Sunteți pe pagina 1din 4

TULBURARI DE LIMBAJ LA PRESCOLARI

În decursul dezvoltării ontogenetice, însușirea și dezvoltarea limbajului presupun un efort


îndelungat. Acest fapt se întâmplă spontan de cele mai multe ori prin relațiile cu cei din jur
datorită tendinței de a verbaliza, mai ales prin joc ca acțiune predominantă la început de viață. Pe
langă aceste acțiuni spontane, apar treptat și activitățile cu scop educativ (ascultarea și
reproducerea de povestiri, citirea imaginilor, educația primită în gradinițe).
Pe lângă particularităţile fireşti, în dezvoltarea vorbirii preşcolarilor şi şcolarilor mici pot să
apară unele tulburări de vorbire care au tendinţa să se stabilizeze sau chiar să se agraveze. Aceste
tulburări se numesc defecte de vorbire şi ele pot apărea, în principal, datorită unor deprinderi
greşite de vorbire cauzate sau susţinute de o educaţie lacunară sau incompetentă, dar şi datorită
unor particularităţi ale aparatului fonator, ale analizatorului verbomotor şi analizatorului auditiv
de care depinde pronunţia corectă.
“Nu trebuie să neglijăm factorii importanți în însușirea și dezvoltarea limbajului, și anume:
mediul de viată și activitate, preocuparea adulților pentru stimularea vorbirii, legatura de
atașament, eficiența procesului instructive-educativ, capacitățile intelectuale ale copilului,
afectivitatea, motivația pentru activitate și personalitatea acestuia.” (E. Verza, 2003).

La început, vorbirea copilului se formează și se dezvoltă pe baza unor activități


nesistematice, începand ca odata cu perioada preșcolară să fie mai solicitat de diferite sarcini și
acțiuni organizate, cărora trebuie să le răspundă într-un mod organizat, prin intermediul unei
exprimări din ce in ce mai coerentă, prin cuvinte, propoziții și fraze.
“Copilul învată exprimarea cuvintelor prin imitație și prin joc. Ulterior, la formarea
propozițiilor se respect regulile gramaticale, pe baza așa-numitului “simț al limbii” care este
diferit de la un cuvânt la altul și influențează evoluția și învățarea limbajului.” (E. Verza, 2003).

Un număr tot mai mare de copii întâmpină dificultăți sau întârzie să prezinte acest “simț
al limbii”. Lipsa de stimulare prin intermediul poveștilor, precum și substituirea lor cu variante
video ale poveștilor clasice dublate de traduceri neadaptate limbii române oferă modele verbale
deficitare.
“Întârzierile de limbaj au manifestări tardive a structurilor lingvistice, a imposibilității de a
exprima forme de limbaj evaluate, specific vârstei cronologice a subiectului, limite la utilizarea
unui vocabular sărac, formulare deficitară sub aspect fonologic și semantic, înregistrarea unor
progrese reduse în înțelegerea comunicării și în achiziția limbajului, etc.” (E. Verza, 2009).

Acțiunea unor factori frenatori conduce la aparița tulburărilor de vorbire. Acestea se


remarcă de timpuriu în dezvoltarea copilului, dar pot apărea și dupa perioada antepreșcolară,
chiar și mai târziu cu un debut brusc. Emil Verza consideră progresele înregistrate, pe linia
limbajului, contribuie la lărgirea experienței copilului și cu ajutorul limbajului se stimulează și
celelalte procese psihice (Verza E., 2000). Prin urmare apariția unei tulburări de limbaj, a unei
tulburări de pronunție sau chiar a unei tulburări lexico-grafice poate aduce nemeroase
dezechilibre atât în plan social, cât și școlar. Același autor realizează o clasificare, în funcție de
un sistem combinat de criterii, tulburările de pronunție, fluență, de voce, de limbaj scris-citit
fiind câteva dintre aspectele etichetate din punct de vedere ștințific în ceea ce privește tulburările
de limbaj. Cele mai întâlnite tulburări de limbaj întâlnite în ciclul preșcolar și primar sunt
dislaliile. “Dislalia este o tulburare a vorbirii caracterizată prin pronunțarea deficitară a unuia
sau a mai multor sunete.”( Ciolac, 2007). Acesta fiind primul aspect pentru care cadrele
didactice consideră ca fiind una dinre tulburările de limbaj care afectează cel mai mult activitatea
școlară. O altă ipoteză inclușă în cercetare care este confirmată se referă la faptul că tulburări de
limbaj precum bâlbâială și tulburările de voce nu afectează performanța școlară. Însă bibliografia
de specialitate ne avertizează că dislalia scade ca frecvență odată cu înaintarea în vârstă, pe când
bâlbâiala se poate agrava și crea noi comportamente negative.

Dislaliile sunt cele care pot constitui un risc pentru activitățile pe care acestea le
desfășoară cu elevii. Când vorbim despre bâlbâială trebuie sa specificăm faptul există tulburări la
nivelul limbajului expresiv. “Cursivitatea exprimării este grav afectată, prin apariția unor
blocaje iterative sau a unor spasme puternice”(Avramescu M. D. „Dislexo-disgrafiile sunt
tulburări de limbaj, tulburări de limbaj care apar de fapt la nivelul limbajului scris-citit, nu la
nivelul limbajului oral.”, 2007,p.205). Verza consideră că cea mai mare categorie de copii cu
tulburări de scris-citit este compusă din acei copii care citesc și scriu cu foarte încet în raport cu
ceilalți elevi. Acest scris-citit foarte lento, extrem de încet poate provoce diferite lacune la
nivelul cunoștințelor, poate motiva apariția unei personalități intrinsece sau poată să ducă chiar
până la un eșec școlar. De asemenea în cazul acestor tulburări dixlexo grafice putem vorbi despre
copiii cu un intelect normal, copii cu deficiențe de intelect sau cu tulburări de natură senzorială.

În ceea ce privește alte tulburări de limbaj, tulburările de voce și bâlbâială nu se consideră


a fi o amenințare în ceea ce privește performanța școlară. Însă din punct de vedere logopedic
orice tulburare constituie un impediment în realizarea cu succes a activității școlare și în același
timp aceste tulburări de limbaj sunt mai rar întâlnite în cadrul școlilor de masă.
BIBLIOGRAFIE

1. Avramescu, M. D.,(2007), „ Defectologie și logopedie” București, Editura Fundației


România de Mâine.
2. Ciolac, M., (2007), „Logopedia și utilitatea ei” Preluat de pe AGORA :
http://www.uav.ro/files/agora/1.pdf
3. Verza, E., ( 2000), „ Tratat de logopedie vol.1”, Editura Fundației Humanitas