Sunteți pe pagina 1din 61

CAPITOLUL I PROFITUL–OBIECTIV GENERAL AL UNEI

SOCIETĂŢI

1.1 PROFITUL-DELIMITĂRI CONCEPTUALE


Scopul oricărei activităţi economice în economia de piaţă o constituie
realizarea de profit. Etimologia cuvântului este latină “proficere” care înseamnă “a
progresa”, “a da rezultate” adică rezultatul pozitiv al unei activităţi lucrative.
Intenţia de a da profitului doar sensul pozitiv a făcut ca adesea el sa se identifice cu
noţiunea de “beneficiu”. Relaţia dintre profit şi beneficiu este destul de generală,
unii autori considerându-le ca sinonime, alţii apreciind că sunt noţiuni distincte şi
diferă ca sferă de cuprindere. Profitul reprezintă unul dintre cele mai importante
concepte strâns legate de existenţa economiei de piaţă.
In sens restrâns reprezintă venitul pe care îl obţin agenţii economici ca produs
al utilizării capitalului iar în sens larg el este câştigul pe care îl obţin agenţii
economici ca surplus peste costul de producţie. De aici, rezultă că profitul este
avantajul realizat în formă bănească dintr-o acţiune, operaţie sau activitate
economică. Prin urmare orice agent economic nu poate progresa, nu se poate
dezvolta dacă nu obţine profit.
Deşi joacă un rol fundamental în economia de piaţă, nici până în prezent nu
există un consens teoretic în privinţa conţinutului, naturii şi formelor profitului. Nu
există o definiţie unanim acceptată a ceea ce se numeşte profit.

Profitul mai este înteles ca:


1. -denumire generică dată diferenţei pozitive dintre venitul obţinut de un
agent economic şi costul de producţie
2. -se prezintă ca un excedent de venit obţinut prin vânzarea bunurilor
realizate (mărime reziduală)
3. -este perceput ca un rezultat pozitiv al unei acţiuni sau activităţi
economice care motivează agentul economic

De asemenea profitul mai este explicat de unii părinţi ai economiei şi anume:


 Johhan Heinrich von Thunen este de parere că: „Profitul este venitul
rezidual cuvenit, o recompensă pentru aportul agenţilor economici la
progresul tehnico-economic, la satisfacerea unor trebuinţe sociale ”.
 Joseph Schumpeter spune că: „Profitul este o remuneraţie a proprietarilor
de capital pentru contribuţia la progresul societăţii prin intermediul
capitalului lor pentru riscul asumat ”.
 Karl Marx spune că: „ Profitul este plusvaloare-parte a valorii nou create
de muncitori însuşită în mod gratuit de proprietarii capitalului ”.
 J. M. Keynes spune că: „Profitul este expresie sintetică a eficienţei
activităţii economice în cadrul firmei- eficienţa economică a capitalului
investit ”.
 Frank Knight afirma că: „Profitul este sursă a investiţiilor productive-
cazul profitului nedistribuit ”.
 Alfred Marshall spune că: „Profitul este preţul factorului de producţie
capital ”.

6
1.1.1 TEORII PRIVITOARE LA PROFIT
Mercantiliştii s-au ocupat şi de analiza profitului. Ei vedeau izvorul profitului
în sfera circulaţiei. În circulaţia mercantilistă nu orice circulaţie este izvorul
profitului comercial ci numai circulaţia dintre state, comerţul exterior, întrucât el
sporeşte cantitatea de metal preţios din ţara respectivă.
Fiziocraţii au negat orice bază pentru existenţa profitului comercial. Doctrina
fiziocratică consideră profitul ca un venit provenit doar de la natură şi care trece
apoi la clasele sterile.
Adam Smith consideră profitul ca un scăzământ din produsul muncii
muncitorului, un produs al muncii neplătite. El numeşte profit ceea ce este produs net.
A respins părerea care consideră profitul drept salariu cuvenit capitalistului, arătând că
salariul şi profitul sunt categorii economice generate de legi diferite, că mărimea profitului nu
depinde de cantitatea de muncă cheltuită de capitalist, ci de mărimea capitalului acestuia. În
schimb, beneficiul întreprinzătorului este prezentat ca fiind o recompensă pentru riscul şi
strădania întreprinzătorului capitalist.
David Ricardo a afirmat în mod clar ideea că izvorul originii profitului îl constituie o
parte din munca muncitorului, care este însuşită de capitalist. Ricardo are meritul de a fi
arătat pentru prima oară în mod clar opoziţia dintre salar şi profit. În funcţie de creşterea sau
descreşterea salariului, scade sau creşte profitul.
J.B. Say a respins explicaţia dată de Smith şi Ricardo profitului. El a analizat profitul
sub forma dobânzii şi a beneficiului întreprizătorului, pe care le-a rupt de profit şi le-a
explicat prin izvoare diferite. Dobânda este considerată de el ca un venit al capitalului, un
rezultat al serviciilor săvârşite de capital, iar beneficiul întreprinzătorului ca o plată a muncii,
o recompensă pentru riscul şi talentul întreprinzătorului.
K. Marx a arătat că profitul nu-i nimic altceva decât o formă transformată a plusvalorii,
plusvaloarea privită ca produs al întregului capital. Profitul e creat de munca lucrătorilor din
sfera productivă, dar realizarea lui se face în sfera circulaţiei şi apare ca rezultat al capitalului.
El e considerat un fel de venit „ imoral ”.
Există o diversitate de teorii care privesc profitul ca o remuneraţie a întreprinzătorului
pentru că:
 Este un bun organizator şi inventator
 Îşi asumă riscuri
 Satisface nevoile sociale
1.1.2 MOD DE CALCUL
Profitul întreprinderii reprezintă acea “parte a veniturilor care rămâne după ce s-
au efectuat toate cheltuielile legate de producţie (achiziţie materii prime, plata
salariilor şi a obligaţiilor sociale) şi după ce s-au remunerat ceilalţi factori de
producţie”1.

Pr = Încasări – Cheltuieli

Pr = PR- (PC + TVA)

(1.1)
Unde: Pr – profitul
PR – preţ cu ridicata;
1
Onofrei Mihaela, Finanţele întreprinderii

7
PC – preţ de cost (costuri)
TVA – taxa pe valoarea adăugata

1.2 FUNCŢIILE PROFITULUI


Profitul este definit ca rezultatul sintetic financiar pozitiv al unei societăţi
productive, existenţa lui fiind justificată în mare masură prin rolul care il joacă acesta
atât în viaţa întreprinderii, cât şi a societăţii în general. Conform părerii lui Dumitru
Moldovanu el este considerat forţa motrice a economiei de piaţă şi îndeplineşte mai
multe funcţii:

1 Profitul este însuşi „motorul” activităţii economice. El constituie un


puternic factor motivaţional pentru întreprindere. De regulă se
produc bunuri şi se prestează servicii care aduc profit.
2 Este sursa principală de autofinanţare a întreprinderilor, de
modernizare şi reutilare a producţiei. În acest sens, el este temelia
creşterii economice, a apariţiei de noi întreprinderi, a modernizării
şi reînoirii celor existente.
3 Este un indicator sintetic al activităţii economice.
4 Este una din cele mai importante surse de venit pentru bugetul
statului.
Metoda tradiţională de determinare a profitului constă în compararea
cheltuielilor reale efectuate de întreprindere pe parcursul unei perioade cu venituri
reale obţinute în aceeaşi perioadă. Rezultatul pozitiv al diferenţei venituri-cheltuieli
semnifică existenţa la întreprindere a unui profit, care prezintă sursa de stimulare
financiară a salariaţiilor, de remunerare a acţionarilor şi sursa de autofinanţare a
activităţii. Doamna Nedejda Botnari ne aduce la cunoştiinţă o altă clasificare a
funcţiilor profitului:

1. Funcţia de motivare a personalului angajat, respectiv a acţionarilor


2. Funcţia de creştere economică
3. Funcţia de stimulare a iniţiativei economice profitul determinând
acceptarea riscului de către întreprinzători, contribuind la stimularea
producţiei de bunuri şi servicii
4. Funcţia de control profitul fiind principalul indicator ce stă la baza
elaborării deciziilor privind activitatea de viitor a întreprinderilor

Evidenţiind şi următoarele funcţii ale profitului:


 Indicator sintetic cu grad maxim de generalitate cuprinde totalitatea
influenţelor pozitive sau negative asupra agentului economic
 Motivează întreprinzătorul în realizarea de investiţii
 Orientează alocarea resurselor
 Stimulează iniţiativa şi acceptarea riscului
 Cultivă spiritul de economisire
 Influenţează nivelul de dezvoltare şi progresul social
 Stimulează concurenţa între agenţii economici
 Sursa de acoperire a capitalurilor împrumutate. Dacă o întreprindere deţine
capitaluri împrumutate ea poate efectua plata dobânzilor din profitul obţinu

8
1.3 MASA PROFITULUI ŞI RATA PROFITULUI
Mărimea profitului oferă o imagine asupra modalităţilor în care se desfaşoară
activităţile într-o unitate economică dacă în urma vânzării producţiei reuşeşte să-şi
acopere cheltuielile şi să obţină ceva în plus. Funcţionează ca parte a produsului net şi
rămâne la dispoziţia întreprinderii conferind rentabilitatea acesteia.
Mărimea profitului depinde de asemenea de modul în care produsele firmei sunt
percepute de către consumatorii finali sau intermediari. Comercializarea unor produse
de calitate duce la creşterea cotei de piaţă deoarece clienţii preferă o calitate cât mai
bună la un preţ cât mai avantajos. Întreprinderea trebuie să combine componentele
mixului de marketing ( produs, preţ, promovare, plasare sau distribuţie) în aşa fel încât
să descopere modalitatea optimă de maximizare a profitului.
Gradul de profitabilitate al firmei se exprimă cu ajutorul ratei profitului,
exprimată prin profit raportat la cost total, cifră de afaceri, respectiv capital utilizat.
Din analiza ratelor de profit rezultă factorii de care depind volumul profitului şi
gradul de valabilitate al firmei şi anume:
-costul unitar, cu care profitul este într-o relaţie negativă ( creşte costul, scade
profitul).
-preţ unitar, cu care profitul este într-o relaţie pozitivă (creşte preţul, creşte
profitul).
-volumul produselor şi serviciilor vândute cu care profitul este într-o relaţie
pozitivă (creşte producţia, creşte profitul).
-modul în care se distribuie veniturile între posesorii factorilor de producţie, cu
cât dobanda, renta şi salariul sunt mai mici, cu atât va fii mai mare partea destinată
profitului.
-viteza de rotaţie a capitalului, faţă de care profitul este într-o relaţie pozitivă
(creşte viteza, creşte profitul).

Mărimea profitului se poate urmări prin doi indicatori:


 Masa profitului sau cantitatea totală de profit
PR = V - Cp

(1.3)
Unde: Pr – profit
V – venitul
Cp – costul de producţie

Masa profitului fiind „Suma pe care o reprezintă profitul unei unităti economice,
unui agent, unei economii naţionale. Se determină ca diferenţă între venituri şi
cheltuieli ”.

 Rata profitului care este calculată ca un raport procentual între masa profitului şi un
termen de referinţă, cu ajutorul ei putem afla masa relativă a acestuia. Se poate
calcula în trei modalităţi diferite

9
a) rata comercială, prin raportarea profitului la venitul total
la încasările totale sau la cifra de afaceri (CA)

pr
Pr’= ―* 100
CA
(1.4)

b) rata economică, raportând profitul la activele totale ale


întreprinderii (AT), atât cele proprii cât şi cele
împrumutate

Pr
Pr’ = ― * 100
A.T

(1.5)
b) rata financiară, determinată prin raportarea profitului la
activele proprii cât şi cele împrumutate

Pr
Pr’ = ― * 100
A.P (1.6)
Unde: Pr’ – rata
profitului
AT – activ total
AP – active proprii
CA – cifra de afaceri

Rata rentabilităţii, care se determină ca raport al fiecărei formei de profit, la


forma corespunzătoare de cost ( de pildă prin raportarea profitului contabil la costul
contabil). În acest caz, rata profitului reflectă şi evidenţiază gradul de rentabilitate la
nivelul produsului agentului economic, ramurii şi economiei naţionale. Importanţa ei
rezidă în orientarea structurii activităţii economice, pe bunuri, ramuri şi subramuri.
Rata profitului este foarte importantă pentru orientarea structurii producţiei, pe produse,
ramuri şi subramuri fiind căutate cele care oferă o rată cât mai înaltă.

Mărimea profitului este influenţată de o serie de factori care pot fii grupaţi în:

a)Factori interni, printre care putem enumera: nivelul şi structura costurilor,


direcţiile de alocare a capitalului, capacitatea de producţie, gradul de tehnologizare,
calitatea şi suficienţa stocurilor, capacitatea managerială de a elabora o strategie de
dezvoltare clară, de a orienta activitatea spre realizarea obiectivelor propuse.

b)Factori externi :
1. Puterea de cumpărare a consumatorilor
2. Condiţiile pieţei financiare: rata dobânzii, condiţiile de
creditare, rata inflaţiei, potenţialul furnizorilor care pot
execita influenţa asupra profitului prin majorarea
preţurilor şi prin calitatea mărfurilor livrate.

10
c) Factori exogeni : 1. Politica fiscală
2. Politica de susţinere de către stat a unor anumiţi agenţi
economici
3 Locul amplasării întreprinderii
4. Caracterul de producţie al întreprinderii
5. Susţinerea investitorilor străini de către stat

1.3.1 MAXIMIZAREA PROFITULUI

Obiectivul principal al întreprinzătorilor este obţinerea de profit, cu cât acesta


este mai mare cu atât rentabilitatea creşte. În cadrul fiecărei întreprinderi se determină
volumul profitului obţinut sub formă de masă a profitului care apoi se corelează la
nivelul costurilor făcute, la capital sau la cifra de afaceri obţinând astfel gradul de
profitabilitate sub formă procentuală. Rata profitului oferindu-ne informaţii pertinente
despre trendul afacerii respective.
Maximizarea profitului reprezintă presupunerea obţinerii celui mai mare profit
posibil, ca diferenţă între venituri şi cheltuieli. Aceasta înseamnă stabilirea unui preţ
cât mai mare, dar atât de mare încât piaţa să îl poată suporta, deoarece depinde de
rezistenţa clienţilor la creşterea preţului.
Dacă prin creşterea preţului rămân clienţi dispuşi să plătească suficient,
înseamnă intrarea pe o piaţă superioară, piaţa produselor scumpe cu număr mic de
clienţi dar cu venituri mari. Este vorba de un segment redus dar cu putere mare de
cumpărare.
În cazul în care firma doreşte recuperarea unei investiţii într-un termen cât mai
scurt, iar firma respectivă se află în postura de monopol, preţul mare se obţine prin
strategia de smantânire ce vizează un segment care are nevoie de produs şi îl acceptă
la acest preţ.
Obiectivul de maximizare nu este un obiectiv clar, este mai degrabă unul
nerealist întrucât nu se poate stabili punctul în care se obţine cel mai mare profit
posibil, numărul factorilor ce influenţează situaţia este mare şi efectele lor nu pot fii
stabilite în totalitate.

a) Maximizarea profitului în perioadă scurtă


Firma obţine venit în perioadă scurtă atunci când venitul marginal depăşeşte
costul marginal pentru toate creşterile de producţie. Maximul de profit este atins
atunci când la un nivel al producţiei dat venitul marginal egalează sau depăşeşte costul
marginal, curba costului marginal fiind astfel în creştere.
b) Maximizarea profitului în perioadă lungă
În acest caz numărul firmelor care produc un bun oarecare se va mări dacă
firmele din ramură obţin profit economic pozitiv. În caz contrar, adică dacă vor obţine
pierderi, atunci ele vor renunţa la producţia bunului respectiv iar ca efect direct
numărul lor va descreşte.

1.3.2 EFECTELE INTRĂRII SAU IEŞIRII FIRMELOR ÎN RAMURĂ


Dacă într-o ramură oarecare se va înregistra la un moment dat o creştere a
numărului de firme care produc un anumit bun atunci vom putea observa o modificare
a costurilor şi veniturilor tuturor firmelor care produc bunul respectiv, acest fapt se
datorează următoarelor:

11
-intrarea unui număr însemnat de firme în ramură are ca efect imediat creşterea
ofertei la bunul produs şi scăderea preţului de vânzare. Venitul mediu ca şi cel
marginal vor scădea deoarece vânzările se fac la noile preţuri care sunt mai mici.
-intrarea în ramură a noilor firme va duce la creşterea cererii de factori de
producţie utilizaţi pentru producerea bunului respectiv. Preţul factorilor va creşte şi
deci va creşte costul total al fiecărei firme.
Creşterea costului şi scăderea venitului vor avea ca efect reducerea profitului
fiecărei firme. În aceste condiţii, motivaţia pentru noile firme de a produce bunul
respectiv va scădea şi chiar va dispare atunci când profitul economic al fiecărei firme
va scădea pe perioadă lungă la zero.

a) Profitul în condiţiile pieţei perfecte


Atunci când piaţa cu concurenţă perfectă se gaseşte în echilibru în perioadă
lungă constatam că:
-fiecare firmă va produce în condiţiile celui mai redus cost. Costul mediu al firmei
este dat de curba costului mediu în perioadă lungă.
-fiecare firmă îşi maximizează profitul economic realizând o producţie pentru care
venitul marginal este egal cu costul marginal.
-profitul supernormal este zero pentru că nu există tentaţia firmelor de a intra şi de
a ieşi din ramură şi deci costul mediu este egal cu venitul mediu
În condiţiile în care piaţa perfectă este în echilibru pe termen lung, costul mediu
va fi egal cu costul marginal pentru toate firmele. Acestea se întâmplă la cel mai
scăzut punct al curbei costului mediu şi această egalitate pune în evidenţă producţia la
care costul mediu este minim şi deci profitul este maxim.

b) Profitul în condiţiile pieţei imperfecte


În cazul situaţiei de monopol este prezentă doar existenţa unui singur producător
pe piată.
Maximizarea profitului în caz de monopol se obţine atunci când costul marginal
este egal cu venitul marginal. În perioadă lungă, scopul fiind obţinerea de câştig şi alte
firme doresc să intre pe piaţa monopolului în ideea de a obţine un profit economic
ridicat.
În cazul situaţiei de oligopol este prezentă existenţa unui număr redus de
ofertanţi.
Strategiile deschise oligopolului sunt :
1.Competiţie prin preţ - firma va atrage clienţii prin practicarea unor preţuri cât
mai reduse în comparaţie cu concurenţa existentă pe piaţă. După ce atrage un număr
suficient de cumparători firma va ridica preţul la nivelul firmelor concurente.
2.Competiţie în afara preţului care vizează calitatea bunurilor produse, calitatea
serviciilor prestate, reclamă.
În consecinţă profitul fiecărei firme oligopoliste depinde de modul de a alege şi
combina strategiile, de rapiditatea schimbării strategiilor, de rapiditatea de a obţine
informaţii şi de a le utiliza în cel mai bun mod cu putiinţă.

1.4 FORMELE PROFITULUI

1.4.1 PROFIT ECONOMIC ŞI NORMAL

Din punct de vedere al mărimii, profitul este format din:


c) Profit economic, numit supraprofit
d) Profit normal , obişnuit

12
a) Profitul economic reprezintă suma de bani care revine întreprinzătorului după
acoperirea tuturor cheltuielilor, adică este supraprofitul firmei.
b) Profitul normal reprezintă suma de bani care îl motivează pe întreprinzător pentru
continuarea activităţii. Acesta are un nivel diferit de la un agent economic la altul şi
un pronunţat caracter subiectiv.
Cazurile în care aceste două concepte sunt întâlnite:
 Dacă el este proprietarul unora dintre factorii de producţie utilizaţi în cadrul
firmei, el va obţine profit normal, în sensul că tot profitul obţinut peste costul
contabil este al său, şi este considerat suficient pentru continuarea activităţii
 Dacă vinde bunurile firmei la un preţ mai mare decât costul de producţie
(format din cost explicit şi implicit) el va obţine profit economic

Prin urmare, un agent economic ce deţine supraprofit, înregistrează şi profit


normal, dar acesta din urmă este inclus în costul de producţie, în timp ce profitul
economic nu. Între aceste două forme nu există nici o corelaţie de mărimi, dar ordinea
de obţinere este clară: o firmă va obţine în primul rând profit normal dacă venitul
acoperă costul total şi poate înregistra şi profit economic dacă venitul depăşeşte costul
total.
Profitul total este format din profitul normal şi economic.

Prn = CT – Ce – A

(1.7)
Unde: Prn - profit normal
CT - cost total
Ce - cost explicit
A - amortizare

1.4.2 PROFIT LEGITIM ŞI NELEGITIM


Din punctul de vedere al contribuţiei la activitatea economică :

a)Profit legitim
b)Profit nelegitim

a) Profitul legitim sau legal este suma ce revine celui care deţine firma sau
întreprinderea pentru serviciul adus prin activitatea economică pe care o desfăşoară.
Destinatarului factorilor de producţie, pentru serviciul adus în activitatea economică
prin punerea la dispoziţie a factorilor de producţie este recompensat cu o sumă de
bani. Ca urmare profitul legitim este format din potenţialul tehnico-economic al
întreprinderii reflectat în performanţe aducătoare de profit (creşterea volumului
bunurilor şi serviciilor vândute, îmbunătăţirea calităţii, creşterea randamentului forţei
de muncă). Creşterea potenţialului tehnico-economic al firmei pe baza progresului
tehnico-stiinţific este benefică nu numai pentru întreprindere ci şi pentru societate.
Sesizând impactul complex al progresului tehnic, economiştii de prestigiu Walras, W.
Pareto şi M. Allais au lansat ideea stimulării acestuia implicit prin scutirea de impozit.
De altfel profitul generat de progresul tehnico-stiinţific conţinând în algoritm
variabilele protecţiei mediului, dezvoltării durabile, ar trebui scos în totalitate din
sfera impozitării.

13
Contrar celor afirmate mai sus Ludwig von Mises în „Profit and Loss” 2,
precizează ca nu capitalul utilizat este cel care creează profituri sau pierderi. Capitalul
nu "produce profit", cum credea Marx. Bunurile de capital ca atare sunt obiecte inerte
şi nu produc singure nimic. Dacă sunt întrebuinţate în conformitate cu o idee bună, va
rezulta un profit. Dacă sunt întrebuinţate în conformitate cu o idee greşită nu rezultă
nimic, sau rezultă pierderi. Decizia antreprenorială este cea care crează profituri sau
pierderi.
Afirmaţia făcută de Ludwig von Mises este adevărată, dar nu se poate face totuşi
abstracţie de rolul şi locul ocupat de capitaluri în formarea profitului. De aceea, se
consideră că la formarea profitului legitim contribuie atât potenţialul tehnico–
economic dar şi decizia antreprenorială (în măsura în care se asigură respectarea
materiei legale existente).
Profitul legitim este considerat ca rasplată pentru abilitate şi asumarea riscului.
In condiţii normale, ipostazele în care riscul de afaceri apare sunt următoarele:

a) incertitudini privind condiţiile pieţei. Un întreprinzător niciodată nu


este sigur că tot ceea ce produce se vinde.
b) riscul datorat schimbărilor în tehnologie şi implicit, concurenţei celor
ce au un avans în domeniu;
c) risc financiar, juridic şi politic.

b) Profitul nelegitim sau nelegal este suma insuşită de posesorul capitalului fară să
fi avut vreo contribuţie reală la activitatea economică. În esenţă, cum spune Maurice
Allais, laureat al premiului Nobel pentru economie in 1988, el “are caracterul unui
venit gratuit, rezultând din circumstanţe favorabile, independente de beneficiar”, adică
de posesorul factorului de producţie respectiv. El nu este un rezultat al aportului
firmei la activitatea economică, ci al unor economii nejustificate de cheltuieli pentru
protecţia mediului înconjurător, practicării unor preţuri de vânzare excesiv de ridicate,
câştigurilor suplimentare prilejuite de inflaţie sau alte fenomene social-economice, a
scăderii calităţii produselor, a sustragerii de la plata unor taxe şi impozite.
Iar exemplul cel mai elocvent este dat de profitul suplimentar realizat de o
întreprindere datorită zonei geografice în care îşi desfăşoară activitatea. În fond,
amplasamentul desfăşurării activităţii trebuie luat în calcul de la bun început, în
estimările privind rezultatele activităţii. Esenţial este ca amplasamentul şi realizarea
activităţii să nu afecteze mediul înconjurător, să corespundă cerinţelor dezvoltării
durabile.
De aici şi sugestia că asemenea profituri să fie preluate în întregime de
societate. Calculul profitului conduce la o sumă globală, în care cele două
componente cu greu se pot identifica. De aceea, pentru a dezvălui conţinutul lor, este
necesară întotdeauna o analiză cât mai profundă.

1.4.3 PROFIT BRUT IMPOZABIL ŞI PROFIT NET

Dupa conţinutul profitului, există:


a) profit brut impozabil
b) profit net

2
Ludwig von Mises, "Profit and Loss", în Planning for Freedom, 4th ed.,
Libertarian Press, South Holland, IL, 103-144, 1980

14
Profitul brut reprezintă suma de bani care se obţine din venituri după acoperirea
cheltuielilor de producţie şi se supune impozitării, iar suma rămasă, concretizată în
profitul net este repartizată de proprietari în conformitate cu interesele lor.
Profitul brut nu este identic cu profitul impozabil. Profitul impozabil reprezintă
diferenţa intre veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul
realizării de venituri, din care se scad veniturile şi cheltuielile neimpozabile, la care se
adaugă apoi cheltuielile nedeductibile.
Veniturile neimpozabile care intervin în calculul profitului impozabil sunt:
diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare înregistrate ca urmare a
încorporării rezervelor, beneficiilor sau a primelor de emisiune, veniturile din
anularea obligaţiilor unei persoane juridice, dacă obligaţiile se anulează în schimbul
titlurilor de participare la respectiva persoana juridică.
Cheltuielile deductibile sunt: cheltuielile de cercetare-dezvoltare, cele sociale în
limita unei cote de până la 12% aplicată asupra fondului de salarii realizat (ajutoare de
naştere, pentru înmormântare, pentru boli grave), cheltuieli pentru protejarea mediului
şi conservarea resurselor, cele efectuate pentru protecţia muncii şi prevenirea bolilor
profesionale, cheltuieli de reclamă şi publicitate precum şi contravaloarea produselor
oferite ca mostre, cheltuieli pentru marketing, studiul pieţei, participarea la târguri şi
expoziţii, cheltuieli reprezentând tichete de masă acordate angajaţilor, cheltuieli cu
provizioane şi rezerve, amortizarea mijloacelor fixe, cheltuielile cu dobânda în cazul
în care gradul de îndatorare este mai mic decât unu.
Cheltuielile nedeductibile sunt: amenzile, confiscările, majorările de întârziere şi
penalităţile datorate către autorităţi, cheltuielile cu primele de asigurare care nu
privesc activele contribuabilului, pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a
creanţelor incerte sau în litigiu neîncasate pentru partea neacoperită din provizion.
Profitul impozabil = profitul brut - venituri neimpozabile – cheltuieli deductibile +
cheltuieli nedeductibile.
La acest profit impozabil se aplică cota de 16% pentru a se determina impozitul
pe profit.
Impozit pe profit = 16% * profitul impozabil;
Profitul net = profitul impozabil – impozit pe profit.
Repartizarea profitului net se realizează după destinaţiile hotărâte de Adunarea
Generala a Acţionarilor pentru:
 Plata dividendelor către proprietari (acţionari sau asociaţi);
 Dezvoltarea, modernizarea capacitaţilor de producţie (reinvestire);
 Cointeresarea personalului angajat;
 Desfăşurarea de activităţi culturale sau sportive.

1.4.4 PROFIT CONTABIL


Din punct de vedere fiscal, se face distincţia între profitul contabil şi profitul
fiscal. Profitul contabil se determină ca diferenţă între costurile totale realizate şi
cheltuielile totale efectuate în cursul exerciţiului financiar.
Profitul fiscal reprezintă profitul impozabil (sau pierderea ficală) a societăţii,
conform regulilor fiscale, în funcţie de care se calculează volumul impozitelor
exigibile (sau consumabile după caz).
Întreprinderea concentrează o complexitate de operaţii economice şi financiare
care se reflectă în documentele contabile de sinteză sub forma fluxurilor şi stocurilor.
Fluxurile au o influenţă imediată asupra rezultatului exercitiului, în timp ce stocurile
prezintă un impact temporar sau de durată asupra echilibrului financiar, nevoii de
finanţare a operaţiilor de gestiune şi în final asupra solvabilităţii întreprinderii.

15
Având libertatea să desfăşoare orice activitate economică legală care să conducă
la o rentabilitate scontată, întreprinderea concentrează o complexitate de acţiuni
economice şi financiare.
Drept urmare, veniturile şi cheltuielile de gestiune sunt generate, în principal, de
trei domenii de activitate:
 de exploatare, care este activitatea dominantă (de bază) ce vizează realizarea
profitului întreprinderii din sectoarele industrial, investiţional, comercial şi de
prestări servicii;
 financiară, privind participaţiile la capitalurile altor societăţi şi alte acţiuni de
plasament. Activitatea de exploatare şi financiară formează activitatea curentă a
întreprinderii;
 extraordinară, privind operaţiile de gestiune şi operaţiile de capital care nu
sunt legate de activitatea normală şi curentă.
Fiecare tip de activitate degajă un anumit rezultat (profit sau pierdere) stabilit ca
diferenţă între veniturile şi cheltuielile perioadei de gestiune reflectate în cadrul
contului de profit şi pierdere pe cele trei domenii de activitate.
a) Activitatea de exploatare

1) Se determină rezultatul exploatării (Re):

Re= Ve-Ce

(1.8)

Unde: Ve - venituri din exploatare


Ce - cheltuieli din exploatare

Veniturile aferente activităţii de exploatare provin din vânzările de mărfuri,


producţia vândută, variaţia stocurilor, producţia imobilizată, subvenţiile de exploatare
şi alte venituri din exploatare:
 vânzările de mărfuri sunt întâlnite de regulă la societăţi comerciale precum şi
la alte tipuri de societăţi comerciale şi se referă la comercializarea unor bunuri
în aceeaşi stare în care au fost achiziţionate sau după ce au suferit mici
transformări (ambalare, sortare,etc.);
 producţia vândută cuprinde veniturile din vânzarea de produse finite,
semifabricate, produse reziduale, executarea de lucrări, prestări de servicii,
venituri din studii şi cercetări, venituri din redevenţe, locaţii de gestiune, chirii.
 variaţia stocurilor reprezintă variaţia pozitivă (caz de stocaj) sau negativă (caz
de destocaj) între valoarea la cost de producţie efectiv a stocurilor de produse
şi producţia în curs de la finele perioadei şi valoarea stocurilor iniţiale ale
produselor şi producţia în curs, excluzând din calcul provizioanele pentru
depreciere constituite pentru aceste stocuri;
 producţia imobilizată reprezintă producţia exerciţiului ce este conservată de
societatea comercială sub forma imobilizărilor. Suma algebrică dintre
producţia vândută şi producţia imobilizată reprezintă producţia exerciţiului;
 subvenţiile de exploatare reprezintă sumele primite de societatea comercială
pentru acoperirea diferitelor pierderi, pentru diferenţele de preţ la produsele
subvenţionate, precum şi alte subvenţii din partea statului, colectivităţilor
publice sau diferitelor societăţi comerciale;

16
 alte venituri din exploatare reprezintă veniturile din creanţe recuperate de la
clienţi şi debitori diverşi şi alte venituri din exploatare, altele decât cele
nominalizate anterior. Veniturile din exploatare sunt compuse deci din cifra de
afaceri, veniturile din variaţia stocurilor, veniturile aferente producţiei de
imobilizări şi alte venituri din exploatare.3

Ve = CA + SVS +Pi + AVe

(1.9)
Unde: CA - cifra de afaceri
SVS - soldul variaţiei stocurilor
Pi - producţia imobilizată
AVe- alte venituri din exploatare

Acestor venituri din exploatare le corespund o serie de cheltuieli aferente


exploatării:
 cheltuieli privind mărfurile sunt reprezentate de costul de achiziţionare a
mărfurilor vândute care este format din preţul lor de cumpărare la care se
adaugă taxele nedeductible şi cheltuielile accesorii (taxe vamale, prime de
asigurare, comisioane, cheltuieli de transport etc.);
 cheltuieli privind materiile prime şi materialele consumabile reprezintă
cheltuielile aferente consumurilor de materii prime, materiale auxiliare,
combustibil, ambalaje, piese de schimb şi alte materiale consumabile;
 cheltuielile cu energia şi apa reprezintă costul de achiziţie al energiei şi apei
consumate;
 alte cheltuieli materiale sunt reprezentate de costurile de achiziţie a obiectelor
de inventar consumate sau de uzura acestora, cheltuieli privind amenajările
provizorii, cheltuieli cu alte materiale nestocate;
 lucrările şi serviciile executate de terţi reprezintă cheltuielile cu întreţinerea şi
reparative, redevenţele, locaţii de gestiune şi chirii, studii şi cercetări, inclusiv
sumele plătite pentru contract de cercetare, cheltuieli cu primele de asigurare,
cheltuieli privind alte servicii executate de terţi;
 impozitele, taxele, vărsămintele asimilate cuprind cheltuielile cu impozitele,
taxele, vărsămintele asimilate suportate de societatea comercială (impozitul
suplimentar pe salarii, impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, etc);
 cheltuieli cu remuneraţiile personalului se referă la cheltuielile cu salariile
aferente personalului societăţii comerciale, cât şi alte cheltuieli de aceeaşi
natură suportate de societatea comercială;
 cheltuielile cu asigurările şi protecţia socială includ cheltuielile societăţii
comerciale cu contribuţia la asigurările sociale, la constituirea fondului pentru
plata ajutorului de şomaj şi contribuţia la asigurările sociale de sănătate;
 alte cheltuieli de exploatare se referă la pierderile de creanţe provenite de la
clienţi incerţi sau în litigiu şi suportate de societatea comercială.
b) Activitatea financiară
3
Marilen Pirtea, Horia Cristea, C. Nicolescu, C. Boţoc –Managementul Financiar al
Companiei Editura Mirton 2010
H. Cristea, I. Talpoş, M. Pirtea, Carmen Corduneanu, Aurora Lăbuneţ – Gestiunea financiară
a societăţilor comerciale, Editura Mirton, Timişoara, 2001, pag. 7-8.

17
2) Se determină rezultatele financiare (Rf) ale activităţilor financiare:
Rezultatul financiar (profit sau pierdere) se calculează ca diferenţă între
veniturile financiare şi cheltuielile financiare.

Rf = Vf - Cf
(1.10)
Unde: Rf-Rezultat financiar
Vf-Venituri financiare
Cf- Cheltuieli financiare

În cadrul veniturilor financiare sunt incluse următoarele venituri, provenind din:


 venituri din interese de participare constând în dividende încasate pentru
participarea la capitalul altor societăţi comerciale, preţul de vânzare aferent
imobilizărilor financiare cedate şi dobânzile aferente creanţelor imobilizate;
 venituri din investiţii financiare şi creanţe de peste un an, care reprezintă
veniturile nete rezultate din vânzarea titlurilor de plasament de peste un an,
respectiv diferenţa favorabilă între preţul lor de vânzare (de cesiune) şi
valoarea brută a titlurilor cedate;
 alte venituri financiare, care includ dobânzile constituite ca venit, aferente
împrumuturilor acordate în cadrul grupului, sumelor datorate de către
debitori diverşi şi dobânzile de primit aferente disponibilităţilor aflate în
conturile curente, sconturile obţinute de la furnizori sau alţi creditori, cât şi
veniturile nete obţinute din valorificarea titlurilor de plasament imediat
negociabile (active circulante), respectiv diferenţa dintre valoarea de piaţă şi
valoarea contabilă a titlurilor de plasament imediat negociabile deţinute în
portofoliul societăţii comerciale.

Cheltuielile activităţii financiare se referă la:


 creanţe imobilizate, ce reprezintă pierderile din creanţe legate de
participaţiile societăţii comerciale
 titlurile de plasament, respectiv pierderea netă rezultată în urma vânzării
titlurilor de plasament, adică diferenţa nefavorabilă dintre preţul de cesiune a
titlurilor de plasament şi valoarea brută a acestora;
 diferenţe de curs valutar, care cuprind cheltuieli din diferenţe nefavorabile
de curs valutar rezultate în urma lichidării creanţelor şi datoriile în valută,
diferenţele de curs valutar aferente disponibilităţilor nefavorabile de curs
valutar aferente disponibilităţilor bancare.
 Alte cheltuieli financiare care sunt date de dobânzile datorate de societatea
comerciala, aferente împrumuturilor, datoriile asimilate, datorii legate de alte
împrumuturi

Diferenţa dintre veniturile financiare şi cheltuielile financiare reprezintă


rezultatul din activitatea financiară care poate fi pozitiv (profit financiar) sau negativ
(pierdere financiară).4
4
H. Cristea, M. Pirtea, C. Enache – Determinarea situaţiei financiare a întreprinderii, Editura
Mirton, Timişoara, 2000, pag.52-53.

18
3) Se determină rezultatul curent al exerciţiului (Rc):
Rezultatul curent al exerciţiului (profit sau pierdere) se obţine însumând
rezultatul exploatării şi rezultatul financiar. O altă modalitate de determinare a
rezultatului curent al exerciţiului este ca diferenţă între veniturile curente (veniturile
din exploatare şi veniturile financiare) şi cheltuielile curente ( cheltuieli de exploatare
şi cheltuieli financiare).

Rc = Re + Rf

(1.11)
Unde: Rc- Rezultatul curent
Re- Rezultatul exploatării
Rf –Rezultatul financiar

c) Activitatea extraordinară

4) Se determină rezultatul extraordinar al exerciţiului (Rex):


Rezultatul extraordinar al exerciţiului (profit sau pierdere) este un rezultat
întâmplător, neavând caracter de regularitate, aşa cum este cazul pentru rezultatul
curent al exerciţiului. Rezultatul extraordinar al exerciţiului se determină ca diferenţă
între veniturile extraordinare şi cheltuielile extraordinare ale perioadei. În această
categorie se includ veniturile şi cheltuielile legate de capital şi aferente operaţiunilor
de gestiune (amenzi, penalizări, donaţii, etc.).

Rex = Vex – Cex

Unde:
Rex-Rezultatul exploatării
Vex-Venituri extraordinare (1.12)
Cex-Cheltuieli extraordinare

1.4.5 PROFIT FISCAL

Profitul fiscal reprezintă profitul impozabil (sau pierderea ficală) a societăţii,


conform regulilor fiscale, în funcţie de care se calculează volumul impozitelor
exigibile (sau consumabile după caz).
Profitul fiscal se determină în funcţie de profitul contabil sau rezultatul
exerciţiului, cheltuielile nedeductible şi deductibile fiscal astfel:

PF = RBE + CN - CD
Unde: PF - profitul fiscal (1.13)
CN -cheltuieli nedeductibile fiscal
CD - cheltuieli deductibile fiscal

Potrivit Legii nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, sunt considerate


neimpozabile următoarele venituri:

19
a) dividendele primite de către o persoană juridică română de la o altă
persoană juridică română;
b) diferenţele favorabile de valoare ale titlurilor de participare înregistrate ca
urmare a încorporării rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune ori prin
compensarea unor creanţe la societatea la care se deţin participaţiile;
c) veniturile rezultate din anularea datoriilor care au fost considerate cheltuieli
nedeductibile, precum şi din anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat
deducere sau a veniturilor realizate din recuperarea unor cheltuieli nedeductibile;
d) alte venituri neimpozabile, prevăzute expres în acte normative speciale.
La calculul profitului impozabil cheltuielile sunt deductible numai dacă sunt
aferente veniturilor impozabile.
La calculul profitului impozabil sunt deductible numai următoarele sume
utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor şi a provizioanelor:
a) rezerva, în limita a 5% din profitul contabil, până ce acesta va atinge a
cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat, conform prevederilor Legii nr.
31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
b) în cazul băncilor şi cooperativelor de credit autorizate, provizioanele
obligatorii constituite potrivit normelor Băncii Naţionale a României. Acelaşi regim se
aplică şi fondurilor de garantare;
c) rezervele tehnice calculate de către societăţile de asigurare şi reasigurare,
constituite potrivit prevederilor Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi
supravegherea asigurărilor, cu modificările ulterioare. Pentru contractele de asigurare
cedate în reasigurare, rezervele tehnice se diminuează prin înregistrarea la venituri,
astfel încât nivelul acestora să acopere partea de risc care rămâne în sarcina
asigurătorului, după deducerea reasigurării. Sunt nedeductible sumele utilizate pentru
constituirea sau majorarea rezervelor pentru contractele cedate în reasigurare.
Sunt deductible la calculul profitului impozabil:
a) cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat, efectuate potrivit legii, în limita
de 5% aplicată asupra diferenţei dintre totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor,
inclusiv accizele, mai puţin cheltuiala cu impozitul pe profit şi cheltuielile cu
sponsorizarea şi/sau mecenatul;
b) perisabilităţile, în limitele prevăzute în normele aprobate prin hotărâre a
Guvernului, care se vor elabora în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentei legi.
Potrivit Legii nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, cheltuielile
nedeductibile sunt:
a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat,
inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi
impozitele pe profit sau venit plătite în străinătate;
b) amenzile, confiscările, majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere
datorate către autorităţile române, potrivit prevederilor legale, altele decât cele
prevăzute în contractele comerciale. Amenzile, penalităţile sau majorările datorate
către autorităţi străine ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane
nerezidente în România şi/sau autorităţi străine sunt cheltuieli nedeductibile, cu
excepţia majorărilor, al căror regim este reglementat prin convenţiile de evitare a
dublei impuneri;
c) suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor, pentru
deplasări în ţară şi în străinătate, care depăşeşte de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru
instituţiile publice;

20
d) sumele utilizate pentru constituirea provizioanelor peste limitele stabilite
prin hotărâre a Guvernului;
e) suma cheltuielilor sociale care depăşesc limitele considerate deductibile,
conform legii anuale a bugetului de stat;
f) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale
constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost
încheiate contracte de asigurare, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor
cheltuieli;
g) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate
salariaţilor sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost
impozitată prin reţinere la sursă;
h) orice cheltuieli făcute în favoarea acţionarilor sau a asociaţilor, altele decât
cele generate de plăţi pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului la
valoarea de piaţă;
i) cheltuielile de cercetare-dezvoltare, de conducere şi de administrare
înregistrate de un sediu permanent care aparţine unei persoane fizice sau juridice
străine, care nu s-au efectuat în România, care depăşesc 10% din salariile impozabile
ale salariaţilor sediului permanent din România;
j) cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document
justificativ, potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii;
k) cheltuielile înregistrate de societăţile agricole constituite în baza Legii nr.
36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, pentru
dreptul de folosinţă al terenului agricol adus de membrii asociaţi peste cota de
distribuţie din producţia realizată din folosinţa acestuia, prevăzută în contractul de
societate sau asociere;
1) cheltuielile înregistrate în contabilitate, determinate de diferenţele
nefavorabile de valoare ale titlurilor de participare, ale titlurilor imobilizate ale
activităţii de portofoliu, cu excepţia celor determinate de vânzarea acestora;
m) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile;
n) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, dacă nu
sunt acordate în limita dispoziţiilor legii anuale a bugetului de stat;
o) cheltuielile privind contribuţiile plătite la fondurile speciale peste limitele
stabilite sau care nu sunt reglementate de actele normative, inclusiv contribuţiile la
fonduri de pensii, altele decât cele obligatorii;
p) cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator în numele
angajatului. Sunt exceptate cheltuielile cu primele de asigurare pentru accidente
de muncă, boli profesionale şi risc profesional;
q) cheltuielile de protocol care depăşesc limita de 2% aplicată asupra
diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor şi al cheltuielilor, inclusiv accizele, mai
puţin cheltuielile cu impozitul pe profit şi cheltuielile de protocol înregistrate în cursul
anului;
r) alte cheltuieli salariale şi/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la
persoana fizică, dacă legea nu prevede altfel;
s) cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, prestări de servicii sau
asistenţă, în situaţia în care nu sunt încheiate contracte în formă scrisă şi pentru care
beneficiarii nu pot justifica prestarea acestora pentru activitatea autorizată;
t) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele corporale şi
necorporale ale contribuabilului, precum şi cele care nu sunt aferente obiectului de
activitate pentru care este autorizat, cu excepţia celor care privesc bunurile

21
reprezentând garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii
pentru care contribuabilul este autorizat. 5
Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de
îndatorare a capitalului este mai mic decât unu.
În cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este peste unu, inclusiv,
cheltuielile cu dobânzile sunt deductibile până la nivelul sumei veniturilor din dobânzi
plus 10% din celelalte venituri ale contribuabilului. Cheltuielile cu dobânzile rămase
nedeductibile se reportează în perioada următoare, în aceleaşi condiţii, până la
deductibilitatea integrală a acestora.
În cazul în care cheltuielile din diferenţele de curs valutar ale contribuabilului
depăşesc veniturile din diferenţele de curs valutar, diferenţa va fi tratată ca o
cheltuială cu dobânda.
Cheltuielile privind amortizarea activelor corporale şi necorporale sunt
deductibile în limita prevederilor Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului
imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare. Pentru echipamentele tehnologice, respectiv maşini, utilaje şi
instalaţii de lucru, computere şi echipamente periferice ale acestora, puse în funcţiune
după data intrării în vigoare a Legii nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, se poate
utiliza regimul de amortizare accelerată fără aprobarea organului fiscal teritorial.
Acelaşi regim de amortizare se poate utiliza şi pentru brevetele de invenţie, de la data
aplicării acestora de către contribuabil.
Contribuabilii care investesc în mijloace fixe şi/sau în brevete de invenţie
amortizabile, potrivit legii, destinate activităţilor pentru care aceştia sunt autorizaţi, şi
care nu au optat pentru regimul de amortizare accelerată pot deduce cheltuieli
suplimentare de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora.
Valoarea rămasă de recuperat pe durata de viaţă utilă se determină după scăderea din
valoarea de intrare a sumei egale cu deducerea de 20%.
În cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca
proprietar, în timp ce în cazul leasingului operaţional locatorul/finanţatorul are această
calitate. Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de
către utilizator, în cazul leasingului financiar, şi de către locator, în cazul leasingului
operaţional, cheltuielile fiind deductibile. În cazul leasingului financiar utilizatorul
deduce dobânda, iar în cazul leasingului operaţional utilizatorul deduce chiria.
Pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din
profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor
se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului
pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.
Nu se recuperează pierderea fiscală înregistrată de persoana juridică ce îşi
încetează existenţa, în cazul în care are loc divizarea, dizolvarea, lichidarea sau
fuziunea.
În situaţia lichidării/dizolvării unui contribuabil, pentru determinarea profitului
impozabil se ia în calcul şi profitul rezultat din lichidarea patrimoniului acestuia.
CAPITOLUL II METODE DE DETERMINARE A
PROFITULUI EXERCIŢIULUI

2.1 METODA DIRECTĂ

5
Legea nr. 414/26 Iunie 2002 privind impozitul pe profit – publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 456/27 Iunie 2002.

22
Prin metoda directă se determină rezultatul din exploatare (profit sau pierdere)
urmând ca pentru determinarea rezultatului exerciţiului să se aibă în vedere şi
rezultatele aferente activităţilor din afara exploatării (financiară şi extraordinară).
Metoda directă de calcul a rezultatului financiar are la bază următoarele relaţii:

n
Rp   Q1i ( P1i  C1i )
i 1

(2.1)
n
RS 0   S 0i ( P 0i  C 0i )
i 1

(2.2)
n
RS 1   S1i( P1i  C1i )
i 1

(2.3)
Rp - rezultatul potenţial al exerciţiului aferent producţiei realizate şi vândute în anul
de referinţă;
Rso - rezultatul aferent stocurilor iniţiale de produse finite;
RS1 - rezultatul aferent stocurilor finale de produse finite;
Rr - rezultatul real al exerciţiului;
Qli - cantităţi din produsul "i", prevăzute în programul de fabricaţie pentru anul de
referinţă;
P1i – preţul produsului "i", negociat în contactele cu beneficiarii;
C1i - costul unitar complet previzionat pentru produsul "i";
S0i - stocul din produsul "i" la începutul anului;
S1i - stocul din produsul "i" la sfârşitul anului;
P0i - preţul de vânzare al stocului iniţial la produsul "i";
C0i - costul unitar realizat în anul de bază la produsul "i" în stoc de la începutul
anului.
Dacă în preţul de vânzare sunt cuprinse şi accizele, atunci rezultatul real al
exerciţiului se diminuează în fiecare etapă de determinare a sa cu valoarea acestora.

2.2 METODA INDIRECTĂ SAU METODA RAPORTĂRII LA O PERIOADĂ


DE BAZĂ

Această metodă mai este cunoscută şi sub denumirea de "metoda calculului de


verificare".
Pentru determinarea mărimii rezultatului financiar global, se porneşte de la
rezultatul financiar aferent cifrei de afaceri previzionate, exprimată în costurile anului
de bază, la care se adună sau se scad o seamă de corecţii, avându-se în vedere
modificările previzionale luate în considerare pentru anul viitor (de previzionare).
Astfel, se parcurg succesiv următoarele etape de calcul:
r
1. Se determină rata rezultatului financiar din anul de bază ( Rf 0 ) şi rezultatul
r
financiar previzionat în funcţie de această rată ( Rpr1 ), folosindu-se relaţiile:

rRfo  Rf c *100
0

CA0
(2.4)

23
Rf 0 rRf n
*  qjpr * Cj 0  Rfpr1
Rf
0

pr 100 j 1

(2.5)

în care:
Rf0 = rezultatul financiar global din anul de bază;
c
CA0 = cifra de afaceri din anul de bază, exprimată în cost;
qjpr = cantitatea fizică previzionată pentru produsul, servicul sau lucrarea j;
Cj0 = costul unitar la produsul, serviciul sau lucrarea j, în anul de bază.
Pentru simplificare, se poate spune că acest produs este expresia cifrei de afaceri
previzionate, în costul anului de bază, scriind egalitatea:
n

 qjpr * Cj
C0
CA pr

j 1
0

(2.6)
2. Se determină abaterea rezultatului financiar ca urmare a modificării costurilor, cu
ajutorul relaţiei:
c C C0
 Rf  *  Rfpr 2
pr 100(1000) CA pr
(2.7)
În cazul în care are loc o reducere de costuri, rezultatul financiar previzionat se
majorează (+∆), iar când costurile cresc, rezultatul financiar scade (-∆).
3. Se determină abaterea rezultatului financiar datorată modificării preţurilor, cu
ajutorul relaţiilor:
n n
p
 Rf   qjpr * pjpr   qjpr * pj 0  Rfpr 3 (2.8)
j 1 j 1
p ppr po
 Rf  CA pr  CA pr  Rfpr 3 (2.9)

unde:
pjpr- preţul previzionat, pentru produsul, serviciul sau lucrarea j;
pj0 - preţul pentru anul de bază pentru prrodusul, serviciul, lucrarea j;
ppr
CA pr - cifra de afaceri previzionată, în preţurile anului de previziune;
po
CA pr - cifra de afaceri previzionată, în preţurile anului de bază.
4. Se calculeză abaterea mărimii rezultatului financiar ca urmare a modificării
structurii producţiei/activităţii, cu ajutorul relaţiilor:
S S Co
 Rf  * CA pr  Rfpr 4
100
(2.10)
n n

 gsjpr * rj 0  gsj 0 * rj 0
j 1 j 1
S  
100 100
(2.11)

unde:
∆S – modificarea procentuală previzionată a structurii producţiei sau activităţii;
gsjpr/0- greutatea specifică a produsului/serviciului/lucrării j, previzionată pe anul de
bază (sau ponderea în totalul producţiei/activităţii).
rj0 - rata rezultatului financiar a produsului/serviciului/lucrării, din anul de bază.

24
5. Se determină abaterea rezultatului financiar ca urmare a variaţiei stocurilor (∆St)
şi a variaţiei creanţelor asupra clienţilor (∆Cr), utilizându-se relaţiile:
St ppr Co ppr Co
 Rf  ( St i  St i )  ( St f  St i )  Rf pr 5
pr

(2.12)
St Co Cpr
 Rf pr
 ( St i  St f ) ppr  ( St i  St f )  Rf pr 5

(2.13)
Ct ppr Co ppr Co
 Rf  (F i  F i )  (F f
 F i )  Rf pr 6
pr

(2.14)
Ct po ppr Co Cpr
 Rf  (F i  Fi )  (F i F f
)  Rf pr 6
pr

(2.15)
6. Prin însumarea celor şase rezultate financiare parţiale previzionate, se obţine
rezultatul financiar previzionat pentru producţia/serviciile/lucrările comparabile:
C
Rf  Rf  Rf  Rf  Rf  Rf  Rf
pr pr1 pr 2 pr 3 pr 4 pr 5 pr 6

(2.16)
C
Rf  Rf
pr pr 7

(2.17)
7. Se determină rezutatul financiar previzionat aferent noilor produse/servicii/lucrări
ce urmează a fi realizate şi promovate pe piaţă în anul de previzionare, procedând la
un calcul analitic, sintetizat prin relaţiile:
n n
  qi * pi   qi * ci pr  Rf
n
Rf pr pr pr pr pr 8
j 1 j 1

(2.18)
n np nc
Rf  CA pr  CA pr  Rf
pr pr 8

(2.19)
în care:
np
CA pr - cifra de afaceri previzionată pentru noile produse/servicii/ lucrări, exprimată
în preţ;
nc
CA pr - cifra de afaceri previzionată pentru noile produse/servicii/ lucrări, exprimată
în cost;
8. Se calculează rezultatul financiar previzionat pentru activitatea financiară,
conform relaţiei:
Rff  Vf  Chf  Rf
pr pr pr pr 9

(2.20)
9. Se calculează rezultatul financiar curent previzionat al exerciţiului cu ajutorul
relaţiilor:
C n
Rfc pr  Rf pr
 Rf
pr
 Rff
pr
 Rf
pr10

(2.21)
Rfc pr  Rf
pr 7
 Rf
pr 8
 Rf
pr 9
 Rf
pr10

(2.22)
10.Se determină rezultatul financiar previzionat extraordinar, cu ajutorul relaţiei:
Rf extpr  V extpr  Chextpr  Rf pr11 (2.23)
11. Se determină, în fine rezultatul financiar brut previzionat al exerciţiului,
conform relaţiilor:6
6
H. Cristea, I. Talpoş, M. Pirtea, Carmen Corduneanu, Aurora Lăbuneţ – Gestiunea financiară
a societăţilor comerciale, Editura Mirton, Timişoara, 2001, pag. 14-17.

25
Rf brpr
 Rf
cpr
 Rf
extpr
 Rf
pr 12 (2.24)
Rf brpr
 Rf pr10
 Rf pr11
 Rf pr12 (2.25)

2.3 METODA SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE (SIG)

Indicatorii cunoscuţi sub denumirea de solduri intermediare de gestiune sunt


utilizaţi efectiv de managerii financiari la intocmirea unor documente financiare de
analiză şi previziune şi s-au transformat în veritabile instrumente de management
financiar, ei vizând volumul şi rentabilitatea activităţii întreprinderii.
Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare la treapta
respectivă de acumulare. Indicatorii au fost construiţi sub forma unor marje succesive
de acumulare, pornind de la cel mai cuprinzător (producţia exerciţiului + marja
comecială) şi încheind cu cel mai sintetic (profitul net al exerciţiului). Această
modalitate de construcţie ce permite degajarea mai multor niveluri de măsurare a
performanţei unei întreprinderi, a condus la denumirea seriei lor de cascadă a
soldurilor intermediare de gestiune.
Tabloul SIG (soldurilor intermediare de gestiune) cuprinde următorii indicatori:
marja comercială, producţia exercitiului, valoarea adaugată, excedentul brut de
exploatare, rezultatul exploatării( profit sau pierdere ), rezultatul curent(profit sau
pierdere), rezultatul net al exerciţiului( profit net sau pierdere).

26
Fig.2.3.1 Soldurile intermediare de gestiune (Sursa „Tribuna Economică ” pag
56)

2.3.1 MARJA COMERCIALĂ

Primul indicator furnizat de tabloul soldurilor intermediare de gestiune este


marja comercială. Marja comercială, impreună cu producţia, reprezintă mai mult o
masură a fluxului global al activităţii decât un adevărat indicator de rezultat.
Marja comercială (adaosul comercial) reprezintă excedentul vânzărilor de
mărfuri faţă de costul de cumpărare al acestora, astfel:

Marja comercială =Venituri din vânzarea mărfurilor – Costul mărfurilor vândute

(2.3.2)
Ea vizeaza în exclusivitate, întreprinderile comerciale sau numai activitatea
comercială a întreprinderilor cu activitate mixtă (industrială şi comercială). Reprezintă
principalul indicator de apreciere a performanţelor unei activităţi comerciale. Marja
comercială raportată la veniturile din vânzarea mărfurilor reprezintă practic adaosul
comercial practicat de firma. În aceste condiţii, se poate identifica politica practicată
de firmă: preţuri mari-rulaj scăzut (încet) sau preţuri mici-viteză rapidă de rotaţie a
mărfurilor.
Dacă cifra de afaceri este un indicator de volum al activităţii, atunci mărimea
adaosului comercial generat de cifra de afaceri, este indicatorul indispensabil in
aprecierea gestiunii unei întreprinderi comerciale.

27
Spre exemplu se poate demonstra în practică că două întreprinderi cu activitate
comercială pot realiza, cu aceeasi cifră de afaceri, marje comerciale diferite. Mărimea
marjei comerciale este un element care trebuie apreciat în funcţie de tipul politicii de
vânzare promovată de întreprindere. Marjele comerciale ridicate corespund în general
întreprinderilor specializate în comerţ de lux sau comerţ tradiţional care asigură şi
service după vânzare. Dimpotrivă, întreprinderile care dispun de suprafeţe comerciale
mari şi practică metode de vânzare prin autoservire, vor înregistra marje comerciale
mai reduse.

2.3.2 PRODUCŢIA EXERCIŢIULUI

Este specifică activităţii industriale şi include valoarea bunurilor şi serviciilor


„fabricate” de întreprindere pentru a fii vândute, stocate sau utilizate pentru nevoile
proprii. Drept urmare, producţia exerciţiului va include trei elemente: producţia
vândută, producţia stocată şi producţia imobilizată.

 Producţia vândută, reflectă cifra de afaceri industrială


 Producţia stocată, care exprimă variaţia stocului de produse intermediare, în
curs de producţie, produse finite dar încă nevândute.
 Producţia imobilizată, care reprezintă lucrările executate de întreprindere în
beneficiu propriu.

Producţia vandută + Producţia stocată + Producţia imobilizată = Producţia exerciţiului

(2.3.3)
Se diferenţiază de cifra de afaceri. Astfel, la întreprinderile cu activitate mixtă,
cifra de afaceri evidenţiază vânzările de mărfuri şi producţia vândută, în timp ce la
întreprinderile industriale, cifra de afaceri reflectă doar producţia vândută. Cifra de
afaceri poate prezenta o imagine deformată asupra întreprinderii, deoarece ignoră
anumite aspecte esenţiale privind activitatea acesteia. Se pot remarca decalajele între
momentul fabricării şi cel al facturării, care antrenează variaţia stocurilor, precum şi
producţia imobilizată care uneori poate înregistra valori semnificative.
Din acest motiv, producţia exerciţiului este un indicator mai util pentru
manageri, deoarece oferă o imagine mai fidelă a activităţii reale a întreprinderii pe
durata perioadei de gestiune. Are însă şi anumite deficienţe sau ambiguităţi deoarece
este constituită din elemente eterogene, unele fiind evaluate la preţ de vânzare (cum
este cazul producţiei vândute), iar altele la cost de producţie (producţia stocată şi
producţia imobilizată). Datorită acestui fapt, valoarea producţiei exerciţiului nu poate
să reflecte o realitate financiară.

.
2.3.3 CIFRA DE AFACERI

Este un indicator economico-financiar fundamental, pe baza căruia se apreciază


capacitatea întreprinderii de a crea venituri din operaţiunile comerciale curente.

28
Exprimă totalitatea veniturilor obţinute din activităţi comerciale curente,
măsurând în felul acesta performanţele economice ale întreprinderii, practic, aceasta
determină poziţia întreprinderii pe piaţă.
Chiar dacă nu apare distinct ca sold intermediar de gestiune, considerăm că cifra
de afaceri trebuie analizată împreună cu producţia exerciţiului şi valoarea adaugată, ca
principali indicatori de volum, alături de indicatorii de rentabilitate.

Cifra de afaceri trebuie să îndeplinească anumite condiţii :


 Nivelul său să acopere cheltuielile de exploatare şi să permită obţinerea de
profit, acest lucru constituind validarea de către piaţă a activităţii
întreprinderii.
 Să fie realizată în structură corespunzător cu specificul activităţii, pentru a
corespunde obiectului principal de activitate al firmei;
 Evoluţia cifrei de afaceri să genereze efecte pozitive asupra celorlalţi
indicatori importanţi de apreciere a activităţii întreprinderii.
 Să prezinte o tendinţă de creştere reală (în preţuri comparabile), pentru a
asigura creşterea reală a afacerilor firmei;

2.3.4 VALOAREA ADAUGATĂ

Pentru a produce şi a vinde, orice întreprindere utilizează bunuri şi servicii pe


care le cumpără de la terţi ( de ex. materii prime, materiale consumabile, alte
cheltuieli externe ). Diferenţa dintre bunurile şi serviciile pe care întreprinderea le
furnizează în exterior şi bunurile şi serviciile din afară, pe care le utilizează pentru
obţinerea primelor, reprezintă valoarea adaugată.
Acest sold reprezintă contribuţia productivă a întreprinderii sau bogaţia creată de
întreprindere prin utilizarea elementelor ce constituie potenţialul său productiv (forţa
de muncă şi capitalul fix).
Ea reprezintă sursa de acumulări bănesti pe care întreprinderea o poate utiliza
pentru remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea sa economică:
salariaţi, creditori, acţionari, întreprindere. Fluxurile prin care sunt remuneraţi aceşti
parteneri ai întreprinderii şi care se deduc treptat din valoarea adaugată sunt
următoarele:

 Cheltuieli de personal, ce asigură remunerarea salariaţilor implicaţi din


desfăşurarea procesului de producţie
 Impozitele şi taxele cuvenite statului în conformitate cu reglementările
politicii fiscal-bugetare
 Amortizarea, o cheltuială calculată de întreprindere în scopul asigurării
resurselor financiare destinate reînoirii capacitătilor actuale de producţie
 Cheltuieli financiare, reprezentând dobânzile ce revin creditorilor pentru
creditele pe care aceştia le acordă în scopul finanţării afacerii
 Profitul net (nerepartizat sau distribuit ca dividende), prin care se
remunerează proprietarii întreprinderii pentru capitalurile pe care aceştia le-
au avansat în afacere.

Marja comercială + Producţia exerciţiului – Consumul intermediar = Valoarea


adaugată

29
(2.3.4)
În Franţa au fost elaborate mai multe variante de calcul al valorii adăugate.
Varianta de bază este cea elaborată conform Planului Contabil General din 1982. Pe
lângă aceasta, au mai fost fundamentate:
 Valoarea adaugată a costului factorilor sau valoarea adaugată CDB( Centrala
de Bilanţ a Băncii Franţei ) calculată astfel:

Valoarea adăugată PCG


+ Subvenţii de exploatare
+ Redevenţe leasing
+ Cheltuieli cu personalul exterior
- Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
= Valoarea adăugată a costului factorilor (CDB)

 Valoarea adăugată globală, calculată astfel:

Valoarea adăugată PCG


+ Subvenţii de exploatare
- Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
- Cheltuieli de personal
+ Venituri financiare
- Cheltuieli financiare
+ Venituri din reluări de provizioane
- Cheltuieli cu dotaţii cu amortizări şi provizioane
+ Venituri excepţionale şi alte cheltuieli
- Cheltuieli excepţionale şi alte cheltuieli
- Participarea salariaţiilor la profit
- Rezultatul distribuit
- Rezultatul nedistribuit
= Valoarea adăugată globală

Din punct de vedere al managementului financiar, noţiunea de valoare adăugată


trebuie utilizată cu prudenţă. Sporirea valorii adăugate nu este neapărat un semn de
prosperitate pentru întreprindere, dacă se realizează pe fondul deteriorării
performanţelor comerciale şi înrăutăţirii trezoreriei. De asemenea, creşterea valorii
adăugate mai poate fi rezultatul creşterii stocului de produse finite fabricate la un
nivel ridicat al costurilor, pe care piaţa va fi incapabilă să le absoarbă prin practicarea
unor preţuri mari.

2.3.5 EXCEDENTUL BRUT AL EXPLOATĂRII

Rezultatul economic brut obţinut din activitatea operaţională a întreprinderii


reprezintă excedentul brut de exploatare. Modul de calcul al acestui sold reflectă o
independenţă faţă de:
 Politica financiară a întreprinderii, în sensul că nu ţine cont de influenţa
cheltuielilor şi veniturilor financiare
 Politica de investiţii, pentru că nu ţine cont de amortizări
 Politica fiscală, pentru că nu ţine cont de impozitul pe profit
 Elementele excepţionale, nu ţine cont de cheltuielile şi veniturile excepţionale.

30
Din această raţiune excedentul brut de exploatare se pretează comparaţiilor între
performanţele întreprinderilor.
Relaţiile de calcul sunt următoarele:
 Metoda substractivă plecând de la valoarea adaugată

Valoarea adăugată
+ Subvenţii pentru exploatare
- Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
- Cheltuieli de personal
= Cheltuieli de personal

 Ţinând cont de compensările între elementele monetare induse de exploatare

Venituri din exploatare


+ Vânzări
+ Subvenţii de exploatare
Cheltuieli de exploatare
- Costul de cumpărare al mărfurilor vândute
- Consumuri de la terţi
- Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
- Cheltuieli de personal
= Excedentul brut de exploatare

Dacă în urma calculului efectuat valoarea obţinută este negativă, este vorba
despre o insuficienţă brută de exploatare.
Este indicatorul ce măsoară cel mai bine eficienţa industrială şi comercială a
întreprinderii:
 Constituie sursa fundamentală pe care o are întreprinderea din exploatarea sa;
 Exprimă în egală masură şi capacitatea întreprinderii de a genera resurse de
trezorerie
Rolul excedentului brut al exploatării în analiza financiară poate fi urmărit sub
trei aspecte:

a) EBE este o măsura a performanţelor economice ale întreprinderii. Astfel,


indicatorul este luat în calculul rentabilităţii economice( Rezultatul exploatării /
Activ total ) sau al ratei marjei brute de exploatare (EBE / Cifra de afaceri). Un
excedent brut de exploatare suficient de mare va permite întreprinderii:
reînoirea imobilizărilor sale prin amortizări, acoperirea riscurilor din
provizioanele constituite şi asigurarea finanţării activităţii sale, diferenţa rămasă
va fi distribuită statului (sub forma impozitului pe profit), acţionarilor (sub
forma dividendelor) sau va fi destinată autofinanţării.
b) EBE este independent de politica financiară a întreprinderii şi pentru a
argumenta afirmaţia noastră, vom lua în considerare politica de investiţii,
politica de finanţare şi politica dividendelor. Excedentul brut al exploatării nu
ţine cont de deciziile întreprinderii privind modalităţile de calcul al amortizării,
este independent de politica investiţională, de asemenea el nu este influenţat de
veniturile şi cheltuielile financiare dependente de structura financiară a
întreprinderii, nu se creează relaţii de dependenţă faţă de politica de finanţare şi
nici de deciziile conducerii întreprinderii privind repartizarea profitului net.

31
c) Reprezintă o resursă financiară fundamentală pentru întreprindere care poate fi
utilizată pentru menţinerea sau creşterea capacităţii de producţie a
întreprinderii, acoperirea cheltuielilor financiare, plata impozitului pe profit şi a
dividendelor.
Această resursă potenţială de trezorerie este susceptibilă a se transforma în
disponibilităţi la un termen legat de decalajul între angajamentul de efectuare a
operaţiunilor şi plata lor definitivă.
.

EBE = Venituri din exploatare încasabile – Cheltuieli de exploatare


plătibile

(2.3.5)
2.3.6 REZULTATUL EXPLOATĂRII

Priveşte activitatea de exploatare normală şi curentă a întreprinderii. Prin


deducerea cheltuielilor cu amortizările (cele considerate normale) şi provizioanele
pentru exploatare, acesta devine un rezultat net al exploatării şi se simbolizează EBIT
– “earning before interest and taxes”.
Relaţia de calcul este următoarea:

+ Excedentul brut de exploatare ( sau insuficienţa brută de exploatare )


+ Alte venituri de gestiune curentă
- Alte cheltuieli de gestiune curentă
+ Venituri din reluări de provizioane şi amortizări
- Cheltuieli cu dotaţiile cu amortizări şi provizioane
= Rezultatul exploatării

E.B.I.T este influenţat de politica de investiţii a întreprinderii şi arată în mod


indirect, partea din resursele create din activitatea de exploatare destinată menţinerii
dotărilor materiale ale firmei. De asemenea, resursele acumulate din activitatea de
exploatare, la care se adaugă veniturile financiare, ar trebui sa depăşească nivelul
cheltuielilor financiare ale întreprinderii. În caz contrar, va avea loc un transfer de
valoare de la proprietari către creditori.

2.3.7 REZULTATUL FINANCIAR

Acest indicator nu apare ca sold intermediar distinct, intră în componenţa


rezultatului curent, alături de rezultatul exploatării, şi se calculează ca diferenţă între
veniturile şi cheltuielile financiare. Poate fi analizat separat, prin evidenţierea
principalelor operaţiuni din care pot deriva veniturile şi cheltuielile financiare,
respective:
 Cheltuieli determinate de finanţarea nevoilor legate de exploatare
 Cheltuieli legate de finanţarea nevoilor stabile
 Venituri şi cheltuieli legate de gestiunea trezoreriei
 Venituri şi cheltuieli determinate de deţinerea portofoliilor de participaţii
 Venituri şi cheltuieli determinate de incidenţa favorabilă sau nefavorabilă a
modificării cursului de schimb care afectează creanţele şi datoriile în devize.
Rezultatul financiar evidentiază atât calitatea gestiunii financiare a
întreprinderii, cât şi efectele activităţii de exploatare, strategiei de dezvoltare a

32
întreprinderii sau ale unor evenimente întâmplătoare determinate de instabilitatea
mediului monetar.

2.3.8 REZULTATUL CURENT

Rezultatul curent sau profitul înainte de impozit ( EBT- “earning before taxes” )
este al patrulea sold intermediar de gestiune; el este determinat, atât de rezultatul
exploatării normale şi curente, cât şi de cel al activităţii financiare, fiind excluse
operaţiunile excepţionale.
Rezultatul curent se obţine prin adăugarea la rezultatul exploatării a rezultatului
financiar.
Relaţia de calcul este următoarea:

Rezultatul curent = Rezultatul exploatării + Venituri financiare – Cheltuieli


financiare

(2.3.6)
Acest sold permite, în lipsa unor elemente perturbatoare care ar falsifica
realismul unor calcule, compararea performanţelor între întreprinderi şi compararea
performanţelor de la un exerciţiu la altul.

2.3.9 REZULTATUL EXCEPŢIONAL (EXTRAORDINAR) reflectă incidenţa


unor evenimente excepţionale favorabile sau nefavorabile generatoare de rezultat
asupra cărora întreprinderea nu dispune cel mai adesea decât de o posibilitate de
control limitat.
Relaţia de calcul este următoarea:

Venituri excepţionale
- Cheltuieli excepţionale
= Rezultatul excepţional

Acest sold este un rezultat parţial şi deci o parte componentă a rezultatului


global.

2.3.10 REZULTATUL NET

Acest indicator exprimă mărimea absolută a rentabilităţii financiare cu care vor


fi remuneraţi acţionarii pentru capitalurile proprii subscrise.
Rezultatul net apare într-o dublă ipostază:
 Ca un indicator relativ al eficacităţii de care întreprinderea a dat dovadă în
activitatea sa industrială şi/sau comercială;
 Ca instrument de măsurare a fluxului de resurse adiţionale create de
întreprindere (profit) sau distruse în timpul exerciţiului (pierdere).
Acest rezultat apare după luarea în considerare a impozitului pe profit.
Relaţia de calcul este următoarea:

Rezultatul curent
+/- Rezultatul excepţional
- Impozitul pe profit
- Participarea salariaţilor la profit

33
= Rezultatul net
Sau se mai poate determina astfel:

Rezultatul net = EBT (rezultatul curent) – Impozitul pe profit

(2.3.7)
Profitul net trebuie susţinut de existenţa unor disponibilităţi monetare reale,
altfel el va rămâne doar un potenţial de finanţare. Profitul net urmează să fie distribuit
sub forma dividendelor sau/şi să se reinvestească în întreprindere. Profitul net
nerepartizat constituie sursa de finanţare proprie sau element de autofinanţare generat
de însăşi activitatea întreprinderii.
În condiţiile în care la nivelul rezultatului net se vor înregistra pierderi, acestea
vor fi suportate de către proprietari în contul profiturilor viitoare aşteptate (pierderea
este reportată pentru exercitiul financiar următor). Dacă întreprinderea continuă să
obţină pierderi şi în exerciţiile financiare următoare, averea acumulată de proprietari
în perioadele anterioare de profitabilitate a firmei se va reduce.

În concluzie, cu ajutorul soldurilor intermediare de gestiune putem analiza


performanţele întreprinderii, obţinând indicii cu privire la modul în care este creată şi
transferată valoarea în cadrul firmei. Astfel, se pot identifica problemele cu care se
confruntă managementul strategic al întreprinderii.

CAPITOLUL III ANALIZA RENTABILITĂŢII ÎNTREPRINDERII


PRIN INTERMEDIUL RATELOR DE REZULTATE

3.1 NECESITATEA ŞI IMPORTANŢA RAPOARTELOR ÎN DETERMINAREA


SITUAŢIEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII

34
Rapoartele financiare reprezintă un instrument extrem de util în aprecierea cât
mai corectă a situaţiei financiare a unei întreprinderi. Rapoartele financiare se prezintă
sub forma unui cât între două mărimi semnificative. Rapoartele financiare se pot
exprima printr-un număr, un procent sau o durată.
Pe de-o parte, rapoartele financiare utilizează datele brute extrase din
documentele de sinteză de la sfârşitul fiecărui exerciţiu, fiind stabilite la un moment
dat, ceea ce conferă un caracter stabil. Pe de altă parte, rapoartele financiare pot face
apel la fluxurile financiare, ceea ce le poate conferi şi un aspect dinamic. Informaţia
adusă de rapoarte este indispensabilă, la nivel intern, pentru administratorii unei
întreprinderi, iar la nivel extern pentru creditorii şi consultanţii întreprinderii.
Rapoartele trebuie sa fie alese cu grijă, urmărindu-se ca ele sa fie simple şi cu un
cât mai înalt nivel de semnificaţie.
Rapoartele permit:
- stabilirea unor comparaţii sectoriale şi a unor comparaţii interne în timp.
Comparaţiile sectoriale sunt foarte utile pentru că, de exemplu, în ciuda faptului ca
rapoartele alese pot evidenţia o evoluţie internă bună în timp, compararea acestora cu
rapoartele globale sectoriale poate arăta un comportament mult mai bun al
concurenţei;
- elaborarea unui tablou de bord poate constitui un instrument foarte util de
gestiune financiară, permiţând analizarea evoluţiei întreprinderii, prin întocmirea
de grafice semnificative capabile să evidenţieze tendinţele din activitatea
întreprinderii.
Sintetizând, putem evidenţia utilitatea rapoartelor prin tabelul următor:
Constituirea unei informaţii interne: pentru manageri
sintetice externe: pentru acţionari, bancheri,
consilieri
Vizualizarea unei evoluţii istorică (pe cel puţin trei ani)
previzională
Stabilirea de comparaţii cu întreprinderile de acelaşi tip
cu întreprinderile din aceeaşi ramură de
activitatea
Întocmirea unui tablou de bază alegerea unor rapoarte fiabile
transcrierea rappoartelor sub o formă
simplă şi concludentă
Ajutor în luarea deciziilor pentru a fi un instrument fiabil,
rapoartele trebuie să fie simple, clare şi
mai puţin numeroase
Tabelul nr.3.1(după E. Cohen – Analyse financiere, 2 – e edition, Editura Economica,
Paris, 1990)
Există şi unele limite în abordarea rapoartelor, ce permit caracterizarea situaţiei
financiare a întreprinderii, cum ar fi:
- rapoartele utilizează date anuale, ceea ce face să nu se ia în considerare
sezonalitatea eventuală a activităţii;
- apartenenţa la un grup de întreprinderi (legături comerciale sau juridice) sau
relaţiile comerciale cu străinătatea pot afecta situaţia patrimonială;

35
- inflaţia provoacă o creştere fictivă a rezultatelor şi o subevaluare a activelor.
Pentru o bună fundamentare a rapoartelor trebuie cunoscute următoarele elemente
legate de activitatea întreprinderii:
- natura mărfurilor, a produselor sau serviciilor vândute;
- natura operaţiunilor efectuate: activitate industrială şi/sau comercială, executarea
parţială sau integrală a procesului de fabricaţie;
- condiţiile de cumpărare: natura aprovizionărilor, funizorii, contractele juridice
încheiate cu aceştia (licenţe, concesiuni, brevete);
- condiţiile de vânzare: reţeaua de distribuţie, clienţii, importanţa pieţelor externe,
contractele juridice cu clienţii (concesiuni, franşize);
- mijloace de producţie: utilaje industriale şi condiţiile de deţinere a lor (în
proprietate, leasing, locaţie simplă, etc.);
- caracteristicile sociale: număr de salariaţi, repartiţia funcţională şi ierarhică,
grila de salarizare, rotaţia personalului, climatul social;
- relaţiile juridice cu alte întreprinderi: filială, societate - mamă (în acest caz
utilizarea unor date consolidate este indispensabilă) eventuatele participate ale
societăţii la capitalul social al unei alte întreprinderi;
- strategia de grup: diversificarea, integrarea în amonte sau în aval, specializarea
pe anumite pieţe sau pe anumite produse.7
O imagine privind situaţia financiară a întreprinderii nu este posibilă fără
utilizarea unui ansamblu de indicatori şi rapoarte de natură economico-financiară.
Calitatea neconvergentă a activelor şi a structurii capitalului face necesară
utilizarea unui evantai larg de indicatori care stau la baza rapoartelor.
Câteva exemple ar fi:
 Lichiditatea - măsoară capacitatea unei firme de a-şi onora obligaţiile la
scadenţă;
 Activitatea - măsoară cât sunt şi cum sunt folosite activele unei firme, măsoară
eficienţa ei;
 Pârghia (levierul) - măsoară folosirea datoriei şi riscul financiar;
 Profitabilitatea - măsoară capacitatea firmei de a câştiga, de a realiza o
rentabilitate bună.
Legat de lichiditate este ciclul de transformare a numerarului (fluxul
numerarului) ce măsoară variaţiile numerarului începând cu comenzile şi anume:
 dacă stocurile se cumulează (+) apar creditorii (+) şi datoria în creştere la
bănci;
 vânzările reduc stocurile (-) şi cresc debitorii (+);
 debitorii plătesc (-) şi creşte numerarul (+);
 numerarul este folosit pentru a rambursa datoria băncii (-) şi a plăti creditorii
(-), apoi ciclul se reia.
Un alt indicator, cu rezonanţă în lichiditatea întreprinderilor este capitalul
circulant (activul circulant).
Activele rapide sunt cele ce pot fi transformate în numerar printr-o perioadă
scurtă, şi stau la baza calculării lichidităţii luând în considerare activele cele mai
lichide (numerar + acţiuni vandabile + alte investiţii pe termen scurt+clienţi). Deci nu
se includ debitorii, stocurile, avansurile, alte active curente.
Indicatorii de activitate măsoară utilizarea resurselor, examinează eficienţa cu
care sunt folosite activele comparând situaţia veniturilor cu categoriile
corespunzătoare dintre active.
7
H.Cristea, M. Pirtea, C. Enache – Determinarea situaţiei financiare a întreprinderii, Editura
Mirton, Timişoara, 2000, pag. 79-81.

36
Pârghia şi acoperirea măsoară mărimea în care se foloseşte finanţarea prin
datorie. Sunt indicatori de risc financiar, flexibilitate şi capacitate de plată a datoriei.
Din punctul de vedere al băncii, indicatorii pârghie variază de la nivelul cel mai înalt
(conservatorii) la nivelul cel mai scăzut (liberalii).
Indicatorii de profitabilitate măsoară capacitatea conducerii de a controla
cheltuielile, de a îmbunătăţi profitabilitatea şi de a suporta declinul activităţii. Ei se
bazează pe calitatea şi câştigul activităţii.
Rapoartele sunt necesare nu numai pentru comparaţii cu alte întreprinderi ci şi
pentru gestiunea internă a întreprinderii, a capacităţii sale de autofinanţare a
menţinerii şi dezvoltării sale. Pe baza rapoartelor se creează o imagine asupra poziţiei
sale pe piaţă, a poziţiei sale faţă de clienţii şi furnizorii săi, faţă de creditorii şi
acţionarii săi.
Rapoartele permit dezvoltarea unor analize pe nivelele managementului
financiar însoţite de elaborarea şi adoptarea deciziilor cu implicaţii economico -
financiare privind menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea întreprinderii, de conservare
a structurii financiare.
Rapoartele se detetmină pe baza unor indicatori privind activele şi pasivele
întreprinderii.
Analiza pe baza indicatorilor obţinuţi cu referire la un trecut sau la un viitor este
importantă pentru întreprindere şi mediul său exterior.
Înţelegerea faptelor şi evenimentelor pe baza indicatorilor este vitală pentru o
bună analiză.
Indicatorii utilizaţi sunt diferiţi privind: lichiditatea ca măsură a capacităţii unei
firme de a-şi onora obligaţiile la scadenţă, modul în care sunt folosite activele unei
firme şi eficienţa lor; folosirea datoriei şi riscul financiar; profitabilitatea ca o
capacitate de a obţine o rentabilitate bună; aprecierea bonităţii agenţilor economici,
etc. 8

3.2. RAPOARTE PRIVIND RATELE DE RENTABILITATE

Având în vedere că în literatura economică sunt utilizate mai multe tipuri de rate
de rentabilitate, considerăm că un pas important în analiza rentabilităţii este stabilirea
scopului urmărit, sau altfel spus, pentru a calcula un anumit tip de rată de rentabilitate
şi nu alta. Pentru a clarifica acest aspect se impune identificarea intereselor dominante
dintr-o întreprindere, iar aceste interese aparţin aporturilor de capital, indiferent dacă
aceştia sunt proprietarii sau împrumutatorii.
Cunoscând aceste interese, putem fi de acord că rentabilitatea se referă fie la
ansamblul capitalurilor investite (indiferent de sursa lor de provenienţă), fie doar la
capitalurile proprii aparţinând proprietarilor.
Mai trebuie menţionat faptul că foarte rar şi cu totul întâmplător sursele de
finanţare ale întreprinderii sunt exclusiv aportate de proprietari şi împrumutători,
astfel că apare o a treia categorie de surse şi anume cele atrase. Pentru sursele atrase
nu se plăteşte un cost de utilizare, ceea ce impune eliminarea lor din capitalul investit,
atunci când se analizează rentabilitatea acestuia. În acelaşi timp nici nu se poate
ignora existenţa acestor surse de finanţare, de unde şi necesitatea calculării unei rate
de rentabilitate a capitalului total existent în exploatare, la un moment dat.
Indiferent de nivelul de performanţă la care se referă sau de interesele pe care le
caracterizează, ratele de rentabilitate se formează întotdeauna ca raport între un "efect

8
H. Cristea, N. Ştefănescu – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Mirton, Timişoara,
1996, pag. 359-361

37
economic" (desemnat de un indicator de rezultate, ce exprimă profitul) şi "efortul”
depus pentru obţinerea acestuia (capitalul alocat în acel scop ).9
Rata rentabilităţii este o mărime relativă, care exprimă gradul în care capitalul în
întregul său, capitalul permanent sau capitalul propriu aduce profit. În ansamblul
indicatorilor economico-financiari, rata rentabilităţii se situează printre cei mai
sintetici indicatori de eficienţă a activităţii întreprinderii.
În profit şi în rata rentabilităţii se reflectă rezultatele activităţii întreprinderii din
toate stadiile circuitului economic. Comparativ cu costurile pe produs care reflectă
rezultatul din stadiul producţiei, rata rentabilităţii sintetizează şi pe cele din stadiul
distribuţiei.
Indicatorul rata rentabilităţii ca indicator de eficienţă, poate căpăta forme
diferite, după cum se ia în considerare profitul brut sau net la numărător sau se
schimbă baza de raportare care exprimă efortul sau cheltuiala (resurse consumate,
capitaluri, costul unui factor al procesului de producţie sau costul mai multor factori,
valoarea producţiei vândute la preţ de vânzare). Diferitele modele utilizate pentru
exprimarea ratei rentabilităţii au putere informativă diferită, oglindind eficienţa
diferitelor laturi ale activităţii economice a întreprinderii. Indicatorii construiţi în
funcţie de capitalul avansat sau ocupat exprimă predominant interesele investitorilor
(stat, societăţi comerciale), în timp ce indicatorii construiţi pe resurse consumate
exprimă preponderent interesele managerilor unităţii economice.10
Ratele de rentabilitate permit efectuarea de comparaţii în spaţiu şi în dinamică a
evoluţiei rezultatelor firmei faţă de anumite standarde elaborate de organisme de
specialitate. În funcţie de elementele luate în calcul se poate constitui un număr
practic nelimitat de indicatori care conduc la un număr mare de rate ale rentabilităţii.
Ratele de rentabilitate sunt construite, într-o manieră generală, prin raportarea
unui rezultat fie la un flux de activitate, fie la un stoc.
În analiza financiară se constituie un sistem operaţional de rate de rentabilitate,
cele mai utile fiind următoarele:
 Rata rentabilităţii veniturilor;
 Rata rentabilităţii economice a activului;
 Rata rentabilităţii resurselor consumate;
 Rata rentabilităţii financiare;
 Rata rentabilităţii comerciale.

3.2.1 RATA RENTABILITĂŢII VENITURILOR

Este notată cu Rv care se împarte în:


- rata rentabilităţii veniturilor din exploatare:
Rv = ( RE / VE ) * 100 (3.1)
unde:
RE - rezultatul exploatării;
VE - venituri din exploatare.
- rata rentabilităţii veniturilor curente:
Rv= ( RCB / VC ) * 100 (3.2)
unde:
RCB - rezultate curente brute;

9
P. Ştefea – Analiza rezultatelor întreprinderii, Editura Mirton, Timişoara, 2002, pag. 271-
272.
10
D. Mărgulescu – Analiza economico-financiară a întreprinderii, supliment la revista Tribuna
economică, Bucureşti, 1994, pag. 204.

38
VC - venituri curente.
- rata rentabilităţii veniturilor:
Rv = ( P / Vtot ) * 100 (3.3)
unde:
P – profitul impozabil (P = RE + Rfin + Rext);
RE – rezultatul exploatării;
Rfin - rezultatul financiar;
Rext - rezultatul extraordinar;
Vtot - venitul total aferent perioadei (Vtot = VE + Vfin + Vext).
Prin conţinut, rata rentabilităţii veniturilor caracterizează eficienţa întregii
activităţi a firmei în cursul exerciţiului şi este utilă în poziţionarea firmei pe piaţă în
raport cu altele cu care este în concurenţă.11
Rentabilitatea veniturilor exprimă eficienţa valorificării produselor societăţii.
Rentabilitatea veniturilor exprimă eficienţa generală a firmei, măsurată prin profitul
net care revine veniturilor totale ale exerciţiului.
Sporirea rentabilităţii pe categorii de venituri se determină pe ansamblul firmei,
majorarea nivelului de rentabilitate, ceea ce constitute o rezultantă a îmbunătăţirii
întregii activităţi.
În practica economică internaţională se utilizează şi aşa numita "rata profitului",
ca raport între venitul net după plata impozitelor şi cifra totală a vânzărilor (cifra de
afaceri), indicându-se ca mărimi între 1,2 % (industrie) şi 22 % (extracţie de metale).
Considerăm că acest indicator nu este semnificativ, în special pentru comparaţii în
spaţiu, dată fiind influenţa fiscalităţii asupra rezultatelor finale ale societăţii
comerciale.

3.2.2 RATA RENTABILITĂŢII ECONOMICE A ACTIVULUI (RE):

Rata rentabilităţii economice a activului caracterizează eficienţa elementelor


materiale angajate în activitatea firmei. Opţiunea pentru o asemenea rată este dată de
faptul că întregul capital folosit de firmă este investit în elemente de activ, care într-o
formă sau alta, direct sau indirect, contribuie la obţinerea profitului. Acest indicator
prezintă importanţă în gestionarea capitalului, în dimensionarea eforturilor pentru
obţinerea unui anumit profit în raport cu rezultatele concurenţei sau diferite mărimi
normative specifice domeniului în care funcţionează firma.

Re = ( P / A ) * lOO (3.4)
unde:
A - reprezintă totalul activului respectiv active imobilizate (Ai) şi active circulante
(Ac).12

Rata rentabilităţii economice măsoară performanţele activului total al


întreprinderii pornind de la un rezultat economic (RBE, RE) şi ansamblul mijloacelor
utilizate.
Re = ( RBE / At) *100

sau

11
D. M. Dalotă, Simona Dalotă – Analiză şi evaluarea firmei, Editura Orizonturi Universitare,
Timişoara, 2000, pag. 175-176.
12
A. Işfănescu, C. Stănescu, A. Băicuş – Analiza economico- financiară, Editura Economică,
Bucureşti, 1999, pag. 216

39
Re = ( RE / At) * 100 (3.5)
unde:
RBE - rezultatul brut al exploatării (sau excedentul brut al exploatării EBE);
RE -rezultatul din exploatare.

Pentru o mai riguroasă corelare a efectului (rezultatul exploatării) cu indicatorul


de efort corespunzător, analiştii propun determinarea ratei rentabilităţii capitalului
economic după relaţia:

Re = RE / Aexpl 3.6)
unde:
Aexpl - reprezintă suma activelor de exploatare.

Astfel definită, rata rentabilităţii economice este independentă de mecanismul de


finanţare, de presiunea fiscală, precum şi de fluxurile excepţionale. În ceea ce priveşte
tehnica de analiză, în teoria economică se utilizează frecvent descompunerea în aşa
zisele rate explicative. Astfel, rata rentabilităţii apare, de regulă, ca un produs între o
rată de rotaţie şi o rată a marjei:

Re = RE / At = ( CA / At ) * ( RE / CA)
(3.7)
Aşa cum sugerează şi figura nr. 3.1, rentabilitatea economică este rezultatul
acţiunii unui complex de factori:

Structura activului
Rotaţia total
activului total Factori
Rata de rotaţie a specifici
activelor

Structura activului
Rata rentabilităţii
economice Costul complet unitar

Rata
rentabilităţii Preţul de vânzare
comerciale unitar

Figura nr. 3.1 Factorii rentabilităţii economice


(Sursa A.Işfănescu, C. Stănescu, A. Băicuş – Analiză economico- financiară, Editura
Economică)
Prin urmare, sporirea rentabilităţii economice se poate realiza, fie pe seama
accelerării rotaţiei activelor, fie prin creşterea marjei. În practica economică, aceste
două posibilităţi sunt diferit valorificate în funcţie de natura activităţii. De exemplu,
pentru aceeaşi cifră de afaceri sunt necesare mai multe mijloace în industrie decât în
comerţ. În acelaşi sector, apar diferenţe notabile între întreprinderi ca urmare a
strategiei specifice fiecăreia. Astfel, în sfera distribuţiei, întreprinderile specializate
realizează, de regulă, o rată a marjei sporită (10 - 14 %), în condiţiile unei rate de
rotaţie a activelor redusă (2- 3 rotaţii pe an). Marile suprafeţe comerciale operează cu

40
o marjă redusă (1 - 2 %), dar asigură o rotaţie accelerată a activelor (7 - 8 rotaţii pe
an).13
Luând în considerare capitalul investit, calculul ratei rentabilităţii economice se
realizează cu relaţiile:

Re= ( RBE / Cinv ) * 100 (3.8)


sau
Re = ( RE / Cinv ) *100
(3.9)
Capitalul investit este format din: imobilizările aferente exploatării (corporale şi
necorporale), nevoia de fond de rulment şi de trezoreria netă. Această rată permite
formularea unor aprecieri privind eficienţa capitalului investit.
Această rată este consacrată sub denumirea de rată economică de rentabilitate în
literatura franceză, sau retur in investment (ROI) în literatura anglo - saxonă. Ea
exprimă nivelul de remunerare a aportorilor de capital, fiind o bună măsură a
eficienţei cu care a fost utilizat capitalul investit în afacere, indiferent de provenienţa
acestuia. O serie de specialişti din teoria şi practica economică consideră această rată
drept cea mai recunoscută măsură de apreciere a performanţei întreprinderii.
Indicatorul poate să apară într-o formă brută, caz în care capitalul investit este
considerat la valoarea iniţială de reconstituire (mijloacele fixe sunt la valoarea brută)
şi este pus în corelaţie rezultatul brut al exploatării sau într-o formă netă, atunci când
utilizăm valoarea netă a capitalului investit (mijloacele fixe se iau la valoarea netă
contabilă), pusă în corelaţie cu rezultatul exploatării net de amortizare.
Rentabilitatea brută a capitalului investit măsoară capacitatea întreprinderii de a-
şi reînnoi acest capital, gradul de eficienţă a întreprinderii fiind cu atât mai mare, cu
cât durata acestei reînnoiri este mai scurtă. În prezent, economiile dezvoltate
consideră că recuperarea capitalului investit total pe seama rezultatului brut din
exploatare trebuie să se realizeze în maxim patru ani, ceea ce corespunde unei
rentabilităţi brute a capitalului de minim 25%.

Reb = RBE / ( Aib + NFR + Db) (3.10)


unde:
Aib - active imobilizate brute;
NFR - necesar de fond de rulment;
Db -disponibilităţi băneşti.

Rentabilitatea netă a capitalului investit este afectată de politica de amortizare a


întreprinderii şi se determină ca raport între rezultatul net al exploatării (RE) şi
valoarea netă a capitalului investit.
Această rată are un grad mare de relevanţă în ce priveşte remunerarea capitalului
investit şi un grad mai scăzut de relevanţă în ce priveşte înnoirea acestuia, deoarece la
determinarea nivelului ei se exclude o componentă esenţială a autofinanţării şi anume
amortizarea.
Pe o piaţă caracterizată printr-un nivel inflaţionist moderat (nivel cu o singură
cifră), este recomandat ca rentabilitatea economică a capitalului investit să devanseze
rata medie a dobânzii din economie, astfel încât, pe de o parte să se păstreze substanţa
economică a capitalului întreprinderii, iar pe de altă parte să se menţină încrederea
investitorilor în investiţia făcută.

13
Maria Niculescu – Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag.
310-311.

41
Ren = RE / ( Ain + NFR + Db) (3.11)
unde:
Ain - active imobilizate nete.

Rata rentabilităţii economice trebuie să fie superioară ratei de inflaţie pentru ca


întreprinderea să îşi poată menţine substanţa sa economică. În termeni reali, rata
rentabilităţii economice trebuie să remunereze capitalurile investite, atât proprii cât şi
împrumutate (capitalul investit = capitalul propriu + împrumuturi pe termen mediu şi
lung + împrumuturi pe termen scurt) la nivelul ratei minime de randament din
economie (rata medie a dobânzii) şi ale riscului economic şi financiar pe care şi l-au
asumat "furnizorii" de capitaluri (acţionarii şi creditorii întreprinderii).
Dacă întreprinderea are o rată a rentabilităţii economice mai mare decât rata
dobânzii la capitalurile împrumutate, atunci acţionarii pot beneficia de efectul de
levier al îndatorării. În caz contrar, îndatorarea devine consumatoare de capital
propriu, având loc un "efect de măciucă".
Rata rentabilităţii economice trebuie să permită întreprinderii reînnoirea şi
creşterea activelor sale într-o perioadă cât mai scurtă.14

3.2.3 RATA RENTABILITĂŢII RESURSELOR CONSUMATE (RRC):

Rentabilitatea resurselor consumate se regăseşte şi sub denumirea de


rentabilitatea costurilor în literatura de specialitate. Aşa după cum rezultă din
denumire, caracterizează eficienţa costurilor. În activitatea practică, prezintă
importanţă în estimarea şi negocierea preţurilor de vânzare a produselor sau tarifelor
pentru prestări de servicii. De asemenea, permite poziţionarea produselor sub aspectul
rentabilităţii faţă de media pe întreprindere.
Rentabilitatea resurselor consumate se calculează prin raportarea unui rezultat
parţial (RBE sau RE) la consumul de resurse implicat în obţinerea lui, astfel:

Rrc = ( RE / Che) * 100 (3.12)


sau
Rrc= [ RBE / ( Che - Am – Pr ) ]* 100 (3.13)
unde:
Che - cheltuieli de exploatare;
Am - amortizări;
Pr – provizioane.

3.2.4 RATA RENTABILITĂŢII COMERCIALE:

Rata rentabilităţii comerciale caracterizează eficienţa politicii comerciale (a


procesului de aprovizionare, stocare şi vânzare) şi mai ales a politicii de preţuri
practicate de întreprindere. În concordanţă cu obiectivele analizei şi sfera de
investigaţie, acest indicator poate fi determinat prin implicarea în calitate de "efect" a
rezultatului brut al exploatării, a rezultatului exploatării sau a rezultatului exerciţiului.
În mod corespunzător, cifra de afaceri implicată vizează activitatea curentă de
exploatare sau totală.

14
I. Stancu – Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 84-85.

42
Re = ( RBE / CA ) * 100 (3.14)
Re = ( Re / CA ) * 100 (3.15)
Creşterea ratei rentabilităţii comerciale aferente activităţii de exploatare faţă de o
anumită bază de referinţă reflectă o stare pozitivă şi are loc atunci când indicii
indicatorilor absoluţi ai rentabilităţii devansează cifra de afaceri.

3.2.5 RATA RENTABILITĂŢII FINANCIARE:

Rentabilitatea financiară este un indicator prin prisma căruia posesorii de capital


apreciază eficienţa investiţiilor lor, respectiv oportunitatea menţinerii acestora. Într-un
sistem concurenţial dat, o întreprindere trebuie să se dezvolte, să investească, iar
această investiţie trebuie finanţată. Deseori, finanţarea presupune şi consolidarea
capitalului propriu, fie prin contribuţia acţionarilor existenţi, fie a unor noi acţionari.
Incitaţia la investiţii este condiţionată de remunerarea convenabilă a capitalului
propriu. În plus, dacă rata de remunerare este ridicată, acţionarii acceptă cu uşurinţă să
lase o parte din profitul lor la dispoziţia întreprinderii, asigurând astfel mijloacele de
creştere. Pentru manageri, rentabilitatea financiară reprezintă un obiectiv fundamental,
o condiţie esenţială a strategiei lor de menţinere a puterii.
Rentabilitatea financiară se calculează sub două forme:
1. Rentabilitatea capitalului propriu:
Rata rentabilităţii financiare a capitalului propriu (Rf) se calculează ca raport
între profitul net (Pn) şi capitalul propriu (Cpr).

Rf = ( Pn / Cpr ) * 100 (3.16)


unde:
Cpr - capitalul propriu.

Rata financiară de rentabilitate reprezintă o formă sintetică şi în acelaşi timp


sugestivă de apreciere a nivelului de remunerare a proprietarilor. Nivelul ratei poate fi
privit şi sub forma randamentului utilizării capitalurilor proprii puse la dispoziţia
întreprinderii de către proprietari (acţionari).
Nivelul ratei depinde de următorii factori: gestiunea resurselor, profitabilitatea
activităţii şi efectul de levier financiar. Astfel, dacă întreprinderea nu beneficiază de
efectul de levier, atunci nivelul său de rentabilitate financiară va fi diminuat
proporţional cu gradul de îndatorare (braţul levierului financiar).
Deşi, aşa cum am afirmat mai sus, rata financiară de rentabilitate este o bună
măsură a nivelului de remunerare a capitalului propriu, ea poate avea totuşi o valoare
informaţională diferită de la un acţionar la altul, în funcţie de numărul de acţiuni
deţinute de aceştia. Putem astfel vorbi de interesul şi aşteptările acţionarului majoritar
privind rentabilitatea capitalului propriu, aceste interese fiind de multe ori diferite de
cele ale acţionarului minoritar.
Acţionarul majoritar realizează în general un plasament pe termen lung pentru
care nu solicită o remunerare imediată, deci nu solicită un dividend important pe
acţiune într-un viitor apropiat, fiind mulţumit cu un nivel al rentabilităţii financiare
care să îl satisfacă, în condiţiile în care o mare parte din profit este reinvestit şi
contribuie la creşterea valorii întreprinderii. Acţionarul majoritar va aprecia un nivel
semnificativ al rentabilităţii financiare calculate după formula: Pn / Cpr.
O valoare informaţională semnificativă pentru aceeaşi categorie de acţionari o
are şi indicatorul profitul net pe acţiune, calculat ca raport între profitul net şi numărul
de acţiuni subscrise la nivel de întreprindere.

43
Acţionarul minoritar este interesat, în majoritatea cazurilor, de rentabilitatea pe
termen scurt, adică valoarea dividendelor primite pentru acţiunile deţinute. Acest nivel
de rentabilitate se apreciază fie cu indicatorul dividendul pe o acţiune (Da), fie cu rata
de capitalizare a dividendelor (Rcd):

Da = Dv / Nra (3.17)
sau
Rcd = Da / Cua (3.18)

unde:
Dv - valoarea dividendelor distribuite la sfârşitul exerciţiului financiar;
Nra - numărul de acţiuni emise de întreprindere;
Cua - cursul acţiunilor.

O valoare scăzută a rentabilităţii capitalului propriu indică dificultăţi în


investirea capitalului propriu. Invers, o valoare ridicată a raportului indică o relativă
uşurinţă în atragerea de fonduri de pe piaţa financiară.15

2. Rentabilitatea capitalului permanent:


Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent (denumită în unele lucrări,
rentabilitate economică exprimă eficienţa cu care sunt utilizate fondurile aflate pe
termen lung la dispoziţia întreprinderii şi se calculează ca raport între profitul brut şi
capitalul permanent (capital propriu + capital împrumutat pe termen mediu şi lung). În
contabilitatea financiară, respectiv structura contului de profit şi pierderi, nu apare
noţiunea de profit brut. De aceea, în activitatea practică, s-a folosit profitul înaintea
impozitării sau rezultatul exerciţiului înainte de deducerea sarcinilor fiscale, respectiv
a dobânzilor şi impozitul pe profit.
O valoare ridicată a ratei rentabilităţii capitalului permanent indică o folosire
eficientă a capitalurilor permanente. O valoare scăzută a acestui raport reflectă faptul
că investiţiile efectuate de întreprindere, finanţate prin împrumuturi pe termen mediu
şi lung, nu au avut eficienţa scontată.
Criteriul principal în orientarea plasamentului de capital îl constituie corelaţia
dintre rata rentabilităţii financiare a capitalului propriu (Rf), rata rentabilităţii
financiare a capitalului permanent (Rp) şi rata dobânzii (d). În consecinţă, pentru
calculul ratei rentabilităţii financiare a capitalului propriu se poate folosi profitul net
la care se adaugă dobânda plătită pentru capitalul împrumutat pe termen mediu şi
lung, care reprezintă costul capitalului sau / şi impozitul pe profit.
În primul caz, legătura dintre cele două rate de rentabilitate financiară se
exprimă prin relaţia:

Rf=Rp + ( Rp - d) * (Kî/Kp) (3.19)


unde:
Kî - capitalul împrumutat.

În al doilea caz se foloseşte relaţia:

Rf= Rp + ( Rp – d ) * [ ( Kî / Kp ) * ( 1 - Ci ) ] (3.20)

15
P. Ştefea – Analiza rezultatelor întreprinderii, Editura Mirton, Timişoara, 2002, pag. 276-
278.

44
unde:
Ci - cota de import.

Întrucât rezultatul final este în legătură directă cu ansamblul activităţii firmei,


acesta poate fi evidenţiat prin modelul:

Pn/ Kp = [ ( V / A ) * ( A / Kp ) * ( Pn / V ) ] * 100 (3.21)


unde:
Pn - profitul net;
V - venituri totale;
A - active totale.

Din acest model rezultă că rata rentabilităţii financiare a capitalului este


dependentă de:
- viteza de rotaţie a activelor totale ( V / A ), care exprimă volumul vânzărilor pe
unitate monetară investită. Cu cât rotaţia activelor este mai mare, cu atât sporeşte
eficienţa capitalului investit, dacă în activitatea de exploatare se obţine profit;
- pârghia financiară ( A / Kp ), prin care se exprimă, în mod sintetic, corelaţia
dintre structura financiară şi capitalul împrumutat;
- rentabilitatea netă a veniturilor ( Pn / V ) în care se reflectă în principal eficienţa
activităţii de exploatare. În acelaşi timp, această rată este utilă în poziţionarea firmei
în raport cu altele din aceeaşi ramură sau domeniu de activitate. Dacă rata este peste
media sectorului (ramurii), există un avantaj competiţional faţă de concurenţi, ceea ce
constituie un element de siguranţă în activitatea viitoare.
Este de dorit ca rata rentabilităţii financiare să fie mai mare decât rata medie a
dobânzii pe piaţă pentru a face atractive acţiunile întreprinderii şi a creşte cursul lor
bursier.
Maximizarea rentabilităţii financiare presupune:
a) Maximizarea rezultatului exerciţiului pe seama creşterii volumului de
activitate şi a ameliorării marjelor. Realizarea acestor două obiective se bazează pe
optimizarea activităţii în domeniile: organizării interne, gestiunii stocurilor, calităţii
produselor şi serviciilor, gestiunii comerciale, etc;
b) Creşterea randamentului capitalurilor investite prin folosirea intensivă a
imobilizărilor corporale şi reducerea nevoii de fond de rulment (în special prin
reducerea stocurilor şi a creanţelor clienţilor);
c) Minimizarea capitalurilor proprii angajate pentru un volum dat al
capitalurilor investite, cu condiţia ca venitul obţinut prin îndatorare să fie superior
costului datoriilor.
Rentabilitatea financiară constituie principalul indicator privind performanţele
întreprinderii, care depinde de justeţea politicii comerciale (rentabilitatea comercială),
de eficienţa capitalului angajat (rentabilitatea economică) şi de politica financiară a
acesteia.

Interdependenţa dintre cele trei forme ale rentabilităţii relative este evidenţiată şi de
figura nr. 3.2.

45
Exploatare
Patrimoniu

Cifra de DTS
afaceri
Obligaţii
DTL

Cheltuieli
variabile
Capital
propriu
Rentabilitatea Rentabilitatea
Marja cheltuielilor
comercială economică
variabile
Rentabilitatea
financiară

Cheltuieli fixe

Rezultatul Rezultatul Rezultatul Rezultatul


exploatării financiar extraordina exerciţiul
r ui

Figura nr. 3.2 Legătura dintre rentabilitatea comercială, economică şi financiară


(Sursa: Maria Niculescu-Diagnostic global strategic Edit. Economică 1997)

Abordarea sistematică a problematicii rentabilităţii permite poziţionarea corectă


a întreprinderii în segmentul strategic căruia ii aparţine şi, totodată, fundamentarea
obiectivă a orientărilor de perspectivă.16

CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ


DETERMINAREA REZULTATULUI (PROFITULUI)
EXERCIŢIULUI PRIN METODA SOLDURILOR
INTERMEDIARE DE GESTIUNE (S.I.G) LA S.C. EMY DISTRIB
S.R.L

16
Maria Niculescu – Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag.
317-318.

46
4.1 PREZENTARE GENERALĂ

Date de identificare:

Denumirea: SC EMY DISTRIB SRL


Sediul: Strada Rădulescu Motru C-tin bl 25, sc A, ap 5 Timişoara, jud Timiş
Înregistrarea la Registrul Comerţului: J35/2097/22.07.2004
Capitalul social al societăţii: 1000 Ron

Scurt istoric:
A fost înfiinţată la data de 23 iulie 2004 în baza Legii 31/1990, având ca obiect
de activitate comerţul cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi produselor
zaharoase, în magazine specializate-4724.
Forma juridică este de Societate cu Răspundere Limitată.
Durata de funcţionare a societăţii este nelimitată în timp, cu începere de la data
înmatriculării acesteia la Registrul Comerţului.
Societatea este administrată şi reprezentată, pe durată nelimitată de o persoană
fizică, cetăţean român, Pandur Cosmin.
Pentru realizarea obiectului de activitate societatea are personal angajat.
Angajarea şi salarizarea personalului se face în conformitate cu prevederile Codului
Muncii şi a Legii Salarizării.
Societatea comercială are în prezent 6 salariaţi cu contract de muncă pe perioadă
nedeterminată.
Activitatea de comercializare a produselor de patiserie se face în baza unei
francize încheiată cu SC FORNETTI ROMÂNIA SRL.
Franciza reprezintă contractul prin care proprietarul afacerii SC FORNETTI
ROMÂNIA SRL (francizor) a cedat cumpărătorului SC EMY DISTRIB SRL
(francizat, beneficiar) dreptul de folosinţă al numelui firmei, al mărcii, de
comercializare a unor produse/servicii care sunt deja prezente pe piaţă şi înregistrează
succes. Pe lângă comercializarea produselor de patiserie, francizorul a venit în
sprijinul cumpărătorului cu un pachet complex de servicii pentru dezvoltarea afacerii.
Pachetul cuprinde cunoştiinţe tehnice şi tehnologice ce pot fii transmise pe cale
contractuală (know-how), instruirea gratuită a personalului privind tehnologia de
coacere, consultanţă în amenajarea magazinului şi decorarea lui gratuită cu reclame
standard.
SC EMY DISTRIB SRL are obligaţia de a respecta standardele de calitate ale
firmei fiind ajutată de cunoştiinţele şi experienţa francizorului. FORNETTI
ROMÂNIA controlează în permanenţă calitatea impusă pe sistem şi sprijină firma în
dezvoltarea afacerii.
Colaborarea cu FORNETTI ROMÂNIA asigură o serie de avantaje cum ar fii:
1. Apartenenţa la un sistem unitar, sigur (reţeaua de franciză) şi dezvoltarea
unei afaceri profitabile, chiar şi în condiţiile economico-financiare severe
pe care le traversăm.
2. Asigurarea succesului afacerii prin renumele mărcii şi calitatea
produselor.
3. Drept patrimonial asupra afacerii şi posibilitatea de a o cesiona unei terţe
persoane.
4. Posibilitatea de a muta franciza dintr-o locaţie în alta sau dintr-o
localitate în alta, în funcţie de oportunităţile de vânzare.
5. Transportul gratuit al produselor la uşa magazinului dvs

47
6. Consultanţă în privinţa amenajării magazinului
7. Asigurarea ambalajelor pentru produse

Magazinul Fornetti deţinut de către SC EMY DISTRIB SRL se află în judeţul


Timiş, localitatea Timişoara, str. Calea Sever Bocu, nr. 82.
În gama de produse comercializate se includ 3 sortimente:
 Produsele Mini la kilogram cu predospire şi expres
 Produse din gama Pontino
 Produse din gama XXL la bucată

Produsele Mini la kilogram cu predospire:


 Pogăcele cu caşcaval
 Foietaj cu brânză dulce
 Foietaj cu gust de caise
 Foietaj cu gust e vişine
Produse Expres:
 Foietaj expres de mere
 Foietaj expres telemea
 Foietaj mac
 Foietaj nucă
Produse din gama Pizza şi Pontino:
 Pizza şuncă şi ciuperci
 Pizza picant
 Pizza bacon
Produse XXL la bucată:
 Fagure vişine şi budincă
 Melc cu caşcaval
 Ştrudel cu mere

4.2 DETERMINAREA REZULTATULUI EXERCIŢIULUI PRIN METODA


SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE (S.I.G.)

Calculul soldurilor intermediare de gestiune se face pe baza datelor din bilanţ şi


din contul de profit şi pierdere ale societăţii comerciale EMY DISTRIB SRL,
prezentate în anexe.

1) Marja comercială:

Marja comercială = Venituri din vânzarea mărfurilor – Cheltuieli privind


mărfurile (4.1)

Determinarea marjei comerciale


Tabelul nr. 4.1
-lei-
Specificaţie Simbol Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Venituri din vânzarea
mărfurilor Vmf 2.047 14.393 68.771

48
Cheltuieli privind mărfurile CHmf 3.667 10.228 48.422
Marja comercială MC -1.620 4.165 20.349
Indicele de creştere a Vmf
(%) IVmf 100 703,12 477,80
Indicele de creştere a
CHmf (%) ICHmf 100 278,92 473,42
Indicele de creştere a MC
(%) IMC 100 - 488,57

Marja commercială
LEI

18.000
16.000
14.000
12.000
10.000 Marja comercială
8.00
6.000
0
4.000
2.000
0
Anul Anul Anul
2007 2008 2009

Figura nr. 4.1 Evoluţia marjei comerciale

Marja comercială înregistrează o tendinţă de creştere în perioada de analiză,


crescând de la valoarea de -1.620 lei în anul 2007 la valoarea de 4.165 lei în anul
2008, adică o creştere în mărime absolută de 5.785 lei, şi de la valoarea de 4.165 lei în
anul 2008 la valoarea de 20.349 lei în anul 2009, adică o creştere în mărimi relative de
388,57%. Această creştere se datorează creşterii veniturilor din vânzarea mărfurilor
într-un ritm mai accelerat decât a cheltuielilor privind mărfurile (603,12%>178,92%
în anul 2008 şi 377,80%>373,42%, în anul 2009.

2) Producţia exerciţiului:

Producţia exerciţiului = Producţia vândută + Variaţia stocurilor + Producţia


imobilizată (4.2)

Determinarea producţiei exerciţiului


Tabelul nr. 4.2
-lei-
Specificaţie Simbol Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Producţia vândută Qv 39.804 63.816 197.348
Variaţia stocurilor Qs 0 0 0

49
Producţia imobilizată Qi 0 0 0
Producţia exerciţiului Qex 39.804 63.816 197.348
Indicele de creştere a Qv
(%) IQv 100 160,32 309,24
Indicele de creştere a Qs
(%) IQs 100 - -
Indicele de creştere a Qi
(%) IQi 100 - -
Indicele de creştere a Qex
(%) IQex 100 160,32 309,24

Producţia exerciţiului
LEI
250.000
200.000
160.000
Producţia
120.000 exerciţiului
80.000
40.000
0
Anul Anul Anul
2007 2008 2009

Figura nr. 4.2 Evoluţia producţiei exerciţiului

În primul an de analiză producţia exerciţiului înregistrează o tendinţă de creştere


de la valoarea de 39.804 lei în anul 2007 la valoarea de 63.816 lei în anul 2008, adică
o creştere în mărimi relative de 60,32%, creştere datorată măririi producţiei vândute
de la valoarea de 39.804 lei la valoarea de 63.816 lei, o creştere în mărimi relative de
60,32%.
În anul al doilea de analiză producţia exerciţiului înregistrează o tendinţă de
creştere de la valoarea de 63.816 lei în 2008 la valoarea de 197.348 lei în 2009, adică
o creştere în mărimi relative de 209,24%, creştere datorată creşterii producţiei vândute
de la valoarea de 63.816 lei la valoarea de 197.348 lei, adică o creştere în mărimi
relative de 209,24%.

3) Cifra de afaceri:

Cifra de afaceri = Producţia vândută + Venituri din vânzarea mărfurilor +


Venituri din subvenţii aferente cifrei de afaceri (4.3)

Determinarea cifrei de afaceri


Tabelul nr. 4.3
-lei-
Specificaţie Simbol Anul Anul Anul

50
2007 2008 2009
Cifra de afaceri CA 41.851 78.209 266.119
Venituri din vânzarea
mărfurilor Vmf 2.047 14.393 68.771
Venituri din subvenţii
aferente
cifrei de afaceri Vs 0 0 0
Producţia vândută Qv 39.804 63.816 197.348
Indicele de creştere a CA
(%) ICA 100 186,87 340,266
Indicele de creştere a
Vmf (%) IVmf 100 703,12 477,80
Indicele de creştere a Vs
(%) IVs 100 - -
Indicele de creştere a Qv
(%) IQv 100 160,32 309,24

Cifra de afaceri
LEI
250.000

200.000

150.000
Cifra de afaceri
100.000

50.000

0
Anul 2007Anul 2008Anul 2009

Figura nr. 4.3 Evoluţia cifrei de afaceri

Cifra de afaceri înregistrează o tendinţă de creştere în perioada analizată, fapt


datorat în anul 2007 de creşterea veniturilor din vânzarea mărfurilor (cu 603,12%) şi
datorită creşterii producţiei vândute (cu 60,32%), cifra de afaceri sporind cu 86,87%,
de la valoarea de 41.851 lei la valoarea de 78.209 lei, iar în anul 2007 creşterea cifrei
de afaceri cu 240,266% (de la valoarea de 78.209 lei la valoarea de 266.119 lei) se
datorează atât creşterii veniturilor din vânzarea mărfurilor (cu 377,80%) cât şi
creşterii producţiei vândute (cu 209,24%).

4) Valoarea adăugată:

Valoarea adăugată = Marja comercială + Producţia exerciţiului – Consumul


intermediar (4.4)
Determinarea valorii adăugate
Tabelul nr. 4.4

51
-lei-
Specificaţie Simbol Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Marja comercială MC -1.620 4.165 20.349
Producţia exerciţiului Qex 39.804 63.816 197.348
Consum intermediar Cint 11.420 76.088 130.680
Valoarea adăugată VA 26.764 -8.107 87.017
Indicele de creştere a MC
(%) IMC 100 - 488,57
Indicele de creştere a Qex
(%) IQex 100 160,32 309,24
Indicele de creştere a Cint
(%) ICint 100 666,26 171,74
Indicele de creştere a VA
(%) IVA 100 - -

Valoarea adăugată
LEI
100.000

80.000

60.000
Valoarea adăugată
40.000

20.000

0
Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009

Figura nr. 4.4 Evoluţia valorii adăugate

Valoarea adăugată înregistrează în anul 2008 o scădere drastică faţă de anul


2007 cu suma de 34.871 lei, de la valoarea de 26.764 lei la valoarea de -8.107 lei,
datorită creşterii consumului intermediar cu 566,26% care a devansat creşterea
producţiei exerciţiului care a crescut doar cu 60,32%.
În anul 2009 valoarea adăugată înregistrează o tendinţă de creştere faţă de anul
2008, crescând de la valoarea de -8.107 lei la valoarea de 87.017 lei, adică o creştere
în mărimi relative de 973,35%, creştere datorată creşterii atât a marjei comerciale (cu
388,57%) cât şi a producţiei exerciţiului (cu 209,24%) care devansează creşterea
consumului intermediar (cu 71,74%).

5) Excedentul brut al exploatării:

Excedentul brut al exploatării = Valoarea adăugată + Subvenţii pentru exploatare


– Cheltuieli de personal – Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (4.5)

52
Determinarea excedentului brut al exploatării
Tabelul nr. 4.5
-lei-
Specificaţie Simbol Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Valoarea adăugată VA 26.764 -8.107 87.017
Subvenţii de exploatare Se 0 0 0
Cheltuieli de personal Chp 12.282 25.287 38.215
Impozite, taxe şi
vărsăminte
asimilate Itva 72 1.187 882
Excedentul brut de
exploatare EBE 14.410 -34.581 47.920
Indicele de creştere a VA
(%) IVA 100 - -
Indicele de creştere a Se
(%) ISe 100 - -
Indicele de creştere a Chp
(%) IChp 100 205,88 151,12
Indicele de creştere a Itva
(%) IItva 100 1648,61 74,30
Indicele de creştere a EBE
(%) IEBE 100 - -

Excedentul brut de exploatare


LEI
50.000
40.000
30.000
20.000
10.000 Excedentul brut de
5.000 exploatare
4.000
3.000
1.000
0
Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009

Figura nr. 4.5 Evoluţia excedentului brut al exploatării

Pe întreaga perioadă analizată, excedentul brut al exploatării înregistrează


puternice oscilaţii care reflectă condiţiile economiei actuale.
În anul 2008 excedentul brut al exploatării scade drastic de la valoarea de 14.410
lei la valoarea de -34.581 lei, adică o scădere în mărime absolută de 48.991 lei.
În anul 2009 excedentul brut al exploatării creşte spectaculos de la valoarea de
-34.581 lei la valoarea de 47.920 lei, adică o creştere în mărime absolută de 82.501
lei.

53
Scăderea din anul 2008 se datorează în primul rând datorită scăderii valorii
adăugate de la valoare de 26.764 lei în anul 2007 la valoarea de -8.107 lei în anul
2008 şi în al doilea rând datorită creşterii cheltuielilor de personal de la valoarea de
12.282 lei în anul 2007 la 25.287 lei în anul 2008 ceea ce reprezinta o creştere de
105,88%.
Creşterea din anul 2009 se datorează în primul rând datorită creşterii valorii
adăugate de la valoare de -8.107 lei în anul 2008 la valoarea de 87.017 lei în anul
2009 ceea ce reprezintă în mărime absolută o creştere cu 95.124 lei iar în al doilea
rând dar într-o pondere mai mică datorită reducerii impozitelor de la valoare de 1.187
lei în anul 2008 la valoare de 882 lei în anul 2009 o scădere în mărime relativă de
25,7%.

6) Rezultatul exploatării:

Rezultatul exploatării = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare (4.6)

Determinarea rezultatului exploatării


Tabelul nr. 4.6
-lei-
Anul Anul
Specificaţie Simbol Anul 2007 2008 2009
Venituri din exploatare Vexpl 41.851 78.209 266.348
Cheltuieli de exploatare Chexpl 50.155 157.958 290.289
Rezultatul exploatării RE -8.304 -79.749 -23.941
Indice de creştere a Vexpl
(%) IVexpl 100 186,87 340,55
Indice de creştere a CHexpl
(%) ICHexpl 100 314,93 183,77
Indice de creştere a RE (%) IRE 100 960,36 30,02

Rezultatul exploatării
LEI
0

-20.000

-40.000

-60.000 Rezultatul exploatării

-80.000

-100.000

Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009

Figura nr. 4.6 Evoluţia rezultatului exploatării

54
Pe perioada analizată rezultatul exploatării înregistrează o tendinţă de scădere,
astfel în anul 2008 rezultatul exploatării scade de la valoarea de -8.304 lei la valoarea
de-79.749 lei, adică o scădere în mărimi relative de 860,36%, iar în anul 2009
rezultatul exploatării creşte de la valoare de -79.749 lei la valoarea de -23.941 lei,
adică o creştere în mărimi relative de 69,98%.
Această scădere se datorează creşterii cheltuielilor din exploatare într-un ritm
superior creşterii veniturilor din exploatare 214,93%>86,87% în anul 2008, iar în anul
2009 veniturile de exploatare devansează cheltuielile de exploatare dar datorită
deficitului considerabil produs în anul precedent nu se ajunge la un rezultat pozitiv.

7) Rezultatul financiar:

Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare (4.7)

Determinarea rezultatului financiar


Tabelul nr. 4.7
-lei-
Anul
Specificaţie Simbol Anul 2007 2008 Anul 2009
Venituri financiare Vfin 0 0 162
Cheltuieli financiare CHfin 0 0 1
Rezultatul financiar RF - - 161
Indice de creştere a Vfin
(%) IVfin 100 - -
Indice de creştere a CHfin
(%) ICHfin 100 - -
Indice de creştere a RF (%) IRF 100 - -

Rezultatul financiar
LEI

140
120
100
80
60 Rezultatul financiar
40
20
0
Anul Anul Anul
2007 2008 2009

55
Figura nr. 4.7 Evoluţia rezultatului financiar

Pe perioada analizată a primilor doi ani, respectiv anul 2007 şi 2008 rezultatul
financiar înregistrează valori nule, această constatare s-a realizat pe baza datelor din
contul de profit şi pierdere care se regăsesc în cadrul anexelor acestei lucrări.
În cadrul ultimului an analizat s-a constatat existenţa unor venituri financiare în
valoare de 162 lei şi a unor cheltuieli financiare de 1 leu din care s-a realizat un
rezultat financiar în valoare de 161 lei.

8) Rezultatul curent:

Rezultatul curent = Rezultatul exploatării + Rezultatul financiar (4.8)

Determinarea rezultatului curent


Tabelul nr. 4.8
-lei-
Anul Anul Anul
Specificaţie Simbol 2007 2008 2009
Rezultatul exploatării RE -8.304 -79.749 -23.941
Rezultatul financiar RF 0 0 1
Rezultatul curent RC -8.304 -79.749 -23.940
Indice de creştere a RE (%) IRE 100 960,36 30,02
Indice de creştere a RF (%) IRF 100 0 0
Indice de creştere a RC (%) IRC 100 960,36 30,01

Rezultatul curent
LEI
0
-20.000
-40.000
-60.000
Rezultatul curent
-80.000
-100.000
-120.000

Anul Anul Anul


2007 2008 2009

Figura nr. 4.8 Evoluţia rezultatului curent

În anul 2008, rezultatul curent al exerciţiului înregistrează o tendinţă de scădere


de la valoarea de -8.304 lei la valoarea de -79.749 lei, adică o scădere în mărimi
relative cu 860,36%, scădere datorată valorilor negative înregistrate de rezultatul
exploatării si de inexistenţa rezultatului financiar.
În anul 2009, rezultatul curent înregistrează o tendinţă de uşoară creştere de la
valoarea de -79.749 lei la valoarea de -23.940 lei, adică o creştere în mărimi relative
de 69,98%, creştere datorată creşterii rezultatului exploatării.

56
9) Rezultatul extraordinar:

Rezultatul extraordinar = Venituri excepţionale – Cheltuieli excepţionale (4.9)

Veniturile şi cheltuielile extraordinare ale societăţii sunt 0 ceea ce înseamnă că


nu avem rezultat extraordinar.

10) Rezultatul net:

Rezultatul net = Rezultatul exploatării + Rezultatul financiar + Rezultatul


extraordinar – Impozit pe profit
= Rezultatul brut – Impozit pe profit

Determinarea rezultatului net

Tabelul nr. 4.9


-lei-
Specificaţie Simbol Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Venituri totale Vt 41.851 78.209 266.510
Cheltuieli totale CHt 50.155 157.958 290.290
Rezultatul brut al
exerciţiului Rbex -8.304 -79.749 -23.780
Impozitul pe profit Ip 0 0 0
Rezultatul net al
exerciţiului Rn -8.304 -79.749 -23.780
Indice de creştere a Vt (%) Ivt 100 186,87 340,76
Indice de creştere a CHt
(%) ICHt 100 314,93 183,77
Indice de creştere a Rn (%) IRn 100 960,36 29,81

57
Rezultatul net al exerciţiului
LEI
0
-20.000
-40.000
-60.000 Rezultatul net al
exerciţiului
-80.000
-100.000

Anul Anul Anul


2007 2008 2009

Figura nr. 4.9 Evoluţia rezultatului net

În primul an de analiză, rezultatul net al exerciţiului înregistrează o tendinţă de


scădere, de la valoarea de -8.304 lei la valoarea de -79.749 lei, adică o scădere în
mărimi relative cu 860,36%, scădere ce se datorează creşterii cheltuielilor totale într-
un ritm superior creşterii veniturilor totale (cu 214,93%>86,87%).
În anul al doilea de analiză, adică 2009, rezultatul net înregistrează o tendinţă de
creştere, de la valoarea de -79.749 lei la valoarea de -23.780 lei, adică o creştere în
mărimi relative de 70,19%, creştere datorată creşterii veniturilor totale într-un ritm
superior creşterii cheltuielilor totale (cu 240,76%>83,77%).
Pentru sistematizarea rezultatelor obţinute prin calculul sodurilor intermediare
de gestiune vom prezenta mai jos un tablou de sinteză a acestora.
Tabloul de sinteză al soldurilor intermediare de gestiune pune în evidenţă modul
de formare al acestora precum şi elemente ale echilibrului financiar.
Din punct de vedere al soldurilor intermediare de gestiune, care reflectă modul
de formare a principalelor rezultate financiare, putem concluziona că societatea
analizată se află într-o stare de dificultate, cu rezultate negative care prezintă o situaţie
foarte delicată dar cu semne de remediere în ultimul an de analiză.

Tabloul de sinteză al S.I.G.


Tabelul nr. 4.10
-lei-
Nr. Specificaţie Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
1 Vânzări de mărfuri 2.047 14.393 68.771
Costul de cumpărare al
2 mărfurilor vândute 3.667 10.228 48.422
3 Marja comercială(1-2) -1.620 4.165 20.349
4 Producţia vândută 39.804 63.816 197.348
5 Variaţia stocurilor 0 0 0
6 Producţia imobilizată 0 0 0
7 Producţia exerciţiului(4+5+6) 39.804 63.816 197.348
8 Consum intermediar 11.420 76.088 130.680
9 Valoarea adăugată(3+7-8) 26.764 -8.107 87.017

58
10 Subvenţii de exploatare 0 0 0
Impozite, taxe şi vărsăminte
11 asimilate 72 1.187 882
12 Cheltuieli de personal 12.282 25.287 38.215
13 EBE(9+10-11-12) 14.410 -34.581 47.920
14 Venituri de exploatare 41.851 78.209 266.348
15 Cheltuieli de exploatare 50.155 157.958 290.289
16 Rezultatul exploatării(14+15) -8.304 -79.749 -23.941
17 Venituri financiare 0 0 162
18 Cheltuieli financiare 0 0 1
19 Rezultatul curent -8.304 -79.749 -23.940
20 Venituri extraordinare 0 0 0
21 Cheltuieli extraordinare 0 0 0
22 Rezultatul extraordinar(20-21) 0 0 0
23 Impozit pe profit 0 0 0
24 Rezultatul net -8.304 -79.749 -23.780

4.3 ANALIZA RENTABILITĂŢII SOCIETĂŢII S-A REALIZAT AVÂND ÎN


VEDERE URMĂTORII INDICATORI:

Pr ofit net
Rata rentabilit ăţii financiare  * 100
Capital propriu

(4.11)

Re zultatul din exp loatare


Rata rentabilit ăţii economice  * 100
Activ total
(4.12)

Re zultatul brut din exp loatare


Rata rentabilit ăţii comerciale  * 100
Cifra de afaceri
(4.13)

Pr ofitul net
Rata rentabilit ăţii resurselor consumate  * 100
Cheltuieli totale
(4.14)

59
Pr ofitul net
Rata rentabilit ăţii veniturilor  * 100
Venituri totale

(4.15)

1. Rata rentabilităţii financiare


Tabelul nr. 4.11
-lei-
Specificaţie Simbol Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Rezultatul net al exerciţiului Rnex -8.304 -79.749 -23.780
Capitaluri proprii Cpr -20.884 -102.572 -134.346
Rata rentabilităţii financiare Rrf -39.76 -77.74 -17.70
Indicele de creştere a
ratei(%) IRrf 100 195,52 22,76
Indicele de creştere a
Rnex(%) IRnex 100 960,36 29,81
Indicele de creştere a
Cpr(%) ICpr 100 491,15 130,97
Valoarea recomandată - 25 25 25

În anul 2008 rata rentabilităţii financiare a înregistrat o tendinţă de scădere cu


95,52% faţă de anul 2007, de la un nivel de -39,76% la un nivel de -77,74%, scădere
datorată scăderii profitului net de la valoarea de -8.304 lei la valoare de -79.749 lei,
adică o scădere cu 860,36%, şi scăderii capitalurilor proprii de la valoarea de -20.884
lei la valoarea de -102.572 lei, adică o scădere cu 391,15%.
În anul 2009 rata rentabilităţii financiare a înregistrat o tendinţă de creştere, cu
77,23%, de la un nivel de -77,74% la un nivel de -17,70%, creştere care se datorează
creşterii profitului net, cu 70,18%, crescând de la valoarea de -79.749 lei la valoarea
de -23.780 lei.

2. Rata rentabilităţii economice

Tabelul nr. 4.12


-lei-
Anul Anul Anul
Specificaţie Simbol 2007 2008 2009
Rezultatul brut al
exploatării Rbexp -8.304 -79.749 -23.941
Activ total At 22.632 27.174 12.612
Rata rentabilităţii
economice Rre -36,69 -293,47 -189,82
Indicele de creştere a
ratei(%) IRre 100 799,86 64,68
Indicele de creştere a
Rbexp(%) IRbexp 100 960,36 30,02
Indicele de creştere a
At(%) IAt 100 120,06 46,41
Valoarea recomandată - 20 20 20

60
În anul 2008 rata rentabilităţii economice a înregistrat o scădere cu 699,86% faţă
de anul 2007, de la un nivel de -36,69% la un nivel de -293,47%, scădere datorată
scăderii rezultatului brut de la valoarea de -8.304 lei la valoare de -79.749 lei, adică o
scădere cu 860,36%.
În anul 2009 rata rentabilităţii economice a înregistrat o tendinţă de creştere, cu
35,31%, de la un nivel de -293,47% la un nivel de -189,82%, creştere care se
datorează creşterii rezultatului brut al exploatării, cu 69,97%, crescând de la valoarea
de -79.749 lei la valoarea de -23.941 lei.

3. Rata rentabilităţii comerciale


Tabelul nr. 4.13
-lei-
Specificaţie Simbol Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Rezultatul brut al
exploatării Rbexp -8.304 -79.749 -23.941
Cifra de afaceri CA 41.851 78.209 266.119
Rata profitabilităţii
comerciale Rrc -19,84 -101,96 -8,99
Indicele de creştere a
ratei(%) IRrc 100 513,91 8,81
Indicele de creştere a
Rbexp(%) IRbexp 100 960,36 30,02
Indicele de creştere a
CA(%) ICA 100 186,87 340,26
Valoarea recomandată - 15 15 15

În anul 2008 rata profitabilităţii comerciale a înregistrat o scădere cu 413,91%


faţă de anul 2007, de la un nivel de -19,84% la un nivel de -101,96%, scădere datorată
scăderii rezultatului brut al explotării de la valoarea de -8.304 lei la valoare de -79.749
lei, adică o scădere cu 860,36%.
În anul 2009 rata profitabilităţii comerciale a înregistrat o tendinţă de creştere,
cu 91,18%, de la un nivel de -101,96% la un nivel de -8,99%, creştere care se
datorează creşterii rezultatului brut al exploatării, cu 69,98%, crescând de la valoarea
de -79.749 lei la valoarea de -23.941 lei şi a creşterii cifrei de afaceri cu 240,26%,
crescând de la valoarea de 78.209 lei la 266.119 lei.

4. Rata rentabilităţii resurselor consumate

Tabelul nr. 4.14


-lei-
Anul
Specificaţie Simbol Anul 2007 Anul 2008 2009
Rezultatul net al exerciţiului Rnex -8.304 -79.749 -23.780
Cheltuieli totale Cht 50.155 157.958 290.290
Rata rentabilităţii resurselor
consumate Rrrc -16,55 -50,48 -8,19
Indicele de creştere a ratei(%) IRrrc 100 305,01 16,22
Indicele de creştere a Rnex(%) IRnex 100 960,36 29,81
Indicele de creştere a Cht(%) ICht 100 314,93 183,77

61
Valoarea minimă - 9 9 9
Valoarea maximă - 15 15 15

În anul 2008 rata rentabilităţii resurselor consumate a înregistrat o scădere cu


205,01% faţă de anul 2007, de la un nivel de -16,55% la un nivel de -50,48%, scădere
datorată scăderii rezultatului net al exerciţiului de la valoarea de -8.304 lei la valoare
de -79.749 lei, adică o scădere cu 860,36%.
În anul 2009 rata rentabilităţii resurselor consumate a înregistrat o tendinţă de
creştere, cu 83,78%, de la un nivel de -50,48% la un nivel de -8,19%, creştere care se
datorează creşterii rezultatului net, cu 70,18%, crescând de la valoarea de -79.749 lei
la valoarea de -23.780 lei.

5. Rata rentabilităţii veniturilor


Tabel nr. 4.15
-lei-
Specificaţie Simbol Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Rezultatul net al exerciţiului Rnex -8.304 -79.749 -23.780
Venituri totale Vt 41.851 78.209 266.510
Rata rentabilităţii veniturilor Rrv -19,84 -101,96 -8,92
Indicele de creştere a ratei(%) IRrv 100 513,91 8,74
Indicele de creştere a Rnex(%) IRnex 100 960,36 29,81
Indicele de creştere a Vt(%) IVt 100 186,87 340,76

În anul 2008 rata rentabilităţii veniturilor a înregistrat o scădere cu 413,91% faţă


de anul 2007, de la un nivel de -19,84% la un nivel de 101,96%, scădere datorată
scăderii rezultatului net al exerciţiului de la valoarea de -8.304 lei la valoare de
-79.749 lei, adică o scădere cu 860,36%.
În anul 2009 rata rentabilităţii veniturilor a înregistrat o tendinţă de creştere, cu
91,26%, de la un nivel de -101,96% la un nivel de -8,92%, creştere care se datorează
creşterii rezultatului net, cu 70,18%, crescând de la valoarea de -79.749 lei la valoarea
de -23.780 lei dar şi a creşterii veniturilor totale cu 240,76%, crescând de la valoarea
de 78.209 lei la 266.510 lei.

62
CONCLUZII

Pentru ca această lucrare să nu fie lipsită de finalitate apare oportun acest capitol
dedicat concluziilor. Aceste concluzii se desprind foarte clar din prezentarea teoretică
a soldurilor intermediare de gestiune şi a ratelor de rentabilitate, dar mai ales din
studiul de caz efectuat la S.C. EMY DISTRIB S.R.L.
Analiza rezultatelor ne permite să formulăm concluzia că situaţia în care se află
această societate este nesatisfăcătoare.
Această stare se datorează faptului că unii indicatori valorici de rezultate şi
anume: rezultatul exploatării, rezultatul curent şi rezultatul net al exerciţiului
înregistrează valori negative.
Remedierea situaţiei presupune:
Îmbunătăţirea rezultatului exploatării prin:
 Îmbunătăţirea structurii producţiei în sensul creşterii ponderii produselor
cu rată comercială unitară ridicată
 Creşterea puterii de negociere a întreprinderii cu furnizorii şi obţinerea
unor preţuri de aprovizionare mai mici
 Accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor
 Optimizarea cheltuielilor
Îmbunătăţirea rezultatului net al exerciţiului prin:
 Creşterea ratei profitabilităţii comerciale

63
 Creşterea cifrei de afaceri având în vedere, în principal, optimizarea
structurii produselor vândute în sensul creşterii ponderii produselor cu
un preţ unitar superior preţului mediu şi reducerea ponderii produselor
cu un preţ unitar inferior preţului de vânzare mediu precum şi creşterea
cantităţii vândute şi a preţurilor de vânzare în condiţiile în care nu există
bariere ridicate de piaţă
În ceea ce priveşte ratele de rentabilitate înregistrate de S.C. EMY DISTRIB
S.R.L. putem recomanda unele măsuri de remediere pentru îmbunătăţirea lor prin:
Creşterea ratei rentabilităţii financiare are loc dacă sunt îndeplinite condiţiile:
 Modificarea cifrei de afaceri trebuie să devanseze modificarea
capitalurilor proprii
 Modificarea rezultatului net al exerciţiului trebuie să înregistreze un ritm
mai ridicat decât modificarea cifrei de afaceri, care se poate realiza prin:
-sporirea producţiei fizice vândute
-modificarea structurii producţiei
-reducerea cheltuielilor de exploatare şi comercializare
-modificarea politicii fiscale
Creşterea ratei rentabilităţii economice prin:
 Îmbunătăţirea randamentului mijloacelor fixe prin creşterea cifrei de
afaceri obţinută la 1 leu mijloace fixe
 Îmbunătăţirea structurii activelor circulante, prin creşterea ponderii
stocurilor cu rotaţie rapidă în total active circulante, respectiv prin
eliminarea stocurilor degradate sau cu rotaţie foarte lentă
 Majorarea ratei profitabilităţii comerciale prin creşterea ponderii
rezultatului exploatării în cifra de afaceri

BIBLIOGRAFIE

1. Buglea A., “Analiză economico-financiară”, Editura Universităţii de Vest,


Timişoara, 2008
2. Buglea A., Anne-Marie Roth, Alina Minda, Stoiţa F., “Analiză financiară”,
Editura Mirton, Timişoara, 2006
3. Cohen E., „Analyse financiére”, Editura Economică Paris, 1988
4. D. Mărgulescu, “Analiză economico-financiară a întreprinderii”, Supliment la
Tribuna Economică, Bucureşti, 1994
5. H. Cristea, Talpoş I., Cosma D., “Gestiunea Financiară a întreprinderilor”,
Editura Mirton, Timişoara, 1998
6. H. Cristea, M. Pirtea, C. Enache, “Determinarea situaţiei financiare a
întreprinderii”, Editura Mirton, Timişoara, 2000
7. I. Stancu. “Finanţe”, Editura Economică, Bucureşti, 2002
8. Feleagă N, Ionaşcu I, “Tratat de contabilitate financiară”, Editura Economică,
Bucureşti, 1996.
9. Georgeta Vintilă, “Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2000

64
10. Gheorghiu Al., “Analiza activităţii economice a întreprinderilor”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982

11. L. Spătaru, „Analiză economico–financiară. Instrument al managementului


întreprinderii”, Editura Economică, Bucureşti, 2004
12. Legea nr. 414/26 Iunie 2002 privind impozitul pe profit - publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr 456/27 Iunie 2002
13. Ludwig von Mises, "Profit and Loss", în Planning for Freedom, 4th ed.,
Libertarian Press, South Holland, IL, 103-144, 1980
14. Maria Niculescu, “Diagnostic global strategic”, Editura Economică, Bucureşti,
1997

15. Mărgulescu, D., Niculescu M., Robu, V., “Diagnostic economico-financiar,


concepte, metode şi tehnici”,Editura Romcart, Bucureşti, 1994
16. Mihai, I., “Analiza situaţiei financiare a agenţilor economici”, Editura Mirton,
Timişoara, 1997
17. P. Ştefea, “Analiza rezultatelor întrepriderii”, Editura Mirton, Timişoara, 2002
18. Stancu I., “Teoria pieţelor financiare. Finanţele întreprinderilor. Analiza şi
gestiunea financiară”, Editura Economică, 1997
19. Toma, M., Alexandru, F., “Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere”,
Editura Economică, Bucureşti, 1998

65
6