Elemente de construcţie la o clădire

1.1. Definirea şi clasificarea construcţiilor

Criteriile de clasificare utilizate în construcţii sunt: destinaţia, calitatea, structura de
rezistenţă, gradul de rezistenţă la foc.
După destinaţie, construcţiile se împart în clădiri şi construcţii inginereşti.
Clădirile sunt construcţiile care delimitează un spaţiu închis, executate, de regulă, la
suprafaţa terenului, pentru adăpostirea oamenilor şi animalelor, şi a diferitelor activităţi de
producţie, social-culturale, de depozitare, etc.
Există diferite tipuri de clădiri:
- clădiri civile ( clădiri de locuit, publice şi administrative, social-culturale);
- clădiri industriale (clădiri de producţie – ateliere, uzine, şi clădiri pentru deservirea
producţiei – magazii, rezervoare, silozuri);
- clădiri agrozootehnice (adăposturi pentru animale, construcţii legumicole, clădiri pentru
adăpostirea inventarului agricol).
Construcţiile inginereşti includ toate celelalte tipuri de construcţii care nu sunt cuprinse
în categoria clădirilor: căi de comunicaţii, lucrări de artă pe căi de comunicaţii, construcţii
hidrotehnice,turnuri de televiziune, linii de transport al energiei electrice, conducte de gaze, etc.
Clasificarea după criteriul de calitate este determinată de durabilitatea şi gradul de
rezistenţă a principalelor elemente de construcţie şi de cerinţele de exploatare referitoare la
normele de suprafaţă, gradul de confort, etc.După acest criteriu clădirile şi construcţiile
inginereşti se împart după trei clase de calitate după cum satisfac cerinţe ridicate, medii sau
obişnuite.
După structura de rezistenţă construcţiile sunt alcătuite din:
- structuri cu pereţi portanţi, realizaţi din lemn, zidării diverse, beton armat, diafragme, sau
beton prefabricat;
- structuri cu schelet portant (cadre), realizat din beton armat monolit sau prefabricat sau
schelet metalic;
- structuri cu alcătuire mixtă, realizate din cadre şi diafragme;
- structuri speciale (cu arce, plăci curbe, subţiri, cu acoperişul suspendat pe cabluri).

4.2. Alcătuirea generală a unei clădiri

Elementele de construcţie ale unei clădiri figura 4.1. pot fi grupate în:
- elemente de rezistenţă
- elemente de închidere şi compartimentare
- elemente sau lucrări de finisaj
- instalaţii.
Elementele de rezistenţă asigură rezistenţa, rigiditatea şi stabilitatea, formând structura de
rezistenţă a clădirii, fiind alcătuită din: fundaţii, pereţi portanţi, stâlpi, grinzi, planşee, şarpanta
acoperişului, scări, planuri înclinate.
 Elementele de închidere şi compartimentare pot fi verticale (pereţii) sau orizontale
(planşeele, acoperişurile).
Elementele de finisaj apără clădirea contra acţiunilor agresive şi îi dau forma şi aspectul
final.Din această categorie fac parte pardoselile, tâmolăria, tencuielile, zugrăvelile, vopsitoriile,
placajele.
Instalaţiile sunt reprezentate de reţeaua interioară de alimentare cu apă şi canalizare, de
alimentare cu nergie electrică, de încălzire, ventilaţie.
Partea unei clădiri aflată sub cota ± 0,00 poartă denumirea de infrastructură (cuprinde
fundaţiile), iar partea care se află deasupra cotei ± 0,00 se numeşte suprastructură (cuprinde
toate celelalte elemente ale clădirii).

Fig.4.1. Alcătuirea generală a unei clădiri

a-perspectivă; b-secţiune transversală; 1-stâlp prefabricat;2-grindă prefabricată din beton armat realizată
cu consolă; 3-pană prefabricată; 4- zid exterior; 5-învelitoare din azbociment ondulat; 6-termoizolaţie; 7-
barieră de vapori; 8- strat suport al termoizolaţiei, realizat din azbociment ondulat; 9-coamă din tablă
zincată; 10- parapeţi din elemente prefabricate din beton armat; 11- pardoseală în zona de odihnă; 12-
pardoseală în zona de circulaţie; 13- fundaţie; 14- trotuar.

4.3. Modularea şi tipizarea construcţiilor

Tipizarea sistemelor constructive creează condiţiile executării în unităţi centralizate a
elementelor prefabricate şi a industrializării execuţiei acestora.
Pentru a putea fi aplicate o perioadă cât mai lungă de timp structurile proiectelor tip sau
refolosibile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 - să corespundă unor eventuale modificări ale tehnologiilor de producţie, prevăzută pentru
specia stabilită iniţial;
- să aibă posibilităţi de folosinţă multiplă, construcţia putând fi uşor adaptată să
adăpostească diverse specii de animale şi chiar pentru diferite funcţiuni necesare
(administraţie, depozit).
S-au proiectat clădiri cu folosinţă multiplă cu o singură deshidere, având acoperişul din
elemente de beton armat, beton precomprimat şi lemn.
S-au proiectat variante de construcţii cu deschideri de la 6 la 15 metri (cu modulul de 3m)
şi înălţimi de la 2,40 la 3,60 m (cu modulul de 0,40m).

4.4.Terenul de fundare
Terenul de fundare este partea scoarţei terestre supusă influenţei încărcărilor date de
construcţii, transmise prin intermediul fundaţiilor.
Structurile care alcătuiesc terenul de fundare pot fi alcătuite din roci compacte (stâncoase
sau semistâncoase) sau din roci dezagregate (pământurile).
Rocile compacte sunt roci masive sau cimentate cu rezistenţe mari la compresiune.
Rocile dezagregate sunt alcătuite din fragmente din roci minerale, rezultate din
dezagregarea rocilor stâncoase, sub acţiunea agenţilor fizici, sau datorită alterării pe cale
chimică.
Geotehnica defineşte pământurile ca fiind alcătuite din mai multe faze:
- faza solidă, (particulele solide care formează sheletul mineral);
- faza lichidă, (apa din golurile rămase între particule);
- faza gazoasă, (aerul şi gazele din pori).
Raportul dintre cele trei faze se poate modifica datorită încărcărilor transmise de
construcţii, straturilor de pământ de deasupra, variaţiilor de temperatură.

4.5. Fundaţiile
Fundaţia este elementul de construcţie, care se află în contact direct cu terenul bun de
fundare şi transmite acestuia toate încărcările care acţionează construcţia.
Pentru stabilirea tipului de fundaţie şi a modului de fundare, sunt necesare determinări
pentru cunoaşterea caracteristicilor, identificării şi clasificării pământurilor (granulozitate,
compoziţie mineralogică, plasticitate, permeabilitate), precum şi a proprietăţilor mecanice ale
acestora.
Rezolvarea problemei deformaţiilor necesară determinării tasării fundaţiei impune
cunoaşterea compresibilităţii pământului, iar rezolvarea problemelor de capacitate portantă
necesară determinării siguranţei pe care presiunea pe talpa fundaţiei o oferă faţă de pericolul de
pierdere a stabilităţii fundaţiei, impune cunoaşterea rezistenţei la forfecare a terenului.
În acest scop sunt necesare determinări cu mijloace adecvate, efectuate în laborator şi pe
teren.

4.5.1.Clasificarea fundaţiilor
După adâncimea de fundare sunt:
- fundaţii de suprafaţă, sau fundaţii directe;
- fundaţii de adâncime sau indirecte (fundaţii pe piloţi, chesoane, puţuri, coloane).
După modul de execuţie faţă de nivelul apelor subterane sunt:
 - fundaţii executate deasupra nivelului apei freatice (în uscat),
- fundaţii executate sub nivelul apei freatice (în apă).
După materialele folosite se deosebesc:
- fundaţii rigide (din piatră naturală, cărămidă, beton simplu sau ciclopian);
- fundaţii elastice (din beton armat).
După forma lor în plan fundaţiile pot fi:
- fundaţii izolate;
- fundaţii continue sub ziduri sau sub stâlpi (tălpi continue);
- fundaţii cu reţele de grinzi (tălpi încrucişate);
- fundaţii pe radier general – placă continuă, sau placă cu grinzi.
După tehnologia de execuţie, se pot deosebi:
- fundaţii executate la faţa locului, direct în groapa de fundaţie;
- fundaţii prefabricate.

Se face pe baza unei analize tehnico-economice a structurii de rezistenţa în

ansamblu.
Tipul de fundaţie, adâncimile de fundare, presiunile pe teren, materialele pentru fundaţii
se vor alege ţinând cont de:
- condiţiile climatice;
- condiţiile de stabilitate generala a amplasamentului;
- adâncimile, natura, grosimile si caracteristicile fizico-mecanice si chimice ale straturilor de
pământ de sub talpa fundaţiei, determinate cu ajutorul studiilor geotehnice;
- condiţiile hidrogeologice (ape subterane şi de suprafaţă;
- gradul de importanţă al clădirii;
- seismicitatea regiunii;
- caracteristicile structurii de rezistenţă a construcţiei;
- mărimea şi uniformitatea în plan a încărcărilor transmise de construcţie;
- particularităţile funcţionale ale construcţiei;

4.5.3. Materiale utilizate la executarea fundaţiilor

Fundaţiile se execută în mod obişnuit din: beton simplu, beton ciclopian, beton armat şi
piatră naturală.
Betonul simplu este materialul de construcţie folosit pentru executarea fundaţiilor de
mărci : C6/7,5, iar pentru betoanele de egalizare, C2,8/3,5.
La construcţiile provizorii blocul de fundaţie şi soclul se execută din beton C2,8/3,5.
Pentru construcţiile definitive se utilizează betonul C2,8/3,5 în blocul de fundaţie, iar
pentru socluri, beton C6/7,5.
La executarea betoanelor obişnuite, în fundaţii se foloseşte ciment P400 sau M400, care
este rezistent la acţiunea apelor agresive.
La fundaţiile care rămân în permanenţă în mediul umed se foloseşte ciment cu
tras.Dozajul de ciment este de 280….350 kg ciment /m³ beton.
Betonul ciclopian se obţine prin înglobarea în beton în proporţie de până la 30% a
bolovanilor de râu, pietrei brute.
Betoanele ciclopiene conduc la reducerea consumului de ciment şi a costului.
 Betonul armat se foloseşte în special la fundaţiile, clădirilor, având structura de rezistenţă
cu schelet din beton armat şi metalic, precum şi la fundaţiile clădirilor, amplasate în pământuri
neomogene. Se utillizează betoane de marcă C16/20 pentru tălpi de fundaţii, socluri, fundaţii
pahar, cuzineţi, radiere, reţele de grinzi.
La fundaţiile supuse solicitărilor importante se foloseşte betonul C25/30.
Pentru armătură se utilizează oţel-beton OB37, PC52 sau plase sudate din STNB sau
STPB.
Zidăria de piatră naturală brută se foloseşte în fundaţii atunci când piatra se poate procura
pe plan local pentru construcţii cu regim de înălţime până la P+2 etaje.

4.5.4. Stabilirea cotei de fundare

Stabilirea cotei de fundare se face ţinându-se seama de:
- cota minimă de îngheţ Hi, care are valori cuprinse între 60…70 cm (minime) şi 1,10…1,15
m (maxime); pentru talpa de fundaţie cota minimă de fundare se stabileşte cu 10…20 cm
sub adâncimea minimă de îngheţ;
- cota fundaţiilor vecine;
- cota apelor freatice;
- caracteristicile geotehnice;
- cota minimă constructivă de fundare H.

4.5.5. Fundaţii directe

Fundaţiile directe pot fi:
- rigide, (continue sau izolate), executate din piatră naturală, beton simplu sau beton
ciclopian; lucrează în bune condiţii numai la solicitări de compresiune (fig.4.2;4.3);

Fig.4.2.Fundaţie rigidă sub ziduri:

1-bloc de fundaţie; 2-soclu; 3-perete;
4-hidroizolaţie; 5-pardoseală; 6-strat
filtrant; 7-umplutură; 8-teren natural;
9-trotuar.
Fig. 4.3.

Fig. 4.3.Fundaţii directe rigide sub ziduri:

a-din piatră compactată (brută); b- din zidărie de piatră; c- din beton ciclopian; d- din beton de ciment cu
cenuşă de termocentrală; 1- bloc de fundaţie; 2- soclu; 3- hidroizolaţie; 4- zid;
- elastice, (continue sau izolate), executate din beton armat; au comportare bună, atât la
compresiune cât şi la încovoiere (fig 4.3a).

Fig. 4.3a Fundaţie elastică sub ziduri

1-beton de egalizare
Fundaţiile continue de beton simplu sub ziduri pot fi (după forma secţiunii transversale)
dreptunghiulare, cu evazări şi în trepte.
 Fundaţiile cu secţiune dreptunghiulară sunt cele mai utilizate şi se execută atunci când
lăţimea tălpii de fundaţie nu depăşeşte 1m.
Lăţimea blocului de fundaţie trebuie să fie mai mare decât a zidului sau soclului cu 5…10
cm de fiecare parte.
Fundaţiile cu evazări se folosesc atunci când lăţimea tălpii fundaţiei este mai mare decât
lăţimea zidului cu 25…35 cm de fiecare parte a acestuia.
Fundaţiile în trepte se folosesc când talpa fundaţiei este mai lată cu 35…40cm de fiecare
parte a zidului.Treptele trebuie să aibă înălţimea de cel puţin 40cm.
Fundaţiile continue de beton armat sub ziduri se utilizează atunci când fundaţia este
solicitată de încărcări importante, iar terenul de fundare are o rezistenţă normată mică sau este
neuniform.
La lăţimi mici fundaţiile continue elastice sub ziduri se prevăd cu secţiune
dreptunghiulară, iar la lăţimi mai mari se proiectează fundaţii continue elastice cu pante sau
teşite, sau sub formă de grindă.
Fundaţia se toarnă pe un strat de beton de egalizare C2,8/3,5 de 5…10 cm grosime.
La aceste fundaţii se utilizează betonul C6/7,5 sau C8/10.
Talpa fundaţiei s armează la partea inferioară cu armătură de rezistenţă, alcătuită din bare
drepte din oţel-beton, cu diametrul minim de 10mm, aşezate la 10-25 cm, dispuse transversal şi
cu armătură de repartiţie prevăzută în sens longitudinal, alcătuită din Φ 6/25 cm.
Fundaţiile cu descărcări pe reazeme izolate se utilizează atunci când se urmăreşte
reducerea volumului de săpături şi când terenul bun de fundare se găseşte la dâncime relativ
mare, sau când zidurile transmit la fundaţii încărcări mici; nu sunt indicate, însă în cazul
treenurilor cu tasări inegale şi în zonele cu seismicitate mare (grad seismic 7, 8 şi 9).
Aceste tipuri de fundaţii sunt alcătuite din blocuri de fundaţie (reazeme izolate) şi
elemente de descărcare continuă şi se realizează din beton armat monolit marca minimă C8/10
sau prefabricate, în cazul construcţiilor cu pereţi dispuşi regulat în plan (fig 4.4).

Fig.4.4. Fundaţie cu descărcări pe reazeme

izolate, amplasată sub ziduri:
a-grinzi drepte; b- cu grinzi cu vute;
1-reazeme izolate; 2- grindă de descărcare; 3-zid;
4- beton de egalizare;5- pietriş; 6- izolaţie
hidrofugă; 7- trotuar; 8- umplutură; 9- dop de
bitum; 10- placa suport a pardoselii; 11- nisip
 Fundaţiile sub ziduri despărţitoare se realizează direct de către placa suport a pardoselii
parterului sau subsolului şi se execută numai sub ziduri despărţitoare neportante, de cel mult 15
cm grosime şi de înălţimea unui nivel.
Fundaţiile sub stâlpi pot fi izolate rigide (fig.4.5) sau izolate elastice (fig.4.6).La stâlpii
prefabricaţi se folosesc fundaţii tip pahar care pot fi şi ele prefabricate (fig.4.7). Fundaţiile sub
stâlpi pot fi şi continue (fig.4.8).

Fig. 4.5. Fundaţii rigide izolate, sub stâlpi:

a-sub stâlp de beton armat; b- sub stâlp din lemn; c- sub
stâlpi metalici;
1-bloc de fundaţie; 2- cuzinet; 3- stâlp din beton armat;
4- talpă din lemn tare; 5- stâlp din lemn; 6- placă metalică
de bază; 7- buloane de ancoraj; 8- stâlp metalic.
 Fig.4.6. Fundaţie elastică izolată(sub stâlpi):
a- de formă prismatică; b- de formă prismatică având faţa superioară teşită;
1- fundaţie; 2- stâlp; 3- beton de egalizare.

Fig.4.7. Fundaţie elastică, izolată,

de tip pahar:
a-acţiune verticală; b- plan; 1-
peretele paharului; 2- stâlp; 3-
beton de monolitizare; 4- beton de
egalizare.

Fig.4.8. Fundaţii elastice, continue, sub şiruri de stâlpi:

a- rectilinie; b- poligonală.

Cele izolate sunt de două tipuri: fundaţii cu bloc de beton simplu şi cuzinet de beton
armat; fundaţii cu talpă din beton armat.
Fundaţiile cu bloc de beton simplu şi cuzinet de beton armat sunt alcătuite dintr-un bloc
de beton simplu, pe care reazămă stâlpul de beton armat, prin intermediul unui cuzinet .
Blocul se execută din beton simplu marca C2,8/3,5, iar dacă cuzinetul se ancorează în bloc,
acesta se execută din beton C6/7,5.
 Fundaţiile cu tălpi din beton armat se execută fie de formă prismatică (fig.4.6,a) când
suprafaţa bazei este cel mult egală cu 1m², fie ca prismă cu faţa superioară teşită (fig.4.6,b), când
suprafaţa tălpii este mai mare de 1m².
Fundaţiile continue sub stâlpi se execută în situaţia în care din cauza naturii terenului şi a
încărcărilor importante, suprafeţele fundaţiilor izolate devin foarte mari.În acest caz se adoptă
soluţia de a uni fundaţiile unor şiruri de stâlpi după o direcţie, realizând astfel fundaţii continue
(fig.4.8).

4.5.6. Fundaţii indirecte (de adâncime)

Fundarea indirectă se foloseşte în cazul în care, terenul bun de fundare se găseşte la
adâncime mare.
Fundaţii pe piloţi
Piloţii sunt elementele structurale de fundare în adâncime, caracterizate printr-un raport
mare între lungimea l şi latura (sau diametrul) d.
După modul în care piloţii transmit încărcările din construcţie la teren se deosebesc două
categorii:
- piloţi purtători pe vârf,care străpung straturile neconsistente şi se înfig în stratul consistent
pe o adâncime de cca 1,00m (fig.4.9,a).
- piloţi flotanţi, care transmit încărcările din construcţie prin frecare între suprafaţa laterală a
pilotului şi terenul înconjurător (fig.4.9,b).

Fig.4.9.Piloţi:
a- purtători la vârf; b- flotanţi;
c- care lucrează la smulgere:

După materialul din care se confecţionează, piloţii sunt: din lemn, metalici şi din beton
armat.
După modul de execuţie şi înfigere în pământ, piloţii pot fi prefabricaţi sau executaţi
direct în operă.
Fundaţii pe chesoane
Chesoanele sunt elemente care pătrund în teren prin săparea şi evacuarea pământului de
sub ele, pe măsură ce elementul înaintează.
Fundaţiile pe chesoane pot fi pe chesoane deshise sau pe chesoane cu aer comprimat.
Fundaţiile pe chesoane deschise
Chesonul este o construcţie din lemn, metal, beton sau beton armat sub forma de cutie.El
are numai pereţi laterali şi anumite diafragme interioare orizontale de rigidizare.Forma în plan
este de obicei dreptunghiulară, circulară, pătrată, eliptică (fig.4.10). Pentru a uşura pătrunderea
chesonului în teren, partea inferioară a pereţilor este prevăzută cu un cuţit din profiluri de oţel
laminat.Săparea pământului din interiorul chesonului se face manual sau folosind mijloace
mecanice ca graifere, dragi cu lanţ, jet de apă sub presiune. Fundaţiile pe chesoane deschise se
folosesc de obicei în terenuri imbibate cu apă sau sub apă, când adâncimea de fundare nu este
prea mare.

Fig.4.10.Forma în plan a chesoanelor deschise.

Fundaţiile pe chesoane cu aer comprimat se utilizează când terenul bun de fundare se

găseste la o adâncime mare faţă de nivelul apei sau când în teren se găsesc obstacole.Chesonul se
execută în mod frecvent din beton armat şi mai rar din metal.
O instalaţie de lucru (fig.4.11) în cheson cu aer comprimat cuprinde următoarele părţi
principale: chesonul propriu-zis, masivul de zidărie şi instalaţia de exploatare.
Chesonul are forma unei cutii cu partea superioară închisă, iar cea inferioară, deschisă.

Fig.4.11. Cheson cu aer comprimat:

1- cheson; 2- coş de evacuare; 3-campană; 4- cameră de lucru;
5- cămăşuială; 6- masivul de zidărie al fundaţiei.
 Adâncimea maximă până la care se poate ajunge cu acest tip de fundaţie este de cca 35
m.După ce s-a ajuns la adâncimea de fundare se betonează cutia chesonului şi pe măsură ce se
extrag treptat instalaţiile din coş, se betonează şi acesta.
Instalaţia este greu de exploatat şi devine neeconomică; se foloseşte numai în cazuri
speciale.
Fundaţii pe coloane
Coloanele sunt elemente structurale de fundare de formă tubulară, din beton armat sau
metal, introduse în teren prin vibrare, respectiv forare şi umplute apoi cu beton armat.
Coloanele pot fi înfipte până la o adâncime de cca 40 m; pe măsura înfigerii, coloanele se
înnădesc cu ajutorul unor flanşe bulonate, sau al sudurii.După atingerea cotei de fundare se
umplu cu armătură şi beton.
Îmbunătăţirea terenurilor de fundare se poate face prin compactare sau prin
transformarea artificială a structurii acesteia.
Compactarea terenurilor poate fi de suprafaţă sau de adâncime.
Compactarea de suprafaţă se execută când grosimea stratului compresibil aflat sub talpa
fundaţiei, este de 2…6 m.
Compactarea de adâncime se execută când grosimea stratului compresibil aflat sub talpa
fundaţiei este mai mare de 7….8 m.
Pentru pământurile loessoide se folosesc procedeele: coloane de pământ sau preumezirea
terenului.
Transformarea artificială a proprietăţilor pământului constă în producerea unor
modificări calitative în compoziţia şi structura pământurilor cu ajutorul unor substanţe, soluţii,
suspensii, tratamente chimice, termice.
Pentru aceste transformări se utilizează cimentul, argila, varul sau se pot folosi anumite
procedee, precum : silicatizarea, electrosilicatizarea, bitumarea, arderea sau congelarea.

4.5.7.Elemente de calcul ale fundaţiilor

Pentru a se putea calcula dimensiunile unei fundaţii, este necesar să se cunoască două
elemente:
- rezultanta încărcărilor la nivelul tălpii fundaţiei;
- presiunea normată pⁿ la nivelul tălpii fundaţiei, când calculul terenului de fundare se
efectuează la starea limită de capacitate portantă.
Calculul unei fundaţii poate avea două aspecte: dimensionarea unei fundaţii care se
proiectează şi verificarea unei fundaţii existente.
Calculul fundaţiilor rigide solicitate centric
Pentru dimensionarea fundaţiei în cazul încărcării centrice, presiunile se repartizează
uniform pe talpa fundaţiei (fig.4.12).
 Fig. 4.12. Fundaţie solicitată centric

Dacă fundaţia are în plan dimensiunile A şi B, presiunea efectivă uniform repartizată pe

talpă are expresia:

P ef = N + G ≤ pⁿ
AxB
unde,
N - este rezultanta tuturor încărcărilor din construcţie, care solicită fundaţia, exprimată în
daN;
G - este greutatea proprie a fundaţiei, exprimată în daN;
A , B – sunt dimensiunie în plan ale fundaţiei;
pⁿ - este presiunea normată în daN/cm².
Din această condiţie rezultă suprafaţa necesară a tălpii de fundaţie:
A x B = N + G (cm²).
pⁿ
Dimensionarea fundaţiilor continue rigide sub ziduri se reduce la determinarea lăţimii
tălpii fundaţiei, considerând un tronson de 1 m din lungimea fundaţiei, adică A = 100 cm, deci :
B = N + G (cm)

100 · pⁿ

Greutatea proprie a fundaţiei, fiind funcţie de dimensiunile acesteia, deci tot necunoscută,
în practica de proiectare se procedează la aproximarea ei, G ≈ 0,1…0,15 N, deci :
B = 1,1 N (cm).
100 pⁿ

4.6. Structura de rezistenţă a unei clădiri

Structura de rezistenţă a unei clădiri (fig.4.13) este alcătuită din:
- suprastructura, care este partea din structură ce se află deasupra terenului şi care suportă
toate încărcările, conducându-le spre fundaţii;
- infrastructura, care este porţiunea situată sub nivelul terenului, constituind de obicei
fundaţia construcţiei cu rol de a prealua încărcările de la suprastructură şi de ale transmite
la terenul de fundare sau invers, în cazul mişcărilor seismice.
 Fig.4.13. Părţile componente ale unei construcţii.

Proiectatrea unei structuri cuprinde pe lângă aspectele inginereşti şi pe cele arhitecturale

şi economice (fig.4.14).

Fig.4.14. Cerinţele de bază pentru structura de rezistenţă a unei clădiri.

4.7.Pereţi (ziduri)
Pereţii sunt elementele principale ale cădirilor care servesc la:
- închiderea construcţiilor spre exterior şi compartimentarea în interior, asigurâdu-le izolarea
termică şi fonică;
- preluarea încărcărilor de la alte elemente de construcţii (planşee, grinzi, şarpanta
acoperişuri);
- susţinerea diferitelor instalaţii, aparataje şi utilaje sau a unor izolaţii speciale.
După rolul în construcţie, pereţii pot fi:
- de rezistenţă (portanţi sau purtători);
- purtaţi (de umputură, despărţitori sau autoportanţi).
După materialul folosit pereţii pot fi:
- din zidărie (cărămidă, înlocuitori de cărămidă, piatră naturală);
- beton, lemn, elemente metalice, azbociment, sticlă, materiale plastice.
După poziţia în construcţie pereţii pot fi:
- pereţi exteriori;
- pereţi interiori.
După modul de execuţie pereţii pot fi:
- zidiţi;
 - montaţi;
- turnaţi pe loc.

4.7.1. Pereţi din zidărie

Pereţii din zidărie se realizează prin aranjarea ordonată a cărămizilor şi asigurarea
legăturii între ele cu mortar.
Grosimea zidurilor din cărămidă diferă în funcţie de destinaţia lor:
- zidurile portante trebuie să aibă cel puţin 25 cm grosime;
- zidurile exterioare în condiţiile climatice ale ţării noastre trebuie să aibă cel puţin 37,5 cm
grosime.
Ţeserea rosturilor se realizează după diferite sisteme (fig.4.15).

Fig. 4.15.Sisteme de realizare a legăturii zidăriei:

a- legătura în lungime la pereţi de o jumătate de cărămidă grosime; b- legătura în lăţime la pereţi de o
cărămidă grosime; c- legătură în bloc, la pereţi de o cărămidă grosime;
d- legătura în cruce la pereţi de o cărămidă grosime; 1, 2, 3-succesiunea rândurilor.
O atenţie deosebită trebuie acordată realizării punctelor de întâlnire a zidurilor (la colţuri
pentru ,ramificaţii,intersecţii) pentru o mai bună conlucrare a zidurilor în spaţiu (fig.4.16). În fig.
4.17 se prezintă o secţiune printr-un perete exterior al unui adăpost zootehnic, realizat din zidărie
din cărămidă.
 Fig.4.16. Ţeserea rosturilor la Fig.4.17. Secţiune print-un perete exterior al unei
încrucişări de ziduri: construcţii zootehnice:
a- la colţuri; b- la ramificaţii; 1- zidărie din cărămidă plină; 2- tencuială interioară
c- la intersecţii; R1, R2 – rânduriledrişcuită¸
de cărămizi. 3- tencuială exterioară drişcuită;4- tencuială hidrofugă
la soclu;
5- hidroizolaţie bituminoasă; 6- soclu; 7- bloc de
fundaţie;
8- trotuar pe strat de nisip; 9- dop de bitum; 10-
fereastră din lemn; 11- grindă prefabricată din beton
armat; 12- pană prefabricată;
13- învelitoare din azbociment ondulat; 14- spaţiu de
aer;
15- termoizolaţie; 16- barieră de vapori; 17- strat
suport al termoizolaţiei, realizat din azbociment
4.7.2. Pereţi prefabricaţi ondulat ; 18-strat de uzură a pardoselii di mortar de
ciment rolat; 19- strat suport al pardoselii din beton
Pentru aceşti pereţi se pot folosi
B100; panourile în trei
20- strat drenant dinstraturi,
pietriş saucare se realizează din două
balast.
straturi marginale de beton între care se află un miez termoizolant (fig.4.18).
Pereţii din fâşii de beton celular autoclavizat sunt neportanţi şi se realizează prin
dispunerea fâşiilor în poziţie verticală sau în poziţie orizontală (fig.4.19).
Pereţii din panouri de azbopan se folosesc ca pereţi uşori, neportanţi (fig. 20).
Panourile din azbopan sunt realizate din două plăci plane de azbociment între care se află
un miez din polistiren expandat (fig.4.21).
Pereţii din panouri de lemn sau înlocuitori din lemn (fig.4.23-fig. 4.24) se realizează
asemănător cu cei din panouri de azbopan.Ei se pot executa ficşi, demontabili sau mobili, din
plăci aglomerate din lemn sau din plăci din fibre de lemn.
Fig.4.18. Detalii de alcătuire a panourilor mari
prefabricate, realizate în trei straturi:
a- cu barieră de vapori dispusă pe faţa caldă a
termoizolaţiei; b- cu bariera de vapori dispusă pe
faţa interioară a panoului; 1- beton armat; 2-
termoizolaţie; 3-barieră contra vaporilor realizată
din folie de polietilenă; 4- barieră de vapori
realizată din vopsea de clor cauciuc.
Fig.4.19. Perete din fâşii de beton celular
autoclavizat cu spaţiu de aer ventilat:
1-placă ondulată din azbociment;
2- barieră de vapori (vopsea de clor
cauciuc); 3- fâşii din B.C.A.; 4-
hidroizolaţie; 5- mortar de poză; 6- soclu
de beton termoizolant; 7- cârlig pentru
susţinerea plăcii de azbociment.
 Fig.4.21. Panouri din azbociment ondulat şi plan, cu termoizolaţie:
1- grindă din beton armat; 2- plăci plane din azbociment;
3- termoizolaţie; 4- plăci ondulate din azbociment;
5- agrafă de prindere.

Fig. 4.20. Perete din panouri de

azbopan:a- secţiune prin perete;
b- detaliu panou; 1- panou de azbopan
cu fereastră; 2- acoperiş cu spaţiu de
aer ventilat;3- pană de acoperiş
prefabricată din beton armat; 4- soclu;
5- pardoseală; 6- trotuar; 7- plăci plane
de azbociment;8- strat termoizolant din
polistiren expandat.
Fig. 4.22. Perete din tablă
cutată(nervurată):
a- elevaţie; b- plan; 1- tablă
nervurată orizontal(la interior);
2- tablă nervurată vertical(la
exterior); 3- termoizolaţie;
4- lăcrimar; 5- stâlp al
structurii de rezistenţă
 Fig.4.23. Pereţi din panouri ceramice:
a- panou din zidărie de cărămidă; b- panou din corpuri ceramice; 1- zidărie de
cărămidă; 2- beton armat; 3- corpuri ceramice.

Fig.4.24. Pereţi din panouri de lemn ameliorat:

1- P.F.L. dur; 2- P.F.L. poros; 3-P.A.L.; 4- strat de aer; 5- vată minerală.

4.8. Ferestre şi uşi

Ferestrele şi uşile reprezintă elementele de tâmplărie ale unei clădiri.
Tâmplăria (fig.4.25) cuprinde o parte fixă, denumită toc şi părţi mobile, care se pot mişca
în interiorul tocului, denumite canaturi (la uşi canaturile se mai numesc foi, iar la ferestre,
cercevele).
 Tâmplăria se poate executa din lemn, metal, beton armat (numai la tocuri) şi materiale
plastice speciale. La tâmplărie se mai utilizează o serie de accesorii care poartă denumire de
feronerie.

Fig.4.25. Tâmplărie:
a-fereastră; b- uşă; 1- toc;
2- foaie(canat )de uşă;
3- cercevea.

4.8.1.Ferestre
Ferestrele îndeplinesc funcţia de iluminare, şi participă la realizarea ventilaţiei naturale
organizate.Ele pot fi:
- simple, care au un singur rând de cercevele (există şi ferestre simple cu geam dublu);
- duble, când au două cercele între interior şi exterior.
În ţara noastră, la adăposturile pentru animale şi păsări sunt necesare ferestre duble
(fig.4.26).
 Fig.4.26. Fereastră dublă:
1-toc de fereastră; 2- cercevea;
3- geam; 4- stălp din beton armat;
5- lăcrimar din tablă zincată de 1 mm
grosime; 6- şorţ din tablă zincată de 0,4
mm grosime; 7- mortar;
8- străpungere cui, cositorită; 9- dibluri
din lemn, la 50 cm distanţă; 10- pervaz
din lemn; 11- vată minerală; 12- chit;
13- bridă metalică de fixare;14- pană
prefabricată din beton armat; 15-
mortar de etanşare; 16- strat suport al
termoizolaţiei, realizat din azbociment
ondulat; 17- barieră de vapori din folie
de polietilenă; 18- termoizolaţie; 19-
învelitoare din azbociment ondulat ;
20- platbandă; 21- bulon cu filet; 22-
şaibă elastică de etanşare; 23- căpăcel.
 Fig.4.27. Ferestră basculantă:
1- zid exterior; 2- toc fereastră;
3- cercevea fereastră basculantă;
4- şorţ din tablă zincată;5-
lăcrimar; 6- pană prefabricată; 7-
grindă; 8- straturile acoperişului.

Suprafaţa totală a ferestrelor se stabileşte în funcţie de suprafaţa pardoselii şi de indicele

de iluminare (I).
După modul în care se deschid ferestrele pot fi pivotante (fig.4.25,a) şi basculante
(fig.4.27).

4.8.2. Uşi
La o clădire uşile au rolul de a asigura accesul din exterior şi legătura pe orizontală între
diferitele încăperi.
După sistemul de deschidere uşile pot fi pivotante (fig.4.25,a,b) sau glisante (fig.4.28,c).

Fig.4.28. Tipuri de uşi folosite în construcţiile zootehnice:

a,b- pivotante; c- glisante.
 Uşile se realizează mai ales din lemn, metal, PVC.
Uşile trebuie să permită manevrarea uşoară şi să asigure o etanşeitae suficient de bună
pentru a evita crearea curenţilor de aer.
4.9.Acoperişuri
Acoperişurile sunt elemente de construcţie prevăzute la partea superioară a clădirilor.
Acoperişul unei clădiri se compune din două părţi principale:
- şarpanta, care este elementul de rezistenţă a acoperişului, parte componentă a structurii de
rezistenţă a clădirii;
- învelitoarea, care constituie elementul de protecţie al acoperişului.
Acoperişurile pot fi realizate cu înclinare de peste 7% şi cu înclinări mici, sub 7%,
denumite şi acoperişuri-terasă.
La realizarea acoperişurilor se pot folosi şarpante din lemn (fig.4.29), şarpante metalice
(fig.4.30) şi şarpante din beton armat (fig 4.28).

Fig.4.29. Şarpantă din lemn cu reazeme intermediare:

a- secţiune printr-o construcţie zootehnică fără tavan; b- secţiune printr-o construcţie zootehnică
prevăzută cu tavan; c- vedere în plan; 1- stâlp; 2- pană; 3-căprior;
4- cosoroabă; 5- cleşti; 6-tavan; 7- contrafişă longitudinală; 8- zidărie portantă exterioară.
 Fig.4.30 Cadru realizat din lemn lamelat încleiat:
a- schemă; b- elevaţie nod cadru; 1- tronsoane
din lemn lamelat; 2- eclise din placaj sau din
lemn.

Fig. 4.31 Fermă metalică cu tirant, realizată din profil de cornier

(talpa superioară) şi oţel beton (talpa inferioară şi diagonalele):
1- tirant; 2- manşon de strîngere.
 Fig.4.32 Structură prefabricată
din elemente uşoare de beton
armat,(fără stîlpi intermediari):
1-stîlp; 2- arbaletrier; 3- tirant;
4- pană; 5- învelitoare.

Fig.4.33 Structură prefabricată din elemente de greutate medie,(cu stîlpi intermediari):

a- cu grinzi transversale; b- cu grinzi longitudinale; 1- stîlp central; 2- stîlp marginal;
3,4- grinzi transversale; 5-chesoane; 6,7- grinzi longitudinale; 8- beton de pantă.

Tipuri de învelitori
Învelitori din ţiglă. Ţiglele sunt aşezate pe şipci, care pot fi bătute pe astereală (fig.4.34),
sau direct pe căpriori (fig.4.34).
 Fig.4.34 Învelitori din ţiglă:
a- solzi aşezate pe astereală; b- profilate aşezate pe şipci (fără astereală); 1- căprior; 2- astereală; 3- carton
bitumat; 4- şipci 1,8x4,8 cm, aşezate paralel cu panta; 5- şipci pentru fixarea ţiglelor; 6- ţigle solzi; 7-
ţigle profilate.

Învelitori din plăci de azbociment. Se pot realiza din plăci plane, care se fixează în cuie
pe şipci, sau din plăci ondulate (fig.4.35).
Învelitori din tablă.Se utilizează tabla neagră sau zincată, sub formă de foi aşezate pe
astereală (fig.4.36).
 Fig. 4.35. Învelitori din azbociment ondulat:
1- placă ondulată din azbociment; 2- pană prefabricată din beton armat; 3- bară din oţel
beton, ø 8 mm, fixată pe pană, pentru prinderea foilor de azbociment ondulat.

Fig.4.36. Învelitoare din tablă plană:

a- îmbinare cu falţ simplu în picioare; b- îmbinare cu falţ simplu culcat; c- îmbinare cu falţ dublu în
picioare; d- îmbinare cu falţ dublu culcat; 1- astereală din scînduri; 2- căprior; 3- tablă plană.
Învelitori bituminoase.Se realizează din carton sau pânză bitumată, aşezate pe astereală,
într-unul sau mai multe straturi, lipite cu mastic bituminos.
Se mai pot folosi învelitori din sticlă, mase plastice, lemn, paie, stuf sau trestie.
Acoperişurile pot fi compacte (fig.4.37) sau cu spaţiu de aer ventilat (fig.4.38).

Fig.4.37. Acoperiş compact(terasă):

a- schema distribuţiei canalelor de difuzie în termoizolaţia din beton celular autoclavizat; b- secţiune
printr-un acoperiş tip terasă, prevăzut cu canale de difuzie; 1- placă de beton armat(strat de rezistenţă); 2-
strat de egalizare din mortar de ciment; 3- barieră de vapori; 4- termoizolaţie; 5- strat suport al
hidroizolaţiei;6- hidroizolaţie; 7- canale de difuzie.

Fig.4.38.Acoperiş cu pod (cu spaţiul

mare de aer ventilat):
1- hidroizolaţie(învelitoare); 2-strat
suport al hidroizolaţiei; 3- strat de aer
ventilat; 4- termoizolaţie; 5- placă de
tavan.

Fig.4.39. Acoperiş cu spaţiu mic de aer ventilat:

1- învelitoare din azbociment ondulat; 2- spaţiu de aer ventilat; 3- termoizolaţie;
4- barieră de vapori; 5- strat suport al termoizolaţiei(azbociment ondulat); 6- pană prefabricată.

Ca accesorii la acoperişuri se folosc jgheaburile şi burlanele.

Fig.4.40. Lucrări accesorii la acoperişuri:

a- jgheab; b- burlane; 1- învelitoare din tablă; 2- astereală; 3-cîrlig de susţinere; 4- căprior; 5- jgheab; 6-
burlane; 7- coturi; 8- perete; 9- brăţară de prindere.
 În cazul acoperişurilor cu pod se pot prevedea tabachere sau lucarne, care sunt construcţii
realizate, ieşind din planul acoperişului, cu ferestre care au ochiuri mobile.

4.10. Pardoseli
Suprafeţele din interiorul adăposturilor pe care se circulă sau care asigură animalelor
locul pe care stau în picioare sau culcate, se numesc pardoseli.
Pardoselile au următoarele zone:
- zona destinată stabulaţiei animalelor, denumită şi zona de odihnă, organizată în standuri
sau în boxe;
- zona de depunere a dejecţiilor;
- zona de circulaţie.
Pardoselile se pot realiza din:
- pământ (fig.4.41);
- ceramică (fig.4.42);
- pietre artificiale (fig.4.43);
- cauciuc şi mase plastice (fig.4.44, 4.45);
- lemn (fig.4.46, 4.47);
- grătare (fig.4.48).

Fig.4.41. Pardoseală din argilă bătută(domeniu de utilizare: tren anterior la standuri de taurine şi cabaline,
întreţinute pe aşternut permanent cu grosime redusă şi în adăposturile pentru ovine şi cabaline de
reproducţie, întreţinute liber pe aşternut permanent):
1-strat de argilă bătută, consolidată cu amestec de nisip sau zgură pe ultimii 5cm; 2- strat de balast sau
pietriş; 3- pământ natural sau umplutură de pământ compactată.

Fig.4.42. Pardoseli din cărămizi presate pline:

a- aşezate pe lat(domeniu de utilizare: standuri pentru taurine cu aşternut, zone culcuş suine cu aşternut);
b,c- aşezate pe muchie(domeniu de utilizare: standuri cabaline pentru membrele posterioare şi alei
cabaline, zone culcuş suine cu aşternut şi alei suine , standuri taurine cu aşternut);1-cărămizi presate
pline; 2- rosturi umplute cu mortar de ciment sau cu mastic de bitum filerizat;3- lapte de ciment pentru
umplerea porilor; 4- mortar de poză; 5- spoială de bitum pe strat de amorsaj, în cazul terenurilor de
fundaţie umede; 6- beton B100; 7- balast (pietriş); 8- pământ natural sau umplutură compactată; 9- nisip.

Fig. 4.43

Fig. 4.44

Fig. 4.43.Pardoseli din beton simplu:

a- fără strat termoizolant(domeniu de utilizare: adăposturi avicole):b- cu strat termoizolant( domeniu de
utilizare: adăposturi avicole) c- carosabilă, din beton pentru drumuri( domeniu de utilizare: alei interioare
pentru furajare cu remorci tehnologice, alei exterioare din ferme); 1- beton B100; 2- balast (pietriş) 3-
pământ natural sau umplutură de pământ; 4- hîrtie Kraft; 5- granulit; 6- beton vibrat B200; 7- balast
cilindrat.

Fig. 4.44.Pardoseli din beton, cu strat de uzură din mortar de ciment:

a- sclivisită sau rolată( domeniu de utilizare: alei de circulaţie în adăposturi de taurine sau suine , zone de
defecare suine); b- cu strat suport termoizolant din beton uşor ( domeniu de utilizare : standuri de taurine
cu aşternut în grosime redusă, zonă de furajare şi culcuş suine cu aşternut de grosime redusă);1- strat de
uzură din mortar de ciment , sclivisit sau rolat; 2- beton B200; 3- balast, pietriş sau granulit; 4- pământ
natural sau umplutură de pămînt;5- strat de uzură din mortar de ciment impermeabilizat, drişcuit aspru sau
pieptănat; 6- beton cu granulit, zgură expandată sau scorie bazaltică; 7- spoială de bitum cu amorsaj folie
de polietilenă;8- balast(pietriş) 9- rost de dilataţie umplut cu mastic bituminos.
 Fig. 4.45.

Fig. 4.46.

Fig. 4.45 Pardoseală din beton cu strat de uzură din mortar de ciment cu agregate elastoplastice(domeniu
de utilizare: zona de culcuş- furajare boxe suine, standuri şi cuşete taurine fără aşternut):
1- strat de uzură din mortar de ciment cu granule mineralizate din deşeuri de cauciuc,azbest,şi nisip; 2-
beton cu granulit; 3- balast(pietriş) 4- pământ natural sau umplutură compactată.

Fig. 4.46. Pardoseală cu covor de cauciuc plin, nervurat pe ambele feţe(domeniu de utilizare: standuri şi
cuşete taurine):
1-covor de cauciuc ;2- beton B100; 3- balast sau granulit ;4- pământ natural sau umplutură compactată.
 Fig.4.47. Pardoseală din dulapi de lemn
(domeniu de utilizare: standuri taurine şi
cabaline ):
1- dulapi din lemn de răşinoase,
impregnat;2- rigle din lemn de stejar,
impregnat, 56x56mm; 3- beton B100; 4-
balast;5- pământ natural sau umplutură
compactată

Fig. 4.48

Fig. 4.49

Fig.4.48. Pardoseală din calupuri de lemn rostuite cu bitum ( domeniu de utilizare: tern anterior la
standuri de cabaline şitaurine, boxe cabaline cu aşternut redus):
1- calupuri din lemn de esenţă tare, impregnat; 2- pat de nisip; 3- mastic bituminos; 4- beton B100; 5-
balast(pietriş); 6- pământ natural sau umplutură compactată; 7- scîndură, 20 cm lăţime; 8- zid; 9-
hidroizolaţie; 10- fundaţie.

Fig.4.49. Pardoseli din grătare:

a- dispuse în zona de depunere a dejecţiilor; b- dispuse pe toată zona de stabulaţie a animalelor.

4.11.Lucrări de finisaje
Lucrările de finisare care se pot executa la o clădire sunt: tencuieli interioare, tencuieli
exterioare, socluri, vopsitorii.
Tencuielile sunt elemente de finisaj care se aplică pe suprafaţa brută a pereţilor sau a altor
elemente de construcţii, având rol de protecţie, decorativ şi izolator.
Tencuielile sunt realizate de obicei din trei straturi: şpriţ, grund şi strat vizibil.
Şpriţul este un strat subţire din mortar de 2…3 mm grosime.
Grundul este stratul de bază al tencuielilor, sau stratul de nivelare care se aplică pe şpriţul
proaspăt întărit în una sau două reprize cu mortar, realizat cu nisip cu granulaţie 0…3 mm, var,
ciment şi apă.
Stratul vizibil sau de finisaj se aplică pe grundul întărit şi umezit în prealabil. Grosimea
stratului vizibil este de 3-4 mm.
Placarea la interior sau la exterior a elementelor de construcţii are drept scop:
- să asigure protecţia acestora;
- să permită o întreţinere uşoară prin spălare;
- să garanteze o durabilitate mare în timp a finisajului;
- să se obţină efecte decorative.
Pentru placaje se poate folosi faianţa, plăcuţele smălţuite tip Cesarom, plăci din piatră
naturală, plăci care imită piatra naturală, cărămizi de placaj.
Prin zugrăveală se înţelege stratul protector cu care se acoperă suprafeţele tencuite ale
pereţilor sau tavanelor.
Văruirea sau spoiala cu lapte de var constă din aplicarea pe pereţi sau tavane a două sau
trei straturi succesive de lapte de var stins, trecut printr-o sită deasă.
Zugrăveala poate fi simplă, în culori, cu desen.
Lucrările de vopsitorie constau din acoperirea elementelor din lemn sau metal, precum şi
a pereţilor cu un strat de lac sau vopsea.Vopsitoriile pot fi în ulei pe tencuială, pe lemnărie, pe
suprafeţe metalice.
Trotuarele sunt fâşii de pardoseli exterioare executate în jurul clădirilor, lipite de ziduri,
cu pante de scurgere.Ele se execută din bolovani de râu, cărămmidă aşezată pe lat sau pe muchie,
beton simplu turnat, dale din beton, asfalt.
Lăţimea trotuarului variază între 0,80-1,20 m.
Teme

1. Foundations and basements.

2. Structures with load-bearing masonry walls
3. Floors.
4.Roof
5. Stairs
6. Finishing work
7. Functional installations