Unitatea de învăţare 1

Oscilaţii; definire, mărimi caracteristice. Ecuaţia diferenţială a oscilatorului amortizat.

Soluţia ecuaţiei oscilatorului amortizat în regimurile periodic şi aperiodic.
Decrementul logaritmic, timpul de amortizare

Obiective
- să definească noţiunile de elongaţie, amplitudine, frecvenţă, perioadă
- să definească mişcarea oscilatorie armonică
- să definească mişcarea oscilatorie amortizată
- să cunoască legile de mişcare ale oscilatorului armonic şi amortizat
- să explice diferenţa dintre mişcarea oscilatorie armonică şi cea amortizată
folosind considerente energetice
- să explice diferenţa dintre regimul periodic şi aperiodic al mişcării oscilatorii
amortizate folosind considerente energetice

1.1 MIŞCAREA OSCILATORIE

Această mişcare prezintă următoarele caracteristici:
a) după intervale de timp egale, procesul individual de mişcare se repetă, este un
proces periodic;
b) mişcarea are loc de fiecare dată simetric faţă de o anumită poziţie, poziţia de repaus
sau de echilibru a oscilatorului.
Mişcarea unui corp sau a unui sistem material, care se repetă la intervale de timp
egale şi care se face simetric faţă de o poziţie de repaus se numeşte mişcare oscilatorie
sau oscilaţie mecanică.
Pentru studiul mişcării oscilatorii se definesc următoarele mărimi fizice:
Perioada mişcării oscilatorii T, reprezintă timpul necesar efectuării unei oscilaţii
complete.
Dacă notăm cu n numărul de oscilaţii efectuate de un oscilator în intervalul de timp t
atunci avem:
1
T (1.1)
n
Unitatea de măsură în S.I. este:

T SI  1 s
Frecvenţa mişcării, ν, este numărul de oscilaţii efectuate în unitatea de timp:
11
 n
 (1.2)
t
Unitatea de măsură pentru frecvență în S.I. este hertz (Hz):

SI  1 s1  1 Hz
Din relaţiile de definiţie ale frecvenţei şi perioadei rezultă relaţia:
1
 (1.3)
T
Elongaţia mişcării notată cu x, y sau z (în funcţie de direcţia de deplasare) reprezintă
deplasarea (depărtarea) oscilatorului faţă de poziţia de repaus la un moment dat.
Din definiţia elongaţiei rezultă că ea variază în timp. Această mărime are o direcție, o
valoare şi un sens, deci poate fi reprezentată printr-un vector x , y sau z . În S.I. unitatea de
măsură pentru elongaţie este metrul:

 xSI  1m
Amplitudinea mişcării, A, este elongaţia maximă, xmax, pe care o poate avea oscilatorul
în cursul oscilaţiei.
Se disting două cazuri:
a) mişcarea oscilatorie (oscilaţia) este neamortizată, amplitudinea rămâne neschimbată de la o
oscilaţie la alta;
b) mişcarea oscilatorie (oscilaţia) este amortizată, amplitudinea scade de la o oscilaţie la alta.

1.2 MIȘCAREA OSCILATORIE ARMONICĂ

Fie un resort elastic care are lungimea l în starea nedeformată. Conform legii lui Hooke,
deformarea unui resort elastic este proporțională cu forța care acționează asupra resortului. Forța
care ia naștere în resort este, de asemenea, proporțională cu deformarea resortului, dar de sens opus
acesteia. Deci:
Fe  kx (1.4)
Dacă asupra resortului nu mai acționează nici o altă forță, atunci potrivit principiului II al
mecanicii:
Fe  m  a (1.5)

kx  m  a (1.6)
d 2x
m 2  kx  0 (1.7)
dt
d 2x
2
 02 x  0 (1.8)
dt

12
 d 2x k
unde a  2
este accelerația oscilatorului, iar 02  este pulsația oscilatorului armonic.
dt m
2
0  2  (1.9)
T
Un punct material care se mișcă rectiliniu numai sub acțiunea unor forțe de forma
F  kx se numește oscilator liniar armonic. Mișcarea sa de oscilație este numită mișcare
oscilatorie armonică.
Oscilatorul liniar armonic este un oscilator ideal.
Soluția ecuației (1.8) este de forma:
x  x(t )  A sin  0t   sau x  x(t )  A cos  0t   (1.10)

fiind numită și legea de mișcare a oscilatorului.

Φ – faza inițială a oscilației
Grafic, mișcarea oscilatorie armonică se poate reprezenta astfel:

Figura 1.1
În figura 1.1: linia neagră reprezintă legea de mișcare (elongația); linia albastră reprezintă
viteza oscilatorului; linia roșie reprezintă accelerația oscilatorului.
Dacă legea de mișcare este de forma: x  x(t )  A sin  0t   , atunci legea vitezei și legea

accelerației sunt:
dx
v  0 A cos  0t    (1.11)
dt
dv d 2 x
a  2  02 A sin  0t    (1.12)
dt dt
În această mișcare, oscilatorul are în fiecare moment o energie cinetică și o energie
potențială datorate forței elastice (la extreme EC  0 , iar în poziția de echilibru EP  0 ). Energia

m  v2 kx 2
cinetică va fi EC  , iar energia potențială elastică EP  . Energia totală a oscilatorului
2 2

13
armonic va fi:
m  v 2 kx 2
E  EC  EP   (1.13)
2 2
Ținând cont de expresia vitezei (1.11), energia totală devine:
m02 A2 sin 2  0t    kA2 cos2  0t   
E  (1.14)
2 2
m02 A2 sin 2  0t    m02 A2 cos 2  0t   
E  (1.15)
2 2
m02 A2 kA2
E  (1.16)
2 2
Este evident că în lipsa interacțiunilor oscilatorului cu mediul, conform principiului
conservării energiei, energia acestuia are valoare constantă.
Dacă se reprezintă grafic energia potențială în funcție de elongație conform relației
m02 x
Ep  , se va obține o parabolă la care fiecare ordonată reprezintă energia potențială, iar
2
prelungirea sa (linia punctată) reprezintă energia sa cinetică EC, EP  EC  E fiind constantă
(figura 1.2).

Figura 1.2

1.3 MIȘCAREA OSCILATORIE AMORTIZATĂ

Se va considera un corp de masa m, care este conectat printr-o legătură elastică (de exemplu
un resort elicoidal) de masă neglijabilă de un suport rigid şi se găseşte pe o masă orizontală fără
frecare statică ( = 0). În situaţia în care legătura elastică nu este deformată (când resortul nu este
întins sau comprimat), corpul se găseşte în echilibru, (fig.1.3 a).
Dacă acest corp este scos din poziţia de echilibru, până la o distanţă maximă A (fig.1.3 b),

14
forţa elastică va readuce corpul spre poziţia de echilibru, având loc simultan o transformare a
energiei potenţiale în energie cinetică şi o pierdere de energie prin interacţiunea sistemului cu
mediul exterior (fig.1.3c). La revenirea în poziţia de echilibru, energia potenţială pe care a avut-o
resortul când era întins s-a transformat parţial în energie cinetică şi deci, în această poziţie, forţa
elastică este nulă. Datorită inerţiei, corpul îşi continuă drumul până la o poziţie extremă,
comprimând resortul până la  A (fig.1.3d), după care fenomenul continuă în sens invers. Deci,
are loc o mişcare alternativă a sistemului în jurul poziţiei de echilibru, adică o oscilaţie în cursul
căreia sistemul îşi pierde energia pe care a acumulat-o iniţial, prin interacţiune cu mediul exterior.
Se va considera că reacţiunea dată de arc se opune deformării acestuia şi este proporţională şi de
sens contrar elongaţiei (depărtării de poziţia de echilibru). Sistemele elastice care au reacţiunea
proporţională cu depărtarea de la poziţia de echilibru sunt numite sisteme elastice liniare, iar
oscilaţiile produse de astfel de forţe sunt numite oscilaţii liniare. Dacă aceste forţe sunt dependente
de deformaţia ridicată la o oarecare putere, sisteme elastice sunt neliniare, iar oscilaţiile produse
de ele sunt oscilaţii neliniare.
Forţe cu comportament de forţă elastică apar şi în alte situaţii (nu apar numai în cadrul
elasticităţii) şi se numesc forţe de revenire sau forţe cvasielastice, constanta k numindu-se
constantă cvasielastică şi depinzând de caracteristicile sistemului.
Se vor considera sisteme oscilante care au dimensiuni suficient de reduse şi vitezele mici,
iar din acest motiv, forţele de rezistenţă din partea mediului vor fi de tipul frecării vâscoase, unde
forţa de frecare depinde de puterea întâi a vitezei. Forţele de rezistenţă de acest tip se mai numesc
şi forţe Stokes, şi pentru un corp sferic se exprimă prin relaţia următoare:
 
Fr  6rv (1.17)
 reprezintă vâscozitatea dinamică a mediului, r raza sferei şi v viteza;

 dx 
cunoscând definiţia vitezei v   x , pentru un corp de forma oarecare expresia acestei forţe
dt
are forma:

15
 Figura 1.3
  
 dx
Fr  x sau Fr   (1.18)
dt
unde  se numeşte coeficient de rezistenţă şi depinde de vâscozitatea dinamică a mediului şi de
geometria corpului.
Rezultanta forţelor care acţionează asupra corpului va fi:
F  kx  v (1.19)
Dar conform principiului al II-lea al lui Newton:
dv d 2x
F  ma  m  m 2  mx (1.20)
dt dt
deci:
d 2x d 2x dx
m 2  kx  v sau, m 2    kx  0 (1.21)
dt dt dt
Aceasta este o ecuaţie diferenţială de ordinul II cu coeficienţi constanţi care se mai poate
pune şi sub următoarea formă:
d 2 x  dx k
  x0 (1.22)
dt 2 m dt m
Se fac notaţiile:
 k
 2 şi  02 (1.23)
m m
 se numeşte factor de amortizare, iar 0 pulsaţie proprie ecuaţia devenind astfel:

d 2x dx
2
 2  02  0 (1.24)
dt dt
În teoria ecuaţiilor diferenţiale se arată că soluţia unei astfel de ecuaţii este de forma:

16
 x(t )  C1e
  
2 02 t
 C2e
 
2 02 t
(1.25)
C1 și C2 sunt constante care trebuie determinate din condiţiile iniţiale.
Soluţiile de forma aceasta pot fi complexe sau reale după cum acţiunea forţelor rezistente
este mai mare sau mai mică decât acţiunea forţei elastice.

1.3.1 Soluția ecuației diferențiale a oscilatorului amortizat în regimul periodic

Când forţele rezistente sunt mici   0 , rezistenţa opusă procesului oscilator este atât de
mică încât el se poate desfăşura în voie, instaurându-se un regim, numit regim periodic.
Se face notaţia:

  02   2 (1.26)

Această mărime se numeşte pseudopulsaţie şi soluția ecuaţiei oscilatorului amortizat

devine:

xt   e  t c1e it  c 2 e it  (1.27)
Folosind în relaţia (1.26) formulele lui Euler e  i  cos   i  sin  și efectuând calculele,
va rezulta expresia următoare:
x(t )  A  et  cos  t   (1.28)

A  t   e  t este amplitudinea momentană şi se constată că ea este descrescătoare în timp (figura

1.4).

Figura 1.4
Curbele reprezentate prin linie întreruptă reprezintă curbele de amortizare, adică graficul
amplitudinii momentane, A(t).
Se remarcă faptul că o valoare mărită a factorului de amortizare duce la o diminuare mai
rapidă a amplitudinii.
O astfel de mişcare se numeşte mişcare oscilatorie armonizată. Datorită pierderii de energie
din sistem, amplitudinea scade. Se observă că amplitudinea A(t) este exponenţial scăzătoare în

17
timp, amortizarea oscilaţiei depinzând de factorul de amortizare δ.
Pentru a caracteriza modul în care se amortizează o oscilaţie se utilizează decrementul
logaritmic definit ca fiind logaritmul natural al raportului valorilor elongaţiilor maxime succesive
de aceeaşi parte a poziţiei de echilibru.
t 
  ln (1.29)
t  T 

Înlocuind în (1.29) amplitudinea instantanee A  t   Ae  t :

e  t 1
  ln   t T 
 ln      (1.30)
e e
T este pseudoperioada definită prin relaţia:
2 2
  (1.31)
 02   2

1
dacă timpul scurs de la momentul iniţial este t    ,


   e 1  (1.32)
e
1
deci,   este timpul în care amplitudinea scade de „e” ori şi se numeşte timp de relaxare.


1.3.2 Soluţia ecuaţiei diferenţiale a oscilatorului amortizat în regimul aperiodic

În cazul în care   0 , rezistenţa opusă de mediu procesului este atât de mare, încât
energia acumulată iniţial în sistem se disipă în mare parte în prima pseudoperioadă. În acest caz,
regimul periodic nu se mai poate instala, dar se instalează în schimb un regim aperiodic.
Se face notația:

q   2  02 (1.33)

Rezultă că soluția ecuația oscilatorului amortizat este:


xt   e  t c1e qt  c 2 e  qt  (1.34)
În figura 1.5 este reprezentat modul de variaţie a funcţiei x(t) pentru o mişcare aperiodică.

18
 Figura 1.5
Cunoaşterea modului de amortizare este important în tehnica pentru construirea
amortizoarelor de oscilaţii ale diferitelor instalaţii.

1.3.3 Bilanțul energetic în mișcarea oscilatorie amortizată

În mişcarea oscilatorie amortizată, sistemul oscilant (oscilatorul), fiind în interacţiune cu
mediul, va ceda acestuia energie: acest proces este numit disiparea energiei. Pentru a găsi modul
în care se disipă energia se va pleca de la ecuaţia diferenţială a mişcării în forma originală, dată de
(2.5) înmulţită cu viteza v  dx dt :

d 2x dx dx
 m 2
  kx  0  (1.35)
dt dt dt
dx d 2 x  dx  dx
m     kx 0 (1.36)
 dt 
2
dt dt dt
Efectuând calculele și identificările se obține:
d  mv 2 kx 2 
    v
2
(1.37)
dt  2 2 

Dar:
mv 2 kx 2
  (1.38)
2 2
care reprezintă energia totală a sistemului oscilant şi prin urmare:
d
 v 2 (1.39)
dt
d
Se observă că v 2  0 prin urmare, 0
dt
Dacă derivata unei funcţii este negativă, atunci funcţia este descrescătoare, deci energia
sistemului scade. Maximul de scădere adică maximul puterii disipate este în momentul când v este

19
maxim.
1 d
  (1.40)
2 dt
se numeşte funcţie de disipaţie a sistemului, şi caracterizează modul în care sistemul cedează
energie mediului.

1.4 Întrebări de autoevaluare

1. Pulsația proprie a unui oscilator mecanic se definește prin relația:
 k  m
a. 2  b. 02  c.   d. 02 
m m k k
Răspuns: b
2. Energia totală a unui oscilator armonic:
a. crește proporțional cu pătratul vitezei b. se disipă în mediu sub formă de căldură
c. este constantă d. scade proporțional cu pătratul vitezei
3. În cazul unui oscilator mecanic amortizat, din principiul al II-lea al lui Newton rezultă
următoarea ecuație:
a. mv  a  kx  0 b. ma  v  kx  0
c. a  mv  kx  0 d. ma  v  kx  0
Răspuns: d

1.5 Teste de control

1. Să se determine perioada şi pulsaţia unui corp cu masa m = 5 kg suspendat de un resort ce se
alungeşte sub acţiunea acestuia cu Δx = 9,8 cm.
2. Un mobil se află într-o mişcare oscilatorie amortizată descrisă de ecuaţia
x(t )  Aet cos(t  ) . Să se afle momentul în care viteza se anulează prima oară.
3. Un corp cu masa m = 0,4 kg este suspendat de un resort de constantă elastică k = 200 N/m. Dacă
pseudopulsaţia este mai mică cu 0,005 s –1 decât pulsaţia proprie a pendulului, să se determine
coeficientul de rezistenţă al forţei care produce amortizarea (forţa de rezistenţă este proporţională
cu viteza).

20