Izvoarele eminesciene

În "Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre
moartea poetului: "Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a
ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul
îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă
cînd acest pămînt strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria
parfumurilor sale".

Dacă, pe de o parte, Eminescu apare adânc impregnat de esențele cele mai ancestrale ale
poeziei populare, pe de altă parte, din acea tradiție el culege și desvoltă chiar instanțele unui
instrument foarte eficient pentru procesul de unificare lingvistică și culturală de care
burghezia nu se putea lipsi, dacă voia să-și vadă încununat cu succes efortul său
revoluționar în domeniul politic și economic. Dar dacă a atinge prin propria inspirație
izvoarele poeziei populare este un postulat romantic, rezultatul la care ajunge Eminescu nu
mai este unul romantic strictu sensu. Ceea ce în poezia populară apare atenuat de retorica
proprie genului, va găsi la Eminescu o definiție în termeni de autoconștiință critică, seducția
anihilării abandonează ficțiunea personajului și capătă glas uman, acela al poetului, care nu
mai întruchipează doar lupta generoasă a eroului romantic împotriva mediocrității epocii, ci
și dorul arzător de eliberare de sub tirania voinței de a fi, sursa permanentei nevoi de
împlinire.

Pe plan poetic sau în opera sa în proză Mihai Eminescu era influențat de mari creatori romantici
germani, de Novalis, de la care a preluat motivul „florii albastre" si multi altii
Creația populară a constituit un izvor foarte important al poeticii sale, Eminescu a scris multe poeme
în metrica poeziei populare, a cules cântece de petrecere sau basme, cărora le-a adăugat
numeroase simboluri onirice sau fantastice. Luceafărul, poemul său cel mai cunoscut, o quintesență
a temelor și motivelor eminesciene, a fost inspirat de o creație folclorică, de basmul popular „Fata în
grădina de aur", publicat de Richard Kunisch, un călător prin Țările Române, mai exact prin Oltenia,
care reprodusese mai multe asemenea creații într-o carte de-a sa de călătorie, editată în limba
germană în 1861.