Andrei Dmitrievici Saharov, în grafie rusă Андрей Дмитриевич Сахаров, (n. 21 mai 1921, Moscova – d.

14 decembrie 1989) a fost un fizician, membru al Academiei de științe a URSS, de 3 ori Erou al Muncii
Socialiste, Laureat al premiilor Lenin și Stalin (anulate de autorități în 1980), Laureat al Premiului Nobel
pentru Pace, disident și militant pentru drepturile omului.

Cuprins

1 Biografia

2 Creația științifică

3 Selecțiuni din operă

4 Filatelie

5 Scrieri despre

6 Note

7 Legături externe

8 Vezi și

Biografia

S-a născut în familia părinților Dmitrii Ivanovici Saharov, profesor de fizică, fiu de avocat, și Ecaterina
Alexeevna Saharova, născută Sofiano, de origine grecească.

A absolvit catedra de acustică a facultății de fizică a Universității din Moscova în anul 1942. Este renumit
pentru faptul că nu a fost membru ULCT. După absolvire s-a specializat în fizica nucleară sub conducerea
șefului secției teoretice a Institutului de fizică al Academiei de științe a URSS Igor Tamm, începând din
anul 1945. Teza de candidat în științe, în care se examinau generația pionilor la ciocnirile nucleelor și
măsurarea optică a temperaturii descărcărilor electrice a finalizat-o în anul 1947. Între timp a început să
predea fizica la Institutul energetic din Moscova.

În anul 1948 Igor Tamm l-a inclus în grupul creat pentru construirea bombei cu hidrogen. A contribuit
masiv la construcția bombei cu hidrogen sovietice, testate la 12 august 1953.

Împreună cu academicianul Tamm, lucrează la instalația Tokamak, menită a conduce la controlul

reacțiilor termonucleare.

A mai făcut cercetări privind radiația cosmică.

Din căsătoria cu Klavdia Alexeevna Vihireva (1943), în anul 1949 i s-a născut prima fiică Liuba, iar în anul
1959 - fiul Dimitrie.

După deconspirarea de către Hrușciov a monstruozităților staliniste la Congresul XX al PCUS, a

conștientizat responsabilitatea omului de știință întru asigurarea păcii, a militat pentru limitarea testării
armelor nucleare atmosferice. În anul 1968 a publicat lucrarea "Considerații asupra progresului,
coexistenței pașnice și libertății intelectuale", după care a fost înlăturat de la cercetările secrete.

A protestat împotriva trimiterii tancurilor sovietice împotriva Primăverii de la Praga (21 august 1968).

În anul 1969 a încetat din viață Klavdia Alexeevna.

În anul 1969 Igor Tamm, bătrân și bolnav, l-a invitat pe Saharov să revină la Institutul de fizică a
Academiei de Științe.

În 1970 a fost cofondator al Comitetului pentru Drepturile Omului de la Moscova.

În anul 1971 s-a căsătorit cu Elena Bonner, cunoscută militantă civică, una dintre participantele
dizidenței sovietice. Autoritatea crescândă a lui Saharov l-a transformat în liderul dizidenței sovietice.
Saharov demonstra că doar o societate deschisă și de drept poate să asigure încrederea între statele
lumii.

Occidentul a apreciat în mod deosebit eseul său My Country and the World.

În 1975 i se acordă Premiul Nobel pentru Pace, fiind prezentă la festivitate doar Elena Bonner.

Protestând împotriva invaziei sovietice din Afganistan, din 1980, este exilat de către liderul sovietic
Brejnev la Nijni Novgorod (atunci Gorki), cu domiciliu forțat.