EDUCAȚIA COPILULUI ÎN SPIRITUL VALORILOR

NAȚIONALE

„Eu din români îmi trag sorgintea.

C-o sfântă dragoste-i iubesc

şi pentru tot ce-i românesc,

oricând, şi braţele şi mintea

şi sufletul mi le jertfesc.”

(Bogdan Petriceicu Haşdeu)

Educația copiilor în spiritul respectului față de valorile naționale este, astăzi, pentru
noi o sarcină de primă importanță, de ea depinzând viitorul societății, al națiunii noastre
românești. În activitatea de formare și educare a copiilor in spiritul valorilor naţionale, un rol
important revine şcolii, învățământului de toate gradele. Începând de la învățământul
preșcolar și până la învățământul universitar, copiii, tinerii, trebuie crescuți și educați în
spiritul dragostei de patrie, astfel încât sa formeze un tineret revoluţionar, îndrazneț, gata de
orice sacrificiu pentru interesele patriei. Cunoașterea istoriei milenare a poporului român, a
luptei pentru libertate socială, națională, pentru independență și unitate este apreciată drept
fundament al educației copiilor pentru cunoașterea, păstrarea și respectarea tuturor valorilor
naționale ale țării în care ei s-au născut, trăiesc și cresc.
Istoria este, prin esenţa ei, conștiinţa de sine a poporului. Trecutul glorios al poporului
nostru, eroicele sale lupte pentru păstrarea ființei naționale, pentru apărarea gliei în care s-au
zămislit, cu milenii în urmă, actele de vitejie ale poporului român care au mers până la
sacrificiul suprem în apărarea drepturilor strămoșești, inestimabilele valori culturale și
spirituale pe care le-au lăsat înaintașii produc în conștiința fiecarui copil, tânăr, sentimente de
profundă recunoștință și mândrie națională. Educația copiilor în spiritul dragostei, respectului
și cultului față de valorile naționale dispune de un teren propice pentru împlinirea ei eficientă
încă de la vârstă preșcolară.
Educația copilului în spiritul valorilor naționale, este menită să trezească interesul
cadrelor didactice şi preşcolarilor pentru arta meşteşugului popular, transmisă din generaţie în
generaţie şi valorificată prin diverse metode şi tehnici în grădiniţă.
 Cu toții cunoaștem că la educarea și formarea unei personalități contribuie trei factori
primordiali: familia, școala, societatea. Acestea sunt responsabile și de sistemul de valori pe
care-l formează generația în devenire.
Valorile personale se conturează în copilărie, la o vârstă foarte fragedă. Părinții sunt
cei care contribuie la construirea primului set de valori. În familie copiii învață să deosebească
binele de rău, să muncească, să respecte adevărul, să țină cont de anumite reguli și norme de
comportament, să-și formeze gustul pentru frumos.
Pătrunderea copilului în cultură se produce în familie, în primii ani de viață și continuă
în comunitățile sociale din care face parte și în mod sistematic în unitățile de învățământ.
Grădinița trebuie să fie cea care îl face pe copil să conștientizeze valorile creațiilor
populare, să păstreze și să cultive interesul pentru cunoașterea tradițiilor, frumusețea
folclorului românesc, dansul, cântecul și portul popular, casa tradițională românească,
obiceiurile și tradițiile deosebit de bogate de la cele mai mici vârste ca semn de respect pentru
trecutul nostru românesc.
Raportându-ne la educaţia din perspectiva valorilor naţionale, prin activităţile
instructiv-educative desfăşurate în grădiniţă, copiii pot învăța: să preţuiască omul, cultura,
munca, virtuţile morale şi creştine; să acceadă la fascinanta lume a culturii populare materiale
şi spirituale; să găsească similitudini între practici din viaţa grădiniţei şi practici din viaţa
satului; să lege prezentul de trecut şi de viitor; să ştie de unde vin şi încotro se îndreaptă; să îşi
formeze trăsături pozitive de voinţă şi caracter.
Prin toate activitățile propuse, școala încearcă astăzi să educe copiii în spiritul
valorilor general-umane și naționale. Unde, dacă nu la școală, copiii sunt provocați să
cunoască tradițiile naționale exprimate în folclor, broderie, croșetat, scluptură în lemn, muzică
și dans popular? Eforturile școlii, familiei și societății trebuie să fie comune, să aibă
aceleași scopuri și obiective și anume de a educa viitori cetățeni responsabili pentru faptele
proprii, liberi în deciziile pe care le iau, capabili de a se integra într-o societate în continuă
schimbare.
Valorile culturale ale României sunt păstrate cu sfințenie mai ales în mediul rural,
acesta reușind să conserve elementele de cultură, tradiție și folclor, care sunt înțelepciuni de
viață izvorâte din experiențe, din bucurie sau durere, din năzuințe și dor, din setea de liniște
sau dragostea pentru frumos, creând punți între generații.
Principalele elemente ale sistemului de valori, promovate de poporul român de-a
lungul istoriei, asupra cărora trebuie să ne îndreptăm atenţia sunt: tendinţa de socializare,
sentimentul apartenenţei la lumea şi la valorile satului, disponibilitatea de a accepta învăţarea
reciprocă, nevoia confirmării unor atitudini, comportamente, intenţii etc. prin raportare la
viziunea şi concepţia comunităţii, trăirea bucuriei şi a farmecului activităţilor de grup,
valorizarea învăţării prin cooperare, promovarea comunicării şi a schimbului de opinii.
Acestea, la rândul lor, au dus la cristalizarea unor trăsături caracteristice poporului român,
demne de a fi cunoscute şi asimilate de copii, ca replică la criza actuală de valori: bucuria de a
munci, preţuirea muncii, înţelepciunea, isteţimea, inteligenţa, intuiţia, preţuirea învăţăturii,
vrednicia, simţul etic-pătrunzător, cinstea, demnitatea, sinceritatea, modestia, sobrietatea,
stăpânirea de sine, spiritul întrajutorării, al solidarităţii, patriotismul, simţul umorului.
Tradiţiile româneşti constituie una dintre valorile inimaginabile şi incontestabile ale
poporului nostru şi nu trebuie să lăsăm timpul şi evenimentele lumii moderne să ne facă să le
uităm. Arta populară constituie un factor cu eficienţă deosebită în educaţie. În primul rând,
copiii încep să înţeleagă specificul poporului din care fac parte, aspiraţiile lui, idealurile de
ieri şi de azi, care sunt oglindite în obiceiurile locurilor şi creaţiile meşteşugarilor; în al doilea
rând, punându-i pe copii, încă de la vârsta preşcolară în contact direct cu creaţia populară, li se
insuflă respectul pentru tradiţiile noastre şi dorinţa de a duce mai departe tot ceea ce ne
reprezintă ca naţiune.
Fiecare naţie îşi conturează identitatea de sine în jurul tradiţiilor şi obiceiurilor pe care
le transmit din generaţie în generaţie, precum şi prin modul în care fiecare reuşeşte să păstreze
în timp autenticitatea valorilor proprii.
Tradiţiile, obiceiurile, portul şi folclorul sunt comori inestimabile definesc un popor
făcându-l unic, statornic şi nemuritor în ciuda scurgerii timpului. Ele sunt documente
grăitoare privind istoria şi cultura acestor locuri. Imensul tezaur folcloric al acestei zone
constituie o componentă valoroasă, o moştenire de preţ, pentru toţi cei care trăiesc şi vieţuiesc
în această ţară.
Folclorul este o carte a vieţii, un îndrumător pentru demnitate, muncă, cinste, omenie.
Educând copiii în spiritul valorilor morale ale poporului nostru aducem folclorul ca izvor
nesecat de valori culturale şi naţionale.
În opinia mea, păstrarea valorilor naționale reprezintă o necesitate pentru fiecare popor
ce își prețuiește propria identitate. În primul rând, valorile naționale sunt parte din ființa
noastră socio-culturală, acestea contribuind la formarea noastră ca cetățeni apartenenți ai unei
națiuni. Prin cunoașterea elementelor ce ne definesc putem să aflăm mai multe informații cu
privire la trecutul nostru istoric, la originile noastre latine. În al doilea rând, prin cunoașterea
valorilor naționale precum obiceiurile, tradițiile, portul popular, izvoarele istorice, suntem
capabili de a ne cunoaște specificul național. De asemenea, putem descoperi diferențele dintre
poporul român și celelalte popoare romanice și prețui mult mai mult propriile “comori” ale
țării.
Din implicarea noastră, am învățat că doar promovându-ne experienţa şi menţinându-
ne tradiţia, specificul şi identitatea noastră, putem oferi copiilor oportunitatea de a înţelege
imensitatea tezaurului nostru folcloric în care arta populară românească este o minunată
oglindă în care se reflectă cu cea mai mare intensitate frumuseţea României, istoria şi mai ales
sufletul neamului.

Bibliografie:
1. Dumitrana, M. (2000). Copilul, familia şi grădiniţa. Bucureşti: Editura Compania;
2. Ghinoiu, I. (2003). Sărbători şi obiceiuri româneşti. Bucureşti: Editura Elion;
3. Păun, E., Iucu, R. (2002). Educaţia preşcolară în România. Iaşi: Editura Polirom;
4. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3,4/1997, Bucureşti, 1997;
5. Sârbu, T. (2005). Etică: valori şi virtuţi morale. Iaşi: Editura Societăţii Academice
Matei Teiu Botez.