Drept Financiar Unitati

UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAŢI
DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ

FACULTATEA DE DREPT
DREPT FINANCIAR
ŞI FISCAL – I
Anul III, semestrul I
NICU DURET
GABRIELA MIRONOV
Editura Universitară Danubius, Galaţi

© Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorilor. Reproducerea ei
integrală sau fragmentară este interzisă.
Editura Universitară „Danubius” este recunoscută de

Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice
din Învăţământul Superior (cod 111/2006)
Tipografia Zigotto Galaţi

Tel.: 0236.477171
Drept financiar şi fiscal – I 2

CUPRINS
1. Moneda şi instrumentele monetare
Evoluţia, categorii şi funcţiile monedei 8

Rolul B.N.R. în înfăptuirea politicii financiare a statului 15
Cauzele şi consecinţele inflaţiei asupra politicii financiare 26

a statului român
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 30
Teste de autoevaluare 30
Bibliografie minimală 31
2. Sistemul bugetelor publice

Bugetul public 33
Execuţia şi aprobarea bugetului de stat şi a bugetelor 53
fondurilor speciale
Elaborarea, aprobarea, execuţia şi încheierea bugetelor 67
locale
Rezumat 73
Lucrare de verificare 74

3. Bugetul asigurărilor sociale de stat
Asigurările sociale, concept şi evoluţie 76
Sistemul public de asigurări sociale 77
Rezumat 83
4. Creditul public
Sistemul creditelor publice 86
Datoria publică 92
Rezumat 94
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

Bibliografie (de elaborare a cursului)

INTRODUCERE
Modulul intitulat Drept financiar şi fiscal se studiază în anul III, semestrul I şi
vizează dobândirea de competenţe în domeniul dreptului financiar.
Competentele pe care le vei dobândi sunt următoarele:
• identificarea şi răspândirea monedei;

• cercetarea modului de combatere a inflaţiei;
• argumentarea modului de desfăşurare a controlului execuţiei
bugetare;
• definirea sistemului public de asigurări sociale;
• enumerarea elementelor aflate la baza bugetului asigurărilor sociale
de stat;
• asumarea datoriei publice.
Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:

- Moneda şi instrumentele monetare
- Sistemul bugetelor publice
- Bugetul asigurărilor sociale de stat
- Creditul public.
In prima unitate de învăţare, intitulată Moneda şi instrumentele monetare, vei
regăsi operaţionalizarea unor competenţe specifice, care-ţi vor permite:
- să defineşti categoriile de monede existente în circulaţia monetară;
- să explici funcţiile monedei;
- să enumeri principalele atribuţii ale B. N. R.;
- să enumeri elementele aflate la baza instrumentelor monetare,
după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia recomandată.
Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste adecvate.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a doua unitate de învăţare,Sistemul
bugetelor publice, vei achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite, noi
competenţe, graţie cărora vei avea capacitatea:
- să asimilezi noţiunile bugetului de stat;
- să explici modul de elaborare a bugetului de stat;
- să argumentezi importanţa principiilor procesului bugetar,
care îţi vor permite să rezolvi testele propuse şi lucrarea de verificare
corespunzătoare primelor două unităţi de învăţare. Ca sa îţi evaluez gradul de
însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de verificare, pe care, după
corectare o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu strategia corectă de învăţare
pentru modulele următoare.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a treia unitate de învăţare, Bugetul
asigurărilor sociale de stat, vei achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite, noi
competenţe. Acestea iţi vor conferi capacitatea:
- să descrii elementele aflate la baza bugetului asigurărilor sociale de stat;
- să argumentezi procedura bugetară privind bugetul asigurărilor sociale de
stat;
- să explici diferenţ
diferenţa dintre asigurările publice şi cele private.
După ce ai parcurs informaţia
informa esenţială,, în a patra unitate de învăţ
învăţare, intitulată
Creditul public, vei achiziţiona,
achizi odată cu cunoştinţele oferite, noi competenţe,
competen
care-ţi vor permite:
permite
- să enumeri condiţiile
condiţ şi funcţiile creditelor;
- să descrii conceptul
concep de credit;
- să caracterizezi împrumutul public.
public
Pentru o învăţare
ăţare eficientă
eficient ai nevoie de următorii paşi obligatorii:
• Citeşti
ti modulul cu maximă
maxim atenţie;
• Evidenţiezi
ţiezi informa
informaţiile esenţiale
iale cu culoare, le notezi pe hârtie, sau le
adnotezi în spaţiul
spaţ alb, rezervat special în stânga paginii;
• Răspunzi
spunzi la întrebări
întreb şi rezolvi exerciţiile propuse;
• Mimezi evaluarea final
finală, autopropunându-ţi o temă şi rezolvând
lvând-o fără să
apelezi la suportul scris;
• Compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţii de ce ai eliminat anumite
secvenţe;
• În caz de rezultat îndoielnic, reia întreg demersul de învăţare.
înv
Sarcinile de lucru din cadrul cursului vor fi verificate de tutore în cadrul

întâlnirilor tutoriale.
Pe măsurăă ce vei parcurge modulul îţi î i vor fi administrate două lucrări de

verificare pe care le vei regăsi
reg la sfârşitul unităţilor de învăţare
ăţare 2 şi 4. Vei
răspunde
spunde în scris la aceste cerinţe,
cerin folosindu-te te de suportul de curs şi de
următoarele
toarele resurse suplimentare (autori, titluri, pagini). Vei fi evaluat dup
după
gradul în care ai reuşit
reu să operaţionalizezi competenţele. ele. Se va ţine
ţ cont de
acurateţea
ea rezolvării,
rezolvăr de modul de prezentare şii de promptitudinea răspunsului.
ră
Pentru neclarităţi ş informaţii
ăţi şi ii suplimentare vei apela la tutorele indicat.
N.B. Informaţiaia de specialitate oferită
oferit de curs este minimală. ă. Se impune în
consecinţă,
ă, parcurgerea obligatorie a bibliografiei
bibliografiei recomandate si rezolvarea
sarcinilor de lucru, a testelor şi lucrărilor
rilor de verificare. Doar în acest fel vei
putea fi evaluat cu o notă
not corespunzătoare efortului de învăţare.

1. MONEDA ŞI INSTRUMENTELE MONETARE
1.1. Evoluţia, categorii şi funcţiile monedei 8
1.2. Rolul B.N.R. în înfăptuirea politicii financiare a 15
statului
1.3. Cauzele şi consecinţele inflaţiei asupra politicii 26
financiare a statului român
Rezumat 30
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
• să defineşti categoriile de monede existente în circulaţia monetară;

• să explici funcţiile monedei;
• să enumeri principalele atribuţii ale B. N. R.;
• să enumeri elementele aflate la baza instrumentelor monetare.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore

Nicu Duret Moneda şii instrumentele monetare
1.1. Evoluţia, categorii şi funcţiile

func monedei
1.1.1. Apariţia şi răspândirea
spândirea monedei
Moneda a apărut ărut în timpurile străvechi în procesul dezvoltăriiării societ

societăţii, al
schimbului de mărfuri,
ărfuri, al schimbului dintre producători şi consumatori,
consumatori dintre
agenţii vieţii
ţii economice. Moneda a mijlocit relaţiile
rela iile dintre oameni; a contribuit
la procesul schimbului de mărfuri;
m a facilitat funcţionarea
ionarea economiei şi a dat
impuls dezvoltării
ării societăţii.
societ
De asemenea, aceasta a contribuit la dezvoltarea civilizaţiei
civilizaţiei economice şi la
progresul societăţii. După multimilenara dominaţie
ie a economiei naturale, în
civilizaţia
ia materială a omenirii, un rol important l-a deţinut
ţinut economia de
schimb.
Prima etapăă a economiei de schimb, care a durat o vreme îndelungată,
îndelungat a
reprezentat-o trocul. Acesta consta în schimbul direct marfăă pe marfă,
marf obiect
pe obiect, sau servicii pe marfă,
marf sau marfă pe servicii. În dreptul roman sunt
redate formele esenţiale
esen iale ale schimbului direct ca forme tip de contracte
sinalagmatice (bilaterale). Acestea erau: do ut des, schimb de bunuri contra
bunuri; do ut facias,
facias schimb de bunuri contra servicii, facio ut des, schimb de
servicii contra bunuri, facio et facias, schimb de servicii contra servicii.
Practicarea trocului era foarte anevoioasă
anevoioas şii trebuiau îndeplinite mai multe
condiţii.
ii. Trebuia să se găsească oameni care să schimbe un bun cu altul, de
aceeaşi valoare, ceea ce îngreuna dezvoltarea vieţii
vie economico-sociale.
sociale.
S-aa impus tot mai mult nevoia găsirii
g sirii unui obiect care să intermedieze
schimbul, a unui mijlocitor al schimbului. În etapa folosirii obiectului de
intermediere a schimbului, actul unic de schimb se divide
divide în dou
două operaţii
succesive distincte şşi anume: vânzarea şi cumpărarea.
Funcţia
ia de mijlocitor al schimbului şii de echivalent a fost îndeplinit
îndeplinită de-a
lungul vremurilor de cele mai variate mărfuri.
m Folosirea diferitelor mărfuri
m
cu funcţia
ţia de echivalent, a fost urmarea unui proces spontan al schimbului
schimbului,
determinat de ocupa
ocupaţia şii obiceiurile diferitelor grupuri sociale. Rolul de
mijlocitor al schimbului a fost îndeplinit de anumite mărfuri
m (peşte,
şte, vite, scoici,
tutun, perle, mărgele
ărgele etc.).
etc
Odată cu descoperirea
erirea metalelor (fierul, arama, cuprul etc.)
etc ) rolul de mijlocitor
al schimbului a fost îndeplinit de aceste metale care au servit la confec
confecţionarea
banilor metalici.
Descoperirea metalelor preţioase
pre (aurul, argintul etc.)) a dus la baterea monedei
de metal preţios.
ţios. Iniţial
Iniţ aurul şi argintul au circulat sub formăă de lingouri (bare)
care trebuiau transportate, cântărite
cânt şi chiar tăiate
iate în mai multe buc bucăţi,
îngreunând în acest fel operaţiile
opera de vânzare-cumpărare.ărare. Dezvoltarea
producţiei de mărfuri,
ărfuri, a schimbului şi, în consecinţă, apariţia ţia negustorilor
a determinat baterea monedelor metalice.
După unele surse monedele metalice începuseră
începuser să circule în China din secolul
al XI-lea
lea î.e.n., iar primul care ar fi bătut
b moneda, în veacul
cul al VI
VI-lea î.e.n., ar
fi fost Cresus, regele statului ionian Lydia. Denumirea de moned monedă vine din
Nicu Duret Moneda şii instrumentele monetare
istorie, urmare a faptului ccă atelierul pentru confecţionarea

ionarea pieselor metalice
fusese instalat alături de templul zeiţei
zei ei Iono Moneta din Roma. Moneda este un
semn bănesc,
nesc, o piesă
pies sub forma unui disc, confecţionatăă din metal (bronz,
nichel, cupru, argint, aur) de o anumită
anumit greutate, care se utilizează ca mijloc de
circulaţie şi de plată,
plată iar în unele cazuri şii ca mijloc de tezaurizare.
În economia contempora
contemporană prin monedă se înţelege
elege ansamblul mijloacelor de
plată care pot fi utilizate în mod direct pentru efectuarea unor tranzac
tranzacţii şi
reglementări.
În evoluţiaia însemnelor monetare, „de la scoicile monedă
ţia moned la cecurile
electronice”, aşa
şa cum şi-a intitulat lucrarea Radu Negrea, se pot distinge trei
etape:
- o primăă etapă a început în jurul secolului al VI-lea
lea î.e.n., când au fost
bătute cele dintâi monede metalice.
metalice În această formăă banii au circulat în
exclusivitate până
pân în secolul XVII;
- o a doua etapă
etap a constituit-oo perioada când, în paralel cu moneda
metalică,
ă, au început să s circule şi semnele monetare din hârtie
(bancnote, bilete de tezaur şi alte forme);
- cea de-aa treia etapă,
etap începută cu circa patru decenii în urm
urmă, este
caracterizată de introducerea masivă a tehnicii electronice în
operaţiunile
ţiunile de plăţi
pl şi introducerea cardurilor electronice.
Încă din cea de-aa doua etapă
etap a evoluţiei
iei însemnelor monetare, banii au început
a fi folosiţi
ţ şi sub forma lor scripturală,
scriptural , de cifre înscrise în evidenţele
evidenţ bancare
şii transmise între titularii sub forma unor diferite documente de decontare
bancară.. În cea de-a
de treia etapă a evoluţiei
iei însemnelor monetare, numerarul sub
forma de bancnote şşi hârtii, a continuat să existe în număr ăr foarte mare, dar
volumul plăţilor
ăţilor efe
efectuate
ctuate cu mijloace electronice a crescut foarte mult, tinzând
să se generalizeze.
Plata cu mijloace electronice a început să se dezvolte începând cu anul 1980,
cunoscând o nouă dimensiune în 1993, ca urmare a generalizăriiării cardului cu
memorie.
În economiaa contemporan
contemporană prin monedă se înţelege
elege ansamblul mijloacelor de
plată care pot fi utilizate în mod direct pentru efectuarea unor tranzac
tranzacţii şi
reglementări.
Sarcina de lucru 1
Explicaţii etapele evolu
evoluţiei monetare.

Nicu Duret Moneda şi instrumentele monetare
1.1.2. Funcţiile monedei

Moneda a apărut ca necesitate economică, fiind concepută, în primul rând, ca
un echivalent general al mărfurilor, dar şi un instrument prin care se mijlocea
schimbul de produse. Funcţiile monedei s-au conturat şi s-au dezvoltat treptat
pe măsura extinderii producţiei şi circulaţiei mărfurilor. Moneda îşi poate
îndeplini în bune condiţii funcţiile numai dacă sunt stabile.
Moneda îndeplineşte următoarele funcţii:
a.instrument de evaluare a valorilor economice;
b.instrument de schimb de bunuri şi servicii;
c.mijloc de plată;
d.instrument de economisire şi tezaurizare;
e.funcţia de bani universali;
f.mijloc de distribuire şi redistribuire a venitului naţional şi produsului
social;
g. instrument de planificare atât la nivel naţional, cât şi la nivelul
persoanelor juridice şi fizice.
Instrument de evaluare a valorilor economice. Funcţia de măsură a valorii,
se realizează sub formă abstractă, pe calea gândirii; calculul valorii mărfii nu
impune şi prezenţa fizică a monedei, fiind suficient ca aceasta să existe în
societate. Ca instrument de calcul, de evaluare, moneda, este folosită pentru
măsurarea cheltuielilor, pentru determinarea costului de producţie, a preţului, a
profitului, a eficienţei activităţii economice şi sociale.
Instrument de schimb de bunuri şi servicii. Moneda mijloceşte procesul
circulaţiei mărfurilor, ea însăşi fiind o marfă intermediară. Mărfurile trec de la
producător la consumator în temeiul contractului de vânzare-cumpărare, prin
intermediul monedei.
Mijloc de plată. Moneda poate fi întrebuinţată la plata salariilor, a pensiilor şi
a altor drepturi băneşti ale cetăţenilor, la rambursarea creditelor bancare, la
plata impozitelor de către societăţile comerciale etc. Funcţia monedei ca mijloc
de plată se regăseşte şi în raporturile populaţiei cu statul cum sunt: plata
impozitelor, rambursarea creditelor, plata unor servicii.
Instrument de economisire şi tezaurizare. Disponibilităţile temporare ale
populaţiei se pot valorifica prin intermediul monedei. În acest mod, moneda
transformă un capital, care se poate utiliza eficient în circulaţia monetară.
Acumularea de monedă, pentru o perioadă mai îndelungată cu un anumit scop
se numeşte tezaurizare. Cu ajutorul monedei se pot păstra şi transfera valorile
care se cer menţinute în timp, pe o perioadă îndelungată. De asemenea, valorile
pot trece de la un deţinător la altul, în modul cel mai eficient, prin intermediul
monedei. Tezaurizarea se realizează în condiţiile circulaţiei banilor cu valoare
integrală (de aur) când funcţia de circulaţie şi de plată este îndeplinită de către
monede din metal obişnuit sau bancnote, aceşti bani lipsiţi de valoare intrinsecă
înlocuindu-i pe cei din metal preţios, care sunt transformaţi în lingouri, putând
fi păstraţi ori vânduţi sub această formă, după greutate, ca orice marfă.
Pe baza celor expuse,putem spune că moneda a apărut ca o necesitate
economică, ca un echivalent general al mărfurilor, dar şi un instrument prin
care se mijlocea schimbul de produse.

Funcţia de bani universali. Pe lângă funcţiile iile interne, moneda îndepline

îndeplineşte şi
funcţia
ia de bani universali în cadrul relaţiilor
rela internaţionale.
ionale. În sfera rela
relaţiilor
internaţionale,
ionale, banii îndeplinesc
înd funcţiile de măsură a valorii, mijloc de
circulaţie,
ie, de plată,
plată precum şi activ de rezervă.. Banii sunt utiliza utilizaţi pentru
înlesnirea schimburilor economice, pentru export şi investiţii, ţii, transferul de
tehnologii, acordarea şi rambursarea împrumuturilorr externe etc. Pl Plăţile în
relaţiile internaţionale
ţionale se asigură
asigur pe o scară însemnată şi în forma sistemului
clearing, folosit de unele state în scopul compensării
compens rii globale centralizate a
tuturor creanţelor
ţelor şşi angajamentelor unei ţări faţă de străinătate.
Mijloc
oc de distribuire şi redistribuire a venitului naţional ţional şi produsului
social. Produsul social se distribuie cu ajutorul monedei celor care au contribuit
direct sau indirect la crearea lui. Moneda înlesneşte
înlesne o bunăă utilizare a factorilor
de producţie
ţ naţion
ţională, asigurând o repartiţie cât mai justăă a produsului social.
Sarcina de lucru 2
Identificăă funcţiile
func monedei.
1.1.3.Categorii de monede în circulaţia

circula monetară
În circulaţia
ţia monetară sunt întâlnite mai multe categorii de monede:
Moneda efectivăă sau manuală
manual este reprezentată de semnele monetare utilizate
în circulaţia
ţia în numerar, fiind confecţionată
confec din metal, cât şi din hârtie.
Moneda convenţional
convenţională. Aceasta reprezintă o unitatee de cont, cu caracter
Categoriile de internaţional, fără
ără o existen
existenţă materială propriu-zisă, utilizatăă de grup
grupări de
monede aflate state pentru exprimarea valorică
valoric a schimburilor şi tranzacţiilor
ţiilor dintre ele, în
în circulaţia scopul înlăturării
ă ării pe cât posibil a influen
influenţelor
elor negative determinate de
monetară fluctuarea cursurilor valutare. În general, valoarea acestor unităţ
unităţi
unit de cont se
stabileşte
te pe baza unui coş
co valutar în care sunt valutele ţărilor aderente la o
anumită unitate de cont.
În practica monetară sunt cunoscute următoarele
toarele monede convenţionale:
• D.S.T.,
.S.T., emis de F.M.I;
• ECU, fosta moned
monedă C.E.E;
• Pesoul andinez – unitatea monetară a Grupului Andin;
• A.M.U.- unitatea monetar
monetară asiatică;
• A.T.A., - unitatea valorică emisă de Societatea Internaţional
Internaţională pentru
Transportul Aerian.
Drepturi speciale de tragere (D.S.T) sunt unităţii monetare de cont cu funcfuncţii
limitate de activ interna
internaţional de rezervă,, emise de Fondul Monetar
Internaţional
ional pe baza încrederii reciproce dintre membrii acestuia, fă
ffără garanţie
materială,
ă, determinată
determinat printr-o cantitate de aur egală cu a dolarului SUA, deci
convertibilă în aur, destinată în special echilibrării lichidităţilor internaţionale,

care au început să fie utilizate de la o1.ianuarie 1970. Mărimea D.S.T. se
determină pe baza unui coş valutar format din cinci valute, aparţinând unor ţări
cu pondere ridicată în comerţul internaţional (1 D.S.T.= cca 1,25 dolari).
Cantitatea anuală de D.S.T. se stabileşte de F.M.I. şi se împarte între membrii
acestui organism, în raport cu mărimea participării lor la constituirea fondului.
Din sumele alocate în D.S.T., 30% sunt distribuite ţărilor membre cu titlul de
credit şi sunt rambursabile, iar 70% sunt acordate gratuit cu titlu definitiv.
Destinaţiile principale ale D.S.T. sunt:
- completarea rezervelor valutare;
- procurarea de valută convertibilă dintr-o ţară membră, indicată de
F.M.I;
- răscumpărarea monedei naţionale aflate în străinătate;
- reducerea datoriei publice externe a statului;
- plata dobânzilor şi comisioanelor F.M.I.
European Currency Unit – ECU este unitatea monetară de cont a Sistemului
Monetar European, intrată în vigoare din 1979, ca unitate de fond a ţărilor
Uniunii Europene. Principala funcţie a ECU este de a constitui un mijloc de
referinţă pentru valutele statelor membre ale Uniunii Europene în vederea
asigurării stabilităţii lor. Valoarea ECU se stabileşte pe baza unui coş valutar
format din valutele ţărilor membre ale U.E., emisiunile ECU, având la bază
rezerva comună a statelor membre, constituită din depunerea rezervelor
naţionale de aur şi din rezervele naţionale de dolari.
Moneda de cont sau bancară (scripturală). Este moneda scripturală care nu
se vede, dar i se percepe efectul funcţiilor sale. Banii de cont reprezintă
disponibilităţile aflate în conturile bancare şi care circulă între aceste conturi
prin operaţii de virament sau transfer între conturi. Moneda de cont circulă cu
ajutorul a două instrumente de plată: viramentul sau cecul. Diferenţa dintre cele
două modalităţi de plată este că viramentul nu implică nici o întrebuinţare de
monedă efectivă, pe când cecul poate contribui la transformarea monedei de
cont în bilete de bancă, respectiv hârtie-monedă. Moneda de cont reprezintă în
prezent mijlocul cel mai utilizat de efectuare a plăţilor.
Moneda de credit sau bancnota este folosită în procesul creditării economiei
naţionale. Sub această denumire generică a titlurilor de credit, banii de credit
sunt mijlocitori ai schimbului. Cu funcţia de bani se întrebuinţează următoarele
monede de credit: bancnote, cambiile, cecurile.
Bancnota este un înscris, un titlu de credit emis şi pus în circulaţie de banca de
emisiune, care exprimă iniţial obligaţia acesteia de a-l converti în aur la
prezentarea şi cererea deţinătorului. Bancnota (biletul de bancă) este un
important instrument de credit care, pe o anumită treaptă de dezvoltare a
economiei a devenit principala formă a banilor. Se poate concluziona că biletul
de bancă este un semn bănesc ( hârtie de valoare) la purtător, nepurtător de
dobândă, fără termen de plată, pus în circulaţie de băncile de emisiune (adică
de către stat ca monedă legală) care înlocuieşte banii cu valoare intrinsecă în
îndeplinirea funcţiilor de mijloc de circulaţie şi mijloc de plată.
Cambia este un titlu de credit în temeiul căruia o persoană (emitent) se obligă
să plătească necondiţionat sau dispune să se plătească tot astfel de către o altă
persoană,, la data şi
ş locul indicat în cambie, o sumă de bani, acelui pe care
cambia îl desemneaz
desemnează. Cambia este de două feluri: bilet la ordin şşi trată sau
poliţă.
Biletul la ordin este un titlu de credit girabil,
girabil formal şii complet care constat
constată
angajamentul emitentului
mitentului (semnatarului) de a plăti
pl el însuşi
şi beneficiarului sau
la ordinul acestuia, o sum
sumă de bani, la o altă dată determinată.
Poliţa este promisiunea, obliga
obligaţia scrisă întocmită într-o formăă care ddă dreptul,
deţinătorului
torului ei, ca după
dup expirarea termenului de plată săă ceară de la debitor
plata sumei de bani înscris
înscrisă în act. Poliţele pot fi: simple şi transmisibile,
particulare şi de stat, bancare, de asigurare, de uzanţă,
uzan , nominale, provizorii,
amicale etc. Poliţele care se folosesc în relaţiile
rela de creditt comercial poart
poartă
numele de efecte de credit comercial. Poliţele
Poli ele constituie baza banilor de credit
a bancnotelor. Dacă deţinătorul poliţei ei (creditorul) are nevoie de bani şi deci,
nu poate aştepta
ştepta până
pân la scadenţă, el poate folosi poliţaa pentru achitarea altor
datorii ale sale. De asemenea, creditorul poate să s transforme poli
poliţa în bani
lichizi, înainte de scadenţă,
scaden prezentând-o la o bancă.. Banca plăteşteplă suma
înscrisă pe poliţă
poliţă, reţinând un comision, operaţie ie care poartă numele de
scontare.
Moneda de calcul este moneda-etalon care are funcţia ţia de mmăsurare a
drepturilor şi obligaţiilor
obligaţ reciproce dintre părţi.
i. Banii de calcul sunt bani fictivi,
utilizaţii ca numitor comun în cazul circulaţiei
circula iei paralele a mai multor feluri de
bani sau în acela al circulaţiei
c unor bani supuşi, i, din cauza infla
inflaţiei unor
deprecieri de mari proporţii.
propor
Moneda divizionară este un submultiplu al unităţii ii monetare na
naţionale, o
fracţiune a unităţii
ăţii monetare de bază.
baz Este confecţionată din metale comune sau
aliaje banale fiind destinată schimbului de valori mai puţin
ţin importante.
Moneda fiduciară sau de încredere, are o valoare proprie, inferioar inferioară valorii
nominale, fiind confecţionată
confec din metale obişnuite. Circulăă numai în virtutea
încrederii pe care o are deţinătorul
de în autoritatea emitentă.
ă. Banii fiduciari au o
valoare convenţional
ţională, fictivă şi circulă ca mijloc de schimb doar pe teritoriul
statului care i-aa emis.
Moneda universală îndeplineşte funcţiaia de mijlocitor al schimbului de mmărfuri
şii de stingere a obligaţiilor.
obliga Această funcţie o îndeplineşte şte aurul. El se
materializeazăă sub formă
form de lingouri de o anumită greutate şi de un anumit
titlu. Lingoul se prezintă
prezint sub formă paralelipipedică,, din aur fin de 99,5% sau
24 karate.
Moneda electronică.
electronică Alături de numerar, bancnote şii monede continu continuă să
existe cecuri şi alte înscrisuri obişnuite,
obi dar pe o scară tot mai mare sunt folosi
folosiţi
banii electronici, adică
adic operaţiile de bani care se deruleazăă prin intermediul
tehnicii electronice şi automatelor. Operaţii, ii, având valori importante
importante, se
efectueazăă instantaneu prin simpla comandă
comand transmisă calculatorului. Pe benzi
şii discuri magnetice sunt înregistrate enorme active şii pasive. Sunt instalate
circuite pentru efectuarea transferurilor electronice de fonduri direct între bbănci
şi între acestea şi clienţi
clien importanţi. Funcţionează ghişee ee automate, terminale
sau cititoare de cartele electronice în reţeaua re comercială,
ă, distribuitoare
automate de bancnote, compensaţii
compensa multilaterale, precum şi calculatoare
personale. Ghişeele automate de bancă pot efectua, singure, fără funcţionari de

bancă transferuri în diferite conturi, dar şi să lucreze cu cecuri şi titluri, să
primească ori să elibereze numerar, să dea informaţii asupra situaţiei conturilor
clientului solicitant şi să asigure alte servicii. S-au constituit şi case de
compensaţii automatizate şi la care sunt cuplate băncile şi principalii clienţi,
pentru a se realiza, prin intermediul acestor centre specializate, un volum mare
de lichidări reciproce.
În prezent există o reţea internaţională pentru transmiterea ordinelor de plată
prin virament înfiinţată din anul 1977 cu scopul de a substitui prin comunicări
electronice volumul uriaş de operaţii efectuate prin curier poştal care
reprezentau la această dată circa 80% din totalul tranzacţiilor externe ale
băncilor. La începutul anilor 1980 la această reţea numită SWIFT (Society for
Worldwide Interbank Financial Telecomunication) aderase peste 1000 de bănci
din 50 de ţări.
Sarcina de lucru 3
Selectează trei dintre funcţiile monedei şi descrie-le în câte o frază
distinctă de 3-5 rânduri.
1.1.4. Moneda în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic

Acest spaţiu nu constituie o excepţie în privinţa evoluţiei mijloacelor de plată.
În perioada preistorică, schimbul de mărfuri s-a realizat prin troc şi ulterior
cu obiecte din metal, cum ar fi vârfuri de săgeţi, securi, inele etc. În secolul al
VII-lea î.e.n., pe litoralul dobrogean al Mării Negre, au început să fie
întemeiate coloniile greceşti. Oraşul Olbia a pus în circulaţie micii delfini de
bronz. În secolul al V-lea î.e.n., în oraşul cetate Histria s-au emis primele
monede numite drahme. Ulterior, Histria a bătut şi monede divizionare, obolii
şi hemiobolii, tot din argint ca şi drahmele. Monede metalice au emis şi
celelalte oraşe-cetăţi Tomis şi Callatis.
În restul spaţiului Daciei, în secolul IV î.e.n., au circulat monede de argint şi
aur ale lui Filip al II-lea, Alexandru Macedon, iar mai apoi cele ale lui Filip al
III-lea şi ale lui Lisimach, regele Traciei
Acest spaţiu nu constituie o excepţie în privinţa evoluţiei mijloacelor de plată.
Începând cu secolul III î.e.n., conducătorii geto-daci au emis o monedă proprie
de argint. Formarea unei pieţe unice pe vremea lui Burebista a dus la existenţa
unei monede unice care să satisfacă atât nevoile de schimb din interior, cât şi
cele din exterior.
După retragerea romană în spaţiul vechii Dacii se revine la schimbul în natură.
În Dobrogea, ca urmare a prezenţei economice a Imperiului bizantin, s-au
utilizat monedele bizantine. În Transilvania, începând cu secolul XI pătrund
monedele ungureşti
ureşti ale regelui Ştefan, întemeietorul Ungariei.
După formarea statelor feudale româneşti
române în Ţara Româneascăă şi Moldova, au
apărut
rut sisteme monetare proprii ale acestora. Au fost bătuţi
b ţi ducaţi, dinari şi alte
monede de circulaţie
circulaţ europeană. Din secolul al XVI-lea,lea, urmare a prezen
prezenţei
otomane în circulaţia
circulaţ bănească din Ţara Românească,, a devenit predominant
asprul turcesc. În Moldova, Alexandru Lăpuşneanu
L a bătut
ătut dinari de argint,
similari cu cei ungure
ungureşti. În secolul al XVII-lea s-aa încercat deschiderea
bănăriilor în Ţările Române
Româneşti. Mihnea al III-lea în Moldova şi Dabija Vod
Vodă în
ara Românească au bbătut o monedă nouă – şilingul.
Ţara
Constantin Brâncoveanu a bbătut monede de aur cu chipul său. ău. În circula
circulaţia
băneascăă din Ţările Române
Româneşti a fost întâlnit şi talerul-leuleu olandez, care cu
timpul a fost înlăturat
înlă din circulaţie
ie de alte monede mai slabe. DispariDispariţia
talerului-leu
leu olandez a fost urmată
urmat de apariţia subunităţii
ăţii leului vechi care era
împărţit
it în 40 de parale. În timpul lui Al. I. Cuza, s-aa pus problema unei une
monede naţionale,
ţionale, acesta proiectând o astfel de monedă,
monedă, numită „romanat”.
Bazele juridice ale adopt
adoptării unui sistem monetar naţionalţional au fost puse de
Constituţia
ţia din anul 1866, care consfinţea
consfin ea dreptul de a bate monedă
monedă. Prin Legea
nr.14/1867 pentru înfiinţarea
înfiin unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea
monedelor naţionale
ţionale ss-aa creat primul sistem monetar românesc. S S-a adoptat ca
monedă naţională
ţională leul, împărţit
împ în 100 de bani. S-au
au pus în circulaţ
circulaţie monede
de aur de 5, 10 şi 20 lei, monede de argint de 50 de d bani, 1 şi 2 lei monede de
aramă de 1,2,5, şi10i10 bani. Sistemul monetar era bimetalist, un leu con conţinând 5
grame de argint şii 0,32258 grame aur. Din anul 1890, leul a devenit convertibil
în aur sau în altă valut
valută.. Pe parcursul timpului, acoperirea în aur a leului a
suferit modificări.
1.2. Rolul B.N.R. în înfăptuirea

ptuirea politicii financiare a statului român
ăptuirea
1.2.1. Înfiinţarea Băncii Naţionale
ţionale
Conceptul de bancă datează din cele mai vechi timpuri, însăă de la apari
apariţia sa şi
până în prezent a evoluat succesiv în timp, de la formele incipiente la activit
activităţi
extrem de complexe
complexe.
În forma sa embrionară
embrionar şi de durată în timp, comerţul ul bancar s-a
s limitat la
operaţiunile
iunile de schimb de monede; cu timpul s-a s adăugat
ăugat îns
însă practica
depozitelor de valori (lingouri de metale preţioase,ioase, monede din acelea
aceleaşi
metale), a plăţilor
ăţilor efectuate pe aceeaşi
aceea piaţă ori pe pieţeţe diferite. Cu trecerea
vremii s-aa ajuns la operaţiuni
opera iuni de acumulare de fonduri disponibile pe pia
piaţă şi la
fructificarea acestor fonduri, prin acordarea de împrumuturi purtătoare de
dobânzi. În acest context, mai ales de contemporaneitate, relaţiile
rela reciproce
între bancăă şi clientela sa au trebuit să s devină în strânsăă concordan
concordanţă cu
necesităţile
ăţ fiecăruia
ăruia dintre parteneri şi să satisfacă interesele ambilor ppărţi
participante la diversele operaţiuni
opera financiar-bancare.
În ţara noastrăă aparatul bancar a început săs se constituie odată cu înfiin
înfiinţarea
Băncii Naţionale
ţionale a României, în anul 1880, ca bancăbanc cu capital privat şi cu
participarea statului. Capitalul social subscris
sub şi vărsat
rsat a fost de 30 milioane lei.

În anul 1925 a fost adoptată

adoptat Legea pentru ratificarea convenţiilor încheiate
între Ministerul Finanţelor
Finan şi Banca Naţională a României prin care ss-au
aprobat convenţiile
ţiile intervenite între aceste instituţii
institu până în anul 1925.
Prima convenţie ţie privea lichidarea emisiunii de stat şi ş întărirea
ărirea cooper
cooperării
privind circulaţia
ţia fiduciară
fiduciar prin constituirea „Fondului de lichidare a emisiunii
făcute
cute de stat”, iar cea de
de-aa doua era pentru prelungirea privilegiului B.N.R. şi
modificarea
ificarea legii sale organice din 1880. Prin aceastăă a doua conven convenţie, se
prevedea căă B.N.R. este o societate pe acţiuni
ac iuni cu participarea statului şi a
subscriitorilor particulari, fiind o bancă
banc de scont şi circulaţie, ţie, cu privilegiul
exclusiv de a emite bile
bilete de bancă la purtător,
tor, privilegiu instituit pân
până la 31
decembrie 1906 şi de acolo înainte, din 5 în 5 ani, dacă
dac nu se dispune altfel.
În ceea ce priveşte conducerea B.N.R., în această
aceast perioadă,ă, sursa de mai sus
citată mai menţioneaz
ţionează că B.N.R., fiind constituită ca o societate anonim
anonimă pe
acţiuni căreia i s-aa concedat de către
c tre stat privilegiul de a emite bilete de banc
bancă,
constituităă fiind sub form
formă de societate pe acţiuni,
iuni, guvernatorul B.N.R., era
unul din administratorii acesteia şi unul din mandatarii ei faţă
ţă de stat, investit în
această calitate de Guvern, prin Decret regal pe o perioadă
perioadă de 6 ani.
Sarcina de lucru 4
Identificăă modul de înfiinţare
înfiin a Băncii Naţionale a României.
1.2.2.Principalele atribuţii
ţii ale B.N.R. după
dup 22 decembrie 1989
După revoluţiaţia din decembrie 1989, activitatea B.N.R. a fost reglementat
reglementată prin
Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară
bancar şii Legea nr.34/1991 privind
statul Băncii
ăncii Naţionale a României, reglementări
reglement ri ce au fost înlocuite prin
Legea bancarăă nr. 58/1998 şi Legea nr. 101/1998 privind statutul B.N.R B.N.R.
Potrivit reglementă
reglementărilor de mai sus, Banca Naţională a României are un rol
important în înfăptuirea politicii financiare a statului. Astfel, prin art.2 din
Legea nr.101/1998, bbăncii i se stabileşte ca obiectiv fundamental
ndamental asigurarea
stabilităţii
ăţii monedei naţionale
na ionale pentru a contribui la stabilitatea preţurilor
preţurilor.
În vederea îndeplinirii acestui obiectiv fundamental, Banca Naţională Na a
României, elaborează,
elaboreaz aplică şi răspunde
spunde de politica monetară, valutar
valutară, de
credit, de plăţi,
ăţi, precum şi de autorizarea şii supravegherea prudenţ
prudenţială bancară
în cadrul politicii generale a statului. În îndeplinirea atribuţiilor
ţiilor sale, B.N.R.,
colaboreazăă cu autorităţile
autorit publice centrale şii locale, iar ca urmare a
împuternicirii date de către
c Parlament, B.N.R., poate participa la organiza
organizaţii
internaţionale
ionale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de plăţiplăţ
pl şşi poate să
devină membru al acestora.
Principalele atribuţ
atribuţii ale B.N.R. sunt:

- Emisiunea şi punerea în circulaţie a însemnelor monetare este

reglementată la art.18 din Legea nr.101/1998. Conform prevederilor acestui
articol, B.N.R., asigură tipărirea bancnotelor şi baterea monedelor metalice
şi ia măsuri pentru păstrarea în siguranţă a celor care nu sunt puse în
circulaţie. Distribuie emisiunea monetară realizată şi administrează rezerva
de numerar sub formă de bancnote şi monede metalice.
- Schimbarea însemnelor monetare este, de asemenea, în competenţa
B.N.R., care poate hotărî anularea sau retragerea din circulaţie a oricăror
bancnote sau monede metalice care au fost emise şi, în locul acestora,
punerea în circulaţie a altor tipuri de însemne monetare.
- Operaţiuni pe contul statului este reglementată de art. 28 din Legea
nr.101/1998. Potrivit prevederilor acestui articol, B.N.R., este abilitată de
lege să ţină în evidenţele sale contul general al Trezoreriei statului,
deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice şi primeşte încasările
pentru contul curent general al Trezoreriei şi efectuează plăţile în limita
disponibilităţilor existente în acest cont.
Pentru acoperirea deficitului temporar dintre încasările şi plăţile din contul
curent general al Trezoreriei statului, în cursul exerciţiului financiar anual
B.N.R., poate pe bază de convenţii încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice,
să acorde împrumuturi cu termene de rambursare de cel mult 180 de zile, în
condiţii de dobândă la nivelul pieţei, suma totală a acestora neputând depăşi
7% din veniturile bugetare ale anului precedent, iar soldul permanent al
împrumuturilor nerambursate să nu depăşească dublul sumei capitalului şi
fondului de rezervă a B.N.R.
B.N.R., acţionează ca agent al statului în domeniul emisiunii obligaţiilor şi al
altor înscrisuri de stat, vânzarea şi răscumpărarea acestora. Ea poate acorda
bugetului statului împrumuturi pentru acoperirea temporară a decalajului dintre
venituri şi cheltuieli.
B.N.R., elaborează balanţa de plăţi externe, balanţa creanţelor şi
angajamentelor externe, stabileşte cursurile de schimb valutar, păstrează şi
gestionează rezervele internaţionale ale statului. Acestea pot fi concretizate în
aur, active externe, sub forma bancnotelor şi monedelor sau a soldurilor
conturilor la bănci în străinătate, orice alte active de rezervă, cambii, cecuri şi
bilete la ordin exprimate şi plătibile în valută, bonuri de tezaur şi alte titluri
emise de guverne străine sau garantate de ele. Banca Naţională a României
cumpără, vinde şi face alte tranzacţii cu aur, valute şi bonuri de tezaur şi
acţionează ca un agent sau corespondent pentru instituţiile financiare
interguvernamentale, bănci centrale şi guverne străine.
Banca Naţională este condusă de un consiliu de administraţie. Conducerea
executivă se exercită de către guvernator, prim-viceguvernator şi doi
viceguvernatori. Capitalul B.N.R., este de 100 miliarde lei şi aparţine în
întregime statului. Banca Naţională a României întocmeşte buget de venituri şi
cheltuieli, bilanţ, respectă şi aplică planul de conturi, reevaluează activele şi
pasivele, repartizează profit (80%) la bugetul statului, 10% pentru participarea
salariaţilor, 5% pentru fondul de rezervă şi 5% pentru creşterea capitalului
propriu. Potrivit legislaţiei în vigoare, aparatul bancar al ţării este organizat pe
două nivele.

Banca Naţională
ţională a României, cu rol de bancă
banc centrală a statului român,
fiind aşa cum s-aa arătata
ar tata mai sus, organul unic de emisiune monetar
monetară şi de
stabilire a reglementărilor
reglementărilor în domeniul monetar, de credit, valutar şşi de plăţi.
Băncile
ncile comerciale şi alte instituţii de depozit, al căror
ror principal obiect este
atragerea de fonduri de la persoanele fizice şi juridice şi acordarea de credite
acestora.
1.2.3. Euro moneda Europeană

Uniunea Europeană este rezultatul eforturilor depuse începând din anii 1950 de
către
tre promotorii Europei comunitare. Ea reprezintăreprezintă cea mai avansat
avansată
organizaţiee de integrare multilateral
multilaterală,, având posibilitatea de acţ
acţiune atât în
domeniul economic, social şi politic, cât şii în domeniul drepturilor omului şi al
relaţiilor
iilor externe ale celor 15 state membre.
Unificarea Europei nu este o operă
oper artificială, conceputăă doar de tehnocraţi; ea
este rodul unei decizii politice şi se sprijină pe îndelungate tradiţii intelectuale,
morale şii spirituale. La data de 9 mai 1950, Robert Schuman, Ministrul
Afacerilor Externe francez, a anunţat că Franţaa propune crearea unei
Comunităţi
ăţi Europene a Cărbunelui
C şi Oţelului
elului (CECO).Denumit
(CECO).Denumită ulterior
Declaraţia
ia Schuman, aceasta constituie piatra fundamentală
fundamentală a construc
construcţiei
europene. Înfiinţarea
ţarea în 1951 a Comunităţii
Comunit Europene a Cărbunelui elui şi Oţelului
(CECO) a constituit prima organizaţie
organiza economică internaţională ţională cu caracter
integraţionist,
ionist, prin semnarea Tratatului de la Paris (18 aprilie 1951 intrat în
vigoare la 25 iulie 1952) de către
c Germania, Franţa, a, Italia, Belgia, Olanda şi
Luxemburg.
burg. Scopul creării
cre acestei organizaţii
ii a fost acela de a rezolva situasituaţia
de criză în care se găseau
gă industriile carboniferă şi siderurgică, ă, prin stabilirea
unei „pieţe
ţe comune” pe aceste dou
două sectoare ce ar fi dus la lichidarea stocurilor
acumulate.
Sarcina de lucru 5
Analizaţii atribu
atribuţiile
iile B.N.R. în raport cu obiectivul ei fundamental.
A doua etapă ă a integrării

integr debutează prin formarea Comunităţii Economice
Europene (CEE), organiza
organizaţie economică internaţională creatăă prin semnarea în
1957 a Tratatului de la Roma (25 martie 1957 şii intrat progresiv în vigoare,
începând cu 1 ianuarie 1958) de către c cele şase ţări
ri membre ale CECO şi a
Comunităţii ii Europene a Energiei Atomice-Euratom
Atomice Euratom (CEEA) ratificat
ratificată prin
acelaşi Tratat. Scopul formării
form CEE era crearea unei pieţe
ţe comune şşi apropierea
politicilor economice ale ţărilor rilor membre, promovarea în zona integrat
integrată, a
dezvoltării
rii concertate a activităţilor
activit economice şii a expansiunii economice,
strângerea relaţiilor
ţiilor între statele membre.
Semnarea la 8 aprilie 1965 a Tratatului de fuzionare a celor trei

comunităţiăţi (CECO, CEE şi Euratom) reprezintă începutul actului de
creare al Comunităţii
Comunităţ Europene, cu organe de conducere şi bugete comune. Un
moment esenţial ţial în devenirea Uniunii Europene l-a l constituit Tratatul asupra
Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht) semnat în februarie 1992, numit
după denumirea localităţii
localit ii olandeze unde a avut loc evenimentul
evenimentul. Tratatul a
intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, astfel că c cele 12 ţări membre ale
Comunităţii
ăţii Europene au creat o Uniune Europeană,, marcând o nou nouă etapă
superioarăă a integrării
integră europene. Secole de-aa rândul, schimburile externe au
fost lipsite de un instrument comun de măsură m a valorii şi a plăţii, neexistând
banii internaţionali
ţionali şşi nici o bancă cu vocaţie universalăă care să fac facă posibilă
apariţia
ia unor asemenea instrumente monetare. În lipsa unei monede
internaţionale,
ionale, metalele preţioase,
pre ioase, îndeosebi aurul, au reprezentat etalonul de
evaluare şi plată în relaţiile
rela comerciale internaţionale,
ionale, facilitând leg
legăturile
dintre sistemele bă băneşti naţionale.
ionale. Aurul, în calitatea lui de ban universal, a
îndeplinit funcţiaţia de măsură
m a valorii mărfurilor, etalon al preţurilor,
ţurilor, mijloc de
rezervă şi de plată şi ş la nivel internaţional.
Până la crearea sistemului monetar internaţional
interna prin Acordurile Conferin
Conferinţei
Financiare şii Monetare de la Bretton Woods, sistemele monetare aveau la baz
bază
etalonul aur cu formele sale: etalonul aur-monedă,
aur etalonull aur
aur-lingouri şi
etalonul aur-devize.
devize.
Etalonul aur-moned
monedă a fost folosit până la primul război ăzboi mondial, iar
sistemele monetare naţionale
na au avut următoarele
toarele caracteristici: se stabilea prin
lege conţinutul
ţinutul în aur al unităţii
unit monetare naţionale
ionale (pe valoarea paritar
paritară); se
determinau parităţ
parităţile
ile monetare ca raport între valorile paritare ale mone monedelor
respective; exista convertibilitatea liberă
liber şi nelimitată a bancnotelor în monezii
de aur, iar aurul circula liber atât pe piaţa
pia internă, cât şii în exterior.
După primul război
ăzboi mondial, ţări ca Anglia, Franţa au adoptat etalonul aur- aur
lingouri, care see baza pe circula
circulaţia
ia banilor de hârtie cu acoperire în aur, ca apoi
să se constituie semnele monetare naţionale
na bazate pe etalonul aur
aur-devize. În
această fază,
ă, are loc definirea unităţii
unit ii monetare în aur sau într într-una din
monedele naţionale
ţionale acceptate ca mijloc
mijl de plată internaţional
ţional (cele mai
însemnate au fost lira sterlină,
sterlin francul francez şi dolarul S.U.A.).
Aurul a fost exclus din circulaţia
circula internă,, unde îi iau locul semne ale valorii ca:
monede divizionare, bancnote, banii scripturali. Convertibilitatea externă se
efectua în aur sau valute-aur
valute aur (care puteau convertite în aur). Rezervele oficiale
se compuneau din aur şi devize-aur. aur. Se putea efectua transferabilitatea liber
liberă
ori cu anumite restric
restricţii a fondurilor pe plan extern.
În urma conferinţ
conferinţei de la Bretton Woods, dolarul a devenit principala
monedă de rezervă a sistemului monetar internaţional ional bazat pe etalonul aur
aur-
devize. În anul 1944, la Bretton Woods, a avut loc ConferinţConferinţa
Conferin Monetară
Internaţionalăă prilej cu care s-au
s pus bazele
azele primului Sistem Monetar
Internaţional
ional din istoria omenirii, deoarece era necesar un cadru juridic şi
instituţional
ional care să reglementeze comportamentul politicilor monetare ale
statelor şi
ş agenţilor
ţilor economici pe plan internaţional.
interna
Principalele obiec
obiective ale acestui organism internaţional
ional au fost: promovarea

cooperării
rii monetare între state, facilitarea schimburilor comerciale prin crearea
unui sistem multilateral de reglementare a tranzacţiilor
tranzac iilor curente, eliminarea
restricţiilor
iilor din calea schimbului valutar
va şii crearea unor facilităţ
facilităţi de credit
pentru corijarea dezechilibrelor balanţelor
balan de plăţi.
În vederea realizării obiectivelor de mai sus, ss-au creat douăă institu
instituţii: Fondul
Monetar Internaţional
ţional (F.M.I) şi Banca Internaţională pentru Reconstruc
Reconstrucţie şi
Dezvoltare (B.I.R.D.), cu misiunea acordării
acord rii de împrumuturi pentru asigurarea
echilibrului balanţelor
balanţ de plăţi şi,
i, respectiv, pentru furnizarea creditelor
necesare reconstrucţiei
reconstrucţ şi dezvoltării. După anul 1960, Sistemul Monetar
Internaţional
ional este afectat de criza care determină suprimarea convertibilit
convertibilităţii
dolarului în aur şi abandonarea stabilităţii
stabilit cursurilor de schimb.
În anul 1971, acest sistem mondial, se prăbuşeşte,
pr te, etalonul aur
aur-devize fiind
înlocuit cu etalonul devize, care elimin
elimină aurul din funcţia
ia de etalon monetar
internaţional.
Înlocuirea aurului se face cu D.S.T-
D.S.T care va reprezenta etalonul
etalonul-monetar cu
caracter internaţional,
ţional,- alături de care funcţionează în continuare valute ca
dolarul SUA şi francul francez, de pildă,
pild cu funcţiaia de etaloane –naţionale
„internaţionalizate”.
ţionalizate”.
Sarcina de lucru 6
Analizaţii organismele monetare internaţionale.
interna
Crearea monedei unice europene a fost precedată

precedat de alte încercă
încercări de a pune
capăt instabilităţii
ăţii monetare pe pie
pieţele
ele de schimb. Astfel, între anii 1950
1950-1958,
a funcţionat Uniunea Europeană
European a Plăţii care în 1958 a fost înlocuitînlocuită cu
Acordul Monetar European. Mai târziu, în 1970, a fost publicat Planul Pierre
Werner, care conţinea principalele elemente ale Uniunii Monetare Europene
care avea ca obiectiv pe termen lung o totală
total convertibilitate a monedelor şi o
completăă libertate de circulaţie
circula a capitalurilor, plan ce urma a fi realizat în trei
etape pe o perioad
perioadă de 10 ani. Planul, urmărea rea convergenţ
convergenţa politicilor
economice, convertibilitatea totală
total şi ireversibilă a monedelor, stabilirea unei
parităţii fixe între acestea, eliminarea marjelor de fluctuaţie
fluctuaţie ale ac
acestora,
completa liberalizare a circulaţiei
circula iei de capital, instituirea unei linii directoare
pentru adoptarea bugetelor naţionale.
na
Sistemul Monetar European (S.M.E.), a luat fiinţă la data de 13 martie 1979,
bazându-se
se pe principiul parităţilor
parit fixe dar ajustabile
abile între monedele na
naţionale.
Acest sistem s-aa creat, pe lângă
lâng propriul mecanism şi propria moned monedă,
respectiv E.C.U. În iunie 1989, Consiliul European, realizat la Madrid a
aprobat raportul lui Jacques Delors cu privire la modalităţile
modalităţile de realizare a
Uniunii
unii Economice şiş Monetare. Raportul acestuia propunea un proces în trei
etape de realizare a Uniunii Economice şii Monetare, vizând coordonarea
strânsă a politicilor economice naţionale,
na ionale, reguli stricte privind mmărimea şi
finanţarea
area deficitelor bugetare şi constituirea unei instituţii comunitare

independente care să definească şi să aplice politica monetarăă comunitar

comunitară.
Etapa I, a început la 1 iulie 1990, s-a
s a încheiat în decembrie 1993 şiş a avut ca
obiective următoarele:
toarele: eliminarea ultimelor bariere pe calea tranzacţiilor
ătoarele:
monetare; întărirea
ărirea coordonării
coordon politicilor economice şi bugetare; cooperarea
între băncile
ncile centrale ale statelor membre şi renunţarea
area în totalitate de ccătre
rile Sistemului Monetar European la controlul asupra capitalurilor.
ţările
Etapa a II a, a început la 1 ianuarie 1994 şi s-aa încheiat la 31 decembrie 1998.
În aceastăă perioadă,
perioadă, a avut loc transferul progresiv al puterii de decizie de la
autorităţile
ăţile monetare naţionale
na către
tre Sistemul European al B Băncilor
Centrale (S.E.B.C.) şi a fost creat Institutul
titutul Monetar European ca precursor
al Băncii
ncii Centrale Europene.
Sistemul European al Băncilor
B Centrale avea ca obiectiv principal: menţinerea
stabilităţii
ăţ preţurilor
ţurilor şii sprijinirea politicilor economice generale din
comunitate, prin acţiuni
acţiuni conforme principiilor economiei de piaţăpiaţă. Misiunile
fundamentale au fost: definirea şi punerea în practicăă a politicii monetare;
conducerea operaţiunilor
ţiunilor de schimb; preluarea şii gestionarea rezervelor oficiale
de valute străine
ăine deţinute
deţinute de statele membre; promovarea bunei func funcţionări a
sistemelor de plăţi.
ăţi.
Sistemul European al Băncilor
B Centrale este compus din Banca Central
Centrală
Europeanăă şi băncile
bă centrale naţionale şii este condus de Consiliul
Guvernatorilor şi Comitetul Executiv alcătuit
tuit din 6 membri care sunt numi
numiţi
de Consiliul European.
Institutul Monetar European (I.M.E.) a avut următoarele toarele misiuni: întîntărirea
cooperării
rii între băncile
bă naţionale; coordonarea politicilor monetare ale statelor
membre; supervizarea funcţionării
func rii S.M.E.; realizarea consultărilor
consultă asupra
problemelor care ţţin de competenţa băncilor centrale naţionale ţionale şşi care pot
afecta stabilitatea instituţiilor
institu şi pieţelor financiare; facilitarea
ilitarea utiliză
utilizării ECU şi
supravegherea evoluţ
evoluţiei acestuia.
Etapa a III a, a început la 1 ianuarie 1999 şii a debutat cu trecerea la parit
parităţi
fixe, atribuirea de competenţe
competen economice şi monetare instituţiilor
ţiilor comunitare.
A început cu 11 state (Austria, Belgia,
Bel Finlanda, Franţa,
ţa, Germania, Irlanda,
Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania) care îndeplineau criteriile de
convergenţă,
ţă, iar la 1 ianuarie 2001, după
dup îndeplinirea aceloraşi
aceloraş criterii de
convergenţă, li s-aa adăugat
ad Grecia.
Au făcut excepţie,
ţie, în această
a etapă Danemarca, Marea Britanie şi Suedia, care
au dorit să-şi
ş păstreze
ăstreze ”suveranitatea monetară”.
monetar ”. Începând cu aceast
această dată,
politica monetară este hotărâtă
hot de Banca Centrală Europeanăă care a înlocuit
Institutul Monetar European. Acest moment a marcat marca şi trecerea la moned
monedă
unică,, monedele naţ
naţionale
ionale fiind înlocuite progresiv, iar de la 1 ianuarie 2002
orice operaţiune
ţiune pe teritoriul celor 12 state se desfăşoară
desf în Euro.
În vederea introducerii monedei unice Euro, fiecare stat trebuie ssă
îndeplineascăă anumite criterii de convergenţă:
convergen : un criteriu instituţional,
institu
constând în independenţa
independen faţă de orice altă putere din stat a băncii
ăncii centrale a
fiecărui
rui stat membru, aceasta neputând fi influenţată în deciziile pe care le ia.

Un set de criterii economice, după cum urmează:

- rata inflaţiei monedei naţionale să nu depăşească cu mai mult de 1,5
puncte procentuale(1,5%) performanţele celor mai bune trei state
membre din anul trecut;
- deficitul public anual să nu depăşească 3% din PIB (cu anumite excepţii
temporare);
- datoria publică brută anuală să se încadreze în plafonul de maximum
60% din PIB;
- participarea la S.M.E fără o devalorizare valutară a monedei naţionale
timp de cel puţin 2 ani consecutiv şi o limitare a ratei nominale pe
termen lung a dobânzilor la maximum 2% mai mult decât cea practicată
în anul anterior de cele mai bune trei state membre.
Avantajele Monedei Euro
Trecerea la Euro prezintă o serie de avantaje dar şi costuri:

Sunt prezentate drept avantaje:
- stabilitatea schimburilor determinată de monedă unică comună,
constând intereuropean. De asemenea, va duce şi la o creştere a
schimburilor economice ca urmare a scăderii cheltuielilor prin
necesitatea de cumpărare a monedei străine şi eliminarea fluxurilor
speculative de capital dintre ţările partenere;
- eliminarea riscului valutar, prin utilizarea monedei unice, statele
nemaifiind silite să ridice dobânzile pentru a-şi păstra moneda
naţională;
- economii privind moneda de rezervă, statele membre nemaifiind
nevoite să ţină rezerve internaţionale în acel spaţiu;
- stimularea integrării politicilor economice ca urmare a unei politici
valutare comune.
Sunt prezentate drept costuri:
- pierderea autonomiei politicilor monetare şi valutare ale statelor
membre, care duc şi la absorbirea băncilor centrale naţionale de către o
bancă supranaţională. Aceasta constituie însă şi un avantaj deoarece
guvernele statelor membre nu pot spori masa monetară în circulaţie,
sporire care ar determina inflaţie şi „topirea” economiilor şi rezervelor
naţionale acelui stat;
- posibila creştere a şomajului în statele cu o economie ce nu poate ţine
pasul cu economiile mai performante din comunitate şi de aici o
migrare necontractuală cu consecinţe imprevizibile, în plan social şi
economic, a forţei de muncă;
- reducerea veniturilor instituţiilor financiar-bancare provenind din
schimbul de monedă. Acest cost este însă contrabalansat de reducerea
riscului cursului valutar.

Sarcina de lucru 7
Expuneţi etapele de realizare a Uniunii Monetare Europene.
În perspectiva aderării la Uniunea Europeană şi condiţiile trecerii la Euro,

(Popa, 2008)România şi-a propus şi s-a angajat ca până la 1 ianuarie 2007 să
adopte acquis-ul comunitar. Conform calendarului convenit cu U.E., în
domeniul monetar, până la sfârşitul anului 2004 vor fi armonizate prevederile
referitoare la independenţa băncii centrale, eliminarea finanţării directe a
deficitelor temporare ale Trezoreriei de către Banca Naţională şi a accesului
privilegiat al instituţiilor publice la resursele instituţiilor financiare.
Armonizarea legislaţiei române cu cea a Uniunii Europene în domeniul
monetar va urmări: asigurarea independenţei instituţionale a B.N.R. în
elaborarea şi conducerea politicii monetare şi a cursului de schimb, care să aibă
ca obiectiv fundamental asigurarea stabilităţii preţurilor; asigurarea
independenţei personalului B.N.R. prin armonizarea cu legislaţia comunitară
privind durata mandatului membrilor consiliului de administraţie, motivele de
revocare din funcţie, dreptul de contestare în justiţie a deciziei de revocare din
funcţie şi conflictul de interese; interzicerea finanţării directe a instituţiilor
publice de către banca centrală.
După atentatul terorist de la 11 septembrie 2001 din S.U.A. şi în mod special în
cursul anului 2002, pe fondul demersurilor şi pregătirilor S.U.A. pentru
atacarea Irakului, în economia mondială intervin schimbări cauzate de aceste
evenimente, astfel încât, moneda unică europeană a început să câştige teren
în faţa dolarului ajungând ca raportul de schimb să devină din subunitar,
supraunitar. Pe acest fond, având în faţă perspectiva aderării în 2007 a
României la Uniunea Europeană, Euro a devenit moneda de referinţă,
înlocuind astfel dolarul american, cu ceea ce s-a realizat la 01. martie 2003. O
atenţie deosebită în realizarea obiectivelor de aderare la U.E., beneficiază cele
din domeniul politicii fiscale; aici obiectivul fundamental îl constituie
consolidarea stabilizării macro-economice prin controlul deficitului
bugetar.
A fost elaborată şi adoptată o nouă lege a finanţelor publice (Legea
nr.500/2002), prin care au fost stabilite reguli şi principii noi privind finanţele
publice, după cum urmează:
- realizarea previziunilor multianuale ale veniturilor şi cheltuielilor
bugetare;
- extinderea finanţării pe bază de programe;
- restructurarea cheltuielilor bugetare în raport de posibilităţile şi reformele
pe domenii de activitate.
Au fost luate măsuri pentru îmbunătăţirea colectării veniturilor bugetare,
recuperarea arieratelor bugetare, realizarea transparenţei totale în acordarea
amânărilor
rilor de plată a creanţelor
elor bugetare, reducerea impozitului pe profit,
revizuirea regimului acciz
accizelor.
În vederea asigură
asigurării coordonării procesului de pregătiretire pentru aderarea la
Uniunea Europeană
Europeană, în planul pregătirii
tirii sectoriale, al demersurilor politico-
politico
diplomatice şi al strategiei de comunicare internă
intern şi externă,ă, prin Hot
Hotărârea
Guvernului nr.1508/2002
nr.150 a fost constituit Comitetul Executiv pentru
Integrare Europeană,
European organism fără personalitate juridicăă care func funcţionează
în subordinea directă
direct a primului ministru care este şi ş preşedintele
şedintele acestui
comitet.
Comitetul Executiv pentru Integrare Europeană
European are atribuţiile:
ţiile:
- propune politici şi măsuri
suri pentru derularea procesului de preg pregătire a
aderării
ării României la Uniunea Europeană
European şi desfăşurarea
ăşurarea negocierilor;
- analizează şiş armonizează poziţiile iile pe care România le sus susţine în
negocierile de aderare;
- monitorizează şi evaluează stadiul pregătirilor tirilor pentru aderare şi al
negocierilor;
- evalueazăă gradul de armonizare a legislaţiei
legisla româneşti
şti cu acquis-ul
acquis
comunitar şi
ş propune măsuri în consecinţă;
- coordonează aplicarea strategiei de comunicare internă şi externă
privind aderarea la U.E.;
- soluţionează
ţionează diferenţele de poziţii ii interministeriale în domeniul
măsurilor
ăsurilor de aplicare a politicilor de pregătire
preg tire pentru aderare;
- stabileşte
şte poziţiile
pozi şi armonizează demersurile politico politico-diplomatice
efectuate la nivelul membrilor
membr Guvernului şi al structurilor din
subordinea acestuia.
Sarcina de lucru 8
Analizeazăă rolul şi importanţaa Comitetului executiv pentru Integrare
Europeană.
În vederea aderării
ării au fost stabilite obiective atât pe termen scurt cât şi pe
termen mediu.
Pe termen scurt, obiectivele urmărite
urm de România sunt: menţinerea
ţinerea func
funcţionării
adecvate a politicilor; asigurarea unui cadru economic stabil, funcfuncţional şi
predictibil; realizarea obiectivelor de politic
politică economicăă în vederea crecreării
condiţiilor
iilor de bază necesare menţinerii şi accelerării tendinţeiţei de cre
creştere
economicăă înregistrată
înregistrat de România în ultimii ani.

Pentru aceasta sunt avute în vedere:

- monitorizarea
onitorizarea Strategiei naţionale
na ionale de dezvoltare economică a României
pe termen mediu şi evaluarea rezultatelor implementării
ării sale;
- realizarea
ealizarea macrostabiliz
macrostabilizării consolidate şii asigurarea creşterii
cre
economice;
- optimizarea
ptimizarea substan
substanţială a coordonatelor mediului de afaceri prin
ajustare structurală,
structural privatizare şii stimularea întreprinderilor mici şi
mijlocii;
- atragerea unui volum, sporit de investiţii străine ăine şşi creşterea
exporturilor;
- promovarea
romovarea unui set de politici compatibile cu mecanismele Uniunii
Europene;
- realizarea
ealizarea unui management performant al datoriei publice externe;
- alinierea
linierea deplin
deplină la sistemul european de conturi SEC 95.
În vederea întăririi
ăririi capacităţii
capacit instituţionale a băncii
ncii centrale, B.N.R., îşi
propune realizarea, cu sprijinul U.E., a unor proiecte care vizează
vizeaz :
- crearea
rearea unui sistem de raportare a datelor statistice pentru balanbalanţa de
plăţi,
ăţi, care să respecte criteriile Fondului Monetar Internaţional, Eurostat
şi Băncii
ăncii Centrale Europene şii asigurarea infrastructurii necesare
implementării
implementă acestuia;
- elaborarea
laborarea unui studiu
st privind introducerea monedei Euro;
- optimizarea
ptimizarea managementului strategic al rezervelor valutare.
Pe termen mediu, dezinflaţia
dezinfla susţinută va constitui în perioada 2002-2004
unul din obiectivele principale ale programelor economice româneş româneşti,
române politica
monetarăă urmând să se consacre cu prioritate acestuia. Un obiectiv important al
politicii îl constituie şi remonetizarea economiei româneşti prin metode
neinflaţioniste.
ioniste. Atingerea
Atinger acestui obiectiv este însă în mare măsură
ăsură dependentă
de progresele pe care le va înregistra economia în ansamblu, cre creşterea
economicăă şi refacerea încrederii în moneda naţională
na fiind condiţ
condiţii esenţiale
ale declanşării
şării acestui proces.
Pe linia întăririi ii capacit
capacităţii sale instituţionale, B.N.R. are în vedere
realizarea, cu contribuţie
contribu proprie şii cu sprijin din partea U.E., a unor proiecte
pentru crearea unui sistem privind transpunerea corectă
corectă a datelor contabile în
situaţii
ii statistice compatibile cu sta
standardele internaţionale,
ionale, elaborarea unei
strategii pentru adoptarea monedei unice europene şi pregă pregătirea pentru
implementarea unui sistem de emisiuni tip Euro. De asemenea, se are în
vedere:
- urmărirea
ărirea evoluţiei
evolu iei ansamblului de politici promovate, prin prisma prism
monitorizării stricte a politicii bugetare, a menţineriimenţinerii creşterii
cre
economice reale şi durabile şi a convergenţei ei graduale a indicatorilor
economici de către
c criteriile de la Maastricht;
- pregătirea
ătirea în vederea realizării
realiz rii obiectivelor Pactului de Cre Creştere şi
Stabilitate;
- creşterea
şterea reală şi durabilă a P.I.B, prin asigurarea creşterii
şterii economice şi
realizarea unei macrostabilizări
macrostabiliz consolidate;
- finanţarea
ţarea neinflaţionistă
neinfla a deficitului bugetar, în principal prin
atragerea de surse externe;

- îmbunătăţirea
ă ăţirea disciplinei fiscal-bugetare şii crearea condiţiilor necesare
absorbţiei
ţiei fluctuaţiilor
fluctua iilor ciclice normale, concomitent cu menţ
menţinerea sub
control a deficitului bugetar.
Sarcina de lucru 9
Comenteazăă importanţa
importan a obiectivului fundamental al politicii U.E.
După opinia noastră armonizarea legislaţiei

iei române cu cea a U.E. va urm
urmări:
a) asigurarea independenţei
independen B.N.R în elaborarea şi conducerii politicii
monetare;
b) asigurarea independenţei
independen personalului B.N.R.;
c) dreptul de contestare în justiţie
justi a deciziei de revocare
care din funcţie;
func
d) interzicerea finan
finanţării directe a instituţiilor
iilor publice de căcătre Banca
Centrală.
1.3. Cauzele şi consecinţele

ţele infla
inflaţiei
iei asupra politicii financiare a statului
1.3.1. Inflaţia. Noţiuni şi clasificare
Cuvântul inflaţie
ţie îşi
îş are originea în latinescul „inflare” care înseamn
înseamnă a umfla,
a exagera. În terminologia economică
economic el se regăseşte te pentru prima dat
dată în
S.U.A în perioada războiului
războiului de recesiune, prin acest termen exprimându
exprimându-se
emisiunea exagerată de etalon de hârtie. Inflaţia contemporanăă este un fenomen
economic general, un rău
r al tuturor relelor, tot mai complex.
De la sfârşitul
şitul celui de-al
de doilea război mondial şii în decurs de un veac şi
jumătate,
tate, în care s-au
s succedat faze de creştere şi de scădere
ădere a preţurilor,
pre
inflaţia,
ia, mai întâi târâtoare, apoi „manifestată” şii ulterior „galopant
„galopantă”, s-a
afirmat ca un fenomen major în toate statele lumii. Inflaţia
Inflaţia a fost considerat
considerată de
mulţi economişti ti ca fiind fenomenul economic cel mai de temut, „dezordinea
şti
dezordinilor”, aceasta deoarece loveşte
love în monedă,, iar moneda nu este altceva
decât exprimarea valorii tuturor lucrurilor.
Au fost formulate şi ş opinii care consideră că inflaţia ia este „o cre creştere de
mijloace de cumpărare
cumpă în raport cu cantitatea de mărfuri
rfuri disponibile pentru
această cumpărare”
ărare” sau
s „ o creştere în puterea de cumpărare,ărare, fă
fărăă o creştere
corespunzătoare
ătoare de marfă
marf disponibilă de unde rezultăă un dezechilibru între
producţie şi circulaţie”.
circulaţ Fenomenul propriu-zis al inflaţiei
iei monetare, formele ei
de manifestare a preocupat şi continuă să se afle în atenţia
ţia specialiş
specialiştilor. Astfel,
formele de manifestare a inflaţiei
infla au fost analizate avându-se se în vedere mai
multe criterii, după cum urmează:

În funcţie
ie de gradul de depreciere a monedelor se disting:
- inflaţie
ţie latentă
latent – ritmul deprecierii banilor
ilor este mai mic decât ritmul
emisiunii excedentare, situaţie
situa în care se menţineţine încă încrederea
publicului în monedă;
moned
- inflaţie
ţie reală – dezechilibrul se adânceşte, te, deprecierea banilor se
accentuează,
accentuează se pierde încrederea în monedă,, nimeni nu mai dore doreşte
lichiditate,
ichiditate, producătorii
produc nu mai sunt interesaţi săă vândă mărfuri în
moneda respectiv
respectivă (depreciată), producţia ia fiind insuficient
insuficientă faţă de
creştere;
- inflaţie
ţie epidemică
epidemic – ritmul deprecierii monedei este mult mai mare fa faţă
de ritmul creş
creşterii emisiunii monetare,
e, deprecierea fiind excesivă.
excesiv
În funcţie
ie de creşterea preţurilor:
pre
- inflaţie
ţie relativă
relativ – creşterea preţurilor este mai micăă decât cre
creşterea
masei monetare, situaţie
situa în care nu are loc o scădereădere absolut
absolută a
veniturilor reale;
- inflaţie
ţie absolută
absolut – creşterea preţurilor
urilor este mai mare decât cre
creşterea
masei monetare; în acest caz veniturile reale scad în mod deosebit.
În funcţie de ordinul
dinul de mărire:
m
- inflaţie
ţie „târâtoare” sau „latentă”,
„latent în cadrul căreia creşterea
şterea pre
preţurilor
nu depăşeşte
ăşeşte 33-4% pe an; aceasta duce la o depreciere monetar
monetară lentă şi
progresivă, fă
fără zguduiri economice;
- inflaţie
ţie deschisă,
deschis în care creşterea preţurilor evalueazăă între 55-10%;
- inflaţie
ţie galopantă
galopant în care preţurile
urile cresc, anual, cu peste 15%, fapt ce
provoacăă mari dezechilibre economico-sociale;
economico
- hiperinflaţ
iperinflaţia – forma paroxistică a oricărei inflaţii.
Hiperinflaţia
ţia pune în evidenţă
eviden trei caracteristici esenţiale
iale ale orică
oricărei inflaţii:
existenţaa unui deficit bugetar; creşterea
cre cantităţii
ii de moned
monedă emisă;
determinarea valorii monedei în raport cu valutele străine.
Sarcina de lucru 10
Selectează şii descrie în faze minimale (3) interferenţa
interferen inflaţiei
iei latente
şi hiperinflaţia.
ia.
1.3.2. Cauzele şi consecinţele

ţele inflaţiei
infla
Inflaţia îşi
şi are izvorul într-o
într multitudine de cauze de ordin economic, monetar
şi social-politic,
politic, atât interne cât şi externe.
Cauza imediatăă a infla
inflaţiei este dezorganizarea economicăă şi financiar
financiară este
reflectatăă în creşterea
şterea masei banilor în circulaţie
circula într-un
un ritm mai rapid decât al
creşterii producţiei.
ţiei. Întrucât banii reprezintă putere de cumpărare,
ărare, acest proces
echivaleazăă cu o creare de putere activă activ de cumpărare-cerere
cerere solvabil
solvabilă-
superioarăă ofertei de mărfuri
m şi servicii.
Dezechilibrul se rezolv
rezolvă în timp pe piaţă,, prin reducerea spontană a puterii de
cumpărare a masei banilor în circulaţie,
circula deci prin creşterea
şterea pre
preţurilor şi
tarifelor.
O primă cauzăă a inflaţiei
infla o constituie creşterea
terea emisiunii de hârtie moned
monedă într-
o proporţieţie mai mare decât creşterea
cre produsului naţional
ţional brut. În scopul
menţinerii
inerii sau chiar sporirii ratei beneficiului (profitului) şi a ratei acumulării,
acumul
al finanţării
rii unor cheltuieli mari, al reducerii datoriei publice (inclusiv externe)
ţării
şi al echilibrării
ării balan
balanţei de plăţii externe, statul emite o cantitate de hâ hârtie-
monedă într-oo proporţie
propor mai mare decât creşterea terea produsului naţ
naţional brut.
Analizându-se se cele de mai sus se poate trage concluzia că, că, inflaţ
inflaţia este un
rezultat al actelor de politică
politic economică al statelor, independent dacă iniţiatorii
ei sunt sau nu conş
onştienţi de aceasta.
În funcţie
ie de raportul dintre ritmul de emisiune excedentară
excedentară a banilor de hârtie
şii ritmul de depreciere a acestora se disting douădou etape ale inflaţ
inflaţiei: etapa în
care ritmul de depreciere a banilor de hârtie rămânemâne în urma ritmului emisiunii
em
excedentare (inflaţ
(inflaţia latentă);
); etapa în care ritmul deprecierii banilor dep
depăşeşte
ritmul de creştere
ştere a masei monetare excedentare (inflaţia
(infla ia galopantă
galopantă).
O a doua cauză a inflaţiei constă în întreţinerea
inerea excesului de cerere
solvabilă (pentru bunuri de consum, pentru investiţii,
ţii, cheltuieli publice),
comparativ cu oferta ( inflaţia prin cerere).
O a treia cauză a inflaţiei iei o constituie hipertrofierea creditului. Prin
angajarea creditelor a sporit masa monetară
monetar suplimentarăă care ss-a reflectat
aproape imediat
mediat în creşterea
cre cererii de consum (productiv şi neproductiv), în
timp ce volumul produc
producţiei nu a înregistrat o mărirerire corespunzătoare. În acest
fel s-aa acumulat un anumit potenţial
poten inflaţionist în economia naţional
ţională, generat,
practic de incapacitatea pproducţiei
iei de a oferi suportul material necesar utiliz
utilizării
corespunzătoare
ătoare a creditelor de care beneficiau unităţile
unit şi populaţ
populaţia.
O a patra cauză ă a inflaţiei
infla o constituie speculaţiile
iile cu valutele, care circulă
dintr-o ţarăă în alta în mod necontrolat, inclusiv
incl comerţul ul efectuat de diferitele
persoane prin aducerea-ducerea
aducerea de produse dintr-un un stat în altul (a
(aşa numita
piaţă neagră).
ă). Consecinţele
Consecin inflaţiei
iei pot fi analizate atât în plan economic cât şi
social.
În plan economic consecin
consecinţele sunt:
- stabilirea
tabilirea capacităţii concurenţiale iale a firmelor naţ naţionale, prin
creşterea
şterea nivelului preţurilor
pre naţionale faţă de cele externe. Într
Într-o primă
fazăă exporturile sunt favorizate, moneda externă externă asigurând, prin
transformarea ei în monedă
moned naţională, preţuri
uri mai bune decât ccele de pe
piaţa
ţa internă.
internă Dacă inflaţia se permanentizează,, costurile vor creşte cre
pentru că,ă, prin acelaşi
acela mecanism al transformării rii în monedă naţională,
importurile de materii prime devin mai scumpe şi astfel se intr intră în
spirala inflaţ
inflaţionistă;
- sporirea
porirea şomajului,
ş deoarece firmele sunt silite ssă crească
productivitatea prin introducerea de utilaje mai performante;
- favorizarea
avorizarea şi accelerarea procesului investiţional, prin ieftinirea
creditului; pe măsură
m ce înaintează procesul inflaţionist,
ţionist, ratele de
rambursare şii dobânzile devin mai ieftine, moneda pierzându pierzându-şi din
greutate;
- deprecierea
eprecierea depozitelor băneştib şii descurajarea economisirilor,
dobânzile nemaifiind real pozitive; depozitele se devalorizeaz
devalorizează prin
pierderea de greutate a monedei şi stagnarea dobânzii;
- inflaţia
ţia privilegiază
privilegiaz debitorii deoarece ratele rambursate, în termen
real, devin mai mici;
- inflaţia
ţia favorizează
favorizeaz creşterea profiturilor atât prin anticiparea şi
practicarea de pre
preţuri sporite de către producători cât şi prin întârzierile
în creşterea
şterea salariilor
salari care reprezintă preţul forţei
ei de muncă
muncă.
În plan social consecinţele
consecin sunt diferite:
O mică parte realizează
realizeaz profituri; o altă mică parte îşii conservă veniturile şi
averile; majoritatea sărăceşte.
s Se produce astfel o polarizare accentuat
accentuată a
societăţii. Statul trebuie ssă aloce cote mai mari din buget pentru protec protecţie
socială. Măsurile
ăsurile de combatere a inflaţiei
infla constituie o preocupare constantă
constant a
guvernelor, acestea fiind reflectate în politica financiară,
financiar , monetară şi ş fiscală. Se
apreciază că antidotul constă în: blocarea preţurilor; urilor; blocarea monedei;
blocarea veniturilor publice; blocarea veniturilor şii costurilor. Blocarea
preţurilor este practicat
practicată de guverne, inclusiv de cele liberale sau neoliberale.
Prin aceastăă metodă se suprimă manifestarea vizibilă a inflaţiei inflaţ (creşterea
preţurilor) şi se taie lan
lanţul inflaţiei prin stoparea indexării
rii veniturilor.
Michel Didier arată că această metodă are şii efecte perverse, deoarece dac dacă, pe
de o parte, existăă creşterile,
creş pe de altă parte împiedică scăderile.
ăderile. Un produc
producător
care fabricăă două sau mai multe produse se va abţine ab săă scadă preţul unui
produs ce poate fi fabricat cu un cost mai mic pentru a compensa cre creşterea
preţului
ului ce îi este refuzată
refuzat la celălalt produs. Aceastăă metodă a blocării
preţurilor
urilor a fost folosită
folosit şi în economia românească în perioada actual actuală de
tranziţie. Şi în prezent sunt anumite produse al căror căror preţ est
este stabilit
administrativ.
Blocajul monedei constă în evitarea creării de monedă. La inflaţ inflaţie moneda
pierde din valoarea sa, ap apărând un excedent de monedă. ă. Blocajul de moned
monedă
duce la limitarea creditului printr-o
printr rată înaltă a dobânzii. Are consecin
consecinţe în
plan
lan economic prin reducerea investiţiilor
investi şi creşterea şomajului. Blocajul
cheltuielilor publice afectează întreprinderile ce livreazăă bunuri şşi prestează
servicii finanţate
ate din cheltuielile publice; au loc reduceri de personal în
ţate
administraţie
ţie dar şi în întreprinderile
î afectate în modul arătat.
Este o falsăă impresie că
c se reduc costurile prin concedieri, când, de fapt, se
produce o creştere
ştere a contribuţiilor
contribu pentru şomaj.
omaj. De asemenea, cheltuielile de
protecţie socialăă presează
preseaz asupra bugetului. Blocarea veniturilor
iturilor şşi costurilor
este o metodăă insuficient cunoscută,
cunoscut existând prea puţinăă experienţă
experienţă. Politicile
veniturilor au condus mai degrabă
degrab la rezultate favorabile cu condi
condiţia să nu
degenereze în conflict social generalizat.
Politica financiară a statelor în atenuarea şii reducerea procesului infla
inflaţionist,
este orientatăă în următoarele
urm direcţii:
ii: diminuarea sau lichidarea deficitului
bugetar şi, eventual, obţinerea
ob inerea unor excedente; reducerea sau stagnarea
cheltuielilor ce au creat tensiuni în economie şi în general eral un regim de

austeritate privind toate cheltuielile bugetare; creşterea
cre terea veniturilor bugetare şi
realizarea chiar a unor venituri excepţionale;
excep ionale; angajarea de împrumuturi publice
în vederea diminuă
diminuării masei monetare în circulaţie;
ie; angajarea de credite ext
externe
pentru a diminua cererea globală.
global
În politica financiară a României, de după 2000, pentru combaterea infla inflaţiei s-
a acţionat
ionat în următoarele
urmă direcţii: creşterea stocului de monedăă din economie,
compatibilăă cu ritmul creşterii
cre economice şi cu obiectivul de inflaţie
inflaţ pentru a
evita subminarea potenţialului
poten de creştere a P.I.B., printr-oo descurajare
excesivă a recursului la creditare; relativa relaxare a constrângerii fiscale;
reducerea deficitului bugetar şi scădereaderea presiunii Trezoreriei asupra ratelor
dobânzii pieţeiei monetare; restrângerea apelului Trezoreriei la resursele în lei
ţei
ale băncilor
ncilor datorată
datorat accesului larg al Ministerului Finanţelor ţelor Publice la
finanţarea
area externă precum şi la cea internă nebancară sau dominată în valută;
intervenţia
ţia B.N.R. pe piapiaţa valutară prin achiziţia de valutăă şi consolidarea
rezervelor valutare; sterilizarea de cătrec tre B.N.R. a excesului de lichiditate.
Alături
turi de aceste măsuri
m de politică a veniturilor şi de politică
politic fiscală,
Guvernul României a luat şi măsuri de politică structurală
Rezumat
Moneda a apărut ărut în timpurile străvechi,
str în procesul dezvoltării ării societ
societăţii, a
contribuit la procesul schimbului de mărfuri, m rfuri, a facilitat func funcţionarea
economiei şi a dat impuls dezvolt
dezvoltării societăţii. În circulaţiaţia monetar
monetară sunt
întâlnite mai multe categorii de monede cum ar fi: moneda conven convenţională,
care are un rol important deoarece ea este o unitate monetară monetar de cont cu
funcţii
ii limitate de activ internaţional
interna de rezervă emise de Fondul Monetar
Internaţional
ţional pe baza încrederii reciproce dintre
dintre membrii acestuia fă fără garanţie
Tmaterială, ă, determinată
determinat printr-o cantitate de aur egalăă cu cea a dolarului
eamerican. Dupăă revoluţia
revolu din decembrie 1989, Banca Naţională ţională a României
s are un rol important în înfînfăptuirea
ptuirea politicii financiare a statului, astfe
astfel i se
t stabileşte
te ca obiectiv fundamental asigurarea stabilităţii
stabilităţii monedei naţionale
na
epentru a contribui la stabilitatea preţurilor.
pre În ceea ce priveşteşte infla
inflaţia, au fost
formulate diverse opinii care consideră
consider că inflaţia este o creştereştere de mijloace
de cumpărare
ărare în raport cu cantitatea de mărfuri
m rfuri disponibile pentru aceast această
cumpărare. Măsurile
ăsurile de combatere a infla inflaţiei
iei constituie o preocupare
constantăă a guvernului, acestea fiind reflectate în politica financiară
financiară, monetară
şi fiscală.
Teste de autoevaluare
1. Până la crearea sistemului monetar internaţional,

interna ional, prin Acordurile Conferin
Conferinţei
Financiare şi Monetare, sistemele monetare aveau la bază bază etalonul aur cu
formele sale:
a) etalonul monedă-aur
moned şi aur-devize;
b) etalonul aur-devize;
aur
c) etalonul aur-monedă,
aur aur-lingouri, aur-devize.
2. Potrivit legislaţiei în vigoare, aparatul bancar al ţării este organizat pe mai

multe niveluri:
a) Ministerul Finanţelor
Finan şi Băncile comerciale;
b) Banca Naţională
Naţ Română, cu rol de bancă centralăă şi
ş băncile
ăncile;
c) comerciale;
d) Trezoreria statului şi băncile.
3. Moneda şi poate îndeplini în bune condiţii funcţiile sale, numai dacă:

a) mijloceşte
şte procesul circula
circulaţiei mărfurilor;
b) funcţiile
ţiile sunt stabile;
c) se regăseş
ăseşte ca mijloc de plată în raporturile populaţiei.
rile cambiei:
4. Enumeraţi felurile
a) bilet de bancă;
banc
b) bilet
et la ordin şi trată sau poliţă;
c) instrument de plată.
plat
5. Emisiunea şi punerea în circulaţie

circula ie a însemnelor monetare este reglementată
de:
a) Legea nr. 58/1998
58/1998;
b) Legea nr.33/1991;
c) Legea nr.101/1998.
Bibliografie minimal
minimală
Şaguna, D.D. & Şova,
Şova Dan (2011). Drept financiar. Bucureşti:
şti: C.H. Beck. pp.
34-44.
Oneţ, Cristina (2005).
(2005) Dreptul finanţelor publice. Bucureşti:
ti: Lumina Lex. pp.
67-72.
Minea, Mircea Ştefan & Costaş, Cosmin Flavius (2011). Dreptul finan
finanţelor
publice. Bucureşti:
şti: Universul Juridic, pp. 80-95.

2. SISTEMUL BUGETELOR PUBLICE
2.1. Bugetul public 33
2.2. Execuţia şi aprobarea bugetului de stat şi a bugetelor 53
fondurilor speciale
2.3. Elaborarea, aprobarea, execuţia şi încheierea 67
bugetelor locale
Rezumat 73
• să asimilezi noţiunile bugetului de stat;

• să explici modul de elaborare a bugetului de stat;
• să argumentezi importanţa principiilor procesului bugetar.

Nicu Duret Sistemul bugetelor publice
2.1. Bugetul public

2.1.1. Perspective conceptuale
Apariţia şi existenţa statului, extinderea schimbului de mărfuri mijlocit de bani,

reprezintă baza generală a apariţiei finanţelor. Amplificarea diviziunii
sociale a muncii a făcut ca alături de cei ocupaţi în producţia materială să existe
şi alte categorii de oameni care efectuează diferite activităţi în justiţie,
administraţie, armată, conducere etc.
În vederea acoperirii cheltuielilor necesare în scopul satisfacerii intereselor
generale ale societăţii şi dezvoltării funcţiilor sale, statul s-a implicat în
procurarea de venituri care într-o primă etapă au fost asigurate pe calea dărilor
în natură şi a prestaţiilor în muncă, iar cu timpul odată cu dezvoltarea
economiei, sub formă bănească. Instrumentele şi tehnicile financiare nu au fost
cunoscute de la început de toate statele europene, perceperea impozitelor
făcându-se din iniţiativă privată. Instituirea controlului statului s-a concentrat
în apariţia finanţelor publice şi bugetului.
Etimologic, cuvântul „buget” îşi are originea în latinescul bulgo a cărui
semnificaţie este aceea de „sac” sau „pungă de bani”. Ulterior, în Franţa s-au
folosit expresiile bouge şi bougette, în sensul „o pungă de piele sau o pungă de
bani”. Majoritatea autorilor de specialitate consideră cuvântul „buget” ca
provenit din limba franceză veche. În România, termenul de „buget” apare
pentru prima oară în Regulamentul Organic, în capitolul 3 care tratează
finanţele publice. În capitolul menţionat se întâlnesc expresiile bindge şi
închipuirea cheltuielii.
Noţiuni referitoare la buget s-au regăsit în Statutul dezvoltător al Convenţiei de
la Paris din 1858 şi în Constituţiile române din 1886, 1923, 1938. În literatura
de specialitate, asupra bugetului de stat, au fost emise numeroase definiţii.
Astfel, unii autori, au afirmat că bugetul este un document de prevedere a
veniturilor şi cheltuielilor pe o perioadă determinată sau că bugetul este un
program de cheltuieli ce urmează a se efectua şi de venituri ce urmează a se
realiza într-o perioadă determinată. Alţi autori, abordând sub aspect juridic
noţiunea de buget, consideră că acesta reprezintă un act prin care sunt
prevăzute şi autorizate veniturile şi cheltuielile anuale ale statului.
Legea contabilităţii publice din 1929 definea bugetul public astfel „bugetul este
actul prin care sunt prevăzute şi în prealabil aprobate, veniturile şi cheltuielile
anuale ale statului sau ale unor instituţii publice” (D.D.Şaguna, 2006). Din
cuprinsul acestei definiţii rezultă trei elemente specifice ale bugetului public:
Bugetul public este un act de previziuni, în sensul că prezintă un tablou
evaluativ şi comparativ de venituri publice, adică indică sursele băneşti ale
bugetului;
Bugetul public este un act de autorizare, prin care puterea executivă este
împuternicită de puterea legislativă să cheltuiască şi să perceapă venituri în
acord cu prevederile bugetare;
Bugetul public este un act anual, deci limitat în timp la o perioadă mai
potrivită pentru a se efectua programarea şi a se urmări execuţia bugetară.
Potrivit art.2 pct.6 din Legea finanţelor publice nr.500/2002 bugetul de stat este
definit ca fiind documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an
veniturile şi cheltuielile, sau, după caz, numai cheltuielile în funcţie de sistemul
de finanţare al instituţiilor publice.
Dintre toate definiţiile şi caracterizările bugetului de stat exprimate în literatură
şi legislaţia financiară, cea la care aderăm şi pe care o considerăm de referinţă
este cea consacrată prin Legea franceză a contabilităţii publice, conform căreia
bugetul statului este un act de stabilire şi autorizare a veniturilor şi cheltuielilor
anuale ale statului sau altfel spus, bugetul de stat este principalul plan financiar
al statului în care sunt prevăzute veniturile şi cheltuielile statului pe o perioadă
determinată, respectiv un an. Actualitatea modernă a acestei definiţii este
confirmată de faptul că elementele ei esenţiale au fost preluate şi pentru
caracterizarea oficială a bugetului Comunităţilor Europene. Regulamentul
financiar al acestor comunităţi precizează că bugetul lor este actul care prevede
şi autorizează în prealabil, în fiecare an, cheltuielile şi veniturile comunităţilor.
(Viorel, Drept financiar public, 2008)
Bugetul este actul prin care sunt prevăzute şi în prealabil aprobate, veniturile şi
cheltuielile anuale ale statului sau ale unor instituţii Natura juridică a bugetului
de stat a dat naştere unor puternice controverse şi opinii diverse în literatura de
specialitate.
Definim bugetul de stat, potrivit Legii nr.500/2002 privind finanţele publice ca
fiind documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi
cheltuielile, sau, după caz, numai cheltuielile în funcţie de sistemul de finanţare
al instituţiilor publice.
Sarcina de lucru 1
Formulează elementele specifice bugetului public.
Au fost exprimate mai multe opinii cu privire la natura juridică, cele mai
comentate fiind următoarele:
Teoria potrivit căreia bugetul de stat este un act administrativ, deoarece
atât veniturile cât şi cheltuielile sunt simple evaluări de natură financiară
realizate de agenţii administrativi. Potrivit acestei opinii bugetul de stat ar fi un
act-condiţie pusă de legiuitor la dispoziţia agenţilor administrativi pentru a
realiza acte juridice prin care sunt create creanţe de la şi în formarea tezaurului
public şi prin care se efectuează plata acestor creanţe.
Mai mult această teorie a fost fundamentată prin faptul că, în statele moderne,
prin bugetele anuale se condiţionează atât cheltuielile, cât şi veniturile pe care
le efectuează şi respectiv le realizează statul, sub aspecte parţiale diferite însă
comune actelor administrative. I. Gliga arată că într-adevăr, ăr, prin bugetele

statelor moderne cu economie liberal liberal-capitalistă se stabileşte cuantumul
veniturilor şi cheltuielilor în acest fel. În susţinerea
sus inerea acestei teorii, referindu
referindu-se
la totalitatea veniturilor acestor bugete, se prevede conţinutul
conţinutul fiecăruia
fiecă dintre
principalele
rincipalele impozite sau categorii de venituri şi, i, de asemenea, se specific
specifică
impozitele, taxele şşii celelalte venituri de stat programate a se realiza anual în
conformitate cu dispozi
dispoziţiile
iile din legi sau celelalte acte normative referitoare la
fiecare dintre aceste venituri ale bugetului de stat.
Dacă,, potrivit necesităţii
necesit de stabilire şii autorizare a veniturilor bugetare, prin
bugetele anuale se condiţionează
condi realizarea anumitor venituri publice….. pe
baza acestui efect specific administrativ se formulează
formuleaz concluzia că „bugetul
veniturilor este un act condiţiune”
condi (Oneţ, 2008). Dar cum existen
existenţa unui
buget presupune şi o parte de cheltuieli, autorul referindu-se
referindu se la acestea, arat
arată că
potrivit acestei teorii, bugetul anual al statului este condiţia
condiţia obobţinerii din
trezoreria publică a sumelor de bani destinate cheltuielilor bugetare, pe lângă lâng
faptul căă prin acest buget se stabilesc şi se aprobă cuantumul bbănesc al
fiecăreia
reia dintre cheltuielile programate a se efectua. În temeiul acestor
argumente se apreciază
apreciaz că şii bugetul cheltuielilor este un act condi condiţiune.
Considerămă căă teoria potrivit ccăreia
reia bugetul de stat este un act condi condiţie de
natură administrativă s-a fundamentat pe faptul că în lipsa bugetului de stat,
efectuarea cheltuielilor şi încasarea veniturilor statului
atului ar fi fost de neimaginat.
Teoria naturii juridice a bugetului de stat este fundamentată pe ideea că
legea este orice decizie emanat
emanată de la puterea legislativă, iar în situaţia
situa în
care bugetul statului este o decizie a legislatorului el este şi lege propriu-zisă.
Astfel aceastăă teorie se bazeaz
bazează pe principiul că tot ce îmbracăă forma legii este
o normă de drept şşi în consecinţă bugetul de stat nu poate fi decât o lege.
Teoria potrivit căcăreia “bugetul statului are natură juridicăă atât de lege şi
de act administrative” (I.Gliga, 2009), susţinută de L. Dugiut, ajunge la
concluzia căă bugetul este lege în părţile
p ile lui creatoare de dispoziţ
dispoziţii generale şi
act administrativ în ppărţile creatoare de acte individuale şi concrete
concrete. În acest
sens, I. Gliga,, relevă că dintre cele două componente ale bugetului de stat,
partea de venituri este considerat
considerată creatoare de dispoziţii
ii generale.
Astfel, aprobarea anualăanual a părţiiii de venituri a bugetului statului este o
adevăratăă lege, material
materială, deoarece determină în fiecare an, prin dispoziţie
dispozi
generală,, perceperea impozitelor şi taxelor ca şii când ar fi reglementate din
acel moment. Şi este cert că c actele prin care se creeazăă obligaţiuni
ţiuni de plat
plată a
impozitelor şii taxelor sunt acte legislative. Partea de cheltuieli a bugetului de
stat este considerată creatoare de acte individuale şi concrete de natur natură
administrativăă deoarece votul cheltuielilor bugetare de către către Parlament se
produce în sfera de aplicare a legilor preexistente, referitoare la deschiderea de
credite bugetare
etare şii alte procedee de cheltuieli bugetare. Din moment ce acest
vot nu aduce nici o modificare a unor norme juridice preexistente şi rămâne
conform unor reguli generale, este un act individual de naturănatură administrativ
administrativă.
Dintre aceste teorii principale privind
pr natura juridicăă a bugetului de stat,
formulate în primele decenii ale secolului XIX ultimele două, două, au rrămas în
atenţia şii aprecierea doctrinelor de specialitate.

În literatura de specialitate nouă

nou în legătură cu natura juridicăă a bugetului de
stat, întâlnim două teorii şi anume:
- teoria potrivit căreia
c reia bugetul de stat este un act de planificare financiar
financiară
care odată aprobat de Parlament, printr-o
printr lege emisăă în acest scop,
dobândeşte
şte natura juridică
juridic de lege;
- teoria potrivit căreia
c bugetul de stat este principalul plan financiar cu
caracter executoriu al statului.
2.1.2. Funcţiile
iile bugetului de stat
Bugetul de stat ca principal plan financiar financ şii act juridic îndepline
îndeplineşte
următoarele
toarele funcţii:
• funcţiaţia de mobilizare, repartizare şii utilizare a fondurilor băneşti ale
statului;
• funcţiaţia de control prin leu.
Funcţiaia de mobilizare, repartizare şi utilizare a rezervelor bbăneşti ale
statului, constăă în atragerea la fondurile statului a unei părţipă ţi din produsul
naţional brut şi chiar din avuţia
avu naţională, în repartizarea şi utilizarea acestor
fonduri pentru satisfacerea cerinţelor
cerin comune ale societăţii,
ăţii, de regul
regulă cu titlu
definitiv, nerambursabile şi fără contraprestaţie directăă şi imediat
imediată. Această
funcţie îşi
ş găseşte
ă şte fundamentul în faptul că c bugetul de stat este principalul
instrument prin care are loc repartiţia
reparti produsului naţional
ţional brut. Reparti
Repartiţia
produsului naţional
ţional brut presupune atât distribuirea primar primară, cât şi
redistribuirea acestuia.
Veniturile rezultate din procesul distribuirii primare a produsului naţional brut
se numesc venituri de bază
baz sau primare. Astfel, primesc venituri în aceast
această fază
numai acele persoane juridice şi fizice care participă nemijlocit la produc
producţia
materialăă iar persoanele fizice şi juridice care nu lucreazăă în sfera producţiei
produc
materiale
ateriale primesc venituri în procesul redistribuirii produsului brut. Procesul
redistribuirii produsului naţional
na brut cuprinde două faze şi anume:
- mobilizarea;
- dirijarea unei ppărţi din produsul naţional brut distribuit.
Mobilizarea presupune relaţii economice mice exprimate valoric cu ajutorul cărora
c
se atrage
rage prin mecanismul economico-financiar,
economico financiar, prin organele financiare şi
bancare, prin sistemul preţurilor,
pre precum şi pe calea prestărilor
ărilor de servicii o
parte din veniturile întreprinderilor de stat, private sau mixte şi o parte
diferenţiatăă din veniturile grupelor de populaţie,
popula adicăă formarea fondurilor
financiare.
Procesul redistribuirii produsului naţional brut cuprinde relaţiile ţiile bbăneşti prin
intermediul cărora
ărora sunt apoi dirijate şi folosite aceste fonduri băne
ăneşti împreună
cu o parte a resurselor băneşti
b ti mobilizate în procesul distribuirii produsului
naţional brut către
ătre sfera social-culturală,
social administraţie,
ie, ordine publică,
public apărare.
Redistribuirea trebuie să s se realizeze atât prin intermediul impozitelor şi
taxelor, cât şii cheltuielilor. Astfel, instituirea unui impozit progresiv asupra
veniturilor persoanelor fizice poate să s vizeze redistribuirea veniturilor între
diferitele categorii sociale.

Tehnicile fiscale în acest scop sunt: deducerile din venit, diferenţierea

impunerii în funcţie de tranşele de venit, instituirea de impozite particulare
numai pentru persoanele ce obţin venituri sau deţin averi, utilizarea unor
impozite diferenţiate în raport cu originea veniturilor. Procesul formării,
repartizării şi utilizării produsului naţional brut reclamă un control eficient
pentru a-şi atinge scopul.
Funcţia de control prin leu este strâns legată de prima şi se manifestă în
controlul care se exercită prin bugetul de stat asupra întregii activităţi
economice şi sociale. În primul rând, acest control se realizează în procesul
mobilizării veniturilor bugetare cu ocazia plăţii veniturilor datorate bugetului
de stat de către persoanele fizice sau juridice iar în al doilea rând, exercitarea
funcţiei de control este determinată de faptul că fondurile financiare care se
formează la dispoziţia statului sunt ale întregii naţiuni. Respectarea şi întărirea
disciplinei economice şi financiare se pot asigura numai prin exercitarea unui
control riguros, multilateral şi sistematic din partea organelor de stat ce au
atribuţii de control în domeniul economic-financiar. Prin această funcţie se
urmăreşte apărarea integrităţii avutului public, legalitatea, necesitatea
oportunitatea şi eficienţa utilizării fondurilor financiare de către agenţi
economici şi instituţiile publice şi private, respectarea obligaţiilor faţă de
bugetul statului.
Sarcina de lucru 2
Identifică şi rezumă importanţa şi rolul funcţiilor bugetului de stat.
2.1.3. Conţinutul bugetului de stat

Bugetul statului român, ca de altfel al oricărui stat, cuprinde în mod constant
două părţi şi anume:
- veniturile bugetare;
- cheltuielile bugetare.
Veniturile statului sunt definite în mod emblematic de Montesquieu, care în
lucrarea „Spiritul legilor”- cartea XIII, afirma că veniturile statului sunt o parte
pe care fiecare cetăţean o dă din bunul său pentru a avea siguranţa celeilalte
părţi rămasă lui, sau de a se bucura deplin de aceasta.
Veniturile bugetare sunt resursele băneşti care se cuvin bugetelor prevăzute la
art.1 alin.2 din Legea nr.500/2002 care se mobilizează în baza unor prevederi
legale, formate din impozite, taxe, contribuţii băneşti şi alte vărsăminte editate
de fiecare stat în funcţie de politica sa economico-financiară privind repartiţia
produsului intern net şi mobilizarea unor surse externe (accesibile).
Cheltuielile publice reprezintă sumele aprobate în bugetele prevăzute la art.1

alin.2 în limitele şi
ş potrivit destinaţiei
iei stabilite prin bugetele respective. Partea
de cheltuieli a bugetului statului
statul nostru are un conţinutinut orânduit şşi el conform
concepţiei
iei moderne. Astfel, principalele categorii de cheltuieli ale bugetului de
stat sunt cele social
social-culturale, pentru apărarea naţionalăă şi ordinea public
publică
internă,, pentru organele de stat legislative, executive
e şii juridice, pentru ac
acţiuni
economice şi cercetare ştiinţifică, precum şii pentru datoria public publică şi alte
trebuinţee de interes general.
În art.30, Legea nr.500/2002 privind finanţele
finan ele publice se prevede că în bugetul
de stat se includ Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia ţia Guvernului şi
Fondul de intervenţ
intervenţie la dispoziţia aceleaşi instituţii.
Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia ia Guvernului se repartizeaz
repartizează unor
ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şii ai bugetelor locale, pe
bază de hotărâri
ărâri ale Guvernului, pentru finanţarea
finan area unor cheltuieli urgente sau
neprevăzute apărute
ărute în timpul exerciţiului
exerci bugetar.
Fondul de interven
intervenţie aflat la dispoziţia aceleaşi instituţii se repartizeaz
repartizează
aceloraşii ordonatori de credite ( ai bugetului de stat şii ai bugetelor locale), în
condiţiile
iile de mai sus, pentru finanţarea
finan unor acţiuni
iuni urgente în vederea
înlăturării
rii efectelor unor calamităţi
calamit naturale şii sprijinirii persoanelor fizice
sinistrate. Datorită faptului că bugetul de stat este procedeul financiar
inanciar cel mai
important de autorizare şi corelare a veniturilor şii cheltuielilor statului, din
punctul de vedere al organizării
organiz rii bugetare publice sunt remarcabile anumite
particularităţi
ăţi care presupun atât asemănări
asem cât şii deosebiri, între statele de tip
unitar şii cele de tip federal. Comparând statele de tip unitar cu cele de tip
federal vom reuşireuş să scoatem în relief principalele variante practice de
organizare bugetară şi ş în acelaşi timp, faptul că în unele dintre aceste state ss-au
conceput şi s-au au pus în aplicare variante originale care au dezvoltat categoria
variantelor moderne de organizare bugetară
bugetar de interes public.
Din punct de vedere al structurii organizatorice, statele lumii pot fi:
- state de tip unitar;
- state de tip federal
federal.
State de tip unitar,
unitar cum sunt: Franţa, Italia, Olanda, Grecia, Turcia, Suedia,
România etc.,, se caracterizeaz
caracterizează prin: legislaţie unică;; prin organe centrale unice
ale puterii şi administraţiei
administra de stat; teritoriu împărţit în unităţi
ăţi administrativ
administrativ-
teritoriale conduse de organe locale autonome, care au personalitate juridic
juridică şi
dispun de bugete locale proprii. Astfel, în Franţa, unde unităţile
ăţile administrativ
administrativ-
teritoriale sunt comunele urbane şii comunele rurale, departamentele şi
teritoriile de bază, pot fi create, prin lege cantoane,
cantoane, arondismente, regiuni şi
asociaţii
ii de comune.
Teritoriul Italiei este organizat în: regiuni autonome, provincii şi ş comune.
Anglia , are ca unităţ
unităţii administrativ teritoriale: comitatele, teritoriile de comitat
şii districtele de comitat. Suedia, are ca unităţii administrativ teritoriale
provinciile comunale şi administraţiile ecleziastice. În România, teritoriul este
organizat în comune, ora oraşe,
e, municipii (sectoare ale capitalei) şi judeţe.
Organizarea bugetară a statelor de tip unitar era la început simplă simplă, deoarece
cuprindea numai bugetul de stat şii bugetele locale. Actualmente structura
bugetară,, a unor astfel de state a fost dezvoltată,
dezvoltat , cuprinzând bugete anexe celui
de stat, bugete extraordinare sau fonduri băneşti
b speciale şi alte fonduri băneşti
b
alăturate
te bugetului de stat. Referindu-se
Referindu se la bugetul de stat ce aparţine
aparţ statelor
unitare, denumit şi bugetul ordinar sau general, trebuie să
să preciză
precizăm că acesta a
avut şii are ca venituri principale impozite şii taxe sunt completate în caz de
insuficientăă cu împrumuturile
împrum de stat.
Cheltuielile acestui buget sunt destinate celor mai importante necesit
necesităţi cum ar
fi: învăţământ,
ăţământ, sănătate
sănă publică, întreţinerii
inerii organelor legislative şşi executive,
instanţelor
elor judecătore
judecătoreşti şi altor autorităţii publice. În ceea ce priveş
priveşte bugetele
locale ale unităţilor
ăţilor administrativ-teritoriale,
administrativ teritoriale, acestea sunt o component
componentă a
organizării şii structurii bugetare de interes public din statele unitare na naţionale
cu o însemnătateătate deosebită
deosebit pentru autonomia funcţionalăă a organelor de
conducere a acestor
stor unităţi.
unit
Prin aceste bugete locale sunt finanţate:
finan întreţinerea autorităţilor
ăţilor publice locale;
instituţiile
iile publice (învăţământ
(înv public, culturale şii sanitare); modernizarea şi
dezvoltarea urbanistic
urbanistică.
State de tip federal cum sunt: S.U.A., Brazilia, Germania, Elveţia,
Elveţ Austria,
India, care sunt formate din federaţie,
federa ie, statele (provinciile) membre ale
federaţiei şi unităţ
unităţile administrativ-teritoriale. Federaţia
ţia dispune de organe
supreme legislative şiş executive, care au competenţee atât pe plan intern, câ
cât şi
în relaţiile
iile internaţ
internaţionale.
ionale. La rândul lor statele, provinciile, cantoanele,
republicile, landurile cuprind unităţi
unit administrativ-teritoriale
teritoriale conduse de
organele locale care şi în cazul statelor unitare, îşi alcătuiesc
ătuiesc bugete locale
proprii.
În consecinţă ţă structura bugetară
bugetar a statelor de tip federal este complexcomplexă
cuprinzând: bugetul federaţiei,
federa iei, bugetele statelor, landurilor, provinciilor,
cantoanelor membre ale federaţiei federa şi bugetele localee ale unităţilor
unit
administrativ-teritoriale
teritoriale din fiecare dintre statele,
statele, landurile, provinciile,
cantoanele componente. În ţările cu economie de piaţă ţă dezvoltată
dezvoltată, afară de
bugetul de stat în forma sa clasică, clasic , se mai propune un document mai
cuprinzător,
tor, denumit buget al economiei naţionale (Franţa) sau buget
economic (S.U.A., .A., Anglia). Acesta reprezintă
reprezint un document estimativ ce
cuprinde toate resursele naţiuniina şi destinaţia
ia lor ( producţia, reparti
repartiţia,
consumul PIB-ului ului şşii utilizarea resurselor bugetare). În România, sistemul
bugetar corespunde structurii de organizare teritorial-administrativ
ter administrativă,
prerogativelor şi autonomiei organelor puterii legislative şi executive, centrale
şii locale, existând o legislaţie
legisla unică pentru elaborarea şii executarea bugetelor.
Astfel, potrivit art. 138 alin. 1 din Constituţie, bugetul public naţional
ţional cuprinde:
- bugetul de stat;
- bugetul asigur
asigurărilor sociale de stat;
- bugetele locale ale comunelor, oraşelor
ora şi ale judeţelor.
Raportându-se se la sfera acţiunilor
ac şi competenţelor,
elor, bugetul de stat concentreaz
concentrează
relaţiile
iile financiare menite să s asigure exercitarea atribuţiilor
ţiilor interne şi externe
ale statului, iar bugetele locale pe cele menite a satisface cerinţele
cerinţele autonomiei
în sferele de competenţe
competen ce revin administraţiei iei locale. Resursele finan
finanţelor
publice se constituie şi se gestionează printr-un sistem m unitar de bugete care
sunt prevăzute
ăzute în art.1 alin.2 din Legea nr.500/2002 şi anume:
- Bugetul de stat;
- Bugetul asigur
asigurărilor sociale de stat;
- Bugetele fondurilor speciale;

- Bugetul trezoreriei statului;
- Bugetele instituţiilor publice autonome;
- Bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din: bugetul
de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale,
după caz;
- Bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
- Bugetele fondurilor provenite din credite externe contractate sau
garantate de stat şi ale cărei rambursare, dobânzi şi alte costuri se
asigură din fonduri publice;
- Bugetele fondurilor externe nerambursabile;
- Bugetele locale.
Sarcina de lucru 3
Identifică diferenţa dintre fondul de rezervă bugetară şi fondul de
intervenţie.
2.1.4. Noţiunea şi caracteristicile procesului bugetar

Procesul bugetar presupune existenţa unor resurse financiar, precum şi alocarea
lor în scopul furnizării către cetăţeni a bunurilor şi serviciilor publice. În
literatura de specialitate există mai multe opinii privind definirea procesului
bugetar.
Astfel, într-o primă opinie, procesul bugetar a fost definit ca fiind totalitatea
actelor şi operaţiunilor cu caracter tehnic şi normativ, înfăptuite de organe
specializate ale statului, în scopul elaborării, adoptării, executării şi încheierii
bugetului public naţional, într-o altă opinie, prin proces bugetar înţelegem
ansamblul operaţiilor cu caracter tehnic şi legislativ, desfăşurate de organele
competente ale statului în scopul elaborării, executării şi încheierii bugetelor de
stat anuale, iar într-o ultimă opinie, procesul bugetar este definit ca fiind un
ansamblu de operaţiuni care se succedă anual şi privesc elaborarea şi aprobarea
proiectului legii bugetare anuale, execuţia curentă a bugetului, încheierea şi
aprobarea contului de execuţie bugetară, precum şi control bugetar.
Aderăm la ultima opinie deoarece, definiţia dată este mai extinsă incluzând în
procesul bugetar şi execuţia, încheierea şi controlul bugetar.
Procesul bugetar prezintă o serie de caracteristici care-i conferă trăsăturile
specifice unui proces:
- decizional, deoarece conţinutul său constă în alocarea unor resurse
bugetare limitate în raport cu nevoile societăţii pentru bunuri şi servicii
publice;

- democratic,
democratic deoarece în cursul derulării rii etapelor procesului bugetar se
manifestăă atât
atâ atributele statului de drept-între
între care cel al separaţiei
separa
puterilor în stat, cât şii posibilitatea impunerii intereselor economico
economico-
sociale ale diferitelor grupuri de cetăţeni
cet care deţin
ţin majoritatea politic
politică
în decizie,
- preponderent politic
politic, deoarece opţiunea
iunea pentru un anumit tip de politic
politică
economică, în general de politică
politic financiară şii monetară
monetară, în special,
toate reflectate în conconţinutul bugetului, reprezintăă un act de decizie
politicăă al forţelor
for majoritare în Parlament. Principiile procesului
bugetar. Bugetul de stat se conformează
conformeaz unor principii devenite
tradiţionale
ţionale Aceste principii prezintă
prezint două laturi: latura tehnic tehnică,
deoarece sunt necesare unei bune organizări
organiz a finanţelorţelor publice;latura
politicăă întrucât sunt destinate să s uşureze
ureze controlul Parlamentului
asupra gestiunii guvernamentale.
Principiile îşi
ş găsesc
ăsesc consacrarea atât în lege cât şii în literatura de specialitate,
şi avem
m în vedere:
- principiul universalităţii
universalit bugetare;
- principiul publicităţii
publicit bugetare;
- principiul unităţii
unit bugetare;
- principiul anualităţii;
anualit
- principiul specializării-realităţii
specializ bugetare
- principiul unităţii
unit monetare.
Principiul universalit
universalităţii bugetare (art. 8 din Legea nr.500/2002).Conform
acestui principiu nici un venit public şi nici o alocare bugetară nu se poate
percepe şi respectiv repartiza în afara cadrului bugetar.
Datorită faptului că acest principiu prezintă unele asemănări
ă ări cu principiul
unităţii bugetare,
etare, în literatura de specialitate uneori a fost prezentat
independent iar alte ori îmbinat cu principiul unităţii.
unit
Principiul universalit
universalităţii
ii bugetului de stat impune ca acest buget să cuprindă pe
larg toate veniturile care provin de la regiile autonome,
autonome, societăţi
societăţ comerciale,
alţi agenţi
ţi economici, instituţii
institu publice şi private, precum şi de la popula
populaţie,
respectiv toate cheltuielile statului din fiecare exerciţiu
exerciţiu bugetar. Bugetul
întocmit cu respectarea principiului universalităţii
universalit poartăă denumirea de bbuget
brut, în timp ce bugetul care cuprinde numai rezultatul final al ac acţiunilor
producătoare
toare de venit şii al celor generatoare de cheltuieli poartă denumirea de
buget net.
Elaborarea bugetului public cu aplicarea acestui principiu are avantajul ccă
permite cunoaşterea
şterea cât mai exact
exactă a volumului total al veniturilor publice şi al
cheltuielilor publice, precum şi a legăturii ce există între anumite venituri şi
cheltuieli care sunt în conexiune strânsă.
strâns . Referitor la avantajele acestui
principiu, un reputat economist
ec francez susţine că „Principiul universalit
universalităţii
permite cunoaşterea
şterea şii controlul sumei exacte a cheltuielilor publice.
Distingând, pe de o parte, veniturile şi, pe de altă parte cheltuielile, devine
imposibil, fie săă se compenseze veniturile şi cheltuielile, fie săă se afecteze un
anume venit unei cheltuieli”. În legislaţia
legisla noastră, principiul universalităţii
universalit
bugetare este înscris în Legea privind finanţele
finan ele publice, ceea ce permite
controlul Parlamentului asupra cuantumului total al veniturilor şi che cheltuielilor

publice. Realizarea acestui drept al Parlamentului este asigurat practic prin

adoptarea Legii bugetare şi prin normele stabilite, mai ales în art.2 pct.42 şi 3
din Legea nr.500/2002.
Principiul publicităţii bugetare art. 9 din Legea nr.500/2002) impune sistemului
bugetar deschidere şi transparenţă. Aceste două calităţi se realizează prin:
• dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestuia;
• dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor,
cu prilejul aprobării acestora; publicarea în Monitorul Oficial al
României, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor şi
conturilor anuale de execuţie acestora;
• mijloace de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor asupra
conţinutului bugetului, exceptând informaţiile şi documentele
nepublicabile, prevăzute de lege.
Principiul unităţii bugetare (art.10, din Legea nr.500/2002).
Conform acestui principiu, toate veniturile şi toate cheltuielile publice se
înscriu într-un singur document , bugetul de stat pentru a se asigura utilizarea
eficientă şi monitorizarea fondurilor publice. Respectarea acestei cerinţe
conduce la elaborarea unui buget clar, care oferă informaţii de ansamblu
privind resursele publice şi utilizarea lor, permite aprecierea importanţei
relative a diverselor categorii de venituri şi cheltuieli şi facilitează nivelul
soldului general al bugetului prevăzut pentru anul următor. Potrivit concepţiei
lui Maurice Duverger principiul unităţii bugetare se sprijină pe două genuri de
motivaţii, unele financiare, altele politice.
Mai întâi, trebuie să reţinem: dacă legea bugetului de stat şi legea asigurărilor
sociale de stat nu sunt aprobate cu cel puţin trei zile înainte de expirarea
exerciţiului bugetar, se aplică în continuare, bugetul de stat şi bugetul
asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor
bugete.
Sarcina de lucru 4
Enumeră trăsăturile importante ale principiilor procesului bugetar.
Din punct de vedere financiar, unitatea bugetară constituie o regulă de ordine şi

claritate, pentru a prezenta starea reală a situaţiei financiare a ţării fără artificii
de disimulare.
Multiplicând bugetele şi conturile particulare se poate ajunge să devină foarte
dificilă o vedere de ansamblu asupra veniturilor şi cheltuielilor publice, ceea ce
formează risipa. Din punct de vedere politic, unitatea bugetară este şi mai

importantă. Fracţionând cheltuielile şii veniturile în multiple documente,

controlul Parlamentului devine foarte dificil şii astfel, puterea sa de de
decizie în
materie de finanţe nu se mai poate exercita cu aceeaşi
aceeaşi eficacitate. Pentru a
stabili opţiuni
iuni între cheltuielile care îi sunt propuse de Guvern, Parlamentul
ţiuni
trebuie săă aibăă o vedere de ansamblu asupra acestora.
Într-oo prezentare fracţionată,
frac printr-o manevră, s-ar
ar putea face să se voteze mai
întâi cheltuielile care nu sunt indispensabile, de vreme ce mărimea
mărimea total
totală a
cheltuielilor publice nu ar fi cunoscută
cunoscut şi la sfârşit
it cheltuielile absolut necesare,
pe care Parlamentul ar fi obligat să
s le accepte.
Cu toate argumentele tehnic-financiare
tehnic şii politice, în foarte multe state
contemporane s-aa renun
renunţat la unitatea bugetului de stat şi s-aa preferat procedeul
pluralităţii
ăţii bugetare. Acest procedeu se aplică declarându-se se bugetul statului ca
buget ordinar, sau general sau central, şi admiţându-se, alăturatăturat acestuia, alte
bugete: extraordinare, anexe, speciale, automate, etc.
Aceste bugete sunt, în mod obişnuit,
obi mai mici şi de importanţă
ţă mai mic
mică decât
bugetul ordinar care rămâner mâne principalul act financiar, deci principalul
component al finanţelor
finanţ publice. În practica legislativăă româneasc
românească actuală,
acest principiu este aplicat de Legea privind finanţele
finan ele publice, care consacr
consacră
regula elaborării
ării şi adoptării
adopt rii unei legi bugetare anuale care prevede totalitatea
veniturilor şi cheltuielilor publice, precum şi structura acestora.
De asemenea, legea permite constituirea şii utilizarea de mijloace financiare
aparţinând
inând statului, în afara bugetului
bugetului, numai pe baza aprobării ării prin lege. Astfel
se stabileşte că toate veniturile reţinute
re şi utilizate în sistem extrabugetar, sub
diverse forme sau denumiri, se introduc în bugetul de stat, urmând principiile şi
regulile acestui buget.
Principiul anualităţii
anualităţ bugetare (art.11 din Legea nr.500/2002). Universalitatea
şii anualitatea bugetară
bugetar definesc întinderea bugetului de stat; dimensiunile în
spaţiu,
iu, pe orizontală şi verticală ale bugetului de stat. Dimensiunea în timp a
bugetului vizează periodicitatea acestuia,
acestu adică durata de timp pentru care
Parlamentul autorizează
autorizeaz Guvernul să încaseze veniturile şi să efectueze
cheltuielile aprobate, după
dup care se impune reînnoirea autorizaţiei
ţiei parlamentare
pentru o nouăă perioad
perioadă de timp.
Acordarea autorizaţiei
autorizaţ parlamentare doar pentru o perioadăă de 1 an de zile este
fundamentatăă pe argumente de ordin politic şi financiar. Astfel, din punct de
vedere politic, principiul anualit
anualităţii
ii bugetului de stat, a fost acceptat potrivit
concepţiei
iei care pretinde emiterea oricărei
oric decizii
ii parlamentare cu precau
precauţie în
mod temeinic, cât şi ş exercitarea de către
tre puterea legiuitoare a unui control
eficace în timp asupra puterii executive.
Emiterea autorizaţiei
autorizaţ parlamentare la intervale de un an s-aa impus ca o măsură
m
practică, izvorâtăă din ex
experienţaa luptei duse de Parlamentul englez, ca şi de cel
francez, de a controla actele de decizie a monarhului şi Guvernului ssău. Din
punct de vedere tehnic-financiar,
tehnic periodicitatea anuală a bugetului de stat a fost
confirmatăă ca răspunzând
ăspunzând mai multor posibilităţi
pos i reale de prevedere sau de
stabilire prealabilă a cuantumului veniturilor şii cheltuielilor bugetare de stat.
Perioada de valabilitate a autorizaţiei
autoriza bugetare, adică anul bugetar poate ssă
coincidă cu anul calendaristic sau săs difere de acesta.
Factorii care influenţează data începerii anului bugetar sunt: caracterul

economiei, nivelul de dezvoltare, perioada de lucru a Parlamentului, de
numărul şi de durata sesiunilor în care se dezbate bugetul public de tradiţie.
Astfel, în ţări ca Austria, Belgia, Brazilia, Franţa, România, Germania, anul
bugetar coincide cu cel calendaristic (1 ianuarie-31 decembrie). În alte ţări ca
Marea Britanie, Canada, Japonia, anul bugetar durează între 1 aprilie şi se
termină la 31 martie. În S.U.A. anul bugetar durează între 1 octombrie-31
septembrie, iar în Australia, Filipine, Italia, Pakistan, India anul bugetar este
cuprins între 1 iulie-30 iunie Anualitatea bugetului de stat face ca veniturile
bugetare aferente unui buget să fie considerate numai cele încasate în perioada
1 ianuarie-31 decembrie a anului calendaristic respectiv, urmând ca veniturile
cuvenite aceluiaşi buget dar încasate în anul următor să fie considerate venituri
ale noului buget.
Constituţia României, la art.138 alin.2 consacră principiul anualităţii în
elaborarea, aprobarea şi executarea bugetului de stat ca şi cel al asigurărilor
sociale de stat.
De la acest principiu este prevăzută o singură excepţie, la alin.3: dacă legea
bugetului de stat şi legea asigurărilor sociale de stat nu sunt aprobate cu cel
puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare,
bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, până
la adoptarea noilor bugete.
În această ipoteză, bugetele exerciţiului bugetar expirat ultraactivează, în
sensul că, deşi ele au fost legiferate pe o perioadă expirată şi deci valabilitatea
lor a încetat pentru a preveni blocajul instituţional pe care l-ar provoca
imposibilitatea efectuării de cheltuieli bugetare şi a formării resurselor
financiare necesare, ele se aplică în continuare până la adoptarea noilor bugete.
Principiul specializării bugetare (art.12 din Legea nr.500/2002). Conform
acestui principiu, veniturile bugetare trebuie prevăzute în buget şi aprobate de
Parlament pe surse de provenienţă, iar cheltuielile publice care urmează să se
efectueze, pe categorii, destinaţii şi în funcţie de conţinutul lor economic. La
începutul activităţii bugetare, Parlamentul dădea o autorizaţie în bloc pentru
toate veniturile şi cheltuielile statului.
Cu timpul, s-a trecut la individualizarea veniturilor şi a cheltuielilor pe
destinaţii. Individualizarea poziţiilor privind veniturile şi cheltuielile publice,
pe baza unor criterii definite semnifică specializarea bugetară. În plus,
Parlamentul aprobă nivelul cheltuielilor ca limite maxime, care pentru fiecare
destinaţie reprezintă credite bugetare, în limita cărora se pot efectua plăţile.
Aplicarea acestui principiu necesită, în consecinţă, utilizarea clasificaţiei
bugetare, care este o schemă de grupare a veniturilor bugetare şi a destinaţiilor
acestora, într-o anumită ordine, pa baza anumitor criterii.
Clasificaţia bugetară este un instrument tehnic de sistematizare, urmărire şi
control al realizării veniturilor şi efectuării cheltuielilor bugetare. Aceasta este
obligatorie pentru cuprinsul acestui buget şi pentru evidenţa contabilă bugetară
de stat. În acest sens, în bugetele ministerelor, instituţiilor publice, în
documentaţia anexă a acestor bugete în dispoziţiile de plăţi şi chitanţe şi în
toate înscrisurile de evidenţă contabilă bugetară de stat se înscriu toate

veniturile şi cheltuielile bugetare cu denumirea şi numerotarea statornicită prin

clasificaţia bugetară elaborată de Ministerul Finanţelor Publice.
Clasificaţia bugetară cuprinde o serie de caracteristici care sunt:
- să fie concepută de aşa natură, încât să grupeze veniturile pe surse de
provenienţă şi alocaţiile bugetare pe categorii de cheltuieli;
- să fie simplă, concisă şi clară, pentru a fi înţeleasă cu uşurinţă de toţi cei
chemaţi să examineze bugetul de stat;
- să creeze condiţii pentru exercitarea controlului asupra execuţiei
bugetare;
- să respecte disciplina financiar-bugetară;
- stabilirea de drepturi şi obligaţii organelor financiar-bancare cu atribuţii în
executarea bugetului de stat, care poartă răspunderea pentru realizarea
normelor prevăzute ca venituri ale bugetului de stat sau pentru efectuarea
plăţilor din sumele prevăzute ca fiind cheltuieli bugetare.
Sarcina de lucru 5
Precizează care este rolul şi importanţa veniturilor şi cheltuielilor
bugetare.
Clasificaţia bugetară este stabilită pentru:

- venituri;
- cheltuieli.
Clasificaţia veniturilor bugetului de stat cuprinde aceste venituri grupate în
capitole şi subcapitole de venituri curente şi venituri de capital, de venituri
fiscale, venituri nefiscale şi diverse, fiecare cu impozite directe şi indirecte.
Clasificaţia cheltuielilor bugetului de stat este mai complexă deoarece, potrivit
necesităţilor practice ale programării bugetare şi ale evidenţei contabile
bugetare, cuprinde atât o clasificaţie funcţională care enunţă părţile, capitolele
şi subcapitolele de cheltuieli bugetare, cât şi o clasificaţie economică ce
numerotează şi prevede intitularea speciilor şi subspeciilor de cheltuieli
limitativ admise şi finanţate din bugetul statului. Principiul unităţii monetare
(art. 13 Legea 500/2002).
Potrivit acestui principiu toate operaţiunile bugetare se exprimă în moneda
naţională. Astfel, se asigură punerea în aplicare a alin.2, art.137 din Constituţie,
conform căruia moneda naţională este leul iar subdiviziunea acestuia este
banul.
De asemenea, acest principiu constituie reflecţia în plan financiar a
suveranităţii statului român, care implică nu doar supremaţia şi independenţa
politică ci şi dreptul de a emite moneda proprie. Neafectarea veniturilor
bugetare înseamnă că, prin perceperea lor, veniturile bugetare se
depersonalizează, adică servesc la acoperirea cheltuielilor publice privite în

ansamblul lor.
Ca atare, nu este admis
admisă perceperea unui venit public pentru finanfinanţarea unei
anumite cheltuieli publice. Acest principiu este aplicat şi în legislaţ
legislaţia noastră,
rezultând din prevederile Legii nr.500/2002. În practica bugetar bugetară există
numeroase abateri de la acest principiu.
În unele ţări,
ri, legea admite afectarea unor venituri, chiar în cadrul bugetului
general (ordinar). În Fran
Franţa, de exemplu, sumele vărsate
rsate benevol la buget de
persoane fizice sau juridice, publice sau private, în vederea efectu
efectuării unor
cheltuieli de interes public, precum şii cele provenind din reconstituirea unor
credite bugetare şi ş care urmează a fi folosite pentru finanţarea unei noi
cheltuieli, au regimul veniturilor cu afectaţie
afecta specială.. La acestea se adaug
adaugă
cele autorizate de lege săs rămână în afara bugetului general şi să fie utilizate
pentru finanţarea
ţarea uunor acţiuni bine determinate.
Principiul echilibrării
echilibră bugetului public implică faptul căă bugetul trebuie ssă fie
echilibrat, respectiv ca veniturile sale să
s acopere cheltuielile publice.
Deficitul bugetar, adică autorizarea de cheltuieli superioare veniturilor
provenite din impozite, era apreciat ca o sursă
surs de pericol care
re duce la bancruta
statului şi la inflaţie,
inflaţie, deoarece se acoperea din împrumuturile de stat sau
emisiuni monetare suplimentare.
Dacă declaraţia
ţia statului în stare de bancrută
bancrut este un fenomen rar întâlnit, în
schimb inflaţia
ţia monetară
monetar provocată de deficitele bugetare este destul de
frecvent. Principiul echilibrului bugetar nu este expres enumerat de Legea
privind finanţele
ele publice, dar se face referire în unele articole, cum sunt spre
ţele
exemplu, art.49 alin.4, art.50.
Totodată, legea interzice acoperirea cheltuielilor
uielilor bugetului public prin
recurgerea la emisiune monetar
monetară sau prin finanţare directăă de că
către bănci.
Pentru situaţia
ţia când apar goluri temporare de casă,, legea permite acoperirea
lor, pânăă la încasarea veniturilor, pe seama resurselor aflate în conturi
conturile de
trezorerie ale statului.
În acest scop, prin Legea bugetară
bugetar anuală se poate autoriza Ministerul
Finanţelor
elor Publice, ca pe parcursul execuţiei
execu bugetului, dacăă este necesar şi cu
aprobarea Guvernului, să s emită bonuri de tezaur, purtătoare
ătoare de dobând
dobândă sau
alte instrumente specifice, pentru a face faţă fa cheltuielilor statului pân
până la
încasarea veniturilor, ffără a depăşii 7% din volumul total al cheltuielilor
bugetare. Aceste bonuri intră
intr în circulaţie prin achiziţionarea
ţionarea lor de ccătre
agenţii
ii economici şiş populaţie. În cazuri excepţionale,
ionale, prin Legea bugetar
bugetară
anuală se poate stabili acordarea de către
c Banca Naţionalăă a României a unui
împrumut fără ă ă dobândă
dobând pentru acoperirea decalajului temporar dintre
veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, pe seama resurselor
resurselor de creditare ale
acesteia, fără
ă ă a depăş
depăşii 10% din totalul bugetului aprobat. Acest împrumut
urmează a fi rambursat pe seama veniturilor bugetare curente sau a unui
împrumut de stat efectuat în baza unei legi.
Potrivit Constituţiei României, bugete
bugetele locale, se elaborează,
ă, se aprob
aprobă şi se
execută în condiţiile legii. Această
Aceast normă de trimitere se referă,ă, în prezent, la
Ordonanţaţa de Urgenţă
Urgen privind finanţele ele publice locale nr.45/2003, care , la
art.15 alin.1 prevede că bugetele locale se aprobă de către consiliile locale,

consiliile judeţene şi Consiliul general al Municipiului Bucureşti.
De asemenea, Ordonanţa de Urgenţă privind finanţele publice locale prevede
că fiecare comună, oraş, municipiu, sector al Municipiului Bucureşti, judeţ, îşi
întocmeşte bugetul local în condiţii de autonomie. Conform art.16 din Legea
privind finanţele publice, bugetele instituţiilor publice, se aprobă, în mod
diferit, în raport cu sursa de finanţe, astfel:
a) Bugetele instituţiilor publice autonome, de către organele abilitate
prin legi speciale;
b) bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul de stat şi
bugetul asigurărilor sociale de stat, prin lege, ca anexe la bugetele
ordonatorului principal de credite;
c) bugetele instituţiilor publice finanţate integral din bugetul de stat
sau din bugetele locale, se aprobă de către ordonatorul de credit
ierarhic superior al instituţiilor publice;
d) bugetele instituţiilor publice, care se finanţează integral din
venituri proprii , se aprobă de către organul de conducere al instituţiei
respective, cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior.
Metodologia de elaborare a bugetelor locale, ale instituţiilor publice
precum şi bugetele tuturor agenţilor economici, ale altor unităţi, care,
potrivit legii, au obligaţia de a întocmi bugete, se stabileşte prin norme
emise de către Ministerul Finanţelor Publice.
2.1.5. Elaborarea şi aprobarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor de stat şi a

bugetelor fondurilor special
În practica internaţională se disting trei sisteme în ce priveşte iniţiativa în
materie bugetară. Sistemul iniţiativei guvernamentale practicat în Marea
Britanie , care constă în prerogativa Guvernului de a iniţia sau sprijini măsurile
care au drept consecinţă aprobarea unei cheltuieli publice sau instituirea unui
venit public.
În această concepţie, Trezoreria primeşte şi centralizează toate propunerile de
cheltuieli de la celelalte ministere şi are dreptul de a le controla, iar în caz de
divergenţe, primul-ministru sau guvernul fiind arbitrul. De asemenea,
Trezoreria este împuternicită a se îngriji de veniturile publice. Camera
Comunelor evită, în general, să modifice propunerile bugetare ale Guvernului
pe care le aprobă sau le respinge, iar Camera Lorzilor nu are atribuţii în această
materie.
Sistemul mixt, al iniţiativei bugetare parlamentare şi guvernamentale, aplicat în
Franţa şi în alte state continentale. În acest sistem rolul Ministerului Finanţelor
este mult redus. Acesta centralizează propunerile tuturor ministerelor şi
întocmeşte o schiţă (schemă de buget) cu cheltuielile şi veniturile publice
propuse.
Echilibrarea şi definitivarea proiectului de buget se realizează de Cabinetul de
Miniştri, proiect care este prezentat Parlamentului de către Ministerul de
Finanţe, dar în numele şefului statului. În acelaşi timp, fiecare Cameră are o
comisie financiară care discută propunerile bugetare şi este, în mod exclusiv
sesizată cu orice propunere de amendament. Totodată, Comisia financiară

intervine în mod direct, în dezbaterile publice ale bugetului în Camerele
Parlamentului.
Sistemul american, în cadrul căruia iniţiativa în materie bugetară aparţine
preşedintelui S.U.A. Acesta este sprijinit de un birou bugetar, care
centralizează şi revizuieşte propunerile departamentelor şi le supune spre
examinare preşedintelui ţării, care definitivează proiectul de buget. În ţara
noastră, potrivit Constituţiei României proiectul bugetului de stat şi cel al
asigurărilor sociale de stat se elaborează anual de către Guvern, care le
supune aprobării Parlamentului, prin proiecte de lege separate.
Legea privind finanţele publice prevede că Guvernul elaborează proiectul
bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat şi al bugetelor
fondurilor speciale, pe care le înaintează Parlamentului, împreună cu raportul
privind situaţia macroeconomică şi socială pentru anul bugetar respectiv şi
proiecţia acestora pe următorii 3 ani .
Etapele de elaborare a proiectului de buget
În cursul fiecărui exerciţiu bugetar se procedează cel mai târziu în cel de-al
treilea trimestru, la elaborarea proiectului bugetului de stat, pentru exerciţiul
financiar următor. Potrivit art.28 din Legea nr.500/2002 proiectele legilor
bugetare anuale şi ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin Ministerul
Finanţelor Publice, pe baza următoarelor elemente:
a) prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul
bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget, precum şi pentru
următorii 3 ani;
b) politicilor fiscale şi bugetare;
c) prevederilor memorandumurilor de finanţe, ale memorandumurilor
de înţelegere sau ale altor acorduri internaţionale cu organisme şi
instituţii financiare internaţionale, semnate şi/sau ratificate;
d) politicilor şi strategiilor sectoriale a priorităţilor stabilite în
formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali
de credite;
e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de
credite;
f) programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în
scopul finanţării unor acţiuni sau ansamblului de acţiuni, cărora le sunt
asociate obiective precise şi indicatori de rezultate şi de eficienţă;
programele sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecărui
program, care trebuie să precizeze: acţiunile, costurile asociate,
obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi estimate pentru anii
următori, măsurate prin indicatori precişi a căror alegere este justificată;
g) propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat,
precum şi de transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei
publice locale;
h) posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar.
Elaborarea proiectului de buget fiind o activitate complexă şi pentru a se putea
realiza şi prezenta Parlamentului în timp util, Legea privind finanţele publice
prevede un adevărat scadenţar al datelor până la care trebuie să se efectueze
lucrările
rile ce revin organelor implicate în procesul bugetar. Astfel, indicatorii
macroeconomici şi sociali, menţionaţi
men i mai sus pentru anul bugetar pentru care
se elaboreazăă proiectul de buget, precum şi pentru următorii ătorii 3 ani, vor fi
elaboraţii de organele abilitate până
pân la data de 31 martie a anului curent; aceşti
indicatori vor fi actualiza
actualizaţi pe parcursul desfăşurării
rii procesului bugetar.
Ministerul Finanţelor Publice,
Pu va înainta Guvernului, până la data de 1 mai ,
obiectivele politicii fiscale şii bugetare pentru anul bugetar pentru care se
elaboreazăă proiectul de buget şi următorii 3 ani, împreunăă cu limitele de
cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite, urmând ca acesta ssă le
aprobe pânăă la data de 15 mai şi să informeze comisiile pentru buget, finanfinanţe
şi bănci
nci ale Parlamentului asupra principalelor orientări
orientări ale politicii sale
macroeconomice şi ş ale finanţelor publice.
Potrivit art.33 alin. 1, ministrul finanţelor
finan elor va transmite ordonatorilor principali
de credite, pânăă la 1 iunie a fiec
fiecărui an, o scrisoare-cadru
cadru care va specifica
contextul macroeconomic pe baza căruia c ruia vor fi întocmite proiectul de buget,
metodologiile de elaborare a acestora, precum şii limitele de cheltuieli aprobate
de guvern. Conform art.33 alin.2 în cazul în care schimbarea cadrului
macroeconomic impune modificarea limitelor de cheltuieli, acestea vor fi
adoptate de către
ătre Guvern, la propunerea Ministerului
Ministerului Finanţ
Finanţelor Publice.
Ministerul Finanţelor
ţelor Publice până la data de 15 iunie comunică ordonatorilor
principali de credite limitele de cheltuieli, astfel redimensionate, în vederea
definitivării
ării proiectelor de buget.
Ordonatorii principali de credite au
a obligaţia ca până la data de 15 iulie a
fiecărui an săă depun
depună la Ministerul Finanţelorelor Publice propunerile pentru
proiectul de buget şii anexele la acesta, pentru anul bugetar urm următor, cu
încadrarea în limitele de cheltuieli şi estimările rile pentru urmă
următorii 3 ani,
comunicate potrivit art.33, însoţite
înso de documentaţii şii fundamentă
fundamentări detaliate.
Camera Deputaţilor şi Senatul, consultând Guvernul, îşi şi aprob
aprobă bugetele
proprii şi le înainteaz
înaintează Guvernului în vederea includerii lor în proiectul
bugetului de stat. Autorităţile
Au administraţiei
iei publice locale au aceeaş
aceeaşi obligaţie
pentru propunerile de transferuri consolidate şii de sume defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat.
Ministerul Finanţelor Publice examinează
examineaz proiectele de buget şi poart
poartă discuţii
cu ordonatorii principali de credite asupra acestora, iar în caz de divergen
divergenţă
hotărăştete Guvernul. Proiectele de buget şii anexele la acesta, definitivate
potrivit prevederilor alineatului de mai sus se depun la Ministerul Finan
Finanţelor
Publice pânăă la data de 1 august a fiecărui an.
Sarcina de lucru 6
Identificăă etapele de elaborare a proiectului de buget.

Ministerul Finanţelor
elor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor
principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte şte proiectele legilor
bugetare şi proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern până la data de 30
septembrie a fiecărui an.
Proiectul legii bugetului de stat este însoţit
înso it de un raport privind situa
situaţia
macroeconomică pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de
buget şi proiecţia
ţia acesteia în următorii
urm 3 ani.
Acest raport va cuprinde un rezumat a politicilor macroeconomice în contextul
cărora
rora au fost elaborate proiectele de buget, precum strategia Guvernului în
domeniul investiţiilor publice.
Raportul şii proiectele legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal
fiscal-
bugetară a Guvernului, precum şi alte informaţii
ii relevante în domeniu.
După însuşirea
şirea de către
că Guvern a proiectelor legilor bugetare şi a proiectului de
buget, acesta le supune spre aprob
aprobare
are Parlamentului cel mai târziu până
pân la data
de 15 octombrie a fiec fiecărui
rui an. Raportul cu care se supune Parlamentului
proiectul bugetului de stat cuprinde, în realitate, însuşi
însu i programul de guvernare
al partidului sau partidelor aflate la putere, cu indicarea
indica direcţiilor,
ţiilor, obiectivelor,
mijloacelor, metodelor şi căilor de realizare a acestui program.
Elaborarea lucrărilor
ărilor de buget necesită
necesit analize complexe referitoare la evoluţia
evolu
economiei şi finanţelor,
finanţ atât în perioada anterioară, cât şi, mai ales, pentru
perioada următoare.
ătoare. Numai pe baza unei documentaţii ii complete Parlamentul
va putea lua o decizie care are caracter politic, deoarece cifrele de venituri şi
cheltuieli ce se aprob
aprobă exercită influenţă hotărâtoare
râtoare asupra evoluţ
evoluţiei întregii
activităţi social-economice
conomice a ţării.
În consecinţă,
ţă, la evaluarea volumului veniturilor şii cheltuielilor bugetare se
utilizeazăă mai multe metode
metode, dintre care menţionăm:
1) Metoda autonom
autonomă sau a penultimei, care constăă în evaluarea forfetar
forfetară
a veniturilor şi cheltuielilor bugetare,
are, pe baza rezultatelor ob obţinute în
penultimul an, corectate cu eventuale modificări
modificări determinate de
schimbarea legisla
legislaţiei sau de alte măsuri suri adoptate pân până la data
întocmirii proiectului de buget;
2) Metoda majorării
major sau diminuării are în vedere rezultatele executării
bugetului de stat ob
obţinute în ultimii ani, pe baza cărora
ărora se stabileşte
stabile rata
medie anuală a creşterii (descreşterii)
terii) veniturilor, respectiv cheltuielilor
bugetare.
În raport cu această medie se procedează la dimensionarea volumului şi
structurii veniturilor şi
ş cheltuielilor bugetare pentru anul viitor.
3) Metoda evaluării
evalu directe a veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care
are în vedere dimensionarea fiec
fiecărei
rei categorii de venituri, sau destinaţie
destina
de cheltuieli, în raport cu preliminările
prelimin pe anul în curs şi cu previziunile
privind dezvoltarea economiei în perioada următoare.
urm
Având în vedere că ţara noastră se află în stadiul de tranziţie ţie spre economia
de piaţă,, ceea ce prezumă
prezum schimbăriri importante de la an la an, este de înînţeles să
se utilizeze
lizeze ultima metod
metodă de evaluare a veniturilor şii cheltuielilor bugetului de
stat.
2.1.6. Procedura de aprobare a bugetului de stat

Potrivit Constituţiei României, bugetul de stat se aprobă
aprobă de către
ătre Parlamentul
României. Această atribuţie a Parlamentului se realizeazăă în Şedinţ
Şedinţa Comună a
Camerei Deputaţilor şi Senatului, ceea ce relevă importanţa deosebită
deosebit ce se
acordă de Constituţie
Constituţ problemei aprobării bugetului de stat. Bugetul se aprobaprobă
de Parlament pe ansamblu, pe părţi,
p capitole subcapitole, titluri, articole etc. şi
pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum şi pentru
creditele de angajament pentru acţiuni
ac multianuale.
Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin puţin 3 zile înainte de
expirarea exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte te sarcinile prev
prevăzute în
bugetul anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşidep de
regulă 1/2 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia
excepţ
excep cazurilor
deosebite, temeinic motivate de către
c ordonatorii principalii de credite, sau,
după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia
situa în care
acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
În acelaşi
şi timp, se prevede că
c „Instituţiile publice şi acţiunile
ţiunile nou aprobate în
anul curent, dar care încep
încep cu data de 1 ianuarie a anului bugetar urm
următor, vor
fi finanţate pânăă la aprobarea legii bugetare, în limita a 1/12 din prevederile
acestora cuprinse în proiectul de buget”.Potrivit dispoziţiilor
dispoziţiilor art.62 alin.2 lit. b
in Constituţia
ţia României, aprobarea bugetului de stat se realizează de către cele
două Camere, în şedinţa
şedin comună, până cel mai târziu la 31 decembrie; această
aceast
soluţie constituţional
ţională este menită să elimine blocajul din activitatea
parlamentară.
Procedura parlamentară,
parlamentar etapele examinării şi aprobării
rii legii bugetului de stat
sunt:
- examinarea
xaminarea proiectului legii şii a Raportului Guvernului de ccătre
Comisiile permanente ale fiec fiecărei
rei camere (Comisia de buget, finan
finanţe,
bănci,
ănci, sesizată în fond şi alte comisii interesate);
- avizele Comisiilor permanente, inclusiv al celei juridice se transmit
Comisiei permanente de buget-finanţe,
buget împreunăă cu eventualele
amendamente formulate;
- comisiile
omisiile de buget-finanţe
buget ale celor două camere reunite întocmesc un
raport comun asupra proiectului de lege, care cuprinde toate
amendamentele celorlalte comisii şi formulează propuneri cu privire la
adoptarea sau respingerea proiectului de lege, care se transmit plenului;
- dezbaterea
ezbaterea generală
general a proiectului Legii de aprobare a bugetului de stat
în plenul celor dou
două Camere, pe baza raportului
portului comun şşi în prezenţa
iniţiatorului.
ţiatorului. Dezbaterile cu privire la proiectul de buget şi al legii
bugetare încep prin:
a) prezentarea de către
c Guvern-prin ministrul finanţelor-aa expunerii
de motive asupra celor două
dou proiecte şii a raportului comisiilor de
specialitate;
b) dezbaterea pe articole a proiectului legii;
c) adoptarea Legii de aprobare a bugetului de stat pe baza votului de
ansamblu, care poate fi deschis sau secret.

După adoptare, proiectul de lege bugetară

bugetar şii proiectul bugetului de stat se
înainteazăă Preşedintelui
şedintelui României, în vederea promulgării
ării potrivit art.77 din
Constituţia
ţia României.
Legile bugetare anuale şi structura acestora

Legile bugetare anuale:
anuale potrivit art.26 din Legea 500/2002 legile bugetare
cuprind:
- laa venituri, estimările anului bugetar, în volumul lor total şi pe
principalele categorii de venituri;
- laa cheltuieli, sunt stabilite creditele bugetare determinate de autoriz
autorizările
conţinute
ţinute în legi speciale, în structura funcţională
func ă şi economică
economic a
acestora;
- deficitul
eficitul sau excedentul buge
bugetar;
- reglementă
eglementări specifice exerciţiului bugetar în cauză.
Articolul 27 prevede că
c anexele legilor bugetare cuprind:
- sintezele bugetelor care, potrivit art.16 alin.1 lit. a se adoptă prin lege şi
anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor
asigur rilor sociale de stat,,
sta bugetele
fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate
de stat şi bugetele fondurilor externe nerambursabile;
- bugetele
ugetele ordonatorilor principali de credite şii anexele la acestea, în
raport de specificul fiecărui
fiec ordonator principal
incipal de credite;
- sumele
umele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şşi criteriile de
repartizare a acestora;
- alte
lte anexe specifice.
Structura bugetelor anuale

Structura bugetelor anuale este complexă,
complex iar veniturile şi cheltuielile se
grupează în buget pe baza clasificaţiei
clasifica iei bugetare. Astfel, veniturile sunt
structurate pe capitole şii subcapitole iar cheltuielile pe pă părţi,
ţ capitole,
subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate după caz; cheltuielile prevăzute
în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată. Numărulărul de salariaţi
salaria
permanenţiţ şi temporari şi fondul salariilor de bază se aprobăă distinct, prin
anexă la bugetul fiecărui
fiec ordonator principal de credite. Numărul
ărul de salaria
salariaţi
aprobat fiecărei
ărei instituţii
institu nu poate fi depăşit.
Cheltuielile
heltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar în conformitate cu
credite de angajament şi duratele de realizare a investiţiilor.
Programele se aprobă
aprob ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite.
Fondurile externe nerambursabile se cuprind în anexe la bugetele
ordonatorilor principali de credite şi se aprobă odată cu acestea.
Fondurile speciale. Necesitatea unor fonduri importante în anumite ramuri
sau activităţi
ăţi economice şi sociale, care nu pot fi finanţate
ate integral de la buget
bugetul
de stat, bugetele locale sau bugetul asigurărilor
asigur rilor sociale de stat a determinat
instituirea unor fonduri speciale, cu bugete proprii. Constituirea unor astfel de
fonduri este reglementată prin legi speciale, iar bugetele acestora se aprobă prin
Legea bugetară anuală, odată cu bugetul de stat, care stabileşte categoriile de
venituri şi cuantumul sumelor ce se alimentează, precum şi principalele
destinaţii ale cheltuielilor cu sumele aferente. Având în vedere aceleaşi
necesităţi, Legea finanţelor publice permite constituirea şi în ţara noastră de
fonduri băneşti speciale. Bugetele acestor fonduri se aprobă de către Parlament
prin Legea bugetară anuală, ca anexă la bugetul de stat. Fondurile speciale pot
fi constituite numai în cazurile autorizate de lege, care stabileşte regimul lor
juridic, respectiv modul de constituire şi administrare, precum şi destinaţiile
pentru care pot fi utilizate sumele respective. Aceste fonduri se constituie în
afara bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat. Proiectele
bugetelor fondurilor speciale se elaborează de către Ministerul Finanţelor
Publice, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite responsabili cu
gestionarea fondurilor respective. Elaborarea şi execuţia bugetelor fondurilor
speciale se efectuează potrivit legilor de constituire a acestor fonduri şi
prevederilor din lege. Pe măsura stabilizării şi restructurării sectoarelor
economice şi bugetare, Guvernul analizează şi propune Parlamentului
desfiinţarea fondurilor speciale constituite în afara bugetului de stat ori a
bugetului asigurărilor sociale de stat sau includerea acestora în bugetele
respective.
Sarcina de lucru 7
Precizaţi şi argumentaţi procedura parlamentară.
2.2.Execuţia şi încheierea bugetului de stat şi a bugetelor fondurilor speciale

2.2.1.Ordonatorii de credite şi compartimentele financiar contabile
Ordonatorii de credite sunt conducătorii instituţiilor publice care primesc

credite bugetare prin legea bugetului de stat. Aceştia au obligaţia de a angaja şi
utiliza credite bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate
pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice şi cu respectarea
dispoziţiilor legale.
Ordonatorii de credite sunt de 3 grade şi anume:
- principali;
- secundari;
- terţiari.

Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii conducătorii celorlalte organe

de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi
publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome. Ordonatorii principali de
credite pot delega această calitate înlocuitorilor de drept, secretarilor generali
sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare,
ordonatorii principali de credite vor preciza limitele şi condiţiile delegării. În
cazurile prevăzute de legi speciale ordonatorii principali de credite sunt
secretarii generali sau persoane desemnate prin aceste legi. Conducătorii
instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor
principali de credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz.
Ordonatorii secundari de credite sunt conducătorii instituţiilor publice cu
personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite proprii
şi a celor din bugetele fondurilor speciale cu respectarea dispoziţiilor legale şi
repartizează creditele bugetare aprobate pe unităţile ierarhic inferioare, ai căror
conducători sunt ordonatorii terţiari de credite.
Ordonatorii terţiari de credite sunt conducătorii de instituţii Publice cu
personalitate publică din subordinea ordonatorilor principali sau secundari de
credite, care utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru
nevoile unităţilor pe care le conduc.
Rolul ordonatorilor de credite

Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate,
pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic
inferioare, ai căror conducători sunt ordonatorii secundari sau terţiari de
credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. Ordonatorii
principali de credite vor repartiza, creditele bugetare, după reţinerea a 10% din
prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuţii bugetare
prudente, cu excepţia cheltuielilor de personal şi acelor care decurg din
obligaţii internaţionale, care vor fi repartizate integral. Repartizarea sumelor
reţinute în proporţie de 10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de
către Guvern a execuţiei bugetare pe primul semestru.
Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate,
potrivit alineatului de mai sus, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele
instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatorii terţiari
de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Ordonatorii terţiari de credite utilizează credite bugetare ce le-au fost
repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc,
potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin
dispoziţiile legale .
Obligaţiile şi responsabilităţile ordonatorilor de credite

Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare
numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict
legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea

dispoziţiilor
iilor legale.
Ordonatorii de credite răspund,
r potrivit legii de:
a) angajarea,
ngajarea, lichidarea şi ordonanţarea area cheltuielilor în limita creditelor
bugetare repartizate şii aprobate potrivit prevederilor art.21; Realizarea
veniturilor;
b) angajarea
ngajarea şi şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni
financiare;
c) integritatea
ntegritatea bunurilor încredinţate instituţieiiei pe care o conduc;
d) organizarea
rganizarea şi ş ţinerea la zi a contabilităţii şii prezentarea la termen a
situaţiilor
ţiilor financiare asupra situa
situaţiei
iei patrimoniului aflat în administrare
şi execuţiei
ţiei bugetare;
e) organizarea
rganizarea sistemului de monitorizare
monitorizare a programului de achizi achiziţii
publice şi a programului de lucrări
lucr de investiţii publice;
f) organizarea
rganizarea evidenţei
eviden ei programelor, inclusiv a indicatorilor aferen aferenţi
acestora;
g) organizarea
rganizarea şi ţinerea la zi a evidenţei ei patrimoniului conform
prevederilor legale.
Concluzionând, ordonatorii principali şii cei secundari au pe lâng lângă atribuţii
legate de întrebuinţ
întrebuinţarea sumelor aprobate pentru instituţiile ţiile proprii şi atribuţii
de repartizare a aloca
alocaţiilor bugetare pe instituţii aflate în relaţie
ţie de subordonare.
În conţinutul
nutul acestor raporturi de subordonare există exist şi dreptul ordonatorilor
principali şi,
i, respectiv secundari de credite, de a verifica modul de respectare a
disciplinei bugetare şi ş financiare de către
tre ordonatorul subordonat. Atunci când
se constatăă încălcarea normelor legale, ordonatorii superiori pot aplica
sancţiuni
iuni ordonatorilor din subordine, cum ar fi: reacordarea de noi aloca alocaţii
bugetare sau retragerea alocaţiilor
aloca bugetare acordate. Alăturiături de aceste m măsuri
de ordin financiar, cei vinovaţi
vinova îşi pot atrage răspundere spundere disciplinar
disciplinară,
administrativăă sau de alt
altă natură.
Compartimentele financiar-contabile
contabile ale instituţiilor
institu publice
Compartimentele financiar
financiar-contabile ale instituţiilor
iilor publice sunt însărcinate
îns cu
ţinerea evidenţei
ţei contabile privind constituirea resurselor şşi efectuarea
cheltuielilor din sumele alocate de la bugetul de stat, precum şi din venituri
proprii.
Conducătorul
ătorul compartimentului financiar-contabil
financiar avizeazăă orice cheltuial
cheltuială
efectuatăă din sumele alocate de la bugetul de stat, punând viza pe controlul
preventiv.
Ordonatorii principali de credite repartizează
repartizeaz creditele bugetare aprobate,
pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor ţiilor publice ierarhic
inferioare, ai căror
ăror conduc
conducători
tori sunt ordonatorii secundari sau ter terţiari de
credite, dupăă caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. Pentru realizarea
veniturilor şii efectuarea cheltuielilor bugetare este necesar un complex de acte,
fapte şi operaţiuni,
ţiuni, îndeosebi cu privire la încasarea, păstrarea
păstrarea şşi eliberarea
fondurilor băneşti ti în şi din contul bugetului de stat care alcătuiesc
ătuiesc procedura
execuţiei
iei bugetare.
Procedura execuţiei
ţiei bugetare este formată
format din următoarele faze:
• repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare;

• execuţia de casă a bugetului de stat;
• realizarea veniturilor bugetare;
• efectuarea cheltuielilor bugetare.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare

Veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe
contractate sau garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile şi
bugetele instituţiilor publice autonome se repartizează pe trimestre, în funcţie
de termenele legale de încasare a veniturilor, de termenele şi posibilităţile de
asigurare a surselor de finanţare a deficitului bugetar şi de perioada în care este
necesară efectuarea cheltuielilor.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor aprobate în bugetele
prevăzute la alineatul de mai sus se aprobă de către:
1) Ministerul Finanţelor Publice: pe capitole de cheltuieli şi în cadrul
acestuia, pe titluri, la propunerea ordonatorilor principali de credite; pe
capitole şi subcapitole la venituri şi pe capitole şi în cadrul acestora, pe
titluri de cheltuieli, pentru bugetul asigurărilor sociale de stat şi
bugetele fondurilor speciale, la propunerea ordonatorilor principali de
credite; pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
şi pentru transferurile din bugetul de stat către bugetele locale, la
propunerea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale,
transmise de Direcţiile generale ale finanţelor publice ale Ministerului
Finanţelor Publice;
Sarcina de lucru 8
Precizează fazele procedurii execuţiei bugetare.
2) Ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale

clasificaţiei bugetare, pentru bugetele proprii şi pentru bugetele
ordonatorilor secundari de credite bugetare sau ale ordonatorilor terţiari
de credite, după caz;
3) Ordonatorii secundari de credite, pentru bugetele proprii şi pentru
bugetele ordonatorilor terţiari de credite bugetare. Creditele bugetare
aprobate prin bugetul de stat, pot fi folosite la cererea ordonatorilor
principali de credite, numai după deschiderea de credite sau alimentarea
cu fonduri de către Ministerul Finanţelor Publice a conturilor bancare
deschise pe seama acestora. Repartizarea pe trimestre se face în scopul
stabilirii unui echilibru în cadrul fiecărui trimestru între veniturile şi
cheltuielile bugetare şi pentru a se evita eventualele diferenţe între

volumul veniturilor şi cel al cheltuielilor. În cazul în care apar totuşi,
în cursul execuţiei bugetare, asemenea diferenţe, ele se vor acoperi, din
aşa-numitele sume în completare, adică fondurile de rezervă bugetară.
De asemenea, atunci când situaţiile concrete permit, se pot trece în
unele categorii de cheltuieli în trimestrele următoare, în care există
posibilităţi de acoperire prin veniturile ce se vor realiza. Repartizarea pe
trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare impune organelor
financiar-bancare, organelor centrale ale administraţiei de stat şi
agenţilor economici, obligaţia de a realiza la termen şi în cuantumul
prevăzut indicatori financiari, aceasta fiind condiţia esenţială pentru
execuţia echilibrată, în cursul anului, a bugetului de stat.
Execuţia de casă a bugetului de stat

Potrivit art.60, execuţia de casă a bugetelor ce compun sistemul bugetar se
realizează prin trezoreria statului pe baza normelor metodologice emise de
Ministerul Finanţelor Publice, care asigură:
• încasarea veniturilor bugetare;
• efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor
publice, în limita creditelor bugetare, şi destinaţiilor aprobate potrivit
dispoziţiilor legale;
• efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică
internă şi externă rezultată din împrumuturi contractate direct sau
garantate de stat, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la
scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor costuri
aferente;
• efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor
administraţiei publice centrale şi locale. În cadrul execuţiei fiecărui
buget anual de stat, execuţia de casă se intercalează între execuţia părţii
de venituri şi execuţia părţii de cheltuieli, cuprinzând operaţiunile
inerente de încasare, păstrare şi eliberare a fondurilor băneşti bugetare.
Realizarea veniturilor bugetare

Scopul execuţiei părţii de venituri a bugetului de stat este realizarea
integrală şi în temenele legale a veniturilor prevăzute în legea de aprobare a
fiecărui buget anual. Această realizare constituie premisa elementară a
efectuării cheltuielilor programate pe acelaşi exerciţiu bugetar şi deci este
condiţia primordială a execuţiei conforme a întregului buget anual de stat.
În realizarea veniturilor bugetare trebuie avute în vedere următoarele principii:
- nici un impozit, taxă sau alte obligaţii de natura acestora nu pot fi
încasate, dacă nu au fost stabilite prin lege;
- lista impozitelor şi taxelor, precum şi a cotelor acestora, se aprobă prin
lege bugetară anuală;
- inadmisibilitatea perceperii, sub orice titlu ori sub orice denumire, de
contribuţii directe sau indirecte, în afara celor stabilite de Parlament.
Realizarea veniturilor bugetului de stat constă în încasarea integrală şi la
termenele stabilite a veniturilor bugetare; aşadar în realizarea veniturilor

trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: încasarea la termen şi în
cuantumul prevăzut. În realizarea veniturilor bugetare sunt necesare o serie de
acte şi operaţiuni şi anume:
Identificarea veniturilor şi bunurilor impozabile şi taxabile şi stabilirea
obligaţiilor faţă de bugetul de stat;
Încasarea veniturilor bugetare realizată în urma plăţii de către subiectele
plătitoare a sumelor datorate bugetului de stat;
Urmărirea realizării veniturilor bugetare.
Identificarea veniturilor şi bunurilor impozabile şi taxabile şi stabilirea obligaţiilor
faţă de bugetul de stat
Aceasta se realizează prin următoarele metode:
- calcularea obligaţiilor bugetare datorate de către subiectele plătitoare;
- calcularea şi reţinerea obligaţiilor bugetare de către terţul plătitor,
pentru unele venituri datorate de persoane fiice cum ar fi: impozitele pe
venituri datorate de persoane fizice meseriaşi pentru: livrări de marfă,
executări de lucrări, precum şi impozitul pe veniturile oamenilor de
ştiinţă, litere, artă etc., care se calculează şi se reţin de către societăţile
comerciale prin care şi-au valorificat operele;
- calcularea obligaţiilor bugetare de către organele financiare locale
metodă folosită pentru taxele şi impozitele datorate de către persoanele
fizice.
Sarcina de lucru 9
Enumeră principiile ce trebuie avute în vedere la realizarea veniturilor
bugetare.
Încasarea veniturilor bugetare se realizează prin unităţile operative ale

societăţilor bancare, organele financiare locale, precum şi prin alte organe,
instituţii ori persoane ( casele colectorilor speciali, casieriile comunale)
împuternicite special în acest scop. Casele colectorilor speciali sunt instituţii
speciale, autorizate de Ministerul Finanţelor Publice să facă încasări pentru
bugetul administraţiei centrale de stat, pe care le varsă periodic la Banca
Naţională. Asemenea instituţii sunt unităţile vamale, unităţile ale Ministerului
Afacerilor Externe şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, Comisia de
arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie. Persoanele fizice, pot
remite direct Băncii Naţionale sau prin mandat poştal sumele datorate
bugetului de stat. De asemenea, persoanele fizice, pe bază de convenţie, pot
deschide conturi curente personale la unităţi bancare, urmând ca acestea să
vireze la bugetul de stat, din disponibilul aflat în aceste conturi.
Încasarea veniturilor bugetului de stat se realizează prin:

a) Plata prin virament (metoda plăţii directe), utilizatăă de ccătre agenţi
economici, care vor dispune virarea din contul lor de la banc bancă în contul
bugetului de stat a sumelor ce reprezint
reprezintă venituri datorate bugetului de
stat. Potrivit metodei plăţii
pl ii directe, calcularea sumelor datorate se face
de către
ătre însuşi
însuş unităţile plătitoare, ele fiind în acelaşi
şi timp, responsabile
pentru vărsarea
ărsarea la termen şi în cuantumul prevăzut.zut. Organele financiar
financiar-
bancare au obligaţia
obliga de a verifica exactitatea
ctitatea calculelor şşi respectarea
termenelor de vărsare.
v
b) Plata în numerar utilizată în general de cătretre persoanele fizice. Pl
Plăţile
se fac pe baza actelor emise de către
c tre organele financiare, fie pe baza
declaraţiei
ţiei dat
dată de cel care face plata.
c) Metoda reţinerii
reţ şi vărsării (stopajul la sursă) ă) folosit
folosită pentru
veniturile realizate prin societăţile
societ ile comerciale. Potrivit acestei metode,
unităţile
ăţile care fac pl
plăţi către
tre persoanele fizice sub diferite forme (plata
drepturilor de autor, a onorariilor de expertiză,
expertiz plata
ta colaboratorilor la
ziare, reviste, emisiuni radio şii de televiziune) au obligaţia să calculeze
impozitele legale şi să le reţină şi să le vireze periodic în contul
bugetului de stat.
d) Plata prin aplicarea şii anularea de timbre mobile fiscale pe actele
solicitate,
licitate, utilizată
utilizat numai în cazul taxelor de timbru. Emisiunea de
timbru fiscal este de competenţa
competen a Ministerului Finanţelor Publice.
Timbrele fiscale sunt puse în vânzare prin unităţi
unit poştale
ştale care, la rândul
lor se folosesc atât de reţeaua
re proprie cât şi de unităţile
ăţile comerciale.
A treia categorie de acte şi operaţiuni iuni necesare pentru realizarea veniturilor
bugetului de stat, cuprinde o serie de măsuri m iniţiate
iate de organele financiar
financiar-
bancare în vederea asigurării
asigur integrale şi la termenele prevăzute ăzute a tuturor
veniturilor bugetare. Este firesc ca în ipoteza neplăţii ii la termenele legale a
impozitelor directe şşi indirecte, execuţia părţiiii de venituri a bugetului de stat ssă
cuprindă acţiuni
ţiuni coercitive de competenţa
competen a organelor financiare şşi de control
financiar, începând
epând cu calculul şi aplicarea majorărilorrilor de întârziere şi încheind
cu executarea silită împotriva debitorilor, în vederea recuperă recuperării creanţelor
bugetare devenite restante prin neachitarea lor de bunăvoie
bun voie la scaden
scadenţele legale.
Cheltuielile, în general, rreprezintă expresia valorică a consumului de mijloace
de producţie
ţ şi forţă de muncă pentru satisfacerea unor trebuinţ trebuinţe sociale sau
individuale. Execuţ
Execuţia ia cheltuielilor aprobate prin Legea bugetară în vederea
îndeplinirii acţiunilor
ţiunilor şi obiectivelor social-economice
onomice presupune un ansamblu
de acte şi operaţii,
ţii, alcătuit
alc din următoarele:
- solicitarea şi
ş punerea la dispoziţia ia ordonatorilor de credite a conturilor
bugetare;
- repartizarea fondurilor regiilor autonome, societăţilor
societăţilor comerciale cu
capital de stat şi instituţii publice;
- transferuri pentru unit
unităţi,
i, în cazurile în care acestea nu îş îşi pot acoperi
cheltuielile din venituri proprii, stabilite în condi
condiţiile
ţiile legii;
- utilizarea efectivă
efectiv a fondurilor băneşti de către tre beneficiari.

Creditele sau alocaţiile bugetare reprezintă sume de bani puse la dispoziţia

unor beneficiari, în limita cărora se poate decide efectuarea de cheltuieli pe
seama resurselor provenite de la bugetul statului; acestea nu pot fi depăşite.
Finanţarea de la bugetul statului reprezintă alocarea de fonduri băneşti necesare
entităţii finanţate pentru îndeplinirea unor activităţi social-economice, sume
primite gratuit şi nerambursabile. Finanţarea de la bugetul statului se
caracterizează prin: beneficiarii de alocaţii bugetare sunt numai întreprinderile
şi instituţiile publice.
Scopul pentru care sunt alocate fondurile bugetare este bine precizat prin lege:
acţiuni social-culturale, activităţi economice, cercetare ştiinţifică, apărare,
funcţionarea aparatului de stat, iar schimbarea destinaţiei creditelor
bugetare este interzisă. Această cerinţă este justificată de faptul că
posibilităţile societăţii sunt limitate în raport cu trebuinţele sale social-
economice, fapt ce determină folosirea cu maximum de eficienţă a banului
public şi numai în interesul întregii societăţi. Lipsa elementului de echivalenţă
este justificată de interesul aparte al societăţii pentru realizarea unor acţiuni şi
obiective, în asigurarea funcţionării unor structuri publice, de care beneficiază
într-o măsură mai mare sau mai mică, toţi cetăţenii.
Creditele acordate de la bugetul de stat nu se rambursează, adică sumele de
bani puse la dispoziţia beneficiarilor nu se mai restituie acestuia. Asupra
folosirii creditelor bugetare, acordate conform prevederile Legii bugetare, pot
dispune numai persoanele care au calitatea de ordonatori de credite bugetare.
Procedura folosirii creditelor bugetare începe cu deschiderea acestor credite de
către Ministerul Finanţelor Publice care la cererea ordonatorilor principali de
credite, dispune trecerea sumelor de bani reprezentând credite bugetare din
bugetul statului în conturile ordonatorilor principali de credite. Din acest
moment aceştia pot trece la acordarea cheltuielilor cu respectarea
următoarelor principii:
a) acordarea de fonduri de la buget se face în limita creditelor bugetare
aprobate;
b) creditele bugetare deschise se folosesc potrivit destinaţiilor stabilite;
c) alimentări sau deschideri de credite bugetare se fac numai pe măsura
folosirii resurselor anterior puse la dispoziţia ordonatorilor de credite
bugetare;
d) cheltuielile se efectuează numai în măsura necesităţii şi în regim de
economicitate.
Procedura utilizării creditelor bugetare şi deci a efectuării practice a
cheltuielilor prevăzute în bugetele proprii ale ministerelor, ale altor organe
centrale de stat şi ale tuturor instituţiilor publice finanţate din bugetul statului
este o procedură complexă, ce cuprinde potrivit articolului 52 alin.1 din Legea
nr.500/2002 următoarele faze:
a) angajarea cheltuielilor;
b) constatarea lichidităţii;
c) ordonanţarea cheltuielilor;
d) plata sumelor de bani.

Angajarea cheltuielilor este considerată act generator al fiecărei cheltuieli

bugetare, care poate apărea în forme diferite, ca de exemplu: dispoziţia legală
de a se plăti o indemnizaţie, salarii, contracte de angajare a unor lucrări de
reparaţii ale clădirilor, acceptarea unei oferte de livrare a unor produse
necesare. Ca cerinţă generală, angajarea de cheltuieli din bugetul statului se
poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Constatarea lichidităţii este operaţiunea de verificare a realităţii fiecărei
cheltuieli, de verificare şi definitivare a cuantumului bănesc al fiecărei
cheltuieli. În acest sens este verificat conţinutul real al statelor de plată a
salariilor sau altor drepturi băneşti, existenţa facturilor pentru cumpărări de
bunuri, prestaţii reale de lucrări, etc precum şi conformitatea cuantumului
salariilor, a preţurilor înscrise în facturi, a tarifelor etc.
Constatarea lichidităţii are însemnătatea juridică de verificare a necesităţii de a
efectua o cheltuială, a dreptului unor subiecte de drept de a primi sume de bani
din bugetul statului sau al unei instituţii publice etc.
Ordonanţarea cheltuielilor este actul administrativ-financiar prin care
funcţionarul competent dispune plata sumei de bani în folosul subiectului de
drept beneficiar al fiecărei cheltuieli. Dispoziţia de acest fel se poate exprima
prin aprobarea şi semnarea înscrisului constatator al cheltuielii sau printr-un act
întocmit şi semnat în acest scop de către ordonatorul de credite.
Sarcina de lucru 10
Precizează caracteristicile bugetare de stat.
Plata sumelor de bani ca etapă a procedurii de întrebuinţare a creditelor

bugetare sau de efectuare a cheltuielilor bugetare se poate face în numerar, prin
mandat poştal, prin decontare fără numerar ori în alt mod prevăzut de
reglementarea juridică în vigoare. Remiterea sumei de bani în una din
modalităţile de mai sus, în folosul beneficiarului legal produce efectul juridic
de stingere a unei obligaţii pecuniare a statului, având în vedere ca orice
cheltuială prevăzută în bugetul statului, după constatarea lichidităţii ei,
constituie o dotare bănească a statului în relaţie cu orice alt subiect de drept.
Creditele aprobate prin Legea bugetară anuală pentru cheltuielile unui exerciţiu
bugetar nu pot fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor altui exerciţiu bugetar
şi nici cheltuielile bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, pentru
finanţarea altui ordonator. Totodată, cheltuielile aprobate la un capitol al
clasificaţiei bugetare nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol dar, de la
această regulă sunt admise, în condiţiile legii, o serie de excepţii determinate de
unele situaţii care nu au putut fi prevăzute în perioada întocmirii şi aprobării
bugetului de stat. Aceste excepţii permit ca, în timpul execuţiei bugetare,

anumite cheltuieli să se efectueze în funcţie de necesarul concret de fonduri

băneşti, precum şi în funcţie de obiectivele şi acţiunile care sunt finanţate de la
buget. În practica execuţiei bugetare se cunosc următoarele mijloace de
modificare a destinaţiei creditelor bugetare: virările de credite bugetare;
transferarea creditelor bugetare; suplimentarea creditelor bugetare; anticiparea
creditelor bugetare; blocarea creditelor bugetare; anularea creditelor bugetare.
Virările de credite bugetare
Virările de credite bugetare reprezintă modalitatea prin care se pot face

modificări în bugetele de venituri şi cheltuieli ale ministerelor celorlalte organe
de stat şi în bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor subordonate. Virările
constau în trecerea sumelor bugetare de la subdiviziunile clasificaţiei bugetare
unde sunt disponibile, la subdiviziuni unde sunt insuficiente.
Transferarea creditelor bugetare
În situaţiile în care pe baza dispoziţiilor legale au loc treceri de unităţi, acţiuni
sau sarcini de la un ordonator principal de credite la altul, Ministerul Finanţelor
Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în bugetele
acestora şi în structura bugetului de stat, fără afectarea echilibrului şi rezervei
bugetare. Transferarea sumelor bugetare justificată de trecerile legale a unor
unităţi, obiective şi acţiuni de la o parte la alta a bugetului de stat, se poate
efectua numai la începutul trimestrului anului bugetar.
Suplimentarea creditelor bugetare
În conformitate cu prevederile legii, Guvernul este autorizat să repartizeze
fonduri suplimentare pe acţiuni, obiective şi în cadrul acestora pe ministre,
celelalte instituţii centrale de stat, precum şi pe prefecturi şi primăria capitalei,
pe măsura reglării preţurilor şi creării condiţiilor de stabilire a evoluţiei
indicilor de preţuri pentru cheltuielile materiale şi a evoluţiei indicilor de
preţuri pentru cheltuieli materiale şi de capital. Suplimentarea se face la
propunerea Ministerului Finanţelor Publice, pe baza cererilor primite de la
ordonatorii principali de credite bugetare. Pentru aceasta, în bugetul de stat este
prevăzut un fond de rezervă la dispoziţia Guvernului, fond utilizat la acoperirea
financiară a unor acţiuni sau sarcini noi intervenite în cursul anului. Aceste noi
repartizări, care determină o suplimentare a creditelor bugetare anuale, sunt
supuse aprobării Parlamentului rapoarte şi propuneri privind măsurile fiscale şi
bugetare.
Anticiparea creditelor bugetare
În vederea finanţării unor acţiuni social-culturale şi acoperirea unor cheltuieli
economice de interes local, organele de decizie ale unităţilor administrativ-
teritoriale pot încuviinţa utilizarea unor fonduri de până la 50% din sumele
încasate din veniturile proprii ale bugetelor locale respective peste cele
aprobate. Utilizarea veniturilor realizate peste cele prevăzute în legea bugetară,
pentru anticiparea unor cheltuieli este condiţionată de următoarele:
a) depăşirea încasărilor să fie realizată în totalitatea veniturilor proprii
stabilite prin bugetul local respectiv şi să se menţină până la finele
anului;
b) plusurile de venit să provină din activitatea anului respectiv şi să nu fie
rezultatul unor modificări

modific ale legislaţiei
iei sau anumitor subevalu
subevaluări
constatate de organele de control prev
prevăzute de lege;
c) unitatea administrativ-teritorială
administrativ să nu aibă împrumuturi nerambursate.
Blocarea creditelor bugetare
Blocarea creditelor bugetare este prevăzută
prev pentru fondurile băneş
ăneşti aprobate
prin legea bugetară şi ş rămase nefolosite la sfârşitul
itul trimestrelor I, II, şi III ale
anului bugetar. Alocaţii
Aloca bugetare rămase nefolosite la sfârşitul şitul primelor trei
trimestre ale anului bugetar reprezint
reprezintă, în fapt, disponibilităţi
ăţi care, în cursul
anului, pot fi trecute fie la fondurile de rezerv
rezervă destinate unor cheltuieli noi, fie
folosite pentru cheltuielile trimestrului următor
urm al aceluiaşi
şi an, prin deblocare.
Pentru unităţile
ăţile finanţate
finan ate de la bugetul de stat, Ministerul Finanţ
Finanţelor Publice
poate aproba folosirea sumelor blocate în trimestrul următor următor la cererea
justificatăă a ordonatorilor principali
principali de credite. Potrivit prevederilor legale, se
trece la fondul de rezervă
rezerv bugetară următoarele:
- disponibilităţile
disponibilităţ blocate din alocaţii
ii bugetare pentru redistribuirea
muncii, inclusiv impozitul pe fondul de retribuire;
- disponibilităţile
disponibilităţ blocate de laa sumele bugetare pentru care ss-a solicitat
sau nu s-aa primit, în termen de 45 de zile de la încheierea trimestrului,
aprobarea de folosire în perioada urm
următoare;
- alte asemenea disponibilităţi
disponibilit prevăzute în mod expres prin acte
normative..
Anularea creditelor bugetare

Se anuleazăă creditele bugetare rămase
r mase neutilizate în timpul execuţ
execuţiei bugetare.
Conform dispoziţiilor
iilor bugetare, anularea creditelor bugetare poate avea loc
numai la cererea ordonatorilor principali de credite bugetare sau a Ministerului
Finanţelor
elor Publice, precum şi prin efectul legii.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia obliga ia de a analiza trimestrial
necesitatea menţinerii
inerii unor credite bugetare, pentru care, în baza unor dispozi
ţinerii dispoziţii
legale sau a altor cauze, sarcinile au a fost desfiinţate
ate sau amânate, şi de a
propune Ministerului Finanţelor
Finan elor Publice anularea creditelor respective. În
anumite situaţiiţii Ministerul Finanţelor
Finan elor Publice va cere acordul ordonatorilor
principali de credite pentru anularea unor credite constatate ca fă fărăă justificare
temeinică. ă. În caz de divergenţă
divergen între Ministerul Finanţelor ţelor Publice şi
ordonatorul principal de credite cu privire la anularea unor credite, aceasta va fi
soluţionatăă de o comisie de mediere a Guvernului. Creditele bugetare anulate
pe aceastăă cale vor fi utilizate pentru majorarea fondului de rezerv rezervă bugetară
aflat la dispoziţia
ţia Guvernului. Referitor la această
aceast dispoziţieţie se poate ridica o
obiecţie şi anume acea referitoare la imparţialitatea
impar ialitatea Guvernului în medierea
unor asemenea divergenţe
divergen având în vedere că este parte interesată într într-un astfel
de litigiu. Interesul guvernului este justificat căc fondurile anulate pot fi o surs sursă
importantăă a fondului de rezervă
rezerv bugetară pus la dispoziţiaţia acestuia. În
vederea asigurării
ării impar
imparţialităţii asemenea divergenţee ar trebui mediate de o
comisie de specialitate a Parlamentului. Deoarece execuţia ţia bugetar
bugetară se
încheie la data de 31 decembrie a fiecărui fiec rui an, orice venit bugetar şi orice
cheltuialăă bugetară neefectuată până la această dată se va încasa sau se va plăti
în şii din contul bugetului anului următor.
urm
Creditele neutilizate până la încheierea anului sunt anulate de drept. De la

această regulă se admite o singură excepţie şi anume – creditele aprobate din
fondurile speciale care nu au fost utilizate până la finele anului bugetar se
raportează în anul viitor, cu păstrarea destinaţiei iniţiale.
Sarcina de lucru 11
Analizează mijloacele de modificare a distanţei creditelor bugetare.
2.2.2. Încheierea execuţiei bugetului de stat

Încheierea execuţiei bugetului de stat se realizează în baza următoarelor
principii prevăzute în art.61 din Legea nr.500/2002: execuţia bugetară se
încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an; orice venit neîncasat sau orice
cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată, în cadrul prevederilor bugetare, şi
neplătită până la data de 31 decembrie, se vor încasa sau se vor plăti, după caz,
în contul bugetului pe anul următor; creditele bugetare neutilizate până la
încheierea anului sunt anulate de drept; disponibilităţile din fondurile externe
nerambursabile şi cele din fondurile publice destinate cofinanţării contribuţiei
financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele exerciţiului bugetar în
conturile structurilor de implementare, se raportează în anul următor. Execuţia
bugetului de stat ia sfârşit pe data de 31 decembrie a fiecărui an, dată la care îşi
încetează aplicativitatea legile bugetare anuale. La această dată încetează toate
operaţiile de încasare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor bugetare
aferente bugetului care expiră. Veniturile rămase de încasat, precum şi
cheltuielile neefectuate până la data de 31 decembrie vor constitui acte şi
operaţii ale bugetului pe anul următor.
Contul general anual de execuţie a bugetului de stat
Încheierea exerciţiului bugetar anual implică acte şi operaţii după care se
procedează la elaborarea şi aprobarea contului general anual de execuţie a
bugetului de stat. În ultimul trimestru al exerciţiului bugetar, în vederea
încheierii exerciţiului este necesară urmărirea veniturilor bugetare restante şi
efectuarea cheltuielilor în raport de evoluţia reală a trebuinţelor de fonduri
băneşti ale fiecărui organ sau instituţii publice. În această situaţie dacă se
constată că anumite credite bugetare sau părţi din credite bugetare aflate la
dispoziţia ordonatorilor de credite nu mai sunt necesare din cauza amânării
modificării ori renunţării la activităţi finanţate din bugetul statului se
procedează la anularea creditelor bugetare respective ca fiind fără justificare.
Anularea se propune de ordonatorii de credite care sunt obligaţi să analizeze
menţinerea sau nu a respectivelor credite bugetare şi să propună Ministerului
Finanţelor Publice anularea celor fără justificare. Concomitent cu realizarea
tuturor veniturilor bugetare şi cu efectuarea cheltuielilor necesare, încheierea
exerciţiului bugetar anual implică completarea inventarelor referitoare la
bunuri, completarea eviden

evidenţei
ei contabile cu toate înregistrările contabile
aferente anului respectiv, ca şi verificarea conţinutului şi conformit
conformităţii
soldurilor contabile. După
Dup expirarea exerciţiului
iului financiar anual se procedeaz
procedează
la întocmirea conturilor anuale de executare ale bugetelor ministerelor,
celorlalte organe centrale de stat, precum şii ale organelor şi ş instituţiilor
subordonate
bordonate acestora.
Conturile anuale de execuţie
execu ale acestor bugete împreunăă cu dă dările lor de
seamă contabile anuale şi conturile privind execuţia ia de casă, întocmite de
serviciile de trezorerie, se centralizează
centralizeaz la Ministerul Finanţelor
ţelor Publice în
vederea elaborării
ării contului general anual de execuţie
ie al bugetului de stat.
În mod obligatoriu, contul anual de execuţie
execu ie a bugetului de stat trebuie ssă
cuprindă:
- la venituri: prevederile bugetare aprobate iniţial;ial; prevederile bugetare
definitive; încasările
încas realizate.
- la cheltuieli: creditele bugetare aprobate iniţial; ţial; creditele bugetare
definitive; plăţile
plăţ efectuate.
Contul general de execuexecuţie
ie al bugetului de stat se întocmeş
întocmeşte de către
Ministerul Finanţelor Publice cu un cuprins corespunzător
corespunzător structurii bugetulu
bugetului
statului aprobat de Parlament însoţit
înso it de conturile anuale de execuţie a bugetelor
ministerelor şi celorlalte organe centrale de stat împreună
împreună cu anexele acestora.
Guvernul analizează lucrările şi prezintă contul general anual de execu execuţie a
bugetului administraţ
nistraţiei centrale de stat spre aprobare Parlamentului, pân până
la data de 1 iunie a anului următor celui de execuţie. Parlamentul aprob aprobă
contul general anual de execuţie
execu a bugetului administraţiei ţiei centrale de stat, cel
mai târziu pânăă la data de 10 noiembrinoiembrie a anului următor ător celui care se
referă. Împreunăă cu acest cont general anual de execuţie execuţie a bugetului
administraţiei
ţiei centrale de stat se depun, se analizează,
analizeaz şi se aprob
aprobă de către
Parlament şi conturile de execuţie
execu ie ale fondurilor speciale (bugete anexe, bugete
extraordinare, bugete autonome, conturi speciale, taxe parafiscale).
Sarcina de lucru 12
Observă şii comentează
coment procedeul de aprobare a contului general anual
de execuţie
ie a bugetului de stat.
2.2.3. Controlul execuţiei

ţiei bugetare
Execuţia bugetului de stat presupune ca realizarea veniturilor şşi efectuarea
cheltuielilor aprobate prin legea bugetară
bugetar anuală să se facăă sub controlul unor
organisme de stat cu răspunderi
r în activitatea bugetară. Atribuţiile
ţiile de control al
execuţiei
iei bugetare sunt îndeplinite
î de următoarele organe:
a) Parlamentul ţării, care exercită controlul politic;
b) Curtea de Conturi, care exercită controlul financiar;

c) Ministerul Finanţelor Publice, care exercită un control administrativ
specializat.
Controlul politic se efectuează de către Parlamentul României, în cadrul
prerogativelor sale generale de control al activităţii executive. Parlamentul
ţării, având îndrituirea de a aproba contul general anual de execuţie a bugetului
statului, exercită prin această aprobare controlul parlamentar asupra
modului în care a fost exercitat bugetul de stat în fiecare exerciţiu bugetar
şi ajunge să cunoască exact situaţia financiară a statului, rezultatele şi
perspectivele ei. Pentru cunoaşterea şi aprecierea situaţiei financiare a statului
cu prilejul aprobării de către Parlament a contului general anual de execuţie a
bugetului statului este remarcabil ca în finalul acestui cont să se precizează
excedentul ori deficitul bugetar statului, rezultat din compararea veniturilor
realizate şi cheltuielile efectuate. În caz de excedent, conform dispoziţiilor
legale, Parlamentul decide la propunerea Guvernului, modul de utilizare a
excedentului, avându-se în vedere posibilitatea de a repartiza, cel puţin o parte,
din excedent pentru crearea unui fond de tezaur al statului, a cărui utilizare să
fie decisă în viitor tot de Parlament. În ipoteza contrară, în care, din contul
general anual de execuţie a bugetului rezultă deficite, Parlamentului îi revine
îndatorirea de a decide, tot la propunerea Guvernului, modul şi termenul de
acoperire a deficitului, precum şi acţiunile necesare pentru a se preveni
repetarea deficitelor bugetare. Hotărârile Parlamentului de acest fel de
importanţă deosebită în împrejurările în care execuţia bugetului anual a fost
sprijinită prin împrumuturi interne de stat realizate prin bonuri de tezaur
nerambursate ori contractate de Banca Naţională.
Controlul financiar
La cererea Parlamentului, Curtea de Conturi ca organ suprem de control
financiar, poate declanşa controale detailate asupra conturilor ordonatorilor de
credite şi a documentelor justificative care au stat la baza operaţiunilor
bugetare.
Controlul administrativ-financiar
Controlul administrativ-financiar sau de specialitate se exercită de către
autorităţile puterii executive. Astfel, potrivit Legii nr.500/2002 privind
finanţele publice, Guvernul exercită conducerea generală a activităţii executive
în domeniul finanţelor publice, în acest scop examinând periodic situaţia
financiară, pe economie, execuţia bugetului de stat şi stabileşte măsuri pentru
îmbunătăţirea echilibrului financiar. La nivelul Guvernului funcţionează
Corpul de Control al Primului Ministru, care, potrivit atribuţiilor legale, poate
desfăşura acţiuni de control în domeniul execuţiei bugetului e stat. Ministerul
Finanţelor Publice exercită, în numele statului, controlul în întreaga economie
asupra administrării şi utilizării fondurilor de la bugetul de stat, a realizării
veniturilor bugetare, precum şi pentru prevenirea faptelor de evaziune fiscală.

2.3. Elaborarea, aprobarea, execuţia şi încheierea bugetelor locale

2.3.1.Cadrul juridic
În abordarea acestei secţiuni, vom ţine seama de importanţa tot mai mare a
finanţelor publice locale, rezultată din legislaţia în acest domeniu; această
lege este mai nouă şi are numeroase particularităţi.
Constituţia României, ca lege fundamentală, stabileşte cadrul juridic general
al administraţiei publice locale, mai ales din punct de vedere organizatoric şi al
finanţelor publice. Prin dispoziţiile sale generale, Constituţia României, în ce
priveşte probleme bugetelor locale, le aminteşte într-o normă de trimitere la o
lege separată dar face precizarea că „ impozitele şi taxele locale se stabilesc de
Consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii”. Actul normativ
la care face trimitere Constituţia României este ordonanţa de urgenţă privind
finanţele publice locale nr.45/2003. Această reglementare stabileşte normele
privind formarea, administrarea, utilizarea şi controlul resurselor financiare ale
unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor şi serviciilor publice de
interes local. În privinţa resurselor financiare ale unităţilor administrativ-
teritoriale, art.5 alin.1, prevede că acestea se constituie din: impozite, taxe,
contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozit pe venit,
sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, subvenţii primite de la
bugetul de stat şi de la alte bugete. Formarea şi utilizarea resurselor financiare
publice locale şi contul de execuţie a bugetelor locale sunt supuse controlului
Curţii de Conturi, ţinând seama de larga autonomie financiară locală.
Autorităţile administraţiei publice locale au, în principal, următoarele
competenţe şi răspunderi, în ceea ce priveşte finanţele publice locale:
elaborarea şi aprobarea bugetelor locale la termenele stabilite; stabilirea,
încasarea şi urmărirea impozitelor şi taxelor locale, în condiţiile legii;
urmărirea execuţiei bugetelor locale şi rectificarea acestora, pe parcursul anului
bugetar, în condiţii de echilibru bugetar; administrarea eficientă a bunurilor din
proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale; angajarea
de împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung şi urmărirea achitării la scadenţă
a obligaţiilor de plată rezultate din acestea; administrarea resurselor financiare
pe parcursul execuţiei bugetare, în condiţii de eficienţă; stabilirea opţiunilor şi
a priorităţilor în aprobarea şi în efectuarea cheltuielilor publice locale;
elaborarea, aprobarea, modificarea şi urmărirea realizării programelor de
dezvoltare în perspectivă a unităţilor administrativ-teritoriale, ca bază a
gestionării bugetelor locale anuale; organizarea şi urmărirea efectuării
controlului financiar de gestiune asupra gestiunilor proprii, gestiunilor
instituţiilor şi serviciilor publice din subordinea consiliilor locale şi acelor
judeţene.
Ordonanţa de urgenţă privind finanţele publice locale reglementează şi
modul de elaborare, aprobare, executare şi încheiere a bugetelor locale, pe
care le defineşte ca fiind bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor
administrativ-teritoriale. La baza elaborării, aprobării şi executării bugetelor
locale stau principiile: autonomiei locale, universalităţii, publicităţii, unităţii,
unităţii monetare, anualităţii, specializării bugetare, echilibrului, unele fiind
deja tratate. Proiectele bugetelor locale se elaborează de către ordonatorii
principali de credite, având în vedere: prognozele principalilor indicatori

macroeconomici şi sociali, pentru anul bugetar pentru care se elaborează

proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani, elaborate de organele
abilitate; politicile fiscale şi bugetare, naţionale şi locale; prevederile
acordurilor de împrumuturi interne sau externe încheiate, ale
memorandumurilor de finanţare sau ale altor acorduri internaţionale, semnate
şi/sau ratificate; politicile şi strategiile sectoriale şi locale, precum şi priorităţile
stabilite în formularea proiectelor de buget; propunerile de cheltuieli detaliate
ale ordonatorilor de credite din subordine; programele întocmite de ordonatorii
principali de credite în scopul finanţării unor acţiuni sau ansamblu de acţiuni,
cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatorii de rezultate şi de
eficienţă; programele de dezvoltare economico-socială în perspectivă ale
unităţii administrativ-teritoriale, în concordanţă cu politicile de dezvoltare la
nivel naţional, regional, judeţean, zonal sau local.
Calendarul bugetar
Ministerul Finanţelor Publice transmite direcţiilor generale ale finanţelor
publice, până la data de 1 iunie a fiecărui an o scrisoare cadru care va
specifica contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele
de buget, metodologiile de elaborare a acestora, limitele sumelor defalcate din
unele venituri ale bugetului de stat şi ale transferurilor consolidabile, după caz,
în vederea elaborării de către ordonatorii de credite a proiectelor de buget.
Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau altor bugete, în
bugetele cărora sunt prevăzute transferuri către bugetele locale, transmit
autorităţilor administraţiei publice locale sumele aferente, în termen de 10 zile
de la primirea limitelor de cheltuieli aprobate de Guvern, în vederea cuprinderii
acestora în proiectele de buget. Ordonatorii principali de credite, pe baza
limitelor sumelor primite (sume defalcate ori transferuri) elaborează şi depun la
direcţiile generale ale finanţelor publice, până la data de 1 iulie, proiectele
bugetelor locale echilibrate şi anexele la acestea, pentru anul bugetar următor,
precum şi estimările pentru următorii 3 ani, urmând ca aceasta să transmită
proiectele bugetelor locale pe ansamblul judeţului, la Ministerul Finanţelor
Publice, până la data de 15 iulie a fiecărui an. Ministerul Finanţelor Publice
transmite direcţiilor generale ale finanţelor publice sumele defalcate din
unele venituri ale bugetului de stat şi transferurile consolidabile, aprobate prin
legea bugetului de stat, în termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul
Oficial al României. Consiliile judeţene, în condiţiile legii, repartizează pe
unităţi administrativ-teritoriale, în termen de 5 zile de la comunicare, sumele
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi transferurile
consolidabile, în vederea definitivării proiectelor bugetelor locale de către
ordonatorii principali de credite. Pe baza veniturilor proprii şi a sumelor ce le-
au fost repartizate, ordonatorii principali de credite, în termen de 15 zile de la
publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României,
definitivează proiectul bugetului local, care se publică în presa locală sau se
afişează la sediul unităţii administrativ-teritoriale. Locuitorii pot depune
contestaţii privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării
sau afişării acestuia. În termen de 5 zile de la expirarea termenului de depunere
a contestaţiilor, proiectul bugetului local, însoţit de raportul primarului, al
preşedintelui consiliului judeţean, după caz, şi de contestaţiile depuse de
locuitori, este supus aprobării consiliului local, judeţean, după caz, de către
ordonatorii principali de credite.
Sarcina de lucru 13
Enumeră competenţele şi răspunderile autorităţilor administraţiei
publice locale.
2.3.2. Aprobarea, execuţia şi încheierea bugetelor locale

Ordonanţa de urgenţă privind finanţele publice locale stabileşte competenţa de
aprobare atât a bugetelor locale, cât şi ale instituţiilor şi serviciilor publice de
interes local, după cum urmează:
1) Bugetele locale ori judeţene de către consiliile locale ori judeţene;
2) Bugetele instituţiilor ori serviciilor, finanţate integral sau parţial din
bugetele locale, de către consiliile menţionate la lit. a, în funcţie de
subordonarea acestora;
3) Bugetele instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate integral din
venituri extrabugetare, de către organul de conducere a acestora, cu
avizul ordonatorului principal de credite.
Execuţia şi încheierea bugetelor locale

Veniturile şi cheltuielile prevăzute în bugetele locale se repartizează pe
trimestre, în funcţie de doi factori: termenele legale de încasare a veniturilor şi
perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare se aprobă de
către:
1) Ministerul Finanţelor Publice, pentru sumele defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat şi pentru transferurile de la acest buget, pe
baza propunerilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale,
transmise de direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului
financiar de stat, în termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a Legii
bugetului de stat;
2) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, pentru bugetele
proprii şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice subordonate, în
termen de 15 zile de la aprobarea sumelor. Pe baza bugetelor locale
aprobate, în condiţiile legii, de consiliile locale judeţene, direcţiile
generale ale finanţelor publice întocmesc şi transmit Ministerului
Finanţelor Publice bugetele pe ansamblul fiecărui judeţ, cu
repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor grupate în cadrul
fiecărui judeţ, pe comune, oraşe, municipii şi bugetul propriu, pe
structura clasificaţiei stabilită de către Ministerul Finanţelor Publice.
Ordonatorii de credite sunt de trei categorii: ordonatori principali; ordonatori
secundari; ordonatori terţiari.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt preşedinţii

consiliilor judeţene şi primarii celorlalte unităţi administrativ-teritoriale.
Aceştia analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin
bugetele locale şi prin bugetele instituţiilor publice, ai căror conducători sunt
ordonatorii secundari sau terţiari de credite, după caz, şi aprobă efectuarea
cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate,
pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice, ai căror
conducători sunt ordonatorii terţiari de credite, şi aprobă efectuarea
cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost
repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc,
potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin
dispoziţiile legale. Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a
utiliza creditele bugetare în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru
cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu
respectarea dispoziţiilor legale.
Ordonatorii de credite răspund de: elaborarea şi fundamentarea proiectului de
buget propriu; urmărirea modului de realizare a veniturilor; angajarea,
lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi
a veniturilor bugetare posibil încasate; integritatea bunurilor aflate în
proprietatea sau în administrarea instituţiei pe care o conduc; organizarea şi
ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare
asupra patrimoniului aflat în administrare şi execuţie bugetare; organizarea
sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului
de investiţii publice; organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor
aferenţi acestora; organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform
prevederilor legale; alte atribuţii stabilite de dispoziţiile legale. Angajarea şi
efectuarea cheltuielilor din creditele bugetare aprobate în buget se aprobă de
ordonatorul de credite şi se efectuează numai cu viza prealabilă de control
financiar preventiv intern, care atestă respectarea dispoziţiilor legale,
încadrarea în creditele bugetare aprobate şi destinaţia acestora. Conturile
anuale de execuţie a bugetelor locale se întocmesc de ordonatorii principali
de credite bugetare şi se prezintă spre a fi aprobate consiliilor locale sau
judeţene, după caz, până la data de 31 mai a anului următor, în structura la
venituri şi cheltuieli identică cu cea a contului general anual de execuţie a
bugetului de stat.
De asemenea, trimestrial, ordonatorii principali de credite întocmesc situaţii
financiare asupra execuţiei bugetare, care se depun la direcţiile generale ale
finanţelor publice; după verificare, acestea întocmesc şi depun la Ministerul
Finanţelor Publice situaţii financiare centralizate privind execuţia bugetară,
la termenele şi potrivit normelor stabilite de acestea.
Excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exerciţiului
bugetar, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat, precum şi a transferurilor consolidabile din
bugetul de stat sau din alte bugete, se utilizează, în ordine, pentru:
rambursarea eventualelor împrumuturi restante; plata dobânzilor,
comisioanelor, spezelor şi a altor costuri aferente acestora; constituirea

fondului de rulment . Disponibilităţile fondului de rulment sunt purtătoare de
dobânzi, se păstrează într-un cont distinct, deschis pe seama fiecărei unităţi
administrativ-teritoriale la unităţile teritoriale ale trezoreriei statului în afara
bugetului local, şi pot fi utilizate, temporar, pentru acoperirea golurilor de casă
provenite din decalaje între veniturile şi cheltuielile anului curent, precum şi
pentru acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar rezultat la finele
exerciţiului bugetar. De asemenea, fondul de rulment poate fi utilizat şi pentru
finanţarea unor investiţii din competenţa autorităţilor administraţiei publice
locale sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale în interesul
colectivităţii.
Execuţia de casă a bugetelor locale se efectuează prin efectuează prin
unităţile teritoriale ale trezoreriei statului, evidenţiindu-se în conturi distincte:
veniturile bugetare încasate pe structura clasificaţiei bugetare; efectuarea
plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita
creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;
efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi
externă, rezultată din împrumuturi contractate sau garantate de stat precum şi
cele contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale,
inclusiv şi a celor privind rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor,
comisioanelor, spezelor şi altor costuri aferente; efectuarea altor operaţiuni
financiare în contul autorităţilor administraţiei publice locale; păstrarea
disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau
contravaloarea în lei a acestora, permite pe bază de acorduri şi înţelegeri
guvernamentale şi de la organisme internaţionale, şi utilizarea acestora potrivit
bugetelor aprobate; alte operaţiuni financiare prevăzute de lege. Metodologia
de elaborare şi execuţie a bugetelor locale se stabileşte de către Ministerul
Finanţelor Publice. Potrivit art.5 alin.1 veniturile bugetelor locale se constituie
din: venituri proprii formate din: impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte,
alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit; sume defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat; subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte
bugete donaţii şi sponsorizări.
Impozitele şi taxele locale sunt reglementate Ordonanţa Guvernului
nr.36/2002, cu acelaşi nume, republicată, şi sunt, în principal, impozitul pe
clădiri, impozitul şi taxa pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxele
pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, taxele pentru folosirea
mijloacelor de publicitate şi reclamă, impozitul pe spectacole, taxă hotelieră.
Din impozitul pe venit, încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi
administrativ-teritoriale se alocă lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la
finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă de 36% la bugetele locale
ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, pe teritoriul cărora îşi desfăşoară
activitatea plătitorii de impozite, 10% la bugetul propriu al judeţului şi 17%
într-un cont distinct, deschis pe seama consiliului judeţean pentru echilibrarea
bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţului. Aceste cote
pot fi modificate anual prin Legea bugetului de stat. Sumele încasate din
concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparţinând domeniului public sau
privat, de interes local sau judeţean, constituie venituri ale bugetelor locale.
Sumele încasate din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat al
unităţilor administrativ-teritoriale constituie venituri cu destinaţie specială a
bugetelor locale şi se utilizează pentru realizarea de investiţii din componenţa

autorităţilor administraţiei publice locale. Sumele încasate din valorificarea
bunurilor confiscate devin venit local, în funcţie de subordonarea instituţiilor
care au dispus confiscarea acestora, în condiţiile legii, după deducerea
cheltuielilor legate de activitatea de valorificare. Sumele defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat şi transferurile cu destinaţie specială din bugetul
de stat se aprobă anual, prin Legea bugetului de stat, pe ansamblul fiecărui
judeţ, respectiv al Municipiului Bucureşti. Transferurile de la bugetul de stat la
bugetele locale se acordă pentru investiţiile finanţate din împrumuturile externe
la a căror realizare contribuie şi Guvernul. Potrivit art. 26 alin.1 taxele
speciale, constituie o sursă de venituri specifică bugetelor locale; acestea se
stabilesc de către consiliile locale ori judeţene, după caz, pentru funcţionarea
unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice şi juridice.
Cuantumul taxelor speciale se stabilesc anual şi trebuie să acopere cel puţin
sumele investite şi cheltuielile cuvenite de întreţinere şi funcţionare a acestor
servicii. Taxele speciale constituie venituri cu destinaţie speciale ale
bugetelor locale, fiind utilizate în scopurile pentru care au fost înfiinţate.
Sumele rămase neutilizate din taxele speciale, stabilite ca diferenţă între
veniturile încasate şi plăţile efectuate, se reportează în anul următor cu aceeaşi
destinaţie, odată cu încheierea exerciţiului bugetar. Acelaşi regim se aplică şi
celorlalte venituri cu destinaţie specială. Taxele speciale se încasează numai
de la persoanele fizice şi juridice care se folosesc de serviciile publice pentru
care s-au instituit taxele respective.
Prin regulamentul aprobat de consiliile locale ori judeţene, după caz, se
determină condiţiile în care se pot percepe taxele speciale, modul în care se
obţine acordul persoanelor fizice şi juridice plătitoare, precum şi modul de
repartizare a acestora.
Sarcina de lucru 14
Definește excedentul anual.
Cheltuielile bugetelor locale

Potrivit art. 5 alin.3, fundamentarea, dimensionarea şi repartizarea cheltuielilor
bugetelor locale, pe ordonatori de credite, pe destinaţii, respectiv pe acţiuni,
activităţi, programe, proiecte, obiective, se efectuează în concordanţă cu
atribuţiile care revin autorităţilor administraţiei publice locale, cu priorităţile
stabilite de acestea, în vederea funcţionării lor în interesul colectivităţilor locale
respective. Fundamentarea şi aprobarea cheltuielilor bugetare locale se
efectuează în strictă corelare cu posibilităţile reale de încasare a veniturilor
locale, estimate a se realiza. Conform art.32 alin.1, în bugetele locale se înscrie
fondul de rezervă la dispoziţia Consiliului local, judeţean şi a Consiliului

General al Municipiului Bucureşti,

Bucure după caz, în cotă de pânăă la 5% din totalul
cheltuielilor. Acesta se utilizează
utilizeaz la propunerea ordonatorilor principali de
credite, pe bazăă de hotărâri
hot râri ale consiliilor respective, pentru finan
finanţarea unor
cheltuieli urgente sau neprevăzute
neprev apărute în cursul exerciţiului
ţiului bugetar, pentru
pe
înlăturarea
turarea efectelor unor calamit
calamităţi naturale, precum şii pentru acordarea unor
ajutoare către
ătre unităţile
unit administrativ-teritoriale în situaţiiţii de extrem
extremă
dificultate. Cheltuielile pentru investiţiile
investi judeţelor,
elor, municipiilor, ora
oraşelor şi
comunelor, dupăă caz, şi ale instituţiilor şii serviciilor publice de subordonare
judeţeanăă şi locală
locală, care se finanţează potrivit legii din bugetele locale şi din
împrumuturi, se înscriu în programul de investiţii investiţii al fiecă
fiecărei unităţi
administrativ-teritoriale,
teritoriale, care se aprobă
ap ca anexă la bugetul local de ccătre
consiliul local, judeţ
judeţean şii Consiliul General al Municipiului Bucure
Bucureşti, după
caz. Ordonanţa ţa de urgenţă
urgen privind finanţele ele publice locale interzice înscrierea
în bugetele locale şi aprobarea de cheltuieli fără asigurarea area resurselor
financiare corespunză
corespunzătoare.
Rezumat
Apariţia şi existenţa
existenţ statului reprezintă baza generală a evoluţiei ţiei finan
finanţelor. În
literatura de specialitate asupra bugetului de stat au fost emise numeroase
definiţii
ii dintre care, unii autori au afirmat că bugetul este un document de
prevedere a veniturilor şi cheltuielilor pe o perioadă determinată sau că el
reprezintăă un act prin care sunt prevăzute
prev şii autorizate veniturile şi ş cheltuielile
anuale ale statului. Bugetul îndepline
îndeplineşte o serie de funcţii ţii pr
printre care
amintim: funcţiaţia de mobilizare, repartizare şii utilizare a fondurilor bbăneşti ale
statului, funcţia
ţia de control care se realizeaz
realizează prin „leu” şi ş funcţia de
mobilizare, repartizare şi utilizare a rezervelor băneşti ti ale statului.
1. Sistemul public de asigurări
asigur sociale se referă cu precădere la:
a) prognozele indicatorilor macroeconomici;
b) pensii şi alte drepturi de asigur
asigurări sociale;
c) fondurile speciale.
2. Organizarea instituţională
institu a sistemului public de asigurări
ări sociale are la
bază:
a) principiul autonomiei;
b) principiul obligativităţii;
obligativit
c) principiul egalităţii.
egalit
3. Conform legii, ordonatorul principal de credite este:

a) Ministerul Finanţelor;
Finan
b) Ministrul Muncii;
c) Ministrul sănătăţii.
să

4. Aprobarea bugetului asigurărilorrilor sociale de stat se face pe ansamblu, pe

părţi,
i, capitole, subcapitole, titluri, articole etc. pentru anul bugetar următor
urm
de către:
a) Ministerul Muncii;
b) Parlament;
c) Guvern.
Lucrare de verificare aferentă

aferent capitolelor 1 şi 2
Printr-un
un contract de închiriere încheiat la data de 01.09.2005,, A închiriază
societății
ii B un imobil. La pct. 7 din contract se prevede faptul ca "toate
impozitele si taxele se plătesc de către chiriaș". La 15.09.2007, A este trimis in
judecata pentru infracțiunea
infrac prevăzuta de art.9.alin.1 lit. a dinn Legea nr.241/
2005, reținându-se
se faptul că pentru anii 2005 si 2006 nu a declarat venitul din
cedarea folosinței bunului închiriat si nu a plătit impozitul pe venitul aferent. A
se apără invocând clauza din contract, potrivit căreia aceste obliga
obligații reveneau
chiriașului.
Sunteți judecător,, formulați soluția și prezentați motivarea.
Nota bene. Lucrarea va fi încărcată
înc pe site-ul
ul de curs din cadrul platformei ee-
Learning Danubius Online la secțiunea
sec Teme,, în termenul prevă
prevăzut pentru
executarea ei, iar rezultatul evaluării
evalu rii va fi comunicat în cadrul sec
secțiunii Carnet
de note din același
și site de curs.
Bibliografie minimală
minimal
Brezeanu, Petre (2007). Finanţe europene. Bucureşti:.
ti:. C. H. Beck, pp. 45
45-76.
Gliga, Ioan (2011). Drept financiar. București: Humanitas, pp.45-- 56.
Popa, Constantin D. (2008). Drept financiar şi fiscal. Bucureşti:
şti: Lumina Lex,
77-109.
aguna, D.D. (2011).
Şaguna, (2011 Drept financiar. Bucureşti:
ti: C. H. Beck, pp. 67-98.
67

3. BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT
3.1. Asigurările sociale, concept şi evoluţie 76
3.2. Sistemul public de asigurări sociale 77
Rezumat 83
• să descrii elementele aflate la baza bugetului asigurărilor sociale de

stat;
• să argumentezi procedura bugetară privind bugetul asigurărilor
sociale de stat;
• să explici diferenţa dintre asigurările publice şi cele private.

Nicu Duret Bugetul asigurărilor
ărilor sociale de stat
3.1. Asigurările
rile sociale, concept şi evoluţie
3.1.1. Consideraţii
ii introductive
Din punct de vedere istoric, necesitatea unei protecţiiprotecţii a persoanelor fizice

împotriva unor riscuri inevitabile precum boala, accidentele, moartea, şomajul
etc., a fost conştientizat
ştientizată în perioada modernă,, în contextul industrializ
industrializării şi a
exodului rural. Nou-apăruta
Nou clasă socială,, acea a muncitorilor, avea ca surs
sursă de
venit salariul.
ul. Drept urmare, survenirea unui eveniment care conducea la
pierderea sau reducerea acelui venit avea pentru aceştiaace tia consecinţ
consecinţe tragice. În
acest context au fost semnalate primele încercări
încerc ri de asigurare a unei minime
protecţii
ii împotriva acestor riscuri: au
a apărut rut unele case de asigură
asigurări încurajate
de stat; au fost emise anumite dispoziţii
dispozi obligatorii care-ii obligau pe patroni să s
întreţină, într-o
o anumită
anumit măsură, muncitorii bătrâni şii bolnavi; unele societăţi
societ
mutuale ofereau o modestă
modest asistenţă în bani în caz de boalăă sau bătrâneţe.
bătrâne
Primul mare sistem de protec
protecţie socială a fost organizat la sfârşitulşitul sec. al XIX-
lea în Germania, ca urmare a eforturilor cancelarului Otto von Bismarck,
sistem ce oferea protecţie
protec împotriva consecinţelor elor provocate de bbătrâneţe şi
boală.. În România, primul sistem de asigurări
asigur ri sociale a fost înfiinţ
înfiinţat prin Legea
minelor (1895), care instituia asigur
asigurările
rile sociale obligatorii ale minerilor şi a
lucrătorilor
torilor din industria petrolieră.
petrolier . Fondurile necesare erau constituite din
contribuţia egalăă a patronilor şii a muncitorilor. În prezent, dreptul cet cetăţenilor
români de a beneficia de asigurări
asigur ri sociale este consacrat în Constituţ
Constituţie indirect,
respectiv prin consacrarea dreptului la ocrotirea sănătăţii,
s ăţii, dar cu acest prilej
legiuitorul constituant
constit face vorbire expresă despre obligaţia ţia de a organiza
sistemul public de asigurări
asigur ri sociale. În acest sens, legea reglementeaz
reglementează sistemul
public de pensii şi alte drepturi de asigurasigurări
ri sociale, iar pentru a fi mai uşor u
gestionate resursele financiare destinatedest susţinerii
inerii sistemului public al
asigurărilor
rilor sociale, a fost creat un buget public, de interes naţional,na care ssă
serveascăă exclusiv realiz
realizării
rii acestui scop. De asemenea, chiar dacă ponderea
cea mai importantă o deţin sistemele publice de asigurări sociale, ciale, au apărut
ap şi
chiar este încurajată dezvoltarea sistemelor private de asigurări ări sociale. Pornind
de la noţiunea
ţiunea de buget public, vom defini bugetul asigurărilor
asigurărilor sociale de stat
ca fiind programul prin care se prev prevăd şi se aprobă veniturile şi ş cheltuielile
anuale destinate finan
finanţării sistemului public de asigurări ări sociale, program
ce îmbracă ă forma legii (în sensul de act juridic al Parlamentului) . Trebuie
remarcat căă fondurile de asigur
asigurări
ri sociale se constituie, cel puţin în sistemul
public, prin contribuţ
ribuţii obligatorii prelevate de la angajatori şi angajaţi,
angaja element
ce accentueazăă caracterul social al asigurărilor.
asigur Asigurările
ările sociale trebuie
distinse de o altăă component
componentă a securităţii ii sociale, anume de asistenţ
asistenţa socială.
Definind asistenţa socială
social ca „un ansamblu de instituţii, ţii, programe, măsuri
m
activităţii profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunit
comunităţi cu
probleme sociale, aflate temporar în dificultate, în criză,
criz şi deci vulnerabile, în
doctrina de specialitate au fost semnalate o serie de elemente de diferen
diferenţiere
între cele douăă componente:
Asigurările
ările sociale funcţionează
func pe principiul punerii în comun a
riscurilor(fiecare
(fiecare asigurat vars
varsă o contribuţie şi are dreptul la o

Nicu Duret Bugetul asigurărilor sociale de stat
indemnizaţie), în timp ce asistenţa socială este finanţată pe principiul

solidarităţii naţionale(din fondurile publice se acordă alocaţii şi ajutoare
pentru cămine de bătrâni, copii, orfani, invalizi, văduve de război etc.);
Asigurările sociale acoperă o categorie determinată de riscuri
sociale, în vreme ce asistenţa socială are o arie de cuprindere mult mai
vastă, derivată din noţiunea de nevoie;
De asigurări sociale beneficiază doar persoanele asigurate(în sistemul
public sau într-un sistem privat), în timp ce asistenţa socială are o
vocaţie de universalitate, pentru că din momentul în care starea de nevoie
este dovedită, de asistenţă socială beneficiază toţi cei defavorizaţi.
3.2. Sistemul public de asigurări sociale

3.2.1.Asigurările publice şi private
Sistemul public de asigurări sociale se referă, cu precădere, la pensii, dar şi la

alte drepturi de asigurări sociale. Funcţionarea acestui sistem are la bază o serie
de principii statuate prin lege, după cum urmează:
1) Principiul unicităţii – potrivit căruia statul organizează şi garantează
sistemul public de asigurări sociale baza pe aceleaşi norma de drept;
2) Principiul egalităţii – este cel care asigură tuturor participanţilor la
sistemul public de asigurări sociale, contribuabili şi beneficiari, un
tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile
prevăzute de lege;
3) Principiul solidarităţii sociale – conform căruia participanţii la
sistemul public de asigurări sociale îşi asumă reciproc obligaţii şi
beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea
riscurilor sociale prevăzute de lege;
4) Principiul obligativităţii – potrivit cărui persoanele fizice şi juridice
au, conform legii, obligaţia de a participa la acest sistem public,
drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea
obligaţiilor,
5) Principiul contributivităţii – potrivit căruia fondurile de asigurări
sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice
şi juridice participante la acest sistem, drepturile de asigurări sociale
cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite,
6) Principiul repartiţiei – pe baza căruia fondurile realizate se
redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin în sistemul public de
asigurări sociale, conform legii;
7) Principiul autonomiei - bazat pe administrarea de sine stătătoare a
sistemului public, conform legii.

Nicu Duret Bugetul asigurărilor sociale de stat
Sarcina de lucru 1
Analizează principiile care stau la baza sistemului public de
asigurări sociale de stat.
Organizarea instituţională a sistemului public de asigurări sociale are la bază

ultimul principiu enunţat, respectiv principiul autonomiei. În temeiul acestuia şi
al legii a fost constituită Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări
Sociale, iar în subordinea acesteia s-au înfiinţat case judeţene de pensii în
fiecare municipiu-reşedinţă de judeţ, având personalitate juridică. Subiecţii ce
vor beneficia de drepturile asigurării sociale protejate prin intermediul acestui
sistem sunt asiguraţii, au obligaţia de a plăti contribuţii de asigurări sociale Pot
fi asiguraţi în cadrul acestui sistem cetăţeni români, cei străini sau apatrizi în
perioada în care au domiciliul sau reşedinţa în România. Sunt consideraţi
asiguraţi prin efectul legii următoarele categorii de persoane:
• Persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract de muncă şi
funcţionarii publici;
• Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt
numite în cadrul activităţii executive, legislative, judecătoreşti, pe durata
mandatului;
• Persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din
bugetul asigurărilor pentru şomaj;
• Persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu
cel puţin trei salarii medii brute,şi se află într-una din situaţiile: asociat
unic, comanditari, sau acţionari; administratori sau manageri care au
încheiat contract de administrare sau management; membrii ai asociaţiei
familiale, persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;
persoane angajate în instituţii internaţionale care nu sunt asiguraţi ai
acestora, persoane care realizează venituri din activităţi profesionale;
persoane care realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic
echivalente cu cel puţin trei salarii medii brute. Celelalte categorii de
persoane care nu sunt considerate asigurate prin efectul legii, dar doresc
să se asigure în sistemul public de asigurări sociale, pot face acest lucru
în baza unui contract de asigurare.
Prestaţiile de asigurări sociale, reprezintă venit de înlocuire pentru pierderea
totală sau parţială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrâneţii,
invalidităţii, accidentelor, bolii, maternităţii sau decesului, toate acestea fiind
considerate riscuri asigurate.

Prestaţiile
iile de asigurări
asigur sociale îmbracă forma pensiilor, indemnizaţiilor,
indemniza
ajutoarelor etc., corelative cu obliga
obligaţiile privind plata contribuţiei
ţiei de asigur
asigurări
sociale. Sistemul asigur
asigurărilor private de sănătate – este organizat prin Legea nr.
212/2004, şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005. Potrivit art.rt. 1 din legea de
organizare,
„asigurările private de sănătate tate pentru plata serviciilor medicale constituie un sistem
ănătate
facultativ, suplimentar celui de asigurări
asigur de sănătatetate obligatoriu, care acoper
acoperă
asiguraţilor
ilor serviciile medicale în condi
condiţiile legislaţiei
iei privind organizarea şi func
funcţionarea
sistemului de asigurări ri sociale de sănătate
s Scopul asigurării
rii private de sănătate
să este
de a completa sau substitui, în tot sau în parte, plata serviciilor medicale finan finanţate în
sistemul public de asigurăriări sociale de sănătate(„pachet
s de bază a serviciilor medicale
medicale”.
Accesul la sistemul privat de asi
asigurări de sănătate
tate se face în baza unui contract
de asigurare(poliţă de asigurare) încheiat cu un asigurătortor autorizat de Comisia
de Supraveghere a Asigurărilor.
Asigur Contractul va conţine ine în mod obligatoriu
clauze referitoare la tipul şi volumul serviciilor medicale şi alte altor servicii;
condiţiile
iile de asigurare a serviciilor pentru asigura
asiguraţi;
i; data începerii şi data
încetării asigurării,
ării, primele de asigurare, termenul şii modul de platplată; sumele
asigurate(art. 18).
Asigurările
rile private de sănătate
s constituie un sistem facultativ, suplimentar
celui de asigurări
ări de sănătate
s obligatoriu, care acoperăă asiguraţilor serviciile
medicale în condiţiile
condiţ legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea
ţionarea sistemului
de asigurări
ări sociale de sănătate.
s
Bugetul asigurărilor
ărilor sociale
sociale de stat este programul prin care se prev
prevăd şi se
aprobă veniturile şi
ş cheltuielile anuale destinate finanţării
rii sistemului public de
asigurări
ri sociale, program ce îmbracă
îmbrac forma legii.
3.2.2. Procedura bugetară

ă privind bugetul asigurărilor
asigur sociale de stat
Procedura bugetară privind bugetul asigurărilor rilor sociale de stat este guvernat
guvernată
de aceleaşişi principii ca şi cele enunţate în legătură cu procedura bugetar bugetară
privind bugetul de stat, astfel: principiul universalităţii,
universalităţii, principiul unit unităţii;
principiul anualităţităţii; principiul specializării rii bugetare, principiul unit unităţii
monetare; principiul publicit
publicităţii. În literatura de specialitate s-aa ar arătat că, în
cazul bugetului asigur
asigurărilor
rilor sociale de stat, principiul echilibrului bugetar este
foarte important întrucât ar a fi de neconceput realizarea execuţiei ţiei bugetare în
condiţii
ii de dezechilibru. O asemenea situaţie situa ie ar aduce sistemul asigurasigurărilor
sociale de stat în imposibilitatea de a mai realiza scopul pentru care a fost
conceput. Propunerile pentru proiectul bugetului asigurărilor ărilor sociale de stat se
întocmesc de către tre ordonatorul principal de credite al acestui buget. Conform
ătre
legii, ordonatorul principal de credite este ministrul muncii şşi solidarităţii
sociale, dar atribuţ
atribuţiile sale se vor delega, în baza legii, preşedi şedintelui Casei
Naţionale
ionale de Pensii şi ş Alte Drepturi de Asigurări ri Sociale. În această calitate, el
trebuie săă respecte, pentru a-şi a îndeplini atribuţiile,iile, toate obligaţiile
obligaţ ce revin
ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat în condiţiile
condiţiile sti
stipulate de
lege pentru aceştia.
ştia.
Astfel, Casa Naţional
ţională d Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări
ări sociale este cea
care va întocmi şiş va comunica Ministerului Finanţelor
ţelor Publice întreaga
documentaţie ţie cerută de lege, pe baza căreia reia se vor întocmi propunerile
bugetului
ului asigurărilor
rilor sociale de stat. Pe baza acestor documenta
documentaţii şi a
estimărilor
rilor pentru urm
următorii 3 ani, Ministerul Finanţelor
elor Publice va stabili, cu
întregul Guvern, limitele maxime de cheltuieli pentru bugetul asigur asigurărilor
sociale de stat, cu respectarea principiului echilibrului bugetar. În aceste
condiţii,
ii, ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor
va putea proceda la definitivarea propunerilor de proiect de buget, astfel încât
Ministerul Finanţelor Publice să s poată definitiva, la rândul său, ău, în termenele
legale, proiectul bugetului asigurărilor
asigur rilor sociale de stat, împreună cu proiectul
legii bugetare de adoptare a acestuia pentru anul următor,
urm tor, spre a fi supus apoi
analizei Guvernului. Odată
Odat întocmite, proiectul de buget şi pproiectul legii
bugetare anuale privind bugetul asigur
asigurărilor
rilor sociale de stat, Guvernul le poate
analiza, aproba, şi, în cele din urmă
urm să-şi asume răspunderea
spunderea pentru ele şi
pentru executarea lor astfel încât săs poată fi depuse la Parlament în vederea
adoptăriiii în termenele stabilite de lege. Bugetul asigurărilor
asigurărilor sociale de stat,
asemeni bugetului de stat, se adoptă
adopt printr-o lege menităă săă îi confere forforţa
juridică necesarăă punerii lui în aplicare. Legea bugetului asigură
asigur
asigurărilor sociale
trebuie adoptatăă până la 15 decembrie a anului anterior celui de execuţie,
execu astfel
încât pânăă la începerea anului bugetar, să
s poată fi publicat.
Dacă legea bugetului asigurărilor
asigur sociale nu a fost adoptatăă cu cel pu puţin trei
zile înainte de începerea exerci
exerciţiului bugetar pentru care se adoptă
adoptă, se aplică în
continuare bugetul asigurărilor
asigur rilor sociale de stat pe anul precedent până pân la
adoptarea noului buget. În acest sens, există exist prevederi multiple, atât în
Constituţie,
ţ cât şi în Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări
asigură sociale, cu modificările şi completările ările ulterioare, dar mai
alea în Legea nr. 500/2002 privind finanţele ele publice, de asemenea cu
modificările
rile ulterioare, care reglementează
reglementeaz o procedurăă bugetară detailată,
similară pentru bugetul de stat şi bugetul asigurărilor rilor sociale de stat.
Aprobarea de către ătre Parlament a bugetului asigurărilor
asigur rilor sociale de stat se face pe
ansamblu, pe părţ i, capitole, subcapitole,titluri, articole, precum şi alineate
ărţi,
pentru anul bugetar, dar şi pentru creditele dee angajament în cadrul acţiunilor ac
multianuale. Estimă
Estimările pentru următoriitorii 3 ani au doar un caracter informa
informaţional
şii nu vor face obiectul autorizării
autoriz rii pentru anii bugetari respectivi. ExecuExecuţia
bugetului asigurărilor
ărilor sociale de stat se referă,
refer în principal la execuţ
execuţia părţii de
venituri, execuţia ţia părţii
p de cheltuieli şi execuţia de casă a acestui buget.
Execuţiaia bugetară a acestui buget public, începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31
decembrie a anului pentru care s-a s elaborat şi s-aa adoptat bugetul. Execuţia
părţii
ii de venituri a bugetului asigurărilor rilor sociale de stat se referă la încasarea
acelor sume care, prin lege, sunt destinate să s alimenteze acest buget public.
Casa Naţională
ţ ă de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări ri Sociale împreun
împreună cu
structurile sale din teritoriu, administreaz
administrează bugetul asigurărilor
ărilor sociale de stat ,
fiind astfel implicată direct şi nemijlocit în realizarea execuţiei
ţiei bugetare, atât a
părţii
ii de venituri, cât şi a părţii ii de cheltuieli ale acestui buget. Execu
Execuţia
bugetară a părţii
ă ţii de venituri
veni a bugetului asigurărilor
rilor sociale de stat este
patronatăă de dispoziţiile
dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr.500/2002, privind finan
finanţele
publice. Execuţiaţia părţii
pă de cheltuieli a bugetului asigurărilor
ărilor sociale de stat,
prevede în principal realizarea presta
prestaţiilor de asigurări
ări sociale , dar şi la
realizarea altor cheltuieli privind funcţionarea
func ionarea sistemului public de pensii şi alte
drepturi de asigură
asigurări sociale. Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de
Asigurări ri Sociale împreună

împreun cu structurile sale din teritoriu, u, este de asemenea
implicatăă în realizarea execuţiei
execu părţii
ii de cheltuieli a acestui buget, pre
preşedintele
său
u fiind unicul ordonator principal de credite(delegat) al bugetului
asigurărilor
rilor sociale de stat. Creditele bugetare circulă circulă prin intermediul
ordonatorilor
torilor de credite conform bugetelor proprii ale acestora. Rezultatele la
sfârşitul
itul anului de execuţie
execu ie se pot concretiza, fie în excedente, fie în deficite
bugetare. Echilibrul bugetar trebuie privit ca un obiectiv de realizat, menit ssă
garanteze funcţionaţionarea în cele mai bune condiţii ii a sistemului public de
asigurăriri sociale. Excedentul anual al bugetului asigurărilor
poate fi utilizat în anul următor,
urm potrivit destinaţiilor
iilor aprobate prin lege, dup
după
restituirea transferurilor primite de la bugetul
bugetul de stat. Eventual, deficitul acestui
buget se poate acoperi din disponibilităţile
disponibilit bugetului asigurărilor
din anii precedenţi, iar dacă
dac acestea nu sunt suficiente se va apela la fondul de
rezervă.. Fondul de rezervă
rezerv se constituie prin prelevarea a unui procent de 3%
din veniturile asigură
asigurărilor sociale de stat care se cumuleazăă an de an, ffără a
depăşii astfel nivelul cheltuielilor prevăzut
prev zut pentru anul bugetar respectiv. În
mod excepţional
ţional şşi numai în situaţii temeinic motivate, dacăă nici fondul de
rezervă nu este suficient pentru a acoperi deficitul bugetului asigură
asigur
asigurărilor sociale
de stat, se pot aloca sume de la bugetul de stat.
Execuţia ia de casă a bugetului asigurărilor
rilor sociale de stat este realizată
realizat de către
Trezoreria Statului împreu
împreună cu structurile teritoriale ale acesteia, şşi în acelaşi
condiţii
ii ca cele ale bugetului de stat. Ultima etapă a procedurii bugetare
privind bugetul asigurărilor
asigur rilor sociale de stat, începe la 1 ianuarie a anului
următor
tor celui de execuţie
execu şi se derulează ca şi cele referitor la bugetul de stat.
Astfel, pe baza situaţiilor
situaţ financiare depuse de Casa Naţională
ţ ă de Pensii şi alte
Drepturi de Asigură
Asigurări Sociale, precum şii pe baza conturilor privind execu
execuţia de
casă depuse de Trezoreria statului, Ministerul Finanţelor
Finan Publice întocmeşte
întocme
contul general anual de execuţie
execu a bugetului asigurărilor rilor sociale de stat, pe care
îl prezintăă Guvernului. Aceasta îl analizează
analizeaz şi îl prezintăă spre adoptare
Parlamentului până la data 1 iulie a anului următor tor celui de execuţie.
execu Contul
general
eneral de execuţie a bugetului asigurărilor
asigur rilor sociale de stat se aprobă prin lege,
dar nu înainte ca el să fi fost în prealabil verificat de către
tre Curtea de Conturi.
Sarcina de lucru 2
Enumerăă etapele privind execuţia
execu bugetară a bugetului asigură
asigurărilor
sociale
iale de stat.
3.2.3. Structura bugetului asigurărilor

asigură sociale de stat
Bugetul asigurărilor
rilor sociale de stat cuprinde pe de o parte, acele venituri
ărilor
destinate săă alimenteze exclusiv acest buget, iar pe de altă alt parte, acele
cheltuieli ce se constituie, cu prec
precădere, în prestaţii
ii de asigură
asigurări sociale,
conform legii. Veniturile bugetului asigurărilor
asigur rilor sociale sunt constituite, în
principal, din contribuţiile
contribu de asigurări
ri sociale(C.A.S.), dobânzi, penalit
penalităţi de
întârziere percepute ca sancţiuni

sanc pentru
entru neplata la termenele legale a
contribuţiilor
ţiilor de asigur
asigurări sociale şii alte venituri care au o pondere mai mic
mică în
cadrul acestui buget. Contribuţia pentru asigurări sociale – reprezintă principala
sursă de venit a bugetului pentru asigurări
asigur sociale de stat , şi este compus
compusă
dintr-o contribuţie
ţie individuală
individual a persoanelor fizice angajate şi o contribu
contribuţie a
persoanelor fizice sau juridice la care acestea sunt angajate. Contribu Contribuţia
individualăă pentru asigurări
asigur sociale de datorează,, prin efectul legii, de ccătre:
persoanele ca efectuează
efectueaz activităţi pe bază de contract individual de muncă
munc şi
funcţionarii
ionarii publici; persoanele care îşi
î desfăşoară activitatea în funcţii
func elective
sau care sunt numite în cadrul autorităţii
autorit ii executive, legislative ori judec
judecătoreşti,
pe durata mandatului.
Potrivit art. 21 din Legea nr.19/2000, contribuţia
contribu individualăă se stabilestabileşte prin
aplicarea unei cote procentuale asupra bazei de calcul constituite din salariul
individual lunar brut(baza de calcul nu poate depăşi dep i plafonul a de 5 ori salariul
mediu brut). Nivelul contribuţiei
contribu individuale pentru asigurări ări sociale de stat
este stabilităă anual prin legea bugetului asigurărilor
asigur rilor sociale de stat. Contribu
Contribuţia
de asigurăriări sociale a angajatorilor – este datorată,, fie de persoanele fizice sau
juridice care au această aceast calitate, fie de persoanele juridice asimilate
angajatorilor. Baza de calcul pentru determinarea contribuţiei contribuţiei angajatorilor o
constituie fondul total de salarii brute lunare realizate de asigura asiguraţi. Pentru
determinarea contribu
contribuţiei actualmente datorate, trebuie însăă avute în vedere şi
prevederile Ordonan
Ordonanţei de urgenţă nr.158/2005 privind concediile şi
indemnizaţiile
ţiile de asigur
asigurări sociale de sănătate, tate, în temeiul că căreia nivelul
contribuţiilor
ţiilor de asigurări
asigur sociale ale angajatorilor stabilit lit prin legea bugetului
asigurărilor
rilor sociale de stat se diminuează
diminueaz cu 0,75%(art.4). Există şi anumite
reguli speciale, pentru alte categorii de persoane care au calitatea de asigura asiguraţi în
sistemul de asigură
asigurări sociale de stat, astfel, pentru şomeri,omeri, contri
contribuţia pentru
asigurările
rile sociale de stat se suportă
suport integral din bugetul asigurăasigurărilor pentru
omaj, la nivelul cote stabilite pentru condiţii
şomaj, condi ii normale de muncă. Calitatea de
contribuabil îl are în acest caz, Agen Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei For de
Muncă.. Cele mai importante cheltuieli ce se suportă suport de la bugetul asigurasigurărilor
sociale de stat, sunt pensiile şi alte drepturi de asigurări ări sociale. În sistemul
public de asigurări sociale se acordă acord următoarele
toarele categorii de pensii: pensia
pentru limităă de vârstă;
vârst pensia anticipată; pensia anticipatăă parţială
parţială; pensia de
invaliditate; pensia de urma urmaş. De la bugetul asigurărilorrilor sociale de stat se mai
acordă asiguraţilor,
ţilor, alături
al de pensii, şii alte drepturi de asigură
asigurări sociale, şi
anume: concediu şi ş indemnizaţie pentru
entru incapacitate temporară de muncă,
cauzată de boli obişnuite
obişnuite sau de accidente în afara muncii, boli profesionale şi
accidente de muncă;
muncă prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor ăvirilor şşi recuperarea
capacităţii
ăţii de muncă,
muncă care potrivit legii, se referă la: indemniza ndemnizaţie pentru
trecerea temporară în alt loc de muncă; indemnizaţie ie pentru reducerea timpului
de lucru; indemnizaţ
indemnizaţie pentru carantină;; ajutoare pentru procurarea de proteze,
orteze şii alte produse ortopedice care se suportă suport din fondurile de asigur asigurări
sociale de sănătate;
ă ătate; reabilitare profesional
profesională, bilete de odihnăă pentru asiguraasiguraţii
unităţilor
ilor în care nu este reglementată
reglementat constituirea fondului social, potrivit
legii ; concediu şi indemnizaţie
indemniza pentru maternitate; concediu şi indemniza indemnizaţie
pentru creşterea copilului;
opilului; concediu şi indemnizaţie ie pentru îngrijirea copilului
bolnav; ajutor de deces.

Rezumat
În România primul sistem de asigurări
asigur sociale a fost înfiinţat ţat 1n 1895, care
instituia asigurările sociale obligatorii ale minerilor şi ale lucră lucrătorilor din
industria petrolieră
petrolieră. În prezent drepturile cetăţenilor
enilor români de a beneficia de
asigurări
ri sociale este consacrat în Constituţie
Constitu ie indirect, respectiv prin
consacrarea dreptului la ocrotirea ssănătăţii, făcând
când astfel legiuitorul vorbire
expresă asupra obliga
obligaţiei
iei de a organiza sistemul public de asigură
asigurări sociale.
Asigurările
ările sociale funcţionează
func pe principiul punerii în comun a riscurilor, în
timp ce asistenţaţa socială
social este finanţată pe principiul solidarităţii
ăţii na
naţionale din
fondurile publice. Sistemul public de d asigurări sociale funcţioneaz
ţionează, potrivit
anumitor principii, printre care: principiul repartiţiei,
reparti iei, pe baza căruia fondurile
realizate se distribuie pentru plata obligaţiilor
obliga iilor ce revin în sistemul public de
asigurări sociale.
1. Sistemul public de asigurări
asigur sociale se referă cu precădere la:
a) prognozele indicatorilor macroeconomici;
b) pensii şi alte drepturi de asigur
asigurări sociale;
c) fondurile speciale.
2. Aprobarea bugetului asigur

asigurărilor sociale de stat se face pe ansamblu, pe
părţi,
i, capitole, subcapitole, titluri, articole etc. pentru anul bugetar următor
urm
de către:
a) Ministerul Muncii;
b) Parlament;
c) Guvern.
3. Sistemul asigură
asigurărilor private de sănătate este organizat prin:
a) Legea nr.31/1990;
b) Legea nr.212/2004,
c) 300/2005.
4. Propunerile pentru proiectul bugetului asigurărilor

asigur rilor sociale de stat se
întocmesc de către:
că
a) ordonatorul principal de credite ale acestui buget
b) casa de asigurări
asigur sociale;
c) casa naţional
ţională de pensii.

Bibliografie minimală
minimal
Brezeanu, Petre (2007). Finanţe europene. Bucureşti:
ti: C. H. Beck, pp. 108
108-119.
Gliga, Ioan (2011).

). Drept financiar.
financiar București: Humanitas, pp.115 - 134.
Popa, Constantin D. (2008). Drept financiar şi fiscal. Bucureşti:

şti: Lumina Lex,
pp. 110-134.
Şaguna, D.D. (2011

2011). Drept financiar. Bucureşti:
100-133.

4. CREDITUL PUBLIC
4.1. Sistemul creditelor publice 86
4.2. Datoria publică 92
Rezumat 94
• să enumeri condiţiile şi funcţiile creditelor;

• să descrii conceptul de credit;
• să caracterizezi împrumutul public.
Timp mediu estimat pentru studiu individual:6 ore

Nicu Duret Creditul public
4.1. Sistemul creditelor

4.1.1. Conceptul de credit
Creditul îşi are originea în cuvântul latin „creditum-credere”,care înseamnă „ a

crede”, „a se încrede”. Astfel, pentru definirea conceptului de credit s-au
utilizat cele mai diferite formulări, de la cele mai sintetice: „Creditul este
puterea de cumpărare fără a deţine numerar”(W. Sombart), „creditul este
schimbul unei bogaţii prezente, contra unei bogaţii viitoare”(C. Gide), până la
cele mai complexe:” creditul constă în acte şi operaţiuni de concentrare a
disponibilităţilor băneşti din economia naţională şi de repartizare şi utilizare a
acestor disponibilităţi pentru satisfacerea trebuinţelor băneşti temporare a
unităţilor economice şi ale cetăţenilor”(I. Gliga). Creditul reprezintă în general,
acea categorie economico-financiară destinată să servească rezolvarea
problemelor economico-sociale legate în principal de relaţiile de schimb.
Acordarea unui credit, în prezent, înseamnă - în modul cel mai simplu explicat
a pune la dispoziţia cuiva o sumă de bani, cu condiţia ca cel ce o primeşte să o
ramburseze integral în viitor, la o anumită dată, cu obligaţia complementară de
a plăti un preţ (numit interes sau dobândă).
În vederea acordării unui credit trebuie să existe contractul de credit. Acesta
este actul juridic bilateral, sinalagmatic şi – în principiu – cu titlul oneros, prin
care o parte denumită creditor sau împrumutător, acordă cu titlu de împrumut
celeilalte părţi, denumită beneficiar, împrumutat sau debitor, o sumă de bani pe
care acesta din urmă se obligă să o restituie la termenul şi/sau în condiţiile
cuvenite, împreună cu un preţ numit interes sau dobândă. În sistemul creditelor,
o importanţă majoră o au elementele constitutive şi clauzele specifice ale
contractului de credit pe seama căruia se derulează toate operaţiunile de
credit.
Clauzele specifice ale contractului de credit, care subliniază trăsăturile
caracteristice ale acestuia, sunt următoarele:
termenul – reprezintă intervalul de timp pentru care se acordă creditul;
ratele scadente – sumele parţiale prin care se rambursează eşalonat, la
termenele stabilite prin contractul de credit, împrumutul primit de beneficiar;
termenul de graţie – perioada de timp cuprinsă între momentul angajării
creditului şi acela al începerii rambursării lui;
garantarea creditului punerea la dispoziţia creditorului, sau a altei persoane
indicată de acesta, a unor bunuri sau alte valori pentru asigurarea îndeplinirii de
către debitor a obligaţiilor asumate privind rambursarea creditului;
dobânda – suma de bani convenită a se plăti de către debitor, cu titlul de preş,
creditorului său pentru împrumutul acordat.
Importanţa sistemului de credit în relaţiile economico-sociale este evidenţiată,
subliniată de multiple funcţii pe care acesta le îndeplineşte – funcţiile creditelor
sunt în principal următoarele: funcţia distributivă, care constă în mobilizarea
resurselor băneşti disponibile la un moment dat la nivelul societăţii şi
redistribuirea lor prin acordarea de împrumuturi spre anumite ramuri sau
domenii de activitate, respectiv unor persoane care au nevoie de fonduri
băneşti; funcţia de transformare a economiilor în investiţii, este aceea care
permite creditului să relanseze în „investiţii” unele sume de bani dintre acelea

economisite de diferite categorii de persoane fizice şi/sau juridice; funcţia de
reglare a emisiunii monetare,are în vedere ca circulaţia monetară în numerar pe
piaţă să fie cât mai mică pentru ca sistemul creditelor să funcţioneze cât mai
bine; funcţia de asigurare a stabilităţii preţurilor, are în vedere ca între cererea
şi oferta de mărfuri şi servicii pe piaţă să existe o anumită corelaţie, ceea ce se
poate realiza prin dirijarea sau stimularea acordării creditelor, în funcţie de
interesele generale ale societăţii.
Prin îndeplinirea funcţiilor care îi sunt specifice, creditul îşi demonstrează şi
rolul important pe care îl joacă în orice ţară civilizată, anume acela de
instrument flexibil, eficace şi omniprezent în viaţa economică şi socială,
menit a oferi numeroase înlesniri şi facilităţi mai ales în direcţia protejării
participanţilor la activitatea economică.
Creditul are un rol important şi în promovarea şi dezvoltarea relaţiilor
economice internaţionale, putând contribui la stimularea exporturilor şi
importurilor. Când îmbracă forma creditului public, acesta are rol deosebit în
acoperirea deficitului bugetar al statului. La nivelul oricărui stat, prin
politica de credit – înfăptuită de regulă, prin intermediul băncii centrale – se
urmăreşte asigurarea echilibrului economic general al societăţii. Acest
echilibru se poate realiza prin promovarea şi susţinerea funcţiilor creditelor,
dar, - concomitent – şi prin îndeplinirea condiţiilor pe care le presupune
desfăşurarea eficientă a activităţilor specifice acestui domeniu.
Creditul, pentru a-şi îndeplini rolul şi funcţiile sale trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii: existenţa unui cadrul politic, economic, social şi
psihologic favorabil care să asigure ordine, stabilitate, continuitate şi încredere
în vederea realizării atât a intereselor generale ale societăţii cât şi în vederea
dezvoltării economiei de piaţă şi a creşterii nivelului de trai; existenţa unui
sistem juridic stabil care să reglementeze cadrul general de desfăşurare a
operaţiunilor de credit, măsurile asiguratorii şi de protecţie pentru participanţii
la contractul de credit, procedura de soluţionare a litigiilor care se pot naşte din
încheierea şi executarea contractelor de credit; existenţa unui sistem
instituţional bine organizat, constând din instituţii şi organisme specializate
care să dispună de personal calificat, bine pregătit profesional şi moral, precum
şi mijloace tehnice moderne(logistică) pentru efectuarea în siguranţă a
operaţiunilor specifice. Creditul se prezintă sub diferire forme, clasificarea sau
gruparea acestora
făcându-se după anumite criterii care îşi au importanţa lor în determinarea
regimului juridic a fiecărei forme.
În funcţie de subiectul de drept care angajează creditul, acesta poate fi:
• credit public – este cel acordat de stat pentru cumpărarea resurselor
sale atunci când veniturile ordinare nu sunt suficiente;
• credit privat – este creditul contractat de orice persoană fizică şi/sau
juridică în interes propriu;
În funcţie de subiectul de drept care acordă creditul în sistemul economiei
libere, distingem:
• creditul comercial este acea formă de împrumut practicată între
vânzător şi cumpărător atunci când vânzarea mărfurilor este realizată pe

credit, iar plata preţului se efectuează la o dată ulterioară – creditul
comercial se prezintă sub forma creditului pe termen scurt.
• creditul bancar este acordat persoanelor juridice sau persoanelor fizice
sub formă bănească de către instituţiile specializate(bancare) în
derularea capitalului de împrumut. Există o strânsă legătură între
creditul comercial şi cel bancar, o interdependenţă chiar, constând în
aceea că primul nu mai poate fi conceput astăzi ca existând fără de-al
doilea, iar acesta din urmă se dezvoltă, în bună măsură, pe baza celui
dintâi.
După destinaţia pe care o urmează,creditul poate fi:
•creditul de consumaţie se utilizează în cazul vânzării în rate sau cu
plata amânată total sau parţial a bunurilor de consum (credit
neproductiv);
• creditul de producţie este cel destinat finanţării unor activităţi de
producţie(mai este numit şi credit productiv);
După modul cum sunt garantate, credite pot fi:
• credit real, este acela care se garantează cu valori materiale, concrete,
precum gajul, ipoteca;
• creditul personal se acordă pe bază de încredere în bonitatea şi buna
credinţă a debitorului fără a se constitui o garanţie mobiliară sau
imobiliară.
În funcţie de durata de rambursare creditul poate fi :
•credit pe termen scurt se acordă pe o perioadă de timp de până la un
an;
• credit pe termen mediu este cel care se acordă pe perioade de la 1 an
până la 5 ani;
• credit pe termen lung cel ce se acordă pe o perioadă de peste 5 ani.
După spaţiul geografic (locul situării creditorului), creditul poate fi:
• credit intern este acela care se obţine din interiorul ţării;
• credit extern este acela care se stabileşte între parteneri din ţări
diferite.
Sarcina de lucru 1
Enumeră şi explică funcţiile creditului public.

4.1.2. Creditul public

Din punct de vedere terminologic, expresia „credit public” este sinonimă cu
împrumutul public” şi include atât împrumuturile de stat cât şi ale altor
colectivităţi publice, mai frecvent unităţi administrativ-teritoriale.
Împrumuturile de stat sunt procedee prioritare în cadrul împrumutului public.
Ele sunt contractate de către cetăţeni autohtoni, de la agenţi economici
autohtoni sau străini sau de la alte stat ori de la organizaţii financiare şi bancare
internaţionale. Pentru exprimarea proporţiei cantitative a acestor împrumuturi
este utilizată şi s-a răspândit preferenţial expresia „datoria publică”, care a
ajuns indicele sintetic de apreciere a situaţiei financiare a statelor din acest
punct de vedere.
În funcţie de locul sau sediul unde se află creditorul, împrumutul public, poate
fi intern sau extern.
Împrumutul public intern este cel care se contractează pe plan intern, astfel
părţile în calitate de creditor şi debitor aparţin aceluiaşi stat.
Împrumutul public extern este cel care se contractează pe plan extern, astfel
părţile aparţin unor state diferite. Împrumuturile publice interne reprezintă
acele împrumuturi pe care le contractează Guvernul României în limita
sumelor aprobate de Parlament, în numele statului de la persoane fizice sau
juridice române pentru a satisface necesarul de resurse băneşti. Practicarea
împrumuturilor de stat prezintă atât unele avantaje, cât şi o serie de dezavantaje
sau neajunsuri. Astfel din rândul avantajelor reţinem:
•creditul public consolidează patrimoniul statului prin valorile viitoare
reale create ca urmare a întrebuinţării în folos public a sumelor de bani
împrumutate;
• împrumuturile public sunt mijloace de încurajare a economiilor băneşti
şi de activitate a unor capitaluri particulare, uşurând plasarea de capital
autohton în economia naţională.
Dezavantajele sau neajunsurile împrumuturilor de stat, sunt:
• creditul public angajează generaţiile viitoare, obligându-le să suporte
cheltuielile de rambursare a împrumuturilor contractate, mai ales cele
pe termene îndelungate;
• împrumutul public determină reducerea capitalului particular circulant
din economia naţională, cu consecinţa împiedicării procesului normal
de dezvoltare a producţiei;
• creditele publice influenţează creşterea dobânzilor şi au drept
consecinţă micşorarea capacităţii contributive în economie a cetăţenilor.
Practicarea împrumuturilor de stat interne pe termen scurt s-a
diversificat dea lungul timpului, în prezent creditul public putându-se
prezenta sub următoarele forme: emiterea şi vânzarea de bonuri de
tezaur şi obligaţiuni ca titluri de împrumut, împrumutul de la băncile
investite cu emisiunea monedei naţionale şi preluarea pentru trezorerie
a unor disponibilităţi băneşti ale caselor de economii sau a altor
instituţii.

Împrumuturile de stat pe termen lung se prezintăă sub forma unor

împrumuturi lansate în economia naţionalăna prin emisiunea şi vânzarea de
obligaţiuni,
iuni, fie sub forma împrumuturilor de stat externe contractate de la
organizaţii
ţii financiar bancare internaţionale
interna ionale ori contractate cu alte state şi cu
bănci sau alţi ţi deţinători
deţină de capital din alte state. Formele sau procedeele prin
care se realizează împrumutul de stat intern sunt: emiterea şi vânzarea unor
titluri de stat, împrumuturi de la guverne străinestr ine sau organizaţ
organizaţii financiare
internaţionale,
ionale, împrumuturi
îm temporare din Contull Curent General al
Trezoreriei Statului.
Emisiunea de titluri de stat

Titlurile de stat se emit de către Ministerul Finanţelor elor Publice, la valori
nominale stabilite în raport de necesităţile
necesit băneşti
ti de echilibrare a execut
executării
bugetului pe anul respectiv
respectiv. Ele se pot păstra fie sub forma materializată
materializat (ca
înscrisuri imprimate, cuprinzând menţiuni
men iuni referitoare la emitent, valoarea
nominală,ă, rata dobânzii, scadenţa
scaden etc.), fie în formă dematerializat
dematerializată ( ca
titluri pentru care emisiunea, probaţiunea
proba şi transmisiunea
iunea drepturilor
încorporate se eviden
evidenţiază prin înscrierea în sistemul de înregistrare în
cont).Titlurile de stat exprimate în moned
monedă naţională pot fi emise pe termen
scurt,, de maximum un an( an(bonurile de tezaur şii certificatele de trezorerie
trezorerie,
purtătoare dee dobândă
dobând sau cu discount), ori pe termen mediu sau
lung(obligaţiunile
ţiunile de stat
stat, purtătoare de dobândă sau cu discount şi cu
scadenţaa de peste un an de la emisiune).
Obligaţiunea
iunea de stat – constituie o hârtie de valoare, o formăă de procurare de
capital prin împrumut pe termen lung şi o recunoaştere tere de datorie sub forma
unui titlu, emis la o rată
rat a dobânzii fixă sau variabilă. Obligaţiunea
ţiunea este emisă
emis
de colectivităţi
ăţi publice (stat, întreprinderi
întreprind de stat, judeţee municipii), organisme
interstatale sau de societăţi
societ private. Suma înscrisă pe obligaţiune
ţiune este valoarea
nominală,ă, care exprimă
exprim mărimea creanţei exprimată în moneda na naţională, pe
care deţinătorul
ătorul trebuie ssă o încaseze de la sta la scadenţă, ţă, sau când iese
câştigătoare
toare la tragerea la sorţi.
sor Valoarea reală este suma de bani cu care se
cumpără o obligaţiune şi care poate fi diferită de cea nominală, ă, influen
influenţată de
situaţia
ia financiară a statului şii de cea a capitalului din împrumut în economia
naţionalăă la data emisiunii fiecărui
fiec împrumut.
Bonul de tezaur
tezaur, face parte din categoria „efectelor publice” protejat prin
dispoziţiile
iile Codului penal în caz de falsificare sau de contrafacere. În mod
obişnuit,
nuit, bonurile de tezaur sunt titluri valorice la purtător,
purt tor, care pot circula de
la un cumpărător
ă ător la altul, în inter
intervalul
valul de timp pentru care sunt emise. Bonurile
de tezaur se emit de către
c Ministerul Finanţelor la valori nominale decise în
raport cu necesităţile bbăneşti ale executării
rii bugetului anual de stat.
Certificatele de trezorerie – sunt titluri valorice de stat prin care Ministerul
Finanţelor – ca reprezentant al Guvernului – a fost autorizat să contracteze
împrumuturi pentru finanţarea
finan deficitului bugetar şii pentru refinanţ
refinanţarea datoriei
publice interne. Creditul extern (internaţional)
(interna ional) este creditul acordat de ccătre
state, instituţii
ţii financiare interna
internaţionale, bănci ori de cătreătre persoane juridice
i/sau fizice unor ţă
şi/sau ţări, bănci sau alte persoane juridice şi/sau
i/sau fizice str
străine.

În funcţie de subiectele raportului juridic (respectiv, de persoana creditorului

şi a debitorului) creditul extern se poate prezenta sun mai multe forme:
• credite acordate de către organizaţiile financiare internaţionale unor
state sau organizaţii;
• credite interguvernamentale acordate direct sau prin instituţii de credit
de către unele state altor state;
• credite acordate de către state, instituţii bancare comerciale sau
consorţii bancare, altor ţări; credite acordate de către bănci comerciale
şi firmele comerciale ale unor state, bănci particulare şi firmele
comerciale ale altor state. Împrumuturile externe se obţin pe baza unor
acorduri internaţionale şi prin plasarea de titluri de valoare pe pieţele
financiare internaţionale. Guvernul României este autorizat să angajeze,
potrivit legii, împrumuturi externe pe termen mediu sau lung,
contractate direct sau de către societăţi comerciale, companiile
naţionale şi autorităţile publice locale, numai prin Ministerul Finanţelor,
pentru:
a) realizarea unor programe de dezvoltare economico-socială,
b) restructurarea economică şi constituirea stocurilor strategice,
inclusiv pentru producţia de bunuri şi servicii pentru piaţa internă şi
pentru export;
c) finanţarea externă a proiectelor de investiţii pentru dezvoltarea
sectoarelor prioritare ale economiei naţionale;
d) finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii cu capital majoritar
românesc;
e) crearea de noi locuri mde muncă şi susţinerea întreprinderilor
private de stat;
f) finanţarea achiziţionării de bunuri şi servicii, inclusiv importul de
materii prime şi resurse energetice;
g) susţinerea şi echilibrarea balanţei de plăţi externe;
h) crearea, menţinerea şi creşterea rezervei naţionale a statului;
i) finanţarea deficitului bugetar;
j) refinanţarea datoriei publice;
k) îndeplinirea obligaţiilor legate de garanţiile de stat pentru
împrumuturi;
l) amortizarea împrumuturilor guvernamentale şi răscumpărarea
datoriei neachitate, incluzând capitalul, dobânda şi alte costuri, etc.
Sarcina de lucru 2
Precizează în ce constă emisiunea de titlu de stat.

Împrumuturile publice externe se contractează

contracteaz de către
ă ţări care nu au
disponibilităţi
ăţi de capital în interior, care au o dobândă
dobândă prea ridicat
ridicată pe piaţa
internă şii doresc să plătească o dobândă mai mică la împrumuturile provenite
din alte ţări. Beneficiarii împrumuturilor externe, poartă
poart răspunderea
ăspunderea destina
destinaţiei
împrumuturilor contractate prin acorduri, tratate sau convenţii
convenţii interna
internaţionale,
pentru gestionarea şi ş utilizarea lor eficientă, precum şi pentru constituirea
resurselor necesare rambursării
ramburs ratelor scadente şi plăţii
ăţii dobânzii, spezelor şi
comisioanelor aferente. Ministerul
Minister Finanţelor, Banca Naţională
ţ ă a României şi
băncilor
ncilor comerciale supraveghează
supravegheaz şi controlează respectarea întocmai a
destinaţiei
iei împrumuturilor angajate şi garantate extern.
4.2. Datoria publică

4.2.1. Noţiunea
iunea datoriei publice
Împrumutul public – intern şi/sau extern – generează datorie publicpublică. Datoria

publică reprezintă valoarea totală a angajamentelor statului, inclusiv
cheltuielile generate de acestea, angajamente contractate de Guvern, prin
Ministerul Finanţelor,
ţelor, în numele României. În art. 1 Legea nr.81/1999 privind
datoria publică,ă, este dată
dat definiţia legală a datoriei publice: „datoria publică,
public
reprezintăă totalitatea obligaţiilor
obliga iilor pecuniare, rezultate din împrumuturi interne şi
externe pe termen mediu sau lung, contractate de stat sau garantate de acesta”.
Este totuşişi de semnalat că c Legea nr.313/2004 nu limiteazăă datoria public
publică doar
la obligaţiile
iile rezultând din împrumuturi, potrivit acestui act normativ, prin
ţiile
datoria publicăă înţînţelegându-se „totalitatea obligaţiilor
iilor interne şşi externe ale
statului,, la un moment dat, contractate de Guvern, prin Ministerul Finan Finanţelor
Publice, în numele României”. Alăturat
Al turat expresiei „datorie publică
publică” este utilizat
şii conceptul „serviciul datoriei publice” care are înţelesul
în elesul de comensurare a
costului bănesc
ănesc al datoriei publice”, distinct pentru creditele interne şi
ş respectiv
cele externe. Serviciul datoriei publice cuprinde ratele scadente ale
împrumuturilor pe o perioadă
perioad de un an, dobânzile, câştigurile şi comisioanele
aferente (pentru datoria publică
public internă); iar serviciul
viciul datoriei publice externe
cuprinde toate plăţile
plăţile exigibile în anul respectiv provenind din datoria extern
externă
privată şii garantată de stat, inclusiv dobânzile şii comisioanele aferente.
4.2.2. Clasificarea datoriei publice

Deci, dupăă cum creditul public este extern şi intern şi datoria public publică este
internă şi externă
externă. Datoria publică internă este parte integrantă a datoriei
publice şi reprezintă totalitatea obligaţiilor
iilor directe ale statului faţă de creditori
interni, plătibile
ătibile în moneda naţională,
na inclusiv
iv împrumuturile primite din
sursele trezoreriei statului. Ea reprezintă o obligaţie ţie necondi
necondiţionată şi
irevocabilăă a statului de rambursare a împrumuturilor contractate în lei, de
plată a dobânzilor şi
ş a altor costuri aferente.

Datoria publică ă externă

extern estee acea parte din datoria publică reprezentând
totalul obligaţiilor
iilor statului, provenind din împrumuturi de pe pia
ţiilor piaţa externă,
contractate direct sau garantate de stat. Împrumutul de stat pe termen scurt
creează datoria publică
public flotantă adică acea datorie caree se contracteaz
contractează pentru
acoperirea unor deficite bugetare, a unor cheltuieli neprevăzute;
neprevăzute; împrumuturile
de stat pe termen lung generează
genereaz datoria publică consolidată, care reprezintă
reprezint
rezultanta împrumuturilor de stat contractate pe termene mai mari, pentru
trebuinţe băneşti
ă şti sau cheltuieli publice care, în timp, se menţin
menţin mai mul
mulţi ani, şi
în funcţie
ie de aceasta, datoria publică
public consolidată poate fi rambursabil
rambursabilă şi
perpetuă.
O altă clasificare a datoriei publice se poate face în funcţie
func de nivelul la care
se contractează datoria publică:public datoria publicăă guvernamental
guvernamentală
(contractatăă de Guvern, la nivel central în numele şii pe seama statului) şi
datoria publicăă locală
local (contractată la nivel local, de autorităţile
ăţile administraţiei
administra
publice locale, în numele şi pe seama unităţilor ilor administrativ
administrativ-teritoriale).
Guvernul, prin Ministerul Finanţelor
Finan elor Publice, este singurul contractant şi
administrator al datoriei publice guvernamentale directe şi garantate iar în
realizarea acestei atribuţii
atribu este autorizat prin lege să întreprindă următoarele
operaţiuni:
• efectuează operaţiuni
opera în scopul administrării rii riscurilor asociate
portofoliului datoriei publice guvernamentale;
• coordonează relaţiile cu agenţiile internaţionale ionale de rating în scopul
evaluării
ării riscului de ţară;
• prezintăă semestrial Guvernului şi Parlamentului situaţia ţia împrumuturilor
contractate direct de stat, precum şi a celor garantate direct de acesta;
• elaborează anual contul general al datoriei publice, care este o anexă anex la
contul general anual de execu execuţie
ie a bugetului de stat. Ministerul
Finanţelor
ţelor Publice este, în acelaşi
acela i timp, autoritatea administra
administraţiei
publice centrale autorizată
autorizat să acorde garanţii ii în numele şşi în contul
statului.
atului. Garanţia
Garan de stat, reprezintă o obligaţie ie a statului român care se
executăă în situaţia
situa ia în care beneficiarul împrumutului nu are capacitatea
săă achite împrumutul propriu
propriu-zis, dobândă,, comisioanele şşi alte costuri
ce decurg din contractarea împrumutului.
împrumutul Garantarea, de că către stat, a
împrumuturilor publice poate atrage în sarcina acestuia o serie de
riscuri financiare. În scopul acoperirii acestor riscuri ss-a constituit
Fondul de Risc pentru Garan Garanţii
ii Interne, alimentat din comisioane,
dobânzi, penalităţi
penalit i ori sume alocate de la bugetul de stat cu această aceast
destinaţie.
ţie. Fondul de risc se gestionează
gestioneaz de către tre Ministerul Finan
Finanţelor
Publice prin contul curent al Trezoreriei Statului, asigurându
asigurându-se prin
aceastăă gestionare, siguranţa,
siguran lichiditatea şi rentabilitateaa fondurilor, în
aceastăă ordine şi prioritate.
Plata comisionului de risc se face în cuantumul şii la termenele stipulate în
convenţia
ia de garantare.
Datoria publică ă locală
local reprezintă totalitatea obligaţiilor
iilor financiare, interne şi
externe, la un moment dat, dat ale autorităţilor administraţiei
ţiei publice locale,
provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de pe
pieţee financiare. Plata serviciului aferent împrumuturilor publice ale unit
unităţilor

administrativ-teritoriale
teritoriale se efectuează
efectueaz exclusivv din bugetele locale
corespunzătoare
ătoare şiş prin împrumuturi destinate refinanţării
ţării datoriei publice
locale. În principiu, consiliile locale judeţene
jude şii Consiliul General al mun.
Bucureşti,
ti, pot aproba contractarea sau garantarea de împrumuturi interne sau
externe
erne pe termen scurt, mediu sau lung, pentru:
• realizarea investiţiilor
investi publice de interes local,
• refinanţarea
ţarea datoriei publice.
Pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garantarea, de ccătre
autorităţile
ile administraţiei
administra publice locale a împrumuturilor
uturilor contractate de agen
agenţi
economici, se constituie un Fond de risc în afara bugetului local. Fondul de risc
se evidenţiază
ţ ă în conturi distincte la unităţile
unit ile Trezoreriei Statului şi se
constituie din:
• comisioane încasate de la beneficiarii împrumuturilor garantate;
• dobânzile acordate de unităţile
unit ile de trezorerie pentru disponibilit
disponibilităţile
fondului,
• sume destinate, în acest sens, din bugetul local.
Nivelul comisionului de risc este determinat de către
c tre ordonatorul principal de
credite şi se aprobă
aprob de către autoritatea publică administrativ-teritorială
administrativ
competentă.ă. Înregistrarea şi evidenţierea
ierea datoriei publice locale revine în
sarcina autorităţii
ăţii publice locale în parte şi raporteazăă anual, prin situa
situaţii
financiare, Ministerului Finanţelor
Finan Publice.
Rezumat
În sistemul creditelor, o importanta majora o au elementele constitutive şi
clauzele specifice ale contractului de credit pe seama căruia
căruia se deruleaz
derulează toate
operaţiunile
iunile de credit. Împrumuturile publice reprezintă
reprezintă acele împrumuturi pe
care le contracteaz
tractează Guvernul României in limita sumelor aprobate de
Parlament, in numele statului de la persoane fizice sau juridice romane pentru
a satisface necesarul de resurse băneşti.
b ti. Practicarea împrumuturilor de stat
interne pe termen scurt s-a s diversificat de-aa lungul timpului, in prezent
creditul public putându-se
putându prezenta diverse forme cum ar fi, emiterea si
vânzarea de obligaţiuni,
obliga fie sub forma împrumuturilor de stat externe
contractate de la organizaţii
organiza financiare bancare internaţionale.
ionale. Datoria publica
reprezintăă valoarea totală a angajamentelor statutului, inclusiv cheltuielile
generate de acestea, angajamente contractate de Guvern prin Ministerul
Finanţelor
elor în numele României.
1. În sistemul creditelor, o importanţă majoră o au:
a) elementele constitutive;
b) clauzele specifice;
c) ambele.
2. Funcţia
ţia distributivă
distributiv constă în:
a) mobilizarea resurselor bbăneşti;
b) relansarea investiţiilor;
investi
c) circulaţia
ţia monetară.
monetar
3. În funcţie
ţie de subiectul de drept care acordă
acord creditul, distingem:
a) credit comercial, bancar;
b) credit privat, public;
c) credit de consumaţie,
consuma producţie.
4. În funcţie
ţie de locul sau sediul unde se află
afl creditorul împrumutul poate fi:
a) intern;
b) extern;
c) intern sau extern.
Lucrare de verificare a cunoştinţelor

cuno aferente unităţ
unităţilor de
învăţare 3 şi 4
Redacteazăă un eseu de 30-60
30 rânduri în care să analizezi următoarele
ătoarele:
1) dezavantajele împrumutului de stat
stat.
2) trăsăturile
ă ăturile principale ale fondului de risc.
Nota bene. Lucrarea va fi încărcată
înc pe site-ul
ul de curs din cadrul platformei ee-
Learning Danubius Online la secțiunea
sec Teme,, în termenul prevă
prevăzut pentru
executarea ei, iar rezultatul evaluării
evalu rii va fi comunicat în cadrul sec
secțiunii Carnet
de note din același
și site de curs.
Bibliografie minimal
minimală
Brezeanu, Petre (2007). Finanţe europene. Bucureşti:
120-154.
Gliga, Ioan (2011).
). Drept financiar.
financiar București: Humanitas,, pp.140 – 165.
Popa, Constantin D.(2008). Drept financiar şi fiscal. Bucureşti: Lumina Lex,
pp. 143-166.
aguna, D.D. (2011).
Şaguna, (2011 Drept financiar. Bucureşti:
ti: C. H. Beck, 134-150
134
Răspunsuri
spunsuri la întrebările
întreb rile din testele de autoevaluare
Unitatea 1.
1.c; 2. b; 3. b; 4. b; 5. c.
Unitatea 2.
1. b; 2. a; 3. b; 4. b.
Unitatea 3.
1. b; 2. b; 3. a; 4. b.
Unitatea 4.
1. c; 2. a; 3. a; 4. c..
c
Bibliografie de elaborare a cursului
Tanţi, Anghel & Brăgaru, Mihai (2006). Codul de procedură fiscală adnotat, Bucureşti: C.A.
Rosetti.
Amariţei, Ştefan (2002). Finanţe generale. Iaşi: Junimea.
Apostol Tofan, Dana (1999). Puterea direcţională şi excesul de putere al autorităţilor
publice. Bucureşti: All Beck.
Bălan, Emil (2009). Drept financiar. Bucureşti: All Beck.
Bălan, Emil (2009). Drept financiar, ed. 3. Bucureşti: All Beck.
Bistriceanu, Gh.; Adochiţei, Mihai & Negrea, Emil (1995). Finanţele agenţilor economici.
Bucureşti: Didactică şi Pedagogică.
Bistriceanu, Gh. & Gheorghe, Ana (1995). Finanţe. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică.
Bufan, Radu (2003). Drept fiscal al afacerilor. Timişoara: Brumar.
Constantin, D. Popa & Fanu-Moca, Adrian (2003). Drept financiar. Bucureşti: Lumina Lex.
Popa, Constantin D. (2008). Drept financiar şi fiscal. Bucureşti: Lumina Lex.
Caraiani, Gh. & Diaconu, Ştefan (2002). Tariful vamal integrat. Bucureşti: Lumina Lex.
Cartou, L. (1972). Droit financier et fiscal europeen. Paris: Precis Dalloz.
Cernea, Emil & Molcuţ, Emil (1998). Istoria statului şi dreptului românesc. ed. a VI a.
Bucureşti: Şansa S.R.L.
Cheterchi, I. (1967). Istoria generală a statului şi dreptului. Bucureşti: Didactică şi
Pedagogică.
Condor, Ioan (1996). Drept financiar şi fiscal. Bucureşti: R.A. Monitorul Oficial.
Roş, Viorel (2009). Drept financiar. Bucureşti: All Beck.
Minea, Mircea Ştefan & Costaş, Cosmin Flavius (2009). Dreptul finanţelor publice. vol. I.
Cluj: Sfera Juridică.
Minea, Mircea Ştefan & Costaş, Cosmin Flavius (2011). Dreptul finanţelor publice. vol. I.
Bucuresti: Universul Juridic.
Gliga, Ioan (2011). Drept financiar public. București: Humanitas.
Saguna, D.D. (2011). Drept financiar public. București C.H. Beck.

Drept Financiar Unitati

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Financiar Unitati

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAŢI

DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ

Editura Universitară Danubius, Galaţi

Editura Universitară „Danubius” este recunoscută de

Tipografia Zigotto Galaţi

Drept financiar şi fiscal – I 2

1. Moneda şi instrumentele monetare

Evoluţia, categorii şi funcţiile monedei 8

Cauzele şi consecinţele inflaţiei asupra politicii financiare 26

2. Sistemul bugetelor publice

Drept financiar şi fiscal – I 3

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

Drept financiar şi fiscal – I 4

Competentele pe care le vei dobândi sunt următoarele:

• identificarea şi răspândirea monedei;

Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:

Sarcinile de lucru din cadrul cursului vor fi verificate de tutore în cadrul

Pe măsurăă ce vei parcurge modulul îţi î i vor fi administrate două lucrări de

Drept financiar şi fiscal – I 6

• să defineşti categoriile de monede existente în circulaţia monetară;

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore

1.1. Evoluţia, categorii şi funcţiile

Moneda a apărut ărut în timpurile străvechi în procesul dezvoltăriiării societ

istorie, urmare a faptului ccă atelierul pentru confecţionarea

Drept financiar şi fiscal – I 9

1.1.2. Funcţiile monedei

Drept financiar şi fiscal – I 10

Funcţia de bani universali. Pe lângă funcţiile iile interne, moneda îndepline

1.1.3.Categorii de monede în circulaţia

convertibilă în aur, destinată în special echilibrării lichidităţilor internaţionale,

personale. Ghişeele automate de bancă pot efectua, singure, fără funcţionari de

1.1.4. Moneda în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic

1.2. Rolul B.N.R. în înfăptuirea

Drept financiar şi fiscal – I 15

În anul 1925 a fost adoptată

Drept financiar şi fiscal – I 16

- Emisiunea şi punerea în circulaţie a însemnelor monetare este

Drept financiar şi fiscal – I 17

1.2.3. Euro moneda Europeană

A doua etapă ă a integrării

Semnarea la 8 aprilie 1965 a Tratatului de fuzionare a celor trei

Drept financiar şi fiscal – I 19

Crearea monedei unice europene a fost precedată

Drept financiar şi fiscal – I 20

independente care să definească şi să aplice politica monetarăă comunitar

Drept financiar şi fiscal – I 21

Un set de criterii economice, după cum urmează:

Avantajele Monedei Euro

Trecerea la Euro prezintă o serie de avantaje dar şi costuri:

Drept financiar şi fiscal – I 22

În perspectiva aderării la Uniunea Europeană şi condiţiile trecerii la Euro,

Drept financiar şi fiscal – I 24

Pentru aceasta sunt avute în vedere:

Drept financiar şi fiscal – I 25

După opinia noastră armonizarea legislaţiei

1.3. Cauzele şi consecinţele

Drept financiar şi fiscal – I 26

1.3.2. Cauzele şi consecinţele

cheltuielilor ce au creat tensiuni în economie şi în general eral un regim de

1. Până la crearea sistemului monetar internaţional,

2. Potrivit legislaţiei în vigoare, aparatul bancar al ţării este organizat pe mai

3. Moneda şi poate îndeplini în bune condiţii funcţiile sale, numai dacă:

5. Emisiunea şi punerea în circulaţie