UNIVERSITATEA DE ȘTIINŢE AGRONOMICE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

ENTOMOLOGIE

STUDENT
IGNAT TUDOREL-GABI

ANUL II
I.D
Acarienii viței de vie

Acarienii viței de vie frecvent întâlniți în podgoriile din țara noastră fac parte din două
familii: Tetranychidae și Eriophydae.

Din familia Tetranychidae domină păianjenul roșu comun (Tetranychus urticae koch)
alături de care se întâlnește și păianjenul galben al viței de vie (Eotetranychus carpini
oud), iar în podgoriile cu altitudini mai mari poate apărea și păianjenul roșu al
pomilor (Panonychus ulmi koch).

Familia Eriophydelor este reprezentată de Eriophyes vitis cu răspândirea cea mai mare
care produce erinoza și Calepitrimerus vitis, atacul acestuia având denumirea de acarioză.

Particularitati ale atacului pentru acarienii viței de vie

Acarienii din familia Tetranychidae sunt cei mai frecvenți în plantațiile viticole. În primăvară,
odată cu începerea vegetației aceștia atacă mugurii, frunzele, inflorescențele și alte organe
verzi. Atacul se produce prin înțeparea și sugerea conținutului celular din țesuturile
parazitate. În locurile respective apar pete caracteristice de culoare galben-ruginie sau
roșcată. La atacuri puternice se poate produce stagnarea creșterii lăstarilor care se
brunifică, apoi se usucă, ducând la defolierea butucului.

Atacul de păianjeni eriofizi se diferențiază în funcție de specie:

- Eriophyes vitis atacă în focare sau butuci izolați, caracteristic fiind înțepăturile care produc
pe partea inferioară a frunzei o hipertrofiere a perilor cuticulari care devin lungi și îngroșați,
bifurcați sau ramificați în diferite sensuri. În aceste zone apare o pâslă în dreptul căreia se
produc umflături proeminente pe fața superioară. Deformațiuni mai puțin proeminente apar
la atacul pe ciorchini, unde florile afectate nu se mai dezvoltă normal, favorizând meierea și
avortarea unui procent ridicat de boabe.

- Calepitrimerus vitis își dezvoltă atacul odată cu pornirea în vegetație când femelele
hibernante se hrănesc întâi cu organele verzi din interiorul mugurilor, apoi cu sucul celular
al frunzelor tinere. Creșterea lăstarilor încetinește sau stagnează, internodiile rămân scurte,
cu tendința de zig zag, frunzele rămân mici și încrețite, inflorescențele pot avorta, iar
coacerea lemnului rămâne incompletă. Privite la lumină, frunzele prezintă pete de
decolorare în jurul înțepăturilor, dar nu se produce bășicarea ca în cazul erinozei.
Particularități biologice pentru acarienii viței de vie
Păianjenul roșu comun (Tetranychus urticae) prezintă femele și masculi diferențiați
morfologic ce iernează sub scoarța butucilor ca adulți. Culoarea lor variază cu vârsta și
anotimpul de la galben-verzui până la carmin sau roșu-cărămiziu. Generațiile de primăvară
și de vară prezintă două pete brune pe parțile laterale care lipsesc la formele hibernante. În
cursul unui ciclu de vegetație al viței de vie se înregistrează 7-9 generații.

Păianjenii eriofizi au corpul viermiform de culoare alb-gălbuie, măsurând 0,13- 0,16 mm

lungime (se pot observa numai la binocular).

Iernează ca adulți sub solzii mugurilor. Primăvara odată cu pornirea în vegetație începe
activitatea de hrănire și depunerea ouălor. În condițiile climatice din țara noastră o generație
durează în jur de 28 de zile (4-7 generatii pe an).

Temperaturile sub 15⁰ și cu variații mari, precum și precipitațiile abundente din lunil e aprilie-
mai pot determina mortalități însemnate.

Prognoza atacului pentru acarienii viței de vie

Frecvența și intensitatea atacului de păianjeni este puternic influențată de rezerva biologică
rămasă din anii precedenți, precum și de condițiile climatice care pot favoriza atacul.
Determinarea densității acarienilor se face pe baza sondajelor în plantațiile infestate. Se
examinează ochii de iarna în curs de dezmugurire pentru acarienii eriofizi și lăstarii ce
prezintă 3 frunzulițe adevărate pentru cei tetranichizi la care pragul economic de dăunare
este de 25 acarieni pe un lăstar.

Tratamentele ulterioare se aplică la densități critice de 2-3 acarieni pe o frunză până la faza
de înflorit și o densitate de 4-6 acarieni pe o frunză la fenofazele ulterioare.

Măsuri de prevenire și combatere pentru acarienii viței

de vie
Ca măsuri preventive în plantațiile puternic infestate se recomandă adunarea resturilor
vegetale în toamnă și lucrarea solului pentru distrugerea formelor hibernante. În cursul
perioadei de vegetație se vor distruge sistematic buruienile, acestea fiind gazde
intermediare ale acarienilor.

Dintre măsurile curative pentru acarienii viței de vie cele mai eficiente sunt tratamentele
efectuate cu acaricidele omologate pentru specia combătută. Alegerea unui acaricid care să
ofere o eficacitate biologică ridicată trebuie să aibă la bază urmatoarele principii:

 în funcție de modul și locul de iernare a formelor hibernante

 aplicarea de produs acaricid în funcție de pragul economic de dăunare (PED)

 în funcție de epoca de tratare - primăvară sau vară

 realizarea efectului dorit - acțiune de șoc sau de persistență a eficacității

 pentru tratamentele de vară: limitarea riscului de reziduuri în vin

 alternarea de substanțe active în situația tratamentelor insecticide sau acaricide

repetate

 influența temperaturilor ridicate asupra unor grupe de substanțe cu efect acaricid

Tratamentul pentru combaterea acarienilor (Eriophis vitis si Tetranychus urticae) la vita

de vie. Produsele fitosanitare se aplica impotriva acarienilor care au iernat in solzii mugurilor,
crapaturile scoartei sau resturi vegetale.

 APOLLO 50 SC - 0, 4 l/ha
 SAFRAN 1,8 EC - 1,0 l/ha
 NISSORUN 10 WP - 0,5 kg/ha
 VERTIMEC 1,8% EC - 0,8-1,0 l/ha
 ORTUS 5 SC - 0,5 l/ha
  NISSORUN 10 WP - 0,5 kg/ha

Acarianul galben al viţei-de-vie - Eotetranychus carpini

Ordinul Acari, familia Tetranychidae Femela are corpul oval-alungit, de culoare
gălbuie, cu pete mici, închise pe marginile părţii dorsale, pe spate are 7 rânduri de
perişori, cu lungimea corpului cuprinsă între 0,30 şi 0,40 mm. Forma de iarnă are
corpul de culoare galben-limoniu, fără pete. Oul este sferic, lucios şi incolor, iar
larvele şi nimfele sunt gălbui. Iernează ca femelă adultă sub scoarţă, pe frunzele
căzute sau pe resturi de plante. Primăvara se instalează pe muguri, apoi pe frunze,
pe partea inferioară a lor, în jurul nervurilor. După o perioadă de 8-10 zile de
hrănire, are loc depunerea ouălor, fază ce corespunde cu apariţia lăstarilor. Ponta
durează în medie 20-30 de zile, succedându-se astfel 5-6 generaţii pe an. O
generaţie durează între 22 şi 30 de zile. Perioadele secetoase şi călduroase
favorizează apariţia unor densităţi mari de acarieni, care pot produce pagube
importante. Pe faţa superioară a frunzei apar pete de culoare roşie la soiurile cu
struguri roşii şi de culoare cenuşie la soiurile cu struguri albi, petele pot cuprinde
întreg limbul în cazul unui atac puternic, frunzele cad prematur, ca atare strugurii şi
coardele nu se coc.

Acarianul roşu al viţei-de-vie - Panonychus ulmi Koch san

Ordinul Acari, familia Tetranychidae Iernează ca ouă depuse în crăpăturile scoarţei,
ecloziunea făcându-se în faza degajării primelor frunze. Oul este sferic, uşor turtit,
ornat cu şanţuri radiale şi are un peduncul de culoare albă. Larvele au culoarea
portocalie, până la roşubrun, cele apărute din oul de vară fiind galben-portocalii
până la roşu-deschis. Acarianul dezvoltă până la şapte generaţii pe an, în funcţie de
condiţiile meteo. Femela are corpul oval, de culoare galben închis până la roz închis,
de 0,36-0,53 mm lungime.

Acarianul (păianjenul) comun - Tetranychus urticae

Ordinul Acari, Familia Tetranychidae Femela, formă de vară, are corpul ovoid, verde-
gălbui, cu pete mai închise pe partea dorsală. Lunginea corpului este de 0,45-0,52
mm. Forma de iarnă este portocalie şi mai mică, 0,30-0,36 mm. Masculul este mai
mic şi alungit. Oul este sferic, gălbui, larva este verde-gălbuie, nimfa seamănă cu
femela de vară, dar este mai mică. Iernează ca femelă sub scoarţa exfoliată a
butucilor. La încheierea perioadei preovipozitare, depune 40-100 de ouă, incubaţia
durând între 4 şi 8 zile. Se pot succeda 7-9 generaţii pe vară.

Erinoza viţei-de-vie - Eriophthyes vitis

Ordinul Acari, familia Eriophydae Iernează în stadiu de adult sub solzii mugurilor, la
baza coardelor, în crăpăturile scoarţei, părăsind locul de iernare primăvara timpuriu,
instalându-se pe muguri, unde încep procesul de hrănire. Ca urmare a atacului, perii
cuticulari se hipertrofiază şi se brunifică, apărând astfel pete neregulate, pâsloase,
unde trăiesc şi se înmulţesc acarienii, care au corpul viermiform şi de dimensiuni
microscopice. Pe partea superioară a frunzei apar băşicări ale limbului, care se
necrozează în timp. În faza de desfrunzit femelele încep depunerea ouălor, larvele
apărând când lăstarii au 4-5 frunzuliţe. În cazul unor atacuri puternice se observă
stagnarea creşterilor şi avortarea florilor. Acarianul dezvoltă 5-6 generaţii pe an,
care în general nu afectează producţia.

Acarioza viţei-de-vie - Phyllocoptes vitis

Ordinul Acari, familia Eriophydae Este considerat a fi cel mai păgubitor acarian care
atacă viţa-de-vie. Femela are corpul viermiform, de culoare alb-gălbuie, cu lungimea
de 0,14-0,16 mm, cu numeroase dungi transversale paralele cu partea posterioară a
corpului. Oul este sferic, albicios. Iernează alături de specia Eriophyes vitis, în
stadiul de femelă adultă, sub solzii mugurilor de la baza coardelor şi în crăpăturile
scoarţei. Hrănirea începe primăvara foarte timpuriu, lăstarii se atrofiază,
internodurile se scurtează şi inflorescenţa avortează. Într-o perioadă de vegetaţie se
pot succede 3-4 generaţii. Frunzele atacate se încreţesc, capătă o culoare brună şi
se usucă. Atacul este periculos la viţele tinere, mai ales pe timp rece şi ploios.
Combatere - pentru majoritatea acarienilor combaterea este asemănătoare ca
moment de aplicare şi ca acaricide utilizate. La apariţia primelor frunzuliţe se
recomandă efectuarea unui prim tratament, al doilea repetându-se când lăstarii au
5-10 cm lungime. Avertizarea tratamentelor se face atunci când este depăşit PED
(pragul economic de dăunare). La acarieni, PED este stabilit la 15 acarieni pe
lăstăraş şi la o medie de 2-3 acarieni pe frunză până la înflorit, iar după înflorit la o
densitate de 4-6 acarieni pe frunză. Ca produse se recomandă folosirea acaricidelor
din grupe diferite de substanţe pentru prevenirea fenomenului de rezistenţă
indicate de specialiştii fitosanitari judeţeni.

INSECTELE

Denumite şi hexapode, deoarece au trei perechi de picioare, insectele constituie

numărul cel mai mare de dăunători la viţa-de-vie.

Tripsul viţei-de-vie - Anaphothrips vitis Priesner

Ordinul Thysanoptera, familia Thripidae În cazul unui atac puternic frunzele pot să
se usuce. Femela are lungimea corpului de 1-1,2 mm, de culoare galbenă, iernează
ca stadiu de larvă sub scoarţa butucilor, gradul de atac fiind influenţat de condiţiile
meteo (fiind favorizat de uscăciune). Poate avea de la 2 la 5 generaţii pe an.
Combaterea - în cazul unui atac puternic se pot aplica tratamente cu produse
organofosforice.

Filoxera - Phylloxera vastratix

Ordinul Homoptera, familia Phylloxeridae Prezintă în evoluţia ei două cicluri
biologice foarte disticte, unul complet, pe viţele americane sau pe hibrizii
producători direct, şi unul incomplet, pe viţele europene. Pe viţele europene forma
radicicolă este mai păgubitoare şi a determinat trecerea la altoirea pe portaltoi
americani rezistenţi la filoxera. Dezvoltă 5-7 generaţii de forme galicole şi 5-6
generaţii de forme radicicole. Iernează ca ou pe scoarţă sau ca formă radicicolă pe
organele subterane ale plantelor. Pe portaltoi se înregistrează forma galicolă, care
prezintă importanţă deoarece stânjeneşte vegetaţia, reducând astfel calitatea
butaşilor portaltoi cu 10-20%. Combatere - forma radicicolă se combate prin altoirea
pe portaltoi rezistenţi, iar forma galicolă se combate prin adunarea frunzelor cu gale
şi arderea lor şi prin aplicare de tratamente la portaltoi cu insecticide cloroderivate
sau organofosforice.

Păduchele lânos al viţeide-vie - Pulvinaria vitis

Ordinul Homoptera, familia Coccidae (Leconiidae) Are o singură generaţie pe an,
este specie polifagă, atacă mai multe specii, se înmulţeşte pe cale sexuată,
accidental partenogenetic. Adulţii apar de regulă la începutul lunii august,
împerecherea având loc la sfârşitul lunii, după 3-4 săptămâni făcându-şi apariţia
cele două sexe. Femelele se fixează de regulă pe coardele groase ale butucului,
unde şi iernează. Ouăle sunt depuse în saci ovigeri albi, care sunt foarte uşor
observaţi în plantaţie, în formă de colonie. Larvele se fixează pe dosul frunzelor,
hrănindu-se cu sevă. Combatere - în timpul repausului vegetativ se fac tratamente
pentru reducerea numărului de indivizi, începând de toamna târziu şi până
primăvara, iar în timpul perioadei de vegetaţie se pot face tratamentele indicate de
specialiştii fitosanitari judeţeni.

Păduchele ţestos al prunului -

Ordinul Homoptera, familia Coccidae (Lecaniidae) Femela are corpul oval-rotund,
bombat dorsal, de culoare brun-roşcată şi prezintă dungi mai închise la culoare şi o
carenă mediană evidentă. Lungimea este de 4-6 mm, lăţimea de 2-4 mm. Are o
singură generaţie pe an în condiţiile din România, iernează ca larvă de vârsta a
doua, având corpul acoperit cu un strat subţire de ceară, pe coarde şi butuci.
Primăvara stratul de ceară se dizolvă, larvele migrează pe lăstari, unde se fixează în
colonii şi încep să se hrănească intens. Diferenţierea în masculi şi femele are loc la
sfârşitul lunii aprilie. Depunerea ouălor se face sub scutul lor, larvele apărând la
mijlocul lunii iunie, migrează pe dosul frunzelor, se fixează de-a lungul nervurilor şi
încep să se hrănească sugând seva. Ca urmare a atacului, butucii sunt slăbiţi, pe
frunze şi lăstari se instalează fumagina, care măreşte pagubele produse de păduchii
ţestoşi. Combaterea este asemănătoare cu cea a păduchilor lânoşi.

Cărăbuşii viţei-de-vie - Cărăbuşul de mai , Cărăbuşul marmorat ,

Cărăbuşelul verde alviţei de vie
Ordinul Coleoptera, familia Scarabeidae Au, în general, generaţie la 3-4 ani,
iernează ca larvă şi adult în sol, adulţii apărând în primăvară. Larvele atacă
rădăcinile, iar adulţii frunzele, pe care le rod. Combatere - pentru combaterea
larvelor din sol se recomandă efectuarea de arături adânci în toamnă şi săparea
repetată a solului în perioada de vegetaţie. La invazii foarte puternice se recomandă
aplicarea de insecticide la sol.

Țigărarul - Bycticus betulae L.

Ordinul Coleoptera, familia Attelabidae Adulţii au culoarea verzuie cu reflexe
metalice, au lungimea corpului de 5,5-5,9 mm şi atacă în lunile mai şi iunie. Insecta
are o singură generaţie pe an şi iernează ca adulţi în sol. Adulţii se hrănesc cu
frunzele de viţă-devie, femela făcând o tăietură la baza peţiolului, retezându-l
numai pe jumătate, frunza se lăsă în jos, veştejindu-se. După ce aceasta s-a
veştejit, femela depune în ea câte un ou şi, cu ajutorul picioarelor, îndoaie marginea
şi o răsuceşte ca pe o ţigară. Pe măsură ce frunza este răsucită, femela depune
până la şase ouă. Marginea frunzei este lipită cu o secreţie, care în contact cu aerul
se întăreşte. În anii cu atac puternic poate produce defolierea butucilor, invaziile
mari ducând la scăderea producţiei de struguri şi la stânjenirea formării mugurilor
de rod pentru anul următor. Combatere - se recomandă ca ţigările să fie adunate şi
arse, iar în cazul unui atac puternic se recomandă aplicarea de tratamente cu
produse organofosforice la începutul apariţiei insectelor.

Pirala sau molia viţeide-vie - Spparganothis pilleriana

Ordinul Lepidoptera, familia Tortricidae Insecta are o singură generaţie pe an.
Hibernează ca larvă neonată în cocon mătăsos, sub scoarţa sau în crăpăturile
butucului. La sfârşitul lunii aprilie, larvele migrează pe frunze, transformarea în pupe
făcându-se la începutul lunii iunie, în cuiburi făcute din frunzele atacate. După 9-12
zile apar fluturii, care au un zbor crepuscular şi nocturn. După împerechere,
femelele depun 7-30 de ouă, iar larvele care apar nu se mai hrănesc, ci migrează
sub scoarţă, unde iernează într-un cocon. Fluturii au aripile anterioare de culoare
galbenă cu o maculă bazală şi trei benzi transversale brune, iar cele posterioare
sunt mai mici, cenuşii şi cu franjuri pe margini, având o anvergură de 25-30 mm.
Larva are corpul de culoare verde-negricioasă şi cu numeroase proeminenţe
prevăzute cu peri largi, lungimea ei fiind de 25-30 mm. Atacul la viţa-de-vie este
diferenţiat: larvele în primele vârste atacă mugurii şi frunzele la începutul formării;
cele de vârsta a II-a şi a IV-a rod frunzele de la baza lăstarilor, iar cele de vârsta a V-
a atacă boabele pe care le rod. Atacul are loc în vetre, pe terenuri joase, umede şi
cu vegetaţie abundentă. Combatere - în focare izolate se recomandă strângerea şi
distrugerea scoarţei exfoliate de pe butuci, iar în zonele cu invazii se recomandă ca
înainte de umflarea mugurilor să se aplice un tratament cu substanţele indicate de
specialiştii fitosanitari judeţeni.