Țara Zânelor

de George Ștefan

(28.10.2014)

Locul: locuri diferite din Târgu-Mureș

Timpul: 1958 – prezent

Personaje:

Szabados Istvan – român de etnie maghiară, scriitor

Szabados Krisztina – fiica lui Szabados Istvan

Ștefan Remeș – român, ofițer SRI

Călin Remeș – fiul lui Ștefan Remeș

Eduard Remeș – fiul lui Călin Remeș

Andreea – soția lui Eduard Remeș

1
Tabloul I

Eduard: Vouă va plac poveștile? Hai sa o să va spun una. Dacă tot avem timp... Bunicul a
scris povestea asta, pe vremea când era de vârsta mea. E o poveste cu zane și imparati...
Ironic, nu? dar așa a început totul... cu o poveste pentru copii cu zane... au trecut 50 de
ani de atunci și tot ce ne-a rămas e povestea asta și ura... ura are felul ei de a te face sa
uiți și sa inlocuiesti totul cu ura... ura naște doar ura... și când te gândești ca totul a început
cu o poveste pentru copii... o poveste cu zane... (incepe sa citeasca)

Scena 1 – 1958

(camera de interogatoriu a securității, 1958)

Ștefan: (citește dintr-o revistă) A fost odată ca niciodată o țara îndepărtata condusa de un
împărat malefic. Un tiran cum nu a mai existat niciodată pe fata pământului. în țara asta
oamenii erau foarte săraci. Nu aveau ce să mănânce, nu aveau cu ce sa-si hrănească
copiii și erau siliți să muncească toata ziua ca să-i poată plăti bir împăratului. Ani de zile
oamenii au trăit în teroare pana când într-o noapte o zâna i să arătat în vis unui muncitor și
i-a spus ca nu departe de țara în care trăia se întindea o alta tara. O țara frumoasa,
înfloritoare, în care oamenii trăiesc în pace și o duc bine. Muncitorul când se trezi de
dimineața le spuse și celorlalți de visul lui dar nimeni nu a vrut sa-l creadă. Oamenii nu își
puteau imagina un loc mai bun decât țara lor, așa că au râs de muncitor. Însă acesta nu s-
a lăsat descurajat și a pornit să caute țara zânelor. A cutreierat lumea în lung și-n lat și tot
nu a găsit-o. Tocmai pe când se gândea să renunțe și să se întoarcă în țara lui, zâna i s-a
arătat din nou. “Mi-ai promis o țara frumoasa și bogata dar oricât am căutat nu am găsit-o.
Unde e, această, țara a zânelor?”, a întrebat-o muncitorul. “Tara zânelor e acolo unde
oamenii pot spune și gândi ce vor, iar tu ai găsit-o din momentul în care te-ai decis să o
cauți, doar ca nu ai știut. țara zânelor e cea mai bogata țara din lume, caci nu exista o
bogăție mai mare decât libertatea.”, răspunse aceasta. Muncitorul înțelesese acum totul,
așa ca s-a întors în țara lui să le spună și celorlalți ca a găsit țara zânelor. Împăratul auzind
despre toate astea ordona sa-i fie adus muncitorul ca să audă povestea din gura lui.
“Daca oamenii sunt liberi, cine o să mai lucreze pentru mine?”, li întreba împăratul.
“Nimeni. Fiecare om o să muncească pentru el. și tu va trebui să muncești daca vrei să o
duci bine.”, răspunse muncitorul. Auzind acestea împăratul s-a înfuriat atât de tare încât a
ordonat ca muncitorul să fie ucis și trupul lui să fie ascuns, iar ceilalți să nu afle niciodată.
Doi oameni de încredere l-au dus într-o pădure îndepărtata pentru a-l ucide. Înainte să
comită crima aceștia l-au întrebat unde e țara asta a zânelor, iar el a spus ca au ajuns deja
în ea și ca acum sunt liberi să facă ce vor. Așa a scăpat muncitorul de moarte și tot așa i-a
convins și pe alții sa-l urmeze, arătând-le ca libertatea este cel mai de preț lucru din lume.

Ștefan: (ironic) Frumoasă poveste, tovarășe Szabados Istvan.

2
(Istvan tace.)

Ștefan: (citind) “A fost odată ca niciodată o țara îndepărtată condusă de un împărat

malefic.” Despre ce țară este vorba, tovarășe Szabados?

(Istvan tace.)

Ștefan: V-am întrebat frumos. Despre ce țară este vorba?

(Istvan tace.)

Ștefan: Să știți că aici, la noi, și tăcerea e un răspuns, dar nu e unul favorabil pentru
dumneavoastră. (pauză) Nu vreți să povestim? Bine. Hai. Ne ridicăm. Vă rog…

(Istvan se ridică în picioare.)

Ștefan: Mai încercăm odată? Despre ce țară este vorba, tovarășe Szabados?

Istvan: E doar o poveste pentru copii. Chiar nu înțeleg cu ce am greșit.

Ștefan: Nu ați greșit cu nimic… încă. (Istvan dă să se așeze.) Nu, nu… mai rămânem
puțin așa. Vă rog… Deci, despre ce țară este vorba?

Istvan: E o țară inventată… nu e…

Ștefan: Ce nu e?

Istvan: Sincer nu știu la ce vă gândiți.

Ștefan: Eu nu mă gândesc la nimic. Citesc ce ați scris dumneavoastră.

Istvan: Da, dar încercați să interpretați.

Ștefan: Eu nu interpretez nimic. Vă întreb, iar dumneavoastră răspundeți. Haideți să

vedem. Ce a vrut autorul să zică cu chestia asta? (citește) “În țara asta oamenii erau
foarte săraci. Nu aveau ce să mănânce… etc. etc… erau siliți să muncească… PÂNĂ
CÂND o zână i s-a arătat în vis unui muncitor.” Cine e muncitorul ăsta?

Istvan: Un om simplu care trăia în țara respectivă.

Ștefan: Aha! Și zâna îi spune despre o altă țară, o țară a zânelor, unde curge numai miere
și lapte. Nu?

Istvan: E vorba de o lume mai bună. Așa e în povești.

Ștefan: O altă țară mai bună decât cea în care trăiți. La ce țară vă gândeați? (pauză)
Mergem mai departe… El găsește țara și… “Țara zânelor e acolo unde oamenii pot spune
și gândi ce vor… e țara cea mai bogată din lume căci nu există bogăție mai mare decât
libertatea.” Ah… deci vă gândeați la America?

3
Istvan: E vorba despre libertate. Nu neapărat despre o țară anume. E doar ideea de…

Ștefan: Aveți idei? Nu vă simțiți liber tovarășe? Oare ce înțeleg copiii când citesc povestea
dumneavoastră?

Istvan: Copiii înțeleg multe, mai multe decât credem noi.

Ștefan: Păi tocmai asta e problema. Că ei înțeleg multe, iar noi adulții trebuie să
anticipăm, să nu-i lăsăm să gândească lucruri care nu-i ajută, care nu-i servesc, care le
pot face rău până la urmă.

Istvan: Cum ar fi?

Ștefan: Cum ar fi că regimul comunist își tine cetățenii sub teroare. Că conducătorul
nostru e un tiran. Că-i încurajam pe leneși și ii defavorizăm pe cei ce muncesc.

Istvan: Vedeți? Din nou interpretați. Nu am scris așa ceva.

Ștefan: Îmi pare rău. Sunt cuvintele dumneavoastră. (citește din dosar) Dumneavoastră
ați fost în lagăr, nu-i așa?

Istvan: Da, în 1944 am fost închis.

Ștefan: Pentru ce?

Istvan: Știți bine pentru ce?

Ștefan: Vreau să aud de la dumneavoastră.

Istvan: Pentru tentativă de lovitură de stat.

Ștefan: Erați tânăr pe atunci.

Istvan: Aveam 20 de ani.

Ștefan: 20 de ani... dar idealuri mari.

Istvan: Nu ne doream decât o viață mai bună.

Ștefan: O viată mai bună pentru cine?

Istvan: Pentru noi, pentru copiii noștri.

Ștefan: Adică pentru maghiari și copiii maghiarilor.

Istvan: Pentru noi, români și unguri.

Ștefan: Așa ca ați cerut ruperea de România.

Istvan: Am cerut formarea unui stat independent.

4
Ștefan: Deci sunteți un separatist. Un inamic al României mari.

Istvan: Asta a fost de mult. Eram tânăr. Visam cu ochii deschiși.

Ștefan: Regimul comunist v-a scos din lagăr, dacă nu mă înșel.

Istvan: Au fost grațiați toți deținuții politici de la acea vreme. Așa am ieșit.

Ștefan: Deci comunismul v-a salvat?

Istvan: Din lagărul în care am fost închis pe nedrept.

Ștefan: Și totuși acum îl detestați, nu-i așa? Scrieți povesti cu parfum revoluționar pentru
copii. Îndemnați tinerii să “gândească”. Să “își pună întrebări”. De ce? Comunismul v-a
salvat. (pauză) De când lucrați la revistă?

Istvan: De 5 ani.

Ștefan: Vă câștigați existența din povești pentru copii?

Istvan: Mai predau și germana unor elevi.

Ștefan: Înțeleg... deci sunteți zilnic în preajma generației tinere... influențați direct mințile
acestor “viitori tovarăși”.

Istvan: Se poate spune și așa, dacă vreți.

Ștefan: Și le băgați prostii în cap.

Istvan: Poftim?

Ștefan: Plănuiți o nouă lovitură de stat?

Istvan: Nu. De unde…

Ștefan: Țara zânelor, nu? Credeți că nu știm? E Transilvania independentă. Asta vreți. La
asta visați.

(Istvan tace.)

Ștefan: De ce încercați să dezechilibrați echilibrul fragil al societății noastre?

Istvan: Pentru Dumnezeu, e doar o poveste pentru copii. Nimic mai mult. Cu asta mă
ocup, scriu povesti pentru copii.

Ștefan: Și atunci de ce nu scrieți povesti normale pentru copii? De ce nu va predați orele

și vă abțineți de la a vă împărtăși opiniile politice cu elevii dumneavoastră? Credeți că
sunteți singurul care are opinii. Toți au opinii, păreri, nemulțumiri, dar își văd de treaba lor.

Istvan: Ar trebui să tac și eu nu-i așa?

5
Ștefan: Da.

Istvan: Și dacă eu nu pot?

Ștefan: O să ajungeți la pușcărie din nou și nu o să va mai vedeți fiica și soția mult timp.
Ea va fi forțată să divorțeze de dumneavoastră. Asta e procedura standard. Divorț sau
pușcărie. Iar fiica dumneavoastră va crește fără tată. Pe când o să ieșiți din pușcărie nici
măcar nu o să vă mai recunoască. O să fiți un străin pentru ea. Un tată pe hârtie, nimic
mai mult. Sincer tovarășe Szabados, ce detestați mai mult? România sau comunismul?

Istvan: România comunistă.

Ștefan: Așa tovarășe Szabados. Fiți sincer. Aici suntem între prieteni. Noi vă vrem binele.

Istvan: Dumneavoastră îmi sunteți prieten? Cei ce m-au luat cu forța de acasă, pe mine și
pe soția mea, sub privirile fetiței mele îmi sunt prieteni? Vă rog...

Ștefan: La ele ar trebui să vă gândiți acum. La soția și fiica dumneavoastră. Fiica

dumneavoastră are un an. Nu vreți să o creșteți. Nu vreți să o vedeți cum merge la
grădinița, apoi la școală. Să vă vedeți nepoții.

Istvan: Orice tată își dorește asta.

Ștefan: Și atunci de ce scrieți prosti? De ce denigrați regimul? De ce vă învățați elevii să

fie revoltați. Ce interes aveți?

Istvan: De unde știți ce îmi învăț eu elevii? Ah… Am uitat, voi știți tot, auziți tot. Pereții au
urechi în țara asta. (pauză) Ce vreți de la mine?

Ștefan: Să semnați asta.

(Istvan vrea să o citească, i se ia din față)

Ștefan: Nu are rost să o citiți. E totul scris aici. Că regretați. Că nu o să mai faceți. Că
iubiți și susțineți regimul și conducătorul lui. E o scrisoare de căință, ca să-i spun așa.

Istvan: Cred că glumiți. Nu aș semna în viața mea așa ceva. Să mă căiesc ? Pentru ce?
Prefer să putrezesc în pușcărie decât să îmi cer scuze pentru ceea ce gândesc.

Ștefan: Atunci asta o să faci, tovarășe Szabados. O să putrezești în pușcărie. Acolo

nimănui nu-i pasă de poveștile tale pentru copii, sau de părerile tale. Acolo poți visa cât
vrei la statul tău independent. La Țara Zânelor. Eu speram să nu se ajungă aici. Nu îmi
face nici mie plăcere să arunc în pușcărie un om. Mai ales unul cu copil mic. Am și eu un
fiu acasă. Nu aș vrea sa-l las singur. Semnați și…

Istvan: Și?

Ștefan: După aceea mergeți acasă la soția și copilul dumneavoastră.

6
Istvan: Și devenim “amici”. Așa peste noapte.

Ștefan: Uneori o să vă rugăm să mai treceți pe la noi. Să mai discutăm.

Istvan: Adică să torn.

Ștefan: E un cuvânt urât asta, noi nu îl folosim niciodată.

Istvan: Știu, voi ii spuneți “datorie civică”, nu-i așa?

Ștefan: Semnați, vă rog.

Istvan: Semnez. Semnez hârtia asta blestemata dacă îmi răspundeți la o întrebare: la ce
i-ar folosi fiicei mele un tată turnător?

Ștefan: Că e acolo.

(Ștefan Remeș iese din birou. Istvan rămâne singur în sala de interogatoriu cu foaia în
față.)

Istvan: Comuniștii aveau tacticile lor. Te lăsau singur într-o camera cu pereții suficient de
subțiri ca să auzi bătăile de alături, dar prea groși pentru a-i dărâma. Apoi te băteau pe
tine în auzul celorlalți și repetau procesul pana când cineva ceda. Pana când cineva zicea
ce vor ei să audă. Deși ei știau deja totul, important era să o audă de la tine. să te facă
parte din sistemul lor. să iți zdrobească coloana vertebrala și să o schimbe cu fire roșii. Eu
nu am cedat. și nici Petra, soția mea, nu ar fi cedat daca nu ar fost copilul. 3 ore le-a
trebuit. 3 ore și eram divorțat și găsit vinovat de “instigare împotriva regimului”. Am primit o
celula și un pat. Petra a trecut a doua zi pe la mine sa-mi aducă haine. I-am zis să ardă
toate lucrările mele și să nu se mai viziteze niciodată acolo. Asta era povara mea, nu a ei.
I-am mai zis ca o înțeleg ca a divorțat. Ca știu ca nu avea ce să facă.

A kommunistáknak megvoltak a maguk taktikái. Magadra hagytak egy szobában, ahol a

falak kellőképpen vékonyak ahhoz, hogy halld a szomszédban zajló verést, de túl
vastagok ahhoz, hogy lerombold. Aztán téged vertek a többiek füle hallatára, és addig
ismételték a procedúrát, míg valaki megtört. Amíg valaki azt mondta, amit hallani akartak.
Bár tudtak már mindent, a lényeg az volt, hogy tőled hallják. Hogy a rendszerük részéve
tegyenek. Hogy összetörjék a gerincedet és vörös vezetéket tegyenek a helyébe. Én nem
törtem meg. És Petra, a feleségem sem tört volna meg, ha nincs a gyermek. Három órára
volt szükségük. Három óra és elvált voltam és elitéltek ”a rendszer elleni felbújtás” miatt.
Kaptam egy cellát és egy ágyat. Petra eljött hozzám a második napon, hogy ruhákat
hozzon. Azt mondtam, égesse el az összes írásomat, és soha többé ne látogasson meg
ott. Ez az én terhem, nem az övé. Azt is mondtam neki, hogy megértem, hogy elvált. Hogy
tudom, nem volt más választása.

Scena 2 – 1965

7
Krisztina: Mi za első emléked? Hogy alig kétéves vagy és az anyád sír. Egyik szeme
bedagadt és kék. Nem tudod, mit jelent ez....még. Sietve kivesz néhány ruhát a
szekrényből és beleteszi egy bőröndbe. Az ajtóban áll valaki. Még sosem láttad. Egy
egyenruhás idegen. Valamit mond az anyádnak. Kiabál vele. Nagymama a karjában tart
és ringat. Hároméves vagy. Anyád megint ruhákat tömköd egy bőröndbe. Ezalkalommal
segít neki egy férfi. Költözik. Jön és megpuszil, azt mondja, holnap meglátogat. A férfi, aki
vele van kintről szólítja, hogy jöjjön már. Négyéves vagy. Hetente egyszer látod az
anyádat. Tudod, hogy van egy apád, de az a te ”mostoha” apád. Viszont, nem engedi,
hogy apának szólítsd. Azt mondják, az ”igazi” apád meghalt. Óvodába mész. Minden
gyermeknek el kell mondania, mivel foglalkoznak a szülei. Te nem tudod, mit mondj.
Szégyelled magad. Most éjjel van. Alszol. Valaki kopogtat az ablakon. Hallod, hogy
nagymama kinyitja. A szomszéd néni az. Azt mondja, visszajött a kislány apja. Te nem
tudod, milyen kislányról van szó. Te nem lehetsz. A te apád meghalt. Nagymama ajtót nyit.
Lépések hallatszanak. Valaki bejön a házba. Leül a kályha melletti székre. Nagymama
megfogja a kezed és kiemel az ágyból. Leültet a konyhaasztalhoz a szoba másik felébe.
Szemtől szemben vagy az idegennel. Figyelmesen végigmér. Hidegen. Megijeszt.

Négyéves vagy. Egy férfi, akit életedben nem láttál, összepakolja a ruháidat. Ez a
pakolásos dolog kezd megszokottá válni az életedben. Mindenki pakol. A karjába vesz, és
elindul veled ki a házból. A nagymama kiabál vele. Te sírni kezdesz.Üvölteni. Nem akarsz
menni. Ki ez az ember? Ő azt mondja, “apa”. Nekem nincs apám. Apa meghalt, mondom
neki. Az összes szomszéd felébredt. Kigyűltek. Dermedten néznek rátok. Te hangosan
ordítasz. Hangosabban. Ő is elkezd üvölteni rád. Új házba érkeztél.Új ágy. Új nagymama.
Fáradt vagy. Elalszol. Semmi baj. Álmodtál. Rémálom volt. Holnapra elmúlik. Négyéves
vagy és először találkoztál az apáddal. Mi az első dolog, amire emlékszel? És mi az első
dolog, amit el akarsz felejteni?

Care e primul lucru pe care ti-l amintești? Ai aproape 2 ani și mama ta plânge. Are un ochi
vânat. Nu ști ce înseamnă asta... încă. Scoate în graba câteva haine din dulap și le baga
într-o valiza. în ușa e cineva. Nu l-ai mai văzut pana acum. Un străin în uniforma. Ii spune
ceva mamei tale. Striga la ea. Bunica te tine în brațe și te leagănă. Ai trei ani. Mama ta
îndeasă din nou haine într-o valiza. De data asta o ajuta un domn. Se muta. Vine și te
pupa și iți spune ca o să treacă mâine să te vadă. Domnul care e cu ea o striga de afara și
ii spune să vina odată. Ai 4 ani. Iți vezi mama o data pe săptămâna. Ști ca ai un tata, dar e
tatăl tău “vitreg”. Totuși, nu iți da voie sa-i spui “tata”. Ti se spune ca tatăl tău “adevărat” a
murit. Mergi la grădinița. Toți copii sunt întrebați cu ce se ocupa părinții lor. Tu nu ști ce să
le spui. Iți e rușine. Acum e noapte. Dormi. Cineva bate în geam. O auzi pe bunica ta ca
deschide geamul. E vocea vecinei. Ii spune bunicii tale ca s-a întors tatăl fetiței. Tu nu ști
despre ce fetită este vorba. Nu poți fi tu. Tatăl tău a murit. Bunica deschide ușa. Se aud
pași. Cineva intra în casa. Ia loc pe scaunul de lângă soba. Bunica te ia de mana și te
ridica din pat. Te pune la masa din bucătărie în partea cealaltă a camerei. Ești fata în fata
cu străinul. Se uita la tine atent. Rece. Te sperie.

Ai 4 ani. Un barbat pe care nu l-ai mai văzut în viată ta iți împachetează hainele. Treaba
8
asta cu împachetatul începe să devina ceva normal în viată ta. Toata lumea
împachetează. Te ia în brațe și da să iasă afara din casa. Bunica ta tipa la el. Tu începi să
plângi. să urli. Nu vrei să pleci. Cine e omul asta? El spune ca e “tata”. Eu nu am tata.
Tata a murit, ii spun. Toți vecini s-au trezit. Au ieșit afara din casa. Se uita la voi
încremeniți. Tu tipi tare. Mai tare. Începe și el să urle la tine. Ai ajuns într-o casa noua. Un
pat nou. O bunica noua. Ești obosita. Te pui la somn. Nu-i nimic. Ai visat. A fost un
coșmar. Maine o să treacă. Ai 4 ani și ti-ai întâlnit tatăl pentru prima data. Care e primul
lucru pe care ti-l amintești? Dar primul lucru pe care vrei sa-l uiți?

Tabloul II

Scena 1 – 1980

Călin: Pe Kristina am cunoscut-o în birourile Electromureș-ului. Era secretară. Aveam

nevoie de ceva semnături de la director și ea m-a oprit să intru la el în birou neanunțat.
Amalia, scorpia aia bătrâna, turnătoare, di-înaintea ei, nu făcea asta. O durea-n cur cine
intra și iese atât timp cât putea să tragă cu urechea. Știți... pe vremea aia un om pur era
mai rar decât o un cotlet de porc la raft. Nu găseai foarte mulți oameni care se abăteau de
la direcția partidului. Dar Krisztina era altfel. Avea ceva… Îmi plăcea. Nu mi-a trebuit mult
pana când am invitat-o în oraș iar ei nu i-a trebuit mult pana când să mă refuze categoric.
O data, de doua ori, de trei ori, până când într-o zi am luat două prăjituri de la Cafe
București, am furat două lingurițe și m-am dus la ea în birou. Mi-am tras un scaun lângă
biroul ei și i-am spus: “Poftă bună, draga mea!”.

Călin: Nu-ți place?

(Krisztina schițează un gest)

Călin: Ce-i?

Krisztina: Păi prăjitura asta se face cu ouă proaspete, iar astea nu au fost proaspete.

Călin: Ceaușescu e de vină.

Krisztina: Shhhhhht!

Călin: Ce?

Krisztina: Cum poți să spui așa ceva?

Călin: Ce?

Krisztina: (în șoaptă) Că Ceaușescu e de vină.

9
Călin: Pai nu e?

Krisztina: Ba da (rade), dar știi că...

Călin: Deci am spus un adevăr, (ridică tonul) Ceaușescu e de vina.

Krisztina: Mai încet!

Călin: El a mâncat toate ouăle proaspete din România, toată carnea, toate lucrurile bune
și ne-a lasat nouă căcatul ăsta de Savarină.

Krisztina: O să te audă cineva!

Călin: Ți-e frica?

Krisztina: Pentru tine!

Călin: Pentru mine nu trebuie să îți fie frică.

Krisztina: De ce?

Călin: Pentru că eu sunt nebun, ce pot să imi mai faca? Sunt nebun de legat, spun ce
gandesc. Am dezvoltat o contiinta, să stii? Am un comportament bizar. Gandesc. și să iti
mai spun un secret, nu cant niciodata în gand “trei culori cunosc pe lume”. Deci sunt
incurabil.

Krisztina: (rade) Da... e clar, esti bolnav.

Călin: Și acum o să fac ultimul gest.

Krisztina: Ce gest.

Călin: O să ies în geam cu savarina în mana și o să strig în gura mare: “Tovarăși,

Ceaușescu e de vină pentru savariana asta de cacat.”.

Krisztina: Mulțumesc.

Călin: De ce?

Krisztina: Pentru ca e biroul meu. O să spuna ca eu te-am pus. Deci… mulțumesc.

Călin: Mai bine. Ne vor inchide împreună. Vom suferi împreună, noi și savarina noastră.

Krisztina: Nu vreau să merg la pușcarie!

Călin: Atunci ieși cu mine la o cafea. Mâine.

Krisztina: Ăsta e șantaj iar eu nu cedez șantajului.

Călin: Bine, cum se deschide geamul ăsta, vreau să iau o gură de aer.

10
Krisztina: Nu ai curajul!

Călin: Ți-am spus... sunt nebun... (merge spre geam)

Krisztina: Stai! Bine... ieșim... o singură dată. Nu vreau să te am pe conștiință.

Krisztina: Eu și Călin am început să ne vedem destul de des după asta. Ne unea ceva...
ura pentru tot ce ne înconjoară. Un român și o unguroaică uniți de partidul comunist, asta
da o nouă perspectivă sintagmei “frați și surori”. Știam că tata nu-l va accepta niciodată pe
Călin. Pentru că e român. Și poate că și asta a contat în “alegerea” mea de ma îndrăgosti
de el. De fapt, nu avusem curajul niciodata să duc pe cineva acasa pana atunci. Nici
macar pe baietii de care eram sigur ca vor lua nota de trecere. și asta nu era usor... să iei
nota de trecere în fata tatei. Era un om dificil. Probabil ca inchisoarea l-a facut asa. Iar el a
avut mereu o imagine clara asupra drumului pe care eu il voi avea în viata: facultatea pe
care o să o fac, barbatul cu care o să ma casatoresc, numarul de nepotii pe care il voi
pune la dispozitie. Aveam 22 de ani și am facut pana atunci doar ce a dorit el. Eram fica
perfecta dar asta nu parea niciodata să fie de ajuns.

Calinnel ezek után elég gyakran találkoztunk. Összekötött valami.....a gyűlölet mindaz
iránt, ami körülvesz. Egy román és egy magyar, akiket egyesített a kommunista párt, ez új
perspektívába helyezi a „testvériség” kifejezést. Tudtam, hogy apa sosem fogadná el
Calint. Mert román. És talán ez is számított, amikor úgy „döntöttem”, beleszeretek.
Tulajdonképpen, addig még soha nem volt bátorságom hazavinni valakit. Még azokat a
fiúkat sem, akikről tudtam, hogy átmenőjegyet kapnának. És ez nem volt
könnyű.....átmenőt kapni apámnál. Nehéz ember volt. Valószínűleg a börtön tette ilyenné.
Neki világos elképzelése volt az én jövőmről: az egyetemről, amit el fogok végezni, a
férfiról, akihez hozzámegyek, az unokákról, akiket a rendelkezésére bocsátok. 22 éves
voltam, és addig mindig csak azt tettem, amit elvárt. A tökéletes lány voltam, de ez sosem
tűnt elégnek.

Scena 2 – 1980

Istvan: Krisztina!

Krisztina: Da tata? Igen, apa?

Istvan: Ajuta-ma te rog cu nodul asta la cravata. Segíts, légy szíves, megkötni a
nyakkendőmet.

Krisztina: Imediat... Azonnal...

(Kristina revine și ii face un nod la cravata)

Krisztina: Ce elegant esti. Unde mergi? Milyen elegáns vagy. Hová mész?

11
Istvan: Ma vad cu cativa prieteni, facem o seara a artistilor ratati. Ne citim unul altuia
lucrarile și ne laudam. Motoul nostru este “daca nu ne citeste nimeni, ne citim noi”.

Találkozom néhány barátommal, elveszett művészek estjét tartunk. Egymás írását

olvassuk fel, és dícsérjük. A mottónk: ha senki nem olvas minket, majd mi.

Krisztina: Suna interesant. Érdekesnek hangzik.

Istvan: Va fi mai mult decat plictisitor te asigur. Va fi chiar deprimant. Abia astept.

Biztosíthatlak, az unalmasnál is unalmabb lesz. Egyenesen deprimáló. Alig várom.

Krisztina: O să te distrezi. Jól fogsz szórakozni.

Istvan: Dar tu unde te pregatesti să iesi? De te hova készülődsz?

Krisztina: Ma duc pana în centru. Megyek a városba.

Istvan: Singura? Egyedül?

Krisztina: Nu... Ma vad cu cineva. Nem....találkozom valakivel.

Istvan: Cu cine? Kivel?

Krisztina: Cu un baiat, tata. Egy fiúval, apa.

Istvan: Un baiat? Egy fiúval?

Krisztina: Un coleg de munca. Egy kollégámmal.

Istvan: și eu de ce nu stiu despre asta? És én erről mért nem tudok?

Krisztina: Pentru ca nu ti-am spus de el pana acum? Mert eddig még nem meséltem
róla?

Istvan: De ce? Miért?

Krisztina: Pentru ca nu am avut curajul. Mert nem volt bátorságom.

Istvan: De cat timp va vedeti? Mióta találkozgattok?

Krisztina: De 4 luni. Négy hónapja.

Istvan: Il tii ascuns de 4 luni. Négy hónapja rejtegeted.

Krisztina: Nu il tin ascuns, tata. . Nem rejtegetem, apa.

Istvan: Atunci il ti ascuns de mine. Akkor előlem rejtegeted.

Krisztina: Poate ca da. Talán igen.

12
Istvan: De ce ? Miért?

Krisztina: Pentru ca e roman. Mert román.

Istvan: Cum adica? Hogyhogy?

Krisztina: Adica e roman tata, e roman. Hát hogy román, apa, román.

(Istvan tace, continua să isi faca singur nodul la cravata)

Istvan: E ceva serios... intre voi? Komoly a dolog....köztetek?

Krisztina: Da... e ceva serios. Igen....komoly.

Istvan: și ce ai de gand? Vrei să te casatoresti cu el? És mi a szándékod? Hozzá akarsz

menni?

Krisztina: Nu stiu tata. Nem tudom, apa.

Istvan: Deci vrei... Tehát igen...

(Kristina tace)

Istvan: și chiar crezi ca chestia asta o să mearga? És tényleg azt hiszed, hogy ez a dolog
működni fog?

Krisztina: Ce chestie? Milyen dolog?

Istvan: Asta, tu și baiatul asta? Ez, te és ez a fiú?

Krisztina: Calin.

Istvan: Baiatul asta! Tu chiar crezi ca o să functioneze? Ez a fiú! Te tényleg azt hiszed,
hogy működni fog?

Krisztina: De ce să nu functioneze? Miért ne működne?

Istvan: Ce o să faci? O să te convertesti? Mit fogsz csinálni? Áttérsz?

Krisztina: Nu stiu tata, nu m-am gandit. Nem tudom, apa, nem gondolkodtam rajta.

Istvan: Normal ca nu te-ai gandit! și în cel limba o să vorbim cand ne vedem cu totii? Cum
o sa-i cheme pe copiii tai, pe nepotii mei? Ce o să le scrie în buletin: ca sunt romani, nu-
asa?

Persze, hogy nem gondolkodtál! Milyen nyelven beszélünk, ha találkozunk? Hogy fogják
hívni a gyerekeidet, az unokáimat?Mi áll majd a keresztlevelükön: hogy románok, igaz?

Krisztina: Nu stiu tata. Nu ma intereseaza în ce limba o să vorbim. Nu ma intereseaza

cum o sa-i cheme pe copiii mei, sau ce o să le scrie în buletin. Ma intereseaza ce simt și

13
vreau.

Nem tudom, apa. Nem érdekel, milyen nyelven fogunk beszélni. Nem érdekel, hogy fogják
hívni a gyermekeimet, vagy mit fog irni a keresztlevelükben. Az érdekel, hogy mit érzek
és mit akarok

Istvan: Dar ce vrem noi? Asta nu conteaza? Noi nu avem nimic de spus?

És amit mi akarunk? Az nem számít? Nekünk nincs beleszólásunk?

Krisztina: Normal ca da... dar e viata mea tata. Persze, hogy van.....de ez az én életem,
apa.

Istvan: Tu ai facut asta ca să ne faci în ciuda, nu-i asa? să te razbuni pe noi.

Te ezt azért csináltad, hogy bosszants, ugye? Hogy bosszút állj rajtunk.

Krisztina: să ma razbun pe ce? și cine sunteti VOI? Bosszút? Miért? És ki az a TI?

Istvan: Eu și maica-ta. Én és az anyád.

Krisztina: Mama stie deja. și nu a reactionat asa. Anya már tud róla. És nem így reagált.

Istvan: Pentru ca maica-ta e o naiva. Nu stie multe. Mert anyád naív. Nem sokat tud.

Krisztina: Nu exagera. Ne túlozz!

Istvan: Fa ce vrei Kristina, marita-te cu baiatul asta daca vrei, ce conteaza ce credem noi?

Csinálj, amit akarsz, Krisztina, menj hozzá ehhez a fiúhoz, ha azt akarod, mit számít, mi
mit gondolunk?

Krisztina: Nu mai vorbi la plural! Nu-i mai baga și pe altii în asta. Aici e vorba despre tine.
Tu nu vrei să ma mai vad cu baiatul asta pentru ca e roman.

Ne beszélj többesszámba! Ne keverj bele másokat is. Itt rólad van szó. Te nem akarod,
hogy találkozzam ezzel a fiúval, mert román.

Istvan: Te-am oprit eu cumva? Fa ce vrei! Casatoreste-te, fii fericita, calca totul în picioare
în calea ta.

Hát visszatartottalak én? Csinálj, amit akarsz! Menj férjhez, légy boldog, tiporj el mindent a
döntéseddel.

Krisztina: Nu ma casatoresc cu nimeni. Ne vedem doar. Iesim în oras și discutam. Vroiam

să iti spun de el. Vroiam să il chem pe la noi să il cunosti.

Nem megyek hozzá senkihez. Csak találkozunk. Kimegyünk a városba, beszélgetünk.

Akartam szólni róla. Meg akartam hívni hozzánk, hogy megismerd.

14
Istvan: Nu ma intereseaza să cunosc oameni noi, Kristina. Am deja destui prieteni. în rest
esti libera să faci ce vrei. Acum te rog să ma scuzi, eu trebuie să plec. Noapte buna.

Nem akarok új embereket megismerni, Krisztina. Már van elég barátom. Amúgy meg
szabad vagy, csinálj, amit akarsz. Most, bocsáss meg, mennem kell. Jó éjszakát!

Krisztina: Il mintisem, mama nu stia de Calin. și nici conversatia asta nu fusese chiar
planuita. M-am lasat dusa de val. Pacalita de trucul cu nodul de cravata. Nu mai fusesem
niciodata atat de aproape de tatal meu. Iar de la o distanta asa de mica parea să fie om.
Un om normal. Vulnerabil. Uman.

Hazudtam, anya nem tudott Calinről. És ezt a beszélgetést sem igazán terveztem.
Egyszer csak benne voltam. Megtévesztett a nyakkendőkötés trükkje. Sosem álltam
ennyire közel apámhoz. Ilyen közelről embernek látszott. Egyszerűen embernek.
Sérülékenynek. Emberinek.

Scena 3 – 1980

Călin: Trecusera deja 6 luni de cand ma vedeam cu Kristina.

Krisztina: Era momentul...

Elérkezett a pillanat....

Călin: ...sa se cunoasca parintii.

Krisztina: Momentul ala pe care nu il poti evita. Care stii ca va veni intr-o zi dar speri ca
daca nu te mai gandesti la el poate o să dispara.

A pillanat, amit nem tudsz elkerülni. Amelyikről, tudod, egy napon elérkezik, de reméled,
ha nem gondolsz rá, talán eltűnik.

Călin: Tata nu a fost foarte incantat de faptul ca ma vad cu o unguroaica dar nu a spus
nimic, a tacut și a dat din cap. Mama în schimb s-a transformat peste noapte în soacra
perfecta. A gatit reteta ei personala, a scos tacamurile bune cu floarea soarelui, a facut
curatenie 2 zile la rand ca să arate familiei fetei ce oameni buni suntem. și aproape a
reusit. A reusit să frece podelele alea pana cand minciunile abia se mai vedeau. Pana
cand paream o familie aproape normala.

15
Krisztina: Inainte să plecam de acasa mama m-a intrebat care e numele de familie al
baiatului. I-am spus ca Remeș. “Si pe tata lui cum il cheama?”. “Nu stiu, nu l-am cunoscut
inca nici eu.” Mama nu a spus nimic, dar tot drumul am simtit-o incordata. Am luat un
autobuz pana la parintii lui Calin. Mi se parea amuzant ca are emotii. în cele din urma am
ajuns. Am urcat la etajul 2 și ne-am oprit în fata apartamentului 7. “Am ajuns”.

Mielőtt elindultunk volna, anya megkérdezte, mi a családneve. Mondtam, hogy Remeș. “

És az apját, hogy hívják?” “Nem tudom, még én sem találkoztam vele” Anya erre nem
mondott semmit, de egész úton éreztem, hogy feszült. Busszal mentünk Calinékig.
Viccesnek tűnt, hogy izgul. Végül odaértünk. Felmentünk a másodikra, és megálltunk a 7-
es ajtó előtt. “Megérkeztünk!”

Călin: Din nefericire tatal Kristinei nu a putut să vina. Era plecat la o conferinta.

Krisztina: Era pentru prima data cand il minteam pe Calin. “Conferinta” era o scuza
penibila pentru absenta tatei.

Ez volt első alkalom, hogy hazudtam Calinnek. A ”konferencia” olcsó kifogás volt apa
távolmaradására.

Călin: Targu Mures-ul nu e un oras mare. Pe atunci nu avea mai mult de 75 de mii de
locuitori. Aici toata lumea se cunoaste cu toata lumea. Suntem o mare mare familie. Stiam
ca sunt sanse ca parintii nostri să se mai fi intalnit undeva, candva, intr-o conjuntura.

Krisztina: Mama bate la usa. Anya bekopog.

Călin: Cineva bate la usa.

Krisztina: Se aud pasi. Lépések hallatszanak.

Călin: Tata se duce să deschida.

Krisztina: Un barbat deschide usa, mama inlemneste. Egy férfi ajtót nyit, anya
megdermed.

(Pauza)

Krisztina: Care erau sansele? Mekkora volt az esély?

Călin: Targu Mures-ul nu e un oras mare, aici toata lumea se cunoaste cu toata lumea.

Krisztina: Fara să se salute, fara să faca cunostinta, fara să fie invitata, mama intrat în
casa.

Köszönés nélkül, anélkül, hogy bemutatkoztak volna, anélkül, hogy behívták volna, anya
belépett a lakásba.

Călin: Tata nici macar nu a privit-o pe Kristina. Doar s-a intors spre mine și m-a rugat să o
conduc în camera mea pana cand el și mama Kristinei o să vorbeasca niste lucruri.
16
Krisztina: Mama a dat din cap și ea. Anya rábólintott.

Călin: Acum eu și Kristina stam pe patul meu, unul langa altul, neavand nici cea mai mica
idee de ce se intampla afara.

Krisztina: Din cand în cand mai auzeam cate o voce, dar nimic clar. Nu s-a urlat. A fost
mai mult o negociere de capitulare.

Időről időre áthallatszottak hangok, de semmi érthető. Nem kiabáltak. Inkább egy
kapitulációs tárgyalás volt.

Călin: Asta a durat cam 30 de minute, timp în care eu și Kristina nu am vorbit.

Krisztina: Miscat. Moccantunk.

Călin: Respirat.

Krisztina: în cele din urma mama lui Calin ne-a poftit la masa. Végül Calin anyja
asztalhoz hívott.

Călin: Toti 5. Asezati. Mancand din reteta mamei.

Krisztina: Timp de 10 minute nimeni nu a spus nimic. Tíz percen át némán ültünk.

Călin: Paream o ca ne cunoastem de o viata și ne-am spus deja toate lucrurile din lume.

Krisztina: Ca ne stim toate secretele. Hogy ismerjük egymás minden titkát.

Călin: De parca cineva ne-ar fi inchis intr-o celula și ne-ar fi uitat acolo o vesnicie.

Krisztina: Apoi cineva, nu mai stiu cine a spus ca “sa stergem totul cu buretele, să uitam
ce a fost și sa-i lasam pe tineri în pace daca asta vor”...

És akkor valaki, nem tudom már, ki azt mondta, ”Töröljünk el mindent, felejtsük el, ami
történt, és hagyjuk a fiatalokat, ha ezt akarják”

Călin: Mama Kristinei a zis ca “ sotul ei nu va fi niciodata de-acord cu asta. E un om

incapatanat”.

Krisztina: Noi, în continuare nu stiam despre ce vorbesc. Mi továbbra sem tudtuk, miről
beszélnek.

Călin: A fost cea mai ciudata zi din viata mea.

Krisztina: în cele din urma eu și mama a plecat spre casa și ea mi-a povestit totul pe
drum. Era absolut de incredibil...

Végül én és anya elindultunk hazafele és útközben mindent elmesélt.Teljesen hihetetlen

volt...

17
Călin: Tata il anchetase pe tatal Kristinei.

Krisztina: Ștefan Remeș. Omul a carui nume l-am auzit toata copilaria mea: Ștefan
securistul, Ștefan comunistul, Ștefan cel care i-a furat tineretea tatei, era, de fapt...

Ștefan Remeș. Akinek a nevét gyerekkoromban folyton hallottam: Ștefan, a szekus,

Ștefan, a kommunista, Ștefan, aki ellopta apa fiatalságát, aki tulajdonképpen…

Călin: Tata... Tata l-a bagat în puscarie pe omul asta pentru avea “idei”, pentru ca scria
povesti.

Krisztina: Mama a fost batuta și silita să divorteze și cu toate astea a reusit să stea la
masa cu omul asta. să il priveasca în ochii. să il ierte.

Anyát megverték és válni kényszerítették, de ennek ellenére le tudott ülni egy asztalhoz
ezzel az emberrel. A szemébe tudott nézni. Meg tudott neki bocsátani.

Călin: Tata a borborosit ceva... ca nu a batut-o, ca i-a dat doar doua palme. Ca n-a avut
de ales. Ca asa era atunci.

Krisztina: Mama m-a intrebat daca sunt sigura pe baiatul asta? Daca il iubesc? Daca il
iubesc cu adevarat? Daca merita să imi supar tatal pentru el?

Anya rákérdezett, biztos vagyok benne, hogy ezt a fiút akarom? Hogy szeretem? Hogy
igazán szeretem? Hogy ér annyit, hogy apát bántsam érte?

Călin: Ce intrebare e asta?

Krisztina: Normal ca il iubesc! Persze, hogy szeretem.

Călin: Normal ca o iubesc.

Krisztina: Care erau sansele? Mekkora volt az esély?

Călin: Care erau sansele?

Krisztina: Targu Mures-ul e un oras mic. Foarte mic. Marosvásárhely kicsi város. Nagyon
kicsi.

Călin: Aici toata lumea se cunoaste cu toata lumea.

Krisztina: Suntem practic o mare mare familie. Tulajdonképpen egy nagy család vagyunk.

Călin: Tata a fost un securist imputit... sau, mai bine spus, tata era un om devotat carierei
sale, iar cariera lui implica implica interogarea oamenilor și fortarea lor să spuna tot. Dar,
nu si-a adus niciodata munca acasa, adica nu ne-a batut niciodata pe mine și pe mama.
Nu ne-a interogat. Nu ne-a facut dosar. Nu ne-a dat nume de cod. și cu toate astea am
stiut de mic copil ca tata e un securist imputit. Aveam, cred, 10 ani. Radu era colegul meu
de clasa. Petreceam mult timp impreuna pe la el pe acasa... și intr-o zi ma intreba daca

18
vreu să aud un banc bun. Ii spun, evident, ca da. Cica, Ceausescu impreuna cu
presedintele americi și preseditele rusiei zburau cu un avion. și la un momendat avionul
ramane fara combustibil și intra în picaj. Vazand asta, presedintele Americii se ridica și
striga: “pentru țara și popor eu m-arunc din avion”, și se arunca. Nu trece mult și se ridica
și presedintele Rusiei și spune și el: “pentru țara și popor eu m-arunc din avion”. Vanzand
astea Ceausescu, ramas ultimul se ridica și spune: “pentru țara și popor eu ma pis în
rezervor”. și asa el scapa de la moarte și toti ceilalti mor. Am ras bine. Cand am ajuns
acasa le-am spus bancul asta și parintilor mei. Tata m-a luat de mana și m-a dus în baie.
Mama nu a spus nimic. M-a pus pe scaunul de la toaletă, apoi si-a scos cureaua și a pus-
o langa mine. Dupa care m-a intrebat calm, foarte calm: “cine ti-a spus bancul asta”. I-am
spus ca e un banc bun, ca Ceausescu scapa de la moarte și ceilalti nu, dar tata nu parea
să fi prins gluma. “Te mai intreb o singura data: cine ti-a spus bancul asta?” Ce puteam să
fac? L-am turnat pe Radu. Mi-am turnat colegul de clasa la doar 10 ani. A fost ultima data
cand am fost invitat la Radu acasa.

Scena 4 – 1980

Krisztina: Dupa episodul asta mama m-a trimis la matusa mea cateva zile, langa Reghin.
Urma ziua mea. Mi-a promis ca vorbeste cu tata. Ca ii explica... ca incearca sa-i explice.
Urma să vin acasa de ziua mea, asta era planul nostru. Pentru ca de ziua ta lumea e mai
buna cu tine, asa ca tata probabil nu ma va certa sau ma va certa mai putin. Au fost cele
mai lungi zile din viata mea. Asteptand telefonul mamei. Tresarind la fiecare masina care
trece pe strada. în cele din urma a sunat. “Hai acasa.”, atat mi-a zis mama. Fara nici
macar un “la multi ani”, fara nici macar un indiciu despre ce ma asteapta. Asa ca m-am
urcat în tren și am venit.

Ezek után anya néhány napra a nagynénémhez küldött, Szászrégen mellé. Közeledett a
születésnapom. Megígérte, hogy beszél apával. Hogy megmagyarázza neki…..hogy
megpróbálja megmagyarázni. Az volt a tervünk, hogy a születésnapomra megyek haza.
Mert a szülinapodon mindenki jobb hozzád,, így valószínűleg apa sem fog megszidni vagy
nem annyira. Életemben nem teltek ilyen lassan a napok. Anya telefonhívását várva.
Összerezzenve minden autótól, ami elhaladt a ház előtt. És végül hívott: “gyere haza” –
mindössze ennyit mondott anya. Semmi “isten éltessen”, semmi utalás arra, hogy mi vár
rám. Felültem, tehát a vonatra és eljöttem

(Casa familiei Szabados. El isi impacheteaza lucrurile. Kristina e în usa cu bagajele.)

Krisztina: Buna ziua tata. Jó napot, apa.

(Istvan nu spune nimic. Kristina intra și isi lasa bagajele.)

Krisztina: Ce faci? Pleci? Mit csinálsz? Elmész?

Istvan: Cateva zile. Néhány napra.

19
Krisztina: Unde? Hová?

Istvan: Ma mut la fratele meu. Pana cand pleci...A testvéremhez költözöm. Amíg elmész
innen....

Krisztina: Unde să plec? Hová mennék?

Istvan: Nu stiu. Nu ma intereseaza. Nem tudom. Nem érdekel.

Krisztina: Adica ma dai afara din casa? Azaz kidobsz a házból?

Istvan: Nu. Pleci de buna voie. O să ma intorc luni. Sper să nu te mai gasesc aici.

Nem. Önként fogsz elmenni. Hétfőn jövök vissza. Remélem, már nem talállak itt.

Krisztina: Tata...Apa

Istvan: Eu nu iti mai sunt tata. Dute și traieste cu ala. El e familia ta de acum. Pe mine să
ma uiti.

Én már nem vagyok az apád. Menj és élj azzal. Ő a te családod mostantól. Engem felejts
el.

Krisztina: Nu fii crud. Ne légy kegyetlen.

Istvan: Eu crud? Eu? Dar tu? Én kegyetlen? Én? És te?

Krisztina: Nu aveam de unde să stiu! Nem volt ahonnan tudjam!

Istvan: Dar acum stii! De most tudod!

Krisztina: și ce ai vrea să fac? És mit várnál, mit tegyek?

Istvan: Poti să faci ce vrei din partea mea? Dar în casa asta nu mai vreau să te vad. Nu
atat timp cat esti incurcata cu familia aia.

Felőlem azt teszel, amit akarsz. De ebben a házban nem akarlak többé látni. Addig nem,
amíg azzal a családdal keveredsz....

Krisztina: Adica vrei sa-l parasesc... De ce? Pentru ca e roman?

Vagyis azt akarod, hogy hagyjam el....Miért? Azért, mert román?

Istvan: Nu mai vorbi prosti.

Ne beszélj hülyeségeket.

Krisztina: Pentru ca te vei face de rusine ca fica ta s-a casatorit cu un roman imputit?

Mert szégyent hoz rád, hogy a lányod hozzámegy egy rohadt románhoz?

20
Istvan: Te rog să taci!

Hallgas, kérlek!

Krisztina: Hai, spune, ma detesti pentru ca iubesc un roman?

Mondd ki, megvetsz, amiért egy románt szeretek?

Istvan: Omul ala mi-a furat viata. M-a bagat la inchisoare și ti-a batut mama. Apoi a fortat-
o să semneze divortul și nu s-a oprit pana cand nu a dat-o afara de la locul de munca și
acum tu te casatoresti cu fiul lui. Intri în casa lui, mananci la masa lui, ii spui tata și vrei ca
eu să accept asta. Kristina, tu sti ce-mi ceri? Tu intelegi ca eu nu pot să fac asta?

Az az ember az életemet lopta el.Engem börtönbe záratott, az anyádat megverte. Majd

arra kényszerítette,hogy aláírja a válási papírokat, és nem állt le, míg a munkahelyéről is
ki nem rúgatta, és te most hozzámész a fiához. Bemész a házába, eszel az asztalánál,
apának szólítod, és azt várod, hogy ezt elfogadjam. Krisztina, tudod te, mit kérsz? te
felfogod, hogy én ezt nem tudom megtenni?

Krisztina: Ce vina am eu și Calin? Cu ce am gresit noi?

Mi mit vétettünk, én és Calin? Miben tévedtünk?

Istvan: Dar eu Kristina, cu ce am gresit să am o fica ca tine?

És én, Krisztina, hol tévedtem, hogy ilyen lett a lányom?

Krisztina: Ce vrei de la mine? Mit akarsz tőlem?

Istvan: Vreau să ajungi ce noi am sperat să ajungi. Ai aici o casa, ai studii, ai o meserie,
esti frumoasa, o să mai fie alti barbati, crede-ma, nu e baiatul asta singurul din lume.

Azt akarom, hogy légy olyan, amilyennek reméltünk. Itt megvan a házad, van diplomád,
van egy szakmád, szép vagy, lesznek még más férfiak, hidd el, nem ez a fiú az egyetlen a
világon.

Krisztina: Dar eu pe el il vreau. Iar asta nu e casa mea, atat timp cat nu pot să aduc pe
cine vreau în ea.

De én őt akarom. Ez a ház pedig nem az enyém, míg nem hozhatok ide azt, akit akarok.

Istvan: Atunci pleaca. Dute unde vrei.

Akkor menj el. Menj, ahová akarsz.

(Istvan isi inchide valiza. Are un cadou langa el. Il da Kristinei)

Istvan: De ziua ta... la multi ani.

A születésnapodra.... Isten éltessen.

21
(Kristina deschide pachetul, e o esarfa)

Krisztina: Tata... multumesc.

Apa.....köszönöm.

(Il saruta pe obraz)

Istvan: Pune-o la gat, să vedem cum iti sta.

Tedd fel, lássuk, hogy áll.

(Kristina o desface, esarfa este taiata în bucati)

Krisztina: Ce e asta?

Ez meg mi?

Istvan: Asta e ceea ce iti doresc eu. Asa să ti se destrame și viata alaturi de omul asta.
Asa ca esarfa asta. să nu fiti fericiti cat eu o să traiesc eu. Sper să nu te mai văd niciodată.

Ezt kívánom neked. Így essen szét az életed emellett az ember mellett. Így, mint ez a sál.
Ne legyetek boldogok, míg én élek. remelem

(Iese afara pe usa. Kristina ramane singura cu esarfa în mana.)

Scena 5 – 1980

Călin: Sunt multe momente în viata unui cuplu. în viata unui cuplu normal. Noi le-am cam
sarit pe toate pana la prima criza majora. Cand Kristina m-a sunat, în dupa masa aia, de
ziua ei, mi-au trebuit 20 de minute pana cand am reusit să inteleg ce vrea să spuna... atat
de tare plangea. Implinea 23 de ani și era data afara din casa, chiar de ziua ei. Ciudat e ca
nici macar nu vorbisem clar despre faptul ca vrem să ne casatorim. Adica nu a existat o
cerere și un raspuns clar. Noi ne doream doar să se cunoasca parintii. să trecem mai intai
peste socul “baiatul meu se vede cu o unguroaica” sau ca “fica mea se intalneste cu un
roman”. Dar ei ne-au cam fortat să o facem... să ne casatorim. Nici pana azi nu cred ca
am cerut-o cu adevarat. I-am spus doar “fa-ti bagajele ca vin să te iau” și ea a spus
“bine”... și cam asta a fost cererea mea. Era evident ca nu puteam să ne mutam la ai mei,
ar fi fost o situatie bizara, asa ca am rugat un prieten de familie să ne lasa să stam intr-o
garsoniera goala pe care nu o folosea pana cand ne gasim ceva. Viata de la 0.

Călin: Ma duc să o iau pe Kristina. Azi e ziua ei. Nu ma mai intorc aici. Maine vin să imi
iau niste haine.

22
Ștefan: Pleci?

Călin: Ne mutam impreuna.

Ștefan: Deci esti hotarat?

Călin: Da, sunt hotarat.

Ștefan: O sa-ti pare rau, să stii. N-o să ai liniste toata viata cu femeia asta.

Călin: Asta ramane de vazut, tata.

Ștefan: O chinui și pe ea și te chinui și pe tine.

Călin: și ce ar trebui să fac? să o abandonez? Ai ei au dat-o afara din casa.

Ștefan: E familia ei. Nu te poti baga. Sunt treburile lor. O s-o ierte. O s-o primeasca inapoi.
Doar e copilul lor, nu?

Călin: Cu alte cuvinte tu ma indemni să fiu un las. să fug. Asa ca tine.

Ștefan: Asa las cum sunt, am reusit să te cresc și să iti dau o educatie!

Călin: Felicitari tata.

Ștefan: Stiu la ce te gandesti. Esti suparat pe mine. Dar ce puteam să fac? să nu execut
un ordin? Sa-l iert? Intram eu în locul lui. La ce ne ajuta asta? Au fost sute care au
semnat, care au inteles ca nu te poti pisa contra vantului. Dar el a vrut să fie mare erou.
Ce vroiai să fac? Eram legat la maini, intelegi?

Călin: Nu te mai scuza tata. Nu mie.

Ștefan: Atunci cui? Nu tu ma judeci?

Călin: Nu tata. Tu te judeci. Tu ai procese de contiinta. Eu sunt doar martorul tau. și inca
una dintre victimele tale.

Ștefan: Tu crezi ca eu m-am gandit vreodata ca se poate intampla una ca asta? Eu mi-am
facut datoria. și nu imi pare rau. Daca eu și altii nu am fi facut ce am facut, crezi ca țara
asta ar mai fi fost unde e acum.

Călin: Unde e acum? Tu nu te uiti în jurul tau? Tu nu vezi ca oamenii mananca cu portia?
Ca le e frica să spuna ce gandesc? Le e frica de cei ca tine tine tata?

Ștefan: Nu ai tu ce manca?

Călin: Noi avem. Noi mancam în timp ce altii mor de foame. Coboara o data în viata ta la
alimentara și incearca să cumperi ceva! Ti-e frica, nu-i asa? De-aia ma trimiti pe mine
dupa tigari și paine. Pentru ca iti e frica să vezi vitrinele goale, cozile la benzina, foamea și
mizeria din jur. Te simti vinovat, nu-i asa?
23
Ștefan: De ce să ma simt vinovat? Cu ce am gresit eu?

Călin: Am uitat... tu nu ai gresit cu nimic... tu doar urmezi ordine fara să te intrebi daca e
bine sau nu. Tu esti imaculat. Toti ceilalti sunt devina. Uneori ma intreb ce s-ar intampla
daca ai da de mine în sala de interogatoriu. M-ai recunoaste, tata?

(Ștefan il ia de gat pe Calin)

Ștefan: să iti fie rusine ca vorbesti asa cu tatal tau.

Călin: Hai loveste-ma, fa ce sti tu mai bine. Forteaza-ma să te iubesc. Loveste-ma cum ai
lovit-o pe mama Kristinei.

(Ii da drumul)

Călin: Esti pe cont propriu tata. Eu plec. O să fii nevoit de azi să iesi din casa și să iti faci
singur cumparaturile. O să te pui la coada și o să vezi ce țara minunata ai construit, tu și
comunistii tai. și chiar daca nu ma crezi sper din toata inima să reusesti, să reusesti să stai
la coada aia imputita 2 ore și apoi inca să mai crezi ca totul e bine.

(Calin iese)

Scena 6 – 1981

Călin: Am facut cununia civilă după un an. Doi ani în care am uitat ca noi suntem un fel de
Romeo și Julieta a regimului comunist și a urii interetnice. Pe tata l-am iertat. Sau cel putin
am incercat. El și mama au venit la nunta, daca pot sa-i spun asa. A venit și mama
Kristinei. Tatal ei, în schimb, nu. Apoi l-am avut pe Eduard, baiatul nostru. Tata s-a oferit să
vorbeasca pentru un apartament. Cu cineva din partid. să nu stam toti trei intr-o
garsoniera. L-am refuzat. Eu, Kristina și Eduard trebuia să reusim cu fortele noastre fara
cadourile partidului.

Krisztina: Cred ca Eduard avea 3 ani cand m-a sunat mama și mi-a spus ca bunica e
bolnava și ca ar trebui să trec pe la ei să o vad. Era 31 Decembrie. I-am spus ca o să
merg a doua zi pe la ei. Cu mama ma mai vadeam uneori. Ne intalneam în parcul din
centru și intram la cofetaria teatrului. Pe tata, în schimb, nu-l mai vazusem de 6 ani dar
cred ca dupa ultima noastra intalnire nici 60 nu ar fi fost de ajuns.

Ha jól emlékszem, Eduárd hároméves volt, amikor felhívott anya, hogy nagymama beteg,
és el kellene menjek hozzájuk, hogy meglátogassam. December 31-e volt. Mondtam,
hogy másnap meglátogatom. Anyával időnként megkerestük egymást. A főtéri parkban
24
találkoztunk, majd beültünk a színház cukrászdájába. Apát viszont ekkor már hat éve nem
láttam, de azt hiszem, az utolsó találkozásunk után 60 év sem lett volna sok.

Tabloul III

Scena 1 – 1983

(Casa familiei Szabados. Calin și Istvan singuri în camera.)

Istvan: Un pahar de vin?

Călin: Nu mulțumesc. Dar, vă rog, serviți liniștit.

Istvan: Eu nu beau niciodată.

Călin: Aveți o casă frumoasă. Îmi place mult biblioteca.

Istvan: Mulțumesc. Ești sigur că nu vrei un pahar de vin? Macar să gusti. E de casă.

Călin: Bine... nu vă refuz.

(Ii toarna un pahar)

Istvan: Poftim

Călin: Multumesc...

(Intra Kristina)

Krisztina: Aici erati.

Istvan: Tocmai il servem pe sotul tau cu un pahar de vin. Épp borral kináltam a férjedet.

Krisztina: Deci v-ati cunoscut? Tehát megismerkedtetek.

(Istvan și Calin tac)

Krisztina: Calin, el e tatal meu, Szabados Istvan. Tata, el e sotul meu, Calin Remeș.

(Calin, ő apám, Szabó István. Apa, ő a férjem, Calin B.)

(Nici unul nu spune nimic.)

25
Krisztina: Mai bine mai tarziu decat niciodata, nu?

(Jobb későn, mint soha, nemde?)

Călin: (rusinat): Imi pare bine...

Istvan: Hai... luati loc. Gyertek....üljetek le.

Krisztina: Nu putem sta, trebuie să luam copilul și să facem curatenie, aseara am avut
invitati, e dezastru la noi.

Nem maradhatunk, el kell hoznunk a gyereket és takaritani is kell, vendégeink voltak

tegnap este, szörnyen néz ki a lakás.

Istvan: Macar un minut. Csak egy kicsit.

Călin: Putem sta un minut Kristina. Vasele nu fug nicaieri.

Krisztina: Bunica… De cand e asa? Nagymama.... Mióta van ilyen állapotban?

Istvan: De aproape doua saptamani. Majdnem két hete.

Krisztina: Sunteti pregatiti? Felkészültetek?

Istvan: Nu esti niciodata pregatit pentru asta. Dar ce să faci, oamenii mor.

Erre sosem vagy felkészülve. De mit tegyünk, az emberek meghalnak.

Krisztina: Daca aveti nevoie de ajutor... de orice... Ha szükségetek van

segitségre.....bármire....

Istvan: Multumim.... Köszönjük...

(pauză)

Krisztina: Ai un nepot... stii? Van egy unokád ....tudod?

Istvan: Da. Mama ta mi-a spus. Igen. Anyád mondta.

Krisztina: Sti cum il cheama? Tudod, hogy hivják?

Istvan: Krisztina...

Krisztina: Eduard... ca pe bunicu. E un Szabados adevarat. Nu plange niciodata. Ca tine.

Eduárdnak....mint a nagyapát. Egy igazi Szabó. Sosem sir. Akárcsak te.

Călin: Vinul asta chiar e ceva...

Istvan: De ce nu l-ati adus cu voi? Miért nem hoztátok magatokkal?

Krisztina: Pentru ca e la bunici lui de cateva zile, l-am dus acolo ca să putem avea invitati
26
în noaptea de revelion. A nagyszüleinél van néhány napig, átvittük, hogy szilveszterre
tudjunk vendégeket hivni.

Istvan: și unde stati acum? És hol laktok most?

Krisztina: Ne-am luat un apartament în chirie. Kibéreltünk egy lakást.

Călin: În Aleea… A sétányon.

Istvan: Deci sunteti bine? Tehát jól vagytok.

Krisztina: Suntem bine. Jól vagyunk.

Istvan: Poate data viitoare aduceti și copilul... pe Eduard. Sa-l cunostem și noi.
Legközelebb talán elhozzátok a gyereket is ....Eduárdot. Hogy ismerjük meg mi is.

Călin: Sigur ca da. Ii place să cunoasca oameni noi.

Krisztina: Mama l-a cunoscut deja. Anya már ismer.

Istvan: As vrea să il cunosc și eu. Én is meg szeretném ismerni.

Krisztina: O să mai vedem. Dar acum chiar trebuie să plecam. Majd meglátjuk. De most
tényleg mennünk kell. (catre Calin) Mergem?

Călin: Da.

Istvan: și te mai asteptam pe la noi. Várunk még máskor is látogatóba…

Krisztina: O să trec maine pe la 2 să iau lucrurile pe care mi le-a pregatit bunica. Vrea sa-
mi dea niste paturi și perdele. Stii... zestrea. I-am spus ca e cam tarziu, ca sunt și
casatorita și am și un copil. S-a bucurat. Vrea și ea sa-l vada pe Eduard. Asa ca maine
daca esti acasa poti sa-l cunosti și tu. Are numai 2 ani, n-o să puteti discuta politică, dar
cred ca o sa-ti placa... seamana cu tine, să stii, chiar daca e roman.

Holnap kettőkor jövök, hogy elvigyem, amiket nagymama készitett nekem. Takarókat és
függönyöket akar adni. Tudod..... a kelengye. Mondtam neki, hogy kicsit késő, hogy már
férjnél vagyok és gyerekem is van. Örült neki. Ő is meg akarja látni Eduárdot. Tehát ha
holnap itthon vagy, te is megismerkedhetsz vele. Csak kétéves, politikáról nem fog tudni
vitatkozni veled, de szerintem kedvelni fogod.....hasonlit hozzád, tudd meg, még akkor is
ha román.

Istvan: O să fiu acasa. Itthon leszek.

Krisztina: Bine... o zi frumoasa să ai. Jó....szép napot neked.

Istvan: La fel și voua. Nektek is.

27
Scena 2 – 1984

Eduard: Mama ma imbraca frumos și imi zic să fiu cuminte azi pentru ca mergem să ne
plimbam. O să cunosti pe cineva, imi spune. E agitata. Ma pune în carucior și iesim afara.
Ajungem la o casa mare cu etaj. Nu am mai fost niciodata intr-o casa cu etaj. Imi deschide
o doamna. Am mai vazut-o. Ne intalnim mereu în parcul din centru. Mama spune ca e
bunica. Cealalta bunica. Apoi apare un domn. Se uita la mine de la distanta. E rece. “El e
bunicul tau”, spune mama. Eu inca nu spun prea multe asa ca incep să plang. Domnul
batran se uita la mine speriat. Mama ma ia în brate și urcam pe niste scari. Deschide o
usa și acolo vad o femeie foarte batrana. Pare să doarma. Nu o trezim. Coboram. Mama
ma pune în carucior și ma lasa să ma joc cu jucariile mele. Vorbeste cu domnul rece. Par
să se certe. Domnul ii spune mamei un cuvant urat. “Bastard”. Nu stiu ce inseamna asta
dar stiu ca e urat pentru ca mama se supara foarte tare. Acum domnul în varsta nu mai
spune nimic. Pare ca s-a speriat de mama. Dar nici mama nu mai spune nimic. Plecam
acasa. Mergem incet. Foarte incet. Mama plange. Oameni se uita la noi dar nimeni nu are
curajul să spuna nimic. Nimeni nu are curajul să faca nimic.

(Acasa la familia Szabados. Kristina și Istvan se uita la Eduard.)

Istvan: De ce spui ca seamana cu mine? Nu seamana deloc.

Mért mondtad, hogy hasonlít rám. Egyáltalán nem hasonlít.

Krisztina: Are ochii tai. și barbia ta.

A szeme a tied. Meg az álla is.

Istvan: Nu e adevarat. Nem igaz.

Krisztina: Poate daca nu ai sta asa de departe ti-ai da seama.Talán, ha nem állnál olyan
messze, észrevennéd.

Istvan: Nu stau departe. și nu seamana.

Nem állok messze. És nem hasonlít.

Krisztina: Ti-e frica? Félsz?

Istvan: De ce? Mitől?

Krisztina: să te apropi de el. Közel menni hozzá:

Istvan: Cum sa-mi fie frica? Mért félnék?

Krisztina: Poate o sa-l placi, nu te sperie asta? Lehet, megkedveled, ez nem ijeszt meg?

Istvan: De ce vorbesti asa? Mért beszélsz így?

28
Krisztina: E nepotul tau și il privesti de la un kilometru. E clar. Ti-e frica de el. Pentru ca e
pe jumatate roman.

Az unokád, és te egy kilométerről nézed. Világos. Félsz tőle. Mert félig román.

Istvan: Tu chiar crezi ca eu nu am sentimente, nu-i asa? Ca eu nu sunt capabil să iubesc

pe nimeni.

Te tényleg azt hiszed, hogy nekem nincsenek érzéseim, ugye? Hogy én nem vagyok
képes senkit sem szeretni.

Krisztina: Pe mine nu m-ai iubit. Pe mama nu ai iubit-o. Deci da. Nu cred ca esti capabil
să iubesti pe cineva.

Engem nem szerettél. Anyát nem szeretted. Tehát igen. Nem hiszem, hogy képes vagy
szeretni bárkit is.

Istvan: Cum poti să spui asta? Da, poate ca nu am fost tatal perfect, dar cum poti să spui
ca nu te-am iubit? Doar pentru ca nu am fost de-acord să te casatoresti cu fiul dusmanului
meu?

Hogy mondhatsz ilyent? Igen, talán nem voltam a legtökéletesebb apa, de hogy
mondhatod azt, hogy nem szerettelek? Csak mert nem egyeztem bele, hogy hozzámenj
az ellenségem fiához?

Krisztina: Nu, nu numai de asta. Sti bine ca nu numai de asta. Stii bine cum te-ai
comportat cu mine cand eram mica. Nu mai ti minte cate batai am luat de la tine? Pentru
orice nimic ma bateai. Pentru orice eu eram devina.

Nem, nem csak ezért. Tudod jól, hogy nemcsak ezért. Jól tudod, hogy viselkedtél velem
gyerekkoromban. Már nem emlékszel, hányszor kaptam verést tőled? Minden
semmiségért megvertél. Mindenért én voltam a hibás.

Istvan: Te-am educat. Ti-am dat valori în viata. Pe care mai tarziu le-ai aruncat la gunoi.

Neveltelek. Egy értékrendet adtam neked. Amit aztán a szemétbe dobtál.

Krisztina: Casatorindu-ma cu un roman?

Azzal, hogy hozzámentem egy románhoz?

Istvan: DA! Corcindu-te cu un roman, cu un fiu de securist. și acum tot tu vi aici cu

bastardul tau și imi faci mie morala.

Igen, hogy elkorcsosodtál egy románnal, egy szekus fiával. És most jössz a fattyaddal és
erkölcsre tanítasz.

Krisztina: Eu cu Calin suntem casatoriti tata! Nu ai aflat? De asta nu ai venit la nunta?

Afla acum. Casatoriti! Iar copilul asta nu e un bastard, e un copil legitim, și e nepotul tau!
29
Én és Calin házasok vagyunk, apa! Nem értesültél? Ezért nem jöttél el az esküvőre? Most
megtudtad. Házasok! És ez a gyerek nem fattyú, törvényes gyermek, és az unokád!

Istvan: Cred ca ar fi mai bine să pleci.

Azt hiszem, jobb lenne, ha mennél.

Krisztina: De ce m-ai urat?

Miért gyűlöltél?

Istvan: Ce tot vorbesti acolo?

Miféle zagyvaság ez?

Krisztina: De ce m-ai urat, tata? Stiu ca m-ai urat. De ce? Spune-mi de ce?

Mért gyűlöltél, apa? Tudom, hogy gyűlöltél. Miért? Mondd meg, miért?

Istvan: Nu te-am urat.

Nem gyűlöltelek.

Krisztina: (urla) Spune-mi!!!

Mondd meg!

Istvan: Pentru ca nu m-ai recunoascut.

Mert nem ismertél fel.

Krisztina: Poftim?

Tessék?

Istvan: Nu ai stiut cine sunt cand am venit acasa. Cand am iesit din puscarie. Mi-ai spus
“nenea”, nu “tata”. Nenoricitul ala a castigat, intelegi? Mi-a zis ca fetita mea nici macar n-o
să ma recunoasca cand vor termina cu mine și a avut dreptate Kristina! Nu m-ai
recunoscut.

Nem tudtad, ki vagyok, amikor hazajöttem. Amikor kijöttem a börtönből. Azt mondtad, ”egy
bácsi”, nem ”apa”. Az a szerencsétlen győzött, érted? Azt mondta, a lányom még csak fel
sem fog ismerni majd, amikor végeztek velem, és igaza volt, Krisztina! Nem ismertél fel.

Krisztina: Doamne... aveam 2 ani cand ai plecat.

Istenem...kétéves voltam, amikor elmentél.

Istvan: Stiu, dar un copil, isi recunoaste tatal. și tu nu m-ai recunoscut. Mi-ai spus “nenea”.

Tudom, de egy gyerek felismeri az apját. És te nem ismertél fel. Azt mondtad nekem, hogy
30
”egy bácsi”.

Krisztina: Eram un copil, intelegi? De asta m-ai urat? Pentru un cuvant pe care l-am spus
acum 25 de ani?

Gyermek voltam, érted?Ezért gyűlöltél? Egyetlen szóért, amit 25 évvel ezelőtt mondtam?

Istvan: Nu te-am urat pe tine. I-am urat pe ei. Nem téged gyűlöltelek. Őket gyűlöltem.

Krisztina: Dar te-ai razbunat pe mine. Tu ai suportat bataile lor iar eu am suportat bataile
tale.

De rajtam bosszultad meg. Te tőlük álltad a verést, én pedig tőled.

Istvan: Tu crezi ca eu am vrut să se intample asa? Tu crezi ca mie mi-a fost usor? Cand
m-am intors acasa mama ta se recasatorise. Tu nu stiai cine sunt. Am lucrat cu ziua pentru
ca nu gaseam de munca nicaieri, pentru ca nimeni nu vroia să angajeze un puscarias.
Oamenii aia mi-au luat totul, intelegi?

Te azt hiszed, hogy én akartam, hogy így legyen? Azt hiszed, nekem könnyű volt?Mire
hazajöttem anyád újra férjhez ment. Te nem tudtad, ki vagyok. Napszámban dolgoztam,
mert nem találtam sehol állást, mert senki nem akart alkalmazni egy börtöntölteléket. Azok
az emberek mindent elvettek tőlem, érted?

Krisztina: Nu tata, tu le-ai dat totul. Mama s-a intors. Mai ti minte? A divortat și s-a intors
la tine, la noi. Ai avut o familie dar tu n-ai putut să vezi asta. Erai inca inchis acolo, în
mintea ta, în puscaria ta, cu securisti tai. Ei au fost familia ta. De ce nu ai putut să mergi
mai departe?

Nem, apa, te adtál oda nekik mindent. Anya visszajött. Még emlékszel? Elvált, és
visszajött hozzád, hozzánk. Volt egy családod, de te ezt soha nem voltál képes látni. Még
mindig be voltál zárva, a saját fejedbe, a börtönödbe, a szekusaiddal. Ők voltak a te
családod. Miért nem tudtál továbblépni?

Istvan: Am incercat! Tu crezi ca nu am incercat? Am incercat să uit, să iert, dar nu pot,

Kristina. Nu pot să inchid ochii fara să le vad fata, fara să le simt loviturile, fara să le aud
vocea. Ma trezesc transpirat în miezul noptii crezand ca sunt inca în inchisoare. Mi-e frica
să adorm. Mi-e frica să ies din casa. Nu stiu cine imi e prieten și cine imi e dusman. Ma
simt incoltit.

Én megpróbáltam! Azt hitted, nem próbáltam meg? Próbáltam felejteni, megbocsátani, de

nem tudok. Krisztina. Ha behunyom a szemem mindig előttem van az arcuk, érzem az
ütéseiket, hallom a hangjukat. Éjszakánként kiizzadva riadok fel, és azt hiszem, még
mindig ott vagyok a börtönben. Félek elaludni. Félek kimenni a házból. Nem tudom, ki a
barátom, és ki az ellenségem. Bekeritve érzem magam.

31
(Pauza)

Istvan: Imi pare rau ca l-am facut pe Eduard bastard.

Sajnálom, hogy lefattyúztam Eduárdot.

Krisztina: Nu-i nimic...

Semmi baj...

-Istvan: Vreau să te mai vad. să mai veniti în vizita. să il aduci și pe Eduard... și pe Calin.

Szeretném, ha még találkoznánk. Még látogassatok meg. Hozd el Eduárdot is....és Calint
is.

Krisztina: O să mai venim tata.

Még jövünk, apa.

(Kristina pleaca. Istvan ramane în mijlocul camerei.)

Krisztina: A fost pentru prima data cand mi-am auzit tatal cerandu-si scuze. I-am spus ca
l-am iertat, desi nu era adevarat, nu l-am iertat niciodata, dar parca incepusem sa-l inteleg.
Tinea în el atat de multe lucruri incat pe dinafara nu lasa să se vada decat ura. Dupa
episodul asta în familia noastra s-a asezat un fel de normalitate. Adica ne vizitam parintii
sau ei ne vizitau pe noi cu randul, doar de sarbatorile importante. în cazul fericit, în care
pastele unguresc nu coincidea cu pastele romanesc, puteam sa-i vedem pe toti. Craciunul
și a a doua zi de anul nou erau impartite. Iar de ziua lui Eduard mergeam mai intai la ai
mei și a doua zi la parintii lui Calin. Asta era “normalitatea noastra”. Stiu ca nu e mult dar e
tot ce puteam cere. Planul era ca cele doua familii să nu se intalneasca niciodata. Iar
planul functiona foarte bine, atat timp cat nimeni nu facea vreo vizita neanuntata.

Ez volt az első eset, hogy apa elnézést kért. Azt mondtam, megbocsátottam, pedig nem
volt igaz, soha nem bocsátottam meg, de mintha kezdtem volna őt megérteni. Annyi
mindent magába fojtott, hogy kívülről semmi más nem látszott, csak a gyűlöletet. Az eset
után valamilyen szintű normalitás állt be a családunkban. Azaz meglátogattuk a
szüleinket, vagy sorra ők látogattak meg, de csak fontos ünnepeken. Jó esetben, amikor a
magyar húsvét nem esett egybe a román húsvéttal, mindenkivel tudtunk találkozni. A
karácsonyt és újév másodnapját megosztottuk. Eduárd születésnapján pedig először az
én szüleimhez mentünk és másnap Calin szüleihez. Ez volt a mi ”normalitásunk”. Tudom,
nem sok, de ez volt a legtöbb, amit kérhettünk. Az elképzelés az volt, hogy a két család
sose találkozzon. A terv pedig nagyon jól működött, míg senki nem toppant be bejelentés
nélkül.

Scena 3 – 1987

Eduard: Eu ma jucam linistit intr-un colt, aveam 5 sau 6 ani. Bunici erau la noi. Tata
32
coborase să cumpere paine. în cele din urma se deschide usa și tata intra în graba. Nici
macar nu se descalta. Spune ceva dar nu inteleg prea bine despre ce e vorba. E ceva
grav. Bunicii se ridica de la masa și se incalta. Tata ii baga la mine în camera. Eu raman cu
mama în camera mare. Mama strange tacamurile și imi spune ca o să ne jucam un joc. O
să vina bunicul Istvan și bunica Petra pe la noi și noi nu trebuie să le spunem ca tocmai a
plecat bunicul Ștefan și bunica Elena. O să ne prefacem ca nu au fost azi pe la noi. Eu
spun ca bine, dar ea ma pune să promit. și promit. Se aude soneria. Tata merge și
deschide. Sunt bunicul Istvan și bunica Petra. Intra în camera mare și ma pupa. Mama
spune: “ce surpriza?”, desi nu e adevarat, stia ca vin. E și asta parte din jocul nostru? Tata
spune ca merge să duca gunoiul și inchide usa de la camera. Mama pune din nou
tacamurile pe masa. “Cum se numeste jocul asta mama? o intreb la ureche”. “Schimb de
bunici, dragul meu”.

Călin: Imi pare rau ca trebuie să plecati asa, pe furis.

Ștefan: Asta e... Calin, nu mai vorbi prostii, te rog.

Călin: Ce prostii?

Ștefan: Știi bine ce prostii.

Călin: Tu de unde sti?

Ștefan: Nu mai poti avea incredere în nimeni. Chiar ieri o femeie în biroul meu si-a turnat
sotul. Si-a turnat sotul, Caline. Tu intelegi asta? și tu vorbesti cu colegii de munca în
autobuz despre drepturi și libertate.

Călin: Cine m-a turnat?

Ștefan: Nu stiu, dar am fost avertizat și mi s-a spus să vorbesc cu tine. să nu se ajunga
mai departe.

Călin: Am inteles.

Ștefan: Taci din gura, m-auzi?

Călin: Pana cand, tata?

Ștefan: Nu stiu... chiar nu stiu. Eu nu te mai pot proteja. Ma retrag. Pot să ma pensionez
pe caz de boala și asta o să fac, pentru ca asa ma simt. Bolnav. Hai, mă duc, maicata ma
asteapta la masina. Cred ca a inghetat. Noapte buna Mircea și craciun fericit.

Călin: Cine e Mircea?

Ștefan: Poftim?

Călin: Mi-ai zis Mircea adineaori.

Ștefan: Așa am zis?... Nu știu. Noapte bună.

33
Călin: Noapte buna tata.

Ștefan: Reclamatia avea doar o singura propozitie: “Subsemnatul X, declar urmatoarele:

vecina mea, pe numele Y, ascunde în locuinta ei personala o cantitate insemnata de aur.”.
Omul asta si-a turnat vecina pe care o cunostea de 15 ani fara să aiba nimic de castigat.
Femeia era o evreica, frumoasa, ingrijita, imbracata intr-o blana eleganta. Eu aveam o
singura sarcina: să aflu unde ascunde aurul, dar femeia insista ca nu stie nimic de nici un
aur. Dupa 3 ore am lasat-o în grija lui Mircea, un tanar din Satu Mare, proaspat tata, care
lucra cu noi de putin timp și care ar fi trebuit să o tina toata noaptea în picioare pana cand
spunea tot. Fara apa, fara mers la toaleta, pana cand cedeaza. Procedura standard. Am
plecat acasa cu un gust amar. Nu puteam face nimic pentru biata femeie. A doua zi am
aflat ca Mircea a fost data afara pentru insubordonare. I s-a facut mila de ea și a lasat-o să
stea jos. Ba mai mult savarsise o adevarata crima: ii daduse și o cafea. Cum au aflat?
Simplu, birourile noastre erau pline cu microfoane. Ne ascultau și pe noi. Ne banuiau de
umanitate. Mircea a fost anchetat și dat afara. Repartizat pe un post de strungar, desi
saracul nu pusese mana pe un strung în viata lui. Atunci mi-a fost mila de el, dar e probabil
cel mai bun lucru care i să intamplat: să plece din sectia aia nenorocita. Dupa cum e și
zicala: “nici un lucru bun nu ramane nepedepsit.”

Scena 4 – 1989

Călin: 21 decembrie 1989. Mama ma suna și imi spune ca tata a luat-o razna. Vrea să
mearga în centru. Ii spun Kristinei să se inchida în casa și să nu deschida la nimeni, iau
masina repede și plec spre ei. în oraș parca incepuse razboiul. Erau acasa, dar tata se
pregatea să iasa pe usa.

Ștefan: Calin ma roaga stau în casa. Sa nu ies. Sa „fiu cuminte”. Ii spun sa nu se bage în
asta dar el insista. Nu vrea să se dea din ușa. Nu am mai urlat de mult la el dar în seara
aia mi-a scăpat: „Lasa-ma sa ies, Caline”. Toate astea în timp ce nevastă-mea plangea în
bucararie. Până la urmă a venit și el.

Călin: În seara aia am rămas pe străzi. Pe la ora 6 am luat masina și am trecut pe la

sediul politiei. Batranul mai avea inca relatii pe acolo.

Ștefan: Cativa tineri fusesera arestati și batuti. Unii dintre ei lasati inconstienti.

Călin: Tata inca mai vorbea pe limba lor. Stia cum să puna problema.

Stefan: “Daca Ceausescu cade lucrurile s-ar putea intoarce impotriva celor care au facut
arestari, abuzuri. Poate ca e mai bine sa-i lasam să plece. Oricum, si-au invatat lectia,
nu?”.

Calin: Batranul stia ca comunistilor trăiau cu o frica a lor.

34
Ștefan: Am reusit să eliberam 8 tineri.

Călin: Pe la ora 8 eram în sala de asteptare a poliției, pe Borsos Tamaş. Cineva ne-a dat
un ceai fierbinte… Nu râdea, nu zâmbea, nu ti-ai fi dat seama daca te-ai fi uitat la el, dar
tata era mai fericit ca oricand.

Ștefan: Se terminase.

Călin: Ne-am baut ceaiurile în tacere dupa care l-am lasat acasa și am plecat și eu.
Krisztina era speriata dar fericita ca ma vede teafar. Eduard urla prin casa cat il tinea gura
“Ole ole ole Ceausescu nu mai e”, habar n-avea ce se intamplase, iar eu... eu tocmai imi
cunoscusem tatal. Pentru prima data în 30 de ani.

Scena 5 – 1990

Krisztina: Indiferent daca esti roman sau ungur, primul pas este să dai jos placuta cu
numele de familie de pe usa. Ai mai mari sanse să scapi nevatamat daca nu stiu cine
locuieste inauntru. Al doilea pas: nu iti mai trimite copilul la scoala. Daca poti i-ati cateva
zile de concediu. Fa-ti provizii. Inchidete-te în casa. Foloseste toate incuietorile. Daca
trebuie să iesi, fa-o rapid. Daca te intalnesti cu cineva nu intra din discutii. Nu lua nici o
parte. Intodeauna ceilalti sunt devina. Cand mergi pe strada nu privi lumea în ochi. Pot să
simta ce esti. Evita să vorbesti în public. Accentul te poate trada. Poti fii batut pentru ca ai
articulat gresit un cuvant sau nu ai folosit genul corect. Poti fii batut pentru ca nu ai cerut
paine în limba corecta. Poti fii batut din orice. Martie 90.

Mindegy, hogy román vagy-e vagy magyar, az első lépés, hogy vedd le az ajtóról a
névtáblát. Nagyobb esélyed van sértetlenül megúszni, ha nem tudják, ki lakik odabenn.
Második lépés: ne küldd a gyermeket iskolába. Ha teheted, vegyél ki néhány
szabadnapot. Tartalékolj élelmiszert. Zárkózz be a házba. Jól zárj be mindent. Ha ki kell
menned, intézd el gyorsan. Ha találkozol valakivel, ne állj meg beszélgetni. Ne foglalj
állást. Mindig mások a hibásak. Amikor az utcán jársz, ne nézz az emberek szemébe.
Megérzik, mi vagy. Nyilvános helyen ne beszélj. Az akkcentusod elárulhat. Megverhetnek,
amiért rosszul ejtettél ki egy szót vagy nem a megfelelő nyelvtani nemet használtad.
Megverhetnek, mert nem a megfelelő nyelven kérted a kenyeret. Megverhetnek bármi
miatt. 90 március.

Călin: Covrig, un cretin, sef de sindicat, striga în gura mare prin sectie “Sa plece toti
ungurii din tara.” Ca daca ar fi dupa el le-ar da la toti în cap. Il intreb: “Auzi ma Serbane,
cand a nascut nevasta-ta, cine ti-a dat Dacia o saptamana ca să ai cu ce s-o duci la
spital?” Zice: “Pai... Csabi.” “Atunci da-i în cap ma, ca e și el ungur.”. Pun mana pe un
ciocan și il intind catre el. “Hai ma. Da-i în cap. Nu e ungur? Dai în cap ma Serbane! Ce te
uiti asa. Dai în cap! Ba voi ati inebunit cu totii, ma. Ati ajuns să ganditi ca aia ce s-au batut
35
în centru? V-au spalat și voua creierii?”. Covrig pune privirea în pamant. Nu spune nimeni
nimic dar stiu la ce se gandesc, ca vorbesc asa doar pentru ca sunt casatorit cu o
unguroaica. Martie 90.

Eduard: Szilard, verisorul meu sta la noi cateva zile. Parintii lui divorteaza. Nu am mai
auzit cuvantul asta dar banuiesc ca e ceva rau pentru ca Szilard nu vrea să vorbeasca
despre asta. Azi nu trebuie să mergem la scoala. Nu stiu de ce. Nu e nici sambata, nici
duminica, nici vacanta, dar mama spune ca azi nu trebuie să mergem la scoala. Nici eu,
nici Szilard. Ne putem juca toata ziua. Dar în casa. Nu putem iesi afara. O rog pe mama
să ne lasa să coboram și să ne jucam cu mingea în curtea blocului. Zice să ramanem sub
fereastra unde ne poate vedea. Luam mingea și iesim. O gasca de copii vine spre noi.
Poate vor să se joace și ei cu noi. Unul dintre ei, mai mare, ne intreaba daca suntem
unguri sau romani. Eu zic ca romani, Szilard zice ca unguri. Asa ca ne luam amandoi
bataie fara să stim, nici macar, de ce. Martie 90.

Eduard: Mamă… Eu sunt român sau ungur?

Krisztina: Ce întrebare e asta?

Eduard: M-a întrebat cineva azi și nu am știut ce să-i spun.

Krisztina: (râde) Tu ești corcitură.

Eduard: Corcitură? Ce e aia?

Krisztina: Adica eu sunt unguroaica și tata e român, asa ca tu esti jumatate-jumatate.

Eduard: Asta e o minciună.

Krisztina: Cum să fie o minciună?

Eduard: Nu mi-ai spus tu ca doar oamenii care se iubesc fac copii?

Krisztina: Ba da.

Eduard: Ungurii și romanii se urasc, asa ca nu pot să faca copii.

Krisztina: Cine ți-a zis asta? Eduard cine ți-a zis asta? Eduard, răspunde-mi!

Krisztina: Szilard, fiul varului meu, sta la noi câteva zile. Familia lor e, la fel ca a noastră,
o familie mixta, adică mama lui e românca. și acum divorțează. Zece ani de căsnicie
aruncați la gunoi pentru ca rudele lor s-au întâlnit în centru, fiecare cu cate o bucata de
bordura ridicata de-asupra capului și îndreptata către ceilalți. Oamenii ăștia si-au petrecut
împreuna zilele de naștere, sărbători, concedii. Au băut și mâncat la aceiași masa de
nenumărate ori și totuși nu au avut puterea să se recunoască când au ajuns față în față,
acolo în centru. Martie 90.

36
Szilárd, az unokatestvérem fia, néhány napig nálunk lesz. A családja, ahogy a mienk is,
vegyes, vagyis az anyja román. És most válnak. Tiz évnyi házasság vész semmibe, mert
a rokonok összetalálkoztak a főtéren, amikor utcakövet emeltek a többiek ellen. Ezek az
emberek együtt töltötték a születésnapokat, az ünnepeket, a szabadságukat.
Számtalanszor ettek és ittak egy asztalnál, és mégsem ismerték fel egymást, amikor
szemtől szemben álltak ott a főtéren. 90 március.

Istvan: ...centru era impartit la mijloc in doua, jumatate noi, jumatate ei, jumatate unguri,
jumatate romani, concentratia perfecta de combustibil si aer pentru a obtine o explozie
violenta... In jurul meu tineri, idealisti, curajosi... ii admiram... ii admiram pentru ca ei inca
mai credeau in ceva... am stat cateva ore ascultandu-i cum vorbesc despre “cum ar trebui
sa fie”, ascultandu-i cum scandeaza, crezand... spre inserate am plecat spre casa... am
luat-o pe Strambei si mergeam spre Ștefan cel Mare cand i-am vazut... trei indivizi lovind
un pusti de maxim 18 ani doar pentru ca amaratul ala se intorcea de la un meci fotbal fara
sa stie ce se intampla in oras imbracat intr-un tricou galben. Cineva, probabil mama lui, ii
cususe o linie rosie si una albastra pe piept, iar tatal lui, probabil, ii vopsise pe spate
“Romania” un număr și un nume... l-au luat ca din oala, punandu-l pe jos, dandu-i pumni si
picioare in cap, urland “roman imputit” sau “roman jegos”... In martie 90 nu am castigat nici
noi, nici voi, ci ei. 6 zile mai tarziu lua nastere SRI-ul. Coincidenta? Si stii ce ma supara cel
mai tare? Ca au stiut... au stiut ca se pot baza pe noi... pe ura noastra. Ca ne pot imparti
usor in doua si intoarce unul impotriva altuia. Iar noi le-am executat cu precizie planul. N-a
fost nimic maret in faptul ca ne-am batut ca prostii in centru orasului. 20 martie 1990, ziua
cand am salvat un copil de la bataie, un copil care purta un tricou galben, Romania, 10,
Boloni.

Scena 6

(Intalnirea dintre Calin si Istvan, la Istvan acasa)

Călin: Se poate?

Istvan: Da, intră

Istvan: Iarta-ma, dar nu ma pot ridica. Eduard e cu tine?

Călin: Da, e jos, vorbeste cu bunica lui, o sa urce si el imediat.

Istvan: Vrei sa bei ceva? Am un vin foarte bun.

37
Călin: Dumneavoastra aveti mereu un vin bun, chiar daca nu beti niciodata

Istvan: Daca imi pui un pahar, de data asta promit ca o sa beau cu tine

(Calin pune 2 pahare de vin, pe unul il da lui Istvan, se pune langa Istvan si beau)

Istvan: As fi vrut sa vin la inmormantare sa stii...

Călin: Multumesc

Istvan: Ti-a povestit vreodata Kristina cum a murit bunicul ei?

Călin: Nu

Istvan: A fost impuscat, executat in centru orasului Sf. Gheorghe de hortisti... Lucra in
politie si cand armata de ocupatie a venit i-au aliniat pe toti in centru. I-au intrebat pe rand
“ce sunt? Romani sau unguri?” iar tata a raspuns: “ardelean”. Așa ca l-au impuscat. Eu cu
mama i-am dus corpul acasa si l-am inmormantat pe ascuns. Aveam 13 ani. Nu ungurii l-
au omorat pe tata, ci principiile.

(Calin nu spune nimic)

Istvan: Imi pare rau…

Călin: Pentru ce?

Istvan: Il chemi te rog pe Eduard... vreau sa il vad

Călin: Da... cobor dupa el

Tablou IV

Scena 1

(o sala de asteptare, Eduard si Adreea)

Andreea: Ai idee cat e ceasul?

Eduard: 11:42

Andreea: Oare au de gand sa afiseze rezultatele azi?

Eduard: Au spus ca le afiseaza asa ca probabil ca o sa le afiseze

(Pauza)
38
Andreea: Ai o tigara?

Eduard: Nu fumez

Andreea: Nici eu...

Eduard: Si atunci?

Andreea: Ma gandeam ca e un moment bun sa ma reapuc

Eduard: De ce?

Andreea: Toata lumea are o poveste traumatizanta despre cum s-a apucat de fumat, eu
inca nu am avut dar ma gandesc ca asteptarea rezultatelor la admiterea in faculta e destul
de bun, nu?

Eduard: Tu cauti un motiv sa te apuci de fumat?

Andreea: Nu, sunt stresata, am nevoie de o tigara

Eduard: (Rade) Sa te apuci de fumat in timp ce astepti sa afli daca ai intrat la medicina...
(Se uita la ea, ea nu rade) Imi pare rau dar nu am. Si o tigara cu siguranta nu te-ar ajuta
cu nimic acum.

Andreea: Aha, si ce m-ar ajuta?

Eduard: Nu stiu, o masina a timpului cu care sa calatoresti in trecut si sa inveti mai mult,
poate

Andreea: Am invatat.

Eduard: Si atunci?

Andreea: Nesiguranta, asta ma ucide... poate ca nu am invatat ce trebuie, sau am invatat

din manualul nepotrivit, poate ca profesorul corector are o zi proasta sau poate ca mi-au
incurcat lucrarea cu cineva mult mai slab, cu a ta de exemplu. Intelegi? Se pot intampla
multe.

Eduard: Ti-e frica de hazard

Andreea: Exact

Eduard: (rade) Si daca ti-au incurcat lucrarea, cu a mea sa spunem, si nu intri... care e cel
mai rau lucru care ti se poate intampla? Mai incerci la anu...

Andreea: Si pana atunci?

Eduard: Inveti din manualul corect

Andreea: Si stau acasa

39
Eduard: Exact!

Andreea: Nu, asta nu! Eu de aici nu mai plec! Mi-e imi place aici. Daca nu intru ma mut in
gara, dar acasa nu intorc.

Eduard: De unde esti?

Andreea: Din... sunt de departe...

Eduard: In ce judet e asta?

(Andreea rade)

Eduard: Si ce nu-ti place la “departe”.

Andreea: Uite... noi nu au gradina o gradina zologica, nu avem elefant

Eduard: Ok, am notat, ZOO plus elefant. Alceva?

Andreea: Taximetristii sunt naspa la noi

Eduard: Taximetristi sunt naspa peste tot!

Andreea: Nu e adevarat, tipul care ma dus din gara mi-a dus bagajele pana la intrare si
mi-a dat rest 50 de bani. 50 de bani!!! Pai la noi daca nu le lasi minim 2 lei bacsis te
scuipa... plus ca tipul asculta rock. Rock frate...

Eduard: Ok, am notat, elefanti si taximetristi. Alceva?

Andreea: Tu faci misto de mine?

Eduard: Macar nu te mai gandesti sa te apuci de fumat, nu?

Andreea: Da, asa e... scuza-ma daca vorbesc mult, am emotii.

Eduard: Stai linistita, uitate in jur, toti suntem cacati pe noi, nu ca tine, dar sunt destul de...

Andreea: Andreea...

Eduard: Eduard...

Andreea: Ungur?

Eduard: Poftim?

Andreea: Ești ungur

Eduard: (rade) De ce ma intrebi?

Andreea: Păi, ești din Tîrgu-Mureș, nu?

40
Eduard: Așa, și?

Andreea: Nu, că eu chiar nu am nimic cu ungurii. Oricum, ar trebui sa învăț și eu cateva

lucruri în ungureste. Că am auzit, că pe aici nimeni nu vorbeste cu tine în română.

Eduard: Stai asa putin, tu chiar nu sti deloc ungureste?

Andreea: Nu...

Eduard: Dar deloc?

Andreea: Nu!

Eduard: Pai si cum vrei sa te muti in Targu Mures? Tie chiar nu ti-a spus nimeni?

Andreea: Ce sa imi spuna?

Eduard: Pai aici ii uram pe romani?

Andreea: Tu vorbesti serios?

Eduard: Andreea, aici daca nu sti ungureste n-o sa poti sa cumperi nici macar o paine din
alimentara. Intri, ceri o paine si se uita la tine ca la un extraterestru. Efectiv nu vor sa iti
dea nici macar o paine. Astia sunt rai, ungurii. Bai, da... rai de tot. Uite pentru inceput o sa
te invat sa ceri o paine. Vreau sa ma asigur ca nu mori de foame, da? Hai, spune cu mine
“kenyér”.

Andreea: Kenyér.

Eduard: Asa... kenyér...

Andreea: Kenyér

(Eduard incepe sa rada)

Andreea: De ce razi?

Eduard: De tine.

Andreea: Faceai misto iar, nu-i asa? Faceai misto de mine?

Eduard: Scuza-ma dar esti foarte amuzanta.

Andreea: Sunt credula.

Eduard: Victima perfecta.

Adreea: Inocenta si pura

Eduard: (rade) Stai linistita, e normal, multi au preconceptii imprivinta orasului asta. Dar te
asigur ca e ok. Oamenii sunt ok, unguri, romani... sunt in regula. Au invatat sa traiasca
41
unul cu altul... in felul lor... dar au invatat. Suntem ca o familie adevarata, ne uram dar
suntem nevoiti sa ne iubim.

Andreea: Tu ce esti ? Roman sau ungur?

Eduard: Eu? Chiar nu stiu, prietenii romani imi spun ca sunt ungur, iar prietenii unguri imi
spun ca sunt roman. Tata e roman, mama e unguroaica Asa ca nu stiu ce sunt si sincer
nici nu ma intereseaza prea tare. Sunt om, e destul pentru mine...

Andreea: Dar de care parte simți că aparții mai mult?

Eduard: Eu nu simt nimic.

Andreea: Atunci esti ca mine... al nimanui.

(Eduard nu spune nimic)

Andreea: Iarta-ma, era un fel de gluma, nu am vrut sa te supar...

Eduard: Nu m-ai suparat, doar m-ai facut sa imi aduc aminte de niste lucruri...

Andreea: Uite... si la noi sunt mult din-astia... ca noi... ai nimanui

Eduard: La voi unde?

Andreea: La noi in Republica Moldova. Suntem multi din-astia, jumatate-jumatate.

Eduard: Corcituri

Andreea: Poftim?

Eduard: Asa imi spunea mama, ca noi suntem corcituri, e un cuvant folosit mai mult
pentru caini... un termen peiorativ... nu e bine sa fii corcitura...

Andreea: Poate daca esti caine... la oameni nu stiu ce sa spun...

Scena 2

Eduard: Batranii nu s-au mai văzut niciodată de atunci, din camera de interogatoriu a
securitatii... într-un fel, nici unul dintre ei nu a mai plecat vreodată de acolo. Stefan a murit
în 2000, atac de cord. A prins 10 ani de democrație... nu l-au impresionat, dar nici nu a
regretat niciodată regimul. Istvan a murit la un an după el. I-a detestat pe comuniști pana
în ultima lui zi, publicand la ziar scrisori deschise către Ion Iliescu, Petre Roman și altii.
Cerandu-le dreptate și explicatii. Nu le-a primit. Mama și tata sunt încă împreuna. Încă mai
au linguritele și încă mai povestesc despre ziua când tata a intrat cu o savarina în biroul
mamei. Mama nu l-a iertat niciodată pe Istvan, dar cred ca în final l-a iubit pentru ca are și
42
acum o poza cu el în vitrina. O poza alb-negru în care el e îmbrăcat într-un costum
impecabil, sobru, așezat pe un scaun iar ea ii sta alaturi în picioare. Iar eu... eu o să fac
medicina și o sa plec de aiic... o sa fug... poate, cine știe... o să gasesc „Tara zanelor”...

(pleacă spre ieșire, se intoarce)

știti ce e ciudat? Ca la noi în familie cu toții ne-am iubit foarte mult. Bunicii s-au iubit...
Părinții meu s-au iubit... Eu am fost un copil iubit... și totuși, nu știu cum, asta nu a fost
destul...

43