Sunteți pe pagina 1din 128

Capitolul VI

Infracțiuni contra înfăptuirii justiție

Infracțiunile contra înfăptuirii justiție sunt acele fapte penale prin


care autorul urmărește să obstrucționeze înfăptuirea justiției în sensul că
nu-și îndeplinește obligația de a denunța infracțiunile pentru care există
obligativitatea denunțării lor ori formulează denunțuri sau plângeri
privitoare la anumite fapte penale, deși cunoaște că acesta nu sunt reale,
face declarații mincinoase, favorizează făptuitorul sau tăinuiește lucrurile
obținute prin infracțiune, se răzbună pe cei care au ajutat justiția.
De asemenea constituie infracțiuni contra justiției și cele prin care
funcționarul public omite să se sesizeze și să efectueze cercetări, aplică
rele tratamente autorului pentru o obține declarații și probe împotriva lui,
divulgă fără drept date privitoare la anchetele care se derulează,
efectuează cercetări abuzive, torturează sau întocmește acte de urmărire
penală împotriva unor persoane, ia măsuri preventive, deși cunoaște că
acestea nu au comis fapte penale.
Sunt infracțiuni contra înfăptuirea justiției și cel prin care este în
diferite forme este împiedicată derularea procedurilor judiciare, cele
privitoare la asistența sau reprezentarea neloială, evadarea, înlesnirea
evadării, nerespectarea unei hotărâri judecătorești ori neexecutarea
sancțiunilor penale.

6.1. Nedenunțarea (art. 266 Cod penal)


Reglementare: art. 266 Cod penal dispune:
- alin. 1 „fapta persoanei care, luând cunoștință de comiterea
unei fapte prevăzută de legea penală contra vieții sau care a avut ca
urmare moartea unei persoane, nu încunoștințează de îndată autoritățile
se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă”
- alin.2 „nedenunțarea săvârșită de un membru de familie nu se
pedepsește”
- alin. 3. „nu se pedepsește persoana care, înainte de punerea în
mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârșirea faptei
de nedenunțare, încunoștințează autoritățile competente despre aceasta
sau care, chiar după punerea în mișcare a acțiunii penale a înlesnit
tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanților”
În sistemul nostru de drept nu există obligația juridică generală
de a denunța orice faptă penală, de către orice persoană. De la această
regula există excepția potrivit căreia, obligația legală de denunțare există
doar în privința infracțiunilor contra vieții sau care a avut ca urmare moarte
unei persoane. Si de la această regula există o excepție: dacă
nedenunțătorul este membru de familie al autorului această obligație nu
mai subzistă.
Pentru a asigura îndeplinirea obligației de denunțare, legiuitorul
a incriminat fapte celui care a luat cunoștință în vreun fel despre săvârșirea
unei infracțiuni contra vieții sau care a avut ca urmare moartea în art. 266
Cod penal redat anterior.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale privitoare la
înfăptuirea justiției prin neaducerea la cunoștința autorităților despre
comiterea unei fapte grave cum este cea împotriva vieții sau care a avut c
urmare moartea unei persoane.
2. Obiectul material infracțiunea de nedenunțare nu are obiect
material.
3. Subiect activ poate fi orice persoană, cu excepția autorului
și a participanților, dacă a lut cunoștință despre săvârșirea unei
infracțiuni contra vieții sau care a avut ca urmare moartea unei persoane.
Fiind o infracțiune omisivă participația penală sub forma coautoratului nu
este posibilă, de asemenea nici complicitatea materială. Singurele forma
de participație sunt instigarea sau complicitatea morală. Instigatorul
participant sau complicele moral săvârșesc două infracțiuni distincte:
infracțiunea de nedenunțare și infracțiunea de instigare sau complicitate
și va fi sancționat pentru acest concurs de infracțiuni (a se vedea O. Loghin
, T. Toader, op. cit., p. 391).
4.Subiect pasiv este statul, ca titular al valorilor ocrotite de lee.
5. Latura obiectivă – elementul material se realizează printr-o
omisiune, aceea de a încunoștința autoritățile privitoare la comiterea unei
infracțiuni contra vieții sau care a avut ca urmare moartea unei persoane.
Pentru a fi îndeplinite cerințele laturii obiectivă trebuie îndeplinite
cumulativ următoarele condiții:
- să se fi săvârșit în prealabil o faptă împotriva vieții sau care
a avut ca urmare moartea unei persoane: omor, omor calificat, uciderea
la cererea victimei, determinarea sau înlesnirea sinuciderii, uciderea din
culpă, lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, violență în familie,
încăierarea care a avut ca urmare moartea unei persoane, uciderea noului
născut de către mamă, lipsire de libertate, viol, agresiune sexuală, tâlhărie
dacă au avut ca urmare moartea victimei, tortură, distrugere calificată sau
din culpă care au produs moartea unei persoane, nerespectarea
atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea unor reparații,
nerespectarea regimului materialelor nucleare, radioactive, substanțelor
explozive, transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit, dacă au avut
ca urmare moartea victimei;
- legiuitorul prevede că autorul trebuie să nu denunțe o faptă
periculoasă și nu o infracțiune contra vieții sau care a avut ca urmare
moartea unei persoane; este irelevant dacă autorul faptei este sau nu
sancționat, în sarcina nedenunțătorului se va reține infracțiunea pentru că
nu a încunoștințat autoritățile despre comiterea unor fapte grave;
- autorul să fi avut cunoștință despre fapta contra vieții sau
care a avut ca urmare moartea unei persoane în orice mod;
- autorul să fi omis încunoștințarea de îndată ,respectiv
imediat ce a cunoscut despre comiterea faptei pentru a facilita autorităților
prinderea autorului/autorilor ,
- autorul să nu fi adus la cunoștința autorităților competente,
respectiv a organelor de cercetare penală; în literatură se susține că
denunțul poate fi făcut oricărei autorități pentru că legiuitorul nu precizează
expres că trebuie făcut doar organelor de urmărire penală, cu condiția ca
acest organ s sesizeze organul competent (a se vedea O.A. Stoica, op.
cit., p. 391); denunțul nu trebuie să întrunească exigențele Codului de
procedură penală, trebuie să fie o încunoștințare explicită referitoare la
fapta comisă;
Când autorul a promis autorului faptei împotriva vieții sau care a
avut ca urmare moartea unei persoane, că nu va denunța fapta, atunci în
sarcina celui care a promis nedenunțarea se va reține complicitate morală
la fapta nedenunțată, pentru că poziția sa a întărit rezoluția infracțională a
autorului.
Infracțiunea de nedenunțare se reține atunci când autorul ia
cunoștință despre faptă în momentul săvârșirii sau la puțin timp și nu o
denunță autorităților. Ajutorul dat autorului faptei nedenunțate realizează
conținutul infracțiunii de favorizare a făptuitorului care se va reține în
concurs cu infracțiunea de nedenunțare (a se vedea Trib. Suprem, dec.
pen. nr. 823/1983,în Rev. Rom. de Drept nr. 5/1984, p. 65)
Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru înfăptuirea
justiției. Între omisiunea autorului infracțiunii de nedenunțare și urmarea
produsă trebuie să existe o legătură cauzală.
6. Latura subiectivă fapta de omisiune se comite cu intenție
directă sau indirectă.
7. Tentativa nu este posibilă fiind o faptă omisivă.
8. Consumarea intervine atunci când s-a epuizat timpul pentru
denunțare.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
6 luni la 2 ani sau amendă.
10. Cauză de nepedepsire:
- nu va fi pedepsit cel care este membru de familie cu autorul
sau participanții la fapta contra vieții sau care a avut ca urmare moartea
unei persoane ( art. 266 alin. 2 Cod penal );
Sintagma membru de familie are înțelesul explicitat în art. 177
Cod penal. Cauza de nepedepsire are efecte in personam . numai asupra
membrului de familie si nu și asupra altor persoane care au cunoscut ca
si membrul de familie despre faptă.
-nu va fi pedepsit cel care înainte de punerea în mișcare a
acțiunii penale împotriva unei persoane pentru nedenunțare,
încunoștințează autoritățile competente sau chiar după punerea în
mișcare a acțiunii penale, înlesnește tragerea la răspundere penală a
autorului sau a participanților ( art. 266 alin. 3 Cod penal).
Legiuitorul a recurs la aceste cauze de nepedepsire pentru a
facilita celor care iau cunoștință despre fapte pentru care este instituită
obligația legală de denunțare să-și îndeplinească această obligație.
Cauza de nepedepsire operează și atunci când ajutorul acordat
a rămas ineficient datorită modului în care au acționat organele judiciare
(a se vedea M. Basarab, L. Moldovan, V. Suian, op. cit., p. 306).
6.2. Omisiunea sesizării (art. 267 Cod penal )
Reglementare: art.267 Cod penal dispune:
- alin. 1 „fapta funcționarului public care luând cunoștință de
săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în
cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a
organelor de urmărire penală se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la
3 ani sau cu amendă”
- alin. 2 „când fapta este săvârșită din culpă pedeapsa este
închisoarea de la 3luni la un an sau amendă”.
Textul art.267 instituie în sarcina funcționarilor publici obligația
legală de a aduce la cunoștința organelor de urmărire penală a tuturor
infracțiunilor în legătură cu serviciul în cadrul căruia își desfășoară
activitatea.
Art.267 Cod penal prevede o variantă tip și o variantă atenuată.
a. Varianta tip (simplă) prevăzută de art. 267 alin.1 Cod penal
constă în săvârșirea faptei de către funcționarul public care a luat
cunoștință despre săvârșire unei infracțiuni în legătură cu serviciul în
cadrul căruia își îndeplinește atribuțiile de serviciu și omite să o denunțe
organelor judiciare.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale referitoare la
îndeplinirea obligației de sesizare impusă funcționarilor publici în privința
infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
2. Obiectul material – infracțiunea este lipsită de obiect
material.
3. Subiectul activ este calificat pentru că poate fi numai un
funcționar public. Sintagma „fundționar public” are înțelesul explicitat
înart.m175 Cod penal.
Calitatea de funcționar public trebuie să o aibă cel care își
desfășura activitatea în cadrul unui organ de stat sau în cadrul unei
instituții publice și a luat cunoștință despre comiterea unei fapte penale de
serviciu sau în legătură cu serviciu și omite să o denunțe autorităților.
Nu au obligația de a denunța fapta autorul sau participanți la
comiterea faptei ( a se vedea Trib. Timiș, dec. pen. nr. 1282/1973 în Rev.
Rom. de Drept nr. 12/1974, p. 75).
În doctrina s-au purtat discuții dacă și funcționarii bancari au
obligația denunțării faptelor penale de serviciu sau în legătură cu serviciul
și s-a exprimat punctul de vedere potrivit căruia obligația denunțării revine
și acestor categorii de persoane ( a se vedea C. Sima, C. Turianu,
Funcționarul bancar ca subiect al infracțiunilor prevăzute în art. 263 Cod
penal (n.m. se referă la codul anterior care reglementa fapta în art. 263 ),
în Dreptul nr. 8/2002, p. 160, R. Bodea, B. Bodea, op. cit., p.326).
4 Subiect pasiv este statul ca titular al activității de înfăptuire a
justiției.
5. Latura obiectivă – elementul material constă într-o
inacțiune, în omisiunea funcționarului de a sesiza organele de urmărire
penală în privința săvârșirii unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu
serviciu despre care a luat cunoștință că s-a comis. Nu prezintă relevanță
dacă fapta s-a consumat sau a rămas în stare de tentativă pedepsibilă.
Daca fapta comisă nu este o infracțiune de serviciu sau în
legătură cu serviciul, omisiunea denunțării nu constituie infracțiunea
prevăzută de art.267 Cod penal.
Nu prezintă importanță împrejurarea în care funcționarul public a
luat cunoștință despre comiterea faptei sau dacă acesta a fost săvârșită
în cadrul locului în care funcționarul public își exercita atribuțiile sau în
cadrul altui loc.
Sesizarea organelor de urmărire penală trebuie să se facă de
îndată, adică imediat ce funcționatul a cunoscut despre comiterea faptei.
Sesizarea altor organe care nu au nici un fel de atribuții de cercetare nu-l
exonerează pe autor de răspundere penală.
Infracțiunea de omisiune a sesizării poate fi săvârșită în concurs
cu infracțiunea de șantaj atunci când autorul îl amenință pe făptuitor cu
denunțarea faptei
Urmarea imediată constă crearea unei stări de pericol pentru
activitatea de înfăptuire a justiției. Între omisiunea sesizării și starea de
pericol pentru înfăptuirea justiției trebuie să existe o legătură cauzală.
6. Latura subiectivă – fapta se comite cu intenție directă sau
indirectă.
7. Tentativa nu este posibilă fiind o faptă omisivă.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când a expirat
termenul de sesizate.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
3 luni la 3 ani sau amendă.
b. Varianta atenuantă prevăzută de art. 267 alin.2 Cod penal
constă în faptul că infracțiunea se comite sub aspect subiectiv din
culpă.
Regimul sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
3 luni la un an sau amendă.

6.3. Inducerea în eroare a organelor judiciare (art. 268 Cod


penal
Reglementare: art. 268 Cod penal dispune:
- alin. 1 „sesizarea penală, făcută printr-un denunț sau plângere,
cu privire la existența unei fapte prevăzută de legea penală ori în legătură
cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană,
cunoscând că aceasta este nereală, se pedepsește cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă”
- alin. 2 „producerea sau ticluirea de probe nereale, cu scopul de
a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea
acesteia de către o anumită persoană, se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5 ani.”
- alin. 3 „nu se pedepsește persoana care a săvârșit inducerea
în eroare a organelor judiciare, dacă declară înainte de reținerea,
arestarea preventivă sau punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva
celui față de care s-a făcut denunțul sau plângerea sau probele sunt
nereale”
Texul de incriminare prevede două infracțiuni de inducere în
eroare a organelor judiciare:
- inducerea în eroare a organelor judiciare prin denunțul sau
plângerea cu privire la fapte nereale(art.m268 alin.1 cod penal);
- inducerea în eroare a organelor judiciare prin ticluirea de probe
nereale pentru a dovedi infracțiunea ori de săvârșirea faptei de către o
anumită persoană (art.268 alin. 2 Cod penal);
a. Varianta prevăzută de art.268 alin. 1 Cod penal constă în
sesizarea făcută prin plânge sau denunț nereale cu privire la existența
unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură săvârșirea unei
asemenea fapte.
1. Obiectul juridic este complex și îl constituie relațiile sociale
privitoare la sesizarea corectă, normală a organelor judiciare, care
reprezintă obiectul juridic principal (prevalent) și relațiile sociale
referitoare la apărarea demnității și libertății persoanei împotriva căreia se
formulează sesizarea, ca obiect secundar (adiacent).
2. Obiectul material – infracțiunea nu presupune un obiect
material.
3. Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participația
penală este posibilă sub toate formele.
4. Subiect pasiv
-principal este statul ca administrator al justiției reprezentat de
organul judiciar: parchet, instanță sau organe de poliție;
- secundar reprezentat de persoana împotriva căreia s-a
formulat sesizarea nereală;
5. Latura obiectivă – elementul material constă în sesizarea
penală făcută prin denunț sau plângere cu privire la existența unei
fapte penale sau săvârșirea unei asemenea fapte săvârșită de o
anumită persoană.
Plângerea penală, ca mod de sesizare a organelor judiciare este
reglementată în art. 289 Cod procedură penală. Ea trebuie făcută în scris
și să fie semnată de persoana care a întocmit-o. dacă este făcută oral,
plângerea va fi consemnată într-un proces verbal întocmit de către cel
care primește plângerea.
Plângerea se poate formula și prin mandatar cu mandat special
Denunțul este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau
juridică despre comiterea unei infracțiuni. Denunțul trebuie făcut personal
( art. 220 Cod procedură penală).
Sunt întrunite elementele infracțiunii de inducere în eroare a
organelor judiciare și atunci când plângerea sau denunțul au fost adresate
unor organe necompetente, dar care le-au trimis organelor judiciare.
Sesizarea trebuie să vizeze existența unei fapte penale sau
despre săvârșirea unei asemenea fapte.
Când sesizarea s-a făcut în privința unei fapte urmăribile numai
la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, de către o altă persoană
decât cea îndreptățită legal, nu sunt întrunite elementele constitutive ale
infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare (a se vedea O.
Loghin, Infracțiunea de denunțare calomnioasă, Rev. Rom. de Drept
nr.8/1972, p. 36).
Sesizarea trebuie să vizeze:
- o persoană determinată prin nume, prenume sau alte elemente
de identificare și să se refere la o infracțiune prevăzută de legea penală;
-să nu aibă o bază reală, să aibă caracter imaginar, nereal,
respectiv să vizeze o infracțiune care în realitate nu s-a comis ori să vizeze
o persoană care în realitate este nevinovată pentru că infracțiunea fost
comisă de o altă persoană;
Urmarea imediată constă crearea unei stări se pericol pentru
activitatea de înfăptuire a justiției și în lezarea onoarea, demnitatea
persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea. Între activitatea de
inducere în eroare a organelor judiciare și urmarea produsă trebuie să
existe o legătură cauzală.
6. Latura subiectivă – fapta se comite numai cu intenție
directă.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când s-a formulat
plângerea sau denunțul cu caracter mincinos.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește u închisoare de la
6 luni la 3 ani sau cu amendă.
b. Varianta prevăzută de art.268 alin.2 Cod penal constă în
producerea sau ticluirea de probe nereale cu scopul de a dovedi existența
unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de către o
persoană.
Varianta agravară prezintă un pericol social ridicat prin faptul că
autorul, în scopul de a putea învinui pe nedrept o persoană ticluiește sau
produce probe mincinoase generând o falsă informare a organelor
judiciare.
Obiectul juridic este similar variantei tip
1. Subiect activ poate fi orice persoană.
2. Latura obiectivă – elementul material constă în acțiunea de
ticluire sau producere de probe nereale.
Prin sintagma „producere de probe nereale” înțelegem
prezentarea sau depunerea în fața organelor judiciare ( de urmărire
penală sau instanțe judecătorești) de probe false, neadevărate cu conținut
alterat (înscrisuri falsificate, probe materiale false, depoziții mincinoase
etc.).
Prin sintagma „ticluirea de probe nereale” înțelegem inventarea,
crearea, plăsmuirea, realizarea în mod artificial de înscrisuri, obiecte,
urme materiale, situații sau stări simulate care să creeze aparența unor
probe care demonstrează existența faptei și a vinovăției unei persoane
(trucarea unor fotografii, falsificarea unor înscrisuri, plasarea unor corpuri
delicte în locuința presupusului făptuitor, înregistrări trucate).
Dacă manoperele de producere sau ticluire a unor probe nereale
constituie o infracțiune, se va reține concurs de infracțiuni (ex se reține
infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare în concurs cu
infracțiunea de fals).
Scopul urmărit de autor este acela de susține o învinuire
nedreaptă.
Condițiile învinuirii nedrepte sunt:
- autorul formulează un denunț nereal și ticluiește probe nereale
în susținerea lu nerealei;
- autorul face un denunța de bună-credință, dar pentru susținerea
lui ticluiește sau produce probe nereale;
- când există o învinuire adusă unei persoane nevinovate și
autorul produce sau ticluiește probe pentru susținerea acestei învinuiri;
3. Latura subiectivă – fapta se săvârșește numai cu intenție
directă, autorul cunoscând caracterul mincinos al probelor produse sau
ticluite.
4. Tentativa nu se pedepsește.
5. Consumarea intervine în momentul producerii sau ticluirii
probei nereale.
6. Regim sancționator –fapta se pedepsește cu închisoare de
la unu la 5 ani.
c. Cauze de nepedepsire comune ambelor variante– sunt
prevăzute de art. 268 alin. 3 Cod penal care dispune că în ipoteza în care
după comiterea faptei, autorul, înainte de reținerea, arestarea preventivă
sau punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celui care s-a făcut
denunț sau plângere ori s-au produs probele nereale , declară că denunțul,
plângerea sau probele nu sunt reale.
Declarația de retractare trebuie făcută în fața acelorași organe
judiciare cărora li s-a adresat denunțul sau plângerea.
Cauza de nepedepsire operează in personam în sensul că profită
numai celui care face retractarea.

6.4. Favorizarea făptuitorului ( art. 269 Cod penal)


Reglementare: art. 269 Cod penal dispune:
-alin. 1 „ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau
îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală
, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepsește
cu închisoare de la unu a 5 ani sau amendă”
- alin. 2. „pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare
decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor”
- alin. 3. „favorizarea săvârșită de nu membru de familie nu se
pedepsește”
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale privitoare la
înfăptuirea justiției penale, asigurarea descoperii făptuitorilor și asigurarea
tragerii la răspundere penală a acestora prin efectuarea operativă a
cercetărilor penale, a judecății și executării sancțiunilor aplicate.
2. Obiectul material – infracțiunea este lipsită de obiect material.
3. Subiect activ poate fi orice persoană cu excepția dlui care este
participant la infracțiune.
Dacă mijlocul utilizat de autorul favorizării constituie o infracțiune
se va reține concurs de infracțiuni, respectiv favorizare și infracțiunea
mijloc.
Apărătorul făptuitorului poate fi el însuși autor al infracțiunii
de favorizare, atunci când împiedică cercetarea penală, tragerea la
răspundere penală sau executarea pedepsei, a unei măsuri privative de
libertate prin exercitarea abuzivă a funcției apărării: încearcă ascunderea
făptuitorului, încearcă obținerea unor declarații testimoniale mincinoase,
exercită drepturile procesuale cu rea-credință cu scopul de a dilata
urmărirea penală sau judecata pentru a se ajunge la prescripția faptei etc.
(a se vedea Trib. Suprem, dec. pen. nr. 13/1980, în Rev. Rom. de Drept
nr. 11/1980, pag. 66).
Participația penală este posibilă sub toate formele.
4. Subiect pasiv este statul ca administrator al justiției.
5. Latura obiectivă – elementul material prezintă următoarele
particularități:
- a). activitatea de ajutorare dată unui făptuitor trebuie dată
în scopul de a împiedica sau îngreuia cercetările penale într-o cauză,
tragerii la răspundere penală a autorului, de la executarea unei
pedepse sau măsuri privative de libertate;
Ajutorul poate fi acordat prin acte comisive, omisive, poate fi
material sau moral, direct sau mediat. Acțiunea de favorizare poate consta
în:
-ascunderea corpului delict la infracțiunii ( ascunderea cuțitului
cu care s-a comis omorul);
- întocmirea unor acte fictive prin care să se justifice un minus în
gestiune, transferuri de mărfuri etc.;
- găzduirea, îngrijirea, ajutorarea materială, ștergerea urmelor
infracțiunii, ascunderea condamnatului sau evadatului etc.,
- b). ajutorul trebuie dat unei persoane ce a comis o
infracțiune ( a se vedea Trib. Suprem, dec. pen. nr. 16/1976, în Rev.
Rom. de Drept nr. 10/1976, pag. 66).
Este irelevant dacă făptuitorul a avut calitatea de coautor,
complice sau instigator sau dacă infracțiunea a rămas în fază de tentativă
pedepsibilă sau dacă vizează toate actele infracționale ori numai unele
dintre ele. De asemenea este lipsit de importanță dacă ulterior făptuitorul
a fost achitat pentru că infracțiunea de favorizare are caracter autonom
în raport cu infracțiunea comisă de făptuitor ( a se vedea Trib. Suprem,
dec. pen. nr. 2658/1974, în Rev. Rom. de Drept nr. 10/1980, pag. 70).
- c). ajutorul dat făptuitorului să nu fie dat ca urmare a unei
înțelegeri anterioare dintre autor și făptuitor ori a unei înțelegeri
intervenită înainte sau după săvârșirea infracțiunii, pentru că atunci
nu se poate reține infracțiunea de favorizare ,ci complicitate la infracțiunea
comisă de făptuitor;
Dacă după comiterea faptei, unul dintre făptuitori a contactat o
persoană căreia i-a cerut să vină cu autoturismul într-o anumită zonă
pentru a transporta bunurile furate constituie infracțiunea de favorizare a
făptuitorului ( a vedea Curtea Supremă de Justiție, secț. pen.,dec. nr.
1072/2002, în dreptul nr. 7/2003,p.221).
- d). autorul trebuie să acționeze în scopul împiedicării sau
îngreunării cercetărilor penale, tragerii la răspundere penală, de la
executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, actele de
favorizare să fie direcționate pentru realizarea scopului;
A împiedica semnifică faptul că autorul a făcut imposibilă în
totalitate sau în parte cercetările penale, tragerea la răspundere penală,
de la executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate.
A îngreuia însemnează faptul că favorizatorul a creat dificultăți,
a provocat întârzieri, amânări, complicații, a încercat inducerea în eroare
asupra unor împrejurări pentru a bate atenția etc.
Ajutorul dat făptuitorului îmbrăca diferite formare și trebuie
dat după comiterea faptei și pe parcursul diferitelor faze ale procesului
penal. Când ajutorul este dat pentru ca cel condamnat să evadeze, nu se
va reține favorizarea făptuitorului, ci este incriminată distinct ca infracțiune
de înlesnire a evadării.
Urmarea imediată o constituie crearea unei stări de pericol
pentru activitatea de înfăptuire a justiției. Între urmarea imediată și
activitatea materială a autorului de favorizare a făptuitorului trebuie să
existe un raport de cauzalitate.
6. Latura subiectivă constă în intenția directă sau indirectă de
favorizare a făptuitorului.
Nu prezintă importanță dacă făptuitorul a cunoscut activitatea de
favorizare sau rolul jucat de favorizator pentru că activitatea acestuia din
urmă este distinctă de fapta comisă de făptuitor.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când s-au comis
actele de favorizare. Fapta poate fi comisă și în formă continuată când
actele de ajutorare se succed în timp și favorizarea se epuizează în
momentul comiterii ultimului act.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5 ani sau amendă, dar pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate
fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă de
făptuitorul favorizat.
10. Cauză de nepedepsire este prevăzută de art. 269 alin3 Cod
penal și intervine atunci când favorizatorul este membru de familie al
făptuitorului. Rațiunea acestei cauze de nepedepsire se justifică prin
relațiile e familie care presupun solidaritatea între membrii acesteia.

6.5. Tăinuirea (art.270 Cod penal)


Reglementare: art.270 Cod penal dispune:
- alin. 1 „primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea
valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut , fie a
prevăzut din împrejurările concrete că acestea provin din săvârșirea unei
fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia,
se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau amenda”
- alin.2 „pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare
decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor”
- alin. 3 „tăinuirea săvârșită de un membru de familie nu se
pedepsește”
1. Obiectul juridic are caracter complex:
- obiectul juridic principal îl constituie relațiile sociale privitoare
la înfăptuirea normală a justiției;
- obiectul juridic secundar îl constituie relațiile sociale cu
caracter patrimonial;
Actualul Cod penal a prevăzut infracțiunea de tăinuire în cadrul
infracțiunilor privind înfăptuirea justiție, iar în cel anterior era reglementată
în partea privind infracțiunile contra patrimoniului. Unii autori în doctrină
au criticat plasarea acestei infracțiuni printre infracțiunilor contra justiției (a
se vedea G. Antoniu, Observații (II) cu privire la anteproiectul unui al doilea
cod penal, în Rev. de Drept Penal nr. 1/2008,p.21).
2. Obiectul material trebuie să îndeplinească două condiții:
- să fie un bun mobil,
- să provină din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea
penală;
Este irelevant dacă fapta nu constituie infracțiune pentru că
autorul acesteia nu răspunde penal pentru că suferă de alienație mintală
sau este minor care nu răspunde penal, tăinuitorul va răspunde pentru că
fapta sa este distinctă de cea a iresponsabilului.
3. Subiect activ poate fi orice persoană.
4.Subiect pasiv este persoana față de care s-a comis
infracțiunea principală și care are dreptul de a revendica bunul. Tăinuire
este totdeauna o infracțiune subsecventă pentru că presupune cu
necesitate săvârșirea cu anterioritate și în principal a unei infracțiuni din
care să provină bunul tăinuit.
5. Latura obiectivă – elementul material al infracțiunii de tăinuire
se poate realiza prin mai multe acțiuni alternative:
- primirea bunului, respectiv preluarea în detenție cu orice titlu
a bunului ( depozit, împrumut etc.); bunul poate fi preluat de la autorul
faptei ori de la un terț.
În doctrină și jurisprudență au existat controverse privitoare la
calificarea juridică a faptei când cel care primește bunul îl distruge imediat.
Într-o opinie au susținut că sunt îndeplinite elementele infracțiunii de
tăinuire (a se vedea Trib. Capitalei, dec. pen. nr. 2479/1958, în Legalitatea
Populară nr.m1/1959, p. 76), într-o altă opinie s-a reținut că sunt
îndeplinite condițiile infracțiunii de favorizare a făptuitorului pentru că prin
procedeul distrugerii bunului s-au șters urmele infracțiunii ( a se vedea G.
Dărângă, C. Zeleș, Infracțiunea de tăinuire contra avutului personal sau
particular, în Rev. Rom. de Drept nr. 4/1971, p. 47-48, R. Bodea, B. Bodea
, op. cit., p. 338).
- dobândirea bunului cu titlu de proprietar constă în
cumpărarea, obținerea prin donație, schimb efectuat de tăinuitor
cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei infracțiuni;
- transformarea bunului semnifică modificarea lui , a formei sau
a substanței prin prelucrare, recondiționare, refacere, topire și
confecționarea unui bun nou etc. de așa manieră ca bunul să nu mai poată
fi recunoscut ,
- înlesnirea valorificării bunului constă în ajutorul acordat
pentru înstrăinarea bunului , schimbul sau transformarea lui în bani, în
esență pentru realizarea folosului urmărit prin comiterea infracțiunii
principale de către autorul ei;
Fapta autorului care se înțelege cu autorul infracțiunii de furt ,
după comiterea faptei de a căuta persoane care să cumpere bunul și de a
împărții banii obținuți prin vânzare constituie infracțiunea de tăinuire (a se
vedea Curtea Supremă de Justiție, dec. nr. 2332/1996, în V. Păvăleanu ,
op. cit. p. 277).
Pentru a se reține infracțiunea de tăinuire trebuie ca autorul să
nu fi participat în nici un fel la săvârșirea infracțiunii principale ,să nu fi avut
nici un fel de înțelegere cu autorul acesteia, respectiv, după comiterea
faptei să primească bunul, să-l transforme sau să înlesnească
valorificarea în orice mod a lui, cunoscând proveniența ilicită a acestuia (a
se vedea Curtea Supremă de Justiție, dec. nr. 336/1999, în Dreptul nr.
2/2000 p. 187).
Dacă autorul infracțiunii de tăinuire primește bunul, îl transformă
și îl valorifică îl valorifică săvârșește o singură infracțiune de tăinuire.
Urmarea imediată constă în trecerea bunului de la autorul
infracțiunii principale în patrimoniul tăinuitorului și transformarea sau
înlesnirea valorificării lui cu scopul de a nu putea fi identificat cu ușurință
de către deținătorul lui legitim și asigurarea folosului urmărit de autorul
infracțiunii principale prin care a fost dobândit bunul.
6. Latura subiectivă – Fapta se săvârșește cu intenție directă
sa indirectă.
Condiția esențială a laturii subiective este ca autorul tăinuirii, care
intervine după comiterea faptei și fără o conexiune prealabilă u autorul sau
vreunul dintre participanți să cunoască proveniența infracțională a bunului
ori din împrejurările faptei să ă-și fi dat seama de proveniența ilicită a
bunului (a se vedea Trib. Suprem, dec. nr. 619/1955, în Legalitatea
Populară nr. 12/1961, p. 102).
Actuala reglementare a tăinuirii în Codul penal a renunțat la
cerința obținerii unui folos material de către autor, condiție care era
prezentă în Codul penal anterior.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când s-a produs
urmarea imediată sau rezultatul specific.
Infracțiunea de tăinuire este o infracțiune momentană așa cum
subliniază doctrina sau jurisprudența ( a se vedea G. Dărângă, C. Zeleș,
op. cit., p. 53-54 și Trib Suprem, dec. nr. 2195/1955, în Culegere de decizii
1955, vol. III, p. 90).
Regim sancționator: infracțiunea se pedepsește cu închisoare de
la unu la 5 ani sau amendă.
b. Cauză de nepedepsire nu va fi pedepsit pentru săvârșirea
infracțiunii de tăinuire membrul de familie al autorului sau vreunui dintre
participanții la infracțiunea principală sau ai unei infracțiuni corelative (art.
270 Cod penal).

6.6. Obstrucționarea justiției ( art. 271 Cod penal)


Reglementare: art. 271 Cod penal dispune:
- alin. 1 „persoana care fiind avertizată asupra faptelor sale .
a) împiedică, fără drept, organul de urmărire penală sau instanța
să efectueze, în condițiile legii, un act procedural;
b) refuză să pună la dispoziția organului de urmărire penală
instanței sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informațiile,
înscrisurile sau bunurile deținute , care iau fost solicitate în mod explicit,
în condițiile legii, în vederea soluționării unei cauze, se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”
- alin. 2. „dispozițiile alineatului 1 nu se aplică în cazul persoanei
urmărite sau judecate pentru infracțiunea care formează obiectul
procesului penal”
1. Obiectul juridic constă în relațiile sociale referitoare la
activitatea de înfăptuire a justiției.
2. Obiectul material există numai în varianta în care acțiunea
autorului se referă la înscrisuri sau bunuri deținute și pe care refuză
să le pună la dispoziția organelor judiciare.
3. Subiect activ poate orice persoană cu excepția celui urmărit
sau judecat pentru infracțiunea care face obiectul procesului penal.
Participația penală este posibilă sub toate formele.
4. Subiect pasiv este statul.
5. Latura obiectivă –elementul material- se realizează prin două
modalități alternative:
- împiedicarea organului de urmărire penală sau a instanței
pentru efectuarea unui act procedural;
Activitatea de împiedicarea efectuării unui act procedural constă
presupune interzicerea efectuării acelui act, copierea lui, așa încât actul
nu mai poate fi îndeplinit. Împiedicarea trebuie să fie făcută fără drept,
respectiv autorul să nu fie îndreptățit în acțiunea sa.
- refuzul de a pune la dispoziția organului de urmărire penală
, instanței sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele,
informațiile, înscrisurile sau bunurile deținute care i-au fost solicitate
în mod explicit, în condițiile legii, în vederea soluționării unei cauze;
Refuzul de a pune la dispoziția organului de urmărire penală ,
instanței sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datelor, informațiilor,
înscrisurilor sau bunurilor deținute care i-au fost solicitate în mod explicit,
în condițiile legii, în vederea soluționării unei cauze, se poate realiza printr-
o atitudine activă de respingere, neacceptare a cererii organului judiciar
sau printr-o atitudine pasivă de refuz a cooperării.
Pentru a fi îndeplinită cerințele laturii obiective, indiferent de
modalitatea în care acționează autorul, trebuie ca acesta să fi fost
avertizat în prealabil asupra consecințelor atitudinii sale, altfel spus,
să i se fi adus la cunoștință că împiedicarea efectuării actului
procedural sau a refuzului de apune la dispoziția organului de
urmărire penală , instanței sau judecătorului sindic, în tot sau în
partea a datelor, informațiilor, înscrisurilor sau bunurilor deținute
care i-au fost solicitate în mod explicit, în condițiile legii, în vederea
soluționării unei cauze, săvârșește infracțiunea de obstrucționare a
justiției.
Obstrucționarea justiției se poate realiza în orice litigiu în cursul
unor proceduri judiciare care este îndeplinită de organele judiciare.
6. Latura subiectivă presupune intenția directă sau indirectă a
autorului.
7. Tentativa nu se pedepsește .
8. Consumarea infracțiunii are loc atunci când se produce în
momentul împiedicării organelor judiciare la efectuarea unui act
procedural sau în momentul refuzului de a pune la dispoziția organului de
urmărire penală, instanței sau judecătorului sindic, în tot sau în parte
adatele, datelor, informațiilor, înscrisurilor sau bunurilor deținute care i-au
fost solicitate în mod explicit, în condițiile legii, în vederea soluționării unei
cauze.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
3 luni la un an sau amendă.

6.7. Influențarea declarațiilor (art. 272 Cod penal)


Reglementare: art. 272 Cod penal dispune:
- alin.1. „încercarea de a determina sau determinarea unei
persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere constrângere ori
prin altă faptă cu efect vădit intimidantă, săvârșită asupra sa, a unui
membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire
penală, să nu dea declarații, să-și retragă declarațiile, să dea declarații
mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice
altă procedură judiciară se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Dacă actul de intimidare sau de corupere constituie prin el însuși
infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni”
- alin.2 .„nu constituie infracțiune înțelegerea patrimonială dintre
infractor și persoana vătămată, intervenită în cadrul infracțiunilor pentru
care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă sau
pentru care intervine împăcarea”
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale referitoare la
apărarea și înfăptuirea justiției împotriva acțiunilor de corupere, intimidare
care pot fi exercitate împotriva oricărei persoane.
2. Obiectul material va exista numai în ipoteza în care asupra
unei persoane se vor exercita acte de constrângere. Exceptând această
situație, infracțiunea este lipsită de obiect material așa cum menționează
doctrina majoritară(a se vedea S. Bogdan, op. cit., p.350, V. Dobrinoiu,
op. cit., p. 358, R. Bodea, B. Bodea, op. cit., p. 344).ÎA fost exprimat și
punctul de vedere contrar care rămas minoritar (a se vedea V. Păvăleanu,
op. cit., p. 282).
3. Subiect activ poate fi orice persoană. Participația penală est
posibilă sub toate formale.
4. Subiect pasiv principal este statul și subiect pasiv secundar
sau adiacent este persoana împotriva căreia constrângerea sau
coruperea ori faptele cu caracter intimidant.
5. Latura obiectivă- elementul material constă în acțiunea de
determinare a unei persoane sau încercarea de a determina o persoană
prin constrângere, corupere sau orice faptă cu caracter intimidant, să nu
să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să-și
retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe,
într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară.
Actuala reglementare prevede două modalități de alternative
de comitere a faptei:
- încercarea de a determina o persoană;
- determinarea unei persoane de a adopta o anumită conduită;
Încercarea de a determina o persoană la o anumită conduită
constă în convingerea persoanei să acționeze, să adopte conduita
procesuală menționată de textul de incriminare: să nu dea declarații, să-și
retracteze declarațiile, să declare în mod mincinos, să nu prezinte probe,
să nu sesizeze organele de urmărire penală.
Determinarea semnifică acțiunea autorului care a reușit să
convingă o persoană să acționeze în sensul de a nu-și îndeplini în mod
corect obligațiile procesuale sau de a sta în pasivitate, deși ar fi trebuit să
acționeze, să adopte conduita cerută de un terț.
În ipoteza în care încercarea de determinare nu a reușit ne aflăm
în prezența unei tentative la instigare la nedenunțare, tentativă la
favorizarea infractorului, tentativă de mărturie mincinoasă.
Activitatea materială trebuie să îndeplinească următoarele
cerințe:
-a). încercarea de determinare sau determinarea unei
persoane trebuie să se realizeze prin constrângere, corupere sau altă
faptă cu efect vădit intimidant;
Constrângerea poate fi fizică atunci când se realizează prin
violență sau morală atunci când este exercitată asupra psihicului
persoanei. Atunci când constrângerea realizează conținutul unei
infracțiuni (loviri sau late vătămări, vătămări corporale, amenințare) se va
reține concurs de infracțiuni între infracțiunea de influență a declarațiilor și
lovire sau alte violențe, vătămare corporală sau amenințare.
Coruperea se poate realiza prin oferirea sau promiterea de bani
daruri sau alte foloase . NU este relevantă împrejurarea dacă celui căruia
i s-a făcut oferta sau promisiunea, le- a acceptat sau le-a respins.
Jurisprudența a reținut că sunt îndeplinite elementele constitutive
ale infracțiunii dacă autorul a remis o sumă de bani martorului pentru a
face declarații mincinoase, iar acesta a predat banii poliției și a declarat
adevărul (a se vedea Trib. Timiș, dec. pen. nr. 264/1977, în Rev. Română
de Drept nr. 3/1978, p. 64).
Acțiunea de a determina o persoană să adopte o anumită
conduită într-o procedură judiciară poate fi exercitată asupra martorului,
expertului , interpretului care are sau urmează să aibă această calitate
într-un proces.
Fapta cu caracter vădit intimidant poate fi o faptă licită ,dar
care trebuie să exercite o presiune asupra persoanei care să o determine
să ia în considerare cererea făptuitorului (ex. V. Dobrinoiu op. cit., p. 360,
concedierea de către angajator urmată de propunerea de reangajare).
- b). sfera persoanelor asupra cărora se poate realiza
determinarea sau încercarea determinării o constituie martorul,
expertul, interpretul, persoana vătămată sau membrii de familie ai
acestora și se deduce din conținutul incriminării;
- c). conținutul determinării vizează omisiunea sesizării
organelor penale, împiedicarea dării declarațiilor, retractarea
declarațiilor date, ,omisiunea prezentării probelor, ,darea unor
declarații minimale, mincinoase într-o cauză penală, civilă sau o altă
procedură judiciară;
Pentru a fi îndeplinite condițiile infracțiunii trebuie ca activitatea
de determinare a autorului să vizeze o chestiune esențială care are c
contribuție semnificativă la soluționarea cauzei
Urmarea imediată costă în crearea unei stări de pericol pentru
activitatea de înfăptuire a justiției.
6. Latura subiectivă – fapta se comite cu intenție directă,
calificată prin scop.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când autorul a
realizat activitatea materială. Fapta se poate realiza și în formă continuată
când autorul acționează în mod repetat. (a se vedea O. Loghin, T. Toader,
op. cit., p. 389).
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5 ani.
b. Cauză justificativă nu constituie infracțiune înțelegerea cu
caracter patrimonial dintre făptuitor și partea vătămată intervenită în cazul
infracțiunilor care sunt urmărite la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

6.8. Mărturia mincinoasă(art.273 Cod penal)


Reglementare: art.273 Cod penal dispune:
- alin.1. „fapta martorului care într-o cauză penală ,civilă sau
disciplinară sau în orice procedură în care se ascultă maori, face afirmații
mincinoase sau nu spune tot ce știe în legătură cu faptele și împrejurările
esențiale cu privire la care este întrebat, se pedepsește cu închisoare de
la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”
- alin.2 „mărturia mincinoasă săvârșită:
a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în programul de
protecție a martorilor;
b) de un investigator sub acoperire;
c) de o persoană care întocmește un raport de expertiză ori de
un interpret;
d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa
detențiunii pe viață sa o pedeapsă mai mare de 10 ani
se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani”;
- alin.3 „autorul nu se pedepsește dacă-și retrage mărturia, în
cauzele penale înainte de reținere, arestare preventivă sau punere în
mișcare a acțiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunțat o
hotărâre sau de a se fi dat o altă soluție, ca urmare a mărturiei mincinoase”
În activitatea judiciară declarațiile martorilor prezintă importanță
pentru că aceștia iau cunoștință în mod direct despre fapte, împrejurări
semnificative privitoare las anumite cauze. De asemenea și rapoartele de
expertize efectuate de către persoane specializate, experți contribuie în
mod hotărâtor la soluționarea unor cauze. În mod similar și operațiunile
efectuate de interpreți sunt importante în cauzele judiciare. Din aceste
motive legiuitorul a incriminat ca fiind infracțiuni declarațiile mincinoase
sau rapoartele de expertiză care au caracter mincinos, sau interpretările
incorecte.
Textul de incriminare prevedea o variantă tip, și o variantă
agravată.
a. Varianta tip prevăzută de art. 273 alin. 1 Cod penal constă
în fapta martorului care face afirmații mincinoase, nu spune tot ce
știe în legătură cu faptele și împrejurările pe care le cunoaște într-o
cauză penală, civilă, disciplinară sau în cadrul altei proceduri în care
sunt audiați martori.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale privitoare la
asigurarea înfăptuirii corecte a actului de justiție, în sensul aflării
adevărului.
2. Obiectul material – infracțiunea este lipsită de obiect material.
3. Subiect activ poate fi orice persoană care are calitatea de
martor într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în cadrul oricărei
proceduri în care sunt ascultați martori.
Martorul este persoana fizică ce are cunoștință despre fapte ,
împrejurări privitoare la o anumită cauză. Calitatea de martor trebuie
legal atribuită.
Nu pot avea calitatea de martori cei care nu pot fi ascultați în
cauză (ex. în cauzele civile nu pot fi ascultate rudele până la gradul al IV
lea, persoana care, potrivit legii este obligată să păstreze secretul
profesional etc.).
Poate fi ascultată ca martor și persoana vătămată care nu s-a
constituit parte civilă și a declarat că nu dorește să participe în procesul
penal în calitate de persoană vătămată și în măsura în care face declarații
mincinoase poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă (a
se vedea Gr. Theodoru, tratat de drept procesual penal, ediția a III a,
Editura Hamangiu, București 2013, p. 387).
Infracțiunea de mărturie mincinoasă nu poate fi săvârșită sub
forma coautoratului. Participația penală este posibilă sub forma instigării
și complicității.
4. Subiect pasiv este statul.
5. Latura obiectivă constă în acțiunea de prestare a
mărturiilor mincinoase, de a face o depoziție sau declarație testimonială
prin care nu spune adevărul sau nu spune tot ceea ce cunoaște în legătură
cu cauza.
Realizarea laturii obiective presupune îndeplinirea următoarelor
cerințe:
a.- fapta să constea în acțiunea de prestare a mărturiei
mincinoase care presupune că acesta face declarații care nu
concordă cu ceea ce cunoaște în legătură cu cauza;
Martorul poate face:
* afirmații mincinoase, nesincere, neadevărate, în
contradicție cu ceea ce el știe, care pot fi:
- pozitive – martorul afirmă că el cunoaște o anumită împrejurare
pe care a perceput-o direct, dar care în realitate nuna existat sau nu există
și pe care nu o putea percepe (ex. martorul declară că făptuitorul în
momentul săvârșirii faptei era la locuința sa și participa la o petrecere, dar
în realitate acesta nu a fost în acel moment în compania sa);
- negative – martorul neagă faptul că ar cunoaște anumite fapte
sau împrejurări, că fapta nu a existat, deși în realitate acele fapte,
împrejurări sau evenimente s-au petrecut și martorul le-a cunoscut (ex.
martorul declară că partea vătămată nu a fost lovită de făptuitor pentru că
el s-a întâlnit cu ea și nu prezenta urme de lovituri);
- denaturate – martorul alterează adevărul cunoscut se el
atestând că anumită faptă sau împrejurare s-a petrecut ,dar în alt mod
decât el cunoștea (ex. martorul declară că făptuitorul a lovit victima pentru
că aceasta a fost cea care l-a atacat și el a ripostat ca să se apere, deși
autorul a lovit victima cu scopul de a-i înfrânge rezistența și de a-i sustrage
un bun);
* nu spune tot ceea ce știe în sensul că omite să spună tot
ce cunoștea
b. - mărturia trebuie să fie relevantă – în sensul că mărturia
mincinoasă sau omisiunea să aibă relevanță penală să contribuie la
pronunțarea unei anumite hotărâri ( a se vedea O. A. Stoica, op. cit.
p. 260).
Mărturia mincinoasă trebuie să îndeplinească două cerințe:
- să se refere la aspecte esențiale- să vizeze faptul principal (
elementele constitutive ale infracțiunii, circumstanțe de calificare, temeiuri
de fapt etc.);
Caracterul esențial se determină în raport cu natura cauzei; dacă
se referă la aspecte colaterale care nu au relevanță semnificativă nu sunt
întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă. Se
mai stabilește și în funcție de împrejurările esențiale asupra cărora a fost
chestionat;
- să se refere și la celelalte fapte probatorii care contribuie
la soluționarea cauzei;
c) mărturia mincinoasă trebuie făcută în cadrul unui proces
penal, civil, disciplinar sau altă procedură în care sunt ascultați
martori;
Este nerelevant dacă mărturia mincinoasă a fost făcută în
favoarea uneia sau alteia dintre părți
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru
înfăptuirea corectă a actului de justiție.
6. Latura subiectivă – fapta se săvârșește cu intenție directă
sau indirectă (a se vedea V. Dongoroz și alții, op. cit., vol. IV, p. 184, S.
Bogdan, op. cit., p.356).
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când a fost depusă și
consemnat în scris mărturia mincinoasă. Infracțiunea de mărturie
mincinoasă este o infracțiune de pericol și nu se realizarea unui anumit
rezultat.
Chiar dacă, instanța sau organul de urmărire penală a înlăturat
mărturia mincinoasă și nu a avut-o în vedere la soluționarea cauzei, sunt
întrunite elementele infracțiunii pentru că s-a consumat în momentul în
care a fost dată declarația cu caracter mincinos.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
6 luni la 3 ani sau amendă.
b) Varianta agravată prevăzută de art. 273 alin. 2 Cod penal
constă în faptul că mărturia mincinoasă este săvârșită de anume persoane
care au o calitate specială în cadrul unui proces sau privește fapte cu un
grad ridicat de pericol social
Alin. 2 al art. 273 Cod penal asimilează mărturiei mincinoase și
fapta expertului sau interpretului care efectuează o expertiză mincinoasă
sau o interpretare sau traducere mincinoase ( a se vedea V. Dongoroz și
alții, op. cit., vol. IV, p. 183, M. Basarab, op. cit., p. 369, D. Patrichi,
Infracțiunea săvârșită de expert cu ocazia expertizei judiciare incorecte în
Justiția Nouă nr. 1/1960, p. 95-99).
1. Cazurile de mărturie mincinoasă agravată:
a) mărturia mincinoasă săvârșită de un martor cu identitate
protejată;
Martorul cu identitate protejată este acel martor amenințat, față
de care s-a luat o măsură de protecție pentru că a existat o suspiciune
rezonabilă că viața, integritatea corporală, sănătatea sau libertatea,
bunurile, activitatea profesională a martorului sau a unui membri de sunt
puse în pericol, ca urmare a datelor informațiilor pe care le furnizează
organelor judiciare sau a declarațiilor sale. Față de un astfel de martor se
pot dispune protecția datelor de identitate prin acordarea unui pseudonim
cu care va semna declarația, va fi audiat fără să fie prezent, prin
intermediul mijloacelor de audio-video de transmitere, cu vocea și
imaginea distorsionate ( art. 125-126 Cod procedură penală).
Prin martor protejat înțelegem și martorul și membrii săi de
familie incluși în Programul de protecție a martorilor ( a se vedea Legea
nr. 682/2002).
b) mărturia mincinoasă săvârșită de un investigator sub
acoperire;
Investigatorul sub acoperire este un lucrător operativ din cadrul
poliției judiciare în cazul investigării infracțiunilor contra securității
naționale și terorism.
Pot fi folosiți investigatori acoperiți și alți lucrători din cadrul altor
organe ale statului în vederea asigurării securității naționale, cu
autorizarea procurorului ( art. 148 Cod procedură penală).
c) mărturia mincinoasă săvârșită de o persoană un raport de
expertiză sau de un interpret;
Subiectul activ este calificat putând fi numai un expert sau
interpret.
Expertul este persoana cu o calificare profesională specială care
are cunoștințele necesare pentru lămurirea unor aspecte sau împrejurări
faptice. Poate fi subiect al infracțiunii de mărturie mincinoasă doar expertul
care a fost numit sau chemat de expertul judiciar.
Nu pot fi subiecți ai infracțiunii de mărturie mincinoasă
experții din cadrul instituțiilor medico-legale sau orice alte instituții
de specialitate ale statului, cărora li s-a adresat organul judiciar
pentru efectuarea expertizei. Aceștia răspund, în cazul efectuării
expertizei incorecte pentru abuz în serviciu sau fals în înscrisuri oficial ( a
se vedea V. Dongoroz și alții , op. cit., vol. IV, p. 180).
Interpretul este persoana autorizată chemată de organul de
urmărire penală sau de instanță să efectueze o traducere sau pentru a
servi ca traducător.
d) mărturia mincinoasă săvârșită de o persoană în legătură
cu o faptă pentru care legea prevede detențiunea pe viață sau o
pedeapsă de 10 ani sau mai mare.
Circumstanța de agravare o constituie infracțiunea cu privire la
care se săvârșește mărturia mincinoasă și anume o infracțiune cu grad
ridicat de pericol social, dedus din limitele speciale ale pedepsei.
2. Latura obiectivă în cazul variantei agravate – elementul
material are aceleași conținut în privința martorului sub acoperire sau
investigatorului acoperit cu cel analizat în cadrul variantei tip.
Cu referire la mărturia mincinoasă comisă de expert,
elementul material constă în acțiunea de efectuare a expertizei în mod
mincinos, sau în lămuririle mincinoase făcute în conținutul expertizei sau
date la cererea organelor judiciare.
Elementul material în cazul mărturiei mincinoase săvârșite de
interpret constă în acțiunea de a interpreta mincinos afirmațiile făcute sau
de a le reda omisiv.
Pentru a se reține varianta agravată trebuie să fie îndeplinite
și celelalte cerințe ca persoanele ascultate ca martor să nu fi relatat
împrejurări esențiale sau expertul sau interpretul să fi fost chestionat
asupra unor aspecte pe care le–a redat mincinos, neadevărat.
Urmarea imediată ,latura subiectivă, aspectele privind tentativa
sau consumarea sunt similare cu cele explicitate la varianta tip.
Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de las
unu la 5 ani.
c. Cauză de nepedepsire (impunitate) – legiuitorul a prevăzut
că nu va fi pedepsit autorul care își retrage mărturia mincinoasă:
- în cauzele penale, până în momentul luării măsurii preventive
a reținerii sau arestări sau până la punerea în mișcare a acțiunii penale
- în celelalte cauze până la pronunțare unei hotărâri sau a altei
soluții,
Cauza de impunitate a fost reglementată din considerente de
politică penală pentru a stimula persoanele care au comis infracțiunea să
revină la aceste manevre ilegale și să contribuie la aflare adevărului.

6.9. Răzbunarea pentru ajutorul dat justiției ( art.274 Cod


penal)
Reglementare: art. 274 dispune:
- „săvârșirea unei infracțiuni împotriva unei persoane ori a unui
membru de familie al acesteia, pe motiv că a sesizat organele de urmărire
penală, a dat declarații ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă
sau în orice altă procedură dintre cele prevăzute de art. 273, se
sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale
cărei limite speciale se majorează cu o treime”
1. Obiectul juridic este complex:
- obiectul juridic principal îl reprezintă relațiile sociale
referitoare la înfăptuirea actului de justiție;
- obiectul juridic secundar îl constituie relațiile sociale care
asigură protecția libertății persoanelor care sprijină activitatea organelor
judiciare.
2. Obiectul material este identic cu al acțiunii absorbite, fiind
dependent de natura acestuia.
3.Subiect activ poate fi orice persoană, iar participația penală
poate fi posibilă sub toate formele.
4. Subiectul pasiv principal este statul, iar subiectul pasiv
secundar (adiacent) poate fi persoana sau membrul de familie al
acesteia, care a sesizat organele de urmărire penală sau a dat
declarații ori a prezentat probe.
5. Latura obiectivă –elementul material îl constituie acțiunea
de comitere a unei infracțiuni împotriva subiectului pasiv secundar
sau împotriva unui membru de familie.
Infracțiunea împotriva subiectului pasiv secundar poate fi una
împotriva persoanei, împotriva patrimoniului sau orice altă faptă penală.
Infracțiunea comisă de autor are un mobil josnic întemeiat pe
răzbunarea împotriva celui care a sesizat organele de urmărire penală, a
dat declarații ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă sau în orice
cază în care sunt ascultați martori, se efectuează expertize, se folosesc
interpreți.
În doctrină se susține că sunt întrunite elementele constitutive ale
infracțiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiției și în situația în care
autorul comite un concurs de infracțiuni împotriva subiectului pasiv
secundar (a se vedea V. Dobrinoiu, op. cit., p. 371).
Toate infracțiunile concurente care au realizat scopul răzbunării
autorului se vor încadra ca infracțiuni de răzbunare pentru ajutorul dat
justiției.
Infracțiunea de răzbunare pentru ajutorul dat justiției
absoarbe în conținutul ei infracțiunea mijloc de răzbunare (lovire sau
alte violențe, omor, vătămare corporală, furt etc.) care-și pierde
autonomia.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru
activitatea de înfăptuire a justiției
Între activitatea materială a autorului și urmarea imediată trebuie
să existe un raport de cauzalitate.
6. Latura subiectivă presupune intenția directă calificată prin
scopul urmărit de autor.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea intervine atunci când se produce urmarea
imediată.
9.Regim sancționator: fapta se pedepsește pedeapsa
prevăzută pentru fapta comisă în scop de răzbunare ale cărei limite
speciale se majorează cu o treime.

6.10. Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri


(art. 275 Cod penal)
Reglementare: art. 275 Cod penal dispune:
- alin. 1 „sustragerea, distrugerea, reținerea, ascundere ori
alterarea mijloacelor de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica
aflarea adevărului într-o procedură judiciară se pedepsește cu închisoare
de la 6 luni la 5 ani”
- alin. 2. „cu aceiași pedeapsă se pedepsește împiedicare în
orice mod ca un înscris necesar soluționării unei cauze emis de un organ
judiciar sau adresat acestuia să ajungă la destinatar”
Textul de incriminare prevede o variantă tip și o variantă
asimilată.
a. Varianta tip prevăzută de art. 275 alin. 1 Cod penal constă
în sustragerea, distrugerea, ascunderea, reținerea sau alterarea
mijloacelor de probă sau a înscrisurilor , în scopul împiedicării aflării
adevărului.
1 Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale privitoare la
activitatea de înfăptuire a justiției prin asigurarea păstrării și circulației
înscrisurilor sau a mijloacelor materiale de probă necesare aflării
adevărului în procedurile judiciare.
2. Obiectul material îl constituie mijloacele materiale de probă
și înscrisurile care pot servi la aflarea adevărului:
- obiecte care poartă sau conțin o urmă a unei infracțiuni (
ex. părți ale uși pe care au fost imprimate impresiunile digitale ale
făptuitorului);
- obiecte care pot servi la aflarea adevărului ( ex. actul de
identitate sau alt obiect personal uitat de făptuitor la locul săvârșirii faptei);
- obiecte utilizate de făptuitor pentru săvârșirea faptei ( ex.
cuțitul sau alt obiect vulnerant cu care s-a comis omorul, cheile false cu
care a fost deschisă ușa imobilului de unde s-au sustras bunuri);
- obiecte care sunt produse ale infracțiunii ( ex. monede
falsificate, băuturi contrafăcute etc.);
Prin „înscris ”înțelegem orice act scris în care sunt consemnate
celelalte mijloace de probă sau orice act care contribuie la aflarea
adevărului ( ex. corespondență, registre, chitanțe, acte sub semnătură
privată etc.). Sintagma „înscris necesar soluționării unei cauze” înțelegem
înscrisul emanat de la organul judiciar, care prin conținutul său contribuie
la soluționarea unei cauze, servește la îndeplinirea unor acte procedurale
sau măsuri procesuale, la soluționare excepțiilor, incidentelor care se
ivesc pe parcursul desfășurării procedurilor judiciare.
Organul judiciar este singurul în măsură să aprecieze care este
necesitatea actului în aflarea adevărului, măsura în care acesta fiind
împiedicat să ajungă la destinație a influențat soluționarea corectă.
3. Subiect activ poate fi orice persoană. Dacă autorul este un
funcționar public și săvârșește fapta în această calitate se va reține
infracțiunea prevăzută de art. 275 Cod penal în concurs cu infracțiunea de
serviciu.
4. Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv
secundar este persoana fizică sau juridică ale cărei drepturi sau
interese au fost vătămate.
Participația penală este posibilă sub toate formele.
5. Latura obiectivă –elementul material costă în acțiuni
alternative de: sustragere, reținerea, distrugerea, ascundere, alterare a
mijloacelor de probă sau a înscrisurilor, în scopul de a împiedica aflarea
adevărului într-o procedură judiciară.
Sustragerea semnifică scoaterea mijloacelor materiale de probă
sau a înscrisurilor din sfera de dispoziție a organelor judiciare, nu
însemnează însușirea lor, dar nu ar putea fi exclusă o astfel de ipoteză (
a se vedea V. Păvăleanu, op. cit., p. 295)
Reținerea semnifică netransmiterea, oprirea, neexpedierea,
nedepunerea înscrisului în cursul soluționării cauzei.
Distrugerea însemnează suprimarea, nimicirea totală în sens
fizic al unui înscris sau a suportului material prin ștergerea, acoperire sau
eliminarea fizică, de așa manieră încât să nu mai poată servi ca instrument
probator. În raport cu modul concret de distrugere se va reține în sarcina
autorului infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri
în concurs cu infracțiunea de distrugere sau fals material în înscrisuri
oficiale.
Ascunderea presupune luarea și deplasarea unui mijloc de
probă sau înscris din locul în car se afla la dispoziția organului judiciar într-
un loc necunoscut ( ex. ascunderea testamentului, a armei folosite la
săvârșirea omorului).
Alterarea semnifică degradarea totală sau parțială a unui mijloc
de probă ori a unui înscris astfel ca acesta să nu mai poată servi la aflarea
adevărului ( ex. spălarea haine pentru îndepărtarea petelor de sânge ale
victimei)
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru
înfăptuirea actului e justiție. Între activitatea materială a autorului și
urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
6. Latura subiectivă – fapta se săvârșește cu intenție directă
sau indirectă.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când s-a realizat una
dintre modalitățile de comitere a laturii obiective, infracțiunea fiind una de
pericol.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
6 luni la 5 ani.
b. Varianta asimilată prevăzută de art.275 alin.2 Cod penal
constă în faptul că autorul împiedică în orice mod ca un înscris necesar
emis de organul judiciar sau destinat acestuia să ajungă la
destinatar.
1. Obiectul material al infracțiunii îl constituie înscrisul
necesar soluționării.
Prin sintagma „înscris necesar soluționării unei cauze” înțelegem
înscrisurile oficiale, cele sub semnătură privată adresate sau expediate
unui organ sau de către acesta unui anumit destinatar, cerute sau
întocmite la cerere de un anumit organ. Prin proveniența lor aceste acte
sunt extrajudiciare și trebuie să fie necesare soluționării unei cauze.
2. Subiect activ poate fi orice persoană
3. Latura obiectivă – elementul material – constă în
împiedicarea în orice mod ca un asemenea înscris să nu ajungă la
organul judiciar căruia îi este adresat.
Acțiunea de împiedicare poate fi comisivă sau omisivă:
distrugere rupere, sustragere, pierdere, adresare greșită, depunere în alt
loc, așa încât înscrisul să nu servească la soluționare cauzei.
4. Latura subiectivă – fapta se comite cu intenție directă sau
indirectă.
5. Tentativa nu se pedepsește.
6. Consumarea intervine în momentul în care s-a realizat
acțiune, fapta fiind una de pericol.
7. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
6 luni la 5 ani.

6.11. Compromiterea intereselor justiției ( art. 277 Cod penal)


Reglementare: art.277 Cod penal dispune:
- alin. 1 „divulgarea , fără drept, de informații confidențiale privind
data, timpul, locul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o
probă, de către un magistrat sau un alt funcționar public, care a luat
cunoștință de aceasta în virtutea funcției, dacă prin aceasta poate fi
îngreuiată sau împiedicată urmărirea penală, se pedepsește cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”
- alin. 2 „dezvăluirea fără drept, de mijloace de probă sau de
înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluție
de netrimitere în judecată ori de soluționarea definitivă a cauzei, de către
un funcționar public care a luat cunoștință de aceasta în virtutea funcției,
se pedepsește cu închisoare de la o lună sau un an sau cu amendă”
- alin. 3 „dezvăluirea, fără drept, de informații într-o cauză penală,
de către un martor, expert sau interpret, atunci când această interdicție
este impusă prin legea de procedură penală, se pedepsește cu închisoare
de la o lună la un an sau amendă”
- alin. 4 „nu constituie infracțiune fapta prin care sunt divulgate
ori dezvăluite acte sau activități vădit ilegale comise de autorități într-o
cauză penală”
Textul de incriminare prevede o variantă tip și două variante
atenuate, precum și o cauză de nepedepsire.
a. Varianta tip prevăzută de art.277 alin. 1 Cod penal constă
în divulgarea, fără drept de informații confidențiale privind data, timpul,
locul modul sau mijlocele prin car urmează să se administreze o probă, de
către un magistrat sau alt funcționar public care a luat cunoștință de
aceasta în virtutea funcției, dacă prin aceasta poate fi îngreuiată sau
împiedicată urmărirea penală.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale care privesc
activitatea de înfăptuire a justiției.
2. Obiectul material – infracțiunea de compromitere a
intereselor justiției nu are obiect material.
3. Subiectul activ este calificat, respectiv are calitatea de
magistrat (judecător sau procuror) sau funcționar public (organe de
cercetare penală ale poliției judiciare, sau organe de cercetare penală
speciale) pe care trebuie să o aibă cel care divulgă informațiile
confidențiale referitoare la administrarea unei probe sau a mijloacelor de
probă care urmează să fie administrate.
4. Subiect pasiv principal este statul și subiect pasiv
secundar poate fi persoana afectată prin divulgarea informațiilor
confidențiale.
5. Latura obiectivă- elementul material – constă în acțiunea de
divulgare de informații confidențiale referitoare la data, locul, modul
sau mijlocele prin care urmează să se administreze o probă, de către
un magistrat sau un funcționar public care a luat cunoștință despre
aceasta în virtute atribuțiilor de serviciu.
Divulgarea însemnează destăinuirea, darea în vileag,
dezvăluirea de informații confidențiale despre administrarea unei probe.
Acțiunea de divulgare trebuie să producă consecința
împiedicării sau să îngreuierii administrării probei (divulgarea numelui
suspectului, a mijloacelor de interceptare a comunicărilor, divulgare unei
operațiuni acoperite, a existenței autorizației de percheziție și a datei în
care se va efectua etc.)
Divulgarea trebuie să fie făcută fără drept. În ipoteza în care
purtătorul e cuvânt al unei instituții publice comunică , în limitele necesității
de informare a publicului de date cu respectarea mandatului conferit de
instituția unde funcționează nu comite infracțiunea de compromitere a
intereselor justiției ( a se vedea P. Dungan, O nouă incriminare împotriva
intereselor justiției, în Dreptul nr. 8/2010, p. 83).
Divulgarea datelor confidențiale privitoare la administrarea
unei probe trebuie să vizeze urmărire penală ca fază a procesului penal.
Urmarea imediată o constituie crearea unei stări de pericol
pentru înfăptuirea actului de justiție.
Între actul material și urmarea imediată trebuie să existe raport
de cauzalitate.
6.Latura subiectivă – fapta se comite cu intenție directă sau
indirectă.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea intervine atunci când are loc divulgarea datelor
confidențiale.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
3 luni la 2 ani sau amendă.
b. Varianta atenuată prevăzută de 277 alin2 Cod penal constă
în săvârșirea faptei prin dezvăluire, fără drept, de mijloace de probă
sau de înscrisuri oficiale într-o cauză penală, înainte de a se dispune
o soluție de netrimitere în judecată ori de soluționarea definitivă a
cauzei, de către un funcționar public, care a luat cunoștință despre
acesta în virtutea funcție.
1. Subiectul activ este calificat și poate fi numai un funcționar
public ce a luat cunoștință de mijloacele de probă sau de existența unor
înscrisuri oficiale prin natura funcției (polițiști de poliție judiciară, alți
lucrători de poliție sau funcționari cu atribuții de cercetare penală
speciale).
2. Latura obiectivă – elementul material constă în acțiunea de
dezvăluire, fără drept, de mijloace de probă sau înscrisuri oficiale
într-o cauză penală, înainte de soluționarea ei printr-o soluție de
netrimitere în judecată sau când înainte de soluționarea definitivă și
care au cunoscut aceste aspecte în virtutea funcției exercitate.
Dezvăluirea reprezintă acțiunea de deconspirare, destăinuire,
dare la iveală a unui mijloc de probă sau a unui înscris oficial.
Sunt mijloace de probă: declarațiile de martori, expertizele,
înregistrările audio-video, procesele verbale de redare a convorbirilor
interceptate etc.
Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii se
impune ca în cauza respectivă să nu se fi dispus cu caracter definitiv o
soluție de netrimitere în judecată.
3. Latura subiectivă – fapta se săvârșește cu intenție directă
sau indirectă.
4. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
o lună la un an sau cu amendă.
c. Varianta agravată prevăzută de art. 277 alin. 3 Cod penal
constă în dezvăluirea, fără drept, de informații într-o cauză penală, de
către un expert, martor sau interpret, atunci când aceștia aveau impusă
o astfel de interdicție prin normele de procedură penală.
Această variantă diferă de varianta tip prin subiectul activ care
este calificat ,dar care poate numai martor, expert sau interpret, care
au luat cunoștință despre anumite aspecte ale cauzei în calitatea în care
au fost chemați și în sarcina cărora opera interdicția de dezvăluire a
datelor despre care au luat cunoștință.
De asemenea și latura obiectivă constă în acțiunea de dezvăluire
a unor date, informații pe care le-au cunoscut.
Dezvăluirea reprezintă acțiunea de deconspirare, destăinuire,
dare la iveală a datelor , informațiilor despre care un martor, expert sau
interpret chemați într-o cauză penală au luat cunoștință.
Regim sancționator: fapta se pedepsește u închisoare de la o
lună sau ci amendă.
d. Cauză de justificativă ( de impunitate) este prevăzută de atrt.
277alin. 4 Cod penal potrivit căruia nu constituie infracțiune fapta
persoanei care divulgă acte sau activități ilegale comise de autorități în
cauzele penale.
Rațiunea instituirii unei cauze de impunitate este o garanție a
faptului că în derularea actelor de urmărire penală organele judiciare au
obligația să respecte drepturile și interesele persoanelor implicate în
anchetă și să protejeze interesele justiției.

6.13. Încălcarea solemnității justiției (art. 278 Cod penal )


Reglementare: art. 278 Cod penal dispune:
„întrebuințarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de
natură să obstrucționeze activitatea instanței de către o persoană care
participă sau asistă la o procedură care se desfășoară în fața instanței se
pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”
1. Obiect juridic îl constituie relațiile sociale privitoare la
activitatea de înfăptuire a justiției.
2 Obiect material – infracțiunea este lipsită de obiect material.
3. Subiect activ poate fi orice persoană care participă sau asistă
la o procedură care se derulează în fața instanței.
4. Subiect pasiv principal este statul și subiect pasiv
secundar este persoana a cărei demnitate a fost lezată.
5. Latura obiectivă – elementul material constă în întrebuințare
de cuvinte, gesturi jignitoare, obscene, de natură să perturbe
activitatea instanței.
Sunt cuvinte jignitoare insultarea unei persoane prin folosirea
unor apelative din regnul animal sau epitete negative privitoare la calitățile
fizice și psihice ale acesteia.
Gesturile jignitoare sunt gesturi sugestive care exprimă
anumite defecte ale persoanei ori desconsiderarea , dezgustul față de o
persoană.
Gesturile obscene sunt acțiuni care cuprind reprezentări sau
exprimări cu caracter trivial , indecent, care sugerează acte sau scene de
natură sexuală, practici imorale etc.
Cuvintele jignitoare, gesturile obscene și cele jignitoare exprimă
ideea de desconsiderare, dispreț față de participanții la proces și față de
instanță și alți participanți judiciari.
Pentru a fi îndeplinite condițiile infracțiunii trebuie ca aceste acte
să determine o stare de perturbare a activității instanței.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru
buna desfășurare a activității judiciare a instanței.
Între actul material perturbator și urmarea imediată trebuie să
existe o legătură cauzală.
6. Latura subiectivă – fapta se săvârșește cu intenție directă
sau indirectă.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când au fost
întrebuințare cuvintele jignitoare, gesturile jignitoare și obscene.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
o lună la 3 luni sau amendă.

6.14. Ultrajul judiciar (art. 279 Cod penal)


Reglementare: art.279 Cod penal dispune:
-alin.1. „Amenințarea, lovirea sau alte violențe, vătămarea
corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul
săvârșite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea
atribuțiilor de serviciu, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru acea infracțiune ale cărei limite speciale se majorează cu
jumătate.”
- alin.2. „Săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui judecător sau
procuror împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau răzbunare,
în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, se sancționează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune ale cărei limite
speciale se majorează cu jumătate”.
- alin.3. „cu aceiași pedeapsă se sancționează faptele comise în
condițiile alin. 2 dacă privesc un membru de familie al judecătorului sau
procurorului”
- alin.4. „dispozițiile art. 1-3 se aplică corespunzător și faptelor
comise împotriva unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei”
Din examinarea textului de incriminare rezultă că legiuitorul a
prevăzut o variantă tip, două variante asimilate și o variantă asimilată
comună celorlalte trei variante.
Ultrajul judiciar constituie o formă de ultraj special pentru că se
urmărește protejarea specială a persoanelor care sunt implicate în
înfăptuirea actului de justiție.
1. Obiectul juridic este complex:
- obiectul juridic principal îl constituie relațiile sociale
referitoare la actul de justiție prin apărarea prestigiului magistraților și
avocaților în exercitarea atribuțiilor de serviciu:
-obiectul juridic secundar îl constituie relațiile privitoare la
libertatea , integritatea corporală ,sănătatea, sau viața magistraților și
avocaților aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
2. Obiectul material – fapta nu are obiect material.
3. Subiect activ poate fi orice persoană. Participația penală este
posibilă sub toate formele.
4. Subiect pasiv principal este statul și subiect pasiv
secundar este magistratul sau avocatul ori un membru de familie al
acestora.
5. Latura obiectivă – elementul material constă în săvârșirea
uneia dintre acțiunile contra persoanei: amenințări, lovituri sau alte
violențe, vătămare corporală sau vătămări sau lovituri cauzatoare de
moarte.
Elementul material al infracțiunii de ultraj judiciar prezintă
anumite particularități:
- amenințarea se realizează nemijlocit sau prin mijloace de
comunicare directă pentru a ajunge la cunoștința judecătorului,
procurorului sau avocatului și să fie de natură să-l calomnieze;
- fapta să fie îndreptată împotriva unui judecător, procuror
sau avocat aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau împotriva unui
membru de familie al acestora;
Dacă judecătorul, procurorul sau avocatul se află în exercitarea
abuzivă a funcției, actele sale nu mai pot fi nu mai pot fi considerate ca
fiind acte ale autorității și în consecință nu mai beneficiază de protecția
legii (a se vedea Curtea Supremă de Justiție, dec. nr. 1564/1999 în Dreptul
nr. 12/2000, p. 149).
În alin.2 al art. 279 Cod penal se incriminează ca infracțiune fapta
săvârșită împotriva judecătorului, procurorului ori împotriva bunurilor sale
în scop de răzbunare sau intimidare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor
de serviciu
În alin.3 al art. 279 Cod penal sunt incriminate ca fiind infracțiuni
faptele îndreptate împotriva unui membru de familie al judecătorului sau
procurorului. Termenul de membru de familie are înțelesul explicitat în
art.177 Cod penal.
În alin. 4 al art. 279 Cod penal este incriminată ca fiind ultraj
judiciar fapta comisă împotriva avocatului în legătură cu exercitarea
atribuțiilor de serviciu făcându-se trimitere la alineatele anterioare.
Urmarea imediată este bivalentă și constă în crearea unei stări
de pericol pentru autoritatea judecătorească, precum și afectează viața,
sănătatea, integritatea corporală sau libertatea celui ultragiat
6. Latura subiectivă –fapta se comite cu intenție directă sau
indirectă cu precizarea că în cazul lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de
moarte, fapta are caracter preterintenționat, fiind săvârșită cu intenție
depășită.
Autorul fapte trebuie să aibă reprezentarea că cel împotriva
căruia acționează, victima are calitatea de magistrat, exercitând o funcție
de demnitate publică, sau este un avocat în exercitarea atribuțiilor de
serviciu.
7. Tentativa nu este incriminată, deși la unele modalități este
posibilă ( omor rămas în fază de tentativă), atunci va fi sancționat autorul
pentru tentativă la fapta săvârșită, dar se vor avea în vedere împrejurările
legate de calitate persoane vătămare și circumstanțele în care s-a comis
fapta. Credem că este o omisiune a legiuitorului care nu a incriminat
tentativa la ultraj judiciar când vizează o infracțiune împotriva vieții.
8. Consumarea are loc în momentul în care a avut loc ultimul act
care a produs urmarea imediată.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru fapta comisă (omor, lovituri sau alte violențe,
vătămare corporală, amenințare lovituri sau vătămări cauzatoare de
moarte), dar limitele speciale se majorează cu jumătate.

6.15. Cercetarea abuzivă (art. 280 Cod penal)


Reglementare: art. 280 Cod penal dispune:
- alin. 1. „Întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe
împotriva unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală, de
către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru
a o determina să dea ori să nu dea declarații, să dea declarații mincinoase
ori să-și retragă declarațiile, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”
- alin. 2. „Cu aceiași pedeapsă se sancționează producerea
falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare
penală, un procuror sau un judecător”
Din analiza textului de incriminare rezultă că legiuitorul a
prevăzut o variantă tip și o variantă asimilată.
a. Varianta tip prevăzută de art.280 alin.1 Cod penal constă în
întrebuințare de promisiuni , amenințări sau violențe împotriva unei
persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală de către un organ
de cercetare penală, un procuror sau un judecător pentru a o
determina să dea sau să nu dea declarații, să dea declarații
mincinoase, ori să-și retragă declarațiile.
1 Obiect juridic este complex
- obiectul juridic principal îl constituie relațiile sociale privitoare
la înfăptuirea justiției, desfășurarea firească, fără presiuni a acestei
activități;
- obiectul juridic secundar îl constituie relațiile sociale
referitoare la libertatea fizică și morală, precum și integritatea corporală a
persoanei asupra căreia se exercită presiuni;
2. Obiectul material constituie corpul persoanei aflate în cursul
urmăriri penale sau judecății.
3. Subiectul activ este calificat, putând fi un organ de urmărire
penală procuror sau organ de cercetare penală sau un judecător,
persoane competente să ia declarații în cursul urmăriri penal ori în cursul
judecății.
Organele de cercetare penală sunt polițiștii de poliție judiciară,
lucrători operativi din cadrul poliției anume desemnași în condițiile legii cu
avizul conform al procurorului general al României ori avizul procurorului
anume desemnat în acest sens.
Organele de cercetare specială sunt ofițeri anume desemnați să
efectueze acte de urmărire penală desemnați prin ordin al Ministrului
Afacerilor Interne și cu avizul conform al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție ori al procurorului anume desemnat.
Judecătorul poate fi atât judecătorul de cameră preliminară,
judecătorul de drepturi și libertăți precum și judecătorul care intră în
compunerea completului de judecată la judecata în fond sau căile de atac.
Subiect activ principal este statul ,iar subiect pasiv secundar
este organul de cercetare penală, procurorul sau judecătorul.
5. Latura obiectivă – elementul material – constă în
promisiuni, amenințări sau violențe pentru obținerea unor declarații
care nu reflectă realitatea, mincinoase, ori pentru retractarea
declarațiilor inițiale.
Poate fi reținută săvârșirea faptei atunci când a fost comisă
acțiunea de constrângere prin metodele indicate de legiuitor, fiind irelevant
dacă s-a obținut sa nu o declarație sau revenire asupra declarației, în
sensul în care s-a dorit de organul de cercetare penală, procuror sau de
judecător.
Promisiunile se pot referi la bani, bunuri, facilități sau situații
avantajoase etc. Legislația penală nu explicitează termenul, astfel că el va
avea înțelesul pe care-l are în mod obișnuit.
Amenințările constituie mijloace de constrângere morală care
reprezintă presiuni, temeri, stări de panică etc asupra celui amenințat și
sub imperiul acestora să cedeze și să urmeze solicitarea organului de
urmărire penală, procurorului sau judecătorului.
Violențele sunt mijloace agresive de constrângere fizică a
persoanei. Dacă prin intermediul lor s-au produs vătămări, se va reține
în sarcina autorului infracțiunea de cercetare abuzivă în concurs cu
infracțiunea de vătămare corporală.
Cerințele care trebuie îndeplinite pentru a se reține latura
obiectivă a infracțiunii de cercetare abuzivă (cerințele elementului
material):
- promisiunile, amenințările ori violențele trebuie exercitate
împotriva unei persoane aflată în cursul urmăriri penale sau în curs
de judecată în cadrul unui proces penal;
În doctrină s-a reținut că promisiunea făcută inculpatului că dacă
va fi sincer va beneficia de circumstanțe atenuante, nu constituie
infracțiunea de cercetare abuzivă ( a se vedea A. Boroi, op. cit., p. 336).
Textul de lege enumeră expres care sunt mijlocele de obținere
din partea persoanei cercetate o anumită conduită urmărită de organul de
cercetare penală, procuror sau judecător, în sensul de a nu da, de a
declarații mincinoase sau de ași retrage declarațiile. Utilizarea altor
mijloace pentru a obține același rezultat cum ar fi manopere dolosive,
întrebări sugestive, interogatorii prelungite nu constituie acțiuni care
conturează latura obiectivă a infracțiunii de cercetare abuzivă.
- actele care pot constitui acțiuni alternative de săvârșire a
laturii obiective trebuie comise în cursul urmăriri penale și în cursul
judecății (după începerea urmăriri penale in personam) și până la
rămânerea definitivă a hotărârii penale (până la soluționarea căilor
de atac);
Actele de constrângere săvârșite anterior momentului în care
persoana constrânsă a dobândit calitatea de suspect sau inculpat nu
constituie infracțiunea de cercetarea abuzivă, ci infracțiune împotriva
persoanei.
În jurisprudență s-a reținut că sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunii de cercetare abuzivă când autorul, polițist a
exercitat violente asupra unei persoane ca să recunoască săvârșirea unei
infracțiuni de furt ( a se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție dec.
6218/2006, în Dreptul nr. 10/2007, p. 267).
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol
pentru înfăptuirea justiției și în subsidiar lezarea atributelor fundamentale
ale persoanei viața, libertatea, integritatea corporală și sănătatea acestei.
Între acțiunea autorului și urmarea produsă trebuie să existe
legătură cauzală.
6. Latura subiectivă – fapta se săvârșește cu intenție directă
calificată prin scopul urmărit de autor.
În literatura juridică s-a exprimat și opinia potrivit căreia fapta se
poate comite și cu intenție indirectă (a se vedea S. Bogdan, op. cit. p. 377).
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine în momentul în care s-a
săvârșit cercetarea abuzivă.
9 Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a exercita o funcție publică.
b. Varianta asimilată prevăzută de art. 280 alin.2 Cod penal
constă în acțiunea de producere, falsificarea ori ticluirea de probe
nereale de către un organ de cercetare, un procuror sau un judecător.
Latura obiectivă – elementul material constă în acțiunea de
producere, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ
de cercetare, un procuror sau un judecător.
Legiuitorul nu condiționează ca acțiunea să se efectueze în
beneficiul unei părți suspect/inculpat, parte vătămată.
Ceea ce deosebește această variantă a infracțiunii de
cercetare abuzivă de infracțiunea de inducere în eroare organelor
judiciare (care prevede că fapta presupune aceleași acțiuni de comitere:
ticluire sau producere de probe nereale, false) o constituie subiectul
activ. În cazul infracțiunii de cercetare abuzivă, în varianta asimilată,
subiectul activ este un organ de cercetare penală, un procuror sau un
judecător.
Producerea de probe nereale semnifică procurarea oricăror
probe care alterează adevărul sau care nu există în realitate (organul de
cercetare penală introduce la locul faptei un instrument pe care se aflau
impresiunile digitale ale suspectului/inculpatului cu scopul de a se trage
concluzia că a fost la locul faptei și de a combate proba solicitată de
inculpat, în sensul că nu a fost niciodată la locul faptei și la pretinsa dată
a comiteri faptei era într-o altă zonă, astfel că, era imposibil să comită
fapta).
Falsificare probelor semnifică alterarea lor de așa manieră
încât să distorsioneze adevărul (organul judiciar falsifică un înscris sub
semnătură privată al inculpatului sau suspectului, făcând mențiuni de
privitoare la un pretins șantaj).
Ticluirea de probe însemnează plăsmuirea, crearea în mod
artificial a unor înscrisuri, obiecte, urme materiale pentru a stabili o stare
de fapt nereală, dar care influențează stabilirea corecte a adevărului
(organul judiciar întocmește un proces verbal din care rezultă că la locul
faptei au fost identificate mai multe bunuri cu caracter personal ale
inculpatului/suspectului pe care le-a ridicat: brichetă , briceag, chei, bunuri
pe care le-a obținut de la fosta concubină a acestuia, de care el se
despărțise).
Dacă mijlocul de falsificare, producere a probelor nereale sau
ticluire de astfel de probe constituie o infracțiune se vor aplica regulile
concursului de infracțiuni.
Probele falsificare, nereale sau ticluite pot fi folosite în favoarea
sau în defavoarea persoanei urmărite sau judecate.
Tentativa nu se pedepsește.
Consumarea intervine în momentul producerii, falsificării sau
ticluirii probi nereale.
Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la 2
al 7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.

6. 16. Supunerea la rele tratamente (art. 281 Cod penal)


Reglementare: art. 281 Cod penal dispune:
- alin. 1. „Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse,
măsuri de siguranță sau măsuri educative în alt mod decât cel prevăzut
de dispozițiile legale se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”
- alin.2. „Supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei
persoane aflate în stare de reținere, deținere sau în executarea unei
măsuri de siguranță sau educative, privative de libertate, se pedepsește
cu închisoare de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a
ocupa o funcție publică”
Din analiza textului de incriminare rezultă că legiuitorul a
prevăzut o variantă tip și o variantă agravată
a. Varianta tip prevăzută de 281 aln.1 Cod penal constă în
supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de
siguranță sau educativ, în alt mod decât cel prevăzut de dispozițiile
legale.
1. Obiect juridic este complex:
- obiectul juridic principal îl constituie relațiile sociale care
vizează buna înfăptuire a justiției;
- obiectul juridic secundar îl reprezintă relațiile sociale
referitoare la demnitatea, integritatea corporală și sănătatea persoanei;
2. Obiectul material îl constituie relele tratamentele aplicate
persoanei care execută o pedeapsă, o măsură de siguranță sau
educativă.
3. Subiectul activ este calificat, respectiv poate un funcționar
public cu atribuții privind executarea sancțiunilor penale, respectiv care
organizează, conduce, supraveghează activitățile referitoare la
executarea pedepsei, măsurii de siguranță sau măsurii educative la
locurile de reținere ,deținere sau de executare a măsurilor de siguranță ori
educative.
Dacă cel care pune în executare un mandat de arestare
preventivă sau de executare a pedepsei îl lovește pe deținut săvârșește
infracțiunea de purtare abuzivă.
Participația penală este posibilă sub toate formele.
4. Subiect pasiv principal este statul a cărei activitate de
înfăptuire a justiției este lezată.
Subiect pasiv secundar este persoana supusă relelor
tratamente.
5. Latura obiectivă – elementul material constă în acțiunea de
a supune persoana aflată în executarea unor sancțiuni penale la rele
tratamente.
Regimul executării sancțiunilor penale este prevăzut de lege.
Legea nr. 254/2013 (publicată în Monitorul Oficial nr. 514 din 14 august
2013) stabilește condițiile în ca se execută pedepsele șu măsurile privative
de libertate la locurile de detenție: penitenciare, centre educative și centre
de detenție precum și unități medicale.
Relele tratamente constau în acțiuni prin care sunt încălcate
dispozițiile legale privitoare la drepturile celor care execută diferite
sancțiuni penale privative de libertate: supunerea la anumită munci forțate,
activități pe care nu sunt în măsură să le efectueze, izolare pentru pretinse
încălcări etc.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru
înfăptuirea justiție în faza executării sancțiunilor penale și respectiv
încălcarea unor atribute ale persoanei supusă relelor tratamente.
Raportul de cauzalitate trebuie să existe între acțiunea care
constituie rele tratamente și urmarea imediată.
6.Latura subiectivă – fapta e comite cu intenție directă sau
indirectă.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine când s-a săvârșit acțiunea
care a generat starea de pericol pentru normala înfăptuirea actului de
justiție.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție
publică.
b. Varianta agravată prevăzută de art. 281 alin. 2 Cod penal
constă faptul că persoana aflată în stare de reținere, deținere sau în
executarea unei măsuri de siguranță ori educative este supusă unor
tratamente degradante sau inumane.
Elementul de agravare este determinat de tratamentul
degradant sau inuman aplicat persoane private în mod legal de libertate.
Obiectul juridic este similare cu cel al variantei tip fiind complex.
De asemenea și obiectul material nu prezintă particularități față
de cel analizat în cazul variantei tip.
Subiectul activ și subiectul pasiv prezintă aceleași caracteristici
ca și în cazul variantei tip.
Latura obiectivă – elementul material – constă în tratamente
degradante ori inumane la care este supusă persoana privată de
libertate.
Tratamentul degradant nu a fost explicitat de legislația
națională, în doctrină el a fost definit ca „tratament care umilește individul
în fața lui însuși sau a altor persoane ori îl determină să acționeze contrar
voinței sau conștiinței sale” (V. Dobrinoiu, op. cit., p. 395).
În jurisprudența C.E.D.O. se consideră tratament degradant și
impunerea unui regim discriminatoriu din motive rasiale, regim
diferențiat între deținuți în raport de anumite criterii , încătușarea persoanei
în situații în care nu se impune și expunerea sa publică etc. ( a se vedea
C.E.D.O, Cauza Raninen contra Finlandei, hotărârea din 16 decembrie
1997, www.echr.coe.int).
Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente
crude, crude, inumane sau degradante definește global aceste acte fără o
conturare expresă a tratamentului degradant, dar arată că a acestea sunt
acte aplicate de agenții publici sau alte persoane care acționează cu titlu
oficial sau cu consimțământul acestora.
Tratamentul inuman este acea măsură aplicată intenționat ,dar
cu scopul să cauzeze suferințe fizice sau psihice intense.
În conformitate cu jurisprudența C.E.D.O rezultă că sunt
tratamente inumane menținerea în detenție, deși starea de sănătate nu
permite regimul penitenciar, neacordarea tratamentului medicamentos
necesar, efectuarea ,fără consimțământ a unor experimente medicale,
amenințarea cu tortura asupra unor persoane aflate în stare psihică
degradată etc.
Unele tratamente pot fi deopotrivă tratamente degradante și
inumane. De pildă anumite tehnici de interogare care supun persoana la
umilință și suferință: obligarea să stea ore în șir cu fața la perete, cu un
sac negru pe cap, în zone cu zgomote foarte puternice care sunt de natură
să aducă perturbări capacității de orientare, privarea de somn, de
consumul de alimente și apă, de lumină, Aceste tehnici sem ai numesc
tehnici de dezorientare sau de privare senzorială și sunt interzise A se
vedea C.E.D.O. cauza Irlanda contra Regatului Unit al Marii Britanii,
hotărârea din 18 ianuarie 1978, www. echr.coe.int.).
Încălcarea abuzivă a regimului de cazare, de igienă sanitară, de
asistență medicală etc. pot constitui tratamente degradante și inumane (a
se vedea V. Păvăleanu , op. cit., p. 309).
Actele care constituie tratamente degradante sau inumane
trebuie să aibă caracter de continuitate pentru un act izolat nu
constituie tratament în înțelesul legii , ci constituie acte care port antrena
răspunderea pentru caracterul lor abuziv fiind abuz în serviciu sau altă
faptă penală ( a se vedea V. Dongoroz și alții, op. cit., vol. IV. P. 850).
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru
înfăptuirea actului de justiție și lezarea demnității, libertății sau integrității
corporale a celui suspus la tratamente degradante ori inumane. Între
acțiunea autorului și urmarea produsă trebuie să existe o legătură cauzală.
Latura subiectivă – fapta se comite ci intenție directă sau
indirectă calificată.
Tentativa nu se pedepsește.
Consumarea intervine atunci când s-au aplicat tratamentele
degradante ori inumane.
Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

6.17. Tortura (art. 282 Cod penal )


Reglementare: art. 282 Cod penal dispune:
- alin.1. „Fapta funcționarului public care îndeplinește o funcție
ce implică exercițiul autorității de stat sau a latei persoane care acționează
la instigarea sau cu consimțământul expres ori tacit al acestuia de a
provoca unei persoane puternice suferințe fizice sau psihice:
a) în scopul obținerii de la această persoană sau de la o
persoană terță informații sau declarații;
b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o
terță persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis;
c) în scopul de a o intimida sau a face presiuni asupra ei ori de a
intimida sa a face presiuni asupra unei terțe persoane;
d) pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare
se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi ”
- alin. 2 „Dacă fapta prevăzută la alin. 1 a avut ca urmare
vătămarea corporală pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi ”
- alin. 3 „Tortura care a avut ca urmare moartea victimei se
pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi ”
- alin.4 „Tentativa la infracțiunea prevăzută la alin.1 se
pedepsește”
- alin. 5. „Nicio împrejurare excepțională, oricare ar fi ea, fie că
este vorba de stare de război, sau de amenințări cu războiul, de
instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepție, nu poate fi
invocată pentru a justifica tortura. De asemenea nu poate fi invocat ordinul
superiorului ori al unei autorități publice”
- alin. 6. „Nu constituie tortură durerea sau suferințele ce rezultă
exclusiv din sancțiuni legale și care sunt inerente acestor sancțiuni sau
sunt ocazionate de ele”
Textul art. 282 a fost introdus în Codul penal ca urmare a aderării
țării noastre la Convenția împotriva torturii și a altor pedepse și tratamente
cu cruzimi, inumane sau degradante.
Din analiza textului de incriminare rezultă că legiuitorul a
incriminat o variantă tip (simplă) și două variante agravate.
a. Varianta tip prevăzută de art. 282alin. 1 Cod penal constă
în faptul că victimei i se provoacă suferințe fizice și ori psihice intense:
-în scopul de a obține de la o persoană sau terță persoană
informații sau declarații;
- în scopul pedepsirii unei persoane pentru un act pe care
aceasta sau o terță persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis;
- în scopul de a intimida sau a face presiuni asupra persoanei ori
de a intimida sau a face presiuni asupra unei terțe persoane;
- pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare;
1. Obiectul juridic este complex:
- obiectul juridic principal îl constituie relațiile sociale privitoare
la înfăptuirea justiției;
- obiectul juridic secundar îl constituie relațiile sociale
privitoare la protecția drepturilor persoanei;
2. Obiectul material îl reprezintă corpul persoanei împotriva
căruia se îndreaptă acțiunea autorului.
3. Subiectul activ este calificat și poate fi un funcționar public
care îndeplinește o funcție care implică exercițiul autorității de stat sau o
altă persoană care acționează la instigare sau cu consimțământul expres
sau tacit al acestuia.
4. Subiectul pasiv principal este statul a cărei activitate de
înfăptuire a justiției este perturbată.
Subiect pasiv secundar este persoana supusă actelor de
tortură fizică sa psihică.
5. Latura obiectivă – elementul material constă într-o acțiune
sau inacțiune prin care se cauzează unei persoane o durere sau
suferințe intense.
Textul de lege folosește termenul de „faptă” care are un înțeles
larg semnificând orice acțiune sau inacțiune prin care se cauzează
suferințe, durere puternice. De pildă autorul nu–i administrează
substanțele prescrise de medic (anagelzice puternice) și victima are este
supusă unor suferințe puternice, dureri pe care nu-i le poate ameliora
decât cu medicația prescrisă. Victimei îi sunt strânse degetele într-o
menghină ca să de anumite declarații etc.
Dacă acțiunea nu produce suferințe sau dureri nu sunt îndeplinite
condițiile infracțiunii, ci eventual vor fi calificate ca fiind late infracțiuni:
supunere la rele tratamente, purtare abuzivă, loviri sau alte violențe.
Urmarea imediată constă în provocarea unei suferințe fizice sa
psihice puternice pentru a constrânge victima la o anumită conduită
prevăzută în textul de lege.
6. Latura subiectivă – fapta se comite cu intenție directă
calificată prin scopul urmărit de autor.
În concepția C. E.D.O. tortura semnifică reunirea a trei elemente:
intenție de tortură, scop determinat și grad extrem de ridicat de suferință.
7. Tentativa se pedepsește (art.282 alin. 5 Cod penal).
8. Consumarea intervine în momentul în care s-au provocat
persoanei suferințe puternice pentru îndeplinirea unuia dintre scopurile
sau motivele prevăzute de legiuitor.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
b. Varianta agravată prevăzută de art. 282 alin.2 Cod penal
constă în faptul că actele de tortură au produs victimei o vătămare
corporală dintre cele prevăzute de art. 194 Cod penal.
Elementul de agravare îl constituie consecințele vătămătoare
semnificative.
Toate celelalte aspectele analizate la varianta tip sunt similare și
nu vor fi reluate.
Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la 3
la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
c. Varianta agravată prevăzută de art. 282 alin. 3 Cod penal
constă în faptul că actele de tortură au produs moartea persoanei.
Elementul de agravare îl constituie consecința deosebit de
gravă produsă, moartea persoanei torturate.
Toate celelalte aspectele analizate la varianta tip sunt similare și
nu vor fi reluate.
Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la 15
la 25 ani și interzicerea unor drepturi.
d. Cauză justificativă –art. 282 alin. 6 Cod penal reglementează
și o cauză justificativă respectiv nu constituie acte de tortură durerea
sau suferințele care rezultă din executarea sancțiunilor penal sau
care sunt ocazionate de acestea.
f. Cauze de antijuridicitate sunt prevăzute de art. 282 alin. 5
Cod penal care dispune că tortura nu poate înlătura răspunderea
penală chiar dacă ea se comite în perioade deosebite: stare de război,
stare de amenințare cu războiul, stări de instabilitate politică internă sau
orice stare de excepție: calamitate, dezastru natural etc. Legiuitorul a
dispus că și împrejurări excepționale cei care aplică acte de tortură vor fi
sancționați penal.

6. 18. Represiunea nedreaptă ( art. 283 Cod penal)


Reglementare: art. 283 Cod penal dispune:
- alin. 1. „Fapta de a pune în mișcare acțiunea penală, de a lua o
măsură preventivă, neprivativă de libertate, ori de a trimite în judecată o
persoană știind că este nevinovată, se pedepsește cu închisoare de la 3
luni la 3 ani și interzicerea dreptului de a exercita o funcție publică”
- alin. 2. „Reținerea sau arestare ori condamnarea unei
persoane, știind că este nevinovată se pedepsește cu închisoare de la3 la
10 ani și interzicerea dreptului de a exercita o funcție publică”
Înfăptuirea justiției nu poate fi concepută în afara imparțialității și
obiectivității. Atunci când magistratul are anumite resentimente față de o
persoană și interferează cu o cauză în care este implicată acea persoană
are dreptul de a se abține de la instrumentarea acesteia , tocmai pentru a
nu exista nicio umbră de încălcare a obiectivității sau imparțialității.
Din examinarea textului de incriminare rezultă că legiuitorul a
prevăzut o variantă tip și o variantă agravată a infracțiunii.
a. Varianta tip prevăzută de art. 283 alin. 1 Cod penal constă
în faptul organul judiciar procedează la punerea în mișcare a acțiunii
penale, la luarea unei măsuri preventive, neprivative de libertate sau la
trimiterea în judecată, deși cunoaște faptul că persoana nu este vinovată.
1. Obiectul juridic este complex:
- obiectul juridic principal îl constituie relațiile sociale privind
înfăptuirea justiției în mod obiectiv și imparțial;
- obiectul juridic secundar îl constituie relațiile sociale
referitoare la apărarea libertății, demnității, onoarei și probității persoane;
2. Obiectul material există numai când măsura se răsfrânge
asupra corpului persoanei nevinovate.
3. Subiectul activ este calificat poate un organ judiciar
îndreptățit să pună în mișcare acțiunea penală, să dispună măsuri
preventive sau trimiterea în judecată a unei persoane.
Din categoria organelor judiciare care pot dispune măsuri față de
o persoană amintim:
- procurorul procedează la punerea în mișcare a acțiunii penale
și trimiterea în judecată, controlul judiciar și controlul pe cauțiune;
-judecătorul de drepturi și libertății pentru arestul la domiciliu și
arestul preventiv;
- judecătorul de cameră preliminară care poate desființa o soluție
de netrimitere în judecată și dispune punerea în mișcare a acțiunii penale;
4. Subiect pasiv este persoana față de care s-au dispus măsuri
preventive, neprivative de libertate, punerea în mișcare a acțiunii penale
sau trimiterea în judecată fără să existe probe temeinice de vinovăție.
5 . Latura obiectivă constă într-o acțiune comisivă, prin acte
alternative:
- punerea în mișcare a acțiunii penale se realizează de
procuror prin ordonanță sau de judecătorul de cameră preliminară prin
încheiere, când verifică o soluție emisă de procuror ,de netrimitere în
judecată; pentru a dispune punerea în mișcare a acțiunii penale trebuie să
existe probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o anumită
infracțiune . În cazul infracțiunii de represiune nedreaptă cest act
procesual se realizează fără ca organul judiciar să aibă probe de vinovăție.
- luarea unor măsuri preventive neprivative de libertate este
subsecventă punerii în mișcare a acțiunii penale și trebuie ca să fie
temeinic justificată măsura luată față de persoană; legiuitorul procesual
penal prevede motivele care pot justifica luarea măsurilor preventive și
numai dacă există probe indubitabile că o persoană a săvârșit o infracțiune
și lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
- trimiterea în judecată semnifică actul de sesizare la instanței
dispus de procuror prin rechizitoriu și se poate dispune după epuizarea
urmăriri penale când au fost administrate probe din care să rezulte
comiterea faptei de către persoana cercetată.
Pentru a fi îndeplinite condițiile infracțiunii trebuie ca oricare
dintre aceste acțiuni să fie săvârșite împotriva unei persoane nevinovate.
Expresia „persoană nevinovată” utilizată în conținutul textului de
incriminare însemnează lipsește vinovăția persoanei, ca element al
infracțiunii sau că există o cauză de imputabilitate, sau o cauză justificativă
pe care organul judiciar nu a luat-o în considerare.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru
înfăptuirea actului de justiție.
6. Latura subiectivă constă în săvârșirea faptei cu intenție
directă sau indirectă, autorul având reprezentarea că persoana este
nevinovată, acționând cu rea-credință.
Autorul nu răspunde penal pentru aprecierea greșită a probațiunii
apreciind că există probe suficiente de vinovăție.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea se consumă în momentul comiterea uneia dintre
acțiunile alternativa care intră în conținutul laturii obiective.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
3 luni șa 3 ani și interzicerea dreptului de a putea ocupa o funcție publică.
b. Varianta agravată prevăzută de art.283 alin. 2 Cod penal
constă în faptul că o persoană este reținută, arestată ori condamnată
știindu-se că este nevinovată.
Aspectele privind obiectul juridic, obiectul material , subiectul
activ sau cel pasiv sunt similare cu cele analizate la varianta tip.
Elementele de agravare , în cazul acestei variante sunt natura
măsurilor dispuse: preventive privative de libertate și condamnarea
persoanei, deși se cunoaște împrejurarea că este nevinovată.
Prin aceste măsuri abuzive se aduce atingere celor mai
importante drepturi ale persoanei: dreptul la libertare și demnitate.
Latura obiectivă constă în acțiuni comisive de:
- reținere care se dispune de către organul de cercetare penală
sau procuror dacă există suspiciunea rezonabilă că persoana a săvârșit o
infracțiune și există riscul sustragerii ori al săvârșirii altor infracțiuni sau
pericol pentru ordine publică; durata reținerii nu poate depăși 24 ore.
- arestare preventivă și arestul la domiciliu care sunt măsuri
preventive severe privative de libertate și poate fi luate numai de
judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară, în
cursul urmăririi penale și de judecător în cursul judecății, dacă sunt
îndeplinite condițiile de Codul de procedură penală. Durata arestului nu
poate depăși 30 zile, dar poate fi prelungit succesiv în cursul urmăririi
penale până la 180 zile și în cursul judecății până la jumătatea maximului
pedepsei pentru care a fost trimis în judecată ,dar nu mai mult de 5 ani.
Răspunderea subzistă și în sarcina celui care a menținut sau prelungit
măsura preventivă privativă de libertate
- condamnare, respectiv pronunțarea unei hotărâri prin care se
constată că o persoana trimisă în judecată a săvârșit o infracțiune și i se
aplică sancțiuni penale :pedepse principale, accesorii și complementare,
măsuri de siguranță.
Toate aceste măsuri dispuse de organele judiciare trebuie să fie
abuzive, cunoscându-se că persoana este nevinovată.
Este irelevant dacă hotărârea de condamnare a fost desființată
în căile de atac, subzistă vinovăția celui care a dispus condamnarea.
Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la 3
la 10 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.

6.19. Asistența și reprezentarea neloială ( art.284 Cod penal)


Reglementare: art.284 Cod penal dispune:
-alin.1. „Fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoane
care, în înțelegere frauduloasă cu o persoană cu interese contrare în
aceiași cauză, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale, vatămă
interesele clientului său ale persoanei reprezentate se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la un ana sau cu amendă”
-alin.2. „Cu aceiași pedeapsă se sancționează înțelegerea
frauduloasă dintre avocat sau reprezentantul unei persoane și un terț
interesat de soluția ce se va pronunța în cauză, în scopul vătămării
intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate”
- alin.3 „Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate”
Din analiza textului de incriminare rezultă că legiuitorul a
prevăzut o variantă tip și o variantă asimilată.
a. Varianta tip prevăzută de art. 284 alin. 1 Cod penal constă
în fapta comisă de avocat sau de reprezentantul unei persoane, care
în înțelegere cu partea adversă în aceiași cauză de a în cadrul unui litigiu
ori altei proceduri judiciare sau notariale, procedează la prejudicierea
intereselor clientului său sau ale persoanei pe care o reprezintă.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale privitoare la
înfăptuirea justiției care semnifică o conduită corectă din partea avocatului
sau a reprezentantului unei părți într-o procedură judiciară sau notarială.
2. Obiectul material –infracțiunea este lipsită de obiect material.
3. Subiectul activ este calificat putând fi numai avocatul sau
reprezentantul unei părți într-o procedură judiciară sau notarială.
Avocatul este persoana care asistă sau reprezintă o persoană
într-o procedură judiciară sau în alte împrejurări care justifică cunoștințe
de specialitate juridică și care a acces în profesie potrivit Legii nr. 51/1991
(modificată și republicată) care reglementează profesia de avocat și care
are un ansamblu de obligații în raportul clientul său.
Reprezentarea judiciară se poate realiza și prin intermediul
consilierilor juridic, mai ales în privințe persoanelor juridice.
Reglementarea profesiei de consilier juridic este prevăzută de Legea nr.
514/2003 și consilierii juridici au obligația să reprezinte cu bună-credință
partea pe care o reprezintă.
4.Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv
secundar este clientul sau persoana reprezentată ale cărei interese
au fost vătămate.
5. Latura obiectivă – elementul material îl constituie fapta
avocatului ori a reprezentantului unei persoane care, în urma unei
înțelegeri frauduloase cu o persoană ale cărei interese sunt contrare
în aceiași cauză, într-o procedură judiciară sau notarială vatămă
interesele clientului sau persoanei reprezentate.
Sintagma „vătămarea intereselor” semnifică orice încălcare,
lezare fizică sau nepatrimonială adusă drepturilor sau intereselor protejate
reglementările legale sau de Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Pentru existența laturii obiective a infracțiunii trebuie
îndeplinite următoarele cerințe:
- vătămarea intereselor unei persoane să intervină într-o
procedură judiciară de orice fel sau procedură notarială, care
presupune cu necesitate ce l puțin două părți cu interese contrare;
- vătămarea intereselor unei persoane în detrimentul părții
adverse să intervină în urma înțelegerii frauduloase între avocatul
acesteia sau reprezentantul său;
Nu sunt îndeplinite cerințele laturii obiective ale infracțiunii de
asistență și reprezentare neloială, atunci când avocatul de înțelege cu
partea adversă ori nu se opune amânării cauzei cerute de aceasta sau
când acceptă amânarea pentru ca părțile să realizeze o înțelegere
amiabilă ori pentru realizarea unui acord de mediere.
Urmarea imediată o constituie crearea unei stări de pericol
pentru înfăptuirea justiției și în secundar vătămarea intereselor unei
persoane.
6. Latura subiectivă se comite cu intenție directă sau indirectă.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine în momentul în care se
realizează elementul material al laturii obiective și sunt prejudiciate
interesele clientului sau persoanei reprezentate.
9 Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
3 luni la un an sau cu amendă.
b. Varianta asimilată prevăzută de art. 284 alin. 2 Cod penal
constă în fapta comisă de avocat sau reprezentantul unei persoane
care, printr-o înțelegere frauduloasă cu un terț interesat de soluția
care se va pronunța în cauză în scopul vătămării intereselor clientului
sau persoanei reprezentate.
Prin sintagma „terț interesat” înțelegem o persoană străină de
cauză, dar care are interes ca acea procedură judiciară ori notarială să se
soluționeze într-un anume fel, în favoarea uneia dintre părți pentru că el
ar avea un beneficiu.
De pildă terțul este creditorul moștenitorului legal care este în
litigiu civil cu un moștenitor testamentar și are interesul ca acesta să fie
îndepărtat de la moștenire pentru ca activul dobândit de primul să fie cât
mai consistent și în acest fel are șanse mai mari să-și recupereze creanța.
În cazul acestei variante nu secere expres să se realizeze
vătămarea intereselor clientului ori a persoanei reprezentate, fapta
consumându-se în momentul realizării înțelegerii frauduloase.
Elementele de diferențiere dintre varianta tip ș varianta asimilată
sunt:
- înțelegerea frauduloasă în scopul vătămării intereselor
clientului sau persoanei reprezentate se realizează cu un terț interesat
de soluția care se va pronunța în cauză;
- în cazul variantei asimilate vinovăția se manifestă sub forma
intenției directe, calificate prin scop;
Regimul sancționator: fapta se pedepsește cu închisoarea de
la 3 luni la un an sau amenda.
c. Aspecte procedurale: punerea în mișcare a acțiunii penale
pentru ambele variante ale infracțiunii de asistență sau reprezentare
neloială se poate realiza numai dacă persoana vătămată a formulat
plângere prealabilă (art.284 alin. 3 Cod penal).

6.20. Evadarea (art. 285 Cod penal)


Reglementare: art. 285 Cod penal dispune:
- alin.1. „evadare din starea legală de reținere sau deținere se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”
- alin. 2. „când evadarea este săvârșită prin folosire de violențe
sau arme, pedeapsa este de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi”
- alin.3. „se consideră evadare:
a). neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul
de deținere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de
libertate;
b). părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a
loculii de muncă, aflat în exteriorul locului de deținere”
- alin. 4. „pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se
adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsa la data evadării”
- alin. 5. „tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. 1 și 2 se
pedepsește”
Persoanele care au fost private de libertate în condiții legale prin
măsuri preventive privative de libertate: reținere sau arestare preventivă
ori care execută o pedeapsă privativă de libertate sunt obligate să
respecte această stare. Cei care evadează creează o stare e pericol
pentru în făptuirea justiției.
Din analiza textului de incriminare rezultă că sunt prevăzute o
variantă tip si o variantă agravată.
a) Varianta tip (simplă) prevăzută de art. 285 alin. 1 Cod
penal constă în evadarea din starea legală de reținere sau deținere.
1. Obiectul juridic îl reprezintă relațiile sociale privitoare la
autoritatea actelor judiciare și la respectarea stării legale de reținere sau
deținere în care se află o persoană.
2. Obiect material infracțiunea nu are obiect material.
3. Subiectul activ este calificat putând fi numai o persoană
aflată în stare legală de reținere sau deținere.
Starea de reținere este starea în care se află o persoană față
de care s-a dispus luarea unor măsuri preventive privative de
libertate: reținerea, arestul la domiciliu sau arestul preventiv, luate
cu respectarea dispozițiilor legale, în cursul urmăriri penale ori a
judecății.
Starea de deținere este starea în care se află o persoană față
de care s-a dispus cu caracter definitiv condamnarea la o pedeapsă
privativă de libertate ori s-a luat o măsură de siguranță sau o măsură
educativă de asemenea privative de libertate.
Pentru ca o persoană să fie subiect activ al infracțiunii de
evadare trebuie ca starea de reținere sau de deținere să se fi dispus
cu respectarea condițiilor de legalitate și i s-a adus la cunoștință
persoanei că se află în stare de reținere sau deținere
În jurisprudența s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile
evadării, dacă persoanei i s-a spus că va fi reținut și în timp de se
întocmeau documentele ,respectiv ordonanța de reținere, aceasta se afla
în afara biroului procurorului, a profitat de neatenția polițistului care-l
supraveghea și a fugit. S-a reținut că persoana nu semnase de luare la
cunoștință despre măsura dispusă ( a se vedea Curtea de Apel Constanța,
secț. pen., dec. pen. nr. 143/1998, citată de V. Dobrinoiu, op. cit., p. 411).
Participația penală poate fi comisă sub forma instigării sau
coautoratului. În privința complicității la infracțiunea de evadare, aceasta
este incriminată distinct ca fiind infracțiunea de înlesnire a evadării
prevăzută de art. 286 Cod penal.
5. Latura obiectivă –elementul material îl constituie acțiunea
de evadare din starea de reținere sau deținere în care se afla subiectului
activ.
Prin evadare înțelegem părăsirea în mod voit și ilegal prin
fugă, dispariție, sau orice alt mod și cu orice mijloace a locului e
reținere sau de deținere, de către o persoană aflată în stare legală de
privare de libertate sau ieșirea, scăparea de sub paza sau
supravegherea la care era supusă pentru a reveni în stare de
libertate.
Acțiunea de evadare se poate realiza prin orice mijloace, cu
orice mijloace și din orice loc de reținere sau deținere.
Locuri de reținere/deținere pot fi: penitenciarele, colonia
penitenciară, instituție publică pentru efectuarea actelor de anchetă,
instanțe judecătorești pentru judecată sau orice alt loc unde persoana
reținută/deținută se afla sub pază și supraveghere.
Acțiunea de evadare se poate realiza prin orice mijloace:
escaladarea unui zid, folosirea unor chei mincinoase, înșelăciune, mituire,
substituire de persoane etc. Dacă vreunul dintre mijloace constituie
infracțiune, atunci se vor aplica regulile concursului de infracțiuni.
Codul penal actual prevede că sunt întrunite condițiile
infracțiunii de evadare și în cazul în care deținutul nu se prezintă
nejustificat la locul de deținere la expirarea duratei în care s-a afla în
mod legal în stare de libertate , precum si atunci când părăsește
neautorizat locul de muncă, aflat în exteriorul locului de deținere.
Starea de libertate temporară în cursul deținerii poarte fi când
autorul a fost pus în libertare pentru că în urma unei contestații la
executare s-a suspendat executarea pedepsei până la soluționarea
acesteia, în cazul recursului în casație când s-a dispus suspendarea
executării, a fost întreruptă sau amânată executarea pedepsei, ori a fost
lăsat liber câteva zile pentru a fi recompensat pentru bună purtare să
petreacă diferite sărbători cu familia ori să participe la un anumit
eveniment familial etc.
Urmarea imediată o constituie crearea unei stări de pericol
pentru activitatea de înfăptuire a justiției.
6. Latura subiectivă constă în intenția directă sau indirectă de a
evada.
7. Tentativa este pedepsită (art. 285 alin.5 Cod penal).
8. Infracțiunea de evadare se consumă în care s-a realizat
acțiunea de evadare.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
6 luni la 3 ani.
În materia sancționării evadării din starea de deținere ,
legiuitorul a stabilit un regim derogator prin dispozițiile art. 285 alin.4
Cod penal, respectiv se va stabili în concret pedeapsa pentru evadare
care va fi cumulată aritmetic cu restul rămas neexecutat din pedeapsa din
a căreia executare a evadat ( a se vedea Curtea de Apel Timișoara, secț.
pen., dec. pen. nr. 118/A/1995 în Dreptul nr. 9/1996, p. 135).
Evadarea din stare de reținere în cursul urmăriri penale, se
aplică regulile concursului de infracțiuni când se sancționează
evadare.
b) Varianta agravată prevăzută de 285 alin. 2 Cod penal
constă în săvârșirea evadării prin folosirea de violențe sau cu arme.
Elementele care diferențiază varianta agravată de varianta
tip sunt:
- variantă agravată are obiect juridic secundar care constă în
relațiile referitoare la integritatea corporală sau sănătatea persoanei;
- varianta agravată are obiect material reprezentat de corpul
persoanei lezate prin violență sau prin atacul armă,
- elementul material al laturii obiective îl constituie folosire
violenței sau a armelor pentru reușita evadării;
Violențele au înțelesul prevăzut de lege și trebuie îndreptate
împotriva unei persoane, fiind acte de agresiune fizică.
Termenul „arme” are înțelesul prevăzut în art. 177 Cod penal
și trebuie ca acesta să fi fost efectiv folosite pentru săvârșirea infracțiunii
de evadare.
Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
6.21. Înlesnirea evadării (art. 286 Cod penal
Reglementare: art. 286 Cod penal dispune:
- alin.1. „înlesnirea prin orice mijloace a evadării se pedepsește
cu închisoare de la unu la 5 ani”
- alin. 2. „înlesnirea evadării:
a) săvârșită prin folosirea de violențe, arme , substanțe narcotice
sau paralizante;
b) a două sau mai multe persoane în aceiași împrejurare;
c) unei persoane reținute sau condamnate pentru o infracțiune
sancționată de lege cu detențiunea pe viață ori cu pedeapsa închisorii de
10 ani sau mai mare ori condamnate cu o astfel de pedeapsă;
se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani și interzicerea unor drepturi”
- alin. 3. „dacă faptele prevăzute la alin1 și alin.2 sunt săvârșite
de o persoană care are îndatorire de a-l păzi pe cel reținut sau deținut,
limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”
- alin. 4. „înlesnirea evadării săvârșită din culpă, de către o
persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel care a evadat, se
pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani”
- alin. 5. „tentativa la infracțiunile prevăzute la alin. 1-3 se
pedepsește”.
Textul de incriminare prevede o variantă tip, o variantă agravată,
două variante agravate comune și o variantă atenuată.
Fapta de a înlesni evadarea este o faptă cu un pericol social mai
ridicat decât evadarea și de aceea este sancționată mai sever decât
infracțiunea de evadare.
a. Varianta tip prevăzută de art. 286 alin1 Cod penal constă în
înlesnirea evadării prin orice mijloace.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale referitoare la
înfăptuirea justiției, care presupune ca cei vinovați de săvârșirea unei
infracțiuni să-și execute pedeapsa aplicată la locurile de deținere și cei
față de care au fost luate, în condiții legale, măsuri preventive privative de
libertate să le execute la locurile de reținere.
2. Obiect material varianta tip a infracțiunii de înlesnire a
evadării este lipsită de obiect material.
3. Subiect activ poate fi orice persoană, chiar și late persoane
reținute /deținute împreună cu autorul care evadează. Participația penală
este posibilă sub toate formele.
4. Subiect pasiv este statul.
5 Latura obiectivă –elementul material constă în acțiunea de
a înlesni evadarea unei persoane.
Prin înlesnirea evadării se înțelege ajutorul dat unei persoane
ca să evadeze care poate fi:
- material sau fizic : procurarea sau pregătirea mijloacelor care
să servească evadării, punerea la dispoziție de sume de bani pentru
achiziționarea mijloacelor necesare, crearea unor condiții favorabile
evadării, înlăturarea unor obstacole etc.;
- morale: acordarea unor sfaturi, instrucțiuni de urmat,
procurarea de informații utile, stabilirea unor legături cu anumite persoane,
stabilirea planului pentru realizarea acțiunii etc.;
Înlesnirea evadării se poate realiza prin acte comisive, dar și
printr-o atitudine omisivă cu ar fi neexercitarea pazei reținutului
/deținutului sau mimare exercitării ei.
Înlesnirea evadării, fiind o formă de complicitate incriminată
distinct, poate fi anterioară ori concomitentă evadării.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru
activitatea de înfăptuire a justiției.
6. Latura subiectivă constă în intenție directă sau indirectă a
autorului de a ajuta o persoană să evadeze.
7. Tentativa se pedepsește (art. 286 alin.5 Cod penal).
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când are loc evadarea
sau încercarea de evadare.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5ani.
b. Varianta agravată prevăzută de art. 286 alin. 2 Cod penal
constă în săvârșirea înlesnirii evadării în anumite circumstanțe care
măresc gradul de pericol social al faptei și anume:
- prin folosirea de violențe, arme, substanțe narcotice sau
paralizante;
- înlesnirea evadării a două sau mai multe persoane
împreună;
- înlesnirea evadări unei persoane care este reținute pentru
o infracțiune care se pedepsește cu închisoarea cu detențiunea pe
viață sau cu o pedeapsă de 10 ani sau mai mare ori condamnată cu
detențiune pe viață sau pedeapsă de 10 ani sau mai mare.
1. Obiectul juridic este complex:
- obiectul juridic principal îl constituie relațiile sociale privind
normala înfăptuirea a justiției;
- obiectul juridic secundar îl constituie relațiile sociale care
apără integritatea corporală sau sănătatea persoanei;
2. Obiectul material îl constituie corpul victimei.
3. Subiectul activ și cel pasiv sunt similare cu cele ale
variantei tip.
4. Latura obiectivă –elementul material îl constituie acțiunea
de înlesnire a evadării care se poate realiza prin trei modalități
alternative enunțate de textul de incriminare:
a. prima modalitățile de realizare presupune folosirea
alternativă:
- violențelor; violențele au același înțeles ca cel prevăzut în art.
193 Cod penal;
- armelor; armele folosite trebuie să fie dintre cele prev. de
art.179 Cod penal, precum și cele prevăzute în legi speciale;
- substanțele narcotice sau paralizante; substanțele narcotice
sunt cele care induc somn profund, iar cele paralizante sunt dintre cele
care produc inerția totală a membrelor și a altor părți ale corpului pentru
un anumit interval de timp, astfel că persoana nu se poate deplasa sau
mișca,
Pentru a se reține varianta agravată a înlesnirii evadării
(infracțiunea calificată de înlesnire a evadării) trebuie ca autorul să facă
uz de violențe, de arme sau substanțe narcotice sau paralizante și în acest
fel să-i faciliteze persoanei aflate în stare de reținere sau deținere
posibilitatea evadării. Autorul poate folosi doar unul dintre mijloace sau le
poate folosi succesiv pe toate pentru a înlesni evadare, reținându-i-se o
singură faptă.
b. altă modalitate de agravare prevăzută de legiuitor constă
în înlesnirea în orice mod a evadării a două sau mani multe persoane
împreună,
Nu este relevant dacă unele dintre persoanele ajutate au reușit
să evadeze și altele nu au reușit, agravanta se va reține când autorul a
creat condiții propice pentru evadarea mai multor persoane. De
asemenea, nu interesează nici mijlocul folosit de autor pentru a înlesni
evadarea mai multor persoane.
c. ultima modalitate vizează înlesnirea evadării unei
persoane reținute pentru o infracțiune pentru care legea prevede
pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa de 10 mai ori mai mare
sau persoana este condamnată la o astfel de pedeapsă ;
Agravarea răspunderii celui care înlesnește evadarea este
atrasă de natura faptei cu un grad de pericol deosebit de mare care
antrenează sancțiuni penale dintre cele mai severe.
Regim sancționator: varianta agravată a infracțiunii de înlesnire
a evadării se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor
drepturi.
c. Varianta agravată prevăzută de art. 286 alin. 3 Cod penal
constă în faptul că autorul, care înlesnește evadarea ( atât varianta tip
cât și în varianta agravată) este o persoană care avea îndatorirea de a-
l păzi pe cel reținut sa deținut.
Elementul de agravare îl reprezintă subiectul activ care este
calificat , respectiv este persoana care avea atribuția de pază a celui aflat
în stare de reținere sau deținere.
Persoana însărcinată cu paza poate fi:
- cel care are atribuții exclusive în acest sens;
- cel care realizează escortarea deținuților;
- cel care asigură supravegherea disciplinei , munca sau
conduita morală;
- cel care efectuează instrucția ori calificarea profesională;
- cel care asigură asistența sanitară și igiena;
Sintagma „îndatorirea de a păzi ”semnifică o îndatorire
specială, concret determinată și impusă ca sarcină de serviciu
persoanelor care își desfășoară activitatea la locurile de reținere sau
deținere.
Pentru a se reține în sarcina persoanelor cărora le revine
îndatorirea de pază infracțiunea de înlesnire a evadării, trebuie ca acestea
să fi ajutat în mod concret ca o persoană să evadeze.
Nu sunt asimilați persoanelor care au îndatorirea de pază,
deținuții care ,dând dovezi temeinice de îndreptare și fiind stăruitori în
muncă și disciplină, sunt folosiți pentru supravegherea altor deținuți la
locurile de muncă.
Regim sancționator: agravanta prevăzură de art. 286 alin. 3
Cod penal se pedepsește cu pedeapsa prevăzută la alineatele 1-2, care
se majorează cu o treime.
d. Varianta atenuată prevăzută de art. 286 alin. 4 Cod penal
constă în fapta de înlesnire a evadării săvârșită din culpă.
În privința acestei variante subiectul activ este calificat,
respectiv trebuie să fie o persoană căreia îi revenea îndatorirea de pază
și fapta de evadare a fost înlesnită de conduita neglijență a autorului.
Latura subiectivă în cazul acestei variante o constituie culpa
simplă cu prevedere.
Regim sancționator: varianta atenuată a infracțiunii de înlesnire
a evadării se pedepsește cu închisoare cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

6. 22. Nerespectarea hotărârilor judecătorești ( art. 287 Cod


penal)
Reglementare art. 287 Cod penal dispune.
- alin. 1. „nerespectarea unei hotărâri judecătorești săvârșită prin:
-a) împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistență față de
organul de executare;
b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre
judecătorească, prin care este obligat să îndeplinească un anumit act;
c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare
a unei hotărâri, de către persoanele care au această obligație, conform
legii;
d) neexecutarea unei hotărâri judecătorești prin care s-a dispus
integrarea în muncă a unui salariat ;
e) neexecutarea unei hotărâri judecătorești privind plata salariilor
în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului
de către partea interesată;
f) neexecutarea unei hotărârilor judecătorești privind stabilirea,
plata actualizarea și recalcularea pensiilor;
g) împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un
imobil deținut în baza unei hotărâri judecătorești, de către cel căruia îi este
opozabilă hotărârea;
h) nerespectarea unei măsuri de protecție dispuse în executarea
unui ordin european de protecție;
se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2ani sau cu amendă”
-alin. 2. „în cazul faptelor de la lit. d-g, acțiunea penală se pune
în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”
- alin. 3. „în cazul faptei prevăzute la alin. 1 lit. h, împăcarea
părților înlătură răspunderea penală.”
Ordinea juridică semnifică și aducerea la îndeplinire a unor
hotărâri judecătorești prin care sunt recunoscute drepturile și interesele
legitime ale cetățenilor. Nerecunoașterea efectelor unei hotărâri
judecătorești reprezintă o nesocotire a autorității lor într-un stat și o negare
a înfăptuirii actului de justiție.
Nerespectarea hotărârilor judecătorești se poate realiza prin acte
de opoziție la executarea lor sau prin acte posterioare executării lor.
1. Obiectul juridic este complex:
- obiectul juridic principal îl constituie relațiile sociale
referitoare la înfăptuirea justiției;
- obiectul juridic secundar îl reprezintă relațiile sociale
privitoare la ocrotirea drepturilor și interesele persoanelor;
2. Obiectul material: dacă actele de opoziție se realizează prin
violență , obiect material este corpul persoanei împotriva căreia se
exercită violența; dacă violența se exercită asupra bunurilor , obiect
material sunt bunurile respective.
3. Subiect activ:
- în cazul infracțiunilor incriminate în art. 287 alin.1 lit. a Cod
penal subiect activ poate fi orice persoană;
- în celelalte cazuri subiectul activ este calificat;
4. Subiect pasiv principal este statul și subiect pasiv
secundar este persoana ale cărei sunt valorificate prin punerea în
executare a hotărâri judecătorești.
5. Latura obiectivă – elementul material constă în opt
modalități de alternative de realizare:
- a) în cazul variantei normative prevăzute de art.287 alin.1
lit. a Cod penal constă în împotrivirea la executare prin opunerea de
rezistență față de organul de executare silită;
Prin „împotrivire ”se înțelege orice acțiune prin care se urmărește
împiedicarea punerii în executare a hotărârii judecătorești.
Pentru a fi în prezenta infracțiunii de nerespectare a unei hotărâri
judecătorești în modalitatea împotrivirii la executare trebuie îndeplinite
anumite cerințe:
- situația premisă, să existe o hotărâre judecătorească civilă sau
penală care să fie definitivă și executorie conform art. 633 Cod procedură
civilă și art. 550 Cod procedură penală și să nu fi intervenit o cauză de
amânare sau suspendare a executării;
- organul de executare să procedeze la executarea hotărârii
judecătorești cu respectarea deplină a dispozițiilor legale, a dispozițiilor
Codului de procedură civilă și numai dacă hotărârea a fost investită cu
formulă executorie (a se vedea Curtea Supremă de Justiție, dec. nr.
3313/2000 în Dreptul nr.3/2002, p. 165); nerespectarea dispozițiilor legale
de către organul se executare silită îl pune pe acesta în afara protecției
prevăzute de lege.
- împotrivirea la executare să se facă prin acte de poziție, prin
rezistența pe care opune cel căruia îi este opozabilă hotărârea sau de un
terț;
Rezistența opusă poate să fie de natură fizică sau de alt fel,
realizată prin orice mijloace. Chiar și în ipoteza în care hotărârea nu este
corectă și este susceptibilă de desființare, câtă vreme este definitivă și s-
a început executarea autorul nu i se poate opune (a se vedea Curtea de
Apel București, secț. a II a pen., dec. nr. 177/1997, în Rev. de Drept penal
nr. 1/1998, p. 139).
- b). în cazul variantei normative prevăzute de art.287 alin.1
lit. b Cod penal- fapta se săvârșește prin refuzul organului de
executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care
este obligat să îndeplinească un anumit act;
Sintagma „organ de executare” are un înțeles larg: organul de
poliție, administrația locului de deținere, organul competent să elibereze
pașaportul, organele poliției de frontieră, serviciul de probațiune (pentru
punere în executare a măsurilor educative neprivative de libertate și a altor
măsuri și obligații dispuse de instanță), alte organe de poliție, comandantul
locului de deținere și executare a măsurilor educative privative de libertate,
organele de executare silită în materie civilă (executorii judecătorești),
executorii creanțelor fiscale, unități militare etc.
Refuzul la executare se realizează atunci când organul de
executare a fost somat să execute o dispoziție a unei hotărâri judecătorești
și nu a procedat la punerea în executare conform legii.
c) în cazul variantei normative prevăzute de art.287 alin.1 lit.
c Cod penal fapta constă în refuzul de a sprijini organele de executare
în punerea în aplicare a unei hotărâri, de către persoanele care au
această obligație conform legii;
Potrivit art. 658 Cod procedură civilă Ministerul Public sprijină, în
condițiile legii, punerea în executare a hotărârilor judecătorești și a altor
titluri executorii.
De asemenea, organele de poliție și jandarmii sunt obligate, în
cazurile prevăzute de lege și atunci când executorul judecătoresc solicită
ajutor, să sprijine punerea în executare silită a hotărârilor judecătorești
civile definitive. Executorul judecătoresc se adresează și altor instituții care
au obligația de a furniza informații: organe fiscale, instituții de credit,
instituții de stat, organele de cadastru (carte funciară).
Refuzul acestora nejustificat de a furniza informații ori de a
acorda sprijin poate constitui infracțiune.
- d) în cazul variantei normative prevăzute de art.287 alin.1
lit. d Cod civil, fapta constă în neexecutarea hotărârii judecătorești
prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat de către
angajator;
Angajatorul, care a fost obligat să-l reintegreze pe un angaja în
postul deținut anterior, trebuie să facă acest lucru indiferent dacă postul
este ocupat de o altă persoană sau l-a desființat.
Unii autori au susținut că această obligație nu are caracter
absolut și că obligația se poate îndeplini și atunci când i se dă salariatului
o poziție echivalentă într-o altă subunitate, în cazul desființării postului (a
se vedea V. Dobrinoiu, op. cit. p. 425).Credem că în cazul desființării
postului, a dizolvării unității reintegrarea se poate realiza și altă unitate sau
subunitate în raport cu pregătirea și experiența angajatului reintegrat și în
acest fel se poate îndeplini obligația dispusă prin hotărâre judecătorească.
Nerespectarea cu rea-credință a obligației antrenează răspunderea
penală a angajatorului.
- e) în cazul variantei normative prevăzute de art.287 alin.1
lit. e Cod civil, fapta constă în neexecutarea hotărârii judecătorești
privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cereri de
executare adresată angajatorului de către partea interesată;
Drepturile salariale neacordate de angajator și stabilite prin
hotărâre judecătorească impun executarea lor promptă și voluntară ori
neexecutarea lor în termenul de 15 zile de când cel îndreptățit a formulat
cerere de executare, constituie infracțiune.
- f). în cazul variantei normative prevăzute de art.287 alin.1
lit. f Cod civil, fapta constă în nerespectarea hotărârilor judecătorești
privind stabilirea, plata, actualizare și recalcularea pensiilor.
Prin incriminarea acestei infracțiuni sunt apărați cei cărora li s-au
stabilit greșit drepturile de pensie, nu li s-au actualizat sau nu au fost
plătite. Infracțiunea vizează atât sistemul public, cât și sistemul privat de
pensii.
- g) în cazul variantei normative prevăzute de art.287 alin.1
lit. g Cod civil, fapta constă în împiedicarea unei persoane de a folosi,
în tot sau în parte o un imobil deținut în baza unei hotărâri
judecătorești, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea;
Textul folosește termenul de „imobil” , astfel că aceasta semnifică
faptul se referă la un imobil casă de locuit sau imobil cu altă destinație
decât cea locativă, cât și la un teren indiferent de folosința lui: agricol,
pentru construit, grădină etc. ( a se vedea R. Bodea, B. Bodea, op. cit. p.
393).
Condiția pentru a se reține infracțiunea incriminată de art. 287
alin. 1 lit. g Cod penal este aceea ca imobilul să fie deținut în temeiul unei
hotărâri judecătorești definitive., ir o persoană să împiedice utilizarea de
către deținător a imobilului respectiv. Deținătorul imobilului poate să fie și
un neproprietar, căruia i-a fost recunoscut un drept de deținere.
Fapta de împiedicare a folosinței se poate realiza prin acte
comisive sau acte omisive cum ar fi: alungarea, înlocuirea sistemului de
închidere a porților/ușilor, îngrădirea, nepărăsirea imobilului, neridicare
unor bunuri din imobil etc.
Actele de opoziție la folosință trebuie făcută de persoană cărora
hotărâre le este opozabilă, altfel spus, subiectul activ este cel căruia îi este
opozabilă hotărârea judecătorească.
- h) în cazul variantei normative prevăzute de art.287 alin.1
lit. h Cod civil, fapta constă în nerespectarea unei măsuri de protecție
dispuse în executarea unui ordin european de protecție;
Fapta constă într-o activitate comisivă de nesocotire a unei
interdicții impune printr-un ordin de protecție emanat de la o autoritate
străină, dar din Europa.
Urmarea imediată a infracțiunii constă în starea de pericol
pentru înfăptuirea justiției.
6. Latura subiectivă constă în intenție directă de împotrivire la
executare, neexecutare ori nerespectare a unei hotărâri judecătorești.
Intenția poate fi și indirectă.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când se săvârșește
acțiunea care constituie elementul material al laturii obiective.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește u închisoare de la
3 luni la 2 ani sau amendă.
9. Aspecte procesuale: pentru infracțiunile incriminate în
alr.287 alin. 1 lit. d-h Cod penal, acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

6. 23. Neexecutarea sancțiunilor penale (art. 288 Cod penal)


Reglementare: art. 288 Cod penal dispune:
- alin.1. „sustragerea de la executarea sau neexecutarea
conform legii a unei pedepse complementare ori accesorii sau a măsurii
de siguranță prevăzute de art. 108 lit. b și c., de către o persoană fizică
față de care s-au dispus aceste sancțiuni, se pedepsește cu închisoare de
la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai
gravă”
- alin. 2. „sustragerea de la executarea unei măsuri educativ
privative de libertate prin părăsirea fără drept a centrului educativ sau a
centrului de detenție ori prin neprezentarea după expirarea perioadei în
care s-a aflat în libertate, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un
an sau cu amendă”
-alin. 3. „nerespectarea de către mandatar sau administrator a
pedepselor complementare aplicate unei persoane juridice dintre cele
prevăzute la art. 141, se pedepsește cu amendă”
Textul de incriminare prevede o variantă tip și două variante
atenuate.
a. Varianta tip (simplă) prevăzută de art. 288alin.1 Cod penal
constă în sustragerea de la executare sau neexecutarea unei pedepse
complementare sau accesorii ori a unei măsuri de siguranță
prevăzute în art. 108 lit. b ți c. Cod penal.
1. Obiect juridic: îl reprezintă relațiile sociale referitoare la
înfăptuirea justiției, respectiv îndeplinirea întocmai a tratamentului
sancționator dispus de instanță.
2. Obiect material – infracțiunea este lipsită de obiect material.
3. Subiectul activ este calificat , putând fi numai persoana
condamnată la o pedeapsă complementată sau accesorie ori la o măsură
de siguranță.
Participația penală poate fi posibilă numai sub forma instigării
sau complicității fiind exclus coautoratul.
4. Subiect pasiv este statul.
5. Latura obiectivă –elementul material se realizează două
modalități alternative:
- acțiunea comisivă de sustragere de la executarea unei
pedepse complementare sau accesorii ori a unei măsuri de
siguranță;
- acțiunea omisivă de sustragere la executarea unei pedepse
complementare sau accesorii ori a unei măsuri de siguranță;
Acțiunea de „sustragere” semnifică neîndeplinirea de către
făptuitor a dispozițiilor unei sentințe definitive de condamnare.
Pedepsele complementare sunt prevăzute în art. 66 alin.1 lit. a-
o Cod penal și cele accesorii sunt prevăzute de art. 65 Cod penal.
Masurile de siguranță sunt prevăzute de art. 108 lit. b. și c. Cod
penal.
Acțiunea de ”neexecutare unei pedepse complementare sau
accesorii ori a unei măsuri de siguranță” constă îndeplinirea parțială, în
nesocotirea acelor sancțiuni penale, îndeplinirea necorespunzătoare.
Chiar dacă cel condamnat a considerat că pedeapsa
complementară, accesorie ori măsura de siguranță este excesivă sau
nelegală și a formulat căi extraordinare de atac, până la înlăturarea e , cel
în cauză trebuie să o execute.
Atunci când sustragerea de la executarea unei măsuri de
siguranță constituie o infracțiune, va opera principiul subsidiarității, fapta
constituind infracțiunea de sustragere de la executarea unei măsuri de
siguranță, dacă nu vor fi îndeplinire condițiile unei infracțiuni mai grave.
În privința pedepsei complementare sau accesorii a interzicerii
dreptului de a exercit o profesie sau o meserie ori de a desfășura o
activitate de care s-a folosit în săvârșirea infracțiunii, principiul
subsidiarității funcționează invers , în sensul că se reține infracțiunea mai
gravă, respectiv infracțiunea de neexecutare a sancțiunilor penale și nu
infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii, aflându-ne în prezența
unui concurs de texte și nu a uni concurs de infracțiuni.
Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru înfăptuirea
justiției creată prin nerespectarea hotărârii judecătorești de condamnare.
6. Latura subiectivă – fapta se comite cu intenție directă sau
indirectă.
7. Tentativa nu este incriminată.
8. Consumarea intervine atunci când se realizează acțiunea
care constituie elementul material al laturii obiective.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu pedeapsă de la
3 luni la 2 ani sau cu amendă.
b. Varianta atenuantă prevăzută de art. 288 alin. 2 Cod penal
constă în sustragerea de la executarea unei măsuri educative
privative de libertate prin părăsirea fără drept a centrului educativ sau
a centrului de detenție ori prin neprezentarea după expirarea
perioadei în care s-a aflat în libertate.
Instituirea uni regim mai blând este justificat de faptul că măsurile
educative sunt aplicate minorilor. Această variantă este de fapt o evadare
din executarea unei măsuri educative privative de libertate și explicațiile
referitoare la evadare sunt similare și în cazul acestei variante.
Ceea ce diferențiază este regimul sancționator care este mai
puțin sever
Latura obiectivă se comite prin:
- acțiunea sustragerea de la executarea măsurii educative
sau părăsirea fără drept a centrului centru lui educativ sau centrului
de deținere;
- inacțiunea de neprezentare după expirarea perioadei în
care s-a aflat în libertate în centru de detenție sau în centru educativ
Măsurile la care se referă textul se incriminare sunt evident cele
prevăzute în art. 124 Cod penal (internarea într-un centru educativ) și
respectiv 125 Cod penal (internarea într-un centru de detenție).
Regim sancționator: fapta se pedepsește u închisoare de la 3
luni sau amendă.
c. Varianta atenuată prevăzută de at. 288 alin.3 Cod penal
constă în neexecutarea de către mandatar sau administrator a
pedepselor complementare aplicate persoanei juridice.
Neexecutarea pedepsei complementare care o vizează pe o
persoană juridică constă faptă omisivă a administratorului sau
mandatarului acesteia.
Pedepsele complementare aplicabile persanei juridice sunt cele
prevăzute de art. 141 Cod penal.
Regim sancționator: fapta se pedepsește numai cu amendă.

Capitolul VII
Infracțiuni de corupție și de serviciu

7.1. Infracțiuni de corupție


Infracțiunile de corupție sunt prevăzute de Codul penal, dar și de
Legea nr. 78/2000 ( publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000).
Codul penal actual le incriminează sub titulatura de infracțiuni de
corupție, spre deosebire de codul anterior care le aprecia ca fiind
infracțiuni de serviciu.
Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și
sancționarea faptelor de corupție incriminează și alte fapte în art. 10-13
denumite infracțiuni asimilate corupției. Legea anterior citată reiterează și
menționează că faptele prevăzute de Codul penal la art. 289-292 sunt
infracțiuni de corupție și se dispune că acestea sunt infracțiuni de corupție
și atunci când sunt comise de persoanele prevăzute de art. 308 Cod penal.
Infracțiunile de corupție sunt catalogate ca fiind infracțiuni grave
cu un grad ridicat de pericol social pentru că aduc atingere gravă a
climatului de încredere în activitatea organelor statului și creează un
prejudiciu sever de imagine statului în sine pe plan internațional.
Flagelul corupției are rădăcini adânci și constituie un mod extrem
de primitiv de abordare socială. La nivel european au fost adoptate mai
multe convenții privind corupția:
- Convenția penală în materie de corupție de la Strasbourg( 27
ianuarie 1999);
- Protocolul adițional la Convenția privind corupția adoptat la
Strasbourg (15 mai 2003);
- Convenția civilă în materie de corupție de la Strasbourg( 4
noiembrie 1999);
Fenomenul corupției și al formelor de manifestare îngrijorează
statele lumii pentru că alimentează alte forma de infracționalitate: spălarea
de bani, evaziunea fiscală, crima organizată etc și din acesta motive se
subliniază necesitatea cooperării tuturor statelor pentru combaterea și
prevenirea acestuia.
Termenul de „corupție” provine din limba latină din cuvântul
„corruptio” care semnifică abatere de la moralitate, cinste și de la datorie.
Corupția se realizează prin mituirea (pretinderea, oferirea,
promisiunea) unor persoane cu funcții publice sau asimilate cu bunuri,
bani ori alte foloase, prin promisiunea de mituire. Mita, ca relația
presupune cu necesitate două persoane mituitorul cel care oferă sau
promite darea de bani , bunuri ,servicii (foloase necuvenite) și mituitul,
persoana care pretinde, primește sau nu respinge oferta sau promisiunea
de bani, bunuri sau alte foloase.
Mituirea este corupția activă care constă în darea, oferirea sau
promiterea foloaselor necuvenite, cu scopul de a-l determina pe mituit la
o anumită conduită în legătură cu îndeplinirea unui act vizând atribuțiile de
serviciu (darea de mită incriminată de art. 290 Cod penal).
Mituirea pasivă constă în pretinderea, primirea sau
nerespingerea ofertei de foloase necuvenite de către funcționarul mituit în
scopul de a adopta o conduită dorită de mituitor în legătură cu un act ce
privește atribuțiile sale de serviciu ( luarea de mită).
În sistemul nostru de drept sunt incriminate ambele forme de mită
și luarea și darea de mintă, adoptându-se sistemul incriminării bilaterale
(al dubeli incriminări).
Prin mituire se înțelege cumpărarea unui funcționar cu bani ori
alte foloase pentru îndeplinirea, neîndeplinirea , urgentarea sau
întârzierea îndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau a îndeplinirii unui act
ilegal.
7.1.1. Luarea de mită
Reglementare: art. 289 cod penal dispune:
-alin.1. „fapta funcționarului public care, direct sau indirect pentru
sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i
se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu
îndeplinirea sau neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui
act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea
unui act contrara acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3
la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică
ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit
fapta”
- alin. 2. „fapta prevăzută la alin. 1, săvârșită de una dintre
persoanele prevăzute în art. 175 alin.2, constituie infracțiune numai când
este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act
privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act
contrar acestor îndatoriri”
- alin. 3. „banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse
confiscării, iar când aceasta nu se mai găsesc, se dispune confiscarea
prin echivalent”
Textul de incriminare prevede o variantă tip și o variantă
asimilată.
a. Varianta tip prevăzută de 289 alin. 1. Cod penal constă în
fapta funcționarului public care, direct sau indirect pentru sine sau
pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se
cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu
îndeplinirea sau neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii
unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu
îndeplinirea unui act contrara acestor îndatoriri.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale care se referă la
corectitudinea, onestitatea, probitatea îndeplinirii îndatoririlor de serviciu
de către funcționarii publici și respectarea drepturilor și intereselor
cetățenilor în scopul desfășurării normale a activităților de serviciu.
2. Obiectul material constituie motiv de controversă:
- unii autori susțin că infracțiunile de corupție și cele de
serviciu nu au obiect material ( a se vedea O. Loghin, T. Toader, op.
cit., p. 355, S. Bogdan, op. cit., p. 206, R. Bodea, B. Bodea , op. cit., p.
400);
- alți autori arată că infracțiunile deserviciu au obiect
material folosul necuvenit ( a se vedea V. Dongoroz și alții, op. cit., vol.
IV, p. 130);
Susținem că prima opinie pentru că activitatea infracțională nu
este îndreptată împotriva folosului, ci folosul este recompensa unei
anumite conduite care încalcă legea.
2. Subiectul activ este calificat putând fi numai un funcționar
public.
Termenul de funcționar public are înțelesul explicitat în art. 176
Cod penal. Din conținutul art. 176 Cod penal distingem că funcționar
publici pot fi :
- funcționarii care exercită atribuții și responsabilități
stabilite prin lege în scopul realizării prerogativelor puterii legislative,
executive sau judecătorești: senatori , deputați pe întreaga durată a
mandatului lor, primul ministru, vice prim-miniștrii, miniștrii, secretari de
stat și alte persoane care funcționează în sistemul organizatoric l
guvernului și ministerelor, judecătorii și procurorii de la toate instanțele și
parchetele;
- persoanele care exercită o funcție de demnitate publică
(demnitarii) și cei asimilați lor, cărora o lege cadrul le reglementează
statutul juridic: personalul încadrat cu un contract individual de muncă,
funcționari publici și cei care beneficiază de statute speciale;
Funcția de demnitate publică este aceea care se ocupă prin
mandat obținut direct, prin alegeri sau indirect prin numire conform legii.
Funcționarii publici care nu exercită o funcție de demnitate
publică sunt cei care exercită o funcție publică de orice fel.
Conform art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal persoana care exercită
singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome
sau a altui operator economic ori a unei persoane juridice cu capital
integral sau majoritar de stat este funcționar public în înțelesul
Codului penal. De asemenea, personalul care desfășoară o activitate
de interes public este asimilat funcționarului public: experții care fac
parte din Corpul Experților Contabili, Corpul Contabililor Autorizați, Uniunii
naționale a Practicienilor în Insolvență, Camerei Consultanților Fiscali etc.
Jurisprudența a reținut că sunt funcționari ,în înțelesul Codului
penal profesorii, medicii din unitățile de stat.
Pentru a pune capăt unei jurisprudențe neunitare Înalta Curte de
casație și Justiție în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
în materie penală a stabilit:
- prin Decizia nr. 8 din 15 martie 2017 că profesorii sunt
funcționari în înțelesul art.175 Cod penal ( publicată în Monitorul Oficial nr.
290 din 5 aprilie 2017)
- prin Decizia nr. 20 din 2014 că expertul tehnic judiciar este
funcționar public ( publicată în Monitorul Oficial nr. 766 din 22 octombrie
2014);
- prin decizia nr. 26/2014 că medicii din sistemul public de
sănătate sunt funcționari publici (publicată în Monitorul Oficial nr. 24 din
13 ianuarie 2015);
- prin Decizia nr. 18/2017 că funcționarul bancar, angajat al unei
societăți bancare cu capital integral privat este funcționar public ( publicată
în Monitorul Oficial nr. 545 din 11iunie 2017).
Fotbaliștii profesioniști, angajați cu contract individual de muncă
la cluburile de fotbal organizate ca societăți comerciale, pot fu subiecți
activi a infracțiunii de luare de mită pentru că sunt salariați ai acestora și
îndeplinesc atribuții în interesul lor (a se vedea I. Dumitru calitatea de
subiect activ al infracțiunii de luare de miră a fotbaliștilor profesioniști, în
Dreptul nr.10-11, p. 129).
Pot fi subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită toți cei
care au calitatea de funcționari publici sau asimilați lor.
Participația penală este posibilă sub toate formele, cu
specificația că în cazul coautoratului trebuie ca ambii coautori să aibă
calitatea cerută de legiuitor de funcționar.
4. Subiect pasiv este autoritatea publică , instituția sau altă
persoană juridică în cadrul căreia își desfășoară activitatea autorul
infracțiunii.
5. Latura obiectivă - elementul material constă în pretinderea,
primirea de către funcționarul public sau acceptarea de promisiunii
de bani sau alte foloase care nu i se cuvin, respectiv din activitatea de
luare a mită.
Pretinderea constă în acțiunea de condiționare inițiată de
funcționarului public sau de un alt funcționar în mod expres sau într-o
modalitate ocolită, aluzivă, chiar dacă persoana de la care pretinde nu dă
curs pretenției. A pretinde ceva semnifică a cere ceva, a formula o
pretenție.
În jurisprudență s-a pus problema dacă trebuie să existe o
echivalență valorică între prestația autorului și folosul care i se oferă sau
pe care-l cere. S-a statuat că nu trebuie s existe această echivalență
pentru că legiuitorul nu o prevede ( a se vedea Tribunalul Suprem, dec.nr.
1/1976 , în Repertoriu …1976-1980, p. 246).
Primirea presupune remiterea autorului, din partea mituitorului
sau al unei terțe persoane, a banilor sau a altui folos necuvenit. Acțiunea
de primire presupune spontan și concomitent și acțiunea de acceptare
voluntară a mitei (a se vedea C.F. Ușvat, Infracțiuni de corupție în
contextul reglementărilor europene, Editura Universul Juridic, București,
2010, p. 406).
Acceptarea promisiunii unor foloase necuvenite din partea
mituitorului constă în încuviințarea neechivocă a primiri folosului injust.
Acțiunile se pot succeda forte repede, dar oricare dintre ele trebuie să aibă
ca obiect bani sau alte foloase necuvenite.
Prin bani înțelegem orice bancnotă sau monedă divizionară,
națională sau străină, dar care trebuie să aibă putere circulatorie (a se
vedea H. Diaconescu, Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în
legătură cu acestea, Editura All Back, București, 2004, p. 34).
În jurisprudență s-a reținut că sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunii de luare de mită în ipoteza în care mituitul a
solicitat un împrumut cu scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale
pentru că împrumutul reprezintă un folos material necuvenit (a se vedea
Curtea Supremă de Justiție, dec.nr. 1431/1998, în Dreptul nr. 12/1999, p.
171, Înalta Curte de Casație și Justiție, secț. pen., dec. nr. 6560/2004, în
REv. de Drept Penal nr. 1/2006, p. 157).
În privința foloaselor necuvenite menționăm că pot fi de natură
patrimonială sau nepatrimonială pe care funcționarul public le-a dobândit
în calitatea sa ( a se vedea V. Păvăleanu, op. cit., p. 340).
Prin alte foloase nu se înțeleg și favorurile sexuale, pentru că
legiuitorul a incriminat distinct fapta funcționarului de a pretinde favoruri
sexuale în art.299 Cod penal ( folosirea abuzivă a funcției în scop sexual).
Pentru ca să fie îndeplinite condițiile infracțiunii de luare de mită,
trebuie ca acțiunea mituitului (autorului de a primi, pretinde sau
accepta promisiunea primirii de bani sau alte foloase) să fie
anterioară sau concomitentă cu îndeplinirea, neîndeplinirea,
urgentarea sau întârzierea unui act care intră în atribuțiile de serviciu
ale funcționarului mituit.
Banii sau celelalte foloase trebuie să fie necuvenite, în sensul
că autorul să nu fi fost îndreptățit la primirea acestora, să constituie o
recompensă necuvenită pentru conduita adoptată de autor.( a se vedea
V. Dongoroz, și alții, op. cit., vol. IV, p. 133).
În jurisprudență s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile infracțiunii
de luare de mită fapta unor cadre didactice care au pretins și primit de la
mai mulți elevi bani pentru a le procura proiecte de diplomă întocmite de
alte persoane (a se vedea Trib. Suprem, dec. nr. 185/1982 în Rev. Rom.
de Drept nr.8/1983, p. 65).
Fapta trebuie să fie săvârșită direct de către funcționarul public
mituit sau de alt funcționar sau indirect de către un intermediar care este
complice sau instigator la infracțiunea de luare de mită (a se vedea V.
Dongoroz și alții, op. cit., vol. IV, p.132).
Săvârșirea faptei trebuie să fie în legătură cu un act privitor
la funcția sa pe care-l poate satisface în momentul comiterii faptei.
Fapta constituie înșelăciune dacă actul nu era în competența sau
în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, dar l-a făcut să creadă pe mituitor
că are competența rezolvării acelui act (a se vedea Trib. Suprem, dec. nr.
5856/1979 în Culegere de decizii 1979, p. 401).
În ipoteza în care funcționarul care pretinde, primește ori acceptă
promisiunea de bani sau alte foloase se prevalează de trecerea reală sau
presupusă în raport cu funcționarul căruia îi revine competențe de a
soluționa actul solicitat de mituitor, sunt întrunite elementele constitutive
ale infracțiunii de trafic de influență.
Dacă actul, pretins să fie săvârșit, revine unui liber profesionist și
acesta stabilește un onorariu nu sunt îndeplinite condițiile infracțiunii de
luare de mită ( a se vedea V. Dobrinoiu, op. cit., p. 452).
Dacă persoana care desfășoară activitate în regim de liber
profesionist și primește bani sau alte foloase pentru efectuarea unui
act contrar atribuțiilor sale prevăzute de lege, atunci fapta sa
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită( a
se vedea R. Bodea, B. Bodea, op. cit. p. 408).
Constituie infracțiunea de luare de mită fapta unui lucrător de
poliție care a primit o sumă de bani de la tatăl unui contravenient pentru a
nu-l sancționa contravențional (a se vedea Curtea Supremă de Justiție,
secț. pen., dec. nr. 1973/1999, citată de V. Dobrinoiu, op. cit., p. 452). În
mod similar fapta conductorului de tren care, identificând o persoană ce
călătorea clandestin, a primit o sumă de bani pentru a nu stabili și
sancționa contravenția comisă ( a se vedea Curtea Supremă de Justiție,
secț. pen., dec. nr. 1510/1999, citată de V. Dobrinoiu, op. cit., p. 452 ).
Constituie infracțiunea de mită, fapta organului de poliție
însărcinat cu executarea unui mandat de arestare preventivă pe care nu-l
pune în executare de îndată pentru că a primit de la cel urmărit o sumă
de bani pentru a temporiza punerea în executare a mandatului, deci pentru
a întârzia executarea unui act care privește atribuțiile sale de serviciu.
În mod similar , fapta medicului de întreprindere care, în schimbul
unor sume de bani, a eliberat certificat de incapacitate temporară de
muncă pe seama unor angajați care nu erau bolnavi sau pe care nu-i-a
examinat pentru a constata starea lor de boală, constituie infracțiunea de
luare de mită și înșelăciune (a se vedea Trib. București, secț. a II a pen.,
dec. nr. 129/1993, în Dreptul nr. 9/1994, p. 91).
Fapta paznicului care a primit de la hoți bani și băutură pentru a
le permite să sustragă bunuri din cadrul societății unde–și exercita
serviciul de pază, constituie infracțiunea de luare demită și complicitate la
infracțiunea de furt ( a se vedea Curtea Supremă de justiție, dec. nr.
532/1995, în Dreptul nr. 3/1996, p. 111).
Urmarea imediată constă în starea de pericol cu privire la
relațiile de serviciu.
6. Latura subiectivă fapta se comite cu intenție directă
calificată prin scopul special urmărit:
- de a îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu, un act pe
care funcționarul trebuia să-l îndeplinească;
- de a nu îndeplini un act referitor la îndatoririle de serviciu;
- de a întârzia îndeplinirea unui ac privind obligațiile de serviciu;
- de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu; în cazul actului
contrar care este ilegal pe care funcționarul mituit îl face, dacă acesta
constituie o infracțiune se va reține infracțiunea de luare de mită și o altă
infracțiune, fals, înșelăciune etc.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine când în momentul în care
autorul pretinde, primește sau acceptă promisiunea de bani sau alte
foloase, altfel spus, săvârșește una dintre acțiunile elementului material al
laturii obiective.
Restituirea banilor ori a foloaselor primite nu înlătură
răspunderea penală pentru că este posterioară consumării faptei ( Trib.
Suprem, dec. nr. 1596/1954 în Culegere de decizii 1954, p. 466).
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
3 la 10 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a
exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a comis fapta.
b. Varianta asimilată prevăzută de art. 289 alin. 2 Cod penal
constă în fapta comisă de una dintre persoanele prevăzute ă nart. 175
alin.2 când este săvârșită în legătură cu neîndeplinirea , întârzierea
unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu
efectuarea . unui act contrar acestor îndatoriri.
Ceea ce particularizează varianta asimilată de varianta tip:
- subiectul activ;
- împrejurarea că mita se primește pentru neîndeplinirea
unei îndatoriri legate de serviciu, întârzierea sau efectuarea unui act
contrar acestor îndatoriri;
Subiect activ al variantei asimilate poate fi:
- expertul contabil și contabilul autorizat, profesii
reglementate prin O.G. 65/1994 privind activitatea de expertiză și
contabilă și a contabililor autorizați;
- notarul public, profesie reglementată prin Legea nrr.35/1995
a notarilor publici și a activității notariale;
- avocatul, profesie reglementată de Legea nr. 51/1995 pentru
organizarea și exercitarea profesiei de avocat; art. 39 al Legii nr. 51/1995
menționează că avocații nu pot fi asimilați funcționarilor publici ,cu
excepția cazurilor când atestă: identitatea părților, a conținutului sau
datei unui act și în consecință nu pot fi subiect activ la infracțiunii de luare
de mită cu excepțiile indicate anterior;
- medicul, profesie reglementată prin Legea nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătății;
- expertul criminalist, profesie reglementată de O.G.75/2000
privind autorizarea experților criminaliști care pot fi recomandați de părți
să participe la efectuarea expertizei criminalistice;
- executorul judecătoresc, profesie reglementată prin Legea nr.
188/2000 privind executorii judecătorești;
- detectivul particular, profesie reglementată de Legea nr.
329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular;
- mediatorul, profesie reglementată de Legea nr. 192/2006
privind medierea și organizarea profesiei de mediator;
c. Confiscarea specială este reglementată în mod distinct de
art. 289 alin. 3 Cod penal potrivită căruia banii, valorile sau orie alte bunuri
primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc se
dispune confiscarea prin echivalent , adică a sumei care o reprezintă
valoarea de circulație a bunului sau valori dobândite și care nu a mai fost
găsită.
Măsura a fost edictată tocmai pentru a asigura faptul că bunuri
valorile și alte foloase date ca mită nu vor rămâne în a patrimoniul
mituitului sau mituitorului dacă au fot restituite.
d. Varianta atenuată prevăzută de art.308 Cod penal raportat
la art. 289 Cod penal constă în faptul că dispozițiile privitoare la luarea
de mită sunt aplicabile și funcționarilor publici care exercită
permanent sau temporar cu sau fără remunerație o însărcinare de
orice fel în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin.2
Cod penal sau în cadrul oricărei persoane juridice.
În cazul variantei atenuante limitele de pedeapsă se reduc cu o
treime.
Incriminarea nu are ca efect aplicarea ei oricărei conduite a
acestor categorii de persoane care solicită diferite sume de bani pentru
urgentarea unor atribuții de serviciu ( a se vedea S. Bogdan, op. cit., p.
417).

7.1.2. Darea de mită (art.290 Cod penal)


Reglementare: art. 290 Cod penal dispune:
- alin.1. „promisiunea, oferirea, sau darea de bani ori alte foloase
,în condițiile arătate în art. 289n Cod penal, se pedepsește cu închisoare
de la 2 la 7 anii”
- alin.2. „fapta prevăzută la alin. 1 nu constituie infracțiune atunci
când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat
mita”
- alin. 3 „mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai
înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la
aceasta”
-alin.4 „banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie
persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut la
alin.2 sau date după denunțul prevăzut în alin.3”
- alin.5 „banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt
supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune
confiscarea prin echivalent”
Darea de mită constituie latura activă a activității de mituire,
ca infracțiune de sine stătătoare, corelativă cu luarea de mită.
Darea de mită poate fi reținută ca infracțiune de sine stătătoare
atunci când funcționarul cărui i s-a făcut oferta de bani sau alte foloase nu
s-a lăsat corupt.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale referitoare la
activitatea de serviciu, respectiv desfășurarea fără acte de corupție.
2.Obiectul material nu are obiect material.
3. Subiect activ poate fi orice persoană. Participația penală este
posibilă sub toate formele.
4. Subiectul pasiv este autoritatea publică în cadrul căruia își
desfășoară activitatea funcționarul care nu s-a lăsat corupt.
5. Latura obiectivă – elementul material –constă în activitatea
de dare de mită care prezintă următoarele particularități:
- fapta se poate săvârși prin vreuna din acțiunile alternative
prevăzute de lege:
a) promisiunea de bani sau alte foloase , respectiv făgăduială,
angajamentul pe care și-l ia mituitorul de a da bani sau alte foloase
mituitului, dacă acceptă să efectueze un anumit act; promisiunea este
făcută de regulă verbal ,dar nu este exclus să fie făcută și scris;
Acțiunea se consumă instantaneu în momentul în care
promisiunea a fost făcută și nu implică acceptarea ei de către funcționar.
De asemenea este irelevant dacă autorul nu-și mau respectă promisiunea.
b) oferirea de bani sau alte foloase; oferirea este un act
unilateral și trebuie făcută în mod neechivoc și precis;
Constituie infracțiunea de dare de mită fapta unui administrator
al unei societăți comerciale care a pus într-un registrul de control solicitat
de un comisar al Gărzii de mediu, o sumă de bani ( a se vedea Înalta Curte
de Casație și Justiție, secț. pen., dec. nr. 3565/2008 citată de C.F. Ușvat,
op. cit., p. 240).
c) darea de bani sau alte foloase; acțiunea de mituire implică
automat acțiunea corelativă a mituitului de a primi mita;
Constituie infracțiunea de dare demită fapta unei persoane de a
veni în timpul nopții la locul de muncă și de a-i remite paznicului o sumă
de bani pentru a-i permite să intre în unitate și de a sustrage mai multe
bunuri ( a se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, secț. pen., dec. nr.
1550/2005 citată de V. Păvăleanu, op. cit., p. 346).
- darea de mită trebuie să aibă legătură cu îndeplinirea de
către funcționarul mituit a unui act care intră în atribuțiile sale de
serviciu, ori un act contrar acestor atribuții;
Constituie infracțiunea de dare de mită fapta unei persoane care
oferă o sumă de bani funcționarului public pentru a atesta în fals anumite
aspecte într-un înscris oficial, pe care trebuia emis de către acesta ( a se
vedea Tribunalul Suprem, dec. nr. 5027/1970, în Culegere de decizii 1970,
p. 406).
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol prin
posibilitatea îndeplinirii ilegale sau neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
6. Latura subiectivă –fapta se comite cu intenție directă
calificată prin scopul special urmărit de autor.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consunarea se realizează în momentul în care autorul a
săvârșit un dintre modalitățile alternative de comitere a elementului
material al laturii obiective.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
2 la 7ani.
c. Antijuridicizare: conform art. 209 alin. 2 Cod penal , dacă
autorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care ia mita, să
promită, să ofere, sau să dea bani sau alte foloase necuvenite nu va fi
sancționat ( a se vedea S. Bogdan, op. cit., p. 423)Dacă autorul dării de
mită a fost inițiatorul le nu mai poate invoca în beneficiul său dispozițiile
art. 290 alin. 2 Cod penal.
Nu beneficiază de aplicare dispozițiilor art. 290 alin. 2 Cod penal,
cel care a dat mită funcționarului public pentru a fi angajat în md prioritar
în muncă, ci va fi condamnat pentru dare de mită ( a se vedea Tribunalul
Suprem, dec. nr. 787/1977, în Rev. Rom. de Drept. nr. 11/1977, p. 61).
d. Cauză de nepedepsire – mituitorul nu va fi pedepsit dacă
denunță autorităților fapta mai înainte ca organul de urmărire penală
să se fi sesizat.
Cu referire la denunț, nu se cere ca acesta să întrunească
exigențele prevăzute în art. 223 Cod procedură penală, se consideră
autodenunțare și declararea faptei organelor de urmărire penală cu ocazia
altei anchete.
Nu se consideră denunțare, când autorul recunoaște fapta în
cadrul anchetării acesteia de către organele de urmărire penală.
Condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca autorul să fie apărat
de pedeapsă:
- denunțarea faptei de către mituitor personal;
- denunțarea faptei autorităților judiciare, respectiv organelor de
urmărire penale: organe de poliție, procuror sau altei autorități chiar
necompetente dacă trimite de îndată denunțul organelor de urmărire
penală;
- organele de urmărire penală să nu se fi sesizat ori să nu fi fost
încunoștințate prin plângere de un terț sau chiar de mituit;
În literatura juridică de specialitate, unii autori susțin că
nesancționarea celui care se autodenunță că a dat mită nu se justifică
pentru că și în cazul altor fapte denunțătorul lor nu beneficiază de
înlăturarea aplicării pedepsei (O. Loghin, T. Toader, op. cit., p. 365).
Alții autori susțin că ar trebui să fie o cauză de reducere a
pedepsei (a se vedea R. Bodea, B. Bodea, op. cit., p. 415).
e. Restituirea banilor, valorilor și a bunurilor se dispune:
- când mituitorul a fost constrâns de mituit;
- când a denunțat fapta.
În ambele situații autorul este apărat de pedeapsă în primul caz
pe motiv de imputabilitate și în cel de al doilea caz pentru că operează o
cauza de nepedepsire.
O precizare trebuie făcută în privința restituirii banilor sau
foloaselor pentru că autorul s-a autodenunțat, operează numai dacă au
fost dați după sesizarea faptei, altfel acestea vor fi supuse confiscării
conform art. 290 alin. 5 Cod penal.
f. Confiscarea specială operează ca o măsură specială și își
produce efectele în ipoteza în care mituitorul a dat bani și alte foloase.
Dacă modalitatea de comiterea faptei constă în promisiunea de
bani sau alte foloase măsura confiscării speciale nu poate opera.
În cazul în care bunurile nu se mai găsesc, atunci măsura
confiscării speciale este realizată prin confiscare unei sume care
reprezintă echivalentul valoric exprimat în lei al bunului.
g. Varianta atenuată prevăzută de art. 308 raportat la art. 290
Cod penal constă în faptul că dispozițiile textului care prevede darea de
mită sunt aplicabile și în cazul mituirii funcționarilor care exercită o funcție
publică, permanent ori tempora, cu sau fără remunerație, o însărcinare de
orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute de art. 175 alin. 2
Cod penal ori în cadrul unei persoane juridice.
Varianta atenuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută
de art. 290 alin.1 Cod penal, ale cărei limite se reduc cu o treime.

7.1.3 Traficul de influență ( art. 291 Cod penal)


Reglementare: art. 291 Cod penal dispune:
- alin.1. „pretinderea, primirea ori acceptarea de bani sau alte
foloase , direct sau indirect, pentru sune ori pentru altul, săvârșită de către
o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență
asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta
să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie
îndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu sau să
îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, de pedepsește cu
închisoare de la 2 la 7 ani”
- alin. 2. „banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse
confiscării , iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea
prin echivalent”
Traficul de influență constituie o vânzare a influenței pe care
autorul o are sau pretinde că o are, lăsând să se înțeleagă faptul că ar
putea influența un funcționar public să adopte a anumită conduită privind
îndatoririle sale de serviciu.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale referitoare la
desfășurarea corectă a relațiilor de serviciu, asigurarea prestigiului,
demnității funcției și a probității morale în exercitarea îndatoririlor.
2. Obiectul material - doctrina majoritară opinează că fapta nu
are obiect material.
3. Subiect activ poate fi orice persoană. Dacă autorul este un
funcționar public și acesta are atribuții în legătură cu actul care urmează
să-l îndeplinească funcționarul de a cărei favoare se prevalează, se va
reține concurs de infracțiuni între infracțiunea de luare de mită (art. 289
Cod penal) și infracțiunea de trafic de influență (art. 291 Cod penal) cu
precizarea că i-a spus celui care solicită influența că va beneficia și de
serviciile care intră în competența sa.
Fapta poate fi săvârșită și în participație.
În jurisprudență s-a reținut că fapta constituie infracțiunea de
complicitate la trafic de influență, fapta unei persoane care ajutat-o pe
autoarea traficului de influență să primească suma de 25000 euro de la
administratorul unei societăți comerciale, acesta pretinzând că are
influență asupra ministrului mediului și a comisarului general al Gărzii de
Mediu, pentru a-i facilita obținerea unor autorizații pentru funcționarea
unor incineratoare de gunoi ( a se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție,
secț. pen., dec. nr. 1648/2008 citată de C.F. Ușvat, op. cit., p. 323).
4. Subiect pasiv este autoritatea publică, instituția sau o altă
persoană fizică în cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționarul
public pentru a cărui influență primește bani sau alte foloase autorul.
5. Latura obiectivă - elementul material presupune mai mute
modalități alternative de realizare:
- pretinderea banilor sau a folosului constă în acțiunea
relevată prin cuvinte, gesturi sau altă formulă ocolită prin care se
oferă să intervină pe lângă un funcționar public ca să îndeplinească,
să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie un act care intră în
competența sa sau să facă un act contrar îndatoririlor sale de
serviciu;
Constituie infracțiunea de trafic de influență ,fapta unei persoane
de a solicita un împrumut pentru a interveni pe lângă un funcționar, ca =
soluționeze cererea solicitantului ( a se vedea Tribunalul Suprem, dec. nr.
3442/2007, în Repertoriu 1869-1975, p. 414).
În md similar, fapta unui polițist, care în schimbul sumei de 600
euro , i-a promis unei persoane cercetate penal că va interveni pe lângă
un procurorpentru a-l determina să dea o soluție de netrimitere în
judecată, constituie infracțiunea de trafic de influență (a se vedea Înalta
Curte de Casație și Justiție, secț. pen., dec. nr. 2343/2007 citată de V.
Păvăleanu, op. cit., p. 352).
- primirea banilor sau folosului de la terțul interesat constă
în preluarea banilor sau a bunurilor ori obținerea unor foloase
,contraservicii etc.
Fapta unei persoane care a primit bani și bunuri de la mai multe
persoane lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor din
cadrul Ambasadei Franței din București pentru a-i determina să acorde
vize de intrare în Franța (a se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție,
secț. pen., dec. nr. 604/2003 citată de V. Păvăleanu, op. cit., p. 352).
- acceptarea promisiunii făcută de terțul interesat semnifică
acordul acordat acestuia că va primi bani sau bunuri pentru
intervenția sa pe lângă un funcționar pentru a adopta o conduită
favorabilă terțului;
Când fapta se comite prim mai multe modalități alternative se va
reține în mod unitar o singură infracțiune de trafic de influență. De pildă,
terțul interesat promite o sumă de bani dacă autorul va interveni pe lângă
un funcționar să-i soluționeze favorabil cererea și ulterior primește suma
promisă, comite o singură infracțiune de trafic de influență, dar nu în formă
continuată ( a se vedea Trib. Suprem., dec. nr. 4094/1971, în Culegere de
decizii 1971, p. 364).
Din conținutul textului art. 291 Cod penal rezultă că fapta poate
fi săvârșită direct între terțul interesat și autorul traficului sau indirect printr-
un intermediar, care va răspunde în calitate de complice
Fapta de pretindere , primire, acceptare poate fi comisă pentru
sine sau pentru altul.
Ca o situație premisă pentru existența infracțiunii de trafic de
influență o constituie faptul că autorul are influență sau lasă să se
creadă că are influență asupra unui anume funcționar, care are
competența de a soluționa cererea terțului, actul să intre în atribuțiile
de serviciu ale funcționarului public (( a se vedea Trib. Suprem., dec.
nr. 40/1970, în Rev. Rom de Drept nr. 7/1970, p. 167).
Influența asupra unui funcționar semnifică faptul că se bucură de
încrederea funcționarului, se află în relații de prietenie, relații apropiate, de
rudenie etc.
Influența poate fi reală sau presupusă dedusă din anumite
împrejurări. Presupusa influență prezintă trăsăturile unei înșelăciuni care
este absorbită de trafic. Nu prezintă relevanță dacă autorul a nominalizat
funcționarul sau a folosit un nume fictiv sau real, dar funcționarul să aibă
în sfera competențelor sale posibilitatea de a putea rezolv problema
terțului.
Dacă autorul se prevalează de pretinsa influență asupra nuni
funcționar căprui nu-i revine competența de a soluționa problema terțului
și primește bani sau foloase, nu sunt îndeplinite condițiile infracțiunii de
trafic de influență , ci constituie infracțiunea de înșelăciune.
Fapta de pretindere, primire sau acceptare a promisiunii de bani
sau alte foloase să se fi realizat înainte ca funcționarul pe lângă care urma
să se intervină să fi îndeplinit actul.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol în ce
privește buna desfășurare a activității autorităților publice.
6. Latura subiectivă – fapta se comite cu intenție directă și în
scop special.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când autorul pretinde
sau primesc banii sau foloasele necuvenite ori când acceptă promisiunea
de daruri .
Infracțiunea de trafic de influență nu poate fi comisă în formă
continuară pentru că presupune o nouă rezoluți infracțională pentru
repetarea actului și acordul altei persoane și de se va reține concurs de
infracțiuni ( a se vedea O. Loghin, T.Toader, op. cit., p. 370).
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
2la 7 ani.
b. Confiscarea specială este prevăzută de art.291 alin.2 Cod
penal potrivit căruia banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă,
iar atunci când nu se mai găsesc se confiscă de la autor echivalentul
valoric acestora.
c. Varianta atenuantă prevăzută de art.308 Cod penal
menționează că dispozițiile art. 291 privitoare la funcționarii publici se
aplică și faptelor săvârșite de către sau în legătură persoanele care
îndeplinesc permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o
însărcinare în serviciul unei persoane fizice prevăzute în art. 175 alin.2
Cod penal sau în cadrul unei persoane juridice.
Limitele de pedeapsă în cazul variatei atenuante se reduc cu o
treime.

7.1.4. Cumpărarea de influență ( art. 292 Cod penal)


Reglementare: art.292 Cod penal dispune:
- alin.1. „promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase,
pentru sine sau pentru altul direct sau indirect unei persoane care are
influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar
public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu
îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră
în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor
îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor
drepturi„
- alin.2. „făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai
înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la
aceasta”
- alin. 3. „banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei
care le-a dat dacă au fost date după denunțul prevăzut la alin.2”
- alin.4. „banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt
supuse confiscării ,iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune
confiscarea prin echivalent”
Incriminarea infracțiunii de cumpărare de influență reprezintă o
aplicare impusă prin Convenția de la Strasbourg privind corupția din 27
ianuarie 1999, cât și a Convenției națiunilor Unite împotriva corupției de la
New York din 31 octombrie 2003 pe care țara noastră le-a ratificat.
Infracțiunea nu poate fi disociată de infracțiunea de trafic de
influență pentru că reprezintă componentă a înțelegerii bilaterale ntre
cumpărătorul de influență și traficantul acesteia.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale referitoare la
desfășurarea corectă și onestă a activității organelor statului fără încercări
care pun sub semnul incorectitudinii probitatea funcționarilor publici.
2. Obiect material – fapta este lipsită de obiect material.
3. Subiect activ poate fi orice persoană. Participația penală este
posibilă sub formele.
Forma de participație cea mai frecventă este complicitatea. prin
care un intermediar, în numele și interesul cumpărătorului de influență
remite, oferă sau promite bani sau alte foloase, le fiind complice al
acestuia ( a se vedea V. Dobrinoiu, op. cit., p. 472).
4. Subiectul pasiv este complex :
- subiect pasiv principal este autoritatea publică în carul căreia
își desfășoară activitatea funcționarul public;
-subiect pasiv secundar este funcționarul public asupra căpruia
planează suspiciunea de incorectitudine;
5. Latura obiectivă- elementul material constă în activitatea de
cumpărare a influenței care se poate realiza prin trei modalități
alternative: oferirea, darea sau promisiunea de bani sau alte foloase.
Modalitățile alternative au fost analizate la infracțiunea de dare e
mită și pentru că nu sunt deosebiri nu vor mai fi analizate.
Ceea ce diferențiază infracțiunea de cumpărare de influență de
infracțiunea de dare de mită o constituie faptul că în cazul dării de mită
oferirea, darea sau promisiunea de bani ori alte foloase se face pentru ca
un funcționar public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze
sau să întârzie un act care intră în sfera competențelor lui ori ca acesta să
facă un act contrar atribuțiilor sale, iar în ipoteza cumpărării de influență
elementul material se realizează pentru ca un terț să determine o anumită
conduită a funcționarului public (a se vedea V. Păvăleanu, op. cit., p. 357).
Condițiile laturii obiective a infracțiunii de cumpărare de
influență sunt:
- oricare dintre modalitățile alternative se realizează pentru
că cel care cumpără influența crede că traficantul de influență
pretinde că are sau lasă să se înțeleagă că are influență asupra unui
funcționarului public;
- activitatea materială este realizată pentru ca traficantul de
influență să intervină pe lângă un funcționar public pentru a-l
determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să
întârzie efectuarea unui act sau să facă un act contrar atribuțiilor
sale;
- activitatea materială trebuie realizată mai înainte ca
funcționarul să fi îndeplinit actul;
Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru
buna desfășurare a activității unui organ de stat sau instituții publice.
6. Latura subiectivă – fapta se comite cu intenție directă.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea intervine atunci când autorul a promis, a oferir
sau a dat banii sau alte foloase pentru determinarea funcționarului la o
anumită conduită dorită de le.
9. Regim sancționator – fapta se pedepsește cu închisoare del
a 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
a. Cauză de nepedepsire este reglementată în art.292 alin. 2
Cod penal și operează când cumpărătorul de influență de autodenunță
mai înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizare.
b. Restituirea banilor și a foloaselor operează numai dacă au
fost date după autodenunțare ( art. 292 alin. 3 Cod penal).
c. Confiscarea specială operează atunci când fapta a fost
comis în modalității oferii sau dării de bani sau alte foloase ( art. 292 alin.
4 Cod penal).
d. Varianta atenuată prevăzută de art. 308 Cod penal raportat
al art. 292 Cod penal : dispozițiile privitoare la cumpărarea de influență se
aplică și atunci când faptele sunt săvârșite de către sau în legătură cu
persoane care exercită permanent sau temporar , cu sau fără remunerație,
o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute
de art. 175 alin.2Cod penal sau în cadrul unei persoane juridice.

7.1.5. Fapte săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj


sau în legătură cu aceștia (art. 293 Cod penal)
Reglementare: art. 293 Cod penal dispune:
„dispozițiile art. 289 și 290 se aplică în mod corespunzător și
persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să
pronunțe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluționare
de către părțile de la acest acord, indiferent, dacă procedura arbitrală se
desfășoară pe baza legii române ori în baza unei alte legi”.
Infracțiunea a fost incriminată în urmare a ratificării Convenției
penale a Consiliului Europei privind corupția, adoptată la Strasbourg în 15
mai 2003, respectiv a protocolului adițional la Convenția a preconizat
extindere sferei de aplicare a legii penale în materie de corupție și asupra
altor persoane care pot comite fapte de acest fel.
Textul art. 293 Cod penal este un text de extindere care poate fi
aplicat arbitrilor români sau străini și face trimitere la faptul că acestora li
se pot aplica dispozițiile privitoare la luarea de mită și darea de mită.
7.1.6. Fapte săvârșite de funcționari străini sau în legătură
cu aceștia (art. 294 Cod penal)
Reglementare: art. 294 Cod penal dispune:
„prevederile prezentului capitol se aplică în privința următoarelor
persoane, dacă, prin tratatele internaționale la cere România este parte
nu dispun altfel:
a) funcționarilor sau persoanelor care-și desfășoară activitatea
pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții
similare în cadrul unei organizații publice internaționale la care România
este parte;
b). membrilor adunărilor parlamentare al organizațiilor
internaționale lac are România este parte;
c) funcționarilor sau persoanelor care-și desfășoară activitatea
pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții
similare în cadrul Uniunii Europene;
d) persoanelor care exercită funcții juridice în cadrul instanțelor
internaționale, a căror competență este acceptată de România precum și
funcționarilor de la grefele acestor instanțe;
e) funcționarilor unui stat străin;
f) membrilor unei adunări parlamentare sau administrative ale
unui stat străin;
g) juraților din cadrul unor instanțe străine;
Textul prevede o extindere și asupra persoanelor care nu pot fi
încadrate în art. 175 alin. 1 și 2 Cod penal sau a art. 308 Cod penal.
Textul a fost impus de ratificarea Protocolului la Convenția
privind corupția de adoptată la Strasbourg în 15 mai 2003.
În cadrul Uniunii Europene au fost luate măsuri chiar înaintea
adoptării Convenției penale privind corupția, pentru protejarea intereselor
acesteia prin Convenția referitoare la lupta împotriva corupției în statele
membre U.E. din 26 mai 1997
Necesitatea incriminării este justificată de lupta împotriva actelor
de corupție care pot fi săvârșite de membrii unor organizații intenaționale
sau alți agenți străini și acoperă actele comise în străinătate ( a se vdea
V. Păvăleanu , op.cit. p. 359).
7. 2. Infracțiuni de serviciu
Infracțiunile de serviciu cuprind un ansamblu de fapte care sunt
săvârșite prin:
- neîndeplinirea corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu;
- încălcarea intenționată sau din culpă a atribuțiilor de serviciu;
- exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu etc.
În genere prin comiterea infracțiunilor de serviciu se creează
prejudicii patrimoniale și nepatrimoniale fiind infracțiuni de rezultat ,dar
unele dintre ele fiind infracțiuni de pericol sau fapte prin care sunt
vătămate drepturile și interesele legitime ale unor persoane fizice sau
juridice.
Situația premisă a tuturor acestor infracțiuni o constituie faptul că
autorul trebuie să fi săvârșit fapta în legătură cu îndatoririle de serviciu,
profesionale.
7.2.1. Delapidarea (art. 295 Cod penal)
Reglementare: art. 295 Cod penal dispune:
- alin.1. „însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar
public, în interesul său sau pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe
care le gestionează sau le administrează, se pedepsește cu închisoare de
la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”
- alin.2. „tentativa se pedepsește”
1. Obiectul juridic este complex:
- obiectul juridic principal îl constituie relațiile sociale care
privesc desfășurarea normală a activităților în cadrul serviciului, respectiv
corectitudinea funcționarilor în exercitarea funcției;
- obiectul juridic secundar îl reprezintă relațiile de ordin
patrimonial care trebuie protejate împotriva faptelor de sustragere sau
traficare din partea celor care le administrează sau le gestionează.
2. Obiectul material îl constituie banii, valorile sau alte bunuri
care sau aflat în gestionarea sau administrarea autorului faptei. Respectiv
deținute în temeiul unui raport juridic de serviciu.
Prin bani înțelegem biletele de bancă, moneda metalică
indiferent dacă se află în numerar sau la dispoziția unității unde își
desfășoară activitatea autorul (delapidatorul).
Valorile reprezintă hârtii de valoare de orice fel: cecurile,
obligațiile C.E.C. titlurile de credit ,obligații de bancă, înscrisurile care
încorporează drepturi ale căror valorificare este legată de deținerea
respectivelor înscrisuri.
Prin bunuri înțelegem bunurile în sens corporal , mobile, care au
valoare economică și aparțin patrimoniului administrat sau gestionat de
autor.
Banii, valorile și bunurile trebuie să se afle în patrimoniul
administrat sau gestionat de autor.
3 Subiectul activ este calificat pentru că fapta poate fi săvârșită
cum ne indică textul de incriminare numai de un funcționar public.
Termenul de „funcționar public” are înțelesul explicitat în art. 175
Cod penal. Persoana care este funcționar public pentru a fi subiect al
infracțiunii de delapidare trebuie să aibă calitatea de gestionar sau
administrator al bunurilor, valorilor ori sumelor delapidate.
Prin termenul „gestionar„ înțelegem persoana care are ca atribuții
principale de serviciu, primirea, păstrarea și eliberarea bunurilor
Primirea semnifică activitatea de a lua, în mod faptic, în detenție
bunurile și ulterior de a efectua operațiunile de evidențiere scriptică
corespunzătoare.
Păstrarea însemnează deținerea bunurilor în depozit, astfel
încât să nu fie deteriorate, degradate sau supuse sustragerilor.
Eliberarea semnifică predarea bunurilor altor persoane
îndreptățite și întocmirea unor documente de eliberare.
În jurisprudența de drept penal se face distincție între gestionarul
de drept și gestionarul de fapt.
Gestionarul de drept este acea persoană, funcționar care
îndeplinește condițiile prevăzute de legea nr. 22/1969 și care a luat un
patrimoniu spre gestionare, fiind investit cu această funcție.
Gestionarul de fapt este persoana care primește, păstrează sau
eliberează bunuri, dar care nu deține funcția de gestionar ci exercită faptic
atribuțiile specifice unui gestionar, nefiind investit în acest sens.
Într-o opinie largă orice persoană care exercită faptic atribuții de
primire, păstrare și eliberare de mărfuri este gestionar.
Altă opinie susține că pentru a fi gestionar o persoană trebuie să
aibă un raport juridic de muncă cu o instituție, societate comercială care
are ca atribuții de serviciu și pe cele referitoare la primirea, păstrarea și
eliberarea bunurilor.
Pentru a fi îndeplinite condițiile infracțiunii de delapidare
trebuie ca funcționarul , în accepțiunea largă a termenului, să se afle
în relații de serviciu cu o unitate și să fie investită cu atribuții de
gestionare, altfel spus să aibă cunoștință că are între late atribuții și
pe acelea de a primi, păstra și elibera bunuri întocmind pentru fiecare
tip de activitate documentele prevăzute de lege.
Fapta unui inspector de impozite și taxe în cadrul unei
administrații financiare, de a-și însuși sume de bani din încasările făcute
în aceasta calitate, constituie infracțiunea de delapidare (a se vedea
Curtea Supremă de Justiție, secț. pen. dec. nr. 1005/1998, în Dreptul nr.
10/1999, p. 158).
Infracțiunea de delapidare se săvârșește și dacă funcționarul
public administrează anumite bunuri sau un patrimoniu.
Administrarea presupune activități de conducere și dispoziție cu
privire la întregul patrimoniu sau la nu ansamblu de bunuri sau un anumit
bun. Aceasta activitate nu semnifică un contat direct cu bunurile, dar cel
care le administrează dispune asupra lor în privința primiri, păstrării ori
întrebuințării în conformitate cu destinația lor sau dispune asupra eliberării,
precum și asupra situației juridice și economico-financiare.
Pot avea calitatea de administratori persoanele din conducerea
unităților economice: directori, directori-adjuncți, manager economic,
contabil șef etc.
Participația penală este posibilă sub toate formele, cu
precizarea că în cazul coautoratului, coautorii trebuie să aibă calitate
cerută de lege de gestionar sau administrator. Participantul care a luat
parte la realizarea actului de executare al delapidării, dau nu are calitatea
prevăzută de lege este complice.
5. Latura obiectivă- elementul material constă în acțiunea de
delapidare care se poate realiza în trei modalități alternative: însușire,
folosire, traficare.
Însușirea constă în scoaterea din posesia sau detenția legitimă
a unor bunuri de către cel care le gestionează sau administrează. Se
poate realiza prin reținere ori trecere definitivă în patrimoniul personal.
Pentru a fi îndeplinite condițiile infracțiunii de delapidare în modalitatea
săvârșirii prin însușire, este necesar ca bunul să treacă efectiv în
stăpânirea autorului, respectiv acesta să se comporte față de el ca un
veritabil proprietar.
Constituie delapidare și când autorul își însușește bunuri pentru
că unitatea avea datorii față de el (a se vedea Trib. Timiș, dec.45/1969,în
Rev. Rom. de Drept nr. 12/1969, p. 179).
De asemenea constituie delapidare prin însușire atunci când
autorul își însușește un bun nou din gestiune și-l înlocuiește cu un bun de
același fel din patrimoniul său, dar care este mai vechi.
Acțiunea de însușire este specifică și infracțiunii de abuz de
încredere. Delimitarea dintre cele două fapte o constituie împrejurarea că
în cazul abuzului de încredere autorul deține bunul în temeiul unui contract
civil ,iar în cazul delapidării deține bunul în virtutea unui raport juridic de
muncă, de serviciu (a se vedea Trib. Suprem, Decizia de îndrumare nr.
11/1967, în Culegere de decizii 1967, p. 43).
Sunt îndeplinite cerințele delapidării atunci când factorul poștal
își însușește sume de bani din drepturile de pensie pe care trebuia să le
achite destinatarilor ( a se vedea Curtea Supremă de Justiție, secț. pen.,
dec. nr. 2762/2000 în Rev. de Drept penal nr. 3/2002, p. 103).
Fapta autoarei care-și însușește sume de bani din încasarea
contravalorii analizelor medicale plătite de pacienți ( a se vedea Curtea de
Apel Oradea, sent. pen. nr. 295/2000 în A. Boroi și alții, op. cit., p. 74).
Folosirea semnifică scoaterea temporară a unui bun din
gestiune sau din patrimoniul public și utilizarea sa în interes personal de
către autor sau de un terț. Folosirea reprezintă o sustragere a folosinței
bunului.
În literatură au existat controverse privitoare la faptul dacă prin
folosire trebuie să se creeze un prejudiciu. Unii autor susțin că trebuie să
se fi produs o devalorizare a bunului utilizat pentru a fi îndeplinite condițiile
delapidării ( a se vedea T. Toader , Drept penal român. Partea specială,
ed. a III a , Editura Hamangiu, , București 2008, p. 205).Alți autori susțin
că nu este necesar să se fi produs o pagubă prin folosirea bunului din
gestiune ori din patrimoniu, ceea ce este relevant, este conduita abuzivă
a funcționarului ( a se vedea S. Bogdan, op. cit., p. 434, R. Bodea, B.
Bodea , op. cit., p. 432).
Traficarea constă în scoaterea temporară a unui bun și folosirea
sa ilicită în scopuri speculative de obținere a unor profituri ( darea unui
împrumut din bani din gestiune pentru a obține o dobândă pe care să o
însușească, darea unor mărfuri pe credit pentru a obține un folos personal
etc.).
Deosebirea dintre folosire și traficare o constituie faptul că în
cazul folosirii bunul este utilizat de autor sau un terț apoi readus în
patrimoniu, iar în cazul traficării bunul este folosit cu scopul de a-i produce
un beneficiu autorului ( a se vedea R. Bodea, B. Bodea , op. cit., p. 433).
Sustragerea, folosirea sau traficarea se poate realiza pentru
interesul autorului sau al unei terțe persoane.
Urmarea imediată constă în perturbarea desfășurării normale și
corecte a relațiilor de serviciu și uneori crearea unei pagube.
6. Latura subiectivă -fapta se comite cu intenție directă
calificată prin scopul special urmărit de autor.
7. Tentativa se pedepsește (art. 295 alin.2 Cod penal).
8. Consumarea intervine atunci când s-a săvârșit una dintre
acțiunile alternative care constituie elementul material al laturii obiective.
Infracțiunea de delapidare poate fi comisă și în formă continuată
și ea se consumă atunci când s-a săvârșit una dintre acțiunile alternative
ale elementului material și se epuizează când a încetat acțiunea.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
b. Varianta atenuată prevăzută de art. 308 Cod penal rap. la
art. 295 Cod penal constă în faptul că dispozițiile art. 295 Cod penal se
aplică și faptelor altor funcționari publici care sunt săvârșite în cadrul
serviciului sau au legătură cu persoanele care îndeplinesc permanent sau
temporar, cu sau fără salarizare, o însărcinare de orice natură în serviciul
unei persoane fizice prevăzute la art.175 alin.2 Cod penal sau în cadrul
unei persoane juridice.
În situația indicată de mai sus regimul sancționator este mai
blând, respectiv limitele se reduc cu o treime.
Prin Decizia nr.1/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni în materie penală s-a stabilit că
dispozițiile art. 308 Cod penal constituie o variantă atenuantă a infracțiunii
prevăzută de art. 295 Cod penal. Calculul termenului de prescripție trebuie
să țină seama de pedeapsa redusă conform art.308 Cod penal.
c) Varianta agravată prevăzută de art.309 Cod penal constă
în faptul că delapidarea trebuie să fi produs consecințe deosebite.
Fapta agravată se pedepsește cu închisoare ale cărei limite
speciale se majorează cu jumătate.
Varianta se poate comite din punct de vedere subiectiv cu
intenție directă sau indirectă sau cu intenție depășită
(praeterintenție), atunci când autorul a urmărit un rezultat, dar acesta
datorită unor împrejurări s-a amplificat. (s-a produs un prejudiciu mult mai
mare, cu consecințe deosebite).

7.2.2.Purtarea abuzivă (art. 296 Cod penal)


Reglementare: art. 296 Cod penal dispune:
- alin. 1. „întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană,
de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor e serviciu, se pedepsește cu
închisoare de la o lună la 6 luni sau amendă”
- alin. 2. „amenințare ori lovirea sau alte violențe săvârșite în
condițiile alin.1 se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
acea infracțiune, ale cărei limite se majorează cu o treime”
Incriminarea acestei fapte este determinată de împrejurarea că,
funcționarii publici, între alte obligații de serviciu o au și pe aceea de a
avea un comportament civilizat în relațiile de serviciu atunci când
interacționează cu orice persoană. Încălcare acestei obligații prin conduite
neadecvate cu sunt: jignirea, lovirea sau alte violențe ori amenințarea
trebuie sancționată, iar legiuitorul a ales să incrimineze ca fiind infracțiuni
astfel de încălcări.
Textul incriminează o variantă tip și o variantă agravată.
a. Varianta tip este prevăzută de art. 296 alin. 1 Cod penal
constă în întrebuințarea de expresii jignitoare de către funcționarul
aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale referitoare la buna
desfășurarea activității de serviciu , respectiv prin respectarea demnității
oricărei persoane de către funcționarii cu care aceasta interacționează.
2. Obiect material – infracțiunea în variantă simplă nu are obiect
material.
3.Subiectul activ este calificat putând să fie numai un funcționar
public în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Participația penală este posibilă sub toate formele, cu precizarea
că în cazul coautoratului trebuie ca autorii să aibă calitatea derută de lege:
„funcționari publici în exercitarea atribuțiilor de serviciu” .Cel care face acte
de executare, dar nu are calitatea cerută de lege fa fi considerat complice.
4. Subiect pasiv poate fi orice persoană căreia i-au fost adresate
cuvinte jignitoare.
5. Latura obiectivă – elementul material constă în
„întrebuințarea de expresii jignitoare de către cel aflat în exercitarea
atribuțiilor de serviciu”.
Prin sintagma „expresii jignitoare” înțelegem orice atingere
adusă demnității prin cuvinte sau asocieri de cuvinte care sunt de natură
să producă suferințe, roi astfel de expresii care lezează onoarea,
reputația, sau probitatea morală a unei persoane.
Din interpretarea textului legal rezultă că cel căruia i se aduce
jignire trebuie să fie prezent, iar cel care proferează cuvintele, expresiile
jignitoare trebuie să fie o persoană în exercitarea atribuțiilor de serviciu,
funcționar în înțelesul larg al termenului (a se vedea O. Loghin, T. Toader,
op. cit., p. 351, Trib,. Suprem, dec.nr. 67/1973, în Rev. Rom. de Drept, p.
146).
Urmarea imediată constă în lezarea demnității persoane.
6. Latura subiectivă – fapta se comite cu intenție directă sau
indirectă.
7. Tentativa nu se pedepsește (fapta este instantanee și nu este
susceptibilă de tentativă).
8. Consumarea intervine în momentul proferării cuvintelor,
expresiilor indecente. Fapta este susceptibilă de comitere în formă
continuată și atunci consumarea intervine în momentul realizării primului
act de executare și se epuizează în momentul încetării executării.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de
la o lună la 6 luni sau amendă.
b. Varianta agravată prevăzută de art. 296 alin. 2 Cod penal
constă în faptul că cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu amenință
sau lovește ori folosește alte violențe asupra persoanei cu care
interacționează profesional.
Elementele de diferențiere dintre varianta tip și cea agravată:
- elementul material al laturii obiective care se realizează prin
lovire sau alte violențe sau amenințare; de altfel, elementul material
constituie reprezintă motivul de agravare;
- varianta agravată prezintă obiect material care este corpul
persoanei împotriva căreia sunt îndreptate loviturile, violențele sau
amenințarea;
Constituie infracțiunea de purtare abuzivă, fapta șefului de post
care a exercitat acte de violență asupra unei persoane cu motivarea că
acesta nu s-a prezentat la postul de poliție, deși a fost chemată de mai
multe ori ( a se vedea face parte din această categorie și refuzul de
serviciu legalmente datorat;).
Doctrina a relevat că legiuitorul nu reține ca formă agravată fapta
funcționarului care, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, produce
consecințele vătămătoare prevăzute de art. 194 Cod penal și în această
ipoteză s-a arătat că se va reține varianta tip a infracțiunii de purtare
abuzivă în concurs cu infracțiunea de vătămare corporală ( a se vedea V.
Păvăleanu, op. cit., p. 391). Alți autori au susținut că în cazul de mai sus
trebuie reținută varianta agravată în concurs cu infracțiunea de vătămare
corporală ( a se vedea S. Bogdan, op. cit., p. 493, R. Bodea, B. Bodea op.
cit., p. 438). Ne raliem acestei opinii care corespunde scopului urmărit de
legiuitor și justifică sancțiuni mai severe pentru ca fapta a produs
consecințe mai grave.
Regim sancționator –fapta se pedepsește cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă (lovire sau alte violente sau
amenințare) , ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

7.2.3. Abuzul în serviciu (art. 297 Cod penal)


Reglementare: art. 297 Cod penal dispune:
- alin.1. „fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor
de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește defectuos și prin
aceasta cauzează o pagubă ori vătămare a drepturilor sau intereselor
legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se
pedepsește u închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a
ocupa o funcție publică”
- alin.2. „cu aceiași pedeapsă se sancționează și fapta
funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește
exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o
situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică,
limbă, religie, orientare sexuală, boală cronică necontagioasă sau infecție
HIV/SIDA”
Abuzul în serviciu este incriminată ca infracțiune pentru a proteja
cetățeni de comportamente abuzive ale funcționarilor publici, care
profitând de poziția lor, își îndeplinesc necorespunzător obligațiile de
serviciu și prin aceasta aduc prejudicii, vătămări sau alte atingeri
drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor.
Textul de incriminare prevede o variantă tip și o variantă
asimilată.
a. Varianta tip prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal constă
în fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de
serviciu nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește defectuos și prin
aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare drepturilor sau intereselor
legitime ale unei persoane fizice sau juridice.
1.Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale referitoare la buna
desfășurarea a atribuțiilor de serviciu și a apărării drepturilor și intereselor
legitime ale persoanelor fizice și juridice.
2. Obiectul material – de regulă infracțiunea este lipsită de
obiect material. În mod excepțional când îndatoririle de serviciu e refereau
la un anumit bun al persoanei fizice sau juridice, atunci acesta constituie
obiectul material al infracțiunii.
3. Subiectul activ este calificat pentru că nu poate fi decât un
funcționar public în sensul explicitat la art. 175 Cod penal.
Participația penală este posibilă sub toate formele , cu precizarea
că, în cazul coautoratului, autorii trebuie să aibă calitatea cerută de lege,
de funcționar public.
Jurisprudența a reținut că sunt îndeplinite cerințele infracțiunii de
abuz în serviciu, în privința faptei unui agent poștal, care a primit spre
comunicare o sentință judecătorească civilă și acesta a introdus actul în
scândurile gardului făcând mențiunea că a afișat actul pe ușa principală a
destinatarului, însă actul nu a ajuns niciodată la acesta (a se vedea Curtea
de Apel Constanța, secț. pen., dec. nr. 321/2003, citată de V. Păvăleanu,
op. cit., p. 58).
4. Subiectul pasiv este complex:
- subiect pasiv principal este autoritatea sau instituția publică
ori o persoană juridică în cadrul căreia își desfășoară activitatea subiectul
activ;
- subiect pasiv secundar este persoana care a suferit o pagubă
sau o vătămare a drepturilor și intereselor sale legitime;
5. Latura obiectivă – elementul material constă într-o acțiune
abuziva a funcționarului public care se poate realiza prin două modalități
alternative:
- neîndeplinirea unui act - constă într-o omisiune de a efectua
un act pe care era obligat să- efectueze în virtutea atribuțiilor de
serviciu;
-îndeplinirea defectuoasă a actului –are constă într-o
acțiune comisivă deficitară,
Neîndeplinirea unui act reprezintă situația în care funcționarul
de serviciu trebuia în mod necesar să efectueze actul, dar acesta nu-l
efectuează sau refuză să-l efectueze, deși era legalmente datorat
Constituie infracțiunea de abuz în serviciu fapta polițistul care
refuză să-i restituie părții vătămate permisul de conducere auto, deși
exista o hotărâre judecătorească în acest sens și prin aceasta a lipsit
persoana de putința de a conduce autoturismul proprietate personală ( se
vedea Curtea Supremă de Justiție, secț. pen., dec. nr. 45/1997 în Dreptul
nr. 7/1998, p. 143).
Prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” se înțelege
îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu încălcarea dispozițiilor legale.
Prin Decizia nr. 405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională (
publicată în Monitorul Oficial nr.517 din 8 iuie 2016) s-a admis excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 Codul penal anterior și ale art.
297 Cod penal actual și a reținut că îndeplinirea în mod defectuos
semnifică numai îndeplinirea actului cu încălcarea unei dispoziții
legale, prin raportare la legea de domeniu; conduita defectuoasă
trebuie să vizeze violarea unui text legal și nu a unor regulamente,
instrucțiuni, ordine de serviciu, proceduri interne de lucru etc.
Condițiile laturii obiective :
- fapta omisivă sau comisivă trebuie să fie săvârșită în
exercițiul atribuțiilor de serviciu , cu ocazia și în cadrul serviciului, al
locul unde trebuie realizate îndatoririle de serviciu și în timpul
lucrului;
- fapta trebuie să cauzeze o vătămare a drepturilor sau
intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, sau o
pagubă;
Prin vătămarea drepturilor și intereselor unei persoane înțelegem
lezarea de natură patrimonială sau morală a drepturilor acesteia sau a
intereselor sale. Atingerea trebuie să aibă o anumită consistență, gravitate
pentru a putea fi îndeplinite condițiile laturii obiective a infracțiunii de abuz
în serviciu.
Urmarea imediată a infracțiunii este reprezentată de vătămarea,
atingerea drepturilor sau intereselor unei persoane ori cauzarea unei
pagube.
Constituie infracțiunea de abuz în serviciu fapta unui conducător
auto căruia i-a fost încredințat un autoturism în vederea îndeplinirii
sarcinilor de serviciu pe care acesta l-a folosit în interes personal (a se
vedea Curtea de Apel București, secț. a II a pen., dec. nr. 193/1996, în
Rev. de Drept Penal nr. 3/1997, p. 126).
De asemenea constituie infracțiunea de abuz în serviciu fapta
unui ofițer de credite din cadrul unei bănci cu capital privat care a acordat
un credit cu încălcarea dispozițiilor legale în materia creditării (( se vedea
Curtea Supremă de Justiție, secț. pen., dec. nr. 5717/2001 în Dreptul nr.
3/2003, p. 273).
6. Latura subiectivă - fapta se comite cu intenție directă sau
indirectă.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea intervine în momentul producerii vătămării
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane .
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de
las 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție
publică.
b. Varianta asimilată prevăzută de art. 297 alin.2 Cod penal
constă fapta funcționarului public care în exercițiul atribuțiilor de
serviciu îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane sau
creează o situație de inferioritate pe criterii de rasă, naționalitate,
origine etnică, limbă, religie sex, orientare sexuală, apartenență
politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, sa
infecție cu HIV/SIDA.
Exercitarea drepturilor oricărei persoane, fără nici un fel de
îngrădiri, este recunoscută prin art. 14 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului și prin art. 16 din Constituția României, iar O.G.
137/2000 sancționează toate formele de discriminare a persoanelor.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale privitoare la bunul
mers al activității organelor statului în vederea respectării, fără nici un fel
de îngrădiri, a drepturilor tuturor cetățenilor.
2. Obiectul material infracțiunea de abuz în serviciu în varianta
asimilată este lipsită e obiect material.
3. Subiectul activ este calificat pentru că poate fi numai un
funcționar public. Participația penală este posibilă sub toate formele cu
precizarea că în cazul coautoratului trebuie ca și coautorul să aibă
calitatea de funcționar public.
4. Subiect pasiv este persoana ale cărei drepturi au fost
îngrădite sau față de care s-a creat o situație de inferioritate pe temei de
rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, orientare sexuală, boală
cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA
5. Latura obiectivă – elementul material presupune două
modalități alternative de comitere:
- îngrădirea exercitării unei drept al unei persoane;
- crearea unei situații de inferioritate pe anumite temeiuri
menționate în textul legal;
Îngrădirea exercitării unui drept al unei persoane poate să se
realizeze când funcționarul public, în mod nejustificat, împiedică persoana
să se folosească, să uzeze de un drept al său în mod total sau parțial
având în vedere anumite criterii vizând situația personală a persoanei
vătămate.
Temeiurile care determină atât îngrădirea unor drepturi cât și
situația de inferioritate sunt cele privind rasa, naționalitatea, originea
etnică, limba, religia, orientarea sexuală, boala cronică necontagioasă sau
infecția HIV/SIDA.
Condițiile laturii obiective sunt:
- acțiunea care conturează elementul material al laturii obiective
poate fi una comisivă sau una omisivă și se poate realiza prin orice
mijloace;
- funcționarul trebuie să comită fapta în cadrul atribuțiilor de
serviciu, respectiv să nu îndeplinească un act la care era obligat potrivit
îndatoririlor sale prevăzute prin dispozițiile legale și în acest fel să
împiedice exercitarea unui drept ori să creeze o situație de inferioritate ori
să îndeplinească actul în mod defectuos așa încât să se producă aceleași
efect;
- fapta trebuie să cauzeze vătămarea drepturilor unei
persoane fie prin îngrădirea lor, fie prin crearea unei stare de inferioritate;
Urmarea imediată constă în starea de pericol care se creează
pentru desfășurarea corectă a relațiilor de serviciu prin îngrădirea
drepturilor sau prin punerea persoanei în stare de inferioritate.
6. Latura subiectivă – fapta se comite cu intenție directă
calificată prin scopul special urmărit de autor de a îngrădi un drept ori de
a crea o stare de inferioritate pentru o persoană pe temeiurile prevăzute
în textul lege.
În literatura de specialitate s-a exprimat și opinia că fapta se
poate comite cu intenție indirectă, dar opinia a rămas izolată ( a se vedea
H. Diaconescu, Considerații cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu
prin îngrădirea unor drepturi în Dreptul nr. 6/2002, p. 111).
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine în momentul în care s-a
îngrădit exercitarea dreptului respectiv s-a creat starea de inferioritate.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
c. Varianta atenuată prevăzută de art. 308 Cod penal raportat
la art. 297 Cod penal – dispozițiile art. 297 Cod penal se aplică și și
faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoana care exercită ,
permanent sau temporar ,cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice
natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. 2 Cod
penal ori în cadrul oricărei persoane juridice.
În aceste situații, limitele speciale se reduc cu o treime.( vor fi de
la un an și 2 luni la 4 ani și 8 luni).
c. Varianta agravantă prevăzută de art. 309 Cod penal
raportat la art.297 Cod penal constă în faptul că prin săvârșirea
infracțiunii de abuz în serviciu s-au cauzat consecințe deosebit de grave.
În acest caz limitele speciale ale pedepsei se majorează cu
jumătate.

7.2.4.Neglijența în serviciu (art. 298Cod penal)


Reglementare: art. 298 Cod penal dispune: „încălcarea din
culpă de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin
neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin
aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămarea drepturilor sau intereselor
legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Neglijența în serviciu se aseamănă cu abuzul în serviciu, iar
deosebirea dintre acestea se regăsește la nivelul laturii subiective pentru
că este o faptă care se săvârșește din culpă. Este o infracțiune cu caracter
general și subsidiar.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale referitoare la
corecta desfășurare a activității de serviciu, care presupune îndeplinirea
cu conștiinciozitate a îndatoririlor de serviciu.
2. Obiectul material- fapta nu are obiect material; dacă
activitatea defectuoasă s-a răsfrânt asupra unui bun, atunci bunul este
obiect material al infracțiunii.
3. Subiectul activ este calificat putând să fie numai un
funcționar public. Participația penală nu este posibilă pentru că fapta se
comite din culpă. Poate fi posibilă participația improprie.
În doctrină s-a exprima punctul de vedere că și angajații unor
societăți comerciale pot fi subiecți activi ai infracțiunii de neglijență ( a se
vedea I. Lascu, Câteva condiții pentru existența infracțiunii de neglijență
în serviciu, în Dreptul nr. 12/1994, p. 44-45)..
4. Subiect pasiv este autoritatea publică, instituția, societatea
comercială în cadrul căreia autorul exercită un serviciu de interes public.
5. Latura obiectivă – elementul material constă în încălcarea
e către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea
acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă.
Prin Decizia nr. 518/2017 Curtea Constituțională a admis
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 Cod penal în sensul
că aceste dispoziții sunt constituționale numai în măsura în care
îndeplinirea defectuoasă presupune încălcarea unei dispoziții legale.
Elementul material se poate realiza prin două modalități
alternative de săvârșire:
- neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu- , ca formă
omisivă de comiterea a faptei,
- îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu, ca
formă comisivă de săvârșire a faptei;
Prin sintagma „îndatorire de serviciu” înțelegem atribuțiile de
serviciu ale unui funcționar public stabilite prin dispoziții legale cu caracter
general sau de domeniu, special, regulamente, hotărâri de Guvern,
instrucțiuni etc.
Neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu semnifică o stare de
pasivitate a subiectului pasiv în raport cu sarcinile deserviciu. Omisiunea
poate fi totală sau parțială și poate viza toate îndatoririle sau numai o parte
dintre ele.
Îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu
însemnează exercitarea sarcinii de serviciu în mod necorespunzător.
Pentru a fi îndeplinite cerințele infracțiunii, după decizia Curții
Constituționale, îndatorirea neîndeplinită sau îndeplinită în mod defectuos
trebuie să fie prevăzută într-un act normativ cu putere e lege.
Constituie neglijență în serviciu fapta unei persoane care
gestiona materialele și materiile prime ale unei unități economice, de a nu
ține evidența primiri și eliberării lor, de a nu efectua recepționarea lor decât
scriptic și prin aceasta de a cauza o pagubă ( a se vedea Trib. Suprem,
dec. nr. 912/1980, în Rev. Rom. de Drept nr. 3/1084, p. 64).
De asemenea, constituie neglijență în serviciu fapta medicului de
a depozita necorespunzător vaccinurile care urmau să fie administrate
pacienților și de a nu supraveghe vaccinarea și în consecință s-au produs
infecții la unii pacienți și chiar decesul unuia dintre ei ( a se vedea a se
vedea Trib. Suprem, dec. nr. 1678/1976, în Culegere de decizii 1976, p.
359).
Urmarea imediată constă într-o pagubă cauzată unei persoane
sau în încălcarea drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane fizice
sau juridice.
În cazul pagubei aceasta trebuie să aibă o anumită consistență,
iar în privința lezării drepturilor sau intereselor legitime vătămarea
acestora trebuie că fie importantă.
6. Latura subiectivă – fapta se comite din culpă simplă sau cu
previziune.
Dacă autoul nu era pregătit pentru va îndeplini funcția atribuită
ori era în imposibilitate să prevadă consecințele care s-au produs, faptei îi
lipsește elementul intelectiv, latura subiectivă și nu poate fi calificată ca
infracțiune de neglijență în serviciu.
7. Tentativa nu este posibilă, infracțiunea fiind săvârșită din
culpă.
8. Consumarea infracțiunii intervine în momentul producerii
urmării imediate, producerea unei pagube sau vătămarea unor drepturi
sau interese ale persoanei fizice sau juridice.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
3 luni la 3 ani sau amendă.
b. Varianta atenuantă prevăzută de art. 308 Cod penal
raportat la art. 298 Cod penal: dispozițiile art. 298 Cod penal se aplică
și și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoana care exercită,
permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice
natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. 2 Cod
penal ori în cadrul oricărei persoane juridice.
În aceste situații, limitele speciale se reduc cu o treime.( vor fi de
la 2 luni la 2ani sau amendă).
c. Varianta agravantă prevăzută de art. 309 Cod penal
raportat la art.298 Cod penal constă în faptul că prin săvârșirea
infracțiunii de neglijență în serviciu s-au cauzat consecințe deosebit de
grave.
În acest caz limitele speciale ale pedepsei se majorează cu
jumătate.

7.2.5. Folosirea funcției în scop sexual (art. 299 Cod penal)


Reglementare: art. 299 Cod penal dispune:
- alin. 1. „fapta funcționarului public care, în scopul dea îndeplini,
de a nu îndeplini, de a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor
la îndatoririle sale deserviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor
îndatoriri, pretinde ori obține favoruri de natură sexuală de la o persoană
interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării
dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori
activitatea în executarea cărei a săvârșit fapta”
- alin. 2. „pretinderea sau obținerea de favoruri de natură sexuală
de către un funcționar public care se prevalează sau profită de o situație
de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcția
deținută, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă și
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a
exercita profesia ori activitatea în executarea cărei a săvârșit fapta”
Texul de incriminare prevede o variantă tip și o variantă atenuată.
a. Varianta tip prevăzută de art.299 alin. 1 Cod penal constă
în fapta funcționarului public care, în scopul de îndeplini, a nu
îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la
îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor
îndatoriri, pretinde, ori obține favoruri de natură sexuală, de la o
persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de
serviciu.
1. Obiectul juridic îl constitui relațiile sociale referitoare la
îndeplinirea corectă și onestă a relațiilor de serviciu de către funcționarii
publici, relațiile privind protejarea imagini publice a acestora
2. Obiectul material – infracțiunea nu are obiect material.
3. Subiectul activ este calificat. Participația este posibilă sub
toate formele, cu specificația că în cazul coautoratului trebuie ca autorul
să aibă calitatea de funcționar public.
4. Subiect pasiv este persoana interesată direct sau indirect de
efectele actului de serviciu al funcționarului public.
5.Latura obiectivă – elementul material constă în fapta
funcționarului de a pretinde sau obține favoruri de natură sexuală de la o
persoană.
Pretinderea de favoruri sexuale se manifestă prin propunerea
asiduă formulată de un funcționar public unei persoane interesate direct
sau indirect de satisfacerea unui act privitor la îndatoririle lui de serviciu
într-o manieră convenabilă acelei persoane.
Obținerea de favoruri sexuale semnifică satisfacerea pretenției
funcționarului public cât și oferirea de favoruri de natură sexuală și
acceptarea lor de către autor în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini un act
în manierea solicitată de persoana care oferă favorurile. De pildă soția
întreține relații intime cu șeful soțului, funcționar public pentru ca acesta
să-i acorde protecție soțului în cadrul serviciului.( a se vedea V. Dobrinoiu,
op. cit., p. 502).
Favorurile de natură sexuală au înțelesul de modalități de
obținere a satisfacției sexuale către funcționarul public: întreținerea de
raporturi sexuale, raporturi homosexuale etc.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru
autoritatea sau instituția publică.
6. Latura subiectivă – fapta se comite cu intenție directă
calificată prin scopul urmărit de autor. Când realizarea scopului presupune
o infracțiune, se vor reține regulile concursului de infracțiuni (de pildă i se
cere funcționarului să urgenteze un act și în acest scop el comite un fals
și pentru aceasta obține favoruri sexuale se va reține infracțiunea de
folosire abuzivă a funcției în scop sexual și fals.)
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea are loc în momentul în care se realizează
activitatea infracțională.
Infracțiunea poate fi comisă și în formă continuată.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
6 luni la 3 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.
b. Varianta atenuată prevăzută de art. 299 alin. 2 Cod penal
constă în comiterea faptei prin pretinderea sau obținerea de favoruri
sexuale de către un funcționar public care se prevalează sau profită
de o situație de autoritate ori de superioritate asupra victimei , care
decurge din funcția deținută.
Ceea ce deosebește varianta atenuată de varianta tip o
constituie faptul că funcționarul public profită de situația sa de
superioritate sau autoritate pe care o deține în raport cu victima, el
nu-și încalcă o îndatorire de serviciu.
Infracțiunea de folosire abuzivă a funcției în scop sexual se
diferențiază de infracțiunea a de hărțuire sexuală prin aceea că în
cazul acesteia autorul, în temeiul relațiilor de serviciu de superioritate sau
autoritate, săvârșește fapta pretinzând sau obținând favoruri de natură
sexuală, iar în cazul hărțuirii sunt îndeplinite elementele infracțiunii numai
prin pretinderea repetată de favoruri sexuale și care pun victima într-o
situație umilitoare.
Infracțiunea de folosire abuzivă a funcției în scop sexual se
consumă și atunci când s-a comis un act singular de pretindere sau
obținere de favoruri sexuale.
Regimul sancționator- fapta se pedepsește cu închisoare de la
3 luni la 2 ani sau amendă.
c. Varianta atenuantă prevăzută de art. 308 Cod penal
raportat la art. 299 Cod penal - dispozițiile art. 299 Cod penal se aplică
și și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoana care exercită,
permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice
natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. 2 Cod
penal ori în cadrul oricărei persoane juridice.
În acest caz limitele speciale ale pedepsei se majorează cu
jumătate.

7.2.6. Uzurparea funcției (art. 300 Cod penal)


Reglementare: art. 300 Cod penal dispune:„ fapta funcționarului
care, în timpul serviciului, îndeplinește un act ce nu intră în atribuțiile sal,
dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se
pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau amendă”
1. Obiect juridic – îl constituie relațiile sociale de serviciu car
presupun anumite competențe și atribuții care trebuie îndeplinite de
anumiți funcționari investiți cu acestea.
2. Obiect material – infracțiunea este lipsită de obiect material.
3. Subiect activ –este calificat putând fi numai un funcționar
public.
4. Subiect pasiv este persoana fizică sau juridică căreia i s-a
produs o pagubă sau o vătămare a intereselor legitime.
5. Latura obiectivă elementul material constă în acțiunea de
îndeplinire a unui act care nu intră în sfera atribuțiilor funcționarului public
Condițiile elementului material al laturii obiective sunt:
- actul să fie îndeplinit în timpul serviciului;
- actul să nu intre în sfera atribuțiilor funcționarului public
care-l execută, respectiv acesta să nu aibă competența funcțională și
plasându-se în zona depășirii prerogativelor recunoscute de lege în
privința sa.
Urmarea imediată constă în producerea unei dintre
consecințele prevăzute de art. 297:
- producerea unei pagube;
- îngrădirea exercitării unui drept al unei persoane;
- crearea unei situații de inferioritate pe temei de rasă,
naționalitate, origine etnică, limbă, rligie, sex, orientare sexuală,
apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boalăp cronică
necontagioasă, sau infecție cu HIV/SIDA.
6. Latura subiectivă –fapta se comite cu intenție directă sau
indirectă.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când s-a produs
urmarea imediată. Infracțiunea se poate comite și în formă continuată.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5 ani.
c. Varianta atenuantă prevăzută de art. 308 Cod penal
raportat la art. 300 Cod penal - dispozițiile art. 300 Cod penal se aplică
și și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoana care exercită,
permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice
natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. 2 Cod
penal ori în cadrul oricărei persoane juridice.
În acest caz limitele speciale ale pedepsei se majorează cu
jumătate.
c. Varianta agravantă prevăzută de art. 309 Cod penal
raportat la art.300 Cod penal constă în faptul că prin săvârșirea
infracțiunii de neglijență în serviciu s-au cauzat consecințe deosebit de
grave.
În acest caz limitele speciale ale pedepsei se majorează cu
jumătate.

7.2.7. Conflictul de interese (art. 301 Cod penal)


Reglementare: art. 301 Cod penal dispune:
- alin. 1. „fapta funcționarului public care în exercitarea atribuțiilor
de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial
pentru sine , soțul său, pentru o rudă ori afin până la gradul II inclusiv, se
pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani și interzicerea dreptului de a
ocupa o funcție publică”
- alin.2. „dispozițiile alin.1 nu se aplică în cazul emiterii aprobării
sau adoptării actelor normative”
Prin conflict de interese înțelegem, așa cu l-a explicitat art. 70
din Legea nr. 161/2003, acea situație în care persoana ce exercită o
funcție de demnitate publică sau o funcție publică are un interes
personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea
cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit dispozițiilor legale.
Principiile legale care asigură prevenirea conflictului de interese
sunt: imparțialitatea, integritatea , transparența decizională și supremația
interesului public. De asemenea în scopul prevenirii conflictului de interese
mai multe acte normative au impus diferitelor categorii de demnitari sau
persoane care exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică
anumite restrângeri ale drepturilor personale: interdicția de a desfășura
anumite activități , declarația privind veniturile personale, ale familiei și a
averii personale și a familiei, declarații privind cadourile primite,
securitatea și accesul la anumite date, declarația de interese în privința
participării la elaborarea sau consilierea în domenii specifice de politică
publică , publicarea declarațiilor de avere, declarații privind managementul
de contracte, restricții și controlul asupra ocupării anumitor funcții publice,
renunțarea la anumite calități etc. ( a se vedea I. Pascu, M. Gorunescu
Drept penal .parte specială, Editura Hamangiu, București, 2008, p. 379).
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale care asigură buna
desfășurate a serviciului , transparența, integritatea, imparțialitatea și
supremația interesului public în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale
funcționarilor publici.
2. Obiectul material – fapta este lipsită de obiect material. Dacă
actul material se răsfrânge asupra unui bun , atunci acel bun este obiect
material al infracțiunii.
3. Subiectul activ este calificat putând să fie numai un
funcționar public. Participația penală este posibilă sub toate formele, cu
precizarea că în cazul coautoratului trebuie ca autorii să aibă calitatea
cerută de lege.
4. Subiect pasiv este autoritatea publică sau instituția în cadrul
căreia își desfășară activitatea funcționarul public.
5. Latura obiectivă – elementul material este reprezentat de
acțiunea de îndeplinire a unui act care intră în sfera de competență a
funcționarului public autor al infracțiunii.
Cerințele pe care trebuie să le îndeplinească elementul material
al laturii obiective:
- funcționarul public să aibă competența legală de a îndeplini
un actul prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, soțul său
ori o rudă sau afin până la gradul II;
- folosul patrimonial realizat de funcționarul public pin actul
îndeplinit să fie destinat acestuia, soțului său ori unei rude sau afin
până la gradul II; folosul să nu fie realizat ca urmare a emiterii, aprobării
sau adoptării unor acte normative;
Urmarea imediată în starea de pericol creată prin perturbarea
relațiilor de serviciu , prin realizarea ilicită a unor foloase patrimoniale de
către funcționarii publici.
6. Latura subiectivă – fapta se comite cu intenție directă sau
indirectă
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când funcționarul a
îndeplinit actul și când a realizat pentru sine sau pentru persoanele
prevăzute în text folosul patrimonial.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

7.2.8. Violarea secretului corespondenței (art. 302Cod penal


)
Reglementare: art.302 Cod penal dispune:
- alin.1. „deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reținerea,
fără drept, a unei corespondențe a unei corespondențe adresate altuia,
precum și divulgarea fără drept a conținutului unei astfel de
corespondențe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost
deschisă din greșeală, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an
sau cu amendă”
- alin.2. „interceptarea fără drept a unei convorbiri sau a unei
comunicări efectuate prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicații
se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”
-alin. 3. „dacă faptele prevăzute la alin.1 și alin. 2 au fost
săvârșite de un funcționar public care are obligația legală de a păstra
secretul profesional și confidențialitatea informațiilor la care are acces,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi”
- alin. 4. „divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea
către o persoană sau către public, fără drept, a conținutului unei convorbiri
sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat
cunoștință de aceasta din greșeală sau din întâmplare, se pedepsește cu
închisoare de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi”
- alin. 5. „nu constituie infracțiune fapta săvârșită:
a) dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau
contribuie la dovedirea săvârșirii unei infracțiuni;
b) dacă surprinde fapte de interes public care au semnificație;
pentru viața comunității și a căror divulgare prezintă avantaje publice mai
mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate”
- alin. 6. „deținerea sau confecționarea, fără drept, de mijloace
specifice de interceptare ori de înregistrare a comunicațiilor se pedepsește
cu închisoare de la de mijloace specifice de interceptare ori de înregistrare
a comunicațiilor se pedepsește cu închisoare de la luni la 2 ani sau cu
amendă”
- alin.7. „pentru faptele prevăzute la alin. 1acțiunea penală se
pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”
Deși infracțiunea aduce atingere vieții private, legiuitorul a inclus
această faptă în cadrul infracțiunilor de serviciu și este greu de explicat r
rațiunea pe care a avut-o în vedere.
Textul de incriminare prevede o variantă tip și trei variante
agravate.
a. Varianta tip prevăzută de art. 302 alin. 1 Cod penal constă
în deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reținerea, fără drept, a
unei corespondențe adresate altuia, precum și divulgarea fără drept
a conținutului unei astfel de corespondențe, chiar atunci când aceasta a
fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greșeală.
1. Obiectul juridic constă în relațiile sociale care privesc
inviolabilitatea secretului corespondenței și a convorbirilor la distanță sau
a comunicărilor la distanță.
Constituția garantează dreptul la secretul corespondenței, al
convorbirilor ori a comunicărilor la distanță, indiferent de importanța
acestuia. Orice comunicare adresată unei persoane are caracter nepublic
fiind o corespondență personală ( a se vedea E. Tanislav, Enigmele
cenzurii corespondenței, Editura Artemis, 1996, p. 68-82).
2. Obiectul material îl constituie corespondența violată prin
deschidere, distrugere, sustragere ori reținere.
Prin corespondență înțelegem orice comunicare a unei idei,
preocupări, sentimente, știri pe care o persoană o Face numai unei
anumite persoane în scris (sesizare, scrisoare, telegramă, jurnal,
felicitare, fotografie, imprimate, cărți, reclame liste de prețuri transmise în
plic, colete poștale etc.).
Sunt îndeplinite elementele infracțiunii atunci când
corespondența:
- a fost adresată unei anume persoane;
- a fost predată în vederea expedierii;
- a fost deschisă de o altă persoană decât persoana căreia i-a
fost adresată;
3. Subiect activ poate fi orice persoană.
4. Subiect pasiv al infracțiunii este persoana căreia i-a fost
adresată corespondenta.
5. Latura obiectivă – elementul material se realizează prin mai
acțiuni care constituie modalități alternative de comitere: deschiderea,
sustragerea, distrugere, reținere sau divulgare.
Deschiderea presupune o corespondență al cărui conținut nu
putea fi cunoscut decât prin înlăturarea învelișului care protejează.
Sustragerea unei semnifică trecerea unei corespondențe, fără
nici un drept, în stăpânirea autorului. Dacă în corespondență se aflau ani
sau alte bunuri de valoare pe care le-a însușit autorul se va reține
infracțiunea de furt în concurs cu cea de violare a secretului
corespondenței.
Prin distrugere înțelegem nimicirea în sens material a
corespondenței, astfel ca aceasta să nu mai poată fi transmisă
destinatarului.
Reținerea semnifică actul de a nu remite corespondența celui
căruia îi este destinată de către cel care a intra în posesia ei din eroare
sau din întâmplare. Prin aceasta se împiedică ajungerea corespondenței
la cunoștința destinatarului.
A divulga conținutul unei corespondențe reprezintă aducerea la
cunoștința altora a acestuia. Este irelevant faptul dacă divulgarea s-a
realizat imediat sau a fost temporizată ori dacă a fost totală sau parțială și
nici mijloacele de divulgare.
Modalitățile de comitere a faptei expuse mai sus trebuie
realizate fără drept de către autor care în raport cu destinatarul și
expeditorul este un terț.
Totuși, anumite categorii de persoane sunt îndreptățite să
deschidă, să rețină sau să distrugă o corespondență adresată altuia:
părinții, tutorii sau persoanele cărora li s-au încredințat spre creștere și
educare minori pot să procedeze la deschiderea, reținere sau distrugerea
corespondenței adresate minorilor ori expediată de aceștia atunci când
dezvoltarea lor psiho-morală este pusă în pericol.
Nu constituie infracțiune fapta expeditorului care deschide
corespondența pentru modificare sau completare, înainte ca aceasta să
ajungă la destinatar ( a se vedea O. Loghin, T. Toader, op. cit., p. 162).
De asemenea se apreciază în literatura juridică de specialitate,
că nu constituie infracțiune nici fapta unui soț care-i deschide
corespondența celuilalt soț pentru că soții între ei își datorează obligația
de fidelitate și loialitate care exclude posibilitatea unor secrete inviolabile
între ei ( a se vedea T. Vasiliu și alții, op. cit., p. 197, M. Basarab, L.
Moldovan, V. Suian, op. cit. vol. I, p. 144).
Urmarea imediată o constituie stare de încălcarea dreptului la
liberă comunicare a unei persoane cu alta, fiind o infracțiune de pericol.
6. Latura subiectivă – fapta se comite cu intenție directă sau
indirectă.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când s-a comis una
dintre acțiunile alternative care constituie elementul material al laturii
obiective.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește u închisoare de la
3 luni la un an sau cu amendă.
10. Aspecte procesuale acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
b. Varianta agravată prevăzută de art. 302 alin. 2 Cod penal
constă în interceptarea, fără drept, unei convorbiri sau comunicări
efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicații.
Sintagma „interceptarea fără drept a unei convorbiri sau
comunicări” semnifică surprinderea, ascultarea convorbirii, schimbului de
idei între aceste persoane, comunicării dintre acestea fără nicio
îndreptățire. Dacă autorul a interceptat convorbirea sau comunicare din
greșeală, fapta nu constituie infracțiune pentru că legiuitorul nu
incriminează interceptarea din culpă.
În mod excepțional, când există o suspiciune rezonabilă cu
privire la pregătirea săvârșirii unei infracțiuni contra securității naționale,
trafic de droguri, trafic de persoane, acte de terorism, spălarea banilor,
falsificare de monede sau alte valori, de corupție, judecătorul de drepturi
și libertăți poate autoriza interceptarea comunicărilor sau convorbirilor în
conformitate cu dispozițiile art. 139 și 141 Cod procedură penală ș în caz
de urgență și procurorul poate dispune această măsură conform art. 138
Cod procedură penală.
Interceptarea unei convorbiri sau comunicări realizată pe cale
orală nu constituie infracțiune.
Regim sancționator – fapta se pedepsește cu închisoare de la
6 luni la 3 ani sau amendă.
c. Varianta agravată prevăzută de art. 302 alin. 3 Cod penal
constă în împrejurarea că deschiderea, sustragerea, distrugerea ,
reținerea sau divulgarea unei corespondențe, precum și
interceptarea unei convorbiri sau comunicări este comisă de un
funcționar public care avea obligația legală de a păstra secretul
profesional și confidențialitatea informațiilor.
Ceea ce diferențiază această variantă de varianta tip și varianta
agravată incriminată de art. 302 alin.2 Cod penal o constituie subiectul
activ care este funcționar public care avea obligația păstrării secretului
profesional și al confidențialității informațiilor.
Regim sancționator: - fapta se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
d. Varianta agravată prevăzută de art. 302 alin. 4 Cod penal
constă în divulgarea, difuzarea ,prezentarea sau transmiterea către o
altă persoană sau către public, fără drept, a conținutului unei
convorbiri sau comunicări interceptate , chiar dacă autorul a luat
cunoștință din greșeală sau din întâmplare.
Sintagma ”a divulga conținutul unei convorbiri sau comunicări
interceptate” înțelegem a da în vileag, a aduce la cunoștința altora aceste
informații.
Pentru a fi îndeplinite cerințele variantei agravate incriminate la
art. 302 alin. 4 Cod penal trebuie ca divulgarea să se facă fără drept.
Când autorul a luat cunoștință se o conținutul unei convorbiri sau
comunicări în mod accidental el este obligat să nu procedeze la divulgare.
Difuzarea presupune distribuirea, punerea în vânzare,
propagarea, răspândirea conținutului convorbirii sau comunicării
interceptate, către o altă persoană sau către radio, public (prin radio, presa
scrisă, televiziune, postare pe internet etc.).
Prezentarea presupune înfățișarea, arătarea, aducerea spre
examinarea convorbirilor sau comunicărilor, indiferent dacă se face cătreo
persană sau publicului larg.
Transmiterea presupune trecerea convorbirilor sau
comunicărilor către alte persoane și prin aceasta este încălcat dreptul la
viață privată partenerilor de convorbire sau comunicare.
Regim sancționator – fapta se pedepsește cu închisoare de la
3 luni la 2 ani sau amendă.
e. Varianta agravată prevăzută de art. 302 alin. 6 Cod penal
constă în împrejurarea că fapta prezintă un grad de pericol social sporit,
dacă autorul deține și confecționează fără drept mijloace specifice
de interceptare sau înregistrare a comunicațiilor.
Deținerea mijloacelor specifice de interceptare sau înregistrarea
comunicațiilor presupune o acțiune continuă de posesie a unor astfel de
instrumente, indiferent cum au fost obținute.
Confecționarea presupune producerea artizanală a unor
instrumente specifice de interceptare sau înregistrare a comunicațiilor.
Jurisprudența a reținut că sunt îndeplinite condițiile infracțiunii de
violare a secretului corespondenței în situația în care autorul a
confecționat un dispozitiv de interceptare a convorbirilor telefonice ale
soției și a procedat la ascultarea acesteia pentru a-i verifica fidelitatea (a
se vedea Curtea Supremă de Justiție, secț. pen., dec. nr. 1492/2005, în
Dreptul nr. 8/2004, p. 283).de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
f. Cauză justificativă – fapta nu constituie infracțiune dacă este
săvârșită de autor în anumite circumstanțe :
- surprinde prin interceptare sau înregistrare săvârșirea unei
infracțiuni;
- surprinde fapte de interes public sau care au semnificație pentru
viața comunității și a căror divulgare prezintă avantaje mai mari decât
prejudiciul produs persoanei vătămate;
Ceea ce protejează legiuitorul prin cauzele justificative care
înlătură răspunderea penală este interesul public și semnificația pentru
viața comunității, respectiv apărarea de săvârșirea unei infracțiuni ori
anumite evenimente pe care comunitatea trebuie să le cunoască.

7.2.9. Divulgarea informațiilor secrete de stat (art.303 Cod penal)


Reglementare: art.303 Cod penal dispune:
-alin. 1. „divulgare , fără drept, a unor informații secrete de stat,
de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă prin
aceasta sunt afectate interesele unor persoane juridice dintre cele
prevăzute în art. 176 se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi”
- alin. 2.„deținerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a
unui document ce conține informații secrete de stat, dacă poate afecta
interesele unei dintre persoanele prevăzute în art. 176, se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă”
- alin. 3. „persoana care deține un document ce conține informații
secrete de stat, care poate afecta activitatea uneia dintre persoanele
juridice prevăzute de art. 176, nu se pedepsește dacă predă de îndată
documentul la organul sau instituția emitentă”
Textul de incriminare prevede o variantă tip și o variantă atenuată
a infracțiunii.
a. Varianta tip prevăzută de art. 393 alin.1 Cod penal constă
în divulgarea, fără drept, a informațiilor secrete de stat de către cel
care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu și dacă sunt afectate
interesele unei persoane juridice dintre cele prevăzute de art. 176
Cod penal.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale care asigură buna
desfășurare a relațiilor de serviciu și păstrarea secretului informațiilor
secrete de stat de către funcționarii publici.
2. Obiectul material – infracțiunea în varianta tip este lipsită de
obiect material.
3. Subiectul activ este calificat și este reprezentat de
funcționarul public care are acces la informații secrete de stat.
Participația penală este posibilă sub toate formele cu precizarea
că în cazul coautoratului autorii trebuie să fie funcționari publici.
4. Subiect pasiv este instituția publică prejudiciată prin
comiterea faptei.
5. Latura obiectivă –elementul material îl constituie acțiunea de
divulgare a informațiilor secrete de stat.
Informațiile secrete de stat sunt informații clasificate conform
Legii 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Clasele de
secretizare sunt:
- secrete de stat – informațiile care vizează securitatea națională
și care prin divulgare pot prejudicia siguranța națională și apărarea țării;
- secrete de serviciu- sunt informațiile care nu sunt destinate
publicului;
Prin divulgare înțelegem transmiterea, aducerea la cunoștință a
informațiilor secrete de stat unor terți care nu au dreptul să le cunoască.
Sunt informații secrete de stat cele din domeniul energetic,
apărării naționale, politicii monetare etc.
Urmarea imediată o constituie lezarea intereselor unei dintre
persoanele juridice prevăzute în art. 176 Cod penal.
6. Latura subiectivă- fapta se comite cu intenție directă sau
indirectă.
7. Tentativa nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când au fost
divulgate informațiile secrete de stat.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
2 la 7 ai și interzicerea exercitării unor drepturi.
b. Varianta atenuată prevăzută de art. 303 alin.2 Cod penal
constă în deținerea fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu a
informațiilor secrete de stat dacă poate afecta activitatea uneia dintre
persoanele juridice prevăzute în art. 176 Cod penal.
Elemente de diferențiere ale infracțiunii în varianta atenuată în
raport cu varianta tip sunt :
- are obiect material care constă în documentul care conține
informații secrete de stat ;
- latura obiectivă – elementul material constă în acțiunea de
deținere, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu a unui document care
conține informații secrete de stat.
Potrivit Legii nr 182/2002 documentele care conțin informații
secrete de stat au un regim de manipulare și evidență strict, respectiv
numai anumite persoane desemnate au capacitatea de avea acces la
acestea.
Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la 2
luni la 2 ani sau cu amendă.
c. Cauza de nepedepsire constă în aceea că persoana care
deține, fără drept, în afara atribuțiilor de serviciu documente care
conțin secrete de stat care pot afecta activitatea unei persoane
juridice dintre cele prevăzute în art. 176 Cod penal nu va fi pedepsită
dacă va preda de îndată la organul sau instituția emitentă
documentul deținut.
Cauza de nepedepsire poate opera numai în cazul variantei
atenuante prevăzute de art. 303 alin.2 Cod penal.
d. Varianta agravată prevăzută de art. 309 raportat la art. 303
Cod penal constă în faptul că infracțiunea de divulgare a informațiilor
secrete de stat a produs consecințe grave.
În acest caz limitele de pedeapsă se majorează cu jumătate.