1. Scurt istoric în implantologia orală.

Congton (1915) este primul care foloseste termenul de "implantation" pentru a desemna "operatiunea de
introducere a unei rdacini naturale sau artificiale intr-o alveola creata artificial in procesul alveolar".
In vederea unei retrospective ordonata, istoricii impart evolutia implantologiei in sase etape distincte:
1) perioada antica - de la inceputuri pana in anul 1000 e.n.
2) perioada medievala (1001 -1799)
3) perioada fundamentarii (1800-1910)-secXIX cu aparitia tratatului Maggiolo ”Manual de Artă Dentară”
- 1808.
4) perioada premoderna (1910-1930) -1913,Greenfield prezintă un studiu privind un implant din iridium-
platină în formă de gratar pe care aplică o coroană culisantă.
5) perioada moderna {1931-1977) sf.1938,utilizarea metalelor de inox (inerte) ca Cr,Co,Mo, Vit.
6) implantologia orala contemporana (1978 - prezent) începe cu definirea biomateriale şi a
fenomene de osteointegrare Brånemark.
Implantologiei în Moldova: Socolov, Prima stagiune în 1986 în Caunas.
2. Implantologia orală. Indicaţii, contraindicaţii şi limite în implantologia orală.
=O indicatie generala majora catre implantologia orala este starea generala satisfacatoare fara maladii
somatice a pacientilor cu edentatii care au virsta peste 16 ani ce au o dorinta de a si reyolva edentatia
prin tratament implanto-protetic si au resurse financiare corespunzatoare tratamentului.Unele dintre
indicatiile implantarii sunt legate de imbunatatirea estetica,a functiei masticatorii,fonetice si recîstigarea
tesuturilor pierdute. Totusi cele mai esentiale indicatii locale sunt legate de terenul implantar,si acestea
sunt:
-edentatie unidentara
-defectele limitate
-defectele terminale
-edentatie totala
-intoleranta protezei mobilizabile
-lipsa ocluziei functionale.
=Contraindicatiile generale sunt impartite de majoritatea autorilor in 2 grupe:
¤Contraindicatii absolute:
- Virsta sub 16 ani
- Cardiopatii decompensate
- Reumatismul
- Psihopatii incurabile
- Tumorile maligne
- Alcoolismul,consumul de droguri si fumatul in exces
- Infarct miocardic recent
- Hipertensiune arteriala majora
- Uremie
- Distrofii osoase
- Persoane foarte virstnice
¤Contraindicatii relative:
- Sifilis
- TBC manifest
- SIDA
- Diabet compensat
- Alergii
- Boli psihice
- Bolile sangvine curabile
- Boli endocrine curabile
- Bolile de rinichi si ficat curabile
=Contraindicatii locale se impart in 2 grupe mari:
 ¤Patologice:absolute,relative.
¤Anatomice
Contraindicatii patologige absolute sunt:
- Cancerul de mandibula sau maxila
- Leziunile premaligne
- Boala Paget
Si cele relativ sunt:
- Aftele bucale
- Herpesul
- Leziuni parodontale netratate
- Cariile complicate netratate
- Resturile radiculare
- Bruxismul
Insertia implantwlor se va efectua doar dupa vindecarea acestor afectiuni si inlaturarea obiceiurilor
vicioase.
Contraindicatiile anatomice sunt date de urmatoarele situatii:
- Oferta osoasa necorespunzatoare calitativ si cantitativ
- Pozitia canalului mandibular si a gaurii mentoniere aproape de muchia crestei.
3. Rolul terapiei implanto-protetice în stomatologia modernă – interrelaţia
dintre implantologia orală şi celelalte discipline stomatologice.
Implantologia sau implantarea dinților este domeniul stomatologic care oferă posibilitatea unică și
sigură de restabilire a arcadei dentare. Restabileste orice număr de dinți lipsă, păstrînd estetică naturală a
dinților și evitarea șlefuirii dinților alăturați.Oferă posibilitatea de a înlocui coroana oricînd
dorești.Ușurință maximă de utilizare. Implanturi protetice sunt complet sigure, evitând riscuri
inutile.Estetic frumos. Dinții înserați arată natural și nu diferă de cei naturali.Oferă senzația de dinți
naturali.Stabilitatea totală a lucrării protetice.Nu îți rănești gingiile în timpul masticației.Sunt plăcute la
purtat și ușor de igienizat.Masticație comparabilă cu a dinților naturali.Permit păstrarea osului
maxilarului și evitarea deformarii faciale a pacientului.
4. Anatomia clinică a aparatului dento-maxilar – oferta osoasă în terapia
implanto-protetică – aspecte privind selecţia şi poziţionarea implanturilor pe
creasta alveolară.
Resobtia crestelor alveolare ale maxilarului si mandibulei consecutiv pierderii dintilor au o semnificatie
deosebita atunci când se doreste inserare unor implante endoosoase. Urmarita în dinamica resorbtia
osoasa este mai accentuata în primele saptamâni dupa extractia dentara, reducându-se ca intensitate
treptat.
La nivelul mandiblei resorbtia crestelor osoase în zona frontala este de 4 ori mai rapida decât cea de la
maxilar. De asemenea este mai accentuata lingual, modelul de resorbtie mandibular fiind unul centrifug,
în comparatie cu cel maxilar unde este centripet.
Canalul mandibular situat în mod obisnuit la n ivelul apexului dintilor, consecutiv resorbtiei va fi situat
tot mai superior, afectând dimensiunea verticala a corpului mandibulei(oferta osoasa verticala).
La maxilarul superior prezenta sinusului maxilar afecteaza oferta osoasa vericala, în special dupa
extractia dentara când sinusul poate trimite anumite prelungiri corespunzatoare zonelor din care au fost
extrase dinti – golfuri sinusale. Acestea apar în special consecutiv extractiei molarului de sase ani
superior.
Alegerea corecta a implanturilor este important în asigurarea amortizării forţelor,
deoarece s-a demonstrat faptul că cele mai mari forţe acţionează la nivelul coamei crestei
Diametrul se alege în concordanţă cu zona topografică în care se vor insera respectivele
implante.Astfel, în edentaţiile frontale mandibulare se aleg implante mai înguste, cu diametrul de 3.3
sau 3.5mm, iar în edentaţiile din zonele laterale ale arcade mandibulare şi în cele maxilare se folosesc de
obicei implante cu diametrul mediu, de 4.2 sau 4.5 mm, în funcţie de sistemul de implante utiliza. La
pacienţii cu bruxism în antecedente se vor alege implante cu diametru mai mare cu 1 mm, dacă
oferta osoasă permite acest lucru.
5. Anatomia preimplantară şi periimplantară. Oferta osoasă în implantologie;
alegerea tipului de implant.
In literatura de specialitate există mai multe clasificări ale edentaţiilor, care însă nu pot fi utilizate
în implantologia orală decât eventual corelate cu aspectele calitative şi cantitative ale osului restant
(oferta osoasă).Examenul clinic dublat de explorările radiologice permit cartografierea patului
osos care trebuie să evidenţieze cel puţin înălţimea şi grosimea osului în vederea alegerii sistemului
de implante dar şi a locului lor de inserare. Oferta osoasă cantitativă se măsoară în
-lăţime,
-înălţime,
-lungime,
-angulaţie
In general trebuie să existe minimum 1 milimetru de os în jurul oricărui implant. Atât pentru
rezerva osoasă cât şi pentru un implant sunt importante cele trei dimensiuni: înălţimea, lăţimea şi
lungime.Oferta osoasă în înălţime se măsoară de la nivelul crestei alveolare până la limita opusă care
este reprezentată de sinusul maxilar în zona posterioară superioară şi de canalul mandibular în zona
posterioară mandibulară.Problema ofertei osoase în înălţime se pune mai ales în cazul crestelor
edentate. Limita minimă a ofertei osoase în înălţime pentru ca implantul să aibă succes este de 10
mm.Lungimea necesară pentru un implant endoosos este legată şi de lăţimea osului.Pentru un un os
cu lăţime de 5 mm sau mai mult este necesară o lungime în sens in sens mezio-distal de 5 mm. O lăţime
de 2,5 până ia 5 mm are nevoie de o lungime în mezio-distal de circa 15 mm pentru a obţine o suprafaţă
de contact os-implant suficientă.
6. Evaluarea câmpului protetic şi a statusului biologic general al pacientului în
pespectiva inserării implanturilor dentare – diagnostic preoperator, bilanţ
preprotetic.
Implantologia orala presupune derularea unor procedee dupa cum urmeaza: anestezia, uneori extractia dentara
(când se practica implante imediate),crearea patului osos în vederea insertii implantului, inserarea
implantului,urmarirea osteointegrarii, confectionarea suprastructurii protetice si echilibrarea ei gnatologica.
Asadar o refacere protetica pe implante sumeaza o serie de interventii siproceduri traumatice pe care pacientul
trebuie sa le suporte. Este de dorit capacientii nostrii sa aiba o stare generala buna. Sunt maladii în care inserarea
unui implant se contraindicat.Daca nu exista contraindicatii generale sau locale atunci trebuie efectuat un examen
exo- si endobucal riguros.Endobucal ne intereseaza prioritar aspectul mucoasei care acopera crestelealveolare,
contururile osoase (forma, dimensiuni), fundurile de sac, dispozitia santului paralingual (la mandibula). De
asemenea, este foarte important sa se noteze curbura si înclinarea crestelor alveolare, gradul resorbtiei verticale si
orizontale cât si tipul de resorbtie.
Este important de stiut: volumul si întinderea sinusurilor maxilare, latimea,lungimea si înaltimea crestei (oferta
osoasa), nivelul planseului foselor nazale,gabaritul bresei edentate, grosimea mucoperiostului, pozitia canalului
mandibular si a gaurii mentoniere, rapoartele radacinilor dintilor vecini cu zona unde se va insera implantul.
Din cadrul bilantului preprotetic nu trebuie sa lipseasca urmatorii timpi:
a) evaluarea spatiului interarcadic;
b) analiza planului (sau a viitorului plan) de ocluzie;
c) statusul arcadelor;
d) formele crestelor alveolare;
e) examinarea protezelor vechi;
f) numarul si topografia dintilor absenti;
g) studiul temeinic al ocluziei.
Alaturi de bilantul preprotetic trebuie facuta si o analiza estetica sau bilantul fizionomiei, deoarece o
reusita din punct de vedere tehnic al refacerii protetice poate avea uneori un aspect neacceptat de catre
pacient, situatii care
genereaza nenumarate conflicte ulterioare.
Asadar bilantul preprotetic si estetic reprezinta o etapa peste care nu se poate sari în refacerile protetice
pe implante.
7. Biomecanica A.D.M. şi rolul acesteia în terapia implanto-protetică.
Biomecanica aparatului masticator presupune miscarea segmentelor mobile ale sistemului si crearea de
presiuni la nivelul suportului osos.ForTa necesară acestui proces este generată de muschii mobilizatori ai
mandibulei, muschii limbii si cei faciali. Această forTă se transmite la nivelul structurilor osoase de-a
lungul unor adevărate linii de forTă ce se continuă de la nivelul inserTiilor musculare în interiorul
scheletului.De asemenea, forTa se transmite si la nivelul suprafeTelor ocluzale si a articulaTiei temporo-
mandibulare.În masticaTie si deglutiTie, mandibula este proiectată asupra maxilarului cu o forTă
potenTială ce variază între 30 si 40 Kgf la nivelul suprafeTelor ocluzale si a alveolelor dentare maxilare
si mandibulare, dar în direcTie opusă.
Liniile de rezistenTă ale acestui stâlp se împart în patru fascicule mergând:
1.spre marginea inferioară a orbitei, întâlnind fasciculul desprins din stâlpul nazo-frontal, anihilându-se
reciproc;
2.spre marginea externă a orbitei în unghiul superoextern, împărTindu-se apoi în două fascicule:
-unul spre marginea superioară a orbitei pentru a se anihila cu fasciculul fronto-nazal;
-altul spre creasta temporală a frontalului continuându-se spre creasta temporală a parietalului;
-prin apofiza zigomatică spre linia temporală a parietalului;
-un grup desprins din stâlpul zigomatic, îndreptându-se spre sfenoid.
8. Densitatea osoasă şi importanţa practică în implantologia orală.
Densitatea osoasa disponibila dintr-o zona edenatat are o importa deosebita asupra planului terapeutic de
alegere a implantului si a abordului chirurgical,perioadei de vindecare, a solicitarii implantului cu
lucrare protetica. Densitatea osoasa poate fi estimata cu ajutorul radiografiei
retroalveolare,panoramice,de profil, mai bine prin intermediul CT-urilor,dar cel mai corect,
intraoperator.Gradul densitatii osoase este direct legat de solicitarea mecanica. Dupa pierderea unui
dinte osul alveolar începe sa se reduca în dimensiune si densitate, deoarece nu se mai transmit presiuni
asupra osului, iar acesta nu mai trebuie sa reziste la solicitari.
Dupa MISCH, exista 4 grupe de densitate osoasa,
os dens compact ( D-1), ca lemnul de stejar: foarte dens, apare în special la mandibula anterioara
resorbita - subclasa C, D, mentinîndu-si forma si densitatea datorita presiunilor exercitate de insertiile
musculare si de torsiunea mandibulei. Histologic este format din os lamelar dens, înalt mineralizat,
putînd suporta sarcini mari, prezentînd avantaje în implantologie.
os poros compact ( D-2 ): este o combinatie de os trabecular gros la interior, si os dens, chiar
compact la exterior, apare mai frecvent la mandibula anterioara, urmata de cea posterioara, ocazional si
la maxilarul anterior. Majoritatea sistemelor de implante se refera la aceasta densitate osoasa, care
prezinta o serie de avantaje: interfata rigida initiala; osteointegrare buna; vascularizatie buna, vindecare
în 4 luni.
os trabecular dens ( D-3 ): este format din os trabecular fin si os compact poros subtire; apare în
special la maxilarul anterior si posterior,si la mandibula posterioara. Prezinta unele avantaje: preparare
foarte usoara, vascularizatie buna, favorizînd vindecarea. Vindecarea desi buna se produce în decursul a
6 luni, ulterior solicitarea se va face progresiv si îndelungat pentru a ameliora densitatea osoasa.
os trabecular fin ( D-4 ): este format din os trabecular cu o densitate foarte redusa si foarte putin os
cortical - fiind opusul osului D-1; apare la maxilarul posterior la edentatiile vechi, rar si la mandibula
anterioara. Este osul cel mai defavorabil pentru implantare.
9. Implantele endoosoase, clasificarea.
Implantul dentar endoosos este o mica “ancora” din titan care se insera in osul maxilar asa cum radacina
unui dinte natural se insera in osul maxilar. Dupa osteointegrarea implantului sau cand osul inconjurator
s-a atasat de implant, apoi coroana dentara este plasata deasupra implantului.
Implanturilor endoosoase deosebim cu o singura piesa chirurgicala si 2 piese chirurgicale.
Dupa forma – in forma de arc,lame,surub,cilindru.
Dupa aliajul din care este confectionat- crom-cobalt,titan,ceramica,sticla-carbon.
10. Biomateriale utilizate în practica implantologică – titanul, masele ceramice,
materiale şi membrane biologice utilizate în tehnicile de augmentare osoasă.
 Sunt materiale fără viaţă, utilizate in domenii medicale (de exemplu, implanturi dentare), cu scopul de a
produce o interacţiune cu sistemul biologic. Condiţia de bază este biocompatibilitatea, ceea ce reprezintă
posibilitatea organismului viu de a tolera, în anumite limite, fără a determina apariţia unor reacţii de
apărare, un material străin, inserat în intimitatea lui. Clasificarea:
a) autologe (autogene) – autoplastie (de la acelaşi organism) – transplant de dinţi, replantări de dinţi,
transplante osoase;
b) omologe (alogene) – homeoplastie (de la un alt individ al aceleeaşi specii) – banca de oase,
conservarea cialitică, liofilizarea;
c)heterologe (xenogene) – heteroplastie (de la un individ din altă specie) – os devitalizat, deproteinizat,
colagen, gelatină;
d) aloplastice (material sintetice) – metale, ceramică, materiale plastic. Implanturile sunt confecţionate
din material aloplastice, căci sunt practice mai disponibile, se manipulează mai uşor, calitate înaltă şi
constant, dar prezintă riscul declanşării de reacţii de corp străin prin formarea ţesutului conjunctiv de
iritaţie care va tinde să expulzeze corpul străin.După compatibilitate se împart în: biotolerate (oţeluri
inoxidabile, aliaje Cr-Co-Mo, PMMA) – osteogeneză la distanţă, bioinerte (titan, tantal, ceramic pe bază
de aluminiu) – osteogeneza de contact, bioreactive (fostaf de calciu, ceramic sticloasă, biosticlă şi
apatite) – osteogeneză de legătură.
Materialele aloplastice se clasifică după origine:
1) De origine minerală: ceramica aluminoasă, ceramica de bază de oxid de zirconium, ceramica sticloasă,
ceramica pe bază de fosfat de calciu;
2) Metale: grupa titanului: Ti pur, aliajele de Ti; tantalul, aliajele aurului, aliajele Cr-Co-Mo);
3) Materiale de legătură: combinaţii (Ti + HA, Ti + TCP, Al2O3 + HA), Material plastic + ceramică pe
bază de HA, Fibre de C + material plastic, +epoxidice, +polisulfoniu, +tiaziniu
O categorie specială o formează biomaterialele inerte cu structură osteotropă (titanul cu o suprafaţă
rugoasă acoperit cu un strat de Titan Plasma Flame Spray.
11. Fiziologia osteogenezei, a osteointegării (osteoacceptării) şi patologia
osteodezintegării, raportată la modele biologice.
Osteointegrarea demonstrata de Bränemark devine posibils doar prin punerea în repaus a implantelor în
grosimea oaselor maxilare, încarcarea lor facându-se dupa câteva luni, timp necesar osteointegrarii lor.
Fara sa stirbim prestigiul lui Bränemark trebuie sa subliniem faptul ca italianul Pasqualini a fost primul
care a demonstrat apozitia osoasa în jurul unui implant endoosos, proces pe care l-a denumit
"osteogeneza functionala". Ulterio Schröder a semnalat si el acelasi lucru ca si Pasqualini, denumind
fenomenul"anchiloza functionala". Gloria a cules-o însa aproape în exclusivitate Per Ingvar Bränemark.
Albrektson, Zarb, Worthington si Erikson în 1986 au enuntat criteriile de succes al unui implant:
1. un implant izolat trebuie sa fie imobil la tesuturi clinice;
2. în jurul lui nu trebuie sa apara pe radiografii retroalveolare zone de radiotransparenta;
3. pierderile osoase pe an, dupa primul an de punere în functiune trebuie Sa fie sub 0,2mm
4. un implant nu trebuie sa prezinte simptome persistente sau ireversibile infectioase, dureroase, de
parestezie, necroza sau efractie a canalului mandibular;
Osteointegrarea depinde de: biocompatibilitatea materialului, design-ul implantului, textura suprafetei,
tehnica chirurgicala precum si de conditiile de încarcare.
Din punct de vedere clinic implantul trebuie sa fie complet imobil.Percutia lui cu un instrument metalic
trebuie sa releve un sunet clar metalic, asazisul "sunet de stânca". Daca implantul nu s-a osteointegrat
sunetul este mat si moale. Implantul se va îndeparta imediat.
Implantologia oral_ a parcurs etape succesive (empirice, de fundamentare stiintifica si moderna), pâna la
conturarea conceptului de osteointegrare. Ulterior adevenit clar pentru toti ca aceasta osteointegrare
poate sa se transforme în osteodezintegrare daca încarcarea implantelor se face arbitrar sau cu erori
gnatologice.
12. Factorii locali ce influenţează asupra procesului de osteointegrare.
Factori locali: Integritatea ţesutului moale care acoperă situl implantar, capacitatea de osteogeneză şi de
remodelaj osos sunt factori determinanţi pentru osteointegrare.
a) Starea mucoasei: Toate dermatozele bucale cum ar fi candidoza, eczema, lichenul plan, leucoplaziile
trebuie tratate înainte de punerea implantelor.
b) Cantitatea şi calitatea osoasă: Situl implantar trebuie să fie bine vascularizat.Implantarea într-un os de
tip IV,spongios creşte riscurile eşecului terapeutic.
c) Stabilitatea primară a implantului: Stabilitatea este în mare parte obţinută la nivelul părţilor marginale
şi apicale ale implantului angajat în corticala osoasă. Osul spongios trebuie să aibă în caz ideal o mare
proporţie de trabecule pentru a contribui la suportul implantului.
d) Rata de rezorbţie: Procesele alveolare edentate sunt supuse unei rezorbţii continue, presiunea
exercitată de o proteză adjunctă prost adaptată poate accentua această rezorbţie.
e) Bolile parodontale: La persoanele edentate parţial, patogenia parodontală prezentă la nivelul dinţilor
naturali poate coloniza sulcusul peri-implantar. Riscul apariţiei infecţiilor periimplantare este mai ridicat
la pacientul care prezintă parodontite în special pentru formele agresive. Este recomandată tratarea
acestor patologii înainte de a trece la o terapeutică implantară.
f) Defectele congenitale
13. Mediile biologice şi reacţia acestora la implantele orale.
Specificitatea implantului oral
- implantul oral este intra - extra tisular
- asupra implantului actioneaza 2 medii biologice
- mediul salivar
- mediul biologic intratisular
- osul si tesutul gingival prin care trece implantul sunt de regula medii biologice omogene si constante
- saliva este un mediu biologic cu mari fluctuatii
- urmatoarele fluctuatii ale mediilor biologice afecteaza implantul:
- temperatura
- alternanta contraciilor mecanice
- pH - ul
- continutul in electroliti
- limita dintre mediul intratisular si extratisular al unui implant este inelul epitelio-conjunctiv
SALIVA-este un mediu biologic complex al cavitatii bucale, cu care implanturile si lucrarile protetice
vin in contact.O importanta majora o are pH-ul salivar.Dezechilibrul pH-ului bucal genereaza
dezechilibre ale florei bucale cu alterarea enzimelor ce participa la apararea structurilor parodontale si
periimplantare. pH-ul salivar influenteaza electrochimic (coroziune) cu oxidarea biomaterialelor.Dupa
insertia implantului are loc:
- formarea unui cheag sanguin periimplantar
- lichidul interstitial este un ultrafiltrat al plasmei cu electoliti fundamentali ca cei din sange, dar cu un
continut de clor mai mare
- lichidul interstitial este intr-o continua remaniere cu variatii inclusiv in concentratia de oxigen
- implantul este supus unei concentratii de oxigen variabila ce poate duce la coroziune
- actiunea coroziva a mediului biologic este determinata de ionii clorurati, din care ionul de clor este cel
mai important
14. Clasificarea edentaţiilor în terapia implanto-protetică, edentaţii şi modalităţi
de soluţionare a acestora prin intermediul complexului terapeutic implantoprotetic.
Edentații unidentare:
− la maxilă
− la mandibulă
Edentații parțiale
− la maxilă
− la mandibulă
Edentații totale
− la maxilă
− la mandibulă
Edentația unidentara
Este restaurata implanto-protetic printr-o restaurare fixa cu sprijin implantar, utilizindu-se criterii
dependente si independente de topografia edentatiei. Latimea vestibulo-orala a crestei va trebui sa fie de
minim 6mm. Dimensiunea mezio-distala a coroanei din ceara va trebui sa fie minim 7mm.Implantul se
va insera in dreptul centrului viitoarei coroane,atit in sens vestibulo-oral,cit si meziodistal pentru a
permite o directionare a fortelor in axul lung al implantului.
In sens gingivo-apical, extremitatea cervicala a corpului implantului va fi plasata la minim 2 mm
deasupra marginii gingivale libere.
Tipuri de tratament implanto-protetic în caz de edentație parțială.
In restaurarea implanto-protetica a edentatiei partiale se recomanda solidarizarea implanturilor multiple
pentru o mai buna amortizare,exceptie facind unele edentatii frontale reduse.
Distanta dintre doua implante se calculeaza tininduse cont de faptul ca intre centrele a doua implanturi
adiacente trebuie sa fie 7mm.Distanta dintre un implant si dinte natural se calculeaza din centrul
implantului pina la fata proximala a dintelui care trebuie sa fie minim 4mm.
Restaurarile protetice cu sprijin exclusiv implantar sunt preferate restaurarilor cu sprijin mixt. Uneori se
ajunge la necesitatea includerii in lucrare alaturi de implanturi si a unor dinti restanti, cind e:
− imposibil insertia in os a unui numar suficient de implanturi, datorita unei oferte osoase
necorespunzatoare.
− posibilitatea insertiei implantului doar la o distanta mai mare de un dinte fata de dintii restanti.
In cazul unui prognostic favorabil de 5-10 ani dintii sunt tratati si se prefera sa nu fie inclusi in lucrare.
Daca totusi se includ se recurge la una din variantele terapeutice:
− punte demontabila cu prezenta unei cape la nivelul dintelui
− se unesc mai multi dinti adiacenti sau se adauga mai multe implante,conexiunea cu corpul de punte cu
dispozitive speciale de ancorare.
In edentatie frontala maxilara pentru planificarea tratamentului implanto-protetic se masoara distanta de
la suprafata proximala a dintelui pina la extremitatea laterala a canalului incisiv. Daca distanta este mai
mare sau egal cu 22mm se pot insera 3 implanturi. Daca este mai mare sau egal cu 15 se pot insera 2, iar
daca este mai mic de 15 se poate insera doar 1.
In edentatii maxilare posterioare deseori se recurge la diverse procedee de augumentare din cauza
deficitara a inaltimii osului.In privinta nr de implante ce vor fi inserate,ideal ar fi ca fiecare dinte absent
sa fie inlocuit cu un implant. Nr de implanturi posibile intr-o situatie clinica se calculeaza prin
masurarea distantei de la nivelul fetei distale a dintelui adiacent spatiului edentat,pina in dreptul locului
unde inaltimea osului disponibil masoara min 10mm.
In edentatie frontala mandibulara nr de implanturi se va determina prin masurarea lungimii spatiului
edentat.
In edentatie posterioara mandibulara este necesara insertia unor implante de 10mm.Cind latimea crestei
edentate deficitara necesita procedee de augumentare.
Spatiu edentat se analizeaza pe 2 segmente:
de la fata distala a dintelui adiacent spatiului edentat pina la orificiu mentonier .
de la orificiul mentonier pina unde limita verticala a osului disponibil este de 12mm.
Tipuri de tratament implanto-protetic în caz de edentație totală.
Variante terapeutice implanto-protetice utilizate:
proteza detasabila fixa
supraproteza cu sprijin
− implantar
− mixt(implanturi si mucoasa)
In edentatie totala la maxila e importanta determinarea preimplantara a relatiilor intermaxilare.Dintre
variantele terapeutice implanto protetice se poate instala:
− Proteza maxilara fixa detasabila,nr de implanturi necesare este cel putin 4,dar sunt preferate 6
implanturi.
− Supraproteza maxilara(overdenture-ul maxilar) care poate fi cu 2 sau cu 4 implante.
In edentatia totala la mandibula:
 a. Proteza fixa detasabila:
− se indica utilizarea a 5 implanturi
− dispunerea colineara sau insertia implantelor de-a lungul unei linii curbe
− pirghia maxima va fi de o lungime si jumatate din distanta dintre cel mai anterior si cel mai posterior
implant.
− in structurii metalice va fi de 6 mm
Supraproteza cu 2 implanturi
Supraproteza cu 3 implanturi si atasamente sferice
Supraproteza cu 4 implanturi dispuse trapezoidal .
15. Componentele chirurgicale a implanturilor dentare endoosoase.
Componentele chirurgicale ale implantului endoosos sunt:
-implantul prorpiu-zis
-surubul de acoperire
-conformatorul de gingie.
Implantul propriu zis este compus din corpul implantului ,colul implantului si apexul implantului.
Corpul este porţiunea endoosoasă care se inseră in os .Colul este porţiunea responsabilă de fixarea părţii
protetice.Apexul este partea apicala a implantului care poate fi rotungită neagresivă şi agresivă
prevazută pentru autoînfiletare.
Şurubul de acoperire este un şurub cu capac care se plasează în extremitatea orală a implantului de
stadiul II pentru a preveni invazia epitelială sau osoasă pe parcursul osteointegrării.
Conformatorul de gingie este un dispozitiv metallic transgingival de formă cilindrică sau conică cu
şurub.
16. Etapele chirurgicale în vederea instalării implanturilor dentare endoosose.
Instalarea implanturilor endoosoase se face :
-cu crearea lamboului muco-periostal
-fara crearea lamboului muco-periostal.
Cind facem cu crearea lamboului mucoperiostal se face in 2 şedinte sau in 1 şedinşă.
A)Instalarea implanturilor dentare cu crearea lamboului mucoperiostal in 2 şedinţe chirurgicale:
Etapele:iniţial se face examenul clinic si paraclinic al pacientului,intervenţia se face sub
anestezie,crearea si decolarea lamboului mucoperiostal,crearea neoalveolei,neoalveola propriu-
zisă,instalarea implanturilor si şurubului de acoperire,suturarea plagii,administrarea tratamentului
antiinflamator si analgetic,suprimarea suturilor se face la a 7-10 zi.
Instalarea implanturilor dentare cu crearea lamboului mucoperiostal in 1 şedinţe chirurgicale:
Etapele:incizie cu decolarea lambourilor muco-periostale,forarea neoalveoleleor,instalarea implanturilor
dentare,aplicarea conformatorului gingival,suturarea plagii postoperatorii.
B) Instalarea implanturilor dentare fara crearea lamboului mucoperiostal in 2 şedinţe chirurgicale:
Etapele: dupa aprecierea biotipului gingival si a ofertei osoase se face anestezie peurma este forată
neoalveola transmucosal,cu ajutorul unui dispozitiv special este pastrat paralelismul intre
implanturi,aprecierea paralelismului inter-implantar ,aplicarea surubului de acoperire sau a
conformatorului de gingie.
Instalarea implanturilor dentare cu crearea lamboului mucoperiostal in 1 şedinţe chirurgicale:
Etapele:examenul clinic si paraclinic ,pregatirea cimpului preoperator,incizie cu decolarea lambourilor
muco periostale,forarea neoalveolelor ,instalarea implanturilor dentare,aplicarea conformatoarelor
gingivale,suturarea plagii.
17. Timpii de implantare în urma extracţiei dentare.
Implantarea dupa extractia dentara poate fi de 4 tipuri.
tip 1-implantarea se efectueaza imediat ,la finele extractiei dentare dupa o eventuala examinare a
integritatii peretilor alveolari.Implantarea poate fi realizata intr-o singura sedinta chirurgicala cu sau fara
crearea lamboului mucoperiostal si in doua sedinte chirurgicale cu sau fara crearea lamboului
mucoperiostal.
tip 2-timpurie implantarea se efectueaza dupa vindecarea definitive a tesuturilor moi cu sigilarea
biologica a alveolei 4-8 saptamini postextractional. Implantarea poate fi realizata intr-o singura sedinta
chirurgicala cu sau fara crearea lamboului mucoperiostal si in doua sedinte chirurgicale cu sau fara
crearea lamboului mucoperiostal.
tip 3-se considera implantarea timpuri dupa o substantial vindecare osoasa a alveolei confirmata clinic si
radiografic 12-16 saptamini. Implantarea poate fi realizata intr-o singura sedinta chirurgicala cu sau fara
crearea lamboului mucoperiostal si in doua sedinte chirurgicale cu sau fara crearea lamboului
mucoperiostal.
tip 4-instalarea implanturilor la 6-12 luni posextractional dupa vindecarea osoasa complete.Aceasta
metoda este metoda de aur si poate fi realizata intr-o singura sedinta chirurgicala cu sau fara crearea
lamboului mucoperiostal si in doua sedinte chirurgicale cu sau fara crearea lamboului mucoperiostal.
18. Principiile şi tipurile de incizii folosite în implantologia orală.
Incizia crestală-se indica la implanturilede generatia a I-a avind avantajul ca se realizeaza pe o zonă
putin vascularizata si inervata.
Incizia pe versantul palatinal al crestei alveolare,se indica la implanturile de generatia a II-a si cind se
urmareste realizarea unei grefe osoase .In realizarea inciziilor se vor respecta urmatoarele reguli:
-se vor folosi numai bisturie ascutite schimbate frecvent.
-pentru chirurgia implantara se folosesc bisturiile nr 15.incizia pe creasta se face la nivelul liniei albe
localizată pe mijlocul crestei,ce rezulta prin cicatrizarea postextracţională ,o zona avasculara.
-bisturiul trebuie apasat ferm pe os pentru a Evita repetarea inciziei.
-inciziile trebuie extinse adecvat anterior cu cel putin un dinte iar posterior pina la tuberozitate sau
retromolar.-este necesar folosirea bisturiului nr 12 care prin curbura sa piermite esxtensia inciziei la
dintele urmator prin sulcusul dentar facind si decolarea mai usoara.
-incizia la nivelul zonei frontale cind papilla are o inalţime acceptabila ,incizia de salvare a papilei
trebuie facuta adiacent fiecarui dinte vecin,inciziile vertical de pe fata vestibulara incepind la 1mm sub
jonctiunea mucogingivala in mucoasa keratinizata,aceste incizii merg mai departe pe creasta lasind 1-
1,5mm de papilla,pin ape fata palatinala a zonei edentate.Cind papilla este redusa trebuie realizate incizii
vertical de degajare de-a lungul dintilor adiacenti pornind de la 1mm sub linia mucogingivala sau din
sulcus astfel papilla devine parte a lomboului mucogingival.
-decolarea lamboului mucoperiostic trebuie facuta fara sfisierea tesuturilor si a periostului folosind
decolatoare ascuţite cu care se insinueaza la nivelul corticalei osoase sub lambou.
-pentru a Evita sectionarea nervului mentonier sau a nervului nazopalatin la decolarea lamboului se
foloseste un burete steril 2*2cm ,care se ataseaza in fata decolatorului si se impinge pentru a separa
lamboul de os si a realiza decolarea fara riscul secţionarii acestor nervi.
-dupa realizarea decolarii lambourile trebuie tratate cu fineţe.
19. Coraportul diametrului implantului faţă de oferta osoasă. Planificatrea
numărului de implanturi în dependenţă de breşele dentare.
Diametrul se va alege in concordanta cu zona topografica in care se vor insera respectivele
implanturi.Astfel in edentatiile frontale mandibulare se aleg implanturi mai inguste,cu diametrul de 3,3
sau 3,5 mm,iar in edentatiile din zonele laterale ale arcadei mandibulare si in cele ale arcadei maxilare
se folosesc de obicei implanturi cu diametru mediu,de 4,2 sau 4,5 mm,in functie de sistemul de
implanturi utilizat.La pacientii cu bruxism in antecedente se vor alege implanturi cu diametrul mai mare
cu 1 mm,daca oferta oasoasa permite acest lucru. Numarul implantelor trebuie sa fie in concordanta atit
cu intinderea restaurarii protetice cit si cu particularitatile cimpului protetic.Atunci cind se remarca o
crestere in intensitate si durata de aplicare a componentelor orizontale ale fortelor asupra restaurarii
protetice sprijinite pe implant,nr acestora trebuie sa creasca in vederea distribuirii stresului pe un nr. mai
mare de implante. Se indica inlocuirea prin cite un implant a fiecarui dinte lipsa pentru a se asigura o
distributie a fortelor pe o suprafata cit mai mare.Atunci cind din diferite motive nu se poate realiza acest
lucru,se incearca insertia a suficiente implanturi dispuse echlibrat.
20. Examenele paraclinice utilizate în diagnosticarea şi tratamentul implanto-
protetic.
- Radiografia panoramica- evidentiaza inaltimea si lungimea crestelor edentate si a bazei oaselor
maxilare,topografia sinusurilor maxilare si a foselor nazale,traiectul canalului mandibular si localizarea
gaurii mentoniere.
- Teleradiografia de profil- se utilizeaza in situatiile cind se plaseaza implante in zonele anterioare ale
maxilarelor,realizata la 5 sau10 m ofera imagini cu dimensiuni exacte.permite aprecierea formei crestei
osoase a spatiului relative intre corticala si spongioasa,predeterminarea lungimii implantului si a
structurii trabeculare interne.
-Tomografia computerizata-permite reprezentarea tridimensionala a osului unde urmeaza sa fie inserat
implantul.
-Radiografia retroalveolara-este de mare folos atit preoperator cit mai ales postoperator cind se
efectueaza controale de durata scurta,mijlocie si lunga.
-Radiografia cu film muscat-ajuta la difirentierea calitativa a structurii osoase compacte de cea
spongioasa,la edentatul total.
21.Fişa pacientului purtător de implanturi. Caracteristica și conţinutului fişei.
Fisa pacientul trebuie sa contina urmatoarele:
-Date personale ale pacientului.
-Date despre examinarea pacientului.
-Date la care s-a facut interventia de inserare si echipa medicala.
-Date clinice preoperatorii,intra si postoperatorii
Datele preoperatorii se refera la creasta alveolara si la mucoasa care o acopera(
mobile,fixa,cheratinizata sau nu) si la statusul radiologic al ofertei osoase.
Date intraoperatorii se refera la toate manevrele efectuate in timpul interventiei si imediat dupa:
premedicatie,anestezie,incizie,structura osoasa,eventuale preparatii ale ofertei osoase,sutura si
indepartarea firelor de sutura.De asemenea se noteaza forma si tipul de implant utilizat,materialul din
care este confectionat,structura de la suprafata implantului,eventualele implante de aditie.
Date postoperatorii cuprinde date cu privire la suprastructura protetica,momentul in care a fost inserat
in cavitatea bucala,tipul suprastructurii protetice si materialele din care a fost confectionat,modul de
fixare,modul de retentive,felul placajului.Pentru ca documentatia sa fie complete trebuie consemnate si
datele inregistrate in sedintele de control,ulterioare cind se urmareste:
-functionalitatea clinica a complexului infra si suprastructura
-Statusul tesuturilor preimplantare.
-Statusul radiologc.
-Starea suprastructurii protetice.
22.Etapele chirurgicale ale tratamentului implanto-protetic.
Tratamentul implanto-protetic se efectueaza in urmatoarele etape:
-Anestezia loco-regionala.
-Incizia se realizeaza la distanta de la locul de implantare atit medial cit si distal,astfel dupa decolarea
mucoperiostului sa permita o expunere a osului.
-Decolarea mucoperiostului.
-Marcarea locului de creare a neolaveolei( cu freze Enderman sau bisturiu chirurgical)
-Operatia de forare primara a tesutului osos care se incepe cu un burghiu elicoidal cu diametrul 1,5-1,8
mm cu 2-3 taişuri apoi forarea neoalveolei propriu-zisa,apoi formarea neoalveolei cu freza pilot.
-Alegera implantului conform diametrului.
-Aplicarea si infiletarea implantului(infiletarea se face cu cheia dinamometrica).
-Radiografia de control.
23.Inserţia implantelor în crestele alveolare cu diferite forme şi oferte osoase.
Inaltimea crestei alveolare se masoara de la nivelul coamei crestei alveolare pina la limita la care se
admite insertia implantului:
A.maxilar
a.anterior:podeaua foselor nazale
b.posterior:podeaua sinusului maxilar
B.mandibula
a.anterior cele 2 gauri mentoniere
b.posterior de gaura ,entoniera canalul mandibular.
Inaltimea minima necesara inserarii implanturilor variaza de la o zona la alta si este de 10mm ,in zonele
laterale unde nu predomina refacerea fizionomiei,se insera implanturi cu grosime mare 6mm si lungime
de 6mm.Latimea crestei alveolare se masoara intre fetele orale si vestibulare ale crestelor osoase,in
dreptul locului de insertie a implantului.Pe sectiune vertical osul alveolar in care urmeaza sa fie inserate
implanturile are forma tringhiulara,cu baza in sus la maxilar si in jos la mandibular.Latimea minima
necesara inserarii unui implant este de 5mm pe coama crestei,pentru implanturile şurub si de 3mm
pentru implanturile lama.Aceasta grosime osoasa este necesara si suficienta pentru o vascularizaţie
corespunzatoare in jurul implantului.
24.Evaluarea câmpului protetic şi a statusului biologic general al pacientului în
perspectiva inserării implantelor dentare – diagnostic preoperator, bilanţ
preprotetic, analiza şi planificarea secvenţială a cazului, indicaţii şi
contraindicaţii.Determinarea stabilităţii primare şi secundare a implanturilor
endoosoase.
Determinarea stabilităţii primare şi secundare a implantelor oferă avantajul determinării precise a
gradului de mobilitate. Un aparat ce permite determinarea mobilităţii dentare şi implantare este
PERIOTEST (Siemens). Unitatea de măsură în practică nu este milisecunda, ci o valoare situată pe o
scară de 58 de unităţi VPT, de la -8 la +50, luând o corespondenţă între gradele mobilităţii şi valorile
scării. Cu cât valorile înregistrate sunt mai mici, obiectul percutat are capacitate de amortizare mai
scăzută, deci este mai fix.Aparatul Periotest ne informează direct atât asupra caracterului amortizant al
parodonţiului şi/sau a calităţii interfeţelor os/implant, cât şi indirect (prin semnale acustice şi/sau optice)
exprimate în valori Periotest (VPT) asupra mobilităţii dentare, respective implantare.
25.Crearea ofertei osoase în vederea instalării implanturilor prin utilizarea grefelor
osoase.
Materialele de augmentare utilizate în sinusliftingul intern: grefe autogene sub formă de os fărâmiţat,
provenit în majoritatea cazurilor din zone endoorale (menton, trigonul retromolar) – material de grefă
ideal datorită potenţialului osteogenetic, recoltat cu aparatul de piezochirurgie sau dalti manuale grefe
alogene sub formă de granule de os demineralizat, uscat şi congelat, provenit de la un cadavru al
aceleiaşi specii grefe aloplaste sub formă de granule de os sintetic alcătuit mai frecvent din
hidroxiapatită (Ostim) şi ß tricalciu fosfat (Kolapol, Poresorb,Cerasorb) grefe xenogene sub formă de
granule de os bovin demineralizat şi deproteinizat (Bio-oss) sau granule provenite din alge marine
(Algipore)
26.Elevaţia membranei sinusale în vederea instalării implanturilor .
• se realizează prin împingerea materialului de augmentare sub mucoasă, folosindu-se osteotoame sau un
instrument special numit bone-pusher
• se poate obţine o elevaţie a membranei sinusale de 3-4 mm
27.Tehnica operatorie a sinus lifting-ului transcrestal.
Tehnica operatorie a sinus lifting-ului transcrestal.
..Sinusliftingul transcrestal este procedura chirurgicală în care elevaţia membranei sinusale de pe
podeaua sinusului maxilar este realizată prin împingerea materialului de augmentare printr-un tunel creat
de la nivelul coamei crestei edentate până sub membrana sinusală.
1. Anestezia • anestezie loco-regională cu sau fără vasoconstrictor, administrată plexal şi la tuberozitate
• medicaţie sedativă administrată oral sau intravenous
2. incizia • o incizie longitudinală creată fie pe mijlocul crestei, fie uşor paramedian, spre versantul oral
al crestei • două incizii verticale de eliberare, trasate pe versantul vestibular al crestei
3. Decolarea mucoperiostului manoperă executată cu decolatoare fine, delicat şi precis
 4. Crearea tunelului osos se realizează iniţial cu freza pilot, până la 1-2 mm de podeaua sinusului
maxilar cu ajutorul unui osteotom cu diametrul egal cu al frezei pilot se produce o fractură a corticalei
planşeului sinusal, fără perforarea mucoasei (fractură “ în lemn verde”) se acţionează apoi cu
osteotoame de diametre crescânde, acţionate prin lovituri de ciocan bine dozate, până la obţinerea unui
tunel cu diametrul egal sau mai mic cu 0.5 mm faţă de diametrul implantului ce va fi inserat
5. Elevaţia membranei sinusale se realizează prin împingerea materialului de augmentare sub mucoasă,
folosindu-se osteotoame sau un instrument special numit bone-pusher se poate obţine o elevaţie a
membranei sinusale de 3-4 mm.
28.Indicaţiile și contraindicaţiile sinus lifting-ului transcrestal.
Indicatii:
-Edentatii laterale terminale,subtotale si totale maxilare,la care inaltimea osoasa este insuficienta pentru
inserarea implantelor (<10 mm), fiind limitata de sinusul maxilar.
-Tuberozitati maxilare coborite sau ocluzii prabusite in zona posterioara maxilara cu micsorarea
spatiului interarcadic si prezenta unui strat subtire de os pina la nivelul podelei sinusale
-In cazul anomaliilor dento-maxilare si a rapoartelor intermaxilare modificate in urma proceselor de
atrofie ale maxilarului superior edentat pentru crearea rapoartelor intermaxilare prin crearea unei
fracturi Lefort I cu interepunerea de grefa osoasa traversind sinusul maxilar
Contraindicatii:
Locale:-Sinusite maxilare acute si cronice
-Comunicari oro antrale netratate
-Polipi sinusali
- Chisturi sinusale
-Tumori sinusale
-Focare de infectie periapicala in vecinatatea sinusului maxilar
-Afectiuni parodontale netratate
Generale:-Afectiuni ce reduc semnificativ expectanta de viata a pacientului
-Afectiuni ce contraindica insertia implantului
-Graviditate
-Fumat, alcoolism, narcomanie
-Afectiuni psihice
29.Avantajele și dezavantajele sinus lifting-ului transcrestal.
Avantajele:- Este o procedura mai putin traumatica ( decit cel lateral)
- Avantajul major al acestei metode este ca pacientul se va bucura de o dentitie fixa si cu
ajutorul
implantului va scapa de proteza.Implanturile nu necesita sacrificareadintilor alaturati,asa cum e necesar
pentru puntile dentare.
Deyavantaje:- Accesul este mai deficitar, lipsa controlului vizual al procedurii,bazinduse doar pe simtul
tactil
-Costul procedurii mari
- Poate aparea uneori imflamatia,sureri,singerari mai mult de 1-2 zile dupa interventie
-Materialul osos folosit pentru grefa dislocat sau deplasat nu poate fi folosit la persoane
hemofilici,persoane cu diabet zaharat decompensat.
-Timp indelungat de asteptare ,rezultatul nu poate fi uneori cel asteptat.
30.Accidentele şi complicaţiile intra- şi postoperatorii a sinus lifting-ului transcrestal.
Prezenţa unui sept sinusal poate creşte incidenţa de comunicare oro-antrală. Ulm a raportat existenţa
unui sept sinusal in cca 30% din sinusuri, poziţionarea lui fiind apropiată de regiunea premolarmolară
(mijlocul sinusului).Anatomia sinusului influenţează, de asemenea, riscul de perforare membranară. Cho
şi colaboratorii au examinat diferite unghiuri din interiorul sinusului maxilar şi au identificat că unghiul
redus dintre peretele alveolar vestibular şi palatinal a fost asociat cu un număr mai mare de perforaţii. Ei
au impărţit valorile acestui unghi in trei grupe:
Grupul 1:(≤30°) cu 37,5 % rată de perforare;
Grupul 2:(31-60°) cu 28,6% rată de perforare;
Grupul 3:(≥61°) fără risc de perforare.
Vlasis şi Fugazzotto au sugerat cinci clase diferite, asociate cu elevarea sinusală prin fenestraţie laterală,
in funcţie de localizarea şi extinderea perforaţiei. Cand perforaţia poate fi izolată, in funcţie de extindere
şi localizare, poate fi efectuată inchiderea comunicării prin plierea membranei sinusale peste ea insăşi şi
plasarea unei membrane din colagen. Dacă perforaţia continuă să crească in dimensiune şi nu poate fi
izolată, atunci procedura trebuie abandonată şi reintervenit peste 4 luni. Alte posibile complicaţii
asociate cu augmentarea de sinus maxilar pot include: lezarea nervului infraorbital, echimoze,
dehiscenţa ţesuturilor moi şi, desigur, infecţii asociate (pană la 10%). Vertijul postural paroxistic benign
a fost descris ca o posibilă complicaţie după utilizarea tehnicii prin osteotomie internă. Deşi etiologia
este neclară, se sugerează că presiunea determinată de percuţia aplicată maxilarului in timpul tehnicii de
osteotomie ar putea fi responsabilă.
31. Instrumentarul folosit pentru sinus lifting-ului transcrestal.
Instrumentariu principal: bisturiu, decolatoare, chiureta chirurgicala, freze (2.7; 3.2; 3.7; 4.2; 5.0),
osteotoame drepte si in unghi (2,7; 3.2; 3.7; 4.2; 5.0) ciocan, razuitor de os , moara de os, pensa
ciupitoare de os, decolatoare de membrana ( de diferite forme si dimensiuni, Kramer-Nevins, Simion)
Instrumentariu secundar: pensa chirurgicala, foarfece chirurgical, departatoare ( retractore), pensa
portac, material de sutura ( polipropilen 4.0; 5.0; 6.0).
32. Tehnica operatorie a sinus lifting-ului lateral.
Ca și abordare chirugicală, inserția implanturilor dentare poate avea loc în anumite cazuri în aceiași
ședința cu procedura de sinus lift ( doar în cazul sinus-liftingului intern ) sau în altele,inserția
implanturilor dentare poate fi întârziată cu 6 pana la 8 luni, ea realizandu-se ulterior intervenției de sinus
lift – cazul sinus lifting-ului extern.
Procedura de sinus lift extern este recomandata mai ales cand este necesara inlocuirea unui numar mai
mare de dinti si pacientul mai are foarte putin material osos de sustinere ramas. In aceasta situatie, se
creaza o mica fereastra laterala in sinusul maxilar, iar materialul de substitutie osoasa (aditia de os) este
inserat prin aceasta fereastra.Dupa sutura, pacientului i se aplica lucrarea provizorie, pana la plasarea
implantului dentar definitiv.
Etapele sinus lifting-ului extern:
Anestezia incizia decolarea abord lateral al sinusului maxilar; introducerea osului artificial in cavitatea
sinusala sub membrana sinusala;se asteapta pana la 6 luni pentru a se insera implantele, timp in care are
loc integrarea si remanierea osoasa.Dupa 6 luni se insereaza implanturile dentare si se asteapta inca 4-6
luni integrarea acestora (osteointegrarea), apoi se trece la etapa protetica in care se vor adauga coroane,
punti sau proteze dentare. Protezarea poate avea loc si imediat (din considerente estetice si functionale),
dar exista variatii la fiecare pacient, in functie de care trebuie eveluat raspunsul acestuia la tratamentul
aplicat.Sinus lift intern este recomandat in special cand trebuie inlocuiti doar cativa dinti.Se realizeaza in
zona premolarilor si molarilor, la nivelul crestei: se creeaza o cale de acces catre sinusul maxilar, apoi
impingandu-se cu grija membrana sinusala, se introduce substituentul osos pentru crearea unei inaltimi
si latimi corespunzatoare suportului implantului dentar necesar.Aceasta procedura se efectueaza atunci
cand exista o cantitate de os alveolar relativ suficienta si este necesara o aditie osoasa de numai 1-2
milimetri.
Metoda interna;După practicarea anesteziei locale prin infiltraţie, sunt practicate două incizii verticale
unite de-a lungul crestei alveolare, iar întreaga grosime a lamboului muco- periostal se decolează spre
vestibul. Se conturează apoi o “fereastră” la nivelul peretelui lateral al sinusului (tablă vestibulară
maxilară) cu o freză diamantată la turaţie redusă ,fereastra osoasă creată este rotită orizontal, cu
membrana sinusală, împinsă înăuntru, devenind parte a sinusului ridicat. Se inseră un instrument
(elevator) curb de-a lungul marginii inferioare a ferestrei pentru a separa membrana de os. Decolarea se
continuă anterior, posterior, superior şi mezial până când este realizată elevarea completă. Clinicianul
trebuie să se asigure că terminaţia ascuţită a elevatorului rămâne în contact cu osul, iar partea netedă în
contact cu membrana sinusală pe tot parcursul decolării membranei sinusale. După decolarea
membranei sinusale, în spaţiul rezultatla nivelul treimii inferiore a sinusului se va practica augmentarea
osoasă, cu particule sau bloc. Apoi, se aplică o membrană din colagen pentru a acoperi fereastra osoasă
creată şi lamboul se suturează pasiv pentru realizarea închiderii primare. Se recomandă asteptarea unei
perioade de vindecare de cca 6 luni pentru maturarea osoasă iniţială.
33. Cerinţele şi tipurile lambourilor folosite în sinus lifting-ului lateral.
In sinus lifting-ul lateral se folosesc urmatoarele tipuri de lambouri:
LAMBOU MUCOPERIOSTAL
LAMBOU TRAPEZ
LAMBOU IN FORMA DE TRIUNGHI
Cerintele:cunoasterea corecta a manoperei chirurgicale ,experienta profesionala a
clinicianului,respectarea regulilor de asepsie si antisepsie,cunoasterea indicatiilor si contraindicatiilor
pentru aplicrea procedurii.
1. Cand inaltimea osului pe plan vertical este mai mica de 10mm.
2. Pe plan orizontal cand grosimea osoasa este mai mica de 3mm si cu o inaltime care nu depaseste
8mm.
3. Podeaua sinusului maxilar trebuie sa fie minim intre 3 si 5mm pentru efectuarea acestor operatii.
inlocuirea unui numar mai mare de dinti si pacientul mai are foarte putin material osos de sustinere
ramas.
34. Indicaţiile sinus lifting-ului lateral.
Indicaţiile includ pacienţi fără istoric medical sau patologie sinusală. În scopul inserării de implante şi
evident a restaurării protetice ulterioare, se va stabili necesitatea procedurii de grefare sinusală, decizie
bazată pe cantitatea de os restantă în urma pneumatizării sinusului. Evaluarea radiologică prin utilizarea
ortopantomografiei sau prin tomografie computerizată va determina înălţimea osului alveolar la nivelul
maxilarului posterior. Procedura de augmentare a sinusului va fi indicată când invadarea antrului de
către implant nu poate fi evitată. Inserarea unui implant cu o lungime de cca 10mm pentru o rată de
supravieţuire previzibilă şi favorabilă, în special în regiunea maxilar posterioară.Edentatiii laterale
terminale subtotale structura osoasa mai putin de 10 mm.Fiind limitata de sinus maxilar.
Indicatii nespecifice:tuberozitati maxilare coborite ocluzii coborite cu micsorarea spatiului din arcade
si prezenta stratului subtire de os pina la nivelul podelei sinusale.
Scopul: crestereea inaltimii osului p/u inserarea implantului .
Indicatile Operatiei:
1. Cand inaltimea osului pe plan vertical este mai mica de 10mm.
2. Pe plan orizontal cand grosimea osoasa este mai mica de 3mm si cu o inaltime care nu depaseste
8mm.
3. Podeaua sinusului maxilar trebuie sa fie minim intre 3 si 5mm pentru efectuarea acestor operatii.
inlocuirea unui numar mai mare de dinti si pacientul mai are foarte putin material osos de sustinere
ramas.
35. Contraindicaţiile sinus lifting-ului lateral.
Contraindicatiile generale: condiţii medicale neechilibrate (de ex. Diabet zaharat, hipertensiune,
afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni ale sistemului imunitar etc.), marii fumători ( > un pachet pe zi),
patologie sau congestie severă a sinusului unde se impune o interveţie otolaringologică, precum şi
malformaţia sau iradierea terapeutică a sinusului.
Toate acestea(sarcina,alcoolismul ,afectiuni psihice,dependent de cocaine ) vor predispune pacienţii la
complicaţii postoperatorii: infectarea materialului grefat, pierderea osului augmentat şi fistula oroantrală.
Contraindicatii locale:sinusite maxilare acute si cornice comunicari orosinusale polipi sinusali chisturi
sinusali tumori sinusale rinita alergica focare de infectie periapicala afectiuni paradontale
netratate,radioterapia maxilarului.
36. Avantajele sinus lifting-ului lateral.
Printr-un sinuslift deschis s-a putut crea deci suficient spaţiu pentru inserarea implantului cilindric. Fără
această intervenţie, implantul ar fi stat suspendat în cavitatea sinusală , ridicarea mucoasei ce tapetează
sinusul va mări oferta osoasă pentru implant cu câțiva milimetri rezistenta sporita pentru implant.
Refacerea plastica a osului la nivel maxilar. Pacientii care si-au pierdut dintii in urma unor extractii
efectuate neprofesionist pot beneficia de un implant dentar . Avantajul major al acestei metode este ca
pacientul se va bucura de o dentitie fixa si cu ajutorul implantului va scapa de proteza implanturile nu
necesita sacrificarea dintilor alaturati, asa cum o impun puntile dentare, deoarece dintii invecinati nu
sunt implicati in suportul implantului,inlocuirea unui numar mai mare de dinti .
37. Dezavantajele sinus lifting-ului lateral.
Dezavantajele sinus lifting-ului intern:Dezavantajul acestui tip de interventie este faptul ca e o manevra
“oarba”, fara un control vizual, chirurgul bazandu-se practic doar pe simtul tactil pentru a eleva
membrana sinusala. Costul procedurii mare. Poate aparea inflamatia si durerea , sangerarile mai mult de
1-2 zile dupa operatie;materialul osos folosit pentru grefa dislocat sau deplasat NU poate fi folosit la
persoanele hemofilici ,persoanele cu diabet zaharat decompesat persoanele cu structura osoasa, cu
densitate osoasa mica si cu grosimea osului mai mica de 3mm, gravide.
Timp indelungat de asteptare rezultatul nu poate fi uneori cel asteptat.
38. Instrumentarul folosit pentru sinus lifting-ului lateral.
Instrumente pentru anestezie,bisturiu,decolatoare gingivale,freze pentru trepanarea osului,elevatoare
sinusale,seringi speciale pentru grefa osoasa,materiale de suturare(ac atraumatic,portac).
39. Accidentele / Complicaţiile intraoperatorii şi postoperatorii în timpul elevaţiei
membranei sinusale.
Intraoperatorii:
1.perforarea membranei sinusale
2.umplerea excesiva a sinusului cu material de aditie
3.hemoragie masiva
4.propulsarea implantului in sinus
Postoperatorii:
-durere si edem postoperator(tratament:injectii cu dexametazon,prisnite cu gheata ,antiinflamatoare ,
analgetice) .
-sinusita
-suprainfectare
-caderea materialelor de sutura cu deschiderea sinusului
-dehiscenta plagii
-migrarea implantelor in sinusul maxilar
40. Accidentele şi complicaţiile in timpul instalării implanturilor endoosoase.
Accidente :
1. Efectuarea incorecta a inciziei pentru formarea lamboului
2.Alegearea utilajului incorrect pentru aplicarea implantelor
3.Supraincalzirea osului cu formarea necrozei postraumatice
4.Leziuni ale nervilor (alveolar inferior si mentonier ) cu instalarea paresteziilor.
5.Angularea incorecta a implantelor
6.Fracturarea corticalei
7.Perforarea membranei sinusale,planseului nasal,canalului mandibular
8.Fracturarea implantului
9.Propulsarea implantului in sinus ,in canalul mandibular
10.Aspirarea implantelor
Complicatii:
1.Pierderea implantului din cauza osteointegrarii nereusite
2.Migrarea implantelor
3.Suprainfectarea tesutului in jurul implantului
4.Periimplantita
5.Defecte la nivelul gingiei
6.Mobilitatea implantului din cauza lipsei stabilitatii primare
7.Suprainfectarea plagii postoperatirii(lipsa asepsiei,neglijarea indicatiilor medicului de catre pacient)
8.Pareze si parestezii (lezarea nervulului)
9.Durere posoperatorie
10.Resorbtia osoasa in jurul implantului si osteomielita posttraumatica( cauzata din nerespectarea
protocolului de implantare,supraincalzirea osului)
41. Accidente şi complicaţii după perioada de osteointegrare a implanturilor
dentare.
Accidente:
1.Pierderea implantului din cauza osteointegrarii nereusite
2.Migrarea implantelor
3.Suprainfectarea tesutului in jurul implantului
4.Periimplantita
5.Defecte la nivelul gingiei
Complicatii:
-implantul prezinta o usoara pierdere de substanta osoasa care poate fi asociata si cu o inflamatie partiala
a mucoasei.
-implantul prezinta o pierdere a osteointegrarii este mobil si nefunctional
-lipsa de paralelism a implantelor
-fractura implantului si a bontului protetic din cauza directii si intesitatii nefiziologice a fortelor ce se
transmit implantelor
-infectii periimplantare
-angularea incorecta a implantului,
-alinierea incorecta a implantului
42. Tipurile de suturi utilizate în implantologia orală.
-Sutura cu fire separate
-in cazurile cind exista tensiune pe marginile plagii se aplica fire de suspensie trecute la distanta si
inodate pe placute metalice
-suturi cu fir continuu
-sutura surjet care folosesc un singur fir si un singur nod
-sutura in U
PRINCIPII care trebuie respectate in timpul suturii:acul perforeaza perpendicular tesuturile pe suprafata
ce trebuie suturata;suturile se fac in puncte separate la distanta 5-6mm intre ele si distanta de la locul
penetrarii acului si marginea plagii 2mm;primul nod va fi dublu sau triplu celelalte noduri(2,3,4)de
sustinere;acului nu i se imprima o forta exagerata pentru a nu se indoi;aplicarea cit mai intima a
lambourilor pe tesuturile subiacente
43. Materialele de augmentare utilizate în implantologie.
-grefe autogene(sub forma de os farimitat provenit din zone endoorale:menton,zona retromolara sau osul
iliac.tibia)
-grefe alogene(sub forma de granule de os demineralizat,uscat si congelat provenit de la cadavru
aceleeasi specii)
-grefe aloplaste(sub forma de granule de os sintetic)
-grefe xenogene(sub forma de granule de os de bovin demineralizat si deproteinizat sau de alge marine)
Mecanismele de actiune a acestora:-osteoconductie,osteinductie,osteogeneza
44.Optimizarea câmpului protetic în vederea inserării implanturilor dentare –
asanarea cavităţii bucale (reconstituirea leziunilor coronare, tratamente
endodontice şi periapicale unde este cazul, extracţia resturilor radiculare
irecuperabile), chirurgia mucoasei patologice şi a leziunilor parodontale.
Optimizarea cimpului protetic în vederea inserarii implanturilor dentare poarta un caracter individual și
va depinde de tabloul clinic și starea generala a organismului. Nivelul acestei pregatiri trebuie să fie
determinat de medicul stomatolog implantolog, deoarece el va planifica și va realiza tratamentul
implantoprotetic.
Optimizarea cimpului protetic consta în
a) asanarea cavitatii bucale
- reconstruirea leziunilor coronare
- tratamente endodontice
- tratamente periapicale unde este cazul
b) interventii chirurgicale
- extractia dintilor și a radacinilor irecuperabile
- interventii chirurgicale la nivelul parodontului
- nivelarea apofizei alveolare cu redarea unei forme necesare
- plastia apofiyei alveolare
- înlăturarea cicatricilor și a surplusurilor fibromucoasei în zona cimpului protetic
- chirurgia mucoasei patologice
45. Clasificarea edentaţiilor în terapia implanto-protetică, edentaţii şi modalităţi de
soluţionare a acestora prin intermediul complexului terapeutic implantoprotetic.
Clasificarea edentaţiilor în terapia implantoprotetica
Edentatii unidentare
a) maxilare
b) mandibulare
Edentatii partiale
a) maxilare
b) mandibulare
Edentatii totale
a) maxilare
b) mandibulare
Situatia edentatiei
 Localizarea edentatiei
 Probleme estetice
 Probleme functionale
 Migrarea dentara
 dinti antagonisti
 dinti adiacenti bresei edentate
 Starea dintilor restanti
 Aspectul crestei alveolare
Modalitati de solutionare a edentatiilor
1) puntea clasica
2) proteza partial mobilizabila( acrilica, scheletata)
3) tratamentul implantoprotetic
46.Distracţia osoasă (elongarea dirijată a crestelor alveolare) în vederea creării
ofertei implantare.
Se foloseste daca creasta osoasa din zona implantului sufera de atrofie verticala severa.
Osteodistractia reprezinta o sectionare partiala a segmentului osos ce urmeaza a fi inaltat,montarea unui
dispozitiv mecanic de dilatare,urmata de elongarea lenta si progresiva a acestui segment.Astfel intre cele
doua sedinte de elongare controlata,organismul depune os in spatiul dintre cele doua fragmente
osoase,ajunginduse in final la obtinerea inaltimii dorite.
47.Osteoplastia de adiţie locală.
Daca osul e insuficient pentru implantarea unui implant,in dependenta de situatie intro sedinta
chirurgicala se poate realiza augumentarea osoasa verticala,orizontala sau ambele simultan.Materialele
osoase de aditie(grefe autogene,alogene,aloplaste,xenogene) pot fi sub forma de granule,pasta sau bloc
compact si intotdeauna vor fi acoperite de membrane speciale cu rol de bariera,resobabile sau
neresorbabile.
48. Zonele locale pentru prepararea blocurilor osoase.
 Intraorale: tuberozitatea max, mentonul, crestele edentate, ramul mandibular, apofiza coronoidă, peretele
anterior al sinusului maxilar, creasta zigomato-alveolară.
Extraorale: spongioasa şi medulara din creasta iliacă, epifiza tibiei, calota craniană (sunt preferabile,
deoarece se pot preleva cantităţi mai mari şi au o structură histologică asemănătoare cu a osului
alveolar).
49. Mărirea ofertei osoase existente. Tehnica chirurgicală.
Augmentarea de creastă cu transplant osos constă din 2 intervenţii: una de recoltare a transplantului şi
alta de fixare a acestuia cu implantele. După recoltare, porţiunea de os se păstrează în soluţie izotonică
sau sânge autogen , plasmă bogată în trombocite. Ţesutul spongios se poate mărunţi şi poate fi introdus
cu seringa sau cu un instrument special. Pentru ţesutul cortical este necesar cu exactitate de determinat
forma şi mărimea. Iniţial se pregăteşte loja unde va fi aplicat blocul osos. Se decolează lamboul muco-
periostul şi se curăţă de resturile de ţesut conjunctiv. Pentru activare se perforează corticala în
numeroase locuri. Apoi se fixează transplantul osos cu şuruburi. Se suturează mucoasa. Este posibil în
aceeaşi şedinţă de instalat şi implanturile.
50.Sinus lifting: cu instalarea imediată a implantului.
51.Sinus lifting: cu instalarea amânată a implantului.
Cel mai des implanturile se instalează în aceeaşi şedinţă cu sinus-lift-ul, dar uneori se aşteaptă 6-8 luni
de zile. Sinuslifting-ul este un procedeu chirurgical aplicat la nivelul sinusului maxilar şi constă în
elevarea membranei sinusale de pe podeaua sinusului maxilar şi aplicarea sub ea a materialelor de
augmentare.
Variante ale sinusliftingului: intern (transcrestal) – calea de abord fiind coama crestei edentate şi extern
(lateral) – calea de abord sinusal la nivelul peretelui lateral al sinusului.
Tehnica sinus liftului transcrestal : materialul de augmentare se introduce printr-un canal creat de la
nivelul coamei crestei edentate până sub membrana sinusală. Sub anestezie loco-regională se efectuează
incizia longitudională, creată fie pe mijlocul crestei, fie uşo r paramedian, spre versantul oral al crestei
(2 incizii verticale de eliberare trasate pe versantul vestibular al crestei). Decolarea lamboului muco-
periostal. Crearea tunelului osos cu freza pilot, până la 1-2 mm de la podeaua sinusului. Cu un osteotom
cu diametrul egal cu diametrul frezei pilot se produce o fractură a corticalei planşeului sin fără
perforarea mucoasei.
52.Deplasarea nervului alveolar inferior în vederea instalării implanturilor dentare
endoosoase.
Sunt 2 metode: 1) osteotomia în bloc în regiunea liniei oblice externe; 2) osteotomia în regiunea
orificiului mentonier şi liniei oblice externe.
Prima metodă prevede osteotomia compactei osoase în regiunea n-alveolar inferior şi deplasarea
blocului osos. După aceasta se produce şlefuirea peretelui canalului mandibular şi punerea în evidenţă a
n.alveolar inf. cu deplasarea acestuia spre lateral. După aceasta se realizează implantarea. Defectul de os
format trebuie umplut cu structură osoasă şi hidroxiapatită. Nervul rămâne în această poziţie.
A 2-a metodă prevede implicarea nu doar în regiunea canalului mandibular, dar şi la nivelul orificiului
mentonier. Se produce transpoziţia nu doar a n.alv inf, dar şi a ramurii incisive responsabilă de inervaţia
grupului frontal. Iniţial, se forează un inel în jurul orif mentonier. Ulterior el se lărgeşte orificiul
mentonier şi se eliberează n.mentonier şi ram. Incisivă. După aceasta se realizează osteotomia în
regiunea n.alv inf, asemănător ca în prima tehnică.
Intervenţia este destulă de riscantă, dat fiind riscurile traumării nervului. La 50% pacienţi se atestă
parestezii ale hemibuzei inf şi mentonului după operaţie.
53. Metode de instalare a implanturilor endoosoase: a) într-o etapă chirurgicală; b) în 2
etape chirurgicale; c) imediat postextracţional.
1) Anestezia
2) Incizia
3) Marcarea cu freză sferică sau cu tăietură transversală
4) Forarea primară a neoalveolei – cu burghiu elicoidal cu diametrul de 1,5mm din oţel cu partea activă
tratată cu titan.
5) Verificarea paralelismului cu un cui de paralelism din oţel inoxidabil; tija cu diametrul de 1,5mm
6) Prelucrarea primară a neoalveolei primare. Se lărgeşte cu burghiu elicoidal dar cu diametru mai mare
7) Alezarea – cu burghiu-spadă cu răcire internă, diametrul egal cu cel al implantului. Partea activă are 2
tăişuri cu canale drepte prin care se evacuează rumeguş. Contactul cu pereţii neoalveolei se face prin
faţetele laterale care sunt rectificate cilindric (2,6mm, 3mm, 3,2mm în funcţie de implant).
8) Teşirea cilindrică este necesară pt obţinerea locaşului în care se va fixa porţiunea lisă (nefiletată a
implantului)
9) Tarodarea realizează filetul în ţes osos. Tarodul este un şurub cu 3 canale longitudinale necesare pentru
mormarea dinţilor aşchietori şi la evacuarea eschilelor osoase. Poate fi mecanică sau manuală (în
regiunea frontală maxilară – se foloseşte cheia tubulară, în rest – cheia cu clichet)
10) Montarea implantului.
În cazul implantării în 2 timpi, peste 2-3 luni, cu un bisturiu se îndepărtează mucoperiostul din dreptul
şurubului de cicatrizare, apoi se montează bontul protetic cu filetul ataşat de bont sau fixat cu un şurub
intermediar ce străbate lungimea bontului fixându-se pe implant şi solidarizându-se cu acesta.
54.Cerinţele către materialele osteoplastice folosite în implantologia orală.
Sunt materiale fără viaţă, utilizate in domenii medicale (de exemplu, implanturi dentare), cu scopul de a
produce o interacţiune cu sistemul biologic. Condiţia de bază este biocompatibilitatea, ceea ce reprezintă
posibilitatea organismului viu de a tolera, în anumite limite, fără a determina apariţia unor reacţii de
apărare, un material străin, inserat în intimitatea lui. Clasificarea:
a) autologe (autogene) – autoplastie (de la acelaşi organism) – transplant de dinţi, replantări de dinţi,
transplante osoase; b) omologe (alogene) – homeoplastie (de la un alt individ al aceleeaşi specii) – banca
de oase, conservarea cialitică, liofilizarea; c)heterologe (xenogene) – heteroplastie (de la un individ din
altă specie) – os devitalizat, deproteinizat, colagen, gelatină; d) aloplastice (material sintetice) – metale,
ceramică, materiale plastic. Implanturile sunt confecţionate din material aloplastice, căci sunt practice
mai disponibile, se manipulează mai uşor, calitate înaltă şi constant, dar prezintă riscul declanşării de
reacţii de corp străin prin formarea ţesutului conjunctiv de iritaţie care va tinde să expulzeze corpul
străin.
După compatibilitate se împart în: biotolerate (oţeluri inoxidabile, aliaje Cr-Co-Mo, PMMA) –
osteogeneză la distanţă, bioinerte (titan, tantal, ceramic pe bază de aluminiu) – osteogeneza de contact,
bioreactive (fostaf de calciu, ceramic sticloasă, biosticlă şi apatite) – osteogeneză de legătură.
Materialele aloplastice se clasifică după origine:
4) De origine minerală: ceramica aluminoasă, ceramica de bază de oxid de zirconium, ceramica sticloasă,
ceramica pe bază de fosfat de calciu;
5) Metale: grupa titanului: Ti pur, aliajele de Ti; tantalul, aliajele aurului, aliajele Cr-Co-Mo);
6) Materiale de legătură: combinaţii (Ti + HA, Ti + TCP, Al2O3 + HA), Material plastic + ceramică pe
bază de HA, Fibre de C + material plastic, +epoxidice, +polisulfoniu, +tiaziniu
O categorie specială o formează biomaterialele inerte cu structură osteotropă (titanul cu o suprafaţă
rugoasă acoperit cu un strat de Titan Plasma Flame Spray.
55.Rolul conformatorului de gingie.
Este un dipozitiv metalic transgingival de forma cilindrica sau conica prevazut cu surub.Diamentrul
variaza in functi de diamentrul impplantului,iar grosimea in functie de grosimea mucoperiostului.Se
aplica imediat dupa inserarea implanturilor sau in locul surubului de acoperire avind ca scop formarea
inelului perimplantar.Remodelarea gingiei cu scop estetic si fizionomic.
56.Instrumentariul şi aparatajul utilizat în implantologia orală.
Instrumentariul:
1. instrumente de examinare.
2. Instrumente speciale :departatoare, portac,freze pilot,freze diamantate si extradure de diferite
dimensiuni,cheia dinamometrica, piesa,cheiţele de înfiletare a implantelor şi componentelor acestora.
3. Instrumente accesorii: dăltiţe, ciocan, ciupitoare de os, raşpă, bisturiu,foarfece, spatulă, chiurete,
material de sutură.
Aparataj: fiziodispenser, periotest.
 57.Principiile biologice ce ţin de implanturile dentare endoosoase. Sint niste principii
fundamentale in inplantologie si prevede ca orce metoda de tratament sau interventie sa aiba o influenta
poziitiva asupra organelor si tesuturilor,atit a sistemului stomatognat cit si a intregului organism. Din
acest considerent la finisarea examenului clinic al pacientului medicul trebue sa fie ferm convins de
rationalitaea metodelor de treatament alese si ca ele nu vor duce ulterior la consecinte negative. Medicul
trebue sa prevada si sa evite influenta atit pe parcurs cit si dupa finalizarea tratamentului.
58.Principiile biomecanice ce ţin de implanturile dentare endoosoase.
Prevede un echilibru eficient al raportului de rezistenta dintre substratul biologic al structurii osoase si
implant. In vederea cu succes a acestui principiu trebue cunoscute legitatile influentei fortelor ce se
dezvolta in timpul functiei implantului si elementelor protetice si mecanismul de transmitere a acestor
forte substratului biologic al cimpului protetic. Ca substratul biologic sa suporte aceste actiuni este
necesar ca materialul din care va fi confectionata structura protetica si sa posede insusiri mecanice si
fizice respective (duritate,elasticitate,rezistenta).
59.Care sunt factorii locali ce pot influenţa asupra contraindicaţiilor în
implantologia orală.
1. Locale relative:
- Igienă bucală nesatisfăcătoare
- Prezenţa unor resturi radiculare în grosimea crestei alveolare
- Afecţiuni ale mucoasei bucale
- Procese inflamatorii locale
- Ofertă osoasă insuficientă
- Pat osos slab din punct de vedere calitativ
- spaţii interdentare mărite și migrări dentare
- ocluzie patologică
2. Locale absolute:
 - tumori maligne regionale;
 metastaze tumorale;
 afecţiuni ale mucoasei bucale (lupus eritematos difuz)
60.Dispensarizarea pacienţilor purtători de implanturi
Dispensarizarea pacientului pe termen lung reprezintă o condiţie esenţială pentru supravegherea
sănătăţii ţesuturilor periimplantare şi diagnosticarea precoce a oricărei inflamaţii. Particularităţile
morfologice ale ţesuturilor periimplantare determină o vulnerabilitate mai crescută a acestora la atacul
bacterian comparativ cu parodonţiul dinţilor sănătoşi, astfel încât o mucozită poate evolua cu rapiditate
către o periimplantită. O importanţă esenţială asupra prevenirii producerii acestor inflamaţii o constituie
asanarea preimplantară a cavităţii bucale şi menţinerea unei igiene orale adecvate pe tot parcursul vieţii
funcţionale a implantului. Instituirea unei măsuri terapeutice adecvate stadiului de evoluţie al
afecţiunii poate produce vindecarea ţesuturilor periimplantare şi implicit prelungirea
funcţionalităţii implantului.Dacă m protetica tradiţională, doar o parte a pacienţilor trebuie
dispensarizaţi, m protetica implantologică dispensarizarea este obligatorie. Prima verificare a pacientului
se impune după o săptămână de la inserare, când i se va face un scurt instructaj cu privire la
regulile de igienă pe care trebuie să le adopte şi sâ le respecte (modalităţi de igienizare, instrumentarul
necesar). Verificârile ulterioare se realizează la una, trei şi şapte luni de la fîxarea restaurării, apoi anual.
Doar astfel, o restaurare proteticâ sprijinită pe implante poate funcţiona timp îndelungat, evitându-se o
serie de complicaţii, ce pot surveni.