RELAȚIA MACBETH – LADY MACBETH

Otilia Panainte – Actorie 1B

Macbeth – cea mai scurtă tragedie shakespeariană – este o poveste despre seducție. Și despre putere.

Mai precis despre puterea de seducție a răului. Se spune că diavolul nu vine niciodată la om în chipul lui

nevolnic, ci încorporat în plăcerile noastre cele mai mari – în tot ceea ce ne-am dorit vreodată. Iar iscusința

cea mai mare a lui este modul în care bate la poarta sufletului nostru cu gânduri, gânduri cu care el poartă

împotriva omului un război nevăzut.

Este si cazul lui Macbeth, un nobil care își câștigase prin iscusință și vitejie un statut tot mai înalt în suita

regelui, și care, după proorocirea tentantă a vrăjitoarelor și odată ajuns la statutul de than de Cawdor,

observă în conștiința sa un gând: “… gândul meu/ În care-omoru-i doar o nălucire/Îmi zdruncină atât de

rău făptura”. Odată plantată sămânța acestui gând, căruia, cu slăbiciune omenească, Macbeth îi cedează,

sedus fiind de puterea pe care i-ar conferi-o o treaptă ierarhică mai înaltă, drumul către faptă este deschis.

Conștiința lui Macbeth reclamă cu tărie acest gând (“Nu mergem mai departe în treaba asta,/ El m-a cinstit

chiar ieri. La mic și mare,/ Mi-am dobândit o faimă făr de preț./S-o port, se cade-n străluicrea-i nouă,/Și

nu s-o lepăd prea curând”), însă soția sa, Lady Macbeth, îi răspunde – “ce vrei mai aprig, vrei pe sfinte căi,/

N-ai vrea să-nșeli, dar ceri câștig nedrept”. Iar ceea ce urmează e tabloul biblic al seducției lui Adam de

către Eva spre a gusta din pomul cunoașterii: “Vino/ Să-ți torn voința mea-n auz, să biciui/ Cu grai de foc

tot ce te-ndepărtează/ De cercul de aur”. Lady Macbeth semnase deja pactul cu diavolul (“Voi duhuri

stârpiți femeia-n mine/ Umpleți-mă de crâncenă cruzime”). Astfel, ea îi netezește soțului său drumul de

la gând la faptă, împingându-l către crima ce îi va asigura tronul mult visat.

Nu este exclus ca Lady Macbeth să fie chiar una dintre vrăjitoarele care îl ademenesc la început pe than

să dea crezare mărețelor preziceri, pentru a-l încolți strâns în mrejele păcatului. Odată ajuns sub vrajă,

Macbeth devine o victimă sigură a propriilor sale acțiuni. Ca să devină rege trebuie să ucidă. Ca să ucidă

trebuie să se folosească de un pumnal, pumnalul fiind un adevărat simbol și latimotiv al istoriei medievale.

Ideea crimei îi este inoculată lui Macbeth de către credincioasa sa soție, iar astfel cercul se închide.

Tipologia relației dintre Macbeth și Lady Macbeth este una arhetipală, care a străbătut istoria în diferite

ere, dacă ne gândim la Elena a Troiei, cea pentru care Paris își pierde mințile când o răpește regelui

Menelau declanșând astfel războiul Troian în care mulți eroi își vor pierde viața, sau Cleopatra, cea pentru

care Marc Antoniu renunță la un întreg imperiu, ca în final să își găsească sfârșitul în așternuturi din

bumbac egiptean, curmându-și singur viața.