Sunteți pe pagina 1din 7

Componentele sistemului osos

-referat-

Osteologia este partea anatomiei care are ca obiect studiul oaselor. Oasele sunt organe dure,
rezistente, de culoare albă-gălbuie. Ansamblul lor constituie scheletul.

La om, oasele sunt situate în interiorul părţilor moi, cărora le servesc de sprijin; uneori ele
formeazăcavităţi pentru adăpostirea unor organe delicate; ele servesc la inserţii musculare, devin
astfel pârghii acţionate de diverse grupe musculare. Scheletul uman este constituit cu precădere din
oase dar unele componente sunt constituite din cartilaje ca de ex: cartilajele costale, cartilajele nazale,
procesul xifoidian al sternului etc. Unele dintre acestea se osifică la vârste înaintate.

Scheletul uman este format din 208 oase, din care 33-34 de vertebre alcătuiesc coloana vertebrală
(scheletul axial), iar restul de 174 oase se grupează în jurul acesteia. Din punct de vedere topografic
oasele sunt împărţite după regiunile corpului în patru grupe: scheletul capului, scheletul trunchiului,
scheletul membrelor superioare şi scheletul membrelor inferioare.

Functiile oaselor
- determina forma, dimensiunile si proporțiile corpului si ale diferitelor sale segmente;
- servesc ca sprijin pentru intregul corp si pentru partile moi;
- alcatuiesc cavitati ce protejeaza anumite organe delicate (creier, inima);
- servesc ca element de insertie pentru muschi, devenind astfel parghii actionate de diverse grupuri musculare,
indeplinind functia de locomotie
- constituie rezerva calcica a organismului.

Longitudinal, un os prezinta doua epifize, la capete, si o diafiza, la mijloc. Epifizele au un diametru diferit ca
sectiune fata de diafiza si sunt mai late. Ele sunt constituite dintr-un tesut mai moale, bogat vascularizat, prin care
osul creste in lungime. Diafiza este cvasicilindrica, cu un gol medular pronuntat, iar tesutul osos devine compact.

CLASIFICAREA OASELOR:
Dupa raporturile si dimensiunile lor, oasele se clasifica in: oase lungi, oase plane si oase scurte. Datorita faptului
ca forma unor oase este foarte neregulata, se utilizeaza si alte criterii de clasificare, adaugându-se celor trei categorii
de oase amintite alte patru tipuri: oase pneumatice, oase sesamoide, oase suturale și oase neregulate. La
aceste tipuri de oase nu se tine seama de forma lor, ci de caractere arhitecturale (oasele pneumatice), respectiv de
situarea lor in organism (oasele sesamoide si oasele suturale).
1. Oasele lungi - (Os longum)

La aceste oase, lungimea depaseste latimea si grosimea. Un os lung este format din
- un corp sau diafiza (Diaphysis)
- doua extremitati sau epifize (Epiphysis)
Intre diafiza si cele doua epifize se delimiteaza o zona numita metafiza (Metaphysis).

Oasele lungi se gasesc in principal la nivelul membrelor, ele indeplinind rolul de parghii de viteza in diferitele
miscari.
Exemple de oase lungi: (humerus, ulna, radius, femur, tibie, peroneu);

2. Oasele plane (Os planurri)

La aceste oase, lungimea si latimea sunt aproape egale intre ele, dar depasesc grosimea; Oasele plane sunt
turtite si prezinta doua fete si un numar variabil de margini si unghiuri;
Oasele plane indeplinesc doua functii:
a) servesc la edificarea cavitatilor de protecție (de exemplu craniul);
b) dau insertie unui mare numar de muschi (de exemplu scapula).
Exemple de oase plane: intalnite in cadrul centurilor (coxal, scapula), la cap (frontal, parietale, temporale,
occipital etc.), sau cele care formeaza cutia toracica: coastele, sternul;
3. Oasele scurte (Os breve).

Aceste oase au cele trei dimensiuni aproape egale, forma lor apropiindu-se de cea cubica. Oasele scurte se gasesc in
acele regiuni unde este necesara o mare soliditate si unde exista miscari foarte variate insa cu amplitudine mica
(coloana vertebrala, carp, tars).
Exemple de oase scurte : cele care intra in constructia palmei, talpii (plantei), ca de exemplu: carpiene,
metacarpiene, tarsiene, metatarsiene, falange, sau oasele coloanei vertebrale: vertebrele;

fig.1: Oasele din constructia palmei fig.2: Oasele coloanei vertebrale (vertebre)

4. Oasele pneumatice

Sunt oase neregulate ce au spatii cavitare pline cu aer,tapetate cu membrane mucoase.

Exemple de oase pneumatice: cele din jurul foselor nazale: frontal, etmoid, sfenoid, maxilar, etc.

5.Oasele sesamoide (Ossa sesamoidea)

Aceste oase sunt de obicei lentiforme, mici, si se dezvolta in vecinatatea unor articulatii (sesamoide periarticulare)
sau chiar in tendoanele unor muschi (sesamoide intratendinoase).
Aceste oase gliseaza de obicei pe o alta suprafata osoasa. Unele se afla in grosul capsulei articulare si marind
suprafata fosei articulare, se unesc cu capul articular. (Ex: oasele din articulatia degetului mare al labei piciorului),
altele sunt adancite in tendoanele muschilor ce trec pe deasupra articulatiei.
Exemple de oase sesamoide: rotula (patella) si unele oase de la nivelul mainii si piciorului.
6. Oasele suturale (Ossa suturalia).

Aceste oase se mai numesc si oase wormiene. Sunt oase mici, plane și inconstante. Se dezvolta din puncte de
osificare speciale independente de oasele invecinate, fie la nivelul suturilor craniului, in special in sutura lambdoida,
fie la nivelul fontanelelor. Mai exista un grup de oase wormiene,numite insulare, care se dezvolta in centrul oaselor
boltii craniene (in special in parietal si frontal).

fig.3: Scheletul craniului - vedere laterala

7.Oasele neregulate (Os irregulare)


Datorita formei si arhitecturii lor complicate nu pot fiincadrate in nici unul din grupurile precedente (ex:palatinul,
sfenoidul)

COMPONENTA OASELOR

Oasele sunt constituite din 3 elemente: periostul, pericondrul (endoost) si maduva oaselor.
Periostul este o membrana fibroasa care inveleste oasele pe toata suprafata lor exterioara, exceptand suprafetele
acoperite de cartilaj articular si unele insertii musculare. La nivelul articulatiilor, periostul se continua cu capsula
articulara, astfel incat intregul schelet este invelit intr-o teaca fibroasa conjunctiva. Grosimea periostului variaza in
functie de natura oaselor. Rolul sau este de a atenua efectele eventualelor frictiuni între osul dur și structurile moi.
Prin fata sa profunda, periostul adera de os. Acest fapt se datoreaza vaselor catre trec din el in osul subiacent prin
canalele Volkmann, dar mai ales unor fibra conjuctive (fibrele Sharpey) care pleaca din periost si patrund in
substanta osoasa compacta. Periostul este foarte bogat in vase sangvine si nervi(ce il hranesc si totodata ii confera
sensibilitate), importanta acestuia fiind foarte mare prin rolul pe care il joaca in viata osului. In perioada osteogenezei
acesta participa la formarea de tesut osos, la adult avand rol in nutritia osului. De asemenea are un rol important in
formarea calusului (in caz de fracturi), dar si la repararea unor pierderi limitate de substanta osoasa.

Pericondrul (endoost) se continua fara o limita neta cu tesut cartilaginos subiacent. Pericondrul este constituit din
tesut conjunctiv fibros ce contine si retele elastice si conduce vase sangvine si nervi.

Maduva oaselor
Cavitatile substantei osoase spongioase, precum si cavitatea medulara a oaselor lungi, sunt umplute cu o substanta
moale, semifluida si buretoasa, bogata in elemente sangvine numita maduva osoasa.
Maduva osoasa este de 3 feluri:
a) Maduva rosie - se gaseste in toate cavitatile oaselor fatului si ale copilului pana la aproximativ 7 ani. La adult,
maduva osoasa se afla numai in oasele mici si in oasele plane, precum si in epifizele oaselor lungi. Contine
numeroase capilare sangvine si elemente figurate ale sangelui, avand un important rol hematopoietic.
b) Maduva galbena - se gaseste in cea mai mare parte a oaselor adultului, culoarea galbena fiind datorata
rezervelor de grasime pe care le contine
c) Maduva gelatinoasa - se gaseste la batrani, continand multe elemente conjunctive.
Vascularizatia sangvina a maduvei osoase se face prin vasele nutritive.
Functiile principale ale maduvei osoase:
- participa la edificarea tesutului osos in perioada osteogenezei
- participa la procesele de reparare osoasa la adulti
- are rol hematoproteic
- reprezinta una din rezervele de grasime ale organismului

Masa osoasa dintre periost si endoost este constituita din lamele concentrice si radiare de os, printre care se
gasesc celule generatoare de os si celule distrugatoare de os.
Celulele care formeaza os se numesc osteoblaste si au rolul de a capta mineralele osteoformatoare (Ca, P, CO3,
Mg) din sange, care circulă printr-o densă retea de capilare, depunandu-le sub forma unor complexe calci-fosfo-
carbonatice.Pe masura ce imbatranesc, aceste celule osteoblaste isi diminueaza activitatea, devenind osteocite. In
starile carentiale in elemente osteoformatoare, o parte din acestea parasesc incinta osului, fiind transportate unde
este nevoie de ele.

Celulele dizolvante de os, osteoclastele, intervin in demineralizarea oaselor, principala cauza a osteoporozei.Desi
par negative, nu putem sa le consideram drept celule cu rol negativ, de multe ori activitatea lor salvand organismul
de la moarte, prin restabilirea echilibrului ionic al plasmei sanguine.

Cresterea oaselor se face prin adaugarea de noi lamele osoase. Acestea sunt structuri lamelare, cu grosimi de circa
5-10 microni, elaborate de osteoblaste, care apoi le inglobează intr-insele ca osteocite.

In functie de densitatea canalelor intraosoase, tesutul osos a fost separat in: haversian, cu multiple canale, si
nehaversian, cu mult mai putine spatii, de obicei, mai compact.
Canalele osoase se pot dispune pe doua directii: longitudinale, cand se numesc haversiene, sau
cvasitransversale, cu diverse inclinări fata de canalul medular, numite canale Volkman. Prin reteaua de canale
Havers - Volkman se pot gasi vase sangiune, nervi etc.

PROPRIETATI FIZICE ALE OASELOR

Principalele proprietati ale oaselor sunt: rezistenta si elasticitatea.


Datorita acestor proprietati, oasele nu se rup atunci cand asupra loc actioneaza diferite forte de presiune sau de
tractiune (forte paralele cu axul longitudinal, perpendicular pe suprafata lui si prin torsiune - holicoidal).
Craniul uman poate rezista la presiuni mari in directie bolta-baza fara a sa rupe, miscorandu-si cel mult inaltimea cu
7-8%. Un craniu poate totodata cadea de la o inaltime de 1-2 m pe ciment, fara a se sfarama - el sarind ca o minge
datorita elasticitatii sale.
Rezistenta la presiune in cazul oaselor este foarte mare, fiind de 30 de ori mai mare pe mm patrat decat a caramizii,
de 2,5 ori mai mare decat a granitului, apropiindu-se de rezistenta fierului. Dintre toate materialele tehnice, numai
betonul armat poate fi comparat cu osul, atat in privinta rezistentei , cat si a elasticitatii. Aceste proprietati sunt
datorate in principal compozitiei chimice a osului, precum si structurii sale macro-microscopice si a arhitecturii sale
interne.

O alta proprietate importanta de adaptare a osului este capacitatea de vindecare a fracturilor. In cazul unei fracturi,
la locul fracturii apare o formatiune osoasa noua, numita calus(Osdesmal),prin intermediul careia se face sudarea
segmentelor osoase. La acest proces contribuie si periostul, care poate in anumite conditii, mai ales in randul
persoanelor tinere, sa regenereze osul.
COMPOZITIA CHIMICA A OASELOR
In compozitia oaselor intra substanta fundamentala si sistemul fibrilar.

Substanta fundamentala se constituie din substante organice (aproximativ 35%) compuse din
oseina(scleroproteina insolubilă in apa rece, dar solubila in apa calda), cu structura granuloasa sau filamentoasa, si
osteomucoid(un proteinozaharid sulfatic), ambele constituente fiind bine legate biochimic intre ele si substante
minerale(aproximativ 65%) precum: fosfati, carbonati si cantitati foarte mici de fluorura si clorura de
calciu,hidroxiapatite cu Ca, Mg, P, F, S. Se poate spune ca substantele organice dau elasticitate oaselor, iar sarurile
minerale rezistenta.

Sistemul fibrilar este de origine colagenica, prezentandu-se sub forma de fibre, fibrele grupate in fascicule,
formand scheletul pe care se fixeaza celelelalte elemente osoase: substanta mineralizanta, celulele osoase etc.

In cazul in care un os este mentinut intr-o solutie de 5% HCL, sarurile minerale se dizolva, osul intrand in procesul de
demineralizare, acesta se "decalcifica. In urma acestui proces, osul devine elastic, asemanator cu cauciucul, pentru
ca in structura lui a ramas numai materia organica. Daca se distruge materia organica prin calcinare, osul de farama
(devine friabil).

Proportia celor doua componente principale din structura oaselor variaza de la un os la altul. Unele oase suporta
presiuni mai mari datorita faptului ca sunt mai bogate in saruri minerale. De asemenea, proportia componentelor
variaza si in raport cu varsta. In copilarile, oasele sunt mult mai elastice, deoarece au relativ putine saruri minerale.
Procentul acestora creste la batranete, oasele devenind mult mai casabile decat in copilarie.