Metafizica, știința care se ocupă cu presupunerile care

stau la baza științei obișnuite

Abstract

Metafizica nu a suferit modificări radicale de la Aristotel până în secolul XX.

R.G.Collingwood este de părere că Aristotel a lăsat succesorilor săi anumite obscurități care
nu au fost rezolvate până în momentul de față. În eseul de față vreau să susțin ceea ce
Collingwood propune ca definiție a metafizicii, mai exact, metafizica fiind știința care se ocupă
cu presupunerile care stau la baza științei obișnuite.

Metafizica1 este ceea ce Aristotel a numit Prima știință (prin știință, acesta se referă mai
exact la un corp de gândire sistematic sau ordonat despre un subiect determinat) și este ca și
importanță, superioară oricărei alte științe, dar în ceea ce privește ordinea de studiu, aceasta
dintre toate științele este ultima studiată2.
Collingwood oferă două propuneri de definiții ale metafizicii. Metafizica, știința ființei pure,
și metafizica fiind știința care se ocupă cu presupunerile fundamentale ale științei obișnuite. El
respinge prima definiție a metafizicii drept știința ființei pure, pe motiv că nu există niciun
subiect definit la care să ne gândim. Acesta se bazează pe a doua sa definiție a metafizicii ca
știință care se ocupă cu presupunerile care stau la baza științei obișnuite.
În prima parte a acestui eseu voi prezenta viziunea lui Collingwood cu privire la presupuneri.
Collingwood susține că nu poți aduce dovezi cognitive la întrebările externe pe care le pune
metafizica. Acesta mai susține că este o greșeală să crezi că o cunoștință care se bazează pe
presupuneri poate fi un fel de cunoștință, deoarece afirmațiile de cunoaștere pot fi făcute doar
pe fundalul anumitor presupuneri din care poți determina adevăr sau falsitate la întrebările pe
care le punem. Din moment ce nu poate exista nici o cunoaștere fără presupunere, metafizica
așa cum este interpretată în mod tradițional nu are niciun obiect posibil de cercetare.
Care este atunci obiectul de studiu al filozofiei? Deducem oare din aceasta că întrucât
metafizica nu are subiect, toate problemele filozofice sunt “pseudo-probleme” (probleme care

1
Aristotel, Metafizica, editura Academiei, 1965.
2
„…the ultimate goal of the scientist’s pilgrimage through the realms of knowledge.” (P. 9), An Essay on Metaphysics,
R. G. Collingwood, Oxford, 1940.
nu sunt ceea ce par, de natură falsă, fictive) iar filosofia nu are un obiect propriu?
Collingwood este de părere că “framework”-urile (cadrul/scheletul) sunt obiectul
investigării analizei metafizice, deoarece filozofii sunt preocupați cu descoperirea principiilor
de nivel superior care guvernează formele de cercetare. Filozoful nu este însă preocupat de
adevărul unor astfel de principii, ci mai degrabă de rolul logic pe care îl joacă în a face posibile
formele de cercetare. Pentru a explica acest lucru, trebuie să luăm în considerare relatarea lui
Collingwood la metafizică ca la o știință a presupunerilor.
Collingwood distinge între presupuneri și afirmații (proposition). La Collingwood,
o presupunere sau o afirmație (proposition) este determinată de rolul pe care îl joacă în
răspunsurile la întrebări. O propoziție este o presupunere în măsura în care este o asumpție din
care se ridică întrebări. O propoziție este o afirmație (proposition) dacă este oferită ca răspuns
la o întrebare. Ca lucrurile să fie mai ușor de înțeles, o propoziție poate fi comparată cu un
jucător de fotbal care este poziționat ca apărător rolul său este să să se asigure că nimeni nu
reușește să treacă de el și să ajungă la portar sau ca un atacant, al cărui rolul este să înscrie
goluri atunci când mingea îi este pasată de către ceilalți jucători din echipa lui. Tot ceea ce
definește un jucător pe terenul de fotbal este rolul care îi este atribuit în joc (să atace sau să
apere), deci, ceea ce determină dacă o propoziție este o afirmație (proposition) sau o
presupunere nu este conținutul propozițional, ci rolul pe care îl joacă propoziția. Astfel,
propoziția „Există bere în frigider” ar putea fi oferită ca răspuns la întrebarea „Există ceva de
băut?” fiind vorba în cazul respectiv despre o afirmație (proposition), deoarece reiese de mai
sus că rolul ei este să răspundă la o întrebare. Dar, în cazul în care ar fi o vorba despre o
propoziție care dă naștere la întrebarea „Ai putea să scoți berea din frigider, te rog?”, atunci nu
ar fi vorba despre o afirmație (proposition), ci despre o presupunere.
Collingwood se raportează la puterea presupunerilor de a da naștere la întrebări, vizând
eficacitatea lor logică și susține că adevărul sau falsitatea presupunerilor este irelevantă în raport
cu puterea pe care o au de a da naștere la întrebări. Întrebarea „Ai putea să scoți berea din
frigider?” Ar rezulta din presupunerea că există bere în frigider, chiar dacă nu era de fapt
niciuna. Premisa „Există bere în frigider” are așadar eficacitate logică nu raportându-ne la
adevărul sau falsitatea ei, ci rapotându-ne la faptul că este o presupunere. Înțelegem întrebările
care ni se pun în măsura în care înțelegem ce presupuneri le dau naștere, în timp ce nu înțelegem
întrebări dacă nu înțelegem presupunerile din care apar. Înțelegem astfel un copil care întreabă
dacă Renul Rudolf a mâncat morcovul care i-a fost lăsat, nu pentru că credem că Moș Crăciun
există și călătorește pe tot globul în noaptea de Crăciun pentru a oferi cadouri copiilor care se
comportă bine, ci pentru că înțelegem că dacă cineva presupune că Moșul există, atunci se poate
presupune în mod legitim faptul că renul său s-a oprit să mănânce morcovul pe care copilul l-a
lăsat.
Afirmațiile (propositions), spre deosebire de presupuneri, au o valoare de adevăr, deoarece
întrebările pot fi răspunse cu adevărat sau fals și este rolul acestora deci să răspundă la întrebări.
În schimb, presupunerile nu au nicio valoare de adevăr, deoarece sarcina lor este să dea naștere
la întrebări. Ele dau naștere la întrebări nu prin faptul că sunt adevărate sau false, ci prin faptul
că sunt presupuse. „Presupunerea” și „ afirmația”(proposition) sunt, prin urmare, termeni
tehnici și dacă o propoziție este o afirmație (proposition) sau o presupunere este determinată de
rolul pe care îl joacă în logica întrebării și a răspunsului, la fel cum și poziția jucătorului de
fotbal (fundaș sau atacant) este determinată de rolul pe care acesta l-a primit de la antrenor cu
privire la meciul respectiv.
Unele presupuneri, susține Collingwood, au un statut mai aparte. Ele sunt absolute mai
degrabă decât relative. O presupunere este absolută atunci când prestabilește ce fel de întrebări
pot fi puse într-o anumită formă de cercetare. Un exemplu de presupunere absolută este simțul
cauzalității care este la lucru în științele practice ale naturii, științe precum medicina. Niciun
medic care se respectă nu și-ar putea practica meseria fără a presupune o concepție a cauzalității,
ca aceea a unui mâner care poate fi transformat să producă sau să prevină efectele dorite,
deoarece implicarea în aceste practici necesită presupunerea că natura poate fi manipulată
pentru a atinge scopuri umane, de exemplu crearea de vaccinuri pentru prevenirea bolilor etc.
În științele practice ale naturii, o cauză este un eveniment prin producerea sau prevenirea careia
poate produce sau preveni acea a cărei cauză se spune că este. Această presupunere este
absolută, deoarece nu poate fi abandonată fără a submina forma de cercetare pe care o face
posibilă. Prin urmare, presupunerile absolute pot fi comparate cu regulile care guvernează în
fotbal. Un jucător de fotbal poate fi mutat din atac în apărare iar schimbarea poziției sale nu
modifică regulile fotbalului, dar un jucător de fotbal nu poate să atingă mingea cu mâinile fără
să comită un fault. Presupunerile absolute care guvernează o formă de cercetare nu pot fi
ignorate fără a schimba subiectul, la fel ca și în cazul în care un jucător de fotbal ar încerca să
se folosească de mâini în timpul meciului, încercarea respectivă ar transforma un meci de fotbal
într-unul de handbal. Totuși, nu este vorba atât de mult de faptul că un jucător nu poate atinge
mingia cu mâinile cât este vorba despre faptul că nu se mai poate spune că jucătorul respectiv
joacă fotbal din moment ce nu respectă regulile jocului.
În a doua parte a acestui eseu voi susține teza lui Collingwood cu privire la presupuneri
împotriva argumentului pe care A. J. Ayer îl aduce.
Propunerea de metafizică pe care Collingwood a dezvoltat-o a fost o încercare de apărare a
metafizicii împotriva atacurilor la care a fost supusă de către A.J. Ayer în lucrarea “Language,
 Truth and Logic”3. Ayer a revitalizat critica lui Hume4 cu privire la metafizică apelând la
principiul verificării. Conform acestui principiu, propozițiile care nu pot fi verificate empiric
nu au niciun sens (decât dacă sunt tautologii)5. Răspunsul lui Collingwood către Ayer este că
principiul verificării nu arată că toate afirmațiile care nu sunt verificabile nu au niciun sens. Din
moment ce nu sunt propuneri, noțiunea de adevăr și falsitate nu se aplică lor. Contrar a ceea ce
susține Ayer în “Language, Truth and Logic”, există presupuneri care sunt semnificative chiar
dacă nu pot fi verificate empiric sau analitic. A afirma că presupunerile absolute sunt lipsite de
sens, pe motiv că nu pot fi verificate, echivalează cu o poziționare greșită a rolului lor în logica
întrebării și a răspunsului. Din cauza acestei neînțelegerei a rolulului pe care îl joacă
presupunerile în logica întrebării și a răspunsurilor, apare o nevoie greșită de a le verifica.
În concluzie, dacă, după cum susține Collingwood, există presupuneri care sunt
semnificative, chiar dacă nu pot fi verificate, aceasta înseamnă că metafizica are un subiect
legitim, chiar dacă nu este „ființa pură”. Collingwood, după părerea mea a reușit să apere
posibilitatea (de o anumită formă a) unei metafizici împotriva criticii lui Ayer.

Bibliografie

• R. G. Collingwood, An Essay on Metaphysics, Oxford, 1940.

• Aristotel, Metafizica, editura Academiei, 1965.
• Alfred Jules Ayer, Language, Truth and Logic, Dover Publications, 1952.
• David Hume, The Letters of David Hume, Vol.1, J. T. Greig, Oxford, 1932.
• Robin George Collingwood, Stanford Encyclopedia of Philosophy Archive.

3
Alfred Jules Ayer, Language, Truth and Logic, Dover Publications, 1952.
4
David Hume, The Letters of David Hume, Vol.1 (P. 12), J. T. Greig, Oxford, 1932.
5
A. J. Ayer, Language, Truth and Logic (P. 9)
Ivan Daniel, Anul II, grupa 356.