Bicazan Adriana

Dănăilă Iarina
Master, Anul I- Practici Curatoriale Contemporane

Șapte zile în lumea artei

De Sarah Thornton

Introducere

În introducere Sarah Thornton explică cum lumea artei a cunoscut o puternică expansiune,
care a fost determinată desigur de economia globală. Lumea artei constă într-o rețea suplă de
subculturi care se întrepătrund, fiind ținute laolaltă de aceeași credință în valoarea artei.1 Există
capitale ale artei precum New York, Londa, Los Angeles și Belin. În viziunea ei, actorii lumii artei
tind să joace șase roluri, cel de artist, dealer, curator, critic, colecționar sau expert pentru casele de
licitații. Lumea artei contemporane este ceea ce Tom Wolfe numește o statusferă, o sferă care ține
de statut.2 Scriitoarea spune că lumea artei a devenit un soi de religie, o societate cu adepți devotați,
care deși venerează neconvenționalul, ea abundă de conformism.3 Thornton caută să explice de ce
piața de artă a cunoscut o creștere semnificativă în ultimii 10 ani punând întrebarea de ce a devenit
arta atât de populară? 4 Câteva dintre ipotezele ei sunt expuse în introducere, ea fiind de părere
că arta a devenit mai populară deoarece populația de pe întreg globul este mai educată ca niciodată,
cultura vizuală s-a dezvoltat dramatic odată cu apariția internetului și din cauza globalizării care
ne face arta accesibilă. Dat fiind că lumea artei este secretoasă și greu accesibilă, Sarah Thornton
expune șapte narațiuni care se desfășoară în șase orașe din cinci țări, fiecare capitol descriind
povestea unei zile.

1. Licitația

Acest capitol începe prin al descrie pe comisarul principal al casei Christie’s, Christopher
Burge, pregătindu-se pentru o licitație foarte importantă ce prezintă doi artiști consacrați, Cy

1
Sarah, Thornton, Șapte zile în lumea artei, ed. Pandora, București, 2008, Pag. 10
2
Tom Wolfe în Sarah Thornton, Șapte zile în lumea artei, pag. 11
3
Ibidem, Pag. 13
4
Ibidem, Pag. 13

1
Twombly și Ed Ruscha. De două ori pe an la New York (în mai și în noiembrie) și de trei ori pe
an la Londra (în februarie, iunie și octombrie) Christie’s și, respectiv Sotheby’s își țin principalele
lor vânzări de artă contemporană. Împreună, ele controlează 98% din piața mondială a licitațiilor
de artă.5 În continuare, Burge este descris ca fiind un om care arată foarte îngrijit în exterior, fiind
atent la toate detaliile de imagine, de la haine, până la modul de a vorbi și gesticula. Acesta explică
importanța aparențelor în fața colecționarilor de artă, el jucând un rol foarte important în antrenarea
publicului și controlarea acestuia. Un alt subiect deschis în aceast capitol este cererea
colecționarilor pentru opere contemporane, dar aici Burge spune că este și o chestiune de ofertă
Aproape că am rămas fără lucrări mai vechi; prin urmare, piața noastră este împinsă tot mai mult
către contemporanul imediat. Ne transformăm din agrosiști la mâna a doua în vânzători cu
amănuntul ai unor piese care nu au mai fost prezentate niciodată. Raritatea obiectelor mai vechi
scoate la rampă lucrările mai noi.6 Se aduce în atenție existența dealerilor primari, care sunt mult
mai implicați în lansarea artiștilori necunoscuți și a dealerilor secundari care nu mai au de-a face
cu artiștii, ci lucrează în mod direct cu casele de licitație. Autoarea prezintă un interviu cu un
consultant de artă pe nume Philippe Segalot, fost angajat la Christie’s, iar în prezent fiind
coproprietarul firmei Giraud, Pissaro, Segalot. Când Thornton îi adresează întrebarea “cum știi
când ai găsit o lucrare de calitate?“ consultantul răspunde “O simți” spune el cu fervoare. Nu citesc
niciodată cărți despre artă. Nu mă interesează literatura despre artă. Primesc toate revistele de
artă, dar nu le citesc, pentru că nu vreau să fiu influențat de recenzii. Privesc. Mă las invadat de
imagini. Nu servește la nimic să vorbești atât despre artă. Sunt convins că o operă importantă
vorbește de la sine.7

2. Crit

Capitolul acesta face o descriere a unei facultăți de artă, mai exact cum se desfășoară un
curs în cadrul California Institute of Arts sau pe scurt CalArts. Michael Asher ține în cadrul acestei
instituții un seminar care acum este foarte renumit în care lucrările studenților sunt supuse unor

5
Ibidem, Pag. 22
6
Christopher Bruce în Sarah Thornton, Șapte zile în lumea artei, pag. 24
7
Ibidem, Pag. 27

2
Bicazan Adriana
Dănăilă Iarina
Master, Anul I- Practici Curatoriale Contemporane
critici colective, de unde și numele de crit. Creațiile lui Asher nu sunt puse în general la vânzare,
el mărturisind Eu nu evit nicio formă de comerț. În 1966, am făcut niște bule de plastic sub formă
de blistere care stăteau la vreo 3 centimetri de perete, și am vândut una din ele.8 Asher conduce
acest seminar cu studenții înca din anul 1974, iar artiști cu reputație internațională ca Sam Durant,
Dave Muller, Stephen Prina și Christopher Williams, îl descriu ca pe una dintre cele mai mai
memorabile și formative experiențe din educația lor artistică.9

Activitățile care se întâmplă la acest seminar sunt mai mult decât interesante, deoarece se
desfășoară în felul următor: trei studenți își explica lucrările și conceptele, iar colegii aceștora îi
ascultă până le vine și lor rândul să i-a cuvântul. În tot acest timp, Michael Asher nu intervine,
lăsând studenții să intre în dezbateri. La ora 10:25 toată lumea este așezată și pregătită. Primul
student pe nume Josh își prezintă lucrările care fac referințe destul de abstracte către rasă și origine
etnică. Aceste două subiecte stârnesc reacții puternice din partea studenților. În cele din urmă,
discuțiile se prelungesc până la ora 12:45, ele divagând de la subiect și se opresc la ora 14:00 când
Asher decretrează că toată lumea poate merge la prânz. La o oră distanță, un nou student își
prezintă iar în acest segment suntem familiarizați cu jargonul pe care Sarah Thornton îl tot auzise
prin campus, acela fiind termentul de criticalitate. Un alt student ține să îi explice faptul că acest
termen nu se vrea unul dur sau ostil ci mai de grabă înseamnă o cercetare profundă în așa fel încât
să scoți la iveală o dialectică.10

Sesiunile critice organizate la CalArts sunt considerate din ce în ce mai necesare în

contextul unei piețe tot mai mari pentru lucrări conceptuale, integritatea și solidaritatea artiștilor
sunt la fel de importante ca valoarea pur estetica. 11 Acestea se întind până la ore târzii, iar Asher
face doar mici intervenții unde simte nevoia. Seminarul se încheie la ora 0:55 cu unii dintre
participanții care au adormit pe parcurs trezindu-se. Studenții nu au avut nici o problemă să
petreacă un timp atât de lung într-o sală de curs ci la sfârșit ei chiar se simt abandonați când
profesorul lor pleacă.

8
Ibidem, Pag 59
9
Ibidem, Pag. 59
10
Ibidem, Pag. 75
11
Ibidem, Pag 69

3
 3. Târgul

În acest capitol este descrisă expansiunea care se întâmplă în artă pe parcursul târgurilor
de artă. Subiectul principal în acest capitol este analizarea târgului de artă Art Basel unde se adună
cele mai influente personaje din lumea artei. Este prezenta pe scurt diferenta dintre perioada trecuta
in care ritmul vanzarilor era unul mai lent, iar oamenii (colectionarii) se strecurau pe la sfarsitul
targurilor pentru a cumpara lucrarile la un pret mai bun, insa in ultimul secol se abordeaza alta
modalitate. Mergand pe principiul painii calde, tot ce e bun se da pana in ora pranzului.

Art Basel-locul si momentul in care cei mai cautati artisti aka la crème de la crème12 isi fac aparitia
sub conducerea lui Samuel Keller, directorul acestui targ. Art Basel se desfășoară într-un spațiu
expozițional numit Messe fiind desfasurat intr-o constructie bine pusa la punct ce se desfasoara pe
trei sute de standuri pe doua nivele, iar primul Art Basel a avut loc în 1970. Art Basel este
considerat net superior targurilor vechi precum Art Köln, Chicago Fair sau Armony Show. Jeff Poe
și Tim Blum sunt considerați marii descoperitori de artiști. Juriul este format din șase dealeri care
tind să favorizeze galeriile elvețiene și arta contemporană europeană aka kunst neinteresantă. La
un astfel de targ este insa cu dus si intors modul in care se va desfasura cariera artistica, fie pe o
cale buna fie spre nimicirea viselor. De exemplu o galerie care e refuzata doi ani la rand este practic
autodistrugere deoarece va fi considerata neimportanta.

Unii dintre cei mai importanti oameni care isi fac aparitia la fiecare eveniment important
din lumea artei sunt Don si Mera Rubell, colectionari de profesie. Mera spune foarte indignata ca
titlul de colectionar se castiga si totodata afirma pasiunea lor pentru arta emergenta.13 Urmati de
fosta profesoara din Long Island de istoria artei Barbara Gladstone si apoi de Amy Cappellazzo
care spune ca targurile de arta sunt mai interesante decat licitatiile pentru ca tranzactiile se petrec
14
in timp real. Glenn Scott Wright si Nicholas Logsdail care se plange de varietatea artistilor
„fuga-fuga” si de lipsa artistilor lenti si durabili. Nicholas face o distinctie clara intre galeristi si
vanzatori15. Galeristii descopera si promoveaza artistii, iar vanzatorii doar fac comert cu arta,
concluzionand ca lumea artei nu are reguli, asa ca trebuie sa iti creezi propriile reguli. Spre

12
Ibidem, Pag 90
13
Ibidem, Pag 94
14
Ibidem, Pag 97
15
Ibidem, Pag 98

4
Bicazan Adriana
Dănăilă Iarina
Master, Anul I- Practici Curatoriale Contemporane
exemplu Tripticul intitulat 727-727 de Takashi Murakami este varianta a doua de la lucrarea
originală 727 și a fost vândută la un preț de 2 milioane de euro.

Se prezintă și diferența dintre dealer și consultant de artă și anume că dealerul face o treabă
bună pentru colecționar și o treabă excelentă pentru artist, iar consultantul face exact opusul. Un
consultant de artă ce coordonează colecțiile de artă ale menegerilor financiari de pe Wall Street
este Sandy Heller.

Cele trei tipuri de dealer sunt:

Dealer ce preferă contract cu artiștii;

Dealer ce se concentrează pe colecționar;

Dealer ce lucrează cu curatori.

Concluzionand acest capitol, John Baldassari spune ca la targurile de arta galeristii devin
negustori, un rol in care nu ar trebui sa fie vazuti, iar piata de arta devine insalubra si irationala,
deoarece pentru a vinde trebuie sa stai la pahare si sa inventezi, pentru ca piata de arta e nebuna
si lipsita de reguli.16

4. Premiul

Subiectul principal al capitolului este Premiul Turner care a fost inaugurat de TATE în
1984. Acesta a introdus în lumea artei nume precum Damien Hirst fost castigator in 1955 cu
lucrarea Mother and Child, Tracey Emin care a fost doar nominalizata in 1999, travestitul Grayson
Perry care isi poarta cu mandrie rochiile din epoca victoriana si totodata castigator in anul 2003,
Rebecca Warren, Lucy McKenzie care refuza nominalizarea și Phill Collins care castiga in 2004
cu lucrarea They shoot horses in care ataca temele media. Phill Collins rastoarna perceptiile si
cliseele despre clasicul atelier al artistului si isi muta atelierul in muzeu. De-a lungul anilor doar
doua femei au reusit sa ajunga la succesul de a se numi castigatoare ale acestui premiu si anume
Rachel Withread in 1993 si Gillian Wearing in 1997. Nicholas Serota, o personalitate importanta
in lumea artistica, spune ca un premiu depinde mereu de calitatea ultimului laureat.17Regulile

16
Ibidem, Pag 107
17
Ibidem, Pag 124

5
dupa care se desfasoara concursul sunt destul de stricte, iar castigarea acestui premiu poate avea
doua taisuri, insa o data cu refuzarea nominalizarii artistul risca sa ramana marginal si anonim
pentru tot restul carierei. Ca un artist să se încadreze în regulile concursului trebuie să aibă mai
puțin de 50 de ani, să fie cetățean al Marii Britanii și să fi avut în anul precedent o expoziție care
a atras atenția juriului. Cei patru jurati sunt Renton Andrew, Lynn Barber, Margot Heller si
Mathew Higgs.

Premiul Turner onorează artiștii aflați în punctul dintre ce lumea artei ar numi late
emergent and midcareer. Dacă un artist câștigă acest premiu nu înseamnă neapărat că va fi și bogat
și faimos deoarece câștigarea înseamna doar dublarea sumei, însă nominalizarea crește prețul
lucrării cu o treime. Concluzionand acest capitol, scriitoarea vrea sa demonstreze ca in ciuda
aparentelor, un premiu atat de renumit precum premiul Turner iti poate asigura faima, poate intr-
un sens bun sau poate intr-un sens blasfemitor, insa totul depinde de imprejurari si de cum
reactioneaza presa la noile aparitii pe piata de arta.

5. Revista

Subiectul acestui capitol este revista Artforum care are sediul în Manhattan. Artforum este
pentru artă ceea ce este Vogue pentru modă și ce a reprezentat Rolling Stone pentru Rock and Roll.

Guarino, Landesman și Tony Korner sunt cei trei editori ai Artforum care fac echipă de
aproape treizeci de ani. Korner a cumpărat revista în octombrie 1979. Scriitoarea îi intervievează
pe cei trei editori începând cu Guarino care spune că una dintre misiunile sale este să se asigure că
oamenii care sciu pentru ei se simt iubiți.

Un impact major asupra carierei artistului îl are revista Artforum. Integritatea revistei
Artforum se datoreaza lui Tony Korner deoarece acesta nu a colecționat niciodată artă
contemporană. Korner crede că o revistă de artă este de calitate atunci când aceasta nu urmează
piața de artă și nici nu încearcă să o influențeze. O revistă trebuie să fie onestă, să aibă propriul
său punct de vedere, să aiba o scriitură clară și un design bun. Korner consideră că Artforum este
arhiva artei contemporane.

6
Bicazan Adriana
Dănăilă Iarina
Master, Anul I- Practici Curatoriale Contemporane

6. Vizita la atelier

Capitolul este deschis de drumul scriitoarei spre lucrarea Oval Buddha însoțită de către
Tim Blum și Jeff Poe. În acest context, se discută despre cheltuielile pe care lucrarea o solicită și
ideea că Takashi Murakami s-a afirmat ca artist în afara Japoniei deoarece în țara lui se dorește
uniformizarea artiștilor.

Se menționează și industria KaiKai Kiki Co, unde artistul este un om multifuncțional

deoarece acesta are angajați care se ocupă de aducerea ideilor lui Murakami la realitate. Într-un
atelier angajații mărturisesc asprimea artistului, care documentează fotografic etapele fiecărei
lucrări pentru a le studia mai tarziu și a se asigura că totul este în regulă. După toate acestea,
scriitoarea ajunge la atelierul lui Murakami din Moto-Azabu (un cartier din orașul Tokyo), unde
artistul lucrase deja la 30-40 de proiecte în aceea zi.

Murakami mărturisește că se consideră un lider prost; nu vrea să lucreze într-o companie,

dar vrea să producă multe piese. De asemenea, el nu știe să folosească programul Ilustrator,
angajații lui o fac pentru el și el doar afirmă sau infirmă. Artistul este foarte mult influențat de
cultura pop japoneză, operele lui făcând referință la anime sau manga, cât și de către artistul Andy
Warhol. Acesta nu a lucrat cu serigrafia la început, el fiind obișnuit să lucreze doar manual.

Paul Schimmel, curator la MOCA de șaptesprezece ani, îl sprijină pe Takashi Murakami

cu foarte multă fervoare. El consideră că Muzeul este cel care trebuie să se plieze pe viziunea
artistului, nu invers și Ambiția lui Takashi mă stupefiază: ia tot ce are și spune <<dublez >>.
Asta e ceea ce a făcut și cu Oval Buddha. Takashi Murakami introduce arta populară în lucrările
lui. Operele cu sigla Louis Vuitton sunt considerate de către artist pisoarul lui.

7. Bienala

În cazul acestui capitol Sarah Thornton alege, desigur, să facă un studiu asupra celebrei
Bienale de la Veneția. Ea oferă o descriere a ceea ce vizitatorii normali nu pot vedea și anume
prima săptămână a Bienalei, cea care este rezervată doar artiștilor, curatorilor, VIP-urilor, presei

7
și altor personaje importante din lumea artei. Totuși, ea mărturisește că adevărata experiență a
Bienalei începe încă din aeroport unde are plăcerea de a se întâlni cu diferiți colecționari de artă și
cu artiști sau cu acel moment când ajungi în Veneția și trebuie să te acomodezi la un nou mijloc
de transport acela fiind vaporetto-ul.

Scriitoarea consideră că O bienală nu e doar un spectacol care are loc la fiecare doi ani;
este o expoziție gigantică realizată ca un instantaneu al artei mondiale.18 Deși instituții ca Tate și
Muzeul Withney din New York organizează bienale sau trienale acestea nu au același succes, la
fel fiind și cazul bienalelor din Germania cu a sa Documenta din Kassel, sau bienala de la Sydney,
Havana, Shanghai, Moscova etc. Probabil pentru că La Biennale di Venezia, ținută pentru prima
dată în 1895, își are rădăcinile în expozițiile mondiale, iar internaționalismul său născut din turism
îi aduce și confirmă notorietatea.

Rolul de director al Bienalei se face prin rotație de către un curator-șef care organizează
pavilioanele internaționale, primul aflându-se în Giardini unde se află și o mare parte din
pavilioanele celorlalte țări europene, iar al doilea pavilion internațional este cel aflat în Arsenale,
un șantier naval foarte întins de aproximativ un kilometru.

În acel an (2007), Robert Storr este curatorul-șef al Bienalei, el fiind și primul curator de
origine americană care să ocupe această poziție. Curatorul are trei ani la dispoziție pentru a se
documenta, a organiza și a găsi un concept expozițional Bienalei. Într-un interviu cu acesta, Sarah
îl intreabă în ce constă meseria de curator iar răspunsul lui Storr a fost Curatorii îți atrag atenția
asupra unor lucruri pe care altfel nu le-ai fi observat. Mai mult decât atât, te pun în contact cu ele
în așa fel încât să le înțelegi mult mai bine.19 De asemenea, scriitoarea îi mai pune încă o întrebare
relevantă și anume ce trebuie făcut ca o expoziție de grup să aibă succes iar răspunsul lui a fost Nu
are legătură cu expunerea unei capodore, nici cu alegerea celor mai buni patruzeci de artiști.
Expoziția ta va fi reușită dacă, pornind de la genuri artistice diferite, reușești să creezi un
ansamblu care va pune în valoare fiecare individ.20

Nicholas Serota și Tate International Council au decis să organizeze un cocktail la Palazzo

Grassi, unde Francois Pinault a pregătit o expoziție idependentă cu peste optzeci de lucrări din

18
Ibidem, Pag. 218
19
Ibidem, Pag. 221
20
Ibidem,Pag.221

8
Bicazan Adriana
Dănăilă Iarina
Master, Anul I- Practici Curatoriale Contemporane
colecția sa privată. La această petrecere sunt invitați de seamă din spera lumii artei, așa că Thornton
profită de ocazie și îl intervieviază pe Serota. Scriitoarea îl întreabă ce caută atunci când vine la
Bienală iar răspunsul acestuia este unul destul de cuprinzător Câteva descoperiri neașteptate în
pavilioanele naționale, alături de o perspectivă inteligentă din partea directorului Bienalei. Rob
Storr a avut la dispoziție trei ani să-și pregătească Bienala, prin urmare a avut posibilitatea să
realizeze nu doar un reportaj, ci să prezinte și un punct de vedere clar cu privire la curentele
semnificative ale artei contemporane. Au fost perioade în care Bienala se mulțumea să dea
informații neasimilate – asta e ceea ce m-a frapat săptămâna trecută la Johannesburg sau
altundeva (...) Mă întreb totuși dacă cineva mai poate curatoria singur o expoziție la scară
mondială.

Unul dintre pavilioanele naționale discutate este acela al Marii Britanii care este în același
timp și patria de adopție a scriitoarei. În acel an, pavilionul este reprezentat de artista Tracey Emin
care aduce o varietate de lucrări în discuție, de la desene la acuarele, la sculpturi și poeme de neon.
Expoziția include câteva autoportrete, expuse pentru prima dată și adoptă tema avortului. În acest
caz, artista însăși întâmpină publicul select și discută cu acesta. În celelalte pavilioane naționale
artistul este însoțit de un dealer pe când în altele acest lucru este strict interzis.

O altă problematică este deschisă în acest capitol și anume cel al exportului de artă sau de
artiști din Italia. Tot mai mulți artiști italieni aleg să profeseze în alte țări declară colecționarul
Francesco Vezzoli, astfel multe lucrări de artă sunt cumpărate la Milano, unde există câțiva dealeri
buni, dar puțini reușesc să exporte artă. Astfel, pentru Vezzoli Bienala de la Veneția seamănă cu
festivalul de la Cannes Granița deja subțire dintre artă și divertisment se estompează încetul cu
încetul și cele două domenii folosesc tot mai mult aceleași strategii. Poate că artiștii vor mai multă
atenție sau mai multe subvenții pentru proiectele noastre. Dacă eșuez ca artist, poate că voi sfârși
ca mogul media de mâna a doua.21

Concluzii

Sarah Thornton oferă cititorilor atât avizați cât și neavizați o privire obiectivă asupra lumii
artei oferind ca exemplu personaje reale. Pentru toți cititorii neavizați care au avut o percepție

21
Ibidem, Pag. 239

9
frumoasă, dar denaturată asupra lumii artei probabil aceasta a fost distrusă în urma parcurgerii
acestei cărți. Această carte este cu adevărat una care să ofere anumite revelații în ceea ce privește
structurile sociale din cadul lumii artei și cum aceasta funcționează. Ușor de parcurs, Sarah
Thornton ne descrie cu adevărat și pe scurt cum este să trăiești în această lume oferind date
esențiale.

10