Subiecte curs

1. Definiţia medicinii preventive. Definiţia epidemiologiei.

Medicina preventivă (MOS) = domeniu specializat al practicii
medicale care asigură:
• sănătatea grupurilor populaţionale;
• promovarea şi protecţia sănătăţii;
• starea de bine fizic şi mental;
• prevenţia: îmbolnăvirilor, incapacităţilor şi decesului
prematur.
Epidemiologia = ştiinţa de bază a MOS care se ocupă cu:
- identificarea şi neutralizarea factorilor de agresiune pentru
sănătate;
- depistarea şi lichidarea factorilor constitutivi ai PE;
- elaborarea şi aplicarea programelor de protecţie globală a
sănătăţii.
2. Procesul epidemiologic: definiţie, structură generală în bolile
transmisibile.
Procesul epidemiologic= totalitatea factorilor, fenomenelor şi
mecanismelor biologice, naturale şi sociale, care concură, în mod
determinant sau dinamizator - favorizant, la apariţia, extinderea
şi evoluţia particulară a unei stări morbide în populaţie.
Structura generala in bolile transmisibile
A. Factori determinanti:
I. Sursa de agent patogen : omul, animalele(inclusiv pasari) si
vectori biologic activi(insecte);
II. Moduri si cai de transmitere: modul direct si indirect;
III. Organismele receptive → starea de receptivitate depinde de:
1. rezistenţa generală nespecifică;
2. rezistenţa specifică (imunitatea) • naturală;
• artificiala.
B. FACTORI DINAMIZATORI – FAVORIZANŢI:
I. Naturali
 II. Socio-economici

3.Sursa de agent patogen: definiţie, caracteristici.

Sursa de agent patogen=organism care asigura gazduirea,
supravietuirea, eventual inmultirea, intotdeauna diseminarea
agentului patogen. Prezinta sau nu semne clinice de boala.
Categorii: • omul bolnav - formă tipică;
- formă atipică (abortivă, subclinică,
asimptomatică);
purtător de agent patogen: - preinfecţios
(gripa, rujeola, HVB);
- sănătos;
- fost bolnav
(convalescent / cronic).
• animalele (inclusiv păsări): bolnave/purtătoare.
• vectori biologic activi.

4. Sursele de agent patogen reprezentate de animale, păsări,

artropode.
A) Animalele si pasarile
•majoritate sunt zooantroponoze (> 90%, mondial; 15-20%, in
Europa);
•animalele – pasarile:
-surse: salbatice, domestice, peridomestice;
- categorii de surse: bolnave (tipic, atipic) purtatoare
de agenti patogeni (cele 3 tipuri);
- caracteristici: sursa predominant rurala si
ocupationala;
- zooantroponoze: rural/urban → ocupationale →
populatie generala;
- pasarile si unele animale: migratie → transfer;
- implicatiile: medicale/veterinare → socio –
economice.
B) Artropodele, insectele
vectori biologic activi (gazde obligatorii):
• paduchii omului: tifos exantematic, febra recurentaa, , febra de
Wolhinia(5 zile);
• tantarii(var )malaria, encefalitele, galbenaria, febra galbena,
dengadenga, filarioza, filarioza;
• capusele (var )encefalitele, tularemia, febra recurenta, febra Q,
febra butonoasa, tifosul american, african si asiatic; • purecii
sobolanilor: pesta, tularemia, tifosul.
5. Moduri şi căi de transmitere ale agenţilor patogeni
• modul direct: - agenţi cu rezistenţă scăzută în mediu;
- picături Pflügge;
- transfuzii de sânge
- transplacentar;
- contact sexual neprotejat;
- contact direct cu leziuni tegumentare;
• modul indirect: - agenţi cu rezistenţă crescută în mediu;
- prin căi de transmitere contaminate:
→ aer, apă, sol;
→ alimente, obiecte, mâini;
→ vectori biologic pasivi.

6. Receptivitatea, ca factor determinant al procesului

epidemiologic
RECEPTIVITATEA: stare complexa, dependenta de amprente
genetice si de natura evolutiei vietii
→ nu confera protectie
→ starea de receptivitate depinde de:
1. rezistenţa generală nespecifică (barierele mucoase, reflexul
de tuse, strănut)
2. rezistenţa specifică (imunitatea):
• naturală: - de specie;
- dobândită activ;
 - dobândită pasiv.
• artificială: - dobândită activ;
- dobândită pasiv. O parte din bolile animalelor
pot fi transferate la om Ag Ac → Trecerea prin boală →
Transplacentar + prin alăptare → vaccinare → Ig, seruri imun.

7. Factori dinamizatori-favorizanţi ai procesului epidemiologic

→ ajută la unirea celor 3 factori determinanţi;
→ modulează formele de manifestare ale PE:
I.Naturali: • Cosmici: radiaţii, erupţii solare;
• Meteorologici: temperatură, presiune atmosferică,
curenţi de aer;
• Climatici: latitudine şi altitudine;
• Geografici: relief.
II. Socio-economici: 1. condiţii de viaţă şi muncă: venituri
,grad de pregătire, locuinţă, alimentaţie, asistenţă medico-
sanitară.
2. condiţii ocupaţionale: calificare,
vechime, spaţiul de muncă, agenţi de agresiune.

8. Formele de manifestare sporadică şi epidemică ale procesului

epidemiologic – caracteristici
Clasic manifestarea PE poate fi: - sporadică;
- endemică;
- epidemică;
- pandemică. .
Manifestarea sporadică: - număr redus de cazuri;
- dispersare puternică: spaţială şi temporală;
- lipsa unor relaţii între cazuri;
- situaţie epidemică bună, care trebuie menţinută.
Manifestarea epidemică: - număr mare şi relativ mare de
îmbolnăviri;
- puternică “concentrare” spaţială şi temporală;
 - acumularea de surse;
- contaminarea unor căi de transmitere;
- creşterea fondului de receptivi;
- prezenţa factorilor dinamizatori-favorizanţi;
- deficienţe grave în activitatea medico-sanitară.

9. Formele de manifestare endemică şi pandemică ale procesului

epidemiologic – caracteristici.
Manifestarea endemică: - situaţie de „alarmă” („semnal”) pentru
un risc de evoluţie epidemică;
- cazurile de boală au tendinţă de
creştere şi “concentrare” temporală şi spaţială;
- impune măsuri speciale de
reducere a riscului extinderii procesului epidemiologic .

Manifestare pandemica: - cumulare de epidemii;

- extindere spaţială deosebită -
prezenţa “în exces” a factorilor PE;
- cauze deosebite: acumularea
intensă de receptivi; agenţi noi sau “modificaţi” Murphy.

10. Prevenţia: definiţie, treptele prevenţiei

Prevenţia (profilaxia) = totalitatea metodelor şi mijloacelor
folosite în scopul:
- cunoaşterii riscurilor pentru sănătate;
- a neutralizării acţiunii acestora;
- depistării grupurilor populaţionale cu risc crescut;
- evitării constituirii proceselor epidemiologice;
- identificării cât mai precoce a stărilor de preboală şi boală.
Treptele preventiei, in raport de obiective:
• primară;
• secundară;
• terţiară.

11. Prevenţia primară: caracteristici şi obiective specifice

acestei etape
Prevenţia primară = totalitatea măsurilor care urmăresc
prevenirea unei boli sau a unor fenomene epidemice cât şi
promovarea factorilor sanogeni.
- constituie obiectivul fundamental al medicinii preventive;
- preocupare majoră a MOS;
- în absenţa stărilor de preboală/boală;
- ex: acţiuni aplicate prenupţial, gravide, copii, în condiţii de
şcolarizare, ocupaţional, armată, cataclisme etc.
Obiective principale:
- depistarea factorilor de agresiune pentru sănătate
supravegherea epidemiologică comunitară activă,
multidisciplinară, prin screening (triaj);
- depistarea indivizilor/ grupurilor cu risc major faţă de acţiunea
posibilă a unor factori de agresiune;
- elaborarea, aplicarea şi evaluarea eficienţei medicale şi
socialeconomice a unor metode şi mijloace de neutralizare a
factorilor de agresiune la nivelul comunităţii (ex: imunizari).

12. Prevenţia secundară: caracteristici şi obiective specifice

acestei etape
Prevenţia secundară = urmăreşte depistarea dezechilibrelor şi
diagnosticarea precoce a stărilor de preboală, înaintea apariţiei
semnelor clinice de debut sau de evolutivitate.
- inclusă în preocupările MOS;
- se execută concomitent cu acţiuni de prevenţie primară.
Obiective principale:
 - depistarea indivizilor sau a grupurilor din populaţie care au
suferit anumite agresiuni dezechilibre ale homeostaziei în stadii
reversibile, fără evidenţiere clinică = stări de preboală;
- instituirea de programe de reechilibrare, refacere a sănătăţii
ambulator, dispensarizare.

13. Prevenţia terţiară: caracteristici şi obiective specifice acestei

etape
Prevenţia terţiară = depistarea activă, precoce, a persoanelor cu
boală, în faza compensată, atipică sau care este ignorată.
- urmăreşte limitarea progresiei bolii manifeste, evitarea
recăderilor sau recidivelor şi întârzierea instalării incapacităţii
sau decesului;
- parţial MOS.
Obiective principale:
- folosirea concomitentă a acţiunilor de prevenţie primară şi
secundară pentru depistarea “activă” a stării de boală, în diferite
stadii de evoluţie: compensată, atipică, ignorată (acţiuni
dependente de entitatea nosologică şi nivelul educaţional al
individului/ comunităţii);
- spitalizare (MOB) pentru terapie reparatorie-recuperatorie -
urmărirea ameliorării indicatorilor de calitate a vieţii

14. Prevenţia generală, specială şi specifică

Prevenţia generală:
-Supravegherea grupurilor cu risc crescut;
-Educaţie pentru cooperare populaţională la igienizarea
cotidiană;
- Decontaminare;
- Dezinsecţie;
- Deratizare.
Prevenţia specială:
- Antibiotice;
- Antivirale;
- Imunoglobuline standard - pentru persoane sau grupuri
restrânse expuse ocupaţional sau prin modul de viaţă.
Prevenţia specifică:
- Vaccinuri;
- Imunoglobuline specifice.

15. Dispensarizarea: definiţie, structură

Dispensarizarea =metoda de supraveghere activă, complexă de
protecţie sau refacere a sănătăţii realizată multidisciplinar prin
acţiuni medicale şi nemedicale.
• asigură inserţia şi reinserţia socială a unor indivizi sau grupuri
populaţionale;
• are funcţii: preventive, terapeutice, recuperatorii ;
• în relaţie cu treptele prevenţiei treptele dispensarizării:
• de protecţie;
• reechilibrare;
• recuperare.

16. Dispensarizarea de protecţie: caracteristici

- caracter prevenţional;
- se realizează operaţiuni medicale- nemedicale;
- durată variabilă;
- selecţia persoanelor sănătoase incluse în acţiuni:
• criteriul vârsta (0-1 an, 1-4 ani, adolescenţi, tineri,
vârstnici);
• criteriul stării fiziologice (gravide, mame în perioada
lehuziei/ alăptării);
• ocupaţional (noxe);
• indivizi sau grupuri cu risc crescut la acţiunea unor factori
de agresiune pentru sănătate depistaţi cu ocazia acţiunilor de
prevenţie primară;
 - asigură condiţii optime: de dezvoltare somatopsihică,
ocupaţionale, de mediu;
- pe termen lung aduce câştiguri deosebite medicale şi
economice;
- cei incluşi în program îşi păstrează intactă inserţia socială
- efectuată exclusiv de medicul de familie.

17. Dispensarizarea de reechilibrare: caracteristici

- caracter prevenţional;
- asociată măsurilor de prevenţie primară şi secundară;
- selecţia persoanelor aparent sănătoase incluse în acţiuni:
• indivizi sau grupuri cunoscute a fi suportat unele agresiuni
asupra sănătăţii;
• indivizi cu dezechilibre reversibile (funcţionale,
biochimice, pre-boală) depistaţi prin screening;
- ambulator programe: investigaţii clinice, laborator, educaţie
pentru comportamente sanogene;
- intervenţii medicale în ambulator asociate cu eventuale
modificări ocupaţionale;
- efectuată în colaborare de medicul de familie şi medici de alte
specialităţi.

18. Dispensarizarea de recuperare: caracteristici

- parţial MOS: depistare precoce a bolii realizată în timpul
acţiunilor de prevenţie primară şi secundară → persoane cu
forme variate de boală (toleratp/ignorată);
- spitalizare MOB (relaţii: MOS-MOB);
- beneficii pentru MOB programe de recuperare –
ambulatoriu/spital;
- reducerea incidenţei cazurilor cu evoluţie gravă, cu
complicaţii;
- evitarea riscului decesului prematur;
- implicaţii familiale: medicale şi socio-economice instruire;
- respectarea periodicităţii controalelor medicale;
- cooperarea la modificările impuse stilului de viaţă.

19. Măsuri de combatere

1. Ancheta epidemiologică;
2. Depistarea bolnavilor cu forme tipice / atipice de boală;
3. Izolarea la domiciliu / spital a bolnavilor / suspecţilor;
4. Declararea numerică / nominală a cazurilor;
5. Izolarea / carantinarea contacţilor;
6. Supravegherea contacţilor – epidemiologică, clinică şi cu
laboratorul → pt. cei receptivi – prevenţie;
7. Dispensarizarea convalescenţilor;
8. Decontaminare, dezinsecţie, deratizare (DDD);
9. Măsuri de igienizare (mediu, individ, alimente etc.);
10. Educaţia pentru sănătate a celor implicaţi;
11. Evaluarea purtătorilor de agenţi patogeni;
12. Instruirea personalului medico-sanitar;
13. Supravegherea focarului: - durata maximă a perioadei de
incubaţie calculată din momentul depistării ultimului caz.

20. Supravegherea epidemiologică: definiţie, clasificare.

Supravegherea epidemiologica= proces continuu şi sistematic de
colectare, prelucrare, analiză, interpretare a datelor şi diseminare
a informaţiei pentru iniţierea acţiunilor prin măsuri de prevenire
şi control.
Clasificare – după natura investigaţiilor utilizate:
>Supraveghere epidemiologică generală, prevenţională;
> Supraveghere epidemiologică specială:
- S.E. de combatere în focar;
- S.E. în stadiul de eradicare a unor maladii;
- S.E. a “import-exportului” de boli transmisibile;
- supraveghere seroepidemiologică;
- S.E. a unor boli netransmisibile.
21. Caracteristicile şi scopurile unui sistem de supraveghere
Caracteristicile sistemului de supraveghere:
>Simplu;
>Sensibil;
>Flexibil;
>Acceptabil;
>Oportun;
>Reprezentativ;
> Valoare predictivă pozitivă (dacă sistemul de supraveghere
relevă starea de sănătate a populaţie/persoanei → la momentul
respectiv probabilitatea ca această stare să fie adevarată este
foarte mare) .
Scopuri :
1. urmărirea unor probleme de sănătate (descrierea istoriei
naturale a bolii; a modului de manifestare în populaţie a
procesului epidemiologic; urmărirea instalării unor schimbări de
tipul rezistenţei microorganismelor la antibiotice sau a scăderii
imunităţii organismelor gazdă; schimbări în practica asistenţei de
sănătate);
2. realizarea legăturii cu intervenţia de sănătate publică
(stabilirea unor priorităţi bugetare; unor măsuri de prevenire
şi/sau control; evaluarea unor noi strategii; prognozarea
tendinţelor de evoluţie a unor boli în populaţie);
3. verificarea unor ipoteze;
4. arhivarea datelor privind manifestarea bolii la nivel
populaţional.
22. Etapele unui sistem de supraveghere
Etapele supravegherii :
>Culegerea datelor;
>Prelucrarea;
> Interpretarea;
>Difuzarea concluziilor.

23. Procesul epidemiologic în infecţia cu streptococ grup A:

structura generală
1. Surse de agent patogen:
– omul bolnav:
•forme acute;
•forme tipice;
• forme atipice;
– omul purtător:
• preinfecţios;
• “sănătos”;
• fost bolnav .
2. Moduri şi căi de transmitere
– direct;
– indirect.
3.Receptivitate
• nu este generală;
• crescută la copiii şi tinerii care frecventează colectivităţi;
• preponderent crescută la copiii de 7- 14 ani pentru tulpinile
eritrogene;
• caracter pasager pentru imunitatea postiinfecţioasă (excepţie
tulpinile eritrogene) = reinfecţii ;
• fenomene de hipersensibilizare întârziată prin reinfecţii =
complicaţii tardive nesupurative.

24. Surse de agent patogen în infecţia cu streptococ grup A

 – omul bolnav (forme acute : faringită, amigdalită, angină,
scarlatină, erizipel etc…)
• tipice;
• atipice ( > 80% din cazuri – automedicaţie, complianţa redusă
la terapia corectă).
– omul purtător:
• preinfecţios (1 – 3 zile debutului formelor acute);
• “sănătos”: nazal, faringian, mixt (7-14 zile – depistare prin
supraveghere activă şi sterilizare) ~ 20%;
• fost bolnav – purtători în convalescenţă chiar după tratament
(variabil <1-3 luni)~4-35% = tratament incorect sau tratament
corect dar ca urmare a unor eşecuri şi recidive precoce :
– recolonizare din anturaj;
– rolul florei faringiene de vecinatate secretoare de
betalactamaze;
– existanţa de tulpini tolerante la penicilină;
– capacitatea de internalizare în celulele epiteliale ceea ce
permite supravieţuirea SBHA sub protecţie de penicilină.

25. Moduri şi căi de transmitere în infecţia cu streptococ grup A

– direct: preponderent prin: contact, picături septice (frecvent în
colectivităţi );
– indirect: aer (aglomeraţii); alimente (lapte şi derivate); obiecte
(utilizare individuală, colectivă, ocupaţional); mâini; vectori
biologici.
26. Manifestări clinice ale infecţiei cu streptococ grup A
Sediul infectiei
Infecţii locale: tegumente şi
ţesut conjunctiv, subcutanat
Oase şi articulaţii
Nasofaringe şi cavităţi
adiacente
Aparat respirator
Aparat cardiovascular
Aparat digestiv
Aparat excretor, genital
Sistem nervos
Infecţii cu caracter general
Boli poststreptococice
Manifestari clinice
impetigo, erizipel, celulita
nesupurativă, flegmoane,
abcese, limfangita, inf. la arşi,
infecţii ale plăgilor (inclusiv
postoperatorii)
artrita , osteomielita ( rar)
rinite,faringite,amigdalite,
angina, otita , mastoidita ,
sinuzita
laringita , bronşita , pneumonie,
bronhopneumonie, abces
pulmonar , empiem pleural
endocardita , pericardita
toxiinfecţii alimentare,
colecistita , apendicita ,
peritonita
nefrita în focar ,
glomerulonefrita , pielita,
cistita, infecţii puerperale
(metrita, anexita, septicemie
postabortum)
meningita purulentă , abces
cerebral
scarlatina, septicemii
RAA , GNA , eritem polimorf ,
eritem nodos
27. Prevenţia în infecţia cu streptococ grup A
Generală :
– creşterea rezistenţei nespecifice la grupurile cu risc şi în
perioade cu risc epidemic;
– supravegherea epidemiologică + clinică + laboratorul a
colectivităţilor cu risc;
– triaj epidemiologic după vacanţe, internate, cazărmi, orice
colectivitate de tineri;
– depistarea şi sterilizarea purtătorilor (control la externare/
terminarea tratamentului inclusiv a personalului din mediul de
spital);
– supravegherea foştilor bolnavi (purtători; depistarea precoce a
complicaţiilor);
– condiţii de igienă generală corespunzătoare (inclusiv în mediul
de spital); – educaţia personalului medical şi a populaţiei.
• Specială - administrarea preparatelor antibiotice;
• Specifică – in prezent nu exista vaccinuri anti-streptococ grup
A.

28. Procesul epidemiologic în Hepatitele virale cu transmitere

predominant enterală (A, E): structură generală
1. Surse de virus
a. omul bolnav
- forme clinice: tipice sau atipice;
b. omul purtător de VH
- preinfecţios ;
- sănătos ;
- fost bolnav ;
c. primatele neumane ;
d. “fructele de mare” ;
2. Modurile şi căile de transmitere a VHA şi HVE:
- direct;
- indirect.

29. Surse de agent patogen în Hepatitele virale cu transmitere

predominant enterală
a. omul bolnav
- forme clinice: tipice sau atipice;
- predomină: HVA (< 15 ani), HVE (> 15 ani);
- severitate: HVA – adulţi, imunodepresaţi, bolnavi cronici;
HVE – gravide, imunodepresaţi, bolnavi cronici ;

b. omul purtător de VH
1. preinfecţios - foarte contagios prin materii fecale - durata:
HVA = 8-10 zile; HVE = 10-15 zile;
2. sănătos - printre contacţii cu omul bolnav sau purtători de
virus;
3. fost bolnav - convalescent, doze mici de VH - cronic: nu;
c. primatele neumane – îndeosebi VHA: parcuri de agrement,
cercetare ştiinţific, comerţ ilici,transport;
d. “fructele de mare” - îndeosebi VHA: midii, stridii etc..
Sursele diseminează VH prin: - sânge + m. fecale – în perioada
de viremie;
- numai m. fecale – în celelalte
perioade.

30. Moduri şi căi de transmitere în Hepatitele virale cu

transmitere predominant enterală
- direct:
•frecvent: mod de viaţă neigienic, contact interpersonal,
cataclisme;
•VHA: sexual, drogare, HPT ;
- indirect:
• frecvent: v. rezistente – m. fecale apă, alimentele, solul, aerul,
mâinile, obiectele, muştele contaminate;
•injectare i.v. VHA = 15%;
•călătorii internaţionale;
•transmitere “asociativă”;
•necunoscute.

31. Procesul epidemiologic în Hepatitele virale cu transmitere

predominant parenterală: structură generală
Surse de agent patogen (virusuri) în HVB, C, D, F, G, TT
1. omul bolnav cu forme acute:
- tipice
- atipice (frecvent, “periculos”) omul bolnav cu HPT omul
bolnav: HV cronică, ciroză, CHP
2. omul purtător de VH
a. preinfecţios: 30-40 zile
b. sănătos - prevalenţă variată - populaţional -
geografic - tipul VH - risc - clinic -
epidemiologic
c. fost bolnav: - prevalenţă variată - convalescenţi (zile 5-6
luni) - cronici evoluţie diferită
- Mamele (gravidele): purtătoare sau bolnave
- Maimuţe, în condiţii de captivitate: lab., agrement, comerţ
- Produse patologice: sânge şi derivate, lichidul oral, secreţii
cerv-vg, spermă, secreţii seroase, lacrimi, sudoraţie/ transpiraţie
etc.
Modurile şi căile de transmitere a VHB, C, D, F, G, TT -
direct: - transplacentar - relaţii sexuale (predominant B; VHC
= 13%); heterosex. = 41%, homosex. = 9%
- alăptarea - lichidul oral - alimente masticate de
mamă - leziuni preexistente (ocupaţional) - transfuzii de sânge
şi derivate (VHC): 3% - ciclul menstrual
- indirect: - aerul, mâinile, obiectele (instrumentar med-chir şi
de lab.) - prestaţii cu risc major: • medicale • populaţionale:
injectări şi drogare i.v. (15% - VHB 50% - VHC), tatuaje,
circumcizii, perforaţia urechilor, nasului, buzelor, manichiura,
pedichiura, bărbieritul, spălarea dinţilor cu periuţă “comună” etc.
- necunoscută (VHB) = 31% (VHC) = 35% - călătoriile
internaţionale anual: - > 14 mil. europeni Africa, Asia,
America Latină

32. Surse de agent patogen în Hepatitele virale cu transmitere

predominant parenterală
1. omul bolnav cu forme acute:
- tipice;
- atipice (frecvent, “periculos”) omul bolnav cu HPT omul
bolnav: HV cronică, ciroză, CHP
2. omul purtător de VH:
a. preinfecţios: 30-40 zile
b. sănătos:
- prevalenţă variată;
- populaţional;
- geografic;
- tipul VH;
- risc - clinic;
- epidemiologic ;
c. fost bolnav:
- prevalenţă variată;
- convalescenţi (zile-> 5-6 luni);
- cronici-> evoluţie diferită;
Surse de agent patogen (virusuri) în HVB, C, D, F, G, TT:
- Mamele (gravidele): purtătoare sau bolnave;
- Maimuţe, în condiţii de captivitate: lab., agrement, comerţ;
- Produse patologice: sânge şi derivate, lichidul oral, secreţii
cerv-vg, spermă, secreţii seroase, lacrimi, sudoraţie/ transpiraţie
etc..

33. Moduri şi căi de transmitere în Hepatitele virale cu

transmitere predominant parenterală
- direct:
- transplacentar;
- relaţii sexuale (predominant B) ;
- alăptarea;
- lichidul oral;
- alimente masticate de mamă;
- leziuni preexistente (ocupaţional);
- transfuzii de sânge şi derivate (VHC);
- ciclul menstrual;
- indirect:
- aerul, mâinile, obiectele (instrumentar med-chir şi de lab.);
- prestaţii cu risc major:
• medicale
• populaţionale: injectări şi drogare i.v. ,tatuaje,
circumcizii, perforaţia urechilor, nasului, buzelor,
manichiura, pedichiura, bărbieritul, spălarea dinţilor cu
periuţă “comună” etc.
- necunoscută (VHB) = 31% (VHC) = 35% - călătoriile
internaţionale anual: - > 14 mil. europeni Africa, Asia,
America Latină.

34. Receptivitatea faţă de virusurile hepatitelor

- generală, pentru persoanele fără Ac specifici, cu niveluri
protective;
- seroepidemiologie;
- transferul de Ac materni: valoare protectivă, mai ales la HVA
mamele trec
prin boala tipică, atipică, reimunizări oculte;
- populaţional: prevenţie naturală în anumite zone geografice: A,
E;
- crescută: în ţările dezvoltate;
- protecţia anti – B, C, G – dependentă de: tulpini, subtipuri,
genotipuri.

35. Prevenţia în Hepatitele virale cu transmitere predominant

enterală
Generală:
- supraveghere epidemiologică: < 15 ani - HVA; > 15
ani + gravide, taraţi, imunosupresaţi - HVE
- igienizare;
- decontaminare, dezinsecţie;
- salubrizare;
- evitarea infecţiilor nosocomiale;
- protecţia turiştilor din ţările ind.;
- atenţie: apa şi alimentele (“fructe de mare”);
- pentru HVA: transfuzii, sexual, drogare;
Specială:
- Ig standard;
- antivirale;
- interferoni
Specifică:
- vaccinări: voiajori, grupuri cu risc, zone endemice;
- vaccin cu virus omorât (anti-A);
- vaccinuri combinate anti– A + anti-B;
-vaccin anti-E: în curs de preparare

36. Prevenţia în Hepatitele virale cu transmitere predominant

parenterală
Generală:
1. populaţie;
 2. personal medico-sanitar;
3. acţiunea de recoltare, prelucrare, conservare, transfuzare
sânge şi derivate;
Specială
- IgHVB;
- Antivirale;
-Interferon;
Specifică
•anti HVB în PNI;
•recombinanţi genetici: 1988 - Engerix B (sau alte comp.);
•schema comună: 3 doze;
•extensiv pentru nou-născuţi;
•vaccinare anti-VHB HVD;
•TWINRIX – anti-VHA + VHB, copii–adulţi indic.: călătorii
zone endemice.

37. Surse de HIV

1. Omul purtător sănătos (“infecţie latentă”) HIV+ :
• cunoscuţi: nr. redus durată prelungită: luni –2 ani-> 20 ani;
• necunoscuţi (estimaţi): proporţii variate în raport cu zona
geografică şi configuraţia grupurilor cu risc;
• durata de diseminare: variabilă;
• depistare: posibilă după 1-6 luni de zile (medie: 6-12 săpt.);
2. Omul bolnav:
- limfadenopatie generalizată acută, persistentă, ireversibilă;
- sindroame morbide complexe (infecţii, infestaţii, cancer);
- sindromul final (SIDA acută);
3. Femeia gravidă:
- intrauterin: - 13-32% ţările industrializate
- 25-48% ţările în curs de dezvoltare
- intrapartum
- postnatal: laptele etc.
 Sursele prezintă densitate ridicată printre grupurile cu risc
crescut:
- homosexuali;
- hemofilici ;
- toxicomani;
- hemodializaţi;
- eterosexuali;
- alţi politransfuzaţi;
- orosexuali;
- donatoare de lapte matern;
- prostituate;
- donatori: sânge, ţesuturi, spermă, organe.
Sursele diseminează HIV prin:
- sânge şi derivate;
- spermă ;
- secreţii cervico-vaginale;
- lapte matern;
- ţesuturi, organe;
- lichidul oral;
- sărutul;
- oricare produs organic.

38. Moduri şi căi de transmitere a HIV

I. Modul direct:
- mama HIV+ la descendent;
- transfuzia de sânge şi derivate;
- parteneri sexuali;
- contaminarea leziunilor preexistente;
- sărutul;
- igiena deficitară a ciclului menstrual;
 - laptele mama HIV+;
- transplante: piele, cornee, spermă, rinichi, os, ficat, cord;
- primul ajutor în cazul: partenerilor sportivi şi personal medico-
sanitar, poliţiştilor rutieri, copiilor - sport, joacă -
II. Modul indirect:
- aer, apă, sol: nu;
- alimentele: numai laptele de la mama HIV+;
- obiectele:
>recent contaminate;
>instrumentarul pentru tratamente invazive;
> injectări: 15% Europa de E, 50% Africa.
- mâinile: recent contaminate;
- insectele hematofage, lipitorile.

39. Receptivitatea în infecţia HIV/SIDA

A. Preexpunere:
- receptivitatea absolut generală
- receptivitatea depinde de:
>expuneri repetate la HIV;
>prezenţa bolilor cu transmitere sexuală;
>caracteristicile tulpinilor şi ale genotipurilor;
>amprentele genetice personale;
>calitatea receptorilor de HIV de pe celulele “ţintă”;
>rapiditatea apariţiei mutanţilor;
>tipul mutanţilor;
>natura porţii de intrare: prezenţa elementelor limfatice;
>drogare, alcoolism, tabagism;
>sarcină;
>malnutriţie.
B. Postexpunere
- receptivitatea = viteza trecerii HIV+ SIDA;
- receptivitatea creşte prin:
>reinfecţie cu HIV;
 >apariţia mutanţilor;
>alte infecţii şi infestaţii TBC (13-15% din decese
SIDA/mondial).
C. Falsa nereceptivitate
1. HIV1 – latent în Ly nediferenţiate, nedecelabil prin testele
comune de laborator-> “rezervoare” celulare (celule ţintă) şi
anatomice (creier, pulmon, ficat, rinichi, splină, testicule);
2. HIV1 – după tratament cu antiretroviral îşi reduce
multiplicarea la < 50 copii pe ml sânge; nedecelabil (dar prezent
în spermă);
3. HIV1 la copii, poate intra spontan în stare latentă, cu
multiplicare redusă; nedecelabil;
4. formarea de complexe imune: eritrocite + ARN – HIV1 ->
nedecelabile, inclusiv prin activare genomică (PCR-RT);
5. Univ. Med. Pensylvania: 2006 – molecula proteică care
controlează capacitatea HIV de a pune stăpânire pe mecanismul
genetic al celulei umane.

40. Prevenţia generală şi specială în infecţia HIV/SIDA

I.Preventia generala
a. Populaţia generală
Educaţie pentru cunoaşterea:
1. existenţei surselor de HIV în grupurile cu risc: homosexuali,
prostituate, drogaţi pe cale i.v., gravide HIV + ş.a.; 2.
modurilor şi căilor de transmitere a HIV: sexual, injectări
ilicite (sângele, secreţiile vaginale, laptele matern, lichidul
oral, orice produs organic);
3. leziunilor accidentale (sport, joacă, muncă etc.) vor fi
protejate faţă de contactul cu produse organice;
4. sexului protejat – atenţie la adolescenţi şi tineri adulţi şi la
profesii cu risc: şoferi, însoţitori de tren internaţional, militari,
muncitori sezonieri, în ţară sau străinătate etc.;
b. Personalul medico-sanitar
Instruire şi reinstruire privind:
1. cunoaşterea procesului epidemiologic al HIV/SIDA (surse,
moduri şi căi de transmitere);
2. prestaţiile cu risc major care pot expune la contactul cu
produsele organice ale pacienţilor;
3. protecţia leziunilor (“soluţiile de continuitate”) preexistente
sau produse în timpul muncii faţă de contactul cu produsele
organice;
4. măsurile de protecţie în cazul pacienţilor cu BTS, deosebit de
receptivi la HIV;
5. supravegherea gravidelor, îndeosebi din grupurile cu risc de
infecţie cu HIV;
6. atenţie la donatorii care provin din zone sau grupuri cu risc
crescut (AcHIV absent ?!);
II. Preventia speciala
1. Chimioprevenţia – chimioterapia
a. leziuni accidentale, cu risc: urgent, asociere 3 ARV
b. gravide HIV+;
c. purtătorii sănătoşi cronici ;
d. bolnavii cu SIDA ARV: Viread, Issentress, Enfurvitide,
Celsentri, Kaletra, Lopinavir, Ritonavir;
2. Prevenţia şi terapia genică (transfer de gene anti-HIV în
“celulele ţintă”;)
3. Prevenţia cu produse de origine: animală, vegetală, sinteză
chimică.

41. Prevenţia specifică în infecţia HIV/SIDA

TIPURI DE VACCIN ANTI-HIV
• 1996 – 1989: 45 de vaccinuri candidate;
• 2002 - 2005>60 de vaccinuri candidate;
1. Vaccinul cu HIV total (integral) omorât (nr. mare de Ag)
experimente: Austria, Italia, Anglia, Fundaţia Salk;
2. Vaccinul cu SIV viu atenuat (anumite fracţii peptidice ale
SIV);
3. Vaccinul cu subunităţi virale – preparat prin inginerie genetică
(gp 160 + gp 120);
4. Vaccin preparat din structurile centrale (core) HIV;
5. Vaccinuri recombinante pe suporturi virale sau bacteriene(v.
Canarypox, v. Baculopox, v. Vaccinia, v. poliomielitic, v.
encefalitelor ecvine, adenovirusuri, BCG, Salmonella, fungi);
6. Vaccinul recombinant asociat(lipoproteine, pseudopeptide,
pseudovirioni, fragmente de ADN, glicoproteine etc.);
7. Vaccinul ADN (cercetări, comp Merk, PMC, Chiron, Appolon
ş.a.);
8. Vaccinul cu particule de tip viral (includ, în variate
combinaţii: gp.160, gp.120, p55, p24);
9. Vaccinuri din peptide sintetice;
10. Vaccinuri recombinante solubile conţinând particule CD4
umane;
11. Vaccinuri recombinante gp 120;
12. Vaccinuri conţinând structuri din aria Tat-HIV1 – cel mai
nou →blochează progresia infecţiei(exp. cu succes: Italia, Africa
de Sud, Uganda).

42. Infecţii nosocomiale: definiţie, epidemiologie

Infectiile nosocomiale=Infecţii dobândite în cursul
spitalizării/îngrijirilor medicale acordate bolnavului şi care, la
admiterea sa în serviciul medical nu se afla în perioada de
incubaţie a bolii/ la debut.
Epidemiologie:
Prevalenta globala: 7%
Prevalenta/ Sectoare medicale cu risc:
I.Sectii de terapie intensiva
II. Sectii de chirurgie/arsuri
III. Sectii hematologie-oncologie.
 43. Infecţii nosocomiale urinare: definiţie, epidemiologie
Infectii nosocomiale urinare=
>BACTERIURIE ASIMPTOMATICĂ :
- urocultură cantitativă pozitivă (> 10 colonii/ml) + sondaj
vezical (sau la care s-a retras sonda de 1 săptămână);
-2 uroculturi cantitative, cu acelaşi agent patogen în absenţa
sondei;
>BACTERIURIE SIMPTOMATICĂ:
-febră > 38oC, fără alte localizări ale unor focare infecţioase;
-polakiurie, disurie, tenesme vezicale;
-urocultură cantitativă pozitivă + leucociturie > 104 / ml.
IUN - 40% din IN
INCIDENŢA - 2,5% SPITALIZAŢI
PRELUNGEŞTE SPITALIZAREA > 1 zi

44. Infecţii nosocomiale urinare: etiologie, factori de risc

ETIOLOGIE: E. coli, enterococi, P. aeruginosa, Klebsiella,
Enterobacter, Serratia, Candida -> multirezistente
FACTORI DE RISC:
EXTRINSECI
-sondaj vezical (80%) = creşte riscul proporţional cu durata
menţinerii sondei – 5-10% pentru fiecare zi;
-endoscopie, citoscopie/ chirurgie urologică;
INTRINSECI
-sex feminin (riscul X 2);
-antibioterapie prelungită vârsta > 50 ani ;
-traumatizări diabet;
-diaree nosocomială.
 45. Infecţii nosocomiale urinare: prevenţie
1. Limitarea indicaţiilor pentru cateterizare urinară
2. Respectarea regulilor generale de igienă
3. Aplicarea sondei în condiţii de asepsie
4. Sistem închis de drenaj
5. Menţinerea sistemului închis de drenaj
6. Reguli de întreţinere a sondei
7. Examen clinic periodic (febră, secreţie purulentă, inflamaţia
meatului)
8. Consum crescut de lichid 9. Schimbarea sistemului de
cateterizare (inf. urinară, distrugere, obstruare).

46. Pneumonii nosocomiale: definiţie, epidemiologie

Pneumonii nosocomiale=Opacităţi parenchimatoase recente şi
evolutive diagnosticate radiologic la un bolnav de la care:
o s-a izolat un agent patogen din: spută, secreţii traheo-bronşice
prin bronhoscopie sau lavaj bronho-alveolar, produs extras prin
puncţie pleurală/ abces;
o la care examenul serologic = Ac specifici la titru ridicat;
o semne clinice relevante (expectoraţie, febră > 38oC recentă,
hemoculturi pozitive în absenţa altor focare de infecţie).
Epidemiologie:
PN - 20% din IN
INCIDENŢA - 0,5 – 1% SPITALIZAŢI (Reanimare:9-
60%, Asistati respirator 20-40%)
MORTALITATE - 30-60%.

47. Pneumonii nosocomiale: etiologie, factori de risc

Etiologie:
BGN – 60% (Pseudomonas – 30%, Acinetobacter – 10%,
Klebsiella – 8 %) Staphylococcus aureus – 30%; S. epidermidis
– 10%; Candida – 10%; S. pneumoniae; H. influenzae = rar;
Legionella, virusuri – epidemie; Aspergillus, Pneumocystis –
imunodepresie Floră multimicrobiană – 30-40%
Factori de risc:
EXTRINSECI
-manevre de intubare după diverse tehnici (orală/ nazală)
-durata ventilaţiei asistate
-prevenţia anti-ulceroasă (modificarea pH. acid)
INTRINSECI
-vârsta > 70 ani stare de şoc, sedare
-anergie intervenţie chir. recentă
-detresă respiratorie, insuf. resp. cr.traheotomie, reintubări.

48. Pneumonii nosocomiale: prevenţie

A. SERVICII ATI - PACIENŢI CU RISC EXOGEN
1. Spălarea mâinilor după fiecare contact cu pacientul
2. Purtarea de mănuşi după îngrijirea pacienţilor asistaţi
respirator + aspiraţie
3. Utilizarea sist. umidificare cu apă sterilă (oxigenoterapie,
aerosoli, umidif.)
4. Sterilizarea circuitelor de ventilaţie după utilizare la fiecare
bolnav
B. SERVICII ATI – PACIENŢI CU RISC ENDOGEN
PREVENIREA INHALĂRII DE SECREŢII GASTRICE
1. Poziţia semişezândă (< refluxul gastro-esofagian)
2. Evitarea sedării profunde (< staza gastrică)
3. Utilizarea sondei gastrice de calibru redus
PREVENIREA INHALĂRII SECREŢIILOR ORO-
FARINGIENE
1. Decontaminarea oro-faringiană înainte de intubaţie
2. Umectarea cu antiseptice/ ser fiziologic a oro-faringelui,
narinelor, aspirare
PREVENIREA COLONIZĂRII CĂILOR AERIENE
INFERIOARE
1. Păstrarea reflexului de tuse prin evitarea unei sedări energice
2. Aspirare bronşică la ancombraţi/ respectarea asepsiei
3. Schimbarea canulei de traheotomie/ respectarea asepsiei
MĂSURI GENERALE
1. Alimentaţie enterală
2. Antibioterapie cu spectru restrâns (evitarea rezistenţei)
C. SERVICII DE CHIRURGIE
1. Etapa pre-operatorie: Kinesiterapie la cei cu BPOC
2. Etapa post-operatorie: Kinesiterapie pentru evitarea
ancombrării, mobilizare

49. Infecţii nosocomiale de plagă operatorie: definiţie,

epidemiologie
Definitie: 1. Infecţii superficiale: apărute în 30 de zile de la
intervenţie; cuprind pielea, ţesutul subcutanat, deasupra
aponevrozelor.
2. Infecţii profunde: apărute în 30 de zile de la intervenţie -> 1
an; la nivelul ţes. sau spaţiilor subaponevrotice + febră > 38C,
durere localizată, sensibilitate la palpare, dehiscenţă
3. Infecţii de organ sau ale unei zone anatomice: apărute în 30
de zile după intervenţie 1 an, afectând un organ sau o zonă
deschisă în timpul intervenţiei .
Epidemiologie:
IPO - 15% DIN IN
INCIDENŢA - 5% SPITALIZAŢI (CHIRURGIE) - 9%
SPITALIZAŢI (REANIMARE)
MORTALITATE - 0,6 – 4,6%
PRELUNGIREA DURATEI DE SPITALIZARE > 7zile

50. Infecţii nosocomiale de plagă operatorie: etiologie, factori

de risc
Etiologie:
* coci GP – 75% din IPO
* polimorfism microbian = frecvent
* depinde de: tipul intervenţiei, localizare,
antibioticoprofilaxie, epidemie de spital, condiţii ecologice
locale
Factori de risc:
EXTRINSECI
-tipul intervenţiei chirurgicale
-durata spitalizării pre-operatorii
-pregătirea pre-operatorie
-caracteristicile intervenţiei (tipul câmpurilor, experienţa echipei,
hemostaza, durata, hematoame, drenajul plăgii, cronologia
timpilor operatori, mărimea echipei din sala de intervenţie,
rezolvarea în urgenţă)

INTRINSECI
-vârste extreme
-malnutriţie
-DZ
-imunosupresie
-şoc
-anergie
-antibioterapie prelungită
-infecţii anterioare/ concomitente

51. Infecţii nosocomiale de plagă operatorie: prevenţie

PRE-OPERATORIE
1. Scăderea duratei (explorare în ambulator)
2. Depistarea şi tratarea infecţiilor preexistente
3. Pregătirea tegumentelor
BLOC OPERATOR
1. PACIENT: decontaminarea zonei de tegument, antiseptice
2. OPERATOR: decontaminarea mâinilor
3. SALA ŞI MATERIALELE: întreţinere (fişa tehnică,
verificarea contaminării aerului, circuite
4. ANTIBIOPREVENŢIE: diferenţiat după tipul de intervenţie =
curată, curată contaminată, contaminată, intens contaminată
POST-OPERATORIE
1. Asepsia drenurilor, pansamentelor

52. Infecţii nosocomiale de cateter: definiţie, epidemiologie

Definitie:
1. Infecţii produse prin contaminarea cateterului (cultură
nesemnificativă, absenţa semnelor locale/generale)
2. Infecţii produse prin colonizarea cateterului (cultură pozitivă
în absenţa semnelor locale/generale = colonizarea de la un focar
septic la distanţă)
3. Infecţii clinice prin cateter (cultură pozitivă, semne
locale/generale remise după îndepărtarea cateterului)
4. Bacteriemie prin cateter (cultură pozitivă şi bacteriemie cu
acelaşi ag. patogen în absenţa unui alt focar septic la distanţă)
Epidemiologie:
IC - 18-25% DIN IN
INCIDENŢA - 30% DIN BACTERIEMIILE
NOSOCOMIALE
MORTALITATE - 6% (20% ÎN SECŢIA ATI)

53. Infecţii nosocomiale de cateter: etiologie, factori de risc

ETIOLOGIE:
o Stafilococ – 30-50%
o BGN o Acinetobacter, Micrococcus, Bacillus,
Corynebacterium (imunosupr.)
FACTORI DE RISC: EXTRINSECI mediu:
- modificarea florei cutanate
-absenţa măsurilor de igienă
-manipularea sistemelor de perfuzie
- alimentaţia parenterală
cateter:
- tehnică defectuoasă
-structura materialului (PVC > poliuretan)
-catetere multiluminale
-localizare (femurală risc >)
INTRINSECI
-vârste extreme
-tratament cu imunosupresoare neutropenie
-leziuni cutanate
-chimioterapie prelungită
-infecţii la distanţă
54. Infecţii nosocomiale de cateter: prevenţie
A. CATETER PERIFERIC
1. Protocol stabilit cu timpi de funcţionare şi pauze
2. Preferabil material metalic/teflon
3. Asepsia riguroasă în perioada de pauză
4. Pansament ocluziv steril
5. Schimbarea abordului venos la fiecare 72 de ore B.
CATETER VENOS CENTRAL
1. Limitarea indicaţiilor
2. Protocol stabilit cu timpi de funcţionare şi pauze
3. Perioadă de pauză programată de operator experimentat
4. Asepsia timpilor operatori
5. Abord sub-clavicular faţă de cel jugular
6. Decontaminare cu polividone-iodat 10%, clorhexidină 2%
7. Fixarea eficientă a cateterului
8. Pansament ocluziv
9. Preparate aseptice de perfuzie
10. Schimbarea totală a tubulaturii de perfuzie la fiecare 48-72 h
în caz de alimentaţie parenterală
55. Infecţii nosocomiale la personalul medical
• Principalele infecţii care pot fi considerate profesionale la
personalul medical :
– virusurile: herpetice, rubeolei, hepatitelor virale B, C, D, G,
HIV, gripal, Sindromului Respirator Acut Sever (SARS)
– Mycobacterium tuberculosis, Neisseria meningitidis
– oricare agent patogen care provine din mediul de spital şi
contaminează personalul în timpul activităţii profesionale