diferite tipuri de
inamici și disidenți ca și pentru foștii
aristocrați, oamenii de afaceri și foștii
mosieri.

Ca o instituție a întregii Uniuni, Gulag-ul a


fost organizat în mod oficial pe 25 aprilie
1930 sub numele de "ULAG" prin ordinul
OGPU numărul 130/63 în conformitate
cu ordinul 22/248 al Sovnarkom din data
de 7 aprilie același an, și a fost redenumit
ca "GULAG"în noiembrie. Gulag-ul s-a
dezvoltat rapid. Proiecte eșuate, recolte
proaste, accidente, producția slabă,
proasta planificare, toate erau atribuite
corupției și sabotajului iar cei asupra
cărora se putea arunca vina puteau fi
găsiți cu nemiluita. În același timp, rapida
creștere a nevoii de resurse naturale și
programul exploziv de industrializare
cereau forță de muncă ieftină.
Denunțurile, "planul" de arestări,
execuțiile sumare și activitatea poliției
secrete au devenit larg răspândite. Cea
mai simplă cale pentru condamnare
lipsită de complicații, în cele mai multe
cazuri automată, era asigurată de
Articolul 58 al Codului Penal al RSFSR.
Între anii 1931–32, în Gulag arau
aproximativ 200.000 de prizonieri în
lagăre; în 1935 - aproximativ 1 milion
(inclusiv coloniile de muncă), iar după
Marea Epurare din 1937, aproape 2
milioane de oameni. Prin comparație,
populația de condamnați, care munceau
în echipe în afara închisorilor sau în
penitenciarele din SUA, a rămas
constantă la un numar de câteva sute de
mii de oameni.
Pe durata celui de-al doilea război
mondial, popolația din Gulag-uri a scăzut
dramatic, datorită " eliberărilor" în masă
sute de mii de prizonieri care au fost
înrolați și au fost trimiși direct pe linia
frontului, dar asta în principal datorită
creșterii pierderilor în perioada 1942–43.
După terminarea războiului, numărul de
întemnițați în lagăre și în colonii a
crescut din nou foarte rapid și a juns la
un total de aproximativ 2,5 milioane de
oameni la începutul deceniului șase. În
timp ce unii dintre ei erau dezertori și
criminali de război, au fost de asemenea
întemnițați și prizonierii de război ruși și
"rușii trimiși la munca forțată" în
Germania care, fără excepție, au fost
acuzați de trădare și "cooperare cu
inamicul", (în mod formal, ei lucraseră
pentru naziști). Un mare număr de civili
din teritoriile sovietice căzute vremelnic
sub ocupația străină, ca și din teritoriile
anexate de Uniunea Sovietică după
război, a fost trimis în lagăre. Nu a fost
neobișnuit ca supraviețuitori ai lagărelor
naziste de exterminare în masă să fie
transportați direct în lagărele sovietice de
muncă.

Pentru ani de zile după terminarea


războiului, o minoritate semnificativă
dintre condamnați a fost formată din
germani, finlandezi, polonezi, români și
alți prizonieri de război și persoane din
țarile străine "eliberate" de Armata Roșie.

Statul a continuat să mențină Gulag-ul


pentru ceva vreme după moartea lui
Stalin din martie 1953. Amnistia care a
urmat a fost limitată la cei care fuseseră
condamnați la maxim 5 ani, de aceea cea
mai mare parte a condamnaților de drept
comun a fost eliberată. Eliberările de
prizonierilor politici a început în 1954 și
au devenit generale și au fost cuplate cu
reabilitări în masă după denunțarea
Stalinismului de către Nikita Hrușciov în
Discursul secet de la al XX-lea Congres al
Partidului Comunist al uniunii Sovietice
din februarie 1956.

În mod oficial, Gulag-ul a fost închis prin


ordinul 20 al MVD (ministerul sovietic de
interne) din 25 ianuarie 1960, pentru ca și
MVD însuși să fie eliminat prin ordinul
44-16 al Prezidiului Sovietului Suprem al
URSS, doar pentru a renaște sub
denumirea de KGB.

Numărul total de morți din sistemul


lagărelor de muncă corecțională despre
care există documente pentru perioada
1934 – 1953 este de aproximativ
1.054.000 (număr care include prizonieri
politici și de drept comun). Trebuie
subliniat că el nu cuprinde aproximativ
800.000 de execuții ale
„contrarevoluționarilor”, deoarece ele
erau duse la îndeplinire în afara
sistemului de lagăre. Din 1932 până în
1940, cel puțin 390.000 de țărani au
murit în domiciliu forțat; această cifră
poate fi puțin exagerată, dar, pe de altă
parte, nu include morții din perioadele de
până la anul 1932, respectiv după anul
1940, sau morții dintre exilații ne-țărani.
Numărul de oameni care au fost
prizonieri la un moment dat este, desigur,
mult mai mare, și mai trebuie spus că
mulți dintre supraviețuitori au suferit
leziuni fizice sau psihice definitive.

Condiții
Normele extrem de mari, violența,
foamea și elementele potrivnice ale
naturii erau motivele principale pentru
rata înaltă a mortalității din Gulag, care
atingea până la 80% din efectiv în primele
luni de la deschiderea multor lagăre.

Tăiatul de copaci și mineritul erau cele


mai obișnuite activități dar și cele mai
dure. În minele din Gulag, norma unei
persoane putea fi de 13 tone de minereu
pe zi. Nerealizarea acestei cote atrăgea
după sine micșorarea rației de hrană, un
cerc vicios care avea de cele mai multe
ori consecințe fatale transformând
prizonierul într-o om slab și epuizat,
poreclit "mierlitor" "dohodiaga"
(доходяга) "mierlitor".

Prizonierii erau forțați deseori să lucreze


în condiții inumane. În ciuda climei aspre,
ei nu erau aproape niciodată îmbrăcați și
hrăniți corespunzător, nu beneficiau de
îngrijire medicală, nu li se oferea nici un
mijloc de combatere a lipsei de vitamine
care ducea la boli de nutriție precum
scorbutul. Valoarea nutritivă a rației
zilnice de hrană varia în jurul cifrei de
1.200 calorii (5.000 kilojoule), cea mai
mare parte obținute din pâine de proastă
calitate (distribuită la kilogram și
denumită tain"пайка", paika). În
conformitate cu prevederile Organizația
Mondială a Sănătății, necesaru minim
pentru muncitorii care lucrează în condiții
grele este de 3.100–3.900 calorii (13.000
– 16.300 kJ) pe zi.

Administratorii furau în mod obișnuit din


stocurile de produse finite pentru propriul
beneficiu ca și pentru a obține favoruri de
la superiori. Drept rezultat, condamnații
trebuiau sa muncească și mai mult
pentru a acoperi diferențele.
Administratorii și oploșiții (condamnații
desemnați să facă de seviciu în lagăr,
precum bucătarii, brutarii, magazionerii)
furau din medicamente, îmbrăcăminte și
din stocurile de alimente.

În unele lagăre se practica selecția: cănd


prizonierii se încolonau pentru plecarea
în schimburi, ultimul sosit era împușcat
ca să fie exemplu pentru ceilalți sau i se
confisca pentru acea zi. Neîndeplinirea
normelor zilnice de muncă sau refuzul de
a ieși la muncă se pedepsea cu carceră,
tortură sau împușcare conform art 58
par.14 „sabotaj” sau „contrarevoluție
economică”. Ca în mai toate lagărele
comuniste, erau încurajate denunțul,
demascarea intelectualilor și burghezilor
„politici” de către deținuții de drept
comun „cozi de topor” rasplătite cu
mâncare în plus sau comutarea
pedepsei.

Geografie
În perioada de început a Gulag-urilor,
locațiile pentru lagăre erau alese în
primul rând pentru scopul de a izola
prizonierii. Mânăstirile retrase au fost
alese în mod special locații pentru noile
lagăre. Așezarea de pe Insulele
Solovetsky din Marea Albă este una
dintre primele și dintre cele mai
faimoase, fiind fondată la scurtă vreme
după Revoluția din 1918. Numele popular
al insulelor, "Solovki", a intrat în argoul
penitenciarelor ca un sinonim pentru
lagărul de muncă în general. Acest prim
lagăr a fost prezentat lumii drept un
exemplu al căii noi sovietice de
"reeducare a dușmanilor de clasă" și de
reintegrare a lor prin muncă în societatea
sovietică. La început, condamnații (dintre
care o parte importantă o reprezentau
intelectuali ruși) s-au bucurat de o
libertate relativă., în limitele naturale ale
insulelor. S-au editat reviste și ziare
locale și s-a făcut și ceva cercetare
științifică (de exemplu a fost inițiată si
menținută o grădină botanică locală, care
din păcate s-a distrus în întregime). Până
la urmă s-a transformat într-un lagăr
obișnuit de muncă. De fapt, unii istorici
au susținut Solovki a fost un lagăr-pilot.
Vezi Solovki pentru detalii.

Mină de aur pe Valea Kolîmei


În cadrul noii faze de concentrare în
Gulag-uri a forței de muncă ieftine, s-au
construit noi lagăre prin toată sfera de
influență sovietică, oriunde obiectivele
economice impuneau existența lor.
Obiective precum Belomorkanal sau
Magistrala Baikal-Amur sau construcții
din marile orașe, precum tronsoane ale
faimosului Metrou din Moscova și
campusul Universității de Stat din
Moscova, toate edificate prin muncă
silnică. Multe alte proiecte din timpul
industrializării forțate, a războiului sau
din perioada imediat postbelică au fost
realizate cu munca forțată a
condamnaților, iar activitatea lagărelor
Gulag-ului acopereau un domeniu mare
de activitate a economiei sovietice.

Majoritatea lagărelor de muncă erau


așezate în cele mai îndepărtate zone ale
nord-estului siberian(cele mai cunoscute
lanțuri de lagăre era Sevvostlag (Lagărele
de Nord-Est) de-a lungul râului Kolîma și
Norillag lângă Norilsk) ca și în partea de
sud-est a Uniunii Sovietice, în principal în
stepele din Kazakhstan (Luglag, Steplag,
Peschanlag). Acestea erau niște zone
vaste și nelocuite, fără drumuri (de fapt,
chiar construcția drumurilor era
asigurată de condamnații din lagărele
specializate în construcții de șosele), fără
resurse de hrană, dar bogate în
zăcăminte minerale și alte resurse
naturale (precum lemnul). Totuși,
lagărele erau răspândite și în restul
Uniunii Sovietice, inclusiv în partea
europeană a Rusiei, în Belarus și Ucraina.
Au mai fost câteva lagăre aflate sub
controlul direct al Gulag-ului, localizate în
afara Uniunii Sovietice în Cehoslovacia,
Ungaria, Polonia și Mongolia.

Nu toate lagărele erau fortificate. De fapt,


unele lagăre din Siberia aveau limitele
marcate doar prin stâlpi. Evadările erau
descurajate de condițiile naturale grele
dar și de patrulele dotate cu câini de
urmărire care erau repartizate în fiecare
lagăr. Până în anii ’40, triburile băștinașe
ajutau deseori evadații, dar criminalii
fugiți au făcut multe victime printre
localnici. Aceste violențe, la care se
adăugau recompensele mari, tentante, i-
au făcut pe băștinași să ajute autoritățile
la prinderea fugarilor. Paznicilor lagărelor
li se dădeau ordine severe să-și țină
prizonierii sub control prin orice mijloc.
Dacă un condamnat evada de sub
supravegherea unui gardian, acesta din
urmă risca să fie dat afară din forțele de
pază și să fie condamnat la rândul său la
muncă silnică în lagăr.
În unele cazuri, echipe de condamnați
erau transportați în teritorii noi, cu
resurse de supraviețuire limitate și erau
părăsiți în pustietate. Câteodată, erau
necesare câteva tentative până când un
val de coloniști reușeau să
supravietuiască în sălbăticie și să
termine de construit lagărul.

Zona de-a lungul râului Indigirka era


cunoscută drept Gulag-ul din interiorul
Gulag-ului. În satul Oymyakon (Оймякон)
s-a înregistrat recordul celei mai scăzute
temperaturi : −71.2 °C .

Influențe
Cultura …

Gulag-ul care a influențat timp de patru


decenii istoria sovietică si a afectat
milioane de persoane a avut un impact
enorm asupra culturii sovietice.

Cartea lui Alexandr Soljenițîn Arhipelagul


Gulag nu a fost prima operă literară care
a tratat problema lagărelor. Dar a fost
prima care a demonstrat ca Gulag-ul a
fost un instrument al represiunii
guvernamentale îndreptată impotriva
propriilor cetățeni la o scară de masă.
Gulag-ul a ajuns să aibă o influența
majoră asupra gândirii contemporane și
a devenit o parte a folclorului modern din
Rusia. Multe cântece ale cântăreților-
compozitori (cunoscuți sub numele de
barzi) descriau viața din lagăre, cele mai
cunoscute nume Alexander Galich și
Vladimir Vîsoțki), nici unul dintre ei nu a
fost întemnițat în lagăre.

Memoriile lui unora ca Alexandr


Soljenițîn, Varlam Șalamov, Evghenia
Ghinzburg, au devenit au simbol al
sfidării în societatea sovietică. Scrierile,
în mod special cele ale lui Soljenițîn,
învinovățeau dur poporul sovietic pentru
toleranța și apatia față de Gulag și în
același timp aduceau laude curajului și
hotărârii celor care fuseseră încarcerați.
Vezi de asemenea samizdat, disident,
drepturile omului, Acordurile de la
Helsinki.

Un alt fenomen cultural în URSS legat de


Gulag a fost migrarea forțată a numeroși
artiști în Siberia. Mulți oameni care au
lucrat în Magadan au remarcat că, de
exemplu, nivelul teatrelor era comparabil
cu nivelul teatrelor moscovite.

Colonizare …
Documentele de stat sovietice arată că
printre țelurile GULAG era și colonizarea
zonelor îndepărtate slab populate. Așa a
fost introdusă noțiunea de "colonizarea
voluntară".

Când își ispășea cea mai mare parte a


condamnării, întemnițatul putea fi
eliberat pentru bună purtate în "colonia
voluntară" (вольное поселение, "volno
poselenie") din afara limitelor lagărului. Ei
deveneau "coloniști benevoli"
(вольнопоселенцы, "volnoposelentsy",
ceea ce nu era același lucru cu
ссыльнопоселенцы,
"sslylnoposelentsy", "coloniști exilați"). În
plus, pentru persoanele care-si ispășiseră
pedeapsele dar cărora li se impunea
domiciliu obligatoriu, era recomandat să
fie îndrumați către "coloniile voluntare" și
să li se dea pământ în imediata
apropiere. Această soluție a fost de
asemenea, moștenită de la sistemul
țarist katorga.

Viața după ispășirea pedepsei …

Persoanelor eliberate din lagăr dupa ce-si


terminaseră condamnarea le era
interzisă practicarea unei game largi de
meserii și acesul la numeroase slujbe.
Ascunderea unui fost pușcăriaș era o
infracțiune ce se pedepsea aspru.
Persoanele care făcuseră pușcărie ca
"politici" erau o problema pentru "Primul
departament ("Pervîi Otdel", reprezentant
al poliției secrete în toate intreprinderile
și instituțiile), deoarece foștii "politici"
trebuiau monitorizați.

Mulți liberați aveau restricții de stabilire


în orașele mai mari.

După ispășirea unor pedepse lungi, mulți


oameni se descalificaseră profesional și
își pierduseră contactele sociale. De
aceea, la eliberarea din lagăre mulți
dintre ei decideau de bunăvoie să se
stabilească (sau să rămână) în "colonii
voluntare". Această decizie era de
asemenea influențată de existența
restricțiilor oriunde altundeva. Când
foarte mulți dintre prizonierii deja
eliberați au fost reîncarcerați în valul de
arestări care a început în 1947, acest
lucru s-a întâmplat mai des celor care
aleseseră să se stabilească în apropierea
vechiului domiciliu decât celor rămași
prin prejma coloniei.

Ultimele evenimente
Monografia lui Anne Applebaum descrie
eliberarea prizonierilor politici din lagăre
chiar și în anul 1987. În noiembrie 1991
noul parlament rus, Duma de Stat, a
adoptat "Declarația Drepturilor și
Libertăților Individuale", care garanta, cel
puțin din punct de vedere teoretic, printre
alte drepturi și libertăți, și pe acela de a
nu fi de acord cu propriul guvern.

În zilele noastre, ultimele trei țări din


lume care mai au o rețea carcerală și de
lagăre pentru deținuții politici bazată pe
modelul Gulag-ului, sunt Coreea de Nord,
China comunistă și Cuba.

„Gulagul” românesc
Vezi și: Listă de lagăre de muncă silnică
din România.

Rețeaua carcerală și de lagăre a Republicii


Socialiste România

Fiecare țară comunistă a avut „Gulagul”


ei, cele mai vestite fiind „Laogai”-ul din
Republica Populară Chineză, din cauza
numărului record de deținuți, proporțional
cu populația țării, și „Angkarul” din
Cambogia, din cauza faptului că
totalitatea populației orășenești a fost
internată și că 25% dintre cambogieni (2
milioane din 8) i-au căzut victime. Atât
Republica Populară Română, cât și
Republica Socialistă România, au avut la
rândul lor o rețea de închisori,
penitenciare și lagăre de muncă silnică
pentru deținuții politici: „Gulagul
românesc”.[6]

Prin Decretul nr. 6 al Prezidiului Marii


Adunări Naționale din 14 ianuarie 1950
se ordonează înființarea Unităților de
Muncă (UM).[7] Scopul acestora a fost
acela de a reeduca prin muncă
persoanele care prin originea lor socială,
poziția economică și trecutul istoric, pot
reprezenta o amenințare la adresa
socialismului românesc.[7]

Articole înrudite
Memorial
lagăre de concentrare
Istoria Uniunii Sovietice
Lista lagărelor din GULAG
Troica NKVD
Articolul 58 (Codul Penal al RSSFR)
101 kilometri
Imperiul răului
Parazitism social

Personalități …

Naftali Frenkel
Vassili Grossman
Alexandr Soljenițîn
Condamnați de seamă din șarașka

Referințe
1. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q "Gulag: A
History". Anne Applebaum. Anchor
Books (A Division of Random House,
Inc. New York) 2004).
2. ^ "The Penguin History of Modern
Russia - From Tsarism To The
Twenty-First Century". Robert
Service. Penguin Books Ltd. 2009
(third edition). - "Țarul , a decis totuși
să-și sporească puterile monarhice
mai degrabă decât să cadă la
înțelegere cu deputații aleși în Duma
de stat. Atât țarul cât și guvernul
țarist și guvernatorii provinciali
puteau să ia măsuri fără să țină
seama de legile în vigoare. Duma
putea să fie și a fost dizolvată de
către țar fără consultări; legea
electorală era reformulată la ordinele
lui. Opozanții puteau fi condamnați la
exil administrativ de către Ministerul
Afacerilor Interne fără a se face apel
la curțile de judecată, și asta putea
implica trimiterea în cele mai
sălbatice regiuni ale Siberiei. În 1912
trăiau sub lege marțială 2,3 milioane
de indivizi, iar alte 63,3 milioane se
aflau sub supraveghere sporită;
guvernatorii provinciali emiteau din
ce în ce mai des propriile
regulamente pe care le impuneau
prin ordine administrative Statul
polițienesc al Romanovilor era foarte
departe de a fi complet, existând
semne care sugerau că societatea
civilă putea să avanseze în
continuare în detrimentul statului. Pe
de altă parte în multe situații modul
arbitrar de guvernare continua."
3. ^ "Gulag: A History". Anne
Applebaum. Anchor Books (A
Division of Random House, Inc. New
York) 2004). " Gulagul a durat mai
mult, trecând în plus prin mai multe
faze de cruzime și relativă umanitate.
În contrast, istoria lagărelor naziste
este mai scurtă și manifestă o mai
mică diversitate, acestea din urmă
devenind simplu mai crude pe
măsură ce vremea trecea, până când
nemții în retragere le închideau sau
aliații, cucerindu-le, le eliberau."
4. ^ Lizzie van Zyl - Wikipedia, the free
encyclopedia
5. ^ "Gulag: A History". Anne
Applebaum. Anchor Books (A
Division of Random House, Inc. New
York) 2004). "În 1904, coloniștii
germani din Africa de sud-vest
germană adoptă și ei modelul
britanic, cu o diferență: aceștia nu
numai că vor închide locuitorii
autohtoni ai regiunii (un trib numit
Herero), ei obligându-i să și
muncească. pentru profitul coloniei
germane. Există un număr de legături
stranii și înspăimântătoare între
aceste lagăre de muncă germane în
Africa și acelea construite mai târziu
de către naziști. De altfel termenul
Konzentrationslager apare pentru
prima dată în limba germană grație
acestor colonii de muncă sud-
africane."
6. ^ Vezi amănute și surse pe
7. ^ a b Istoria gulagurilor din România.
Cine a fost infamul lider care a trimis
la moarte 20.000 de anticomuniști,
catalogați „elemente deosebit de
periculoase“ , 24 decembrie 2015,
Mădălin Sofronie, Adevărul, accesat
la 6 iunie 2016
Legături externe
Harta lagărelor de muncă , memo.ru
Articol în New York Times, "Camps of
Terror, Often Overlooked", de Michael
Mcfaul
Economia muncii forțate: Lagărele
Sovietice (autori Paul Gregory, Valery
Lazarev), Stanford: Hoover Institution
Press, 2003
Album foto al GULAG-ului
Gulag in nord-estul Rusiei
Gulag, o istorie , 24.03.2009, ANNE
APPLEBAUM, Revista 22
VIDEO Holocaustul și Gulagul:
înfometare, crime și violențe.
Rezultatul: milioane de morți , 9 martie
2010, Valentin Bâlă, Adevărul
Holocaustul și Gulagul - barbariile
secolului XX , 23.04.2013, Stan Mircea
Flavius, Historia

Lectură suplimentară
„Gulagul. O istorie”, Anne Applebaum,
2003 - recenzie1 - recenzie2
Prizonierii noștri din Gulag, Willy Fautre,
Guido De Latte, Ed. A.C.E.S., Belgia,
1980 - recenzie1 - recenzie2
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Gulag&oldid=12742547

Ultima modificare efectuată acum 9 luni de către Luzomim.

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,


exceptând cazurile în care se specifică altfel.