Sunteți pe pagina 1din 1

MANA DE LUNI

18 Noiembrie 2002

CE ESTE SUCCESUL: PARTEA IV


de Whit Chriswell

Am auzit spunându-se că "nimic din trecutul tău nu garantează că în viitor, vei continua să creşti
spre potenţialul cu care eşti înzestrat". Pentru a ne pegăti de călătoria spre succes, trebuie să ne
pregătim să creştem. Mulţi nu vor să se dedice acestui proces pentru că necesită schimbare. Adevărul
este că fără schimbare, creşterea este imposibilă. Schimbările sunt însă inevitabile şi toţi avem de-a face
cu ele. Creşterea individuală este opţională şi de aceea mulţi oameni nu ating ori nu ajung aproape de
potenţialul lor maxim în viaţă.
Sunt uimit de Tiger Woods- la fel ca şi întreaga lume. L-am privit la competiţia din Louisville,
Kentucky, SUA. El a tras de 66 de ori, apoi s-a reîntors în poligon pentru a mai exersa încă 90 de minute!
Apoi a mers acasă unde s-a mai antrenat afară încă o oră. Eu am obosit doar gândindu-mă la toate
acestea!
Cei mai fericiţi şi cei mai de succes oameni pe care îi cunosc, în fiecare zi din viaţa lor cresc câte
puţin. Ei cresc din punct de vedere fizic, mental, emoţional, relaţional şi spiritual.

John Maxwell ne dă cea ce el numeşte "10 principii ale creşterii". Iată cinci dintre ele:

1. Alege o viaţă de creştere. Oamenii care îşi ating potenţialul sunt aceia care gândesc în termeni
de perfecţionare. Dacă doreşti să fi un lider mai bun, trebuie să creşti ca un lider. Dacă doreşti să
ai copii mai buni, trebuie să devii un părinte mai bun. Singurul pe care poţi să-l perfecţionezi eşti
tu însuţi. Şi singura cale către creştere este să alegi să creşti.

2. Începe să creşti azi. Nu este vorba despre ceea ce ai de gând să faci, ci despre ceea ce ai de
gând să faci ACUM. Aceasta contează. Mulţi oameni au aşa-zisa boală "într-o zi". Sau unii vor
spune "într-una din zilele acestea". Dar nu aţi auzit niciodată că "într-una din zilele acestea"
înseamnă în NICI UNA din aceste zile? Ce mai aştepţi? Începe azi.

3. Învaţă. Ceea ce înveţi pe lângă ceea ce şti - este tot ce contează! Aminteşte-ţi de Tiger Woods.
Oamenii de succes întotdeauna învaţă, se antrenează şi încearcă să se perfecţioneze. Nu te opri
niciodată din învăţat. Când o persoană se opreşte din învăţat, vor apărea neplăceri.

4. Concentrează-te asupra dezvoltării personale, nu asupra realizării personale. În perioada


anilor '60- '70, exista o vorbă care spunea că oamenii "se regăseau ei înşişi". Aceea însemna că
ei căutau o cale pentru a se realiza personal. Aceasta face ca fericirea să devină un scop.
Realizarea personală înseamnă să-ţi dezvolţi potenţialul astfel încât să poţi atinge scopul pentru
care ai fost creat. Te vei simţi fericit, dar de asemenea vei avea parte de tristeţe şi lupte în acest
proces.

5. Nu fi niciodată mulţumit cu realizările prezente. Rick Warren spunea "Cel mai mare duşman
al succesului de mâine este succesul de azi". A gândi că "ai ajuns" este similar cu a gândi că şti
tot. Îţi răpeşte dorinţa de a învăţa. Deci, stai flămând. Nu te aşeza într-o zonă de comfort. Nu lăsa
succesul să ţi se urce la cap. Bucură-te de moment, mulţumeşte lui Dumnezeu şi apoi mergi
înainte - folosind ca măsură a timpului, fiecare zi!

Whit Criswell este un fost bancher, instructor şi om de afaceri care înţelege stresul şi tensiunea la locul de muncă.
El trăieşte în Lexington, Kentucky, SUA, împreună cu soţia sa, Sandra, cu fiul şi cu fiica sa care sunt adolescenţi.

MANA DE LUNI este tradusă în limba română cu acordul CBMC International şi se distribuie prin e-mail de Convenţia Profesioniştilor şi
Oamenilor de Afaceri Creştini din Arad , România (CPOAC), Tel. 0257 259248 , E-mail: cpoac@arad.ro.
Dacă aceste mesaje nu prezintă interes pentru dvs., vă rugăm să ne comunicaţi.

S-ar putea să vă placă și