Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pielea se examinează prin inspecție din apropiere și prin palpație, pe întreaga suprafață
corporală, cu mai multă atenție pielea cu păr mai rar și mai scurt din regiunea abdominală ventrală,
axilară, de pe fețele interne ale coapselor, pielea pernițelor palmare și plantare.
La examinarea pielii se vor urmări: mirosul, culoarea, umiditatea, elasticitatea, grosimea,
eventualele formațiuni patologice, erupții, cruste, depozite sau pierderi de țesut.
La examinarea urechii se vor urmări aspectele pavilionului auricular și ale conductului
auditiv extern.
Glandele mamare se vor examina prin inspecție și palpație urmărindu-se mărimea, forma și
consistența. La femelele în lactație se va efectua și proba mulgerii și se vor consemna
caracteristicile organoleptice ale laptelui.
EXAMINAREA PARULUI
Examinarea părului se realizează în principal prin inspecție și palpație. Se vor urmări:
distribuția, integritatea, uniformitatea, lungimea, luciul, direcția și abundența firelor.
Aspectele părului pot avea valoare generală sau specifică. Unele aspecte ale părului sunt
proprii, altele însoțesc modificări ale pielii.
EXAMINAREA FANERELOR
La carnivorele domestice se vor nota aspectele unghiilor și ale ghearelor.
1
naturale seroase.
Jupuirea feței ventrale a cadavrului se execută pe cadavrul așezat în poziție dorsală, cu
prosectorul plasat, cel puțin la începutul necropsiei, în partea posterioară a cadavrului.
Pielea se secționează pe linia mediană a părții ventrale a cadavrului, din spațiul
intermandibular până la orificiul anal. Această secțiune principală se poate efectua în doi timpi:
după ce se face o butonieră cutanată pe suportul sternului, se secționează pielea în sens caudal cu
foarfecele, ocolindu-se, în felie de pepene, cicatricea ombilicală sau orificiul prepuțial, apoi de la
butoniera sternală secțiunea se face anterior, până la corpul mandibulei.
Secțiunea mediană principală se completează cu alte patru incizii secundare, pe fețele
interne ale membrelor, până la articulațiile carpiene și tarsiene (Fig. 1).
Jupuirea se face apoi cu un bisturiu sau un cuțit bine ascuțit, cât mai superficial, pentru a nu
angaja la pielea decolată eventualele formațiuni patologice subcutanate, până în apropierea
vertebrelor.
Pentru a facilita poziția dorsală a cadavrului, imediat după jupuire se secționează
musculatura pectorală cu inserție pe fețele interne ale spetelor și se deschid articulațiile
coxofemurale.
Se interzice jupuirea cadavrului în cazul suspicionării antraxului. Dacă boala este confirmată
prin examenul bacterioscopic efectuat pe sânge periferic, cadavrul se va distruge conform legislației
sanitare veterinare, fără a mai efectua nici o altă operațiune.
La examinarea țesutului conjunctiv subcutanat se vor nota: gradul de reprezentare a țesutului
adipos, culoarea, vascularizația, eventualele infiltrații, plăgi sau formațiuni patologice.
Limfonodurile superficiale care se pot examina cu ușurință la carnivore sunt cele
retrofaringiene, cervicale superficiale, parotidiene, poplitee. Acestea se evidențiază mai ușor la
2
animalele slabe sau în cazul modificărilor patologice.
Limfonodurile se examinează prin inspecție, palpație și secționare longitudinală, iar
leziunile relevate vor fi puse în legătură întotdeauna cu cele ale țesuturilor plasate “ în amonte” de
limfonodul sau limfocentrul cercetat.
EXAMENUL INTERIOR
Mai amplu și mai laborios decât examenul exterior, examenul interior al cadavrului aduce
date importante, cel mai adesea decisive, pentru elucidarea bolii sau cauzei morții animalului.
În această etapă a necropsiei pot fi observate în primul rând organele “cardinale” din punct
de vedere anatomopatologic, adică organele principale, mari, ușor de abordat la necropsie și cu
tablou lezional macroscopic bine marcat și important pentru diagnostic ( pulmonul, cordul, ficatul,
splina, rinichiul, stomacul, intestinul, uterul, etc.)
Coroborate cu datele de examen exterior, observațiile obținute în urma examinării interne,
permit de cele mai multe ori sau orientează prosectorul către diagnosticul final corect.
3
cutiei toracice, apoi se execută, funcție de talia și vârsta animalului, cu foarfecele, costotomul sau
cu fierăstrăul.
După secționarea diafragmului cu o incizie în semicerc, aproape de arcul hipocondral și a
inserției sterno-pericardice, se va ridica și se va examina plastronul sternocostal. Ligamentul sterno-
pericardic se va secționa cu grijă, pentru a nu deschide prematur cavitatea pericardică.
Se face inițial un examen al mediastinului și al topografiei organelor din cavitatea toracică,
apoi se vor examina cavitățile pleurale, vizând eventualele acumulări de aer, lichide sau depozite
patologice, formațiuni patologice sau aderențe interpleurale.
Fig. 2 – Secționarea
sacului pericardic.
(deschiderea cavității pericardice).
4
limbii și secționarea aparatului hioidian și a țesuturilor conjunctive se ridică faringele, laringele,
esofagul și traheea până la intrarea în cavitatea toracică. Se ridică în continuare pulmonii, cordul,
limfonodurile cavitare, esofagul, aorta descendentă și cava caudală până la nivelul diafragmului,
unde organele tubulare (neapărat esofagul) se secționează între două fire. Întregul bloc de organe se
depune într-o tavă alăturată.
Ordinea examinării organelor primului bloc nu este strictă, dar se va urmări o succesiune
cranio-caudală, de la suprafață în profunzime și se va evita murdărirea organelor cu sânge. De aceea
cordul este de preferat să se extragă și să se examineze în final, deoarece în cazul cadavrelor
proaspete sau a celor foarte vechi (cu sânge hemolizat), prin secționarea originii marilor vase,
sângele va murdări pulmonii.
5
palpa zonele modificate prin comparație cu cele sănătoase care au o consistență elastică, buretoasă.
Se vor executa secțiunile de rutină, câte una în cei doi pulmoni, pe marginea dorso-laterală și apoi
câte una în lungul fiecăruia dintre lobi (Fig. 2A).
Pellegrini N. (l987), recomandă efectuarea secțiunilor în lobii pulmonari, perpendicular
(transversal) pe planul mediosagital (Fig. 2B).
Bineînțeles că se vor examina prin secționare, ca în cazul tuturor organelor, zonele stabilit
modificate prin inspecție.
Examinarea pulmonului se încheie obligatoriu cu proba plutirii (docimazia) care va permite
cel puțin încadrarea leziunilor în două categorii: cu compactizare pulmonară (grave) și fără
condensare pulmonară ( mai puțin grave).
Fragmentul de pulmon se recoltează numai din leziuni, cu grijă pentru a nu fi strivit și se
lasă să cadă într-un vas transparent cu apă.
Rezultatele probei plutirii pulmonului (Fig. 2C):
6
c) Fragmentul de pulmon plutește greu, ca atârnat de suprafața apei sau cade foarte încet la
fundul vasului (plutire “între două ape”) în edemul pulmonar.
Cordul
Cordul se examinează după detașarea lui de la blocul de organe, prin tracționarea în sus și
secționarea unică a originii marilor vase.
Examinarea de suprafață, făcută din apropiere, uneori cu lupa, poate să aducă date
suplimentare celei a cavității pericardice, putând fi observate modificări discrete ale epicardului sau
leziuni subepicardice.
Manualele de tehnică necropsică descriu diverse metode de secționare (deschidere) a
cordului.
A. Recomandăm o tehnică ce permite secționarea miocardului pe o suprafață totală cât mai
mare, examinarea cavităților cordului (endocardului) precum și examinarea originii marilor vase
(aorta primitivă și trunchiul pulmonar).
Se plasează cordul în palma stângă, cu apexul spre examinator și cu cordul stâng spre
dreapta. O primă secțiune interesează ventriculul și atriul stâng: se pătrunde cu brațul ascuțit al
foarfecelui în ventriculul stâng puțin deasupra apexului și se secționează întreg cordul stâng, pe
zona lui cea mai convexă, pătrunzând în atriul stâng. Se întoarce cordul cu fața sa dreaptă spre
examinator și se deschid în aceeași manieră ventriculul și atriul drept. Se repune cordul în poziția
inițială și se execută două incizii paralele, de o parte și de alta a șanțului longitudinal stâng ( a
septului interventricular) la o distanță între ele de 1-2 centimetri. Secțiunea ce pornește din
ventriculul stâng va conduce la originea aortei primitive, iar cea care pleacă din ventriculul drept va
evidenția originea trunchiului pulmonar (Fig. 3A).
După îndepărtarea coagulilor cadaverici sau a sângelui hemolizat, cordul se spală la jet ușor
de apă rece. Se examinează atent suprafața de secțiune a miocardului, endocardul, cu mai mare
atenție endocardul valvular (valvulele atrioventriculare) și valvulele sigmoide de la originea vaselor
mari.
7
pulmonare pe convexitatea ventriculului, se continuă de-a lungul septului interventricular și se
prelungește în aorta primitivă.
8
EVISCERAREA TUBULUI GASTROINTESTINAL SI A PANCREASULUI
Stomacul și intestinul se eviscerează întotdeauna după aplicarea dublelor ligaturi și se
examinează, ca de altfel la toate speciile, la sfârșitul necropsiei.
În raport cu talia animalului necropsiat, tubul digestiv postdiafragmatic se poate eviscera în
bloc unic sau în două segmente. În primul caz, în afara ligaturii pe cardia, care a fost aplicată deja
pentru eviscerarea blocului de organe buco-cervico-toracice, se mai pune una pe rect; pentru
eviscerarea în două segmente se mai pune o dublă ligatură la ieșirea din duoden (aproximativ la 10
centimetri de la pilor).
După secționarea între firele duble și deșirarea sau secționarea epiploonului, stomacul,
duodenul și pancreasul și apoi tot restul intestinului se detașează de la cadavru și se depune într-o
tavă alăturată.
Fig. 5 - Examinarea
ficatului
Fața viscerală. Câine.
Subliniem faptul că diagnosticul de congestie hepatică se pune atunci când apare sânge
spontan pe suprafața de secțiune ( nu la presiuni ușoare ca în cazul altor organe), aceasta datorită
faptului că ficatul este în mod normal un organ bogat în sânge.
Vezica biliară se examinează prin inspecție și deschidere longitudinală. Se vor aprecia
volumul, forma, grosimea peretelui, caracterele conținutului.
9
EVISCERAREA SI EXAMINAREA GLANDELOR SUPRARENALE
În cazul în care anamneza nu sugerează modificări ale întregului aparat urinar, rinichii se
vor extrage izolat.
După o examinare prin inspecție in situ, rinichii se eviscerează prin secționarea fasciilor de
susținere, a peritoneului parietal și a legăturilor vasculare și urinare. Este de remarcat faptul că, la
carnivore, ambele fețe ale rinichilor pot fi acoperite de peritoneu. Prin eviscerare, pot fi angajate și
resturi de țesut adipos din loja renală, ale căror aspecte vor fi apreciate.
Examinarea suprafeței rinichilor se face obligatoriu după decapsulare. Pentru aceasta, cu
rinichiul prins în mâna stânga se face o secțiune pe marea curbură a organului, de la un pol la
celălalt, care va interesa corticala, medulara și bazinetul (Fig. 6).
Capsula se va detașa lateral, cu vârful degetelor sau cu pensa. În mod normal, aceasta se
desprinde ușor. In cazul în care capsula se detașează greu sau chiar rupe fragmente din corticală,
prosectorul se poate deja orienta spre diagnosticul unei leziuni renale.
La inspecția rinichiului decapsulat se va ține seama de faptul că, la pisicile și motanii
bătrâni, apare o supraîncărcare trigliceridică parafiziologică a rinichilor ce conferă acestora un fals
aspect de steatoză renală.
Pe suprafața de secțiune se vor aprecia raportul dintre corticală și medulară, culoarea,
10
eventualele colecții bazinetale.
În situația unor leziuni ale întregului aparat urinar, acesta se eviscerează în întregime, după
deschiderea cavității pelvine.
11
zigomatice (capetele primei secțiuni) la marginile laterale ale protuberanței occipitale externe;
- secțiune transversală posterioară, imediat în fața protuberanței occipitale externe (Fig. 7).
12
Se poate lucra in situ sau se detașează coloana vertebrală după secționarea ei transversală
înaintea primei vertebre cervicale și la nivelul articulației sacrolombare. Cu ajutorul rahiotomului
(fierăstrău circular acționat electric) se vor secționa arcurile vertebrale de-o parte și de alta a
epifizelor spinoase și se descoperă măduva spinării (Fig. 9).
13
conjunctiva, capsula lui Tenon, mușchii globului ocular, nervii optici și țesutul conjunctivo-adipos
retroocular.
Pentru coagularea umorilor oculare și imobilizarea diverselor componente structurale se
recomandă prefixarea globului ocular în formol 10%, sau acid acetic 4% timp de câteva ore. Globul
ocular se examinează prin secționarea sa longitudinală sau în plan ecuatorial, cu un bisturiu fin și
foarte bine ascuțit.
Fig. 10 –
Secționarea osului lung.
EXAMINAREA PANCREASULUI
La pancreas se apreciază prin inspecție dimensiunile și culoarea, apoi consistența și în final,
aspectele suprafaței de secțiune.
14
EXAMINAREA STOMACULUI
După aprecierea prin inspecție a volumului și a seroasei gastrice, stomacul se deschide pe
mica sa curbură, între cardia și pilor, dar nu chiar pe linia care le unește ci puțin lateral, pe o față sau
cealaltă a stomacului (Fig. 11).
EXAMINAREA INTESTINULUI
Printr-o examinare inițială exterioară se vor urmări raportul dintre segmentele intestinale
vecine, modificările de volum, diferențe de calibru, aspectele seroasei intestinale.
Intestinul se deschide cu foarfecele sau cu enterotomul pe mica sa curbură (cât mai aproape
de linia de inserție a mezenterului) (Fig. 12).
Fig. 12 - Deschiderea
intestinului
15