Sunteți pe pagina 1din 82

Biofizica

Curs 11
Elemente de electromagnetism
• Electromagnetismul studiază proprietăţile şi
fenomenele produse de sarcinile electrice şi curenţii
electrici precum şi interacţiunile acestora.
• Substanţele sunt alcătuite din molecule şi atomi,
structuri neutre din punct de vedere electric.
• Atomii la rândul lor sunt alcătuiţi din
– sarcini electrice pozitive concentrate în nucleu şi
– electroni = sarcini electrice negative care gravitează în jurul
nucleului.
Elemente de electromagnetism
• Dacă sarcinile electrice sunt în mişcare, datorită
efectelor relative, apare si o interacţiune magnetică
şi forţa de interacţiune este descrisă de relaţia:

• unde:


  
F  q E  vB 
– E reprezintă intensitatea câmpului electric,
– v reprezintă viteza de deplasare a sarcinii electrice q,
– B este inducţia câmpului magnetic.
• E şi B sunt mărimi vectoriale ce determină
câmpul electromagnetic.
Elemente de electromagnetism
• Ca urmare a interacţiunilor electromagnetice,
particula purtătoare de sarcini electrice îşi modifică
în general impulsul, momentul cinetic şi energia.
• Se poate afirma despre câmpul electromagnetic că
are o existenţă independentă şi reprezintă o formă
de existenţă a materiei prin intermediul căreia
interacţiunile electromagnetice se transmit cu viteză
finită, din aproape în aproape.
Elemente de electromagnetism
• Linia de câmp este o curbă a cărei tangentă, în orice
punct, coincide cu direcţia vectorului intensitate

camp electric E  E  r , t  , respectiv a vectorului
  
inductie camp magnetic B  Br , t  .
• Numărul liniilor de câmp ce traversează, pe direcţia
normală, unitatea de suprafaţă este egal cu
intensitatea câmpului în zona respectivă.
Câmp Electric

Linii de câmp electric:


A in jurul unei sarcini electrice punctiforme pozitive,
B intre doua sarcini electrice de semne opuse
http://www.staff.amu.edu.pl/~romangoc/EM1-4-electric-field.html
Magneti si Camp Magnetic

Linii de camp magnetic in jurul unui magnet cu doi poli: N si S


Magneti și Câmp Magnetic

Câmpul magnetic poate fi vizualizat folosind linii de câmp


magnetic care sunt intotdeauna sub forma unor bucle inchise.
Magneti și Câmp Magnetic
Campul magnetic al Pamantului este similar cu al unui magnet.

Polul Nord al Pamantului este in


realitate un pol sud magnetic
deoarece polul nord al unui magnet
este atras de el.
Curenții electrici produc câmp magnetic
Campul electric variabil genereaza aparitia unui camp magnetic variabil.
Unda electromagnetică
Campul electric variabil genereaza aparitia unui camp magnetic
variabil care, la randul lui, genereaza un camp electric variabil.
Aceste variatii (oscilatii) se propaga sub forma unor unde
electromagnetice.
Unda electromagnetică emisă de
antenă
Unda electromagnetică
• Unda electromagnetica reprezinta fenomenul
de propagare in timp si spatiu a unei oscilatii
electromagnetice.
• Oscilatia electromagnetica are doua
componente care variaza in timp si se
genereaza reciproc,:
– Camp electric
– Camp magnetic.
E – intensitatea campului electric
B – inductia campului magnetic

Cele doua componente oscileaza in faza


perpendicular una fata de cealalta si pe directia de
propagare a undei.
Unda electromagnetică = undă transversală

v
  v T 

 = lungime de unda,  = frecventa
Undele rosie, verde si albastra
(lungimi de unda, , diferite)
Spectrul undelor electromagnetice
Spectrul electromagnetic acopera un interval mare de lungimi de unda si
energii transportate.
Radiatia “poate sa vada” un obiect daca are lungimea de unda  de
acelasi ordin de marime cu dimensiunile obiectului.
Radiația electromagnetică
• Radiaţia electromagnetică = unda electromagnetica
obtinuta prin fenomenul de radiatie (tranzitii
electronice).

• Unda electromagnetică are caracter dual, putând fi


considerată atît undă, cât şi un ansamblu de particule
cuantice (fotoni).

• Energia unui foton se numeste cuanta de energie si


este egala cu:
  h
Radiaţia electromagnetică
• poate fi tratată folosind principiile mecanicii cuantice
care spun că:
– Într-un atom electronii se pot afla numai pe anumite nivele
energetice, adică există o distribuţie „discretă” a spectrului
energetic al unui atom sau moleculă,
– Trecerea electronilor de pe un nivel energetic pe altul
(tranzitii electronice) are loc cu absorbţia sau emiterea
unei radiaţii a cărei frecvenţă  depinde de diferenţa de
energie E dintre cele două nivele prin relaţia:

E  h

Unde: h  6.67 1034 Js (constanta lui Planck).


Radiaţia electromagnetică

Absorbție

Modelul planetar al atomului


Emisie
Metode fizice utilizate în medicină

• Metode optice
• Metode spectroscopice
Metode optice utilizate în medicină
Metode optice utilizate pentru detectia
moleculelor

• Refractometria
• Polarimetria
Refractometria
Refractometria: este o metodă prin care, în urma măsurării
indicelui de refracţie al unei soluţii (n) se poate determina
concentraţia acesteia (c) datorită interdependenţei dintre aceste
două mărimi,
n  f (c)
• În laboratoarele de analize medicale poate fi folosită la
determinarea glicozuriei, adică a concentraţie de glucoză în
urină în caz de diabet (altfel, glucoza nu este decelabilă în
urină).
Polarimetria
Polarimetria este o metodă pe baza căreia se poate
calcula concentraţia unei substante optic active în
urma măsurării unghiului de rotire a planului de
polarizare a luminii (), unghi direct proporţional cu
concentraţia substanţei optic active (c) şi cu grosimea
stratului de substanţă străbătut (l).
• substanta optic activă = substanţă care roteşte
planul luminii polarizate.

 100
c
  l
0
Lumina polarizată
Schema polarimetrului

În organism exista doar una din variante:

aminoacizii sunt levogiri (L ), glucidele sunt dextrogire (D)


Formarea imaginilor unui obiect
cu instrumentele optice
Analizorul vizual
Analizorul vizual

• Lentila (cristalinul), aflat în spatele irisului. Permite


realizarea focalizarii fine pentru ochi. Spre
deosebire de lentilele de cameră, acest obiectiv
este flexibil.
• Cu toate acestea, cea mai mare parte a refractiei
luminii se face prin cornee, nu prin lentila. Aceasta
deoarece interfața aer/cornee are o diferență mai
mare în indicele de refracție decât interfața
apoasă/cristalin.
Lumina: Optica Geometrica
Optica Geometrică
Model:
Lumina este reprezentata folosind raze care
sunt linii drepte ce pleaca de la un obiect.
Optica Geometrica
Notatii:
Distanta de la obiect la dispozitiv (oglinda sau
lentila) = distanta obiect (s).
Distanta de la dispozitiv (oglinda sau lentila) la
imagine = distanta imagine (s’).
Focar = locul de pe axul optic in care se
intalnesc razele venite de la infinit dupa ce sunt
reflectate (refractate) de dispozitiv sau
= locul de unde pleaca razele pentru a se
reflecta (refracta) paralele cu axul optic.
Optica Geometrica

Conventii de semne:
1. Lumina se propaga de la stanga la dreapta.
2. Segmentele măsurate în sensul propagării
luminii sunt considerate pozitive, iar cele măsurate
în sens invers negative (fata de pozitia
dispozitivului).
3. Segmentele perpendiculare pe axa optică sunt
considerate pozitive când se află deasupra axei
optice (fata de pozitia dispozitivului).
Reflexia;
Formarea imaginilor cu ajutorul oglinzilor

Reflexia pe o
Reflexia difuză
oglindă plană
Reflexia;
Formarea imaginilor cu ajutorul oglinzilor
•Imaginea obtinuta cu ajutorul unei oglinzi plane este:
•dreaptă,
•virtuală, formata in spatele oglinzii prin intâlnirea prelungirilor
razelor luminoase.

ir s  s'
Formarea Imaginilor cu Oglinzi Sferice

Oglinzile sferice sunt sub forma unor calote


sferice: (a) convexe si (b) concave.
Formarea Imaginilor cu Oglinzi Sferice

Daca raza oglinzii este mica toate razele converg in


focar.
Formarea Imaginilor cu Oglinzi Sferice

Daca raza oglinzii


este mare apare
aberatia sferica.
Formarea Imaginilor cu Oglinzi Sferice

Sunt foloste trei raze care pleaca de la obiect:


a. O raza paralela cu axul optic care se reflecta
prin focar.
b. O raza care pleaca din focar si se reflecta
paralel cu axul optic.
c. o raza perpendiculara pe oglinda care se
reflecta dupa aceeasi directie.
Formarea Imaginilor cu Oglinzi Sferice
Formarea Imaginilor cu Oglinzi Sferice

Geometric, putem obtine ecuatia fundamentala a


oglinzilor:
1 1 1
 ' 
s s f
Formarea Imaginilor cu Oglinzi Sferice

Marirea  este definita ca fiind raportul ditre


inaltimile imaginii si a obiectului.

y' s'
  
y s
Semnul negativ indica faptul ca imaginea este
rasturnata.
Obiectul este intre centrul oglinzii si focar:
imaginea este reala, mai mare si rasturnata.
Formarea Imaginilor cu Oglinzi Sferice

Daca obiectul este intre focar si oglinda, imaginea


lui este dreapta, mai mare si virtuala.
Formarea Imaginilor cu Oglinzi Sferice

Pentru o oglinda
convexa imaginea este
intotdeauna dreapta,
mai mica si virtuala.
Lentile subtiri

Lentilele subtiri sunt


dispozitivele a caror
grosime este mai mica in
comparatie cu razele ce
curbura a celor doua
suprafete.
a. Convergente
b. Divergente
Lentile subtiri; traseul razelor de lumina

Lentile convergente:
Focalizeaza razele
paralele de lumina in
focarul imagine.
Lentile subtiri; traseul razelor de lumina
Lentile divergente: imprastie razele de lumina
paralele intr-un fascicul divergent.
Focarul imagine se afla la prelungirea razelor de
lumina.
Lentile subtiri; traseul razelor de lumina

Convergenta (puterea) lentilelor este marimea


fizica egala cu inversul distrantei focale f:.

1
C
f

Unitatea de masura a convergentei este dioptria


(1 m-1)
Formarea Imaginilor cu Lentile Subtiri

Sunt foloste trei raze care pleaca de la obiect:


a. O raza paralela cu axul optic care se refracta
prin focarul imagine.
b. O raza care pleaca din focarul obiect si se
refracta paralel cu axul optic.
c. o raza care trece prin centrul lentilei se refracta
dupa aceeasi directie.
Lentile subtiri; formarea imaginilor
Lentile convergente

Imagine reala,
rasturanata
Lentile subtiri; formarea imaginilor
Lentile divergente

Imagine virtuala, dreapta


Formarea Imaginilor cu Lentile Subtiri

Formula fundamentala a lentilelor:


1 1 1
  '
s s f
Marirea  este definita ca fiind raportul ditre
inaltimile imaginii si a obiectului.
y' s'
 
y s
Daca  este negativ imaginea este rasturnata.
Sisteme de lentile
Imaginea formata de prima lentila devine obiect
pentru a doua lentila.
Ecuatia generala a lentilelor
Metode spectroscopice utilizate pentru
detecția moleculelor
Metode spectroscopice
• Toate metodele optice folosite în analize fizice,
chimice sau biochimice constau în studiul
interacţiunii dintre o radiaţie electromagnetică cu
materia, studiu care face obiectul spectroscopiei.
• Spectroscopia reprezintă o tehnică de cercetare şi de
analiză rapidă şi nedistructivă a structurii,
compoziţiei şi proprietăţilor materiei.
• În urma absorbţiei sau emisiei radiaţiei
electromagnetice au loc tranziţii caracterizate cu
ajutorul spectrelor de absorbţie (excitare energetică),
de emisie (dezexcitare energetică) sau de
împrăştiere.
• Atomii si moleculele pot absorbi sau emite radiații
electromagnetice a căror lungime de undă (frecvența)
este caracteristica substantei respective.
– Totalitatea radiatiilor pe care le emite un element chimic sau o
molecula alcatuieste spectrul de emisie al acesteia, iar
– totalitatea radiatiilor absorbite de un element chimic sau
molecula alcatuieste spectrul de absorbtie al acesteia.
• Spectrele de emisie sau de absorbtie ale substanțelor
gazoase sunt alcatuite din linii,
• Spectrele substantelor in stare lichida sunt alcatuite din
benzi.
– Doar cateva dintre elementele chimice se caracterizeaza printr-
un spectru simplu format din cateva linii. Majoritatea substantelor
au spectre complexe in care pot fi identificate unele linii
spectrale specifice, de intensitate mare.
Spectrul unei surse de lumina alba

Spectrul de emisie al hidrogenului


Spectrele substantelor in stare gazoasa sunt alcatuite din linii spectrale.
–Doar cateva dintre elementele chimice sunt caracterizate printr-un spectru
simplu format din cateva linii. Majoritatea substantelor au spectre complexe in
care pot fi identificate unele linii spectrale specifice, de intensitate mare.

Spectrul de emisie al hidrogenului

Spectrul de emisie al fierului


Spectrul de emisie al Soarelui impreuna cu linie de absorbtie ale diferitelor
elemente
Spectrofotometria de absorbție
Spectrofotometria de absorbție
• Spectrofotometria de absorbţie este o
metodă care permite analiza calitativă şi
cantitativă a unor soluţii.
• Fiecare tip de moleculă are un spectru de
absorbţie specific.
Spectroscopia de absorbţie
• Starea energetică a unei molecule este considerată
ca o sumă de mai multe energii:
E  Eelectr  Evib  Erot

– Eelectr reprezintă energia dată de starea electronică,


respectiv de ansamblul de orbitali ocupat de electronii din
moleculă,
– Evib reprezintă energia de vibraţie care se datorează
variaţiei distanţei dintre nucleii atomici (vibraţia legăturilor
chimice în interiorul moleculelor), iar
– Erot este energia de rotaţie a moleculei.

Ultimii doi termeni sunt mai mici decât primul şi apar numai
în cazul moleculelor di- şi poliatomice.
Spectroscopia de absorbţie

• Între diferitele nivele electronice, de vibraţie sau de


rotaţie pot avea loc tranziţii.
• Variaţia de energie şi, respectiv, frecvenţa radiaţiei
implicate în acest proces vor descreşte în ordinea
amintită.
• Spectroscopia de absorbţie se aplică în cazul
radiaţiilor vizibile (VIS), infraroşii (IR)şi ultravioletelor
(UV). În toate cazurile studiile se fac mai ales pe
soluţii.
Spectroscopia de absorbţie
• O anumită soluţie poate să absoarbă mai mult sau
mai puţin toate radiaţiile, absorbţia fiind continuă.
• În unele cazuri absorbţia este mai puternică pentru
anumite lungimi de undă (frecvente), ea devine
selectivă şi soluţia capătă culoarea complementară
radiaţiilor absorbite.
Absorbţia undelor in spectroscopie
Absorbţia reprezintă fenomenul de atenuare a
energiei incidente, aceasta regăsindu-se în
mediu sub altă formă.
La trecerea undei printr-o substanţă absorbantă,
intensitatea ei scade, după legea Lambert:
I x   I 0  e
 Kn x  K x
 I 0 10
unde k este coeficientul de extincţie.
Se definesc:
• Transmitanţa unei substanţe de o anumită
grosime: I
T (%)   100
I0
• Extincţia naturală
1 I0
En  ln  ln  K n x
T I

Kn – coeficient natural de extincţie


• Absorbanţa unei substanţe
I0  I
A%    100  1  T   100
I0
Legea Beer
• Când este vorba de o soluţie de concentraţie c a unei
substanţe absorbante într-un mediu perfect
transparent pentru aceea lungime de undă, se aplică
legea Beer.
• Aceasta lege este valabilă pentru soluţii diluate
(concentratii mici ale substantelor dizolvate).
E , x       c  x
– () – coeficient molar de extincţie (depinde de natura
substanţei şi de lungimea de undă a radiaţiei atenuate).
Legea Lambert - Beer

I  , x   I 0  e  Kn x
 I0  e E
 I0  e   c x
Legea Lambert - Beer
• Curba care dă dependenţă lui  în funcţie de
 se numeşte spectrul de absorbţie al
substanţei respective.
• Forma acestui spectru depinde de natura
mediului absorbant, astfel încât analiza lor
permite efectuarea unor determinări
cantitative sau calitative ale soluţiilor
macromoleculare.
Legea Lambert - Beer
• Spectrele de absorbţie ale macromoleculelor
constituie adevărate „amprente” ale acestora,
permiţând identificarea acestora, precum şi
dozarea lor.
• Mai mult, spectrele de absorbţie permit să se
tragă concluzii referitoare la natura legăturilor
dintre atomii macromoleculelor şi a grupărilor
organice libere.
Spectre de absorbţie în infraroşu
• Spectrele în infraroşu (IR) reprezintă în general
tranziţii vibraţionale, fapt care explică complexitatea
acestor spectre chiar pentru molecule relativ simple.
• O moleculă neliniară cu n atomi va prezenta 3n-6
moduri fundamentale de vibraţie. Deci chiar pentru
un aminoacid spectrul de vibraţie arată foarte
complicat.
• Datorită faptului că anumite grupări chimice prezintă
tranziţii vibraţionale la anumite frecvenţe
caracteristice, este posibil un anumit grad de analiză
prin folosirea unor cataloage.
Spectre moleculare de absorbtie in IR
Spectre de absorbţie in vizibil
• Tranziţiile din domeniul vizibil al spectrului (
= 400 – 800 nm) sunt tranziţii electronice de
energie relativ joasă. Există în principal două
tipuri de structuri biologice care prezintă
absorbţii în acest domeniu:
– compuşii care conţin anumiţi ioni metalici, în
special metale de tranziţie (metalproteinele)
– sisteme de legături duble conjugate şi structuri
aromatice voluminoase.
Spectre de absorbţie in vizibil
• Pentru obţinerea unor date spectroscopice se pot
folosi schimbările care au loc în:
– spectrul de absorbţie al unor grupări absorbante în mod
natural numite cromofori intrinseci sau
– spectrul unor substanţe adăugate din exterior = cromofori
exteriori.
• Multe măsurători biochimice se bazează pe diferite
reacţii de culoare în urma cărora un cromofor intern
sau extern îşi schimbă spectrul de absorbţie.
Ultraviolete
400 nm – 315 3.10 – 3.94
Ultraviolet A, long wave ( mare) UVA
nm eV
400 nm – 300 3.10 – 4.13
Near (apropiat) NUV
nm eV
Ultraviolet B or medium wave ( 315 nm – 280 3.94 – 4.43
UVB
mediu) nm eV
300 nm – 200 4.13 – 6.20
Middle (medii) MUV
nm eV
Ultraviolet C, short wave ( scurt), 280 nm – 100 4.43 – 12.4
UVC
or germicidal nm eV
200 nm – 122 6.20 – 10.2
Far (indepartate) FUV
nm eV

Vacuum (vid) VUV 200 nm – 10 nm 6.20 – 124 eV

Extreme EUV 121 nm – 10 nm 10.2 – 124 eV


Spectre de absorbţie in ultraviolet
• În cazul spectrelor în ultraviolet (tranziţii
electronice), cele mai folosite sunt în
domeniul 200 – 380 nm (UV apropiat).
• În acest domeniu multe substanţe de interes
biologic prezintă benzi puternice de absorbţie,
cum sunt aminoacizii aromatici sau
heterociclici ca tirozina, fenilalanina sau
triptofanul. Absorbţia proteinelor în jur de 280
nm se datoreşte acestor aminoacizi (în primul
rând triptofanului).
Spectre de absorbţie in ultraviolet
• Ca şi spectrele în vizibil, spectrele în UV pot fi
folosite pentru evidenţierea şi urmărirea unor reacţii
biochimice, pentru analiza structurii chimice, in
special a sistemelor conjugate.
• Pentru aflarea concentratiei unei solutii se foloseste
de asemenea legea Lambert-Beer.
• UV sunt folosite in spectroscopia in VIS pentru a
studia fluorescenta unei substante.
Actiunea UV asupra biomoleculelor:
ruperea legăturilor intramoleculare