Sunteți pe pagina 1din 1

În cazul recepționării citațiilor nereclamate, este recomandabil expedierea unei interpelări

către agenția Servicii Publice privind acordarea informației referitor la locul de domiciliu a
participantului la proces.
Suplimentar, potrivit Hotărîrii Guvernului nr.1457 din 30.12.2016 pentru aprobarea
Regulilor privind prestarea serviciilor poștale, prin trimitere nereclamată se înțelege trimitere
poştală care nu a fost distribuită (predată) destinatarului din cauza nesolicitării sau refuzului de
recepţionare a acesteia. Potrivit pnct.101, scrisorile recomandate cu menţiunile “Citaţie” şi
“Înştiinţare” se păstrează timp de 7 zile calendaristice. Conform pnct.102 sub.1), trimiterile
poştale, care nu au putut fi distribuite destinatarilor se înapoiază expeditorului la expirarea
termenelor de păstrare.
Prin urmare, faptul aplicării pe plic a mențiunii de – nereclamat, presupune că destinatarul
notificării/ trimiterii poștale a fost informat despre existența acesteia, dar nu a întreprins careva
acţiuni în sensul ridicării/ recepționării acesteia, pe cale de consecință nu a realizat un
comportament activ în realizarea/ apărarea drepturiulor și intereselor sale.
La caz instanța de judecată relevă regula rolului activ pe care participanții la proces, titulari
ai unui interes material și/ sau procesual trebuie să-l manifeste în proces, atât sub aspectul motivării
pretențiilor sale cât și sub aspectul participării în proces, odată ce aceștia au fost înștiințați despre
faptul examinării cauzei. Nemijlocit Curtea Europeană, în jurisprudența sa privind admisibilitatea
cererilor parvenite către Curte, stauează asupra necesității părților de a manifesta un rol activ în
procesul realizării drepturilor sale. Procedura în faţa Curţii are un caracter contradictoriu. Astfel,
părţile – reclamantul şi pârâtul – trebuie să-şi susţină argumentele atât în fapt cât şi în drept. În
cazul în care o parte omite să producă probele sau informaţiile solicitate de Curte, ori să prezinte,
din proprie iniţiativă, informaţii pertinente, sau, dă dovadă, în alt fel, de lipsă de participare
efectivă la procedură, Curtea poate trage, din comportamentul său, concluziile pe care le consideră
adecvate. Astfel, la caz, pârâtul, fiind înștiințat despre examinarea cauzei civile, nu a realizat un
comportament activ în proces, neprezentîndu-se în ședința de judecată, comportament din care,
Instanța de Judecată își formulează concluzia comportamentului procesual neglijent din partea
pârâtului, în realizarea intereselor acestora, în cadrul examinării prezentei cauze civile.
.....

S-ar putea să vă placă și