CURS BIOFIZICA

Sistem Internaţional de Unităţi (SI)

1. mărimi fundamentale (aria, volumul, densitatea, viteza etc.)

2. mărimi derivate (frecventa,forta,presiune,rezistenta electrica)
3. mărimi suplimentare (unghi plan şi unghi solid)

a)Unitatea de lungime (metrul)

Metrul reprezintă lungimea drumului parcurs de lumină în vid, în timp de 1 / 299.792.458 secunde.

b) Unitatea de masă (kilogramul)

kilogramul a fost redefinit ca fiind masa unui cilindru având înălţimea şi diametrul egale cu 39 mm,
confecţionat dintr-un aliaj de platină şi iridium

Necesitatea definirii unei unităţi secundare de masă a fost impusă de faptul că atomii şi moleculele
care compun diferitele substanţe au mase atât de mici încât precizia comparării lor cu unitatea
fundamentală de masă este foarte redusă. Unitatea secundară de masă se numeşte unitate atomică
de masă şi este definită ca a 12-a parte din masa izotopului 12C. 1 u = 1,6605402 10– 27 kg

c)Unitatea de timp (secunda)

Secunda este durata a 9.192.631.770 perioade ale radiaţiei ce corespunde tranziţiei între două
nivele energetice ale stării fundamentale a atomului de Cesiu 133.
OBS;Unitate de masa-kg. Necesitatea definirii unei unităţi secundare de masă a fost impusă de
faptul că atomii şi moleculele care compun diferitele substanţe au mase atât de mici încât precizia
comparării lor cu unitatea fundamentală de masă este foarte redusă. Unitatea secundară de masă se
numeşte unitate atomică de masă şi este definită ca a 12-a parte din masa izotopului 12C.

Exemple: 1 m = 10 la 2 cm

2 dm = 2·10 la 1 cm

1 μm = 10 la –4 cm

5 nm = 5·10 la –8 dm

Mărimi fizice scalare, vectoriale.

Mărimile scalare se specifică prin valorile lor numerice (temperatura, timpul, masa, numărul de
molecule etc.)

Mărimile vectoriale sunt definite prin:

-modulul, care reprezintă valoarea sa numerică, fiind un număr strict pozitiv egal cu lungimea
segmentului orientat prin care se reprezintă mărimea vectorială;

- direcţia, reprezentată prin dreapta purtătoare;

- sensul, specificat printr-o săgeată marcată la extremitatea segmentului orientat.

Orice mărime vectorială poate fi definită prin trei proprietăţi:

1. modulul, care reprezintă valoarea sa numerică, fiind un număr strict pozitiv egal cu lungimea
segmentului orientat prin care se reprezintă mărimea vectorială;
2. direcţia, reprezentată prin dreapta purtătoare;
3. sensul, specificat printr-o săgeată marcată la extremitatea segmentului orientat
OBS: Legătura covalentă ia naştere între atomi cu electronegativităţi apropiate.
MECANISM:

Punere în comun de electroni

TIPURI:

După direcţia de întrepătrundere

• Legătură σ , 10 – 100 kcal/mol

• Legătură π , 30 – 70 kcal/mol

După simetrie

 Legătură polară (atomi diferiţi)

 Legătură nepolară (atomi identici)

Exemple de legături covalente simple:

polare: HCl, HF, HBr, NH3, CH4

nepolare: H2, Cl2

Exemple legături covalente duble: CO2, C2H4 , O2

Exemple legături covalente triple: C2H2 , N2

OBS: Forţele intermoleculare acţionează între molecule şi sunt mult mai slabe decât cele
intramoleculare.
Fiecare atom se compune dintr-un nucleu, ce concentrează circa 99,9 % din masa totală a sa. La
rândul său, acesta se compune din protoni, respectiv neutroni, care poartă denumirea de nucleoni, şi
un nor de electroni ce înconjoară nucleul. Numărul de ordine, Z , al elementului chimic coincide cu
numărul de protoni din nucleu. Fiecare proton are sarcină electrică C. Electronii care se mişcă în
jurul  e pozitivă, egală cu sarcina elementară 19 1,6 10 e , şi se găsesc în acelaşi număr Z
;nucleului poartă, fiecare, sarcina electrică astfel, atomii sunt neutri din punct de vedere electric.

Unul dintre punctele cheie ale mecanicii cuantice îl constituie dualismul undăcorpuscul, introdus de
Louis de Broglie, conform căruia fiecare particulă are un dublu caracter: corpuscul şi undă. Unda
asociată unei particule de impuls p şi energie E , are lungimea de undă p  /h şi frecvenţa h /E  

Starea unei particule este caracterizată de un vector de stare. Un anumit vector de stare este
specificat printr-un set de numere cuantice.

Se numeşte orbital atomic, o funcţie de undă monoelectronică ce caracterizează distribuţia

unui electron în atom. Fiecare astfel de orbital este caracterizat de un set de 3 numere cuantice:

1. numărul cuantic principal ( n ), ce ia valori întregi, pozitive şi cuantifică valorile energiei

electronului; toţi orbitalii cu n dat formează o pătură electronică; aceste pături sunt etichetate cu
litere mari:

n 1 2 3
patura k l m
2. numărul cuantic orbital (l ), ce cuantifică valorile momentului cinetic orbital, ; toţi orbitalii cu n
dat şi diferite valori ale lui l ,luând n valori: 1 0,1, 2, ... ,n formează subpături, după cum
urmează:
L 0 1 2
Subpatura s p d

3. numărul cuantic magnetic (ml), ce caracterizează proiecţia momentului cinetic 1, ... 0 ... ,l ;
pentru n şi l l  l, 1 valori: ) (orbital pe o axa dată, luând ) (2l 1 orbitali corespunzători;date,
există deci ) (2l +1) orbitali corespunzători;
ex:

Principiul de excluziune al lui Pauli, afirmă că mai multe particulele cu spin semiîntreg, nu pot
ocupa aceeaşi stare cuantică. Spinul este momentul cinetic intrinsec al particulei elementare.
Valoarea absolută a acestei mărimi vectoriale este caracteristică tipului de particulă, şi se exprimă
în unităţi ale constantei lui Planck , cu ajutorul numărului cuantic s.reduse, 1/ . Astfel, fiecare
orbitalDin această categorie face parte şi electronul cu 2 s dat poate fi ocupat de maxim 2
electroni şi aceştia cu spinii antiparaleli. Proiecţia pe o direcţie dată a vectorului moment cinetic
intrinsec (al spinului) este caracterizată de:
4. numărul cuantic de spin (ms ), care ia valorile – 1/2 şi 1/2 .
 APA
Lichidul Lichidul cel mai răspândit ( 75 %)

Structură şi proprietăţi fizice

Molecula Molecula de apă este rezultatul rezultatul formării a două legături covalente polare între un
atom de O şi doi atomi de H

electronii de pe orbitalii 2s şi 2px ai atomului de O – electroni neparticipan electroni neparticipanţi;

electronii de pe orbitalii 2py şi 2pz ai atomului de O – implicaţi în legăturile covalente;

electronul de pe orbitalul 1s al atomului de H – se găseşte mai aproape de O

ex: O (Z = 8): 1s2 2s2 2px2 2py1 2pz1 si H(Z=1) : 1s1

! Structura tetraedrică este determinată de hibridizarea orbitalilor atomic.

! Procentul de molecule de de apă aflate în stare legată descreşte cu temperature.

Legăturile de hidrogen sunt structuri foarte dinamice

Punţile de hidrogen sunt responsabile pentru structura hexagonală a gheţii

Căldura necesară încălzirii unei substanţe este proporţională cu căldura sa specific

Q=T c  m

Caldura specifica: c= 4184 * J/ kg K (este caldura necesara incalzirii unui kg pea pa cu un 1 grad
C(sau 1K)

APA:

 Moderator al climei terestre

 împiedic supraîncălzirea ţesuturilor
GHEATA:

Căldura latentă specifică de topire : (căldura necesar necesară topirii topirii unui kg de gheaţă)

Caldura latenta de vaporizare

Valoarea mare a căldurii latente de vaporizare a apei determină reducea temperaturii corpului în
cursul procesului procesului de transpiraţie

Caldura latent specifica de vaporizare :

DENSITATE

Apa are densitate densitate maximă (1 g/cm3) la circa 4 gr C

 gheaţă (0 C ): 0,92 g/cm3

 apă (3,98 C): 1 g/cm3 (importan mportanţă ecologciă)
 densitatea densitatea apei creşte în intervalul intervalul (0 – 3,98C) (anomalia anomalia
densităţii apei)

! Prin răcire de la 4C la 0C apa devine mai puţin densă

!Permitivitatea electică relativă mare e apei (εr=80) favorizează disocierea cristalelor ionice

! Tensiunea Tensiunea superficial superficială defineşte forma sferică a picăturilor de lichid

-Apa distilat distilată are caracter caracter izolator izolator, dar conductanţa sa electric electrică poate
fi mărită prin di l zo varea de compuşi i ii

APORT SI ELIMINARE DIN ORGANISM

1. Dezechilibru hidiric pozitiv(edeme) : Qaport > Qeliminat

2. Dezechilibru hidric negatv(deshidratari): Qaport < Qeliminat
ROL BIOLOGIC

 constituie solventul universal al materiei vii;

 realizează reglarea presiunii osmotice
 reprezintă mediul reacţiilor biochimice (oxidare, hidroliză, reacţii enzimatice etc.);
 participă la procesul de termoreglare
 este mediul de transport al moleculelor şi ionilor;
 ia parte la eliminarea cataboliţilor din organism;
 are rol în protecţia mecanică a embrionului şi fătului.

OSMOZA SI DIFUZIA

1. OSMOZA

Osmometrul serv şte la punerea în evidenţă a osmozei

TRANSPORTUL MOLECULELOR DE SOLVENT PRINTR-O MEMBRANĂ SEMIPERMEABILĂ

DINTR-O SOLUŢIE MAI DILUATĂ ÎNTR-O SOLUŢIE MAI CONCENTRATĂ

Membrana semipermeabil ă permite trecerea doar a moleculelor de solvent, iar membrana selectiv
permeabil moleculelor de solvent, iar membrana selectiv permeabil ă poate fi permeantă şi pentru
particule mici de solut.

Legea Van’t Hoff permite calcularea presiunii osmotice a unei soluţii

FORMULA:

Presiunea osmotică a unei soluţii este direct proporţională cu concentraţia sa osmolar osmolară.

FORMULE:

Metode de determinare a presiunii osmotice

1. METODE DIRECTE (OSMOMETRU)

2. METODE INDIRECTE

a) METODA EBULIOSCOPIC Ă : Efectul ebulioscopic const ă în creşterea temperaturii de fierbere a

unei soluţii faţă de solventul pur

b) METODA CRIOSCOPIC Ă : Efectul crioscopic const ă în scăderea temperaturii de îngheţare a

unei soluţii faţă de solventul pur
!!! Osmometrul permite măsurarea unor presiuni osmotice mici

=h g  

Creşterea temperaturii de fierbere a unei soluţii faţă de solventul pur este proporţională cu
concentraţia sa osmolară

FORMULE:

Presiunea osmotică a plasmei sanguine

COMPOZIŢIE

 IONI: Na+, K+, Cl–, Ca2+ ,

 MOLECULE MICI: GLUCOZĂ, UREE
 PROTEINE: ALBUMINE, GLOBULINE

FORMULA:

CLASIFICAREA SOLUTIILOR IN RAPORT CU SG: SLIDEEEE

MEDIU IZOTONIC, HIPOTONIC SI HIPERTONIC

1. Izotonic: nu exista flux net de apa, volumul celulei ramane constant

2. Hipotonic: În mediu hipotonic volumul celulei creşte datorit ă fluxului osmotic iar membrana
poate suferi hemoliză
3. Hipertonic: În mediu hipertonic apa iese din celula, volumul acesteia scade, iar membrana se
zbârceşte (ratatinare)

PRESIUNEA COLOID OSMOTICA

Presiunea coloid- osmotică defineşte schimburile de substanţă la nivelul capilarelor sanguine

FORMULE:

!!!Bifurcarea vaselor sanguine determină scăderea vitezei sângelui, favorizând schimburile de

substanţă prin peretele ca pilarelor

1. CAPĂT ARTERIAL: Soluţia micromoleculară (apă + substanţe nutritive) iese din capilar =
ULTRAFILTRARE
2. CAPĂT VENOS: Slouţiia micromoleculară (apă + produşi catabolici) intră în capilar =
REABSORBŢIE
În cazul hemoragiilor hemoragiilor:

 volumu sanguin
 presiunea presiunea hidrostatică
 flluxul de ultrafiltrare
 ultrafiltrare < reabsorbţie

=> creşte volumul de plasmă circulanta

În cazul deshidrat deshidratărilor:

 volumul sanguine
 concentraţia proteinelor plasmatice
 presiunea coloid - osmotic osmotică
 fluxul de reabsorbţie
 reabsorbţie > ultrafiltrare

=>creşte volumul de plasmă circulanta

În cazul malnutriţiei:

 sinteza sinteza proteinelor proteinelor plasmatice plasmatice

  presiunea resiunea coloid – osmotică
  fluxul de reabsorbţie
 ultrafiltrare >reabsorbţie

=>acumularea de lichid în cavitatea abdominal ă

Interesant este faptul că unele organe prezintă regiuni având valori diferite ale presiunii osmotice.
Spre exemplu celulele ce alcătuiesc corneea conţin un fluid mai dens optic decât umoarea apoasă cu
care acestea se află în contact. Pentru a preveni pătrunderea apei în cornee, celulele adiacente
umorii apoase au rol în pomparea excesului de apă rezultat în urma fenomenului de osmoză.

Difuzia
Difuzia reprezintă un transport de substanţă sub acţiunea gradientului de concentraţie, din zonele cu
concentraţie mai mare, către cele unde concentraţia este mai mică, datorită agitaţiei termice. Este o
caracteristică a substanţelor aflate în stare gazoasă respectiv lichidă.

Legea I a lui Fick: cantitatea de substanţă ce difuzează normal prin unitatea de suprafaţă în unitatea
de timp este direct proporţională cu gradientul de concentraţie:

Legea II a lui Fick Rezultă din derivarea legii I şi se enunţă astfel: viteza de variaţie în timp a
concentraţiei în orice punct al sistemului este direct proporţională cu variaţia spaţială a gradientului
de concentraţie (exprimată ca derivata de ordinul II a concentraţiei):
Valoarea coeficientului de difuzie variază şi în funcţie de masa moleculară a particulelor care
difuzează astfel:

a) pentru micromolecule:

b) pentru macromolecule:

!!! Trebuie precizat aici faptul că traiectoria moleculelor ce difuzează nu este rectilinie, datorită faptului
că după fiecare ciocnire cu o altă moleculă, particula îşi schimbă direcţia de mişcare

!!! Difuzia este responsabilă de schimbul de gaze de la nivelul pulmonare şi al ţesuturilor

Energia necesara maririi ariei interfatei:

!!! Dializa extrarenală este necesară eliminării excesului de uree şi acid uric, astfel eliminare de
uree şi acid uric din sânge are loc prin difuzie