Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Document 11
Document 11
1. Generalitati despre continutul infractiunii
Notiunea continutului infractiunii.
Continutul infractiunii – totalitatea conditiilor cerute de lege pentru ca o fapta sa constituie infractiune.
Prof. Bulai continut al infractiunii totalitatea elementelor care compun infractiunea sau totalitatea
elementelor constitutive ale infractiunii.
Prof. Basarab – continutul infractiunii este format din totalitatea caracteristicilor specific tipice si
esentiale ale celor patru elemente ale sale prevazute in norma de incriminare, datorita careia o infractiune se
disstinge de toate celelalte infractiuni fie din grupe (subgrupe) diferite, fie subgrupe diferite, fie din aceeasi
grupa/subgrupa. Acesta este continutul abstract sau legal al infractiunii.
Continutul infractiunii este susceptibil de doua interpretari:
a) Continutul constitutive – conditiile privitoare la fapta (actul de conduita), adica latura
oobiectiva sau fizica si latura subiectiva;
b) Continutul juridic propriuzis – cuprinzand pe langa continutul constitutive si conditiile
privitoare la obiect, la subiectii infractiunii, la locul si timpul savarsirii acesteia.
Continutul constitutiv este dat intotdeauna de norma de incriminare el nu poate lipsi din continutul
juridic al infractiunii.
Continutul juridic al infractiunii cuprinde pe langa continutul constitutive ssi alte conditii, privitoare la
celelalte elemente ale infractiunii.
Fiecare infractiune are un continut concret, care cuprinde pe langa caracteristicile specific tipice si
esentiale ale continutului legal si altele, care nu au relevant juridical in privinta considerarii faptei ca infractiune.
Caracteristicile aratate in norma penala de incriminare impreuna cu celelalte formeaza continutul concret
al infractiunii.
Continutul generic al infractiunii – o constructive logica ce insumeaza trasaturile ceracteristice commune
ale tuturor continuturilor specific existente in sistemul legislatiei penale.
Trasaturile caracteristice pe care legiuitorul le foloseste la construirea continuturilor diferitelor
infractiuni se refera la conditiile ce trebuie indeplinite cu priviree la actul de conduit al faptuitotului, conditii
referitoare la obiectul si subiectii infractiunii sau cele referitoare la locul si timpul savarsirii acesteia.
Pentru existent a numeroase infractiuni este necesara si preexistenta unor conditii specifice ce alcatuiesc
asa numita situatie premise pe care trebuie sa se grefeze faptaa si conditiile care o insotesc pentru ca ea sa
constituie infractiune.
In structura continutului genetic al infractiunii, se disting :
conditii privind situatia premisa,
conditii privind continutul constitutiv;
Conditii privind obiectul infractiunii;
Conditii privind subiectii;
Conditii privind timpul , locul savarsirii infractiunii.
2. Structura continutului infractiunii
Infractiunea are patru elemente:
1. Obiect;
2. Latura obiectiva;
3. Subiect;
4. Latura subiectiva;
5. Toate fiind obligatorii pentru existenta sa.
Obiectul si subiectul nu constituie elemente ale infractiunii pentru ca sunt preexistente acesteia ca si
conditiile sale. Astfel, spre obiect se indreapta fapta , iar subiectul creeaza si declanseaza infractiunea.
Infractiunea are trei elemente:
1. Un element legal
2. Un element material;
3. Un element moral
Prof. Basarab – suntem de parere ca traasaturile/caract privesc cele patru elemente ale infractiunii,
fiindca daca acestea sunt commune fiecarei infractiuni, caracteristicile lor cele in baza carora se distinge io
infractiune de orice alta infractiune fie din aceeasi grupa, fie din alta grupa, precum si de o fapta neincriminata.
Cele patru elemente formeaza o unitate dialectica infractiunea.
Definitie. Prin sturctura continutului infractiunii intelegem modul cum se grupeaza in cadrul
continutului diferitele elemente care il alcatuiesc si raporturile dintre acestea.
Tinand seama de cerintele pe care legiuitorul le prevede ptr existenta infractiunii se considera ca acestea
vizeaza :
1. Conditii privind actul de conduit al unei persoane sub ambele sale sensuri, adica obiectiv si
subiectiv;
2. Valoarea sociala si relatiile corespunzatoare acestor valori impotriva careia se indreapta
actul de conduit si care constituie obiectul juridic al infractiunii;
3. Conditii privind subiectii infractiunii
4. Conditii privind timpul si locul savarsirii infractiunii.
Prof. Dongoroz – nu se poate concepe o infractiune fara o dispozitie de lege care sa o proclame ca atare;
nu se poate concepe o infractiune fara un interes sau un lucru care sa fie vatamat sau
primejduit prin savarsirea faptelor care constituie infractiune;
nu se poate concepe o infractiune fara o persoana care sa o comita(infractor) si fara o alta
persoana(fiz sau juridical) care sa fie vatamata sau amenintata in interesele sale;
nu poate fi conceputa o infractiune fara un loc in care sa comis si un moment in care a fost
savarsita.
Toate aceste date sau entitati sunt preexistente infractiunii.
Prof. Mitrache – obiectul si subiectul sunt elemente extrinseci continutului infractiunii, sunt factori
conditii preexistente oricarei infractiuni savarsite.
Infractiunea cuprinde patru elemente constitutive:
1.obiectul
2.latura oiectiva;
3.subiectul;
4.latura subiectiva.
In structura continutului unei infractiuni intra:
Un subiect activ persoana fizica sau juridical care infaptuieste actiunea sau inactiunea,
o actiunea /inactiune desfasurata de subiectul active.
Un obiect asupra careia este indreptata actiunea
O forma de vinovatie.
2.1. Clasificarea conditiilor prevazute de legiuitor in structura continutului infractiunii
A. Criteriul care are in vedere elementele constitutive ale infractiunii
Distingem conditii cu privire la obiectul infractiunii, la latura obiectiva a infractiunii, la subieect si la
latura subiectiva. Legiuitorul mai poate prevedea conditii cu privire la timpul si locul savarsirii infractiunii.
B. Criteriul care are in vedere importanta conditiilor pentru existent infractiunii.
Conditiile pot fi:
1. Conditii constitutive sau esentiale – acele conditii care formeaza continutul infractiunii in
configuratia tipica sau de baza. Lipsa unei astfel de conditii duce la inexistenta infractiunii in
configuratia sa tipica.
2. Conditiile acidentale sau circumstantiale –acelea prevazute de legiuitor pentru alcatuirea
continutului infractiunii intro varianta agaravata sau intro variant atenuanta.
In legislatia noastra penala majoritatea infractiunilor au un continut unic simplu. In functie de gradul de
pericol social pe care il prezinta aceeasi infractiune poate avea pe langa acest continut tip si un continut agravat
/calificat sau un continut atenuat/mai mutin grav.
In lipsa vreuneia din conditiile accidentale sau circumstantiale ale infractiunii nu conduce la inexistenta
ei in conditia tipica, ci numai la inexistenta variantei aggravate sau attenuate a acesteia.
C. Criteriul care are in vedere existent conditiilor in raport cu momentul savarsirii faptelor
Conditiile pot fi :
1. Preexistente
2. Concomitente
3. Subsecvente.
4.
1. Conditiile preexistente se situeaza anterior comiterii faptei si ele pot viza subiectul activ al
infractiunii sau in alte cazuri obieectul material al acesteia.
2. Conditiile concomitente sunt cele in care se savarseste fapta in mod concret si pot privi locul si
timpul concomiterii faptei interzise.
3. Conditii subsecvente sunt cele care se situeaza in timp dupaa comiterea infractiunii si pot privi
producerea unor anumite urmari.
3. Clasificarea continuturilor de infractiuni.
a) Continut juridic si contitutiv
Continutul juridic – totalitatea conditiilor cerute de norma de incriminare ptr existenta unei anumite
infractiuni.
Continutul constitutive – numai conditiile referitoare la actul de conduita pe care trebuie sal
realizeze subiectul pentru a infrange legea penala si a da nastere raportului juridic penal de conaflict.
Continutul constitutive al unei infractiuni – totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la natura
obiectiva si subiectiva a infractiunii.
b) Continut simplu si complex
Continutul simplu – exista cand norma de incriminare prevede doar conditiile necesare pentru
existenta infractiunii intro singura varianta sau modaliate normativa.
Continutul complex – exista atunci cand norma de incriminare cuprinde conditii ptr doua sau mai
multe variante sau modalitati ale aceleasi infractiuni. Continutul complex sau alternative al unei
infractiuni poate fi identificat dupa termenii folositi de legiuuitor (sau ori fie) atunci cand prevede
variantele in care se poate savarsi infractiunea.
Legea prevede ca infractiunea se poate savarsi prin :
Insusirea
Folosirea sau traficarea de bani, valori sau alte bunuri pe care subiectul le gestioneaza sau
administreaza.
c) Continutul de baza(tipic), agravat si atenuat.
Continutul de baza/tipic – exista atunci cand norma de incriminare sunt prevazute doar conditiile
necesare pentru existenta infractiunii in configuratie ei tipica.
Continutul agravat sau calificat – exista atunci cand norma de incriminare cuprinde pe langa
conditiile necesare ptr existenta infractiunii in configuratia ei tipica si altele fie obiective fie
subiective, denumite si circumstante de agravare. Acestea fac ca infractiunea sa capete un caracter
agravat.
Continutul atenuat – exista atunci cand datorita existentei in norma de incriminare a unor conditii
de norme de ordin obiectiv sau subiectiv infractiunea prezinta un pericol social mai redus in raport
cu o alta norma care disciplineaza aceleasi relatii sociale.
d) Continut integral si trunchiat
Continuturile integrale sau tipice – conditiile care alcatuiesc continutul juridic al infractiunii.
Continuturile trunchiate sau atipice – corespund formelor atipice ale infractiunii ( tentative si
actele pregatitoare) sau actelor de participare la savarsirea unei infractiuni ca instigator sau complice.
e) Continut genetic si specific
continut specific continutul propriuzis al infractiunii asa cum acesta este stabilit prin norma de
incriminare.
Continutul genetic sau continutul infractiunii – constructie logica care insumeaza trasaturile
caracteristice commune tuturor continuturilor specifice existente in sistemul legislatiei penale.
In legatura cu clasif continuturilor de infractiune prof. Dobrinoiu – remarca ca acestea se raporteaza la
continutul abstract sau legal al infractiunii prin care se intelege anasamblul unor trasaturi de ordin obiectiv si
subiectiv care sunt cerute de lege pentru o anumita actiune sau inactiune sa contituie un anumit tip particular de
infractiune.
Pe langa continutul abstract sau legal al infractiunii exista si un continut concret sau faptic prin care se
intelege ansamblul aspectelor concrete care materializanduse in cadrul fiecarei actiuni sau inactiuni savarsite
trasturile constitutive ale continutului abstract al infractiunii tip individualizeaza fapta facando sa se
deosebeasca de celelalte infractiuni concrete de acelasi tip.
Analiza structurii continutului infractiunii
Prof. Tanoviceanu – isi expunea punctul de vedere in legatura cu structura continutului infractiunii.
Spunea el ca o infractiune presupune:
a) Un subiectiv activ=infractorul;
b) Un subiect pasiv=victim;
c) Un obiect material, fiinta sau lucru catre care se indreapta infractiunea;
d) Un obiect juridic, textul de lege violat;
e) O actiune sau inactiune generatoare a actului pedepsibil.
Factorii preexistenti ai infractiunii
1. Obiectul infractiunii si categoriile lui
1.1. Obiectul juridic
Obiectul juridic al unei infractiuni consta intro valoare sociala lezata sau pusa in pericol prin savarsirea
unei actiuni sau inactiuni ilicite.
Obiectul juridic al infractiunii il contituie relatiile sociale ocrotite prin normele dreptului penal carora li
se adduce atingere prin fapta infractionala.
Nu exista infractiune care sa nu fie indreptata impotriva unor valori ocrotite penaliceste.
O infractiune este considerate periculoasa pentru societate tocmai ca ea vatama sau pune in pericol valori
fundamentale pe care ea le ocroteste prin edictarea normelor de drept penal incriminatoare.
1.2. Categorii ale obiectului juridic
Se disting:
a) Obiectul juridic general al infractiunii
Format din totalitatea relatiilor sociale ocrotite prin normele dreptului penal, deoarece se considera
ca in ultima instant orice infractiune lezeaza societatea, ordinea de drept penal statornicita de
legiuitor.
b) Obiectul juridic generic sau de grup
Se intelege obiectul juridic comun unui grup de infractiuni, constituit dintrun fascicule de valori
sociale de aceeasi natura vatamate sau puse in pericol de un grup de infractiuni.
c) Obiectul juridic specific (individual) sau special
Serveste la determinarea individualitatii unei infractiuni in cadrul unui grup.
In timp ce obiectul juridic generic al infractiunii rezulta de regula, in mod explicit, din titulatura
grupului de infractiuni din care face parte fapta penala respective, obiectul specific (individual) se
deduce din elementele infractiunii astfel cum sunt descries in textul incriminator ori din titulatura
unor subdespartaminte create de legiuitor in cadrul anumitor grupe de infractiuni sau chiar din
denumirea marginala a unor norme de incriminare.
Intre obiectul juridic generic sau de grup sic el specific (individual) exista un raport de subordonare,
in sensul ca obiectul juridic specific reprezinta o parte din obiectul juridic generic. Orice infractiune
aduce atingere atat obiectului sau specific, cat si unui anumit obiect juridic generic.
d) Obiectul juridic principal si obiectul juridic adiacent sau secundar
Se intelege valoarea sociala impreuna cu relatiile sociale impotriva carora se indreapta si care sunt
aparate prin incriminarea actiunii principale din cadrul unei infractiuni complexe.
Prin obiect juridic secundar sau adiacent se intelege valoarea sociala si reltiile sociale
corespunzatoare acesteia, impotriva carora se indreapta si care sunt aparate prin incriminarea actiunii
secundare sau adiacente din cadrul unei infractiuni complexe.
Exista infractiuni care, in raport cu dispozitia legala de incriminare, se caracterizeaza prin aceea ca
lovesc in doua sau mai multe valori sociale, motiv pentru care aceste infractiuni au doua obiecte
juridice din care unul principal si altul secundar (adiacent).
Situarea infractiunilor complexe intro grupa de infractiuni sau in alta – pe baza obiectului juridic –
este determinate de obiectul juridic principal, astfel incat, din aceasta cauza talharia este considerate
ca o infractiune contra patrimoniului si nu o infractiune contra persoanei desi aduce atingere si
acestei valori sociale.
e) Obiectul juridic special alternative
Exista fapte ilicite prin a caror incriminare sunt ocrotite valori sociale alternative.
Infractiunile – chiar si cele caracterizate printrun obiect juridic special alternative – au un singur
obiect juridic in sensul ca pentru existent lor, este sufficient ca fapta sa aduca atingere uneia dintre
valorile sociale ocrotite de legea penala. In aceste cazuri spunem , ca este vorba de un obiect juridic
special simplu.
1.3. Obiectul material
Obiectul material al unei infractiuni il constituie lucrul sau persoana asupra careia se axecuta
direct actul de conduit illicit.
Poate fi obiect material al infractiunii onul viu sau mort, un animal sau orice lucru neinsufletit. La unele
infractiuni, obiectul material se identifica cu subiectul pasiv al infractiunii, cum este in cazul infractiunii de
omor.
Obiectul material al infractiunii nu constituie un element al acesteia ci un factor preexistent care uneori
reprezinta o conditie esentiala pentru existent infractiunii
Sunt infractiuni care nu au un obiect material (de exemplu bigamia, marturia mincinoasa, asocierea in
vederea comiterii de infractiuni), deoarece valoarea sociala lezata sau pusa in pericol nu este susceptibila de a
fi incorporate intro entitate materiala.
Infractiunile care un obiect material fac parte din categoria infractiunilor de rezultat, iar cele care nu au
un obiect material fac parte din categoria infractiunilor de pericol sau de punere in primejdie.
Nu trebuie confundat cu instrumentele folosite de faptuitor la comiterea infractiunii ( de exemplu yale,
clesti, o bormasina etc).
Obiectul material al infractiunii il poate constitui si mijlocul prin care aceasta a fost comisa, de exemplu
uniforma de politest purtata de infractor la savarsirea infractiunii de talharie. Intro astfel de situatie, infractorul
I se va retine si infractiunea de port illegal de uniforma.
Nu trebuie confundat nici cu lucrurile produse prin infractiune (de exemplu bancnote, bancnote
contrafacute).
Cunoasterea este importanta din cel putin doua puncte de vedere:
1. Pentru ca obiectul material fiind expresia materiala a valorii sociale ocrotite prin
incriminare, ajuta la determinarea obiectului juridic, de care este legata in mod hotarator
incadrarea juridical a infractiunii.
2. Pentru vatamarea produsa prin actiunea sau inactiunea incriminate se produce asupra
obiectului material. Iar natura si gravitatea acestei vatamari constituie un criteriu de
individualizare a pedepsei.
2.Subiectii infractiunii
2.1. Subiecti de drept penal si subiecti ai infractiunii
Prin subiect de drept penal se inteleg persoane fizice sau juridice implicate in raporturile juridice
penalee de conformare sau deconflict fie ca destinatari ai obligatiilor de conformare sau, dupa caz, a obligatiei de
a raspunde penal pentru nerespectarea acestor oligatii, fie ca beneficiari ai ocrotorii juridice penale.
Persoanele fizice sau juridice implicate in savarsirea unei infractiuni, fie prin savarsirea infractiunii, fie
prin suportarea consecintelor, a raului cauzat prin savarsirea acesteia, sunt subiecti ai infractiunii.
Notiunea de subiecti ai infractiunii nu este identical cu aceea de subiecti de drept penal. Dupa pozitia pe
care o au in cadrul raportului juridic penal de conflict se disting subiecti activi sau infractori si subiecti pasivi
sau persoane vatamate.
2.2. Persoane fizica, subiect active al infractiunii
intelegem persoana care comite o infractiune consumata dar sic ea care comite o tentative pedepsibila
sau participala comiterea faptei in calitate de autor, instigator sau complice.
subiectul active care savarseste infractiunea ori participa in orice mod la savarsirea ei se mai numeste si
infractor.
2.2.1.Conditiile generale ce trebuie indeplinite de o persoana fizica pentru a fi subiect
active al unei infractiuni
a) Varsta minima ceruta de lege
Art. 99 alin. (1) C. pen. – minorul care nu a implinit varsta de 14 ani, nu raspunde penal.
Aceasta prezumtie legala are un caracter absolute, pe considerentul ca, pana ;a 14 ani minorul nu are
discernamant datorita insuficientei dezvoltarii psihofizica, motiv pentru care nusi poate da seama si
nu poate fi stapan pe faptele sale.
Minoritatea faptuitorului(sub 14 ani) constituie o cauza care inlatura caracterul penal al faptei (art.
50 C.pen.).
Nici dupa varsta de 14 ani dezvoltarea biopsihica nu este aceeasi la toti minorii, in art,99 alin. (2) –
minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta
cu discernamant.
Discernamant – se intelege capacitatea de a actiona in deplina cunostinta de cauza cu privire la o
fapta concreta, faptuitorul avand constiinta periculozitatii acesteia si a urmarilor ei, deci constiinta
semnificatiei sale sociale.
Pentru minorii intre 14 si 16 ani, legiuitorul a instituit o prezumtie reltiva pentru ca acestia sa
raspunda penal, si anume sa fi savarsit fapta cu discernamant. Aceasta prezumtie relativa permite sa
se dovedeasca in proces ca minorul, desi are varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani a savarsit fapta cu
discernamant.
Conform art. 99 alin (3) – minorul care a implinit varsta de 16 ani raspunde penal potrivit legii. Si
aceasta prezumtie este relativa, deoarece in process se poate dovedi contrariul, anume ca a savarsit
fapta fara discernamant.
b) Responsabilitatea
Art. 48 care stabileste regula ca fapta prevazute de legea penala savarsita de o persoana iresponsabila nu
constituie infractiune.
Responsabilitatea a fost definite ca fiind aptitudinea unei persoane de asi da seama de faptele sale
precum si de asi putea determina si dirija in mod constient vointa in raport cu aceste fapte.
Starea de responsabilitate a unei persoane presupune ca aceasta poseda insusirule psihice care o fac
capabila sa inteleaga caracterul socialmente periculos al actiunilor pe care le savarseste sis a fie stapana pe
acestea, adica sa fie capabila sa se abtina de la savarsirea actiunilor interzise sau sa efectueze o actiune
ordonata de lege.
Responsabilitatea se apreciaza prin prisma a doi factori:.
1. Unul intelectiv – in capacitatea persoanei de asi da seama de actiunile sau inactiunile sale, de
semnificatia lor sociala si de urmarile acestora;
2. Unul volitiv – aptitudinea aceleiasi persoane de a fi stapana pe faptele sale, in sensul de a le
putea dirija in mod constient.
Ambii factori sunt necesari in stabilirea responsabilitatii. Daca lipseste factorul intelectiv fapta numai
constituie infractiune, deoarece intervine responsabilitatea pe motivul ca lipseste vinovatia.
Daca lipseste factorul volitiv, inseamna ca a intervenit constrangerea si fapta nu constituie infractiune.
Nu poate fi subiect al infractiunii persoana care desi isi da seama de caracterul socialmente periculos al
faptei sale, nu are capacitatea de a se abtine de la savarsirea ei datorita unor impulsuri carora nu le poate
rezista( de exemplu un toxicoman sparge o farmacie pentru asi procura stupefiante necesare consumului
propriu.)
Starea de responsabilitate – starea psihofizica normal a omului, pe cand iresponsabilitatea constituie o
stare psihofizica anormala, fiind o stare de exceptie.
In lipsa responsabilitatii, persoana fizica nu poate fi subiect active al infractiunii dar pastreaza calitatea
de subiect de drept penal si impotriva ei se pot lua masuri de siguranta atunci cand ea prezinta o stare de
pericol ce trebuie inlaturata.
Responsabilitatea nu trebuie confundata cu raspunderea penala.
Responsabilitatea este o categorie psihologica, in timp ce raspunderea penala este o categorie juridical.
c) Libertatea de vointa si actiune
Daca faptuitorul a savarsit fapta ca urmare a unei constrangeri fizice careia nu ia putut rezista sau din
cauza unei constrangeri morale, acestuia nu I se poate imputa si deci fapta neconstituind infractiune, nu va
putea fi tras la raspundere penala.
2.2.2.Conditii special pentru existent subiectului active al infractiunii
Pentru existenta unor infractiuni, legiuitorul cere ca subiectul active sa indeplineasca o anumita calitate.
Nu poate savarsi infractiunea de delapidare decat o persoana care are calitatea de functionar care
gestioneaza sau administreaza bunuri , bani sau alte valori.
Calitatea de cetatean roman sau persoana fara cetatenie domiciliata pe teritoriul statului roman trebuie sa
aiba subiectul care savarseste infractiunea de tradare prevazute de art 155.
In cazul infractiunii de traffic de droguri prin prescrierea acestora in mod netemeinic unei persoane,
subiectul active nu poate fi decat un medic autorizat sa prescrie pacientilor astfel de substante.
Infractiunile pentru a caror existent se cere ca subiectul active sa aiba o anumita calitate se numesc
infractiuni proprii, iar un astfel de subiect se mai numeste si subiect calificat sau circumstantiat.
2.2.3.Categorii de subiecti activi ai infractiunii – persoane fizice
a) dupa criteriul varstei
Se disting subiecti active (infractori) majori (cei care implinisera varsta de 18 ani in momentul savarsirii
faptei ilicite0 si subiecti active minori (cei cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani) si indeplinesc si conditiile pentru
a raspunde penal.
Categoria tinerilor infractori – 1821 de ani. Varstnici – 60/barbati si 55 /femei.
c) dupa criteriul persoanelor care pot savarsi in calitate de coautori o anumita infractiune
Distingem:
infractiuni cu subiect active unic sau singular – in cazul acestor infractiuni nu poate exista decat un sg
subiect in calitate de autor.
infractiuni cu subiecti active plurali(coautori) – nu pot fi intalniti decat la infractiunile ce nu se pot
savarsi decat de doua sau mai multe persoane impreuna.
c)dupa criteriul antecedentelor penale
Distingem:
infractori primari;
infractori recidivisti.
Aceasta diferentiere se rasfrange asupra sistemului de sanctionare si de executare a pedepsei.
d) dupa criteriul calitatii cerute de lege pentru subiectul active in vederea existentei unei
anumite infractiuni
Distingem:
subiect activ simplu, necircumstantiat;
subiect active calificat.
2.4.Subiectul pasiv al infractiunii
Se numeste subiect pasiv al infractiunii sau persoana vatamata acea persoana fizica sau juridical,
titular a valorii sociale impotriva careia sa indreptat infractiunea, care sufera raul cauzat prin savarsirea
infractiunii.
Subiect pasiv poate fi orice persoana fizica sau juridical care a suferit raul produs prin infractiune. In
unele situatii, raul produs prin infractiune se poate extinde si asupra altei persoane decat aceea care a fost lezata
nemijlocit prin aceasta.
Aceasta persoana este cunoscuta sub numele de persoana daunata prin infractiune sau subiect pasiv de
drept civil. Subiectul pasiv sau persoana vatamata, nu trebuie confundat cu subiectul de drept civil sau
persoana daunata.
Subiectul pasiv al infractiunii esti si persoana daunata cu ar fi spre exemplu in cazul infractiunii de
furt, talharie, inselaciune, distrugere,etc dar sunt situatii cand aceste calitati nu se suprapun.
De la regula generala ca orice persoana poate fi subiect pasiv al infractiunii sunt si exceptii, cand
pentru existenta unor infractiuni este necesar ca subiectul pasiv sa aiba o anumita calitate.
Daca subiectul pasiv in momentul savarsirii infractiunii nu avea calitatea ceruta de lege, fapta nu va
constitui acea infractiune.
O infractiune se constituie cu un singur subiect pasiv, dar sunt si infractiuni care sunt conditionate de
existent mai multor subiecti pasivi. Prin astfel de infractiuni se aduce atingere unei pluralitati de persoane.
De exemplu: omorul este deosebit de grav daca este savarsit asupra a doua sau mai multor persoane;
uciderea din culpa se pedepseste mai sever daca sa savarsit asupra a doua sau mai multor persoane.
2.4.1.Categorii de subiecti pasivi ai infractiunii
Cele mai cunoscute clasificari sunt:
a) subiect pasiv general si subiect pasiv special
orice infractiune are ca subiect pasiv general statul, deoarece orice infrractiune aduce atingere ordinii
de drept penal statornicita de catre stat prin normele de drept penal.
orice infractiune lezeaza o anumita valoare sociala ocrotita penaliceste de catre stat, este normal ca
atunci cand se savarseste o infractiune, statul sa apara ca subiect pasiv general.
statul este titular al actiunii penale pe care o exercita in numele societatii, garantand astfel apararea
interselor subiectului pasiv special.
Subiectul pasiv special si imdeiat este persoana fizica sau juridical titular a valorii sociale vatamate sau
puse in pericol prin savarsirea infractiunii.
b)subiect pasiv principal si subiect pasiv secundar (adiacent)
Subiectul pasiv principal si secundar il intalnim in special in cazul infractiunilor complexe, deoarece
in cazul savarsirii unei astfel de infractiuni, prin actiunea infractionala sunt lezate sau puse in pericol doua valori
sociale, ambele ocrotite de legea penala, din care o valoare constituie obiectul juridic principal iar cealalta
constituie obiectul juridic secundar sau adiacent.
Cel mai classic exemplu este acela al infractiunii complexe de talharie, savarsita in dauna unei
societati comerciale.
In cazul acestei infractiuni statul apare ca subiect pasiv general, dar pe langa el, mai apar doi subiecti
pasivi, din care unul principal (respective societatea ale carei bunuri au fost sustrase prin violenta) si un altul
secundar (adiacent) in persoana paznicului care pazea bunurile si impotriva careia au fost exercitate actele de
violent.
Este subiect pasiv principal al infractiunii persoana fizica sau juridical, titular a valorii in principal
ocrotita prin incriminarea si sanctionarea unei fapte si este subiect pasiv secundar sau adiacent al infractiunii
persoana fizica sau juridical titular a valorii ocrotie in mod secundar sau adiacant prin incriminarea si
sanctionarea aceleiasi fapte.
Subiectul pasiv secundar este si consumatorul de droguri in cazul infractiunii de traffic de droguri,
care sufera consecintele produse sau pe cale de a se produce (toxicomania), fiinduI periclitata sanatatea.
Subiectul pasiv secundar este intruchipat in persoana celui care sufera consecintele consumului illicit
de droguri. Atunci cand subiectul active ofera sau vinde unei persoane droguri pe care aceasta la consuma, ea
devine subiect pasiv secundar al infractiunii de traffic de droguri.
c)subiect pasiv simplu (necircumstantiat) si calificat (circumstantiat)
Subiectul pasiv este simplu atunci cand el nu are o anume calitate. De exemplu, o persoana este victim
unui accident de circulatie si sufera o vatamare grava a integritatii corporale.
Subiectul pasiv este calificat atunci cand legea care ca el sa aiba o anumita calitate, fie pentru existent
infractiunii in forma tip sau simpla fie pentru existent anumitor forme agravanta ale acesteia.
Pentru existent formei aggravate a infractiunii de viol, legiuitorul prevede si situatia in care subiectul
pasiv (victim), este o persoana care se afla in ingrijirea, ocrotirea, paza, educarea au tratamentul faptuitorului.
Este cazul tatalui care isi violeaza fiica sau a medicului care isi voleaza pacienta internata in spital si aflata sub
tratamentul sau.
3.Timpul si locul savarsirii infractiunii
3.1.Timpul savarsirii infractiunii
Orice infractiune se comite intrun interval de timp. Acest interval de timp este marcat de un moment al
inceperii executarii faptei ilicite si un moment in care activitatea infractionala ia sfarsit.
Timpul in care sa savarsit fapta ilicita prezinta un interes deosebit sub aspectul consecintelor pe care
le poate produce. In raport cu timpul cand sa savarsit infractiunea, se determina legea penala care trebuie
aplicata in cazul succesiunii legilor penale in timp.
Timpul poate juca un rol hotarator si in planul raspunderii penale. Daca in momentul savarsirii faptei
subiectul nu implinise varsta de 14 ani, atunci el nu va raspunde penal. Dimpotriva, daca in momentul savarsirii
faptei subiectul implinise 14 ani, atunci se va punde problema rasponsabilitatii sale penale.
Prescriptia raspunderii penale este o institutie de drept penal ce se bazeaza pe trecerea timpului.
Termenul de prescriptive a raspunderii penale se calculeaza de la data savarsirii infractiunii. In cazul infractiunii
continue termenul de prescriptive a raspunderii penale curge de la data incetarii actiunii sau inactiunii
infractionale, iar in cazul celor continuate, de la data savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni.
Tot in timp, se determina si punctual de plecare al prescriptiei actiunii penale dar si al termenul
pentru introducerea plangerii prealabile in cazul in care persoana vatamata a stiut inca din momentul comiterii
infractunii cine este autorul.
Timpul prezinta importanta si in aplicarea actelor de clement ( aministie si gratiere) , dar si pentru
stabilirea starii de recidiva.
Trecerea unui anumit interval de timp este hotaratoare in functionarea institutiei reabilitarii.
Infractiuni precum capitularea, parasirea campului de lupta, coborarea pavilionului, defetismul, jefuirea
celor cazuti pe campul de lupta etc. nu se pot comite decat in timp de razboi.
Timpul in care se comite o infractiune poate sa o agraveze.
De exemplu: furtul comis in timpul noptii sau al unei calamitati.
3.2.Locul savarsirii infractiunii
Infractiunea fiind o activitate umana, o fapta a omului sau a unei persoane juridice, se plaseaza intrun
anumit spatiu, se realizeaza intrun anumit loc.
In raport cu orice infractiune, se pune problema de a determina locul comiterii infractiunii.
Locul savarsirii unei infractiuni reprezinta un element preexistent fara de care nu poate fi conceputa
savarsirea unei infractiuni.
Locul savarsirii unei fapte conditioneaza insasi existent acelei fapte infractionale.
Savarsirea unei fapte intrun anumit loc face ca infractiunea sa capete o forma agravata ( de exemplu:
infractiunea de furt este calificata atunci cand este savarsita “ intrun loc public” sau “ intrun mijloc de transport
in comun”)
Latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunii
1. Latura obiectiva a infractiunii
Latura obiectiva – totalitatea conditiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduit
pentru existent infractiunii.
Latura obiectiva cuprinde urmatoarele component:
a) Elementul material;
b) Urmarea imediata;
c) Legatura sau raportul de cauzalitate.
Pentru existenta unor infractiuni, latura obiectiva mai cuprinde si una sau mai multe conditii – cerinte
atasate elementului, material si absolute necesare pentru ca fapta savarsita sa poata constitui elementul material al
infractiunii.
1.1. Elementul material al laturii obiective a infractiunii
Elementul material al infractiunii denumit si element obiectiv a fost definit ca activitatea fizica (actus
reus) prin care se savarseste o infractiune, adica o manifestare externa, o consumare sau o infranare de energie
fizica prin care se produce o modificare in lumea externa.
Spre deosebire de morala, dreptul nostrum penal consacra principiul materialitatii actiunii (nullum crime
sine action) exteriorizat susceptibil de o constatare senzoriala si care sa exprime procese ale lumii exterioare.
Dreptul penal roman nu sanctioneaza o simpla idée criminal si nici comunicarea gandurilor altei
persoane decat in mod exceptional, cand aceste din urma manifestari prezinta prin ele insele, un pericol social
sporit, fiind prevazute ca infractiuni autonome.
In dreptul nostru numai actele exterioare pot cadea sub incidenta legii penale deoarece numai ele vatama
sau pun in pericol valorile sociale ocrotite de aceasta.
Maanifestarea exterioara se infatiseaza sub forma unui act, adica o singura miscare corporala cu relevant
penala, fie sub forma unei succesiuni de acte de acelasi fel.
In cazul in care manifestarea exterioara ia forma unui singur act, aceasta poate epuiza singur continutul
unei infractiuni ( de exemplu impuscarea mortal a unei persoane) ori se poate infatisa ca o succesiune de acte
difertite in cadrul unei maniifestari mai complexe ( in cazul infractiunii de rele tratamente aplicate minorului).
Cand manifestarea exterioara consta in repetarea mai multor acte de un numar de ori suficient incat sa
denote obisnuinta, vom fi in prezenta unei infractiuni de obicei ( de exemplu prostitutia).
Cand se savarseste in mod repetat acelasi act, impotriva aceleiasi persoane, cu aceeasi ocazie si in mod
neintrerupt, va exista o unitate de infractiuni ( de exemplu : aplicarea mai multor lovituri de cutit unei persoane
cu aceeasi ocazie). Daca actele successive aduc atingere corpului unor persoane diferite va exista un concurs de
infractiuni, cu exceptia cazurilor cand legea formeaza din pluralitatea victimelor o unitate legala de infractiune (
de exemplu: omorul savarsit asupra a doua sau mai multor persoane).
In cuprinsul unei norme de incriminare elementul material poate fi descries ca o manifestare unica ( de
exemplu : furtul luarea unui bun) sau ca manifestari multiple alternative ( de exemplu: in cazul infractiunii de
delapidare elementul material consta in insusire, folosire, ori traficare).
Elementul material (actul material) din norma de incriminare care desemneaza activitatea interzisa este
mentionat de legiuitor printrun cuvant( de exemplu: uciderea, lovirea) sau printro expresie( de exemplu: lipsirea
de libertate). Cuvantul sau expresia care indinca activitatea fizica ce constituie elementul material al incriminarii
poarta denumirea de “verbum regens”.
Verbum regens se poate realize fie prin cuvinte, cum ar fi spre exemplu in cazul infractiunilor de
marturie mincinoasa sau prin scris, cum ar fi spre exemplu in cazul infractiunii de denuntare calomnioasa (259),
fie prin acte material cum ar fi spre exemplu in cazul infractiunii de loviri sau alte violente ( 180) vatamare
corporala ( 181), represiunea nedreapta ( 268) sau distrugerea de inscrisuri (242).
Manifestarea exterioara (elementul material) poate imbraca forma actiunii ( comisiunii ) sau a inactiunii
( de exemplu: nepredarea bunului gasit).
Elementul material al laturii obiective poate consta in una sau mai multe actiuni, fiecare actiune la
randul sau putand fi rezultatul unuia sau mai multor acte.
Actiunea este activitatea prin care se face, se realizeaza ceva printro singura miscare sau manifestarea
exterioara a omului sau dirijata de om sau chiar printro pluralitate de astfel de acte.
Actiunea – o comportare pozitiva si de aceea fapta antisociala savarsita in acest mod este definite ca o
fapta comisiva, iar infractiunea ca infractiune comisiva.
Actiunea infractionala este aceea prin care se face ceva ce nu trebuie facut, ce este interzis printro
norma de conduit prohibitive. Ea realizeaza incalcarea unei interdictii si reprezinta o actiune ilicita.
Inactiunea ca fapta omisiva, consta in a nu face ceva ce trebuie facut, adica omisiunea de a indeplini un
act ordonat printro norma imperativa sau impus printro obligatie legala sau conventional.
Inactiunea infractionala reprezinta o comportare negative a subiectului, fiind definite ca un act negative,
ca o fapta omisiva, constitutive de infractiune.
Prin omisiune se savarseste infractiunea de lasarea fara ajutor ( 315) care consta “ omisiunea de a da
ajutorul necesar sau de a instiinta autoritatea, de catre cel care a gasit o persoana a carei viata, sanatate sau
integritate corporala este in primejdie si care este lipsita de putinta de a se salva.
De exemplu: o persoana gaseste la ghena de gunoi a unui bloc un nou –nascut care era viu si nu ia
masuri pentru al salva.
Infractiunile savarsite prin omisiune, ca cele din exemplul mai sus mentionat, sunt cunoscute in doctrina
penala sub denumirea de infractiuni omisive proprii. Specific acestor infractiuni este faptul ca ele constau doar in
incalcarea unei obligatii prevazute de lege, de unde decurge si caracterul lor format, ele consumanduse prin insasi
neexecutarea actiunii cerute de lege.
Infractiuni omisive improprii se mai numesc si comisive prin omisiune.
Specific infractiunilor comisive prin omisiune este faptul ca ele sunt intotdeauna infractiuni de rezultat.
In cazul infractiunilor de comisiune prin omisiune infractiunea nu subzista decat daca subiectul avea obligatia
juridical de a impiedica pproducerea rezultatului.
Infractiunea comisiva se poate savarsi printro omisiune iar infractiunea omisiva se poate comite printro
comisiune.
Omisiunea presupune intotdeauna o obligatie legala de a actiona intrun anumit mod pentru a nu fi
considerat ca un autor al unui rezultat oarecare.
Ori de cate ori printro abtinere nu se violeaza o obligatie impusa de lege dar se urmareste un rezultat
pedepsit de lege vom avea o adevarata comisiune.
Pentru existent unor infractiuni sunt necesare uneori si indeplinirea unor conditii – cerinte esentiale
prevazute de lege si atasate elementului material.
Uneori locul si timpul constituie elemente de calificare a unei infractiuni.
Din latura obiectiva a unor infractiuni in afara locului si timpului mai pot face parte si alte imprejurari
cum sunt modul si mijloacele de savarsire a infractiunii.
1.2. Urmarea imediata
Urmarea imediata consta in rezultatul pe care il produce actiunea sau inactiunea faptuitorului, care se
materializeaza in schimbarea ce se produce in realitatea obiectiva.
Urmarea imediata se poate materialize fie intrun rezultat palpabil, fie intro stare de pericol.
Urmarea imediata nu trebuie identificata numai in producerea unui rezultat material (palpabil) deoarece
acesta se poate materialize si intro stare de pericol. Atunci cand pentru consumarea unei infractiuni legea cere
producerea unui anumit rezultat, ne aflam in prezenta asanumitelor infractiuni de rezultat ( De exemplu:
infractiunea de omor exista doar atunci cand se produce un rezultat si anume moartea victimei).
Daca la infractiunile de rezultat faptuitorul realizeaza actiunea tipica ce constituie elementul material al
infractiunii si rezultatul nu se produce, atunci ne gasim in fata tentative la acea infractiune.
De exemplu: autorul trage un foc de arma asupra victimei, dar aceasta nu moare. In aceasta situatie ne
aflam in fata unei tentative de omor.
Sunt si o serie de infractiuni care se consuma fara producerea unui rezultat vatamator palpabil. Este
vorba de asanumitele infractiuni formale, de atitudine sau de pericol.
Cu toate ca legea nu conditioneaza existenta lor de producerea unui anumit rezultat concret, aceasta nu
inseamna ca priin savarsirea lor nu sar produce o urmae socialmente periculoasa.
Aceasta urmare exista si consta in starea de pericol ce se creeaza prin savarsirea faptei pentru valoarea
sociala ocrotita de norma penala.
Starea de pericol consta intro starea contrara celei existente anterior savarsirii infractiunii. In cazul
infractiunilor formale, de atitudine sau de pericol, urmarea imediata nu trebuie dovedita, deoarece starea de
pericol se declanseaza automat, prin insasi savarsirea faptei, asa incat prevazanduse in lege fapta, se prevede
implicit si urmarea imediata a acesteia.
Urmarea imediata a infractiunii nu trebuie confundata cu consecintele subsecvente ale acesteia
deoarece urmarea imediata este o component a laturii obiective a infractiunii de care depinde existenta acesteia,
pe cand consecintele subsecvente constituie un element circumstantial in continutul agravat al unor infractiuni, de
exemplu : pagube importante aduse economiei nationale, dezastru, consecinte deosebit de grave, fie o simpla
circumstanta.
1.3. Raportul de cauzalitate
Raportul de cauzalitate constituie si el o component a laturii obiective a infractiunii. Raportul de
cauzalitate in dreptul penal presupune “necesitatea de a se dovedi ca in cazul savarsirii unei infractiuni exista o
legatura cauzala intre actiunea sau inactiunea faptuitorului si rezultatul material cerut de norma incriminatoare.”
Nu se poate concepe faptul ca exisa vreo infractiune care sa nu aiba un rezultat illicit, adica sa nu
produca o urmare socialmente neconvenabila, constand in vatamarea sau punerea in pericol a unor valori sociale
ocotite prin normale dreptului penal.
Infractiunile formale se caracterizeaza prin aceea ca ca urmarea imediata este inerenta actiunii sau
inactiunii, inseparabila de aceasta, motiv pentru care in cazul lor raportul de cauzalitate este prezumat.
Situatia se schimba in cazul infractiunilor de rezultat (de exemplu infractiunea de omor). In astfel de
infractiuni, rezzultatul illicit nu mai este inerent actiunii, ci apare ca o entitate distinct separate chronologic si
logic de actiune, motiv pentru care raportul de cauzalitate nu mai poate fi prezumat, ci trebuie dovedit – atat sub
aspect obiectiv (ex post) cat si sub aspect subiectiv (ex ante) – ceea ce inseamna ca nici elementul subiectiv nu
mai poate fi prezumat, ci trebuie demonstrat.
Atunci cand fapta infractionala este comisa printro singura actiune/inactiune, prin care sa urmarit
producerea unui anumit rezultat, stabilirea raportului de cauzalotate nu prezinta dificultati in a se stabili ca intre
actiunea ilicita si rezultatul produs exista o legatura cauzala. De exemplu: x urmareste sal ucida pe y si pentru
aceasta il impusca cu o arma de foc.
In acest caz, antecedent cauzala consta in impuscare iar rezultatul este moartea victimei. Rezulta ca in
acest exemplu sunt intrunite toate cerintele obiective si subiective ale continutului constitutive al infractiunii de
omor intentionat.
Un exemplu: in urma unei altercatii x il injunghie pe y cauzanduI o hemoragie puternica. Este chemata
salvarea spre al transport ape y la spital pentru a primi ingrijiri medicale. In drum spre spital, soferul de pe
salvare a intrat intro intersectie fara a se asigura si se ciocneste cu un autocamion. In urma impactului, y sufera
multiple traumatisme. De la locul accidentului y este prelua de un autoturism particular si dus de urgenta la spital.
Ajuns la camera de garda y era in viata. Dar la ora cand y a ajuns la camera de garda medical de serviciu a fost de
negasit. Y mai traieste 30 de minute si moare dupa care apare si medical de garda care constata decesul. In urma
constatarii medico legale se stabileste cauza mortii si se apreciaza ca daca medical de garda ar fi intervenit la timp
y ar fi putut fi salvat.
Intro asemenea speta se pune intrebarea “ cine va fi tras la rasp penala pentru moartea lui y?”
In abordarea stabilirii existentei raportului de cauzalitate in spete ca cea mai sus descrisa, in doctrina se
apreciaza ca trebuie facuta o analiza obiectiva ( ex post) in raport cu legitatile generale ale cauzalitatii si o analiza
subiectiva ( ex ante) privind capacitatea umana de a prevedea aparitia rezultatului tipic illicit.
Raportul de cauzalitate trebuie stabilit in mod exclusive intre actiunea/inactiunea faptuitorului si
rezultatul survenit urmand ca mai apoi dupa identificarea feenomenului sau fenomenelor cauza sa se verifice in
cadrul unei operatii subsecvente daca actiunea/inactiunea carora li sa recunoscut valoare cauzala au fost comise
cu vinovatie sip e aceasta baza sa se constate existenta sau inexistenta raspunderii penale.
In abordarea raportului de cauzalitate in cazul savarsiriii unei infractiuni de rezultat trebuie pornit de la
necesitatea stabilirii faptului daca rezultatul produs este consecinta actiunii sau inactiunii subiectului active al
acesteia sau a participantilor la aceasta atunci cand la producerea rezultatului au cooperat mai multe persoane.
Specificul raportului de cauzalitate in dreptul penal consta in faptul ca intotdeauna cauza care
declanseaza efectul trebuie sa fie urmare a unei activitati ilicite desfasurate de o persoana fizica sau juridica.
Pentru determinarea raportului de cauzalitate in cazul existentei mai multor actiuni care au contribuit
la producerea rezultatului, in doctrina au fost formulate mai multe teorii care sunt circumscrise in doua curente
principale si anume: curentul monist si curentul pluralist.
Curentul monist – ideea central sustinuta de promoterii acestui current ar consta in faptul ca urmarea
imediata (rezultatul) ca subelement al laturii obiective a infractiunii, ar avea intotdeauna o singura cauza. Monistii
sustin ca in ipoteza unei pluralitati de contributii umane sau imprejurari care au contribuit la producerea acelei
urmari, acestea trebuie considerate ca simple conditii fara o semnificatie juridical penala. Toti sustinatorii tezei
moniste sunt de accord ca urmarea imediata (rezultatul) este consecinta unei singure cause, unanimitatea dispare
atunci cand se pune problema identificarii in concret din multitudnea de conditii a acesteia care va fi considerate
drept unica cauza.
1.4. Teoria cauzei adecvate
Actiunile umane se clasifica din punctul de vedere al eficientei lor cauzale in doua categorii si anume
actiuni tipice care sunt apte sau susceptibile sa produca singure aparitia efectului /a rezultatului socialmente
periculos si actiuni tipice care singure sunt inapte sa determine prin ele insele aparitia efectului, dar care pot
dobandi eficienta cauzala daca sunt associate cu alti factori contributive indispensabili/sine qua non, formand
impreuna cu acestia un complex cauzal.
Sustinatorii teoriei cauzei adecvate au pretins ca din punct de vedere juridic sa fie considerate drept
cauza unica numai acea actiune tipica adecvata capabila sa produca singura rezultatul illicit, urmand sa fie excluse
din notiunea juridical de cauza toate acele actiuni care nu poseda eficienta cauzala intrinseca chiar daca sar stabili
ca fara ele rezultatul nu ar fi survenit.
De exemplu: un tinichigiu punea table pe acoperisul unei case. O persoana care stia ca acesta este
suferind de inima, voind sal sperie arunca o petard la baza imobilului. Ca urmare a bubuiturii, tinichigiul se
sperie se dezechilibreaza si cade de pe acoperis, ocazie cu care sufera mai multe traumatisme in urma carora
moare.
Conform teoriei cauzei adecvate persoana care a aruncat petarda nu poate raspunde penal, deoarece ar
lipsi raportul de cauzalitate intrucat o bubuitura prin insasi natura ei nu este apta sa provoace moartea unei
persoane.
1.5. Teoria cauzei eficiente
Dintre multiplele conditii care formeaza antecedent cauzala a unui rezultat socialmente periculos sau
daunator constituie cauza acea conditie care a avut o eficacitate precumpanitoare in producerea rezultatului.
Conform acestei teorii, apreciereea unei conditii ca fiind precumpanitoare in producerea rezultatului se face dupa
experienta comuna de viata dupa bunul simt al omului.
1.6. Teoria cauzei preponderente
Se considera cauza a rezultatului acea conditie care a fost determinate in producerea rezultatului
socialmente periculos, a avut cea mai mare contributie in producerea acelui rezultat.
1.7. Teoria cauzei proxime
Ptr identificarea cauzei proxima – din campul cauzalitatii sunt eliminate toate conditiile necesare care au
contribuit la producerea unui rezultat socialmente periculos sau daunator in afara de una singura cea de pe urma
causa proxima. Este cauza potrivit acestei teorii energia care a precedat nemijlocit rezultatul.
Curentul pluralist – spre deosebire de curentul monist, adeptii tezei pluraliste considera ca producerea
efectului poate fi datorata unui concurs de cause. Intro astfel de situatie (concurs de cauze), este necesar sa se
determine contributiile umane in legatura cu rezultatul produs si sa se stabileasca care dintre acestea sunt
relevante din punct de vedere penal.
1.8. Teoria achivalentei conditiilor
Si sub denumirea de teoria conditiei sine qua non a fost formulate pentru prima oara de penalistul
german Von Buri in anul 1860. A ramas si pana in zilele noastre de cea mai larga aplicare practica in stabilirea
raportului de cauzalitate.
La baza elaborarii acestei teorii au stat trei reguli principale si anume:
a) Cauzalitatea este de regula plurala;
b) Trebuie considerate cauza orice conditie premergatoare fara de care rezultatul nu sar fi produs;
c) Toate evenimentele premergatoare rezultatului si fara de care acesta nu sar fi produs au valoare
contributiva egala neputanduse stabili o ierarhie sub raport contributive intre cauze si conditii.
1.9. Toria conditiei necesare
Trebuie sa fie considerate drept cauza a rezultatului socialmente periculos orice conditie necesara pentru
producerea rezultatului tinanduse seama de contributia diferita adusa de fiecare conditie.
Pentru stabilirea legaturii de cauzalitate se recomanda izolarea temporare si artificial a cauzelor
mecanice, chimice, biologice, pentru a se retine numai faptele omenesti care au contribuit la producerea
rezultatului ca fiind conditii sine qua non pentru ivirea acestuia.
2. Latura subiectiva a infractiunii
Notiune – prin latura subiectiva a infractiunii se intelege atitudinea psihica a infractorului formata din
stari intellective (atitudinea constitiintei , scop) stari affective si volitive ( motive) atitudine psihica ce precede si
insoteste fapta infarctionala si urmarile ei.
Pentru existenta unei infractiuni nu este suficient sa se constate ca in realitatea obiectiva sa comis o
fapta socialmente periculoasa prevazuta de legea penala ci mai trebuie sa se stabileasca ca acea fapta a fost
comisa de catre subiect cu vointa si constiinta.
Structura laturii subiective. In structura laturii subiective a infractiunii intra totdeauna ca element
component elementul subiectiv la care sunt atasate uneori una sau mai multe conditii – cerinte esentiale –
necesare pentru completarea laturii subiective a anumitor infractiuni.
In structura laturii subiective a unei infractiuni intra: elementul subiectiv (vinovatia) iar la unele
infractiuni se mai adauga mobilul si scopul.
Prin elementul subiectiv – atitudinea psihica a persoanei care a savarsit o fapta, fata de fapta si de
urmarile acesteia atitudine exprimata in vinovatia ceruta de lege pentru existenta acelei infractiuni, vinovatia ca
parte component a laturii subiective exista atunci cand fapta prevazuta de legea penala este savarsita cu intentie
din culpa sau praeterintentie.
Vinovatia – si o trasatura esentiala a unei infractiuni , motiv pentru care ea nu trebuie confundata cu
vinovatia ca element al continutului constitutive al unei infractiuni.
Existenta vinovatiei ca trasatura esentiala nu presupune intotdeauna si existenta vinovatiei ca element al
continutului constitutive al infractiunii.
De exemplu: in cazul savasrsirii unei fapte din culpa se realizeaza vinovatia ca trasatura esentiala a
infractiunii dar poate lipsi elementul subiectiv daca legiuitorul incrimineaza acea fapta numai daca este savarsita
cu intentie.
Mobilul si scopul. Actiunile/inactiunile umane sunt determinate de anumite necesitati , dorinte, interse,
emotii, sentimente, pasiuni, care in anumite situatii devin adevarate motive sau mobiluri ale infractiunii si care
stau in spatele efortului de vointa care determina savarsirea faptei.
Mobilul sau cauza interna a actului de conduit illicit, desemneaza acel sentiment (dorinta, tendinta,
pasiune) ce a condus la nasterea in mintea faptuitorului a ideii savarsirii unei anumite fapte.
Lipsa unui mobil, a unei motivatii a faptei este un indiciu de anormalitate psihica a faptuitorului ce
impune cercetarea responsabilitatii acestuia.
Stabilirea mobilului in procesul penal prezinta importanta pentru instant deoarece se va putea intelege
mai bine gradul de pericol social al inculpatului si va ajuta la individualizarea judiciara a sanctiunii de drept penal.
Mobilul nu constituie un element necesar pentru existenta infractiunii consideranduse ca prezenta
vinovatiei este suficienta pentru a atribui faptei pericolul social al unei infractiuni dar sunt si unele exceptii.
Infractiunea de abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi nu se poate realize decat in prezenta existentei unui
anumit mobil si anume savarsirea abuzului pe temei de nationalitate, rasa, sex sau religie. Mobilul poate constitui
o circumstanta generala de agravare a pedepsei cum ar fi spre exemplu savarsirea faptei din motive josnice. ( art.
75 lit.d) C.pen. – gelozia, invidia, tendinta de inavutire fara munca etc.)
Scopul infractiunii – se intelege finalitatea urmarita prin savarsirea faptei ce constituie elementul
material al infractiunii, obiectivul propriu sireprezentat de faptuitor ca rezultat al actiunii sau inactiunii sale.
Scopul urmarit de infractor prin savarsirea faptei intregeste elementul subiectiv al infractiunii si
presupune reprezentarea clara a rezultatului acesteia.
Ca si mobilul, scopul este caracteristic activitatii voluntare dar tot ca mobilul scopul nu este prevazut ca
element in continutul inffractiunii decat in mod exceptional si anume la acele infractiuni la care latura subiectiva
trebuie sa cuprinda pe lanaga elementul subiectiv si conditia cerinta esentiala a unui scop urmarit de faptuitor.
Exemple carte pg 190.
Clasificarea infractiunilor
1. Clasificarea infractiunilor dupa obiectul social juridic si dupa subiect
1.1. Clasificarea infractiunilor dupa obiectul socialjuridic
Sunt infractiuni prin a caror savarsire se incalca concomitant mai multe relatii sociale nascute in jurul
unor valori fundamentale ocrotite prin normele dreptului penal.
De exemplu: infractiunea de talharie are un obiect juridic complex. Pe de o parte prin savarsirea ei se
incalca relatiile sociale privind dreptul de proprietate al persoanei dar si relatiile sociale privind viata, sanatatea ,
integritatea corporala a persoanei umane. Legiuitorul, clasificand infractiunea de talharie in categoria
infractiunilor contra patrimoniului a apreciat ca obiectul juridic principal al acestei infractiuni il constituie dreptul
de proprietate, iar obiectul juridic secundar sau adiacent il constituie dreptul persoanei la sanatate si integritate
corporala.
Un prim criteriu al clasificarii il constituie obiectul juridic lor social juridic. In baza acestui criteriu sunt
grupate infractiunile in partea speciala a codului penal. Aceasta grupare a infractiunilor dupa obiectul lor social
juridic ajuta atat pe teoreticieni cat si pe practicieni in orientarea si identitatea diferitelor infractiuni .
Dupa obiectul social juridic prezinta un intreit aspect:
1. Clasificarea reflecta consecinta felului si importantei relatiilor socialjuridice ocrotite de dr
penal;
2. clasificarea reflecta o ierarhie a grupelor de infractiuni dupa gravitatea lor, in sensul ca unele
grupe de infractiuni cuprind infractiuni mai grave decat alte grupe;
3. din clasificarea infractiunilor in partea speciala a codului penal dupa obiectul social juridic
periclitat mai rezulta unele consecinte in privinta individualizarii pedepselor, a gradului de
raspundere a participantilor la savarsirea infractiunilor mai grave precum si in fecventa pedepsirii
tentative la unele grupe de infractiuni.
1.2. Clasificarea infractiunilor dupa subiect
1.2.1. Clasificarea in raport cu subiectul active
In raport cu subiectul activ infractiunile se clasifica in:
a) Infractiuni comune: sunt socotite infractiuni commune acelea care pot fi comise de orice
persoana care are capacitate penala.
de exemplu : furtul –art.208; omorul –art. 174; vatamarea corporala – 181.
Majoritatea infractiunilor prev in legislatia noastra se pot incadra ca fiind infractiuni commune.
b) Infractiuni savarsite in persoana proprie: ele nu pot fi comise in mod nemijlocit decat numai
de catre o singura persoana.
De exemplu: infractiunea de marturie minicinoasa 260; infractiunea de dezertare – 332.
c) Infractiuni proprii: sunt acele infractiuni pentru existenta carora legiuitorul pretinde ca autorul
sa aiba o anumita calitate.
De exemplu: calitatea de functionar, cand este vorba de infractiunea de luare de mita – 254 ;
calitatea de military cand este vorba de subgrupa de infractiuni prev in art. 331336.
d) Infractiuni cu autor unic si infractiuni cu pluralitate naturala sau constituita:
infractiunea cu autor unic – exista atunci cand pentru comiterea ei este sufficient un singur
subiect active/ autor, spre exemplu in cazulinfractiunii de viol.
infractiunile cu pluralitate de autori se intalnesc fie in cazul pluralitatii natural cand
savarsirea infractiunii presupune in mod natural cooperarea a doua sau mai multor persoane cum
ar fi spre exemplu infractiunea de bigamie, infractiunea de incest sau jocul de noroc.
pluralitatea constituita – atunci cand legea penala incrimineaza si sanctioneaza simpla
asociere sau grupare de persoana in scopuri infractionale ( de exemplu: cazul infractiunii de
complot sau al infractiunii de asociere in vederea comiterii de infractiuni).
1.2.2. Clasificarea in raport cu subiectul pasiv(victima)
In raport cu subiectul pasiv, infractiunile se clasifica in:
a) Infractiuni cu subiect indeterminate:
La majoritatea infractiunilor subiectul pasiv imediat nu este determinat prin vreo calitate speciala.
b) Infractiuni cu subiect pasiv determinat:
Subiectul pasiv determinat general – statul ale carui interese bunuri , valori sau drepturi sunt
vatamate sau periclitate prin savarsirea unei infractiuni.
Exista totusi unele infractiuni al caror subiect pasiv imediat este determinat printr o anumita calitate
speciala.
De exemplu: in cazul infractiunilor de atentat care pune in pericol securitatea nationala, subiectul
pasiv imediat trebuie sa fie o persoana care indeplineste o activitae importanta de stat sau alta
activitate publica importanta; in cazul infractiuniii de seductive victim trebuie sa fie mai mica de 18
ani.
Categoria infrac cu subiect pasiv determinat prin vointa legiuitorului necesita totdeauna verificarea
faptului daca in momentul savarsirii infractiunii victima avea calitatea ceruta de lege, iar pe de alta
parte pentru a se putea retine in sarcina faptuitorului savarsirea unei astfel de infractiuni, trebuie
dovedit ca aceasta cunostea calitatea ce o avea victim in momentul comiterii faptei.
De exemplu : in cazul furtului ce se urmareste penal numai la plangere prealabila, trebuie dovedita
calittea victimei de a fi sotul sau o ruda apropiata a faptuitorului in momentul savarsirii infractiunii.
2. Clasificarea infractiunilor dupa latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunii
2.1. Clasificarea infractiunilor dupa latura obiectiva
a) Infractiuni comisive:
se savarsesc printro actiune interzisa de lege ( infractiunea de pruncucidere, de furt, de viol).
b) Infractiuni omisive:
al caror element material consta intr o inactiune, o abtinere de la ceea ce legea ordona.
De exemplu: infractiunea de nedenuntare a unor infractiuni indreptate contra sigurantei statului
–art.170.
c) Infractiuni momentane:
se mai numesc instantanee.
acele infractiuni a caror savarsire nu se poate prelungi in timp dup ace au atins momentul
consumarii.
De exemplu: amenintarea este o infractiune momentana fiindca actiunea de a ameninta o persoana cu
savarsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare indreptate impotriva ei,a sotului ori a a unei
rude apropiate se consuma de indata ce au fost preferate cuvintele amenintatoare fara o durata intinsa
de timp.
omorul este de asemenea o infractiune momentana deoarece consumarea lui nu dureaza in mod
deosebit in timp.
care se poate savarsi intro clipa sau aceea care se termina de indata ce se savarseste si sunt intrunite
toate elementele constitutive ale acesteia.
De exemplu: furtul unui portofel intrun mijloc de transport in comun.
d) Infractiuni continue:
a caror latura obiectiva se prelungeste in timp intro stare identical chiar si dupa ce au atins
momentul consumarii. La aceste infractiuni se distinge si un moment al epuizarii lor care coincide cu
data incetarii actiunii sau inactiunii infractionale.
De exemplu: infractiunea de lipsire de libertata ein mod illegal, abandonul de familie in modalitatile
neplatii pensiei de intretinere.
e) Infractiuni continuate:
in situatia in care o persoana savarseste la diferite intervale de timp dar in realizarea aceleiasi
rezolutii, actiuni care prezinta fiecare in parte continutul aceleiaisi infractiuni.
De exemplu: este considerta infractiune continuata fapta unui casier care sustrage zilnic anumite
sume de bani din gestiune pana este descoperit.
f) Infractiuni de obicei sau din obisnuinta:
exista atunci cand se savarsesc cu intentie mai multe acte ilicite repetate sufficient intratat incat sa
dovedesc deprinderea sau obisnuinta faptuitorului.
De exemplu: este considerate infrac din obisnuinta prostitutia.
g) Infractiuni simple:
atunci cand elementul sau material const intro unica actiune sau inactiune care intruneste trasaturile
unei singure fapte prevazute de legea penala.
De exemplu: infractiunea de pruncucidere, de omor sau de violare de domiciliu in forma tip.
h) Infractiuni complexe:
atunci cand in continutul sau intra ca element sau ca circumstanta agravanta o actiune sau inactiune
care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala.
De exemplu: infractiunea de talharie deoarece pe langa sustragerea bunului care este o actiune
principal ea mai cuprinde si alte actiuni cum sunt actiuni violente sau amenintarea care constituie
fapte prevazute de legea penala in mod distinct.
infractiunea complexa nu trebuie confundata cu complexitatea naturala. Este complexitate naturala
atunci cand continutul unui singur fapt penal sunt in mod natural cuprinse elemente apartinand altor
fapte prevazute de legea penala.
2.2. Clasificarea infractiunilor dupa latura subiectiva
Dupa latura subiectiva infractiunile pot fi clasificate in fractiuni intentionate, din culpa / neintentionate,
si infractiuni praeterintentionate.
Interesul distinctiei intre o infractiune intentionata si una neintentionata / din culpa este importanta
deoarece faptuitorul care a comis o infractiune cu intentie trebuie sa fie pedepsit mai sever decat faptuitorul care a
comis aceeasi infractiune dar din culpa.
Tot dupa latura subiectiva infrac mai sunt clasif si in : infractiuni spontane, premeditate, cu un mobil
special si fara un mobil special.
Infractiuni spontane: este faptul ca latura subiectiva este data de o intentie ce se formeaza in mod
spontan in imprejurari special, neprevazute. De exemplu : o persoana este lovita de o alta persoana si imediat in
mod spontan riposteaza si loveste si ea.
Infractiunile premeditate: intentia cu care se savarseste fapta( de ex omorul) nu mai este spontana ci in
procesul formarii vinovatiei intervine factorul constient care pregateste din timp si in cele mai mici amanunte
modul in care se va executa infractiunea propusa(de exemplu: omorul cu premeditare. De exemplu si actiunile
teroriste.
De exemplu: in cazul infrac de spionaj legiuitorul cere ca procurarea de documente ce constituie secrete
de stat sa se faca in scopul transmiterii lor de catre o putere straina. Existenta scopului in cazul savarsirii unor
infrac trebuie dovedite in process deoarece in cazul lor scopul devine un element al infractiunii.
Majoritatea infractiunilor se savarsesc avand la baza un anumit mobil. Sub acest aspect n doctrina se face
distinctive intre infractiuni cu un anumit mobil si infractiuni fara un anumit mobil.
De exemplu: infract de abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi se savarseste pe temei de
nationalitate, rasa sex sau religie (mobilul). La alte inactiuni mobilul se prezinta ca un element de agravare a
acesteia. De exemplu savarsirea unei infractiuni din motive josnice.
3. Alte clasificari
a) Dupa criteriul gravitatii infractiunilor:
Infractiunile pot fi simple , calificate sau usoare.
Infractiunea poate sa fie simpla sau calificata in functie de subiectul active al infractiunii. Daca
subiectul este calificat si infrac poate fi mai grava.
De exemplu: un functionar ce primeste mita pentru a indeplini sau nu indeplini un act ce intra in
atributiile sale de serviciu.
Elemente ce pot duce ca o infrac sa fie grava sau mai putin grava sunt urmarile faptei modul de
savarsire, timpul sau locul unde sa savarsit aceasta.
De exemplu: delapidarea care a avut consecinte deosebit de grave este mai aspru pedepsita deci va fi
socotita infractiune grava.
De exemplu: daca infractiunea de distrugere se savarseste prin incendiere, explozie sau prin orice alt
asemenea mijloc, daca rezulta pericol public, va f socotita ca o infractiune grava.
Timpul in care se savarseste I infrac poate duce la agravarea ei. Astfel, furtul este calificat deci mai
grav atunci cand se savarseste in timpul noptii. Infractiunea de talharie devine mai grava daca este
savarsita intrun loc public, intrun mijloc de transport sau intro locuinta ori dependinte ale acesteia.
La fiecare grup de infrac si aproape la fiecare infractiune se prevede forma simpla (tip), forma
agravata(calificata) iar la unele se prevede si forma mai usoara adica mai putin grava decat forma
tipica.
b) Dupa criteriul punerii in miscare a actiunii penale:
Distingem infractiuni pentru care:
1. Punerea in miscare a actiunii penale se face din oficiu;
2. Punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate;
3. Punerea in micare a actiuniii penale nu se poate face decat cu autorizarea unui organ
competent.
c) Dupa criteria procedural tinand seama de momentul savarsirii lor:
Pot fi flagrante sau neflagrante. Este flagranta infractiunea descoperita in momentul savarsirii sau
imediat dupa savarsire. Este de asemenea flagranta si infractiunea al carei faptuitor imediat dupa savarsire este
urmarit de persoana vatamata de martorii ocular sau strigatul public ori este surprins aproape de locul comiterii
infractiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura al presupune participant la infractiune.
Vor fi infractiuni neflagrante acelea care nu intrunesc conditiile mai sus enumerate.