Tradus şi revizuit de IER (www.ier.

ro)
Notă de informare privind jurisprudenţa Curţii nr. 170
Ianuarie 2014

Jones şi alţii împotriva Regatului Unit - 34356/06 şi 40528/06

Hotărârea din 14.1.2014 (Secţia a IV-a)

Art. 6

Procesul penal
Art. 6 § 1

Accesul la o instanţă
Refuzul de a examina o acţiune civilă având ca obiect acuzaţiile de tortură formulate de
reclamanţi, refuz motivat de imunitatea invocată de statul pârât (Regatul Arabiei Saudite) şi
de funcţionarii săi: neîncălcare

În fapt – Reclamanţii au susţinut că au fost supuşi torturii în timp ce se aflau în stare privativă
de libertate în Regatul Arabiei Saudite. Primul reclamant (domnul Jones) a formulat ulterior o
acţiune civilă în faţa High Court engleze (instanţa supremă engleză) împotriva Regatului, a
Ministerului de Interne saudit şi a unui funcţionar. Ceilalţi trei reclamanţi au formulat cereri
împotriva a patru persoane: doi poliţişti, un director adjunct de închisoare şi ministrul de
Interne saudit. High Court s-a pronunţat că pârâţii se bucurau de imunitate în temeiul State
Immunity Act din 1978 (Legea din 1978 privind imunitatea de stat) şi a refuzat să aprobe
cererea reclamanţilor de a iniţia o procedură într-un alt stat. În apel, Court of Appeal (curtea
de apel) a realizat o distincţie între imunitatea ratione personae (aplicabilă statului, şefului de
stat în exerciţiu şi diplomaţilor) şi imunitatea ratione materiae (aplicabilă funcţionarilor
obişnuiţi, foştilor şefi de stat şi foştilor diplomaţi). Această instanţă a confirmat decizia High
Court cu privire la Regat şi la minister, însă a admis apelul reclamanţilor în privinţa pârâţilor
persoane particulare. Chestiunea a fost înaintată ulterior House of Lords (Camerei Lorzilor),
care, precum High Court, a apreciat că toţi pârâţii beneficiau de imunitate, chiar şi în cazul
acuzaţiilor de tortură. În cererea adresată Curţii Europene, reclamanţii s-au plâns de
încălcarea dreptului lor de acces la o instanţă.
În drept – Art. 6 § 1: În general, măsurile luate de un stat care reflectă principii ale dreptului
internaţional public privind imunitatea de stat general recunoscute, nu pot fi considerate a
reprezenta o restricţie disproporţionată adusă dreptului de acces la o instanţă astfel cum este
acesta consacrat prin art. 6 § 1. În hotărârea din 2001 pronunţată în cauza Al-Adsani, Curtea
nu a reţinut a fi fost acceptată în dreptul internaţional propunerea ca statele să nu poată
invoca imunitatea în cadrul acţiunilor civile în despăgubiri privind acte de tortură săvârşite în
afara statului forului. În respectiva hotărâre, în elaborarea criteriului relevant în temeiul art. 6
§ 1, Curtea a acţionat în conformitate cu obligaţia sa de a lua în considerare toate normele şi
principiile relevante de drept internaţional şi de a interpreta Convenţia atât cât este posibil în
concordanţă cu alte norme de drept internaţional din cadrul cărora aceasta face parte. Prin
urmare, apreciază că abordarea prezentată de Marea Cameră în hotărârea Al-Adsani trebuie
să fie urmată în prezenta cauză.

a) Aplicarea principiilor respective în ceea ce priveşte cererile îndreptate împotriva Regatului

Arabiei Saudite – Curtea a observat că, în hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie din 3
februarie 2012 în cauza Germania împotriva Italiei – hotărâre care trebuia considerată
fundamentală în raport cu conţinutul dreptului internaţional cutumiar – aceasta a concluzionat
în mod clar că, la acea dată, nicio excepţie de la normele jus cogens privind imunitatea de
stat nu fusese în mod ferm stabilită. Aplicarea dispoziţiilor Legii din 1978 de către instanţele
engleze pentru a admite cererea de imunitate formulată în 2006 de Regatul Arabiei Saudite
nu poate fi considerată o restricţie nejustificată adusă dreptului reclamantului de acces la o
instanţă.
Concluzie: neîncălcare (şase voturi la unu).

b) Aplicarea principiilor respective în ceea ce priveşte cererile îndreptate împotriva

funcţionarilor statului – Toţi cei patru reclamanţi s-au plâns că nu au putut exercita acţiuni
civile având ca obiect acuzaţiile de tortură formulate împotriva funcţionarilor statului. Curtea
trebuie să examineze dacă refuzul de a încuviinţa cererile reclamanţilor de a exercita acţiuni
în justiţie era în concordanţă cu art. 6 § 1 din Convenţie, prin aplicarea abordării generale
stabilite în hotărârea Al-Adsani. Imunitatea aplicată în cauzele împotriva funcţionarilor statului
rămânea o imunitate de „stat”: această imunitate a fost invocată de stat şi tot statul putea
renunţa la ea. Atunci când, precum în prezenta cauză, acordarea imunităţii ratione materiae
funcţionarilor a urmărit conformarea la prevederile dreptului internaţional în materia imunităţii
de stat, precum în cazul în care imunitatea a fost acordată chiar statului, scopul restricţionării
accesului la o instanţă fusese legitim. Având în vedere că măsurile care transpun principii ale
dreptului internaţional public privind imunitatea de stat general recunoscute nu pot fi, de
regulă, considerate a impune o restricţie disproporţionată asupra dreptului de acces la o
instanţă, singura problemă care trebuia soluţionată în cadrul examinării cererii reclamanţilor
era dacă acordarea imunităţii ratione materiae funcţionarilor statului reflecta aceste principii.
În consecinţă, Curtea a examinat în continuare dacă exista în dreptul internaţional public o
normă generală care să impună instanţelor interne să admită cererea de imunitate de stat
formulată de Regatul Arabiei Saudite în privinţa funcţionarilor săi şi, în caz afirmativ, dacă
existau elemente de natură a demonstra existenţa unei reguli sau a unei excepţii privind
cazurile în care existau acuzaţii de tortură.

(i) Existenţa unei norme generale: Având în vedere că o acţiune nu poate fi săvârşită de stat
în sine, ci numai de către persoane care acţionează în numele statului, este necesar să se
pornească de la principiul că atunci când statul poate invoca imunitatea sa, acţiunile
funcţionarilor săi intră în sfera imunităţii ratione materiae. În caz contrar, ar fi posibil oricând
ca imunitatea de stat să fie neutralizată prin acţionarea în justiţie a unor funcţionari
desemnaţi. Precedente nenumărate, atât la nivel internaţional, cât şi la nivel naţional, par să
susţină propunerea potrivit căreia angajaţii sau funcţionarii unui stat străin, în principiu, sunt
protejaţi prin imunitatea de stat potrivit aceluiaşi temei ca şi statul însuşi în privinţa acţiunilor
întreprinse în numele acestuia.

(ii) Existenţa unei norme speciale sau a unei excepţii în privinţa actelor de tortură: Chiar dacă
natura oficială a actelor a fost acceptată în scopul definirii răspunderii statului, acest aspect
nu este în sine crucial pentru a stabili dacă, în temeiul dreptului internaţional, o cerere de
imunitate de stat trebuie să fie întotdeauna admisă în privinţa aceloraşi acte. Având în vedere
dispoziţiile de drept internaţional relevante şi jurisprudenţa naţională şi internaţională, Curtea
apreciază că există o tendinţă în creştere de a se admite existenţa unei norme speciale sau a
unei excepţii în dreptul internaţional public în acţiunile civile având ca obiect acuzaţii de
tortură formulate împotriva funcţionarilor statului străin, dar că majoritatea documentelor
fundamentale creează impresia că dreptul statului la imunitate nu poate fi înlăturat prin
acţionarea în justiţie a funcţionarilor sau a agenţilor săi. Anumite elemente indică existenţa
dezbaterilor recente cu privire la definiţia torturii în Convenţia împotriva torturii, cu privire la
interacţiunea dintre imunitatea de stat şi normele de atribuire din Proiectul de lege privind
răspunderea statului, precum şi cu privire la sfera de aplicare a art. 14 din Convenţia
împotriva torturii din 1984 a Naţiunilor Unite. Cu toate acestea, practica statelor în materie
este oscilantă, incluzând atât decizii de acordare, cât şi de respingere a imunităţii ratione
materiae în astfel de cazuri. Cel puţin două cauze având un astfel de obiect sunt pe rolul
instanţelor supreme naţionale. Se poate afirma că opinia internaţională în materie începe să
evolueze, după cum o demonstrează discuţii recente privind lucrările în curs ale Comisiei de
drept internaţional în materie penală. Alte evoluţii pot fi aşteptate. În prezenta cauză, este
clar că House of Lords a examinat într-o manieră aprofundată ansamblul argumentelor
relevante care susţin existenţa unei posibile excepţii de la principiul general al imunităţii
statelor în cazul acuzaţiilor de tortură formulate în materie civilă. Într-o hotărâre amplă şi
detaliată, House of Lords a concluzionat că dreptul internaţional cutumiar nu admitea nicio
excepţie – în privinţa acuzaţiilor de comportament considerate tortură – de la principiul
general al imunităţii ratione materiae de care beneficiau funcţionarii unui stat în materie civilă
atunci când însuşi statul se bucura de imunitate. Concluziile House of Lords nu sunt nici
evident eronate, nici arbitrare şi au la bază trimiteri extensive la materiale de drept
internaţional, examinarea argumentaţiei juridice a reclamantului şi hotărârea Court of Appeal,
care se pronunţase în favoarea reclamantului. Alte instanţe naţionale au examinat în detaliu
constatările House of Lords în prezenta cauză şi au considerat că acestea sunt extreme de
convingătoare. În aceste circumstanţe, Curtea apreciază că acordarea în speţă a imunităţii
funcţionarilor saudiţi reflecta normele actuale general recunoscute de drept internaţional
public. Aplicarea de către instanţele civile a dispoziţiilor Legii din 1978 prin care se acorda
imunitate funcţionarilor statului în cauzele civile nu a reprezentat o restricţionare nejustificată
a dreptului reclamantului de acces la o instanţă. Totuşi, în considerarea evoluţiilor în curs în
această ramură a dreptului internaţional public, această chestiune trebuie supravegheată
permanent de părţile contractante.

Concluzie: neîncălcare (şase voturi la unu).

[A se vedea Al-Adsani împotriva Regatului Unit (MC), 35763/97, Nota de informare nr. 36]

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.