Sunteți pe pagina 1din 11

TEHNICI MODERNE DE UTILIZARE A LUMINII NATURALE

ÎN ILUMINATUL INTERIOR

Ing. Cosmin Ţicleanu

REZUMAT

Deschiderile destinate accesului luminii naturale pot avea un impact atât pozitiv, cât şi negativ
asupra performanţei energetice globale a unei clădiri. Aporturile solare directe în interiorul clădirii
pot determina o sarcină de răcire suplimentară, dar în acelaşi timp sistemele de iluminat artificial
reduse (datorită integrării cu iluminatul natural) contribuie la o diminuare a costurilor pentru
electricitate, precum şi la o reducere indirectă a sarcinii de răcire. O clădire corect concepută din
punct de vedere al iluminatului natural poate oferi îmbunătăţiri semnificative ale performanţei
energetice globale, atunci când toate aceste impacte sunt analizate în funcţie de tipul, destinaţia
şi amplasamentul clădirii.
Scopul acestui articol este de a prezenta câteva sisteme de iluminat natural de înaltă tehnologie
şi este numai rezultatul studiilor de documentare; în viitor, intenţia autorului este de a aprofunda
aceste tehnici de utilizare a luminii naturale şi implementarea lor în medii de simulare
performante (bazate pe programul Radiance, creat de Berkeley Laboratories, California, după
principiul „raytracing” – urmărirea razei de lumină).

1. INTRODUCERE

În contextul preocupării tot mai accentuate asupra controlului emisiilor de carbon,


încălzirii globale şi prelungirii duratei de viaţă a clădirilor, concepţia utilizării luminii
naturale în clădiri non-rezidenţiale reprezintă o strategie importantă de îmbunătăţire a
eficienţei energetice prin reducerea necesarului de iluminat electric, încălzire şi răcire.
Prin implementarea tehnicilor şi sistemelor de iluminat natural avansate, se poate reduce
considerabil consumul de energie electrică a acestor clădiri, concomitent cu o creştere
semnificativă a calităţii mediului luminos interior.
Utilizarea eficientă a luminii naturale ca o componentă necesară prin calităţile sale în
iluminatul interior a devenit un aspect extrem de important în tratarea modernă a
concepţiei sistemelor de iluminat, pentru care trebuie realizată o integrare dinamică a
componentei artificiale cu cea naturală, ţinând seama de criteriile caracteristice
destinaţiei interiorului, în conexiune cu aspectele cantitative şi calitative ale mediului
luminos interior confortabil, funcţional şi estetic.
Lumina naturală se distinge ca o sursă de lumină cu modificări unice şi continue de
distribuţie şi spectru. Ea poate mări satisfacţia vizuală a persoanelor şi conserva energia,
dacă se iau în considerare aspecte cum ar fi vederea, controlul orbirii, factorii umani şi
integrarea sistemelor funcţionale ale clădirilor. Este necesar ca efectele luminii naturale
să fie analizate în toate spaţiile în care este admisă, chiar dacă este folosită ca o sursă
de lumină, cu scopul de a evita probleme de orbire sau de pagube produse asupra
materialelor cu care intră în contact.
Pentru utilizarea corectă a luminii naturale în sistemele de iluminat interior, trebuie să se
ţină seama de mai mulţi factori :
 factorii umani, incluzând aspecte legate de fiziologie, percepţie, preferinţe,
comportament;
 efectele luminii naturale asupra materialelor (mobilă, piese de artă, plante etc.);
 admisia controlată a luminii solare directe;

1
 admisia controlată a luminii de zi difuze;
 efectele terenului şi ale clădirilor din jur asupra luminii disponibile;
 integrarea sistemelor clădirilor, incluzând iluminatul artificial, suprafeţele vitrate,
geometria interioară, finisajele, sistemele de control (manual şi automat) şi
climatizarea.

2. ASPECTE TEORETICE ALE ILUMINATULUI NATURAL

Utilizarea luminii naturale în interiorul clădirilor poate reduce necesarul de iluminat


electric (artificial) în timpul zilei, menţinând la o valoare corespunzătoare nivelul de
iluminare. Din moment ce accesul componentei termicei IR a luminii solare poate fi evitat
prin folosirea suprafeţelor vitrate cu emisie scăzută sau cu selecţie spectrală, clădirea
astfel echipată va avea evident o sarcină de răcire diminuată. În regiunile reci, unde
predominantă este sarcina termică de încălzire, iluminatul natural contribuie, prin energia
solară pasivă, la obţinerea de beneficii majore.
Integrarea iluminat natural – iluminat electric trebuie bazată pe o înţelegere corectă a
rolului de ansamblu pe care îl joacă iluminatul în cadrul mediului interior al clădirii. Astfel,
proiectantul trebuie să decidă ce rol individual joacă lumina naturală şi respectiv
iluminatul electric pentru a îndeplini obiectivele sistemului de iluminat. Trebuie
determinată contribuţia luminii naturale în spaţiul analizat la diferite momente din zi şi
din cursul anului. Acest lucru presupune evaluarea nivelelor de iluminare prin valoare şi
contur izolux, evaluarea valorilor absolute şi relative ale luminanţelor suprafeţelor
iluminate natural, stabilirea zonelor iluminate natural, determinarea variaţiilor temporale
ale disponibilului de lumină naturală (direcţie şi intensitate) şi a modului în care
distribuţia luminii naturale se modifică în funcţie de gradul de utilizare a elementelor de
control (al acessului luminii naturale – storuri, jaluzele reglabile etc.).
Modul de comportare a ansamblului sistem de iluminat natural + electric este foarte
important. Astfel, pentru clădiri ce înglobează o structură de tip atrium, unde predomină
suprafeţele vitrate cu deschidere spre exterior, există un contrast între imaginea pe care
o oferă pe timp de zi şi cea pe timp de noapte, prin trecerea de la o ambianţă dominată
de lumina naturală (în timpul zilei) la un mediu iluminat electric (în timpul nopţii).
Variaţia diurnă a parametrilor mediului luminos (nivel de iluminare – luminanţă, culoare a
luminii – temperatură de culoare) pentru clădirile moderne de tip atrium, ca de altfel şi
pentru alte tipuri de clădiri ce utilizează lumina naturală, oferă un exemplu pentru studiul
comportamentului fiziologic al organismului uman (şi nu numai) în raport cu ciclicitatea zi
– noapte, subiect ce va fi tratat într-un articol viitor.
Pentru clădirile iluminate natural, cele două componente (naturală şi electrică) trebuie
însă astfel concepute încât să ofere prin integrarea lor iluminatul corect al zonelor de
lucru şi crearea unei ambianţe confortabile. Astfel, lumina naturală contribuie la
iluminatul de ambianţă (cu completare atunci când e cazul – şi de preferinţă automată –
prin iluminat electric), iar lumina electrică asigură iluminatul zonei sarcinii vizuale sau/şi
iluminatul de accent. În acest caz, sistemul de iluminat electric de ambianţă este menit
să reducă atunci când e cazul gradientul de lumină naturală şi să uniformizeze distribuţia
luminanţelor în mediul luminos. Ca atare, el trebuie să fie proiectat şi realizat cu circuite
distribuite pe zone (sistem de iluminat zonat) care să urmeze zonele de lumină naturală
(acele zone caracterizate printr-o valoare relativ constantă a nivelului de iluminare
produsă de lumina naturală), deci prin alinierea paralelă a circuitelor sistemului de
iluminat electric cu liniile izolux determinate de contribuţia luminii naturale în interior. Se
impune o trecere fină de la zonele iluminate natural la cele iluminate electric, lucru
realizabil prin prevederea de iluminat electric şi pentru suprafeţele iluminate natural şi
varierea intensităţii acestuia pentru a prelua variaţiile luminii naturale. În mod evident,

2
este obligatorie şi integrarea din punct de vedere al culorii luminii a celor două sisteme
de iluminat. Astfel, sunt recomandate sursele de culoare aparentă neutră-caldă sau
neutră (3300 – 4000 K) pentru spaţiile cu aport normal sau mare de lumină naturală şi
cele de culoare aparentă neutră sau neutră-rece (4000 – 5300 K) pentru spaţiile cu aport
mare sau foarte mare de lumină naturală. Sursele de culoare aparentă rece (peste
5300 K) se pot folosi numai pentru spaţiile cu vitrare totală care funcţionează doar în
timpul zilei.
Există multe situaţii (în funcţie de amplasament, oră, condiţii meteorologice şi
atmosferice etc.) când lumina naturală prezintă o intensitate suficientă să asigure nivelul
de iluminare pentru sarcina vizuală şi să creeze ambianţa spaţiului interior. În acelaşi
timp, există la fel de multe cazuri când toate aceste sarcini trebuie îndeplinite exclusiv de
iluminatul electric. De unde rezultă o integrare perfectă a celor două componente, astfel
încât orice variaţie a luminii naturale să fie corectată imediat (automat) în sens pozitiv
sau negativ de către iluminatul electric şi sistemele de control al accesului luminii
naturale, cu maxim de eficienţă energetică. Se impune astfel o analiză extrem de
riguroasă şi detaliată încă din stadiul de concepţie a clădirii.
Strategia de iluminat natural şi concepţia arhitecturală ale unei clădiri sunt inseparabile.
Lumina naturală nu numai că înlocuieşte iluminatul artificial, reducând consumul de
energie electrică corespunzător, dar influenţează de asemenea instalaţiile de încălzire şi
de climatizare prin varierea sarcinii termice. Ca atare, încă din faza de concepţie se
impune o colaborare strânsă între inginerul de iluminat / instalaţii electrice, inginerul
care se ocupă cu partea de încălzire / climatizare şi arhitect. Concepţia iluminatului
natural pentru o clădire începe prin alegerea locului de amplasare şi continuă atât timp
cât clădirea este ocupată / utilizată.
Acest proces se poate structura în mai multe etape:
 faza de studiu: se creează structura clădirii – formă, dimensiuni, deschideri, integrare
între diversele sisteme funcţionale, fenomen care presupune influenţe reciproce şi
multiple între aceste sisteme şi ansamblul clădire;
 faza de concepţie: pe măsură ce aspectul clădirii capătă contur, se dezvoltă strategii
de iluminat natural pentru diferite zone ale sale, cum ar fi concepţia faţadelor şi a
finisărilor interioare, alegerea şi integrarea sistemelor şi instalaţiilor;
 faza de proiect: realizarea planurilor de construcţie, în urma alegerii materialelor şi
produselor în funcţie de strategia de iluminat natural a clădirii, precum şi stabilirea
ultimelor detalii referitoare la sistemele de iluminat natural;
 faza de predare şi menţinere: după finalizarea construcţiei, trebuie efectuată
calibrarea sistemelor de control al iluminatului şi încep operaţiile de menţinere a
sistemelor de iluminat.
Procesul de analiză şi concepţie a sistemelor de iluminat natural urmează traseul
ansamblu → detaliu. Astfel, primul pas este studiul strategiei de iluminat pentru clădirea
privită în ansamblu: disponibilitatea luminii naturale (determinată de situarea pe glob a
locului de amplasare a clădirii – latitudine şi longitudine, dată şi oră – ceea ce
echivalează cu poziţia soarelui pe cer, condiţiile meteorologice – diverse tipuri de cer; se
impune un studiu asupra probabilităţii de însorire şi chiar temperaturii exterioare pentru
o perioadă de un an referenţial pentru locul respectiv, cu influenţe imediate asupra
comportamentului faţadei clădirii), spaţiul înconjurător şi obstrucţiile (construcţii aflate în
vecinătate, vegetaţie; se impune studiul influenţelor reciproce asupra potenţialului de
lumină naturală), tipul clădirii (atrium liniar, nucleu central, curte interioară, celular,
grupat, „open plan”, combinaţii ale acestora; acest criteriu este uneori decisiv în alegerea
unui anumit sistem de iluminat natural).
Următorul pas este alegerea unei strategii de iluminat natural pentru încăperi, ale cărei
obiective sunt iluminarea corespunzătoare a sarcinilor vizuale, crearea ambianţei

3
luminoase plăcute şi economia de energie electrică. Performanţa acestei strategii
depinde de disponibilul de lumină naturală pentru suprafaţa clădirii care determină
potenţialul de iluminat natural al unui spaţiu, de caracteristicile fizice şi geometrice ale
suprafeţelor vitrate şi de modul în care acestea sunt utilizate pentru a răspunde
accesului luminii naturale, precum şi de caracteristicile fizice şi geometrice ale spaţiului
ce trebuie iluminat. De asemenea, trebuie studiate şi relaţiile reciproce dintre încăperi /
spaţiile interioare ale clădirii. Pe baza acestui aspect, se poate vorbi de încăperi
independente, încăperi care împrumută lumină, încăperi care cedează lumină şi încăperi
care schimbă lumină cu altele din vecinătate. Alte criterii importante sunt proporţia
încăperilor (raportul dintre înălţime şi adâncime cu influenţă directă asupra factorului de
lumină de zi şi sistemului de iluminat artificial permanent suplimentar), finisarea
suprafeţelor interioare, precum şi mobilarea şi utilizarea spaţiului interior. În final, se
ajunge la adoptarea unei soluţii de vitrare: unilaterală, multilaterală, superioară. Se
impune o remarcă importantă, şi anume că este o diferenţă mare între ambianţa difuză
creată de lumina naturală cu acces prin partea superioară a spaţiului iluminat şi cea
creată de lumina cu acces lateral. Aceasta ar fi diferenţa dintre termenii clasici
„fereastră” şi „luminator”, grupaţi sub termenul general de „suprafeţe vitrate”.
Acest al doilea pas trebuie să fie într-o legătură foarte strânsă cu cel în care se studiază
strategia pentru suprafeţele vitrate şi faţade. Se poate alege astfel o vitrare simplă sau
multiplă, cu diviziuni în cadrul sau între suprafeţele vitrate, făcându-se totodată o analiză
corectă a impactului luminii directe solare şi luminii difuze a cerului asupra spaţiului
interior pentru aceste tipuri. Funcţiile de bază ale suprafeţelor vitrate sunt vederea către
spaţiul exterior, iluminatul natural, controlul schimbului termic între interior şi exterior,
asigurarea intimităţii ocupanţilor faţă de mediul exterior, precum şi protecţia contra
pătrunderilor frauduloase în interior.
În schimb, sistemele de iluminat natural au trei funcţii principale: limitarea accesului
luminii solare directe, evitarea orbirii fiziologice şi psihologice şi redirecţionarea luminii
naturale. Prin corelarea acestor funcţii cu cele ale suprafeţelor vitrate, trebuie să se
ajungă la o soluţie optimă. Acest lucru nu este uşor, deoarece apar numeroase
contradicţii între sistemele de iluminat natural şi suprafeţele vitrate. Un exemplu clar este
acela al jaluzelelor exterioare, care atunci când sunt coborâte obturează vederea către
exterior. De aici rezultă necesitatea ca aceste sisteme să prezinte o transparenţă
suficientă asigurării vederii către exterior.
Ca urmare, se impune o analiză minuţioasă a tuturor aspectelor, iar soluţia cea mai bună
se obţine nu prin utilizarea exclusivă a unui singur tip de sistem, ci printr-o combinare
fericită a acestora (un tip de sistem limitează accesul luminii solare directe, un altul
asigură controlul orbirii etc.). Astfel, se ajunge ca un sistem de iluminat natural să aibă
funcţii multiple rezultate din combinarea celor de mai sus cu altele secundare, cum ar fi
transportul luminii, creşterea nivelului luminii naturale (în interior), funcţii estetice şi
chiar funcţii termice.
Amplasarea sistemelor de iluminat are o influenţă importantă asupra accesului şi
controlului luminii naturale. Astfel ele pot fi situate la exterior, în panoul vitrat, în interior
sau combinaţii ale acestora.
Datorită necesităţii de adaptare permanentă a clădirii la condiţiile meteorologice extrem
de variabile (adică diverse tipuri de cer), rezultă o caracteristică esenţială a sistemelor de
iluminat natural: flexibilitatea. Astfel, se deosebesc sisteme fixe, reglabile sau care
urmăresc traiectoria soarelui pe cer. Toate aceste aspecte precum şi diverse tipuri de
sisteme de iluminat vor fi detaliate mai departe.
În urma analizelor, studiilor şi comparaţiilor efectuate, se ajunge în final la alegerea
sistemului de iluminat corespunzător. Ca o concluzie, această alegere trebuie făcută
numai în urma corelării aspectelor cantitative şi calitative ale mediului luminos interior cu

4
parametrii caracteristici spaţiului ce trebuie iluminat: condiţiile de iluminat natural ce le
oferă amplasarea clădirii, strategiile şi obiectivele iluminatului natural (redirecţionarea
luminii către zonele slab iluminate, îmbunătăţirea confortului vizual şi a controlului orbirii,
limitarea accesului luminii solare directe şi controlul termic), tipul şi funcţiile suprafeţelor
vitrate, obiectivele de reducere a consumului energetic, aspecte operaţionale (sisteme
fixe, reglabile) şi de menţinere (spre exemplu, este evident că pentru sistemele reglabile
operaţia de menţinere este mai dificilă şi deci mai costisitoare), aspecte legate de
integrarea arhitecturală a construcţiei şi, evident, considerente de ordin economic.

3. SOLUŢII MODERNE DE SISTEME DE ILUMINAT NATURAL

După funcţia principală a sistemelor de iluminat natural, acestea se pot clasifica în două
mari categorii: sisteme cu ecranare a luminii solare şi sisteme fără ecranare a luminii
solare. Termenul „ecranare a luminii solare” se referă la procesul de evitare a accesului
direct al luminii solare. Acest lucru nu presupune însă inexistenţa în interior a luminii
solare, dar aceasta este redirecţionată către suprafeţe – cheie, deci contribuţia sa nu mai
este una directă, ci ea devine indirectă, contribuind la o ambianţă echilibrată, fără
contraste de luminanţă şi fără umbre (decât slab conturate).
Astfel, sistemele din prima categorie pot reflecta / respinge lumina directă solară,
permiţând doar accesul luminii difuze a cerului, sau dimpotrivă, pot lucra predominant cu
lumina solară, pe care o redirecţionează către plafon sau suprafeţe situate deasupra
nivelului ochilor ocupanţilor. Sistemele cu ecranare a luminii solare sunt destinate în
primul rând evitării accesului direct al luminii solare, dar prezintă interes şi pentru
iluminatul natural, evitarea orbirii şi redirecţionarea luminii directe (solare) şi difuze (a
cerului). Spre deosebire de sistemele clasice de protecţie contra luminii solare (cum este
cazul storurilor, obloanelor, care pe măsură ce împiedică accesul razelor solare în
interior, diminuează şi accesul luminii difuze de zi, deci iluminarea naturală din interior),
sistemele moderne dezvoltate recent permit un nivel de iluminare (produs de lumina
naturală) ridicat, concomitent cu limitarea accesului direct al luminii solare, deci cu
evitarea problemelor de orbire şi inconfort vizual (la care se adaugă şi un mai bun
control al sarcinii termice). Acest lucru este posibil deoarece este permis doar accesul
luminii difuze a cerului.
Pe de altă parte, sistemele fără ecranare a luminii solare sunt concepute în principal
pentru a redirecţiona lumina naturală în zone situate la distanţă de suprafeţele vitrate.
Ele pot bloca sau nu accesul direct al luminii solare. La rândul lor, aceste sisteme se pot
împărţi în mai multe subcategorii: sisteme de direcţionare a luminii difuze (care
redirecţionează în interior lumina provenind de la anumite zone ale bolţii cereşti, cu o
utilitate deosebită pentru medii urbane cu clădiri înalte, unde singura sursă de lumină
naturală poate fi zenitul ceresc), sisteme de direcţionare a luminii directe (care trimit
lumina solară directă în interior, evitând în acelaşi timp problemele de orbire şi
supraîncălzire), sisteme de difuzie a luminii naturale (utilizate pentru o distribuţie
uniformă a luminii naturale în interior) şi sisteme de transport al luminii naturale în
interior (care colectează şi trimit lumina solară la distanţe lungi printr-o reţea de tuburi
de lumină sau fibre optice). Trebuie spus faptul că anumite sisteme pot îndeplini mai
multe funcţii şi astfel ele pot fi încadrate în mai multe categorii din cele prezentate mai
sus, aşa cum este, de exemplu, cazul elementelor orizontale de direcţionare a luminii
naturale („light-shelves”).

Panouri cu microperforaţii realizate cu raze laser („laser-cut panels”)


Reprezintă un sistem de direcţionare a luminii naturale format din şiruri de elemente
rectangulare obţinute prin tăierea cu raze laser a unor panouri din material acrilic

5
transparent. Suprafaţa fiecărei perforaţii astfel obţinută devine o micro-oglindă internă
care modifică traiectoria razelor de lumină incidente. Schimbarea direcţiei razelor de
lumină în fiecare element al panourilor se produce prin refracţie, reflexie totală internă şi
apoi din nou prin refracţie (figura 1).

Figura 1 Principiul redirecţionării luminii naturale la


panourile cu microperforaţii obţinute prin
tăiere cu raze laser.

Aceste panouri pot fi utilizate în aranjamente fixe sau mobile în cadrul unui sistem de
ferestre, deoarece prezintă avantajul că menţin vederea către exterior. Totuşi, utilizarea
lor este recomandată în principal pentru deschiderile destinate accesului luminii naturale
şi nu pentru ferestrele ce trebuie să asigure o vedere către exterior. Aceasta deoarece
panourile redirecţionează lumina incidentă de sus în jos într-o direcţie de jos în sus, şi
deci este posibilă producerea orbirii. De aceea, se recomandă instalarea acestor panouri
deasupra nivelului ochilor ocupanţilor.
Instalarea se poate face atât în variantă fixă, cât şi mobilă sub forma unor sisteme de
jaluzele reglabile. Evident, cea din urmă prezintă avantajul flexibilităţii, astfel că spre
exemplu vara elementele pot fi aduse în poziţia orizontală („deschis”) pentru respingerea
prin redirecţionare a luminii solare directe, iar iarna poziţia verticală („închis”) permite
redirecţionarea către interior a luminii naturale (figura 2).

Montarea fixă
în planul ferestrei

Montarea mobilă în sisteme


de jaluzele reglabile

Figura 2 Posibilităţi de utilizare a panourilor cu microperforaţii obţinute prin tăiere cu raze laser

Dezavantajul principal al acestui tip de sistem îl reprezintă costul relativ ridicat: 100-
130 Euro/m2. Economia de energică electrică pentru iluminat depinde de modul de
instalare. Astfel că panourile fixe amplasate în jumătatea superioară a ferestrelor pentru
a direcţiona lumina naturală în adâncimea încăperii poate creşte contribuţia luminii
naturale cu 10-30%, în funcţie de condiţiile meteorologice. Dacă este posibilă o înclinare
a panourilor (cu partea inferioară în exterior), atât captarea cât şi distribuirea luminii
naturale în interior cresc considerabil.

Sticlă specială pentru direcţionarea radiaţiei solare („sun-directing glass”)


Este un material compus din două straturi de geam între care sunt dispuse pe verticală
elemente acrilice concave, capabil să redirecţioneze către plafon lumina solară directă
pentru orice unghi de incidenţă (figura 3a). În funcţie de compoziţia sticlei şi a gazului de
umplere (incinta dintre cele două straturi de geam este etanşă – geam termopan),

6
coeficientul de transfer termic este de aproximativ 1,3 W/m2K; coeficientul de absorbţie
a radiaţiei termice solare este 0,36. Pe partea exterioară a acestei structuri se poate
aplica un film holografic pentru o concentrare a luminii naturale sub un unghi orizontal
redus.
În cadrul unui sistem de iluminat ce utilizează acest tip de vitrare, un rol important îl are
şi plafonul, care primeşte lumina redirecţionată şi o reflectă către suprafeţele de interes
din spaţiul interior. Pentru o mai bună direcţionare şi concentrare a luminii către aceste
suprafeţe, se pot dispune pe plafon elemente reflectante înclinate. Un plafon mat de
culoare deschisă (reflectanţă mare, peste 0,7) este de asemenea recomandat; el va crea
un iluminat difuz.
Sticla pentru direcţionarea luminii directe solare este amplasată în suprafaţa vitrată
verticală (planul ferestrei) deasupra înălţimii ochilor ocupanţilor, pentru a evita orbirea şi
alte efecte vizuale (figura 3b). De asemenea, pentru situaţii de renovare / modernizare,
poate fi amplasată fie în exterior, în faţa faţadei, fie în spatele acesteia, în interiorul
încăperii. Înălţimea suprafeţei ocupate de această sticlă reprezintă de regulă 10% din
înălţimea încăperii. Fereastra situată sub ea poate fi ecranată prin utilizarea jaluzelelor
convenţionale. Amplasarea poate fi realizată şi în deschiderile superioare pentru a mări
gradul de penetrare a luminii solare în atrii şi curţi interioare (figura 3c). Este necesară în
acest caz o înclinare de aproximativ 20° pentru a redirecţiona lumina solară şi pentru
unghiuri de înălţime solară reduse.

a b c

Figura 3 Sticla specială pentru redirecţionarea luminii solare. Principiu şi mod de utilizare.

Acest sistem a fost conceput pentru situaţii de incidenţă directă a luminii solare. Astfel,
cea mai bună orientare pentru emisfera nordică este către sud. Pentru faţadele orientate
către est şi vest, utilitatea se manifestă doar dimineaţa respectiv seara. Sistemul
redirecţionează şi lumina difuză, dar nivelul de iluminare obţinut în interior doar pentru
acest caz este mult inferior celui obţinut pentru lumina solară directă. Astfel, amplasarea
acestuia pe faţadele orientate către nord determină elemente de dimensiuni mai mari
(crescând prin urmare costurile de investiţie).
De asemenea, profilul elementelor acrilice concave a fost conceput pentru anumite
latitudini, a căror influenţă se traduce prin unghiul de înălţime solară, iar valoarea optimă
a acestuia este de 10-65°. Întrucât acest sistem este fix, nu necesită control, iar
operaţiunea de menţinere este similară cu cele pentru orice tip de faţadă clasică.
Diferenţa de preţ dintre acest tip de sistem şi geamul termopan clasic (care reprezintă de
altfel costul elementelor acrilice concave) este de 200 Euro/m2. Acest cost de investiţie
poate fi redus prin absenţa elementelor de ecranare a luminii solare (prezenţa lor nu
este necesară) sau prin producţie de serie.

Sisteme ce utilizează elemente optice holografice


Elementele optice holografice reprezintă o aplicaţie recentă a principiului difracţiei pentru
a reflecta sau a permite accesul selectiv al luminii directe solare sau difuze a cerului.

7
Astfel, s-au dezvoltat două tipuri de astfel de sisteme: sisteme de redirecţionare a luminii
zenitale şi sisteme de ecranare selectivă.
Primul tip de sistem are la bază un film polimeric cu elemente optice holografice
(elemente ce prezintă o variaţie a indicelui de refracţie) laminat între două panouri de
sticlă, având rolul de a redirecţiona către interiorul clădirii lumina difuză zenitală.
Laminarea între panourile de sticlă asigură stabilitatea mecanică a filmului şi protecţia
constra umidităţii. Atunci când asupra sistemului este incidentă lumina directă solară, se
produce fenomenul de dispersie a culorilor, precum şi orbirea. Dispersia culorilor se
produce şi în cazul expunerii la lumina difuză a cerului, dar pentru fiecare rază incidentă.
Datorită intervalului larg de unghiuri de incidenţă, are loc recompunerea luminii albe
după trecerea prin elementele optice holografice, astfel că pentru lumina difuză efectele
de dispersie a culorilor sunt minime. Ca atare amplasarea acestuia este recomandată
pentru faţadele ce nu sunt expuse luminii solare şi cu o înclinare de aproximativ 45°
pentru a mări gradul de expunere la lumina zenitală şi prin urmare accesul acestei
componente în interiorul clădirii (figura 4). Deoarece are loc şi o distorsionare a vederii
prin aceste panouri, ele trebuie amplasate în partea superioară a ferestrelor, deasupra
nivelului ochilor ocupanţilor.
Utilizarea acestui tip de sistem este bine venită în situaţii în care vederea cerului este
puternic obstrucţionată, aşa cum se întâmplă în medii urbane, precum şi pentru regiuni
cu cer predominant acoperit de nori şi cu o luminanţă ridicată. Acest tip de sistem este
fix, prin urmare nu necesită control, iar menţinerea presupune doar operaţiuni de
curăţare. Primul sistem de acest gen a fost instalat în iulie 1996 la Köln, având un preţ
destul de ridicat: 900 Euro/m2, care se speră că va scădea în cazul unei producţii de
serie. Pentru moment, acest tip de sistem este încă în stadiul de cercetare, în special în
ce priveşte expunerea la lumina solară directă.

Figura 4 Posibilităţi de utilizare a


sistemelor de direcţionare a luminii zenitale
echipate cu elemente optice holografice.

Sistemele de ecranare selectivă resping lumina incidentă dinspre o regiune restrânsă a


bolţii cereşti. Astfel, ele pot redirecţiona sau reflecta lumina solară directă, în timp ce
transmit lumina difuză provenind din alte direcţii. Această ecranare selectivă oferă
posibilitatea iluminatului natural al clădirii în condiţiile nealterării vederii către exterior.
Aceste sisteme au fost dezvoltate în două variante: sisteme de ecranare transparente (în
care elementele optice holografice sunt concepute pentru reflexia directă a luminii solare
incidente într-un interval unghiular relativ restrâns în jurul normalei la suprafaţă; dacă se
prevede urmărirea traiectoriei soarelui pe cer prin rotirea acestor elemente, atunci se
obţine ecranarea eficientă a luminii solare concomitent cu transmisia luminii difuze
corespunzând altor unghiuri de incidenţă) şi sisteme de concentrare a luminii solare (în
care rolul elementelor optice holografice este de a redirecţiona şi concentra lumina

8
solară directă către elemente opace unde această lumină este reflectată, absorbită sau
transformată în energie electrică sau termică). În ambele variante, elementul de
ecranare trebuie să urmărească poziţia soarelui pe cer pentru rezultate optime.
Aceste sisteme sunt foarte utile pentru clădiri cu suprafeţe vitrate de dimensiuni mari
unde apar probleme de evitare a orbirii şi a supraîncălzirii produse de lumina solară. Ele
prezintă avantajul enorm al unui bun control al radiaţiilor solare în condiţiile menţinerii
unui grad ridicat de transparenţă ce asigură vederea către exterior. Pot fi instalate în
faţade verticale sau suprafeţe orizontale (figura 5), rotaţia elementelor de ecranare fiind
realizată la fel de bine în jurul unei axe orizontale sau verticale. Problema fenomenului
de dispersie a culorilor este similară tipului de sistem prezentat mai sus.

Figura 5 Posibilităţi de utilizare a sistemelor de ecranare selectivă cu elemente optice holografice.

Datorită rotaţiei pentru urmărirea traiectoriei solare, se impune un control computerizat


al acestor sisteme; menţinerea presupune operaţiuni dificile de curăţare a elementelor
vitrate şi echipamentelor electromecanice. Apariţia recentă a elementelor optice
holografice şi complexitatea sistemelor de control conduc la un preţ foarte ridicat al
sistemelor de ecranare selectivă, valoarea totală a acestora fiind estimată la 1500
Euro/m2.

Sisteme cu tuburi de lumină


Tubul de lumină reprezintă o sursă secundară care transmite lumina de la sursa primară
(naturală sau artificială) într-o anumită încăpere, la un anumit obiectiv sau pe o anumită
zonă / suprafaţă (reflectantă sau transmiţătoare) pentru realizarea sistemului de iluminat
necesar desfăşurării unei activităţi. Transmiterea luminii se poate realiza fie la capătul
tubului de unde aceasta este distribuită şi orientată în funcţie de necesităţile obiectivului,
fie pe parcurs prin transfer lateral către obiectivele dorite.

Figura 6 Structura şi principiul de funcţionare a filmului optic.

9
Tubul de lumină transmite radiaţia luminoasă în interiorul său pe baza reflexiei interne
totale (valoarea reflectanţei ajunge la 0,98) produse prin structura filmului optic de 0,5
mm grosime din acril sau policarbonat transparent, care are suprafaţa exterioară
prezentând o structură prismatică, necesară reflexiei totale, suprafaţa interioară fiind
plană. Filmul optic (figura 6) este îmbrăcat de un tub de protecţie de 25 mm diametru ce
se montează perfect pe acesta.
Sistemul de captare a luminii naturale reprezintă unitatea funcţională de cea mai mare
importanţă din punct de vedere al cantităţii de lumină naturală captată (figura 7). Cu
ajutorul unei lentile Fresnel, heliostatul este astfel construit încât să urmărească în mod
eficient poziţia soarelui pe cer printr-o simplă rotaţie în jurul axului vertical, dat fiind
faptul că unghiul de captare al lentilei permite concentrarea luminii solare pentru orice
unghi de înălţime solară, specific latitudinii locului unde se realizează montarea acestui
sistem. Lumina concentrată este apoi reflectată de către o oglindă spre coloana verticală
de transport, cât mai aproape de axul vertical al acesteia. Oglinda are o formă specială
care permite şi captarea luminii difuze a cerului.

Figura 7 Sistem de captare a luminii solare echipat cu heliostat.

Un avantaj deosebit al sistemelor de iluminat cu tuburi de lumină îl reprezintă


posibilitatea realizării unui iluminat natural chiar şi pentru incinte care nu au contact cu
spaţiul exterior (cu utilitate importantă în asigurarea eficienţei energetice pentru staţii de
metrou, parcări şi pasaje subterane etc.). Pentru realizarea confortului vizual constant,
se impune integrarea şi în acest caz a iluminatului natural cu cel electric, prin prevederea
unor surse suplimentare de lumină (electrice) pentru compensarea variabilităţii
componentei naturale, aşa cum se poate urmări în soluţia prezentată mai jos ca
exemplu, realizată la Toronto (figura 8).

Figura 8 Sistem de iluminat integrat (natural + electric) cu tuburi de lumină.

Sistemul de captare a luminii naturale conţine opt heliostate – oglinzi plane argintate,
care redirecţionează lumina către un sistem de oglinzi parabolice având reflectanţa 0,945

10
şi raza focală 3 m. Acestea concentrează lumina către o serie de deschideri practicate în
structura terasei, care sunt acoperite cu sticlă antireflectantă de transmitanţă 0,985. Sub
fiecare deschidere se află câte un cot cu suprafaţă oglindată care transmite lumina către
un sistem de tuburi prismatice (tuburi de lumină). Una sau două lămpi cu vapori de
mercur la înaltă presiune şi adaosuri de halogenuri metalice de 400 W sunt puse în
funcţiune ca răspuns la semnalele fotocelulelor, pentru a completa sau înlocui lumina
naturală în cazul în care cerul este acoperit sau pe timpul nopţii.

4. CONCLUZII

Sistemele de iluminat natural necesită o concepţie specifică, foarte strâns legată de


contextual geografic unde sunt utilizate, de mediul înconjurător (obstrucţii naturale şi
artificiale), de nivelurile impuse de confort vizual şi de strategia de integrare cu celelalte
sisteme ale clădirii. Fiecare soluţie trebuie analizată cu atenţie în timpul fazei de
concepţie, inclusiv prin utilizarea programelor de calcul şi simulare.
Dezvoltarea materialelor noi, cu o performanţă mai mare de reflexie şi transmisie a
luminii, a condus la soluţii diverse de sisteme de iluminate eficiente energetic, capabile
să crească potenţialul pentru aplicaţii viitoare.
Orice analiză tehnico-economică a acestor sisteme trebuie să ţină seama atât de
eficienţa energetică, cât şi de confortul vizual pentru spaţiile iluminate. Excluderea sau
studiul insuficient al vreunuia din aspectele menţionate conduc la o soluţie incorectă.
Perspectivele pe care le oferă soluţiile de sisteme de iluminat natural prezentate se
traduc printr-un confort vizual sporit în condiţii de eficienţă energetică şi noi posibilităţi
de utilizare a spaţiului.

BIBLIOGRAFIE

 3M, “Solutions for the new millennium”


 Bianchi C., “Concepţia modernă a sistemelor de iluminat interior”
 Bianchi C., Dobre O., “O nouă variantă de soluţii în iluminatul interior: sisteme cu
tuburi de lumină”
 Bianchi C., Mira N., Pârlog C., “Dicţionarul luminotehnicii”
 Edmonds I.R., Moore G.I., Smith G.B., Swift P.D., “Daylighting enhancement with
light-pipes coupled to laser-cut light-deflecting panels”
 Fontoynont M., “Daylight performance of buildings: 60 European case studies”
 IEA “Daylighting in Buildings”, International Energy Agency
 IESNA “Lighting Handbook”, Ninth Edition, Illuminating Engineering Society of North
America
 Madsen C., Soerensen H., “Utilization of daylight and energy refurbishment”
 Mingozzi A., Bottiglioni S., Casalone R., “An innovative system for daylight collecting
and transport for long distances and mixing with artificial light coming from hollow
light guides”
 Wotton E., “A short history of daylighting in western architecture”

11