Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ro/
Panait Istrati
Panait Istrati (10 august 1884, Brăila -
16 aprilie 1935, Bucureşti) - publicist şi
prozator român de limbă română şi franceză.
Este fiul nelegitim al Joiţei Istrate,
spălătoreasă, şi al contrabandistului grec
Gherasim (Gheorghios) Valsamis, originar
din insula Kefalonia; a fost declarat la naştere
cu prenumele Gherasim. Până în 1889 îşi
petrece copilăria la Baldovineşti, lângă Brăila,
în casa bunicii Nedelea şi sub îngrijirea
unchilor Anghel şi Dumitru, pe care îi va
evoca în povestirile Moş Anghel şi O noapte
în bălţi.
În 1891 este înscris la Şcoala Primară
nr. 3 din Brăila, dar rămâne de două ori
repetent, izbutind să termine patru clase abia
în 1897, după care abandonează definitiv
şcoala. În toamna aceluiaşi an intră „la stăpân”, ca băiat de prăvălie la cârciuma
lui Kir Leonida. Aici leagă o frumoasă prietenie cu un bătrân marinar grec,
„căpitanul” Mavromati, descris mai târziu într-o povestire. Învaţă de la acesta
greceşte şi primeşte în dar Dicţionarul universal al limbii române de Lazăr
Şăineanu, care devine pentru Istrati o adevărată „carte sfântă”, fundamentală
pentru instruirea lui ca autodidact. Citeşte cu pasiune.
În februarie 1898 se angajează lucrător la plăcintăria lui Kir Nicola. Devine
apoi ucenic în sala cazanelor din docurile Brăilei, salahor la o pescărie şi la o
fabrică de frânghii. Se apropie de enigmaticul boem rus Mihail Mihailovici
Kazanski, pe care îl va evoca în povestirile sale. În 1901 pleacă la Giurgiu,
muncind aici ca hamal în port. Se împrieteneşte cu un alt salahor, armeanul
Sarkis, şi acesta devenind personaj în literatura lui Istrati. Se întoarce la Brăila şi
începe să practice meseria de zugrav.
În 1904, împreună cu Mihail Mihailovici Kazanski, se angajează ca agent
într-un birou de plasare din Bucureşti; experienţa de viaţă de aici se va regăsi în
romanul Biroul de plasare. În ianuarie 1905 participă la o manifestaţie de
solidaritate cu revoluţia rusă, este arestat şi trimis la Brăila, unde e judecat şi
condamnat, dar cu suspendarea pedepsei. Întors la Bucureşti, ia contact cu
mişcarea socialistă.
Debutează cu articolul Regina-hotel în „România muncitoare” (38/1906).
În decembrie îşi începe peregrinările prin lume, îmbarcându-se clandestin, la
Constanţa, pe vaporul „Împăratul Traian”. Ajunge la Alexandria, în Egipt, iar la
începutul anului 1907 se află în portul Pireu. Face prima tentativă de a ajunge în
1
http://referate.wyz.ro/
2
http://referate.wyz.ro/
3
http://referate.wyz.ro/
4
http://referate.wyz.ro/
5
http://referate.wyz.ro/
plăcerii. Când bărbatul şi fiul ei cel mare erau plecaţi, făcea din casa ei un cuib de
desfătări, deşi ştia câte avea să îndure după aceea. Lovită o dată până la mutilare,
se hotărăşte să plece în lume, iar la despărţire le spune Chirei şi lui Dragomir,
băiatul mai mic: „Dumnezeu m-a făcut pentru plăcerile trupului, aşa cum pe
cârtiţă a făcut-o să trăiască departe de lumina soarelui. Şi după cum dihaniei
aceştia nu-i lipseşte nimic ca să poată trăi sub pământ, tot aşa şi eu aveam tot
ce-mi trebuia ca să mă bucur de plăcerile vieţii. M-am jurat să mă omor, dacă
cumva puterea omenească m-ar sili să trăiesc o altă viaţă decât aceea pe care eu o
simt clocotind în sângele meu”.
Voluptatea patimii o cuprinde şi pe Chira Chiralina, care se dezlănţuie
când urcă pe corabia lui Nazim-Efendi, un traficant de carne vie, furnizor al
haremurilor. Acum începe drumul spre pierzanie al Chirei, care sfârşeşte închisă
într-un harem. Dragomir, fratele Chirei, este şi el pervertit de Nazim-Efendi.
Scăpând de sub sechestrul acestuia, începe să rătăcească prin întregul Orient, în
căutarea mamei şi a surorii lui. Poartă în suflet cinstea şi demnitatea, dar este
dispreţuit, înşelat şi batjocorit tocmai pentru că are o structură aparte.
Întorcându-se în ţară, la Brăila, după 12 ani de pribegie şi căutări disperate,
se izbeşte de aceleaşi adversităţi morale şi sociale şi se vede aruncat din nou pe
drumuri, pradă viciului. Priviţi izolat, rupţi de realităţile şi mentalitatea vremii în
care trăiesc, protagoniştii din Chira Chiralina pot fi consideraţi „cazuri” prin
prisma fiziologicului sau a patologicului. Mama Chirei, Chira Chiralina şi
Dragomir nu sunt însă nişte „curiozităţi” umane, nu ilustrează un pitoresc exotic,
ci aparţin lumii porturilor româneşti, foste raiale turceşti, mai cu seamă lumii
Brăilei de altădată, în care atmosfera orientală se infiltrase.
Mânca, din povestirea Ţaţa Mânca, este şi ea departe de a fi un simplu caz.
Având un suflet însetat după bine şi fericire, ea ispăşeşte, prin suferinţă, vina de a
fi dorit să trăiască după chemarea inimii. E fiica unor ţărani săraci dintr-un sat din
apropierea Brăilei şi nu năzuieşte decât să poată gusta fericirea împreună cu
Mincu, iubitul ei, flăcău sărac din acelaşi sat. Dar fericirea o vrea întreagă,
deplină, neîngrădită de nimeni şi de nimic. Boierul din sat, un destrăbălat, recurge
la cele mai perfide mijloace pentru a o avea pe Mânca. Dorinţa Mâncai de a trăi
alături de iubitul ei se loveşte şi de rapacitatea familiei. Tatăl, setos de avere, o
mărită cu Sima, negustor bogat din Brăila, ins meschin, profitor. Mânca urmează
porunca tatălui ei, dar nu-şi poate dărui iubirea. Va fugi ca să trăiască cu Mincu.
Setea de viaţă, dorinţa de a împlini porunca inimii o absolvă de vina imoralităţii.
Dar nu poate ajunge la fericirea dorită. Iubitul ei, pentru care a fost gata de orice
jertfă, o dezamăgeşte amarnic. Ajuns om cu avere, bărbatul alunecă pe calea
pierzaniei, se dedă beţiei şi desfrâului, se leneveşte şi, până la urmă, o părăseşte
pe ascuns pe Mânca, furându-i toţi banii din casă. Povestirea e susţinută de o
tensiune dramatică autentică.
O dramă existenţială trăieşte şi Neranţula, din povestirea cu acelaşi titlu.
Este un copil nefericit, năpăstuit de propria mamă. Rămasă orfană, îşi câştigă
traiul cărând apă cu sacaua. Silită să se prostitueze, ajunge la Constantinopol, dar
6
http://referate.wyz.ro/