ACTUL I

Scena I

Decorul: O cameră de motel tipică. În prima fază, încăperea e goală. Un pat, o veioză lângă, un
minifrigider pe care se află un telefon, o oglindă mare.

Se aud zgomote, se deschide uşa. Intră CRISTI şi PRIMA PROSTITUATĂ. CRISTI e un tip cam de 35 de
ani, PRIMA PROSTITUATĂ mult mai tânără.

CRISTI o pişcă de fund, PRIMA PROSTITUATĂ se alintă, râde. Îşi lasă poşeta pe minifrigider, lângă
telefon, apoi se întinde pe pat.

CRISTI îşi dă jos pardesiul, îl lasă să cadă lângă pat, rămâne într-un pulover. Vine apoi lângă ea.

PRIMA PROSTITUATĂ îi ia mâna, i-o aşază pe sîn.

CRISTI pune mâna, apoi şi-o retrage, se ridică în fund, ca şi cum s-ar gândi la ceva.

PRIMA PROSTITUATĂ se ridică şi ea sprijinindu-se în cot, îl priveşte.

PRIMA PROSTITUATĂ: Ce-i? Să nu-mi spui că eşti şi tu dintr-ăia... Momeşti fata şi dup-aia începi să-ţi
faci scrupule. Am avut acum două seri unul... Chiar în motelul ăsta.

CRISTI (pufneşte): Momesc fata... De parcă m-aş fi dat la tine, auzi... Doar te plătesc!

PRIMA PROSTITUATĂ: Mă rog, mă plăteşti. Tot o momeală e, nu? Ziceam c-am avut acum două seri
unul, aici, în motelul ăsta... Venise bucuros, cică-mi dă cât vreau eu. Şi l-am crezut, că părea al naibii
de bogat. M-a chemat aici, în motel. Era un cunoscut de-al locului, îl salutau toţi. Mare mahăr, mi-am
zis. Pe bune. Nici nu ştiu ce căuta-n motelaşul ăsta-mpuţit. Că la câţi bani părea să aibă putea să mă
ducă oriunde. Şi-n Burj al-Arab... Ştii hotelul ăla, nu?

CRISTI: Din Dubai...

PRIMA PROSTITUATĂ: Din Dubai, da. E-mbrăcat în foiţe de aur. Mamă, ce hotel! Aş vrea să mă ducă
cineva odată acolo. Pentru o noapte măcar. (Zâmbeşte.) Hm, ce crezi? Merit o noapte-n Burj al-Arab?

CRISTI: Ăsta-i visul tău? Atât? Să fii tot prostituată şi să te ducă vreun baştan într-un hotel de nu-ştiu-
câte stele?

PRIMA PROSTITUATĂ (îl priveşte lung, îşi ţuguie buzele): Ce să-ţi zic... Că tu eşti plin de viitor. Tu o să
fii patronul Burj-al Arabului, nu? (Râde.)

CRISTI: Hai, lasă. Ce povesteai?

PRIMA PROSTITUATĂ: A, da. De ăla, clientul meu, bogătaşul. Nici n-am apucat să mă dezbrac, când l-
am auzit: că nu ştiu dacă-i bine, că să ne mai gândim... C’mon, omule, să ne gândim!? M-ai adus aici
ca să te gândeşti!? Îţi dai seama! Că el se teme de Dumnezeu, cică. Asta m-a lăsat mască. „Ce
Dumnezeu, omule, îi spun, care Dumnezeu? Îl vezi pe-aicea?” Şi-ncepe: „Donşoară, chiar aşa îmi
spunea, donşoară, Dumnezeu e-n toate. Crezi că dacă nu-L vezi, nu e? E aici, cu noi!”.

CRISTI: O fi fost...

PRIMA PROSTITUATĂ: Da, după vreo perdea (râde). „Omule, i-am zis, ce naiba cauţi o fată dacă ţi-i
frică de Dumnezeu?” „Mi-a murit nevasta acum doi ani, zice el, şi de-atunci, nimic...” „Şi?” îl întreb.
„Dacă n-ai nici nevastă, cu ce greşeşti?” „Ei, faţă de ea, poate mă vede din lumea de dincolo.” Am
început să râd. „Omule, da’ tu eşti chiar pervers. Vrei s-o facem aici, da’ îţi închipui mai întâi că ne
pândeşte Dumnezeu, apoi nevastă-ta!? Ce, crezi cumva că-s voieurişti dintr-ăia? Stau şi ne privesc în
timp ce?...”

CRISTI (zâmbeşte): Asta chiar i-o imagine: voi vă faceţi treaba acolo, iar Dumnezeu şi nevastă-sa se
uită. Ce tâmpit!

PRIMA PROSTITUATĂ: Da... Ce, crezi c-a mai vrut? Nu, mi-a zis că-s păgână! „Da, normal, i-am zis,
sunt păgână: dacă voiai să-ţi faci treaba cu o sfântă, trebuia să mergi în altă parte!” (Se strâmbă.)
„Păgâno, păgâno!” A mai strigat tot felul de prostii şi-a ieşit. Nebun, ce mai. Nu mi-a dat nici bani!

CRISTI: Păi, de ce să-ţi dea? Doar nu s-a întâmplat nimic...

PRIMA PROSTITUATĂ: Auzi, nu mă lua cu de-astea! Dar timpul meu? Ce, crezi că eu îmi permit să-mi
pierd timpul fără să produc nimic? Time is money, honey, ca s-o zic p-a’ dreaptă. Sper că nu-mi tragi
şi tu vreo ţeapă.

CRISTI: Nu, da’...

PRIMA PROSTITUATĂ: Ce, îţi faci probleme cu nevastă-ta? Hai, lasă, că, la cum m-ai luat, nu cred că-i
prima dată când o-nşeli!

CRISTI: Ba e prima, să ştii. Da’ nu asta-i problema. Banii sînt ai ei. Asta-i comic: o înşel pe banii ei.

PRIMA PROSTITUATĂ: Da’ cum? Tu nu câştigi nimic?

CRISTI: Sunt şomer. De câteva luni. Şomer cu acte-n regulă. Uite...

Se ridică, bagă mâna la buzunarul de la pantaloni şi scoate o hârtie, pe care i-o întinde PRIMEI
PROSTITUATE.

CRISTI: Şomer!

PRIMA PROSTITUATĂ îşi pune mâinile la cap, se învârte cu faţa spre pernă.
CRISTI: Ce-ai?

PRIMA PROSTITUATĂ se întoarce spre el.

PRIMA PROSTITUATĂ: Ce dracu’ am, spune-mi? Sunt urâtă? Sunt proastă? Sunt...? Ce dracu’ am!?

CRISTI dă din umeri. Vâră înapoi hârtia în buzunar.

CRISTI: Nu pricep... Ce vrei?

PRIMA PROSTITUATĂ se ridică în picioare, dă din mână a lehamite. Se îndreaptă spre oglindă, se uită.

PRIMA PROSTITUATĂ: Încă n-am îmbătrânit. Şi-atunci, cum? Cum se poate? Atrag numai rataţi dintr-
ăştia ca tine, ca binecredinciosul ăla! Fuck! Şi de-aţi fi fost doar voi!... Dar numa’ în ultima lună m-am
trezit cu un fotbalist, care a căzut lat de beat înainte de a face ceva. A trebuit să fug din motel, că cine
ştie ce se întâmpla. Bani, ioc! Apoi, cu unul care, după ce am terminat, a început să urle că i-am furat
portofelul şi că mă dă în gât la poliţie! Pe naiba, n-am furat nimic. A vrut să scape fără să plătească.
Şi-a scăpat. Apoi încă unul care... De fapt, ce să mai vorbesc! Şi uite, acum mă trezesc cu un şomer...

CRISTI: Da’ ţi-am zis eu că n-am bani? Am. Doar atât, asta-ţi ziceam, că nu-s ai mei, ci ai nevesti-mii.

PRIMA PROSTITUATĂ: Şi mai că te-apuca jalea mai ’nainte.

CRISTI: Nu, mă gândeam doar că-i cumva aiurea. Nu ştiu... De câteva luni trăiesc din banii ei. A luat o
moştenire, casa maică-sii. O casă la ţară. Puţini bani. Dar, mă rog, acolo. Avem, cum-necum, din ce
trăi. Numai că sunt ai ei şi eu, uite... O înşel pe banii ei. Mi se pare o ironie.

PRIMA PROSTITUATĂ: Auzi, tu lasă-mă cu poveştile astea! M-am săturat! Zi: o facem sau nu?

CRISTI: O facem, de ce nu?

PRIMA PROSTITUATĂ (zâmbeşte): Păi, zi aşa, baby. Let’s rock!

Se apropie de el, îl ia de gât, languros. Îi ridică puloverul, dezvăluindu-i pieptul. Îl sărută pe piept.
PRIMA PROSTITUATĂ: Îmi place puloverul tău.

CRISTI: Tot din banii nevestei...

PRIMA PROSTITUATĂ: Of, mă laşi cu nevastă-ta?

CRISTI: Bine, gata, o uit.

PRIMA PROSTITUATĂ îi dă jos puloverul. La rându-i, îşi dă jos bluza, rămânînd în sutien. Se lungesc
amândoi în pat. Moment de tandreţe, chicote, săruturi. La un moment dat, PRIMA PROSTITUATĂ
întinde mâna după poşeta de pe minifrigider, caută ceva.

CRISTI: Prezervativ?

PRIMA PROSTITUATĂ se opreşte din căutat, îl priveşte atent.

PRIMA PROSTITUATĂ: Caut o gumă...

CRISTI: Adică prezervativ?

PRIMA PROSTITUATĂ: Nu, mă, dintr-ăsta am la îndemână, ce crezi? Caut o gumă de mestecat. Nu
vrei?

CRISTI (se încruntă): De ce să vreau?

PRIMA PROSTITUATĂ: Aşa... E mentolată.

Caută din nou în poşetă. CRISTI duce mâna la gură, căuş, suflă. Apoi miroase aerul expirat. Mai suflă
o dată. PRIMA PROSTITUATĂ continuă să caute în poşetă.

Scena a II-a

Decorul: acelaşi.

Dinspre uşă se aud zgomote, ca şi cum cineva ar încerca s-o descuie. CRISTI şi PRIMA PROSTITUATĂ
caută repede păturile, ca să se acopere.

Uşa se deschide. Intră PATRONUL motelului, însoţit de A DOUA PROSTITUATĂ. Cei doi nou intraţi se
opresc miraţi când îi văd în pat pe CRISTI şi pe PRIMA PROSTITUATĂ.
PATRONUL: Ce faceţi aici?

CRISTI: Ce dracu’ faceţi voi aici!?

PATRONUL: Eu sunt patronul motelului! Şi ai grijă cum vorbeşti!

CRISTI: Cum vorbesc?

A DOUA PROSTITUATĂ (spre PATRON): Tu eşti patronul motelului!?

PATRONUL: Da, sunt!

PRIMA PROSTITUATĂ (din pat): Omule, da’ eu nu te cunosc pe tine?

PATRONUL: Mă cunoşti?

PRIMA PROSTITUATĂ: Acum două nopţi! Aici, în motel... Ha, ha, tu erai. (Spre CRISTI.) Ăsta-i ăla,
bisericosul de care-ţi povesteam! (Spre PATRON.) Nu mă recunoşti? Sînt eu, păgâna (râde).

PATRONUL: Ah, tu. Da, chiar că păgână...

PRIMA PROSTITUATĂ: Ei, hai că mă enervezi cu păgâna ta! Ce, vrei o creştină care şi-o pune pe bani?
Asta cu care-ai venit e de la Martorii lui Iehova, te pomeneşti!

A DOUA PROSTITUATĂ: Ce-ai, fato, cu mine? Ţi-am făcut ceva? Poate că sunt creştină, na! (Spre
PATRON.) Dacă vrei, pentru tine pot fi şi Maria Magdalena.

CRISTI (zâmbeşte spre A DOUA PROSTITUATĂ): Aia era tot o curvă...

PATRONUL: Auzi, tu n-o fă curvă pe Maria Magdalena în motelul meu!...

CRISTI (spre PATRON): Scuze, aşa scrie-n Biblie!

PATRONUL: Nu mă lua tocmai pe mine cu Biblia, da? Lasă tu astea, că nu te pricepi. Zi mai bine ce
căutaţi aici! Ăla de la recepţie mi-a zis că nu-i închiriată camera.

PRIMA PROSTITUATĂ: După cum vezi, e închiriată. Pe bani. (Spre CRISTI, ceva mai încet.) Ai plătit, nu?

CRISTI: Da...

A DOUA PROSTITUATĂ: Dă-i afară, dacă tu eşti patronul. Ce caută aici? Ha, dă-i afară şi, dacă vrei,
poţi să mă răstigneşti apoi pe cruce (râde).

PATRONUL: O să-l dau pe ăla de la recepţie afară dacă e adevărat c-au plătit... (Se opreşte brusc, o
priveşte pe A DOUA PROSTITUATĂ.) Ce-ai zis?

A DOUA PROSTITUATĂ: Ce-am zis?

PATRONUL: Acum câteva clipe...

PRIMA PROSTITUATĂ: Ha, ha, că poţi s-o şi răstigneşti dacă vrei. (Spre A DOUA PROSTITUATĂ.) Ai
feştelit-o, babe!

A DOUA PROSTITUATĂ: Da’ ce-i rău în asta?

PATRONUL: Donşoară, voi, astea, păsările de noapte, aveţi o problemă? Numai păcate, blasfemii...

A DOUA PROSTITUATĂ: Ce blasfemii? Eu n-am zis nimic rău... Doar că, pentru tine, fac orice. Am
înţeles că-ţi plac cele sfinte. Pot fi şi sfântă. Ce vrei tu! Cumpără-mi din alea, sutane de măicuţă, rase,
cum le-o fi zicând şi... Mă îmbrac în ele, dacă vrei. Orice. Comanda la patron...

PATRONUL o apucă de mână pe A DOUA PROSTITUATĂ şi o împinge spre uşă, scârbit. În pat, PRIMA
PROSTITUATĂ hohoteşte.

PATRONUL: Ieşi afară! Hai, repede! Şi să nu mai calci pe-aici...

PRIMA PROSTITUATĂ: Măicuţă, ai cam sfeclit-o. Uite că nu numai eu dau peste dintr-ăştia, mai sunt şi
altele norocoase, ha, ha... Altă dată să vii cu mir, să-l ungi pe frunte.

A DOUA PROSTITUATĂ îşi smulge braţul din strânsoarea PATRONULUI şi se repede la PRIMA
PROSTITUATĂ. Începe să-i care pumni, iar PRIMA PROSTITUATĂ se apară dând din mâini şi din
picioare.

A DOUA PROSTITUATĂ: Curvă nenorocită, te sparg! Ai ceva cu mine, nu? Te sparg, bagaboando!

CRISTI sare, o apucă în braţe pe A DOUA PROSTITUATĂ, iar în sprijinul lui vine şi PATRONUL. O împing
pe uşă, A DOUA PROSTITUATĂ se zbate.

A DOUA PROSTITUATĂ: Dobitocilor, las că vedeţi voi!

PATRONUL: Taci! Ieşi odată!...

O eliberează în faţa uşii. A DOUA PROSTITUATĂ îşi îndreaptă ţinuta şi, cumva mândră, plină de
orgoliu, iese pufnind.

PATRONUL dă din mâini.

PATRONUL: O să rezolv eu la recepţie... Scuze. Of!

CRISTI: Nu-i nimic.

PATRONUL: Nu, oftez că... Numai tâmpenii fac...

CRISTI: Se întâmplă...

PATRONUL: Doi ani, de când mi-a murit nevasta, am stat în banca mea. În ultima vreme, parc-a intrat
diavolul... Iar dumneata, domnule, ar trebui să nu faci păcate. Aia (arată spre PRIMA PROSTITUATĂ) e
o ispită. Înfrânge-ţi ispita.

PRIMA PROSTITUATĂ (râzând, către CRISTI): Hai, ce mai stai? Înfrânge-mă! Puteţi să mă înfrângeţi
amândoi. Doar să fiu plătită pentru o înfrângere dublă, ha, ha...

PATRONUL dă din mână a lehamite şi iese.

CRISTI împinge uşa, apoi se îndreaptă spre pat.

Uşa se redeschide. Reapare PATRONUL, care vorbeşte din uşă.

PATRONUL: Motelul ăsta l-am deschis împreună cu nevastă-mea... N-aş vrea să... Adică, voi aveţi de
gând să faceţi aici... să... Eu n-aş vrea ca nevastă-mea să vadă asta din lumea ei, de-acolo...

PRIMA PROSTITUATĂ: Ha! Ce-i asta? Ce ipocrit! Doar pentru asta se închiriază camere-n motelul ăsta,
ştii bine!

PATRONUL: Nu ştiu. Nu vreau să ştiu! Şi chiar dac-aş şti, pe ceilalţi nu-i văd. Pe voi v-am văzut!

PRIMA PROSTITUATĂ: Ce naiba? Fuck, ce ipocrit! Doar am plătit! Adică el (arată cu mâna spre CRISTI)
a plătit. Nu te mai plânge, hai... Lasă-ne! Nu vezi că eşti dintr-ăla, fariseu sau cum îi zice? Tot o tragi în
sus şi-n jos cu nevastă-ta, dar vii cu fete în motel! Lasă-ne în pace, noi am plătit.

PATRONUL: Aţi plătit... O să plătiţi voi mult şi bine...

PATRONUL iese, trage uşa după el.

Scena a III-a

Decorul: acelaşi.

CRISTI se aşează destul de abătut lângă PRIMA PROSTITUATĂ.

PRIMA PROSTITUATĂ: Lasă-l, mă, doar nu asculţi ce zice. Hai mai bine şi înfrânge-mă (deschide
braţele, zâmbind).

CRISTI: Nu-i asta.

PRIMA PROSTITUATĂ: Atunci ce-i?

CRISTI îşi duce din nou palma căuş la gură, suflă, apoi face gestul ăla, ca şi cum şi-ar mirosi respiraţia.

PROSTITUATA: Ce adulmeci ca un câine?

CRISTI: Ai zis că-mi dai o gumă de mestecat.

PRIMA PROSTITUATĂ: A, asta vrei?

Se întoarce spre poşetă, o deschide din nou. Caută.

PRIMA PROSTITUATĂ: Nu cred că mai am... Nu ştiu, aveam, sînt sigură. Dar nu mai găsesc pachetul...

CRISTI: De ce?

PRIMA PROSTITUATĂ (lasă poşeta, îl priveşte): De ce, ce?

CRISTI: De ce mi-ai oferit gumă de mestecat? Îmi miroase gura sau ce?

PRIMA PROSTITUATĂ: Auzi, ce întrebare! Vrei să-mi piară mie cheful acum? Că parcă nu m-am culcat
cu atâţia cărora le mirosea gura... Sau crezi că beţivii se spală pe dinţi înainte de-a...?

CRISTI: Te culci cu beţivi?

PRIMA PROSTITUATĂ: Auzi, ce mirare. Eu mă culc cu banul, omule, nu te-ai prins? Şi banul n-are
miros... (Râde.)

CRISTI: Deci asta era: îmi miroase gura, nu? De asta mi-ai dat gumă mentolată?

PRIMA PROSTITUATĂ: Tu eşti dus, ce ai? Am spus eu aşa ceva?

CRISTI: Nu, dar ai sugerat. De asta ai vrut să-mi dai gumă mentolată!

PRIMA PROSTITUATĂ: N-am sugerat nimic. Hai, dă-o dracului de treabă! Ce, acuma guma de
mestecat e problema noastră? Sau mai degrabă te-a ameţit ăla, cu Dumnezeu şi cu prostiile lui? Nu
începe, te rog!
CRISTI: Cu ce?

PRIMA PROSTITUATĂ: Cu nevastă-ta şi cu scrupulele tale.

CRISTI: Eu vorbeam de guma de mestecat aici.

PRIMA PROSTITUATĂ: Ba cred că vorbeai despre căsnicia ta.

CRISTI o priveşte, pufneşte în râs.

CRISTI: Poftim, o prostituată-psiholog!

PRIMA PROSTITUATĂ: Dacă vrei să ştii, chiar am făcut doi ani la Psihologie.

CRISTI: Ca să vezi... Şi ce legătură observi tu aici între guma de mestecat şi căsnicia mea?

PRIMA PROSTITUATĂ: Păi, direct, nici una. Doar că tu te foloseşti de pretextul ăsta cu guma ca să-ţi
scuzi de fapt scrupulele, după ce ţi-a băgat ăla-n cap că... Vezi-Doamne (îl maimuţăreşte pe PATRON)
o să plătim noi. Of, Doamne, ce păcătoşi suntem noi. Înfrânge-ţi ispita... Uf, puah... Ce să spun!... Ha!
(Face o pauză, pare a se gândi la ceva, zâmbeşte.) Auzi, dacă mă gândesc, mai e o legătură între guma
de mestecat şi căsnicie. Da’ n-o să-ţi placă...

CRISTI: Ce legătură?

PRIMA PROSTITUATĂ: Păi, căsnicia-i ca o gumă de mestecat! O vreme, la început, e dulce şi

răcoritoare, apoi îşi pierde gustul, devine fadă! Da, chiar aşa-i... (Râde.) Îşi pierde gustul. Şi nu se
termină niciodată. O mesteci, o tot mesteci şi nu se mai termină... Până te dor fălcile. Şi-atunci, fie o
scuipi, fie mai bagi în gură câte o gumă nouă, aşa, pentru gust... O gumă nouă, proaspătă. Cum sînt
eu, aşa! N-am zis-o bine?

CRISTI o priveşte lung, cumva mirat. Apoi, se ridică şi merge spre fereastră.

CRISTI: Tu te-ai ales cu un şomer care freacă banii nevestei, iar eu cu o prostituată filosoafă!

PRIMA PROSTITUATĂ: Psiholoagă... Hai, c-am pălăvrăgit destul. Vino la mine, să ne facem treaba.
Deja am pierdut o groază de timp, care putea fi umplut cu ceva mai plăcut.

CRISTI se întoarce spre ea.

CRISTI: Serios, acum: de ce mi-ai dat o gumă?

PRIMA PROSTITUATĂ (îşi pune mâinile în cap): My God, eşti înnebunitor! Mă scoţi din sărite, pe
cuvânt!

Se ridică şi ea şi vine lângă CRISTI. Încearcă să-l îmbrăţişeze, el o dă deoparte cu mâna.

PRIMA PROSTITUATĂ (încruntată): Serios că începi să mă calci pe nervi!

CRISTI: Nu mai vreau nimic.

PRIMA PROSTITUATĂ: De ce, din cauza gumei!?

CRISTI: Din cauza... Of, da, mă rog, din cauza gumei de mestecat! Eşti mulţumită?

PRIMA PROSTITUATĂ: Păi, nu-s!

CRISTI (dând din umeri): Asta e!...

PRIMA PROSTITUATĂ: Auzi, cu mine nu-ţi merge aşa! Ţi-am zis că m-am săturat de ţepe! Mă ţii o oră
cu pălăvrăgeala ta, iar p-ormă îmi zici că nu, nimic, gata, nada, stop!? Ei, drăcia dracului! Cine vă
credeţi voi!? Pe mine mă plăteşti, auzi!

CRISTI bagă mâna în buzunarul de la spate, scoate câteva bancnote.

CRISTI: Cât vrei?

PRIMA PROSTITUATĂ: Cât ne-am înţeles. Ce, crezi că e mai uşor să fac filosofie decât să fac ceea ce
ştiu eu? Tot aia-i.

CRISTI (zâmbind): Ce-i tot aia? Filosofia-i tot una cu sexul?

PRIMA PROSTITUATĂ: Cu sexul, cu nesexul, mie dă-mi banii şi p-ormă mai vorbim.

CRISTI îi pune în palma întinsă două bancnote.

CRISTI: Mulţumită?

PRIMA PROSTITUATĂ: Eu, da. Dacă tu eşti fucking stupid!... Şi mai eşti şi şomer pe deasupra! Caută-ţi
de lucru dacă mai vrei să plăteşti fete pentru filosofii dintr-astea!

CRISTI: Asta şi fac. Am mâine... De fapt, azi, că îndată-i dimineaţă, un interviu pentru un post.
PRIMA PROSTITUATĂ se duce spre minifrigider, ia poşeta, o deschide şi-şi vâră banii înăuntru. Apoi se
apleacă şi ia de pe pat bluza şi puloverul. Îi aruncă lui CRISTI puloverul, iar acesta îl prinde. PRIMA
PROSTITUATĂ îşi trage bluza pe ea.

PRIMA PROSTITUATĂ: Păi, ce să-ţi spun, baftă la interviul ăla... E un post bun?

CRISTI (în timp ce-şi trage pe el puloverul): Administrator la un magazin alimentar. Bun, dacă-l obţin.

PRIMA PROSTITUATĂ (zâmbind): Dacă-l obţii, să mă mai cauţi. Facem câtă filosofie vrei. Şi cu un
adaos de psihologie... Asta dacă n-o să-ţi vină mintea la cap şi n-o să vrei să te simţi cu adevărat
bine...

CRISTI zâmbeşte şi el. Se uită amândoi prin cameră, să vadă dacă nu le-a rămas ceva. CRISTI vede
pardesiul pe jos. Se duce, îl ridică, îl pune pe el. Apoi se grăbeşte spre uşă, o deschide, iar PRIMA
PROSTITUATĂ iese. El o urmează.

Scena a IV-a

Decorul: O sufragerie despre care nu s-ar spune că e tocmai modernă: o canapea, o masă mare cu o
faţă de masă pe ea. Lângă canapea, un fotoliu. Undeva mai în spate, un dulap. Pe dulap, un bibelou
înfăţişând o balerină. Lângă dulap, tot în spate, o uşă care dă spre baie.

Dimineaţă. IONUŢ, fiul lui CRISTI, se joacă – are o minge cu care dă în podea, o prinde, râde. Apoi o
mai trânteşte o dată, mingea sare spre dulap, lovind bibeloul care cade şi se sparge. Băiatul râde. Din
gesturile lui se vede că are probleme psihice – duce mâna la cap şi se loveşte, apoi loveşte cu ambele
palme în podea.

Apare în încăpere MARINA, soţia lui CRISTI, în şorţ de bucătărie.

MARINA (ţipă spre IONUŢ): Ţi-am zis să laşi mingea aia! Uite ce-ai făcut!...

IONUŢ se uită uimit, neînţelegând ce se întâmplă.

MARINA se opreşte, îl priveşte cu milă, apoi vine lângă el, îl strânge la piept.

MARINA: Lasă, nu-i nimic. Strâng eu aici...

MARINA dispare şi revine cu o mătură şi un făraş. Începe să strângă cioburile, pe care le pune în
făraş.

IONUŢ începe să bată din palme şi să vorbească, sacadat, ca şi cum ar ţine un ritm.

IONUŢ: Un ele-fant se le-gă-na pe o pânză de păianjen... Un ele-fant se le-gă-na pe o pânză de

păianjen, un ele-fant se legă...

MARINA: Da, da, se legăna...

Se aude uşa de la intrare. După câteva clipe, în sufragerie intră CRISTI. CRISTI îşi dă jos pardesiul, îl
lasă pe fotoliu, apoi se îndreaptă spre MARINA, care încă strânge cioburile. Se apleacă, vrea să o
sărute, cumva în silă, dar ea întoarce, nervoasă, capul.

IONUŢ nu mai cântă, se învârte doar, pe muţeşte, prin încăpere.

MARINA se ridică în picioare, cu făraşul în mână. Cu mâna liberă, îl opreşte pe băiat.

MARINA: Nu te mai învârti, iar o să vomiţi.

CRISTI (dând din mâini, a scuză): Am fost toată noaptea la... (Se opreşte.)

MARINA: La?

CRISTI: Ei, nu cred că te interesează. Am fost la... Adică am câştigat câteva mâini la poker.

MARINA (ursuză): Cât?

CRISTI: Cât am câştigat? Păi, am câş... (Dă din mână a lehamite) Ei, ce naiba?! N-are nici un rost... De
fapt, am pierdut totul spre dimineaţă.

MARINA: Economiile noastre, aşa-i? De fapt, ale mele!

CRISTI: Păi... Ce pot să-ţi spun?

MARINA: Ce poţi să-mi spui!? Economiile mele, aşa-i?! Pfuu! Tu n-ai pic de suflet?... (Pauză.) Of,
copilul a vomitat toată ziua, nici bani de medicamente nu am, iar tu nu eşti bun decât să-ţi pierzi
timpul, să cheltui banii şi...

CRISTI: Ei, lasă-mă acuma. Lasă-mă! Trebuie să mă spăl, să mă bărbieresc, să mă aranjez puţin. Merg
la un interviu. Sper să mă angajez...

MARINA: Un interviu? Ce fel de interviu? Ca azi noapte? Unul la care să pierzi toţi banii?

CRISTI: Vorbeşti prostii...

MARINA: Sigur, eu vorbesc prostii! Aşa-s eu, numai prostii spun. Da’ ştii ceva? Eu măcar nu le fac!
Înţelegi? Eu măcar nu fac prostii, ca tine!

CRISTI dă din mână a lehamite, intră pe uşa care dă spre baie.

MARINA: Aşa, pleacă. Întotdeauna când am eu dreptate în ce spun, pleci. Normal, nu-ţi place ce auzi.

IONUŢ se apropie de ea, bate iarăşi din palme.

MARINA: Ce-i, copilule? Nici ţie nu-ţi place, nu? Te-ai săturat şi tu... Hai să mă ajuţi să strângem
asta...

MARINA se apleacă din nou, strânge ultimele resturi din bibeloul spart.

Între timp, IONUŢ continuă să bată din palme, apoi începe să bolborosească aceeaşi frază.

IONUŢ: Un ele-fant se le-gă-na pe o pânză de păianjen... Un ele-fant se le-gă-na pe o pânză de

păianjen, un ele-fant se le-gă-na...

MARINA termină de strâns cioburile, se apropie de uşa băii, cu mătura într-o mână şi cu făraşul în
cealaltă. Se opreşte în dreptul uşii.

MARINA: Ce faci acolo? Îl auzi pe Ionuţ? Mai ştii măcar cum îl cheamă? Eu stau toată ziua cu el, eu
curăţ după el, eu strâng cioburile când sparge ceva, eu, eu, eu! Iar tu nici măcar noaptea nu mai dai
pe-acasă. Se duce domnul la poker, normal! Se distrează. Lasă că proasta se descurcă singură.
(Pauză.) Ce naiba faci în baie?

CRISTI iese nervos. Are o periuţă de dinţi în mână, pastă de dinţi în gură.

CRISTI (vorbeşte cu periuţa de dinţi în gură, abia se desluşesc cuvintele): Mă spăl pe dinţi, ce dracu’
vrei?

MARINA: Spală-te pe cap cu toate ale tale! Cu pokerul, cu nopţile pierdute, cu şomajul tău, cu toate!
CRISTI ridică mâinile nervos, strânge din pumni, apoi le lasă jos cu un gest nervos şi se întoarce în
baie.

MARINA rămâne în acelaşi loc, continuă să peroreze.

MARINA: O, Doamne, ce prostie am făcut să mă mărit cu unul ca tine! Au fost pretendenţi la mâna
mea care acum sunt milionari, auzi?! Nu milionari, ci miliardari! Şi-acum, după tot sacrificiul meu, nici
măcar nu-ţi pasă de mine. Nici de mine, nici de copil!

CRISTI iese valvîrtej din baie, trece pe lângă ea, se opreşte în faţa lui IONUŢ, care acum s-a liniştit, a
luat din nou mingea în mână.

CRISTI (arătă cu mâna spre IONUŢ): E un idiot! Te părăseau miliardarii dacă le făceai aşa copil idiot!

MARINA: Idiot eşti tu, nu el! El e bolnav, atât!

CRISTI face un nou gest de furie cu mâinile, apoi se îndreaptă spre canapea, îşi ia pardesiul şi se
îndreaptă spre ieşire.

MARINA: Gata, pleci? Unde pleci iar?

CRISTI (oprindu-se înainte de a ieşi): Să mă spânzur, e bine? Acolo plec. Să mă spânzur! Numai să nu
te mai aud!

Iese, trântind uşa.

– Sfârşitul Actului I –

ACTUL AL II-LEA

Scena I
Decorul: Un magazin alimentar, nedeschis cumpărătorilor. Inventar. Pe jos, în nerânduială, colete cu
conserve, nedesfăcute, baxuri de apă minerală, baxuri de ţigări. În partea stângă a scenei, o uşă pe
care scrie: ADMINISTRAŢIE. Pe o hârtie, prinsă cu scotch, scrie de mână, cu pixul, îngroşat: PENTRU
ANGAJĂRI. Lipite de peretele de lângă uşă, cu faţa spre spectatori, trei scaune.

Pe unul dintre scaune, un tip de vreo 40-45 de ani, cu barbă. BĂRBOSUL ţine în mână o foaie,
frământând-o emoţionat.

Intră CRISTI, îmbrăcat în acelaşi pardesiu. Trece printre colete, pachete, baxuri, se împiedică în unul,
gata să cadă. Dă din mână nervos. În fine, ajunge lângă BĂRBOS.

CRISTI: Aici e pentru angajări?

BĂRBOSUL: Da.

CRISTI se aşează, stingher. După câteva clipe, întoarce capul spre BĂRBOS.

CRISTI: E femeia aia de serviciu pe hol... Nu mă lăsa să intru. De parcă ea se ocupă cu paza aici...
Dumneavoastră n-aţi avut probleme? Îmi cerea o hârtie. Ce hârtie să-i dau?

BĂRBOSUL: Probabil a pus-o patroana să păzească, ce ştiu eu? Şi eu a trebuit să-i arăt CV-ul ăsta
(flutură foaia din mână) ca s-o conving că am venit pentru angajare.

CRISTI: Aoleu. Ce CV? Trebuia să venim cu aşa ceva?

BĂRBOSUL: Da, domnule, eu aşa m-am gândit. De fapt, ca la orice interviu, nu?...

CRISTI: Adică nu mă primeşte fără?

BĂRBOSUL: De unde să ştiu eu? Poate vă primeşte.

CRISTI: Ei, poate... Nu-mi spuneţi doar aşa, ca să mă liniştiţi? Până la urmă, sînt contracandidatul
dumneavoastră. Vă convine că n-am CV.

BĂRBOSUL: E vina mea că n-aveţi?

CRISTI: O să le explic că nu era scris nicăieri că trebuie să venim cu un CV.

BĂRBOSUL: Vedeţi? Poate se rezolvă problema aşa.

CRISTI: O să se rezolve, o să se rezolve... (Pauză. Indică spre foaia din mâna BĂRBOSULUI): Şi?

BĂRBOSUL: Ce şi?

CRISTI: Arată bine CV-ul dumneavoastră?

BĂRBOSUL: Hm... Ştiu şi eu? Mi l-a bătut nevastă-mea la computer. Bate foarte repede şi bine la
tastatură, e secretară la o firmă de avocaţi. Şi se pricepe să şi aranjeze textul, eu zic că arată destul de
bine.

CRISTI: Nu, domnule, întrebam dacă ce scrie acolo arată bine... Adică dacă aveţi calificări în domeniu,
lucruri dintr-astea. Aţi mai fost administrator?

BĂRBOSUL: A, asta. Da, am fost administrator la un magazin de stat. Vreme de patru ani. A fost bine,
dar apoi, ştiţi, cu vremurile astea... S-a desfiinţat.

CRISTI: Postul?

BĂRBOSUL: Nu, magazinul. Au făcut ăştia discotecă-n loc.

CRISTI: Alimentar?

BĂRBOSUL: Cum adică? Discotecă, v-am zis.

CRISTI: Nu, întrebam dacă aţi lucrat în domeniul alimentar...

BĂRBOSUL: A, nu. La textile.

CRISTI (zâmbeşte satisfăcut): Ha, la textile! Păi, ăsta-i magazin alimentar! Eu am mai lucrat în
domeniu!

BĂRBOSUL: Da, dar n-aveţi CV-ul scris.

CRISTI: Aha, exultaţi acum! Parcă mi-aţi spus că nu-i nici o problemă că n-am CV-ul scris.

BĂRBOSUL: N-am spus eu asta!

CRISTI: Pe naiba! Aşa aţi spus!

BĂRBOSUL: Nici vorbă. Dumneavoastră aţi spus că se rezolvă. Iar eu am zis că da, se rezolvă! Ce, era
să vă spun că nu se rezolvă?

CRISTI: N-am spus eu primul că se rezolvă!

BĂRBOSUL: Mă rog, poate am spus eu. Dar aşa, ca să treacă vremea. Şi-apoi, ia gândiţi-vă, de unde să
ştiu eu dacă se rezolvă sau nu?

CRISTI: Şi-atunci, dacă nu ştiţi, de ce aţi observat tocmai acum, răutăcios, că n-am CV scris!?

BĂRBOSUL: Pentru că ăsta-i adevărul. Şi n-am fost răutăcios. Pur şi simplu, am observat că n-aveţi CV
scris.

CRISTI: Şi ce? Doar de asta-i interviul! O să le explic oamenilor ce am făcut de-a lungul vremii. Eu n-
am nevastă secretară la o firmă de avocaţi, ca alţii...

BĂRBOSUL: Poftim, acum vă luaţi de nevastă-mea? E vina mea că lucrează la un cabinet de

avocatură? Aşa s-a întâmplat să fie. Oricum, sunt divorţat de ea, dacă asta vă linişteşte...
CRISTI: Cum adică? Nu pricep... Păi, mi-aţi zis că-i nevasta dumneavoastră. Dacă aţi divorţat, nu vă
mai e nevastă!

BĂRBOSUL: Domnule, e un fel de-a vorbi. Îi zic în continuare aşa, că am fost căsătoriţi şaişpe ani. Nu
mi-e deloc uşor să-i zic, aşa, fără să mă obişnuiesc cu gândul, „fosta mea nevastă”.

CRISTI: Da’ de cât timp v-aţi despărţit?

BĂRBOSUL: De vreo trei ani.

CRISTI: Cum, şi-n trei ani nu v-aţi dezobişnuit să-i ziceţi „nevastă”? Dar cât vă trebuie, domnule!?

BĂRBOSUL: Of, e mai complicat. La drept vorbind, nu s-a schimbat aproape nimic între noi. Locuim
tot în acelaşi apartament, că nu ne-a lăsat sufletul să-l vindem la partaj. Luăm şi masa împreună.
Singura chestie e că dormim în camere separate, da’ asta nu contează.

CRISTI: Cum nu contează?

BĂRBOSUL: Ei, vreţi acum să intru în detalii... Ce legătură are treaba asta cu concursul pentru post?

CRISTI: Are, cum să n-aibă! Ea v-a făcut CV-ul! Şi nici măcar nu vă mai e nevastă, ceea ce nu-i corect!

BĂRBOSUL: Glumiţi?

CRISTI: Nu glumesc deloc!

BĂRBOSUL: Haideţi, domnule, să fim serioşi. Chiar că-i ridicol. Doar nu ne certăm acum pe foaia asta
de hârtie (flutură foia din mâna lui).

CRISTI: Vi se pare că mă cert? Întrebam şi eu, aşa. De curiozitate. Cum să nu fiu curios? Îmi spuneţi că
nevasta dumneavoastră v-a scris CV-ul, apoi că nu mai e nevasta dumneavoastră. Dar că asta nu
contează, că de fapt locuiţi împreună, mâncaţi împreună, dormiţi împreună...

BĂRBOSUL: Nu, tocmai, că nu dormim împreună.

CRISTI: A, da, aşa-i. Păi, şi-atunci, cum nu contează?

BĂRBOSUL: Dacă vreţi să vă explic, vă explic: adevăru-i că în ultimii vreo zece ani de căsnicie, chiar
dacă dormeam împreună, abia dacă făceam sex o dată sau de două ori pe an. Ea cu serviciul, eu cu
serviciul... Nici copii n-am avut timp să facem. Am divorţat acum trei ani, că ea îşi găsise p-unul. Dar
cu ăla n-a durat decât o lună după pronunţarea divorţului, ca să vezi (râde). Şi dup-aia nu ne-am mai
împăcat, ea a dormit în camera ei, eu în a mea. Dar de câteva ori, aşa, de dragul vremurilor de
altădată, s-a întâmplat...

CRISTI: Ce s-a întâmplat?

BĂRBOSUL: Ei... Ştiţi şi dumneavoastră. Am făcut sex. Acum, dacă fac o socoteală, s-a întâmplat de
vreo şase-şapte ori. În trei ani! Adică tot de vreo două ori pe an, ca înainte. Aşa că ce s-a schimbat?
Am divorţat, dar nu s-a schimbat nimic.

CRISTI: Şi-atunci de ce nu vă căsătoriţi la loc?

BĂRBOSUL: De ce s-o facem? Că nu ne mai iubim. (Pauză) La drept vorbind, cred că ne-am iubit
numai prin primul an. Apoi, chestia a devenit aşa, o obişnuinţă. Şi-acum e la fel, o obişnuinţă.

CRISTI: Deci e la fel ca înainte, dar nu mai e deloc la fel ca înainte. Acum, cine să mai priceapă ceva?

BĂRBOSUL: Într-un fel, aveţi dreptate. Dar... nu mai e actul ăla de căsătorie, ştiţi? Acum, cum să vă
spun, ne simţim amândoi liberi, chiar dacă nu s-a schimbat mai nimic. Şi asta contează enorm, la
drept vorbind...

CRISTI: Ciudat.

BĂRBOSUL dă din umeri. Bagă mâna într-un buzunar şi scoate un pachet început de gumă de
mestecat. Scoate o lamă mentolată, o desface şi o vâră în gură. Apoi întinde pachetul spre CRISTI.

BĂRBOSUL: Serviţi o gumă mentolată?

CRISTI se încruntă, se ridică brusc în picioare.

CRISTI: Ce-i asta, dom’le!?

BĂRBOSUL: Ce-i?! O gumă de mestecat.

CRISTI: E prea de tot! Este a doua oară pe ziua de azi! Nu înţeleg! Da-ţi-o dracului de treabă!

BĂRBOSUL: De ce v-aţi enervat? V-am oferit o gumă, atât. Din amabilitate.

CRISTI: Din amabilitate, auzi... Vă par prost?

BĂRBOSUL: Nu.

CRISTI: Din amabilitate, auzi! De parc-aş crede! Hai, n-o mai daţi cotită, că n-are rost: spuneţi-mi
sincer, îmi miroase gura?

BĂRBOSUL: Nu ştiu, domnule, nu-i treaba mea.

CRISTI: Atunci de ce mi-aţi dat aia?

BĂRBOSUL: Păi, v-am zis, ce naiba...

CRISTI dă din cap, încruntat. Apoi se aşează la loc pe scaun. Priveşte spre uşă, apoi spre ceasul de la
mână.
Între timp, BĂRBOSUL desface şi a doua gumă, o vâră în gură, apoi mototoleşte pachetul şi-l bagă în
buzunar.

CRISTI pare agitat, îşi freacă fruntea cu palmele. Puţin întors cu spatele la celălalt, face palma căuş,
suflă, apoi miroase aerul expirat. Se opreşte, ca şi cum s-ar gândi la ceva, apoi se întoarce brusc către
celălalt.

CRISTI: Aha, am înţeles. Îmi miroase respiraţia, iar dumneavoastră mi-aţi dat guma aia aşa, ca un
apropo. Că oricum n-am CV şi, de vreme ce mă bazez numai pe interviu, ar fi bine să nu-mi miroase
gura în timpul interviului...

BĂRBOSUL (pufneşte): N-are absolut nici o logică ce-mi spuneţi! Sînteţi contracandidatul meu.
Dimpotrivă, ar fi trebuit să vă las în cazul ăsta să mergeţi aşa, nu?

CRISTI: Da... Dar poate sunteţi un om dintr-ăla, mă rog, care vrea o concurenţă loială...

BĂRBOSUL: Sunt.

CRISTI: Aha! V-am spus eu! Bine, daţi-mi o gumă!

BĂRBOSUL desface mâinile a exasperare.

BĂRBOSUL: De unde să vă mai dau acum? Era ultima. Am vârât-o în gură...

BĂRBOSUL indică spre gura deschisă.

CRISTI se ridică, iritat.

CRISTI: Ce urmăriţi, de fapt, dom’le?

BĂRBOSUL: Nimic. Nu vă înţeleg...

CRISTI: Of...

CRISTI priveşte spre uşa biroului de angajări, apoi spre ceasul de la mână. Pufneşte şi, grăbit, trece
printre baxuri, cutii etc., ieşind afară.

Scena a II-a
Decorul: acelaşi.

BĂRBOSUL, mirat, priveşte în urma lui CRISTI. Plescăie din buze. Se uită iarăşi în CV-ul lui. Câteva
secunde trec aşa, cu gesturile BĂRBOSULUI: îşi trece mâna prin păr, se ridică, se reaşează...

La un moment dat, uşa improvizatului birou de angajări se deschide, apare ŞEFA, o doamnă cu
ochelari.

ŞEFA: Bună ziua. Pentru angajare, nu?

BĂRBOSUL se ridică.

BĂRBOSUL: Da.

ŞEFA: Sper că nu aşteptaţi de mult... Am avut de rezolvat ceva cu marfa. Telefoane, tot felul...

BĂRBOSUL (după o privire scurtă la ceasul de la mână): Păi, nu, e exact ora anunţată!

ŞEFA (zâmbeşte): Da, eu ţin la punctualitate. (Priveşte în jur, în lungul magazinului.) Dar am auzit mai
multe voci. Cel puţin asta a fost senzaţia mea. (Zâmbeşte din nou) Nu vorbeaţi singur, nu?

BĂRBOSUL: Nu-nu-nu... Cum să vorbesc singur? A mai fost un domn, până acum un minut-două. Nu
ştiu de ce, a plecat brusc, ca şi cum avea de rezolvat o problemă urgentă.

ŞEFA: Ei, asta e, fiecare cu problemele lui... Şi, spuneţi-mi, de ce aţi vrea postul ăsta? (Arată spre uşa
deschisă a biroului.) Scuze, dacă sunteţi singur, nu vă mai invit înăuntru, e aceeaşi nebunie ca aici
(arată cu mâna împrejur).

BĂRBOSUL: Ei, de ce... Am lucrat în administraţie ani întregi. Doar că la o firmă de textile. Uitaţi, aici e
CV-ul meu!...

ŞEFA ia foaia de hârtie, aruncă o privire pe ea, câteva secunde.

ŞEFA: Şi v-a plăcut? De ce n-aţi mai lucrat acolo?

BĂRBOSUL: S-a desfiinţat magazinul.

ŞEFA (ridicând ochii din foaie): N-a mers? De ce, n-aţi avut performanţă?

BĂRBOSUL: Nu, doamnă, era la stat. Ştiţi cum e... S-a desfiinţat, au făcut o discotecă în loc.
ŞEFA (dă din mână): A, la stat!... Da, ştiu cum e. Eu tot de la stat am plecat şi-am deschis asta. (Pauză)
Eh, ce să vă spun... Da, e ok. CV-ul e bun, păreţi simpatic. De vreme ce sunteţi singurul... O să vă rog
să veniţi în primele două săptămâni de probă, după aia, dacă merge, facem contractul. Puteţi începe
de luni?

BĂRBOSUL (zâmbind): Pot şi de azi!

ŞEFA: E bine, dar n-are rost... De luni. Şi vedem ce va fi. Ce să vă spun? Succes.

ŞEFA îi întinde mâna, BĂRBOSUL o strânge.

ŞEFA: Am numărul de telefon aici, în CV. Dumneavoastră îl ştiţi pe-al nostru, nu? L-am dat în ziar.
Deci totul e în regulă. Vă aştept.

BĂRBOSUL: Iar eu vă mulţumesc. La revedere.

Fericit, BĂRBOSUL se îndreaptă spre ieşire.

ŞEFA se uită, zâmbitoare, în urma lui.

BĂRBOSUL iese.

Scena a III-a

Decorul: acelaşi.

ŞEFA se mai uită câteva clipe peste foaia din mâna ei, dă din cap mulţumită, apoi intră pe uşa
biroului, închizând-o după ea. La câteva secunde, CRISTI intră în magazin, obosit şi transpirat, dar cu
un zâmbet satisfăcut pe chip. Priveşte spre scaune, nu-l mai vede pe BĂRBOS şi se încruntă. Vine, se
aşează, apoi se ridică. Se vede că e măcinat de-un gând. Se apropie de uşa biroului şi bate încet. Apoi
mai tare. Iese ŞEFA.

ŞEFA: Da, ce doriţi?

CRISTI: Ăăă... Am venit şi eu pentru interviu. Postul de administrator.

ŞEFA se uită la ceas.

ŞEFA: Aţi întârziat cu... fix 20 de minute. Noi ţinem la punctualitate.

CRISTI: Şi eu ţin la punctualitate, să ştiţi. Dar n-am întârziat. Să ştiţi că am fost aici cu mult timp
înainte de ora fixată. Eu şi cu un tip aşa, mai bărbos...

ŞEFA: A, dumneavoastră eraţi cel care vorbeaţi cu el. V-am auzit din birou.

CRISTI: Da, eu eram. Şi m-am dus... Adică am tras o fugă să-mi iau o gumă de mestecat. Nu este nici
un chioşc pe-aproape. Nimic. A trebuit să alerg...

ŞEFA: Da’ ce vă trebuia aşa urgent? Aveţi probleme cu respiraţia sau ce?

CRISTI: Nu... adică... Cum să vă spun? Nu, nu pot să spun că am probleme... Dar... mi-era poftă!

ŞEFA: Aşa de tare încât l-aţi dat naibii de interviu şi-aţi plecat? Înseamnă că n-aţi vrut postul.

CRISTI: Ba da, îl vreau. Am nevastă, am copil, cum să nu vreau un asemenea post?

ŞEFA: Aşa se pare, că nu l-aţi vrut. De vreme ce aţi plecat de la interviu pentru că vi-era poftă de-o
gumă de mestecat...

CRISTI: Nu, să vedeţi, n-aţi înţeles. Vedeţi, e a doua oară, pe ziua de azi, când mi se oferă... Prima
oară s-a întâmplat azi noapte. Eram cu o fată şi...

ŞEFA: Staţi puţin, nu mi-aţi zis că sunteţi căsătorit?

CRISTI: Da.

ŞEFA: Şi parcă aţi spus şi de-un copil! Păi, în cazul ăsta, umblaţi noaptea cu fete?

CRISTI: Nu. Adică, ba da, dar n-am făcut nimic. Am fost doar cu ea într-o cameră de motel şi...

ŞEFA ridică mâna, hotărât, ca şi cum ar vrea să întrerupă discuţia.

ŞEFA: Domnule, vă rog să mă scutiţi de detalii picante! Oricum nu înţeleg nimic. Dar din trei vorbe mi-
aţi spus deja că aveţi probleme de respiraţie, că vă înşelaţi nevasta, că pentru o gumă de mestecat
daţi cu piciorul unui interviu care vă poate schimba viaţa... Cum vreţi să reacţionez?

CRISTI: Nu-mi înşel nevasta. S-a întâmplat doar azi noapte, dar n-am înşelat-o. Adică, da, ne-am
sărutat, dar apoi fata mi-a oferit o gumă şi...

ŞEFA (enervată): Domnule, chiar n-aveţi pic de jenă? Nici nu ne cunoaştem şi deja îmi povestiţi cum
v-aţi petrecut noaptea înşelându-vă soţia!? Plus că ţineţi cu tot dinadinsul să-mi daţi şi amănunte
dintr-astea sordide!

CRISTI: Vă, rog, n-aţi înţeles nimic. Era vorba, de fapt, despre guma de mestecat.

ŞEFA: Ce treabă are guma de mestecat cu faptul că n-aţi venit la timp la interviu?
CRISTI: Are, tocmai asta încercam să vă spun. (Bagă mâna în buzunarul pardesiului în care-i îmbrăcat,
scoate un pachet de gumă de mestecat, i-l arată ŞEFEI.) Vedeţi, am fost să cumpăr pachetul ăsta,
tocmai ca să ies bine la interviu! Tipul ăla care a fost aici, bărbosul, mi-a oferit o gumă. Eu l-am
refuzat, apoi am vrut, dar nu mai avea. (Bagă înapoi în buzunar pachetul.)

ŞEFA: Bun, asta mi-aţi spus. Vi s-a făcut poftă după aia şi aţi mers să luaţi un pachet de gumă. Şi cu
asta basta! Aţi pierdut postul. I l-am oferit singurului candidat prezent, de ce nu înţelegeţi?

CRISTI: Dar el nu era bun! A fost administrator la textile. Eu am fost pe domeniul alimentar.

ŞEFA: Da, dar el nu părea un om care-şi înşală nevasta şi apoi se laudă cu cuceririle sale altor femei,
chiar dacă-s necunoscute!

CRISTI: Eu nu m-am lăudat, ce nu înţelegeţi?! Voiam doar să vă explic. Atât.

În sală intră FEMEIA DE SERVICIU, cu o mătură în mână, în halat.

CRISTI o vede, arată spre ea.

CRISTI: Uitaţi, doamna vă poate spune ce-am făcut. (Strigă spre FEMEIA DE SERVICIU.) Doamnă,
doamnă, puteţi veni puţin?

FEMEIA DE SERVICIU se apropie.

FEMEIA DE SERVICIU: Ce-am făcut?

CRISTI: Nimic, nu vă speriaţi. Am doar nevoie de dumneavoastră. (Spre ŞEFĂ) Doamna poate
confirma ce v-am spus.

ŞEFA: Adică? Ce, a fost şi ea acolo azi noapte, când v-aţi înşelat nevasta? Sau aţi înşelat-o chiar cu ea?

FEMEIA DE SERVICIU: Cu mine, doamna şefă? Cum, păcatele mele? M-ar omorî bărbată-miu dacă l-aş
înşela. Doamne fereşte! Când eram mai tineri şi stăteam la casă, la ţară, a înfipt un cuţit în grindă şi
mi-a spus: „Vezi cuţitul ăla? Acolo trebe să stea până rugineşte! Da’ dacă te prind cu altu’, îl scot de-
acolo!”. Acum, ne-am mutat la bloc, da’ mai are cuţite prin sertare! Cum să-l înşel, păcatele mele!?

ŞEFA: Aşa spune domnul (arată spre Cristi).

CRISTI (mirat): Nu, eu vorbeam de gumă! Că am ieşit afară şi doamna de serviciu m-a văzut şi m-a
întrebat unde ies şi i-am zis: „Merg să cumpăr nişte gumă de mestecat. Vin repede înapoi”.

ŞEFA: Vă cunoşteaţi?
FEMEIA DE SERVICIU: Nu, doamna şefă. (Spre CRISTI) Păcatele mele de derbedeu! De ce zici minciuni
despre o femeie cinstită? Eu nici cu gândul nu l-am înşelat vreodată pe bărbată-miu, şi-s măritată de
aproape două’ş’cinci de ani! Ruşine să-ţi fie. Crezi că m-aş uita la unul ca tine!?

CRISTI (încercând un ton împăciuitor): Nu, doamnă, altceva voiam să spun...

FEMEIA DE SERVICIU: Nemernicule!

ŞEFA: Hai, liniştiţi-vă...

FEMEIA DE SERVICIU: Cum să mă liniştesc, doamna şefă, dacă nemernicul ăsta spune aşa ceva despre
mine, păcatele mele?

ŞEFA: Eu te cred, gata.

FEMEIA DE SERVICIU (ridicând mătura spre CRISTI): Nenorocitule, vrei să-mi strici căsnicia? Sau ce?

CRISTI: E o neînţelegere!

FEMEIA DE SERVICIU îl pocneşte cu mătura peste cap pe CRISTI.

CRISTI încearcă să se ferească, dar vine o nouă lovitură. Reuşeşte să apuce mătura, o smulge din
mâna FEMEII DE SERVICIU şi-o ţine cumva ameninţător.

CRISTI: Gata odată! Nu m-am culcat cu tine, nu m-am culcat cu nimeni! Asta a înţeles şefa ta, dracu’
ştie de unde. M-am săturat! Aţi înnebunit cu toţii!

ŞEFA: Domnule, linişteşte-te. Dacă nu, chem poliţia!

CRISTI: Să vă ia dracu’ pe toţi! (Aruncă mătura cât-colo, în încăpere.) Parcă sînteţi surzi şi orbi cu toţii!
Era vorba de guma de mestecat, lua-v-ar naiba cu serviciul vostru şi cu interviul vostru şi cu CV-urile
voastre!... Futu-i mama ei de viaţă!

ŞEFA: Vă spun ca mă duc să chem poliţia!

FEMEIA DE SERVICIU: Să-l bage la zdup, acolo, mama lui de mincinos!...

CRISTI ridică ambele mâini, în semn de cedare.

CRISTI (coborând vocea): Nu mai chemaţi pe nimeni. Gata, nu mai vreau nimic. Absolut nimic. Am
plecat, gata...

CRISTI se întoarce amărât spre ieşire, trece printre baxuri, cutii etc. şi iese.
ŞEFA: Mulţi nebuni pe lumea asta.

FEMEIA DE SERVICIU: Da, doamna şefă. (Duce arătătorul la tâmplă.) Nebuni cu capul, păcatele mele!

ŞEFA intră în birou.

FEMEIA DE SERVICIU se îndreaptă spre ieşire.

– Sfârşitul Actului al II-lea –

ACTUL AL III-LEA

Scena I

Decorul: Sufrageria din Scena a IV-a a Actului I. O canapea, o masă mare cu o faţă de masă pe ea.
Lângă canapea, un fotoliu. Undeva mai în spate, un dulap. Lângă dulap, uşa care dă spre baie.

În sufragerie, doar IONUŢ, care stă în fotoliu, clătinându-şi tot corpul, în faţă-în spate, repetând
mişcarea cu gesturile tipice ale copilului bolnav psihic. Se aude doar un mormăit al lui.

Din lateral, intră CRISTI. Îl priveşte scurt pe IONUŢ, trece pe lângă el, se opreşte în faţa canapelei. Îşi
dă jos pardesiul, îl aruncă neglijent pe spătarul canapelei, apoi se trânteşte în canapea, obosit, fără să
se descalţe. Se întinde, doar picioarele îi rămân în afara canapelei.

Intră MARINA, prin acelaşi loc prin care a intrat şi CRISTI. Are însă un şorţ de bucătărie pe ea. E încă
supărată, dar nu mai pare pusă pe harţă. De altfel, toată scena se va desfăşura pe un ton mai liniştit –
se va simţi tensiunea dintre cei doi, dar cearta nu mai capătă tonalităţi ridicate.

MARINA (mai degrabă a constatare decât a reproş): Aşa, intri fără să zici măcar un bună-ziua acolo.
Treci pe lângă mine, vezi că-s în bucătărie, că, deh, îi fac domnului de mâncare, şi nici măcar nu
saluţi...

CRISTI: Te-am salutat dimineaţă...

MARINA: Mda. Corect: ţi-ai făcut datoria de soţ. (Pauză.) Şi-acum eşti obosit, după cum văd. Vrei să
te odihneşti... (Suspicioasă.) De ce eşti obosit, ia zi! Ce-ai făcut tu de fapt noaptea asta?... Că la poker
nu prea cred c-ai fost.
CRISTI (împreunează mâinile): Ah, iar începi cu noaptea asta...

MARINA: Păi, da, că m-am mai gândit. Te ştiu eu după figură. Tare mi-e că în altă parte ai făcut praf
banii mei. Şi-apoi, azi dimineaţă... Doar te-ai spălat rapid pe dinţi şi-ai şi fugit. De ce te-ai spălat pe
dinţi, hm? Unde-ai fost noaptea asta, de-a trebuit să te speli pe dinţi?

CRISTI (se ridică-n fund; cumva exasperat, dar fără să ridice vocea): Oricine se spală pe dinţi
dimineaţa. Şi-apoi, am avut un interviu, ţi-am zis. Auzi, ce întrebare: de ce m-am spălat pe dinţi... Aş fi
făcut şi altceva. M-aş fi bărbierit, m-aş fi schimbat dacă m-ai fi lăsat. Dar tu nu. Tu doar atâta ştii:
taca-taca-taca-taca...

MARINA: Şi?

CRISTI: Şi ce?

MARINA: Ziceai c-ai fost la un interviu. Deci?

CRISTI: Deci! Nu l-am luat, normal... M-am dus nebărbierit, neschimbat. Şi fără CV la mine... Că n-
avem nici un computer în casă, ca să-mi scriu pe el CV-ul...

MARINA (îşi pune mâinile în şolduri): Ei, poftim... Te pomeneşti că trebuia să-ţi cumpăr şi computer!

CRISTI: Ştii cine a luat postul? Un nenorocit care n-avea nici pe departe experienţa mea. Şi ştii de ce?
Că i-a scris nevastă-sa CV-ul pe computer, de-aia. Iar tu... Tu numai taca-taca, atâta ştii...

MARINA (pufneşte): Eu trebuia să ţi-l scriu?

CRISTI (dă din mână): Tu, eu, nu mai contează. Hai s-o lăsăm dracului...

MARINA: Aş lăsa-o eu dracului, da’ nu ştiu unde e.. (Clatină din cap.) Pe de altă parte, dacă mă
gândesc bine, cred că-l am în faţă. Şi eu, ca proasta, fac curat pentru el, fac mâncare, îi spăl hainele, i
le cos... Azi ţi-am cusut chiloţii, că erau mai toţi rupţi un cur.

CRISTI: Mda, ce să spun... Am vrut eu să mi-i rup, c-aşa-mi place mie, să umblu cu gaură la cur. S-au
uzat, normal. Doar nu m-am apucat să fac găuri anume.

MARINA: Anume, neanume, erau toţi găuriţi în dreptul curului, aşa că i-am cusut. Şi după ce fac toate
astea, înţeleg c-ar trebui să-ţi scriu eu CV-ul, auzi!...

CRISTI: Crezi că eu nu vreau să-mi găsesc serviciu? Am muncit ani la rând, dar se mai întâmplă
ghinioane, ce vrei... Hai să-ncheiem discuţia, chiar n-are rost. Vezi doar: îmi caut serviciu! Într-o zi o
să-mi găsesc. Până atunci, asta e! Îţi zic: o să-mi găsesc până la urmă...

MARINA: Da, da... De luni întregi îmi spui asta. O să-ţi găseşti de Paştele Cailor, pierzându-ţi nopţile
pe la pokere sau alte prostii. Cine ştie unde! Şi pe urmă vii acasă şi te trânteşti în pat. Eşti obosit, ce
să zic...

CRISTI: Sunt obosit, da. Dacă n-am serviciu nu mai am voie să mă odihnesc?
MARINA dă din mână. Se îndreaptă spre spătarul canapelei, pe care e pardesiul lui CRISTI, îl ia şi şi-l
pune pe ea, peste şorţ.

CRISTI o priveşte oarecum mirat.

CRISTI: Ce faci cu ăla? E pardesiul meu.

MARINA: Mie mi s-a rupt haina, tre’ s-o cos... Da’ n-am avut timp, că ţi-am cusut ţie chiloţii. Acum
poate că nu-mi dai pardesiul...

CRISTI: Ei, asta-i. Întrebam doar ce faci cu el. De ce îl pui pe tine, adică. Mergi undeva?

MARINA: Mă duc până la alimentară să iau nişte condimente, ca să termin ciorba... E gata mâncarea,
îmi mai trebuie doar condimentele alea. Iar tu nu te culca acum, chiar dacă, după cum văd, eşti
(accentuează sarcastic) frânt de oboseală. Ai grijă de Ionuţ, că ai văzut că mi-a spart un bibelou. Nu-l
mai lăsa să se joace cu mingea aia.

CRISTI dă din cap, mai degrabă ca să scape de ea, decât aprobator.

MARINA iese în hol, iar în urma ei se aude uşa de la intrare.

Scena a II-a

Decorul: acelaşi.

IONUŢ se ridică din fotoliu, imediat după ce MARINA iese pe uşă. Reîncepe să se învîrtă aiurea. Apoi
bate din palme şi recită sacadat aceleaşi cuvinte.

IONUŢ: Un ele-fant se le-gă-na pe o pânză de păianjen... Un ele-fant se le-gă-na...

CRISTI (dând din cap, amărât, ton blând): Ce-ai, mă nebunule, mă? Ce elefant, ce păianjen? Of, cum
naiba am avut ghinionul ăsta cu tine?

IONUŢ se apleacă după minge.

CRISTI: Lasă mingea.

IONUŢ o aruncă spre el. Mingea îl loveşte pe CRISTI.

CRISTI face un semn cu mâna spre cap, ca şi cum ar înfileta un bec.

CRISTI: Tare mai eşti dus...

IONUŢ începe să se învârtă, cu braţele larg desfăcute.

CRISTI se uită la el, pufneşte în râs. Se ridică greoi, vine lângă IONUŢ. Îşi îndepărtează mâinile de corp
şi încearcă să prindă ritmul. Se învârte şi el, în rând cu băiatul. CRISTI râde. Se învârt aşa câteva
secunde. Apoi, brusc, IONUŢ se opreşte. Începe să tuşească. Se opreşte, iar CRISTI şi-l priveşte mirat.
Copilul tuşeşte tot mai tare, se îndreaptă spre un colţ al încăperii şi vomită. CRISTI nu face decât să-şi
pună o mână în şold şi să-l privească.

CRISTI: Aoleu, naiba ştie ce-i în capul ăla al tău!... Te apucă bâţâiala şi te ţine, frate. Ca dup-aia să-mi
vomiţi, auzi!

IONUŢ a terminat de vomitat, caută din priviri mingea. Vine şi s-aşează pe ea.

CRISTI dă din cap, dispare apoi pe uşă băii, revine imediat cu o cârpă. Se duce acolo unde a vomitat
băiatul, şterge. Iese apoi din nou, pentru a duce cârpa, şi reapare imediat. Vine şi se aşază pe
canapea, în timp ce copilul, pe minge, îl priveşte.

CRISTI (spre IONUŢ, cu blândeţe): Băi, copilule, eşti şi tu tot o fiinţă, acolo. Mă uit la tine cât de mare
eşti. Ar trebui să fii bărbat deja. Da’ habar n-ai pe ce lume trăieşti, îţi dai seama seama de-asta?
Numai noi ne chinuim cu tine, tu eşti norocos. Stai acolo, în lumea ta, totu-i bine şi frumos... Te doare
fix în şpiţ! Iar eu stau aici, aşa, stau şi... (Pufneşte în râs.) Ştii că te cheamă Ionuţ? Ştii, doar răspunzi la
numele ăsta, normal. Dar aşa cum răspunde un câine. Nu ştii de fapt ce înseamnă un nume. Eu sunt
Cristi, uite. Nu tata, Cristi. Tata, aşa crezi tu că mă cheamă, da’ numele meu adevărat e Cristi. Mi l-au
pus părinţii mei, ca să semene cu Cristos. Ştii cine-a fost? Nenea ăla la care te rogi tu în fiecare seară,
când te pune maică-ta!... Mă rog, nu te rogi. Stai în genunchi şi... şi cine ştie unde eşti de fapt. În ce
lume eşti... Lumea aia a ta, da. E bună lumea aia a ta? Da, poate că-i mai bună. În lumea aia n-ai griji,
te doare-n paişpe de facturi, de nevastă, de familie, de toate... Ei, dar altceva-ţi spuneam. De Cristos,
nu? Da, de Cristos. Cristos ăsta a trăit demult tare, iar oamenii îl ştiu şi azi. Toţi. A trăit şi-a făcut
ceva... a făcut de toate, maică-ta le ştie mai bine. Iar după el o groază de tâmpiţi le-au pus copiilor lor
numele ăsta, Cristian, că s-au gândit că aşa o să aibă şi copiii lor o viaţă dintr-asta excepţională, vezi-
Doamne! Şi s-a trezit lumea cu milioane şi milioane de Cristi, mă rog, cum s-o fi pronunţând în toate
limbile. Cristi peste Cristi, Cristian peste Cristian... Oameni care nu fac nimic. Nişte rataţi. Trăiesc aşa,
ca să trăiască. Nici un Cristian, Cristi de azi n-o să mai fie pomenit peste două mii de ani... Degeaba-i
cheamă Cristi (Râde.) Tu, în schimb, eşti Ionuţ. Ionuţ nu înseamnă nimic. Măcar când ţi-am pus
numele ăsta nu m-am gândit c-o să iasă mare sculă din tine... Da’ necazu-i că şi Ionuţ, şi Cristi trăiesc
la fel de fără rost. Aşa, ca să trăiască, naibii, acolo. La fel! Singura diferenţă e că tu nu ştii că trăieşti
fără rost, iar eu ştiu, mă! Şi asta înseamnă că-i unu la zero pentru tine (Râde din nou, iar Ionuţ râde şi
el, fără să ştie exact de ce.)

CRISTI dă din cap, îşi pune mâinile în palme. Apoi se întinde pe canapea. Închide ochii.

Scena a III-a

(Visul lui CRISTI.)

Decorul: Un birou tipic, la care se află ŞEFA din Actul al II-ea. În faţa biroului, un scaun gol.

ŞEFA citeşte nişte foi, şi-a pus ochelarii.

CRISTI intră în încăpere.

ŞEFA nu-şi ridică privirea din foi, îi face un semn cu mâna să se aşeze.

CRISTI se aşează, stingher. Odată aşezat, scoate din buzunar două lame de gumă de mestecat şi le
vâră în gură, apoi, cu palma în faţa gurii, îşi miroase respiraţia.

ŞEFA dă foile deoparte şi îl priveşte fix, fără să spună nimic.

CRISTI (dă din umeri, zâmbeşte): Ei? Ce ziceţi?

ŞEFA (severă): Despre ce?

CRISTI: Despre CV-ul meu. Adică, vedeţi, e un CV bun, nu-i aşa? Mi l-a bătut nevastă-mea la
computer. Bate foarte repede şi bine la tastatură, e secretară la o firmă de avocaţi. Şi se pricepe să şi
aranjeze textul, eu zic că arată destul de bine.

ŞEFA: Nu înţeleg... Te lauzi cu faptul că nu eşti în stare să-ţi baţi singur CV-ul la computer?

CRISTI: Nu, nu. Voiam să vă spun doar că am o nevastă grozavă. N-aş înşela-o niciodată. Nici cu vreo
prostituată, nici cu vreo femeie de serviciu. Nu, niciodată, asta-i clar!

ŞEFA (pufneşte): Domnule, ai probleme?

CRISTI: N-am, nu-nu-nu. N-am nici o problemă. Copilul mi-e bine, sănătos. A trecut într-a unşpea la
liceu, are numai de zece. Pe cuvânt. Dirigintele lui mi-a zis chiar că, la cum îi merge mintea, poate să
se facă orice. Şi astronaut, dacă vrea. Ştiţi, dintr-ăia care merg pe lună. Numai că la noi în ţară încă nu
s-au construit rachete cu care să plecăm pe lună. Dar, dacă s-ar fi construit, băiatul meu ar fi putut
zbura spre lună. Vă asigur, m-a asigurat şi dirigintele. Iar soţia mea... Soţia mea face cea mai bună
ciorbă. Şi bate orice la computer, vă spun. Orice. E foarte talentată. Vedeţi (zâmbeşte), dacă nu s-ar fi
îndrăgostit de mine, ar fi putut să aibă orice alt soţ din lume. Au fost pretendenţi la mâna ei care
acum sunt milionari, înţelegeţi? De fapt, nu, nu milionari, ci miliardari... Da, aşa e soţia mea. Iar eu...
Despre mine ce să vă spun? ((Îşi suflă iarăşi în palmă.) Uitaţi, mie nu-mi miroase respiraţia. Deloc.
Poftim (Suflă spre ŞEFĂ.) Vedeţi? Nu-mi miroase. N-am nici un fel de probleme...

ŞEFA pufneşte iarăşi, dă din cap cumva amuzată, apoi ia din nou foaia cu CV-ul în mână.

ŞEFA (privind în foaie): N-ai scris nici un fel de motto aici, ştii asta? CV-urile trebuie să aibă un motto.

CRISTI: Nu înţeleg.

ŞEFA: Nu ştii ce-nseamnă motto? Ha!

CRISTI: Ba da, dar... Nu înţeleg.

ŞEFA: Ai, nu zic nu, o experienţă bună. Da’ n-ai scris nici o zicală, ceva care să te reprezinte, un fel de
aforism sau o, cum să-i zic, o lege personală după care te conduci... Asta înseamnă motto! Te rog să
te gândeşti la o chestie dintr-asta, ceva...

CRISTI (mirat): Acum, pe loc!?

ŞEFA: Da’ când?

CRISTI pare impacientat. Îşi duce mâna la cap, se gândeşte.

ŞEFA: Hai, te-ai gândit?

CRISTI: Ceva dintr-o poezie e bine?

ŞEFA: Din orice. Numai să te reprezinte.

CRISTI: Ăăă... Păi, cum să vă spun?... (Recită.) Tristeţea mea aude nenăscuţii câini pe nenăscuţii
oameni cum îi latră...

ŞEFA are o privire perplexă, aruncată peste ochelari.

ŞEFA: Poftim?

CRISTI (şi mai impacientat, vorbeşte repede): Am citit-o undeva şi mi-a rămas aşa, agăţată de
memorie. E dintr-o poezie...

ŞEFA (rânjeşte): Eşti trist, carevasăzică...

CRISTI: Nu, sunt vesel. Doar că aşa-i citatul. Dar eu sunt vesel, n-am probleme. Uitaţi, sînt foarte
vesel. (Începe să zâmbească, apoi să râdă în hohote. Se opreşte brusc.) Vedeţi, sunt vesel. N-am
probleme. Fericirea mea aude nenăscuţii câini pe nenăscuţii oameni cum îi latră. Aşa trebuia să zic!

ŞEFA: Ce câini, eşti prost?! Ce câini? Ce-i asta?

CRISTI: Nichita Stănescu, cred. Nu-mi aduc aminte prea bine versurile, dar ăsta-i motoul meu.

ŞEFA: Aha! (Pauză. ŞEFA dă iarăşi din cap, nemulţumită.) Şi ce spuneai de respiraţie? Ai probleme de
respiraţie sau ce?

CRISTI: Ăăă, nu. Păi, nu asta vă spuneam? Tocmai, că n-am! Nu... (Devine ezitant.) Cel puţin nu cred.
Am două gume de mestecat în gură. Adică... nu ştiu. Îmi miroase respiraţia, doamnă?

ŞEFA: De ce ţi-ai cumpărat gumă?

CRISTI (după o pauză, chinuit): Nu ştiu.

ŞEFA (ridică vocea): Nu ştii?!

CRISTI (şi mai chinuit): Îmi pare rău, nu ştiu.

ŞEFA (aruncă foaia deoparte pe birou, plescăie, face cu mâna un gest de detaşare): Nu te angajez!

CRISTI: Din ce motive?

ŞEFA: Pentru că eşti prost.

CRISTI: Nu sunt. Zău că nu sunt!

ŞEFA: Atunci nu te angajez pentru că-ţi miroase respiraţia.

CRISTI: Nu se poate! Am două gume de mestecat în gură!

ŞEFA: Tocmai. Ai două gume de mestecat în gură. De ce le-ai luat?

CRISTI îşi duce mâinile la cap, exasperat. Apoi se ridică brusc în picioare. Se aşează cu mâinile pe
birou, o priveşte fix pe ŞEFĂ.

CRISTI (ridică vocea, nervos, printre dinţi): Nu gura îmi miroase, femeie! Miros eu! Eu, în întregime! E
bine aşa? Miros a facturi neplătite, miros a timp pierdut prin interviuri precum ăsta, miros a nevastă
care nu mai vrea să facă sex cu mine de luni întregi. Miros a...

ŞEFA începe să râdă tot mai zgomotos. Va râde în continuarea discursului lui CRISTI.
CRISTI (continuă): Miros a... Râzi, da? Râzi? Râzi pentru că miros a ratare, miros a nimic, miros a toate
lucrurile pe care le-am visat odată şi care s-au dus dracului! Ştii mirosul ăsta? Dar mirosul de copil
dezaxat? Ştii? Le ştii? Tu le ştii pe toate, da’ pe-astea le ştii!?

ŞEFA se opreşte din râs, rămâne doar cu un rânjet în colţul gurii.

ŞEFA: Nu eu trebuie să le ştiu. Tu trebuie să știi cine eşti. Şi văd că ştii. Numai că nu vrei să recunoşti.
Ce să-ţi fac? Recunoaşte acum! Hai, zi după mine, zi ce crezi cu adevărat. Zi aşa (vorbeşte rar,
accentuat, ca şi cum ar citi un text oarecare de pe vreo reclamă): Căsnicia-i ca o gumă de mestecat! O
vreme, la început, e dulce şi răcoritoare, apoi îşi pierde gustul, devine fadă! Şi nu se termină
niciodată. O mesteci, o tot mesteci şi nu se mai termină... Până te dor fălcile. (Râde.) Ha, ha, ha! Nu
vrei să zici? Hai, zi: O mesteci, o tot mesteci şi nu se mai termină... Ha, ha! O mesteci, o tot mesteci şi
nu se mai termină...

ŞEFA râde în hohote.

CRISTI cade pe scaun, punându-şi mâinile în cap.

CRISTI (dă din cap): Nu. Nu-s toate căsniciile aşa.

ŞEFA (printre hohote): O mesteci, o tot mesteci şi nu se mai termină...

CRISTI: Nici a mea nu-i aşa. N-ar trebui să fie aşa...

ŞEFA (printre hohote): Până te dor fălcile...

CRISTI: Nu. Nu. Chiar nu! Nu!

CRISTI dă din cap, pe scaun, cu ochii închişi.

Scena a IV-a

Decorul: Acelaşi din Scena I şi din Scena a II-a ale Actului al III-lea.

CRISTI, pe canapea, dă din cap în timp ce doarme. E evident că are un coşmar.

Se aude uşa de la intrare trântindu-se. CRISTI se trezeşte brusc, se uită uşor aiurit în jur.
Intră MARINA, care se dezbracă şi aruncă, nervoasă, pardesiul pe fotoliu. Are o pungă de Vegeta în
mână.

MARINA (de astă dată, e ţâfnoasă): Dormeai, da? Normal, ce-i pasă domnului! Hai, scoală-te, că
imediat e gata ciorba! Tu aranjează masa între timp.

MARINA iese spre bucătărie, evident nervoasă.

CRISTI se ridică lent. Îl priveşte pe IONUŢ, care stă pe minge. Dă din cap, apoi se îndreaptă spre dulap.
Scoate dintr-un raft al dulapului trei farfurii, plus tacâmuri, şi le aşează pe masă. Apoi pune trei
scaune la masă şi se aşează pe unul dintre ele.

Intră MARINA, cu o oală aburindă în mână. Ciorba. Sub braţ are o pâine învelită în celofan. Pune oala
şi pâinea pe masă, trântindu-le.

CRISTI o priveşte cumva mirat.

CRISTI: Ce mai ai acum? Parcă-ţi trecuseră nervii...

MARINA îl ia pe IONUŢ de pe minge şi-l pune şi pe el la masă. Apucă polonicul, pune ciorbă în
farfurii, în tăcere. Apoi trânteşte polonicul în oală.

CRISTI: Nu-ţi trecuseră?

MARINA: Ba da.

CRISTI: Şi-atunci?

MARINA (punându-şi mâinile în şolduri): Azi noapte n-ai fost la poker!

CRISTI (exasperat): Iar asta?... Nu ştiu ce vrei. Nu-nţeleg de ce nu-ţi convine explicaţia asta.

MARINA: Aha! Deci recunoşti că-i doar o explicaţie?

CRISTI: Ce vrei să-ţi spun?

MARINA: Spune-mi naibii adevărul!

CRISTI (dă ochii peste cap): Bine, ştii ceva, uite: un prieten m-a invitat la el, ne-am uitat la filme
porno, am băut... Asta a fost. Nevasta lui era plecată şi m-a chemat la el. Dar n-am vrut să-ţi spun
pentru că... na, ne-am uitat la filme porno şi-am băut!...

MARINA: Serios? La care prieten ai fost?

CRISTI: Nu-l cunoşti. Nu l-am adus niciodată acasă.

MARINA: Aha, nu l-ai adus... Asta-i altă explicaţie care ar trebui să-mi convină, nu?

CRISTI: Nu-ţi convine, asta e...

MARINA se aşează şi ea la masă.

CRISTI începe să mănânce din ciorbă.

MARINA învârte cu lingura în farfuria ei de ciorbă. Apoi ridică brusc privirea.

MARINA: Ai o amantă, zi drept!?

CRISTI rămâne cu lingura de ciorbă în aer, dusă spre gură.

CRISTI: Ce dracu’ ţi-a venit?

MARINA: Ăsta-i de fapt adevărul! Nu la poker ai fost tu noaptea asta! Nu la un prieten! Şi nu la

interviu ai fost tu azi, asta-i clar!

CRISTI trânteşte lingura în farfurie.

CRISTI: Cum să nu merg la interviu?! Lasă-mă naibii în pace! Am fost. Doar că nu am avut noroc, ţi-am
zis!

MARINA: Aha. N-ai avut noroc... Ai o amantă!

CRISTI: Nu-i adevărat! Futu-i mama ei de viaţă!

MARINA: Ai grijă cum vorbeşti! Ce ţipi ca dementul. Ştii ce-a spus medicul: copilul are nevoie de
linişte.

CRISTI: Ce treabă are copilul cu înjurăturile mele!? În Paştele mă-sii, nici nu ştie ce vorbesc. Nu ştie
nici ce vorbeşte el. Repetă continuu prostia aia... Ca un papagal. (Se strâmbă, piţigăindu-şi vocea.) Un
ele-fant se le-gă-na... Un ele-fant se le-gă-na! Pizda mă-sii!

MARINA: Ai o amantă, recunoaşte!

CRISTI: De unde ai tras tu concluzia asta deşteaptă!?

MARINA se ridică, nervoasă. Merge spre fotoliul pe care se află pardesiul. Bagă mâna în buzunarul
pardesiului şi scoate pachetul de gumă de mestecat. I-l arată lui CRISTI.

MARINA: Uite de unde, na! Azi dimineaţă, te-ai spălat pe dinţi înainte de a pleca la aşa-zisul interviu.
De când te speli tu pe dinţi? Niciodată n-o faci. Degeaba zici că te speli zilnic, ştiu foarte bine că nu-i
aşa! Şi-apoi, găsesc în pardesiul tău pachetul ăsta de gumă! Dacă nu-ţi trebuia, nu dădeai tu banii pe
gumă... De ce ţi-a trebuit gumă de mestecat, zi!? Ca să te pupi cu una, nu?

CRISTI se ridică, nervos la culme. Trânteşte pe scaun prosopul pe care şi-l aranjase pe picioare.

CRISTI (ţipă): La aşa-zisul interviu?! Eşti nebună, femeie! Mă jur c-am fost la interviu! De-asta m-am
spălat, de-asta mi-am şi cumpărat gumă, lua-te-ar naiba!

MARINA: De ce? Doar nu trebuia să te pupi cu ăla care te angaja! Nu înţeleg, de ce?

IONUŢ se ridică la rându-i de pe scaun şi, privindu-i calm pe cei doi, începe să bată din palme.

COPILUL (tern, monoton): De ce? De ce? De ce? De ce?

CRISTI se apropie şi-l plesneşte scurt cu dosul palmei.

IONUŢ începe să urle.

MARINA vine lângă IONUŢ şi-l ia după gât, lipindu-l de ea.

CRISTI (ţipă): N-am amantă! Nu spun că n-aş vrea să am, spun că n-am! Da’ mi-a fost teamă că-mi
pute gura, de asta mi-am luat gumă! Trebuie să faci impresie bună la început, dacă vrei să fii angajat.

MARINA: De ce l-ai pocnit?! Ştii că-i sensibil!

CRISTI (mai calm): N-am vrut. Uneori mă enervez prea tare...

MARINA: Eu te părăsesc, să ştii!

CRISTI: N-am eu norocul ăsta!

MARINA: Nu mai pot! Bani n-aduci în casă, mai mult, cheltui tot ce-am strâns eu. Copilu-i handicapat,
iar tu-l loveşti...

CRISTI: Îmi pare rău că l-am lovit, ce naiba?!

MARINA: În plus, ai început să te speli pe dinţi, mesteci gumă mentolată... Ai o amantă, e clar. La
revistă scrie că, dacă bărbatul se îngrijeşte excesiv de sine, are o amantă. Eu nu mai pot continua
aşa!... Cât crezi tu că poate suporta o femeie asemenea lucruri?

CRISTI: În care revistă?

MARINA (năucă): Cum adică în care revistă?

CRISTI: Ce revistă e aia în care scrie că bărbatul… Lua-te-ar naiba, femeie!

CRISTI, exasperat, loveşte cu pumnul în masă. Atinge colţul farfuriei pline de ciorbă şi împroaşcă
totul pe perete.

CRISTI se îndreaptă spre IONUŢ şi, înainte ca MARINA să reuşească să intervină, îl pocneşte din nou.

CRISTI: Nu mai vomita pe unde apuci, auzi?! Nu mai suport!

Se îndreaptă spre pardesiu, caută prin buzunare. Scoate un pachet de ţigări şi o brichetă, cu gesturi
nervoase. Apoi aruncă pardesiul undeva pe jos şi iese pe uşă.

MARINA (în urma lui): Eşti nebun! Eu te părăsesc, nenorocitule! Te părăsesc, să ştii! Uite ce ai făcut,
ai vărsat totul pe jos. Ţi-ai găsit o amantă! Du-te la ea! Lasă-ne în pace! Ce naiba mai vrei de la noi?

MARINA se aşează pe canapea şi începe să plângă, lipindu-l cu capul de ea pe IONUŢ.

Scena a V-a

Decorul: O scară de bloc. Câteva trepte şi o balustradă. Uşa de la un apartament, al lui CRISTI, iar în
partea cealaltă, uşa altui apartament.

CRISTI stă ciucit, cu o ţigară aprinsă în mână. Trage din ea, mâna îi tremură. Vorbeşte pentru sine.
Ton coborât.
CRISTI: N-am nici o amantă. Ar fi trebuit să am, dar n-am. M-am săturat. Nu vreau nimic de la voi. Nici
de la mine. Nu mai vreau nimic. Nimic. Absolut nimic.

Se aud zgomote pe scară. CRISTI ridică privirea.

În faţa lui, apare o VÂNZĂTOARE ambulantă. Are în mână o pungă, cu tot felul de lucruri. Ridică
punga spre CRISTI.

VÂNZĂTOAREA: Bună ziua, domnu’. Ce faceţi?

CRISTI: Lasă-mă. Vezi-ţi de drum. Pe-aici nimeni nu cumpără nimic.

VÂNZĂTOAREA: Haide, domnu’! Că la mine e eftine dă toate...

CRISTI (ridică vocea): Ce dracu’ nu pricepi? Nu cumpăr nimic!

VÂNZĂTOAREA: N-ai copii, domnu’? Că eu am dă toate pentru copil. (Bagă mâna în pungă, scoate în
pumn tot felul mărunţişuri). Poftim: acadele, bomboane, balonaşe, sfârleze... tube dintr-alea cu
balonaşe dă şampon... Am şi pentru matale săpun, paste de bărberit, parfume, tot ce vrei matale...

CRISTI (nervos): Tot ce vreau eu! Adică ştii tu ce vreau eu...

VÎNZĂTOAREA urcă treptele, până aproape de CRISTI. Se opreşte, sprijinindu-se de balustradă, cu

două trepte înainte de a ajunge lângă el.

VÂNZĂTOAREA (rânjind): Ei, cum nu? Eu le ştiu pă toate, hă, hă...

CRISTI (Se ridică în picioare ameninţător, urlă): Pleacă de lângă mine. Cară-te!

VÂNZĂTOAREA: Ho, domnu’, ce te ţâpi aşa la mine! De ce eşti scârţar? Hai mai bine uită-te! (Îi
deschide punga şi i-o arată.) La mine găseşti dă calitate dintre cea mai bună. Şi e eftine toate, nu ca la
magazin. Că d-asta vin din uşă-n uşă, să le dau eftin, pă placu’ omului. Hai, nu te zgârci, că-ţi faci
păcate la Dumnezău. Dacă vin până la uşă la tine nu-i frumos să mă refuzi...

Uşa din spatele lui CRISTI se deschide şi apare în cadrul ei MARINA. Lângă ea se iţeşte şi IONUŢ.

MARINA: Ce se-ntâmplă?

VÂNZĂTOAREA: Văd că ai copil. E cam mare el, da’ poate vrea nişte dulciuri, ceva... (Întinde punga
spre IONUŢ.) Hai, vrei ceva?
CRISTI apucă punga şi o împinge spre VÂNZĂTOARE.

CRISTI: Ţi-am zis sau nu să te cari!?

VÂNZĂTOAREA: Ho, domnu’, doar ţi-am zâs: nu te ţîpa la mine, că n-ai dă ce! (Bagă mâna în pungă şi
scoate un pachet de gumă de mestecat, îl îndreaptă spre IONUŢ.) Măcar nişte gumă dă mestecat,
domnu’, pentru copil... Hai, uite, gumă dă mestecat dân cea bună!...

CRISTI face ochii mari.

CRISTI: Futu-ţi gura mă-tii!...

O apucă pe VÂNZĂTOARE de păr şi o împinge. Aia ţipă, încearcă să se împotrivească. CRISTI o trage
de păr, de haine, o împinge.

VÂNZĂTOAREA: Ajutooor, mă omoară! Ajutoor!

MARINA: Cristi, las-o, te rog. Las-o... Vai de mine! Cristi, linişteşte-te, că ne-aud toţi vecinii...

VÂNZĂTOAREA, împinsă de CRISTI, cade pe scări, se rostogoleşte.

CRISTI: Dacă îţi spun că nu vreau, nu vreau şi gata! Chiar că te omor dacă mai calci pe-aici! Paştele
mă-tii de vacă! Îmi dai gumă de mestecat!? Îmi vinzi mie gumă de mestecat!?

Rostogolită la capătul scărilor, VÂNZĂTOAREA nu mai mişcă.

CRISTI o priveşte, înfuriat la culme.

MARINA trece pe lângă el, se repede spre VÂNZĂTOARE. Trage de ea. O mişcă. Se uită speriată spre
CRISTI.

MARINA: Nu mai mişcă! (Pauză; speriată) Cristi, nu mai mişcă!... Asta nu mai mişcă! Ce-ai făcut?
MARINA îşi pune mâinile în cap, în genunchi, lângă VÂNZĂTOAREA nemişcată de jos.

CRISTI se lasă să alunece lângă perete, cade în fund.

IONUŢ iese din cadrul uşii, cu mingea în mână. Zâmbeşte. Trânteşte mingea de pardoseală, o scapă.
Mingea sare până lângă VÂNZĂTOARE şi MARINA. IONUŢ începe să bată din palme şi să recite
sacadat.

IONUŢ: Un ele-fant se le-gă-na pe o pânză de păianjen... Un ele-fant se le-gă-na...

IONUŢ începe să se învîrtă prosteşte, continuînd în timpul ăsta să-şi repete replica.

– CORTINA –