Mircea cel Bătrân (n. 1355, Țara Românească[*], România – d.

31 ianuarie 1418,
Curtea de Argeş, România) a fost domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 -
noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418.
A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I (dar numai după tată), căruia i-a urmat
la tron.[1] În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și
de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn...”. În
istoriografia română apare și sub numele Mircea cel Mare.[2]
În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere
teritorială din istoria sa. Acest fapt a adus cu sine și o întărire a autorității
sale, exprimată în titulatura pompoasă (care încludea și titlul de despot „al
țărilor lui Dobrotici”) și în reprezentarea numismatică.Podunavia din titlurile lui
Mircea cel Bătrân era Timocul din Serbia de astăzi.[3]

Cuprins
1
Familia
2
Originea supranumelui de „cel Bătrân”
3
Domnia lui Mircea
3.1
Politica internă
3.2
Politica externă
3.2.1
Conflictul cu Imperiul Otoman
3.3
Sfârșitul domniei
4
Țara Românească în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân
4.1
Teritoriile stăpânite de Mircea cel Bătrân
4.1.1
Banatul de Severin
4.1.2
Podunavia
4.1.3
Amlașul și Făgărașul
4.1.4
Cetatea Bran