Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Unii cred în ele, alții le contestă vehement existența și puterea. Cert este, însă,
că blestemele sunt amintite în Biblie, primul blestem fiind cel îndreptat de
Dumnezeu către Adam și Eva care au mușcat din fructul oprit.
Dacă faci parte din categoria celor care cred în blesteme sau, mai rău, a celor
care au fost loviți de acestea, îți propunem să rostești rugăciunea părintelui
Ilarion Argatu pentru dezlegare de blesteme.
Pregătiri înainte de a rosti rugăciunea de dezlegare de blesteme
Conform site-ului www.ortodoxia.rol.ro, rugăciunea care ne-a rămas de la
părintele Ilarion Argatu este una dintre cele mai puternice rugăciuni de dezlegare
de blesteme, dar funcționează numai dacă respecți anumite condiții.
1.Astfel, timp de 9 zile postește, iar lunea, miercurea și vinerea ține post negru
până la ora 24.00. Dacă nu poți sta nemâncată până la miezul nopții, ține postul
până la orele 18.00 sau, și mai bine, până la 21.00 și mănâncă numai o singură
dată, evident, alimente de post.
2.În fiecare din cele 9 zile, fă 40 de metanii și rostește rugăciunea Tatăl Nostru
de mai multe ori.
3.Între orele 22.00 și 24.00, așază 9 lumânări în formă de cruce și aprinde-le.
Lipește-le pe o tavă, o placă de faianță sau o cărămidă și, foarte important, lasă-
le să ardă complet.
Dezleagă, Doamne, toate vrăjile cu care m-a legat vrăjmaşul meu (numele
vrăjmașului), dezleagă-le! Dezleagă şi întru nimic să se prefacă, alungă duhurile
necurate, pe pustiu să se ducă şi la mine să nu se mai întoarcă, iar pe mine,
robul tău (numele tău), iartă-mă!
***
“Iartă-mă, Doamne: