UNIVERSITATEA DE ȘTIINŢE AGRONOMICE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

BAZELE HORTICULTURII

STUDENT
IGNAT TUDOREL-GABI
 INTRODUCERE

Cursul Bazele Horticulturii aduce in prim plan stiinta cultivarii

gradinaritului stiinta si arta cultivarii fructelor, legumelor si a plantelor
ornamentale, precum si procesarea si marketarea lor.
Arhitectura peisageră, numită şi Arhitectura peisajului sau Proiectarea
spaţiilor verzi, este disciplina de interferenţă, ridicată la rangul de artă şi
ştiinţă, ce se ocupă cu proiectarea şi amenajarea sistemului de spaţii verzi,
în ansamblu şi a spaţiilor verzi, în particular, după anumite principii şi
tehnici, prin asocierea elementelor natural cu elementele artificiale cu
scopul îndeplinirii anumitor funcţii de către acestea.

PEISAJUL CREAT

Preocupări privind amenajarea grădinilor, a spaţiilor verzi în general,

au existat din cele mai vechi timpuri, unele popoare străvechi având un cult
deosebit pentru acest lucru.
Omul a dorit dintotdeauna să modeleze natura, să se înconjoare cu
elemente din natură (arbori, arbuşti, specii ierboase, stânci, roci, apă, etc.),
să le armonizeze şi să le integreze în mediul artificial creat de acesta, fapt
asupra căruia şi-au pus amprenta cultura şi tradiţiile poporului respectiv.
Astfel, în decursul istoriei s-au conturat şi s-au dezvoltat concepţii şi
modalităţi diferite de amenajare a spaţiilor verzi, concepţii ce au evoluat, au
dispărut, au fost regăsite, au interferat, s-au îmbogăţit şi dezvoltat,
transmiţându-se de la un popor la altul, de la o regiune la alta, dintr-o
epocă în alta, conturându-se astfel stiluri şi şcoli bine definite, cu principii şi
modalităţi proprii de realizare a grădinilor.

1.Spaţiile verzi din Mesopotamia

Marile civilizaţii ale sumerienilor, babilonienilor şi asirienilor ce s-au

dezvoltat în regiunea dintre fluviile Tigru şi Eufrat, se caracterizează, printre
altele, şi prin dezvoltarea marilor oraşe, prin monumentalele construcţii ale
palatelor şi templelor, ce cuprindeau în cadrul incintelor, grădini luxuriante,
amenajate în strânsă corelaţie cu liniile arhitectonice.
 Astfel, faimoasele grădini suspendate din Babilon (sec. al VI-lea î.H.),
considerate una din cele 7 minuni ale lumii antice, s-a remarcat prin
monumentalitatea teraselor, prin ingeniozitatea irigării tuturor acestor nivele
şi nu în ultimul rând prin abundenţa şi diversitatea mare a speciilor, aşezate
conform distribuţiei naturale altitudinale a acestora.
Aceste grădini, făceau parte din palatul regelui Nabucodonosor al II-
lea, şi erau realizate pe o construcţie masivă din piatră, sub formă de
terase suprapuse, din ce în ce mai mici, având o înălţime totală de cca. 22
m. Întregul ansamblu, ce forma un trunchi de piramidă, era susţinut de
coloane masive din piatră, ce alcătuiau la baza edificiului 14 bolţi răcoroase
dispuse de o parte şi de alta a unui culoar boltit.
Terasele, de formă pătrată, erau pavate cu lespezi mari de piatră şi
izolate cu un strat de bitum şi mai multe rânduri de cărămidă nearsă,
pentru a se împiedica infiltrarea apei.
Deasupra exista un strat drenant, peste care era aşezat pământul fertil de
la 2 m grosime pe prima terasă, până la 1 m pe ultima terasă.
Apa era dirijată printr-un sistem hidraulic situat sub prima terasă,
fiind adusă din râul Eufrat printr-un canal de alimentare şi condusă mai
departe prin trei puţuri înglobate în construcţie.
Un sistem cu lanţuri continue ridica apa până la ultimul nivel, de unde
era dirijată printr-un sistem de jgheaburi, rigole, bazine şi cascade,
asigurându-se irigarea tuturor teraselor, datorită curgerii naturale a apei.
plantaţiile erau libere, realizându-se o armonie a liniilor arhitecturale cu
volumele şi formele regulate sau neregulate ale vegetaţiei.
Ca specii folosite se amintesc: curmalii, palmieri, diverşi arbuşti,
plopi, pini, lotuşi sau numeroase specii de flori.

2.Spaţiile verzi din Egiptul antic

În Egiptul antic, pe malurile Nilului, existau numeroase terenuri

fertile, străbătute de canale pentru irigaţie, cultivându-se smochini, curmali,
rodii, cocotieri, sicomori, viţă de vie şi numeroase legume.
Marile domenii agricole ale marilor proprietari, locuinţele acestora
cuprindeau şi grădini de relaxare şi plăcere.
Grădinile locuinţelor erau considerate o prelungire naturală a clădirii
fiind înconjurate de ziduri sau un gard masiv din lemn, având întotdeauna o
formă regulată (dreptunghi).
Grădina avea ca element central un canal cu apă sau un bazin
dreptunghiular alungit sau în formă de T, populat cu peşti coloraţi şi în care
erau cultivaţi lotuşi.
Vegetaţia era distribuită astfel: în imediata apropiere a canalului sau
bazinului erau dispuşi arbuştii sau arborii de talie mică, iar la periferie, în
lungul unei alei perimetrale erau dispuşi arborii înalţi cu port piramidal.
Grădinile mai mari prezentau unele compartimentări interioare cu
ziduri scunde sau cu treiaje pe care se cultiva viţă-de-vie sau alte specii cu
valoare alimentară.
Ca specii folosite erau unele specii fructifere dar şi numeroase specii
forestiere (paltinul şi plopul), precum şi numeroase specii floricole precum:
mixandrele, lăcrămioarele sau trandafirii.

3.Amenajarea spaţiilor verzi în România

Numeroase izvoare istorice indică faptul că strămoşii noştri cultivau

diferite specii floricole, pomicole, forestiere: bujori, lăcrămioare, narcisele,
roiniţa, cimbrul, liliacul, plopul alb, mesteacănul, stejarul, molidul, bradul.
În interiorul cetăţilor existau mici grădini amenajate în scop utilitar
dar şi estetic.
Existau şi grădini cu caracter decorativ în jurul mănăstirilor, pe lângă
locuinţele boierilor, nobililor sau a meşteşugarilor înstăriţi.
Ca date istorice mai importante pot fi amintite: - 1567 la Alba Iulia
este amenajată o grădină cu numeroase terase şi decorată cu diferite
specii de flori;
- sec. al XVI -lea la Făgăraş se amenajează un parc;
- sec. al XVII –lea – apar numeroase grădini precum cea a mitropoliei
din Târgovişte, în Mogoşoaia sau în Filipeştii de Pădure – proiectate după
modelul celor italiene, grădinile de pe lângă mănăstirile Tismana şi Cozia,
la Iaşi – grădina Palatului domnesc, cu eleşteu şi pe dealul Galata –
grădinile cu trandafiri, crini, garoafe şi iasomie;
- la sfârşitul secolului al XVII-lea apare un nou stil arhitectural, stilul
brâncovenesc, ce împletea tradiţiile româneşti cu numeroase elemente din
arhitectura italiană şi cea orientală (Curtea Veche şi palatul Mogoşoaia).
- sec. al XVIII –lea – parcul de la Avrig – Sibiu (baroc), al baronului
Bruckental;
- parcul de la Bonţida –Cluj, al familiei Bauffy;
- parcul de la Gorneşti –Mureş , lângă castelul familiei Teleky; -
parcul de la Albeşti –Braşov, lângă castelul familiei Haller;
 -Parcurile de la Avrig, Bonţida şi Căiuţi au fost reamenajate în stil
peisager. - la sfârşitul sec. al XVIII-lea - Bucureştiul avea cca. 80% din
suprafaţa sa ocupată de grădini, fiind numit oraş-grădină, dar care în mare
parte erau neorganizate.
În sec. al XIX –lea, odată cu dezvoltarea oraşelor, a fabricilor la
periferia acestora şi cu apariţia cartierelor de locuinţe insalubre (mahalale)
a apărut necesitatea creării de zone verzi, dispuse în zonele fostelor ziduri
şi şanţuri ale vechilor fortificaţii din feudalism.
- în Bucureşti în 1833-1840, se amenajează şoseaua Kiseleff (prima
arteră verde a oraşului);
- 1838 – parc promenadă - ,,Dumbrava furnicilor’’ în Cluj pe malul
Someşului;
- 1844 – înfiinţarea Grădinii Kiseleff 7 ha. (Carl Friederich, Hayer,
Hörer);
- 1843 – amenajarea Grădinii Cişmigiu pe un teren mlăştinos, cu
multe bălţi şi izvoare subterane (lacul cu insulă, poduri, chioşcuri pentru
orchestre, iarna lacul fiind folosit ca patinoar);
- 1860 – au început lucrările la prima grădină botanică din Bucureşti
(Ulrich Hoffman) inclusă mai târziu în grădina palatului Cotroceni;
- 1885 – s-a înfiinţat actuala grădină botanică şi Grădina Icoanei;
- la Craiova – s-a amenajat grădina logofătului Bibescu, ce ulterior a
fost amenajată sub numele de Parcul Bibescu – 125 ha (1898), azi Parcul
Romanescu;
- la Brăila – s-a înfiinţat o grădină publică şi parcul „La Monument”;
- la Iaşi – Grădina Copou şi Aleea Grigore Ghica (1852), promenada
de pe Dealul Copou; - 1859 – grădina palatului domnesc din Iaşi;
- la Braşov – Aleea de sub Tâmpa – promenadă;
- la Sibiu – 1857- parcul „Sub arini” şi „Dumbrava”
- la Timişoara – primul parc al oraşului (1858) – Regina Maria -
actual Parcul Tineretului, iar în 1870 Parcul Scudier – în prezent Parcul
Central.
- la Simeria se pun bazele primului parc dendrologic pe cca. 70 ha.
În Bucureşti în 1906 au fost amenajate:
- parcul Carol I, (fost Libertăţii) realizat de E. Redont;
- Grădina Ioanid, amenajat tot de Redont – Bd. Dacia;
- Parcul Naţional (Octav Doicescu şi Rebhun); - Pădurile parc
Băneasa şi Snagov.
 Asadar consider ca Arhitectura Peisagera a avut un impact destul de
important asupra cultivarii omenirii, trezind in noi dorinta relaxarii intr-un loc
armonios, dorinta de a ne creea un loc de meditare, de gasire a linistii
interioare.