FACULTATEA DE ISTORIE

ORASUL HUȘI ÎN TIMPUL EPISCOPULUI VENIAMIN COSTACHE

STUDENT VLĂDĂU CONSTANTIN DRAGOȘ

ANUL III GRUPA A IV A

 Până în prezent nu s-a reuşit să se precizeze data exactă a înfiinţării oraşului Huşi. În
această problemă s-au dus discuţii de către filologi, istorici şi geografi În lucrările mai
vechi,oraşul Huşi apare sub diferite forme: Huş, Huz, Hufz, Huschi, Huswares, Huşi, sau Haş
şi Hus.
Aceste forme au constituit baza de plecare pentru interpretările etimologice1 Astfel unii au
susţinut că toponimicul de Huşi s-ar datori unei colonii slavo Ungare din curentul husit 1460-
1570. Această interpretare este dată prima dată la 1646 de Bandinus, care afirmă că după
tradiţia locului, oraşul Huşi este înfiinţat de husiţi ce au fost izgoniţi la 1460 dintre hotarele
Ungariei în Moldova. Alţii consideră că toponimicul derivă din cuvântul unguresc hus: carne,
căsăpii.
Considerăm că interpretarea cea mai justă a fost dată de G.Ghibănescu, în sensul că Huşi vine
de la un nume de familie, Huşul, nume ce este amintit de documentele secolelor XV-XVI, în
stepa Elanului „Marina fata Husului”, 1495, 15022 . G.Ghibănescu susţine că înfiinţarea
târgului Huşi, ar fi în directă legătură cu desfiinţarea târgului Sărata 1489, din care populaţia
s-a refugiat aici, fiind un loc mai sigur. I.Melchisedek afirmă că oraşul s-a transformat la 1432
fără a dovedi însă aceasta printr-un act. Documentele consultate ne arată însă că ţinutul Fălciu
figura ca unitate administrativă încă de la începutul sec.XV „la 1421 Alexandru cel Bun sa
întâlnit cu un diplomat francez la Cozia în ţinutul Fălciu”3.
Topicul de Huşi se întâlneşte sub formă de instituţie bisericească, biserica Huşi 14954,
Episcopia de Huşi 1592) Curtea Domnească, Ocolul de Huşi, târgul Huşi, drumul cel mare al
Huşilor), podgoria Huşi , oraşul Huşicapitala ţinutului şi judeţului Fălciu.
Dintre aceste topice cel mai frecvent apar Episcopia Huşi, Curtea Domnească şi Târgul
Huşi.
Huşi a fost reşedinţa domnească a lui Ştefan cel Mare, Bogdan, Petru Rareş, Alexandru
Lăpuşneanu, Ion Vodă cel Cumplit etc .
În Huşi, Ieremia Movilă a înfiinţat Episcopia pe care a înzestrat-o cu 6 sate,
de hrană (Novaci, Epureni, Duda, Pogăneşti, Stănileşti, Corni)5.

1
Dicţionarul statistic al României , vol. I, Bucureşti, 1914.
2
G. Ghibănescu, Surete şi isvoade, vol. 16, 25, 1, 19, 8.
3
Annuarul Eparhiei Huşilor, Huşi, 1935
4
Melchisedek, Cronica Huşilor şi a episcopiei cu asemenea numire , Bucureşti,
5
(G.Ghibănescu,
v ol.VIII, p.280).
 În cadrul acestei Episcopii au activat feţe bisericeşti ca: Dosoftei, autorul Psaltirei în versuri
1658; Varlaam, 1692 şi Veniamin Costache 1793. Tot în epoca feudală oraşul Huşi este
important şi pentru funcţia administrativo-economică. Organizarea lui rezultă din prezenţa în
Huşi a unor funcţionari specifici oraşelor. În 1612 „ureadnic de Huşi...şoltuz şi 12 pârgari”6)
sau în 1652 „Petrii Podolaan, şoltuz de Huşi cu 12 pârgari şi vornicul de Huşi Enache... a pus
pecetea târgului său să se ştie”7.
Ca târg oraşul Huşi apare din sec. XV până în sec. XIX. Considerăm că pentru această
perioadă, Huşi n-a prezentat în mod permanent un rol economic important. Aşa se explică
absenţa oraşului Huşi din numeroase hărţi din epoca feudală şi prezenţa în schimb a Fălciului.
Date despre Huşi mai găsim în însemnările călătorilor străini ce au străbătut pământul
Moldovei. sunt interesante în aceasta privinţă însemnările lui Bandinus de la 1646: Huşi un
târguşor locuit de români şi unguri, aceştia din urmă fiind mai numeroşi: 682 suflete”.
Aceeaşi apreciere o face şi Dimitrie Cantemir la În lucrarea Descriptioa Moldave „Huşi
târg mic”.
Huşii se dezvoltă mai ales în partea primă a sec. XIX, când atrage un număr mai mare de
populaţie: în 1829 avea 1865 de familii , în 1859 avea 1264 de locuitori8. După aceste date
populaţia prezintă un caracter staţionar.
De la Huşi, domnul putea supraveghe sudul ţării şi Valea Prutului, posibilele mişcări ale
duşmanilor (tătari şi turci); să intervină cu oastea împotriva lor, atunci când era cazul. Era mai
uşor de parcurs drumul, cu mai multe ramificaţii, care ducea de la Iaşi la Huşi, apoi pe Prut, în
jos, care trecea pe la Albiţa, ori la Fălciu-Galaţi-Constantinopole. Două drumuri de pe Prut şi
Bârlad făceau legătura prin Huşi, ca loc de odihnă şi de retragere. Mai târziu, a fost şi o vamă
a Huşilor, dar numai pentru transportul de sare şi peşte al orăsenilor şiţăranilor.9
Venirea lui Veniamin Costache la tronul arhieresc dupa o perioada in care Episcopia
decasuse caci în anul 1771, când oştile ruseşti cuprinseră toate cetăţile ocupate în Moldova de
Turci, cu ocasia morţii Mitropolitului de Proilav, Mitropolitul Gavril Calimah a lipit la
eparhia Huşilor toate teritoriele cetăţilor Turceşti de la Dunăre şi Nistru, afară de Hotin, adică:
Reni, Ismailul, Chilia, Achermanul şi Benderul. Însă această mare întindere a Eparhiei
Huşilor a ţinut numai până la încheierea păcii, până la anul 1774, când acele cetăţi iarăşi s-a

6
Ibidem
7
ibidem
8
Georgie Filipescu Dubău şi Antonu Parateni-Antoninu, Harta principatelor
române, Iaşi.
9
Focşăneanu, Gh.Diaconu, Bazele puterii militare a lui Ştefan cel Mare , în Studii cu
privire la Ştefan cel Mare , 1956, p.132.
redat Turcilor şi în urmare iarăşi s-a restabilit eparhia Turcească Proilavia şi episcopia de Huşi
a rămas ca şi mai nainte.
În anul 1812 Rusia luând de la Moldova toată partea despre răsărit dintre Prut şi Nistru,
împreună cu Bageagul sau Basarabia şi cu toate olaturile turceşti din acele părţi, reducând
eparhia Huşilor mai la desfiinţare, căci rămăsese numai cu ţinutul Fălciului, ce este de a
dreapta Prutului. Spre a putea exista dar această eparhie a fost necesitate a i se adăoga ţinutul
Vasluiului de la eparhia Romanului. De la Veniamin ne arămas o inscriptie aflată in pridvorul
Catedralei Sfintei Episcopii „S-au înoit această sfântă Biserică de Sfinţia Sa Kir Veniamin
Kostache, Episcop Huşului, la anul 1793” dar si o discutie afuta cu o anume breasla a
ciubotarilor .Această breasla importantă din Huşi îşi au biserica lor: „Sf.Arhangheli”, de care
desigur se vor fi îngrijit. În Huşi, în piaţa halei, se găseşte astăzi o biserică cu acest hram,
cunoscută sub denumirea de „Sf.Voievozi”, dar aceasta este mai recentă.
Locul unde biserica breslaşilor îşi va fi înălţat cupolele, este marcat astăzi de o cruce plasată
în dreapta actualei biserici „Sf.Voievozi”. În acest sfânt lacaş, astăzi dispărut, îşi vor fi ţinut
breslaşii noştri, ceea ce constituie simbolul breslei: făclia şi steagul, dacă pe cel din urmă îl
vor fi avut, fiind ca la noi, se vorbeşte de steagurile breslelor de abia în secolul al XIX-lea.
Aceste două semne materiale aveau menirea să exteriorizeze entitatea breslei. Făclia a fost
întotdeauna nelipsită în viaţa lor. Ea se aşeza în biserica al cărei hram îl lua breasla, iar
depunerea şi păstrarea ei, acolo era o mărturie publică de sarcina pe care şi-o lua frăţia
respectivă, nu numai să sărbătorească şi eapatronul acelei biserici, dar să o şi ajute cu toate
câte trebuiau oficiilor liturgice şi întreţinerii ei10 Sensul creştin al breslei ciubotoarilor din
Huşi se evidenţiază cu prisosinţă şi din faptul că, chiar în primul punct al hotărârei lor au în
vedere actele de caritateşi milostenie: îngroparea săracilor şi a străinilor, ajutorarea celor
nevoiaşi şi cheltuielile ce se făceau cu sărbătoarea hramului. Toate acestea implicau
contribuţiile băneşti cu care venea fiecare la cutia breslei. Lucrurile acestea, după cum ei
însuşi o afirmă, le făceau având în vedere pomenirea lor şi iertarea păcatelorlor .
In lucrarea Arhondologia Moldovei despre familia Kostache se scvrie urmatoarele ,, .
Moldoveni din cei mai vechi boieri însa dreapta lor porecla este boldur.

Noul mitropolit era originar, prin tatăl său Grigorie Costachi zis Negel, dintr-o familie de
boieri moldoveni, un strămoş al său fiind vornicul Boldur, unul din sfetnicii lui Ştefan cel

10
E Pavlescu Economia Breslelor în Moldova, apărută în Editura Fundaţiei Regale
Carol I, Bucureşti, 1939,
Mare. Alţi strămoşi ai săi din partea tatălui de asemenea au fost sfetnici domneşti, eroi în
luptele duse de domnii Moldovei împotriva cotropitorilor sau ctitori de lăcaşuri sfinte (pe la
1622 un Gavriil Costachi a ctitorit mănăstirea Bursuci). Prin mama sa, Maria, născută
Cantacuzino sau simplu Canta, provenea din vechea familie a Cantacuzinilor, care de
asemenea a dat oameni cu rosturi de seamă în viaţa politică şi culturală a Ţării Româneşti şi a
Moldovei. Fraţii viitorului mitropolit erau: Matei, ajuns mare postelnic, Constantin, călugărit
sub numele de Chesarie - fost dichiu la Episcopia Romanului, care a murit înecat -, Elena,
călugărită sub numele de Ecaterina, iar după primirea schimei mari Elisabeta -, fostă stareţă la
mănăstirea Socola, apoi, timp de 30 de ani, la Agapia - şi vornicul Şerban, care, deşi era cel
mai mic, a ajuns mai târziu unul din sfătuitorii mitropolitului.

Vasile Costachi s-a născut la 20 decembrie 1768, în satul Roşieşti, în ţinutul Falciului (azi în
jud. Vaslui). După obiceiul timpului, Vasile a început învăţătura cu un dascăl grec în casa
părintească de la Iaşi, unde se stabilise familia, apoi a fost dat la şcoala grecească de la
mănăstirea Trei Ierarhi. Nefiind mulţumit cu învăţătura de aici, a părăsit şcoala, poate cu
gândul de a se retrage la mănăstirea Neamţ, atras desigur de faima stareţului Paisie. Văzând
dragostea sa pentru viaţa călugărească, tatăl său l-a dat în grija episcopului Iacob Stamati de la
Huşi, care l-a tuns în monahism, sub numele de Veniamin, după numele celui mai mic dintre
fiii patriarhului Iacob din Vechiul Testament. Călugăria sa a avut loc în anul 1783 (după alţii
1784), când abia împlinise 15 ani. După trei ani, Iacob Stamati -ajuns al doilea părinte pentru
monahul Veniamin, după moartea tatălui său -, l-a hirotonit ierodiacon. În 1788, mitropolitul
Leon Gheucă l-a chemat în slujba Mitropoliei din Iaşi, fiind hirotonit ieromonah şi rânduit ca
mare eclesiarh al catedralei. Se pare că tot atunci a fost hirotesit arhimandrit de către
mitropolitul Leon. În martie 1789 a fost numit egumen la mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi,
deţinând această slujbă timp de trei ani.

La 26 iunie 1792 a fost ales episcop al Huşilor, fiind pe atunci în vârstă de numai 23 de ani
şi jumătate, în locul lui Iacob Stamati, trecut în scaunul mitropolitan. Hirotonia sa întru
arhiereu s-a făcut în ziua următoare, în biserica Sfântul Spiridon din Iaşi. Instalat la Huşi, a
căutat să meargă întru totul pe urmele înaintaşului său, contribuind la buna administrare a
treburilor Episcopiei (înzestrarea catedralei şi reşedinţei, primirea unor danii etc). A fost
delegat de mitropolitul Iacob să cerceteze mănăstirile Neamţ şi Secu în mai multe rânduri.
 Realizările sale la Episcopia Huşilor, învăţătura, blândeţea, evlavia şi dragostea sa faţă de
păstoriţi au dus la alegerea lui Veniamin în scaunul vlădicesc de la Roman, la 1 iunie 1796,
după moartea episcopului Antonie. Cu experienţa dobândită la Huşi, noul episcop de Roman
putea trece acolo la realizări şi mai însemnate. Pentru că Episcopia era plină de datorii, s-a
ocupat în mod deosebit de administrarea bunurilor ei, precum şi de sporirea veniturilor
eparhiale.