Bibliografie

1. Wegener OH - Whole Body Computed Tomography, 2nd Ed, Blackwell Scientific Publications, Boston, 1993
2. Prokop M, Galanski M - Spiral and Multislice Computed Tomography ofthe Body Thieme, Stuttgart, 2002
8. Bazele fizice de formare a imaginilor
CT; fizica CT-spiral, C T-multidetector
şi CT sursa - duală; componentele unui
echipament CT; artefacte în CT - surse,
recunoastere '
Adrian Şanta
Definiţii:
- CT - Computer-To mografie. Metoda de obţinere a
secţiunilor axiale prin utilizarea unei surse de radiaţii şi a
unor detectori situaţi în opoziţie cu sursa, cu rotaţie în jurul
pacientului.
CT convenţional: Mişcare rotatorie a ansamblului
tub-detectori, în timp ce masa pacientului rămâne imobilă în
timpul scanării, după care masa este avansată cu increment
mai mic sau mai mare decât grosimea secţiunii obţinute.
- CT convenţional multislice (step-and-shoot): prin­
cipiu identic cu CT convenţional, dar cu banda de detectori
(până la 320), cu obţinere de mai multe secţiuni la o singură
rotaţie de tub.
CT spiral/helical: În timpul rotaţiei ansamblului tub­
detectori masa cu pacientul se deplasează constant. Se obţine
o scanare spirală şi secţiuni produse în urma reconstrucţiei
datelor brute obţinute. Număr variabil de detectori ( 1 - 1 28),
cu obţinere de număr variabil de secţiuni.
Principii de funcţionare CT:
- sursa de radiaţii X se roteşte în jurul pacientului,
radiaţiile X traversează axial o secţiune a pacientului în
timpul mişcării sursei. Opus sursei de radiaţii, un sistem de
detectori recepţionează fasciculul atenuat prin parcurgerea
structurilor pacientului, transformând matematic (transfor­
mare Radon inversă) atenuarea într-o imagine cu tonuri de
gri, variabile în funcţie de atenuare ( densitometrie ). Rotaţia
în jurul pacientului asigură localizarea în plan a structurilor
din secţiune, vizualizate din unghiuri diferite.
Evoluţie în timp:
- CT de prima şi a doua generaţie: Produs comercial
prima dată în 1 973, conţinând o sursă şi un detector ce transla­
tau liniar zona de interes fără rotaţie, urmată de o rotaţie cu câ­
teva grade de cerc, proces repetat cu perechi translaţie-rotaţie
până la obţinerea de expuneri pe întreaga circumferinţă a
ţintei. Pacientul este apoi deplasat cu masa şi procesul se reia.
- CT generaţia a treia - anii 80. Prezintă o sursă unică
(tub) şi un evantai de senzori („banană" de receptori), cu
rotaţie simultană în jurul pacientului, fără translaţie şi cu de­
plasarea mesei între rotaţii. Folosită cel mai frecvent şi azi.
CT generaţia a patra : tub rotator, detectori ficşi
distribuiţi 3 60 grade în jurul pacientului. Scoasă din uz da­
torită preţului mare al detectorilor
Electron-beam CT: micro-anode dispuse 360 grade în
jurul pacientului alternativ cu receptori, cu elecroni produşi
într-un accelerator de particule şi acceleraţi, ce bombardează
microanodele. Acestea la rândul lor emit radiaţie X spre
partea opusă, unde este recepţionată de senzori. Ultrarapid,
primul cu aplicaţie cardiacă. Scos din uz prin evoluţia mul­
tidetector-CT şi preţul foarte mare (în special acceleratorul
şi detectorii).
CT multitub: Două tuburi la 90 grade cu emisie de
energie diferită. Concept util pentru atenuarea artefactelor,
vizualizarea structurilor moi, vasculare, reducerea întăririi
de metal, bariu etc
Reconstrucţia imaginii:
Detectorii transformă radiaţia X receptată în semnal
electric. Acesta este corectat, cu eliminarea inomogenităţilor
şi a efectului de întărire (beam hardening), fiind codat în valori
de atenuare (raw data).
- Datele brute (raw data) sunt prelucrate · de sistemul
electronic în imagini cu tonuri de gri variabile în funcţie
de gradul de atenuare, între alb (atenuare maximă) şi negru
(atenuare minimă), cu multiple tonuri de gri intermediare.
VOXEL (Volume Element) - PIXEL (pieture Element),
Voxel izotropie.
Grosimea secţiunii este variabilă şi stabilită de utili­
zator. În sistemele spiral multislice este calculată (recon­
struită). Reducerea extremă a grosimii feliei achiziţionate
accentuează zgomotul de fond în detrimentul semnalului
util, limitând grosimea de achiziţie (Signal to Noise Ratio
- SNR). Chiar şi la secţiuni foarte fine, grosimea secţiunii
nu este neglijabilă, de fapt scanându-se un VOLUM (un
disc a cărui înălţime reprezintă grosimea secţiunii). Cea
mai mică unitate de volum care construieşte imaginea
reprezintă VOXEL-ul. Imaginea reconstruită este un plan,
fără grosime. Cea mai mică unitate de imagine (punctul
de gri) reprezintă PIXEL-ul. Pixelul este expresia în plan
a voxelului, formându-se din „contopirea" tonurilor de gri
existente în volumul voxelului, cu obţinerea unui singur
ton ce reprezintă suma valorilor de atenuare din voxel. În
interiorul unui voxel există structuri cu atenuare variabilă
(volumul acestuia putând cuprinde structuri cu densitate
diferită), dar pixelul are un singur ton de gri, reprezentând
suma densităţilor din voxel. Numărul de pixeli în imaginea
CT variază de la 256X256 la 1 024X 1 024.
- Dacă dimensiunile voxelului sunt aceleaşi în toate
direcţiile carteziene (x,y,z), cu alte cuvinte dacă voxelul
este un cub, acesta reprezintă voxel izotropie (cu aceleaşi
dimensiuni în toate direcţiile spaţiului). Voxelul izotropie
permite reconstrucţii în alte planuri decât cel de achiziţie cu
rezoluţie IDENTICĂ cu cea din planul de scanare.
Artefacte (generalităţi):
Artefacte de mişcare
Pentru a putea reconstrui poziţia exactă a structurilor
situate în planul secţiunii, este esenţial ca poziţia acestora
să nu se schimbe (să nu se mişte) în timpul scanării. Depla­
sarea structurilor în timpul scanării duce la „vizualizarea"
lor de către detectori în diverse poziţii, cu introducerea
lor în imaginile în toate poziţiile în care au fost detectate,
generând imagini „şterse", neclare. Pacientul trebuie să
menţină apnee inspiratorie sau expiratorie la scanarea tora­
cică şi abdominală. Pacienţii necooperanţi necesită sedare
(coma superficială, copii sub 6 ani). Peristaltica intestinală
şi contracţiile cardiace generează artefacte de mişcare la
aparatele cu achiziţie lentă. Aparatele modeme cu achiziţii
de 0 ,3-0,6 sec/rotaţie nu prezintă probleme de artefacte de
peristaltică sau cord.
Artefacte de întărire (beam hardening)
Structurile foarte dense (metal, pasta de Ba) atenuează
subtotal fasciculul de radiaţie, generând con lipsit de semnal
posterior de structura densă, degradând imaginile. Se evită
scanarea pacienţilor cu proteze metalice voluminoase sau post
Ba pasaj/irigoscopie. Aparatele Dual-source reduc accentuat
artefactele.
Artefacte de volum parţial
- Dacă voxelul conţine structuri cu densitate foarte diferi­
tă între ele (ex. aer şi sânge), pixelul va avea ca rezultat densi­
tatea medie a structurilor din voxel, adică nici cea a structurii
hiperdense, nici cea a structurii hipodense. Valoarea în HU
măsurată nu va avea valoarea reală a niciuneia din cele două
structuri. Cu cât volumul voxelului este mai mare (secţiune
groasă sau matrice de reconstrucţie mică), cu atât efectul de
volum parţial este mai accentuat. Evitarea lui necesită secţiuni
fine, însă cu cât secţiunea este mai fină, cu atât raportul SIN
(semnal util/zgomot de fond) va fi mai accentuat, rezultând
imagini grosiere, „zgomotoase", fără fineţe.
Artefacte de scanare
Scanarea cu deplasare a mesei mai mare decât grosi­
mea feliei în unitatea de timp necesară unei rotaţii complete
duce la spaţii între spirala scanată (spira întinsă), spaţii ce nu
sunt scanate, imaginea fiind o interpolare a zonelor scanate,
uneori mascând leziuni. Acelaşi efect este posibil şi în CT
convenţional dacă amplitudinea respiratorie a pacientului
între două imagini este diferită, ducând la posibilitatea si­
tuării leziunilor mici în afara secţiunilor scanate. Scanarea
continuă cu Pitch =:. 1 elimină aceste artefacte (vezi definiţia
Pitch-ului mai jos).
Particularităţi:
CT spiral (Volumetric)
Achiziţia spirală (volumetrică - scanează un volum, nu
o secţiune) implică o sursă de emisie (focarul tubului de
radiaţie) şi multiple puncte de recepţie, desfăşurate „în evan­
tai" atât în plan transversal (banana de detectori), cât şi de-a
lungul axei cranio-caudale a pacientului, astfel încât achiziţia
spirală se face sub diferite unghiuri faţă de planul transversal
propriu-zis. Aceste unghiuri pun probleme de recepţie şi
poziţionare spaţială a structurilor scanate, corectate de către
algoritmii de reconstrucţie ai calculatorului, ce compensează
unghiurile diferite de incidenţă-recepţie.
Caracteristici ale achiziţiei spirale:
Viteza de rotaţie versus viteza de deplasare a mesei.
- Viteza de rotaţie a tubului se defineşte ca intervalul de
timp necesar pentru ca ansamblul tub - detectori să efectueze
o rotaţie completă în jurul pacientului. Aceasta variază la di­
versele tipuri de aparate şi chiar la diverse tipuri de examinări.
Cu cât viteza de rotaţie este mai mare, cu atât se pot „îngheţa"
structurile mobile (peristaltica, structuri pulmonare, cord),
reducându-se artefactele de mişcare. Vitezele foarte mari, de
0,33 sec permit evaluare cardiacă şi coronariană.
- Viteza de deplasare a mesei este definită ca viteza (în
cm/sec) cu care masa cu pacientul se deplasează de-a lungul
axei Z (cranio-caudale sau invers) în timpul scanării. Aceas­
ta poate fi variabilă, permiţând valori diferite ale „pasului"
achiziţiei.
- În sistemele spirale monoslice, raportul între timpul
de rotaţie şi cel de deplasare a mesei, respectiv grosimea
secţiunii se defineşte ca Pitch. Când distanţa parcursă de
masă în lungul axei Z pe durata unei rotaţii complete este
egală cu grosimea secţiunii, valoarea Pitch-ului este 1 .
Aceasta se traduce prin achiziţia unui volum cu spirele de
achiziţie perfect contigue. Un pitch subnumerar (negativ)
implică o viteză a mesei inferioară grosimii feliei , ducând
la „încălecarea" parţială a spirelor de achiziţie. Deşi creşte
gradul de expunere şi iradiere, achiziţia cu Pitch subnumerar
permite reconstrucţii mai precise şi elimină riscul nescanării
unor structuri prezente în volumul evaluat. Deplasarea mesei
în timpul unei rotaţii complete pe o distanţă mai mare decât
grosimea feliei achiziţionate duce la un Pitch supranumerar
(mai mare decât 1 ). Aceasta se traduce prin spire de achiziţie
ce nu prezintă contiguitate, spaţiile dintre ele fiind interpolate
de către calculator. Metoda reduce calitatea diagnostică a
imaginilor, dar creşte viteza de scanare şi reduce iradierea.
Indiferent de valoarea Pitch-ului, volumul achiziţionat în
mod spiral este descompus şi reconstruit în secţiuni axiale
de către softul calculatorului, utilizând modele matematice
variate.

- În sistemele multisiice, termenul de Pitch poate fi de­
finit în două moduri, în funcţie de referinţă faţă de o singură
secţiune (single-collimation - SC) sau faţă de întregul volum
scanat (total-collimation - N x SC, unde N este numărul de
rânduri detectori folosit, 2, 4, 8, 1 6, 64, 1 2 8 etc)
Pentru diferenţiere, Pitch-ul volumetric se notează cu P'.
Astfel, P = TF/(N x SC) iar P' = TF/SC, unde TF = table feed
(distanţa parcursă de masă per o rotaţie completă), N = nu­
mărul de rânduri de detectori folosiţi iar SC=grosimea unei
singure secţiuni de achiziţie.
Imaginile de pe monitor sunt rezultatul reconstrucţiei de
secţiuni din volumul scanat, de către softul calculatorului,
grosimea feliei de reconstrucţie putând fi diferită faţă de
grosimea achiziţiei propriu-zise, însă nu sub dimensiunea
detectorilor folosiţi (ex: cu detector de 1 mm se pot face
reconstrucţii cu secţiuni de 1 mm şi mai mari, dar nu sub 1 mm).
9. Scara unităţilor Hounsfield, princi­
piul de centru al ferestrei şi de lărgime
a ferestrei; setările optime de centru şi
lărgime de fereastră pentru diverse orga­
ne şi ţesuturi; nivele de atenuare în UH
pentru diverse organe normale şi procese
patologice
Adrian Şanta
Unităţi Hounsfield
Fiecare voxel şi inerent fiecare pixel căpătă o valoare nu­
merică în funcţie de gradul de atenuare generat de structurile
prezente în voxel. Valoarea numerică a atenuării este calculată
ca număr CT = 1 OOOx(u-uapa)luapa . Unitatea de valoare CT
se numeşte UNITATE HOUNSFIELD (HU). Valorile HU
variază între - 1 OOO (aer pur) , O (apa pură) şi valori pozitive
crescânde, fără limită superioară. Valorile sunt constante
(aceleaşi) pentru aceeaşi structură indiferent de manipulările
de imagine prin soft (ferestre de examinare) şi reprezintă
gradul de atenuare specific din voxelul respectiv, având ca
şi corespondent un pixel cu un ton de gri specific.
Valoarea în HU a unei structuri permite încadrarea ei în
diferite categorii de ţesuturi (densităţi negative pentru aer,
negative apropiate de O pentru grăsime), 0-30 pentru fluide,
pozitive crescând cu densitatea pentru ţesuturi, os, metal, 70
pentru sânge proaspăt etc. De asemenea, permite cuantificarea
gradului de modificare a densităţii după administrarea de
contrast (gradul de iodofilie).
17
Ferestre de examinare
Afişarea tuturor tonurilor de gri cuprinse între -1 OOO şi
+ 3000 HU nu este fezabilă diagnostic, examinatorul având
nevoie de mai puţine tonuri de gri pentru a accentua contras­
tul între structurile cu valori foarte puţin diferite între ele.
Conceptul de fereastră şi de centru al ferestrei are ca scop
„filtrarea" contrastului şi accentuarea acestuia, prin gruparea
densităţilor similare în grupuri ce sunt afişate ca având aceeaşi
densitate. Densitatea afişată este cuprinsă în gama grupului,
poate fi stabilită de examinator şi reprezintă nivelul ferestrei.
Astfel, fereastra reprezintă un grup de densităţi apropiate,
grupate într-un singur ton de gri.
Astfel, cu cât grupul este mai mare (cuprinde mai multe
tonuri de gri), cu atât scala densităţilor este redusă de la 4000
tonuri de gri (între - 1 000 HU şi +3000 HU) la mai puţine,
contrastul dintre ele fiind mai accentuat. În extremis, gruparea
tonurilor de gri în două ferestre ar duce la o imagine în două
tonuri - alb şi negru.
Centrul ferestrei reprezintă o densitate dintre cele ce
fonnează grupul ferestrei, cea care va da „culoarea" de gri
tuturor structurilor cuprinse în fereastră. De exemplu dacă
avem patru tonuri de gri (împărţirea gamei în patru feres­
tre), în prima fereastră, cea care cuprinde tonurile dintre
-1 000 şi + 1 000, vom putea alege centru la oricare valoare
intermediară, de exemplu O, astfel încât toate structurile cu
valori între -1 OOO şi + 1 OOO vor fi reprezentate pe ecran ca
având valoarea O. Gruparea în număr de ferestre şi centre
de fereastră permite evaluarea structurilor scanate în aşa­
numitele ferestre specifice (de os, de parenchim pulmonar,
de ţesut moale etc) permiţând evaluarea corespunzătoare a
unor structuri ce au valori foarte diferite de atenuare. Cu cât
numărul ferestrelor creşte, cu atât pot fi evidenţiate mai multe
structuri fine (ex fereastra de os are 64 tonuri de gri, fereastra
pulmonară 1 024).
Gruparea în ferestre şi optimizarea centrului de fereastră
permite obţinerea contrastului dorit pentru evaluarea patolo­
giei. Măsurarea valorii efective în unităţi Hounsfield a unei
structuri oarecare NU DEPINDE de valoarea ferestrei sau
a centrului acesteia, nemodificându-se cu modificările de
fereastră (valoarea măsurată în HU a unei structuri depinde
exclusiv de gradul său de atenuare a radiaţiei roentgen). Ast­
fel, indiferent de valorile de fereastră şi de centru al ferestrei,
o structură pur lichidiană va avea aceeaşi valoare de O HU .
Structurile componente ale corpului uman, normale sau
patologice, au valori HU definite, ce permit încadrarea lor
în categorii mai largi. Astfel, structurile aerice au valori HU
negative, între - 1 OOO şi -300, în funcţie de cât este proporţia
de aer şi ţesut fin, ca în cazul plămânului. Structurile lipidice
au de asemenea valori negative, dar mai apropiate de zero,
de -1 50 până la -2-3 HU, de asemenea în funcţie de raportul
grăsime/alte structuri în pixelul măsurat. Apa pură prezintă
valori de O HU iar structurile fluide valori pozitive între O
şi 30-35 HU. Excepţie face sângele proaspăt extravazat, ce
prezintă valori de 70 HU şi se diminuează cu cca 1 0 HUI
săptămână posthemoragie. Structurile tisulare prezintă va­
lori pozitive cuprinse între 35 HU (corticala renală) şi 50-70
HU (parenchim hepatic, splenic, pancreatic), iar structurile
cu valori peste 1 00 HU implică prezenţa de calciu sau alte
structuri intens atenuante (bariu, substanţă de contrast, me­
tal). Prin măsurarea valorii efective a densităţii unei structuri
se poate stabili apartenenţa sa tisulară (lipom versus chist,
de exemplu), caracteristică UNICĂ pentru CT, nici o altă
metodă imagistică neputând cuantifica valoarea de densitate
a ţesuturilor. Tot prin măsurarea valorilor HU pre- şi postad­
ministrare de contrast i.v. se poate certifica prezenţa şi gradul
de vascularizaţie a unei structuri.
1 0. Principiile imagisticii CT de perfu­
zie; principiile şi protocoalele de angio­
CT, inclusiv modalitatea de utilizare a
substantelor de contrast si a tehnicilor
' '
de reconstructie '
Adrian Şanta
Imagistica de perfuzie implică administrarea intravas­
culară (de regulă intravenoasă) a unei substanţe ce conţine
molecule intens atenuante, de regulă iod pentru CT, numită
substanţă de contrast cu administrare i. v. Tipurile şi caracte­
risticile substanţelor de contrast sunt discutate într-un capitol
separat.
Prin administrarea intravenoasă a substanţei de contrast,
vasele venoase, arteriale dar şi parenchimele (normale sau
patologice) care prezintă flux vascular activ vor prezenta o
creştere a atenurarii radiaţiei X generată de conţinutul de iod.
Atenuarea poate fi definită ca intensitate şi timp.
Intensitatea depinde de gradul de vascularizaţie, fiind cu
atât mai mare cu cât structură este mai vasculară.
Factorul „timp" este foarte important în două direcţii:
timpul necesar ca o structură să atingă maximul de intensi­
tate, dar şi timpul necesar ca substanţă de contrast să ajungă
la acea structură.
Timpul necesar pentru începutul încărcării depinde de
mulţi factori, între care situarea anatomică faţă de vena cubi­
tală în care s-a făcut inj ectarea (artera pulmonară se încarcă
înaintea aortei - contrastul parcurge circuitul venă cubitală,
VCS, AD, VD, AP, circulaţie pulmonară, vene pulmonare,
AS, VS, Ao, vene periferice, VCI). Examinarea trebuie astfel
planificată încât scanarea să se facă atunci când contrastul a
ajuns în locul dorit şi în cantitatea dorită. Pentru facilitarea
acestei cerinţe, aparatele folosesc diverse metode de urmărire
a contrastului intravascular şi de declanşare a examinării, nu­
mite Bolus Tracking sau Bolus Triggering. Concret, se aşează
o arie de evaluare (ROI - Region Of Interest) în lumenul
vasului, se injectează substanţa de contrast, iar aparatul este
instruit la ce valoare în unităţi Housfield detectată în lumen
să pornească scanarea. Prin acest protocol se pot face evaluări
precoce, în care contrastul se află doar în sistemul arterial
(înaintea reîntoarcerii prin capilare spre sistemul venos),
alcătuind ARTERIOGRAFII CT. Este necesară combinarea
achiziţiei cu viteză mare de deplasare a mesei, pentru acope­
rirea întregii zone de interes înaintea reîntoarcerii venoase.
Prin folosirea injectomatelor cu două seringi se poate obţine
atât bolus compact de contrast, dar şi separarea de exemplu
a încărcării cavităţilor cardiace, cu inima stângă cu contrast
şi cea dreaptă cu ser fiziologic.
Combinată cu alte achiziţii în timpi diferiţi, metoda poate
„fracţiona" modul în care contrastul parcurge structura ţintă în
timpi precoce, tardivi sau de echilibru. O asemenea achiziţie
este necesară pentru caracterizarea, de exemplu, a maselor
hepatice, diferitele entităţi patologice având încărcare (Wash­
in) şi spălare (Wash-out) diferite, ce permit diagnosticul.
Scanarea repetată cu mai mulţi timpi în aceeaşi zonă se
numeşte scanare dinamică şi permite alcătuirea unei hărţi
de intensitate-timp a comportamentului la contrast a structurii
scanate. Aceste hărţi (Wash-in Wash-out map) pot fi utilizate
de asemenea în caracterizarea diverselor structuri patologice
(tumorile maligne au de regulă wash-in şi wash-out rapid,
în timp ce tumorile benigne au wash-in mai lent şi wash-out
foarte lent, cu curbă „în platou"). Aceeaşi scanare dinamică a
substanţei cerebrale permite calculul unor parametri specifici
de perfuzie (TTP - Time To Peak, CBV - Cerebral Blood Volu­
me, CBF - Cerebral Blood Flow, MTT - Mean Transit Time),
utili în evaluarea zonelor cerebrale perfuzate, ischemice sau
cu circulaţie abolită (conceptul de core-penumbra, adică
zona centrală de infarct cerebral ireversibil şi aria ischemică
periferică recuperabilă prin tromboliza rapidă).

11. Protocoale de examinare CT pentru
diverse organe şi procese p atologice ;
optimizarea protocoalelor pentru vari­
ate tipuri de tomografe ; principiile al­
goritmilor şi kernel-urilor (filtrelor) de
reconstrucţie; dozimetria CT
Adrian Şanta
Obţinerea unor imagini diagnostice de calitate obligă la
planificarea examinării CT atât în ceea ce priveşte acoperirea
volumului de scanat, cât şi în ceea ce priveşte modul de ad­
ministrare al contrastului. Pentru a reduce gradul de iradiere
al pacientului, aria de acoperire se stabileşte astfel încât să
cuprindă doar organul vizat, fără iradieri inutile în afara
acestuia. De asemenea, planningul examinării trebuie să ţină
cont de diverse caracteristici ale bolii presupuse. Protocoalele
specifice sunt foarte multe şi nu pot fi discutate în capitolul
de generalităţi şi fizică I instrumentaţie, examinatorul trebu­
ind să cunoască specificitatea tipului de examinare pe care
îl efectuează.
Doar ca exemplificare, evaluarea pulmonară în suspiciu­
nea de proces tumoral primar trebuie să includă şi vizuali­
zarea suprarenalelor, cea mai frecventă staţie de disemnare
secundară în neoplasmul pulmonar şi a cărei prezenţă schimbă
dramatic stadializarea. La fel, scanarea pentru suspiciunea de
neoplasm pancreatic obligă la timp de contrast arterial, foarte
precoce, înainte ca structura să capete acelaşi grad de încăr­
care cu parenchimul adiacent. Scanarea unei mase hepatice
cu contrast trebuie să includă timp arterial, portal şi tardiv,
pentru a putea caracteriza structura patologică.
În reconstrucţia imaginilor din datele brute, examinato­
rul va folosi diverse algoritme existente în softul aparatului,
menite să amplifice capacitatea diagnostică. Aceste algo­
ritme specifice sau filtre de semnal se numesc Kernel-uri
de convoluţie şi stabilesc relaţia între zgomotul de fond şi
semnalul util, producând imagini mai contrastate (de exemplu
necesare pentru evaluarea urechii interne şi medii) sau mai
„moi", necesare evaluării structurilor tisulare.
Dozimetria CT
Utilizarea intensivă a radiaţiei X în cadrul examinării CT
pune problema obţinerii maximului de date cu minimum de ira­
dîere. În acest sens, la fel ca în radiologia convenţională, exami­
nările CT permit modificarea mAşi la unele sisteme chiar şi a kV.
Aparatele modeme au încorporate sisteme de modulare a
emisiei de tub în funcţie de datele obţinute în timpul efectuării
topogramei, reducând miliamperajul acolo unde structurile
19
scanate sunt mai puţin dense. Există protocoale adaptate
pentru copii, de asemenea cu reducere a iradierii.
La finalul examinării, aparatura modernă afişează şi
stochează un rezumat al expunerii pacientului, de regulă ca
doza totală în mGy/cm.
Modalităţile de calcul dozimetric în CT sunt CDTI
(Computed Tomography Dose Index), DLP (Dose-Length
Product) şi MSAD (Multiple Sean Average Dose). Acestea
sunt măsurabile pe fantome speciale şi sunt de asemenea
raportate în cadrul fiecărei examinări. CDTI se exprimă în
mGy iar DLP în mGy/cm, aceasta din urmă reprezentând
doza pentru o examinare completă.
12. Valoarea relativă si indicatiile exami-
, '
nării CT a diverselor organe şi sisteme;
indicatiile de utilizare a substantelor de con-
, '
trast CT pentru diverse organe şi sisteme
Adrian Şanta
Valoarea relativă şi indicaţiile examinării CT au suferit
o dinamică permanentă în decursul deceniilor de la apariţia
sistemelor CT şi până azi. Astfel, organe considerate cândva
nediagnosticabile CT (tub digestiv, cord, coronare) sunt azi ru­
tina de fiecare zi. Totuşi, există indicaţii majore ale examinării
CT (traumatismul cranian cu suspiciune de hematom intracra­
nian, hemoragiile cerebrale, evaluarea patologiei pulmonare
- inaccesibilă ecografic şi slab evaluată prin IRM), după cum
sunt şi organe sau patologii care sunt slab evaluate CT (pa­
tologia în situ de tub digestiv, substanţă albă cerebrală etc).
Indicaţia şi non-indicaţia examinării CT este stabilită
uneori de către clinician, deseori insuficient informat, discuţia
cu radiologul fiind obligatorie.
Decizia de administrare de contrast i.v. şi chiar digestiv
este întotdeauna deciza radiologului, indicaţia clinicianului
neavând relevanţă, nici diagnostică şi nici legală. Contrastul
i.v. este un adjuvant de diagnostic, pe care radiologul îl poate
folosi sau nu, decizia fiind luată în timpul examinării, ţinând
cont de patologia presupusă, imaginile native şi punând în
balanţă beneficiul diagnostic versus dublarea gradului de
iradiere şi riscul administrării de contrast (cu potenţialele sale
reacţii, unele letale). Responsabilitatea legală a administrării
de contrast este exclusiv a radiologului. Modul şi tipurile
de administrare de contrast (protocoalele de contrast) vor fi
discutate separat la fiecare patologie relevantă în acest sens,
fiind prea multe şi variate pentru a fi detaliate în capitolul de
fizică şi instrumentaţie.