Plumb

Simbolismul este o miscare literara si artistica aparuta in Franta in a doua juatate a

secolului al nouasprezecelea ca o reactie la poezia rece a parnasanismului. Numele curentului
a fost dat de titlul articolului “Le Smbolisme” publicat in “Le Figaro” de Jean Moréas. Simbolistii,
de la Baudelaire, considerat precursor, la Verlaine sau Mallarmé incearca sa sugereze nuantele
cele mai subtile ale starilor sufletesti.

Printre principile poeziei simboliste pot fi enumerate folosirea simbolului, sugestia,

tehnica corespondentelor, sinestezia, predispozitia la reverie, visul insemnand evadare din
present sau retragere in trecut, din pricinafaptului ca prezentul este de nesuportat. Naturab
descrie o stare sufleteasca, iar simbolistii cultiva senzatile coloristice, musicale si olfactive
pentru a sugera starea de spleen.

George Bacovia, poet apartomand perioadei interbelice, a ramas in literatura romana ca

un creator al unei atmosphere specific: “o atmosfera de coplesitoare dezvoltare, de toamna cu
ploi putrede, cu arbori congrenati, limitata intr-un peisaj de mahala, de oras provincial” dupa
cum o numeste Eugen Lovinescu. Ion Caraion spunea ca este “poet al mortii prin iubire si al
iubirii prin moarte”. Modernitatea lui Bacovia inseamna capacitatea de a exprima golul, absenta,
solitudinea sumbra si aparatoare, negatia. Din lumea bacoviana nu se poate fugi. Este o lume
inchisa. Fara iluzia unei transcendente salvatoare, sensul existentei fiind vidul, nimicul.

Substantivul “plumb”, prezent si in titlu, este reluat de sase ori in cuprinsul poeziei,
dezvaluind astfel laitmotivul. El simbolizeaza apasarea sufleteasca, prin greutatea metalului,
dezgustul existential, cenusiul vietii prin sugestie cromatica, duritatea, moartea, eul fiind inchis
intr un univers dublu concentrationar. Aceeasi idee se regaseste si in poezia “Nocturna”, in care
fiinta iubita este prinsa in “case de fier in case de zid”.

Tema poeziei, moartea, nu este numita ci este sugerata atat prin atmosfera apasatoare,
pe alocuri lugubra, cat si prin cuvinte din campul lexical: “cavou”, “sicrie”, “mort”, “fumoar”.

Poezia se inscribe in curentul simbolis prin folosirea laitmotivelo: “plumb”, “flori”, a

sintagmelor refren “stam singur”, “sicriele de plumb”< “amorul de plumb”, prin sinestezie
“scartaiau coroanele de plumb” si prin stare sufleteasca angoasa, insingurare, frica.

Structural, poezia este alcatuita din doua strofe grupate in catrene, cu rima imbratisata si
ritm iambic. Cele doua strofe sunt construite pe baza paralelismului sintactic ce confera
muzicalitate.

Imaginatorul poetic se configureaza pe doua planuri: cel al realitatii exterioare in primele

doua versuri ale fiecarei strofe sic el al realitatii launtrice, subiective in ultimele doua versuri,
aflate intr un raport de corespondenta.

Prima strofa schiteaza reperele realitatii exterioare. Cavoul, sicriul sunt metafore ale
mortii, dar si simboluri ale vidului existential, care pentru poet reprezinta un spatiu recluzant.
Somnul care precede eternitatea ca stare durative este simbolizat prin verbe la
imperfect(“dormeau”) care se repeat in aceeasi pozitie, initiala, in cele doua strofe, generand
parallelism sintactic. El pare sa atinga atat fiinta sicrielor sau a vestmintelor funerare, cat si
mediul exterior simbolizat prin flori ca attribute ale frumusetii si puritati. Solitudinea eului lyric
intr-un mediu ostil este o atitudine simbolista: “stam singur in cavou”, vantul amplificand frica
generata de straniul situatiei. Metafora coroanelor de plumb care “scartaiau” accentueaza
stridenta(element expressionist) si golul existential generand prin sinestezie efecte sumbre,
lugubre.

In strofa a doua sentimental singuratatii devine atat de coplesitor incat fiinta isi exprima
spaima se neant prin strigat, fara rasppuns, fara ecou intr-o lume in care iubirea insasi a murit:
“dormea intors amorul meu de plumb”. Moartea iubirii poate fi un simbol al efemeritatii ei, fapt
perceput dureros, cta si al pierderii credintei ca iubirea salveaza. Constientizarea acestei
pierderi sporeste sentimental amarei singuratati “stau singur langa mort”. Decodarea
semnificatilor substantivului “amorul” genereaza ambiguitate. Mortul ar putea fi iubita care s-a
indepartat, sentientul de iubire care nu mai salveaza sau trupul mort al aceluia ce-si priveste
propria inmormantare ca un spectator, din ipostaza de suflet. Frigul este un atribut al mortii. O
caracteristica a trupului mort pe care sufletul il resimte dureros ca o piedica in calea unirii cu
trupul. Metafora “aripile de plumb” inseamna zbor paradoxal in jos, caderea surda si grea,
inseamna neputinta sufletului de a se inalta, de a se desprinde definitive de trup. Punctele de
suspensie, ca semn al sugestiei, accentueaza disperarea.

Consider ca Bacovia a reusit foarte bine sa redea starea de solitudine tragica a finite
care se simte incatusata, sufocata spiritual in aceasta lume care-l apasa, in care se simte
definitive inchis fara a avea vreo solutie de evadare. Aceeas idee este redata si in poezia
“Lacustra”, o opera alcatuita din patru catrene simetrice, cu structura circular, prima strofa fiind
reluata aproape identic in a patra: “De-atatea nopti aud plouand/ Aud material plangand/ Sunt
singur si ma duce-un gand/ Spre locuintele laceestre”. Aceasta are ca symbol central locuinta
lacustra pretext pentru ilustrarea spaimei de lume si de sine” “tresar, prin somn si mi se pare/ ca
n-am tras podul de la mal”. Poetul modernist Tudor Arghezi ilustra aceasi idee intr-un psalm :
“sunt prins in patru laturi deodata”.