Revistă editată de

ÎMPREUNĂ PENTRU Școala Nr.24

București
EDUCAȚIE ! Nr.1/2009

ȘCOALA
PĂRINȚILOR

Ă
IC AT E
D IC
DE ACT
IS TĂ DID R
V R O
RE ELO INȚIL
DR R
C A ȘI P Ă

ISSN – 2065 – 3031

 ANUL I, NUMARUL 1/2009 Pagină 3

ÎMPREUNĂ PENTRU EDUCAŢIE!

REVISTĂ EDITATĂ DE
ŞCOALA NR.24, SECTOR 2, BUCUREŞTI

ŞCOALA PĂRINŢILOR
ANUL I, NUMARUL I

ÎNCĂ UN PAS ÎN DEZVOLTAREA PARTENERIATULUI

ŞCOALĂ– FAMILIE
Relaţia şcoală-familie este un subiect des abordat
in literatura de specialitate si supus atenţiei publicu-
lui larg, mai ales pe fondul schimbărilor sociale mul-
tiple din ultimul timp. Vorbim cu toţii despre inte-
grarea tarii noastre in Uniunea Europeana. Procesul
integrării atrage după sine o serie de schimbări, la
nivel macro socio-economic, dar si in scoli.
Una dintre aceste schimbări se refera la relaţia
şcoală-familie. Daca pana in prezent parteneriatul Din cuprins: Pagi-
scoală-familie a fost dezvoltat unilateral, fiind de na
multe ori era considerat "responsabilitatea scolii",
acest lucru trebuie sa se schimbe pe viitor. FAMILIA CA MEDIU SOCIALIZATOR 4
Analizând documentele recente, emise in cadrul SI EDUCATIONAL
Consiliului Europei, se remarca o noua abordare pri-
PARINTII SI SCOALA 6
vind dezvoltarea acestui parteneriat.
Conform acestora, in cadrul colaborării scolii cu IMPORTANTA FAMILIEI IN PROCESUL 8
familia, accentul este pus pe un angajament mutual DE INVATARE
clar stabilit intre părinţi si profesori, pe baza unui
"contract parental". REPERE ALE DEZV COPILULUI 9
Contractul se constituie ca un sistem de obligaţii DE 6/7 ANI
reciproce in cooperarea părinţilor cu profesorii si 10 METODE DE A CRESTE UN COPIL 13
implică colaborarea părinţilor in activităţile şcolare, RASFATAT
nu numai sub aspect economic, respectiv de a parti-
CAND COPILUL NU ARE ÎNCREDERE 15
cipa, susţine si evalua eforturile si acţiunile financia-
re ale scolii, ci si sub aspect educaţional-cultural. ÎN EL
Aceasta tendinţa, prezentă deja in unele tari vest- TEORIA INTELIGENTELOR MULTIPLE 17
europene, in cazul societăţii româneşti este doar un
proiect. MAMA CA ÎNVĂŢĂTOR 19
Având în vedere contextul european, prezentat
mai sus, salutam iniţiativa cadrelor didactice din EDUCAŢIA PRIN PROBLEMATIZARE 20
Şcoala Nr. 24 de a face încă pas in eficientizarea rela-
ţiei şcoală-familie prin intermediul revistei “Şcoala
PROBLEMELE COPIILOR, 23
Părinţilor”!
În paginile revistei vor fi consemnate şi populari-
zate experienţele dascălilor şi cele mai noi, moderne, NOTELE DE LA SCOALA CONTEAZA? 25
utile idei ale cercetărilor din domeniul ştiinţelor edu-
caţiei. MOTIVATIA INVATARII SI ROLUL EI 26
Astfel, părinţii, citind aceste rânduri, vor simţi IN ORELE DE CHIMIE
mai bine pulsul intern al şcolii şi se vor apropia mai
mult de cei care îi ajuta în formarea şi dezvoltarea PREDAREA RELIGIEI IN SISTEMUL DE 29
personalităţii copiilor lor. INVATAMANT PUBLIC
PROF. MIHAELA CIHO MATEMATICA ŞI CALCULATORUL 30
INSPECTOR MANAGEMENT ŞCOLAR SECTOR 2
PERSOANA PUBERULUI 32

ADHD PE BANCILE SCOLII 33

 ȘCOALA PĂRINȚILOR Pagină 4

FAMILIA CA MEDIU SOCIALIZATOR SI EDUCATIONAL

-FORME ALE COLABORARII ŞCOALĂ-FAMILIE-
INSPECTOR DE SPECIALITATE INV.PRIMAR
INST. ALEXANDRA MANEA
Scoala si familia sunt cei doi Ei, copiii care rasar asemenea florilor, cresc ocrotiti de
poli de rezistenta ai educatiei, dragoste parinteasca. Se inalta vegheati de caldura familiei
care constituie prin mijloace specifice la formarea tinere- unde invata primele taine ale lumii inconjuratoare. Afla ce
tului. este bine si rau, cum sa se poarte frumos. Apoi in primul
Familia este prima scoala a copilului. Ea este cea care colectiv - grădiniţele - cunosc regulile jocului cu altii, bu-
raspunde de trebuintele elementare ale copilului si de curia victoriei sau tristetea fara inceput si fara sfarsit -
protectia acestuia, exercitand o influenta atat de adanca, copilaria.
incat urmele ei raman, uneori, intiparite pentru toata viata Daca vine toamna - e septembrie. Suna prirnul clopotel
in profilul moral - spiritual al acestuia. care vesteste scoala, in care copilul crescut in familie va fi
Familia ocupa un loc aparte in sisternul institutional al instruit pentru viata. Parintii si educatorii contribuie, in
educatiei. Actiunea ei pe intreaga perioada a dezvoltarii stransa colaborare, la ridicarea nivelului instructiv educa-
include si toate laturile formarii personalitatii. Ea tiv ai elevului integrat in colectiv. Reusita acestei actiuni
reprezinta unul din mediile de socializare si educare din presupune insa o cunoastere speciala a fiecărui copil. El
cele mai complete datorita posibilitatilor ce le are de a-l trebuie urmarit permanent si profund, sub toate aspectele
introduce pe copil in cele mai variabile situatii si de a acţi- personalităţii lui.
ona asupra lui prin cele mai complexe si firesti mijloace. Factorul decisiv în succesul scolar il reprezinta raporta-
Familia ofera copilului primele informatii despre lumea rea corecta a realităţii în existenta activitatii comune fami-
ce-l incojoara, primele norme si reguli de conduita, dar si lie - scoala. Sunt necesare sisteme complexe de dezvoltare
climatui socioafectiv necesar trebuintelor si dorinţelor a responsabilitatilor individuale si colective, în concordan-
sale. ta deplina cu preocupările, interesele, deprinderile si apti-
“Pecetea pe care parintii o lasa asupra structurii si tudinile fiecarui copil.
profilului spiritual - moral al personalitatii propriilor Reglementarea stiintifica a unor norme educative impu-
copii se mentine toata viata " . (M. Golu) ne colaborarea sistematica si permanenta a celor doi fac-
Influentele educative pe care familia le exercita asupra tori de instruire, familie - scoala si presupune unitatea
copiilor se pot manifesta fie direct - prin actiuni mai mult influentelor educative si continuitatea muncii de formare a
sau mai putin dirijate, fie indirect - prin modele de condui- copilului.
ta oferite de catre membrii familiei, precum si prin clima- Procesul de colaborare cu parintii asigura atingerea sco-
tul psihosocial existent in familie. Modelele de conduita pului educational. Pornind de la necesitatea cunoasterii
oferite de parinti - pe care copiii le preiau prin imitatie si sociopsihopedagogica a copilului, scoala impune colabo-
învăţare - precum si climatul socioafectiv in care se exer- rarea cu familia sub diferite aspecte. Urmarind aspectele
cita influentele educationale ("cei sapte ani de acasa") comune, speciale si diferenţiate pe care viata de elev o
constituie prirnul model social cu o influenta hotaratoare prezinta, parintii pot completa, sprijini si dezvolta perso-
asupra copiilor privind formarea conceptiei lor despre nalitatea copilului cu o singura conditie - colaborarea cu
viata, a modului de comportare si relaţionare in raport cu scoala. S-au cam pierdut formele de comunicare intre cei
diferite norme si valori sociale. Este recunoscut faptul ca doi factori decisivi pentru formarea copilului.
strategiile educative la care se face apel in familie, mai Au supravietuit sedintele cu parintii. In principiu,
mult sau mai putin conştientizate, determina in mare parintii elevilor cu rezultate scolare bune si foarte bune
masura dezvoltarea personalitatii, precum si rezultatele sunt prezenti. Dar unde sunt ceilalti? Problemele sociale
scolare ale copiilor, comportamentui lor sociomoral. nu motiveaza absenta lor, pentru ca scoala are acelaşi rol
 ANUL I, NUMARUL 1/2009 Pagină 5

educativ. Cu intrarea in scoala (de la varsta de 6 ani) pro- vizitele la domiciliul elevilor; consultatiile individuale;
blemele muncii de educaţie devin mai complexe si odata corespondenta cu familia.
cu ele si rolul familiei, scoala constituind pentru copil un Formele colective de colaborare - adunari cu parintii,
nou mediu caruia trebuie sa i se adapteze si care va influ- consultatii colective, lectorate pentru parinti - pot imbraca
enta enorm dezvoltarea sa. O serie de sarcini educationale structuri si pot avea continut variat. Astfel, adunările cu
sunt preluate în mod special de şcoala (cele privind in- parintii pot fi destinate fie unui bilant al activitatii elevilor
strucţia), dar familia ramane implicata chiar si in realiza- (subliniindu-se contributia familiei, eventualele deficiente
rea acestora ramanandu-i in acelasi timp si multe altele in - cu tact - si masurile ce se impun a fi adoptate), fie dezba-
care rolul principal il are in continuare. terii unor teme psiho - pedagogice in vederea informarii
Fara participarea parintilor efortul educativ organizat parintilor cu aspectele teoretice necesare activitatii lor
prin institutiile scolare poate fi frânt, deviat sau deformat. practice (de pilda probleme ca: organizarea regimului de
Asa cum arata si H. H. Stern "orice sistem de educatie, viata al elevilor in familie, orientarea scolara si profesio-
oricat ar fi de perfect, rămâne neputicios daca se nala, alegerea si dezvoltarea lecturii, etc. toate în functie
loveste de opozitia sau indiferenta din partea de specificul varstei).
parintilor". Coordonatele colaborarii: implicarea familiei în activita-
Pozitia unor parinti care considera ca odata cu intrarea tea scolara a copiilor se desfasoara pe doua coordonate:
copiilor în scoala rolul lor s-a incheiat, sau pozitia unor a) relatie parinte - copil: controlul frecventei, al rezulta-
cadre didactice conform careia şcoala poate totul fără a telor scolare, al temelor, ajutor in indeplinirea sarcinilor,
apela la sprijinul parintilor sunt gresite. Numai o colabora- suport moral si material;
re perfecta intre cei doi factori este de natura sa determine b) relatia familie - scoala, contactul direct cu invatatorul
o eficienta maxima a muncii educative. sau profesorii clasei sub forma: o reuniune de informare a
Desigur, în acest proces de colaborare, rolul conducator parintilor cu privire la documentele privind reforma curri-
il are scoala. Ea poate sa orienteze, sa ajute familia în sar- culara (Planul cadru pentru invatamantului obligatoriu,
cinile ce-i revin, sa asigure o unitate de vedere si de acţiu- Programele şcolare, Ghidurile de evaluare), consultarea
ne. părinţilor la stabilirea disciplinei (lor) opţionale, alcătuirea
Familia, oricâte merite si preocupari valoroase ar avea în schemelor orare ale clasei si programului şcolar al elevi-
legatura cu educaţia copiilor, nu va obtine rezultate poziti- lor; activarea asociativa a părinţilor prin Comitetul de pă-
ve decat în conditiile in care actioneaza împreuna cu rinţi pentru sprijinirea şcolii in activitatea de cuprindere la
scoala. cursuri a tuturor copiilor, la îmbunătăţirea frecventei aces-
Procesul de colaborare se impune - amandoi factorii tora, in organizarea si desfăşurarea activităţilor extra curri-
actioneaza asupra aceloraşi persoane, urmaresc realizarea culare; vizite, excursii, serbări;
aceluiasi obiectiv (evident cu mijloace specifice) si deci, Lipsa de colaborare duce spre un eşec si, din nefericire,
orice neconcordanta, orice divergenta, pot determina defi- cel învins este copilul, pentru care dorim tot, pentru care
ciente în procesul dezvoltarii copiilor. visam tot ce este mai bun .
Aceasta realitate a capatat caracter de lege, o prevedere Pentru viitor, dascalii adevarati stiu ce trebuie sa faca în
in acest sens fiind inclusa in Legea invatamantului prezent: sa puna lumina in priviri si liniste in ganduri, sa
"Scoala conlucreaza cu familia in educarea copiilor si puna zambet in iubire, in fapte, sa puna cuget in judecata.
tineretului in pregatirea lor pentru munca si viata, iar
rolul conducator în aceasta actiune de colaborare revi- " Fiecare copil pe
ne scolii ca factor institutionalizat specializat in munca
care îl instruim
instructiv – educativa”.
Colaborarea scolii cu familia se realizeza in diferite este un OM daruit
form: comitetele de parinti - sunt forme organizate de co- societatii "
laborare intre scoala si familie constituind la (N. Iorga)
perfectionarea pocesului de instruire si educare a elevilor;
 ȘCOALA PĂRINȚILOR Pagină 6

chiar si in a modului in care este elaborata curricula

şcolară.
Un raport asupra relaţiilor dintre şcoală si familie in
ţările Comunităţii Europene, bazat pe cercetări compa-
rative, documentare si empirice (prin ancheta de opinie
cu chestionare) enumera patru motive pentru care
şcoala si familia se străduiesc sa stabilească legături
intre ele:
- părinţii sunt juridic responsabili de educaţia copiilor
PROF. MARIANA MĂLUREANU lor (legislaţia reflecta astfel libertatea părinţilor de a-si
DIRECTOR ȘCOALA NR.24 creste copiii aşa cum doresc) ;
Cand copilul merge la scoala ne gandim automat ca - invatamantul nu este decât o parte din educaţia copi-
este datoria invatatorului/profesorului sa-l invete. lului, o buna parte a educaţiei petrecându-se in afara
Pe de o parte, asa si este: este datoria lui sa-l invete şcolii.
să invete. Si sa descopere in copil care-i sunt abilitatile Cercetarile pun in evidenta influenta atitudinii pa-
si talentele. Si care-i sunt limitele. rentale asupra rezultatelor scolare ale elevilor, in speci-
Pe de alta parte, acesta trebuie sa il invete pe părin- al asupra motivatiilor invatarii, precum si faptul ca une-
te cum sa isi ajute copilul sa se descopere. Si pe parinte le comportamente ale parintilor pot fi favorizate datori-
sa-si descopere copilul. Caci ne dorim adesea ca el sa fie tă dialogului cu scoala;
asa cum ni-l imaginam noi si nu il vedem asa cum este - grupurile sociale implicate in institutia scolara (in spe-
el. Chiar daca nu poate lua “foarte bine” de fiecare data cial parintii si cadrele didactice) au dreptul sa influenţe-
la citire, poate fi o intamplare daca a facut o linie ze gestiunea scolara.
stramba la desen. Sa il indrume pe parinte sa isi sustina Reprosurile care li se fac parintilor privind colabora-
copilul sa mearga in aceea zona in care se va simti sigur rea cu scoala sunt:
pe sine si pe competentele sale: desenator, mecanic - apatia (nu vin la sedintele cu parintii);
auto, inginer, medic. - lipsa de responsabilitate (asteapta sa fie invitati la
Ce presupune acest lucru? Sa fim deschisi ca părinţi. şcoală) ;
Sa cautam sa ne construim o relatie de incredere si - timiditate (lipsa de incredere in drepturile pe care le
sustinuta cu invatatorul. Stiu ca, uneori, nu avem timpul are);
necesar, nu putem sa ajungem la scoala pentru a vorbi - criticarea excesiva si non participative la activităţile
cu invatatorul sau pofesorul. Si este cat se poate de şcolii;
adevarat. Dar avem timp sa ii dam un telefon. Cinci mi- - preocupari excesive (exclusive) pentru randamentul
nute pe săptămâna de convorbiri telefonice cu acesta şcolar (notele copilului);
ne pot ajuta sa cunoaştem mai bine nevoile copilului - rolul parental rau definit (nu inţeleg corect funcţiile si
nostru, sa stim cat se implica, ce materii ii plac, ce il rolurile in educatia propriului copil);
supara si ce prieteni are. - contacte limitate cu scoala (numai in situaţii excepţio-
Drumul copilului spre maturizare, in dezvoltarea sa, nale, de criza in comportarea copilului);
este lung si, uneori, petrece la scoala si in compania - conservatorism (reacţii negative la idei noi).
colegilor săi mai mult timp decat alaturi de noi. De ace- Reproşurile care li se fac profesorilor privind cola-
ea, ceea ce se intampla zilnic cu el poate fi important borarea cu familiile elevilor sunt similare dar nu identi-
pentru modul in care el se construieşte. Pe de alta par- ce, inclusiv privind:
te, cele 5 minute de “relaţie” cu invatatorul ne dau noua - dificultăţi de a stabili relaţia cu părinţii (ii tratează ca
dreptul de a pretinde sa fim parte a modului in care pe copii si nu ca parteneri in educaţia copilului, deci-
este amenajata şcoala, in care ne sunt securizaţi copiii, zând autoritar la şedinţele cu părinţii);
 ANUL I, NUMARUL 1/2009 Pagină 7

- definirea ambiguă a rolului de cadru didactic

(oscilează intre autonomie si perspectivele parteneria-
tului cu părintele);
- lipsa pregătirii privind relaţia şcoala-familie.
Am dat toate aceste rezultante ale cercetării, întru-
cât am dorit sa prezint o imagine clara, atât din punctu-
al de vedere al părintelui, dar si al profesorului/ PROF. ED. PLASTICA
cadrului didactic.
CAMELIA MIHALCEA
DIRECTOR ADJ. SCOALA NR.24
Mai devreme, când studiul pomenea despre “ insti-
Transformarile din mediul nostru de viata se petrec
tuţia şcolară”, explicita acest concept ca fiind “ cadre
cu o viteza foarte mare.
didactice şi părinţi”. Fapt care in cultura noastră poate
Singurul lucru stabil este schimbarea continua. Daca
nedumeri, caci trebuie sa recunoaştem ca suntem obiş-
pe vremuri era suficient sa inveti o meserie, pentru
nuiţi sa consideram ca instituţia şcolară o reprezintă
toata viata, astazi schimbarile locului de munca sunt
doar şcoala si cadrele didactice. In tarile vest Europene
frecvente si necesita flexibilitate, adaptabilitate.
este pus in practica un “contract şcolar” care defineşte
Doar cei care se pot adapta, cei creativi vor rezista,
care sunt responsabilităţile si drepturile fiecărei părţi
nu vor simti stresul schimbarii.
(familie si şcoala) in raport cu procesul de educaţie al
Scoala traditionala trebuie sa se transforme dintr-
copilului.
un loc unde doar se invata intr-un loc unde invatam sa
Acest contract legi-
invatam. Respectarea unor reguli rigide ne mentine la
timează un parteneri-
stadiul imitarii. Copiii trebuie sa invete sa-si foloseasca
at moral intre părinte
capacitatile creative. Viitorul apartine oamenilor crea-
si profesor. Dar cel ,, Pentru a forma
tivi.
mai important aspect generaţiile tinere, ale
vremii de mâine, noi Educatia estetica, educatia plastica sunt discipline
al acestuia este relaţia
dascălii, trebuie în primul care permit copiilor sa intre in contact cu opera de arta,
pe care o presupune
sa inteleaga procesul de creatie devenind capabili de a
parteneriatul: părinte- rând să ne
crea noi valori.
le se îndreaptă spre înnoim veşnic odată cu ele ”
profesor pentru a se C. Daicoviciu A fi creator inseamna a fi capabil de a stabili legaturi
sfătui cu acesta in ce- noi, neasteptate intre cunostintele dobandite sau intre
acestea si cele noi, cu o anumita intentie.
ea ce priveşte educarea copilului sau, iar acesta sesi-
zează, planifica abordările necesare atingerii maximu- Creativitatea artistica privita din punct de vedere
lui de potenţial al copilului. Intr-un cadru de respect pedagogic apare ca o activitate complementara fata de
reciproc. cea stiintifica si tehnica si are un camp mult mai larg de
manifestare.
Deci, părinți:
Incercaţi sa nu uitaţi drumul spre şcoală si numărul
"Primii paşi spre creativitate sunt făcuţi atunci când
de telefon al profesorului.!
îndemnăm un copil să miroasă o floare, să
Aveţi încredere in el si întrebaţi tot ce va nelinişteş- deseneze un pom în toate amănuntele sale, să
te. Si spuneţi-i tot ce vă bucură. mângâie blana unei pisici. Copilul trebuie să fie
Și profesori: îndemnat să-şi folosească ochii, nu numai pentru a
Incercaţi sa nu uitaţi numărul de telefon al părinte- vedea, dar şi pentru a privi; urechile nu numai
pentru a auzi, dar şi pentru a asculta cu atenţie;
lui! Iar atunci când vorbiţi cu acesta, în particular sau in
mâinile nu numai pentru a apuca obiectele, ci şi
public, găsiţi întotdeauna ceva pozitiv in comportamen-
pentru a le pipăi şi simţi. Educarea activităţii are
tul copilului sau de povestit ! drept urmare o educare a creativităţii în general."
(Lovenfeld -"Imaginea despre lume în desenele
copiilor")
 ȘCOALA PĂRINȚILOR Pagină 8

IMPORTANTA FAMILIEI IN PROCESUL DE INVATARE

INST. CONSTANŢA BĂLAN

Cercetari recente asupra dezvoltarii creierului uman au demonstrat ca parintii sunt intr-
adevar primii "profesori" ai copiilor lor. Tot ceea ce parintii fac sau nu fac in mod obisnuit
se va regasi mai tarziu si in obiceiurile copiilor. De exemplu, copilul caruia i se citesc in
mod curent povesti va dovedi mai tarziu un interes mai mare pentru citit. Din pacate insa,
nu prea multi parinti isi fac timp pentur a le citi copiilor povesti in fiecare zi.
Dupa primii trei ani de viata, creierul copilului ajunge pana la 90% din greutatea unui
creier de adult, asa ca nu-i de mirare ca in acesti trei ani copilul isi dezvolta capacitatea de
invatare. Atunci cand parintii le vorbesc, le cânta sau le citesc copiilor, creierul este realmente "pe receptie",
adica se creeaza legaturi noi intre celulele nervoase, iar legaturile vechi se intaresc. Acest proces de dezvoltare a
creierului trebuie sustinut nu numai printr-o alimentatie adecvata copiilor ci si printr-o buna stimulare a
simturilor (auz, vaz etc.).
Atitudinea pozitiva a parintilor fata de literatura si de citit in sine este de asemenea un factor ajutator in pro-
cesul de invatare, chiar si numai prin entuziasmul aratat de parinti pentru carti. Copiii care-si vad parintii citind
cu placere vor invata astfel ca cititul este ceva distractiv si vor fi mai tarziu receptivi la invatarea lui in scoala.
Orice parinte trebuie sa inteleaga ca joaca este de fapt "munca" copilului, iar invatarea este mai usoara cu
ajutorul jocului. Ideile originale sunt de mare pret, asa ca incurajati-l/ajutati-l pe copil sa invete o poezioara un
cantecel (de ce nu chiar si in alta limba, fara insa a face o intreaga tevatura din asta) sau chiar sa "regizeze" o
mica piesa de teatru pentru familie.
Doctorii incurajeaza cititul povestilor de catre parinti, ca pe o adevarata metoda de stabilire a legaturilor din-
tre parinte si copil, In plus, cititul povestilor sau rasfoirea impreuna a unei carti cu poze pentru copii da prilejul
petrecerii unor clipe fericite impreuna cu copiii. Parintii nu sunt insa in singurele persoane care-i pot citi copilu-
lui, mai ales daca programul lor este incarcat. Bunicii sau orice alta persoana care se ocupa de copil ii pot citi
acestuia sau chiar sa-i spuna povesti.
Desi exista un mare numar de programe de televiziune destinate copiilor, s-a dovedit ca vocabularul folosit
in astfel de emisiuni este mult mai redus comparativ cu cel dintr-o carte cu povesti obisnuita. In plus, timpul
petrecut de un copil la televizor intr-o zi este echivalent cu timpul alocat intr-o saptamana cititului de placere. In
consecinta este bine ca cititul si uitatul la televizor sa fie echilibrate, cel putin pentru copiii mici mai ales in fa-
voarea cititului. Chiar si in cazul in care exista programe educative pentru copii la televizor, din pacate nu toti
parintii opteaza pentru acestea.
Iata si cateva sfaturi, cativa pasi de urmat, cand este vorba de o poveste spusa sau citita copilului. Aceste sfa-
turi sunt valabile si in cazul unui cantec sau unei poezii.
Puneti copilului o intrebare simpla la inceputul povestii, cum ar fi: "Vrei sa-ti spun/citesc povestea despre
Cenusareasa?" sau "Ti-ar placea sa-ti spun o poveste despre un elefant?". Daca aveti o carte cu poze, aratati-i o
poza semnificativa si intrebati-l de exemplu: "Cum se numeste animalul despre care este vorba in poveste?" sau
"Iti place acest animal?". In acest fel, copilul participa la poveste si va fi probabil interesat de ea. Pe masura ce
copilul creste, raspunsul la intrebarea pusa la inceputul povestii de dvs. va putea fi dat eventual de catre copil la
sfarsitul povestii.
Fiti pregatiti sa-i raspundeti copilului la intrebarile puse, caci copiii au intotdeauna intrebari de pus. Daca
stiti raspunsul, dati-l pe loc, iar daca nu cautati-l in dictionare, enciclopedii sau pe internet etc. Astfel copilul se
va familiariza cu locurile unde "pot fi cautate raspunsuri la intrebari" si va stii sa le caute singur cand va putea sa
citeasca.
Faceti comentarii asupra povestii, dar nu prea multe in timpul acesteia, caci povestea este importanta. Din
timp in timp puteti sublinia personajele, scenele sau activitatile din poveste. Desigur, pentru copiii mici este bine
sa-i aratati pe pozele aferente povestii persoanele/animalele/plantele din poveste si poate, pe o alta poza sa-l
puneti sa recunoasca personajele pe care i le-ati aratat anterior.
Puneti o intrebare la sfarsitul povestii, care sa-i dezvolte imaginatia copilului. Poate fi o idee de continuare a
povestii, de genul "Si ce crezi tu ca s-a intamplat mai departe?" sau o alta idee de dezvoltare a povestii, cum ar fi:
"Oare ce s-ar fi intamplat cu Pinochio daca nu ar fi mintit si nu i-ar fi crescut nasul?". Chiar si parerea copilului
despre poveste este binevenita, cum ar fi "Iti pare bine ca Scufita Rosie a scapat cu bine din gura lupului?"
Iata si alte moduri in care-l puteti incuraja pe copil sa invete despre lumea inconjuratoare:
spuneti-i poezioare/cantecele pe dinafara si in timp ce-l invatati zambiti-i; copilul va intelege ca-i o activita-
 ANUL I, NUMARUL 1/2009 Pagină 9

te placuta si va incerca la randul lui sa invete si el poezioare/cantecelul dvs.

cand copilul sta in bratele dvs. in timp ce-i cititi o poveste, tineti cartea astfel incat sa o vada si el si in timp

va intelege ca cititul se petrece de la stanga la dreapta, mai ales daca-l lasati sa intoarca el paginile;
nu uitati ca invatarea este permanenta, in orice zi, indiferent daca copilul merge in patru labute sau deja

vorbeste asa ca acordati-i toata atentia si ajutati-l sa invete si repetati-i cand este nevoie tot ceea ce l-ati invatat;
cultivati-i spiritul de aventura, dar inteles in sensul bun al cuvantului; o noua pisica, o noua jucarie, o noua

mancare si chiar o pasare care se aseaza in gradina pot fi noi provocari de a invata cate ceva despre lumea
inconjuratoare,
lasati-l sa incerce pana reuseste, cum ar fi cu jucariile pe care le monteaza si le demonteaza zilnic; cand

reuseste in ceea ce face, o simpla vorba de incurajare din partea parintilor.

CLASA INTAI: REPERE DE DEZVOLTARE INTRE 6-7 ANI

INV. NATALIŢA TUDOR
Timpul a trecut repede... Copilul care parca ieri facea primii pasi a devenit scolar.
Bineinteles ca ati renuntat sa il mai cantariti si masurati saptamanal sau lunar, iar pro-
gresele sale zilnice nu va mai uimesc, insa in mod sigur va intrebati daca este dezvoltat
normal pentru varsta lui.
Ce face un copil la nivelul clasei intai - la varsta intre 6 si 7 ani?
Corelat cu varsta, in Romania scoala incepe la 7 ani, iar copiii de sase ani care sunt inca la
gradinita, desi cunosc literele, inca nu prea scriu si citesc. In alte tari, prezenta la scoala este obligatorie de la
varste mult mai fragede. In Olanda, scoala este obligatorie de la 4 ani iar in Belgia, de la 3 ani. Evident, de la
varste mici ei incep un proces important de integrare in societate si in sistemul educational.
Ce puteti face pentru a stimula un copil de 7 ani?
Dati-i copilului ocazia de a scrie.
Daca este inca in etapa de inceput a scrisului, puteti incepe cu liste simple. Daca il rugati sa scrie ce i-ar placea
sa faca la sfarsitul saptamanii, lista ar putea arata astfel: „fotbal, parc, inot“). Ulterior, puteti propune activitati
mai sofisticate care stimuleaza aptitudinile de scriere si citire, cum ar fi tinerea unui jurnal de vacanta.
Mergeti regulat la biblioteca si la librarie si ajutati copilul sa-si aleaga o varietate de carti.
Chiar daca incepe sa citeasca singur, tot se va bucura sa-i cititi chiar dumneavoastra (chiar si in anii care
urmeaza!), deci, faceti-va timp sa-i cititi in fiecare zi cu voce tare. Puteti ajuta copilul sa-si imbunatateasca aptitu-
dinile de citire si intelegere punandu-i intrebari despre cartile pe care le cititi impreuna. Puteti pune intrebari
chiar si in timp ce cititi, de exemplu „Ce crezi ca se va intampla in continuare?“.
Discutati cu profesorii copilului despre modul in care se descurca la scoala si gasiti cai de a repeta lectiile
acasa. Elevii din clasa intai sunt incurajati si sa vorbeasca despre ceea ce simt, sa invete sa lucreze in grup si sa
gaseasca solutii creative de a rezolva disputele.. daca aveti mai multi copii sau daca invitati in mod regulat la
dumneavoastra acasa mai multi copiii sa se joace impreuna, puteti planifica activitati care permit fiecarui copil sa
joace un rol si sa lucreze interdependent de ceilalti.
Rezistati tentatiei de a interveni in toate conflictele copiilor dumneavoastra.
Veti vedea cu surprindere cat de bine stiu sa-si rezolve problemele facand compromisuri. S-au dus vremurile
de bebelus si prescolar cand cei mai multi copii credeau „Ce-i al meu e al meu si ce-i al tau e tot al meu!“ Stabili-
rea unor reguli de baza pentru momentele cand se joaca impreuna acasa va poate ajuta sa reduceti numarul dis-
putelor si sa va invatati copilul sa fie gazda buna cand are invitati. O regula simpla ca „musafirul alege primul
jocul pe care il jucam“ va va ajuta sa eliminati anumite certuri.
Ce ar trebui sa faca un copil de clasa intai:
Sa se exprime singur folosind cuvinte, verbal si in scris;
Sa recunoasca si sa scrie literele majuscule si minuscule, incepand cu numele si prenumele;
Sa scrie de la stanga la dreapta si de sus in jos pe o pagina;
Sa inteleaga diferenta dintre cuvinte, propozitii si paragrafe;
Sa respecte regulile, cooperand cu profesorii;
Sa citeasca diferite tipuri de literatura si sa inteleaga ceea ce citeste;
Sa distinga intre adevarul si fictiunea din povesti;
Sa faca legaturi intre ceea ce se intampla in povesti si ceea ce se intampla in viata lui;
Sa exprime emotii ca furia si frustrarea, dar fara lacrimi;
Sa poata lucra independent dar si sa coopereze cu un grup de copii de varsta lui;
Sa-si recunoasca greselile ;
 ȘCOALA PĂRINȚILOR
Particularitatile
dezvoltarii psiho-somatice
ale copilului de 7 ani
INST. SIMION DORINA
Uraaa, baietelul sau fetita noastra
a implinit 7 anisori!
Varsta la care se spune ca s-a pus,
solid deja, educatia de acasa. O
varsta insa de la care incep indatoriile si
responsabilitatile. Scoala devine tot mai importanta. Ce
face deci un copil de 7 ani si cum trebuie stimulat si
incurajat? Iata sfatul nostru!
Copilul de 7 ani este o fiinta cu care te poti intelege.
Plin de candoare inca si cu o privire inteligenta, care nu
te poate lasa indiferent, paseste incet din teritoriul ex-
clusiv al jucariilor catre micile griji ale copilariei: teme,
certuri cu colegii de clasa, mici indatoriri casnice, etc.
La 7 ani, majoritatea copiilor au pasit deja pragul
scolii. Misterul si vraja literelor si cifrelor incepe sa se
desluseasca. E fascinat ca poate citi cate o propozitie.
De aceea, cartile incep sa il atraga tot mai mult.
Ce poate face un copil de 7 ani?
Poate avea unele responsabilitati in jurul casei (sa
mature frunze, sa ude florile cu furtunul, sa tina eviden-
ta ambalajelor)
La aceasta varsta, copilul intelege ca toate actiunile
sale au consecinte - de exemplu, fiind prea lent/a
dimineata, inseamna ca poate intarzia la scoala. Poate
lua unele mici riscuri - de exemplu are curajul unei alte
opinii in fata prietenilor . Ia decizii de unul/una singur/
a. (poate decide cu ce are chef sa se joace sau ce vrea sa
manance) . Poate citi aproximativ 200 de cuvinte sim-
ple (minim). Poate scrie deja propozitii simple - folo-
sind majuscule si punctuatie corecta. Stie ce cuvinte
denumesc actiuni - intr-o propozitie. Poate povesti o
mica povestioara si poate parafraza.
Din punct de vedere social
La 7 ani, un copil are deja un mic grup de prieteni si
are preferinte in favoarea sau defavoarea altor copii. Isi
poate exprima parerea si nu ezita sa o faca. Poate mer-
ge cu regularitate la un sport organizat ca de exem-
plu:inotul, judo,balet, dans. Este atras de activitatile
extrascolare, este mare fan al bicicletei.
Pentru baieti, Lego ramane o jucarie plina de
posibilitati - se joaca tot mai mult cu lego cu piese mici.
Fetitele sunt atrase de papusi si Barbie este deja favori-
ta ei.
Cum puteti stimula un copil de 7 ani:
Din moment ce deja, la 7 ani, concecintele actiunilor
devin clare si pentru copil, incercati sa realizati o lista
detailata in care sa explicati copilului cum sa face ceea
ce se asteapta de la el/ea.
Aceasta lista de activitati zilnice cu activitati ca de
exemplu: spalatul dintilor dimineata si seara, aranajatul
patului dimineata, pastrarea ordinii in camera lui, sa isi
Pagină 10
pregateasca lectiile si sa le pune in rucsac/ghiozdan -
vor ajuta copilul sa fie mai organizat.
Daca va reusi sa respecte cu consecventa mica lista
de indatoriri - este o idee buna sa recompensati copilul
cu o mica suma de bani pentru pusculita sau inchiriindu
- i o caseta de film preferat la sfarsit de saptamana.
Asigurarea caracterului
constient al invatarii
cititului in clasa I
INST. NICOLETA ȚONE
Insusirea cititului este un proc-
ess complex, indelungat, care
parcurge doua etape.
Invatarea tehnicii, a mecanis-
mului propriu-zis al cititului;
Invatarea instrumentelor sau tehnicilor muncii cu
cartea;
In clasa I elevii parcurg doar o etapa a acestui proc-
ess, care este decisiva in drumul pe care il fac pentru ca
cititul sa devina un mijloc de autoinstruire. Ceea ce se
realizeaza in clasa I este “alfabetizarea” propriu-zisa.
Familiarizarea elevilor cu sunetele si literele corespun-
zatoare, citirea silabelor, a cuvintelor, propozitiilor si a
unor texte inchegate, de dimensiuni reduse.
Cititul este constituit din cateva component a caror
cunoastere constituie un mijloc de a asigura caracterul
constient al invatarii acestei deprinderi.
O prima componenta o reprezinta recunoasterea
literelor. Copilul trebuie sa perceapa mai intai literele
dupa forma si orientarea lor, precum si locul fiecareia
in cuvant, fiind stiut ca orice schimbare a locului
acesteia, sau orice omitere, schimba insusi cuvantul.
Recunoasterea literei este asociata cu sunetul. Litera,
luata separat, nu are nicio semnificatie, iar cuvantul
care are o semnificatie nu poate constitui pentru copiii
incepatori in ale cititului, unitatea optica sau campul
vizual de citire, adica ei nu pot cuprinde in acest camp
un cuvant intreg. De aceea, se recurge la silaba, care,
chiar daca nu are o semnificatie, usureaza trecerea
pragului spre citirea cuvintelor.
Unirea literelor in silabe si realizarea campului
de citire de o silaba reprezinta o alta componenta a
deprinderii cititului.
Trecerea pragului de la silaba la cuvant consti-
tuie o componenta pe cat de dificila, pe atat de nece-
sara.
Stabilirea locului fiecarui cuvant in propozitie sau
fraza si intelegerea sensului acestora reprezinta o ac-
tivitate complexa si dificila, care constituie o alta com-
ponenta a actului cititului.
Este necesar ca parintii sa cunoasca aceste etape
pentru a intelege ritmul in care elevii de clasa I pot par-
curge drumul de la sunet si litera la propozitie si text.
Urmarind copii in timp ce citesc sau compun cuvinte
cu alfabetarul sau in timp ce scriu, se constata destul de
 ANUL I, NUMARUL 1/2009
frecvent, greseli care constau, de obicei, din omisiuni,
inversiuni, substituiri sau adaugiri de litere, uneori
chiar de silabe intregi. Cauza principala a unor aseme-
nea greseli consta in greutatea pe care o resimt copiii in
a-si reprezenta corect structura fonetica a cuvintelor.
Un elev care dispune de capacitatea de a face exercitii
de analiza si sinteza fonetica are posibilitatea sa inden-
tifice cu usurinta structura cuvintelor pe care urmeaza
sa le citeasca sau sa le scrie.
O alta problema in deprinderea citirii este pronun-
tia incorecta a unor sunete. Educarea pronuntiei este
posibila si necesara pentru fiecare copil. Logopedul
arondat scolii a indentificat toti copiii care au deficiente
de pronuntie a unor sunete si au fost programati pen-
tru sedinte la cabinetul de logopedie. Dar, nu toti parin-
tii s-au supus sugestiilor logopedului, astfel incat nu s-
au rezolvat deficientele de pronuntie ale unor elevi.
Este imperativ sa atragem atentia asupra faptului
ca elevii de varsta scolara mica memoreaza cu usurinta
lectiile din Abecedar si parintii pot fi indusi in eroare,
considerand ca lectia este invatata dar de fapt ea este
memorata. De aceeea, pentru o citire constienta se va
cere copiilor sa citeasca un anumit cuvant sau o anu-
mita propozitie. De exemplu: “Cititi primul cuvant din a
doua coloana, al doilea cuvant din a treia coloana, cititi
a doua propozitie din text, etc”.
Trebuie sa constientizam ca invatarea deprinderii
de a citi este o activitatea dificila, este nevoie de multa
rabdare din partea adultilor iar copiii trebuie incura-
jati, stimulati, laudati, pentru ca activitatea sa fie mai
usoara, mai placuta si incununata de succes.
CUM SA-TI AJUTI
COPILUL
LA MATEMATICA ?
INST. ROXANA MANOLI
Cand vine vorba de teme si
lectii, un numar tot mai mare
de parinti se lovesc de o prob-
lema: copilul lor are mari difi-
cultati la matematica si nu poate intelege anumite exer-
citii. Ce e de facut?
Daca sunteti intr-o asemenea situatie, amintiti-va,
stimati parinti, de unul din rolurile pe care le aveti:
rolul de ghid, de indrumator.
Tocmai de aceea incercati sa-i explicati, cum va pri-
cepeti mai bine, ce ar trebui sa faca pentru a rezolva
problema.
Daca nu ajungeti la nici un rezultat, ar fi bine sa dis-
cutati cu invatatorul clasei pentru a fi informati de
modul in care va puteti ajuta copilul la teme.
Din experienta, sunt copii care inteleg tehnica op-
eratiilor matematice (adunarea, scaderea, inmultirea,
impartirea, dar nu-si insusesc anumite automatisme
indispensabile (tabla inmultirii sau a impartirii). Sunt
copii care stapanesc operatiile matematice fara prob-
Pagină 11
leme, dar nu au capacitatea de a le pune in practica si
de a le utiliza in rezolvarea problemelor.
Tocmai de aceea incercam in cele ce urmeaza sa va
impartasim o serie de mici “trucuri” care sa va ajute in
indrumarea copiilor dumneavoastra in efectuarea te-
melor la matematica.
Pentru inceput, amintiti-i copilului dumneavoastra
ca orice lucru, oricat de greu ar fi se realizeaza cu rab-
dare. Unii doresc sa termine inainte de a incepe tema ,
iar altii intra in panica cand nu se descurca si simt ne-
voia de a avea un parinte alaturi.
Copilul trebuie invatat sa gandeasca pozitiv, sa in-
teleaga ca efortul personal este important si, chiar daca
nu a gasit raspunsul corect la problema matematica, sa
stie ca a incercat si ca se poate afla pe drumul cel bun.
Iata cativa pasi ce pot fi urmati in rezolvarea unei
probleme matematice, pasi ce reprezinta etape in re-
zolvarea problemelor in orele de matematica: copilul
trebuie sa citeasca foarte atent problema de cel putin
doua ori;
 sa explice sensul problemei prin cuvintele sale;
 sa evidentieze prin subliniere, colorare, elementele
importante ale problemei;
 sa inteleaga intrebarea problemei;
 sa ilustreze prin desen datele problemei, sa cal-
culeze, sa noteze calculele din aproape in aproape
 sa verifice de fiecare data calculele pentru a nu
gresi in demersul de rezolvare al problemei.
Exista si alte tipuri de activitati prin care dum-
neavoastra ca parinti sa contribuiti la dezvoltatrea logi-
cii matematice: ghicitori matematice, jocuri de cuvinte,
solutionarea unor enigme, jocuri de carti etc.
Este bine sa dati libertate copilului sa-si confec-
tioneze o cutie in care sa adune diferite obiecte: na-
sturi, bete, creioane, cartoane de diverse forme, bile
colorate, lasandu-l sa le manipuleze, sa le clasifice,
asambleze ori sa le numere.
Copilul dumneavoastra va aprofunda, in joaca, noti-
uni matematice de baza: adunare, scadere, comparare,
clasificare, diferentiere.
Amplasati la vedere, in camera copilului, un calen-
dar, un ceas, obiecte cu ajutorul carora acesta va in-
telege mai usor logica timpului.
Succesul inregistrat de copil in urma eforturilor
dumneavoastra depuse alaturi de el pe parcursul anu-
lui scolar reprezinta finalul pe care il asteptati.
Cum putem traduce cuvantul SUCCES pentru
părinţi?
S - simplitatea mijloacelor folosite
U - unitate si sustinere din partea familiei
C - constanta in activitate
C - creativitatea parintilor
E - efort
S - suras , bucuria victoriei .
 ȘCOALA PĂRINȚILOR
SCRIEREA ORTOGRAFICĂ
Un aspect important al învăţării expri-
mării scrise este ortografia.
Deficienţele ce influenţează scrierea
corectă, ortografică au baze psihologi-
ce comune. Acestea sunt coordonarea
motrică, absenţa (totală sau parţială)
a memoriei vizuale şi incapacitatea de a-şi forma o re-
prezentare mentală a cuvântului.
Practic, în fiecare lecţie apar cuvinte noi dar, cu aju-
torul explicaţiilor (pentru fiecare caz în parte) şi a me-
todelor de învăţare, elevii pot înţelege şi depăşi noile
situaţii.
Predarea-învăţarea limbii române, asociată modali-
tăţilor de învăţare tradiţională (cu manuale, culegeri de
exerciţii,etc) ne asigură însuşirea informaţiilor orto-
grafice de bază la timp fără posibilitatea uitării.
sa // s-a
Cuvântul „sa” se scrie fără liniuţă de unire când
poate fi înlocuit cu unul din cuvintele: „lui” sau „ei”.
Exemplu: „povestea sa” (povestea lui sau povestea ei).
Când scriem „s-a” (ascuns), folosim liniuţa de unire.
Cuvintele „s-a” se rostesc într-o singură silabă.
Exemple: cartea sa / s-a jucat
ia // i-a
Cuvântul „ia” (cartea) se scrie fără liniuţă de unire.
El poate fi înlocuit cu „a luat”. Exemplu: Bogdan ia car-
tea. (Bogdan a luat cartea.)
Când scriem „i-a răspuns”, cuvintele „i-a” se leagă
prin liniuţă de unire şi se pronunţă într-o singură sila-
bă.
Exemple: Nelu ia cartea.Mama i-a spus adevărul.
la // l-a
Se scrie « la » fără liniuţă de unire când: este un
cuvânt cu înţeles de sine stătător;
Exemplu- La palat este mare bal.
realizează legătura între cuvinte;
Exemplu- Am fost la bunici şi la o mătuşă .
denumeşte o notă muzicală.
Exemplu- Am învăţat astăzi nota la.
Când scriem „l-a” (invitat), cuvintele „l-a” se unesc
prin liniuţă şi se rostesc într-o singură silabă.
Exemple:El l-a văzut pe Ion. Mama l-a aşteptat.
sau // s-au
Când poate fi înlocuit cu „ori”, cuvântul „sau” se
scrie fără liniuţă de unire. Cuvintele „s-au” (dus) nu se
pot înlocui cu „ori”. Ele se rostesc într-o singură silabă
şi se leagă prin liniuţă.
Exemple:
Oamenii s-au dus în pădure. Pe drum s-au întâlnit
cu un urs. Ei s-au speriat foarte tare.
Pagină 12
INSTITUTOR MARIA AVRAM
Fugim sau ne urcăm în copac?
n-am // nu am
Cuvintele „n-am” se scriu întotdeauna legate prin
liniuţă. Ele formează o singură silabă, în loc de două,
câte ar fi fost, dacă rosteam separat: nu am.
Exemple: N-am văzut.
neam // ne-am
Cuvântul „neam” (de oameni viteji) se scrie fără
liniuţă de unire. El poate fi înlocuit de cuvintele: popor,
naţiune.
Ne-am se scrie cu liniuţă de unire când nu are acest
înţeles de „rudă”, „popor”.
Exemple: Ne-am dus azi pe stadion. Ce ne-am dis-
trat!
Exemple: De neam e munteancă. Suntem un neam
muncitor.
mai // m-ai
Cuvântul „mai” se scrie fără liniuţă de unire pentru
că este un cuvânt care are înţeles deplin.
Exemple: Norii s-au mai risipit. Vine luna mai.
Cuvintele „m-ai” (văzut) se leagă prin liniuţă de
unire şi se rostesc într-o singură silabă.
Exemple: M-ai văzut alergând? M-ai făcut fericită.
ne - a // nea
Nea se scrie într-un cuvânt,când poate fi înlocuit
cu unul dintre cuvintele „zăpadă”, omăt” sau când pre-
scurtăm cuvântul nenea.
Exemplu:Pe stradă sunt nămeţi de nea.
Ne-a se scrie cu liniuţă de unire când nu se poate
înlocui cu „zăpadă”, „omăt”.
Exemplu: Mama ne-a adus prăjituri.
Cuvintele „într-o”, „într-un”, „dintr-o”, „dintr-un”
„printr-o”, „printr-un” se scriu întotdeauna cu liniu-
ţă de unire.
Achiziţia ortografiei gramaticale este legată de evo-
luţia copilului în înţelegerea raporturilor dintre cuvin-
te şi a relaţiilor gramaticale ce se stabilesc între aces-
tea. Scrierea corectă depinde de capacitatea copilului
de a-şi concentra atenţia. Predarea explicită a ortogra-
fiei nu poate avea loc decât într-o etapă de dezvoltare
psihologică a copilului care să-i permită acestuia raţio-
namentul gramatical. Exersarea scrierii ortografice se
realizează prin exerciţii de vizualizare, exerciţii de aso-
ciere analogică şi permutări.
 ANUL I, NUMARUL 1/2009 Pagină 13

10 METODE DE A CRESTE UN COPIL RASFATAT - SI CUM VA PUTETI

SCHIMBA ABORDAREA ASUPRA DISCIPLINEI COPILULUI
INST. ELENA BOBEA
Opinia expertilor despre rasfat
„Un copil rasfatat este pretentios, egocentric si nerezonabil“, considera medicul Harvey Karp,
creator al DVD-ului si cartii de succes: The Happiest Toddler on the Block (Cel mai fericit
copil din cartier). El declara ca poate parea mai usor sa va intelegeti cu un copil rasfatat daca
ii satisfaceti cerintele, dar pana la urma, cedand in fata pretentiilor lui il faceti sa se simta
izolat si derutat. „Daca ii permiteti copilului sa fie rasfatat, plantati o samanta de
nemultumire“, spune el. „Pentru ca sunt atat de obisnuiti sa foloseasca manipularea pentru a obtine ceea ce do-
resc, incat nu-si mai dau seama cand cineva cedeaza in fata lor“.
Un copil rasfatat de obicei se transforma intr-un adult rasfatat, iar adultilor rasfatati le este greu sa-si păstre-
ze locul de munca, partenerul de viata si prietenii.
De unde stiti ca va rasfatati copilul?
Iata care sunt cele mai frecvente 10 greseli pe care pe fac parintii, permitand copilului sa devina rasfatat. Daca
va recunoasteti comportamentul in unele dintre ele, trebuie să stiti ca niciodata nu este prea tarziu sa schimbati
lucrurile.
Greseala nr. 1. Faceti din copil centrul Universului
Facand din dorintele copilului prioritatea principala in orice situatie il invatati ca lumea se invarte in jurul lui.
Puteti evita asta invatand copilul sa ia in considerare nevoile si dorintele celorlalti. Copiii trebuie sa inteleaga sa
primeasca si sa ofere. Cand stiu numai sa primeasca, tind sa devina frustrati.
Greseala nr. 2. Ignorarea comportamentului pozitiv
Ca parinti ocupati si foarte ocupati ce suntem, este posibil sa nu observam cand copiii se joaca in liniste in
coltul lor sau cand se feresc singuri de pericole ori probleme. Daca nu le aratati niciodata ca sunteti multumiti de
ceea ce fac, ratati ocazia de a consolida importanta comportarii lor pozitive.
Greseala nr. 3. Recompensati din greseala comportamentul negativ
Multi parinti fac greseala ca simultan sa ignore comportamentul pozitiv si sa-l rasplateasca din greseala pe
cel negativ. Daca dati atentie copiilor numai cand miorlaie si plang, le transmiteti mesajul ca doar prin crize si
plans pot sa va atraga atentia.
Greseala nr. 4. Nu reusiti sa impuneti limite clare de comportament
Daca nu stabiliti si consolidati reguli de buna purtare este foarte posibil sa cresteti un copil nepoliticos, neco-
operant si lipsit de respect fata de cei din jur. Prin natura lor, copiii mici sunt necivilizati – iar o parte din sarcini-
le dumneavoastra de parinte este sa-i invatati sa se poarte in societate, cum ar fi sa aiba rabdare si sa-i respecte
pe ceilalti.
Greseala nr. 5. Nu sunteti consecvent in aplicarea regulilor
In timp ce unii parinti nu reusesc sa stabileasca limite de comportament, altii stabilesc reguli slabe sau incon-
sistente. Asta se intampla cand ii spuneti copilului „Nu face cutare lucru“, dar tot ii permiteti sa faca acel lucru.
Exemple de limite inconsistente sunt faptul ca permiteti copilului mic sa se joace cu mancarea din farfurie in
unele zile dar nu in altele sau ca permiteti copilului mai mare sa-si incalce ora de culcare atunci cand nu mai aveti
energia sa luptati cu el pentru a o respecta. Daca nu sunteti consecventi asupra regulilor pe care le impuneti, ii
transmiteti copilului mesajul ca, de fapt, acele reguli nu sunt atat de importante. Si, desigur, ceea ce doriti sa
invatati copilul este exact opusul!
Greseala nr. 6. Alegeti lupte pe care nu le puteti castiga
Puteti duce batalia de a nu-i da copilului bomboane inainte de masa. Regula „fara bomboane“ merita intarita.
Dar sunt multe alte standarde mai greu de impus – cum ar fi sa determinati copilul sa manance mazare. Copiii
pot pur si simplu inchide gura sau pot scuipa mancarea. In astfel de cazuri, sunteti condamnat sa pierdeti lupta
inainte de a incepe.
Si, din nefericire, censecintele unor astfel de batalii pierdute se intind mult mai departe de mazarea aruncata
– ducand batalii pe care nu le puteti castiga le aratati copiilor ca va pot sfida si pot scapa nepedepsiti.
Greseala nr. 7. Nu trageti copilul la raspundere pentru greselile lui
Refuzand sa trageti copilul la raspundere cand face o greseala ii transmiteti mesajul ca nu a gresit deloc. Ast-
fel, copilul invata sa dea vina pe altii oricand apar probleme. Dimpotriva, trebuie sa va invatati copilul ca este
important sa-si asume responsibilitatea pentru ceea ce face si apoi sa folositi reguli ferme pentru a va asigura ca
o face.
 ȘCOALA PĂRINȚILOR Pagină 14

Greseala nr. 8. Ii oferiti copilului daruri din motive gresite

Ceea ce ii cumparati copilului nu este atat de important ca motivul pentru care o faceti. Un mare pericol este
cel al cumparaturilor „nerezonabile“, cum ar fi sa-i cumparati copilului alta bicicleta deoarece s-a plictisit de cea
pe care i-ati cumparat-o acum cateva luni.
Alta greseala comuna este sa faceti cumparaturi din cauza sentimentului de vinovatie. Cand copilul se
intristeaza sau spune „Esti cea mai rea mama din lume“, nu este momentul sa-i luati un cadou. Permitandu-i co-
pilului sa va manipuleze nu-i faceti un bine. Poate ca va primi ce-si doreste, dar bucuria lui va fi mai mica stiind
ca ati cumparat cadoul fiindca a insistat el.
Greseala nr. 9. Cedati crizelor de furie ale copilului
Faptul ca va inmuiati cand copilul face o criza de furie este o forma extrema de a-i rasplati comportamentul
negativ. Ii dovedeste ca poate obtine orice facand crize – si nu asa merg lucrurile in lumea reala.
Greseala nr. 10. Chiar dumneavoastra va purtati ca un copil rasfatat
Modul in care interactionati cu familia serveste ca model pentru modul in care copilul se va purta cu altii.
Daca va vaicariti si va plangeti in fata copiilor, ei vor copia modelul. Proverbul „aschia nu sare departe de
trunchi“ este adevarat, deoarece copiii fac ceea ce faceti dumneavoastra, nu ceea ce spuneti.
Rasfatati de mici, rasfatati pe viata!
Rasfatul are consecinte care trec dincolo de greutatea de moment de a gestiona un copil necontrolat si
rasfatat. El creeaza modele care pot dura toata viata.
Probabil unul dintre cele mai mari dezavantaje ale copiilor rasfatati este acela ca nu au invatat sa munceasca
pentru ceva ce-si doresc..
Nu au o etica a muncii si nu au invatat lectia de lupta cu adevarat pentru nazuintele lor.
Deoarece oamenii rasfatati obtin prin manipulare ceea ce-si doresc, ei isi construiesc un mod disfuncţional
de a se raporta la ceilalti.
Obiceiurile de rasfat create in copilarie pot necesita 10 ani de terapie pentru a fi abandonate.

Corectarea rasfatului
Nu intrati in panica daca tocmai v-ati dat seama ca micutul dumneavoastra este deja sau este pe cale de a
deveni rasfatat. Expertii in disciplina copilului spun ca puteti repara pagubele facute de rasfat.
Spuneti copilului adevarul. Spuneti-i <<am dat-o in bara>> si explicati-i de ce se vor produce niste schimbări.
Cand stabiliti noile reguli, precizati clar care vor fi consecintele. Cu cat este mai putina cicaleala si mai multe fap-
te, cu atat mai bine.“, va sfatuieste Peters.

Sfaturi pentru parintii cu copii mai mari:

Sugeram urmatoarele strategii pentru a aduce copilul rasfatat pe calea cea buna:
Stabiliti limite consistente – Stabiliti reguli si limite clare pentru copil. Daca decideti din cand in cand sa fie
incalcata cate o regula, explicati-i ca este vorba despre o exceptie speciala.
Stabiliti care sunt consecintele incalcarii regulilor – Consecintele pot varia de la anularea drepturilor si privi-
legiilor pe care le are copilul la confiscarea jucariei lui preferate.
Creati stimulente pentru buna purtare – In functie de varsta copilului, ar trebui sa incercati sa stabiliti re-
compense cu buline sau stelute. Copilul primeste stelute pentru buna purtare, iar cand aduna 10 stelute
primeste un premiu pe care si l-a dorit.
Invatati-l ca este la fel de important sa dai ca si sa primesti – Incurajati copiii sa participe la activitati in care
ii ajuta pe altii, de exemplu, luati-i la cumparaturi cand alegeti cadouri pentru prieteni si ceilalti membri ai fami-
liei.
Ajutati copilul sa accepte ca i s-a spus NU – Daca v-ati decis sa refuzati cererea copilului, nu va razganditi in
urma crizelor sau a oricarui alt tip de comportament manipulativ ale copilului.
Fiti un model pozitiv – Manifestati respect si consideratie fata de ceilalti, iar copilul va urma exemplul
dumneavoastra.

Iata cateva sfaturi pentru parintii cu copii mai mici:

Regula comenzii de la restaurant – Atunci cand comandati mancare la restaurant, cel care va ia comanda re-
peta intotdeauna ce ati comandat pentru a se asigura ca a notat bine totul. Se recomanda sa faceti la fel cu copiii
mici frustrati. Inainte de a-i reduce la tacere, repetati mai intai cererea lor. Spuneti: Chiar vrei mingea asta? Esti
furios ca ti-a luat-o Bogdan? Sunt de acord, dar vocea ta ridicata imi deranjeaza urechile. Asta ii arata ca sunteti
de partea lui, in timp ce il faceti sa inteleaga ca miorlaiala lui nu este acceptabila.
 ANUL I, NUMARUL 1/2009 Pagină 15

Fiti receptivi la faptele lor bune – Fiti atenti la realizarile copilului dumneavoastra pe parcursul zilei, fie ca
este vorba despre constructia sa de lego, fie ca i-a dat surorii lui o jucarie. Asta il va ajuta sa identifice compor-
tamentul pozitiv, in loc de a-si constientiza numai comportamentul negativ.
Avantajele pe termen lung ale evitarii rasfatului:
Mentinerea unei abordari consecvente si eficiente a disciplinei copilului nu este usoara, dar are beneficii pe
toata viata. „Astfel, veti creste un copil iubitor si care se iubeste pe sine, empatizeaza cu ceilalti, onest si nu ma-
nipulativ. Copilul poate invata cum sa-si aleaga prietenii si partenerii de viata, deoarece daca invata cum sa
comunice in mod respectuos, va cauta asta in relatiile cu ceilalti“.

CAND COPILUL NU ARE ÎNCREDERE ÎN EL…

INVĂŢĂTOR MARIA BADEA

Pregatirea pentru viata este in mainile parintilor. Si ne dorim sa fim siguri ca el, copilul
nostru, va fi echipat pentru societatea din ce in ce mai competitiva si mai ''dura". Vrem
desigur sa il ajutam sa fie sigur pe el si mai ales sa aiba incredere in el.
Primele indicii:
Va recunoaşteti copilul în urmatoarea descriere?
Se simte mereu inferior şi fără putere. Abandonează uşor în anumite situaţii care presupun un efort intens
(are voinţa slabă).
Se simte vinovat de fiecare dată când nu reuşeşte ceva. Se compară mereu cu alte persoane semnificative
din viaţa lui şi orice piedică i se pare un eşec.
Nu-şi exprimă des părerea, preferă să asculte ideile altora şi să le urmeze. De aceea nu-i place să pună între-
bări sau să raspundă atunci când e întrebat.
Lăsat singur aproape că nu ştie ce să facă, este mereu nemulţumit de ceea ce realizează.
Se adaptează greu la o situaţie nouă. Se teme să încerce ceva nou chiar atunci când un adult se oferă să-l
ajute.
Este retras, nu se încumetă să iniţieze un joc cu alţi copii sau se teme să se joace într-un grup de teamă ca nu
va reuşi să câştige.
Şi-a stabilit standarde prea inalte pe care greu le poate atinge.
Îşi poate exterioriza frustrările sau îşi atinge scopurile printr-un comportament agresiv (faţă de alţi copii
sau faţă de sine), poate apela la minciună, furt.
Este extrem de preocupat pentru a fi plăcut şi acceptat de ceilalţi.
Nu este chiar un singuratic, este dependent de prezenţa altor persoane din jur chiar dacă uneori se mulţu-
meşte să stea deoparte.
Este gelos atunci când atenţia adulţilor este îndreptată către alt copil.
Nu se apară atunci când este certat sau agresat fizic.
Are tendinţa de a percepe doar partea neplacută a lucrurilor sau situaţiilor “Nu vreau în excursie pentru că
acei copii nu mă plac”.
Cum încurajăm copilul?
Dacă se subapreciază, are o percepţie negativă asupra propriei persoane, atunci...
Scoateţi în evidenţă calităţile sale. Caracteristici ale aspectului fizic, calităţi morale. S-ar putea ca el să se fi
obişnuit să-şi cunoască doar defectele sau să se simtă incapabil de a reuşi datorită lipsei de încredere şi apreci-
ere a persoanelor importante din viaţa lui. Copilul are o imagine despre sine aşa cum este văzut de către cei-
lalţi.
Încurajati reuşitele copilului în mod corect chiar dacă sunt minore. De exemplu: “Astăzi ai vorbit frumos cu
vânzatoarea. Bravo.” Nu exagerati cu laudele şi nu generalizaţi. Dacă de exemplu a spus corect poezia la grădi-
niţă, îi spunem: “Ai reuşit să reciţi foarte frumos la serbare” nu exagerăm spunându-i “Eşti cel mai talentat co-
pil de la grădiniţă. Vei ajunge artist”.
Fiţi atenţi la sentimentele de gelozie şi rivalitate dintre fraţi. Apreciind prea des realizările unui copil acesta
se va simţi în curând superior fratelui sau altui copil din casă. Încurajaţi în mod egal realizările fiecărui copil şi
subliniaţi faptul că fiecare este unic în felul lui, cu calităţile şi defectele sale.
Dacă se arată învins înainte de a începe ceva, nu finalizează ceea ce şi-a propus, atunci....
Asigură-l de dragostea ta şi atunci când greşeşte. Nu-l ameninţa cu retragerea iubirii şi nu-l umili atunci
când a greşit.
Încurajează-l să încerce realizarea unor activităţi care-i plac şi pentru care are aptitudini. Descoperă ce ta-
 ȘCOALA PĂRINȚILOR Pagină 16

lente are copilul tău. Orientează-l spre domeniile mai puţin competitive în care are şanse mai mari de reuşită.
Încercând să facă ceea ce-i place va finaliza mai uşor ceea ce a început şi se va bucura de apreciere.
Dacă greşeşte nu-l descuraja. Destul se învinovăţeşte singur pentru fiecare greşeală. Explicaţi-i ce importante
sunt greşelile în învăţare. Părinţii au experienţa vieţii, pot vedea în ansamblu situaţia. De aceea trebuie să le ex-
plice şi copiilor că o simplă greşeală nu înseamnă sfârşitul drumului.
Încurajează-i activităţile intelectuale, curiozitatea de explorare. Cu fiecare experienţă nouă copilul învaţă ce-
va în plus şi ştiind mai multe se va simţi în stare să rezolve mai bine ce şi-a propus. De multe ori copilul se simte
nesigur şi incapabil de a finaliza o activitate pentru simplul motiv că nu are cunoştinţele necesare pentru a abor-
da situaţia respectivă.
Dacă refuză să realizeze o sarcină spunând “Nu pot” sau “Nu ştiu” atunci explică-i copilului că nu-i nimic ruşi-
nos în a nu cunoaşte anumite lucruri. Învaţă-l cum se procedează, fii modelul lui, roagă-l să te ajute dându-i indi-
caţii precise.
Încearcă să comunici cu el, întreabă-l care sunt motivele pentru care nu poate să facă un lucru. Poate şi-a
pierdut interesul, poate nu se simte în stare, poate e prost dispus sau obosit, etc.
Dă-i şi a doua şansă. Ajută-l să încerce din nou.
Dacă refuză să se integreze într-un grup, preferă să stea deoparte şi să privească, atunci...
Lasă-i timp să se obişnuiască cu persoanele noi. Fii alături de el dacă are nevoie de prezenţa ta până se simte
în siguranţă. Dacă nu se dezlipeşte de tine, atunci acordă-i un timp (de exemplu 10 minute) şi anunţă-l că după
expirarea timpului trebuie să pleci. Precizeză-i şi când te întorci. Respectă ce ai promis.
Învaţă-l cum să înceapă o conversaţie cu un copil. Mergeţi la un copil mai mic sau mai singuratic şi începe tu
discuţia.
Copilul este dornic să relaţioneze cu alţi copii dar nu se simte în stare. Îşi imaginează că orice încercare de a
intra în vorbă cu copiii sau de a se juca se va termina prost. Dacă intră în joc vrea să câştige cu orice preţ şi se
teme de eşec. De aceea, antrenează-l în jocuri care nu presupun competiţie. Încurajează participarea la joc şi co-
laborarea cu ceilalţi.
Dacă nu îndrăzneşte să pună întrebări aflându-se într-un grup, deşi are neclarităţi, atunci întinde-i o mână de
ajutor: “Am impresia că vrei să întrebi ceva” sau atunci când în sfârşit îşi face curaj şi întreabă ceva, îi spunem: “E
foarte interesantă întrebarea ta, am să mă gândesc la asta”.
Chiar dacă copilul nu are încredere ca va reuşi în stabilirea de relaţii sociale (să-şi facă prieteni noi, să se inte-
greze în grupa la grădiniţă) totuşi noi, părinţii, nu trebuie să ne descurajăm şi să-l ţinem pe copil deoparte de
mulţimea de copii. Invită copii de vârsta lui la o aniversare, invită prieteni de familie cu copii mici.
Învaţă-l să se apere atunci când este atacat verbal sau fizic. Imaginaţi-vă diverse scenarii şi repetaţi-le acasă,
printr-un joc de rol. Ce faci atunci când cineva îţi vorbeşte urât? Sau te loveşte?
Dacă manifestă tulburări de comportament când nu-i reuşeşte ceva (se trânteşte pe jos, ţipă, loveşte, trişează,
se pedepseşte singur) atunci...
Nu te lăsa impresionat de manifestările violente ale copilului. Atrage-i atenţia doar că depăşeşte anumite limi-
te.
Ignoră-i comportamentul deficitar dar nu şi sentimentele. Lasă-l să-ţi povestească ce s-a întâmplat, ce simte
el. Poate să spună: “Sunt supărat că nu am câştigat eu. Altădată nu mai joc”. Povesteşte-i şi tu o experienţă asemă-
nătoare, prin care ai avut un eşec şi cum ai reacţionat atunci. “Înţeleg foarte bine ce simţi, şi mie mi se intamplă
să mă supăr tare atunci când nu reuşesc ceva. Uite cum fac eu să mă simt mai bine”. Explică-i că este firesc să şi
pierzi într-un joc dar ce contează este de fapt plăcerea jocului.
Ajută-l să-şi exteriorizeze furia în mod verbal evitând astfel descărcarea nervoasă într-un comportament
agresiv faţă de sine sau de alţii.
Ajută-l să comunice, să se facă înţeles. Copilul apelează la forţa fizică sau la minciună atunci când nu se simte
capabil să-şi atingă scopurile altfel. Mai ales copiii care încă nu reuşesc să se exprime verbal foarte bine simt că
nu se pot integra într-un grup de copii şi atunci se impun prin agresivitate.
Îndreaptă-i atenţia către o activitate pozitivă cu şanse mari de reuşită care să-i consume energia fizică.
In final
Nu te lăsa cuprins de furie şi nu-ţi pierde cumpătul. Chiar dacă o palmă dată copilului ne face să ne simţim
mai bine, acest gest nu are nici un rol educativ. Dimpotrivă, copilul va învăţa de la noi că autoritatea o deţine cel
care are forţă fizică mai mare şi nu va ezita să fie agresiv în viitor cu copiii mai mici.
 ANUL I, NUMARUL 1/2009 Pagină 17

MAMA CA ÎNVĂŢĂTOR
INVĂŢĂTOR MILICA OPREA

Vremurile s-au schimbat, dar relaţile umane care stau la baza formării caracterului, nu. Copiii
au nevoie de părinţi, pentru că aceste relaţii apropiate din primii ani stabilesc începuturile
omului. Tinerii au nevoie de îndrumare, de formare, de restricţii, ca şi de sprijin şi de încura-
jare.
Majoritatea părinţilor investesc timp, energie şi bani pentru copiii lor şi cu toate acestea unii sunt dezamă-
giţi de comportamentul acestora. Copiii pot avea eşecuri la şcoală, pot fi neascultători, leneşi, necooperanţi sau
nerespectuoşi. Alţi părinţi aud despre creşterea ratei de delicvenţă juvenilă, de chiulul de la şcoală, de depen-
denţa de droguri, de boli cu transmitere sexuală.
Părinţii de astăzi au nevoie de o schimbare pentru că cei mai mulţi dintre ei folosesc aceleaşi metode de
creştere şi de rezolvare a problemelor folosite de părinţii lor sau de părinţii părinţilor lor. Între timp, ştiinţele
care studiază comportamentul au adunat multe cunoştinţe despre relaţiile umane, despre motivaţie şi despre
comunicare, dar pe lângă aceste informaţii şi principii, părinţii au nevoie de ajutor pentru dezvoltarea unor teh-
nici care să se potrivească familiei şi copiilor lor.
Familia este prima şcoală a copilului, iar mama, primul învăţător. Acum, informaţiile unui bun învăţător pot
fi crezute fără a exista nevoia de a fi verificate în mod constant de către copil sau fără să fie puse la îndoială. Una
dintre primele lecţii pe care un copil trebuie să le înveţe este aceea că poate avea încredere în trăinicia învăţătu-
rilor ei.
Acceptarea autorităţii este o lecţie ce trebuie învăţată, astfel încât lecţiile ulterioare să fie mai uşoare pen-
tru el. Mama trebuie să fie o autoritate. O autoritate înseamnă a şti mai mult despre un subiect decât ştie cel cu
care vorbeşti şi care simte că nu trebuie să se atingă de alte subiecte. O mamă ar trebuie să aleagă întotdeauna
lecţia pe care doreşte să o predea copilului fără să manifeste mai multă emoţie decât s-ar potrivi unei clase. Ea
nu trebuie să cicălească, să stea la discuţii, să bată la cap sau să pedepsească. Ea doar îl face pe copil să se supună
regulilor. Atitudinea mamei faţă de copil este: „Te iubesc prea mult ca să te porţi aşa.”
Consecvenţa este, de asemenea, o parte vitală pentru un învăţător bun. Inconsecvenţa mamei în privinţa
disciplinei îi produce copilului confuzie şi panică, astfel încât, în cele din urmă, el vine şi spune: „Las-o baltă!”,
renunţând să urmeze orice învăţătură. Transmite acelaşi lucru copilului de câte ori este necesar ca el să-l accep-
te. Când spui ceva, fii hotărât şi rămâi asupra acelui lucru.
Mama ca învăţător este responsabilă şi pentru alte aspecte ale dezvoltării sociale. Depinde de ea dacă talen-
tele copilului sunt dezvoltate, iar copilul are nevoie de provocare din partea ei prin faptul că el trăieşte nu doar
pentru satisfacţii personale şi bucuria reuşitei, ci este, de asemenea, obligat să-şi folosească talentele şi capacită-
ţile pentru binele omenirii. El ar trebui educat mai degrabă spre idealism decât spre materialism. Dacă mama a
dezvoltat în el un simţ solid al valorii de sine, ea nu va trebui să se îngrijoreze în privinţa tuturor amănuntelor
sociale care vor veni.
Mama este responsabilă pentru dezvoltarea fizică a copilului. Dat fiind faptul că ea plănuieşte şi pregăteşte
bucatele, ar trebui să aibă nişte cunoştinţe de bază în ceea ce priveşte sănătatea şi alimentaţia. Când familia are
o sănătate bună, mama dovedeşte că şi-a îndeplinit bine sarcina de nutriţionist al familiei.
Primii şase-şapte ani ai unui copil sunt cruciali în dezvoltarea lui pentru a deveni un adult independent şi
sigur din punct de vedere emoţional. Atmosfera din familie, creată de părinţi în această perioadă, va avea un
impact puternic asupra viitorului lui.
A venit timpul ca părinţii să se gândească din nou la valorile lor. Puneţi pe locul doi sau trei toate avantajele
materiale pe care vreţi să le oferiţi copilului. Copilul tău nu are nevoie atât de mare de obiecte, cât are nevoie de
tine.
El are nevoie de o investiţie de timp preţios, pe care numai tu îl poţi oferi.
Ia-ţi timp pentru zburdălnicii şi încăierări pe covorul sufrageriei!
Ia-ţi timp să vă plimbaţi de mână prin natură şi să răspunzi la întrebările lui!
Ia-ţi timp să priviţi o frunză în cădere şi să admiraţi natura aurită!
Ia-ţi timp să-ţi asculţi copilul acum, pentru că mâine se poate să nu mai vrea să discute cu tine!
Ia-ţi timp pentru toate acestea acum! Ziua de mâine nu aduce nici o garanţie.
Lumea nu va aprecia probabil niciodată pe deplin eforturile depuse pentru a fi un părinte bun, copilul tău te va
aprecia mai târziu. De aceea vă sugerez să folosiţi 100% din energiile voastre cu copilul şi să vă identificaţi prio-
rităţile astfel încât să faceţi diferenţa între ceea ce este urgent şi ceea ce este important.
 ȘCOALA PĂRINȚILOR Pagină 18

TRECEREA DE LA EDUCAŢIA NARATIVĂ LA EDUCAŢIA PRIN

PROBLEMATIZARE
INSTITUTOR CLAUDIA MATACHE
Constatăm cu regret că în prezent şcoala, ca instituţie de educaţie, se află într-un
mult prea prelungit proces de reformă. Această reformă insuficient lămurită riscă
să ştirbească prestigiul şcolii ca instituţie. Se pare că în acelaşi timp cu preluarea
unor modele educaţionale occidentale riscăm să preluam şi unele dintre viciile
acestora.
Unele dintre neajunsurile sistemului educaţional au fost analizate cu aproximativ
treizeci de ani în urmă de pedagogi occidentali precum Paulo Freire şi Ivan Illich.
La acea vreme trupa rock Pink Floyd adresa profesorului un mesaj imperativ care a făcut înconjurul lumii.
Într-o traducere liberă iată mesajul :
Nu ne mai trebuie educaţie!
Nu ne trebuie controlul gândurilor!
Fără sarcasm negru în clasă!
Profesorii să-i lase în pace pe copii !
Hei, profesore, lasă-i în pace pe copii !
Până la urmă este doar încă o cărămidă în zid.
Ivan Illich constata fenomenul de „deşcolarizare a societăţii”şi printr-o atitudine scepti-
că considera necesară restrângerea importanţei instituţiei şcolare pentru că :
 costă prea mult în raport cu rezultatul;
 blochează progresul datorită tipului de finanţare antidemocratic;
 acaparează, administrează şi stochează materialele didactice „fără efect formativ indivi-
dualizat”;
 forţează „rezultatul instituţional, mai ales pentru obţinerea de diplome” – care, mai
mult decât dovada unei competenţe, reprezintă paşaportul pentru pătrunderea într-un
anumit rol social.
Şcoala era considerată drept instituţia care deţine înţelepciunea. Ea, prin natura ei în-
săşi, cere întreaga energie şi tot timpul de care pot dispune fidelii ei. Consecinţa este că face din profesor în ace-
laşi timp un paznic, un predicator şi un terapeut.
În calitatea de paznic al instituţiei, munca sa constă, ca aceea a unui maestru de ceremonii, în ghidarea elevi-
lor prin labirintul unui ritual fără sfârşit, veghind respectarea regulilor şi făcându-i pe elevi să suporte diferite
probe de iniţiere.
În calitatea de cenzor de moravuri, el se substituie părinţilor, lui Dumnezeu sau Statului şi se însărcinează
cu îndoctrinarea, instruind modurile bune sau rele de comportare nu numai în şcoală, dar şi în societate în gene-
ral.
Prin cea de-a treia funcţie, cea de terapeut, el se crede autorizat să examineze şi să cunoască viaţa personală
a fiecărui elev. Şi, pentru că nu uită că în acelaşi timp este paznic şi predicator, i se întâmplă să vrea să impună
elevilor propriile sale concepţii despre adevăr şi justiţie.
Sub privirea autoritară a profesorului, valorile se confundă şi distincţiile se şterg între ceea ce este de ordin
moral, legal şi ceea ce nu este decât o problemă personală a conştiinţei fiecăruia. În
clasă, se încearcă a se ţine copiii departe de realităţile cotidiene. Ei trăiesc încă într-un
mediu primitiv, magic, de seriozitate morală.
O pedagogie mai optimistă este cea iniţiată de pedagogul brazilian Paulo Freire. El
propune o pedagogie în care profesorul şi elevul merg împreună pe drumul cunoaşte-
rii. O analiză atentă făcută de Paulo Freire asupra relaţiei profesor – elev la orice nivel,
dinăuntrul ori dinafara şcolii, relevă caracterul ei fundamental narativ. Această relaţie
presupune un Subiect narator (profesorul) şi un Obiect ascultător (elevul). Conţinu-
tul, fie că este vorba despre valori sau dimensiuni empirice ale realităţii, tinde în pro-
cesul naraţiunii să devină fără viaţă şi pietrificat. Educaţia suferă de boala naraţiunii.
Educaţia devine astfel un fel de act de depozitare în care elevii sunt depozitul şi
 ANUL I, NUMARUL 1/2009 Pagină 19

profesorul depozitarul. În loc să comunice, profesorul emite comunicate şi depozitează informaţii pe care elevul
le recepţionează, memorează şi repetă în cel mai fericit caz cu răbdare. Acesta este conceptul de educaţie prin
„depozitare” (banking), în care aria de acţiune permisă elevilor se extinde doar la a primi, a umple şi a stoca de-
punerile. Ei pot, într-adevăr, să devină colectorii ori cei care ţin evidenţa lucrurilor pe care le înmagazinează. Prin
acest demers, constatăm că oamenii înşişi sunt transformaţi datorită lipsei lor de creativitate şi de cunoaştere,
prin acţiunea exercitată de sistemul tradiţional al educaţiei. Totuşi, oricât ar fi de „domesticit”, omul tinde în
mod natural spre conştiinţa de sine, conştiinţa fiind esenţa umanului. În afara căutărilor, în afara practicii, omul
nu poate deveni pe deplin uman.
Profesorul trebuie să aibă o mare autoritate morală, dar aceasta nu trebuie să fie impusă prin forţă, ci prin
deplina sa competenţă profesională şi tact pedagogic. Când aceste condiţii sunt îndeplinite, atunci el devine un
model pentru copii. Ei vor tinde să-i imite atitudinile şi opiniile. Profesorul organizează şi conduce lecţia, dar tot
el participă cu însufleţire şi la activităţile iniţiate după ore.
Dragostea faţă de profesie şi convingerea în posibilităţile nebănuite ale copiilor ce cresc sub ochii lui îi trezesc
interesul şi îi avântă aspiraţiile. Un asemenea dascăl rămâne întreaga lui viaţă o icoană vie în mintea discipolilor.
Munca profesorului nu dă rezultate decât atunci când este însoţită de conştiinţa importanţei şi frumuseţii sale.
Fără a fi actor, el trebuie să participe cu însufleţire la miracolul creşterii inteligenţei, al înfiripării de idealuri la
fiinţele doritoare să cunoască şi să stăpânească lumea.
Eliberarea educaţiei constă în actul de cunoaştere, nu în transferul de informaţii. O educaţie a problematizării,
care rupe cu modelele verificate caracteristice educaţiei prin „depozitare”, îşi poate îndeplini funcţiile sale în
practică numai dacă ar depăşi contradicţiile prezentate mai sus. Prin dialog, profesorul elevilor şi elevii profe-
sorului încetează să mai existe şi apare un nou raport : profesor – elevi şi elevi – profesor. Profesorul nu mai
este doar cel ce predă, ci unul care este şi el învăţat prin dialog cu elevii. Concomitent profesorul învaţă de la alţii
şi îi învaţă şi el pe alţii. Profesorul şi elevii devin cu toţii responsabilii unui proces, argumentele bazate pe
„autoritate” nu mai au valabilitate; pentru a putea funcţiona, autoritatea trebuie să fie de partea libertăţii, nu con-
tra ei.
Elevii, cărora li se pun mai multe probleme în legătură cu lumea înconjurătoare şi în
relaţia cu aceasta, se simt tot mai mult provocaţi şi obligaţi să răspundă acestei provo-
cări. Deoarece ei resimt provocarea corelată cu alte probleme în cadrul unui context to-
tal, şi nu ca o problemă teoretică, înţelegerea ce decurge de aici tinde să devină tot mai "Singurul lucru
critică şi, deci, tot mai puţin înstrăinată. Replica lor faţă de provocare determină noi pro- care nu se
vocări, urmate de noi înţelegeri; şi, gradat, elevii ajung să se considere ei înşişi ca partici- schimbă niciodată
panţi angajaţi. Imaginaţi-vă studenţi absolvind inginerie mecanică, şcoala de aviatori sau
medicina care nu ştiu cum să repare o maşină, să piloteze un avion sau să facă o operaţie. este că totul este
Diagnoza, analiza, înţelegerea şi trasarea provocărilor şi problemelor cu care ne întâlnim într-o permanentă
sunt la fel de esenţiale ca şi instrumentele teoretice şi conceptuale care ne ajută să înţele- schimbare”.
gem ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi ce se poate face. Adâncirea, perfecţionarea şi
răspândirea acestora este importantă. Până nu putem înţelege clar ceea ce se întâmplă şi Paulo Freire
de ce – privit din mai multe perspective diferite – vom fi incapabili să găsim alternative 1921 - 1997
eficiente sau să ne asigurăm că abordăm cauzele care stau la baza problemelor. Proble-
mele pe care profesorul le pune elevilor nu trebuie să fie probleme „încuietoare” ci din contră, să fie probleme
„descuietoare” care să deschidă prin rezolvarea lor multiple căi spre cunoaştere şi înţelegere.
Educaţia prin problematizare, prin cunoaşterea directă a realităţii înconjurătoare, afirmă că oamenii sunt fiin-
ţe în proces de devenire, că sunt nefinisate, incomplete, cu o anumită realitate nedesăvârşită. Caracterul nefinisat
al oamenilor şi caracterul transformaţional al realităţii fac necesar ca educaţia să fie o activitate continuă. Educa-
ţia este astfel mereu refăcută în practică. Pentru a fi, trebuie să devii. Metoda de educaţie prin depozitare accen-
tuează permanenţa, pe când educaţia prin problematizare îşi trage rădăcinile dintr-un prezent dinamic care nu
acceptă nici perfecţiunea prezentului nici viitorul predeterminat.
Punctul de pornire al dinamismului constă în oamenii înşişi. Dar pentru că oamenii nu există în afara lumii, în
afara realităţii, mişcarea trebuie să înceapă cu relaţia oameni – lume. Punctul de plecare prin care elevii cunosc
lumea trebuie să fie întotdeauna „aici şi acum”. Numai plecând de la această situaţie care determină percepţia lor
despre ea, elevii vor putea să perceapă statutul lor nu ca pe unul fatal şi de neschimbat, ci mai degrabă ca pe unul
limitat. Limitarea statutului lor actual reprezintă o provocare de care ei trebuie să fie conştienţi, să şi-o asume, şi
să îi răspundă de fiecare dată. Elevii vor fi susţinuţi în demersul lor de profesorul care se află alături de ei şi care
îşi asumă alături de ei această provocare a cunoaşterii continue şi permanente.
Profesorului îi revine responsabilitatea alegerii metodelor didactice. Alegerea constituie o decizie practică,
concretă, strâns legată de obiectivele urmărite. Opţiunea cadrului didactic pentru o anumită metodă este o deci-
zie complexă, pentru că el trebuie să ţină cont nu numai de finalităţile educaţiei sau de conţinuturile transmise, ci
 ȘCOALA PĂRINȚILOR Pagină 20

şi de particularităţile de vârstă şi individuale, de psihologia grupului şcolar şi de natura mijloacelor de învăţă-

mânt. El trebuie să ofere elevilor cât mai diverse experienţe de învăţare, de aceea cadrul strâmt al sălii de clasă,
cu toată încărcătura sa magică, nu reuşeşte să facă faţă educaţiei prin problematizare.
Educaţia de calitate se realizează prin cât mai multe „încercări” la care vor fi supuşi elevii. Elevul trebuie să
ştie că are voie să greşească. În acelaşi timp, elevul trebuie să ia în consideraţie faptul că şi învăţătorul poate
greşi, dar se corectează, de multe ori cu ajutorul elevilor. Elevii, dar şi cadrul didactic, trebuie să aibă sentimen-
tul că se perfecţionează împreună şi continuu. Acest sentiment, ţinând de psihologia grupului şcolar, contribu-
ie la îndeplinirea unei sarcini educative de primă importanţă: dezvoltarea sentimentului comuniunii sociale.
Dispoziţia spre colaborare, întrajutorare, solidaritatea socială sunt sentimente esenţiale într-o societate demo-
cratică.
Părăsind domeniul grav – teoretic, ţinem să arătăm că educaţia prin problematizare nu se limitează la rezol-
varea de probleme matematice, rezolvarea acestora fiind tot o faţetă a educaţiei narative. Propunem eliberarea
prin cunoaştere a elevilor. Propunem experienţe de învăţare cât
mai diverse, organizarea pe grupe a activităţii, multe lecţii practice
de observare directă a realităţii, întreceri, expoziţii, vizite, serbări
şcolare, toate organizate în clasă, în şcoală, şi de multe ori în afara
şcolii. Aceste activităţi extraşcolare reprezintă un beneficiu nu
numai pentru protagoniştii lor, ci şi pentru partenerii acestora –
spectatorii; avand o valoare afectivă deosebită.
In finalul articolului vom încerca să dam o altă valoare metafo-
rei propuse de Pink Floyd.
Cărămida din zid poate deveni, prin unicitatea şi importanţa ei
corect relevată şi bine conştientizată, un element de stabilitate şi
de permanent progres.
Elevul şi profesorul în concepţia noastră nu sunt doar o cără-
midă în zid ci sunt acea cărămidă din zid.

“Copiii romani sunt incarcati cu materii atat de multe si atat de di-

verse, incat nici profesorii, nici şcolarii nu se pot orienta in capetele lor.
Acesti copii nu învata nimic, pentru ca memoria nu pastreaza nimic
nepriceput, nerumegat, unde interesul viu si judecata copilului n-au ju-
cat nici un rol.
Singurul efect al încarcarii memoriei cu lucruri pe care nu le poate
mistui e sila copilului faţă de carte. La acest rezultat au ajuns aproape
toate scoalele la noi.
Vezi tineri care au învaţat latineste, greceste, istoria universala, logi-
că şi psihologie, stiinte naturale, geografie în toate clasele, drept admi-
nistrativ, economie politica, au trecut bacalaureatul şi… cu toate astea,
nu stiu a scrie o fraza corecta, iar a doua zi dupa ce au parasit scoala au
uitat tot…”(MIHAI EMINESCU)
 ANUL I, NUMARUL 1/2009 Pagină 21

Problemele copiilor, problemele noastre

PROF. BIOLOGIE COSTESCU MARIANA

La nivelul sistemului national de invata-

mant desi au avut loc o serie de schimbari “Educaţia nu este răspunsul la întrebare.
privind accesul populatiei le educatie, im-
Educaţia este calea spre răspunsurile la
pactul negative s-a manifestat prin scade-
rea resurselor bugetare si cresterea chel- toate întrebările.”
tuelilor la nivelul familiei pentru sprijinirea William Allin
copiilor care urmeaza o forma de invata-
mant.
Atitudinea negativa a unor elevi fata de invatatura si munca este urmare a lipsei motivatiei, aceasta fiind
cauzata de problemele familiei care nu intrezaresc o rezolvare (lipsa unui loc de munca, implicit a abanilor, con-
flicte generate de aceasta, atitudinea familiei fata de scoala).
Motivatia invatarii lipseste si in cazul elevilor cu parinti care au absolvit cel putin liceul, dar nu reusesc sa se
angajeze. Pentru aceste familii supravietuirea este posibila numai prin activitati ce presupun munca fizica grea,
efectuata de catre toti mambrii familiei. Alocatia oferita de stat conditionata de frecventarea scolii este o gluma
proasta, avand in vedere ca pot castiga mai multi bani daca trimit copilul la munca.
Pentru a oferi solutii in ceea ce priveste abandonul scoalar, trebuie sa-l recunoastem din timp si sa incercam
sa-l combatem.
In prima faza elevul apare nemultumut de scoala pentru ca apar primele goluri in cunostinte si complexul de
inferioritate fata de colegi. A doua faza se caracterizeaza prin aparitia unor lipsuri grave in cunostinte si inca-
pacitate de a rezolva independent sarcinile scolare. Faza a treia este caracterizata de corigente, iar profesorii
incearca unele masuri, uneori fara sa cunoasca adevaratele cauze. Elevul manifesta rezistenta sau revolta, face
dezordine in clasa ori devine inchis si nelinistit. Ultima faza este aceea in care ramane repetent, unii fiind greu
de recuperat, deoarece fug de la scoala, vagabondeaza.
Solutii nu se pot oferi, data fiind complexitatea cauzelor ce determina abandonul scolar, dar se pot incerca
anumite metode:convorbiri inviduale si colective, intalniri ale dirigintilor si ale profesorilor cu parintii (vizita la
domiciliu nu mai este de ceva vreme ,,recomandata”) discutii ale elevilor cu cel vizat, sedinte cu psihologul sau
consilierul scolar
Cu toate eforturile de a inchide institutiile mari si de a oferi alternative de tip familial copiilor lipsiti de ingri-
jire parinteasca, numarul copiilor care continua se intre in sistem este ridicat, principala cauza fiind saracia,
aceasta agravand celelalte probleme cu care se confrunta familiile (lipsa de educatie si experienta a parintilor,
somajul, bolile cronice, alcoolismul etc.).
Uneori, copii sunt abuzati sub aspect psihologic, astfel incat dezvoltarea lor psihoafectiva are de suferit prin
aplicarea de catre adulti a unor tratamente sadice sau de teroare, prin devalorizare, respingere, neintelegere a
posibilitatilor lor, abandon afectiv sau pedepse aberante.
Delincventa juvenila a inregistrat schimbari semnificative. Un numar din ce in ce mai ridicat de copii fiind im-
plicate in crime si alte infractiuni comise cu violenta. Multe infractiuni sunt comise de minori. Prostitutia si trafi-
cul international cu fiinte umane devin fenomene alarmante pentru Romania.
Situatia copiilor implicati in traficul de droguri se agraveaza cu fiecare an.
In ultimii ani Romania s-a transformat dintr-o tara de tranzit intr-o piata de desfacere adrogurilor. Numarul
utilizatorilor de droguri care au varsta mai mica de 18 ani a crescut, iar varsta la care se icepe consumul de
droguri a scazut la 13-14 ani. Studii realizate au evidentiat ca aproximativ 10% dintre elevi au consumat cel
putin o data droguri.
Consumul de droguri costituie o problema a tuturor societatilor moderne. Progresele tehnologice, disparitia
unor valori traditionale, fenomenele de marginalizare sociala si economica, lipsa unei perspective clare pentru
tineri au condus la o accentuare a starilor de neliniste, nesiguranta sau stress, ceea ce a dus inevitabilul la con-
sumul de droguri.
Evolutia HIV/ SIDA este in continuare alarmanta. Tinerii trebuie sa fie informati correct despre bolile cu
transmisie sexuala, inclusive HIV/ SIDA sa fie educati in legatura cu problematica bolilor cu transmisi sexuala, in
cadrul sesiunilor de informare din scoli si licee.
 ȘCOALA PĂRINȚILOR Pagină 22

Avand in vedere realitatea ingrijoratoare cu care se confrunta societatea romaneasca in ceea ce priveste
bilile cu transmitere sexuala, inclusiv HIV/SIDA si consumul de droguri in randul adolescentilor si tinerilor –
varsta din ce in ce mai scazuta a inceperii virtii sexuale, incidenta numarului de personae seropozitive, lipsa de
informare in domeniul , numarul redus de servicii sociale dedicate copiilor infectati e neesara delurarea unor
programe de informare/ educare pe aceste teme.
In ceea ce priveste pe copiii strazii starea de sanatate a acestora este pericliata de conditiile in care traiesc, de
asemenea fiind potentiale victime ale explotarii sexuale si traficului cu finite umane.
Sunt unii copii care traiesc permanent in strada si supravietuiesc printr-o adaptare continua la regulile inhu-
mane ale strazii. Isi procura bani prin munca, cersit, prostitutie sau furturi marunte. Atitudinea fata de familie e
confuza sau e caracterizata prin indiferenta. Domina animtirile legate de viata institutionala sau viata petrecuta
in strada. Starea lor de igiena si sanatate e total improprie, iar comportamentul e puternic marcat de mediul
strazii.
Saracia unor familii a dus la pierderea locuintelor si astfel au ajuns sa traiasca impreuna cu copii sub cerul
liber sau in adaposturi improvizate in baraci, santiere etc. Parintii supravietuiesc cersind impreuna cu copiii. Re-
curg deseori la actiuni de protest prin prezenta lor in fata institutiilor centrale de stat, fara castig de cauza. Da-
torita saraciei extreme, multe familii isi lovesc proprii copii, indiferent de varsta acestora pentru obtinerea de
venituri. Copiii sunt implicate in diferite activitati, de la spalat parbrizele masinilor, la cersit, incarcat-descarcat
marfa in piete, vandut ziare etc.
Aceste activitati, datorita mediului periculos in care au loc si a perioadei lungi de desfasurare, afecteaza sana-
tatea si nivelul de instruire al copiilor.
Fenomen infractional transnational ce implica formele cele mai complexe de crima organizata, traficul de fi-
inte umane produce annual 300.000 de victime numai pe continental European. Definit ca o forma moderna de
sclavie, traficul de finite umane in scopul exploatarii sociale, economice sau prelevarii de organe reprezinta o
grava amenintare pentru respectarea drepturilor omului,,Profiturile anuale realizate din activitatile ce presupun
trafic de fiinte le depasesc cu mult pe cele obtinute prin traficul si consumul de droguri.
In Romania ,traficul de finite umane tinde sa devina un fenomen ingrijorator, cu efecte negative asupra siste-
mului si politicilor. Societatea civila si-a formulat propriile raspunsuri la problema in infiintarea unor servicii so-
ciale specializate in asistenta victimelor si prin crearea unor programe de prevenire a fenomenului.
Se constata frecvent situatii in care copii stiu bine ,,ce este permis sau nepermis” , ,,ce este bine/rau“ si totusi
conduita lor nu este in concordanta cu ceea ce cunosc. Un asemenea dezacord se produce,de obicei din cauza ca
in procesul asimilarii lor, cunostintele morale nu s-au asociat inca cu trairi afective, emotionale, pentru a deveni
realmente surse ale comportamentului moral.
Copilul se afla la inceputurile procesului de constituire a cunstiintei de sine si a construirii identitatii person-
ale. Aici intervin ereditatea,mediul si educatia, ca fiind principalii factori ai dezvoltarii pshice.
Mediul ofera ,,materialul de constructie” pentru devenirea pshicului uman. El consta in totalitatea conditiilor
naturale si sociale materialeculturale, totalitatea influentelor spontane sau organizate care se exercita asupra in-
dividului. Dintre factorii de mediu social, importanta hotaratoare in evolutia finite umane prezinta familia si
scoala.
Scoala, datorita pregatirii pshiopedagogice a cadrelor didactice va remarca, uneori minaintea familiei, tulbu-
rari de comportament si va incerca imbunatatirea acestuia sau va indruma parintii catre un serviciu specializat.
Comportamentul negativ al elevilor se poate manifesta la orice nivel: atitudine de respingere fata de in-
vatatura, atitudine de respingere fata de invatator/ professor, atitudine de respingere fata de colegi; violenta
(fizica sau in limbaj) fata de colegi; indiferenta fata de consecinte (note, pedeapsa), refuz de a participa la activi-
tati colective etc.
Cadrul didactic trebuie sa caute cu atentie motivle acestui comportament negative, sa le analizeze si sa le inla-
ture.De regula importanta majora o detine stabilirea valorii personale care poate duce catre incredere/ neincre-
dere in propriile forte, apoi la un comportament corect / deviant.
Copiii au nevoie sa se simta iubiti, acceptati de alti, sa accepte ei insisi sis a aiba incredere in fortele proprii.
Copiii trebuie ajutati sa inteleaga ca: nu toti pot atinge anumite performante si nici nu este obligatoriu acest lu-
cru, cei care gresesc se pot indrepta; trebuie sa raspunda totdeauna pentru faptele lor; nu trebuie sa te aprecieze
altii pentru a fi o persoana buna si valoroasa; oricine se poate indrepta.
Urmarirea evolutiei copiilor “din umbra” poate fi un real ajutor. De asemenea: analiza starii de sanatate, se-
lectare grupurilor din care face parte, discutii deschise pe diferite teme (individuale / frontale), analiza raspun-
surilor oferite de elevi la ore, indrumarea lecturii particulare, a emisiunilor T.V. si a filmelor urmarite etc.
Toate acestea trebuie sa aiba ca suport dragostea familiei si interesul neconditionat al cadrului didactic.
 ANUL I, NUMARUL 1/2009 Pagină 23

NOTELE DE LA SCOALA CONTEAZA?

PROFESOR LB. ROMANA MARIANA VOINESCU
Scolarii trebuie sa se straduiasca, nu sa se streseze!
Valoarea notelor este un subiect indelung disputat in scolile din Romania sau de pretutin-
deni. Pe de o parte sint unii care cred ca sistemul nostru de notare este corect si adecvat, pe
de alta parte sint altii care sustin ca notele nu pot reflecta adevaratele abilitati si perfor-
mante ale unui copil. Indiferent de partea cui te afli, totusi e indiscutabil ca notele au o anu-
mita importanta - pentru burse, pentru diplome si pentru alte oportunitati educationale de
care pot beneficia copiii vostri.
De ce sunt importante notele de la scoala?
Notele sint importante si pentru a intari respectul de sine, pentru a-i invata pe copii sa faca
fata competitiei, sa ii ajute sa invete din greseli si sa le formeze motivatia si rezistenta. Ca parinte, cel mai impor-
tant lucru pentru voi este sa va motivati copiii sa iubeasca invatatura, indiferent de note.
Dar, atentie! Daca luati in deradere importanta notelor, cei care au de pierdut sunt copiii vostri. Elevilor care
au note bune aproape intotdeauna le place sa invete, si prin urmare sunt mai silitori la scoala.
Scuze, scuze...
Elevii care nu si-au format o etica a muncii sint renumiti pentru ca gasesc intotdeauna scuze in privinta note-
lor pe care le iau. Multi argumenteaza ca ar trebui sa aiba dreptul sa aleaga ceea ce ar dori sa invete. Vin cu argu-
mente care suna inteligent despre faptul ca "notele nu conteaza atat timp cat noi invatam". In spatele acestor ar-
gumente pot fi temerile elevilor ca nu ar putea sa obtina note mai bune chiar daca ar incerca.
Gasirea echilibrului
Nu doriti sa faceti presiuni asupra copiilor sa capete o obsesie in privinta notelor. Dar in schimb, doriti ca sco-
larii sa vada notele ca o evaluare critica a performantelor lor. Nu este un echilibru usor de atins de catre parinti,
dar urmind aceste sugestii, puteti sa va ajutati copiii sa cultive atitudini sanatoase fata de note.
 Vorbind despre note
Este o idee buna sa discutati cu copilul vostru despre notele pe care le are, despre ceea ce invata de fapt si de-
spre progresul facut in eforturile lor. Aveti grija sa nu reactionati exagerat la notele lor bune sau mai putin bune.
Rasplatind sau pedepsind copiii pentru notele lor nu ii motiveaza aproape deloc. Strategiile de identificare a
problemei si de rezolvare a ei sint mult mai eficiente.
 Rasplatiti eforturile
Cea mai buna si mai corecta cale de a stabili anumite asteptari pentru copiii vostri este sa le observati efor-
turile. Daca sint constiinciosi - daca isi fac toate temele, se pregatesc bine pentru teste si isi dedica timpul unui
studiu atent - notele lor probabil se vor potrivi cu abilitatile lor. Observati eforturile lor si dati copiilor un sens al
asteptarilor pe care sa le aiba bazat pe aceste eforturi.
 Discutati cu profesorul
Trebuie sa va consultati in mod regulat cu profesorii copiilor vostri. Impresiile impartasite la sedintele cu
parintii sint de obicei suficiente daca copiii vostri se descurca bine. Daca copiii au anumite probleme, totusi poate
veti dori sa cereti mai multe detalii despre progresele lor. Acest lucru va va permite sa ii puteti sutine mai bine pe
copii si pe profesorii lor.
 Tensiunea si anxietatea
Elevii care reusesc foarte multe lucruri se confrunta cu tensiuni si presiuni in multe situatii. Parintii nu ii pot
proteja pe copii de aceste presiuni, dar pot ajuta la reducerea stresului punindu-l intr-o perspectiva corecta si
prin evitarea presiunilor inutile si nerealiste fata de acelea pe care copiii le simt deja.
Uneori, prinsi de realizarile copilului vostru, este dificil sa nu cresteti si mai mult asteptarile pe care le aveti.
Daca comunicati in mod constiincios cu copiii vostri, sinteti totusi mai sensibili probabil fata de nivelul de stres
acumulat si, prin urmare, puteti sa va schimbati si asteptarile pe care le aveti fata de ei. Puteti sa va ajutati copiii
sa se simta motivati fara sa simta o anxietatea care nu este rezonabila.
 Stresul lipsei de studiu
Uneori copiii manifesta simptome de tensiune chiar si atunci cind nu lucreaza pentru ceea ce au de facut la
scoala. Temele care nu au fost date la timp, lucrarile care nu au fost scrise si tragerea de timp pot face copiii sa
simta o tensiune mai mare decit atunci cind lucreaza la temele pe care le au de facut.
Invatarea este esentiala pentru dezvoltarea ulterioara a copiilor nostri. Profesia si calitatea vietii lor sint de-
terminate de rezultatele lor din timpul copilariei. Notele bune au deschis oportunitati pentru ei si nu pot fi mini-
mizate, dar sint si alte lucruri care conteaza: increderea, competenta, competitivitatea, cooperarea, creativitatea,
credibilitatea, simtul civic. Invatand cat mai multe din aceste lucruri, vietile lor vor din ce in ce mai bune. Daca au
o buna etica a muncii si sint perseverenti, atunci probabil vor obtine si note bune aplicind aceste principii.
 ȘCOALA PĂRINȚILOR Pagină 24

MOTIVATIA INVATARII SI ROLUL EI

IN CRESTEREA RANDAMENTULUI SCOLAR LA ORELE DE CHIMIE
PROFESOR CHIMIE GEORGETA GHEORGHIU
In contextul actual, invatamantul romanesc este confruntat cu necesitatea unei perma-
nente modernizari si cu obligativitatea gasirii de noi mijloace si metode de educare.
Acestea trebuie sa permita elevilor sa inteleaga rapid si eficient fenomenologia discipli-
nei studiate, sa desprinda cu usurinta legitatea in cauzalitatea fenomenelor studiate, sa
stapaneasca tehnicile si aplicatiile practice ale disciplinei respective.
Chimia, in marele spectacol al lumii, are o prezenta care uimeste, da sperante si tulbura
omul contemporan.
Cunoasterea chimiei a devenit o legitate, o obligatie constienta a timpurilor noastre, motiv pentru care trebu-
ie acordata o deosebita atentie predarii acestei discipline in scoala.
Chimia, ca stiinta a naturii, desi si-a pastrat intact caracterul sau experimental cu multiple consecinte practi-
ce imediate, a acumulat totusi un vast bagaj teoretic care o fundamenteaza si o expliciteaza simultan. Intelegerea
corecta si deplina a acestui bagaj teoretic, nu poate fi facuta decat cu mijloace specifice, care, in conditiile unui
efort intelectual obisnuit, sa duca rapid si eficient la atingerea obiectivelor propuse.
Factorii ce concura la realizarea unei activitati de invatarea eficienta sunt foarte diversi. Ma voi opri asupra
motivatiei invatarii chimiei si a importantei ei in realizarea obiectivelor educationale propuse.
Notiunea de motivatie a fost introdusa in psihologie la inceputul secolului XX, deriva de la adjectivul latin
„motivus” ( care pune in miscare) si desemneaza aspectul energetic, dinamic al comportamentului uman.
Motivatia invatarii cuprinde totalitatea motivelor care, in calitatea lor de conditii interne ale peresonalitatii,
determina, orienteaza, organizeaza si potenteaza intensitatea efortului de invatare. Ea reprezinta o sursa ener-
getica a activitatii de invatare dand sens si directie actelor ei.
Un motiv este o structura psihica, ducand la orientarea, initierea si reglarea actiunilor in directia unui scop
mai mult sau mai putin precizat. La baza motivatiei sta o mare varietate de trebuinte biologice si psihice ale
omului. Trebuintele dau nastere la anume impulsuri, tendinte, atitudini, interese, dorinte, aspiratii si sentimen-
te. Fiecare din acestea poate constitui un motiv al declansarii unui comportament.
Motivele sunt cauze ale comportamentului, mai exact cauze interne ale unei actiuni. De aceea preocuparea de
formare a motivatiei invatarii este de mare insemnatate indiferent de disciplina pe care o predam.
Care sunt motivele principale care il determina pe scolar sa vina la scoala, sa invete, facand eforturi deosebi-
te?
Mai intai exista o serie intreaga de motive extrinseci, ce nu au legatura cu natura activitatii de invatare;
acestea constituie doar un mijloc pentru a se realiza alte aspiratii. E vorba de o aspiratie spre integrarea sociala,
o dorinta de afiliere.
Apoi, exista si impulsul de a se supune la norme, la obligatiile sociale. Mai ales in clasele gimnaziale, se mani-
festa si alta nazuinta: impulsul afirmarii eului, dorinta de ridicare sociala, ambitia.
O a doua grupa este aceea a motivelor intrinseci, avand legatura cu specificul invatarii. Aici e vorba, mai
intai, de curiozitate, impuls nativ, care cultivat se transforma in dorinta de a sti cat mai multe si pe care noi
profesorii de chimie ne bazam foarte mult. Apoi apare aspiratia spre competenta. Poate sa se manifeste puternic
si dorinta de a crea, de a face o descoperire.
Profesorul e nevoit sa se sprijine pe toate formele de motivatie, insa el va cauta tot timpul sa promoveze
motivatia intrinseca, cea mai valoroasa. Sursa motivatiei intrinseci consta in mentinerea activa a trebuintei de
orientare, de cunoastere si investigare a elevului care va mentine energic activitatea de invatare.
Formarea motivatiei este un proces foarte complex si de lunga durata. Tinand cont ca in clasele gimnaziale s
efac primii pasi in studiul chimiei, profesorul are un rol esential in cristalizarea motivatiei, contand exemplul,
modelul, tonul si atitudinea acestuia.
Care sunt modalitatile de motivare a elevilor pentru o invatare optima la disciplina chimie, pentru a realiza
un randament scolar ridicat?
Principalele modalitati de motivare a invatarii la chimie sunt: asigurarea unui climat echilibrat la ore (stres
redus); noutatea medie a informatiei predate si legatura cu interesele actuale si de perspectiva ale elevilor;
intarirea verbala sau prin nota; cunoasterea dificultatilor, a erorilor in intelegerea problemelor respective;
cunoasterea rezultatelor la evaluarile curente; eliminarea starilor afective demobilizatoare (euforie, indiferenta,
neincredere); practicarea autosugestiei mobilizatoare, de incredere in fortele proprii; precizarea clara a obiecti-
velor de atins in invatare; cultivarea libertatii de interventie a elevilor in toate momentele lectiei; reducerea dis-
tantei dintre scop si potentialul de invatare; stimularea dorintei de cunoastere si autoafirmare; organizarea
 ANUL I, NUMARUL 1/2009 Pagină 25

invatarii pe secvente; evitarea invatarii sub presiunea examenelor.

Toate acestea presupun anumite calitati ale predarii (esentialitate, claritate, rigoare, noutate), ale fixarii
notiunilor la ore (clarificatoare, participativ-formativa, creativ-mobilizatoare), ale evaluarii (obiectivitate, com-
plexitate, ritmicitate). Prin intreaga sa personalitate profesorul trebuie sa-l ajute pe elev sa treaca de la motivare
la automotivare in invatare.
Chimia, aceasta stiinta cu rezonante majore in viata, descrie si prevede fenomene ale naturii pentru a le putea
stapani si folosi.
In cadrul orelor de chimie formam la elevi un sistem de comportamente care sa conduca la dezvoltarea
capacitatilor de investigare, asimilare, de transfer, in vederea unei bune pregatiri si a aplicarii cunostintelor in
practica.
Profesorul dirijeaza actiunea de formare de capacitati si deprinderi, poate fi stimul si tot el va face evaluarea
activitatii putand reveni cu noi stimuli, functie de tipul motivatiei sau de alti factori pe care i-a considerat ca au
rol in cresterea randamentului scolar.
Profesorul de chimie trebuie sa transmita elevilor curiozitatea si ceva din satisfactia si entuziasmul care re-
zulta din intelegerea fenomenelor chimice. Astfel, odata cu cresterea fortei motivatiei va creste paralel si randa-
mentul scolar.
Categoriile de motive, care conduc la un randament superior, le putem grupa astfel: sociale, cognitive, de tip
afectiv, legate de succes/insucces scolar, de autorealizare, aptitudini.
Cunoasterea motivatiei, a dinamicii motivelor, usureaza munca profesorului, constituind instrumente de lu-
cru in activitatea instructiv-educativa. Putem incadra elevul intr-o categorie de motive pe baza cunoasterii
personalitatii elevului, folosind metode psiho-diagnostice cum ar fi: observarea, experimentul, chestionarul, con-
vorbirea, teste, analiza psihologica.
In lucrarea de fata sunt prezentate rezultatele unui studiu efectuat pe baza unui chestionar aplicat unui
esantion de 80 elevi din clasele VIII si VII din Scoala nr.24.
Dinamica motivatiei invatarii chimiei in ciclul gimnazial reflecta categorii de motive de tip cognitiv in
proportie de 27%, de tip afectiv 13%, legate de succes/insucces scolar 55%, aptitudini 4% si de tip profesional
doar 1%. Predomina motivatia extrinseca 55%, doar 15% incadrandu-se in motivatia intrinseca, iar 30% nu au
motivatie clara sau corecta.
Aceste date, din pacate, reflecta interesul din ce in ce mai mic fata de disciplina chimie in gimnaziu,luand for-
me grave in perioada ciclului liceal.
Din studiul realizat, interesante mi s-au parut motivele pentru care nu mai invata elevii la chimie si enumar
cateva:
Lipsa de timp;
Obiect la care nu se sustine examen;
Obiectele sunt multe si programele supraincarcate;
Manualele nu sunt atractive;
Chimia li se pare complicata;
Neinvatand constant, au greutati;
Baza materiala insuficienta;
Probleme familiale deosebite;
Nu vad necesitatea studierii chimiei;
Nu au chemare pentru invatare.
Consider ca prin orice forma trebuie gasita o modalitate de cunoastere a motivelor pentru care elevii invata
sau nu, pentru ca numai asa ii putem ajuta, ii putem face sa inteleaga si sa dezlege tainele chimiei. Profesorul de
chimie trebuie sa fie convins ca motivatia nu apare spontan, ea trebuie formata si dezvoltata la elevi si, de ase-
menea ca numai o motivatie intrinseca poate deveni eficienta, reflectandu-se in cresterea randamentului scolar
la orele de chimie.
Cine nu e profesor de chimie isi inchipuie fara indoiala ca aceasta stiinta este exacta si completa, sigura pe
metodele si rezultatele sale. Exista in aceasta o mare parte de adevar, dar trebuie inteles ca oricat de vaste ar fi
cunostintele noastre, acestea sunt doar niste insule intr-un ocean necunoscut si ca insasi progresele realizate au
drept revers sa ne faca materia mai stranie, mai fascinanta.
Prin insasi meandrele ei, chimia lasa intotdeauna deschisa o fereastra catre nou, lucru ce trebuie inteles si de
elevii nostri.
Bibliografie
1. „Motivatia invatarii”, Vintilescu Doina
 ȘCOALA PĂRINȚILOR Pagină 26

CHESTIONAR Total: 80 elevi

1. Chimia vi se pare o materie complicata?
DA NU NU STIU
CATEGORII DE MOTIVE
2. Este necesara studierea chimiei din gimnaziu?
DA NU NU STIU
Moti- Cog- Afec- Suc- Aptitu- Profe-
3.Invatati constant la chimie?
ve de nitiv tiv ces/ dini sional
DA NU NU INVAT DELOC tip: insuc-
4.Cat din timpul vostru de studiu rezervati chimiei? ces
MULT PUTIN DELOC
Nr. 22 10 44 3 1
5. Ati dori sa participati la concursurile de chimie?
elevi
DA NU NU STIU
Pro- 27.5 12.5 55 % 3.75 % 1.25 %
6. Invat la chimie pentru ca:
cente % %
Sunt pasionat
Din dorinta de cunoastere a fenomenelor chimice
TIPUL MOTIVATIEI
Pentru obtinerea unor note si medii de trecere
Doresc sa fiu cel mai bun din clasa Motivatia Extrinseca Intrinseca Nu stiu
Agreez stilul profesorului Numar elevi 44 12 24
Parintii ma influenteaza Procente 55% 15% 30%
Din obligatie
7. Te-ai orienta spre o profesie din domeniul chimiei
DA NU NU STIU Tipul motivatiei
8. Daca ar fi sa clasificam motivele pentru care studiati 60 55

chimia, in externe si interne, in ce categorie va aflati: 50

Externe 40
e 30 Seri
t
Interne n
30 e1
e Seri
c
o
r e2
Nu stiu 20
p 15

9. Enumerati cateva motive pentru care nu invatati la 10

chimie: 0
1

REZULTATELE OBTINUTE IN URMA APLICARII

CHESTIONARULUI PROFESOR CHIMIE GEORGETA GHEORGHIU
Perioada: 24-28 martie 2008

Locul : Scoala nr. 24

Numar elevi chestionati:

40 elevi din clasa a VII-a,

40 elevi din clasa a VIII-a

 ANUL I, NUMARUL 1/2009 Pagină 27

PREDAREA RELIGIEI IN SISTEMUL DE INVATAMANT PUBLIC,

UN ACT DE DREPTATE SI O NECESITATE PERMANENTA

PROFESOR RELIGIE MARIETA FÂRTAT

Prezenta disciplinei Religiei in sistemul de invatamant public nu reprezinta o inovatie sau

un „model romanesc“, ci un act de dreptate, bazat pe cultura romaneasca europeana, si o
necesitate permanenta in procesul nobil de formare moral - sociala a elevilor.
Religia a avut, intotdeauna, in cadrul sistemului public de invatamant, un rol important in
procesul de formare a competentelor si atitudinilor moral-sociale. Asa cum Geografia ofera
cunoasterea configuratiei spatiale a pamantului, esentiala pentru cunoasterea patriei si planetei, iar Istoria ofera
cunoasterea succesiunii temporale a generatiilor umane, Religia ofera perspectiva comuniunii eterne de iubire
intre Dumnezeu si oameni, intre Creator si creaturi, intre persoane si popoare. Prin urmare, studiul Religiei nu
poate lipsi din curriculum sau din programul scolii romanesti, tocmai pentru ca studiul Religiei corespunde ne-
voii comunitatii romanesti locale si nationale de a-si pastra bogatia si identitatea spirituala si de a transmite val-
ori permanente tinerei generatii.
Valorile oferite de educatia religioasa sunt extrem de necesare, mai ales in aceasta perioada de secularizare a
societatii romanesti, intrucat ele reprezinta pentru tineri un reper spiritual esential si un liant existential intre
toate cunostintele teoretice, dobandite prin studiul celorlalte discipline. Valorile cultivate si virtutile incurajate in
cadrul orelor de Religie sunt necesare sanatatii spirituale a persoanei si a comunitatii. Religia il invata pe copil si
pe tanar iubirea fata de Dumnezeu si de oameni, credinta, speranta si solidaritatea, dreptatea si recunostinta fata
de parinti si fata de binefacatori, darnicia si harnicia, sfintenia vietii, valoarea eterna a fiintei umane, adevarul
prim si ultim al existentei, binele comun si frumusetea sufletului profund uman, cultivat si imbogatit prin virtuti.
Asadar, predarea Religiei in scoala are valente educationale deosebite, prin rolul ei formativ in viata tinerilor,
reducand efectele negative ale crizei contemporane de identitate si de orientare, propunand modele viabile de
bunatate si sfintenie, si oferind tinerilor repere in viata de familie si in societate.
Educatia religioasa reprezinta un factor de stabilitate si de comuniune in societatea romaneasca, un izvor
sfant si statornic de inspiratie pentru a apara si promova identitatea spirituala si demnitatea persoanei care trai-
este azi intr-o lume din ce in ce mai pluralista si mai fragmentata din punct de vedere spiritual si social. Religia
fiind lumina vietii in comuniune de iubire cu Dumnezeu si cu oamenii, evidentiaza valoarea eterna a faptelor
bune, savarsite in timpul limitat al vietii terestre, si promoveaza comuniunea intre generatii prin valorile perene
ale credintei cultivate si transmise.
Cercetarile sociologice si psiho-pedagogice recente demonstreaza rolul pozitiv al educatiei religioase in
procesul de formare a personalitatii tinerilor si, mai ales, necesitatea studierii acestei discipline si la nivelul liceu-
lui, pentru formarea unor competente si atitudini moral-sociale.
Anii grei ai dictaturii comuniste, cu ateismul ei umilitor impus in scolile de stat, contrar vointei unui popor
religios, ne-au invatat sa nu mai dorim cultura fara credinta, stiinta fara spiritualitate, materie fara spirit, cuno-
astere fara comuniune, filosofie fara speranta, si indeosebi, scoala fara suflet, adica educatie fara religie, mai ales
la varsta intrebarilor existentiale si a formarii spirituale a tinerilor, intelegand ca „sufletul culturii este cultura
sufletului“.

Este har… - să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…

- să iubeşti fără să fii iubit…
- să slujeşti fără să fii preţuit…
- să daruieşti fără să ti se mulţumească…
- să te jertfesti şi fără să ţi se recunoască…
- să ierţi fără să fii iertat…
- să-l susţii pe cel care te-a lepădat…
- să rămâi linistit, deşi eşti nedreptăţit…
- să crezi deşi nu esti deplin lămurit…
- să investeşti clădind fără speranţe…
- să taci pentru a nu face rău aproapelui…
- să vorbeşti de dragul adevărului…
- să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti….
- totul să-ţi apartină, dar tu de toate bucuros
să te lipseşti…
Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har !
 ȘCOALA PĂRINȚILOR Pagină 28

MATEMATICA ŞI CALCULATORUL
PROF. MATEMATICA VIORICA BARBOI

Se pune tot mai des problema folosirii tehnologiei moderne în educaţie. Cal-
culatorul, instruirea asistată de calculator, e-learning, utilizarea complexelor
multi - media sunt doar câteva dintre formele prin care tehnologia modernă
a pătruns în viaţa şcolii. Atât elevii cât şi profesorii le folosesc din ce în ce
mai mult, în diferite etape ale procesului de învăţare.
În cele ce urmează mă voi opri asupra rolului calculatorului în învăţarea ma-
tematicii.
Calculatorul anulează distanţele, facilitează accesul rapid la informaţie, creează un nou mediu de
învăţare, mediul virtual.
Elevul este pus în situaţia de alege din diversitatea de informaţii pe cele care sunt adecvate gra-
dului său de pregătire şi înţelegere. Pe de altă parte, este tentat să nu mai selecteze informaţia şi, în
dorinţa de a scăpa mai repede de sarcini, să preia totul fără discernământ.
Din punctul de vedere al matematicii cele mai utilizate modalităţi de folosire a calculatorului
sunt instruirea asistată de calculator (IAC) şi e-learning –folosirea tehnologiilor de reţea (Internetului)
pentru a proiecta, livra, selecta, gestiona şi extinde învăţarea.
Instruirea asistată de calculator este strâns legată de existenţa softului (programului); fără aces-
ta calculatorul este inutilizabil. Softurile matematice pot fi:
• programe analitice în format electronic
• manuale (cursuri) înregistrate pe suport magnetic (dischete, CD-uri)
• programe proiectate pentru a gestiona succesiunea de secvenţe de învăţare structurate după
principiile instruirii programate
• lecţii în format electronic .
Softul matematic poate fi utilizat în toate etapele procesului de instruire: predare, învăţare, eva-
luare/ autoevaluare.
În etapa predării pot fi folosite lecţiile în format electronic. Acestea au avantajul că pot prezenta
simultan imagini vizuale şi auditive, ceea ce măreşte gradul de atenţie acordat subiectului prezentat.
Lecţiile în format electronic au obiective bine definite, fiind centrate pe anumite idei
În general elevii sunt atraşi de lucrul cu calculatorul, ceea ce ar putea constitui un avantaj în uti-
lizarea lui în predare. Lecţiile oferite de calculator sunt în general interactive, elevul putând să revină
printr-un simplu click la o idee pe care nu a înţeles-o. Pe de altă parte, sunt lecţii standardizate şi nu
pemit prea multe explicaţii auxiliare, oferă în general informaţie, dar nu cunoaştere. Standardizarea
poate constitui un avantaj în asimilarea noţiunilor fundamentale, dar este o frână în calea dezvoltării
imaginaţiei şi a discuţiilor libere bazate pe ideile induse de materialul studiat. Din anumite studii re-
zultă că în general elevii reţin mai curând grafica lecţiei respective, decât esenţa şi cei mai interesaţi în
înţelegerea subiectului sunt tot elevii buni.
În cadrul orelor de geometrie vizualizarea unei figuri corect desenate este utilă în rezolvarea
problemei. Pe de altă parte utilizarea programelor de construcţie a figurilor necesită anumite abilităţi ,
ceea ce face ca de multe ori construcţia să ia mult mai mult timp, decât dacă ar fi făcută manual. Un soft
interesant pentru construcţii geometrice puteţi găsi la http://www.dynamicgeometry.com/ .
Softurile de simulare sunt deosebit de utile în predarea lecţiilor, ajutând la fixarea ideilor în legă-
tură cu faptul real pe care îl modelează.
Softurile de investigare, oferă elevilor posibilitatea de a descoperi singuri informaţia.
În procesul învăţării un soft matematic bun, poate fi de mare folos, pentru că permite elevului să
se întoarcă la orice idee prezentată anterior.
Posibilitatea folosirii feedback-ului, favorizează monitorizarea permanentă, individualizarea
parcursului în funcţie de nivelul de pregătire al subiectului. În ultima perioada, prin softurile apărute
 ANUL I, NUMARUL 1/2009 Pagină 29

pe piaţă se pune accentul învăţării matematicii prin joc http://www.intuitext.ro/ . Profunzimea învăţă-
rii prin joc depinde de calitatea softului.
Etapa evaluării este o etapă în care folosirea softului matematic este deosebit de atractivă, mai
ales dacă softul respectiv simulează ideea de concurs. Astfel de softuri pot fi găsite pe http://
www.varox.ro/
Din păcate o mare parte dintre softuri sunt doar o transpunere în format electronic a unor lecţii
clasice. Există însă şi softuri valoroase cu adevărat interactive, care solicită elevul. Din păcate pre-
ţul lor este ridicat. De aici http://www.mathsnet.net/software.html puteţi descărca softuri ma-
tematice .
Lecţii atrăgătoare de matematică se pot găsi pe
www.yourteacher.com .
Utilizarea Internetului în învăţarea matematicii este
foarte utilă mai ales pentru pasionaţi. Forumurile de discuţii, “Propriul succes poate
fi asigurat doar ajutându-
pe teme matematice, sunt deosebit de interesante pentru diversi- i pe alţii să se dezvolte”
tatea problemelor supuse dezbaterii şi prin soluţiile prezentate. H.I. Firestone
Constituie, de obicei, o salvare în cazul în care nu ai nici o solu- ţie la
o problemă. Iată câteva adrese: http://www.mathlinks.ro/
http://www.mymathforum.com
http://www.mathhelpforum.com
http://www.mateclub.myforum.ro/ .
Elevii ar fi mai interesaţi de site-uri în care să găsescă probleme rezol- vate. Din fericire în
matematică nu prea se găsesc astfel de site-uri, ci în cele mai multe cazuri, site-uri cu exerciţii propuse.
Sunt interesante site-urile cu exerciţii interactive www.sorinborodi.ro – site complex adresat elevilor
şi profesorilor de gimnaziu.
Sunt de asemenea utile site-urile adresate pasionaţiolor de matematică, participanţi la concur-
suri http://cva-galati.ro/matematica/, www.olimpiade.ro, http://www.matematic.ro/, www-
.tmmate.ro – site al profesorilor de matematică din judeţul Timiş sau www.epsilon.ro
Internetul rămâne o sursă puternică de informare atât pentru elevi cât şi pentru profesori.
Site-urile cu conţinut matematic sunt numeroase. Iată aici o listă
http://www.didactic.ro - Cea mai bogata colectie de teste de matematica din Romania
http://www.scoalaparintilor.ro - Pentru elevi, parinti, profesori. Timp liber, sanatate, familie,
scoala etc.
http://www.gazetamatematica.net - Numai pentru iubitorii matematicii;
http://www.intuitext.ro - Cel mai bun producator de soft educational din Romania;
http://www.tmmate.ro - Foarte reusit site al profesorilor de matematica din Timisoara;
http://www.clopotel.ro - Site cu de toate, merita sa incercati;
http://www.olimpiade.ro - Un site pentru elevi harnici si isteti;
http://www.altastiinta.ro - Curiozitati matematice si alte lucruri.

“Educaţia este ceea ce

ramane dupa ce-ai uitat
tot ceea ce ai invatat in
scoala”.
Albert Einstein
 ȘCOALA PĂRINȚILOR Pagină 30

PERSOANA PUBERULUI
PROFESOR MATEMATICĂ CORINA BĂCIUCU
În decursul vieţii sale, persoana umană trece prin succesive schimbări biologice şi psiho-
sociale. În funcţie de vârstă şi de caracteristici specifice, sunt marcate câteva perioade:
copilăria, pubertatea, adolescenţa, tinereţea, maturitatea şi senectutea.
Particularităţile specifice unei vârste încep să se constituie în cea precedentă şi se conti-
nuă în următoarea. Începutul pubertăţii se observă încă de la vârsta de 8-9 ani la fete, iar
la băieţi, de regulă, cu un an mai târziu, şi se încheie după doi-trei ani.
În prim plan, pubertatea este marcată de creşteri spectaculoase în înălţime şi greutate
corporală. Creşterea diferitelor segmente ale corpului nu se realizează concomitent, iar din această cauză apar
dizarmonii psiho-motrice care se atenuează treptat, pe măsură ce ritmul creşterii scade. Concomitent cu creşte-
rea fizică se accentuează caracteristicile specifice fiecărui sex.
În general, fizionomia băieţilor capătă trăsături mai dure faţă de cea a fetelor. Incluse în ritmul creşterii so-
matice, apar schimbări şi în structura organelor interne. Creierul creşte în greutate şi se apropie de cel al adulţi-
lor, creşte inima şi capacitatea respiratorie. Întrucât diametrul arterelor rămâne în urmă faţă de creşterea cor-
porală, irigarea cerebrală este diminuată. În consecinţă, se poate observa o scădere a randamentului şcolar şi
instalarea unor stări de permanentă oboseală.
Pubertatea este marcată şi de apariţia unor semne sexuale secundare: creşterea părului pubian, sub braţ şi
diferit repartizat la cele două sexe. Apar schimbări în pigmentaţia cutanee, în secreţiile glandelor sebacee şi în
schimbarea vocii, mai ales la băieţi. La fete, conform specificului sexului, se realizează creşterea sânilor şi apar
modificări ale bazinului ş.a.
La puberi se observă frecvente dereglări psiho-motrice exprimate prin instabilitate, prin coordonare defectu-
oasă şi insuficientă siguranţă, astfel că, graţia din trecut a copilului pare estompată.
Scrisul este influenţat de perturbările motricităţii generale şi apariţia unor sincinezii (mişcări parazitare),
devine inegal, cu deplasări disgraţioase şi dezordonate, determinate, într-o măsură, şi de instabilitatea psihică şi
motrică.
Procesul de maturizare pubertară este influenţat nu numai de programele genetice ci şi de factorii sociali,
culturali, de alimentaţie, precum şi de temperatura şi luminozitatea mediului.
În actualul mediu de viaţă socio-culturală, pubertatea se instalează cu 1-2 ani mai devreme decât în urmă cu
câteva decenii. Se observă de asemenea, o creştere în talie a puberilor. Maturizarea sexuală declanşează condui-
tele psiho-erotice prin apariţia dragostei faţă de o persoană de sex opus şi nevoia realizării actului erotic . Date
statistice actuale arată că în medie, cel puţin 7-10% dintre adolescenţii cu vârste cuprinse între 14-15 ani au
avut deja cel puţin o experienţă heterosexuală.
O astfel de „precocitate” ar fi determinată în parte, de erotismul care domină actuala socio-cultură, în care
mesajele erotice sunt afişate peste tot.
În condiţiile în care o perioadă lungă de timp, nevoia heterosexuală este în general amânată , pulsiunile şi
tensiunile reprimate pot duce la devieri şi anomalii erotice, precum şi la tulburări psiho-afective.
Schimbările biologice şi fiziologice care se petrec în pubertate nu rămân fără ecou asupra celorlalte structuri
ale persoanei, aflate la rândul lor într-un proces lung şi complex de reorganizări. Intrarea structurii erotice în
sistemul funcţional al persoanei creează importante schimbări psihice, afective şi de relaţie socială.
La majoritatea puberilor cuminţenia copilăriei se demolează treptat, se accentuează tendinţa de independen-
ţă şi intimitate. Perioada poate fi dominată de visare şi aventură, de încercări de creativitate artistică, de fabula-
ţie, de dezordine psihică şi de unele tulburări în conduitele de relaţie. Pe măsură ce schimbările biologice şi cele
psihice se accentuează, apar şi pulsiunile erotice.
Puberul poate deveni deseori recalcitrant, fără motivaţii precise şi obiective, poate fi tot timpul nemulţumit,
răvăşit, devine deseori arogant şi impertinent. Este deseori incapabil să-şi înţeleagă şi să-şi regleze prefacerile
prin care trece. Devine mai interiorizat, încearcă să se detaşeze de supravegherea şi ordonarea conduitelor sale
de către părinţi, vrea să-şi trăiască intimitatea. Caută să fie original în tot ceea ce spune şi face, încearcă să se
facă remarcat prin îmbrăcăminte, prin conduite, prin gesturi şi comunicare.
Problemele puberului depind în mare măsură de calitatea modelării educaţionale a acestuia în familie, în
şcoală şi în mediul socio-cultural. La această vârstă apar mai pregnant „slăbiciunile” educaţiei din perioada co-
pilăriei.
Reacţiile şi conduitele puberului exprimă de regulă, nu numai individualitatea sa bio-hormonală ci şi calita-
 ANUL I, NUMARUL 1/2009 Pagină 31

tea informaţiilor acestuia despre problemele acestei perioade de vârstă.

Reorganizarea structurilor persoanei şi dominarea erosului duc în multe cazuri la scăderea randamentului
şcolar, fenomen care alarmează pe părinţi şi educatori. Deseori asupra puberului se declanşează observaţii, ad-
monestări şi sancţiuni nemeritate, care declanşează stări conflictuale. Se neglijează faptul că acesta trece printr-
o perioadă mai dificilă, întrucât energiile sale au fost consumate de creşterea organismului, astfel că se află într-
o stare de oboseală cronică.
Trecerea dinspre pubertate spre adolescenţă se realizează treptat, multe probleme persistă, altele dispar ori
apar altele specifice adolescenţei.

ADHD PE BĂNCILE ŞCOLII

PROF. PSIHOLOG RALUCA-IULIA ANTONESCU

De multe ori ne întrebăm ce se întâmplă cu un copil care este mereu în mişcare, este
agitat, vorbeşte foarte mult, nu se poate concentra şi, de cele mai multe ori deranjează
activitatea din clasă. Ca profesori sau părinţi avem tendinţa să ne enervăm, să ne supă-
răm pe copil, bănuindu-l de rele intenţii sau afirmând cu năduf că este răsfăţat şi greu de
stăpânit. Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Este posibil ca acel copil să nu fie nici rău
intenţionat, nici obraznic, nici răsfăţat, ci din contră, să aibă ADHD şi să trăiască o adevă-
rată dramă...
Ce este ADHD?
ADHD este o tulburare de deficit de atenţie şi hiperactivitate/impulsivitate; este o afecţiune neurologică ce
afectează dezvoltarea individului. Ea poate să apară atât la copii, cât şi la adulţi. Este o afecţiune foarte răspăn-
dită în rândul copiilor. Studiile arată că un procent de 5% din copiii de vârstă şcolară prezintă simptome ADHD
(1-2 din copiii dintr-o clasă de 30).
Conform “Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IV-TR)”, simptomele ADHD se împart
în trei categorii: inatenţie , hiperactivitate şi impulsivitate , putând surveni şi în formă combinată.
Tipul inatent
Diagnosticul este stabilit în condiţiile în care copilul prezintă şase sau mai multe simptome de inatenţie .
Copilul inatent nu se poate concentra, ignoră detaliile, face adesea greşeli din neglijenţă, nu ascultă până la
capăt atunci când i se adresează cineva, nu finalizează sarcinile, nu respectă instrucţiunile, evită efortul intelec-
tual susţinut, are dificultăţi în a-şi organiza sarcinile şi activităţile, pierde lucruri de care are nevoie, este distras
de zgomote exterioare, este uituc în activităţile cotidiene.
Tipul hiperactiv-impulsiv
Diagnosticul este stabilit în condiţiile în care copilul prezintă şase sau mai multe simptome de hiperactivitate
- impulsivitate .
Simptomatologia include:
Pentru hiperactivitate - se agită sau se foieşte, adeseori trebuie să se ridice de pe scaun, aleargă sau se caţă-
ră atunci când nu ar trebui, are dificultăţi în desfăşurarea activităţilor de timp liber nezgomotoase, adeseori este
în mişcare, parcă ar fi animat de un motor, vorbeşte excesiv, are dificultate în a-şi aştepta rândul.
Pentru impulsivitate - adeseori răspunde înainte ca întrebările să fie complete, are dificultăţi în a-şi aştepta
rândul, întrerupe frecvent sau deranjează alte persoane.
Tipul combinat
Diagnosticul este stabilit în condiţiile în care copilul prezintă şase sau mai multe simptome de inatenţie sau
şase sau mai multe simptome de hiperactivitate - impulsivitate .
Mulţi copii se comportă în moduri care ar putea fi interpretate ca simptome de inatenţie, hiperactivitate sau
impulsivitate. Cu toate acestea nu toţi acei copii au ADHD. Există riscul ca adulţii din jurul acestor copii să le pu-
nă diagnosticul de ADHD, în ciuda faptului că respectivii copii nu au această tulburare. Dacă ei aud că li se pune
acest diagnostic, îşi vor intensifica acele conduite simptomatice şi vor ajunge să se comporte ca şi cum ar avea
ADHD. Este profeţia autoîmplinită. Copiii sunt foarte sensibili şi permeabili la influenţele externe. Ei preiau ne-
critic orice etichetă care li se pune, orice “diagnostic”, cred în el şi se comportă conform prescierilor lui. De aceea
este important să NU punem “diagnostic” şi să nu spunem despre nici un copil ca ar avea ADHD, decât în mo-
mentul în care avem un diagnostic sigur, pus de specialist. Cel ce poate pune diagnosticul de ADHD este medi-
cul specialist în psihiatria şi neurologia copilului şi adolescentului. Ceea ce putem face ca părinţi sau cadre di-
dactice, în momentul în care observăm unele dintre simptomele enumerate mai sus la un copil, este să cerem
sfatul medicului specialist.
 ȘCOALA PĂRINȚILOR Pagină 32

De ce este important să acţionăm când suspicionăm ADHD la un copil?

ADHD, este o tulburare care, dacă nu este tratată la timp, poate avea implicaţii foarte grave în viaţa copilului
(acasă şi în societate). ADHD-ul nu afectează doar viaţa copilului cu această tulburare , ci şi pe cea a persoanelor
apropiate lui (părinţi, fraţi, cadre didactice, colegi). De foarte multe ori, ADHD este cauza problemelor din familie
sau clasă. Copilul afectat de ADHD poate fi la fel de inteligent, creativ şi iubitor ca şi ceilalţi. Cu toate acestea el
este perceput ca diferit de ceilalţi copii, de cele mai multe ori se izolează, îşi pierde prietenii, fiind respins de co-
legi. Cu timpul nu va mai avea încredere în el insuşi iar rezultatele şcolare se vor înrăutăţi. Copiii cu ADHD nu au
intenţia să supere sau să deranjeze pe cineva. Ei se străduiesc să se comporte bine, să fie acceptaţi şi valorizaţi ca
şi ceilalţi copii. Cu toate eforturile lor, acesţi copii nu reuşesc să-şi îndrepte comportamentul dacă nu primesc aju-
tor specializat!
Modul de manifestare ADHD poate varia foarte mult în funcţie de vârsta copilului, extinzându-se de la slaba
concentrare, nivel ridicat de agresivitate şi impulsivitate la copilul preşcolar, până la o percepţie distorsionată a
sinelui şi apariţia unor comportamente antisociale şi agresive la adolescent. Copiii cu ADHD prezintă deseori o
evoluţie negativă pe termen lung, cu afectarea nivelului educaţional şi mai târziu, găsirea unui loc de muncă.
Nici pe plan familial, viaţa copiilor cu ADHD nu este mai uşoară. Relaţiile cu membrii familiei se pot deteriora,
iar copilul se va izola din ce în ce mai mult, renunţând să mai comunice cu cei din jur. Va avea sentimentul că este
un neînţeles, lucru care-l va deprima şi frustra foarte tare.
În lipsa unor măsuri terapeutice eficiente, ADHD poate evolua spre alte manifestări în anii următori, care pot
evolua spre depresie, agresivitate, comportament antisocial. Adolescenţa este în sine o perioadă turbulentă, de
confruntare a adolescentului cu cei din jur pentru construirea propriei identităţi. Un adolescent cu ADHD va per-
cepe însă diferit această vârstă, care pentru el devine şi mai dificilă şi greu de suportat - poate deveni nesupus,
violent chiar. Poate abandona studiile, începe să consume droguri, se implică în activităţi de risc.
Ce se poate face în cazul copiilor diagnosticaţi cu ADHD?
 Soluţiile la care se apelează cel mai frecvent în cazul copiilor diagnosticaţi cu acestă tulburare sunt:

 Terapie comportamentală (incluzând antrenament şi terapie);

 Medicaţia;

 Terapia combinată (medicaţie şi terapie comportamentală);

Tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare pacient. Totuşi există unele lucruri pe care le pot face şi pă-
rinţii şi cadrele didactice pentru copiii cu diagnosticul de ADHD.
Ce pot face părinţii?
Părinţii sunt persoanele cele mai apropiate copiilor şi cele care cunosc cel mai bine trăsăturile de caracter şi
punctele sensibile ale acestora. Pentru a fi cu adevărat eficient în misiunea dumneavoastră, trebuie să dispuneţi
de o bună înţelegere a punctelor forte şi a slăbiciunilor copilului dumneavoastră, atât din perspectivă „clinică“ cât
şi personală. Dincolo de acestea, este vital să comunicaţi educatorilor şi altor specialişti cunoştinţele dumnea-
voastră despre copil şi despre nevoile sale.
Este important să comunicaţi cu copilul dumneavostră, să îl înţelegeţi, să îl încurajaţi şi să nu îl criticaţi . Copi-
lul are nevoie să fie acceptat, iubit şi apreciat, în ciuda afecţiunii de care suferă. De asemenea este important să
arătaţi copilului respect şi consideraţie, implicându-l în luarea deciziilor în probleme care îl prvesc, explicându-i
de ce este necesar să facă anumite lucruri şi să renunţe la anumite comportamente sau reacţii. Copilul trebuie
privit ca partener activ în rezolvarea problemei sale şi nu ca pe o promblemă în sine. Atâta timp cât copilul ştie ce
face şi de ce, îi va fi mai uşor să se mobilizeze şi să lupte contra problemei sale. ADHD-ul trebuie privit de familie
şi de copil ca pe o situaţie care poate fi controlată ţi nu ca pe un dat incontrolabil. Este important ca părinţii să-l
încurajeze pe copil şi să-i explice că problema nu este el, ci unele comportamente ale sale şi că, dacă se străduieş-
te, le poate controla. Învăţaţii pe copii autoadresarea pozitivă prin replici ca: „Pot să fac faţă la asta“; „Respiră
adânc şi rămâi calm“; „Simt că mă enervez. N-am să-l las să mă supere“; „Pot să îmi controlez sentimentele“; „Nu
vreau să-mi pierd calmul“; „Am putut altă dată, pot şi acum“. Este foarte importantă motivarea pozitivă a copilu-
lui. De aceea atunci când observaţi că micuţul a făcut ceva bun, că a avut un comportament de care sunteţi mân-
drii, faceţi-i cunoscut acest lucru. Apreciaţi-l şi lăudaţi-l atunci când este cazul!
Puteţi lucra cu copii dumneavoastră în funcţie de simptom. Astfel dacă copilul nu se poate concentra, puteţi
face mici exerciţii acasă pentru a mări timpul de concentrare, dar şi calitatea concentrării. Aceste exerciţii trebuie
făcute progresiv, de la uşor la greu şi de la simplu la complex în fiecare zi. Timpul de concentrare a atenţiei creşte
progresiv, de la 5 minute în prima zi, la 10 minute, 15 minute, până se ajunge la durata de 45 de minute în care
copilul poate rămâne atent. Se fac mai multe seturi de exerciţii pe zi (a câte 5 minute iniţial, apoi 10, apoi 15, până
se ajunge la 45 de minute). Exerciţiile de concentrare a atenţiei constau în sublinierea de către copil, la cererea
adultului a unei cifre dintr-un set de mai multe cifre, aflate în mai multe direcţii pe o foaie sau prin sublinierea sau
încercuirea de către copil e unei litere dintr-un text de ziar, de carte sau scris de mână. De asemenea, încercaţi să
identificaţi în mod corect cadrul adecvat efectuării temelor. Unii copii au nevoie de un mediu lipsit de elemente
 ANUL I, NUMARUL 1/2009 Pagină 33

care să le distragă atenţia, în timp ce alţii lucrează mai bine cu o muzică de fond. Alternaţi exerciţiile de concen-
trare a atenţiei cu pauze de joacă, pentru o mică gustare sau pentru mişcare!
Dacă ignoră detaliile, se poate lucra pe imagini care par identice, dar între care există mici diferenţe, iar copi-
lul trebuie să descopere diferenţele. De asemenea se poate lucra pe descriere de imagini, obiecte.
Dacă face adesea greşeli din neglijenţă, se utilizează exerciţiile de concentrare a atenţiei; sunt utile şi recom-
pensele sub formă de buline albe sau floricele sau ceva ce copilul îşi doreşte pentru situaţiile în care este atent
şi buline negre, mici pedepse pentru situaţiile în care nu este atent.
Dacă copilul are dificultăţi în a-şi organiza sarcinile şi activităţile sau este uituc în activităţile cotidiene reali-
zaţi o listă de control a sarcinilor necesare pentru a vă ajuta copilul în păstrarea unei evidenţe a progresului sar-
cinii primite. Puneţi un exemplar în ghiozdanul copilului şi afişaţi altul în camera acestuia. Temele şcolare se pot
organiza mai bine prin etichetarea şi prin marcarea cu coduri de culori a cărţilor, caietelor, dosarelor, în funcţie
de subiect. Creaţi o rutină de predare a temelor către profesor. De exemplu, de îndată ce copilul a terminat o
temă, aceasta va fi introdusă într-un dosar amplasat lângă uşa de ieşire a locuinţei. Nu lăsaţi copilul să amâne.
Copilul va avea nevoie, probabil, de ajutorul dumneavoastră pentru a începe o sarcină şi de supraveghere frec-
ventă pentru a o duce până la capăt.
Dacă copilul nu ascultă până la capăt atunci când i se adresează cineva, nu respectă instrucţiunile şi vorbeşte
excesiv, trebuie să îi explicaţi când este oportun să vorbescă şi când nu, oferindu-i exemple cât mai concrete.
Învăţaţi-vă copilul să urmeze regulile sociale: ceilalţi copii îl/o ascultă cu adevărat? Ceilalţi râd în mod inopor-
tun? Ceilalţi par stânjeniţi? Remarcând reacţiile celorlalţi, copiii îşi pot controla propriile cuvinte. Copiii cu
ADHD întrerup adesea interlocutorul deoarece se tem că îşi vor „pierde ideea”. Învăţaţi-i să îşi scrie propriile
gânduri, astfel încât şi le vor putea aminti atunci când va fi momentul să vorbească. De asemenea este important
ca aceşti copii să se simtă ascultaţi şi luaţi în seamă, deoarece principala lor nevoie este de a li se acorda atenţie.
Învăţaţi-i să asculte, oferindu-le mai întâi propriul exemplu de ascultare!
Dacă evită efortul intelectual susţinut, încurajaţi-l, aferiţi-i laude şi recompense pentru micile sale succese,
dar nu uitaţi să intercalaţi activitatea intelectuală cu pauze pentru mişcare.
Dacă pierde lucruri de care are nevoie, jucaţi diferite jocuri de căutare a obiectelor pierdute, ajutaţi-l să fie
mai conştient de ceea ce face, puneţi-l să spună cu voce tare ce face atunci când realizează anumite sarcini.
Dacă copilul are probleme în a-şi aştepta rândul jucaţi diferite jocuri de societate sau jocuri pentru copii până
când copilul îşi formează deprinderea de a aştepta.
Ce pot face cadrele didactice?
Cadrele didactice, prin natura profesiei lor, de foarte multe ori iau contact cu copii cu ADHD. Este foarte im-
portantă atitudinea cadrului didactic faţă de copilul cu ADHD, dar şi relaţia cadru didactic - copil pentru evoluţia
pozitvă a acestuia. Un set de sugestii pentru cadrele didactice se dovedeşte a fi extrem de util în munca cu copii
cu ADHD:
Este foarte important locul din clasă în care învăţătorul aşază un copil cu ADHD. Încercaţi să menţineţi copi-
lul aproape de profesor şi departe de uşă şi de ferestre.
Pentru a preveni remarcarea în sens negativ a copilului cu ADHD, oferiţi întregii clase posibilitatea de a folosi
plăci separatoare pentru intimitate, căşti sau dopuri pentru urechi pentru a împiedica perturbarea de către ele-
mentele exterioare în cursul lucrului în clasă sau al testelor.
Alternaţi activităţile, de interes ridicat şi scăzut, utilizând diferite strategii pentru a cuprinde diversele stiluri
de învăţare din clasă. Încercaţi să includeţi în toate lecţiile prezentări vizuale, auditive şi dinamice precum şi
momente de lucru în echipă, cu sarcini individuale şi comune.
Folosiţi perioade de predare scurte şi variaţi ritmul de predare, de la o lecţie la următoarea.
Elevii care devin neatenţi nu trebuie admonestaţi, ci trebuie redirecţionaţi într-un mod în care să nu se simtă
stingheriţi.
Cadrul didactic să nu îi pună niciodată întrebări care necesită un răspuns rapid. Chiar şi numai acest lucru îl
va ajuta pe elev să se relaxeze.
Acordarea elevului un timp suplimentar pentru a răspunde la întrebări, cum ar fi întreruperi pentru a scrie
pe tablă.
Vorbirea fără grabă şi furnizarea informaţiilor în volume mici sunt utile oricând, dar mai ales în clasă.
Dublarea instrucţiunilor şi predării verbale cu materiale scrise sau prin scrierea pe tablă.
Lucrul îndeaproape cu copilul, pentru a determina şi a adapta nevoile sale individuale.
Atât părinţii cât şi cadrele didactice trebuie să aibă o atitudine caldă, răbdătoare, încurajatore şi de acceptare
a copilului cu ADHD fără a face diferenţe vădite între copiii cu această afecţiune şi ceilalţi. De asemenea trebuie
descurajate atitudinile răutăcioase, de respingere a copiilor cu ADHD, manifestate de ceilalţi copii.
Resurse: http://www.adhd.ro
 ȘCOALA PĂRINȚILOR Pagină 34

“Educatia nu reprezinta ce ai
putut sa memorezi, si nici
“Familia este şcoala în care
macar cat de multe stii.
eşti deopotrivă profesor şi
Educatia iti permite sa
elev.” - G.Pascu
diferentiezi cunoasterea de
necunoastere” - Anatole France

Pentru a intelege dragostea

parintilor tai trebuie sa
cresti tu insuti un copil. „Cel mai bun mijloc
Toti oamenii mari au (proverb chinezesc) de a învăţa este să
fost mai intai copii.
explici şi altuia ceea
Dar putini dintre ei isi
mai aduc aminte. ce ai învăţat”
A.S.Exupery L.Douglas

„Aveţi curajul să redescoperiţi copilul

din dumneavoastră." “Scopul educatiei
(Rene de Lassus) este sa inlocuiasca
o minte goala cu o
minte deschisa.”
(Malcolm Forbes)

„Ai toată viaţa un şcolar

pe care nu trebuie să-l
pierzi din ochi: tu însuţi. “Educatia unui popor se judeca dupa
Învăţătura trebuie să fie
tinuta de pe strada. Vazand grosolonia
de pe strada esti sigur ca o vei gasi si
uneori un drum, totdeauna
in casa”- Edmondo de Amicis “A comunica
un orizont" Nicolae Iorga
altora parerile
este ceva natural.
A primi ceea ce ni
se comunica, in
felul cum ni se

“Fiecare copil pe care-l “Nu pentru scoala, ci da, este

instruim este un om pe care-l pentru viaţă învăţăm - educatie.”
castigam !” Non scholae vitae (Goethe)
Victor Hugo
discitum” (SENECA)
 CASETA TEHNICĂ:
PROFESOR MALUREANU MARIANA– DIRECTOR
INSTITUTOR MATACHE CLAUDIA- REDACTOR SEF

REDACTORI:
INSTITUTOR AVRAM MARIA
INVATATOR BADEA MARIA
PROFESOR BACIUCU CORINA
INSTITUTOR BALAN CONSTANTA
PROFESOR BARBOI VIORICA
INSTITUTOR BOBEA ELENA
PROFESOR COSTESCU MARIANA
PROFESOR FARTAT MARIETA
PROFESOR GHEORGHIU GEORGETA
INSTITUTOR MANOLI ROXANA
INSTITUTOR MATACHE CLAUDIA
PROFESOR MIHALCEA CAMELIA
INVATATOR OPREA MILICA
INSTITUTOR SIMION DORINA
INVATATOR TUDOR NATALITA
INSTITUTOR TONE NICOLETA
PROFESOR VOINESCU MARIANA
PROFESOR URSACHE GABRIELA

COLABORATORI:
INSPECTOR MANAGEMENT SCOLAR SECTOR 2—PROF. MIHAELA CIHO
INSPECTOR DE SPECIALITATE INV. PRIMAR SECTOR 2- INST. ALEXANDRA MANEA
PROFESOR PSIHOLOG RALUCA-IULIA ANTONESCU

EDITARE ŞI TEHNOREDACTARE:
INSTITUTOR MATACHE CLAUDIA

ADRESA REDACTIEI:
SCOALA CU CLS. I-VIII NR. 24
STR. TUNARI NR. 52, SECTOR 2, BUCURESTI
TEL. 2107185, FAX 2101381
 ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 24
ADRESA SCOLII:
STR. TUNARI NR.52
SECTOR 2
BUCURESTI
Telefon: 021-210-7185
Fax: 021-210-1381
Poștă electronică: scoala24buc@yahoo.com
ÎMPREUNĂ PENTRU EDUCATIE!
Siteul scolii:
www.scoala24buc.cabanova.ro
Daca un copil traieste in
critica
Va invata sa condamne.
Daca un copil traieste in
ostilitate
Va invata sa lupte.
Daca un copil traieste in
ridicol
Va invata sa fie rusinos.
Daca un copil traieste in
rusine
Va invata sa fie vinovat.
Daca un copil traieste in
toleranta
Va invata sa fie rabdator.
Daca un copil va fi incurajat
Va invata ce este increderea.
Daca un copil traieste in
lauda
Va invata sa aprecieze.
Daca un copil traieste in
corectitudine
Va invata ce este dreptatea.
Daca un copil traieste in
siguranta
Va invata sa aiba incredere.
Daca un copil traieste in
armonie
Va invata sa aprecieze.
Daca un copil traieste in
prietenie
Va invata sa gaseasca
dragoste in lume.
Vă rugăm să faceţi sugestii
privind îmbunătăţirea
conţinutului şi designului
revistei, astfel încât numerele
viitoare să satisfacă toate
aşteptările dumneavoastră, la
e-mail:
scoala24buc@yahoo.com
ISSN – 2065 – 3031