1.5.

Norma juridica

1.5.1. Notiunea si caracteristicile normelor juridice

Norma juridical este o conduita, o regula instituita de puterea publica sau

recunoscuta de aceasta, a carei aplicare este asigurata prin constiinta juridica iar la nevoie
prin forta de constrangere a statului.
Normele juridice au anumite trasaturi comune care le deosebesc de celelalte
sociale:
 caracter general – norma juridica vizeaza totalitatea imprejurarilor
concrete care cad sub formularea lor generala, conduita fiind tipica si se
aplica la un numar nelimitat de cazuri
 caracter imperativ, obligatoriu – normele juridice nu sunt simple
recomandari, ele trebuie indeplinite iar la nevoie se recurge la forta de
constrangere a statului
 aplicabilitate continua – normele juridice se aplica la toate cazurile care
intra sub incidenta lor atata timp cat ele sunt in vigoare
 caracter volitiv – normele juridice se aplica doar asupra manifestarilor de
vointa ale oamenilor, nu si asupra manifestarilor independente de vointa
lor
 prescrierea unei conduite tipice dupa care individul trebuie sa se
conduca in activitatea lui, prefigurandu-i comportamentul in relatiile sciale
 normele juridice implica un raport intersubiectiv, ele imaginand omul in
raport cu semenii sai. Fara aceasta legatura nu isi gaseste ratiunea de a
exista.

In concluzie, prin norma juridica o sa intelegem reguli de conduita cu caracter

general si impersonal care exprima vointa de stat si a carei respectare este obligatorie si
garantata la nevoie prin forta de contrangere a statului.

1.5.2. Elementele si clasificarea normelor juridice

Norma juridica are o structura logico-juridica care ne arata in ce elemente

componente si reciproc dependente este organizata prescriptia normei, indiferent de
formularea ei textuala si de ramura de drept careia ii apartine. Ea mai are o structura
tehnico-juridica care se refera la forma exterioara de exprimare si la modul in care
normele se incadreaza in textul actelor normative.

A. Structura logico-juridica

Din acest punct de vedere orice norma juridica are o structura trihotomica,
formata din ipoteza, dispozitie si sanctiune.
 a) Ipoteza este acea parte a normei juridice care stabileste conditiile,
imprejurarile sau faptele in prezenta carora se cere o anumita conduita
precum si categoria de subiect la care se refera prevederile normei.
b) Dispozitia este miezul normei juridice, cuprinzand imperativul si contine
conduita care trebuie urmata in cazul indeplinirii conditiilor din ipoteza,
adica drepturile si obligatiile corelative ale persoanelor vizate de ipoteza.
In functie de conduita prescrisa dispozitiile pot fi
 onerative – atunci cand prescriu o obligatie
 prohibitive – atunci cand interzic savarsirea unei actiuni
 permisive – atunci cand lasa actiunea la latitudinea
subiectului/individului
 supletive – intervin doar atunci cand indivizii nu hotarasc ce
conduita sa adopte
c) Sanctiunea contine urmarile nefavorabile care intervin in conditia
nerespectarii dispozitiei sau ipotezei (sanctiune negativa) sau masuri
stimulative de cointeresare a individului pentru promovarea conduitei
(sanctiune pozitiva).

B. Structura tehnico-juridica

Structura tehnico-juridica reprezinta constructia sa externa si dinamica cu referire

la redactarea ei si care trebuie sa fie clara, concisa/concreta, in corelatie cu principiile
generale ale tehnicii juridice.
Articolul este elementul de baza al unui act normativ si contine de regula o
dispozitie de sine statatoare. De cele mai multe ori articolul nu coincide integral cu
continutul unei norme, dupa cum exista stituatii cand intr-un articol pot sa fie cuprinse
mai multe norme de drept.
Aliniatul este o parte din articol si poate sa fie format dintr-o propozitie, o fraza
sau mai multe fraze asezate in text intr-i anumita forma, inceperea fiind marcata printr-o
usuoara retragere din aliniamentul textului.
Intr-un act normativ, articolele se grupeaza in capitole. Acestea la randul lor se
impart pe sectiuni, pe titluri si in final pe carti.

1.5.3. Interpretarea dreptului

Interpretarea dreptului este acea operatiune logico-juridica si rationala care se

desfasoara comform cu anumite reguli si metode specifice dreptului si consta in
clarificarea continutului normelor juridice in vederea realizarii sau aplicarii legii, prin
incadrarea adecvata a situatiilor de fapt in reglementarile legale.
Necesitatea interpretarii decurge din faptul ca normele juridice au un caracter
general si impersonal, trebuie sa fie aplicate la anumite cazuri particulare iar
reglementarea legala se caracterizeaza de multe ori prin utilizarea unor termeni a caror
sens este diferit de cel obisnuit.
In functie de subiectul care face interpretarea precum si forta obligatorie a
acestora avem interpretare oficiala si neoficiala.

a) Interpretarea oficiala este cea care provine de la un organ de stat imputernicit

sa faca acte de aplicare a normelor juridice si care are intotdeauna caracter obligatoriu.
In functie de sfera obligativitatii aceasta interpretare se imparte in
o interpretare generala - facuta de un organ de stat care a fost imputernicit
sa elaboreze norme juridice.
o interpretare cazuala – facuta de organul de aplicare a dreptului intr-un
caz concret, supus solutionarii (instantelor judecatoresti)

b) Interpretarea neoficiala este facuta de oameni de stiinta, de cercetatori in

domeniul dreptului in diferite imprejurari (conferinte, manifestari, pledoarii). Ea nu are
caracter obligatoriu dar poate constituii, pe baza argumentelor folosite, ca o baza de
aplicare a dreptului emis de organele de activitate.

1.6. Raportul juridic

Raportul juridic este o relatie sociala reglementata de norme juridice. Pentru ca o
relatie sociala sa devina raport juridic trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
 Existenta unor norme juridice care sa determine calitatea de subiect de drept si sa
stabileasca faptele juridice in prezenta carora au loc nasterea, modificarea sau
stingerea unui raport juridic
 Subiectele de drept trebuie sa aiba capacitate juridica
 Producerea faptului juridic

Orice raport juridic este un raport social, un raport de vointa, un raport valoric si
este o categorie istorica.
Rapoartele juridice sunt relatii sociale care se formeaza pe baza normelor juridice
care sunt in vigoare si in care participantii apar ca titulari de drepturi si obligatii a caror
realizare este garantaa prin forta de contrangere a statului.
Toate rapoartele juridice au o structura trihotomica formata din subiect, continut
si obiect.

A. Subiectele rapoartelor juridice

Deoarece raportul juridic este o relatie sociala, subiectele sale pot sa fie doar
oameni luati ca indivizi sau incadrati intr-un colectiv si care imbraca forma unei persoane
juridice.
Capacitatea juridica reprezinta o premisa generala a participarii subiectelor de
drept la orice raport juridic si implica doua laturi:
- capacitatea de a avea drepturi si obligatii (capacitate de folosinta)
- capacitatea de a-si exercita drepturile si a-si asuma obligatii prin incheierea de
acte juridice (capacitate de exercitiu)
 Persoana fizica este individul conceput ca o entitate singulara caruia legea ii
recunoaste capacitatea de a participa la viata juridica devenind subiect al raportului
juridic.
Persoana juridica sau morala reprezinta un subiect de drept colectiv care se
caracterizeaza printr-o organizare de sine statatoare, care are o structura determinata, un
patrimoniu propriu si distinct de cel al membrilor sai, un scop in acord cu interesul
general al societatii si care sa nu contravina ordinii publice si bunurilor moravuri.

B. Continutul raportului juridic

Continutul raportului juridic reprezinta ansamblul drepturilor si obligatiilor
prevazute de norma juridica.
Drepturile subiective care intra in continutul raportului juridic reprezinta
facultatea subiectiilor de drept de a actiona intr-un anumit fel si de a putea pretinde din
partea altor subiecti o conduita corespunzatoare iar la nevoie sa recurga la forta de
constrangere a statului pentru a-si putea realiza drepturile.
Dreptul obiectiv reprezinta totalitatea normelor juridice care il alcatuiesc.
In corespondenta cu un drept subiectiv se afla o obligatie juridica a carui titular
are indatorirea pretinsa de titularul dreptului si consta fie intr-o prestatie pozitiva de a da
sau a face ceva sau o prestatie negativa de a nu da, de a nu face ceva.
Drepturile subiective se impart in drepturi absolute, care trebuie respectate de
toti tertii si presupun o obligatie generala de abtinere si drepturi relative care sunt
opozabile doar anumitor persoane, care sunt precis determinate de la inceputul raportului
juridic (cele mai multe drepturi subiective sunt drepturi relative si in special de creanta).

C. Obiectul raportului juridic

Obiectul raportului juridic este conduita umana care se realizeaza de subiectii
rapotului juridic ca urmare a exercitarii drepturilor si a indeplinirii obligatiilor.

1.7. Raspunderea juridica

1.7.1. Notiunea si principiile raspunderii juridice

Raspunderea juridica este complexul de drepturi si obligatii conexe care se nasc

ca urmarea a savarsirii unei fapte ilicite si care constituie cadrul de realizare al
constrangerii de stat prin aplicarea sanctiunilor juridice pentru asigurarea stabilitatii
sociale si respectarea ordinii de drept.

Principiile raspunderii juridice sunt:

a) principiul raspunderii pentru fapta savarsita cu vinovatie – comform

caruia orice subiect de drept pooate sa fie sanctionat numai atunci cand este
vinovat si doar in limitele vinovatiei
 b) principiul raspunderii personale – raspunderea este legata strict de persoana
care a savarsit fapta ilicita, intinderea raspunderii fiind stabilita pe baza
circumstantelor personale ale autorului
c) principiul aplicarii unei singure sanctiuni pentru o singura fapta
savarsita – persoana care a comis o incalcare a legii poate sa raspunda numai
o singura data pentru aceeasi fapta
d) principiul justetei sanctiunii – presupune existenta unei stranse legaturi intre
gravitatea faptei si sanctionarea persoanei
e) principiul celeritatii tragerii la raspundere – pretinde ca tragerea la
raspundere sa se faca la timpul potrivit

1.7.2. Conditii generale ale raspunderii juridice

a) Conduita ilicita este cauza declansarii raportului juridic de constrangere si consta

in savarsirea faptului ilicit si care inglobeaza urmatorii factori
a. Conduita exteriorizata a subiectului de drept
b. Incalcarea unei norme juridice prin aceasta conduita
c. Obiectul conduitei ilicite este reprezentat de ordinea de drept
b) Prejudiciul (rezultatul socialmente daunator) reprezinta consecinta pe care o
produce fapta ilicita si consta intr-o tulburare produsa in normala desfasurare a
ordinii de drept si a raporturilor ocrotite de lege
c) Legatura de cauzalitate conduita ilicita si rezultatul daunator produs
presupune ca fapta sa preceada si sa determine in mod necesar producerea
rezultatului
d) Vinovatia este starea subiectiva ce caracterizeaza autorul faptei ilicite in
momentul comiterii actiunii de incalcare a normelor de drept. Vinovatia poate sa
aiba doua forme:
a. Intentia – numita si dol – este cea forma a vinovatiei atunci cand
individul actioneaza cu scop antisocial, prevede rezultatul periculos,
urmareste producerea acestuia in cazul intentiei directe sau, desi nu il
urmareste, accepta posibilitatea producerii lui in cazul intentiei indirecte.
b. Culpa este acea forma a vinovatiei atunci cand faptuitorul prevede
rezultatul daunator al faptei sale dar nu a urmarit si nu a acceptat
posibilitatea producerii lui, in cazul culpei cu prevedere; sperand ca
acesta nu se va produce sau nu a prevazut rezultatul faptei sale desi putea
si trebuia sa-l prevada in cazul culpei simple sau greseala.
e) Capacitatea juridica de a raspunde reprezinta aptitudinea persoanei de a
evalua corect consecintele faptelor sale, de a suporta sanctiunile prevazute de lege
si aplicate de organele cometente in ruma savarsirii faptei
1.7.3. Cauze care exclud caracterul illicit al faptei si cauze care inlatura
raspunderea juridica

a) Legitima aparare intervine cand fapta este savarsita pentru a inlatura un atac
material, direct, imediat indreptat impotriva autorului faptei, impotriva unei alte
persoane sau impotriva unui interes public si care pune in pericol grav persoana
sau drepturile celui atacat sau interesul public. Exista legitima aparare si atunci
cand cel atacat, din cauza unei tulburari, a depasit limitele unei aparari
proportionale cu gravitatea pericolului si imprejurarile in care s-a produs atacul.

b) Starea de necesitate intervine cand fapta este savarsita de o persoana pentru a

salva de la un pericol imediat si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea
corporala, sanatatea sa, a altuia sau in interes public.

c) Constrangerea inlatura raspunderea juridica atunci cand se intreapta catre fizicul

unei persoane sau prin amenintarea cu un pericol grav pentru persoana celui
constrans ori a altuia si care nu poate fi inlaturat in alt mod decat prin savarsirea
faptei ilicite.

d) Forta majora (caz fortuit) inlatura raspunderea juridica atunci cand actiunea sau
inactiunea autorului are loc datorita unor imprejurari straine de persoana
faptuitorului si care nu puteau fi prevazute sau inlaturate.

e) Iresponsabilitatea reprezinta starea psihica a unei persoane care datorita alienarii

mintale sau a altor cauze nu isi da seama de actiunile sau inactiunile sale sau nu
poate sa fie stapan pe ele.

f) Betia involuntara inlatura raspunderea juridica daca faptuitorul, in momentul

savasitii faptei se gasea in stare de betie completa, produsa de acool sau de alte
substante datorita unor imprejurari independente de vointa sa

g) Eroarea de fapt reprezinta recunoasterea sau cunoasterea gresita a unei situatii,

stari sau imprejurari de care depinde caracterul ilicit al faptei.