Inventarierea reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii de verificare faptică a existenţei şi

stării mijloacelor economice, a creanţelor şi datoriilor unei întreprinderi. Prin inventariere se

realizează un control asupra integrităţii elementelor patrimoniale. Potrivit prevederilor
Regulamentului privind inventarierea din 29.05.2012, inventarierea reprezintă un procedeu de
control și autentificare documentară a existenţei tuturor elementelor de activ şi datorii în expresie,
cantitativ-valoric sau numai valorică, după caz, care aparțin și/sau se află în gestiunea temporară
a entităţii la data efectuării acesteia.

Calculaţia este un procedeu al metodei contabilităţii ce reprezintă un ansamblu de operaţii

matematice corelate între ele şi folosite în conformitate cu prevederile metodologice prin care se
determină mărimea costurilor şi a rezultatelor. Calculaţia este folosită pentru determinarea valorii
elementelor patrimoniale, care stau la baza operaţiilor economice consemnate în documentele
primare, continuînd cu calculul bunurilor economice consumate, calculul diferenţelor constatate
în urma inventarierii, calculul costului de producţie şi a rezultatelor financiare stabilite la sfîrşitul
perioadei de gestiune. Calculaţia se utilizează în cadrul procedeelor de generalizare ale metodei
contabilităţii cum este balanţa de verificare şi bilanţul unde sunt calculate egalităţile respective.

Unitatea de măsură reprezintă unitatea de calcul care este folosită în măsurarea şi compararea
elementelor patrimoniale. În contabilitate această unitate de măsură o reprezintă banul. La noi în
Republică, unitatea de măsură este leul care stă la baza sistemului monetar naţional.

Evaluarea reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii care constă în măsurarea şi exprimarea

valorică a existenţei, mişcării şi transformării elementelor patrimoniale şi a operaţiilor privind
mişcarea acestor elemente.

Costurile reprezintă resursele utilizate pentru fabricarea produselor şi prestarea serviciilor în

scopul obţinerii venitului. Acestea sunt nemijlocit legate de procesul de producţie şi fac obiectul
de studiu al contabilităţii de gestiune (manageriale).
Formula contabilă curentă se consideră acea formulă prin intermediul căreia se înregistrează în
contabilitate operaţiunile economico-financiare care au loc în mod obişnuit, curent. Caracteristica
acestora constă în faptul că înscrierea sumelor se face în negru, sumele respective se adună între
ele, atît în debitul cît şi creditul contului.

Formula contabilă de stornare, reprezintă o modalitate specifică contabilităţii de corectare a unor

erori, săvîrşite anterior cu ocazia înregistrării în conturi a sumelor din operaţiile economice şi
financiare care au avut loc în activitatea întreprinderilor. Eroarea poate fi, fie în înregistrarea unei
sume eronate, fie în înregistrarea unei sume în alte conturi decît cele corespunzătoare conţinutului
operaţiei.

Rulajul reprezintă mişcarea sau sumele înregistrate succesiv într-o perioadă de gestiune în debitul
şi creditul unui cont, corespunzător creşterilor şi micşorărilor, determinate de operaţiile economice
referitoare la contul respectiv. Rulajul contului este de două feluri: rulaj debitor care reprezintă
totalitatea înregistrărilor făcute pe partea de debit a unui cont şi rulaj creditor – reprezintă
totalitatea înregistrărilor făcute pe partea de credit.
Debitul şi creditul sunt denumirile celor două părţi opuse ale contului, care permit separarea celor
două sensuri de modificări, pe care le determină operaţiile economice. Partea stîngă a contului se
numeşte debit, partea dreaptă – credit. Debitul şi creditul sunt două denumiri convenţionale
menţinute în doctrina economică din trecutul îndepărtat, cînd contul era privit ca mijloc de a
evidenţia socoteli între persoane. Denumirea provine de la verbele latine debere – a datora,
şi credere – a crede, a avea încredere. Noţiunea de debit provine de la aceea de debitor adică
persoana care, după ce primeşte o valoare are de dat ceva, de restituit, iar noţiunea de credit provine
de la creditor adică acela care a avut încredere şi a dat ceva şi are de primit o valoare.

Contul este un procedeu specific metodei contabilităţii care reflectă existenţa şi mişcarea
fiecărui element patrimonial ca efect al modificărilor produse de operaţiile economice ce au loc
într-o perioadă de gestiune.

Bilanţul reprezintă o grupare a activelor după componenţa şi destinaţia acestora ca obiecte de

drepturi şi obligaţii, şi drepturi şi obligaţii asupra acestor active în expresie valorică la o anumită
dată, de regulă la data ultimei zile a perioadei de gestiune.
Documentaţia reprezintă procedeul ce permite consemnarea datelor privind patrimoniul, în
documente. Documentul este un act prin care se adevereşte, se constată sau se preconizează un
fapt, se conferă un drept, se recunoaşte o obligaţie.

Costurile cu personalul directe şi repartizabile reprezintă remuneraţiile, contribuţiile şi alte plăţi

aferente personalului încadrat nemijlocit în procesul de fabricaţie a produselor şi/sau de prestare
a serviciilor.
Costurile materiale reprezintă valoarea contabilă a stocurilor sau altor resurse materiale utilizate
nemijlocit la fabricaţia produselor/prestarea serviciilor.
Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune
sub formă de ieşiri, reduceri ale valorii activelor sau de creşteri ale datoriilor care contribuie la
diminuări ale capitalului propriu (rezultatului financiar), altele decît cele rezultate din distribuirea
acestuia proprietarilor.
Veniturile sînt creşteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub
forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora, sau a diminuării datoriilor care au drept
rezultat creşteri ale capitalului propriu, cu excepţia creşterilor legate de contribuţiile proprietarilor.

Datoriile financiare apar în legătură cu procurarea capitalului atras. Capitalul atras îl constituie
creditele bancare şi împrumuturile în monedă naţională şi valută străină primite de către entitate
de la alte persoane fizice sau juridice, pe un termen stabilit şi pentru o plată determinată.
Datoriile comerciale reprezintă datorii care apar în urma operaţiunilor comerciale ale entității
Datoriile reprezintă obligaţii actuale ale entităţii ce decurg din fapte economice anterioare şi prin
stingerea (decontarea) cărora se aşteaptă să rezulte o ieşire (diminuare) de resurse care
încorporează beneficii economice.
Capitalul nevărsat reprezintă datoriile fondatorilor privind aporturile la capitalul social.
Capital retras reprezintă valoarea acţiunilor proprii (cotelor de participaţie) răscumpărate de la
acţionarii (asociaţii) săi.

Capitalul neînregistrat reprezintă capitalul aferent părţilor sociale care nu au trecut înregistrarea
în organele abilitate de stat.

Rezervele sînt tratate ca o măsură de precauţie rezonabilă pentru înlăturarea riscurilor

desfăşurării nominale a activităţii financiare şi de producţie.
Capitalul social se constituie la înfiinţarea entității, fiind o condiţie a existenţei şi funcţionării
acesteia, reprezintă valoarea aporturilor proprietarilor entității la patrimoniul acesteia depuse în
contul achitării acţiunilor (cotelor) pentru asigurarea activităţii entității. Constituirea capitalului
social se contabilizează în mărimea indicată în actele de constituire ale entităţii şi/sau în alte
documente prevăzute de legislaţie.

Capitalul propriu reprezintă mărimea rămasă în activele entităţii după scăderea datoriilor.
Capitalul propriu corespunde finanţării proprii a bunurilor economice aflate în circuitul
patrimonial al entității şi reprezintă mărimea rămasă în activele entității după scăderea datoriilor.
Investiţiile financiare curente sunt investiţii pe care entitatea are intenţia să le comercializeze
sau să le stingă în curs de un an.
Numerarul reprezintă disponibilităţile băneşti în casierie, depozite, conturi curente în monedă
națională, în valută străină şi în alte conturi la bancă.
Creanţele sînt drepturi ale entităţii ce decurg din tranzacţii sau evenimente trecute şi din stingerea
cărora se aşteaptă intrări (majorări) de resurse care încorporează beneficii economice.

Creanţele pe termen lung reprezintă valori economice avansate temporar de entitate altor
persoane fizice şi juridice pe o perioadă mai mare de un an şi pentru care urmează să primească un
echivalent valoric. Toate persoanele fizice şi juridice care au beneficiat de o valoare avansată
urmând să dea echivalentul corespunzător sunt denumite generic prin noţiunea de
debitori. Avansurile acordate pe termen lung reprezintă plăţile efectuate pe o perioadă mai mare
de un an în contul procurării ulterioare a bunurilor, serviciilor, lucrărilor.

Investiţiile financiare pe termen lung sunt active sub formă de valori mobiliare, cote de
participaţie în capitalul social al altor entităţi şi alte investiţii deţinute de entitate în scopul
exercitării controlului, obţinerii veniturilor sau altor beneficii economice.

Active biologice imobilizate reprezintă activele biologice mature care asigură obţinerea multiplă a
produselor agricole şi/sau a activelor biologice adiţionale pe parcursul unei perioade ce depăşeşte
un an (de exemplu, viile, livezile, plantaţiile de pomuşoare roditoare, culturi multianuale de flori,
de furaje, legumicole, vacile, ovinele, porcinele, cabalinele adulte) precum şi activele biologice
imature care se află în perioada de pregătire spre utilizare după destinaţie (de exemplu, viile şi
livezile plantate, pînă la transferarea lor în categoria pe rod).

1) Imobilizări corporale în curs de execuţie – imobilizări corporale procurate sau aflate în

procesul de creare şi de pregătire pentru utilizare după destinaţie, pînă la transmiterea lor în
exploatare. Imobilizările corporale în curs de execuţie cuprind: construcţii în curs de execuţie,
utilaj destinat instalării, utilaj şi alte obiecte pînă la punerea în funcţiune, investiţii capitale
ulterioare;

2) Terenuri – imobilizări corporale sub formă de teritorii funciare (de pămînt) deţinute de
entitate cu drept de proprietate sau primite în arendă financiară (leasing financiar) pentru a fi
folosite în activitatea entităţii. Terenurile cuprind: terenuri fără construcţii, terenuri cu construcţii,
terenuri cu zăcăminte;

3) Mijloace fixe – imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora

depăşeşte plafonul valoric prevăzut de legislaţia fiscală sau pragul de semnificaţie stabilit de
entitate în politicile contabile. Mijloacele fixe includ: clădiri, construcţii speciale, maşini şi utilaje,
instalaţii de transmisie, mijloace de transport, instrumente, inventar, costuri capitale privind
ameliorarea terenurilor, alte mijloace fixe (investiţii capitale pentru mijloace fixe primite în leasing
operaţional, fonduri de bibliotecă etc.), mijloace fixe primite în leasing financiar;

4) Resurse minerale – imobilizări corporale sub forma de costuri capitalizate ale lucrărilor de
explorare (pregătire spre extracţie), pentru care este demonstrată fezabilitatea tehnică şi viabilitatea
comercială.

Imobilizările corporale reprezintă imobilizări sub formă de mijloace fixe, terenuri, imobilizări
corporale în curs de execuţie şi resurse minerale.

Imobilizări necorporale – imobilizări nemonetare care nu îmbracă o formă materială,

identificabile şi controlabile de entitate. Imobilizări necorporale în curs de execuţie sînt imobilizări
necorporale procurate sau aflate în procesul de creare şi de pregătire pentru utilizare după destinaţie
precum şi imobilizările necorporale interconexate cu alte imobilizări care necesită lucrări de
pregătire pentru utilizare după destinaţie.