1.1 Cultură – termen de proveniență latină ce se traduce prin ”a cultiva”.

Definiția
dată de UNESCO consideră cultura ca ”o serie de caracteristici distincte a unei
societăți sau grupe sociale în termeni materiali, spirituali, intelectuali sau
emoționali”. Conform dicționarului limbii române contemporane de Vasile Breban,
cultura reprezintă ” totalitatea valorilor materiale și spirituale create de societatea
umană de-a lungul istorie”. Conform definițiilor actuale cultura este o
caracteristică a individului și nu a societății.

Civilizație - Etimologic, civilizație derivă din latina clasică unde adjectivul

„civilis” și substantivul „civilitas” desemnează calitațile generale ale cetațeanului
în relațiile cu ceilalți cetațeni, anume politețea și amabilitatea. Nivelul de
dezvoltare materială și spirituală a societății dintr-o epocă dată, a unui popor, a
unui stat.

Civilizat – persoană care posedă o cultură și o tehnică înaintată, care a ajuns la un

nivel superior de civilizație, la un standart de viață ridicat.

Civilizațional – care duce spre civilizare, prin care este atinsă condiția de om
civilizat, trecerea de la barbar la civil.

1.2 Stabiliti interdependenta dintre cultura si natură

Teoreticienii culturii din secolul al optsprezecelea și începutul secolului al 19-lea și

foarte mulți dintre cei de azi identifică cultura și civilizația pe care adesea le opun
naturii. Astfel oamenilor cărora le lipsesc semnele culturii înalte par adesea mai
naturali și observatorii critică sau dimpotrivă apără elementele culturii înalte care
ar inhiba "natura umană".

La sfârșitul secolului al XIX-lea antropologii au propus o definiție mai amplă a

culturii, definiție care să poată fi aplicată mai multor tipuri de societăți. Ei au
definit cultura drept natura umană și au observat că aceasta își are rădăcinile în
 capacitatea universal umană de a clasifica experiențele, de a le codifica și de a
comunica simbolic.

1.3 Estimați locul și rolul unei culturi în evoluția unei/unor civilizații

Raportul dintre cultură şi civilizaţie constituie una dintre temele importante

abordate în cadrul ştiinţelor culturologice. Aceşti doi termeni formează o pereche
conceptuală în toate construcţiile teoretice dezvoltate în cadrul teoriei culturii. De-a
lungul timpului cultura şi civilizaţia au fost privite fie în relaţiile de opoziţie, fie în
relaţie de unitate, sau ca termeni sinonimi care se referă la această realitate. Astfel
termenii de cultură şi civilizaţie au fost utilizaţi cu sensuri diferite în spaţiul
francez şi cel german. În Franţa civilizaţia era considerată un termen cu o sferă mai
amplă. În Germania, dimpotrivă, teoreticienii au acordat culturii o sferă mai largă
şi au văzut în civilizaţie doar componenta materială, tehnică şi economică a
culturii. În SUA termenii au fost utilizaşi multă vreme cu aceeaşi semnificaţie,
desemnând în mod global ”modul de viaţă al unui popor”.

Istoria umanităţii cunoaşte perioade în care decalajul dintre cultură şi civilizaţie a

provocat sincope în evoluţia societăţilor. Dar în nici o altă epocă această
discrepanţă nu a atins proporţii atât de îngrijorătoare. Empirismul şi materialismul
timpului nostru îngustează enorm lumea valorilor, cultivă o atitudine nihilistă
pentru adevăr, bine, frumos, contribuind la degradarea omului şi la relativismul
valorilor culturale.

2.1 Enumerați caracterizând principalele zeități ale geto-dacilor

1. Zalmoxis - zeul suprem din panteonul geto-dacic, zeul tărâmului de dincolo,

al morților și al viilor, reprezentând lumea subterană și viața de după moarte.
2. Gebeleizis - sau Nebeleizis, zeul fulgerului, tunetului, ploii. Era reprezentat
ca un bărbat chipeș, uneori cu barbă. Fulgerele și tunetele erau manifestările sale.
3. Bendis - zeiță din zona dunăreană, probabil o zeiță a Lunii, a pădurilor și a
farmecelor, zeița dragostei și a maternității.
 4. Derzelas - zeul traco-dac al sănătății, cu trăsături grecești, e numit și "Zeul
cel Mare". (specif ariei dunărene)
5. Dionysos - zeul trac și grec al vegetației, al pomiculturii, al vinului, al
extazului și fertilității, denumit la romani și Bacchus. (in privinta lui Dionysos, Vasile
Pârvan este categoric ca nefiind specific geto-dacilor, mai corect spus a tracilor de la
nord de munții Haemus) [1]
6. Kotys - zeița-mamă în mitologia traco-dacă.
7. Pleistoros -zeul războiului.
8. Sabazios - avea atributul htonic al șarpelui, fiind în același timp patronul
solar al cailor, este numele frigian dat de greci unui zeu venerat la traci ca
"Eliberatorul" de anotimpul rece. (Vasile Pârvan susține că nici cultul phrigian al lui
Sabazios nu era practicat de tracii de la nord de muntii Haemus) [1]
9. Semele - o zeitate phrigiană care apare și în mitologia greacă
10. Ispir- zeul puterii (o zeitate ce l-a ingenunchiat pe Marte zeul
razboiului la romani)
11.Palty-zeul -zeul frumusetii , fiul Afroditei

2.2.Determinați câte 3 asemănări și 3 deosebiri dintre religia geto dacilor și

altă religie antică

Egiptul Antic

Asemănări:

1. Religia egiptenilor și a geto-dacilor aveau un caracter politeist( având un zeu

suprem în ierarhia celestă)

2. O altă asemănare o reprezintă și credința în viața de după moarte. În Egiptul

Antic se credea că sufletul este nemuritor. Corpul defunctului era prelucrat și
îmbălsămat pentru asigurarea vieții de după moarte. Alături de sarcofag se puneau
diferite obiecte de uz casnic, mâncare cât și figurine de argilă ce reprezentau rudele
lor. Geto-dacii se considerau nemuritori ” cei ce pier se duc la Zamolxis”
3. De asemenea preoții ambelor religii aveau o însemnătate mare în viața socială a
oamenilor. În Egiptul Antic preoții reprezentau casta cea mai bogată și mai
influentă intrând în conflict chiar și cu faraonii (cazul lui Ehnaton). La geto-daci
preoții de asemenea aveau o influență majoră, menționăm că Burebista a fortificat
statul său cu ajutorul unui preot (Deceneu) care a ajuns după moartea sa să și
conducă poporul geto-dacilor.

Deosebiri.

1. În religia Egiptului Antic o mare importanță o aveau reprezentările zoomorfe și

reprezentările semi-umane (zeii fiind prezentați cu trup de oameni și partea
superioară reprezentată de animale)

2. În cadrul religiei Egiptului Antic, funcția de preot suprem putea fi obținută și de

femei, spre deosebire de geto-daci.(Informație neverificată)(ipoteză)

3. Geto-dacii aveau obiceiul de a trimite la zeul lor suprem Zamolxis câte un

reprezentant dintre ei pentru ca el să transmită zeului doleanțele poporului său. La
egipteni nu exista un așa ritual (muritorii se întâlneau cu zeii doar la judecată de
apoi în fața lui Anubis). Referitor la rituri (doar geții plângeau la nașterea unui
copil și râdeau la moartea unui om)

2.3 Argumentați prezența moștenirii geto-dacilor în cultura românească și

conștiința posteriorității

Rolul pe care l-au avut daco-geții în cultura românească este unul foarte
însemnat. Pe lânga faptul că folclorul românesc, arta plastică, muzica, dansurile,
ritmurile, obiceiurile, ceramica românești conțin urme ale civilizației acestui popor
al tracilor, lexicul românesc conține 100-200 cuvinte de origine dacică, ce
denumesc părți ale corpului omenesc, funcții fiziologice, boli, stări afective, relații
familiale, încălțăminte, îmbrăcăminte, locuință, gospodărie, floră și faună (cele mai
multe) etc. Pe lângă celelalte moșteniri daco-getice, cuvintele de origine dacică,
intrate definitiv în fondul principal lexical al limbii române, arată încă o dată că
poporul român este continuatorul civilizației și culturii daco-geților.
1.1.

Conceptele de cultură și civilizație sunt plurisemsantice. Diferiți analiști ai

fenomenului culturii folosesc în sensuri variate atât termenul de cultura cât și pe
cel de civilizație. S-a stabilit astfel un inventar al sensurilor termenilor de cultură și
civilizație folosite în diferite lucrări și s-au găsit aproximativ 200 de sensuri
diferite pentru acești termeni.

Simion Mehedinti în „Civilizație și cultură” definește cultura drept suma tuturor

creațiilor sufletești, intelectuale, etice și estetice, iar civilizația drept suma tuturor
creațiilor tehnice care ajută la adaptarea omului la mediul geografic. Ovidiu
Drâmba în „Istoria culturii si civilizației” delimitează cultura ca referindu-se la
ansamblul aptitudinilor, actelor si operelor limitate, la domeniul spiritului și
intelectului, iar civilizația ca totalitatea mijloacelor cu ajutorul cărora omul se
adaptează mediului fizic si social.

De fapt pluralitatea de sensuri pentru cei doi termeni ca și confuziile care se nasc
adesea în folosirea lor provin în cea mai mare parte din proveniența celor 2
concepte. De exemplu germanii întrebuințează pentru faptele de civilizație
termenul ”kultur”, iar francezii pentru faptele de cultura termenul ”civilisation”.
Conceptele de cultură și civilizație nu trebuie depașite, nu trebuie gândite dual,
temeiul lor trebuind a fi căutat în unitatea lor doarece fiecare termen își are sensul
în celălalt. Cultura este nesemnificativa daca nu se regaseste în calitatea relațiilor
din societate, din civilizație, iar civilizația este lipsita de importanță dacă nu
potentează cultura.

Deci cele 2 concepte se supun în procesul lor de definire și principiului

incompletitudinii în sensul că nici unul nu-și ajunge sieși, fiecare face trimitere la
celălalt pentru a se defini. Între cultura si civilizație, spun unii autori, nu poate fi un
raport de fatală succesiune sau evoluție paralelă absolută, nici de subordonare sau
incluziune, ci mai degraba o relație de interacțiune.
1.2. Interdependenta dintre inteligență și cultură umană

Inteligența este facultatea de a descoperi proprietățile obiectelor și fenomenelor

înconjurătoare, cât și a relațiilor dintre acestea, dublată de posibilitatea de a rezolva
probleme noi. Inteligența unui sistem nu este definită de modul în care este el
alcătuit, ci prin modul în care se comportă.

Astfel dacă am putea defini inteligența ca o proprietate umană de a crea relații de

interdependență și de a memora trecutul și prezentul său, ajungem la concluzia că
cultura umană este creată prin inteligența umană. Trecerea de la condiția naturală a
omului(barbar) spre cea a omului civilizat a fost posibilă doar datorită inteligenței
umane.

1.3Locul și rolul politicului în baza documentului

În cadrul unei societăți, indivizii alcîtuiesc cultura, o formează și o definesc

după propriul lor comportament, propriile lor valori și credințe. Prin cultură, clasa
politică își subordonează celelalte clase. Dat fiind faptul că indivizii reprezintă
cultura, cine manevrează evoluția culturii – conduce indivizii. În apropierea celui
de-al doilea război mondial, Adolf Hitler încerca să concentreze întreaga putere în
mâinile sale. După Primul război mondial și enormele despăgubiri pe care le achita
Germania, cultura germană se afla la un nivel inferior de dezvoltare. Un pas
important în acțiunile lui Adolf Hitler a fost revenirea la cultură și combinarea ei
cu sfera politicului. Până în 1938 multe elemente culturale de natură germană au
fost distruse, vândute sau pierdute. Prin politică se pun bazele unui nou nivel
cultural, cultura ajunge la un nivel înalt, progresist. Politicul permite ascensiunea
unei culturi prin elemente concrete sau superficiale (fără ai pune bariere în calea
dezvoltării). Din document subânțelegem că Adolf Hitler a acceptat cultura ca
parte componentă a întregului proces de modernizare a Germaniei. Astfel putem
spune că rolul politicului în promovarea și evoluția culturii este enorm, favorizând
atingerea unui ideal politic și cultural.

Punctul 2.1 și 2.2. sunt identice cu cele de la primul test.

2.3 Impactul religiei asupra artelor și modului de viață a geto-dacilor

În cadrul culturilor și civilizațiilor antice un rol important îl aveau credințele.

Geto-dacii nu au reprezentat o excepție ci dimpotrivă au inclus religia în toate
domeniile sociale (inclusiv și în cultură). În modul de viață al geto-dacilor religia
s-a manifestat prin riturile, ritualurile și ceremoniile lor. Astfel dacii plângeau la
nașterea unui copil deoarece vedeau în viața pământească doar suferință, iar la
moartea unui om ei se bucurau deoarece credeau ca el merge la zeul lor (o viață
mai bună). De asemenea prezența religiei în modul de viață al geto-dacilor este
relatată de ritualurile de sacrificiu. Erau organizate întreceri pentru al desemna pe
cel mai brav dintre ei, care urma să fie trimis la Zamolxis. De asemenea sacerdoții
aveau o mare influență în cadrul vieții sociale și politice a geto-dacilor. În artă,
religia este reprezentată prin figurinele descoperite pe teritoriul spațial geografic pe
care erau amplasați geții. Figurinele adesea aveau chipul unei femei și reprezentau
fertilitatea și fecunditatea. Au fost descoperite și sanctuare care atestă o activă viață
religioasă (sanctuarul de la Sarmizegetusa).