Mihalcea Oana Andreea , MG an V, grupa2

HIPOFIZA

Hipofiza mai este denumită și glanda dispecer a sistemului endocrin, deoarece împreună
cu hipotalamusul endocrin realizează coordonarea activității celorlalte glande endocrine.
Hipofiza este formată din două unități anatomo-funcționale: adenohipofiza (sau lobul anterior
formata din pars distalis, lob intermediar și pars tuberalis) și neurohipofiza (alcătuită din
eminența mediană, tract neurohipofuzar sau infundibul și procesul infundibukar sau lobul
posterior).
Embriologie
Adenohipofiza are origine ectodermală și se dezvolta ca o evaginare a orofarinxului (
punga lui Rathke), din care sub acțiunea secvențială a diferiților factori de transcripție se
diferențiază celulele adenohipofizare: somatotrofe, lactotrofe și tireotrofe sub acțiunea Prop-1 și
Pit-1; dezvoltarea celulelor gonadotrofe este dependentă atât de Prop-1, cât și de factorul
steroidogenic SF-1 și DAX-1, iar pentru dezvoltarea celulelor corticotrofe este esnțial T-Pit.
Mutații sau disfuncții ale acestor factori în perioada embrionară duc la deficite selctive sau
combinate ale hormonilor adenohipofizari sau la hipoplazie pituitară. Porțiunea din punga lui
Rathke adiacentă neurohipofizei, generează la unele specii o unitate distinctă,numtă lob
intermediar. La om , lobul intermediar este rudimentar, format din mici chisturi, delimtat de
celule corticotrofe.
Vestigiile pungii lui Rathke pot persista sub osul sfenoid- hipofiza faringiană- care
conține celule cu potential secretor și generator de adenoame sau se pot constitui su forma unor
zone chistice intrahipofizare.
Neurohipofiza are origine neuroectodermală. Se formează dintr-o evaginare a planșeului
ventriculului 3, și conține în principal terminațiile axonilor neuronilor hipotalamici din nucleii
supraoptic și paraventricular. Neurohipofiza depozitează și eliberează neurohormonii
hipotalamici antidiuretic ( ADH sau vasopresina) și ocitocina.
Anatomie
Hipofiza este un organ ovalar cu dimensiuni de aproape 13 mm transversal, 9 mm
anteroposterior și 6 mm vertical care cresc în sarcină și la pubertate. Are o greutate de
aproximativ 600 mg, fiind constituită dintr-un lob anterior și unul posterior. Este situata la baza
craniului în fosa pituitară (șaua turcească), a osului sfenoid , tapetata de dura mater.
Lateral de șaua turcica sunt situate sinusurile cavernoase prin care trec arterele carotide
interne și nervii cranieni III, IV, VI și ramurile oftalmică și maxilară ale nervului V.
Chiasma optica se afla la 85 % di indivizisuperir de hipofiză, direct pe diafragmul sellar
și anterior de tija hipofizara. . Extensi suprasellară a tumorilor hipofizare poate afecta
chiasmaproducând amputariale câmpului vizual.
Hipofiza este conectata cu hipotalamusul prin tija hipofizară constituita din vasele
sistemului port hipotalamo-hipofizar, tractul hipotalamo-neuro-hipofizar(terminații nervoase care
ajung în lobul posterior) și țesut conjunctiv de susținere.

1
Mihalcea Oana Andreea , MG an V, grupa2

Vascularizație
Arterele hipofizare superioare cu originea în carotidele interne formeaza sistemul port
hipotalamo-hipofizar care asigura 80-90% din fluxul sangvin al lobului anterior.Hormonii
hipotalamici ajung în infundibul unde patrund prin epiteliul fenestrat în capilarele sistemului
port. Capilarele conflueaza formând vase portale lungi care străbat tija hipofizară și se
capilarizează din nou la nivelul pars distalis a lobului anterior. În acest fel este asigurat transferul
eficient al petidelor hipotalamice care fegkează funcția celulelor adenohipofizare. Vasele portale
scurte au originea în lobul posterior si asigură o conexiune directă între lobul anterior și cel
posterior al hipofizei. Drenajul venos se face prin sinusul pietros posterior și inferior de vena
jugulara. Arterele hipofizare inferioare asigură în principal vascularizația neurohipofizei.

Hormonologia
Hormonii secretați de adenohipofiză sunt:
- Hormoni peptidici:hormoni de creștere (GH) și prolactina (PRL), derivații de
proopiomelanocortină (POMC): hormonul corticotrop- ACTH, lipotrop-LPH,
melanocitostimlator- MSH și endorfine.
- Hormoni glicoproteici: gonadotropi (LH și FSH) și tireotrop (TSH).
GH, PRL și somatotropul corionic sau lactogenul placentar uman (CSH1/ hPL) sunt
hormoni înrudiți care conțin în structura lor secvențe de aminoacizi identice, GH și PRL își
exercită acțiunile prin intermediul unor receptori mebranari specifici din familia receptorilor
pentru citokine.
Hormonul de creștere uman este un peptid cu 191 de aminoacizi. Circula în plasmă sub
forma mai multor izoforme cu greutate moleculară diferită, rezultae din transcripția alterntiva de
GH1, de pe cromozomul 17. GH acționeaza prin intermediul receptorului de membrană GHR.
Efectele GH sunt metabolice și de stimulare a creșterii lineare. O parte din efectele sale
metabolice și de stimulare a cresterii lineare. O parte din efectele sale metabolice care susțin
procesele de creștere sunt de mediate de factori de creștere „insulin-like”, o familiede
oligopeptide , asemanătoare cu proinsulina ca secvență de aminoacizi cu afinitate slabă pentru
receptorul insulinic. Ditre acestea, cel mai important este IGF-1 sau somatomedina C, sintetizata
în ficat și la nivelul țesuturilor periferice ca răspuns la actiunea GH-ului.
Actiuni metabolice al GH:
- stimularea sintezei proteice;
- mobilizarea grăsimii din depozite cu scopul furnizării energieinecesare sintezei proteice;
- creșterea rezistentței periferice la insulină printr-un sistem postreceptor
(efecthiperglicemiant);
- retenție hidrosalină;
- stimulează alfa-hidroxilarea renala a vitaminei D (efect hipercalcemiant slab).
Efectele GH mediate de IGF-1 suntîn principal acțiuni de stimulare a creșterii.
Gh circulă in plasmă aproximativ 50% subforma legata de proteine specifice de transport
(GHBPs) care reprezinta un rgment circulant din GHR și 50 % sub forma liberă. GH are un timp

2
Mihalcea Oana Andreea , MG an V, grupa2

de înjumătățire de 20-50 minute și o secreție pulsatila. Pentru a aprecia secretia de GH nu este

utilă o singură dozare plasmatică, ci efectuare a unei medii a 5-6 dozări pe parcursul aceleiași
zile (curba de GH).
IGF-1 are timp de înjumătățire mai lung, are o cocentrație mai stabila si poate fi utilizat ca
marker al activitatii biologice a hormonului de creștere.

Tabel1 –Reglarea secreției de GH, Endocrinologie Clinică D. Grigorie, 2008

Factori Stimulatori Inhibitori
NEUROGENI Somnul (fazeleIII și IV cu Somnul (Rem)
maximum de secreție la 3-4 Deprivarea emotională
ore de lainstalarea somnului); Agoniști beta-adrenergici
Stress-ul (intervenții
chirurgicale, traume, efort
fizic intens,sepsis)
Agoniști alfa-adrenergici
Antagoniști beta-adrenergici
Agoniști dopaminergici
METABOLICI Hipoglicemia Hiperglicemia
Scăderea secreție de Ag liberi Creșterea concentrației
Aminoacizii (L-Arg) plasmatice de AG liberi
Malnutriți/Anorexia Obezitatea
HORMONALI GHRH Somatostatina
GHRELINA IGF-1
Estrogeni Defictul/excesul de hormoni
Glucagon tiroidieni
Glucocorticoizi efect acut Glucocorticoiziîn exces-cronic
Calcitonina

Prolactina, polipeptid cu198 de aminiacizi și structură similară cu GH în proportie de 16 %

este sintetizată și secretata de celulele lactotrofe hipoizare. Acțiunile prolactinei se exercita în
principl la nivelul țesutului mamar: alături de estrogeni, progesteron, Hpl, insulină cortizol și
hormoni tiroidieni, PRL stimuleaza dezvoltarea sânului în timpul sarcinii, inițiază lactția
postpartum, care apoi este menținută reflex prin alăptare.
Reglarea secreție de PRL
PRL are un ritm de secreție ultradian , înregistrând 14 pulsuri în 24 de ore. Este unică între
hormonii adenohipofizei prin faptul că se află predminant sub control inhibitor hipotalamic prin
dopamina secretată în sistemul tubero-infundibulaR.
Factorii care stimulează eliberarea de PRL sunt: TRH, VIP și serotonina, rolul lor fiziologic
la om nefiind cunoscut. Estrogenii cresc exprimarea genei PRL fiind răspunzători de creșterea
prolactinemiei în timpul sarcinii.

3
Mihalcea Oana Andreea , MG an V, grupa2

Suptul în postpartum, stimularea mameloanelor și iritația peretelui toracic, cresc secreția de

prolctină la femei. Secreția de prolactină este crescută și în timpul somnului.
Întreruperea dintre hipotalamus și adenohipofiză(sd.de izolare hipofizară) produce
hiperprolactinemie. De asemenea administrarea unor agenți farmacologici care interferă cu
sinteza dopminei: fenotiazine (domperidom), butirofenone (haloperidol), benzamide
(metoclopramid, sulpirid, domperidom), opiacee, antidepresive. Defictul de hormoni
tiroidieninduce stimularea secreției de PRL via TRH, iar administrarea estrogenilor stimulează
direct secreția de PRL.
Hormonul cortcotrop (ACTH) –ste sintetizat în celulele corticotrope ca parte a unei molecule
precursor –prooopiomelanocortina(POMC), care este clivat enzimatic în betalipotropină și
ACTH.
Actiunile ACTH-ului: Stimulează sinteza și secreția e cortizol de la nivelul cortexului
adrenal, iar stimularea cronica a ACTH duce la hipertrofia cortcosuprarenalei.. ACTH actionează
prin intermediul receptorului său, receptor pentru melanocortină 2, din familia receptorilor
cuplați cu proteina G, care stimuleza steroidogeneza adrenală. Deasemenea, ACTH prin
intermediul MSH realizează și pigmentarea tegumentelor.
Reglarea secreție de ACTH are următoarele caracteristici:
- Ritmul circadian dependent atât de ritmul somn-veghe, cât și de cciclul luminii cu un vârf
al secreției între 6 și 9 am, după care secreția scade păna la minim in intervalul 23-2, în
timpul somnului.
- Ritmulultradian cu vârfuri corespunzătoare de cortizol, stimulate de efort fizic,
hipoglicemie, ADH;
- Este stimulata de stres, inclusiv puncția venoasă, prin intermediul CRH și ADH;
- Controlul multihormonal al secretiei
Hormonii glicoproteici sunt reprezentați de TSH, LH și FSH.AceȘti hormoni sunt alcătuiti
din două subunități , alfa și beta, leegate printr-olegatura necovalentă.Cea care le conferă
specificitatea biologică este subunitatea beta.
TSH are o subuntate beta de 110 aminoacizi și 18 kD.
Acțiunile TSH sunt mediate de legarea subunității beta de TSHR, receptorul membranar legat
cu proteina G specifică de la nivelul celulei tiroidiene. Efectele acestei stimulări sunt reprezenate
de:
- Creșterea producției de AMPc și actvarea fosfolipazei C;
- Stimularea captării iodului din circulația sangvină în celulelel foliculare tiroidiene,
împotriva gradientului de concentrație;
- Creșterea activitătii tiroperoxidazei cu stimularea iodinării tiroglobulinei;
- Stimularea hidrolizei tiroglobulinei cu eliberarea consecutivă de hormoni tiroidieni;
- Cresterea volumului și vascularizației glandei tiroide prin stimlarea sintezei ARNm și
proteinelor.

4
Mihalcea Oana Andreea , MG an V, grupa2

Reglarea secreției
- Secreția hipofizară de TSH este stimulată de hipotalamus prin TRH și inhibată de
somatostatină și dopamină.
- Hormonii tiroidieni reglează prin feedback negativ secreția de TSH.;
- Glucorticoizii în exces afectează sensibilitatea hipofizei la acțiunea TRH-ului, scăzând
secr€tia de TSH. Estrogenii cresc sensibiliatea celulelortirotrofe la TRH: femeileau un
răspuns al TSH-ului la TRH maimaredecât bărbații.
Gonadotopinele LH și FSH sunt hormoni glicoproteici care stimulează functiile gonadelor
atât pe cea endocrină , cât și gametogeneza.
Acțiunile gonadotropinelor hipofizare sunt mediate de legarea de receptori membranari
cuplați cu proteine G de la nivelul ovarelor și testiculelor.
In testicul FSH initiază spermatogeneza prin stimularea secreției de factor anti-mullerian și
androgen binding globulin de la nivelul celuleor Sertoli și LH stimulează secreția de testosteron
de la nivelul celulelor Leydig și menține spermatogeneza.
In ovar, FSH stimulează dezvoltarea foliculară, dar și secreția de estrogeni. LH-ul stimuleză
secreția ovariană de precursori ai estrogenului și progesteron, iar la mijlocul ciclului menstrual,
vârful secretor al LH determina ovulația.
Regalrea secreției de gonadotropi este dependentă de eliberarea pusatilă de GnRH
hipotalamic.Caracterul pulsatil al secreție de GnRHeste esențial pentrru secreția de
gonadotropine hipofizare: infuzia continuă cu GnRH duce în timp la abolirea secreției de LH și
FSH prin fenomen de „down regulation”.

5
Mihalcea Oana Andreea , MG an V, grupa2

Bibliografie
1. Grigorie D,Musat M. HIPOFIZA. In:Grigorie D, editor. Endocrinologie Clinică,
București :Editura Universitară Carol Davila, 2008: 33-71.
2. Dunlap JC. Molecular basis for circadian clocks. Cell 1999; 96(2):271-290.